Herodot-Cartea IVDupa ce cucerise Babilonul, Darius a pornit o
campanie impotriva scitilor ca pedeapsa pentru ca au navalit in
Media. In timpul domniei fiilor lui Targitaos se povesteste ca au
cazut din cer trei obiecte din aur: un plug, un jug si o cupa si
despre cum era pazit aurul sfant, . Se povesteste ca Heracles
insusi , cand mana vacile lui Geryon a ajuns in aceasta parte a
lumii, unde s-a impreunat cu o femeie jumatate fata, jumatate
vipera in schimbul iepelor ratacite, zamislind trei feciori, care
ajunsi la varsta barbatiei, vor invata sa traga cu arcul si
cingatoarea. Agathyrsos si Gelonos n-au reusit si au fost alungati,
doar Skythes, care a reusit sa traga a ramas. O alta poveste spune
ca scitii nomazi, impinsi in lupte cu massageti, si-au stramutat
salasurile peste fluviul Araxes, pe pamantul cimerienilor.Poporul
cimerian considerand ca trebuie sa paraseasca locul sau sa lupte,
Regii cimerieni, impartindu-se in doua tabere, au pornit sa lupte
reciproc pana au fost ucisi si ingropati de gloata cimerienilor
care au parasit ulterior tinutul. Scitii au ocupat tinutul pustiu.
Aristeas, fiul lui Caystrobios, poet epic din Proconnesos, indrumat
de luminile de la Phoibos, a ajuns in tinutul issedonilor,
grifonilor, hyperboreilor si arimaspiilor cu un singur ochi.Herodot
enumera neamurile de locuitori care se insirau de-a lungul
fluviului Hypanis, la apus de Borysthenes: callipizii-eleno-sciti,
alazonii si callipizii(care se hranesc cu cereale si legume),
scitii plugari (care seamana grau ca sa-l vanda), neurii, urmat de
un tinut nelocuit de oameni. Peste Borysthens, in Hylaia, locuiesc
scitii agricultori-borysthenitii, iar dincolo de ei se intinde un
desert, dincolo locuiesc androfagii. La rasarit de fluviul
Panticapes, locuiesc scitii nomazi, care nu seamana si nici nu ara.
Dincolo de Gerrhos se afla salasurile regilor, scitii cei viteji si
numerosi ce se intind pana in Taurida, spre rasarit pana la valea
sapata de feciorii sclavilor orbi so pana la targul Cremnoi de
langa lacul Maeotis, unele triburi ating fluviu Tanais. Spre
miazanoapte, mai sus de scitii regali, salasluiau melanhelenii, mai
sus de ei fiind mlastini si pustietate.Dincolo de Tanais salasluiau
Saromatii, budinii si vanatorii tissageti si iurcillii. La poalele
unor munti inalti se zareau asezarile unor oameni plesuvi din
nastere-argipei, cu nas turtit si falci puternice care se hraneau
din pomul pontic din ca caror roade faceau un must gros si negru si
il beau amestecat cu lapte si turte. Nu purtau arme si nici nu prea
aveau vite, se spunea despre ei ca sunt sfinti si judecau pricinile
vecinilor.Dincolo de argipeii, se povestesc ca in munti ar locui
oameni cu picioare e capra care dormeau 6 luni pe an.La issedoni,
cand moare un tata, toate rudele ii aduc oi si le spinteca si pe
ele si pe stapanul mort, le amesteca carnea la un loc pentru ospat,
iar capul mortului bine curatat si poleit cu aur, venerat asemeni
unui idol,aducanduse-i jerfe. Barbatii si femeile se bucurau de
aceleasi drepturi. Se invecinau cu oamenii cu un singur ochi si
grifonii pazitorii de aur. Iernile tinutului erau grele, gerul era
de neindurat timp de 8 luni. Despre hyperboreii nu se stiu multe,
dar de la care au primit prinoase invelite in paie, povestindu-se
povestea fecioarelor hyperborene care au adus prinoase la Delos sau
despre Abaris care a calatorit in jurul lumii.Scitii statorniceau
un singur fel de jertfa: animalul de jertfa ramanea in picioare,
impiedicat cu o funie la picioarele din fata, preotul jertfitor il
trage de un capat al funiei din spate, trantindu-l si strica cu
gras pe zeul caruia ii inchina jertfa, aruncau un lat in jurul
gatului, vara un bat in lant si il rasuceste pana il sugruma, fara
sa apinda focul si il jupuieste de piele ca sa-i fiarba carnea.
Pentru ca lemul lipsea, bagau carnea in caldari, o fierbeau la
focul facut cu oasele animalelor jertfite sau varau toata carneai
intr-un burduf facut din pantecele animalelor, turnau apa peste
carne si dedesubt aprindeau un foc de oase. Scitii sacrificau caii
si vite si le aruncau maruintaiele inaintea lor.Se inchiau zeilor
cu nume grecesti: Histia, Zeus , Gaia, Apollo-Goitosyros,
Afrodita-Argimpasa, Poseidon-Thagimasadas, Papaios- Api. Ridicau
statui si temple decat lui Ares.Ingramadeau peste movila 150 de
carute cu crengi si se infingea un pumnal de fier in varf,
aducandu-i jertfe anuale. Sacrificau si prizonierii de razboi,
turnandu-le vin pe capul victimelor, ii injunghiau si varsau
sangele peste pumnal.La razboi, cand un scit dobora pentru prima
oara un dusman, bea din sangele lui.Capetele celor ucisi in lupta
erau aduse regelui pentru a primi prada, le jupuia pielea si isi
faceau stergare pe care le atarneau de fraul calului. Cine avea mai
multe stergare era cel mai viteaz. Isi faceau si mantale de purtat,
smulgeau unghiile victimelor din care faceau capac la tolba. Multi
jupuiau pielea intreaga a victimelor, purtand-o calare. Din
capetele si celor huliti, acoperindu-le cu o piele de bou crud si
pe dinauntru poleindu-le cu aur, faceau pocale. Anual, fiecare
carmuitor al unui tinut, amesteca intr-un crater vin cu apa si din
el beau doar scitii care au ucis dusmani, cei care nu beau, erau
coplesiti de dispret si rusine. Cei care doborasera mai multi
dusmani, beau din doua cupe deodata. Scitii prezicatori ghiceau din
multe nuiele de salcie. Cand regele scitilor era bolnav, trimitea
dupa cei trei mai buni vrajitori. Vracii inselatori erau arsi pe
care umplute cu vreascuri, trase de boi. Cand depuneau juramant,
turnau vin intr-o cupa de pamant, il amestecau cu sangele celor
care jurau, rosteau rugaciuni, si beau din cupa cei care s-au legat
prin juramant.Cand murea regele, scitii sapau in pamant o groapa
mare si patrata, iar trupul depus era invelit cu un strat de ceara,
pantecele deschis si curatat bine, umplut cu caprisor pisat,
mirodenii, samanta de patrunjel si anason, cusut apoi la loc si dus
intr-o caruta la un alt neam. Cei care primeau lesul purtat cu
alai, isi taiau nitel din ureche, isi tundeau parul din jurul
capului, isi faceau crestaturi in jurul bratului, isi zgariau
fruntea si nasul, iar mana stanga si-o strapungeau cu sageti.Dupa
un lung ocol, ducand lesul la toate neamurile, ajung pe meleagurile
gerrghienilor, cei mai indepartati, unde se aflau mormintele.
Asezau lesul in mormant, pe un pat de verdeata, infig sulite de o
parte si alta a lesului, sprijina de ele barne de lemn si le
acopereau cu rogojini, iar dupa ce au sugrumat pe una din
tiitoarele regelui, pe paharnic, bucatar, grajdar , sluga, cranicul
si caii, aducand cupele de aur, toti laolalta inalta deasupra o
movia. La un an dupa, sugrumau 50 de slugi si 50 de cai. La scitii
de rand, lesul era purtat la prieteni 40 zile si apoi era ingropat.
Scitii nu se spalau, se purificau infingand in pamant trei prajini
si acoperindule cu paturi de lana, si intr-o albie asezata
inauntrul parilor si paturilor, auncau pietre inrosite la foc. Luau
semintele de canepa , se strecurau sub cortul facut din paturi si
le aruncau peste pietrele incins, scotand un fun parfumat. Ametiti
de dogoarea aburului, scitii urlau. Femeile isi macinau lemn de
chiparos, cedru, tamaie, picurand apa si rumegus, formand o coca
groasa, si-l intindeau pe tot trupul si pe fata, iar a doua zi il
dadea jos.Scitii se fereau cumplit de obiceiurile straine si ii
invinuiau pe greci pentru cultul lui Bacchus preluat de la ei.Aflat
in campanie impotriva scitilor, cand ajunge la Istru, ii supune pe
geti, care se credeau nemuritori si cei mai viteji dintre traci. Ei
se jertfeau lui Zamolxis, fiind trasi in varfurile sulitelor. Daca
mureau, zeul era binevoitor, daca nu murea, il invinuiau pe sol,
hulindu-l ca a fost un om rau.Cand tuna si fulgera, tracii trageau
cu sagetile spre cer, si isi amenintau zeul, caci eu nu recunosteau
alt zeu in afara de al lor. Se spune ca Zamolxis ar fi fost sclavul
lui Pytagoras. Castigandu-si libertatea, a dobandit avere si s-a
intors bogat printre ai lui. Cum tracii erau saraci si el botat,
obisnuit cu obiceiurile ioniene, a cladit o sala de primire in care
ii ospata pe cetatenii de frunte, vorbindu-le despre viata de apoi.
A pus sa i se cladeasca o locuinta subterana, unde coborase trei
ani sa stea ascuns. Herodot socotea ca Zamolxis traise inainte de
Pytagoras.Scitii au trimis soli ca sa apeleze la vecinii lor,
neptand sa faca fata ostii numeroase a lui Darius. S-au adresat
regii taurilor, agatirsilor, neurilor, androfagilor, melanhlenilor,
gelonilor, budinilor si sauromatilor.Taurii jertfeau Fecioarei pe
strainii naufragiati si pe grecii prinsi, izbindu-i cu maciuca in
cap, infingandu-le capetele in pari.Le infingeau capetele
dusmanilor in tepe si traiau din talharie pe mare si din prazile de
razboi.Agatirsii purtau podoabe de aur , Neurii traiau in tara
serpilor, erau vrajitori care se preschimbau in lupi; androfagii
erau cei mai salbatici, erau nomazi, purtau imbracaminte ca scitii
si mancau carne de oameni. Melanhlemii purtau vesminte negre si
aveau obiceiuri scite. Budinii aveau ochi albastri si par roscat,
au intemeiat un oras din lemn-Gelonos si il celebrau pe Dionysos,
erau nomazi si mancau ciocalai de pin. Gelonii lucrau pamantul,
consumau cereale si aveau gradini, traind intr-un tinut paduros.
Despre sauromati se spune ca s-au luptat cu amazoanele. Sciti,
nemaivrand sa le omoare, au trimis tineri flacai sa-si aseze
corturile in apropierea lor cu gandul de a face copii cu ele.
Fiecare tanar si-a luat de sotie o amazoana, si-au luat partea
cuvenita de avere, si au plecat dincolo de Tanais. Femeile calareau
si vanau, si nu se puteau casatori pana nu ucideau un
dusman.Campania lui Darius a esuat, scitii invingandu-l.
TucidideDiscursurile lui Pericle:Pericle isi mentinea parerea ca
atenienii nu trebuie sa cedeze peleponesienilor si le da
sfaturi.Spunea ca era evident ca lacedemonienii conspirau impotriva
atenienilor. Se stabilise ca si unii si altii sa-si dea si sa
primeasca reciproc satisfactie, si fiecare sa pastreze ceea ce
aveau; ca peleloponesienii vor sa transeze diferendele prin razboi
decat prin tratative si veneau ca sa le ordone si sa-i acuze,
cerand sa se retraga de la Potideea, sa lase autonomie Eginei si sa
anulese decretul megarienilor. Daca nu ar fi anulat decretul
megarienilor, n-ar mai fi fost razboi.Vor purta razboi pentru
atingerea telurilor neinsemnate si sa nu lase prilej gandului dea
se invinui pentru izbucnirea razboiului. Spunea ca vor face
propuneri mari, socotindu-i de frica sa accepte. Dar respingand
ferm propunerile, le vor ipune sa trateze cu ei pe picior de
egalitate.Le spunea sa se hotareasca sau sa cedeze inainte de a
primi o lovitura. Sa nu cedeze pentru un motiv important, nici
pentru un motiv neinsemnat si sa nu pastreze cu teama ce au
dobandit.Impunerea unei foarte mari sau foarte mici pretentii
constituie aceeasi reducere in sclavie, inainte de judecata, de
niste oameni semeilor lor, egali in drepturi. In ce privea razboiul
si mijloacele acestora, le spunea ca nu sunt slabi. Peloponesienii
isi lucrau singuri pamantul, iar bani nu au nici particulari si
nici visterie publica, apoi in razboaiele indelungate si purtate pe
mari erau neincercati, pentru ei, din pricina saraciei, duceau
impotriva altora razboaie scurte.Spunea ca nu se puteau echipa cu
corabii, nici sa trimita armate pedestre in afara, ceea ce le
impunea sa-si nu poata chibzui interesele particulare, sa cheltuie
din banii proprii si sa fie si izolati de patrie prin
mare.Prisourile de avere ale cetatenilor sustineau razboaiele mai
mult decat impozitele fortate. Oamenii care isi lucrau singuri
pamantul erau mai dispusi sa se ofere la razboaie cu propria lor
persoana, decat cu bani, fiindca erau incredintati ca e posibil sa
scape de primejdii, iar de pe alta parte, nu erau siguri ca si-ar
fi cheltuit averea inainte de terminarea razboiului, mai ales daca
razboiul se prelungea peste asteptarile lor.Peloponesienii si
aliatii lor erau in stare sa reziste intr-o singura lupta impotriva
elenilor, dar nu puteau sa poarte razboi impotriva unei armate care
nu era egala cu a lor, deoarece neavand un singur sfat, toti au
drept egal de vot, si netinand de acelasi neam, se grabeau fiecare
sa-si rezolve propriile interese, neducand nimic la bun
sfarsit.Unii voiau cu ardoare sa pedepseasca pe cineva, altii sa
vateme si isi vedeau de interesele lor particulare.Niciunul nu-si
dadea seama ca prin nepasare se vor produce pagube interesului
comun.Cea mai mare piedica pentru ei o vor constitui cheltuielile
banesti. Nici tactica lor de a inconjura un dusman cu fortificatii,
nici flota lor nu puteau sa inspire teama.Daca ar constitui o
citadela, ar aduce pagube Atenei, facand incursiuni si provocand
dezertari printre sclavii acestora, dar nu vor putea ridica
fortificatii.Spuneau ca atenienii au capatat experienta in razboiul
terestru din cel maritim, decat au dobandit ei din razboiul naval
din cel terestru, nefiind cunoscatori ai marii. Caci nici atenienii
, care continuau sa capete experienta navala, imediat dupa
confruntarea cu mezii, nu au aprofundat-o, si cum ar putea realiza
ceva deosebit niste agricultori si nu marinari, care nu vor fi
lasati nici sa se pregateasca, pentru ca vor fi asediati de
corabiile ateniene?Spunea ca navigatia e un mestesug care nu este
ingaduit sa o practici la intamplare, sa nu jeleasca dupa case si
pamant caci oameii le procura, ca vor supravietui in razboi, care
este inevitabil si ca trebuie sa mentina puterea polisului,
pedepsind inamicii prin orice mijloace si sa se straduiasca sa o
predea urmasilor.Pericle in cel de-al doilea discurs declara ca
este frumos sa fie laudati si rostiti la inmormantarea numele celor
cazuti in razboaie, iar celor bravi sa li se aduca cinstire cu
fapta, iar credinta in autenticitatea virtutilor mai multor oameni
sa nu fie puse in primejdie de a depinde de om, care vorbeste bine
sau rau. Li se cuvine strabunilor sa li se aduca cinstire, care
le-au predat o tara libera datorita virtutii lor, fiind vrednici de
lauda, deoarece, adaugand cu truda, la tara care o primisera,
dominatia pe care au primit-o mostenire, respingand cu insufletire
pe dusmanii eleni sau barbari. Au pregatit o cetate care isi poate
satisface nevoile in pace si in razboi.Le arata cu ce constitutie
si moravuri, stapanirea a ajuns mare.Aveau o constitutie care nu
imita legile vecinilor si ca cetatea lor e condusa de mai multi
cetateni in democratie, ca toti sunt egali. In influenta politica,
fiecare este preferat dupa cum se distinge prin ceva si nu dupa
categorie sociala, ci mai mult prin virtute. Spunea ca atenienii se
deosebeau de dusmani prin pregatirile militare, nu se bizuiau pe
fasturi amagitoare, despre entuziasmul cu care savarseau faptele,
in ce privea educatia, lacedomonienii cautau inca de tineri, prin
exercitii obositoare, deprindeau sa fie curajosi, pe cand atenienii
duceau o viaa iam idestinsa.Iubeau frumosul, ducand o viata simpla,
si filosofau fara sa moleseasca. Si nu-si castigau prietenii nu
primind, ci facand servicii.Este mai capabil cel care face un
serviciu sa-si pastreze recunostiinta altuia, facabd servii, fara
constrangerea temerii, nu gandindu-se la interes, ci avand
siguranta libertatii. Cetatea Atena este o educatoare a Eladei,
dovedindu-se mai presus de faima pe care o are, spunand ca nu vor
avea nevoie de un Homer care sa-i desfete in versuri, caci adevarul
va inlocui fictiunea faptelor.Nici unul nu s-a lasat molesit de
bogatie, socotind ca-i mai de pret sa se bucure de ea, nici nu a
amanat avantarea in primejdie in nadejdea ca scapand de saracie, ar
putea sa se imbogateasca. Este datoria lor sa reziste dusmanului si
sa sufere mai debraba decat sa se salveze cedand, scapand de faima
uratam sustinand lupta. Cei ramasi sa-si doreasca o viata mai
sigura si sa-i imite pe oamenii ilustri. Fericirea este libertatea,
iar libertatea este bravura. Pentru un barbat cu demnitate,
naruirea in molesire este mai dureroasa decat moartea fara
durere.Trebuie sa reziste durerii si in nadejdea ca vor face alti
copii. Onoarea nepieritoare produce incantare, si nu castigul de
bani, realizat la o varsta nefolisitoare.
Socotea in al treilea discurs pentru a tempera mania cetatenilor
ca o cetate aduce mai multe foloase fiecarui cetatean, intregul ei
prosperand.Daca un om se simte multumit numai in ceea ce-l priveste
pe el, daca patria este distrusa se prabuseste si el o data cu ea,
dar daca o duce greu intr-o cetate fericita, se salveaza cu mult
mai usor. O cetate poate sa suporte nenorocirile particulare ale
fiecarui cetatean, dar nu fiecare cetatean nu poate sa suporte pe
ele.Cei care au pornit razboiul si desi o duceau bine, au savarsit
o nebunie.Trebuiau sa reziste celor mai mari nenorociri si sa nu-si
intunece prestigiul si devenind insensibili la durerile personale,
sa se ingrijeasca de salvarea comunitatii.Este mai rusinos sa fii
despuiat de ceea ce ai decat sa eduezi in efortul de a le dobandi,
si sa mearga impotriva dusmanului nu numai insufletiti de curaj
nestirbit, ci si de dispret. Inteligenta, daca este insotita de
dispret pentru dusman si se increde mai putin in speranta, a carei
forta se dovedeste mai ales in momentele grele, ofera un curaj
temeinic cand sansele sunt egale cu ale dusmanului.Sa lupte in
onoarea cetatii, care izvoraste din dominatia exercitata si de care
ei se bucuram sa nu fuga de eforturi si sa nu urmareasca dobandirea
onorurilor.Sa nu socoteasca ca lupta pentru un singur tel si sa nu
atraga sclavia in loc de libertate si sa nu se desprinda de
dominatie. Cetatea nu trebuie sa cedeze unor nenorociri precum
ciuma, chiar daca se vor poticni candva caci este prin firea
lucrurilor sa urmeze descresterea.Ura nu dainuieste mult timp, pe
cand stralucirea, caee o urmeaza de indata si gloria, raman vesnic
amintite. Sa chibzuiasca si penru viitor si pentru prezent onorabil
si sa le dobandeasca pe amandoua si sa nu negocieze cu spartanii,
nici sa arate ca sunt presati.Sa se poarte cu aceia, care in fata
nenorocirilor , nu sunt abatuti de cuget, iar cu fapta rezista
mult, aceia sunt cei mai puternici si printre cetati si printe
particulari.Polybius
Polybius sustine ca invatatura desprinsa din istorie este cea
mai temeinica educatie si pregatire pentru treburile politice si
cea mai buna, singura si stralucita invatatura, ce te face sa
suporti cu demnitate schimbarile soartei prin amintirea
peripetiilor altora.Scrie ca persii dobandisera pentru catva timp o
mare imparatie si o mare putere, cutezand sa treaca de marginile
Asiei, macedonienii si-au luptat pentru obtinerea hegemoniei asupra
elenilor si au dobandit-o dupa 12 ani, stapanind din Europa de la
tarmurile Adriaticii pana la fluviul Istru, Asia nimicind puterea
persilor. Romanii au supus intreaga lume, faurind o mare putere, pe
care nici urmasii nu o vor putea intrece.Inceputurile istoriei are
loc de la a 140-a olimpiada, pe vremea lui Filip care a purtat
razboiul impotriva etelonienilor, si razboiul dintre Antioch si
Ptolemeu pentru Siria, iar in regiunile Italiei si Libiei razboiul
dintre romani si caraginezi-razboiul lui Hannibal.Romanii foloseau
mijloacele cele mai potrivite, care au pornit sa-si realizeze
gandurile si au dus la bun sfarsit aceasta cucerire si stapanire a
intregii lumi. Polybius s-a considerat determinat sa scrie istorie
pentru ca nimeni n-a compus pe vremea sa istoria universala.Scrie
despre batalia de la Aigos- Potamoi si batalia de la Leuctra in
care lacedemonienii incheiara cu regele persilor pacea lui
Antalcidas, Dyonisios cel Batran care invinse elenii din Italia in
lupta de la Elleporos, asediul Rhegium, si cucerirea Romei de catre
gali. Romanii si-au redobnandit patria si i-au supus pe tirenieni
si samniti, pe celtii din Italia si l-au izgonit pe Pirus. In
cartea a III-a istoriseste despre cel de-al doilea razboi punic,
despre navalirea cartaginezilor in Italia si luptele cu Filip
Macedoneanul. Include razboaiele romanilor si cartaginezilor in
Iberia, Libia si Sicilia, razboaiele lui Eumenes impotriva lui
Prusias si a galatilor, si Farnace. Era evident ca toti erau
nevoiti sa asculte de romani si sa se supuna invingatorilor. Este
evidentiala razboiul impotriva celtiberilro si vaccaeilor, si
cartaginezilor impotriva libienilor, despre razboiul lui Attalos si
Prusias si despre campania lui Alexandru in Asia.Pricina celui
de-al doilea razboi punic a fost nedreptatea facuta saguntinilor
lui Hannibal si dorinta de dominatie a lui Hasdrubal. Polybius
scrie despre diferitele forme de stat: regalitatea, aristocratia si
democratia , monarhie, oligarhie si olhocratie si despre
constitutia lacedemoniana a lui Licurg si despre cum se poate
ajunge la tiranie.
Titus Livius-Cartea XXI
Hannibal, fiind trimis in Spania, a izbutit sa atraga de partea
sa intreaga armata.Veteranilor li se parea ca in randurile lor s-a
intors un Hamilcar intinerit, gasind in fiinta lui aceeasi
strasnicie si acelasi foc in priviri, aceleasi trasaturi ale fetei,
aceeasi infatisare. Dar in scurta vreme, Hannibal a facut ca faima
tatalui sau sa insemne foarte putin de a sa pentru castigarea
dragostei trupelor. Nicicand pe lume nu fusese o fiinta mai bine
inzestrata cu insusiri atat de felurite-si de ascultare si de
poruncire. Cu anevointa se putea da seama cui era el mai grag:
Comandantului sau ostasilor? Nici Hasdrubal nu avea preferinte
pentru vreun altul caruia sa-i dea vreo insarcinare de capetenie,
mai ales atunci cand era nevoie sa se intreprinda vreo actiune cu
strasnicie si iscusinta, si nici ostasii nu se incredeau sau se
incumetau la vreo fapta sub vreun alt comandant. Cand infrunta
primejdiile, Hannibal era cel mai cutezator dintre toti, iar in
toiul pericolelor dovedea cea mai mare chibzuinta. Nu-i istovea
nici un fel de truda trupul, si nimic nu putea sa-i incovoaie nici
sufletul. Hannibal era rabdator si la frig si la arsita, cumparat
la mancare si bautura, dupa care nu jinduia niciodata, ci numai
atat cat ii cereau nevoile firesti, si nu placerile. Pentru veghe
si somn nu mai tineau seama ca e zi sau noapte; numai dupa ce-si
termina treburile Hannibal harazea odihnei ce ii mai ramanea din
timp; insa nici aceea in asternut moale sau in tacere desavarsita.
Multi l-au vazut pe Hannibal odihnindu-se adesea pe pamantul gol,
acoperit numai cu o manta ostaseasca, in mijlocul strajilor, la
posturile de veghe. In ce priveste vesmintele, Hannibal nu se
deosebea prin nimic de cei cu el in rang. El era indeobste cunoscut
dupa armele si caii sai. Era de departe cel mai bun si dintre
calareti, si dintre pedestrasi. La lupta pornea intotodeauna cel
dintai si iesea din incaierare cel din urma.Aceste insusiri atat de
deosebite ale lui Hannibal erau precumpanite de cusururi la fel de
mari, era neomenos de crud, in fiinta lui salasluind o perfidie mai
mult decat punica; pentru el nu exista nici adevar, nimic sfant. El
n-avea teama nici de zei, nu respecta nici un juramant, nici o
opreliste din partea credintei. Inzestrat cu aceste insusiri si
bune si rele, Hannibal a slujit timp de trei ani sub comanda lui
Hasdrubal, nelasand deoparte nici o fapta care trebuia prevazuta
sau savarsita de un viitor mare comandant.Cartea XXIIConsulul Cn.
Servilius se straduia sa impace mania zeilor la Roma si strangea
oastea, in timp ce Hannibal a parasit tabara de iarna fiindca a
primit vestea ca consulul Flaminius a ajuns la Arretium.Fiind un
drum lung, Hannibal a cautat o ocolire prin smarcurile raului
Arnus, multi ostasi si mercenari gali pierzandu-si vietile.Gasind
un loc uscat, isi intocmi tabara.Aflase de la iscoade ca armata
romana se gasea in jurul cetatii Arretium, straduindu-se sa afle
planul si tinta urmarita de consul.Consulul Flaminius nu tinea
seama de legi si de respectul cuvenit maretiei senatului si nici nu
era temator fata de zei. Se credea ca va actiona cu semetie si
pripit. De aceea, cartaginezul se caznea sa-l intarate si sa-l
atate pe consul pentru a-i da frau liber naravurilor. Lasandu-l pe
inamic la stanga pozitiilor sale, Hannibal se intreapta spre
Faesculae, ca sa prade centrul tinutului etrusc. Vazand armata
punica si cum jefuia satele, Flaminius nu s-a mai conformat
planului Senatului si a poruncit inaintarea. Dupa ce isi descarca
mania pentru ca dorea sa actioneze si nu sa astepte sa se
conformeze planurilor si porunceste scoaterea steagurilor, se
prevestesc semne rele: el se prabuseste de pe cal, iar un stegar
n-a putut smulge un steag din pamant.Hannibal pustea in lung si-n
lat intregul tinut dintre Cortona si Lacul Trasimane si isi
randuieste tabara unde isi stationeaza trupele de africani si
hispani. Flaminius ajunge langa lac, traversand trecatoarea si a
doua zi, cand armata romana a inceput sa se desfasoare pe sesul mai
larg, a zarit numai trupele inamice din fata, nebagand in seama ca
mai erau si alti inamici ascunsi prin ascunzatori . Cand Punul si-a
vazut atinsa tinta asa cum dorise, armata romana prinsa intre lac
si munti si inconjurata de trupele sale, a dat tuturor alor sai
semnalul de atac. Cartagnezii se napusteau asupra romanilor, pentru
care fusese un atac neasteptat si neprevazut. Armata romana a prins
de veste ca a fost incercuita. Unitatile romane au fost izbite din
fata si din coaste pana sa se oranduiasca indeajuns in linie de
bataie sau sa-si pregateasca armele pentru atac si sa-si scoata
sabiile din teaca.Consulul Flaminius isi stapani firea cand vazu ca
toti ostasii erau cuprinsi de spaima, el isi randuieste din nou, ii
imbarbateaza si le da porunca sa nu dea inapoi si sa lupte.Dupa
trei ore de lupte haotice, si consulul insusi a fost rapus de o
lance. 6000 de ostasi au scapa din avangarda, insa au fost pusi in
lanturi ulterior . 15 000 de romani au fost rapusi, 10 000 au fugit
si s-au risipit prin Etruria, din randurile inamice cazand 2500.La
Roma, la stirea infrangerii ,s-a starnit o nemaintalnita spaima si
invalmaseala in randurile cetatenilor. Apoi, cei 4000 de calareti
trimisi de consulul Servilius in ajutorul colegului sau, avand in
frunte pe propraetorul C.Centenius au fost inconjurati de Hannibal
in Umbria. Poporul roman a fost desemnat sa-l desemneze pe Fabius
Maximus in functia de dictator si pe Muncius Rufus in functia de
comandant al cavaleriei. Au primit ordine de la Senat sa intareasca
zidurile si turnurile cetatii, sa instaleze posturi si puncte de
sprijin si sa rupa podurile de peste ape. Hannibal a venit la
Spoletium si a pustit tinutul, apoi a s-a indreptat spre Picenum
unde si-a asezat tabara cateva zile, si apoi, pustieste satele si
ogoarele din Praetutianum si Hadrianum. Fabius a considerat ca
nerespectarea zeilor a dus la infrangerile catastrofale si a
initiat o serie de ceremonii , jertfe si rugaciuni, apoi a trecut
la recrutarea cetatenilor si intarirea fortelor.
TACITUS- Cartea ISenatorii ii adresau rugaminti lui Tiberius,
dar el le vorbea despre marimea imperiului, spunand ca numai
divinul Augustus a putut sa duca o asemenea povara. Chemat sa-si
asume o parte din treburile statului, intelese prin experienta cat
de grea si de supusa capriciilor soartei este sarcina de a conduce
totul.Nu trebuia sa se lase totul in seama unui singur om intr-un
stat ce se sprijina pe multi barbati de seama, acestia indeplinind
mai usor treburile statului, daca isi vor uni eforturile. Discursul
avea mai multa noblete decat buna credinta. Cand Tiberius incerca
sa-si ascunda adanc gandurile, ele erau infasurate in obscuritate
si ambiguitate. Cand Tiberius poruncea sa i se aduca condica si sa
i se dea citire, senatorii se revarsau in plansete, lacrimi si
juraminte, intinzand mainile spre zei , spre statuia lui Augustus
si spre genunchii lui Tiberius. In condica se cuprindeu resursele
statului, numarul cetatenilor si celor sub arme, numarul flotelor,
regatelor si provinciilor, veniturile din impozitele indirecte si
directe, cheltuielile obligatorii si gratificatiile. Toate initiate
de Augustus, care sfatuise ca imperiul sa se pastreze in hotarele
de atunci, fara sa stie de frica sau de invidie.Senatul se cobora
in cele mai injositoare rugaminti,Tiberius spunea ca daca nu era
capabil sa conduca statul, ar primi conducerea de orice sector al
acestuia i s-ar incredinta. Asinius Gallus il intreaba ce parte a
conducerii statului ar vrea. Tiberius, ramas tacut, reculegandu-se,
raspunse ca nu este potrivit cu modestia lui sa aleaga sau sa
refuze ceva dintr-o sarcina de care ar prefera sa fie scutit cu
totul. Gallus ii spuse ca il intrebase daca poate sa dovedeasca ca
unul este corpul statului si acesta trebuie sa fie condus de o
singura vointa, nu ca sa desparta lucruri care nu se pot separa. A
adaugat un elogiu la adresa lui Augustus si i-a cerut lui Tiberius
sa-si aminteasca de propriile victorii in razboaie si de ce tot
facuse stralucit in timp de pace vreme de ani. Mania lui Tiberius
nu se potolise, detestandu-l ca o luase in casatorie pe fiica lui
Marcus Agrippa, fosta lui sotie, si urzea planuri ce depasea pe
cele de simplu cetatean, pastrand trufia mostenita de la Asinius
Pollio, tatal sau.
Cartea VIIn timpul consulilor Paulus Fabius si L. Vitellius, in
Egipt, dupa secole, isi facu aparitia Pasarea Phoenix, la care
bastinasii invatati si grecii se minunau sa discute despre ea. La
Roma, unde uciderile se tineau lant, Pomponius Labeo, care
guvernase in Moesia, s-a sinucis el si cu sotia sa. Celor
condamnati li se confiscau bunurile, nu puteau fi inmormantati,
doar cei de seama puteau sa se grabeasca. Tiberius, trimitand
scrisoare Senatului, arata dupa obiceiul stramosilor ca de cate ori
se rupea prietenia, ii interziceau sa le mai calce casa si punea
capat relatiilor. Labeo era acuzat de proasta guvernare, Mamercus
Scaurus era acuzat a doua oara, desi era un ilustru prin originea
lui nobila si talentul sau oratoric. Denuntase subiectul unei
tragedii compuse de Scaurus, adaugand si versuri care puteau fi
potrivnice lui Tiberius.Acuzatorii ii imputau adulterul cu Livia,
vaduva lui Drusus, fiul lui Tiberius si practicarea magiei. Scaurus
a anticipat condamnarea, dupa indemnul sotiei sale, care i-a fost
imbold si partasa a mortii. Acuzatorii, faimosi prin casunarea
mortii lui Scaurus, au fost alungati in insule, fiindca luasera
bani de la Varius Ligur, acuzat de adulter. Abudius Ruso, fost
edil, este condamnat si exilat din Roma pentru ca planuie sa-i faca
rau lui Lentulus Gaetulicus, care avea comanda legiunilor in
Germania Superioara. La Roma, in timpul consulilor Caius Cestius si
Marcus Servilius, au venit la Roma nobili parti fara stirea lui
Artabanus.Cat timp acesta s-a temut de Germanicus, a fost
credincios romanilor si drept cu supusii sai, dar dupa moartea sa,
si-a arata trufia fata de romani si cruzimea fata de ai sai.
Bizuindu-se pe razboaiele victorioase , dispretuind batranetea
neputincioasa a lui Tiberius si dorind sa cucereasca Armenia, unde
l-a impus ca rege pe fiul cel mare, cerea inapoi comoara lasata de
Vonones in Siria si Cilicia, revendicand vechile hotare ale
persilor si macedonienilor, amenintand ca va invada regiunile
stapanite de acestia. Fruntasii Sinnaces si Abdus, fiindca nu
puteau sa puna pe nimeni la conducere din neamul Arsacizilor, fiind
ucisi de Artabanus, il cereau de la Roma pe Phraates, fiul regelui
Phraates, pe care Tiberius il incarca cu onoruri si ii oferea
mijloacele de a ajunge la rangul parintesc. Afland de cursa ce i se
intindea, fie se temea, fie dorea razbunare.. A actionat repede,
otravindui-l pe Abdus intr-un banchet sub aparenta prieteniei, iar
pe Sinnaces l-a corupt cu daruri si sarcini. Phraates, ajuns in
Siria, parasind modul de viata roman, cauta sa-si insuseasca
obiceiurile partilor , dar a fost rapus de boala. Tiberius nu
renuntase la planurile sale, intra in rivalitate cu Tiridates din
neamul lui Artabanus si pentru redobandirea Armeniei, il alege pe
hiberianul Mithridates si il impaca cu Pharasmanes, fratele sau.
Ulterior, l-a impins l-a impins pe Pharasmanes prin inselaciune,
gasind niste corupatori care i-au mituit pe slujitorii lui Arsaces
ca sa-si ucida stapanul.Hiberii navalesc asupra Armeniei si
cuceresc orasul Artaxata. Artabanus i pregateste trupele parte si
pe fiul sau, Orodes, sa se razbune si sa recruteze trupe auxiliare.
Pharasmanes s-a aliat cu albanii si sarmatii. Hiberii ii resping pe
sarmati. Orodes, fiind lipsit de aliati, Pharasmanes intarit prin
trupe ajutatoare, il provoaca la lupta si il raneste . Artabanus
porneste sa se razbune,dar legiunile lui Vitellis ii ademenesc pe
parti, si ulterior, acesta se retrage. Vittelius il indeamna pe
Tiridates sa se stationeze pe malul Eufratului.Au urmat nenorociri
interne, Tiberius devenea tot mai crud , pedepsind fapte nesigure,
multe personalitati sfarsesc sub domnia sa.In timpul consulatului
lui Quintus Plautius si Sex Papinius, multe capete s-au sincuis sau
au fost condamnate la moarte. Neamul cilitilor, care era fortat
sa-si declare averea, s-a retras in muntii Taurus, pana cand
legatul Trebellius, trimis de Vitellius, i-a incercuit cu
fortificatii si i-a silit sa se predea.Tiridates puse sub stapanire
multe orase intemeiate de macedoneni. Ulterior a fost incoronat.
Tulburat de vestea revenirii lui Artabanus si trupelor sale, s-a
retras.La Roma a izbucnit un incendiu, Tiberius a trebuit sa
plateasca daunele, edificii ca Templul lui Augustus sau teatrul lui
Pompei n-au mai fost inagurate. In timpul ultimilor consuli, Cneus
Acerronius si Caius Pontius, puterea lui Macro sporise, iar
Tiberius nu stia cui sa-i lase domnia: fie lui Drusus sau fiului
lui Germanicus sau lui Claudius.Batran si bolnav fiind, s-a
stabilit la Misenium. Inaintea calendelor lui aprilie, respiratia i
se oprise. Afland vestea mortii, Caligula, declarandu-se imparat in
culmea fericirii, pana sa afle ca lui Tiberius ii revenise glasul
si vederea si cerea de mancare. Ii apucara frica pe el si pe
anturajul sau, crezand ca vor fi ucisi. Macro ordona asfixierea
batranului sub multe asternuturi. Tiberius sfarsi la 78 de ani.A
domnit 23 de ani, si timp in care traiau Germanicus si Drusus, a
fost un om ascuns si isi simula virtutile si isi ascundea placerile
desfranate, si cand s-a lasat purtat de aplecarea sa naturala, au
izbucnit crime si destrabalari.Suetonius-Vietile celor 12 Cezari:
Cartea IV-Caligula
Caligula s-a nascut in ajunul kalendelor lui septembrie, fie la
Tibur, Ambitarius, fie la Antium.Porecla de Caligula a primit-o
dintr-o gluma de tabara militara, deoarece era crescut in mijlocul
soldatilor si purta uniforma. Dar era si iubit de soldati, mai ales
in tulburarile de dupa moartea lui Augustus. Caligula l-a urmat pe
tatal sau, preaiubitul general Germanicus in expeditia din Siria,
apoi a stat cu mama sa Agrippina , si apoi, la strabunica sa Livia.
La 19 ani, a fost chemat de Tiberius la Capri. Era jignit, dar
arata supunere fata de bunic si de anturajul sau(nu exista un sclav
mai bun si nici un stapan mai detestabil). N-a putut sa-si
stapaneasca natura sa cruda si vicioasa, asistand cu mare placere
la executarea condamnatilor, isi petrecea noptile in desfrau si
adultere si era pasionat de spectacole scenice , de dans si cantece
; Tiberius ii suporta comportamentul in speranta ca i se va umaniza
caracterul crud. Tiberius credea ca a educat o hidra pentru poporul
roman si un Phaeton pentru globul pamantesc.Avea o statura inalta,
fata palida, corpul diform, ceafa si gleznele slabe, ochii
infundati si tamplele scobite, fruntea lata si sumbra, cu parul rar
si cu chelie in crestetul capului. Figura ii era cumplita si
respingatoare de la naturia si chiar o facea mai cumplita
intentionat, studiindu-si fizonomia in oglinda pentru a o face si
mai fioroasa, strambandu-se. Nu se bucura de o sanatate prea
stralucita a corpului, nici a psihicului; suferise de epilepsie in
copilarie, in adolescenta era cuprins de o slabiciune subita, iar
in privinta starii sale mentale, se gandea sa se retraga pentru
a-si limpezi creierul. Era torturat de cosmaruri si vise ciudate.
Dormea doar 3 ore pe noapte. Dispretuind zeii, la cel mai mci tunet
sau fulger, isi acoperea capul , iar in timpul furtunilor obisnuia
sa se ascunda sub pat. In Sicilia, dupa ce ironizase superstitiile,
a fugit pe neasteptate noaptea de la Messina, inspaimantat de
zgomotul produs de craterul vulcanului Etna.Nu purta haine si
incaltaminte demne de un roman, nici de cetatean, nici de barbat-
aparea in public intr-o manta brodata, plina de pietre pretioase,
cu tunica si bratari, uneori cu o haina de matase, cu o roba
brodata cu aur, se incalta cu sandale sau coturni, incaltamaninte
de curieri, cu pantofi femeiesti, era vazut cu o barba de aur,
tinand fulgerul, tridentul si caduceul si podoabele lui Venus,
uneori purta armura lui Alexandru cel Mare pe care il luase din
cavoul acestuia la paradele triumfale. Se imbraca pe rand in
vizitiu sau in gladiator, se batea cu armele gladiatorilor,
conducea caruri in circuri, canta si dansa cu pasiune
Era priceput la retorica. Furia ii inspira cuvinte si sentente,
ii influenta dictiunea si puterea vocii, se facea auzit de cei care
stateau departe.
S-a casatorit cu Iunia Claudilla, fiica unui nobil. A fost
desemnat augur in locul fratelui sau Drussus, a fost ridicat la
pontificat ca dovada pentru pietate si caracter.Dupa moartea Iuniei
la nastere, a sedus-o pe Ennia Naevia, sotia unui perfect al
cohortelor pretoriene. Ajuns in gratiile perfectului, Caligula l-a
otravit pe Tiberius; desi el inca mai respira, Caligula l-a sufocat
cu o perna. Un libert care a vazut scena, ingrozit de atrocitatea
scenei, a strigat si a fost crucificat imediat. Se spune ca pentru
a-si razbuna mama si fratii, a incercat sa-l ucida pe Tiberius cu o
alta ocazie, dar a renuntat si si-a aruncat arma din mila.Ajuns in
fruntea imperiului, era dorit si de armata si de locuitorii
provinciilor si de plebea urbana, acesta fiind fiul venerabilului
general Germanicus. Primit ca noul imparat la Roma in Senat, care
au anulat vointa lui Tiberius din testament ce-l numise mostenitor
pe celalalt nepot, timp de 3 luni au fost sacrificate peste 160 000
de animale.A vizitat insulele din Campania, iar poporul facea
rugaciuni pentru intoarcerea sa; cand s-a imbolnavit, toata lumea a
innoptat in jurul Palatiumului. Chiar si Regele Partiei, Artaban,
care il dispretuia pe Tiberius, cand a venit la convorbire cu
legatul consular la traversarea Eufratului, s-a aplecat in fata
acvilelor, a steagurilor romane si a portretelor Cezarilor.Caligula
insusi stimula pasiunea oamenilor fata de el prin gesturi ce ii
aduceau popularitate, tinand in lacrimi discursul funebru pentru
Tiberius si i-a organizat funeralii extraordinare. In amintirea
tatalui sau, a numit luna septembrie Germanicus, i-a atribuit
bunicii sale Antonia toate onorurile, pe Claudius, cavaler roman,
si l-a luat coleg la consulat, iar pe fratele sau, Tiberius, l-a
adoptat si numit principe al tineretului. I-a rechemat pe toti cei
din exil, acuzatiile din timpul principatului au fost anulate, a
ars actele pentru a-i linisti pe delatorii si pe martorii din
procesele mamei sale si a fratilor sai. Pe inventatorii placerilor
monstruoase i-a izgonit de la Roma si a permis cautarea, detinerea
si editarea scrierilor lui Titus Labienus, Cremutius, Cordus si
Cassius Severus interzise de Tiberius si a reluat publicarea
statisticilor imperiale intrerupte de Tiberius.; a acordat
magistratilor dreptul de a pronunta sentinta fara a mai recurge la
el.I-a recenzat cu moderatie pe cavalerii romani, retragandu-i pe
cei care fusesera atinsi de oprobriu sau infamie.Judecatorilor le-a
adaugat o a cincea decurie la cele patru existente, a incercat sa
redea poporului dreptul de vot, restabilind comitiile. A anulat
testamentul lui Tiberius, dar a platit ce dispusese defunctul si
cele prevazute in testamentul Iuliei Augusta. A scutit Italia cu de
impotizitul de 0,5 % din vanzarile la licitatie si i-a despagubit
pe multi pentru pierderile suferinte din timpul incendiilor. I-a
oferit unei liberte 800 000 de sesterti (care fusese torturata, si
nu a denuntat crima savarsita de stapanul ei), iar lui Antiochus
Commagenus i-a oferit un milion de sesterti care fusesera
confiscati. S-a hotarat ca ziua in care preluase imperiul sa se
numeasca Parilia, ca dovada a reintemeierii Romei. A indeplini
patru consulate si a fost darnic cu poporul, oferind cate 300 de
sesterti, banchete somptuoase senatului si ordinului ecvestru,
haine de oras distribuite barbatilor, diademe de purpura si perle
femeilor si copiilor si a adaugat saturnaliilor o zi pe care a
numit-o ziua tineretului.A organizat numeroase lupte de gladiatori,
spectacole de teatru, spectacole de circ, oferind cosuri cu
alimente si cadouri. A facut un pod din corabii, fixate in ancore
pe doua randuri, umbland 2 zile la rand in ambele sensuri, calare.
A organizat spectacole si in provincii. A terminat constructiile
neispravite de Tiberius: templul lui Augustus, teatrul lui Pompeius
si a construit un apeduct in regiunea Tibur si un amfiteatru in
incinta pentru alegeri, la Siracuza a refacut zidurile si templele
degradate, la Samos a incercat sa refaca palatul lui Pollycrates,
sa termine la Milet Templul lui Apollo, sa intemeieze un oras pe
culmile Alpilor etc.Cand venisera regii la Roma pentru indatoririle
lor si au discutat despre nobletea familiilor lor la cina, Caligula
a exclamat in greaca ca trebuie sa fie un singur rege, arogandu-si
titlul de maiestate divina. A cerut sa i se aduca operele cele mai
stralucite din Grecia, chiar si statuia lui Jupiter, statuile fiind
decapitate (in locul lor, au fost puse capete cu chipul sau).A
prelungjit Palatinul pana la For, a transformat in vestibul templul
lui Castor si Polux, a consacrat un templu pentru divinitatea sa,
si-a construit o statue de aur in marime naturala, imbracata zilnic
in aceleasi vesminte asemanatoare cu cele purtate de el insusi. In
noptile cu luna plina, se saruta si se culca cu Selena, iar ziua
discuta in secret cu Jupiter. Spunea ca mama sa s-a nascut in urma
unui incest al lui Augustus cu Iulia, nu recunostea ca era nepotul
lui Agrippa din cauza originii modeste, l-a pangarit pe Augustus, a
interzis sarbatoriilor dedicate lui, crezand ca victoriile de la
Actium si Sicilia au fost funeste si nenorocite pentru poporul
roman; pe strabunica sa Livia Augusta o numea un Ulise imbracat in
patriciana, spunea ca a avut un bunic patern un decemvir din
Fundanum, si-a otravit bunica, Antonia, pe fratele sau, Tiberius,
l-a ucis un tribun trimis de el, pe socrul sau Silanius l-a impins
la sinucidere. L-a crutat pe unchiul sau Claudius pentru a-si bate
joc de el. A intretinut relatii incestuoase cu surorile sale in
plin banchet, obligandu-le sa se desfraneze. Se comporta cu cruzime
si lipsa de respect fata de senatori, i-a demis pe consulii care au
uitat sa publice o proclamatie de ziua sa, timp de 3 zile statul
ramanand fara magistratura. Tulburat de zgomotul de la circ pe timp
de noapte a pus ca spectatorii sa fie izgoniti cu lovituri de bate;
a interzis sa desfasoare copertine in arene pe soarele torid,
obligandu-i pe spectatori sa stea acolo, a inchis hambarele de grau
anuntand ca e foamete; preturile hranirii animalelor salbatice
pentru spectacole fiind prea mari, i-a pus pe condamnatii la moarte
sa se ofere drept hrana. Pe nobili i-a insemnat cu fier rosu si i-a
condamnat la munca in mine, la drumuri sau la animale salbatice, pe
altii i-a obligat sa stea in cusca in patru labe sau i-a taiat cu
ferastraul la jumatatea corpului...si doar pentru ca avusera pareri
proaste despre spectacole . Pe parinti i-a constrans sa asiste la
executarea copiilor lor , pe un autor de comedii l-a zvarlit in foc
din pricina unui vers cu dublu sens. Obisnuia sa se planga ca spre
deosebire de predecesorii sai, nu avusese parte de niciun
cataclism. Organiza decapitari la intamplare a unor prizonieri la
banchete si orgii. La Puetoli, la inagurarea podului, dupa ce a
chemat la el multimea adunata pe mal, i-a navalit pe neasptetate pe
toti in mare s a dat ordin sa fie lovitu cu prajini si vasle pe cei
care se agatau de carmele corabiilor. Spunea glume macabre. A
distrus statuile barbatilor ilustri, a incercat sa distruga poemele
lui Homer, Titus Livius si Vergilius.Le-a interzis tuturor
descendentilor familiilor nobile insemnele traditionale; radea
persoanele care aveau coafuri frumoase. Intretinea relatii amoroase
cu ostaticii, cu M.Lepidus, cu Mnester, Valerius Catullus si cu
nevestele nobililor invitati la cina. Si-a numit calul Incitatus
consul si i-a daruit casa, mobilier si sclavi.Era un risipitor,
inventand noi moduri de a se imbaia, feluri de mancare si cine
extrem de costisitoare; facea bai calde si recu cu esente, sorbea
perle dizvolvate in otet, servea invitatilor paini si alimente din
aur. A azvarlit timp de cateva zile de pe inaltimea bazilicii Iulia
o mare suma de bani asupra plebei.Construia corabii liburnice cu 10
randuri de vasle , cu pupele impodobite cu pietre pretioase, cu
panzele de culori diferite, cu terme si porticuri, cu o mare
varietate de vita-de-vie si de arbori fructiferi. Au fost aruncate
diguri intr-o mare furtunoasa si adanca, au fost taiate stanci din
piatra dura, campiile au fost ridicate la nivelul muntilor prin
transporturi de pamant, varfurile muntilor erau nivelate pentru a
construi palate si vile. A risipit tit tezaurul lui Tiberius in
valoare de 2 miliarde sapte sute de milioane de sesterti. Saracit
si lipsit de resurse, si-a indreptat atentia spre jafuri, utilizand
intrigi, licitatii si impozite.A organizat vaste licitatii,
obligandu-i pe nobili sa le cumpere la preturi exorbitante, fiind
deposedati de bunurile lor . A vandut in Galia la preturi enorme
bijuterii, sclavi si libertii surorilor sale , a perceput impozite
noi si nemaiauzite si juca jocuri de noroc, castigand prin minciuna
si trisare si confisca averi. La nasterea fiicei sale, plangandu-se
de saracia lui, a primit donatii pentru intretinerea si zestrea
copilei. Printr-un edict prin care accepta cadouri de bun augur,
astepta in vestibulul Palatiumului pentru a primi banii pe care
gloata de oameni le azvarlea la picioarele lui. Cand s-a dus la
Mevania sa vada padurea si fluviul Clitumnus, i-a venit ideea unei
campanii in Germania. Cand a ajuns , le-a poruncit catorva germani
din armata sa traverseze Rinul si sa se ascunda, la pranz, a
ararmat prezenta dusmanului si si-a pus cavaleria pretoriana sa
atace, au taiat arbori si i-au dispus in forma unui trofeu. I-a
degradat pe legatii care intarziasera cu trupele auxiliare pentru a
se dovedi un comandant vigilent si sever. A dispus armata la tarmul
Oceanului, a pus in dispozitiv balistele si masinile de razboi, si
pe neasteptate ,a poruncit sa fie culese scoici, soldatii sa-si
umple coifurile si hainele cu acestea ca fiind prazi luate
Oceanului pe care le datorau Capitoliului si Palatinului. Intors la
Roma, 4 luni mai tarziu a fost asasinat de un complot militar
format din centurioni in timpul jocurilor palatine. Cassius
Chaerea, tribun al cohortelor pretoriene, a cerut pentru sine rolul
principal intre conjurati; Caligula obisnuia sa-si bata joc
numindu-l un tip moale si afemeiat. Au fost multe prodigii care
i-au anuntat moartea: la Olympia, statuia lui Zeus care avea sa fie
daramata, a scos un hohot de ras, Capitolul de la Capua sau
sanctuarul lui Apollo la Roma au fost lovite de fulgere, astrologul
il anunta pe Caligula ca i se apropie sfarsitul, iar in ajunul
mortii visase ca va sta in ceruri alaturi de tronul lui Jupiter si
ca zeul l-a aruncat pe pamant cu o lovitura data cu degetul mare de
la piciorul drept.In ziua asasinatului, Chaerea l-a ranit grav la
gat cu sabia pe la spate, iar tribunul Cornelius Sabinus i-a
strapuns pieptul. Desi cazut, Caligula a spus ca este inca in
viata, dar conjuratii l-au rapus cu inca 30 de lovituri. Caligula a
murit la 29 de ani si 8 zile. Cadavrul i-a fost ars pe jumatate pe
un rug improvizat.Paznicii gradinii au fost hartuiti de stafii in
fiecare noapte, pana cand a fost distrusa de un incendiu. O data cu
el a fost ucisa si sotia sa, Caesonia, strapunsa cu sabia de catre
un centurion, iar fiica sa a fost zdrobita de un perete.Cartea
VI-NeroNero s-a nascut la Antium la 9 luni dupa moartea lui
Tiberius, cu 18 zile inainte de kalendele lui ianuarie.In baza
horoscopului sau s-au pronosticat o multime de lucruri
infioratoare. A primit numele de Claudius, adoptat de acesta, desi
atunci, Claudius era bataia de joc a curtii.Si-a pierdut tatal cand
avea 3 ani, a mostenit a treia parte din bunuri. Mama lui era
exilata, el fara resurse si era crescut de matusa lepida sub
supravegherea a doi pedagogi, un dansator si un frizer. Inaltarea
Influentei mamei sale rechemete din exil a facut sa se raspandeasca
zvonuri cum ca Messalina, sotia lui Claudius, considerandu-l pe
Nero ca un rival al lui Britannnicus, ar fi trimis asasini sa-l
stranguleze, dar acestia au fost inspaimantati de un balaur care
s-a ridicat de pe perna-s-ar fi descoperit resturile unui sarpe pe
perna lui, din vointa mamei sale, resturile au fost inchise intr-o
bratara de aur pe care Nero a purtat-o pana cand acesta si-a ucis
mama.A participat cu succes la jocurile troiene de la circ, iar la
11 ani a fost adoptat de Claudius si l-a primit ca profesor pe
Seneca.Debutand in for, a oferit daruri poporului, soldatilor un
donativ, le-a prezentat pretorienilor scutul cu mana lui. Si-a
facut debutul de jucator in calitate de perfect al Romei cu ocazia
sarbatorilor latine. S-a casatorit cu Octavia si a organizat in
sanatatea lui Claudius jocuri de circ si o vanatoare.Avea 17 ani
cand a murit Claudius. S-a dus la soldatii de garda si salutat cu
titlul de imperator pe treptele Palatiumului si dus in lectica pana
in tabara pretorienilor, apoi, la senat, acceptand toate onorurile
nemasurate cu care a fost coplesit, cu exceptia titlului de parinte
al patriei, refuzat din cauza varstei.I-a organizat funeralii
extraordinare lui Claudius, i-a rostit elogiul funebru si l-a
trecut in randul zeilor si onorurile tatalui sau Domitius. I-a dat
mamei sale mana libera pentru toate chestiunile particulare si de
stat. A stabilit la Antium o colonie a veteranilor pretorieni
carora le-a adaugat pe cei mai bogati dintre primpilari si a
construit cu mare cheltuiala un port. A declarat ca va guverna in
baza principilor lui Augustus si si-a aratat generozitatea,
clementa, amabilitatea fata de popor. A redus la un sfert
recompensele acordate celro care denuntau infractiunile fata de
prevederile legii Papia. A distribuit poporului 400 de sesterti de
cap de om, a decis ca fiecare senator nobil dar ruinat, sa
primeasca un salariu anual care se ridica la 500 000 de sesterti,
iar cohortelor pretoriene le-a promis distribuirea gratuita de grau
pe luna.La exercitiile militare era admisa si plebea . Recita
poezii la teatru, a organizat un numar mare de spectacole de genuri
diferite: jocurile tineretului , de circ, reprezentatii teatrale,
lupte de gladiatori. Zilnic daruia cu darnicie poporului cadouri
precum : o mie de pasari de toate felurile, merinde, bonuri pentru
grau, haine, aur, argint, pietre pretioase, tablouri, sclavi,
animale domestice, vite de povara, corabii , locuinte si ogoare.Nu
permitea uciderea nimanui in spectacolele de gladiatori din primul
an, nici pe cei condamnati, intre luptatori figurau 400 de senatori
si 600 de cavaleri romani; o data, Nero a organizat o batalie
navala in care monstri marini inotau in apa de mare, efebii dansau
dansuri pyrrhice, obtinand actul de cetatenie romana, iar un taur
s-a cuplat cu o vaca de lemn in care multi spectatori credeau ca
era inchisa Pasiphae.Nero prezida rar la spectacole, privindu-le
intins de pe un pat.A instituit un concurs cincinal triplu dupa
model grecesc-de muzica, calarie, gimnastica-Concursul Neonian. A
inagurat terme si un gimaziu si a oferit ulei senatului si
ordinului ecvestru. A exercitat patru consulate.Cand judeca nu
raspundea reclamantilor decat a doua zi si in scris. A construit
porticuri cu terase deasupra in fata blocurilor si caselor pentru a
fi combatute incendiile. Hotarase sa prelungeasca zidurile Romei
pana la Ostia si de acolo sa aduca printr-un canal apa de mare in
vechile cartiere ale orasului. S-a pus limita luxului, cinele
publice s-au redus la distribuiri de hrana, s-a interzis ca in
carciumi sa fie vanduta mancare gatita, cu exceptia legumelor, au
fost trimisi la supliciu crestinii, au fost interzise glumele
conducatorilor de cvadrige, pantomimii au fost izgoniti din Roma,
iar impotriva falsificatorilor s-au luat masuri dure. Nero nu a
avut dorinta de a mari si intinde imperiul, ba chiar s-a gandit sa
retraga armata din Britania.A transformat in provincie regatul
Pontului cu acordul lui Polemon, si Alpii dupa moartea lui
Cottius.A facut doua calatorii: una la Alexandria, alta in Ahaia, a
renuntat insa la cea alexandriana chiar in ziua plecarii, tulburat
de un scrupul religios A studiat muzica de indata ce a devenit
imparat, l-a chemat pe citaredul Terpnus pentru a-l invata sa
cante, organizand spectacole de cantece si jucand in tragedii
roluri de eroi si zei, dar si de eroine si zeite, purtand masti.In
timp ce canta nu era permisa parasirea teatrului in nici un caz de
necesitate, multe femei nascand in timpul spectacolelor, iar multi,
plictisiti sa asculte si sa tot aplaude, stiind portile oraselor
inchise au sarit pe furis peste ziduri ori s-au lasat dusi simuland
pe mortii. Nero era emotionat la culme in timpul concursurilor,
dovedea atata invidie fata de adversari si teama fata de jucatori
si de multe ori le intindea curse sau ii corupea.A condus care in
concursuri si a aparut cu un atelaj de 10 cai la Olimpia, iar cand
a fost aruncat de pe carul sau, desi s-a urcat inapoi, n-a putut
incheia cursa , dar a fost proclamat invingator.La caderea serii,
punea imediat mana pe o boneta sau o cascheta si se ducea la
carciumi, colinda vesel prin cartiere si se lua la bataie.
Prelungea banchetele de la pranz pana la miezul noptii, se inviora
cu bai reci cu zapada pe timp de vara, benchetuia in public fie in
bazinul bataliei navale, fie pe Campul lui Marte, fie in Circus
Maximus si era servit de curtezanele si cantaretele la flaut ale
Romei. Cand cobora pe Tibru spre Ostia sau cand se afla pe corabie
in golful Baiae, se dispuneau pe mal hanuri unde se puteau vedea
matroane gata de desfrau tranformate in hangite. Erau invitati la
masa prieteni, unul a cheltuit 4 milioane de sesterti pentru un
banchet cu diademe si un altul cu trandafiri.A violat-o pe fecioara
vestala Rubria. Era sa se casatoreasca cu liberta Acte si a pus
barbati sa jure ca-i de neam regesc. L-a transformat pe Sporus in
femeie dupa ce l-a castrat, imbracandu-l intr-un voal rosu, fapt ce
a inspirat o gluma spirituala ce noroc ar fi fost pentru omenire
daca Domitius tatal ar fi avut o asemenea nevasta. L-a impodobit ca
pe o principesa si l-a plimbat prin lectica si se saruta oriunde. A
vrut sa intretina relatii sexuale si cu mama sa, dar a fost
disiduat de adversarii Agrippinei. S-a prostituat, acoperit cu o
piele de fiara salbatica, navalind asupra organelor genitale ale
unor barbati si femei legati de un stalp si dupa ce isi satisfacea
poftele, se oferea libertului sau Doryphorus, s-a casatorit cu
Sporus si imita gemetele fecioarelor care erau dezvirginate.Era
risipitor, pentru a-l primi pe Tiridates, a scos din tezaurul
public 800 milioane de sesterti pe zi, lar la plecare i-a mai
daruit inca o 100 de milioane, le-a daruit citaderului Menecrates
si mirmilonului Spicullus patrimonii si cladiri demne de un
general. Nu purta niciodata o haina de 2 ori. Juca la zaruri 400
000 de sesteri de punct. Pescuia cu o undita de aur, cu fire de
purpura si de culoare stacojie. Nu calatorea niciodata cu mai putin
de 1000 de vehicule, cu catari si potcoave de argint, cu viziri
imbracati in lana si o multime de mazaci si de mesageti acoperiti
cu decoratii si de bratari.Cheltuia foarte mult pe constructii: o
casa care se intindea de la Palatin pana la Esquilin si a numit-o
Casa de Trecere, dupa reconstruirea sa in urma unui incendiu, a
numit-o Casa de Aur. A conctruit o piscina de la Misenum pana la
lacul Avernus,.A fost complice la asasinarea lui Claudius, l-a
otravit pe Britanicus are avea o voce mai placuta, si-a ucis mama
si matusa. A incercat sa-si ucida mama otravind-o, prin intermediul
unei masinarii care sa cada adupra ei in timpul noptii si a planuit
o corabie care se putea usor sa se descompuna , ca sa piara prin
naufragiu. In cele din urma, a fost ucisa prin injunghiere. In
afara de Octavia ,a mai avut doua sotii: pe Popeea Sabina, si
Statilia Messalina. Plictisit de Octavia, a ucis-o. Pe Popeea a
ucis-o, fiind insarcinata, dupa ce i-a facut reprosuri ca s-a
intors seara tarziu de la o cursa de care. Pe fiica lui Claudius a
ucis-o fiindca refuzase sa se casatoreasca cu el, sub pretextul ca
pregatea o revolutie, l-a violat si ucis pe Aulius Plautius, a
poruncit ca fiul sau vitreg si al Popeei, sa fie inecat in mare in
timp ce pescuia. L-a impins la sinucidere pe Seneca si a canta
Cantarea Troiei la incendiul Romei.La inceperea revoltelor, a
crezut ca toti conspirau asupra sa, a trimis sa fie ucisi toti
exilatii, pe toti galii de la Roma, sa ucida intreg Senatul prin
otravire in timpul unui banchet, sa incendieze Roma si sa dea
drumul fiarelro salbatice impotriva poporului, dar a abandonat din
remuscare. A tuns ca pe niste barbati si a inarmat ca pe amazoane
niste concubine.Ramas singur si retragandu-se din Roma, si-a infipt
un puman in gat cu ajutorul lui Ephaphroditus, secretarul sau,
murind la 32 de ani, iar bucuria declansata de moartea a facut
toata plebea sa mearga prin Roma cu bonete frigiene pe
cap.Funerarile au costat 200 000 de sesterti.Avea o statura
normala, corpul acoperit de pete si rau mirositor, parul blond,
chipul mai degraba frumos decat distins, ochii verzui si miopi,
gatul gros , burta proeminenta, picioarele subtiri, sanatatea
robusta. Avea talent poetic, a studiat filosofia, canta la orgile
hidraulice, flaut si cimpoi.Era comparat cu Apollo prin cantec, cu
Helios conducand carul, si cu Hercules atunci cand a incercat sa se
lupte cu un leu .
EGINHARD-VIATA LUI CAROL CEL MARE Dupa moartea tatalui sau,
Carol a impartit domnia cu fratele sau, indurand cu rabdare
dusmania si invidia acestuia.La indemnul mamei sale, s-a casatorit
cu fiica lui Desiderius, regele longorbarzilor, la un an dupa, a
repudiat-o si a luat-o de sotie pe Hildegard din neamul suabilor-a
avut trei fii cu ea: Carol, Pepin si Ludovic, si fiice : Rotrude,
Bertha si Gisla, primele doua cu Fastrada, o germana din neamul
francilor orientali, iar a treia cu o concubina. Dupa moartea lui
Fastrada, a avut patru concubine: Madelgard-care i-a daruit o fiica
numita Rotilde; Gervinde, o saxona cu care a avut o fiica numita
Adeltrude; Regina care i-a nascut pe Drogon si Hugo; Adeline, care
i l-a daruit pe Theoderic.Mama sa Berthrada a imbatranit langa el,
intretinuta cu mare cinste. O trata cu respect, singura
neintelegere avand-o cu ea atunci cand a divortat de fiica regelui
Desiderius.A murit dupa ce a murit Hildegard, fiind inmormantata cu
mare cinste in basilica Sfantului Denis, unde odihnea si tatal
sau.A avut o singura sora, Gisla, care s-a calugarit de tanara.A
socotit potrivit pentru copii sai sa invete artele liberale, de
care se ocupa si el insusi, i-a desprins cum sa calareasca dupa
obiceiul francilor, sa manuiasca armele si sa vaneze, iar fetelor
le-a poruncit sa invete sa lucreze lana, cu furca si cu fusul, sa
nu leneveasca din lipsa de ocupatie si sa primeasca educatie de
femei cinstite.Carol cel Plesuv a murit dinaintea sa, pe Pepin il
facuse regele Italiei, pe Rotrude o logodise cu Constantin,
imparatul bizantin. De la Pepin ramanse un fiu, Bernand si cinci
fiice. Dupa moartea fiului sau, a hotarat ca nepotul acestuia sa-l
urmeze la tron. A indurat moartea fiilor si fiicelor cu mai putina
impacare. Cand a fost instiintat de moartea pontifului roman
Adrian, pe care il socotea ca pe un prieten adevarat, la plans ca
si cum ar fi pierdut un frate. Se imprietenea usor, era statornic
si se arata devotat celor care il lega o astfel de afinitate. Avea
grija de educatia fiilor si fiicelor sale si nu cina niciodata fara
ei si nici nu pleca la drum fara ei.Fii sai calareau alaturi de el,
iar fiicele sale il urmau in ariegarda, pazite de garzi special
instruite.Nu a vrut sa le dea in casatorie.Avea de la o concubina
un fiu , pe nume Pepin, care era frumos la chip, dar cocosatc. Cand
ierna in Bavaria, in timpul razboiului cu hunii, prefacandu-se
bolnav, a complotat impotriva lui impreuna cu cativa nobili franci.
Dupa ce a aflat acest delict, i-a condamnat pe conjurati si l-a
calugarit pe fiul sau.A scapat dintr-o alta conjuratie in Germania,
multi fiind orbiti, altii au scapat teferi, dar toti au fost
exilati.Doar trei fusesera ucisi. Obarsia si pricina acestei
conjuratii a fost cruzimea reginei Fastrada; in ambele imprejurari
s-a conspirat impotriva regelui pentru ca s-a lasat influentat de
cruzimea sotiei sale , s-a abatut de la bunatatea si blandetea . Se
purta in restul vietii cu afectiune si cordialitate incat nimeni nu
i-a adus repros pentru vreo cruzime nedreapta.Ii iubea pe straini
si punea multa grija in primirea lor, sarcina fiind atribuita mai
degraba regatului decat casei sale.Era laudat pentru marinimia si
generozitatea sa.La trup era mare si robust, inalt de statura, avea
7 picioare in inaltime, cu crestetul capului rotund, ochi foarte
vioi si mari, cu nasul mare, par alb, deschis si razator la chip,
parand a fi un barbat demn si autoritar, desi ceafa ii era groasa
si scurta, iar pantecele proeminent, armonia celorlalte membre
ascunzand defectele. Avea un mers sigur si o infatisare
barbateasca, vocea-i era clara, dar nu pe masura trupului sau, se
bucura de o sanatate robusta, a suferit decat cu patru ani inainte
de moarte de accese frecvente de febra, iar spre sfarsitul vietii
schiopata. Proceda mai mult dupa capul sau decat dupa sfatul
medicilor, pe care ii ura pentru ca-l indemnau sa renunte la
bucatele fripte cu care era obisnuit si mancarurile fripte.
Practica calaritul si vanatoarea, ii placeau apele termale si
inota. A construit un palat la Aix, unde a locuit pana la moartea
sa. Isi invita la baie fii, nobilii si prietenii sai, chiar si
garzile si insotitorii sai sa-i tina tovarasie.Se imbraca dupa
obiceiul francilor, pe trup purta o camasa si izmana de in,
deasupra o tunica tivita cu matase si pantaloni, obiele in jurul
gambelor si al picioarelor, iar pieptul si umerii si-i acoperea
iarna cu blana de lutru sau de sobolan; purta o manta albastra si
spada pururi incinsa, ale carei maner si curea erau de aur sau
argint. Purta spada batuta cu pietre pretioase in zilele de
sarbatoare sau cand veneau ambasadorii straini. Respingea
vesmintele straine si doar la Roma, rugat de papa a imbracat tunica
lunga si hlamida si s-a incaltat in felul romanilor. La sarbatori
purta un vesmant de aur ce-i tinea mantia si diadema de aur batuta
cu nestemate, in celelalte zile se imbraca ca un om de rand.La
mancare si bautura era cumpatat, mai cumpatat la bautura, ca unul
care detesta betia. Se plangea de posturile ce ii erau daunatoare.
Benchetuia rar si doar la sarbatorile mari, dar atunci avea un
numar mare de convici. Cina lui zilnica era alcatuita din patru
feluri de mancare, in afara de friptura de vanat pe care vanatorii
i-o faceau la frigare.La masa fie asculta muzica, fie vreo lectura.
I se citea istorie sau fapte de vitejie ale anticilor. Ii placeau
cartile Sfantului Augustin-De civitate Dei. La vin si la bauturi
era retinut incat bea de 3 ori la o masa. Vara, la masa de amiaza,
manca fructe, isi tunra de baut o singura data, apoi dezbracat si
descaltat precum obisnuia pentru somnul de noapte, se odihnea 2-3
ore. Noaptea se trezea de 4-5 ori pentru ca sa se roage.Isi primea
prietenii, dar si impricinatii la procese, ca si cum se afla la
tribunal.Vorbea elocvent si curgator, putand exprima cu maxima
claritate. S-a straduit sa invete limbi straine, vorbea latina ca
pe limba sa materna si intelegea putin greaca.A studiat cu mare
pasiune artele liberale.I-a avut ca profesor de gramatica pe Petru
Pisanul, si pe Alcuin care il invata retorica, dialectica si
astronomia. Carol studia calculul si isi dedica atentia asupra
astrelor.Incerca sa invete sa scrie, isi punea sub perna tablite si
foi de pergament, pentru ca in timpul liber sa invete sa scrie
literele, dar a inceput tarziu, avand un rezultat slab.A cultivat
religia crestina, construind la Aix o basilica impodobita cu aur si
argint, cu candelabre, usi si balustrade din bronz masiv si coloane
de marmura de la Roma si Ravenna. Frecventa biserica si dimineata
si seara, donase basilicii vase de aur si argint si vesminte
sarcerdotale, incat nici portarii de cel mai mic rang eclesiastic
nu-si faceau slujba in hainele lor. A incercat sa citeasca si
psalmodieze, dar nu citea in public si nici nu canta laolalta cu
vocea scazuta. Ravnea in a-i ajuta pe crestinii saraci, savarsind
un act de generozitate dezinteresata-elemosyne, ajutandu-i si pe
cei din Siria, Egipt, Africa, Ierusalim, Alexandria si Cartagina .
Cinstea biserica Sfantului Petru de la Roma, donand sume mari de
bani de aur si argint, a donat odoare bogate pontifilor, si incerca
sa-i redea Romei stravechea autoritate.Acolo a fost incoronat
imparat de Papa Leon. N-ar fi intrat in biserica in acceea zi de
Craciun. A indurat invidia imparatilor bizantini cu multa rabdare
si marinimie. A impus legi si a pus sa fie rescrise stravechile
cantece barbarem a inceput redactarea gramaticii a limbii franceze
si a redenumit lunile.Batran si bolnav, la sfarsitul vietii, l-a
asociat la domnie pe fiul sau Ludovic. A cazut la pat dupa un atac
de febra. A murit la 72 de ani.A fost dus la biserica si
inmormantat. Multe semne prevestitoare s-au ivit inainte sa moara:
de la eclipse la prabusirea unui portic, de la incendiul unui pod
de peste Rin la traznirea basilici de un fulger, pana cand a vazut
o cometa in timpul unei expeditii in Saxonia.
Raul Glaber-Anul 1000 Raul Glaber a asistat la foametea din 1033
care a devastat tinutul Burgundia. Descrie ca foametea a inceput sa
provoace ravagii si lumea se lasa cuprinsa de teama ca intreaga
specie umana ar fi putut disparea. Conditile atmosferice erau
neprielnice incat omul nu gasea o clipa potrivita pentru semanat si
din pricina inundatiilor nu-si puteau strange recoltele.Natura ii
declarase razboi pentru ca divinitatea ii pedepsea pe oameni pentru
nesupunere. Ploi nesfarsite muiasera pamantul incat nu se putea
trage nicio brazda in stare sa primeasca vreo samanta. La vremea
secerisului, buriana si mohorata neghina umplusera campurile.
Dintr-o banita de samanta, acolo unde pamantul era mai roditor,
abia daca se umplea, la secerat, un sextar, iar dintr-un sextar
abia daca scotea un pumn de boabe. Aceasta nerodnicie razbunatoare
aparuse si in orient: Grecia era devastata, si se raspandise si in
Galia si in Italia, atingand triburile englezilor. Lipsa hranei
lovea intregul norod, cei bogati si cei din clasele mijlocii se
topeau odata cu saracii, considerandu-se ca jafurile celor
puternici trebuia sa se opreasca in fata saraciei universale.Daca
se mai gasea ceva mancare, statea in puterea celui care vindea sa
accepte pretul sau sa ceara mai mult. In multe locuri, se vindea
banita cu 60 de scuzi si un sextar cu 15.Dupa ce toate animalele
salbatice si pasarile vazduhului fusesera mancate, oamenii
inclestati de o foamete devoratoare, se apucara sa adune hoituri.
Multi se hraneau cu radacinile padurilor si ierburile apelor,
singurul leac pentru a domoli mania divinitatii era retragerea in
sine. Foamea ii impinse pe multi sa manance carne de om.Calatorii
eray raoutu de catre cei mai robusti decat ei, hacuiti, fierti si
mancati. Multi oameni, pribegind dintr-un loc in altul, alungati de
foame, trageau in drum, pe la vreo casa primitoare, dar noaptea
erau ucisi si folositi drept hrana de catre cei care ii gazduisera.
Multi ii ademeneau pe copii cu un ou sau un mar in locuri pustii,
unde-i macelareau si se ospatau cu ei. Trupurile celor morti erau
smulse din pamant si mancate. Soiul acesta de turbare luase
proportii incat animalele fara stapan erau mai putin amenintate de
rapitori decat oamenii. Unii vindeau carne de om la targul de la
Tournus.Cei arestati nu-si negau nelegiurirea, erau legati si arsi
pe rug. Altii exhumau cadavrele oamenilor ca sa se hraneasca,
prinsi, erau arsi pe rug.La o biserica de langa Macon, in padurea
Chatenet, un om furios isi cladise o casa, iar toti ce treceau
acolo erau ucisi si sfartecati pentru pranzurile sale cumplite. Un
cuplu ce ceruse gazduire vazusera capete taiate. A fost parat,
arestat si ars pe rug.Multi oameni scoteau din pamant un lut alb,
asemanator argilei, il amestecau cu faina sau taratele si faceau
paine, devenind mai palizi si plin de basici, vocile devenind tot
mai pitigaiate. Din lipsa unui mormant, lupii se infruptau din
cadavre si isi cautau prada printre oameni. Numarul mortilor fiind
prea mare, erau ingropati in gropi comune. Multi plecau in alte
tinuturi , dar mureau pe drum de foame. Lumea , ca o pedeapsa
pentru pacatele sale, suferise aceasta napasta pentru a se cai
vreme de 3 ani. S-au scos podoabele bisericilor la vanzare in
beneficiul nevoiasilor, s-au rispit tezaurele. Mortile ii ingrozeau
pe oamenii bisericii. Se credea ca ordinea anotimpurilor se
intorsese definitiv si acesta era sfarsitul umanitatii. Loviti de
misterioasa napasta a razbunarii divine, rar se intalnea vreun om
cu inima stransa, sa se aplece umilit, ridicand sufletul si mainile
catre Dumnezeu pentru a-l chema in ajutor, indeplinindu-se profetia
lui Isaia: Si poporul nu s-a intors cu fata catre cel care-l
lovea.
In anul 1022, se descoperi la Orleans o erezie , ai carei
germeni multi timp ascunsi au facut sa creasca bolda deasa a
pierzaniei, aruncand un numar mare de oameni sa se arunce in plasa
orbirii sale. Erezia s-ar fi raspandit in Galia printr-o femeie,
sosita din Italia, era posedata de diavol si vicia tot ce atingea,
si pe cei simpli si prosti, si pe invatatii si clericii,
otravindu-i cu otrava infamiei ei. Cei doi autori ai perversei
doctrine eretice traversau orasul drept cei mai nobili si mai
invatati membri ai clerului: Herbert si Lisoius. Cat timp isi
ascundeau afacerea, regele si mai marii palatului ii tinura de
prieteni; ceea ce le-a permis sa corupa cu mai multa usurinta pe
multi crestini, incercand sa raspandeasca primejdioasa doctrina si
in orasele vecine. La Rouen, traia un preot, caruia dorea sa-i
impartaseasca erezia; le trimeau mesageri insarcinati sa-l
instruiasca i toate secretele invataturii lor perverse. Fiind la
curent, preotul l-a cautat pe contele credincios al orasului,
Richard duce al Normandiei, caruia ii relata tot ce stia despre
aceasta afacere. Contele i-a transmis regelui pentru a-i dezvalui
raul secret care bantuia regatul printre oile lui Hristos. Regele
Robert, afland, profund intristat, fiind un bun crestin si invatat,
se temea de moartea sufletelor si de ruinarea tarii. Se grabi spre
Orleans, reuni un numar mare de episcopi, abati, calugari si laici
si incepu grabnic sa caute autorul doctrinii perverse si pe cei
corupti care i se alaturasera sectei. In timpul anchetei printre
clerici, Lisoius si Herbert nu negara, facand public secretul, si
marturisira public ca pentru nimic in lume nu s-ar lepada de
erezie. Dezvaluirile sporisera tristetea regelui si episcopilor
incat ii interogara in taina si ambii pareau oameni care au adus
servicii prin moravurile lor ireprosabile-Lisoius era la manastirea
Saint-Croix ca cel mai milostiv printre clerici, iar Herbert era
directorul scolii in biserica Sain Pierre de Puellier. S-au raliat
acestei secte de multa vreme si sperau ca toti se vor alatura.
Spuneau ca cerul si pamantul existau dintotdeauna. Erau inruditi cu
ereticii epicurieni. Vedeau destui credinciosi la martori.
In anul 1000 de la Patimile lui Hristos, dupa o foamete
dezastruoasa, ploile se linistira, ascultand bunatatea si mila
divina.Cerul surase, se luminase, insufletit de vanturi
prietenoase, aratandu-se generozitatea Creatorului. Vegetatia isi
revenise la viata si era o abundenta de roase care alungasera
foametea. Bolnavii se vindecau in adunarile in care erau adusi
sfintii. Oamenii vedeau semnul pactului defintiv al legamantului
dintre ei si Dumnezeu, stabilindu-se dupa 5 ani, pentru
consolidarea pacii, reinnoindu-se manifestarile in intreaga lume.
Graul, vinul si roadele pamantului au fost abundente.Orice hrana
pentru om, in afara de carne si bucate delicate, nu mai aveau nici
un pret, ca pe vremea marelui jubileu mozaic din antichitate. Raul
nu era invins, oamenii nu scapasera de ispite. Dar sporesc semnele
unei noi aliante si al unui suflu tineresc pe care il comunica
intregii creatii.
Raul Glaber povesteste intalnirea sa cu diavolul pe cand se afla
la manastirea preafericitului martir Leger Champeaux, intr-o noapte
de Matutinae. Vazuse un pitic orobil la vedere, de o statura
mijlocie, cu un gat subtire, o fata scofalcita, ochii negri,
fruntea ca o scoarta, incretita, cu narile subtiri si gura ca un
bot, buzele umflate si barbia trasa inapoi si foarte teapana, cu o
barba de tap, cu urechile paroase si lunguiete, cu parul ridicat in
varful capului, dinti de caine, teasta ascutita, pieptul umflat,
spatele cocosat, cu fese tremurande, vesminte sordide, incins de
efort, cu tot trupul aplecat inainte. Se prinse de un capat al
patului, zgaltaindu-l pe autor spunandu-i ca nu va mai sta mult in
acest loc. Inspaimantat, autorul se trezeste brusc si il vede asa
cum l-a descris, scrasnind din dinti si repetandu-i ca nu va mai
sta mult pe aici. Sari din pat, alerga in oratoriu, si se
prosternase de spaima in fata altarului Sf. Parinte Benedict,
coplesit de spaima, ramase mult timp acolo, incercand sa-si aduca
aminte de pacatele grave pe care le-a comis din frageda pruncie,
din nesupunere si nepasare, smuls cu forta de unchiul sau din
vanitatile vietii seculare in viata de calugar, spunand ca si-a
schimbat doar vesmantul, nu si mintea.Purtarea sa ii facu pe fratii
de la manastire sa-l alunge din comunitatea lor din pricina
cunostiintelor sale literare. Cand se aflase la manastirea Sf.
Martir Benigne, la Dijon, un diavol asemanator, aparuse in
dormitorul fratilor, strigand dupa asistent.A doua zi, un tanar mai
slab la minte, Thierri, fugi din manastire si traise ca un laic,
dar se cai si reveni in sfantul ordin. A treia oara, cand se afla
la biserica preafericitei maria, Moutiers Saint Jean, intr-o
noapte, pe cand se bateau clopotele, obosit, nu s-a trezit la
bataia clopotului, il vazu pe diavol urcand gafaind scarile ;cu
mainile la spate, sprijinit de zid, repeta de doua ori: Eu sunt cel
ce sta cu aceia care raman. Unul din frati, care avea obiceiul sa
ramana ascuns in pat, indemnat de demon, indrazni sa iasa din
manastire si ramase in afara ei, cu laicii, petrecand 6 zile de
viata dezordonata, dar se intoarse in ziua a 7-a cait. Dupa cum
atesta Sfantul Grigore, ca aceste aparitii sunt vatamatoare pentru
unii, pe altii ii ajuta sa se pocaiasca.Euharistia era considerata
ca fiind datatoare de viata si oamenii credeau ca-i adapostesc de
caderea in pacat.Daca trupul si sangele Domnului erau abandonate su
dustruse prin neglijenta, nu le ramanea decat penitenta si
judecata. Numai un adevarat crestin putea sa primeasca euharistia
ca pe un instrument al mantuirii sale. Un individ imbracat in haine
preotesti, judecat, avu indrazneala sa primeasca
impartasania.Marturisi crima pe care o negase.In Comitatul Chalon,
in ajunul unui dezastru, oamenii vazusera painea sfintita
transformata in carne umana. La Dijon, o persoana care aducea
Euharistia unui bolnav, o scapa din mana, redescoperita la fel de
imaculata ca atunci ,la marginea drumului, dupa un an. La Lyon, la
manastirea Ile Barbe, un individ a pus mana pe cutiuta in care se
pastra Euharistia, s-a smuls din mainile lui si a ramas in
aer.Brysmalul isi dovedise virturea mantuitoare, rezistand in fata
incendiilor, vindecand bolnavii, readucandu-i la viata pe bolnavii
de friguri. La Manastirea Moutiers- Sain Jean, in timpul abatelui
Guillane de Volpiano, in timpul unui incendiu, fratii luara
brysmalul si-l ridicara ca pe un steag, stingand flacarile. Dar
fanionul, smuls de vant, zbura pana intr-un sat Tivauche, asezat pe
o casa, fu readus la manastire. De Paste, in biserica manastirii,
inchinata zeului Pavel, un preot scapa potirul pe jos. Temandu-se
ca stangacia preotului sa nu atraga pedeapsa divina, abatele
porunci ca trei calugari sa faca penitenta.
Principele Machiaveli considera ca un principe trebuie sa aiba o
singura tinta si un singur gand, ca stiinta cea mai potrivita
pentru el este cea a razboiului, a organizarii si a disciplinei
pentru a se mentine puternic.Fracesco Sforza, pentru a avut armata,
dintr-un om oarecare a devenit duce al Milanului, iar fii sai, care
au ocolit truda armelor, din duci au devenit oameni de rand. Cei
lipsiti de armata merita dispretul celorlalti. Cel lipsit de arme
plin de dispret nu poate fi comparat cu cel cu arme care este plin
de banuieli.Un principe trebuie sa invete sa vaneze si sa cunoasca
natura locurilor, sa-si cunoasca tara, sa dobandeasca abilitati
fizice. Trebuie sa cunoasca istoria pentru a cerceta vietile
oamenilor de seama si actiunile lor militare si sa urmeze modelul
unui inaintas. In timp de pace sa nu se odihneasca.Principele care
vrea sa-si pastreze puterea va trebui sa invete sa poata sa nu fie
bun si sa stie fie sau sa nu fie astfel dupa cum este nevoie. Unii
sunt darnici, altii meschini-miseri, altii darnici, altii lacomi,
unii cruzi, altii milosi, unii sperjuri, altii care isi tin
cuvantul, unii lipsiti de vlaga si lasi, altii cutezatori si
curajosi, unii binevoitori si apropiati, altii mandi, unii iubitori
de placere, altii casti, unii intregi, altii vicleni, incapatanati,
docili, seriosi, usuratici, unii credinciosi, altii fara
religie.Principele sa fie atat de intelept incat sa evite
josniciile care l-ar face sa-si piarda statul, si sa se fereasca,
daca nu sa se lase in vointa lor fara prea multa grija.Sa nu-i pese
de faima rea a acelor pacate fara de care i-ar fi greu sa pastreze
statul, caci daca am cercetam cu atentie, vom observa ca unele
scopuri care par virtuoase, ne-ar duce la pieire, in timp ce
altele, care ni se par rele, ne fac sa dobandim, prin atingerea
lor, si siguranta si bunastarea.Declara ca e bine sa fii considerat
darnic, dar nu practicata in mod exagerat si trebuie practicata in
mod chibzuit. Nu trebuie sa lasi deoparte nici un fel de maretie
costisitoare pentru a-si pastra faima printre oameni. Daca isi
cheltuie nespus de mult averea si la sfarsit sa impovaraze poporul
cu biruri, va aduce asupra sa ura supusilor sai si putina pretuire
din partea tuturor deoarece si el va ajunge sarac, atragandu-si
faima de om meschin. Daca este prudent, nu trebuie sa-i pese de
faima de om meschin si oamenii il vor vedea mai darnic daca
economiseste banii pentru aparare. Va fi darnic cu multi carora nu
le ia nimic si zgarcit cu cei putini carora nu le da nimic. Il da
ca exemplu pe Papa Iuliu II care a folosit faima darniciei pentru a
ajunge pe tron si dupa, nu si-a mai pastrat-o pentru a purta
razboaie, pe regele contemporan al Frantei care n-a pus biruri
pentru a castiga razboaie si regele contemporan al Spaniei care,
daca ar fi fost socotit darnic, n-ar fi intreprins atatea
razboaie.Pentru a nu-si jefui supusii, ca sa se apere, pentru a nu
ajunge sarac si dispretuit, pentru a nu deveni lacom, principele
trebuie sa nu fie ingrijorat de faima lui de zgarcit. Trebuie sa
fie si econom si sa nu renunte la darnicie. Principele care isi
poarta armatele pretutindeni si se imbogateste din prazi, jafuri si
biruri, care preia bunurile altora, trebuie sa arate ca e darnic,
astfel, soldatii nu l-ar urma. A risipi bunurile altora nu-ti
micsoreaza faima, ci iti aduce mai multa glorie. Principele sa se
fereasca de a nu fi dispretuit si urat, iar darnicia te poate duce
la ambele. Este mai intelept sa-ti pastrezi reputatia de om
zgarcit, care iti provoaca o faima proasta dar lipsita de ura,
decat sa-ti castigi faima de om darnic si pentru aceasta s-o
dobandesti pe aceea de om lacom si jefuitor, ceea ce va insemna
atat dezonoarea si ura oamenilor.Il socotea pe Cezar Borgia ca
fiind un om crud, totusi, cruzimea sa restabilise ordinea in
Romagna, adusese acesti provincii pacea si unitatea si ii castigase
loialitatea, fiind mai milos decat poporul florentin.Pentru a nu fi
acuzat de cruzime, a lasat ca Pistoia sa fie distrusa. Principele
nu trebuia sa fie ingrijorat sa-si tina supusii stansi uniti si
credinciosi lui, sa-si creeze faima de om crud. Lasa se dezvolte
liber dezordinele care duc la ucideri si jafuri. Pentru un principe
nou e foarte greu sa evite faima de om crud. Nu trebuie sa dea usor
crezare acuzatiilor sau sa treaca repede la actiune, trebuie sa
procedeze cumpatat, cu intelepciune si cu omenie, sa nu-i lipseasca
prudenta. Se punea problema a fii iubit decat temut sau invers. Era
greu sa impaci ambele lucruri.Oamenii erau nerecunoscatori,
schimbatori, prefacuti si ascunsi, fug de primejdii si sunt lacomi
de castig, cat timp li se facea bine, era ai lui in intregime, gata
sa-si dea viata , sa ofere aerea, viata si copii lor pentru
principe, dar cand vremurile grele se apropie, se ridica impotriva
sa. Principele care s-a increzut in vorbele lor este pierdut, poate
sa-si obtina prieteniile cu bani si cu un suflet nobil si inalt sa
le cumperi, dar nu ii apartineau la momentul potrivit. Iubirea se
pastreaza prin legatura obligatiei. Teama se pastreaza prin frica
de pedeapsa. Principele trebuie sa faca sa fie de temut, daca nu-si
castiga iubirea supusilor, dar sa evite ura lor.Trebuie sa nu se
atinga de averile oamenilor si sa ucida cu justificare. Cand un
principe este in fruntea armatelor si are sub comanda lui un numar
mare de soldati, nu trebuie sa-i pese de faima cruzimii sale , caci
armatele nu au fost niciodata strans unite si gata de actiune.
Indiferent ca e iubit sau temut, trebuie sa evite ura supusilor
sai. Un principe trebuie sa se tina de cuvant, desi multi care au
savarsit lucruir mari au fost aceia care n-au promis, si care au
stiut sa ameteasca cu viclenia lor mintile oamenilor si i-au
infrant pe cei care s-au increzut in cinstea lor. Sunt doua tipuri
pentru a lupta: unul bazat pe legi, celalalt prin forta, cel dintai
apartine oamenilor, cel de-al doilea apartine animalelor. Trebuie
sa fii vulpe pentru a recunoaste cursele si leu pentru a-i speria
pe lupi. Principele poate avea la indemana motive indreptatite
pentru a nu-si respecta cuvantul dat. Papa Alexandru VI i-a inselat
intotdeauna pe oameni si a gasit intotdeauna oameni potriviti. Un
principe nu trebuie sa aiba toate insusirile , doar sa para ca le
are.Principele trebuie sa ia seama ca niciodata sa nu-i iasa cumva
din gura un cuvant care sa nu fie patruns de cele cinci insusiri,
sa para ca are mila, fidelitate, integritate de carcacter si
credinta in Dumnezeu. Oamenii judecat in general mai curand dupa
ochi decat dupa maini, dar prea putini stiu sa pipaie cu mainile
lor. Fiecare vede ceea ce pare, dar nu putini isi dau seama ce este
in realitate. Principele sa-si propuna sa invinga in lupta si sa-si
pastreze statul, iar mijloacele lui vor fi oricand socotite
onorabile si fiecare le va lauda. Un principe contemporan nu face
altceva decat sa propovaduiasca pacea si credinta, dar in schimb
este cel mai mare dusman si al uneia si al celeilalte, atat una cat
si cealalta, daca le-ar fi respectat, l-ar fi facut sa-si piarda de
mult si faima si puterea.Oamenii considerau ca intamplarile lumii
erau carmuite de Dumnezeu, incat cu toata intelepciunea lor,
oamenii nu aveau un remediu impotriva lor. Pentru ca vointa lor
libera sa nu fie cu totul negata, socotea ca este adevarat ca
soarta este stapana pe o jumatate din actiunile lor, dar ca tot ea
ne ingaduie sa carmuim singuri cealalta jumatate sau aproape.
Soarta este asemanata cu apele distrugatoare care atunci cand se
infurie, inunda campiile, distrug copacii si casele . Fiecare
cedeaza in fata violenei fara a putea sa li se impotriveasca
undeva. Dar oamenii pot construi zagazuri si diguri , iar daca
apele cresc din nou, ele se vor putea scurge printr-un canal, sau
furia lor nu va fi nici atat de nestavilita, nici atat de
pagubitoare. Un principe care se sprijina numai pe soarta se
prabuseste de indata ce se schimba. Este fericit acela care isi
adapteaza felul de a proceda. Oamenii procedeaza in moduri diferite
pentru a-si atinge scopul propus, unii procedeaza cu grija, altii
navalnic, cu violenta sau cu mestesuguri pricepute, sau cu rabdare
sau nerabdare, fiecare atingadu-si scopul pe unul din aceste
drumuri diferite. Papa Iuliu II a actionat cu violenta. Daca soarta
se schimba si oamenii raman neschimbati in atitudinile lor, Este
mai bine sa fii violent decat precaut, deoarece soarta e ca o
femeie: daca vrei s-o stapanesti, trebuie s-o bati si sa i te
impotrivesti. Este prietena celor tineri care sunt mai putin
precauti si se impun cu mai multa indrazneala.Se astepta ca un
izbavitor sa uneasca si sa elibereze Italia din mainile barbarilor,
considera ca Italia trebuia sa sufere pentru a-si dobandi maretia.
Considera ca trebuia creata o armata proprie pentru a reinnoi
stravechea vitejie a Italiei si sa fie aparata de dusmanii
dinafara.
Thomas Morus-Utopia
Arte si Meserii: Plugaria era o indeletnicire a tuturor din
copilarie, la scoala, dupa invataturile batranilor si de pe
ogoarele din vecinatatea orasului.Fiecare mai invata la alegere o
alta meserie: tesutul lanii sau inului, zidaria, faurirea,
dulgheria. Vesmintele deosebesc barbatii de femei si pe holtei de
oamenii casatoriti, neplacute ochiului, pentru orice varsta spre a
le feri de frig si arsita. Femeile tes lana sau inul, barbatii
lucreaza muncile grele. Daca pe unul il atrage la altceva, el a
trecut prin infiere intr-na din familial care se indeletnicesc cu
meseria la care ravneste. Rolul capeteniei si a sifograntilor e sa
poarte de grija sis a ia seama ca nimeni nu trandaveste, sa lucreze
, dar nu pana la epuizare. Impart ziua in 24 de ceasuri, doar sase
fiind rezervate muncii: trei inainte de amiaza, pranzul, la amiaza
se odihnesc 2 ceasuri, pentru ca ultimele trei ceasuri sa se
incheie cu cina. La opt ceasuri se culca si inchina somnului opt
ore. Fiecare poate sa-si intrebuinteze rastimpul dintre munca ,
mese si somn cum crede de cuviinta, dar nu desfraului si lenei, ci
sa se foloseasca de timp in chip intelept pentru o alta
indeletnicire, luminarii mintii, citind dintr-o carte in fiecare
dimineata, tot poporul adunandu-se sa asculte citirea cartii.
Nimeni nu e impiedicat sa-si dedice rastimpul meseriei obisnuite
fiind laudat pentru munca folositoare obstii. Seara, dupa masa,
oamenii petrec un ceas desfatandu-se: vara in gradini, iarna in
incaperi unde iau masa impreuna, canta sau stand la claca. Nu
cunosc zarurile si nici jocurile de noroc, se joaca in schimb lupta
numerelor si lupta virtutiilor cu viciile. Autorul critica lenea
barbatilor care isi pun femeile sa lucreze in locul lor si
bogatasii, nobilii si serrvitorimea lor care sunt pierde-vara in
livrea, cersetorii voinici si zdraveni ce-si ascund lenea facand pe
bolnavii sau lenesii preoti si calugari. Daca mestesugurile nu ar
fi dedicate desfraului si luxului, produsele trebuincioase ar fi
mai ieftine. Sifograntii se adancesc in studiul artelor si al
stiintelor. Din invatati se aleg diplomatii, preotii, traniborii si
principele. Terenurile noi sunt harazite cladirii de locuinte,
stricaciunile ce se ivesc sunt preintampinate, danuind foarte multa
vreme. Poarta la lucru haine de piele care tin in mijlociu vreo 7
ani. Cand ies in lume, imbraca un vesmant larg peste haina de lucru
si toate au aceeasi culoare naturala. In Utopia toata lumea se
indeletniceste cu arte si meserii folositoare, iar munca cere
putine ceasuri, si totusi, productia e indestulatoare si o fac asta
pentru libertatea si luminarea sufletului-socotesc ca aici sta
adevarata fericire a vietii.
Legaturile dintre cetateni: Un oras-cetate e alcatuit din
familii, iar familia intemeiaza in cea mai mare masura pe rudenia
de sange. Fetele, cand ajung la varsta maritisului, se casatoresc
si locuiesc in casa sotilor lor, in schimb flacaii ca si nepotii,
raman in familial or si asculta de cel mai in varsta madular al
familiei, pana cand batranetea prea inaintata ii slabeste acestuia
puterea mintii sic el mai apropiat de el ca varsta ii ia
locul.Pentru ca populatia sa nu scada, nici sa creasca peste
masura, fiecare oras-cetate trebuie sa aiba 6000 de familii, sa nu
aiba mai putin de 10 tineri, nici mai mult de 16. Toto cei care
depasesc sunt trecuti in familiile mai putin numeroase. Iar cand o
intreaga oste ar depasi masura dreapta, cu prisosul ei se umple
golul de populatie al altor locuri. Daca populatia creste peste
limite, atunci un numar ales de cetateni din fiecare oras-cetate se
stramuta pe continentul vecin, al caror bastnasi au prea mult
pamant nelucrat, si intemeiaza o colonie carmuita dupa randuielile
lor fiind poftiti totdeodata in ea toti bastinasii ce vor sa
traiasca laolalta cu utopienii. Daca gasesc un neam care primeste
asezaminte si datini ale lor, se contopesc, spre binele amanduror
neamurilor, caci prin oranduirile lor fac dintr-o tara saraca si
stearpa, una bogata. Pe cei care nu vor sa imbratiseze felul lor de
viata ii alunga. Cel mai indreptatit razboi este cel dus impotriva
unui neam ce stapaneste un pamant nefolosit de el insusi, lasandu-l
pustiu si nelucrat, dar care opreste de la folosirea si stapanirea
acestui pamant pe cei care care ar putea sa traiasca din roada lor.
Daca scade populatia, din cauza ciumei, orasele afectate sunt
repopulate cu cetateni readusi in tara dintr-o colonie, caci ei
pri