JOCUL ÎN RELAŢIE CU ÎNVAŢAREA SI DEZVOLTAREA ŞCOLARĂ MICĂ I. INFLUENŢELE JOCULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII PROCESELOR PSIHICE LA ŞCOLARII MICI II. JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE ÎNVĂŢARE ŞI EDUCARE III. INFLUENŢELE JOCULUI DIDACTIC ASUPRA SARCINILOR ÎNVĂŢĂRII IV. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND PROIECTAREA SI ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC V. CONCLUZII
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
JOCUL ÎN RELAŢIE CU ÎNVAŢAREA SI DEZVOLTAREA ŞCOLARĂ MICĂ
I. INFLUENŢELE JOCULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII
PROCESELOR PSIHICE LA ŞCOLARII MICI
II. JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE
ÎNVĂŢARE ŞI EDUCARE
III. INFLUENŢELE JOCULUI DIDACTIC ASUPRA
SARCINILOR ÎNVĂŢĂRII
IV. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND
PROIECTAREA SI ORGANIZAREA JOCULUI
DIDACTIC
V. CONCLUZII
INTRODUCERE
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Ideea folosirii jocului în
ativităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât copiii
să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.”
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a
disponibilităţilor psihicului .Efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se folosesc
resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esnţial pentru dezvoltarea personalităţii
lui, şi că prin joc se dezvoltă capacităţile şi competenţele de bază.Scopul jocului este acţiunea însăşi,
capabilă de a satisface imediat dorinţele sau aspiraţiile copilului.Prin atingerea scopului, se restabileşte
echilibrul vieţii psihice.
Importanţa locului pe care-l ocupă jocul în viaţa copilului este dată de faptul că jocul
satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.Prin joc
copilul ajunge să cunoască realitatea sociala, deprinde modele de conduita şi reflecta la
comportamentul propriu şi al celorlalţi.
Jocul are rol terapeutic pentru cei care nu au dezvoltată iniţiativa şi curajul de a intra în
competiţie.Prin joc,copilul se eliberează de timiditate şi intră cu toate forţele în actiune. Nu se mai
teme aşa de tare de critica celorlalţi, deoarece personajul poate spune orice, iar reproşurile nu i se
adresează lui personal, ci personajului.Prin joc se pot fortifica, întări voinţa şi atenţia.
Complexitatea dezvoltarii psihice in aceasta etapa confera scolii un rol special. Fara a
subestima importanta mediului familial, care ramane considerabila, rolul activitatii scolare este
hotarator.
Jocul din perioada preşcolara se schimba in perioada şcolara mica si se transforma in joc
didactic. El este cel care imbina elementele distractive cu cele de muncă, de învatare.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi consolida
anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive, afective şi volitive ale
copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de relaţii
interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul spaţiul şi materialele puse la
dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea anticipativ-
predictivă, divergenţa şi convergeţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi solicitată capacitatea
elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea
optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete, de a interpreta şi evalua anumite
experienţe, fenomene, situaţii .
Rolul si importanţa jocului didactic consta in faptul ca el facilitează procesul de asimillare,
fixare si consolidare a cunostinţelor, iar datorita caracterului său formativ influenţeaza dezvoltarea
personalitaţii copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuala care pune in valoare si
antreneaza capacitaţile creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea realitatii pe o cale
mai accesibila deoarece copiii descopera unele adevaruri noi pentru ei, angajandu-se in eforturi de
gândire ce le oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociti la propia formare si, antrenaţi in joc, ei
sunt capabili să depuna eforturi mari pentru indeplinirea sarcinilor date. Totodata, jocul didactic
contribuie la dezvoltarea judecatii, memoriei, atenţiei, spiritului de observaţie, la cultivarea obisnuintei
cu munca intelectulală si cea independenta.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
I. INFLUENŢELE JOCULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII
PROCESELOR PSIHICE LA ŞCOLARII MICI
Pentru micii şcolari, jocul didactic constituie stimulentul principal al dezvoltării
psihice, având un rol deosebit de important în pregătirea acestora pentru şcoală şi pentru
integrarea lor socială.
Prin joc copilul işi afirma personalitatea, calităţile sale psihice, voinţa, inteligenţa,
gandirea.
Este cunoscut faptul ca la inceperea şcolaritatii, organele de simţ ale copilului sunt
dezvoltate sub aspect anatomo-morfologic paroape la nivelul adutului. Micul şcolar are aceeaşi
capacitate ca si adultul de a primi informaţii, dar posibilitatea de prelucrare a datelor este mai
puţin dezvoltata la el, datorita printre altele si faptului ca spre deosebire de adult acesta nu
beneficiaza de o experienta anterioara suficienta si nici de un limbaj corespunzator. În schimb, la
această varsta copilul manifestă o curioziotate senzorială care constituie un sprijin pretios pentru
desfaşurarea activitaţii instructiv- educative.
Activitate complexă, jocul didactic angajează fiinţa umană în integritatea sa, cu toate
funcţiile psihice. Aceasta implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă, dezvoltă atenţia,
spiritul de observaţie, imaginaţia, gândirea, exprimarea verbală.
Prin jocul didactic, elevul se va obişnui să suporte cu demnitate eşecul, înfrângerile şi va
gusta satisfacţiile victoriei.
Prin desfăşurarea jocului didactic se produc schimbări în conţinutul şi structura
proceselor cognitive, întrucât el face trecerea de la etapa acţiunilor practice spre cea a acţiunilor
mentale. Este activitatea care dă specific personalităţii, angajându-l total pe şcolar, stimulându-i
dezvoltarea şi efortul de perfecţionare. El favorizează apariţia şi dezvoltarea posibilităţilor de
învăţare sistematică şi a celor de muncă.
Asimilarea unor cunoştinţe noi se bazează pe experienţa anterioară a copilului, pe
actualizarea informaţiilor de care acesta dispune sau, după cum afirmă J.Piaget, pe
„reorganizarea şi recombinarea unor elemente vechi, prezentate într-o formă mai puţin
diferenţială la nivelul palierelor inferioare”.
Intensa solicitare a gândirii impusă de desfăşurarea jocului didactic acţionează asupra
operativităţii ei generale nespecifice tot atât de mult cât acţionează asupra celei specifice,
creându-se astfel „raţionalizarea” înţelegerii lumii vii şi a vieţii. Aceste jocuri constituie un
mijloc de a stimula creativitatea şi independenţa gândirii. Flexibilitatea proceselor gândirii se
exprimă în uşurinţa trecerii de la un mod de rezolvare la altul, lipsa inerţiei, rapiditatea
conectărilor şi a deconectărilor de la un aspect la altul, găsirea mai multor soluţii la o problemă
dată,etc.
Desfăşurarea jocului didactic captează şi menţine atenţia elevului care este solicitată
fără efort atunci când acesta consideră lecţiile interesante, materialele intuitive atractive, paşii de
înţelegere efectuaţi corespunzător. Capacitatea de percepere, reprezentare şi operare cu figuri
şi relaţii este redusă la şcolarul mic. La baza apariţiei primelor imagini sau variante de rezolvare
a problemelor este intuiţia, elevul încercând să surprindă succesiunea logică a verigilor unei
probleme. El delimitează datele cunoscute şi verifică mintal unele dintre soluţiile întrevăzute.
În ceea ce priveşte afectivitatea, la această vârstă capătă pondere nivelul trebuinţelor de
apartenenţă şi de afirmare. Aceste trebuinţe sunt satisfăcute de organizarea jocurilor didactice pe
grupe de elevi. Micul şcolar se simte bine ştiind că aparţine unui grup în care are un rol bine
determinat, are sarcini precise pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit. Cooperarea se manifestă
cu naturaleţe în cadrul grupului, apărând apoi competiţia. Există numeroase probleme ale
efectelor competiţiei asupra caracteristicilor personalităţii pe care le angajează şi dezvoltă.
Competiţia cu egali este stimulatoare. Competiţiile prea puternic asimetrice creează dificultăţi
educative.
Cooperarea este o altă sursă de trăsături noi de caracter. Ea generează întrajutorarea,
care nu înseamnă numai ajutor acordat de cei mai buni celor mai puţin buni, ci şi o formă de
învăţare a celor ce oferă ajutor, o formă de comunicare şi de ajustare conştientizată a metodelor
pe care le cunosc şi care s-au dovedit folositoare în munca şcolară. Cei ce primesc ajutorul simt
securitatea ce se creează întotdeauna în relaţiile sociale pozitive, şi, în general vor să facă mai
uşoară sarcina celor care îi ajută, ceea ce înseamnă deja o autodepăşire. Cooperarea între elevi
egali ca posibilităţi poate fi mutuală sau organizată. Aceasta organizează competiţia astfel încât
cea din urmă să fie foarte valoroasă.
Relaţiile apărute în grup contribuie la o mai bună socializare a micului şcolar, la
dezvoltarea limbajului şi a relaţiilor interpersonale. Asumarea responsabilităţii şi luarea unor
decizii contribuie la dezvoltarea caracterului şi a personalităţii şcolarului.
În perioada şcolară mică se dezvoltă nu numai atitudini faţă de muncă şi învăţare, ci şi
trăsături de caracter generate de acestea. Astfel, sunt hărnicia, promptitudinea, capacitatea de a
învinge obstacole curente şi mai ales simţul datoriei, care este foarte important. Acesta are
proprietatea de a iradia spre toate formele de activitate, devenind astfel o trăsătură centrală
morală a personalităţii.
Ca valori ale jocului putem enumera:
- perfecţionarea senzaţiilor şi percepţiilor,
- dezvoltarea spiritului de observaţie, a spritului de iniţiativă,
- dezvoltarea spiritului de echipă, a spiritului de competiţie,
- exersarea atenţiei şi a imaginaţiei,
- folosirea limbajului,
- influenţarea comportamentului copiilor, mai ales prin intermediul regulilor, care fac copiii
să învete o conduită civilizată.
Orice joc implică:
- realizarea corectă a sarcinilor,
- putere de stăpânire,
- disciplină,
- respect pentru ceilalţi,
- critică şi cooperare,
- comunicare,
- respectarea anumitor reguli.
Jocul, putem spune, pregăteşte individul pentru viaţa de adult.
Există mai multe tipuri de jocuri :
-jocuri de manipulare – a materialelor mărunte, a bilelor, a beţişoarelor, a păpuşilor,
maşinuţelor etc.;
-jocuri imitative – prin care copilul imită cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit
să se intâmple: de-a poliţistul, de-a doctorul, de-a vânzătorul;
-jocuri sociale – de-a şoferul, de-a zidarul, jocuri de construcţie;
-jocuri motrice – alergări, cătărări;
-jocuri logice.
Jocul didactic constituie o eficientă metodă de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei
superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are
de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în
rezolvare.
II. JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE
INVĂŢARE ŞI EDUCARE
Odată cu împlinirea vârstei de 6ani , în viaţa copilului începe procesul de integrare în
viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale
multilaterale.De la această vârstă, o bună parte din
timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare,care devine o preocupare majoră.In programul
zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum şcoala, schimbări care
nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânâd o problemă majoră în prioada copilăriei.
Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţare în care predomină acţiunea didactică
simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adaptive de tip recreativ proprii
activităţii umane, în general ,în anumite momente ale evoluţiei sale ontogenice, în mod special.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în învăţământul
preşcolar şi primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcţii de
dezvoltare,orientate astfel :
“-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;
-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;
-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşurare
sistematică ;
-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate,la reflectarea evenimentelor
vieţii sociale”(Elkonin).
Această metodă dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care
sunt subordonate scopului activităţii de predare-invatare-evaluare într-o perspectivă pronunţat
formativă. Modalităţile de realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a
Rebusul şcolar poate constitui obiectivul activităţii unui cerc de elevi, oferind şi
posibilitatea organizării unor concursuri şcolare distractive şi deopotrivă educative şi instructive.
La cercurile de specialităţi : limba româna,istorie, geografie,ştiinţe se poate folosi rebusul
ca auxiliar, completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exerciţiu de creativitate.
Se pot organiza diverse concursuri literare şi istorice cu ocazia sărbătoririi, comemorării
unor date, personălitaţi,unde rebusul şcolar se poate folosi,potrivit temei propuse, pentru a fi
rezolvat sau solicitat ca o creaţie.
În concluzie, rebusul şcolar poate fi folosit în orice tip de activitate şcolară (lecţie, cerc,
concurs), în momente diferite ale lecţiei, la multe discipline din învăţământul primar, la orice
vârstă şcolara mică, de către orice elev cu posibilităţi normale de învăţare.
Rebusul şcolar poate fi folosit în scopuri diferite: imbogatirea cunostintelor,
consolidare,fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a
tuturor proceselor psihice şi intelectuale, dezvoltarea personalităţii copilului.
Pentru obţinerea acestor rezultate învăţătorul trebuie sa fie un mare « meşter » în a şti
când, cum, unde poate fi folosit rebusul şi mai ales, să fie un creator de astfel de jocuri, pentru
care copiii, de orice vârstă şcolară au o mare satisfacţie când reuşesc să le rezolve,folosindu-şi
toate cunoştinţele căpătate în şcoala, ca şi cele din cultura lor generală.
Jocul. Aspecte psihopedagogice ale jocului
Aserţiunea că experienţa infantilă este puternic marcată de joc, reprezintă aproape un
truism. Încercând să definească jocul, A. Reber (1985) s-a văzut pus în faţa a peste 55 de
definiţii, toate gravitând în jurul ideii de divertisment şi recreere şi toate sugerând că este vorba
despre o activitate ce nu trebuie neapărat luată în serios.
O trecere în revistă a istoriei culturii ne permite să identificăm o serie de abordări care
conferă jocului cu totul alte dimensiuni. Astfel, J. Huizinga, în celebra sa lucrare “Homo ludens”
(1977), demonstrează că jocul determină conţinutul culturii, în timp ce antropologul Clifford
Geertz, în “The interpretation of cultures” (1973), afirmă că membrii unei colectivităţi “se
citesc” pe ei înşişi prin propriile lor jocuri.
În domeniul educaţiei, jocul a fost asociat cu libertatea de expresie, aş acum rezultă din
doctrinele secolului al XIX-lea, elaborate de Rousseau, Froebel şi Pestalozzi. În psihologie,
noţiunea de joc, ca formă a liberei expresii, a apărut odată cu scrierile lui Herbert Spencer.
Acesta a preluat concepţia lui Schiller conform căreia o asemenea expresie liberă este
determinată de surplusul de energie care există la copil.
Specialiştii evidenţiază următoarele aspecte:
jocul copilului este o necesitate pentru creşterea şi dezvoltarea sa (K. Grees);
prin joc, copilul trece de la pasivitate, la activitate (S. Freud);
există legături incontestabile între joc şi cogniţie (L.S.Vîgotski şi J. Piaget), între joc şi
explorare (Berlyne), între joc şi metacomunicare (G. Bateson);
prin intermediul jocului copilul devine stăpânul propriei sale experienţe (E. Erikson);
jocul reprezintă un mijloc de realizare de sine (E. Claparide) şi de formare a eului (J.
Chateau).
Deşi conceptul de joc este unul familiar, el este mult mai dificil de definit decât cea mai
mare parte a conceptelor psihologice. Chaterine Garvey (1977) enumeră criteriile pe care cei mai
mulţi analişti le folosesc pentru a defini jocul:
→ jocul este plăcut şi produce plăcere;
→ jocul nu are scopuri extrinseci; motivaţiile copilului sunt subiective şi nu
servesc nici unui scop practic;
→ jocul este spontan şi voluntar, ales în mod liber de către jucător;
→ jocul presupune o angajare activă din partea jucătorului.
Jocul este considerat, în teoria pedagogică modernă, “modalitate de asimilare” a realului
la activitatea proprie (J. Piaget) şi, în consecinţă, el este utilizat datorită multiplelor sale funcţii
formative.
Prezentate sintetic, acestea au în vedere următoarele aspecte:
1. Jocul este un vector al stimulării cognitive. Prin intermediul activităţii ludice, copiii fac
descoperiri senzoriomotorii privind mărimile şi formele, noţiunile de “jos” şi “sus” , “tare” şi
“moale”, etc. Ei mânuiesc, manipulează, identifică, ordonează, structurează şi măsoară,
familiarizându-se astfel cu proprietăţile lucrurilor şi dobândind cunoştinţe despre masă,
înălţime, volum şi textură. Esenţială pentru copil, în joc, este natura primară a experienţei, nu
doar pentru că îi furnizează impresii imediate, ci şi pentru că îi oferă feedback-ul şi îi
determină progresul în învăţarea independentă.
2. Jocul îi pregăteşte pe copii pentru viaţă. Jucându-se, copiii experimentează şi exersează
propria persoană ca agent activ al mediului, nu doar ca element reactiv. În familie şi la grădiniţă,
copiii sunt adesea solicitaţi să acţioneze în conformitate cu anumite modele, în timp ce în lumea
jocului, ei pot fi cei care iau deciziile.
3. Jocul oferă copiilor oportunitatea de a exersa roluri ale adulţilor (proces cunoscut sub
numele de socializare anticipatorie). Copiii se pot juca “de-a şcoala”, “de-a spitalul”, “de-a
magazinul”, interpretând roluri de profesori, doctori, vânzători, etc. Astfel jocurile sunt
modalităţi efective prin care copiii învaţă să-şi adapteze acţiunile la cele ale unui partener; să-
şi însuşească lumea simbolurilor create de predecesori.
4. Jocul este un exerciţiu important pentru formarea şi dezvoltarea responsabilităţii etice. În
cadrul jocului, copilul practică nu doar comunicarea şi solidaritatea socială, ci configurează
totodată propriile sale valori de judecată cu privire la ce este bine şi ce este rău într-un
context social. El învaţă corecţia socială şi intervenţia nu numai de la adulţii care
“supervizează”, ci mai degrabă de la colegii de joc, din aceeaşi grupă de vârstă, aflaţi în
aceeaşi situaţie.
5. În activitatea ludică, este exersată, de asemenea, judecata estetică a copilului. El învaţă să
aprecieze lucrurile ca frumoase sau urâte, să opteze pentru anumite forme, culori şi materiale.
6. Jocul stimulează fantezia, “conştiinţa imaginativă”. Acest lucru se referă la creativitatea
jocului. Copilul este stimulat, el are idei, este capabil să facă legături intuitive între lucruri
care pot fi transpuse în acţiuni ce produc schimbări ale lucrurilor. Prin intermediul jocului,
copilul poate realiza care idei îi aparţin şi, în acest proces, poate lua cunoştinţă de propriul
său potenţial inovativ pe care îl va experimenta.
7. Prin joc, copilul experimentează nevoia de a-şi apăra şi afirma individualitatea. Obligat de
context să iasă din el însuşi şi să privească dintr-o altă perspectivă, copilul îşi construieşte un
sens propriu al identităţii, sens concretizat în imaginea de sine.
Toţi copiii, în mod normal, au un mare potenţial de fantezie şi joc, însă, pentru a-şi valorifica această zestre, copilul trebuie să dispună de: timp pentru activitatea ludică; spaţiu de joc; oportunitatea de a repeta temele de joc (care, pentru educator şi pentru părinte, reprezintă o importantă sursă de informaţie cu privire la starea psihică a copilului, relevând eventualele conflicte intrapsihice sau interrelaţionale); echipament pentru joc; aprobarea de a se juca şi confirmarea de către adult a faptului că jocul nu este o experienţă lipsită de valoare sau o pierdere de vreme, ci o activitate importantă, demnă de interes şi de a fi valorificată corespunzător.
În perioada preşcolară mică, se trece de la jocul simplu de manipulare, la implicarea
obiectelor şi a jucăriilor în scenarii de viaţă tot mai complexe. Jocul devine o replică
reconstituantă a evenimentelor vieţii, cu reproduceri secvenţiale de atitudini, dialoguri. Scenariile
elaborate în joc de preşcolarul mic sunt relativ restrânse şi au tendinţa de a se repeta.
În perioada preşcolară mijlocie, jocul devine aproape obsedant. În joc, copilul recrează
tot mai numeroase situaţii de viaţă. De asemenea, în diversele jocuri în care se implică copilul,
începe să devină activă competiţia, ca expresie a creşterii implicaţiei în colectiv. Preşcolarul
mijlociu trăieşte eşecul şi succesul, manifestă timidităţi şi agresivităţi, sentimente de vinovăţie şi
admiraţie. Scade egocentrismul manifestat de preşcolarul mic, însă are loc conturarea unui
oarecare negativism.
Preşcolarul mare rămâne cu mari apetituri pentru jocurile mixte, de mişcare cu subiect.
Viaţa de fiecare zi presează înţelegerea copilului, implicaţia lui ca spectator al ei, fapt ce
constituie un alt fel de “joc”, mai subtil, în care se desfăşoară evenimente pe care preşcolarul
mare simte nevoia de a le evalua.
Jocul deţine un loc atât de însemnat în viaţa copilului pentru că-i satisface dorinţa firească
de manifestare şi independenţă. Jocul este una din activităţile prin care copilul învaţă să cunoască
lumea reală. Esenţa jocului constă tocmai în reflectarea şi transpunerea în plan imaginar a
realităţii înconjurătoare. Copilul redă cu mare fidelitate, în joc, ceea ce l-a impresionat, i-a atras
atenţia, l-a uimit, reflectă conduita celor din jurul său, trăsăturile lor specifice.
Concluzia care se desprinde în mod evident este aceea că părintele sau educatorul poate
stimula capacitatea de joc a copilului şi, printr-o încurajare constantă însoţită de o ghidare
corespunzătoare, copilul poate obţine beneficii reale. Cercetările au relevat existenţa unei
legături neândoielnice între joc şi prezenţa zâmbetului, a râsului şi a altor expresii de bucurie.
Aşadar, îmbogăţirea zestrei ludice a copilului trebuie să fie un obiectiv primordial pentru
educatori, mai ales în condiţiile în care toate cercetările psihologice şi pedagogice demonstrează
că fantezia îi poate ajuta pe preşcolari să realizeze cu succes tranziţia către şcoală, să fie pregătiţi
şi disponibili pentru o învăţare eficientă şi de succes.
III. INFLUENŢELE JOCULUI DIDACTIC ASUPRA
SARCINILOR ÎNVĂŢĂRII
Jocul didactic are un conţinut şi structură bine organizate, subordonate particularităţilor
de vârstă şi sarcinii didactice, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult, sub
directa lui supraveghere, rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie nefiind
mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un
conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de
elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze
diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale,
accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de
stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv- motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
- jocul didactic orientează activitatea de învăţare într-o formă plăcută , antrenând copiii
la o activitate susţinută de un caracter de seriozitate totuşi ;
- prin conţinutul şi sarcinile propuse antrenează intens operaţiile gândirii , dar şi
imaginaţia ;
- diminuează rigiditatea activităţii de învăţare făcând-o atractivă , cultivând la copii
curajul şi încrederea în forţele proprii ;
- prin intermediul elementelor de joc transpune pe copil în lumea jocului ;
- prin regulile jocului şi prin modul de rezolvare a acţiunii formează la copii conştiinţa
disciplinei ;
- prin crearea atmosferei atractive de desfăşurare a jocului se dezvoltă la copii interesul
şi motivaţia pentru activitatea de învăţare .
Orice exerciţiu sau orice problemă poate deveni joc didactic dacă:
- formulează un scop prin raportare la obiectivele specifice fapt ce va determina
finalităţi funcţionale jocului ;
- formulează o sarcină didactică legată de conţinutul şi structura jocului, dar şi de
nivelul de vârstă ;
- sarcina didactică să se refere la ceea ce trebuie să facă în mod concret copiii în timpul
jocului pentru a realiza scopul propus ;
- foloseste elemente de joc strâns împletite cu sarcina didactică , care se constituie în
elemente de susţinere a situaţiei de învăţare ;
- foloseşte un conţinut matemeâatic prezentat într-o formă accesibilă şi cât mai
atractivă ;
- foloseşte material didactic variat , adecvat conţinutului ;
- utilizează reguli de joc cunoscute anticipat ,- fiecare joc să aibă cel puţin două reguli :
una care să traducă sarcina didactică într-o acţiune concretă, una care să aibă rol
organizatoric .
Chiar dacă este un joc didactic , este totuşi un joc şi de aceea pentru reuşita lui trebuie să
respecte câteva reguli :
- să ţină cont de capacitatea de înţelegere a copiilor , de particularităţile individuale;
- să stârnească o reală plăcere copiilor ;
- copiii să participle activ , să fie actori ,nu spectatori ;
- să se dea cât mai puţine explicaţii , copiii să fie puşi să lucreze ceva concret .
Jocurile didactice matematice antrenează operaţiile gândirii , dezvoltă spiritul de
iniţiativă şi independenţa în muncă , precum şi spiritul de echipă , atenţia , disciplina şi spiritul
de ordine în desfăşurarea unei activităţi ,formează deprinderi de lucru corecte şi rapide şi asigură
însuşirea mai rapidă , mai temeinică şi mai plăcută a unor cunoştinşe relative aride pentru această
vârstă .
Acceptarea şi respectarea regulilor de joc îi determină pe copii să participe la efortul
comun al grupului din care fac parte . Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului ,
angajarea pentru învingerea greutăţilor , respectarea exemplară a regulilor de joc şi , în final ,
succesul vor pregăti treptat pe omul de mâine .
Prin joc se pot exercită cele mai complexe si mai importante influenţe formative si se
inregistrează seria de transformari cantitative si calitative necesare, potivit conditiilor interne sau
externe necesare executiei lui. În folosirea jocului cu şcolarii mici se reflectă şcoala, lumea şi
viaţa şi reflexul lor cognitiv şi moral. Se asigură totodată adaptarea copilului la munca şcolară,
dar şi accesibilizarea unor cunostinţe mai aride sau mai abstracte , ori consolidarea acestora,
introducandu-l treptat pe copil în practica invaţarii şi a muncii în genere.
Pronind de la aceste particulariţi ale şcolarului mic, jocul didactic este ridicat la rang de
principiu mai ale la clasele I si a II a.
Învaşarea prin joc va ramane o componentă importantă a învaţamântului primar din mai
multe motive:
- respecta particularitaţile de varstă ale elevilor;
- antrenează operaţiile gândirii elevillor: analiza,sinteza si comparaţia;
- dezvoltă sipritul de iniţiativă si independenţă în muncă, perecum şi cel de echipă;
- dezvoltă spiritul creator si de obeservatie, atentia, disciplina si ordinea indesfasurarea unei
activitati;
- formează deprinderile de amunci corect si rapid;
- conţine elemente distractive, relaxante;
- usurează insusirea si consolidarea cunostinţelor;
- inlesneste participarea activă la insusirea cunostinţelor.
Pentru a stabili unele sarcini de învăţare, cadrul didactic ar trebui să aibă permanent în
atentie continutul si structura jocului.
Scopul jocului este acela de a-l inarma pe copil cu un parat de gandire logica, supla,
polivaneta care sa-i permita sa se orinteze in probleme realitatii inconjuratoare, sa exprime
judecatii si rationamente variate intr-un limbaj simplu.
În clase primare elevii capata idei asupra stiintelor matematice, punand bazele edificiului
pe care-l vor ridica in clasele urmatoare. Ei invata in aceste clase sa prelucreze cunostintele
dobandite si sa le verifice , sa cunoasca metodele stiintifice de demonstratii si control.
In predarea matematicii la ciclul primar, jocurile au o mare valoare formativa si sunt necesare in
studiul diferitelor notiuni matematice pentru accesibilizarea acestora, dar mai ales in
consolidarea deprinderilor de calcul oroal si scris.
Jocurile matematice pun elevul in situatia de a descoperi solutii noi si chiar originale.
Aceste jocuri se pot organiza frontal sau pe echipe si mai rar individul. Un rol foarte important in
jocurile matematice il are activitatea constienta, folosirea unui limbaj matematic adecvat.
Tinand cont de sarcinile si scopurile urmarite jocurile didactice matematice se clasifica in:
- dupa momentul folosirii in cadrul lectiei ca forma de baza a procesului de invatmant:
• jocuri in completarea lectiei;
• jocuri ca lectie completa;
- dupa continutul capitolelor :
• jocuri didactice matematice pentru insusirea cunostintelor despre culori, orientare spatiala
si de geometrie;
• jocuri logico-matematice pentru insusirea cunostintelor despre multimi;
• jocuri didactice matematice pentru insusirea numerelor naturale;
• jocuri dicatice matematice pentru insusirea opertiilor matematice.
IV. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND
PROIECTAREA SI ORGANIZAREA JOCULUI
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu şi
mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, veselie, bucurie, destindere, ceea ce
previne apariţia monotoniei, a plictiselii, a oboselii. Jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice
ale şcolarilor, generând o motivaţie secundară, dar stimulatoare, constituind o prezenţă
indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.
Daca in învăţământul preşcolar, jocul este predominant, majoritatea lecţiilor şi activităţilor
din grădiniţă desfăşurându-se sub forma de joc, in învăţământul primar jocul este integrat in
lectii in anumite momente ale acestora,sporindu-le eficacitatea.
Prin folosirea jocului se creeaza si un climat favorabil intre elevi în rezolvarea sarcinilor
jocului, o întelegere explicită sau tacită în respectarea regulilor impuse de joc. Fiecare joc are
obiectul sau, regulile sale, care trebuie respectate pentru ca jocul sa-si atinga scopul propus. De
aceea, una din conditiile esentiale in folosirea jocului didactic in activitatea de învatare este
buna lui pregatire, organizare metodica, respectarea conditiilor intrinseci ale jocului didactic,
stimularea elevilor pentru a pune in valoare toate cunostintele stiintifice acumulate pana la acel
moment.
În ceea ce priveşte integrarea jocului în lecţiile de matematică(de exemplu) şi pentru ca un
exerciţiu de matematică să fie transpus în joc didactic este necesar:
- să realizeze un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere al conţinutului matematic ;
- să se utilizeze acele elemente de joc în vederea realizării obiectivelor propuse ;
- să utilizeze reguli de joc, cunoscute şi respectate de toţi elevii.
În cadrul jocurilor matematice se ţine seama de urmatoarele lucruri:
• învatatorul nu mai preda cunostinţe, ci provoaca anumite situatii,
calea spre rezolvare fiind descoperita de catre elevi;