This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
CUPRINS
INTRODUCERE ……………...…………………………………………………………….....
CAPITOLUL I. PREZENTAREA PRINCIPALILOR INDICATORI FINANCIARI ŞI
UTILIZAREA ACESTORA ÎN CONTEXTUL ANALIZEI POZIŢIEI FINANCIARE…
1.1. Rolul situaţiilor financiare în furnizarea informaţiilor contabile ..……………….............
1.2. Valorificarea informaţiilor contabile în analiza poziţiei financiare.………..........….…....
1.3. Bilanţul – suport al analizei poziţiei financiare .………………..................................…..
1.4. Indicatori de lichiditate, solvabilitate, de gestiune şi trezorerie .………………...........….
1.5. Analiza fluxurilor de trezorerie ...............………………………………………...............
1.6. Indicatori privind structura patrimonială ............………………………….........………..
1.6.1. Analiza ratelor de structură ale activului ..……………………………....................
1.6.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului ..………………………….......................
1.6.3. Analiza ratelor de sinteză ..........................……………………………....................
1.6.4. Analiza ratelor de finanţare şi îndatorare ..........................……………………….....
CAPITOLUL II. PREZENTAREA GENERALĂ A SC OMV PETROM SA ………... ....
2.1. Scurt istoric al societăţii …………………………...…......................................................
2.2. Obiectul de activitate …………………………………..…...............................................
Această lucrare îşi propune să evidenţieze modul în care informaţiile relevate de situaţiile
financiare sunt prezentate şi valorificate în demersul lor, pentru a caracteriza activitatea unei
entităţi, poziţia financiară şi performanţele acesteia, atât pentru nevoile proprii, cât şi pentru
terţi.
Globalizarea economiilor face ca informarea financiară clasică, articulată în jurul
conceptelor contabile să nu mai răspundă aşteptărilor diferitelor categorii de utilizatori.
Adesea, principiile contabile admise produc distorsiuni care deformează realitatea economică,
diversitatea practicilor contabile făcând dificil demersul analizei financiare, mai ales în cazul
unor entităţi multinaţionale.
În ultimele decenii, teoria şi practica economică au consemnat numeroase cazuri în care
reuşita în economie este legată nu atât de reforme radicale, cât de valorificarea zonelor de
graniţă dintre subsistemele economic, social şi politic, unde există perioade în care, deşi
domină exigenţele unui subsistem, rezultanta creează echilibru şi optim în toate trei1.
Dezvoltarea pieţelor de capital şi eficienţa acestora depinde de încrederea publicului în
informaţia contabilă transparentă care trebuie însoţită şi de asumarea clară a responsabilităţii
privind situaţiile financiare, cu atât mai mult cu cât, prin scandalurile financiare care au zguduit
multe state ale lumii, încrederea destinatarilor situaţiilor financiare în raportarea financiară şi în
auditarea acestora a fost afectată considerabil.
Situaţiile financiare ale unei companii reprezintă cel mai important mijloc prin care
informaţia contabilă este pusă la dispoziţia factorilor decizionali. De aceea, companiile îşi
publică situaţiile financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a putea fi înţelese de către
cititorul interesat.
Perfecţionarea continuă a mediului de afaceri reprezintă o prioritate esenţială a
guvernelor în consolidarea funcţionării economiei de piaţă, iar pe termen scurt, realizarea
obiectivelor urmărite în cadrul programului de aderare a României la Uniunea Europeană. În
acest context, cadrul general de contabilitate şi audit financiar îşi îmbunătăţeşte continuu
calitatea informaţiei contabile prin aplicarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele
Comunităţii Economice Europene (Directiva a-IV-a şi a VII-a) 2.
Necesitatea de conformitate este impusă de3 :
globalizarea economiilor naţionale;
accesul României pe pieţele de capital internaţionale;
transparenţa şi simplificarea raportărilor financiare.
Pentru atingerea acestor obiective, în ultima perioadă au avut loc o serie de modificări a
adoptării legislative între care mentionăm:
modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr.82/1991;
reglementările contabile conforme cu Directiva IV-a şi a-VII-a
1 Done I, Ungureanu A– Cota unică de impozitare şi convergenţa economiei naţionale la UE, Integrarea României în Uniunea Europeană Oportunităţi şi provocări, Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, vol.II, 20072 Ionescu C – Contabilitate, baze şi proceduri, ed.a-II-a, Editura Fundaţiei României de Mâine, Bucureşti, 20073 Ionescu C – Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene referitoare la elaborarea situaţiilor financiare - Suport de curs – Bucureşti, 2007
1
adoptarea IFRS şi IAS, prin Ordin M.F.P.
În conformitate cu referenţialul contabil internaţional situaţiile financiare trebuie să
permită aprecierea poziţiei financiare, performanţei entităţii precum şi evoluţia poziţiei
financiare, pentru ca investitorii să poată lua deciziile lor de investire şi de dezinvestire 4.
Situaţiile financiare prezintă rezultatele financiare ale unei entităţi grupate pe categorii de
informaţii conform caracteristicilor economice denumite generic „structurile situaţiilor
financiare” care sunt direct legate de evaluarea poziţiei financiare (activele, datoriile şi
capitalul propriu) şi a performanţei (veniturile şi cheltuielile)5.
Analiza situaţiilor financiare este arta de a analiza şi de a interpreta informaţiile
prezentate în diferitele rapoarte întocmite de o întreprindere. Indiferent că situaţiile financiare
sunt analizate de persoane competente ale conducerii întreprinderii sau ale terţilor, scopul
principal al analizei este acelaşi: să se furnizeze o bază pentru luarea unor decizii raţionale.
Desigur că fiecare categorie de utilizatori ai informaţiilor contabile va pune accente pe
diferite structuri ale situaţiilor financiare. Finanţatorul bancar este mai interesat asupra
lichidităţii pe termen scurt, în timp ce investitorul potenţial sau actual va fi mai atent asupra
profitabilităţii pe termen lung şi structurii capitalului. Un alt scop al analizei situaţiilor
financiare este de a dezvolta o bază relaţională pentru a prevedea viitorul.
Deşi pentru analiza situaţiilor financiare se poate face prin apelul la unul sau mai multe
instrumente (tehnici), cel mai adesea analiştii fac apel la analiza pe bază de rate. Ratele
financiare pot fi utilizate pentru a dezvolta un set de statistici care să pună în evidenţă
caracteristicile financiare cheie ale întreprinderii în cauză 6.
Pornind de la o interpretare simplă, bilanţul este documentul de sinteză care prezintă
situaţia afacerilor unei întreprinderi la un moment dat.
Studiul financiar al bilanţului evidenţiază modalităţile de realizare a echilibrului financiar
funcţional sau patrimonial al întreprinderii la un moment dat (de regulă la sfârşitul perioadei de
gestiune), permiţând deci o analiză financiară statică 7.
Dincolo de rolul său în a completa informaţiile referitoare la compoziţia beneficiului,
bilanţul contribuie şi la furnizarea bazei informaţionale privind:
calculul ratei de randament;
evaluarea structurii capitalului întreprinderii;
determinarea lichidităţii şi flexibilităţii întreprinderii8.
Elaborarea lucrării de faţă a reprezentat un demers complex de studiu, analiză şi cercetare
a unor aspecte semnificative referitoare la activitatea companiei S.C. OMV PETROM S.A., în
care îmi desfăşor în prezent activitatea, şi care prin aria sa de activitate, deosebit de extinsă şi
diversă, s-a constituit ca un domeniu incitant de studiu pentru analiza în dinamică a activităţii
societăţii, pe parcursul anilor 2007, 2008 şi 2009.4 Feleagă (Malciu) L, Feleagă N– Contabilitate Financiara o abordare europeană şi internaţională, Vol.II, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, p.225 Ionescu C – Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene referitoare la elaborarea situaţiilor financiare - Suport de curs – Bucureşti, 20076 Feleagă (Malciu) L, Feleagă N– Contabilitate Financiara o abordare europeană şi internaţională, Vol.II, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, p.237 Vintilă G – Gestiunea Financiară a Întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2006, p.338 Feleagă (Malciu) L, Feleagă N – Contabilitate Financiară o abordare europeană şi internaţională, Vol.I, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, p.79
2
Şi în această perioadă, ce succede procesului de privatizare, au avut loc numeroase
schimbări, în domenii esenţiale ale activităţii unei companii, schimbări ce ţin de politici
contabile, de maniera de organizare a activităţii, restructurări de sarcini şi activităţi, regândirea
politicii de resurse umane în funcţie de noile obiective şi priorităţi. Deasemenea, Petrom
trebuie să se raporteze permanent la cererea de piaţă, să anticipeze mişcările concurenţei, să-şi
autoevalueze limitele şi resursele de care dispune.
Tocmai aceste schimbări care au avut loc în cadrul S.C. OMV PETROM S.A. au
reprezentat pentru mine o provocare de a studia şi analiza dinamica anumitor indicatori
economici, pentru a pune în evidenţă poziţia financiară a societăţii, modul de evoluţie al
companiei, pe parcursul anilor 2007-2009, şi nu în ultimul rând, identificarea şi evidenţierea
punctelor forte şi a punctelor slabe din activitatea internă a companiei, precum şi a
ameninţărilor din mediul extern.
Lucrarea este sistematizată în trei capitole, în primul capitol am prezentat mai întâi
fundamentele teoretice privind importanţa situaţiilor financiare în furnizarea informaţiilor
contabile, după care am scos în evidenţă rolul bilanţului în reflectarea poziţiei financiare a unei
întreprinderi precum şi principalii indicatori şi utilizarea acestora în contextul analizei poziţiei
financiare la S.C. OMV Petrom S.A..
În al doilea capitol se arată prezentarea generală a societăţii, caracterizarea activităţilor
principale ale S.C. OMV Petrom S.A., precum şi obiectul de activitate, structura
organizatorică, mediul extern.
În al treilea capitol sunt studiate poziţia financiară a societăţii pe baza ratelor de
lichiditate, solvabilitate şi de gestiune, a fondului de rulment şi necesarului de fond de rulment
pentru anii 2007, 2008 şi 2009.
La sfârşitul lucrării sunt prezentate punctele forte şi puntele slabe ale S.C. OMV Petrom
S.A. şi sunt expuse măsurile de îmbunătăţire a poziţiei financiare cât şi concluziile care decurg
din parcurgerea acestei lucrări.
Criza economică care a afectat şi ţara noastră, a influenţat negativ şi compania OMV
Petrom, determinând scăderea aproape a tuturor indicatorilor economico-financiari, dar
compania prin strategiile pe care le-a adoptat (restructurare, modernizare şi monitorizarea
costurilor) a reuşit să facă faţă mediului economic nefavorabil.
3
CAPITOLUL I - PREZENTAREA PRINCIPALILOR INDICATORI FINANCIARI ŞI UTILIZAREA ACESTORA ÎN CONTEXTUL
ANALIZEI POZIŢIEI FINANCIARE
În acest capitol am încercat să surprind importanţa situaţiilor financiare în analiza poziţiei
financiare a unei firme şi principalii indicatori care contribuie la această analiză. Conform OMFP 3055/10.11.2009 situaţiile financiare anuale sunt întocmite de
persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii:
total active: 3.650.000 euro
cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro
număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
1.1. Rolul situaţiilor financiare în furnizarea informaţiilor contabile
Obiectivul principal al contabilităţii9 este furnizarea de informaţii care să asigure o
imagine fidelă asupra poziţiei financiare, performanţelor financiare şi modificărilor poziţiei
financiare ale entităţii, în scopul utilizării acestor informaţii de către utilizatorii interni şi
externi, în vederea fundamentării unor decizii economice. Pentru realizarea acestui obiectiv,
este necesar ca lucrările curente de contabilitate să se sintetizeze periodic în informaţii
generalizate, care să fie relevante pentru caracterizarea activităţii desfăşurate de o entitate într-
o anumită perioadă de timp. Acest deziderat poate fi îndeplinit prin întocmirea periodică a unor
documente de sinteză contabilă, care pe parcursul timpului au purtat diverse denumiri, cum
sunt: bilanţ contabil, situaţii financiare anuale sau conturi anuale.
Prin OMFP 3055/10.11.2009 s-au aprobat reglementările contabile conforme cu
Directiva a-IV-a a Comunităţilor Economice Europene reglementări care prevăd formatul şi
conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile şi regulile de recunoaştere,
evaluare, scoatere din evidenţa şi prezentare a elementelor în situaţiile financiare anuale,
regulile de întocmire, aprobare, auditare/verificare, potrivit legii, şi publicare a situaţiilor
financiare anuale, unele reguli privind contabilitatea de gestiune, Planul de conturi general,
precum şi conţinutul şi funcţiunea conturilor contabile.
Acestea stabilesc, de asemenea, reguli privind organizarea şi conducerea contabilităţii şi
raportările efectuate în conformitate cu cerinţele instituţiilor statului, pentru uzul tuturor
categoriilor de utilizatori10.
Pe plan mondial, s-a căutat o armonizare a modului de organizare şi conducere a
contabilităţii în diferite ţări cu scopul realizării următoarelor obiective11:
îmbunătăţirea organizării şi conducerii contabilităţii în diferite ţări;
9 Pântea I.P., Bodea Gh. – Contabilitatea Financiară Româneasca conformă cu Directivele Europene, Editia a-II-a, Editura Intelcredo, Deva, 2007, p.46310 OMFP 3055/10.11.2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.766 bis/10.11.200911 Sălceanu A - Normalizarea contabilităţii româneşti rezultat al procesului de armonizare, Integrarea României în Uniunea Europeană Oportunităţi şi provocări, Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, vol.II, 2007
4
mai buna înţelegere a informaţiilor contabile şi controlul lor;
compararea informaţiilor contabile în timp şi spaţiu.
De aceea, în vederea coordonării activităţii de armonizare a contabilităţii, în anul 1973 a
luat fiinţă Comitetul de Standarde Contabile Internaţionale (Internaţional Accounting
Standards Commitee IASC), cu sediul la Londra.
Procesul de modernizare a sistemelor contabile folosite la nivel mondial a evoluat, astfel
că, în anul 2000, IASC şi-a schimbat structura şi statutul, transformându-se în IASB.
Incapacitatea sistemelor contabile naţionale de a produce o informaţie contabilă la
standardele solicitate de investitorii străini a impus adoptarea de către majoritatea ţărilor a
referenţialului contabil internaţional, ca sistem de întocmire a Situaţiilor financiare pentru
firmele care sunt listate pe piaţa de capital12.
Pentru a fi în acord cu standardele IAS/IFRS, situaţiile financiare trebuie13:
să cuprindă o menţiune explicită şi fără rezerve de conformitate cu aceste standarde;
să respecte integral solicitările fiecărui standard (IAS sau IFRS) şi fiecărei interpretări
(SIC sau IFRIC) aplicabil(e).
Standardul IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare” descrie ipotezele de bază în
permanenţa metodelor de prezentare, pragul de semnificaţie şi gruparea elementelor,
necompensarea, informarea comparativă.
Situaţiile financiare individuale sau consolidate se referă la: un bilanţ, un cont de profit şi
pierdere, o situaţie a variaţiei capitalurilor proprii, un tablou al fluxurilor de trezorerie, anexele
care cuprind o descriere a politicilor contabile semnificative şi notele explicative.
În scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să procedeze la
inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
În situaţiile financiare anuale elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii se reflectă şi se evaluează la valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele
inventarierii. Prezentele reglementări se aplică inclusiv în cazul bunurilor care au fost aduse
drept aport la capital şi al activelor în curs de execuţie14.
După inventariere (cel puţin o dată pe an) întocmim situaţiile financiare – bilanţul15.
Referenţialul contabil internaţional analizează bilanţul în contextul cadrului conceptual şi
al standardului IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare” în forma lui revizuită în decembrie
2003. În acest standard în legătură cu bilanţul contabil, activele se împart în două mari
categorii:
active necurente – active care se transformă în lichidităţi într-o perioadă mai mare de
1 an;
12 Sălceanu A - Normalizarea contabilităţii româneşti rezultat al procesului de armonizare, Integrarea României în Uniunea Europeană Oportunităţi şi provocări, Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, vol.II, 200713 Feleagă (Malciu) L, Feleagă N– Contabilitate Financiara o abordare europeană şi internaţională, Vol.II, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, p.2514 OMFP 3055/10.11.2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.766 bis/10.11.200915 Străoanu B.M.– Examen la conta? Nimic mai uşor! 585 de subiecte teoretice, studii de caz, monografii şi aplicaţii rezolvate... sau nu, Editura Economică, Bucureşti, 2010, p.293
5
active curente – active care se transformă în lichidităţi într-un an (perioada de
utilizare sub 1 an)
Standardul internaţional IAS 1 defineşte şi realizează cele două mari categorii de datorii,
ţinând cont de gradul lor de eligibilitate:
datorii necurente – datorii pe termen lung (scadenţă mai mare de un an);
datorii curente – datorii pe termen scurt (scadenţă mai mică de un an). În categoria
acestora este inclusă şi partea pe termen scurt (achitabilă în următoarele 12 luni) a datoriilor pe
termen lung16.
Standardul IAS 1 face distincţie între elementele care prezintă poziţia financiară în bilanţ
şi cele care fac o astfel de prezentare fie în bilanţ, fie în notele explicative.
În Notele explicative la situaţiile financiare, entitatea trebuie să prezinte informaţii cu
privire la bazele de întocmire a acestora, astfel17:
să prezinte informaţii despre reglementările contabile şi politicile contabile folosite;
să ofere informaţii suplimentare care nu sunt prezentate în bilanţ, contul de profit şi
pierdere şi, după caz, în situaţia modificărilor capitalurilor proprii sau situaţia fluxurilor de
numerar, dar sunt relevante pentru înţelegerea acestora.
Politicile contabile au făcut, deasemenea, obiectul definirilor şi analizelor referenţialului
contabil internaţional. Dincolo de faptul că toate standardele internaţionale fac referire la
politicile contabile, în vederea soluţionării problemei în cauză, sub aspect conceptual, câmpul
de reflecţii cel mai dens se găseşte în litera şi spiritul normelor IAS 1 „Prezentarea situaţiilor
financiare” şi IAS 8 „ Politici contabile, schimbări de estimări şi erori”.18
Notele explicative la situaţiile financiare anuale conţin informaţii suplimentare, relevante
pentru necesităţile utilizatorilor. În nota explicativă numărul nouă sunt prezentate exemple de
calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari.
Utilizatorii trebuie să fie în măsură să compare situaţiile financiare ale unei întreprideri,
pe o anumită perioadă, pentru a identifica tendinţele poziţiei ei financiare, performanţelor sale
şi fluxurilor de trezorerie presupuse de diverse activităţi. Pentru aceasta, întreprinderea trebuie
să utilizeze aceleaşi politici contabile care vor fi adoptate pentru fiecare exerciţiu.
Totuşi, aşa cum spunea Disraeli „Schimbarea este inevitabilă într-o ţară progresivă.
Schimbarea este constantă”.
1.2. Valorificarea informaţiilor contabile în analiza poziţiei financiare
O prezentare mai adecvată a evenimentelor sau tranzacţiilor, care figurează în situaţiile
financiare, este dată atunci când noua metodă contabilă conduce la o informare mai relevantă
sau mai fiabilă asupra poziţiei financiare, performanţelor sau fluxurilor de trezorerie ale
întreprinderii.
16 Feleagă (Malciu) L, Feleagă N– Contabilitate Financiara o abordare europeană şi internaţională, Vol.I, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, p.10217 Ionescu C – Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene referitoare la elaborarea situaţiilor financiare - Suport de curs – Bucureşti, 200718 Feleagă N, Feleagă L – Politici şi opţiuni contabile, Editura Infomega, Bucureşti, 2008, p.11
6
Performanţa financiară a unei entităţi se referă la profiturile pe care aceasta le obţine din
resursele pe care le controlează, la componentele acestor profituri şi la caracteristicile acestor
componente.19
Poziţia financiară a entităţii cuprinde resursele economice pe care aceasta le controlează,
structura să financiară, lichiditatea şi solvabilitatea sa, modul de abordare a riscurilor de
activitate şi de conducere, capacitatea de a se adapta la schimbările în mediul în care
operează20.
Într-o accepţiune mai simplistă poziţia financiară defineşte potenţialul economic şi
financiar al unei anume entităţi, însemnând patrimoniul propriu, patrimoniul administrat,
valoare patrimonială justă şi capacitatea acestuia de a genera beneficii economice. Informaţiile
despre resursele economice controlate de instituţie sau de care poate dispune aceasta şi
capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa forţa instituţiei
de a genera numerar sau echivalente ale numerarului în viitor.
Informaţiile despre structura financiară sunt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de
creditare şi a modului în care profiturile şi fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între
cei care au un interes faţă de administraţie; acestea sunt utile şi pentru anticiparea şanselor
entităţii de a primi finanţare în viitor. Informaţiile despre lichiditate şi solvabilitate sunt utile
pentru a anticipa capacitatea de a întreprinde acţiuni, de a-şi onora angajamentele financiare
scadente.
Primul pas în analiza poziţiei financiare îl reprezintă analiza de ansamblu a poziţiei
financiare în cadrul căreia sunt abordate evoluţia şi mutaţiile structurale produse în cadrul
structurii activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii pe baza informaţiilor puse la dispoziţie
prin situaţiile financiare. Sporirea valorii unei astfel de analize necesită investigarea situaţiilor
financiare pe mai multe exerciţii financiare succesive.
Analiza poziţiei financiare trebuie să răspundă în principal următoarelor probleme:
analiza ratelor de structură ale bilanţului, analiza lichidităţii şi solvabilităţii, analiza
indicatorilor echilibrului financiar, modelarea analizei indicatorilor de gestiune precum şi
analiza tablourilor fluxurilor de trezorerie.
Obiectivele analizei poziţiei financiare:
• analiza stării de sănătate financiară a firmei;
• evaluarea performanţelor managementului firmei;
• prezentarea şi analiza indicatorilor de echilibru economico-financiar;
• identificarea principalelor rate financiare şi efectuarea de agregări între acestea;
• prezentarea factorilor şi a cauzelor care pot genera o situaţie financiară favorabilă sau
nefavorabilă a firmei şi propunerea de măsuri pentru îmbunătăţirea acestor situaţii.
19 Feleagă (Malciu) L, Feleagă N– Contabilitate Financiara o abordare europeană şi internaţională, Vol.I, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, p.21420 Feleagă (Malciu) L, Feleagă N– Contabilitate Financiara o abordare europeană şi internaţională, Vol.I, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, p.214
7
1.3. Bilanţul – suport al analizei financiare
Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite în primul rând de bilanţ. Bilanţul este
documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii şi capital
propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de
lege21.
Bilanţul permite formularea de judecăţi de valoare privind riscul pe care şi-l asumă o
întreprindere şi evaluarea mişcărilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta ea analizează, pe
baza bilanţului, lichiditatea şi flexibilitatea financiară cu care se confruntă întreprinderea.
Lichiditatea se referă la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ să fie
realizat sau convertit în disponibilităţi, sau pentru ca o datorie să fie achitată. Pentru o
întreprindere, se afirmă că, în general, cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât aceasta riscă
mai puţin să dea faliment.
Flexibilitatea financiară reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a lua măsurile
necesare, în vederea modificării valorilor şi calendarului mişcărilor de trezorerie, astfel încât să
se poată face faţă nevoilor şi situaţiilor neprevăzute.
O primă metodă de analiză a bilanţului constă în gruparea posturilor bilanţiere în
subansambluri semnificative, care duce la o reprezentare sintetică a bilanţului şi permite să se
exprime şi să se calculeze noţiunile fundamentale de fond de rulment, nevoie de fond de
rulment şi trezorerie22.
Pe baza informaţiilor din bilanţ se determină anumiţi indicatori economico-financiari,
prin intermediul cărora se poate stabili un diagnostic al situaţiei financiare şi a rentabilităţii
entităţii 23.
Confruntarea între grupările bilanţului permite să se formuleze relaţiile fundamentale de
trezorerie, pe care se sprijină funcţionarea întreprinderii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen
mijlociu şi lung.
În bilanţ, elementele de activ şi datorii sunt grupate după natură şi lichiditate, respectiv
natură şi exigibilitate.
Bilanţul poate fi considerat deci ca o situaţie a firmei la un moment dat, situaţie ce poate
fi prezentată şi interpretată într-o logică juridică, una economică sau una financiară.
Ca orice document normalizat, bilanţul are anumite limite în reflectarea situaţiei unei
firme şi respectiv analiza acesteia. Bilanţul nu înregistrează decât mărimile monetare şi nu
furnizează decât o fotografie la un moment dat, susceptibilă de a fi modificată rapid de
operaţiunile viitoare.
Elementele24 legate directe de evaluarea poziţiei financiare sunt: activele, datoriile şi
capitalul.
21 Moroşan I – Analiza economico-financiară, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p.22822 Ilie Vasile – Gestiunea Financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, p.10023 Pântea I.P, Bodea Gh.– Contabilitatea Financiară Româneasca conformă cu Directivele Europene, Editia a-II-a, Editura Intelcredo, Deva, 200724 Moroşan i – Analiza Economico-Financiară, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
8
Ecuaţia fundamentală a poziţiei financiare este de forma 25:
CAPITAL PROPRIU (ACTIV NET) = ACTIV – DATORII
Analiza financiară pe bază de bilanţ are ca obiectiv formularea unor judecăţi de valoare
privind valoarea, echilibrul, sănătatea, poziţia financiară a firmei. Pentru realizarea unei analize
financiare pertinente în literatura de specialitate sunt prezentate două teorii fundamentale, în
baza cărora se propune elaborarea aşa-zisului ,,bilanţ – suport al analizei financiare”:
teoria bilanţului patrimonial;
teoria bilanţului funcţional.
Abordarea patrimonială (financiară) este o abordare externă, care prezintă interes pentru
următoarele categorii de utilizatori: acţionarii, interesaţi să cunoască valoarea patrimoniului;
creditorii, care privesc patrimoniul ca o garanţie pentru creditele acordate şi potenţialii
investitori şi creditori.
Bilanţul patrimonial26 (financiar) este un instrument de analiză realizat prin retratarea
bilanţului contabil. Problemele principale ale analizei poziţiei financiare a firmei rezolvate prin
apelarea la bilanţul patrimonial sunt:
determinarea patrimoniului net;
analiza structurii financiare;
analiza lichidităţii şi solvabilităţii
determinarea gradului de îndatorare.
În sfârşit, metoda ratelor aplicată la studiul bilanţului aduce informaţii complementare,
analitice, care permit să se aprofundeze şi să se precizeze aspectele relevante de aprecierea
sintetică a bilanţului27.
1.4. Indicatorii de lichiditate, solvabilitate, de gestiune şi trezorerie
Lichiditatea caracterizează capacitatea firmei de a-şi achita obligaţiile la scadenţă şi de a
face faţă unor nevoi neprevăzute de disponibilităţi băneşti, fiind considerat factorul care
guvernează supravieţuirea28.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei firme de a acoperi datoriile totale.29
Pentru caracterizarea lichidităţii unei firme se compară pasivele pe termen scurt cu
resursele disponibile pentru aceeaşi perioadă. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:
Rata lichidităţii curente (generală) (RLC) arată măsura în care datoriile curente (pe
termen scurt) pot fi acoperite pe seama activelor curente:
25 Ristea M, coordonator – Contabilitatea financiară a intreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pp.18-1926 Moroşan I – Analiza Economico-Financiară, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 200627 Ilie Vasile – Gestiunea Financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, p.10028 Morris Mitchel – Cum să devii manageri de succes, traducere, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000, p.23729 Moroşan I – Analiza Economico-Financiară, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p.256
9
R LC
Datoriile curente sunt formate din obligaţiile faţă de furnizori, cele fiscale şi salariale,
creditele pe termen scurt precum şi partea din împrumuturile pe termen mediu şi lung a căror
scadenţă este în cadrul exerciţiului financiar curent.
Se apreciază că situaţia lichidităţii generale este satisfăcătoare, după unele surse, în
condiţiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 şi 1,8, iar după altele, în intervalul 2 şi 2,230.
Rata lichidităţii rapide:
RLR
Potrivit teoriei nord-americane, această rată este cunoscută şi sub denumirea de "testul
acid" şi arată posibilitatea achitării datoriilor curente din valorile de trezorerie disponibile
existente, precum şi din cele care se vor încasa în urma lichidării creanţelor la scadenţă.
Această rată este de obicei subunitară. Intervalul considerat ca satisfăcător pentru această rată
este de 0,65-1 sau 0,8-1 după alte teorii economice.
Rata lichidităţii la vedere31:
RLV
În teoria economică, această rată este cunoscută şi sub denumirea de rata solvabilităţii
imediate. Interpretarea acesteia trebuie făcută cu mare grijă. Astfel, un nivel ridicat al acesteia
indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecinţa unei utilizări mai puţin performante a
resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în acelaşi timp o garanţie a
solvabilităţii, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate. Valoarea
recomandată a acestui indicator este de 0,2.
Rata solvabilităţii generale reflectă gradul în care o firmă poate face faţă datoriilor şi se
calculează astfel:
RSG =
Nivelul minim al acestei rate este 1,4 (în condiţiile în care ponderea minimă a
capitalurilor proprii în totalul capitalurilor este de 30%). O mărime subunitară a ratei
solvabilităţii globale arată că firma este insolvabilă, activele totale fiind mai mici decât
datoriile totale. Cauza unei asemenea situaţii este reprezentată de pierderea înregistrată, care
este mai mare decât capitalul social, rezervele constituite şi alte surse proprii, ceea ce a
determinat un capital propriu negativ.
Rata solvabilităţii patrimoniale:
RSP
30 Isfănescu Aurel, Vasile Robu–Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002, p.20331 Moroşan I – Analiza Economico-Financiară, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p.256
10
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze
în limitele 0,3-0,5, iar peste 0,5 situaţia poate fi considerată normală.32
Ratele de îndatorare evidenţiază importanţa îndatorării asupra gestiunii financiare a
companiei. Gradul de îndatorare arată raportul dintre datoriile pe termen lung şi capitalul
permanent. Valoarea recomandată de teoria economică este mai mică de 0,3.
Ratele de gestiune a activelor
Indicatorii de gestiune furnizează informaţii cu privire la:
viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de trezorerie ale entităţii;
capacitatea entităţii de a controla capitalul circulant şi activităţile comerciale de bază
ale entităţii.
Literatura de specialitate evidenţiază două modalităţi de exprimare a acestor rate:
ca număr de rotaţii (Nr.rot.) prin cifra de afaceri, exprimându-se de câte ori un
element de activ (de exemplu, active circulante) se transformă în lichidităţi. Pentru ca
activitatea să fie considerată performantă, aceşti indicatori trebuie să se situeze la niveluri cât
mai ridicate, adică elementul de bilanţ să participe la cât mai multe cicluri de producţie. Se
determină conform relaţiei:
durata în zile a unei rotaţii (Dz) arată durata medie în care elementul analizat (de
exemplu activele circulante) parcurge întregul ciclu economic şi se reîntoarce în firmă sub
forma iniţială bănească. În cazul în care ratele de rotaţie se exprimă în această formă, pentru ca
firma să fie performantă, indicatorii trebuie să se situeze la niveluri cât mai scăzute ceea ce
înseamnă o recuperare mai rapidă a elementului analizat sub formă bănească. Modelul general
de calcul este dat de relaţia:
Analiza ratelor de rotaţie
Ratele de rotaţie33 furnizează informaţiile calitative cele mai bogate în semnificaţii pentru
analiza bilanţului. Aceste rate exprimă de fapt ritmul în care diferite elemente ale bilanţului
sunt reînnoite, în cadrul activităţii curente a întreprinderii.
Pentru a aprofunda analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante se impune efectuarea
analizei pe elemente componente.
a) Rotaţia creanţelor exprimată în număr de rotaţii (în decursul unei perioade, de regulă
de un an) se calculează astfel:
Rc =
unde: – sold mediu al creanţelor şi CA – cifra de afaceri.32 Isfănescu Aurel, Vasile Robu–Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002, p.204
33 Ilie Vasile – Gestiunea Financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, p.133
11
O altă modalitate de exprimare a rotaţiei creanţelor o reprezintă indicatorul durata de
recuperare a creanţelor (Drc), exprimată în zile:
Drc =
unde: T – număr de zile al perioadei (360 pentru un an, 180 pentru un semestru).
Cu cât mai mare este numărul de rotaţii pe an sau cu cât mai scurtă este perioada de
încasare, cu atât mai rapid se recuperează sumele ce pot fi utilizate în onorarea obligaţiilor ce
devin exigibile.
b) Rotaţia stocurilor
Stocurile oricărei firme necesită timp pentru a fi transformate în creanţe şi apoi în
lichidităţi. Rotaţia stocurilor poate fi calculată prin raportarea la cifra de afaceri sau la costul
vânzărilor. În general, este preferată următoarea rată:
Rs =
Ca şi în cazul duratei de recuperare a creanţelor, şi în acest caz putem calcula durata de
rotaţie a stocurilor astfel:
Drs =
O durată de rotaţie a stocurilor în scădere reprezintă un semnal
favorabil.
1.5. Analiza fluxurilor de trezorerie
Noţiunea de fond de rulment a dat loc la multe formulări. Totuşi două dintre aceste
formulări prezintă un interes particular şi apar drept concepte fundamentale ale gestiunii şi
analizei financiare. Este vorba de noţiunea de fond de rulment net sau permanent, pe de o
parte, şi de noţiunea de fond de rulment propriu, pe de altă parte34.
Fondul de rulment35 reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea
activelor circulante, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, precum
şi de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi
durata medie în care datoriile pe termen scurt devin eligibile.
Noţiunea de FRN36 poate fi definită prin două formulări echivalente, exprimând, fie o
abordare a părţii de sus a bilanţului, fie o abordare a părţii de jos a bilanţului.
FRN = Capitaluri permanente – Active imobilizate
FRN = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Din calcularea FR pot apare una din situaţiile:
34 Ilie Vasile – Gestiunea Financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, p.10835 Isfănescu Aurel, Vasile Robu, Anca Maria Cristea, Camelia Vasilescu – Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002, p.19036 Ilie Vasile – Gestiunea Financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, p.109
12
1) Capitaluri permanente > Active imobilizate, rezultă FRN > 0. Dacă FRN > 0
semnificaţia este următoarea: capitalurile permanente permit să se finanţeze integral activele
imobilizate şi o parte din activele circulante.
2) Capitaluri permanente < Active imobilizate, rezultă FRN < 0. Dacă FRN este negativ,
capitalurile permanente nu reprezintă o sumă suficientă pentru a finanţa integral imobilizările.
Acestea trebuie deci să fie parţial finanţate prin resurse pe termen scurt.
3) Capitaluri permanente = Active imobilizate, rezultă FRN = 0. Această situaţie este
puţin probabilă exprimând o armonizare totală a structurii resurselor cu utilizarea acestora.
Fondul de rulment propriu prezintă o utilitate mai limitată decât fondul de rulment net.
Se calculează când se doreşte să se aprecieze autonomia financiară a unei întreprinderi. Se
poate defini prin formula următoare:
FRP = Capitaluri proprii – Active imobilizate
O valoare pozitivă indică faptul că activele reale nete cu lichiditate mai mare de un an
vor fi în întregime finanţate de capitalurile proprii, chiar şi după rambursarea împrumuturilor
pe termen lung. O valoare negativă nu înseamnă obligatoriu un dezechilibru, ci trebuie să tragă
un semnal de alarmă pentru viitor.
Fondul de rulment împrumutat37 exprimă mărimea resurselor împrumutate pe termen
lung, destinate să finanţeze activele pe termen scurt (circulante).
Această mărime se calculează ca diferenţă între fondul de rulment net sau permanent şi
fondul de rulment propriu.
FRI = FRN – FRP
Analiza statică funcţională a riscului de faliment utilizează ca instrumente operaţionale;
nevoia de fond de rulment (NFR) şi trezoreria (T)38.
Nevoia de fond de rulment39 reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare şi sursele
temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc între fluxurile reale şi
fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de exploatare.
Pe baza bilanţului patrimonial, acesta se stabileşte astfel:
NFR = (Active circulante – Disponibilităţi băneşti) – Obligaţii pe termen scurt
Unde:
Obligaţii pe termen scurt = Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt
Sau:
NFR = (Stocuri + Creanţe) – Credite pe termen scurt
Necesarul de fond de rulment semnifică în esenţă, activele circulante de natura stocurilor
şi a creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligaţiile pe
37 Ilie Vasile – Gestiunea Financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, p.11238 Marin Dumitru – Finanţele Întreprinderii, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p.5239 Isfănescu Aurel, Vasile Robu, Anca Maria Cristea, Camelia Vasilescu – Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002, p.191
13
termen scurt de natura celor faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, până în momentul plătii
lor reprezintă o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante.
Reprezintă diferenţa dintre activele circulante (mai puţin disponibilităţile băneşti) şi
datoriile curente, sau diferenţa dintre nevoile temporare (exclusiv disponibilităţile) şi resursele
temporare (exclusiv creditele de trezorerie), fiind expresia realizării echilibrului financiar pe
termen scurt, dintre necesarul şi resursele curente. O valoare pozitivă semnifică un surplus de
nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibil de mobilizat. O valoare negativă
semnifică existenţa unor resurse temporare mai mari decât nevoile temporare, situaţie ce poate
fi apreciată favorabilă numai dacă este rezultatul accelerării vitezei de rotaţie a activelor
circulante şi al angajării de datorii cu scadenţe mai mari.
Trezoreria netă40 exprimă corelaţia dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de
rulment, reflectând situaţia financiară a firmei, atât pe termen mediu şi lung cât şi pe termen
scurt. Permite determinarea echilibrului financiar între fondul de rulment net şi necesarul de
fond de rulment:
TN = FRN – NFR,
O valoare pozitivă reflectă un excedent de trezorerie, ceea ce semnifică faptul că firma
dispune de lichidităţi care îi permit atât rambursarea datoriilor, acordarea de împrumuturi
terţilor şi/sau efectuarea de plasamente pe piaţa financiar-monetară. O valoare negativă arată că
firma are o trezorerie negativă, fiind nevoită să apeleze la împrumuturi şi credite bancare
pentru finanţarea în întregime a fondului de rulment.
Obiectivul unui manager nu este obţinerea unei trezorerii pozitive cât mai mari, aceasta
antrenând costuri de oportunitate ale nevalorificării capitalurilor disponibile. O trezorerie netă
pozitivă certifică o stare de optim din punct de vedere al echilibrului financiar numai în măsura
în care se situează la niveluri rezonabile.
1.6. Indicatorii privind structura patrimonială
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea raporturilor dintre diferitele
elemente patrimoniale. Metoda de analiză este metoda ratelor.
Ratele de structură ajută la comparaţia între firme de dimensiuni diferite, precum şi la
reflectarea unor modificări structurale în cadrul aceleaşi firme.
Analiza structurii patrimoniale a firmei vizează două aspecte:
1) analiza ratelor de structură ale activului;
2) analiza ratelor de structură ale pasivului.
40 Isfănescu Aurel, Vasile Robu, Anca Maria Cristea, Camelia Vasilescu – Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002, p.192
14
1.6.1. Analiza ratelor de structură ale activului
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluţiei ponderii
diferitelor elemente patrimoniale (de activ şi de pasiv). Ratele de structură patrimonială oferă
posibilitatea exprimării bilanţului în procente şi permite identificarea caracteristicilor majore
ale structurii bilanţului oferind deasemenea posibilitatea realizării de analize comparative în
timp şi spaţiu.41
Acestea reflectă ponderea activelor, a elementelor de activ în totalul patrimoniului
firmei:
Rata structură activ = (Element activ / Total activ)*100
Ratele de structură a activului, ca valoare, sunt influenţate de caracteristicile tehnice,
economice şi juridice ale activităţii firmei.42
În sistemul ratelor de structură ale activului, cele mai semnificative ca valoare
informativă şi totodată mai frecvent recomandate de literatura de specialitate sunt:
a) Rata activelor imobilizate:
RAI
Rata activelor imobilizate măsoară gradul de investire a capitalului în firma analizată.
Conţinutul diferit al componentelor imobilizărilor, precum şi reacţia nuanţată a acestor
componente la acţiunea factorilor tehnici, juridici, economici justifică utilizarea în teoria şi
practica economică a unor rate complementare.
a1) Rata imobilizărilor necorporale (RINC) care se calculează:
RINC
Acest indicator măsoară ponderea activelor intangibile de natura brevetelor, licenţelor,
mărcilor comerciale, fondului comercial în patrimoniul firmei. În cazul firmelor româneşti,
ponderea imobilizărilor necorporale este foarte redusă, în comparaţie cu alte ţări unde ponderea
imobilizărilor necorporale este mare. Evident, în acest caz apar diferenţe de la o firmă la alta în
funcţie de specificul activităţii, strategia de dezvoltare, faza de maturitate.
a2) Rata imobilizărilor corporale (RIC) care se calculează:
RIC
Mărimea acestui indicator este determinată, în primul rând, de natura activităţii. De
regulă, înregistrează valori ridicate în cadrul firmelor ce necesită o infrastructură importantă
41 Isfănescu Aurel, Vasile Robu, Anca Maria Cristea, Camelia Vasilescu – Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002, p.19442 Isfănescu Aurel, Vasile Robu, Anca Maria Cristea, Camelia Vasilescu – Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002, p.194
15
sau echipamente costisitoare cum ar fi: producţia şi distribuţia de energie, transporturi feroviare
etc.
Nivelul acestui indicator este influenţat în mare măsură de politica de amortizare, politica
de investiţii sau alegerea contabilă între cost istoric şi valoare justă pentru imobilizările
corporale.
După aprecierea specialiştilor, rata imobilizărilor corporale arată capacitatea firmei de a
rezista unei crize economice, ştiindu-se foarte bine că o imobilizare ridicată a capitalului atrage
după sine un risc ridicat al netransformării acestora în lichidităţi.
a3) Rata imobilizărilor financiare (RIF) care se calculează:
RIF
Rata imobilizărilor financiare exprimă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe
care firma analizată le-a stabilit cu alte firme.
Indicatorul înregistrează valori ridicate în cazul holdingurilor al căror obiect de activitate
îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participaţii.
Valori reduse se pot întâlni la firmele mici şi mijlocii, la firmele care nu dezvoltă o
politică activă de investiţii financiare.
b) Rata activelor circulante (RAC) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul
activelor firmei şi evidenţiază flexibilitatea financiară a acesteia:
RAC
Între rata activelor imobilizate şi rata activelor circulante se formează relaţia:
RAI + RAC = 100
Ca şi în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operaţional se recomandă
ratele analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata creanţelor comerciale şi rata
disponibilităţilor.
b1) Rata stocurilor (RS):
RS
Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul, în funcţie de natura activităţii:
mai ridicată la firmele din sfera producţiei şi distribuţiei de bunuri materiale şi foarte scăzute în
sfera serviciilor. Durata ciclului de exploatare se reflectă direct în nivelul acestei rate. La
firmele cu ciclu de exploatare lung, rata stocurilor este ridicată şi invers. De asemenea, nivelul
stocurilor se poate modifica sub influenţa factorilor conjuncturali şi a condiţiilor pieţei.
Interpretarea evoluţiei în timp a stocurilor, respectiv a ratei stocurilor necesită corelarea
cu nivelul activităţii, admiţându-se ca ecuaţie minimă de echilibru structural:
ICA > IS
Unde: ICA reprezintă indicele cifrei de afaceri;
IS - indicele stocurilor.
16
O creştere a volumului de activitate generează o sporire justificată a stocurilor. În
schimb, încetinirea rotaţiei stocurilor, formarea stocurilor fără mişcare sau cu mişcare lentă se
apreciază negativ datorită dificultăţilor de transformare în lichidităţi şi consecinţelor negative
asupra solvabilităţii firmei.
b2) Rata creanţelor comerciale (RC):
Acest indicator reflectă importanţa relativă a portofoliului de creanţe comerciale în
patrimoniul firmei. Rata creanţelor este influenţată de specificul activităţii, de puterea de
negociere a firmei cu partenerii comerciali din amonte (aceasta determină perioada de efectuare
a plăţilor de către clienţi), dar şi de managementul firmei.
Dacă în dinamică rata prezintă o tendinţă de creştere, atunci ponderea creanţelor creşte
ca urmare a modificării valorii lor într-o proporţie mai mare decât cea a activelor curente,
situaţie favorabilă dacă este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o proporţie superioară,
pentru a asigura realizarea unei viteze de rotaţie superioare periodei de bază. Dacă în dinamică
rata prezintă o tendinţă de diminuare ca urmare a modificării valorii lor într-o proporţie mai
mică decât cea a activelor curente, situaţie favorabilă dacă este dată de realizarea unei cifre de
afaceri într-o proporţie superioară, cu acelaşi efect de accelerare a vitezei de rotaţie faţă de
perioada de bază.43
b3) Rata disponibilităţilor (RD):
RD =
Denumită şi rata de asigurare cu disponibil, aceasta reprezintă o măsură a lichidităţii
interne a firmei. O valoare ridicată a disponibilităţilor poate reflecta o situaţie favorabilă în
termeni de echilibru financiar, dar poate fi şi semnul deţinerii unor resurse insuficient utilizate.
De asemenea, nivelul disponibilităţilor poate fi foarte fluctuant într-un interval redus.
Ratele de structură ale surselor de finanţare ale firmei permit aprecierea politicii
financiare a acesteia, prin punerea în evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia
financiară a acesteia.
1.6.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului
Ratele privind structura pasivului reflectă ponderea elementelor de pasiv în totalul
surselor de acoperire a mijloacelor economice a unei companii:
Rata structură pasiv = (Element pasiv / Total pasiv)*100
Principalele rate de structură a pasivului bilanţului utilizate sunt:
43 Eros-Stark Lorant, Pantea Ioan Marius – Analiza situaţiei financiare a firmei, Elemente teoretice. Studiu de caz, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p.141
17
a) Rata stabilităţii financiare (RSF) reflectă legătura dintre capitalul permanent de care
firma dispune în mod stabil (pe o perioadă mai mare de 1 an) şi patrimoniul total.
RSF
Rata stabilităţii financiare reflectă măsura în care firma dispune de resurse financiare cu
caracter permanent (stabil) faţă de total resurse.
Preponderenţa capitalului permanent în resursele financiare reflectă caracterul permanent
al finanţării activităţii şi un grad ridicat de siguranţă prin stabilitate în finanţare. Valoarea
minimă care oferă o stabilitate acceptabilă pentru o firmă industrială este de 50%. Dacă rata, în
dinamică, prezintă o tendinţă de creştere, aceasta este o situaţie favorabilă în condiţiile în care
majorarea capitalului permanent în raport cu totalul surselor de finanţare se datorează
modificării capitalului propriu într-un ritm superior modificării datoriilor pe termen mediu şi
lung.
Dacă rata, în dinamică, prezintă o reducere, aceasta este considerată o situaţie favorabilă
în cazul în care se datorează în exclusivitate reducerii datoriilor pe termen mediu şi lung, fără
ca rata să scadă sub valoarea minim acceptabilă.
b) Rata autonomiei financiare globale (RAFG) este un indicator global referitor la
autonomia financiară a firmei apreciată în ansamblul finanţării sale:
RAFG =
Rata autonomiei financiare globale arată cât din patrimoniul firmei este finanţat pe baza
resurselor proprii. Valoarea minim admisibilă este de 33%, deşi se consideră că sursele proprii
ar trebui să contribuie la finanţare într-o proporţie de cel puţin 50%. Între aceste valori, firma
se poate împrumuta, însă, trebuie obligatoriu să beneficieze de efectul de levier al îndatorării.
În cazul în care capitalul propriu reprezintă cel puţin 66% din totalul resurselor; firma are o
autonomie financiară ridicată, prezentând garanţii aproape certe pentru a beneficia de credit pe
termen mediu sau lung. Sub valoarea minim admisibilă, firma se află într-o situaţie
nefavorabilă în ceea ce priveşte riscul de insolvabilitate.
Când, în dinamică, rata prezintă o tendinţă de creştere, are loc şi o creştere a autonomiei
financiare globale ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai mare decât
totalul resurselor. Este recomandabil ca această creştere să se datoreze sporirii într-un ritm mai
rapid a rezultatului net al exerciţiului, faţă de celelalte elemente de capitaluri proprii.
Dacă rata, în dinamică, prezintă o tendinţă de reducere, are loc o reducere a autonomiei
financiare globale ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai lent decât totalul
resurselor. Aceasta este considerată o situaţie normală când se datorează creşterii într-un ritm
mai rapid a datoriilor din exploatare (cu condiţia ca acest lucru să fie asumarea unei relaxări a
termenelor de plată) şi a creditelor bancare pe termen mediu şi lung (cu condiţia ca firma să
beneficieze de efectul de levier).
c) Rata datoriilor pe termen scurt (RDTS):
18
RDTS =
Indicatorul măsoară ponderea datoriilor eligibile pe termen sub un an în totalul surselor
de finanţare şi trebuie corelat cu rata activelor circulante pentru a evidenţia gradul de echilibru
financiar pe termen scurt.
d) Rata de îndatorare globală (RIG):
RIG =
Indicatorul măsoară importanţa relativă a datoriilor indiferent de perioada de
exigibilitate. Rata este influenţată de specificul activităţii de exploatare şi de structura de
finanţare a firmei.
Mărimea indicatorului poate fi influenţată de următoarele rate parţiale ale îndatorării
globale44: rata datoriilor bancare, rata datoriilor comerciale, rata datoriilor fiscale, rata altor
datorii.
1.6.3 Analiza ratelor de sinteză
Ratele de sinteză se calculează deasemenea pornind de la elemente ale bilanţului,
comparând diferite componente ale activului cu diferite componente ale pasivului. Vom
compara mai întâi elemente cu o durată mai mare de un an, apoi elemente cu o durată mai mică
de un an.
R =
Această rată exprimă condiţiile finanţării imobilizărilor. Dacă este superioară sau egală
cu unitatea, înseamnă că totalul imobilizărilor se finanţează din resurse stabile. Această rată
furnizează, în termeni relativi, o informaţie apropiată de cea furnizată de noţiunea de FRN, în
valoare absolută.
R =
Această rată a lichidităţii imediate exprimă capacitatea de rambursare instantanee, ţinând
cont de încasările întreprinderii.
1.6.4 Analiza ratelor de finanţare şi îndatorare
Rata de finanţare a imobilizărilor sau rata fondului de rulment se determină ca raport
între capitalurile permanente şi activele imobilizate nete, în situaţia în care fondul de rulment
este stabilit în optica analizei lichiditate-exigibilitate. Dacă valoarea este supraunitară, se poate 44 Bătrâncea Ioan (coord.)- Analiza financiară pe bază de bilanţ, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2001, p.56-57
19
concluziona că activele stabile sunt finanţate integral din surse stabile şi există un surplus de
surse permamente care constituie FRN. În cazul unei valori subunitare, activele stabile sunt
finanţate doar parţial din surse permanente, iar FRN este negativ.
Rata de finanţare a stocurilor:
RFS =
Rata de autofinanţare a activelor:
RAA =
Ratele de îndatorare, dimensionate în optica analizei lichiditate-exigibiliate, evidenţiază
importanţa îndatorării asupra gestiunii financiare a firmei. Comparând finanţarea externă prin
capitalurile împrumutate, cu capitalurile proprii, prin intermediul acestor rate managementul
activităţii financiar-contabile pune în evidenţă componenta fondurilor împrumutate dar şi
repartiţia capitalurilor permanente între fondurile proprii şi cele împrumutate pe termen lung.
Gradul de îndatorare arată partea din activele firmei finanţată de creditori în comparaţie
cu partea finanţată din resurse proprii.
GI=
Cu cât nivelul acestui indicator este mai mare ( valoarea maximă acceptată se consideră a
fi 30%), cu atât obligaţiile firmei sunt mai stricte iar situaţia sa mai riscantă.
Construcţia ratelor s-a dovedit a fi destul de utilă în procesul decizional, pe baza lor
efectuându-se o serie de analize economico-financiare absolut necesare eficientizării activităţii.
20
CAPITOLUL II - PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. OMV
PETROM S.A. BUCUREŞTI
Acest capitol reprezintă o scurtă prezentare a societăţii SC OMV PETROM SA
BUCUREŞTI, prin care se arată obiectul de activitate al societăţii, un scurt istoric, misiunea
şi obiectivele cât şi strategiile de viitor.
Începând cu 1 ianuarie 2010, denumirea companiei este OMV PETROM S.A., ca
urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 20 octombrie
2009. Denumirea mărcii comerciale şi sigla companiei rămân neschimbate. Prin urmare,
orice referire în lucrare la „Petrom” sau „Societate” va fi interpretată ca o referire la
persoana juridică OMV Petrom S.A.
2.1. Scurt istoric al societăţii
Petrom este cea mai importantă companie petrolieră din România, cu activităţi de
explorare şi producţie, rafinare şi petrochimie şi marketing având rezerve estimate de circa
1 mld barili echivalent petrol, o capacitate anuală de rafinare de 8 mil. de tone şi 550 de
benzinării.
În anul 1997, Societatea Comercială Petrom se înfiinţează prin O.U.G nr. 49 din 15
septembrie 1997, prin unirea activităţilor Regiei Autonome Petrom care avea ca obiect de
activitate explorarea şi producţia de petrol şi gaze cu Compania Română de Petrol care
avea ca obiect de activitate rafinarea petrolului prin intermediul rafinăriilor Petrobrazi şi
Arpechim şi distribuţia produselor petroliere prin intermediul staţiilor PECO.
Anul 2005 a marcat o nouă era pentru Petrom, după privatizarea din 23 iulie 2004,
când compania a devenit o parte a grupului OMV Austria, care a achiziţionat 51% din
acţiunile PETROM , formând cel mai mare grup integrat de petrol şi gaze din Europa
Centrală.
La sfârşitul anului 2009, Petrom avea rezerve dovedite de 843 mil. bep, o capacitate
maximă anuală de rafinare de 8 mil. de tone, circa 546 de staţii de distribuţii în România şi
circa 269 de benzinării în Moldova, Bulgaria şi Serbia.
Volumul investiţional crescut, continuarea proiectelor de modernizare şi iniţierea de
proiecte noi au determinat ca o consecinţă firească următoarele:
Petrom are cea mai mare valoare de piaţă din România;
Programul de investiţii este cel mai mare din sectorul energetic românesc, şi
anume mai mult de 3 mil de euro, până în 2010.
Petrom este compania care contribuie cel mai mult la bugetul statului: aproximativ
45% din EBITDA este distribuit instituţiilor statului sub formă de taxe, contribuţii şi
dividende.
21
2.2. Obiectul de activitate
Societatea OMV PETROM S.A. BUCUREŞTI este persoană juridică română, având
forma juridică de societate comercială pe acţiuni.
Sediul societăţii este în România, municipiul Bucureşti, Calea Dorobanţilor numărul
239, sector 1 şi este înmatriculată în Registrul Comerţului Bucureşti sub numărul
J40/8302/1997, având codul unic de înregistrare 1590082.
Capitalul social al S.C. PETROM S.A. la 31 decembrie 2009 este în sumă de
5.664.108.335 RON, reprezentând 56.644.108.335 de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1
RON pe acţiune.
În prezent, structura acţionariatului Petrom45 se prezintă astfel:
Tabelul 2.1. Portofoliul de acţiuni la S.C. OMV PETROM S.A.
Nr.crt. Acţionariat Val. acţiuni %
1 OMV Aktiengesellschaft 28.894.467.414 51,01
2 Ministerul Economiei 11.690.694.418 20,64
3 Fondul Proprietatea S.A. 11.391.130.186 20,11
4 Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare 1.147.770.061 2,03
5 Investitorii 3.520.046.256 6,21
Total 56.644.108.335 100
Fig. 2.1. Structura acţionariatului la S.C.OMV PETROM S.A.
Societatea are ca obiect principal de activitate explorarea şi exploatarea zăcămintelor
de petrol şi gaze naturale, conform clasificării CAEN-1110.
Petrom, cel mai important operator integrat în domeniul petrolier din România şi din
sud estul Europei, desfăşoară activităţi de explorarea zăcămintelor şi producţie de ţiţei şi