Definirea si obiectul psihologiei Psihologia – ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi explicarea fenomenelor şi însuşirilor psihice verificabile. Termenul ca atare, de psihologie, a fost introdus de germanul Radolphe Goglenius (sec. 16) - utilizarea sa – a avut caracter sporadic până în sec. 18 - decodificarea semantică se făcea pur etimologic psihe = psihic logos = vorbire despre ... psihologia se definea ca DISCURS / VORBIRE DESPRE PSIHIC (SUFLET) 1 – 1913 – americanul J. B. Watson – art. „The Psychology from the Stand Point of a Behaviorist” – respinge categoric teza care afirma existenţa conştiinţei ca unică realitate psihologică. - conştiinţa – declarată simplă ficţiune, un fenomen singular, de care ştiinţa nu se poate ocupa. 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Definirea si obiectul psihologiei
Psihologia – ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi explicarea
fenomenelor şi însuşirilor psihice verificabile.
Termenul ca atare, de psihologie, a fost introdus de germanul
Radolphe Goglenius (sec. 16)
- utilizarea sa – a avut caracter sporadic până în sec. 18
- decodificarea semantică se făcea pur etimologic
psihe = psihic
logos = vorbire despre ...
psihologia se definea ca DISCURS / VORBIRE
DESPRE PSIHIC (SUFLET)
1 – 1913 – americanul J. B. Watson – art. „The Psychology from the Stand
Point of a Behaviorist” – respinge categoric teza care afirma existenţa
conştiinţei ca unică realitate psihologică.
- conştiinţa – declarată simplă ficţiune, un fenomen singular, de care ştiinţa
nu se poate ocupa.
- în locul ei – COMPORTAMENTUL ca ansamblu de reacţii de răspuns ale
organismului ca întreg („as a whole”) la stimuli externi.
Deci, psihologia va fi definită ca ştiinţa ce trebuie să se ocupe
exclusiv cu studiul comportamentului pe baza schemei S – R (S = stimul;
R = reacţie).
S. Freud – orientarea psihanalitică – a demonstrat pe bază de fapte
concrete că realitatea psihică nu se reduce la conştiinţă, ci ea include şi o
importantă componentă inconştientă care trebuie să devină obiect al
psihologiei.
1
S. Freud – INCONŞTIENTUL = componenta esenţială a vieţii psihice a
omului, cu rol determinant în dinamica personalităţii şi comportamentului.
2 – Pierre Janet – pe baza observaţiilor şi datelor faptice cu privire la bolile
psihice şi a comparării lor cu cu observaţiile şi datele cu privire la psihică
normală P. concluziona că „psihologia nu poate fi altceva decât
ştiinţa acţiunii umane” sau ştiinţa conduitei.
- conduita – ansamblul actelor unei persoane, de la cele mai simple
(mişcări) la cele mai complexe (procesele gândirii),
orientate spre un scop şi încărcate de sens.
Obiectul de studiu – ACTIVITATEA – definirea se efectuează în 2
sensuri:
a) sens extins – raport între individ (subiect) şi mediul ambiant ce
presupune un consum energetic cu finalitate adaptativă (un raport
individ – mediu prin care se asigură satisfacerea trebuinţelor
individului, supravieţuirea şi perpetuarea speciei);
b) sens restrâns – unitatea funcţional – dinamică a 3 componente:
2.1. motivul – existenţa activităţii are bază/e declanşată de o motivaţie
- internă
- externă
2.2. scopul – existenţa activităţii e orientată spre obţinerea unui
anumit rezultat/efect adaptabil;
2.3. mijlocul – existenţa activităţii se sprijină pe folosirea anumitor
mijloace – acţiuni materiale/mintale, unelte.
- activitatea – abordare – 2 niveluri:
a) nivel situaţional – concret – se structurează şi se desfăşoară pe
baza unor sarcini şi obiective individuale.
2
ex.: - confecţionarea unui anumit obiect;
- îndeplinirea programului în cursul unei zile de lucru ...
b) nivel categorial – generic – se structurează şi se desfăşoară pe baza
unor clase mai mari de sarcini şi a unor obiective globale,
supraordonate.
ex.: - jocul – defineşte modul specific al copilului preşcolar
- munca – fizică + intelectuală – cu subformele sale:
executivă + creativă – definitorie pentru individul adult
3 – Psihologia umanistă – S.U.A. – în jurul anilor `60.
- fondatori: A. Maslow, C. Rogers
- psihologia – nu trebuie să se ocupe cu studiul funcţiei psihice în sine şi
nici cu studiul conduitei sau activităţii în general, ci cu studiul omului
concret, în întreaga sa problemă existenţială, în contextul situaţiilor şi
evenimentelor societăţii cotidiene şi al celor majore (crize economice,
conflicte sociale, dezastre naturale, etc.).
- polii principali ce trebuie să concentreze şă să direcţioneze dinamica
personalităţii umane – „autovalorizare”
– „autorealizare”
- psihologia nu dispune de un obiect de studiu clar şi unitar delimitat şi
definit.
- fiecare şcoală îşi determină propriul obiect, care, de multe ori reprezintă
exact opusul obiectului ales de o altă şcoală.
4 – după anii `50 – psihologia s-a apropiat de o circumscriere larg acceptată
a obiectului de studiu.
3
- în prezent, psihologia = ştiinţa ce se ocupă cu studiul legilor generale ale
devenirii, funcţionării şi mecanismelor organizării psiho – comportamentale,
pe scară animală şi umană;
- la om – obiectul de studiu al psihologiei – organizarea psihică internă în
unitatea contradictorie a conştientului şi subconştientului (Sistemul psihic
uman – SPU), precum şi relaţia circulară dintre structurile psihice interne şi
actele comportamentale externe.
4
Etapele cunoaşterii psihologice
- Auguste Comte – avea să elimine psihologia din schema de clasificare a
ştiinţelor –– argumenta că nu e posibilă o scindare a conştiinţei pentru a
deveni simultan: - OBIECT al observaţiei;
- SUBIECT observator
- Procesul general al evoluţiei cunoaşterii psihologice poate fi împărţit în 4
mari ETAPE:
1. etapa cunoaşterii preştiinţifice – coincide cu perioada în care omul a
devenit conştient de sine şi a început să pună întrebări şi să încerce să-
şi explice propria viaţă psihică interioară şi propriul comportament.
- ţine până la apariţia primelor sisteme filozofice închegate ale Antichităţii –
sistemul filozofic elaborat în Grecia antică: Democrit, Epicur, Platon,
Aristotel.
2. etapa psihologiei filozofice – începe odată cu elaborarea şi afirmarea
primelor sisteme filozofice (sec. 5 – 4 î.e.n.).
- ţine până în momentul separării psihologiei în ştiinţă de sine stătătoare
(1879 – Wilhelm Wundt – primul laborator experimental pentru studiul
fenomenelor psihice);
- după conţinut, interpretare, explicarea naturii psihicului, s-au individualizat
3 MODELE:
a) modelul materialist:
- premisele au fost create de Democrit şi dezvoltate puternic în sec.
17,18,19 în lucrările lui:
- Fr. Bacon, John Locke – Anglia;
- Fr. Engels, karl Marx – Germania.
5
- susţine caracterul secundar şi derivat al spiritului, al conştiinţei în
raport cu materia, care e considerat factor primordial şi determinant;
- proprietatea fundamentală a materiei, din care se derivă conştiinţa, e
proprietatea reflectării (înregistrarea şi păstrarea de către un corp a
urmelor acţiunii exercitate asupra lui de către un alt corp);
- psihicul – funcţie a creierului – în apariţia, dezvoltarea şi manifestarea
lui acţionează exclusiv legi + cauze naturale, cognoscibile, explicabile
şi controlabile (nu forţă divină, extramaterială, supranaturală).
b) modelul idealist:
- dezvoltă teza caracterului imaterial, spiritual (pur) şi divin al
psihicului, al conştiinţei;
- spiritul – factor primordial şi determinant;
- materia (în diversele ei forme şi stări) – efect al obiectării sau forţei
demiurgice a spiritului.
c) modelul dualist:
- apare ca un fel de compromis între cele 2;
- avansează şi susţine teza existenţei a 2 începuturi:
materia - se caracterizează prin însuşiri şi calităţi proprii;
spiritul - se supun unor legi diferite
- materialul – obiect de cunoaştere şi analiză experimental – pozitivă
- spiritualul – abordate DOAR pe cale subiectivă, prin revelaţie,
meditaţie, intuiţie.
3. etapa cunoaşterii ştiinţifice analitice şi intern – contradictorii
- începe odată cu desprinderea psihologiei de filozofie şi constituirea ei ca
disciplină de sine stătătoare (1879) ... până la sfârşitul primei jumătăţi a
secolului nostru;
- studiul proceselor psihice – se realizează prin:
- caracterizată prin aşezarea studiului vieţii psihice pe baza metodologică
elaborată în cadrul ciberneticii şi al teoriei generale a sistemelor.
7
Metodele specifice psihologiei
metoda → permanent adaptată la:
- natura substanţial – calitativă a obiectului;
şi la
- criteriile de formare a problemei în cadrul unei cercetări
concrete sau a alteia.
metoda – calea de a dobândi adevărul despre un lucru/fenomen sau de a
găsi şi formula răspunsurilor veridice (verificate) la întrebările: ce?, cum?,
de ce?, pentru ce?
cuprinde un set de:
- principii şi condiţii logice – întemeiază şi orientează actul cunoaşterii;
- procedee + tehnici de investigare, măsurare şi prelucrare/interpretare.
I. Metoda observaţiei :
- din punct de vedere tehnic → cea mai frecvent utilizată
- cel mai uşor de aplicat – nu reclamă o aparatură sofisticată (creion +
caiet notiţe)
8
Observaţia spontană(cotidiană)
Observaţia ştiinţifică
- nu e planificată – se declanşează situaţional;- nu vizează obiective precise, dinainte stabilite – înregistrează mai mult sau mai puţin la întâmplare fapte, reacţii, stări;- informaţiile adunate nu fac după aceea obiectul unei prelucrări – interpretări conform anumitor ipoteze/criterii
- se organizează în baza unui program special de cercetare;- se menţionează:
obiectul/scopul condiţii de loc + timp durata generală a actului
observaţiei modul de înregistrare-fixare
a manifestării subiectului (imediat = ad-hoc, cu ajutorul unei aparaturi sau prin notare);
modalitatea de prelucrare-interpretare a datelor recoltate
- pentru a-şi spori eficienţa, OBSERVAŢIA – condiţii:
1. să fie discretă;
2. să fie veridică – se înregistrează cu exactitate FAPTELE
OBSERVAŢIEI;
3. datele sesizate şi reţinute să permită un minim de cuantificare şi
prelucrare statistico – matematică;
4. să se poată repeta – permite evedenţierea semnificativului,