SUMAR CAP.1 – CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 1.1. Notiunea de cauza de inexistenta a infractiunii 1.2. Delimitarea cauzelor de inexistenta a infractiunii fata de cauzele care ex-clud raspunderea penala (cauzele de inexistenta a raspunderii penale) si de cauzele de stingere a executarii sanctiunilor de drept penal 1.3. Felurile cauzelor de inexistenta a infractiunii CAP. 2 - LEGITIMA APARARE 2.1.Notiunea legitimei aparari 2.2. Conditiile legitimei aparari 2.2.1.Preliminarii 2.3. Conditiile atacului 2.3.1. Noţiunea de atac 2.3.2. Atacul sa fie material 2.3.3. Atacul sa fie direct 2.3.4. Atacul sa fie imediat 2.3.5. Atacul sa fie injust 2.3.6. Atacul sa fie indreptat împotriva unei persoane, drepturilor unei persoane sau contra unui interes general 2.3.7. Atacul care pune în pericol grav drepturile persoanei sau interesul general 1 din 115
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
SUMAR
CAP.1 – CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL
FAPTEI
1.1. Notiunea de cauza de inexistenta a infractiunii
1.2. Delimitarea cauzelor de inexistenta a infractiunii fata de cauzele care ex-
clud raspunderea penala (cauzele de inexistenta a raspunderii penale) si
de cauzele de stingere a executarii sanctiunilor de drept penal
1.3. Felurile cauzelor de inexistenta a infractiunii
CAP. 2 - LEGITIMA APARARE
2.1.Notiunea legitimei aparari
2.2. Conditiile legitimei aparari
2.2.1.Preliminarii
2.3. Conditiile atacului
2.3.1. Noţiunea de atac
2.3.2. Atacul sa fie material
2.3.3. Atacul sa fie direct
2.3.4. Atacul sa fie imediat
2.3.5. Atacul sa fie injust
2.3.6. Atacul sa fie indreptat împotriva unei persoane, drepturilor unei
persoane sau contra unui interes general
2.3.7. Atacul care pune în pericol grav drepturile persoanei sau interesul
general
2.4.Conditiile apararii
2.4.1. Preliminarii
2.4.2. Necesitatea apararii in vederea inlaturarii atacului
2.4.3.Apararea sa se indrepte impotriva atacatorului
2.4.4. Echivalenta (proportionalitatea)apararii cu gravitatea pericolului
determinat de atac
2.4.5. Apararea sa se materializeze printr-o fapta prevazuta de legea
Sunt cunoscute multe naufragii, urmare carora unii dintre supravietuitori si-au
salvat viata cu pretul vietii altora.
Naufragiatii care au comis fapte prevazute de legea penala pentru a-si salva
viata sunt aparati de raspundere penala, deoarece legea nu poate impune o conduita
imposibila sau in contra naturii lucrurilor. Astfel, naufragiatul care a reusit sa se
salveze, ajungand la scandura cu pretul vietii altui naufragiat, a actionat in stare de
necesitate (tabula unius capax).
Ca si in cazul legitimei aparari, apreciem ca starea de necesitate nu se grefeaza
in toate cazurile pe existenta unei constrangeri psihice. Starea de pericol ce fiinteaza
in cazul temei analizate poate avea ca sursa orice imprejurare, respectiv cutremur,
incendiu, furtuna, stare de razboi, revolte populare etc. In doctrina s-a pus problema
daca anumite necesitati fiziologice pot crea un pericol care sa determine o stare de
necesitate, cum ar fi, de exemplu, foamea, setea,frigul etc.
Raspunsul a fost afirmativ in toate cazurile in care necesitatea fiziologica a pus
in pericol viata, integritatea fizica sau sanatatea persoanei si alte atribute esentiale ale
individului uman (furari propter necesitatem fami; tempore necesitatis ominia et
singula sunt communia ). In celelalte situatii, cand nu este vorba decat de o mai buna
satisfacere a unor nevoi fiziologice, raspunsul este negativ. Asa cum spunea
profesorul Vintila Dongoroz , „Altceva este cand cineva expus sa moara de foame
fura o paine si altceva cand un om , cu resurse de hrana, fura pentru a se satura.
Acelasi lucru cand un parinte fura cateva bucati de lemn pentru a-si salva copiii
amenintati sa moara de frig, sau cand caravana, lipsita de apa si expusa la moarte
prin sete, ataca o alta caravana pentru a lua apa etc.” 28
28 V.Dongoroz Drept penal pg.35636 din 66
De asemenea, nu poate fi acceptat ca fiind in stare de necesitate furtul savarsit
din cauza lipsei mijloacelor de subzistenta, desi o parte din inteleptii antici au
acceptat nepedepsirea unei atare fapte (suum cuique incommodum ferendum est
potius quam de alterius commodis detrahendum). Suntem de parere ca in asemenea
situatii ar putea fi retinuta, insa, o circumstanta atenuanta judiciara. Pe de alta parte,
credem ca exista stare de necesitate in toate cazurile in care cineva fura datorita
fortei irezistibile a instinctului de conservare (de pilda, din cauza setei, frigului sau
foamei). In ipotezele de mai sus, starea de necesitate exista indiferent de cauzele care
au determinat ajungerea in situatia critica – foame, sete , frig etc.
Argumente profunde pentru sustinerea punctului de vedere de mai sus ne ofera
Ion Tanoviceanu, prin cuvintele urmatoare „(...) nepedepsirea furtului comis din
cauza foamei se impune si pentru motivul ca in acest caz pedeapsa nu ar putea sa
aiba nici un efect, deoarece ar trebui o pedeapsa mai aspra decat tortura mortii prin
foame, spre a face pe cel constrans prin foame sa nu fure o paine”29.
Istoria a oferit si exemple de comportamente cu totul remarcabile , cum sunt
cele din cazul scufundarii vaporului „Titanic”, cand oamenii cu mare spirit altruist si
nobil au acordat locul lor in barcile de salvare altora, oferta care era analoga
renuntarii la viata. Dar nobletea si altruismul nu sunt virtuti care sa elimine firescul
lucrurilor, ci fac numai sa scoata la suprafata societatii partile frumoase ale acesteia.
Justificarea legala a starii de necesitate are un puternic substrat socio-moral,
pentru ca savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, in stare de necesitate,
imprima o nota de umanism dreptului penal, care nu mai este o ramura de drept ce
face abstractie de nevoile societatii ce l-a determinat.
Acceptandu-se, prin lege, ideea ca valorile sociale aflate in pericol pot fi
salvate, echivaleaza cu protectia valorilor sociale individuale sau a celor de interes
general.
Nu trebuie confundate cazurile de simple necesitati fiziologice, care nu
afecteaza relativ discernamantul persoanei, cu acelea survenite in situatii cu totul
exceptionale, cand existenta nevoii fiziologice aboleste capacitatea psihofizica a
persoanei in cauza.De exemplu in cazul marinarilor naufragiati de pe vasul Meduse,
29 I.Tanoviceanu pg.85637 din 66
in anul 1816, din cauza foametei acestia au ajuns in stare deliranta ce le-a abolit
discernamantul, sfarsind prin a manca pe unul dintre ei. In asemenea situatii,
actioneaza, alaturi de starea de necesitate, si iresponsabilitatea.
Starea de necesitate apare ca o activitate de salvare a unei valori sociale
impotriva careia se indreapta un pericol iminent. Cel care isi salveaza viata sa ori a
altuia, pusa in pericol, prin curmarea vietii altuia, se va afla in stare de necesitate
numai daca actiunea de salvare a fost singura cale de inlaturare a pericolului
respectiv. Daca, in cazul legitimei aparari, numai interesul apararii valorilor sociale
impotriva carora era dirijat atacul este un interes just, in cazul starii de necesitate
ambele interese sunt juste, respectiv atat cel pus in pericol, cat si cel incalcat30.
Actiunea de salvare poate apartine atat persoanei titulare a valorii sociale
periclitate, cat si altei persoane interesate sau neinteresate.
Actiunea de salvare poate fi intreprinsa chiar impotriva vointei persoanei aflate
in pericol. Sursele pericolului pot fi dintre cele mai diverse, cum ar fi fenomene
naturale, necesitati fiziologice, fapte ale unor persoane iresponsabile, reactii ale
animalelor, activitati umane, aparitia unor probleme tehnice la anumite instalatii.
Mentionam ca, spre deosebire de legitima aparare care este des intalnita in practica,
starea de necesitate nu este foarte intalnita in cazuistica.
Redam considerentele unei spete. Din probele administrate rezulta ca, dupa
caderea femeii cu copilul in brate de pe scara, inculpatul si persoanele aflate in statie
au strigat ca soferul sa opreasca autobuzul si, vazand ca nu opreste, au fugit prin fata
masinii aflate in miscare, iar inculpatul s-a dus la geamul de langa sofer si a spart
geamul, pentru a-l determina pe sofer sa opreasca autovehiculul. Potrivit actului
medical de la dosar, sotia inculpatului a suferit, in imprejurarea amintita, un
traumatism la femurul stang si un hematom la coapsa stanga. In raport cu situatia de
fapt ce rezulta din probele dosarului , urma sa se retina ca fapta inculpatului a fost
savarsita in stare de necesitate. In conditiile in care sotia inculpatului era cazuta,
prinsa cu piciorul in usa autobuzului si tarata, integritatea corporala si chiar viata
acesteia erau in pericol iminent si cum soferul autobuzului nu a oprit, cu toate
strigatele cetatenilor aflati in statie, inculpatul nu a avut alta posibilitate de a opri
30 a se vedea V.Dobrinoiu,Gh. Nistoreanu,Al.Boroi ... pg.30038 din 66
autobuzul pentru a-si salva sotia de la pericol decat aceea de a folosi violenta,
spargand geamul. Asa fiind, cerintele art.45 Cod penal sunt intrunite si fapta comisa
de inculpat nu constituie infractiune, fiind savarsita in stare de necesitate ( s.penala
3103/1986 Baza de date Legis).
3.2.Conditiile starii de necesitate
3.2.1. Preliminarii
Codul penal reglementeaza anumite cerinte in care fapta prevazuta de norma
incriminatoare este caracterizata ca fiind savarsita in stare de necesitate. Conditiile
starii de necesitate au functia de a impiedica subiectivismul, arbitrariul sau abuzul
organelor judiciare ori al destinatarilor legii penale. Din prevederile art.45 Cod penal
reiese ca pentru existenta legitimei aparari trebuie indeplinite doua categorii de
conditii: referitoare la starea de pericol si privind activitatea de salvare.
Conditiile referitoare la pericol sunt:
- sa fie iminent ;
- sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane
ori un bun important sau vreun interes general ;
- sa fie inevitabil.
Conditiile privind activitatea de salvare sunt :
- sa fie necesara ;
- sa nu cauzeze urmari vadit mai grave decat cele ce s-ar fi produs daca
pericolul nu era inlaturat;
- sa nu fie efectuata de catre o persoana sau pentru a salva o persoana
care avea obligatia sa infrunte pericolul;
- sa se materializeze intr-o fapta prevazuta de legea penala31.
3.2.2. Analiza conditiilor pericolului
I. Iminenta pericolului.
Pericolul este iminent cand este pe cale sa se produca , adica se afla in
anticamera actualului.Aceasta conditie este indeplinita, a fortiori, si in situatia in care
pericolul este prezent si neconsumat. Pericolul poate fi eventual, viitor, iminent,
31 a se vedea Fl. Streteanu , pg.434-43939 din 66
actual si consumat. Dintre aceste cinci forme, numai a treia si a patra sunt vizate de
lege.
Pericolul are caracter eventual daca nu este sigur ca va surveni, adica este
incert din punct de vedere al existentei, ceea ce determina irelevanta sa in acest
moment. Pericolul este eventual atunci cand se afla la o anumita distanta in timp fata
de momentul iminentei. Pericolul este viitor cand este indepartat, adica se afla in
anticamera iminentei. Un asemenea pericol nu este luat in considerare pentru ca pana
in momentul iminentei acesta se poate epuiza. Pana in momentul iminentei, urmeaza
sa mai aiba loc si alte descarcari de energie. Pericolul este iminent daca durata in
timp pana la momentul actualitatii este aproape imperceptibila. Indepartarea in timp
sau in spatiu a unui pericol exclude caracterul iminent, deoarece nu primejduieste
valoarea sociala vizata. De exemplu, o persoana isi vede amenintata o cultura de un
atac al unor daunatori care se afla pe unele culturi aflate la o distanta mare de cultura
sa.
Pericolul este actual cand a inceput si se desfasoara si se consuma in
momentul cand a incetat.
Pentru verificarea existentei conditiei iminentei pericolului, organul
judiciar trebuie sa se transpuna in locul faptuitorului prin luarea in considerare a
tuturor factorilor faptei – subiectivi sau obiectivi -, astfel incat sa poata verifica daca
la data savarsirii faptei faptuitorul a prefigurat ca fiind iminent pericolul.
Este foarte important, de asemenea, ca organul judiciar care examineaza
cazul ce pune problema existentei starii de necesitate sa ia in seama corelatia
faptuitor – fapta din momentele care au premers savarsirii faptei, precum si a celor
de la data cand fapta a fost comisa. De pilda, o persoana care a intrat in contact cu un
conductor electric, prin punerea mainii pe acesta, este lovita de catre o alta persoana
cu un obiect dur peste mana, suferind o vatamare grava a integritatii corporale prin
pierderea unui brat.Simultan lovirii victimei, o alta persoana decuplase conductorul
de la retea. In acest caz , cel care a lovit victima, producandu-i o vatamare integritatii
corporale, a actionat in stare de necesitate daca se stabileste ca s-a aflat in
imposibilitatea de a putea decupla in timp util conductorul electric pe care pusese
mana victima. 40 din 66
Pericolul poate proveni chiar de la persoana victimei. De pilda, o persoana
da foc unor obiecte in curtea casei, dar din cauza vantului focul s-a extins spre casa
unde se afla un copil care dormea. Sau victima vrea sa se sinucida sau autolezeze.
In aceste exemple, ca si in altele asemanatoare, victima poate „beneficia”
de o actiune de salvare din partea unui tert, in conditiile starii de necesitate, chiar
daca ea a determinat aparitia pericolului iminent.
Pentru intrunirea conditiilor starii de necesitate este necesar ca pericolul sa
existe in realitate, adica sa aiba loc in lumea exterioara. In caz contrar, cel care
actioneaza avand convingerea eronata ca exista un pericol iminent, va putea sa
invoce starea de necesitate, dar numai in concurs cu eroarea de fapt, ceea ce
inseamna ca trebuie indeplinite atat conditiile starii de necesitate, cat si cele ale erorii
de fapt.
II.Orientarea pericolului spre viata, integritatea corporala, sanatatea
unei persoane ori a unui bun important al acesteia sau contra unui interes
general.
Spre deosebire de valorile vizate in cazul legitimei aparari. La starea de
necesitate gama acestora este mai restransa , cuprinzand doar urmatoarele valori:
dreptul la viata, dreptul la integritate corporala, dreptul la sanatate, dreptul de
proprietate privind un „bun important”, interesul general.
Valorile sociale enumerate mai sus pot apartine faptuitorului sau oricarei alte
persoane. Ratiunea restrangerii sferei valorilor sociale ce pot fi puse in pericol consta
in faptul ca, la starea de necesitate, anihilarea pericolului este legata de vatamarea
unui interes just al unei terte persoane32.
In cazul starii de necesitate, legiuitorul a limitat evantaiul valorilor sociale
vizate de pericol, deoarece actiunea de salvare ce ar vatama interesele altora apare ca
necesara numai in cazul in care consecintele pericolului ar fi iremediabile, iar nu si
greu de inlaturat. Or, efectele insurmontabile (imposibil de reparat, in natura sau prin
echivalent) pot fi produse numai vietii unei persoane, integritatii corporale sau
sanatatii acesteia, unui bun important sau unui interes general.
32 ( a se vedea V.Dobrinoiu,Gh.Nistoreanu, Al.Boroi... pg.30141 din 66
Pe de alta parte, in majoritatea cazurilor victima faptei savarsite in stare de
necesitate este inocenta.
III. Inevitabilitatea pericolului.
Pericolul este inevitabil daca nu poate fi anihilat prin mijloace mai putin
grave sau daunatoare decat cele folosite de faptuitor. Fapta comisa in stare de
necesitate trebuie sa fie fapta cea mai putin vatamatoare pentru valorile sociale,
dintre variantele de salvare posibile aflate in reprezentarea faptuitorului. Daca starea
de pericol poate fi evitata prin alte modalitati decat prin comiterea unei fapte
prevazute de legea penala, faptuitorul trebuie sa uzeze de aceste cai. De exemplu,
faptuitorul poate sa se ascunda sau sa fuga. Daca pericolul indreptat impotriva valorii
sociale nu este consecinta unui eveniment intamplator, ci a unui atac provenind de la
o persoana responsabila, nu exista stare de necesitate; in acest caz, va fi eventual
legitima aparare.
Cu privire la aceasta conditie, in practica judiciara s-a decis ca nu exista
stare de necesitate in situatia in care inculpatul a condus autovehicul pe drumurile
publice avand permisul suspendat, pentru a aduce un medicament fiicei sale si pentru
a transporta un prieten la domiciliu.
Evitabilitatea sau inevitabilitatea pericolului trebuie cercetate in concreto, de
la caz la caz. Fapta comisa in stare de necesitate va trebui sa fie intotdeauna extrema
(ultima) ratio, deoarece nu se poate afirma ca este necesara o fapta care nu este
indispensabila. Pericolul este inevitabil chiar daca exista si alte variante de inlaturare
sau alte mijloace, cata vreme varianta sau mijloacele alese au cele mai putine
inconveniente sau riscuri pentru finalitatea activitatii de salvare. Nu trebuie scapata
din vedere realitatea ca in conditii asemanatoare sau chiar identice oamenii se pot
comporta diferit.
In mod corect, intr-o speta, a fost aplicat art.45, retinandu-se ca nu poate fi
considerata ca fiind savarsita in stare de necesitate fapta inculpatului care a condus
pe drumuri publice, fara permis, un autovehicul care a transportat la gara un prieten
din alta localitate, venit la el in vizita si a carei locuinta si bunuri personale erau
42 din 66
expuse pericolului de inundatie, cata vreme existau si alte posibilitati pentru a
transporta la gara in timp util pe cel interesat.
In doctrina, pe buna dreptate s-a spus ca, uneori, cerinte social – etice pot
impiedica sacrificarea unui bun prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala,
chiar daca pericolul nu ar putea fi inlaturat in alt mod. Se apreciaza corect ca o
persoana nu ar putea fi constransa sa doneze sange pentru a salva pe alta sau sa
permita efectuarea unor experiente stiintifice pe corpul sau, oricat de necesare ar fi
acestea33.
3.2.3. Conditiile activitatii de salvare
I.Necesitatea actiunii de salvare a valorii sociale periclitate.
Activitatea de salvare poate proveni de la orice persoana fizica interesata sau
neinteresata. Din conditia inevitabilitatii pericolului se desprinde cerinta ca
anihilarea acestuia sa fie necesara, deoarece necesitatea tine de inevitabilitate.
Activitatea de salvare este necesara cand era singura cale mai putin periculoasa de
inlaturare a pericolului. Nu se afla in stare de necesitate acela care comite o fapta
prevazuta de legea penala, daca are si alta cale, licita de a anihila pericolul. Cuvantul
„necesara” are in contextul starii de necesitate acceptiunea de indispensabilitate, spre
deosebire de legitima aparare unde avea doar intelesul unei reactii firesti si
proportionale.
Nu trebuie confundata (cand exista) presiunea psihica specifica starii de
necesitate cu cea existenta in cazul constrangerii morale, deoarece in situatia acesteia
agentul este fortat sa comita fapta prevazuta de legea penala. In schimb, in ipoteza
starii de necesitate faptuitorul are si alta optiune, dar el o alege pe cea care consta in
comiterea unei fapte incriminate, deoarece pericolul nu poate fi anihilat in alt mod
mai putin vatamator pentru relatiile sociale.
Altfel spus, o persoana constransa moral – in sensul constrangerii cauza care
exclude vinovatia - , nu are alternativa, ci ea trebuie sa actioneze in sensul savarsirii
unei fapte prevazute de legea penala, pentru ca nu poate opune rezistenta presiunii
psihice exercitate asupra sa. In cazul constrangerii morale, agentul realizeaza o fapta
33 a se vedea G.Antoniu Noul cod penal pg.25143 din 66
dorita de o persoana, in timp ce in ipoteza starii de necesitate faptuitorul alege singur
comportarea ce constituie fapta prevazuta de legea penala.
Activitatea de salvare este necesara in toate cazurile in care realmente
pericolul nu putea fi evitat prin alte mijloace sau cai. In acest sens, apreciem ca apare
ca indispensabila fapta medicului care nu mai are timp pentru a lua acordul
pacientului sau membrilor familiei victimei in vederea unei interventii medicale ce
reprezinta singura optiune ce mai poate salva viata sau sanatatea pacientului. In
practica judiciara s-a retinut ca actiunea inculpatului pentru inlaturarea pericolului -
decesul unei persoane, care a avut loc peste 7 zile – nefiind posibila prin
administrarea de medicamente, nu se justifica fapta de a conduce un autovehicul in
stare de ebrietate in vederea procurarii de medicamente pentru socrul faptuitorului.
Din considerente de ordin moral, conform art.80 Cod procedura penala, sotul
si rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca
martori, iar organele judiciare sunt obligate sa aduca aceasta la cunostinta
persoanelor respective.In baza acelorasi ratiuni, sotul sau rudele apropiate nu pot fi
pedepsite pentru infractiunile de omisiune a denuntarii sau sesizarii. Dar in dreptul
romanesc nu este acceptata teza sperjurului comis de invinuit sau inculpat,
acceptandu-se ideea ca acesta este constrans moral de starea in care se afla. In
sistemul de drept anglo-saxon, conceptia constrangerii morale a invinuitului sau
inculpatului nu este agreata, ceea ce inseamna ca aceste persoane au obligatia de a
spune adevarul, in caz contrar fiind autori ai infractiunii de marturie mincinoasa.
Pentru a evita orice confuzie, precizam ca presiunea psihica exercitata in cazul
starii de necesitate, in cazurile cand exista, este una relativa, iar nu absoluta.
Evitabilitatea pericolului este una dintre datele care se analizeaza in stricta relatie cu
persoana faptuitorului si conditiile in care acesta a lucrat, deoarece aceasta este
singura entitate care trebuie luata in considerare in cadrul acestei conditii. De pilda,
este in stare de necesitate capitanul unei nave care sacrifica anumite valori sociale in
favoarea altora. In acest sens, este bine cunoscuta masura dispusa de capitanul
Titanicului, care a ordonat blocarea usilor salii motoarelor in care se aflau mai multi
marinari, cu consecinta mortii lor, pentru a intarzia intrarea apei in celelalte spatii.
Orice masura poate fi luata de comandantul unei nave atata timp cat este necesara 44 din 66
pentru inlaturarea pericolului, dar, masurile luate nu pot imbraca niciodata forma
discretiei sau abuzului acestuia.
In situatia luarii de ostatici, in vederea salvarii vietilor acestora, desi nu toti
autorii sunt de acord, apreciem ca organele statului pot face anumite concesii. Pe de
alta parte, in cazul in care exista asa-zisa stare de necesitate inversa (spre exemplu x
il salveaza pe z fara sa doreasca acest lucru), cu toate ca nu se poate vorbi despre
„inevitabilitate”(din punct de vedere subiectiv), efectele starii de necesitate trebuie
recunoscute, deoarece legea nu distinge in acest sens.
II. Neproducerea unor urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi
produs daca pericolul nu era inlaturat.
Spre deosebire de riposta din cadrul legitimei aparari, activitatea de salvare nu
trebuie sa produca efecte echivalente celor pe care pericolul le putea produce daca nu
era inlaturat. Singura cerinta impusa de legiuitor este ca urmarile sa nu fie vadit mai
grave.Urmarile produse prin savarsirea actiunii de salvare pot fi mai grave decat cele
care s-ar fi produs daca pericolul nu ar fi fost inlaturat, dar nu pot fi cu mult (vadit)
mai grave.
Aprecierea gravitatii efectelor activitatii de salvare se face luand in
considerare conditiile obiective si subiective in care s-a actionat. Urmarile pot fi
vadit mai grave daca faptuitorul nu si-a dat seama de aceasta.Intr-un asemenea caz,
producerea consecintelor vadit mai grave nu a fost reprezentata de catre faptuitor,
motiv pentru care aceasta este socotita justificata, putandu-se vorbi de exces de
salvare justificat34.
Daca faptuitorul si-a dat seama ca prin actiunea de salvare pricinuieste urmari
vadit mai grave decat acelea care s-ar fi produs fara inlaturarea pericolului, fapta nu
mai realizeaza conditiile starii de necesitate, excesul de salvare fiind scuzabil, iar nu
justificat.O asemenea fapta este tratata insa mai bland pe planul raspunderii penale,
fiind inscrisa de legiuitor printre circumstantele atenuante legale. S-a sustinut,
inclusiv in literatura noastra de specialitate, ca persoana care-si salveaza viata cu
pretul vietii alteia nu poate beneficia de efectele starii de necesitate, deoarece ar
34 a se vedea G. Antoniu Noul cod penal pg.25245 din 66
insemna o revenire la regulile primitive ale dreptului. Aceasta teza putea fi sustinuta
in temeiul vechiului Cod penal, care vorbea de o „valoare vadit mai mare” a bunului
salvat comparativ cu cel sacrificat, insa sub reglementarea actualului cod o asemenea
conceptie nu are nici un suport.
De lege lata, starea de necesitate este aplicabila nu nunai cand valorile sociale
sunt egale ca importanta, ci si atunci cand valoarea sociala salvata este de mai mica
importanta decat valoarea sociala jertfita. In orice caz faptuitorul nu trebuie sa-si fi
dat seama in timpul comiterii faptei ca pricinuieste urmari vadut mai grave decat
acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era anihilat.
Cand este vorba de salvarea unei vieti, a faptuitorului sau a altei persoane,
orice infractiune este justificata. Reciproca nu poate fi insa acceptata. In acest
context, se ridica problema de a da o solutie in cazul in care este salvata viata unei
persoane in detrimentul mai multor persoane. Raspunsul la aceasta problema este
dual, in sensul ca, in cazul apararii propriei vieti, nu are nici o relevanta numarul
vietilor curmate, iar in celelalte cazuri va exista stare de necesitate numai daca
faptuitorul a fost influentat de anumite legaturi morale sa aleaga intr-un anumit fel.
Daca in ceea ce priveste imposibilitatea sacrificarii unei valori umane
esentiale (viata, integritatea corporala etc.) in favoarea uneia patrimoniale exista
unanimitate, nu toti autorii sunt de acord cu sacrificarea demnitatii pentru salvarea
vietii sau a securitatii. Se considera ca principiul constitutional al demnitatii umane
se opune la posibilitatea salvarii vietii unei persoane in detrimentul vatamarii
integritatii corporale in cazul efectuarii unui transplant fara voia donatorului, chiar
daca transplantul ar fi reprezentat singura sansa pentru salvarea unei vieti. De
asemenea, s-a apreciat ca nu poate fi justificata torturarea unui membru al unei
organizatii teroriste pentru a putea preintampina un act terorist iminent.
III.Comiterea faptei in alte imprejurari de cat de catre sau pentru a
salva o persoana care are obligatia sa infrunte pericolul.
Sunt persoane care, datorita functiei sau profesiei lor, au obligatia de a
infrunta pericole inerente ocupatiei lor sau care au legatura cu aceasta. In cazul
acestor persoane lipseste constrangerea, cauza ce justifica excluderea caracterului 46 din 66
penal al faptei prevazute de legea penala. Obligatia infruntarii pericolului de catre
anumite persoane apare inscrisa in reglementarile specifice unor profesii, functii,
meserii, sau alte ocupatii. Codul penal roman nu prevede expres aceasta conditie, dar
ea se desprinde neindoielnic in urma examinarii legislatiei care obliga anumite
persoane sa intervina in cazurile in care valorile sociale sunt amenintate de pericole
iminente.
De exemplu, in cazul naufragiului vasului Holmes, capitanul navei a fost
condamnat pentru ca 16 pasageri nu au fost imbarcati in favoarea unor marinari, care
trebuiau sa fie salvati ulterior salvarii pasagerilor si pentru ca alegerea marinarilor
care erau necesari navigatiei nu s-a facut prin tragere la sorti. Conditia pe care o
examinam trebuie privita nuantat, in sensul ca persoanele care au obligatia de a
inlatura pericolul pot invoca, dar numai in situatii speciale, starea de necesitate. De
pilda, un salvator montan, pentru a salva viata unei persoane, distruge bunuri de
mare valoare, situatie in care el beneficiaza de aplicarea starii de necesitate in
privinta infractiunii de distrugere.
Conditia trebuie inteleasa, de fapt, in sensul ca persoanele care au obligatia de
a infrunta pericolul nu se pot salva in detrimentul altor persoane si nici nu pot
sacrifica viata altor persoane pentru a-si salva colegii, care au la randul lor obligatia
inlaturarii pericolului. Nu se poate pretinde insa in nici un caz ca aceste persoane sa
se sacrifice pentru salvarea unori valori sociale de mica importanta.
Asadar, persoanele care au obligatia sa tina piept pericolului trebuie sa-i opuna
rezistenta, iar, pe de alta parte, aceste persoane nici nu pot fi salvate in detrimentul
altora. Daca sunt expuse pericolului mai multe persoane , salvatorul poate salva pe
oricare dintre ele, in ipoteza ca nu are posibilitatea salvarii tuturor35.
IV.Actiunea de salvare sa se concretizeze intr-o fapta prevazuta de legea
penala.
Numai fapta prevazuta de legea penala realizeaza premisa discutarii incidentei
sau nu a starii de necesitate, cauza care determina excluderea infractiunii.
35 a se vedea G.Antoniu Noul cod penal pg.25347 din 66
3.3. Efectele si proba starii de necesitate
3.3.1. Preliminarii
Constatarea existentei starii de necesitate are ca efect excluderea cracterului
infractional al faptei prevazute de legea penala si, pe cale de consecinta, inlaturarea
raspunderii penale. In majoritatea cazurilor, activitatea de salvare desfasurata in stare
de necesitate lezeaza valori sociale ale unor persoane fara nici o implicare in
declansarea pericolului.Valoarea sociala salvata apartine de cele mai multe ori
faptuitorului. Sigur, sunt si cazuri cand valoarea sociala salvata apartine unui
tert.Suntem de parere ca nu pot fi cenzurate criteriile avute in vedere de salvator
cand a optat pentru salvarea unor persoane in detrimentul altora, cu exceptia situatiei
in care printre persoanele aflate in pericol s-ar fi aflat si unele care aveau obligatia
infruntarii pericolului.
Si starea de necesitate poate intra in concurs cu alte cauze care inlatura
caracterul penal al faptei, cazuri in care va trebui sa se tina seama si de conditiile de
incidenta ale acestora. Starea de necesitate intra in concurs cu legitima aparare, daca
doua sau mai multe persoane se afla in stare de necesitate comuna si sunt nevoite sa-
si indrepte actiunile una impotriva alteia (tabula unius capax). Constatarea existentei
starii de necesitate determina, de regula, excluderea oricarei forme de raspundere
juridica a faptuitorului – penala, contraventionala, civila, disciplinara etc. In cazul in
care fapta de salvare cauzeaza un prejudiciu in patrimoniul unui tert, persoana
titulara a valorii sociale salvate va putea fi obligata sa raspunda civilmente fata de
victima.
Daca o persoana aflata in stare de necesitate apreciaza fals pericolul, aceasta
cauza intra in concurs cu eroarea de fapt etc.
3.3.2. Depasirea limitelor starii de necesitate
Depasirea limitelor starii de necesitate este o circumstanta atenuanta legala
(exces de salvare scuzabil). Pentru existenta circumstantei atenuante a depasirii
limitelor starii de necesitate trebuie realizate toate conditiile de incidenta ale
acesteia, mai putin cea privind disproportia vadita intre consecintele produse prin
activitatea de salvare si cele care ar fi putut surveni daca pericolul nu era indepartat.48 din 66
Daca faptuitorul si-a dat seama la data savarsirii activitatii de salvare ca
produce efecte mai grave decat cele care ar fi avut loc in ipoteza in care ramanea in
pasivitate, desi nu beneficiaza de efectele starii de necesitate, este recunoscuta totusi
in favoarea sa circumstanta atenuanta privind depasirea limitelor starii de necesitate.
In teoria dreptului penal se sustine ca expresia „si-a dat seama ca pricinuieste
urmari vadit mai grave” trebuie interpretata si in sensul ca „si-ar fi putut da seama de
producerea unor asemenea urmari”36.
Aceasta incercare de extindere a intelesului expresiei analizate este contrara
legii , intrucat echivalenta expresiei „si-a dat seama” este expresia „a prevazut”.
Vointa legiuitorului, exprimata fara echivoc, a fost aceea de a nu include in
expresia „si-a dat seama” decat atitudinile psihice specifice intentiei si culpei cu
prevedere, cu excluderea culpei simple. In cazul intentiei directe, adica atunci cand
faptuitorul si-a dat seama ca fapta de salvare va produce urmari vadit mai grave
decat cele care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat si a urmarit savarsirea
faptei de salvare pentru a proteja valoarea sociala inferioara, credem ca nu poate fi
incidenta starea de necesitate.
3.3.3. Conexitatea starii de necesitate cu alte cauze de inexistenta a
infractiunii
Starea de necesitate poate intra in concurs cu toate celelalte cauze de
inexistenta a infractiunii. In ipoteza in care faptuitorul este minor si comite fapta in
conditiile starii de necesitate, inexistenta infractiunii se datoreaza in primul rand
incidentei minoritatii, pentru ca aceasta face inutila examinarea conditiilor starii de
necesitate.
In cazul in care persoana aflata in stare de necesitate este iresponsabila, solutia
este cea din cazul conexitatii cu minoritatea. Dar, in ipoteza in care se pune
problema repararii unor prejudicii de catre faptuitor, este importanta cercetarea si
constatarea aplicarii starii de necesitate, deoarece atat in cazul minorului, cat si al
iresponsabilului, raspunderea extrapenala nu este inlaturata. Daca sunt intrunite
conditiile starii de necesitate, minorul si iresponsabilul nu raspund in nici un fel.
36 V.A.Ionescu ,op.cit.p.20649 din 66
Daca agentul are falsa reprezentare a realitatii ca se afla in stare de necesitate ,
aceasta cauza de inexistenta a infractiunii intra in conjunctiune cu eroarea de fapt.
Gresita perceptie a realitatii din momentul activitatii de salvare poate consta in lipsa
pericolului, a unora dintre conditiile starii de necesitate sau a efectelor ce ar putea fi
produse de pericol.
Daca eroarea se refera la existenta pericolului – faptuitorul crede ca fiinteaza
un pericol inexistent - , la iminenta pericolului, la inevitabilitatea pericolului, la
necesitatea activitatii de salvare sau la consecintele posibile ale pericolului fapta nu
constituie infractiune, pentru ca in zona neacoperita de conditiile starii de necesitate
este aplicabila institutia erorii de fapt. Insa, spre deosebire de situatia concursului cu
minoritatea sau iresponsabilitatea, raspunderea de alta natura fiinteaza, deoarece nu
sunt realizate toate conditiile starii de necesitate.
Daca faptuitorul se afla in stare de betie si savarseste o fapta prevazuta de
legea penala, in conditiile starii de necesitate, aceasta cauza va intra in concurs cu
prima. O fapta comisa in aceste imprejurari nu reprezinta nici o forma de ilicit.
Constrangerea fizica si constrangerea morala pot si ele sa fiinteze cu starea de
necesitate, daca sunt intrunite in aceeasi fapta toate conditiile acestora. Conexitatea
acestor cauze nu schimba insa nimic pe planul efectelor juridice.
Starea de necesitate se poate suprapune si peste cazul fortuit, daca dupa
aparitia imprejurarii fortuite, care a deturnat activitatea unei persoane, aceasta
incercand sa limiteze efectele cazului fortuit, intervine si realizeaza o activitate de
salvare. De exemplu, o persoana amenintata de rivalul sau patrunde in casa altei
persoane care decedeaza ca urmare a aparitiei intempestive a persoanei amenintate.
50 din 66
CAPITOLUL 4
PRACTICĂ JUDICIARĂ ÎN MATERIE
4.1. Practică judiciară în materie din anii 1998 – 2000.
LEGITIMA APARARE. CONDITII PENTRU EXISTENTA ACESTEIA
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, pentru existenta legitimei aparari este
necesar ca atacul savarsit de victima sa puna in pericol grav persoana sau drepturile
celui atacat.
Exista pericol grav in cazul cand victima, dupa ce l-a urmarit pe inculpat cu
tractorul, incercand sa-l striveasca, il ataca impreuna cu alte doua persoane; in
aceasta situatie riposta sa, de a o lovi pe aceasta la cap, cauzandu-i leziuni ce i-au
pus viata in pericol, in timpul cat se apara cu un bat de loviturile pe care agresorii
51 din 66
incercau sa i le aplice cu rangi de fier si cu o bata, constituie un act necesar comis in
legitima aparare.
Decizia Secţiei penale nr.3337 din 22 decembrie 1998
Prin sentinta penala nr. 138 din 12 iunie 1997 a Tribunalului Constanta,
inculpatul A.V. a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea de omor
prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 din Codul penal.
S-a retinut ca, la 6 iunie 1992, constatand urme de oi pe un teren al sau cultivat
cu lucerna, inculpatul a luat din apropiere un card de oi nepazite, conducandu-le spre
un saivan.
Afland, paznicul si proprietarii oilor, fratii G.N. si G.P au plecat cu un tractor in
urmarirea oilor. Ajungandu-l din urma pe inculpat, intre acesta si cei doi frati s-a
produs a altercatie, in timpul careia inculpatul a lovit pe G.N. cu un bat la cap,
doborandu-l.
Dupa ce victima G.N. si-a pierdut cunostinta, inculpatul a transportat-o la spital,
unde s-a constatat ca a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu fractura
temporo-parietala, fiindu-i necesare pentru vindecare 50-55 de zile de ingrijiri
medicale. Apelul inculpatului, a fost admis prin decizia penala nr. 167 din 25
octombrie 1997 a Curtii de Apel Constanta, dispunandu-se achitarea inculpatului cu
motivarea ca din probele administrate la prima instanta si in apel rezulta ca a actionat
in legitima aparare.
Declarand recurs, procurorul a sustinut ca achitarea inculpatului este consecinta
unei grave erori de fapt.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, pentru existenta starii de legitima
aparare este necesar ca fapta sa fie savarsita pentru a inlatura un atac material, direct,
imediat si injust, care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Din aceasta dispozitie a legii rezulta ca riposta, in aparare, trebuie sa fie in
limitele necesitatii inlaturarii pericolului. In cauza, actiunea inculpatului de a duce
oile spre saivan a fost justificata de faptul ca acestea pascusera in terenul sau cu
lucerna.
52 din 66
Pe de alta parte, asa cum corect s-a retinut de instanta de apel, victima,
conducand tractorul, a incercat sa-l striveasca pe inculpat, acesta fiind nevoit sa se
refugieze intre oi pentru a se adaposti. De asemenea, din probe rezulta ca, in
continuarea atacului, tot victima, inarmata cu o ranga de fier, insotita de fratele ei,
inarmat si el cu o ranga de fier, precum si de paznicul oilor inarmat cu un ciomag, s-
au repezit asupra inculpatului, iar acesta, in timp ce era lovit, a lovit si el, in aparare,
cu batul ce-l avea asupra sa, pe victima in zona capului, cauzandu-i leziunile pentru
ingrijirea carora a transportat-o imediat la spital.
In raport cu aceste situatii, riposta inculpatului a fost necesara pentru inlaturarea
atacului material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa de catre victima si
cele doua persoane care o insoteau, fiind vadita gravitatea pericolului in care a fost
pusa persoana sa prin declansarea acelui atac.
Ca urmare, recursul procurorului a fost respins, mentinanduse solutia de
achitare a inculpatului.
LEGITIMA APARARE. DEPASIREA, TULBURARII SAU TEMERII, A
LIMITELOR PROPORTIONALE CU GRAVITATEA PERICOLULUI
PRODUS PRIN ATAC
Pandirea, urmarirea si lovirea repetata a inculpatului de catre -trei persoane de
care este prins dupa ce a reusit sa scape prin fuga de agresorii beti care-l amenintau
cu moartea, sunt acte de natura a crea celui atacat o stare de tulburare si -o temere
sub stapanirea carora riposta prin lovire cu cutitul constituie o aparare legitima in
conditiile art. 44 alin. 3 din Codul penal, iar nu o circumstanta atenuanta conform
art. 73 lit. a din acelasi cod.
Decizia Secţiei penale nr. 1289 din 28 martie 2000
Prin sentinta penala nr. 856 din 7 decembrie 1998, Tribunalul Timis a dispus, in
temeiul art. 11 alin. 1 pet. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. e din Codul de
procedura penala si la art. 44 din Codul penal, achitarea inculpatului B.I pentru
tentativa la infractiunea de omor prevazuta in art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea
art. 73 lit. b din Codul penal.
53 din 66
Instanta a retinut ca, la 14 iulie 1998, inculpatul impreuna cu sotia si copii, a
ajutat un consatean sa urce in pod saci cu grau. In casa se mai aflau, în acelasi scop,
OV. si K.M., care erau in stare de ebrietate si care au mai consumat bauturi alcoolice
si cu inculpatul.
La un moment dat inculpatul a scapat un sac cu grau din pod, lovindu-I pe
K.M., dupa care intre inculpat si cei doi s-a produs o altercatie, cu lovituri reciproce.
La interventia gazdei cei trei au incetat sa se loveasca, iar inculpatul a pleeat
spre casa. OV si K.M., aflati in stare de ebrietate, l-au urmarit cu intentia de a-l bate,
situatie in care inculpatul a intrat in curtea unui consatean si a stat ascuns un timp,
dupa care a iesit prin gradina pe alta strada, scapand de urmaritori.
Acestia, la care s-a alaturat M.G., au pornit, toti trei, in cautarea inculpatului.
Dupa ce a trecut pe acasa si a luat un cutit pentru a se apara in situatia in care va fi
atacat, inculpatul s-a intors in centrul comunei pentru a-si conduce acasa sotia si
copiii.
Instanta a retinut, de asemenea, ca cei trei l-au cautat pe inculpat la domiciliul
sau, spunand unei martore ca daca il vor prinde il vor omori.
Ei l-au intalnit pe inculpat in fata casei martorului B.R. caruia acesta i-a cerut
ajutorul, spunandu-i ca va fi omorat, dar martorul 1-a refuzat.
Cei trei agresori l-au imobilizat pe inculpat si l-au lovit, acesta ghemuindu-se
langa poarta, aparandu-si fata. In aceasta situatie martorul B.R. a intervenit,
amenintand ca va chema politia si l-a introdus pe inculpat in curte.
La insistentele martorului agresorii s-au indepartat de poarta, dar au ramas pe
strada supraveghind iesirea, cu intentia evidenta de a impiedica o posibila fuga a
inculpatului.
Inculpatul a iesit in fuga pe poarta si s-a ascuns dupa o taraba iar apoi a sarit un
gard, dar urmaritorii l-au ajuns, blocandu-i orice cale de scapare.
Instanta a retinut ca M.G. avea in mana o bata iar O.V. o piatra sau o caramida,
precum si faptul ca cei trei l-au lovit pe inculpat care le-a strigat sa nu-l omoare
pentru ca are copii de crescut si care, in aceasta situatie, a lovit cu cutitul pe partea
vatamata K.M., provocandu-i o plaga injunghiata mezogastrica penetranta cu
54 din 66
perforatie de colon, leziuni care i-au pus viata in pericol si au necesitat pentru
vindecare 30 de zile de ingrijiri medicale.
Fata de starea de fapt retinuta, instanta a apreciat ca in cauza sunt aplicabile
dispozitiile art. 44 din Codul penal, referitoare la legitima aparare.
Prin decizia penala nr. 374/A din 30 septembrie 1999, Curtea e Apel Timisoara
a admis apelul declarat de procuror numai cu privire la neobligarea inculpatului la
plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Prin recursul declarat de procuror, se sustine ca legitima aparare a fost gresit
retinuta, incidente fiind numai prevederile art. 73 lit. a din Codul penal.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 44 alin. 3 din Codul penal, se afla in legitima aparare si acela care
din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu
gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.
Din probele administrate rezulta ca in momentul savarsirii faptei inculpatul se
afla intr-o astfel de stare de tulburare si temere determinate de faptul ca fusese
pandit, urmarit si lovit, in mod repetat, de partea vatamata si de cei doi martori, incat
era convins ca singura modalitate de a scapa de atacul lor era aceea de a lovi cu
cutitul.
Asa fiind, chiar daca reactia sa de a lovi cu cutitul pe partea vatamata apare ca
disproportionata fata de atacul direct, material si injust indreptat de aceasta impotriva
sa, conditiile prevazute de lege pentru a se retine comiterea faptei in stare de legitima
aparare sunt intrunite si, in consecinta, solutia de achitare pronuntata in cauza este
legala si temeinica.
Sustinerea din recursul procurorului, in sensul ca depasirea limitelor legitimei
aparari de catre inculpat constituie numai circumstanta atenuanta prevazuta in art. 73
lit. a din Codul penal nu poate fi primita; aceasta circumstanta exista in situatia in
care faptuitorul se afla in legitima aparare, depaseste limitele acesteia, dar aceasta
depasire nu se produce sub imperiul tulburarii sau temerii, deoarece atunci cand
faptuitorul se afla intr-o astlel de stare psihica, asa cum este cazul in speta, exista
stare de legitima aparare conform art. 44 alin. 3 din Codul penal.
Fata de considerentele sus-mentionate, recursul a fost respins. 55 din 66
LEGITIMA APARARE. CONDITII PENTRU EXISTENTA ACESTEIA
Imprejurarea ca victima a scos un briceag, pentru a se apara in urma atacarii ei
de catre inculpat, nu constituie un atac de natura a legitima lovirea acesteia cu o
piatra, asupra capului, producandu-i leziuni ce i-au cauzat decesul. Ca urmare, in
lipsa unui atac injust din partea victimei, actele de violenta prin care inculpatul i-a
cauzat moartea nu pot fi considerate ca savarsite in legitima aparare sau in conditiile
depasirii unei aparari proportionale.
Decizia Secţiei penale nr. 1999 din 10 iulie 1998
Prin sentinta penala nr. 153 din 15 septembrie 1997 a Tribunalului Arad,
inculpatul M.L. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de omor prevazuta in
art. 174 din Codul penal.
S-a retinut ca, la 11 martie 1997, convenind cu V. D. sa fie angajat cioban la
acesta, inculpatul i-a dat actele sale de identitate. Neintelegandu-se asupra salariului,
inculpatul a cerut sa-i fie restituite actele de identitate. La refuzul victimei, inculpatul
a atacat-o; pentru a se apara, victima a scos un briceag, moment in care inculpatul i-a
aplicat mai multe lovituri peste cap cu o piatra, dupa care a tarat-o pana in apropierea
unui parau, unde a acoperit-o cu crengi si a parasit-o.
Dupa putin timp victima a incetat din viata, decesul datorandu-se
traumatismului cranio-cerebral cu fracturi de bolta si baza a craniului, dilacerare si
contuzie cerebrala.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penala nr. 98/A din 12
martie 1998 a Curtii de Apel Timisoara. Declarand recurs, inculpatul a solicitat sa fie
achitat pe motiv ca a savarsit fapta in stare de legitima aparare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, este in stare de legitima aparare acela
care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust,
indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.
Inculpatul nu s-a aflat intr-o atare situatie, deoarece el a atacat mai intai victima,
iar apoi, cand aceasta a incercat sa se apere, a luat o piatra cu care i-a aplicat mai
multe lovituri puternice peste cap, cauzandu-i decesul prin leziunile ce i le-a produs. 56 din 66
Pe de alta parte, in lipsa unui atac declansat de victima, inculpatului nu-i este
aplicabila nici dispozitia referitoare la depasirea limitelor unei aparari proportionale
cu atacul, inscrisa in art. 44 alin. 3 din Codul penal.
In consecinta, recursul inculpatului a fost respins.
LEGITIMA APARARE. ATAC MATERIAL, DIRECT, IMEDIAT SI INJUST
Pentru existenta legitimei aparari este necesar, potrivit art. 44 alin. 2 din Codul
penal, ca inculpatul sa se afle in fata unui atac material, direct, imediat si injust,
indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care sa puna in
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.
Cat timp nu a existat un atac efectiv din partea victimei care sa indeplineasca
cerintele inscrise in art. 44 din Codul penal, nu se poate retine ca fapta a fost
savarsita in stare de legitima aparare. Aprecierea de ordin subiectiv a inculpatului ca
victima ar putea declansa un atac impotriva sa ori ca ar urmari sa taie arbori din
padurea incredintata lui pentru supraveghere, in calitate de padurar, nu justifica
aplicarea art. 44 din moment ce victima nu a intreprins nici o actiune care sa aiba
caracter de atac iminent.
Decizia Secţiei penale nr. 1233 din 30 martie 1999
Prin sentinta penala nr. 66 din 6 aprilie 1998 a Tribunalul Vaslui, inculpatul
M.A. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala
prevazuta in art. 181 din Cod penal.
S-a retinut ca, in noaptea de 4 februarie 1996, in timp ce inculpatul, padurar
aflat in serviciu de patrulare, examina impreuna cu o alta persoana ce-l insotea,
cioata unui arbore taiat recent a trecut pe sosea, in apropriere de ei, partea vatamata.
Pentru ca partea vatamata nu s-a supus somatiei si a inceput sa alerge inculpatul a
pornit in urmarirea acesteia, a somat-o din nou si a tras un foc de avertisment cu
arma orientata in sus.
Continuand urmarirea, in momentul in care partea vatama a ajuns pe partea
opusa a unei rape, dupa ce a traversat-o, inculpatul a tras doua focuri de arma asupra
acesteia, impuscand –o in ambele picioare. Pentru ca partea vatamata a reusit, totusi,
sa mai fuga, inculpatul a urmarit-o in continuare si, apropriindu-se de ea, a armat din
57 din 66
nou si a apasat pe tragaci, fara sa se produca, insa, impuscatura. Fata de aceasta
situatie inculpatul a incercat sa loveasca partea vatamata cu patul armei, dar nu a
reusit, deoarece a fost impiedicat de persoana ce-l insotea.
Pentru vindecarea plagilor impuscate ce i-au fost produse la cele doua picioare,
partii vatamate i-au fost necesare 35 - 40 de zile de ingrijiri medicale.
Prin decizia penala nr. 301 din 13 octombrie 1998 a Curtii de Apel Iasi, au fost
respinse apelurile declarate de procuror si de inculpat si, admitandu-se apelul partii
civile, s-a dispus obligarea inculpatului sa plateasca daune morale.
Declarand recurs, inculpatul a cerut sa se dispuna achitarea sa, sustinand ca-i
sunt aplicabile dispozitiile art. 44 din Codul penal referitoare la legitima aparare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, este in stare de legitima aparare acela
care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust,
indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.
De asemenea, potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol, este in stare de legitima
aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari
proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.
Or, inculpatul nu s-a aflat in nici una din situatiile prevazute in aceste texte de
lege, fiind dovedit ca, in momentul in care a executat cele doua focuri de arma, era
angajat in urmarirea partii vatamate, care traversase o rapa si ajunsese pe versantul
opus celui unde se gasea el, neputand sa exercite nici un atac impotriva lui.
Ca urmare, recursul inculpatului a fost respins.
LEGITIMA APARARE. ATAC MATERIAL, DIRECT SI INJUST. IMINENTA ACESTUIA. PERICOl GRAV
Starile conflictuale anterioare dintre parti nu pot fi considerate atac imediat si injust, decat daca sunt urmate de un act de violenta de natura a pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Ca urmare, pentru a fi intrunite cerintele legitimei aparari, riposta trebuie sa vizeze inlaturarea unui atac material, direct, imediat si injust, de natura a pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Decizia Secţiei penale nr. 724 din 26 februarie 1999
58 din 66
Prin sentinta penala nr. 39 din 15 ianuarie 1997 a Judecatoriei Piatra Neamt,
inculpata B.E. a fost condamnata pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala
grava prevazuta in art. 182 alin. 1, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal.
S-a retinut ca, la 13 septembrie 1995, in urma unui conflict provocat de
ginerele inculpatei, aceasta i-a aruncat, asupra feţei, o substanta caustica, cauzandu-i
pierderea vederii si alte vatamari ce au necesitat 100-105 zile de ingrijiri medicale.
Tribunalul Neamt, prin decizia penala nr. 257/A din 23 mai 1997, a respins
recursul inculpatei si, admitand recursul partii civile, a majorat despagubirile ce i-au
fost acordate de prima instanta.
Curtea de Apel Bacau, prin decizia penala nr. 587 din 23 octombrie 1997, a
admis recursul declarat de inculpata si, facand aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a raportat la
art. 10 lit. e din Codul de procedura penala si la art. 44 alin. 2 din Codul penal, a
dispus achitarea acesteia.
S-a motivat ca din actele dosarului rezulta ca victima, fire violente si cu
viciul betiei, a atacat-o de trei ori pe inculpata, iar aceasta, pentru a se apara, a
aruncat cu o substanta toxica asupra fetei victimei.
Impotriva acestei ultime hotarari s-a declarat recurs in anulare, sustinandu-se
ca in cauze nu sunt indeplinite cerintele art. 44 din Codul penal.
Recursul in anulare este fondat.
Se afla in legitima aparare, potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, acela care
savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat
impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public, si care pune in pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
Din actele dosarului nu rezulta ca ginerele inculpatei ar fi indreptat impotriva
acesteia un atac material, direct, imediat si injust in sensul prevederilor acestui text
de lege, potrivit carora iminenta agresiunii presupune o durata infima de timp intre
atac si aparitia pericolului grav care, amenintand persoana sau interesele ei, impune
actiunea de aparare.
Relatiile conflictuale anterioare dintre victima si inculpata nu pot fi considerate
un atac iminent, de natura sa justifice teama inculpatei fata de victima, care incerca
59 din 66
sa deschida usa bucatariei pentru a intra in casa, astfel ca in mod corect s-a apreciat
de prima instanta si cea de apel ca atitudinea victimei a produs inculpatei o puternica
tulburare sub stapanirea careia a actionat, ceea ce constituie starea de provocare
prevazuta in art. 73 lit. b din Codul penal, iar nu aceea de aparare legitima.
Ca urmare, a fost casata decizia instantei de recurs, mentinandu-se condamnarea
inculpatei.
LEGITIMA APARARE. CONDITII. PERICOL GRAV
Nu se poate retine existenta legitimei aparari in legatura cu savarsirea
tentativei la infractiunea de omor, in cazul cand actiunea victimei consta doar in
declansarea unei certe violente cu fiica inculpatei, deoarece o astfel de fapta nu este
de natura a pune in pericol grav persoana sau drepturile acesteia.
Decizia Secţiei penale nr. 335 din 4 februarie 1999
Prin sentinta penala nr. 250 din 20 august 1997 a Tribunalului Hunedoara,
inculpata B.C. a fost condamnata pentru savarsirea tentativei la infracitiunea de omor
prevazuta in art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal.
S-a retinut ca, la 16 aprilie 1996, auzindu-si fiica tipand in timpul unei altercatii
provocate de ginerele acesteia, inculpata a intrat in incaperea unde era cearta si i-a
aplicat victimei o lovitura de topor la cap, provocandu-i o fractura parietala cu
infundare.
Apelul declarat de inculpata a fost respins prin decizia penala nr. 130 din 14 mai
1998 a Curtii de Apel Alba lulia.
Declarand recurs, inculpata a cerut sa se constate ca a savarsit fapta in stare de
legitima aparare.
Recursul nu este fondat.
Nu se poate considera ca fapta a fost savarsita in stare de legitima aparare,
deoarece inculpata nu a actionat pentru a inlatura un atac care sa fi pus in pericol
grav persoana sa ori a fiicei sale. Cearta provocata de victima cu soacra sa, fiica
inculpatei, nu justifica riposta grava data de inculpata prin aplicarea loviturii de topor
asupra capului victimei, incat in mod corect s-a retinut in favoarea sa numai
circumstanta atenuanta a provocarii. 60 din 66
Ca urmare, recursul declarat de inculpata a fost respins.
LEGITIMA APARARE. CONDITII. EXERCITAREA ACTELOR DE
RIPOSTA DUPA INLATURAREA PERICOLULUI
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, se afla in stare de legitima aparare
acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac imediat, material, direct si
injust in cazul in care fapta este savarsita dupa incetarea atacului, ea se situeaza in
afara unei aparari legitime, intr-o atare situatie urmand a se examina daca sunt
aplicabile dispozitiile art. 73 lit. b referitoare la circumstanta atenuanta legala a
provocarii.
Decizia Secţiei penale nr. 1764 din 6 mai 1999
Prin sentinta penala nr. 240 din 16 iulie 1998 a Tribunalului Bacau, inculpatul
B.Gh a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea de omor deosebit
de grav prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 si art. 176 lit. a, cu aplicarea art. 37
lit. b si 73 lit. b din Codul penal.
S-a retinut ca, la 14 octombrie 1996, in timpul unui conflict declansat de partea
vatamata, A.G., inculpatul a aplicat acesteia mai multe lovituri in zona capului si a
strangulat-o, victima suferind un politraumatism grav, care i-a pus viata in pericol.
Curtea de Apel Bacau, prin decizia penala nr. 331 din 5 noiembrie 1998, a
respins recursurile declarate de inculpat si de partea vatamata.
Declarand recurs, inculpatul a sustinut ca a savarsit fapta in stare de legitima
aparare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul penal, se afla in stare de legitima aparare acela
care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust,
indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care pune in
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc, iar in
conformitate cu alineatul 3 al aceluiasi articol este, de asemenea, in legitima aparare
61 din 66
acela care din cauza tulburarii sau temerii depaseste limitele unei aparari
proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.
Este adevarat ca, asa cum corect s-a retinut de instante, conflictul a fost
provocat de victima, care a amenintat cu securea si cu un cutit pe inculpat si pe
fratele acestuia. Dar, din moment ce este necontestat ca inculpatul a reusit sa
dezarmeze victima si ca dupa aceea a exercitat asupra acesteia actele de violenta ce
i-au pus viata in pericol, se impune a se considera ca nu s-a aflat in stare de legitima
aparare, ci ca a actionat in conditiile circumstantei atenuante legale a provocarii
prevazute in art. 73 lit. a din Codul penal.
In consecinta, recursul declarat de inculpat a fost respins.
LEGITIMA APRARE. PROVOCARE. DELIMITARE
Pentru existenta legitimei aparari este necesar sa fie indeplinita si conditia,
inscrisa in art. 44 alin. 2 din Codul penal, ca atacul sa puna in pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat. Lipsa gravitatii pericolului nu poate legitima o
interventie de duritate extrema, care sa puna in primejdie viata agresorului. Intr-un
atare caz se va aprecia, insa, daca nu sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b
referitoare la provocare.
Decizia Secţiei penale nr 1042 din 23 aprilie 1998
Prin sentinţa penala nr. 275 din 30 iulie 1997 a Tribunalului Cluj, inculpata
M.C. a fost condamnata pentru savarsirea tentativei la infractiunea de omor
prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 din Codul penal.
S-a retinut ca in seara de 15 februarie 1997, in timpul unui conflict ivit in urma
consumului de bauturi alcoolice, inculpata a aplicat, concubinului ei trei lovituri de
secure asupra capului, producandu-i leziuni pentru vindecarea carora au fost
necesare 45 de zile de ingrijiri medicale, viata acestuia fiind salvata datorita
interventiei chirurgicale neintarziate.
Apelul declarat de inculpata a fost respins prin decizia penala nr. 145 din 23
septembrie 1997 a Curtii de Apel Cluj.
62 din 66
Inculpata a declarat recurs, solicitand, intre altele, sa fie achitata pe motiv ca a
actionat in legitima aparare, pentru a-si salva tatal de la actele de violenta pe care
concubinul ei le exercita asupra acestuia.
Din examinarea criticii formulate, se constata ca, in adevar, din actele dosarului
rezulta ca, fiind in stare de ebrietate, concubinul inculpatei i-a aplicat mai multe
lovituri tatalui acesteia, iar inculpata, aflata si ea in stare de ebrietate, a intervenit in
conflict si a lovit pe agresor cu securea in cap.
Conditiile prevazute in art. 44 din Codul penal pentru existenta legitimei aparari
nu sunt intrunite, deoarece agresiunea la care era supus tatal inculpatei nu prezenta
un pericol atat de grav pentru viata acestuia incat sa justifice interventia inculpatei,
cu o duritate extrema, concretizata in loviturile aplicate cu securea asupra capului
victimei.
Este neindoielnic, insa, ca inculpata a actionat sub stapanirea unei puternice
emotii determinata de violentele exercitate de victima asupra tatalui ei, asttel ca sunt
intrunite conditiile cerute de art. 73 lit. b din Codul penal pentru a se retine, in
favoarea sa, circumstanta atenuanta a provocarii si a i se reduce pedeapsa in mod
corespunzator.
Ca urmare, recursul declarat de inculpată a fost admis in sensul aplicarii
prevederileor art.73 lit.b din Codul penal si reducerea pedepsei.
CAPITOLUL 5 – CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CAUZELE
JUSTIFICATIVE
63 din 66
Cauzele justificative au fost introduse în noul Cod penal37, revenindu-se la
prevederile existente la Codul de la 1937, legiuitorul aliniind legislatia penala
romaneasca la cea europeana. Codul penal roman sistematizeaza distinct aceste
cauze în raport cu cele care inlatura vinovatia, subliniind totodata caracterul obiectiv,
al primelor cauze prin aceea ca se transmit si participantilor, si caracterul subiectiv,
personal, al celorlalte prin aceea ca nu se transmit si asupra participantilor.
Inlaturarea conditiei ca fapta sa fie prevazuta de legea penala se poate privi
în doua feluri. În cazul dezincriminarii tipicitatea dispare in mod absolut ca urmare a
disparitiei modelului legal la care se putea face raportarea faptei. Exista si situatia,
insa, cand fapta prevazuta de lege poate fi inlaturata si atunci cand fapta concreta,
desi se raporteaza la un model de incriminare, aceasta nu este suficient pentru a-i da
caracterul de infractiune. Trebuie, deci, sa se verifice si cerinta ca fapta sa fie in
concordanta cu ordinea de drept in ansamblul ei (juridicitate), deoarece daca
intervine o cauza care inlatura juridicitatea faptei, atunci fapta este atat tipica cat si
antijuridica, intrunindu-se conditiile ilicitului penal, in aceste conditii fapta
constituind infractiune.
Prin fapta prevazuta de legea penala se intelege o fapta ilicita penal care
prezinta atat caracterul tipicitatii cat si caracterul antijuridicitatii.
Acest inteles se are in vedere in privinta cauzelor justificative, in calitate de
cauze care inlatura cerinta ca fapta sa fie prevazuta de legea penala.
Infractiunea presupune, ca cerinta esentiala, ca fapta savarsita sa
corespunda trasaturilor faptei incriminate (tipicitate); de aceea cand ne referim la
cauze justificative, in calitatea lor de cauze care inlatura tipicitatea, se are in vedere
faptul ca aceste cauze fac ca simpla tipicitate (concordanta cu norma de incriminare)
sa fie suficienta pentru existenta infractiunii, adica inlatura tipicitatea in mod relativ
numai ca o conditie esentiala si suficienta pentru existenta infractiunii .
De asemenea, fapta nu trebuie sa se comita in acele situatii in care ea este
socotita licita in raport cu ordinea de drept, situatii care fac ca fapta, desi tipica, sa nu
constituie infractiune, adica fapta sa fie antijuridica.
37 Legea nr. 301, din 28.06.2004 64 din 66
Cauzele (justificative) care inlatura caracterul ilicit al faptei:
- starea de necesitate;
- indesplinirea unei activitati impuse sau permise de lege ori a ordinului
superiorului;
- exercitarea unui drept subiectiv;
- consintamantul victimei.
Aceste cauze sunt situatii sau imprejurari in care este comisa fapta
producatoare de prejudicii si care determina lipsa unei conditii esentiale, de regula, a
vinovatiei, pentru ca fapta sa fie considerata ilicita si, drept urmare, sa angajeze
raspunderea civila a autorului acesteia.
Cat priveste primele doua cauze, care fac subiectul lucrării, in prezent nu
au o consacrare legala in Codul civil, fiind, insa definite in Codul penal si explicate
de doctrina si jurisprudenta din domeniu. Datorita acestei situatii normele Codului
penal referitoare la legitima aparare (art. 22) si cele privind starea de necesitate (art.
23) constituie dreptul comun pentru materia civila, fiind aplicabile, in acest domeniu,
prin analogie.
Proiectul Noului Cod civil preconizeaza doar sa evoce legitima aparare
(art.1100) si starea de necesitate (art.1101).
BIBLIOGRAFIE:65 din 66
1) Teodor Dascăl – „Drept penal român – partea generală”, ed. CONCORDIA,
Arad, 2007;
2) M. A. Hotca – „Codul penal – comentarii şi explicaţii, ed. C.H. BECK,
Bucureşti, 2007;
3) V.A.Ionescu – „Legitima apărare şi starea de necesitate”, ed. STIINŢIFICĂ,
Bucureşti, 1972, Casa de Editură şi Presă „ŞANSA” – S.R.L., Bucureşti, 1997;
4) C. Mitrache – „Drept penal român – partea generală, ediţia a III-a revazută
şi adăugită”, Casa de editura si presa „ŞANSA” – S.R.L. – Bucureşti, 1997;
5) V. Dongoroz – „Drept penal”, ed. SOCIETĂŢII TEMPUS ŞI ASOCIAŢIA
ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE PENALE, Bucureşti, 2000;
6) V. Dongoroz – „Drept penal”, Bucureşti, 1939;
7) G.Antoniu – „Vinovăţia penală”, ed. ACADEMIEI ROMÂNE, Bucureşti,
1995;
8) F. Streteanu – „Drept penal – partea genarală”, ed. ROSETTI, Bucureşti,
2003;
9) I. Noviceanu – „Curs de drept penal – partea generală”, ediţia 1912;
10) V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, Al.Boroi, I.Pascu, I. Molnar, V.Lazăr –