Legea aplicabila filiatiei si adoptiei

Legea aplicabilă filiaţiei şi adopţiei

Legea aplicabilă filiaţiei şiadopţiei

1


CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………… 3

Capitolul I. Norme conflictuale privind persoana fizică………………………………………4

I.1. Aspecte introductive…………………………………………………………………..4

Capitolul II. Filiaţia……………………………………………………………………………...5

II.1. Noţiune………………………………………………………………………………5

II.2. Clasificarea filiaţiei…………………………………………………………………..5

II.3. Modurile de stabilire a filiaţiei……………………………………………………….5

II.4. Legea aplicabilă filiaţiei copilului din căsătorie……………………………………..6

4.1. Determinarea legii aplicabile………………………………………………………6

4.2. Domeniul legii aplicabile…………………………………………………………..6

II.5. Legea aplicabilă filiaţiei copilului din afara căsătoriei………………………………8

5.1. Determinarea legii aplicabile………………………………………………………8

5.2. Domeniul legii aplicabile…………………………………………………………..8

2


II.6. Legislaţii internaţionale în materia filiaţiei copilului………………………………...9

6.1. Filiaţia în Grecia…………………………………………………………………...9

6.2. Filiaţia în Germania………………………………………………………………11

6.3. Filiaţia în Franţa…………………………………………………………………..12

Capitolul III. Adopţia…………………………………………………………………………..13

III.1. Noţiune…………………………………………………………………………….13

III.2. Încheierea adopţiei…………………………………………………………………13

2.1. Condiţii de fond…………………………………………………………………13

2.2. Condiţii de formă………………………………………………………………...14

III.3. Efectele adopţiei……………………………………………………………………15

III.4. Desfiinţarea adopţiei……………………………………………………………….15

4.1. Nulitatea adopţiei………………………………………………………………...15

4.2. Desfacerea adopţiei………………………………………………………………16

III.5. Legislaţii internaţionale în materia adopţiei……………………………………….16

5.1. Analiza comparativă a instituţiei adopţiei prin prisma legislaţiilor altor state…..16

5.2. Adopţia in Franţa………………………………………………………………...18

5.3. Adopţia în Portugalia…………………………………………………………….21

5.4. Adopţia în Finlanda………………………………………………………………24

3


INTRODUCERE

Adopţia şi filiaţia, concepute după modelul roman, au fost

consacrate în primele coduri civile europene – Franţa 1804,

Austria 1811, România 1864, Italia 1865, Spania 1889, Germania

1900, Elveţia 1907. Rezervată persoanei majore, adopţia şi

filiaţia aveau drept scop transmiterea patrimoniului şi a numelui

adoptatorului lipsit de descendenţi fireşti. După primul război 4


mondial, juriştii au modificat finalitatea adopţiei, trecând pe

prim plan preocupările de ordin afectiv, interesul copiilor

orfani şi abandonaţi. În Europa, pe plan legislativ în materia

adopţiei s-a produs o adevărată revoluţie; nu există o instituţie

a dreptului familiei care să fi suferit în acest secol o

schimbare atât de radicală în privinţa scopului, condiţiilor de

fond, procedurii şi a efectelor.

Inserată în cadrul etatic, instituţia adopţiei a dobândit

treptat dimensiuni internaţionale din cauză, mai ales a

deplasării persoanelor dintr-o ţară în alta. Motivele foarte

diverse ale acestui fenomen – evenimente excepţionale (războiul,

de exemplu), mizeria social – economică din ţara de origine, au

determinat statele să ia măsuri legislative apropiate menite să

ocrotească interesele copiilor.

Adopţia internaţională evidenţiază astăzi dezechilibrul

existent, pe de o parte, între ţările puternic industrializate

care pe fondul scăderii natalităţii şi a modificării

mentalităţilor constituie “cererea” pentru copii de toate

culturile, religiile, raselor şi pe de altă parte, ţările cu

condiţii social – economice dificile, cu instabilităţi politice,

însă cu o demografie galopantă, ce reprezintă “oferta” de astfel

de copii. O asemenea stare de lucruri nu a lipsit să fie

comparată cu o “piaţă” internaţională de copii, adopţia

internaţională fiind foarte adesea mijlocul “traficului”.

5


Este evident că problema filiaţiei şi a adopţiei a depăşit

competenţa statelor. Pe lângă măsurile unilaterale luate de

fiecare stat în parte, s-au încheiat tratate bilaterale, au

intervenit organizaţiile regionale şi internaţionale, toate

demersurile lor fiind supuse unui principiu, acela al ocrotirii

intereselor copiilor minori.

Capitolul I

Norme conflictuale privind persoana fizică

I.1. Aspecte introductive

Statutul persoanei fizice în DIP vizează trei elemente:

a. Starea civilă;

b. Capacitatea civilă;

c. Relaţiile de familie.1

Starea civilă reprezintă ansamblul de elemente prin care

persoana fizică se individualizează în familie şi în societate.

Această stare rezultă din faptele şi actele de stare civilă2.

Faptele de stare civilă sunt naşterea şi moartea. Actele de

stare civilă reprezintă manifestări de voinţă producătoare de

efecte juridice, care duc la individualizarea unei persoane

1 Dan Lupaşcu, Drept internaţional privat, Ediţia a II-a emendată şi actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 153

2 Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ediţie revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 275.

6


fizice în familie şi societate. Aceste acte de stare civilă sunt:

căsătoria, adopţia, recunoaşterea filiaţiei etc3.

Capacitatea civilă constituie aptitudinea persoanei fizice

de a avea si de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile săvarsind

acte juridice, aceasta fiind alcătuită din două componente:

capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Relaţiile de familie sunt raporturi specifice izvorate din

căsătorie, rudenie, adopţie, afinitate, filiaţie, obligaţie

legală de întreţinere etc4.

Capitolul II.

Filiaţia

II.1. Noţiune

Prin filiaţie se înţelege legătura directă dintre părinţi şi

copii. Filiaţia poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei.5

II.2. Clasificarea filiaţiei

1. În raport de părintele faţă de care se stabileşte,

filiaţia se clasifică în:

3 Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 82.

4 Dan Lupaşcu, op. cit., p. 153.5 Dan Lupaşcu, Diana Ungureanu, op. cit., p. 162.

7


a. filiaţia faţă de mamă;

b. filiaţia faţă de tată.

2. După natura relaţiei dintre părinţi, filiaţia se împarte

în:

a) filiaţie din căsătorie;

b) filiaţie din afara căsătoriei.

3. În funcţie de izvorul său, filiaţia se divide in:

a) filiaţie naturală (întemeiată pe procreare);

b) filiaţie artificială (în cazul procreării asistate

medical)

c) filiaţie adoptivă (la adopţie)6

II.3. Modurile de stabilire a filiaţiei

Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii. În

cazurile prevăzute de lege, filiaţia fată de mamă se poate

stabili prin recunoaştere şi prin hotărâre judecătorească.

Filiaţia fată de tatăl din căsătorie se determină prin

aplicarea prezumţiei de paternitate, iar filiaţia fată de tatăl

din afara casatoriei se poate stabili prin recunoaştere sau prin

hotărâre judecătorească.

II.4 Legea aplicabilă filiaţiei copilului din căsătorie

6 Ibidem, p. 162

8


4.1. Determinarea legii aplicabile

Filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit

legii care, la data naşterii copilului cârmuieşte efectele

generale ale căsătoriei părinţilor7.

Sunt posibile, în ordine, următoarele variante:

a) dacă părinţii au aceeaşi reşedinţă obişnuită comună - se

aplica legea statului reşedinţei obişnuite comune a acestora, în

vigoare la data naşterii copilului;

b) daca părinţii au reşedinţe obişnuite diferite - se aplică

legea statului cetăţeniei comune, în vigoare la data naşterii

copilului

c) dacă părinţii nu au cetăţenie comună se aplică legea

statului pe teritoriul căruia a fost celebrată căsătoria

părinţilor săi, în vigoare la data naşterii copilului.

În cazul copilului conceput în timpul căsătoriei şi născut

după încetarea sau desfacerea acesteia, filiaţia se stabileşte în

raport de legea care cârmuia efectele căsătoriei părinţilor la

data încetării sau desfacerii căsătoriei8.

Deşi textul de lege face referire doar la "încetarea" şi

"desfacerea" căsătoriei apreciem că, pentru identitate de

raţiune, este aplicabil şi în cazul "nulităţii" căsătoriei.

7 Art. 2603 alin. (1) Cod Civil 8 Claudiu-Paul Buglea, Drept internaţional privat român, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2013, p. 167.

9


4.2. Domeniul legii aplicabile

Legea aplicabilă filiaţiei copilului din căsătorie are în

vedere îndeosebi următoarele aspecte:

1. stabilirea filiaţiei fată de mamă şi fată de tată

(modalităţi, prezumţia timpului legal al concepţiei; prezumţia de

paternitate etc.).

2. sfera persoanelor care pot introduce acţiuni de stare

civilă;

3. prescripţia dreptului la acţiune;

4. efectele filiaţiei;

5. contestarea filiaţiei fată de mamă şi a filiaţiei faţă de

tată;

6. nulitatea recunoaşterii de maternitate;

7. tăgăduirea paternităţii copilului născut din căsătorie;

8. dobândirea numelui de către copil;

9. admisibilitatea, sarcina, obiectul şi puterea doveditoare

a probelor pentru stabilirea, contestarea şi nulitatea filiaţiei

ori pentru tăgăduirea paternităţii;

10. legitimarea prin căsătoria subsecventa a copilului

născut anterior9.

Nu intră in domeniul acestei legi o serie de aspecte cum ar

fi:9 Ibidem, p. 168

10


1. competenţa jurisdicţională pentru acţiunile în această

materie - care este supusă legii forului;

2. procedura de judecată - care este supusă de asemenea

legii forului;

3. administrarea probelor;

4. proba filiaţiei şi puterea doveditoare a actului de stare

civila care sunt supuse legii locului unde s-a întocmit actul;

5. forma exterioara a înscrisului privind recunoaşterea de

maternitate care este supusă legii ce guvernează forma actului

juridic unilateral etc.1 0.

II.5. Legea aplicabilă filiaţiei copilului din afara căsătoriei

5.1. Determinarea legii aplicabile

Filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte

potrivit legii naţionale a acestuia de la data naşterii sale.

În cazul în care copilul are dublă sau multiplă cetăţenie

trebuie să se opereze cu următoarea distincţie.

1) dacă printre aceste cetăţenii este şi cetăţenia română se

aplică legea română; în această situaţie se derogă de la

dispoziţiile art. 2568 alin. (a) care impune soluţia "(...) legea

10 Dan Lupaşcu, Diana Ungureanu, op. cit., p.163.

11


aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care este cel

mai strâns legată în special de reşedinţa sa obişnuită".

2) dacă are numai cetăţenii străine se aplică legea

cetăţeniei care îi este mai favorabilă.

Pentru copilul din afara căsătoriei apatrid sau refugiat,

trimiterea la legea naţională este înţeleasă ca fiind făcută de

legea statului unde are reşedinţa obişnuită1 1.

5.2. Domeniul legii aplicabile

În sfera de incidenţă a acestei legi intră îndeosebi:

1. stabilirea filiaţiei faţă de mamă şi faţă de tată

(modalităţi, condiţii etc.);

2. sfera persoanelor care pot introduce acţiuni de stare

civilă;

3. prescripţia dreptului la acţiune;

4. efectele filiaţiei;

5. contestarea filiaţiei faţă de mamă şi filiaţiei faţă de

tată;

6. recunoaşterea filiaţiei şi efectele ei, precum şi

contestarea recunoaşterii filiaţiei;

7. nulitatea recunoaşterii de maternitate şi a recunoaşterii

de paternitate;

11 Claudiu-Paul Buglea, op. cit., p. 168.

12


8. admisibilitatea, sarcina, obiectul şi puterea doveditoare

a probelor în acţiunile specifice etc.

Nu intră în domeniul de aplicare al acestei legi aspecte

precum:

1. competenţa jurisdicţională - care este supusă legii

forului;

2. procedura de judecată - care este supusă legii forului;

3. administrarea probelor - care de asemenea este supusă

legii forului;

4. proba filiaţiei (ca element de stare civilă) şi puterea

doveditoare a actului de stare civilă - care sunt supuse legii

locului de întocmire a actului;

5. forma exterioară a înscrisului privind recunoaşterea de

maternitate sau recunoaşterea de paternitate care este supusă

legii care guvernează forma actului juridic unilateral;

6. dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara

căsătoriei să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii şi

pentru cele prilejuite de naşterea copilului care este supus

legii naţionale a mamei s.a.

II.6. Legislaţii internaţionale în materia filiaţiei copilului

6.1. Filiaţia în Grecia

13


Atunci când se decide dacă un copil este considerat ca fiind

născut în cadrul relaţiei de căsătorie sau în afara căsătoriei

(articolul 17 din Codul civil), legea aplicabilă este:

1) legea statului care guvernează relaţiile personale dintre

mama copilului şi soţul acestuia în momentul naşterii copilului;

2) în cazul desfacerii căsătoriei înainte de naşterea

copilului, legea statului care reglementa relaţiile personale

dintre mama copilului şi soţul acestuia în momentul desfacerii

căsătoriei.

Legea aplicabilă în ceea ce priveşte posibilitatea legală ca

un copil născut în afara căsătoriei să fie recunoscut în mod

legal (articolul 1 din Convenţia Comisiei Internaţionale de Stare

Civilă din 10 septembrie 1970, ratificată de Grecia prin legea

1657/1986) este legea statului al cărui cetăţean este tatăl sau

mama copilului care prevede recunoaşterea legală a copilului, fie

în cazul în care părinţii se căsătoresc ulterior, fie prin

hotărâre judecătorească pronunţată după încheierea căsătoriei.

Legea aplicabilă relaţiilor dintre părinţi şi copiii născuţi

din căsătorie (articolul 18 din Codul civil):

1) în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi

stat: legea statului respectiv;

2) în cazul în care aceştia au dobândit o nouă naţionalitate

comună după naşterea copilului: legea statului a cărui

14


naţionalitate comună a fost cel mai recent dobândită de către

părinţi;

3) în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai unor state

diferite înainte de naşterea copilului, iar naţionalitatea

acestora rămâne aceeaşi după naştere sau în cazul în care

părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat înainte de naşterea

copilului, dar naţionalitatea părinţilor sau a copilului se

modifică după naştere: legea statului în care părinţii şi-au avut

reşedinţa obişnuită comună cel mai recent în momentul naşterii

copilului;

4) în cazul în care părinţii nu au o reşedinţă obişnuită

comună: legea statului al cărui cetăţean este copilul.

Legea aplicabilă relaţiilor dintre mamă şi tată şi un copil

născut în afara căsătoriei (articolele 19 şi 20 din Codul civil):






părinţi;





15


copilului, dar naţionalitatea părinţilor sau a copilului se

modifică după naştere: legea statului în care părinţii şi-au avut

reşedinţa obişnuită comună cel mai recent în momentul naşterii

copilului;


comună: legea statului al cărui cetăţean este mama sau tatăl

copilului.

Legea aplicabilă relaţiilor dintre o mamă şi un tată care au

un copil născut în afara căsătoriei (articolul 21 din Codul

civil):






părinţi;





copilului, dar naţionalitatea unuia dintre părinţi se modifică

după naştere: legea statului în care aceştia au avut cea mai

recentă reşedinţă obişnuită comună până la naştere;

16



comună: legea statului în care aceştia îşi au cea mai recentă

reşedinţă obişnuită comună.

6.2. Filiaţia în Germania

În conformitate cu articolul 19 din EGBGB, paternitatea unui

copil este supusă, în primul rând, legii statului unde copilul

îşi are reşedinţa obişnuită. Nu se face nici o distincţie între

copilul născut din căsătorie şi copilul din afara căsătoriei. În

relaţia cu fiecare părinte, paternitatea poate fi stabilită, de

asemenea, în temeiul legii naţionale a părintelui. În cazul în

care mama este căsătorită, dreptul familiei aplicabil acesteia în

momentul naşterii copilului poate fi, de asemenea, luat în

considerare în ceea ce priveşte stabilirea paternităţii. Copiilor

născuţi înainte de 1.7.1998 li se aplică norme diferite.

În conformitate cu articolul 20 din EGBGB, acţiunile de

tăgăduire a paternităţii sunt supuse, în general, dreptului în

temeiul căruia au apărut circumstanţele paternităţii, iar, în

cazul în care acţiunea este introdusă de copil, aceasta este

guvernată de legea aplicabilă locului unde copilul îşi are

reşedinţa obişnuită.

În conformitate cu articolul 21 din EGBGB, răspunderea

părintească este determinată în conformitate cu legea aplicabilă

locului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită, în măsura în

care nu se aplică Convenţia din 1961 privind protecţia minorilor.

17


În conformitate cu această convenţie, anumitor aspecte li se

aplică legea naţională a copilului.

6.3. Filiaţia în Franţa

Filiaţia este stabilită de legea naţională a mamei în ziua

naşterii copilului sau de legea naţională a copilului, în cazul

în care nu se cunoaşte mama.

Efectele filiaţiei sunt reglementate de legea naţională a

copilului sau de legea naţională a părinţilor săi cu privire la

efectele căsătoriei.

Cu toate acestea, astfel de norme sunt înlocuite de dreptul

internaţional stabilit prin convenţii, în cauzele în care sunt

implicate state care au semnat convenţiile al căror domeniu de

aplicare acoperă cauzele respective: cauzele referitoare la

responsabilitatea părinţilor, atunci când copiii vizaţi au

reşedinţa obişnuită în Franţa sau într-un alt stat semnatar al

Convenţiei de la Haga din 1961; răpirea copiilor, între statele

semnatare ale Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980;

cauzele referitoare la obligaţiile de plată a indemnizaţiei de

întreţinere, conform Convenţiei de la Haga din 2 octombrie 1973.

18


Capitolul III.

Adopţia

III.1. Noţiune12

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează

legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi

legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului13.

Operaţiunea adopţiei are ca scop ocrotirea drepturilor

copilului. Adopţia se face numai cu respectarea interesului

superior al copilului.

12 Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Colectiv – coordonatori F.A. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Bucureşti, 2012, p.2580-2581

13 Art. 451 Noul Cod civil

19


Adopţia este reglementată în art. 2607-2610 ale noului Cod

civil. În ceea ce priveşte această instituţie importantă pentru

dreptul familiei, trebuie analizată sub urmatoarele aspecte:

- condiţiile de formă necesare pentru încheierea valabilă;

- condiţii de fond;

- efectele pe care adopţia le generează;

- nulitatea adopţiei.

III.2. Încheierea adopţiei

2.1. Condiţii de fond

Dacă în ceea ce priveşte forma, lucrurile sunt foarte

simple, în ceea ce priveşte condiţiile de fond, noul Cod civil în

art. 2607 arată că se vor aplica cumulativ legea naţională a

adoptatorului şi legea naţională a persoanei adoptate. Soluţia

este aplicabilă atât condiţiilor unilaterale14, cât şi

condiţiilor bilaterale ale adopţiei15. Mai mult, condiţiile

bilaterale trebuie respectate chiar dacă sunt stabilite doar de

legea naţională a uneia dintre părţi16. Important este de reţinut

faptul că atât adoptatorul, cât şi persoana adoptată vor trebui

să respecte toate dispoziţiile obligatorii din cele două legi.

14 De exemplu, capacitatea cerută adoptatorului, cerinţa unei anumite vârste, consimţământul la adopţie.

15 De exemplu, existenţa unei anumite diferenţe de vârsta între adoptat şi adoptator, inexistenţa relaţiei de căsătorie sau lipsa legăturii de rudenieîntre cele două părţi.

16 Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 352.

20


Scopul acestei reglementări, deşi pare extrem de

împovărătoare, este acela al protejării cât mai puternice a

persoanei adoptate. Acest scop derivă din natura instituţiei

adopţiei, aceea de a crea o protecţie sporită a unui copil,

căruia trebuie să i se stabilească o relaţie cât mai naturală cu

noua familie.

În situaţia în care adopţia se realizează de către doi soţi,

condiţiile de fond pe care aceştia trebuie să le îndeplinească

pentru a putea adopta, sunt cele prevăzute de legea care

reglementează efectele căsătoriei lor17. Acelaşi lucru se

întâmplă şi atunci când unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt

soţ.

Prin urmare, în aceste situaţii, soluţiile sunt următoarele:

a) soţii au aceeaşi reşedinţa obişnuită comună – se aplică

legea statului reşedinţei obişnuite comune a acestora;

b) soţii au reşedinţe obişnuite diferite, dar au cetăţenie

comună – se aplică legea statului cetăţeniei comune;

c) soţii nu au reşedinţa obişnuită comună şi nici cetăţenie

comună – se aplică legea statului pe teritoriul căruia

căsătoria a fost celebrată.

2.2. Condiţii de formă

Condiţiile de formă necesare încheierii adopţiei sunt

guvernate de legea statului pe teritoriul căruia adopţia s-a

17 Art. 2607 alin. (2) Noul Cod civil

21


încheiat, potrivit regulii locus regit actum, aşa cum prevede

articolul 2609 din noul Cod civil. Ele asigură îndeplinirea

condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la adopţie.

Legea aplicabilă condiţiilor de formă priveşte formalităţile

prealabile, procedura şi proba adopţiei.

III.3. Efectele adopţiei

În conformitate cu art. 2608 din noul Cod civil, efectele

adopţiei, precum şi relaţiile dintre adoptat şi adoptator

urmează a fi stabilite de legea naţională a adoptatorului.

Dacă adoptatorul are dublă sau multiplă cetăţenie, se aplică

legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care

este cel mai strâns legat, în special prin reşedinţa sa

obişnuită.

Dacă adopţia este realizată de ambii soţi, se va aplica în

mod corespunzător şi logic legea care guvernează efectele

generale ale căsătoriei. Aplicarea exclusivă a legii

adoptatorului este motivată de indivizibilitatea efectelor

adopţiei.

Legea efectelor adopţiei reglementează relaţiile personale

şi patrimoniale dintre adoptator şi adoptat, precum şi cele

dintre adoptat şi părinţii săi fireşti.

Efectele adopţiei internaţionale sunt aceleaşi ca şi la

adopţia internă. În urma încuviinţării operaţiunii de către

22


instanţa judecătorească română, adopţia internaţională implică

deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor18.

III.4. Desfiinţarea adopţiei

4.1. Nulitatea adopţiei

În ceea ce priveşte nulitatea adopţiei, aceasta intervenind

tocmai ca urmare a nerespectării fie a condiţiilor de fond, fie a

condiţiilor de formă necesare pentru încheierea valabilă a

acesteia, va fi guvernată, după caz, fie de legea locului

încheierii acesteia (daca nu s-au respectat condiţiile de formă),

fie de cele două legi aplicate cumulativ, legea naţională a

adoptatorului şi legea naţională a adoptatului (când nu s-au

respectat condiţiile de fond).

Domeniul legii nulităţii adopţiei va cuprinde cazurile,

felurile şi efectele nulităţii. În schimb, aspectele de procedură

sunt supuse legii forului.

4.2. Desfacerea adopţiei

Desfacerea adopţiei, fiind rezultatul nerespectării

drepturilor şi obligaţiilor dintre părţile raporturilor juridice

rezultate din adopţie, urmează în mod firesc să fie guvernată de

aceeaşi lege, care guvernează de principiu efectele adopţiei

18 Ioan Macovei, Drept internaţional privat, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p.240.

23


(art. 2608 din noul Codul civil). Aşadar, desfacerea adopţiei

este guvernată de legea naţională a adoptatorului.

Şi această solutie poate fi în dezavantajul adoptatului care

nu are aceeaşi cetăţenie cu adoptatorul, dar care, potrivit noii

reglementări19, poate cere desfacerea adopţiei.

În cazul în care adoptatorul are mai multe cetăţenii, se

aplică legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de

care este cel mai strâns legat, în special prin reşedinţa sa

obişnuită.

În cazul adopţiei consimţită de soţi, se va aplica legea

efectelor generale ale căsătoriei soţilor, astfel:

1. legea statului reşedinţei obişnuite comune a

adoptatorilor;

2. legea statului cetăţeniei comune a adoptatorilor;

3. legea statului pe teritoriul căruia a fost celebrată

căsătoria adoptatorilor.

Domeniul de aplicare al legii va cuprinde cauzele şi

efectele desfacerii adopţiei.

III.5. Legislaţii internaţionale în materia adopţiei

5.1. Analiza comparativă a instituţiei adopţiei prin prisma

legislaţiilor altor state

19 Art. 478 Cod civil.

24


O dată cu ratificarea din partea mai multor state a

Convenţiei de la Haga în materia protecţiei copiilor şi

cooperării în materia adopţiei internaţionale, a influenţat

necesitatea amendării cadrului legislativ naţional şi armonizarea

acestuia la tratatul internaţional la care statele sunt parte.

Instituţia adopţiei este reglementată de legislaţia tuturor

statelor membre ale Consiliului Europei şi Organizaţiei

Naţiunilor Unite, însă abordarea asupra principiilor care ar

trebui să guverneze adopţia, procedura de încuviinţare şi

efectele juridice ale adopţiei, ridică anumite disensiuni.

Legislaţiile altor state în domeniu de resort, califică

diferit adopţia ca instituţie juridică. Astfel, în unele state

ca: Germania, Austria, Spania, Franţa, Portugalia etc., adopţia

este calificată ca o instituţie a dreptului substanţial, fie a

dreptului civil, ca act de stare civilă, fie a dreptului

familiei, iar în state ca: Anglia, Suedia, Italia etc., adopţia

este calificată ca o instituţie în care prevalează aspectele de

drept procesual civil, fiind în esenţă un act de autoritate.

Analiza comparativă a legislaţiei europene, reflectă

coexistenţa a două sisteme privind procedura adopţiei: adopţia

judiciară (Republica Moldova, Germania, Anglia, Olanda, Franţa,

Elveţia, Italia, Portugalia) care debutează printr-o cerere a

adoptatorului adresată instanţei competente. Hotărârea prin care

se încuviinţează adopţia este menţionată într-un registru de

stare civilă şi adopţia contractuală (Austria, Spania, Belgia) în

25


baza căreia adopţia este considerată un contract stabilit între

două părţi (adaptator şi adoptat sau reprezentantul legal al

acestuia din urmă dacă este minor). Efectele acestui contract

sunt stabilite imperativ de lege. Odată semnat, părţile nu pot să

rezilieze contractul unilateral. În Spania, deşi adopţia este

considerată un act de natură contractuală, procedura presupune o

etapă notarială, în care se întocmeşte actul de adopţie.

Legislaţia islamică nu recunoaşte conceptul de adopţie prin

care se secretizează părinţii naturali şi relaţiile de sânge ale

copilului. Copii fără familie pot trăi prin forme permanente de

plasament familial, de tip kafalab, conform cărora în cele mai

multe state islamice este posibilă să nu ia numele şi să nu aibă

dreptul de moştenire în familia primitoare. În unele state ca:

Bangladesh etc., adopţiile exprimă îngrijorare realizându-se de

către agenţii misionare străine, în scopul convertirii copilului,

de asemenea în statul Madagascar etc., încheierea adopţiilor au

ca scop obţinerea avantajelor materiale şi prestigiu.

În dreptul suedez, potrivit Legii federale din 30 iunie

1972, intrată în vigoare la 1 aprilie 1973, instanţa suedeză în

principiu, este competentă să pronunţe adopţia dacă cel care o

solicită are cetăţenia sau domiciliul în Suedia sau dacă

Consiliul Kegal a aprobat în acest sens. Cererea de adopţie va fi

soluţionată potrivit legii suedeze.

În dreptul englez (common law) fundamentală este stabilirea

competenţei jurisdicţionale a instanţei engleze, care în lumina

26


propriilor sale norme de competenţă se declară competentă şi va

aplica dreptul englez, indiferent de cetăţenia celui care adoptă

sau a celui adoptat. Totodată, de remarcat este faptul că aceste

sisteme de drept iau totuşi în considerare legea naţională a

copilului, atunci când apreciază dacă adopţia este în interesul

copilului, privit prin prisma recunoaşterii hotărârii

judecătoreşti în statul de origine al copilului.

Sistemele de drept care au la baza adopţiei un acord de

voinţe leagă şi efectele adopţiei de momentul perfectării acestui

acord. Astfel, fie hotărârea de încuviinţare a adopţiei produce

efecte retroactive, începând cu data realizării acordului de

voinţe (Codul civil austriac şi Legea federală din 17 februarie

1960), fie faza judiciară precede pe cea notarială şi atunci

adopţia se perfectează prin acordul de voinţe (Codul civil

spaniol). Or, în dreptul român efectele adopţiei se produc numai

de la data hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei, iar

declaraţiile de consimţământ ale persoanelor prevăzute de lege

reprezintă doar o etapă – este adevărat, esenţială – în

construirea treptată a operaţiunii juridice a adopţiei20.

5.2. Adopţia in Franţa

Franţa este o ţară care a ratificat Convenţia de la Haga

asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei

internaţionale, în anul 1998. În Franţa coexistă adopţia de tip

20 Legislaţia internaţională privind reglementarea instituţiei adopţiei : http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm.

27


parţial şi adopţia totală. Structurile responsabile privind

domeniul adopţiei sunt: la nivel local departamentele sau

autoritatea locală şi organizaţii private, la nivel central

Misiunea de adopţii internaţionale din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe din Franţa şi la nivel judiciar Tribunalul

suprem.

În Franţa pot fi adoptaţi copii pană la vârsta de 18 ani,

pentru care familia biologică sau consiliul de familie numit de

tribunal şi-a dat consimţământul la adopţie, pentru care părinţii

sunt necunoscuţi, dispăruţi, sau decedaţi, când părinţii

biologici şi-au pierdut/au fost decăzuţi din drepturile

părinteşti, copii declaraţi abandonaţi de către tribunal şi când

copiii sunt în grija instituţiei publice. Ca o condiţie pentru

adopţia unui copil, consimţământul părinţilor biologici trebuie

dat liber, scris şi în deplinătatea facultăţilor în faţa

autorităţilor locale. În situaţia în care copilul are 13 ani sau

este mai mare, el/ea trebuie audiat şi îşi va da consimţământul

la adopţie. Adopţia este declanşată direct pentru copii mai mici

de 15 ani dar care au fost în grija şi îngrijirea familiei

adoptive pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. În acest caz,

adopţia poate fi aprobată până în 6 luni după verificarea

calităţii de familiei adoptivă a respectivei familii de către

tribunalul de instanţă.

Important de reţinut este că în cazul adopţiei totale,

copilul trebuie sa fie mai mic de 15 ani, în timp ce pentru

28


adopţia simplă copilul trebuie să aibă cel puţin 15 ani împliniţi

şi să fi fost plasat de cel puţin 6 luni la familia/ persoana

solicitantă.

Pot adopta atât persoane singure cât şi cuplurile

căsătorite, care au vârsta de peste 28 de ani. În cazul

cuplurilor căsătorite, o condiţie este ca familia să fi fost

căsătorită de peste 2 ani şi să nu fi fost separaţi în toată

această perioadă. Nu există vârstă maximă precizată. Diferenţa de

vârstă între adoptat şi adoptator trebuie să fie de 15 ani. În

cazul în care soţul adoptă copilul celuilalt soţ, diferenţa poate

să fie de 10 ani. În condiţii excepţionale şi perfect

justificate, se poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa

este mai mică decât cea oficială. Legea specifică că în Franţa nu

pot adopta un copil cuplurile de acelaşi sex.

Persoanele sau familiile care doresc să adopte sunt atestate

în urma unei anchete realizate de către autorităţile publice

competente. Evaluarea familiei este focalizată pe istoricul

persoanei sau familiei, condiţiile de viaţă, starea psihologică

şi de sănătate a tuturor membrilor familiei, relaţia de cuplu,

motivaţia pentru a adopta, experienţa parentală şi aşteptările în

legătură cu viitorul copil. Nu există prevederi legale specifice

legate de siguranţa materială (venitul familiei), religia sau

rasa persoanei sau familiei care doreşte sa adopte. Vor avea loc

întâlniri cu profesioniştii serviciului de adopţie prin asistent

social şi psiholog pentru finalizarea evaluării. În plus,

29


candidaţii participă o data pe luna la sesiuni de informare

referitoare la procedura de atestare în adopţia naţională sau/şi

internaţională. În urma finalizării evaluării se elaborează

raportul de anchetă care va fi examinat de Directorul Direcţiei

de Solidaritate şi Acţiune Socială şi care va lua decizia finală.

Atestatul precizează numărul copiilor care urmează să fie

adoptaţi şi este valabil cinci ani dar trebuie reînnoit anual.

Plasamentul în vederea adopţiei se realizează prin

încredinţarea efectivă la viitorii adoptatori a copilului pentru

care consimţământul la adopţie este valabil şi definitiv, sau a

unui copil aflat în grija statului sau a unui copil declarat prin

hotărâre judecătorească abandonat. În cazul copilului născut din

părinţi necunoscuţi, încredinţarea în vederea adopţiei se poate

dispune după numai doua luni de la data plasamentului la familia

respectivă. Plasamentul în vederea adopţiei întrerupe orice

posibilitate de reîntoarcere a copilului în familia de origine şi

încetează orice filiaţie cu familia biologică. Dacă din anumite

motive, plasamentul în vederea adopţiei încetează sau tribunalul

nu a încuviinţat adopţia, efectele acestui plasament sunt anulate

retroactiv. Dacă adoptatorul moare după ce a solicitat

plasamentul în vederea adopţiei, soţul supravieţuitor sau unul

dintre descendenţii săi pot continua adopţia.

Încuviinţarea adopţiei în Franţa se realizează de către

Tribunalul Suprem, prin hotărâre judecătorească, la cererea

persoanei sau familiei adoptatoare. Durata încuviinţării adopţiei

30


se poate întinde până la maximum 6 luni timp în care tribunalul

verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale, dacă

adopţia se face în interesul superior al copilului şi dacă

adopţia nu va produce modificări negative în viaţa de familie

atunci când adoptatorul are descendenţi.

În Franţa, serviciile post-adopţie sunt oferite atât de

autorităţi publice cât şi de organisme private care în

majoritatea cazurilor sunt organizaţii de voluntari sau asociaţii

de părinţi adoptivi. Legea nu precizează exact durata minimă până

la care trebuie oferite serviciile post-adopţie. În cazul

adopţiei naţionale, durata serviciilor post-adopţie este

considerată de la momentul plasamentului în vederea adopţiei până

la finalizarea adopţiei, cam şase luni. În cazul adopţiei

internaţionale, serviciile post-adopţie încep de la data sosirii

copilului în familie până la transcrierea sentinţei, dar poate să

fie prelungită dacă persoana sau familia adoptatoare cer asta.

De asemenea, adoptatorul va semna un angajament pe care şi-l

va lua faţă de ţara de origine a copilului în care se stabilesc

durata şi modalitatea de monitorizare post-adopţie. Asociaţiile

de părinţi sau organizaţiile care au instrumentat cazurile de

adopţie internaţională organizează periodic evenimente,

festivaluri pe teme culturale şi excursii în ţara de origine,

pentru păstrarea continuităţii culturale. Serviciile specializate

de post-adopţie pot fi oferite de asistenţi sociali şi psihologi

31


cu experienţă în domeniu care lucrează fie în instituţia publică

fie în regim de libera practică.

Revocarea adopţiei poate fi determinată doar de cauze foarte

grave. Revocarea poate fi făcută la cererea adoptatului, în

situaţia în care are peste 15 ani sau a persoanei sau familiei

adoptive. Dacă copilul adoptat este mai mic de 15 ani, cererea de

revocare poate fi făcută fie de către familia biologică sau în

lipsa lor, sau de un alt membru al familiei lărgite, când sunt

motive întemeiate. Odată revocarea acceptată de către tribunal,

efectele adopţiei încetează. De asemenea, nu există limită de

timp pentru păstrarea documentelor. Documentele se păstrează

pentru o perioadă rezonabilă fie la departamentul local,

organizaţiile autorizate sau Consiliul Naţional după care sunt

arhivate în arhivele locale21.

5.3. Adopţia în Portugalia

Portugalia este o ţară care a ratificat Convenţia de la Haga


internaţionale relativ recent, în anul 2004. Legislaţia în

domeniu nu face diferenţă în ceea ce priveşte adopţia unor copii

cu nevoi speciale de alţi copii, precum şi stabileşte două tipuri

de adopţii: adopţia simplă şi adopţia totală. Structurile

responsabile privind domeniul adopţiei sunt: la nivel local

organismele de securitate socială şi organizaţii private, la

nivel central Departamentul General pentru Solidaritate şi

21 LOI n° 2005-744 du 4 juillet 2005 portant réforme de l'adoption (1)

32


Securitate din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii din

Portugalia şi la nivel judiciar Tribunalul pentru familie şi

minori.

În Portugalia, pot fi adoptaţi numai copiii până la vârsta

de 15 ani, vârsta care este luată în calcul la momentul

deschiderii procedurii de adopţie, când a fost declarat anterior

adoptabil de către Tribunalul pentru familie şi minori, când este

practic imposibilă reintegrarea în familia biologică şi este

dovedit acest lucru, când copilul este abandonat de familia

biologică şi este la risc de instituţionalizare, tribunalul poate

decide ca măsură de protecţie în mod normal adopţia totală.

Important de reţinut că, în Portugalia pot fi adoptaţi

copiii mai mari de 15 ani şi până la vârsta de 18 ani, în

situaţia când se adoptă copilul/ii celuilalt partener sau dacă au

fost în grija persoanei sau familiei adoptive dinainte de a fi

împlinit vârsta de 15 ani. Pot adopta atât persoane singure cât

şi cupluri căsătorite. În cazul când este vorba despre o persoană

singură, aceasta trebuie să aibă cel puţin 30 de ani. În cazul

cuplurilor căsătorite, ambii soţi trebuie să aibă cel puţin 25 de

ani. În plus, durata căsătorii trebuie obligatoriu să depăşească

4 ani şi în toată această perioadă să nu fi fost separaţi

niciodată. În oricare situaţie, fie că este vorba despre persoane

singure sau cupluri, vârsta maximă a adoptatorului nu trebuie să

depăşească 60 de ani la momentul deschiderii procedurii iar

diferenţa de vârstă între adoptat şi adoptator nu poate să

33


depăşească 50 de ani. Legislaţia specifică că în Portugalia nu

pot adopta copil persoanele sau cuplurile de homosexuali.

Serviciile de informare şi instruire a potenţialilor părinţi

adoptivi sunt oferite doar de către serviciile publice. Cu toate

acestea, există posibilitatea ca în situaţia adopţiilor

internaţionale, statul să poate autoriza organisme private care

să fie abilitate să ofere informaţii şi suport aplicaţilor în

procesul adopţiei. Persoana sau familia care doreşte să adopte un

copil, depune o cerere la Serviciul public social la care este

arondat, în funcţie de domiciliul acestora. În urma depunerii

cererii, serviciul social specializat face evaluarea iniţială în

urma căreia vor putea recomanda sau nu plasamentului în vederea

adopţie. În acest sens, serviciul public realizează o anchetă

socială şi o evaluare psihologică a candidaţilor, prin efectuarea

a trei interviuri din care unul obligatoriu la domiciliul

persoanei sau familiei care doreşte să adopte. Perioada derulării

evaluării nu trebuie să depăşească şase luni de la momentul

depunerii cereri.

O data terminată evaluarea, dosarul se supune aprobării

conducerii serviciului social iar candidaţii sunt anunţaţi

oficial asupra deciziei adoptate. În situaţia în care cererea a

fost aprobată favorabil, familia adoptatoare este înscrisă pe o

listă de aşteptare în vederea referirii unui copil, copil pentru

care s-a stabilit că nu este posibil să fie reintegrat în familia

biologică şi a cărui plan este adopţia. În procesul de potrivire

34


se ţine cont şi de profilul şi caracteristicile viitorului copil

adoptiv, menţionate de către familia adoptatoare ca acceptabile.

În situaţia în care răspunsul conducerii serviciului social este

negativ, candidaţii pot contesta decizia. De îndată ce s-a făcut

potrivirea unui copil eligibil pentru adopţie cu o persoană sau

familie adoptatoare, iar aceasta si-a dat acceptul în vederea

adoptării respectivului copil, se va începe pregătirea integrării

acestui copil în familia adoptivă. Pregătirea va dura atât timp

cât este necesar integrării copilului, deci perioada variază de

la caz la caz, fără a exista o limită maximă de timp. Durata

plasamentului se consideră de la momentul plasării efective a

copilului în familia adoptivă şi va dura până la maximum 6 luni,

după cum prevede legea în domeniu. În momentul în care

profesioniştii consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale

dar şi când, în urma evaluării, constată că adaptarea copilului

în noua familie este completă, va elabora raportul final în baza

căruia familia adoptivă poate cere Tribunalului pentru Familie şi

Minori, finalizarea adopţiei.

Instituţiile responsabile abilitate asigură asistenţa

necesară pregătirii cererii şi dosarului de adopţie ca şi

îndeplinirea tuturor cerinţelor legale necesare finalizării

adopţiei. Instituţiile deservesc zone teritoriale clar delimitate

iar familiile adoptive se pot adresa acelei instituţii la care

sunt arondaţi în funcţie de domiciliul de reşedinţă. Tribunalul

pentru Familie şi Minori va examina cererea şi dosarul şi va lua

decizia finalizării adopţiei.

35


După cum s-a menţionat, în Portugalia co-există doua tipuri

de adopţii: adopţia parţială şi adopţia totală. În adopţia

parţială, copilul adoptat nu îşi pierde total relaţia cu familia

de origine atât din punct de vedere legal dar şi emoţional, dar

unele limitări şi restricţii pot fi clar stabilite de Tribunalul

Familiei şi Minorului. În acest caz, copilul adoptat îşi poate

păstra numele de origine. În adopţia totală, legăturile cu

familia biologică se rup iar relaţiile de familie între copilul

adoptat şi familia adoptatoare sunt complete şi totale, copilul

adoptat având aceleaşi drepturi şi responsabilităţi ca a unui

copil biologic. Este posibilă schimbarea numelui.

În Portugalia, serviciile post-adopţie sunt oferite

ocazional, când situaţia o impune şi la cererea familiei

adoptive. În aceste condiţii, tribunalul va decide ce fel de

servicii sunt necesare şi cine le va oferi. Legislaţia portugheza

nu face referire la serviciile post-adopţie, intervenţia

serviciilor publice sau private, dacă este cazul, în general se

termină după pronunţarea adopţiei. Nu exista diferenţe în ceea ce

privesc serviciile post-adopţie vis-a–vis de adopţia naţională

sau internaţională. În cazul adopţiilor internaţionale,

legislaţia nu face trimiteri la rapoartele post-adopţie, cerute

de anumite state de origine a copilului. Cu toate acestea, legea

este suficient de flexibilă ca atunci când, aceste rapoarte se

impun a fi elaborate şi trimise autorităţilor competente din

ţările de origine a copilului adoptat, tribunalul va decide după

caz cine va fi responsabil pentru elaborarea acestor rapoarte.

36


Deşi exista diferenţe clare privind efectele legale ale

adopţiei simple şi totale, cele doua forme de adopţie care co-

există în Portugalia şi care ne-ar putea conduce la ideea că

revocarea este posibilă măcar la forma simplă, cu toate acestea,

în Portugalia este practic imposibil să desfaci adopţia fie ea şi

simplă. Portugalia se număra printre puţinele ţări în care

adopţia simplă nu poate fi revocată22.

5.4. Adopţia în Finlanda

Finlanda este o ţară care a ratificat Convenţia de la Haga


internaţionale relativ recent, în anul 1997. Legislaţia în

domeniu nu face diferenţă în ceea ce priveşte adopţia unor copii

cu nevoi speciale de alţi copii. Structurile responsabile privind

domeniul adopţiei sunt: la nivel local instituţii sociale publice

municipale şi organizaţii private (agenţii de adopţie

licenţiate), la nivel central Ministerul Sănătăţii şi Bunăstării

din Finlanda/Consiliul Finlandez pentru Adopţii Internaţionale şi

la nivel judiciar instanţa judecătorească.

Pot fi adoptaţi atât copii cât şi adulţi. În cazul copiilor,

o condiţie obligatorie pentru adopţie este consimţământul scris

şi în deplinătatea facultăţilor a părinţilor biologici. În

22 In Portugalia, adoptia este reglementata la nivel federal. Cadrul legal de bază îl constituie secţiunile 1973 – 2002 ale Codului Civil (Codigo Civil), Decretul-lege nr. 185 din 22 mai 1993 (modificat prin Decretul-lege nr. 120 din 8 mai 1998) şi Decretul privind Organizarea Protecţiei Minorilor (Organizacao Tutelar de Menores).

37


situaţia în care este vorba despre o femeie care abia a născut,

consimţământul nu este considerat valid dacă femeia nu a avut

timp suficient să se refacă după naştere şi în nici un caz nu

poate fi exprimat mai devreme de 8 săptămâni de la naştere. Este

obligatoriu ca în prealabil exprimării consimţământului,

reprezentanţii autorităţilor locale sau ai agenţiei de adopţie să

informeze şi să consilieze părinţii biologici asupra

consecinţelor legale şi familiale ce apar în urma adopţiei. Se

vorbeşte şi despre adopţia unui adult în situaţia în care în

perioada copilăriei a fost crescut şi îngrijit de către persoana

sau familia care doreşte să adopte şi nu a fost posibil să fie

adoptat cât încă a fost minor sau dacă există alte elemente care

să susţină adopţia acestuia ca adult. În situaţia în care copilul

are 12 ani sau mai mare, el/ea trebuie audiat în vederea

obţinerii consimţământului la adopţie. În situaţia în care

copilul nu îşi dă consimţământul, adopţia nu poate fi realizată

împotriva voinţei copilului care a împlinit 12 ani şi care refuză

să îşi dea acordul. Legea precizează de asemenea că dacă un copil

este mai mic de 12 ani dar este suficient de matur că părerea lui

să fie luată în consideraţie, autorităţile trebuie să ţină cont

de părerea copilului. În situaţia în care deşi a împlinit 12 ani,

nu are discernământ, consimţământul nu va fi luat în considerare.

Pot adopta atât persoane singure cât şi cuplurile

căsătorite, care au vârsta de peste 25 de ani. În cazul

cuplurilor căsătorite este suficient ca unul dintre parteneri să

aibă vârsta de 25 de ani. Se poate face excepţie de la aceasta

38


regulă în trei situaţii, cu condiţia că persoana care adoptă să

aibă împliniţi 18 ani, dacă copilul în cauză este copilul

soţului/soţiei şi dacă este vorba despre copilul biologic dar

care a fost anterior adoptat de alta persoană şi sunt argumente

solide care să susţină această adopţie. În cazul persoanelor

singure, legea consideră că sunt eligibili pentru adopţie şi

homosexualii, deşi nu există precizat în lege acest lucru în mod

expres. Legea finlandeză face menţiuni clare legate de faptul că

nu pot adopta simultan un copil doua persoane necăsătorite. În

cazul adopţiei internaţionale, o condiţie obligatorie este ca

persoana/familia adoptivă să obţină permisiunea de a adopta de la

Consiliul Finlandez al Adopţiei, subordonat Misterului Sănătăţii

şi Bunăstării şi care este autoritatea centrala de expertiza şi

de cooperare cu alte state în materie de adopţie.

Persoanele care doresc să adopte un copil trebuie să

solicite consilierea în vederea adopţiei de la autorităţile

locale sau organizaţiile atestate. Consilierea se realizează

ţinând cont de interesul superior al copilului şi implică atât pe

cel adoptat, cei care adoptă cât şi părinţii naturali.

Consilierea în vederea adopţiei este făcută fie de către

personalul serviciilor sociale municipale sau de către cei ai

organizaţiilor care lucrează în adopţie şi care sunt licenţiate

de către Ministerul Sănătăţii şi Bunăstării. Dacă consilierea

este făcută de către organizaţia licenţiată, acestea trebuie să

botină de la serviciile sociale municipale toate datele necesare

legate de situaţia copilului şi/sau a persoanei/familiei

39


potenţial adoptive pentru cunoaşterea şi particularizarea

intervenţiei.

O condiţie obligatorie pentru părinţii adoptivi implicaţi în

adopţia naţională şi internaţională o constituie obţinerea unui

certificat care să ateste că au beneficiat de consiliere în

vederea adopţiei din partea autorităţilor locale sau a

organizaţilor abilitate. Acest certificat este valabil un an.

În cazul unei adopţii internaţionale, în plus persoana/

familia adoptivă trebuie să obţină autorizarea de a adopta de la

Consiliul Finlandez al Adopţiei, instituţie subordonată

Ministerului Sănătăţii şi Bunăstării şi care este autoritatea

centrală pentru adopţii internaţionale şi de cooperare cu alte

state în materie de adopţie. Autorizaţia este valabilă doi ani

dar poate fi prelungită pentru încă doi ani dacă condiţiile o

impun. Autorizaţia se suspendă când este plasat un copil în

familie. De asemenea, Ministerul Justiţiei are responsabilitatea

de a stabili şi aproba formularele tipizate necesare în ceea ce

priveşte: consimţământul la adopţie al părinţilor biologici,

certificatul de consiliere, cererea de aprobare a adopţiei

adresată tribunalului, certificatul care atestă că adopţia a fost

făcută în concordanţă cu Convenţia de la Haga, precum şi dacă

este necesar elaborează şi aprobă metodologia de implementare a

legilor în vigoare. Planificarea generală, supervizarea şi

controlul procesului de consiliere în adopţie, atât naţională cât

şi internaţională este în responsabilitatea autorităţii centrale.

40


Instanţa care decide adopţia trebuie să fie arondată domiciliului

persoanei sau persoanelor care doresc să adopte. Instanţei i se

înaintează o petiţie semnată de persoana sau persoanele care

doresc să adopte. În documentele depuse trebuie să existe dovadă

că actul adopţiei se realizează în interesul superior al

copilului. În cazul adopţiei naţionale, instanţa de la domiciliul

aplicaţilor va colecta şi examina toate documentele necesare şi

dacă este necesar va consulta părţile sau alte persoane pentru

decizia finală. În cazul adopţiei internaţionale, în plus

părinţii adoptivi trebuie ca o condiţie obligatorie să obţină

autorizaţia de a adopta de la Autoritatea Centrala pentru Adopţii

Internaţionale (Consiliul Finlandez al Adopţiilor). Adopţia nu se

aprobă în cazul în care este condiţionată de foloase materiale

pentru oricare dintre cei implicaţi. Orice înţelegere între parţi

cu privire la foloase materiale atrage după sine anularea sau

respingerea adopţiei.

În Finlanda, când vorbim de adopţie se înţelege adopţia

totală în care în urma încuviinţării adopţiei de către instanţa

judiciară, se rup legăturile dintre copil şi familia lui

biologică, iar copilul şi familia adoptivă au drepturile şi

obligaţiile legale şi totale rezultate din statutul de drept în

familie. Astfel, copilul adoptat are aceleaşi drepturi ca şi

ceilalţi urmaşi ai adoptatorului iar dacă a fost adoptat de

partenerul părintelui natural, iar acesta din urmă moare, este

considerat în continuare urmaşul ambilor părinţi.

41


Serviciile post-adopţie sunt oferite atât de autorităţile

publice cât şi de organisme private autorizate, fără a exista

diferenţe semnificative în ceea ce priveşte felul sau perioada

serviciilor oferite între adopţia naţională şi internaţională.

Serviciile post-adopţie sunt definite ca serviciile sau

intervenţia profesională oferită copilului şi familiei adoptive

odată ce adopţia a fost finalizată. În general, serviciile de

post-adopţie sunt oferite de asistenţi sociali şi psihologi cu

experienţă în domeniu şi doar la nevoie de jurişti.

Revocarea adopţiei nu este acceptată. Sunt totuşi făcute

menţiuni despre revocare în ceea ce priveşte adopţia

internaţională. Revocarea unei adopţii încheiată în alt stat

poate să fie recunoscută în Finlanda numai dacă la momentul

revocării, copilul adoptat şi părinţii adoptivi domiciliau sau

erau cetăţeni ai statului respectiv. De asemenea, revocarea

făcută în alt stat trebuie obligatoriu validată în Finlanda.

Revocarea este făcută de către Curtea de Apel Helsinki, dar care

poate să refuze revocarea adopţiei dacă aceasta contravine

politicilor publice finlandeze. Accesul la informaţii privind

originea biologică este clar stipulat în lege. Autorităţile

locale şi/ sau asociaţiile atestate trebuie să păstreze dosarele

legate de consilierea în vederea adopţiei incluzând informaţii

legate de copil, familia biologică şi familia adoptivă pentru o

perioadă de o sută de ani. În tot acest timp, secretul

documentelor primite precum şi confidenţialitatea informaţiilor

administrate de către personalul implicat în adopţie este

42


guvernat de către legislaţia în vigoare privind secretul

documentelor şi a confidenţialităţii informaţiilor în materie de

servicii sociale23.

Bibliografie

1. Claudiu-Paul Buglea, Drept internaţional privat român, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2013;

2. Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, Ediţia a

II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2013;

23 Legea nr. 153/1985 din Finlanda: http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm.

43


3. Dan Lupaşcu, Drept internaţional privat, Ediţia a II-a, emendată şi

actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;

4. Dan Lupaşcu, Diana Ungureanu, Drept internaţional privat, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

5. Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2001

6. Ioan Chelaru, Gheorghe Gheorghiu, Drept internaţional privat,

Editia 2, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009

7. Ioan Macovei, Drept internaţional privat, Editura C.H.Beck,

Bucureşti, 2011

8. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de Drept

internaţional privat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

9. Noul Cod civil

10. Colectiv – coordonatori F.A. Baiaş, E. Chelaru, R.

Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,

Bucureşti, 2012

Site-uri

1. http://rmdiri.md/?p=841

2. Legea nr. 153/1985 din Finlanda:

http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm.

3. Legislaţia internaţională privind reglementarea instituţiei

adopţiei : http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm.

4. LOI n° 2005-744 du 4 juillet 2005 portant réforme de

l'adoption (1)

44

http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm

http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm

http://rmdiri.md/?p=841


45

Legea aplicabila filiatiei si adoptiei

Documents