E. GALFFY LUCRARE DE DISE RTAŢIE 2013 CUPRINS INTRODUCERE 3 CAPITOLUL 1. STUDIUL PRIVIND IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI AL COMBUSTIBILULUI LCHID MOTORINĂ 4 1.1. Combustibili lichizi. 4 1.1.1. Definiţie 4 1.1.2. Clasificarea combustibililor lichizi 4 1.1.3. Compoziţie chimică. 4 1.2. Motorina. Indici de calitate. 5 1.2.1. Indicii de calitate ai motorinei 5 1.2.2. Aditivi pentru motorine 7 1. 2. 3. Efectele no ci ve a le p olua n ţ ilor pro du ş i î n in stal a ţ ii le d e ardere 8 1.3. Legislaţia privind emisiile poluante ale instalaţiilor de ardere 9 1.3.1. Scopul legii privind calitatea aerului înconjurător 9 1.3. 2. Măsur i pr ev ăz ut e de l eg ea p ri vi nd c alitat ea a er ul ui î ncon jur ă tor 9 1.3.3. Sistemul Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrată a Calităţii Aerului (SNEGICA) 10 1.3.4. Autorităţile şi instituţiile publice cu competenţe în realizarea atribuţiilorSNEGICA 10 1.3.5. Evaluarea calităţii aerului înconjurător 11 1.3.6. Gestionarea calităţii aerului înconjurător 12 CAPITOLUL 2. ÎNTOCMIREA CAIETULUI DE SARCINI PENTRU ”MOTORINĂ EURO PENTRU MOTOARE DIESEL” 16 2.1. Domeniu de aplicare 16 2.2. Condiţii tehnice de calitate 16 2.3. Cerinţe referitoare la calitatea motorinei livrate în funcţie de condiţiile climatice 18 2.4. Reguli pentru verificarea calităţii motorinei 19 2.5. Ambalare, Marcare, Depozitare, Transport. 19 2.6. Documente la livrare 19 2.7. T erme n de gar an ie ț 19 CAPITOLUL 3. IMPACTUL EMISIILOR DE NO X ŞI SO 2 ASUPRA MEDIUL 20 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Activitatea umană generează emisia a numeroşi poluanţi gazoşi în atmosferă.Autovehiculele emit un mare număr de poluanţi, studiile efectuate la nivel naţional şi
internaţional permiţând cuantificarea poluanţilor emişi de traficul rutier.
O parte din sursele de poluare sunt gazele evacuate pe coşurile de fum ale instalaţiilor
de ardere care conţin, importante cantităţi de oxizi de sulf, oxizi de azot, monoxid şi dioxid de
carbon, praf de cenuşă etc. [12]
Gazele din atmosferă, care sunt responsabile cu menţinerea unei temperaturi normale
pe Pământ sunt dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, ozonul şi vaporii de apă, toate provenite pe cale naturală.
Dacă aceste gaze sunt prezente în cantităţi prea mari, atunci atmosfera absoarbe prea
multă căldură, acest fenomen ducând la creşterea temperaturii pe Pământ. Atmosfera
Pământului permite pătrunderea razelor solare pentru a încălzi Pământul dar captează căldura
care porneşte dinspre Pământ către spaţiu. Acţionează asemenea unei sere, numai că în cazul
serei este folosită sticla şi nu gazul, din acest motiv numindu-se efect de seră.
Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce favorizează
transportul poluanţilor în mediu. Poluarea aerului are efecte adverse asupra sănătăţii umane şi
poate provoca daune florei şi faunei în general. Din aceste motive acordăm o atenţie deosebită
activităţii de supraveghere, menţinere şi de îmbunătăţire a calităţii aerului. [1]
Calitatea aerului este determinată de emisiile în aer provenite de la sursele staţionare şi
sursele mobile (traficul rutier), cu preponderenţă în marile oraşe, precum şi de transportul pe
distanţe lungi a poluanţilor atmosferici.[4]
În România, domeniul „calitatea aerului” este reglementat prin Legea
nr.104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.452 din 28 iunie 2011. Prin această lege au fost transpuse în legislaţia
naţională prevederile Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21
mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 152 din 11 iunie 2008 şi ale Directivei
2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind
arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul, hidrocarburile aromatice policiclice în aerul
înconjurător publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 23 din 25
ianuarie 2005. [2]
CAPITOLUL 1. STUDIUL PRIVIND IMPACTUL ASUPRA
MEDIULUI AL COMBUSTIBILULUI LCHID MOTORINĂ
1.1. COMBUSTIBILI LICHIZI.
1.1.1. Definiţie
Se consideră combustibili, oricare din substanţele care îndeplinesc următoarele
condiţii:
• oxidează exotermic cu viteză relativ mare, producând gaze cu temperatură mare;
• se aprind la o temperatură relativ mică;
• nu produc prin ardere cantităţi mari de substanţe toxice sau nocive;
• nu pot fi valorificate superior prin alte procedee;
• se pot transporta uşor şi ieftin;
• au un preţ de cost relativ scăzut;
Reacţiile de oxidare au loc, în cazul combustibililor, utilizând oxigen furnizat din
exterior, în general oxigenul din aer. Pentru comparaţie, în cazul explozibililor, oxigenul esteconţinut în masa acestora, reacţia de oxidare exotermică având astfel loc cu viteză mult mai
mare decât în cazul combustibililor. [10]
1.1.2. Clasificarea combustibililor lichizi
După natura lor, combustibilii pot fi:
• naturali (obţinuţi direct din natură, de exemplu cărbune brut, ţiţei, gaze naturale, gaz
petrolier lichefiat, lemn de foc, alte tipuri de biomasă, biogaz etc.),• artificiali (obţinuţi prin prelucrarea unor materiale naturale, de exemplu brichete de
• sintetici (de exemplu alcool industrial etc.). [10]
1.1.3. Compoziţie chimică.
Combustibilii lichizi conţin: în masa combustibilă carbon (C), hidrogen (H2), sulf (S2) şioxigen (O2), iar în balast azot (N2), apă (W) şi cenuşă (A). [10]
un banc de probe dar se poate determina şi în laborator. În acest scop trebuie măsurate
densitatea motorinei şi punctul ei de anilină.
Punctul de anilină reprezintă temperatura minimă la care un volum de anilină (C6H5-
NH2) se amestecă complet cu un volum egal de motorină. Valoarea punctului de anilină este
cu atât mai mare cu cât motorina este mai bogată în hidrocarburi aromatice.
Densitatea motorinei scade cu scăderea conţinutului de hidrocarburi aromatice şi cu
creşterea conţinutului de n-parafine. Folosind aceşti indici de comparaţie, s-a stabilit un
criteriu de apreciere a sensibilităţii la autoaprindere a motorinei, denumit indice Diesel (I.D.)
Indicele Diesel se stabileşte cunoscând valoarea densităţii motorinei, exprimată în grade API
(American Petroleum Institute) şi a punctului de anilină, exprimat în oF prin nomograme sau
prin calcul:
Relaţia între densitatea API şi densitatea relativă măsurată la 15oC, d15, este:
d [oAPI] = (141,5 : d15) – 131,5
Cifra de cocs. Prin ardere, combustibilii Diesel au tendinţa de a forma depozite de
cocs care îngreunează pulverizarea, măresc uzura motorului şi emisia de fum negru la ardere.
Cifra de cocs reprezintă reziduul de cocsificare care se obţine la distilarea în absenţaaerului şi la piroliza unei cantităţi bine determinată de motorină.
Conţinutul de sulf şi de cenuşă conduce la formarea în timpul arderii a SO 2 sau a
SO3, substanţe poluante şi corozive iar cenuşa rezultată din arderea substanţelor minerale din
combustibil se depune în sistemul de ardere şi determină uzura fizico-mecanică a acelor zone.
Conţinutul de apă trebuie să fie extrem de redus şi mult mai riguros controlat decât la
benzine întrucât el influenţează mult caracteristicile de ardere ale motorinei. Pentru
motorinele auto valoarea acestuia nu trebuie să depăşească 0,05% din volumul
combustibilului.
Puritatea (lipsa suspensiilor solide) este o altă caracteristică esenţială a unei motorine
care dacă nu este respectată duce la disfuncţionalităţi în modul normal de operare a pompei de
Aditivii pentru motorine urmăresc asigurarea performanţelor impuse acestora în
utilizarea lor specifică. În Tabelul 1.1. sunt prezentate tipurile frecvent întâlnite de aditivi
pentru motorine.
Tabel 1.1. Aditivi pentru motorine
Tip de aditiv Substanţa activă AcţiuneAcceleratori deardere
Eter etilic (C2H5)2O, nitrometan, CH3NO2,azotat de etil, C2H5NO3,
Favorizează procesul de ardere,măresc valoarea CC
Antioxidanţi
PolifenoliAmine, poliamine
Reduc viteza reacţiilor de oxidare şiformarea compuşilor insolubili
Anticorozivi Săruri de amoniu, amine clorurate, acidlinoleic dimerizat, antrachinona
Micşorează efectul coroziv almotorinei şi al produşilor de ardere
Dispersanţi,detergenţi
Alchilamine, polimeri polari, hidroperoxidde cumen, compuşi organici cu Ba, Ca, P
Dispersează depunerile în particuleuşor antrenabile în gazele de ardere
Anticongelanţi Oligomeri sau polimeri inferiori;produşi decondensare ai naftalinei cu derivaţihalogenaţi
Determină scăderea punctului decongelare şi împiedică gelifierea
Aditivi contrafumului
Sulfonaţi de Ba(R-SO3)2Ba
Reduc emisia negrului de fum îngazele de eşapament
SOCIETATEA foloseşte în scop energetic combustibil lichid (motorină) care are un
conţinut semnificativ de sulf.
Bioxidul de sulf (SO2) care rezultă în urma arderii este toxic, fiind inclus în categoria
substanţelor poluante. În plus, dacă temperatura gazelor de ardere scade sub temperatura decondensare a vaporilor de apă (punctul de rouă), acesta se dizolvă în condens, rezultând o
soluţie diluată de acid sulfuric (H2SO4), care este coroziv.
În cazul în care emisia de compuşi de sulf în atmosferă este mai mare decât cea
admisă de legislaţia în vigoare, se impune utilizarea unor metode de reţinere a acestora.
Aceste metode există în prezent, dar cresc atât costurile investiţiei, cât şi cele de exploatare.
În anumite condiţii de temperatură şi presiune poate oxida şi azotul, rezultând oxizi de
azot (NOx), care sunt de asemenea toxici şi care sunt principala cauză a apariţiei smog-ului.
Centrala termică este prevăzută cu arzătoare de combustibili lichizi şi gazoşi care
evită formarea oxizilor de azot,. În general combustibilii conţin compuşi care participă la
reacţia de oxidare (la ardere), care formează masa combustibilă, precum şi compuşi care nu
participă la procesul de ardere şi care formează balastul.
1.2.3. Efectele nocive ale poluanţilor produşi în instalaţiile de ardere.
Orice substanţă sau produs care, folosit în cantităţi, concentraţii sau condiţii aparent
nepericuloase, prezintă risc semnificativ pentru om, mediu sau bunuri materiale (deci pot fi
* Valoarea 0,1 se referă la combustibil tip P, iar valoarea 0,25 se referă la combusitibil tip M.
** Valoarea 1 se referă la sorturile de păcură: 40/45; 50/30; 70/25, iar valoarea 3,3 se referă la
sorturile de păcură: 40/42S; 50/30S; 70/42S
• Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi in aer proveniţidin instalaţii mari de ardere a fost transpusă în România printr-o serie de Hotărâri de
Guvern şi Ordine ale miniştrilor.
• Hotărârea Guvernului nr. 541/2003 (M.Of. nr. 365/29.05.2003) privind stabilirea unor
masuri pentru limitarea emisiilor in aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii
mari de ardere. HG 541/2003 conţine valorile limită pentru SO2, NOx şi pulberi pentru
diferite tipuri de combustili utilizaţi în instalaţiile mari de ardere de tipul I, II şi III.
Tabelul. 1.3. Valori limită a emisiilor pentru instalaţiile mari de ardere de tipul I şi II [HG
541/2003].
Tip de combustibil Agent poluantPutere termicănominală, P(MWt)
Valoarea limită aemisiilor(mg/m³N)
Combustibili lichizi(conţinut de O2 îngazele de arderede 3%)
SO2
50 < P < 300 1700300 < P < 500 3650 - 6,5·PP > 500 400
NOx, ca NO250 < P < 500 450P > 500 400
Pulberi Toate instalaţiile 501)
1) Valoarea limită de 100 mg/m3 N este aplicată instalaţiilor cu o putere termică mai mică
de 500 MW, care utilizează combustibil lichid cu un conţinut de cenuşă mai mare de0,06%.
Tabelul. 1.4. Valorile limită ale emisiilor pentru instalaţii mari de ardere de tipul III [HG541/2003].
Tip decombustibil
Agentul poluantPuterea termicănominală, P(MWt)
Valoarea limită aemisiilor(mg/m³N)
Combustibili lichizi
(conţinut de O2 îngazele de arderede 3%)
SO2
50 < P < 100 850
100 < P < 300 400-200*)
P > 300 200
NOx, ca NO2
50 < P < 100 400100 < P < 300 200P > 300 200
Pulberi50 < P < 100 50
P > 100 30
*) descreştere liniară 500 – P, unde P – puterea termică nominală.
• O.M nr. 592/2002 referitor la Normativul privind stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot
şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător. Acest ordin este completat de
Ordinul 27 din 10 ianuarie 2007
Mai jos, în tabelul 1.5, sunt date valorile limită a concentraţiei de oxizi de azot în µg/m 3.
Volumul este exprimat în condiţii normale (temperatura 293°K şi presiunea 101,3 kPa).
Tabelul. 1.5. Valorile limită ale oxizilor de azot, µg/m3
Termenul de garanţie al motorinei este de min. 6 luni de la data livrării, cu respectarea
condiţiilor de ambalare, marcare, transport, prevăzute la Cap. 2.5.Întocmit : ing. Galffy Endre
CAPITOLUL 3. IMPACTUL EMISIILOR DE NOX ŞI SO2
ASUPRA MEDIULUI
Supravegherea emisiilor necesită aparate care să măsoare şi să înregistreze continuuşi/sau intermitent concentraţia noxelor în gazele de ardere.
Aparatele de măsură trebuie etalonate de instituţii competente, la intervale de 3 ani
pentru CTE (centrale termoelectrice) având puteri mai mari de 300 MWe, respectiv la
intervale de 5 ani, pentru celelalte.
Pentru supravegherea emisiilor la CTE cu puteri mai mari de 50 MWe sunt necesare
aparate şi instalaţii care să poată măsura în gazele de ardere (fum) uscate (sau umede):
1. emisia de SO2, în mg/ m3
N;2. emisia de NOx, în mg/ m3 N;
3. emisia de CO, în mg/ m3 N;
4. concentraţia de CO2, în %;
5. concentraţia de oxigen (O2), în %. [25]
Pentru supravegherea emisiilor, se impune raportarea lor la concentraţii volumice de
bază ale oxigenului în fum, OB. Valorile concentraţiilor oxigenului OB de referinţă pentru
care au fost fixate limitele concentraţiei maxime a noxelor în gazele de ardere, înainte de a fievacuate prin coşul de fum. Sunt reprezentate în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1. Valorile concentraţiilor oxigenului OB
Tipul focarului OB [%]
Focar cu grătar 7
Focar cu strat fluidizat 7
Focar cu praf de cărbune şi evacuarea cenuşii în stare solidă 6
În procesul de ardere a combustibililor apar inerent oxizi de azot, denumiţi în mod
sintetic NOx, fiind un efect secundar al arderii combustibililor la temperaturi înalte datorită
reacţiei oxigenului în exces cu azotul din aer şi combustibil. [23]
Transformarea acestuia în NOx, gazul de mare toxicitate, este un proces brut,
împiedicat în general de răcirea rapidă a gazelor. Procentul de NOx în gaze nu depăşeşte 5%
din totalul NOx . Concentraţia de NOx în partea iniţială a flăcării urmăreşte aceeaşi lege ca
cea de variaţie a concentraţiei de CO2 şi cea a temperaturii flăcării. [22,23]
3.2. FORMAREA OXIZILOR DE CARBON
Dioxidul de carbon din gazele de ardere provenite de la cazanele de abur, este
rezultatul inerent al arderii complete a combustibililor fosili. Concentraţia de CO2 din gazele
de ardere este cu atât mai mare cu cât raportul dintre conţinutul de carbon şi conţinutul de
hidrogen (C/H) al combustibilului este mai mare.
Monoxidul de carbon apare în gazele de ardere, în general, la arderea incompletă a
hidrocarburilor lichide sau gazoase.
Principalele cauze ale formării CO sunt :
− amestecarea imperfectă a combustibilului cu oxigenul;
− existenţa unor cantităţi insuficiente de oxigen în unele zone ale arderii (ardere
substoechiometrică);
− timpul de rezidenţă a particulei de combustibil în camera de ardere prea scurt.
Monoxidul de carbon format în procesul de ardere este oxidat la CO 2, cu o viteză care
este relativ scazută în comparaţie cu viteza de formare a CO. Principala reacţie de oxidare a
CO în flăcările hidrocarburilor este:
H COOH CO +↔+ 2
Monoxidul de carbon mai poate apărea în gazele de ardere provenite de la cazanelecu ardere în strat fluidizat, atunci când acestea funcţionează la sarcini reduse. Temperatura
deasupra stratului fluidizat devine prea mică şi favorizează producerea de CO, prin ardere
chimic incompletă. În mod special, la atingerea pragului de (620-650)oC, s-a constatat
experimental că circa 30% din carbon se combină sub formă de CO. În domeniul uzual de
temperaturi (800-950)oC şi de excese de aer, concentraţia de CO în gazele de ardere este
Privitor la planificarea măsurătorilor important este ca acestea să fie făcute în
momentele în care emisia de poluant este maximă.
Poziţia de măsurare cea mai bună este în secţiunea transversală a unui canal vertical
drept, fără coturi şi rezistenţe gazodinamice. În cazuri rare se pot face masurători şi în punctulde ieşire al emisiilor.
Referitor la principiile de măsurare se poate spune că pot fi aplicate principii de
măsurare diferite. Cel mai adesea se aplică o metodă extractivă, în care se măsoară un curent
parţial de gaze de ardere.
Emisiile sub formă de praf şi aerosoli se determină atât cantitativ cât şi calitativ, adică
atât natura cât şi compoziţia lor.
Pentru măsurarea particulelor solide trebuie efectuată o prelevare izocinetică. Aceasta
înseamnă că sonda de prelevare este astfel aşezată încât viteza fluidului are aceeaşi valoare şi
în sondă şi în puntul de prelevare.
Prin Ordinul nr. 462 din 1.07.1993 al Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului a fost stabilită “Norma metodologică privind determinarea emisiilor de
poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare”. Această normă conţine: domeniul de
aplicare; principii de măsurare; condiţii de măsurare; amplasarea punctului de măsurare;durata şi numărul de măsurători; alte determinări; raportarea rezultatelor.
3.5.2. Poluanţii atmosferici şi efectele lor
Produsele de ardere rezultate în urma arderii combustibililor organici pe lângă
acţiunea de eroziune şi coroziune a elementelor de cazan ce afectează siguranţa în funcţionare
a cazanului produc poluarea atmosferei, apelor de suprafaţă şi subterane şi a solului ce are
efecte nocive asupra omului, plantelor şi animalelor. O mare importanţă o are, prin efectele pecare le produce, poluarea atmosferei. Spre deosebire de apă, alimente sau alţi factori de
mediu, aerul este în cel mai intim contact cu organismul. Totodată, aerul este necesar pentru
organism în mod permanent şi în mult mai mare cantitate decât alţi factori de mediu, pe
seama cărora omul îşi menţine viaţa. [15]
De aer omul nu se poate lipsi mai mult de (1-2) minute, iar cantitatea necesară zilnică
este de (20000-30000) l. Aşa se explică de ce, chiar concentraţii mici de impurităţi din aer, se
însumează în scurt timp în organism, provocând intoxicaţii, sau alte efecte asupra sănătăţii.
Gazul carbonic CO2 nu constituie o noxă în sine, ci unul dintre constituienţii naturali
ai Pământului, iar prezenţa sa este sinonimă cu cea a materiei organice. Există însă temeri că
inhalarea CO2 în concentraţii mai mari decât cele existente azi în atmosferă, poate provoca
schimbări ale potenţialului electric normal al creierului. Dioxidul de carbon este stocat intim
prin legături biochimice şi biofizice, în alcătuirea regnului vegetal şi animal, absorbindu-se
sau eliminându-se conform ciclului metabolic al vieţii. În lipsa urmelor de CO2 din atmosferă,
temperatura medie a planetei ar avea valoarea –18°C, faţă de temperatura medie anuală la sol,
care este +15°C.
Datorită creşterii cantităţii de dioxid de carbon emis în atmosferă, în timp, pe de o
parte şi a reducerii suprafeţelor împădurite, pe de altă parte, s-a ajuns la creşterea
concentraţiei în atmosferă. Creşterea concentraţiei dioxidului de carbon în atmosferă, alături
de celelalte gaze de seră (metan, dioxid de azot, ozon, freoni, haloni etc.) conduce la creşteri
sesizabile ale temperaturii atmosferice, prin intermediul bine-cunoscutului efect de seră
(moleculele gazelor de seră absorb radiaţia emisă de Pământ în spectrul infraroşu). Un prim
efect dăunător al creşterii temperaturii pe Terra constă în creşterea nivelului oceanului
planetar cu circa 20 cm, până în anul 2100, datorită topirii parţiale a calotelor de gheaţă
polară.
Monoxidul de carbon (CO) este un gaz incolor, inodor şi insipid, puţin solubil în apă.
Monoxidul de carbon ajunge în organismul uman pe cale pulmonară şi în mică măsură pe cale
cutanată. Este solubil în plasma sanguină şi reacţionează cu hemoglobina formând
carboxihemoglobina care este mult mai stabilă decât oxihemoglobina. În plus afinitatea
hemoglobinei pentru CO este de aproximativ 200 de ori mai mare decât pentru oxigen. Ca
urmare prezenţa CO în sânge blochează hemoglobina şi împiedică mecanismul oxidării
sângelui producând anoxemie, adică diminuarea oxigenului vehiculat către celule, ceea ce
determină stări de asfixie a ţesuturilor. Acţiunile produse de CO se numesc oxicarbonism.
Monoxidul de carbon acţionează iniţial pur mecanic şi efectele sale sunt reversibile,însă odată cu apariţia unor alterări ale ţesuturilor mai fragile se produc trasformări ireversibile
care lasă după dezintoxicare sechele.
La plante, expuneri la concentraţii de 100 ppm timp de 1-3 săptămâni nu au
determinat efecte de distrugere.
La bacteriile fixatoare de azot s-a observat o înhibare a funcţiilor numai după ce au
fost expuse o perioadă de circa 35 ore la concentraţii de 2 000 ppm monoxid de carbon.
Aşadar, atât timp cât în atmosferă se menţin niveluri scăzute ale concentraţiei (sub100 ppm), daune asupra microfaunei şi florei nu sunt posibile.
SO2 este perceput ca o senzație de arsura la nivelul nasului si gâtului provocând laconcentrații mari disfuncții ale aparatului respirator, mai ales la asmatici.
SO2 singur, cum îl întâlnim uneori în atmosfera industrială, nu prezintă grave semne
patologice in raport cu efectele exercitate de cuplul SO2 - alţipoluanți atmosferici. Este vorba
despre acţiunea simultană cu un al tip de poluant, mai ales particulele solide, care se găsesc în
atmosferă în acelaşi timp cu SO2. Toate anchetele epidemiologice legate de expunerea la oxizi
de sulf indica faptul că pe perioada copilăriei se dezvoltă o boală respiratorie cronică, care
apoi poate fi agravată de alţi factori cum ar fi de pildă fumatul. Aceasta a impus analiza
diferenţiată în studiile asupra adulţilor prin introducerea parametrului "copilărie".
Igieniştii au propus valori limitate (câteva zeci de ppm) pentru un timp de expunere de
maxim 8 ore într-o ambianţă industrială, însoţite de un sejur de 10-20 ore departe de uzină, în
atmosferă nepoluată. Altfel, sejurul (mai scurt) nu îşi joacă rolul reparator, iar efectele se
cumulează.
Dioxidul de sulf este un gaz incolor, neexploziv şi este considerat prima substanţă
dăunătoare din aer, având principala acţiune destructivă asupra plantelor şi mai puţin
asupra oamenilor şi animalelor. Concentraţii de ordinul zecilor de miligrame pe metru cub
provoacă iritaţie şi senzaţie de arsuri asupra mucoaselor respiratorii şi conjunctivale, tuse,
tulburări de respiraţie, senzaţie de sufocare. S-a demonstrat experimental că, dioxidul de sulf,
chiar în cantităţi mici, pătrunde în final în sânge, unde produce tulburări ale metabolismului
glucidelor.
Când concentraţiile în SO2 sunt mari, iar inhalarea sa de către oameni şi animale are
loc vreme îndelungată, se produce moartea. La 400°C, el reacţionează încet cu oxigenul,
dând trioxidul de sulf, iar în prezenţa unui catalizator (săruri de mangan, de fier şi de
aluminiu) reacţia se petrece rapid şi la temperatura camerei. Cu apa formează acidul sulfuros
(H2SO3) care în stare pură este instabil. Datorită afinităţii mari pentru apă trioxidul de sulf se
combină cu aceasta formând acidul sulfuric (H2SO4), astfel că se poate spune că în atmosfera
se găseşte cu precădere acid sulfuric, care după cum se ştie este un acid foarte puternic.
Acidul sulfuric, în atmosferă, formează o ceaţă fină care difuzează lumina şi a cărei
concentraţie depinde de umiditatea relativă a aerului.
ceea ce face ca studiul separat al acestor gaze în situaţiile în care temperatura sau condiţiile de
oxidare variază, să se facă mai greu.
Dioxidul de azot este un gaz colorat în roşu-brun, cu miros caracteristic iritant şi
caustic şi cu gust dulceag. La 10°C vaporii săi sunt coloraţi în galben şi devin roşii-bruni la
150°C. Printr-o serie de reacţii NO2 formează cu apa acid azotic (HNO3) şi NO. Dacă
oxigenul este în exces, NO trece în NO2, care reacţionează din nou cu apa, astfel că întreaga
cantitate de NO2 se transformă în HNO3.
Efectele oxizilor de azot asupra omului au fost apreciate ca fiind următoarele:
− exces de morbiditate bronho-pulmonară;
− exces de morbiditate prin infecţii respiratorii;
−
creşterea riscului de bronhopatie cronică;− tuse seacă frecventă;
− frecvenţa crescută a iritaţiilor cronice ale mucoaselor nasului, conjunctivei,
reducerea capacităţii respiratorii;
− frecvenţa crescută a enfizemului pulmonar.
Monoxidul de azot are efect direct asupra sistemului nervos provocând stare de
excitaţie şi râs, după câteva minute de respiraţie, motiv pentru care a fost numit de Davy gaz
ilariant.Precipitaţiile din Europa de Vest au un conţinut ridicat de azotaţi şi pH-ul mult sub
5,6. Se apreciază că 30 % din aciditatea ploilor se datorează oxizilor de azot.
Efect asupra plantelor
Împreună cu poluanţii secundari care derivă din ei, oxizii de azot provoacă fenomenul
de moarte lentă a pădurilor . Depunerile uscate acide şi precipitaţiile acide ajung în contact cu
foliajul plantelor, iar ploile, chiar curate la origine, când spală depunerile acide uscate de pe
plante devin la rândul lor acide. Ajunse în sol cresc aciditatea acestuia, ceea ce duce lamoartea rădăcinilor fine ale plantelor. Ozonul şi ploaia acidă eluează elementele nutritive din
frunzele plantelor, pierderi ce nu pot fi compensate din seva brută şi astfel planta devine
subnutrită şi sensibilă la stres. Finalul este moartea plantei.
Acidul azotic sub formă de aerosoli este deosebit de agresiv pentru suprafeţele
metalice şi cele vopsite.
S-a dovedit experimental că măsurile primare şi secundare, aplicate pentru reducerea
emisiei de NOx, sunt însoţite de emisii secundare, nedorite ca CO, N2O, NH3.
Protoxidul de azot ( N2O) este un gaz stabil care se descompune la circa 600°C, iar în
pătura inferioară a atmosferei se comportă ca un gaz inert. Efectul său nociv este dublu. Se
consideră că el are o contribuţie de 4% la încălzirea atmosferei, prin efectul de seră. Cel mai
nociv efect al său este contribuţia la distrugerea stratului de ozon din stratosferă. Dacă în
troposferă este un gaz inactiv, el devine nociv în stratosferă, datorită efectului său catalitic în
cadrul unor reacţii fotochimice din care rezultă radicali activi care atacă stratul de ozon.
La suprafaţa de contact aer-apă are loc transformarea gazelor acide (SO 2 şi NO2) în
acizi tari care conduc la creşterea acidităţii (scăderea pH-lui) apei şi la încărcarea acesteia cu
sulfaţi şi nitraţi. Scăderea pH-lui conduce la accelerarea disocierii compuşilor metalelor grele,
la eliberarea şi la creşterea mobilităţii ionilor acestora.
Pulberile contribuie la creşterea opacităţii apei şi la încărcarea apei cu compuşi toxici
conţinuţi în pulberi.
Acţiunea toxică a tuturor acestora se manifestă asupra faunei şi florei acvatice, asupra
florei spontane şi de cultură, prin irigaţii şi asupra omului, prin ingerarea apei şi hranei
contaminate.
Efect asupra solului
Solul este factorul de mediu care integrează toate consecinţele poluării, el prezentând
cea mai redusă variabilitate în timp.
Gazele acide se depun pe sol, prin depuneri uscate sau umede şi pot conduce la
creşterea acidităţii acestuia, determinând perturbări ale proceselor sale de regenerare,
modificarea compoziţiei, eliberarea ionilor metalici (de exemplu Al), cu efecte negative
asupra vegetaţiei şi asupra apei subterane.
Poluanţii produşi de centralele termoelectrice se numără printre principalii poluanţi
care dăunează materialelor de construcţie. Acţiunea lor de degradare este accelerată de factorii
naturali (vântul, temperatura şi umezeala aerului, precipitaţiile).
Alte efecte ale poluanţilor amintiţi sunt cele asupra instalaţiilor electrice, cum ar ficorodarea contactelor şi a cablurilor şi favorizarea fenomenelor de descărcare electrică şi de
conturnare a curentului pe izolatoarele de înaltă tensiune.
3.5.3. Metode de măsurare pentru Dioxidul de sulf - SO2
Metoda de referinţă pentru masurarea dioxidului de sulf este cea prevazuta in
standardul SR EN 14212 Calitatea aerului inconjurator. Metoda standardizată pentrumăsurarea concentraţiei de dioxid de sulf prin FLUORESCENŢĂ ÎN ULTRAVIOLET.
LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011 Dioxidul de sulf - SO2
Prag dealerta
500 ug/m3 - masurat timp de 3 ore consecutiv, in puncte reprezentative pentrucalitatea aerului pentru o suprafata de cel putin 100 km2 sau pentru o intreaga zonasau aglomerare, oricare dintre acestea este mai alerta mica.
Valorilimita
350 ug/m3 - valoarea limita orara pentru protectia sanatatii umane125 ug/m3 - valoarea limita zilnica pentru protectia sanatatii umane
Nivelcritic
20 ug/m3 - nivel critic pentru protectia vegetatiei, an calendarisitic si iarna (1octombrie - 31 martie)
3.5.5. Metode de măsurare pentru Oxizii de azot NOx (NO / NO2)
Metoda de referinţă pentru măsurarea dioxidului de azot şi a oxizilor de azot este cea
prevăzută în standardul SR EN 14211 Calitatea aerului înconjurător. Metoda standardizată
pentru măsurarea concentraţiei de dioxid de azot şi monoxid de azot prin
CHEMILUMINESCENŢĂ.
3.5.6. Norme pentru Oxizii de azot NOx (NO / NO2 (http://calitateaer.ro/valori.php
( accesat în data de 07.06.2013)
LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011 Oxizi de azot - NOx
Prag dealerta
400 ug/m3 - masurat timp de 3 ore consecutive, in puncte reprezentative pentrucalitatea aerului pentru o suprafata de cel putin 100 km2 sau pentru o intreaga zonasau aglomerare, oricare dintre acestea este mai alerta mica.
30 ug/m3 NOx - nivelul critic anual pentru protectia vegetatiei
3.6. MONITORIZAREA AERULUI
Monitorizarea aerului oferă informaţii publicului in timp real, privind parametrii de
calitate a aerului, monitorizati in cele peste 100 statii de pe toata suprafata Romaniei carealcatuiesc Reteaua Nationala de Monitorizare a Calitatii Aerului (RNMCA).
CaSO3 cristalizat cu apa formeaza gipsul utilizabil in constructii.
Oxizii de azot formţi în timpul arderii combustibililor sunt in principal NO şi NO2, în
care NO are un procent de peste 90 % din totalul NOx. La evacuarea gazelor de ardere în
atmosferă are loc un proces rapid de conversie a NO în NO2. În funcţie de modul de formare,
oxizii de azot se împart în trei categorii:
• NOx termic: rezulta din reacţia dintre oxigenul şi azotul din aerul de ardere. Emisia
de NOx termic este cu atât mai mare cu cât temperatura în focar şi excesul de aer au valori
mai ridicate.
• NOx prompt: rezulta din reactia dintre radicalii de combustibil (de exemplu CH) si
azotul molecular, urmata de oxidare.
• NOx combustibil: rezulta din oxidarea compusilor de azot din combustibil.
Tehnologiile de reducere a emisiilor de oxizi de azot se impart in doua categorii:
• masuri primare (cele care sunt utilizate pentru controlul formarii NOx) si
• masuri secundare (care actioneaza asupra gazelor de ardere).
Reducerea catalitică selectivă este un proces de reducere a oxizilor de azot cu ajutorul
amoniacului sau a ureei in prezenta unui catalizator. Agentul reducător este injectat in gazele
de ardere înaintea catalizatorului. Conversia NOx are loc de obicei pe suprafaţa
catalizatorului, la o temperatură intre 200 şi 510grdC.
CONCLUZII
În conformitate cu legea mediului, la proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul
natural al unei zone este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acest eia,
urmată de avansarea soluţiilor tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservarea funcţiilor ecosistemelor şi de ocrotire a organismelor vegetale şi animale, inclusiv a celor