Aspecte teoretice şi metodologice privind tratamentul contabil acordat instrumentelor financiare 4.1. încadrarea conccptuală a instrumentelor financiare; tipologii de instrumente financiare 4.1.1. Accepţiuni tcorcticc Pentru o mai bună perccpţie asupra criteriilor calitative pe care situaţiile financiar- contabilc ar trebui să le îndeplinească, este obligatoriu să pornim demersul nostru cognitiv de la noţiunile specifice cu care operează contabilitatea societăţilor de servicii de investiţii financiare. Esenţială din acest punct de vedere este conotaţia exactă pe care normalizatorul a dat-o termenului de active ale pieţelor organizate şi corespondentul său în sfera reglementărilor contabile internaţionale. Societăţile de scrvicii de investiţii financiare sunt persoane juridice înfiinţate în scopul desfigurării de activităţii financiare în cadrul pieţei de capital şi prin urmare sunt supuse unor reglementări prudenţialc menite să asigure protecţie maximă investitorilor. în ccca ce priveşte modul de angajare a activului unei societăţi de scrvicii de investiţii financiare, în mod cert nu există raţiuni care să determine imobilizarea acestuia cu preponderenţă în active tangibile. Societatea de servicii de investiţii financiare trebuie să-şi investească resursele în active lichide pentru a fi capabilă să satisfacă potenţialele cereri ale clicnţilor manifestate la un moment dat. Structurile bilanţicrc cele mai relevante, privite prin prisma evaluării poziţiei financiare şi a expunerii, sunt capitalul iniţial şi instrumentele financiare incluse în portofoliul tranzacţionabil al societăţii. Portofoliul tranzacţionabil al unei societăţi de servicii de
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Aspecte teoretice şi metodologice privind tratamentul contabil acordat
instrumentelor financiare
4.1. încadrarea conccptuală a instrumentelor financiare; tipologii de
instrumente financiare
4.1.1. Accepţiuni tcorcticc
Pentru o mai bună perccpţie asupra criteriilor calitative pe care situaţiile financiar- contabilc ar trebui
să le îndeplinească, este obligatoriu să pornim demersul nostru cognitiv de la noţiunile specifice cu care
operează contabilitatea societăţilor de servicii de investiţii financiare. Esenţială din acest punct de vedere este
conotaţia exactă pe care normalizatorul a dat-o termenului de active ale pieţelor organizate şi corespondentul
său în sfera reglementărilor contabile internaţionale.
Societăţile de scrvicii de investiţii financiare sunt persoane juridice înfiinţate în scopul desfigurării de
activităţii financiare în cadrul pieţei de capital şi prin urmare sunt supuse unor reglementări prudenţialc
menite să asigure protecţie maximă investitorilor. în ccca ce priveşte modul de angajare a activului unei
societăţi de scrvicii de investiţii financiare, în mod cert nu există raţiuni care să determine imobilizarea
acestuia cu preponderenţă în active tangibile. Societatea de servicii de investiţii financiare trebuie să-şi
investească resursele în active lichide pentru a fi capabilă să satisfacă potenţialele cereri ale clicnţilor
manifestate la un moment dat. Structurile bilanţicrc cele mai relevante, privite prin prisma evaluării poziţiei
financiare şi a expunerii, sunt capitalul iniţial şi instrumentele financiare incluse în portofoliul tranzacţionabil
al societăţii.
Portofoliul tranzacţionabil al unei societăţi de servicii de investiţii financiare (trading book) include
în structura sa următoarele trei componente de bază:
- poziţiile proprii dc instrumente financiare şi mărfuri deţinute în scopul revânzării, care au fost apropriate
pentru a beneficia pc termen scurt de diferenţele dc preţ sau de rata dobânzii, poziţiile dc instrumente
financiare şi mărfuri rezultate din vânzări şi cumpărări simultane realizate în cont propriu sau poziţiile
deţinute pentru a acoperi alte elemente din portofoliul tranzacţionabil;
- expunerile datorate tranzacţiilor nedccontate, tranzacţiilor incomplete şi instrumentelor financiare
derivate tranzacţionate în afara pieţelor reglementate, cele datorate contractelor repo şi operaţiunilor de
oferire dc titluri sau mărfuri cu împrumut şi o seric dc expuneri datorate contractelor reverse repo şi
operaţiunilor dc luare dc titluri sau mărfuri cu împrumut:
- expunerile sub forma taxelor, comisioanelor, dobânzilor, dividendelor şi marjelor dc instrumente
derivate tranzacţionale pc o piaţă reglementată, în legătură directă cu elementele cuprinse în portofoliul
tranzacţionabil.
Este o realitate de necontestat faptul că o parte semnificativă a resurselor unei societăţi dc scrvicii dc
investiţii financiarc sunt angajate în instrumente financiare diverse, dc la simple acţiuni până la cele mai
sofisticate derivate, iar gradul de diversificare a acestora şi complexitatea lor vor evolua asccndcnt odată cu
dezvoltarea pieţei dc capital. în accst context, s-a considerat importantă pentru prezentarea metodologică
ulterioară o delimitare teoretică a instrumentelor financiarc.
Instrumentele financiare sunt contractc care generează simultan un activ financiar pentru o societate
şi o datorie financiară sau un instrument de capital propriu pentru o altă socictatc.
Activele unei societăţi se clasifică în două categorii distincte: active reale, care sunt în fapt bunuri
tangibile şi intangibile cc pot fi utilizate conform obicctului de activitate, pentru obţinerea unor profituri
potenţiale şi active financiare concretizate în înscrisuri ce conferă drepturi băneşti curente sau viitoare
rezultate în urma valorificării acestora.
„Activele financiarc reprezintă corespondentul monetar ai activelor reale şi ele relevă caracterul dual
al economiei de piaţă: economic reală, respectiv procese materiale dc producere a bunurilor şi serviciilor
necesare pentru consumul individual sau pentru reluarea producţiei şi economic simbolică sau financiară,
adică procese dc lip informaţional, reprezentate de mişcarca banilor şi hârtiilor de valoare.”1
Conform literaturii de specialitate, activele financiare sunt clasificate funcţie de emitent în:
active bancare, specifice operaţiunilor exccutate de bănci şi alte instituţii similare care sunt ncnegociabile,
sunt purtătoare de dobânzi şi au grad ridicat de siguranţă (risc scăzut);
- active financiare nebancare. specifice mediului investiţional, concretizate în titluri de valoare
negociabile.
Din cea de-a doua categoric fac parte:
a) activele monetare, negociabile pe piaţa monetară, corespunzătoare plasamentelor pe termen scurt şi
cu grad înalt de lichiditate;
b) activclc dc capital, negociabile pe piaţa de capital, corespunzătoare plasamentelor pe termen mediu
şi lung; ele permit şi obţinerea unor venituri viitoare în condiţiile asocierii deţinătorului cu riscul
activităţii respective;
- active hibride, care preiau din trăsăturile activelor bancare şi a celor nebancare.
Legea consolidată a pieţei de capital defineşte instrumentele financiare prin nominalizarea acestora
într-un mod cât mai exhaustiv. Ea include în această categoric valorile mobiliare, titlurile dc participare la
organismele dc plasament colectiv, instrumentele pieţei monetare, inclusiv titlurile de stat cu scadenţa mai
mică de un an şi certificatele de depozit, contractele futures financiare, inclusiv contractele similare cu
decontare de fonduri, contractele forward pe rata dobânzii, denumite FRA, swap-urile pe rata dobânzii, pe
curs de schimb şi pe acţiuni, opţiunile pe orice instrumente financiare, inclusiv contractele similare cu
decontare finală în fonduri (această categorie include şi opţiunile pe curs de schimb şi pe rata dobânzii),
instrumentele derivate pe mărfuri şi orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-
un stat membru sau pentru care s-a făcut o ccrerc de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.
Normalizatorul contabil încearcă o structurare a instrumentelor financiare pe criterii operaţionale
legate dc modul de expunere la risc a investitorului, delimitând în acest fel două clase distincte:
- instrumente primare sau valori mobiliare clasice de tipul titlurilor dc creanţă, de datorii sau de capitaluri
proprii;
- instrumente derivate, definite ca titluri de transfer al riscului între cele două părţi contractante în
schimbul unui instrument financiar.
4.1.2. Valorile mobiliare clasice
Valorile mobiliare clasice sunt instrumente financiarc negociabile, transmisibile prin tradiţiunc sau
prin înscriere în cont, care conferă drepturi egale pc categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune de
capital social al emitentului sau un drept dc creanţă general asupra patrimoniului emitentului şi sunt
tranzacţionatc pc o piaţă reglementată, îndeplinesc calităţile mai sus specificate:
- acţiunile emise de socictăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pc
piaţa de capital;
- titlurile dc stat, obligaţiunile emise dc administraţia publică centrală sau locală şi de societăţile
comerciale, precum şi alte titluri dc împrumut cu scadenţă mai marc dc un an, negociabile pe piaţa de
capital;
- drepturile dc preferinţă la subscrierea dc acţiuni şi drepturile de conversie a unor creanţe în acţiuni;
- alte instrumente financiarc negociate în mod obişnuit, cu excluderea instrumentelor de plată, cârc dau
dreptul dc a dobândi valori mobiliare echivalente celor menţionate mai sus, prin subscriere, schimb sau o
compensaţie băncască;
Acţiunile sunt instrumente de capital incluse în categoria valorilor mobiliare ce reprezintă relaţii dc
proprietate specifice emitenţilor organizaţi sub formă juridică de socictăţi comerciale pe acţiuni sau în
comandită pc acţiuni. Acţiunea inclusă în categoria valorilor mobiliare implică libera negociabilitatc a titlului
în cadrul unei pieţe reglementate, respectiv deschiderea emitentului.
Clauzele specifice acestor contracte sunt următoarele:
- Valoarea nominală a acţiunii este o mărime convenţional unitară, măsură a capitalului social şi este
notificată legal în actul constitutiv al socictăţii sau actul adiţional Ia actul constitutiv, în cazul majorărilor
de capital.
Acţiunile comunc asigură dreptul dc vot în cadrul adunării generale a acţionarilor cu privire la deciziile
legate de administrarea societăţii şi accesul la finanţare. Trebuie să menţionăm că există două tipuri dc
acţiuni: acţiuni comune, care se bucură dc toate drepturile juridice şi acţiuni preferenţiale, rezultate ca
urmare a dezmembrării unor drepturi ataşate acţiunii comune, acţionarul având în acest din urmă caz
dreptul la încasarea cu prioritate a unui dividend prestabilit, fără a beneficia însă de drept de vot în
adunarea generală a acţionarilor. Acţiunile preferenţiale sunt considerate investiţii cu venit fix. iar în cazul
dizolvării sau falimentului emitentului, plata contravalorii acestora se efectuează înaintea retumării
activului net contabil din lichidare celorlalţi acţionari. Emisiunea dc acţiuni preferenţiale se realizează
doar in urma deciziei acţionarilor cu drepturi depline, în condiţiile în care accştia sunt dispuşi să cedeze o
parte din dividende pentru a obţine un aport suplimentar dc capital în societate.
Privite sub aspectul modului dc manifestare a drepturilor conferite deţinătorilor, putem să delimităm
mai multe niveluri, funcţie de gradul de exercitare a controlului asupra emitentului:
a) poziţie minoritară - orice participare la capital care conferă acţionarului mai puţin dc 10% din
totalul drepturilor dc vot din adunarea generală a emitentului;
b) poziţie semnificativă - participarea acelei persoane care nemijlocit şi singură ori prin intermediul
sau în legătură cu alte persoane, acţionând în mod conccrtat, exercită drepturi aferente unor
acţiuni care cumulate fie ar reprezenta 10% din capitalul social al emitentului, fie i-ar conferi cel
puţin 10% din totalul drepturilor dc vot în adunarea generală;
c) poziţie dc control - orice participare Ia capital care conferă acţionarului semnificativ sau unui
grup de acţionari care acţionează in mod conccrtat cel puţin o treime din totalul drepturilor de vot
în adunarea generală a emitentului;
d) poziţie majoritară - orice participare la capital care conferă acţionarului semnificativ sau unui
grup dc acţionari care acţionează în mod conccrtat fie mai mult de jumătate din totalul drepturilor
de vot în adunarea generală a emitentului, fie drepturi de vot suficiente pentru a alege şi revoca
majoritatea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor emitentului;
e) poziţie majoritară absolută - orice participare la capital care confcră acţionarului semnificativ sau
unui grup dc acţionari care acţionează în mod conccrtat fie mai
mult de 75% din totalul drepturilor de vot in adunarea generală a emitentului, fie drepturi dc vot
suficiente pentru a alege şi rcvoca toţi membrii consiliului dc administraţie şi cenzorii
emitentului.
Acţiunile conferă dreptul deţinătorilor dc a sc pronunţa în legătură cu modul efectiv dc distribuire a
profitului rezultat şi dc a încasa o cotă parte sub forma dc dividend.
- în cazul situaţiilor dc lichidarc sau dizolvare, acţiunile confcră drept de proprietate asupra valorii reziduale
a activului patrimonial după dcducerca tuturor obligaţiilor asumate dc socictatc, care poartă denumirea dc
activ net de lichidarc sau dizolvare.
- Diferenţa pozitivă sau negativă dintre preţul de emisiune al acţiunii şi valoarea nominală este evidenţiată
ca primă dc emisiune, îmbracă formă contractuală şi este reflectată dc către emitent la nivelul
capitalurilor proprii in structura patrimonială „Prime dc capital”.
- Produsul dintre valoarea nominală a titlului şi numărul acţiunilor emise poartă denumirea dc capital social
sau capitalizare nominală a emitentului, iar produsul dintre preţul dc tranzacţionare pe piaţa reglementată
a titlurilor şi numărul acţiunilor emise defineşte capitalizarea bursieră a emitentului. Cea dc a doua
mărime este variabilă şi ncstipulată contractual.
Obliga(iunile sunt valori mobiliare care exprimă o relaţie de ereditare publică şi confcră deţinătorului
dreptul de a încasa dobânda stipulată contractual la termenele prevăzute, iar la maturitate dreptul de a-şi
recupera suma împrumutată emitentului. Emitenţii unui împrumut obligatar pot fi statul sau unităţile
administrativ teritoriale ale acestuia sau socictăţilc comerciale pe acţiuni sau în comandită pc acţiuni, caz în
care titlurile poartă denumirea de obligaţiuni corporatiste. Clauzele contractuale generale ale unui împrumut
obligatar sunt următoarele:
- valoarea nominală a obligaţiunii este mărimea unitară a împrumutului obligatar şi reprezintă suma ce îi
va fi rambursată creditorului la maturitate pentru o obligaţiune deţinută şi totodată baza dc calcul în
determinarea valorii absolute a dobânzii;
- data de maturitate a obligaţiunii este data Ia care împrumutul contractat devine scadcnt şi emitentul trebuie
să îl ramburseze investitorului principalul;
- dobânda nominală este clauza contractuală cea mai importantă, determinantă pentru investitor, sc exprimă
proccntual şi dc regulă este fixă; există şi obligaţiuni cu dobândă
109
zero care sunt emise la un preţ de emisiune inferior valorii nominale pc care o recuperează creditorul la
maturitate;
- datele de scadenţă la care urmează să se achite dobânzile către deţinătorul obligaţiunii sunt de asemenea
stipulate în cadrul contractului;
- investitorii deţinători de obligaţiuni au prioritate în faţa celorlalţi investitori la încasarea rezultatelor din
investiţie şi, mai mult, în cazul lichidării judiciare sau falimentului emitentului au întâietate în ceea ce
priveşte recuperarea principalului;
- emitentul împrumutului obligatar răspunde patrimonial pentru îndeplinirea contractului de creditare şi se
obligă să plătească atât dobânzile la scadenţele stipulate în contract, cât şi valoarea obligaţiunilor la
maturitate.
Garanţiile sunt valori mobiliare care dau deţinătorilor dreptul de a achiziţiona în viitor una sau mai
multe acţiuni comune emise de emitent la un preţ prestabilit. Garanţiile pot fi emise de societăţile comerciale
pc acţiuni sau în comandită pe acţiuni, se distribuie la un preţ de emisiune menţionat şi nu au valoare
nominală. Clauzele contractuale specifice contractelor de garanţie sunt următoarele:
- garanţia arc o valabilitate prestabilită stipulată în contract;
- preţul de exersare al garanţiei reprezintă valoarea la care investitorul poate achiziţiona acţiunile în
perioada de valabilitate a contractului;
suma dintre preţul de emisiune şi cel de exersare a garanţiei constituie pragul de rentabilitate sau de
exersare al garanţiei şi este utilizat ca reper în formarea preţului de piaţă.
Drepturile sunt valori mobiliare emise de către societăţile comerciale pc acţiuni sau în
comandită pc acţiuni în scopul exercitării dreptului de preemţiune al acţionarilor
posesori de acţiuni comune sau ordinare. Clauzele contractuale specifice drepturilor se rezumă în linii mari la
următoarele aspecte:
- drepturile se distribuie gratuit acţionarilor şi prin urmare nu au valoare nominală şi preţ de emisiune şi se
emit în formă dematerializată;
valabilitatea dreptului este limitată, fiind destinate unei unice emisiuni de acţiuni ordinare, perioda de
valabililitate fiind cuprinsă între momentul emisiunii acestora şi momentul de încheiere a plasamentului
emisiunii de acţiuni acoperite;
raportul dintre numărul dc acţiuni ordinare aflate în posesia acţionarilor şi numărul dc acţiuni ce
urmează a fi emise poartă denumirea dc rată de subscripţie, indică numărul de drepturi necesarc unui
acţionar pentru a cumpăra o acţiune nou emisă, plătind preţul dc subscripţie;
- datorită legăturilor dintre preţul dc subscripţie a acţiunilor şi rata dc subscripţie, comparativ cu preţul pieţei
şi ccl dc emisiune a acţiunilor, dreptul capătă o valoare intrinsecă denumită valoare teoretică.
4.1.3. Instrumentele financiare derivate
A doua categorie analizată este cca a instrumentelor derivate care sunt dc fapt instrumente
financiare a căror valoare justă sc modifică invers proporţional cu variaţia valorii juste a instrumentului
acoperit împotriva riscului şi carc se decontcază la o dată stabilită în viitor. Derivatele necesită o investiţie
iniţială mică comparativ cu celelalte instrumente financiarc existente pc piaţă şi nu generează un transfer al
instrumentelor primare acoperite sau acest transfer nu se producc la scadenţa contractului.
Un instrument derivat deţine în ccle mai multe cazuri o valoare noţională (valoarea unei valute, a
unui număr de acţiuni, etc.) deşi nu sc solicită deţinătorului sau vânzătorului să investească, respectiv să
primească valoarea respectivă in momentul încheierii contractului. însă s-ar putea solicita o plată fixă
condiţionată dc un eveniment viitor, ce nu depinde dc o valoare naţională.
Instrumentele derivate cele mai utilizate în prezent în sfera pieţelor globale dc capital sunt:
contractele futures, options, forward şi swap. în cadrul Ghidului dc implementare a IAS 39 paragraful 10,
sunt prezentate ccle mai ilustrative instrumente derivate şi instrumentele dc bază acoperite aferente, care au
fost preluate pentru exemplificare în tabelul IV. I.Tabel IV. 1. Principalele tipuri de instrumente financiare derivate
Tip contract Principala variabilă de determinare a preţului dc decontare
Swap pe rata dobânzii Rata dobânzii
Swap valutar Curs valutar
Swap pe mărfuri Preţul mărfii«t- Swap pe instrumente de capital Preţul instrumentelor de capital, indice
r•0.
Swap pe creditRaiting al creditului, indicclc dc credit sau preţul creditului
(p .Swap pe rentabilitate totală Valoarea justă totală a activului de referinţă şi ratele dobânzii
Opţiuni privind obligaţiuni de trezorerie achiziţionate sau subscrisc (call sau put)
Ratele dobânzilor
<LOpţiuni privind valute achiziţionate sau subscrise (call sau put)
Curs valutar
Opţiuni privind mărfuri achiziţionate sau subscrisc (call sau put)
Preţul mărfurilor
Opţiuni privind titluri de valoare achiziţionate sau subscrise (call sau put)
Preţul titlurilor de valoare
li Contracte futures pe rate ale dobânzilor, legate de instrumente de datorii de stat
Ratele dobânzilor
l)" Contracte futures valutare Curs valutar
Contracte futures pe mărfuri Preţul mărfurilorIS Contracte forward pe rate ale dobânzilor legate dc
instrumente dc statRate ale dobânzilor
Contracte forward valutar Curs valutar
Contracte forward pe mărfuri Preţul mărfurilor
Contracte forward pe instrumente de capital Preţul instrumentelor de capital
Contractele forward sunt contracte nestandardizate, care se încheie în afara pieţei
reglementate prin negociere directă şi conţin acordul între părţile contractantc de a livra, respectiv a
plăti la o dată viitoare prestabilită un activ (marfă, valută, activ financiar), la un preţ predeterminat.
Aceste tipuri de contracte au valoare fixă, iar rezultatul potenţial este determinat la scadenţă ca
diferenţă dintre preţul forward şi preţul spot al activului suport. Contractul
forward sc lichidează la scadentă. în natură, prin predarea activului suport de către una din părţi şi plata
preţului forward prevăzut în contract de către cealaltă parte.
Preţul forward sc determină plecând de la preţul Ia vedere spot la care se adaugă valoarea timp a
instrumentului, generată de faptul că deţinătorul renunţă la câştigurile prezente pe care i le-ar ti oferit
încasarea la vedere a instrumentului financiar şi prin urmare trebuie recompensat pentru a fi cointeresat să
stabilească un astfel de agrement.
Contractele futures sunt contracte standardizate care crecază unei părţi obligaţia dea
vinde sau de a cumpăra un anumit activ suport (marfă, valută, activ financiar) la odată
ulterioară a scadenţei şi la un preţ convenit în momentul încheierii tranzacţiei.
Preţul futures este un preţ unitar, individual, negociat de părţi şi tranzacţionat în sistemul asigurat al
pieţei reglementate. Mărimea Iui nu reprezintă preţul pieţei din momentul încheierii contractului ci. un preţ
viitor, stabilit de comun acord, la care sc va efectua tranzacţia de vânzare - cumpărare a activului suport, la
data specificată a livrării.
Un astfel de contract sc încheie în cadrul pieţei reglementate, arc o piaţă secundară organizată şi o
valoare variabilă stabilită în baza echilibrului zilnic dintre cerere şi ofertă. Câştigul sau pierderea determinate
de contractcie futures sunt date de diferenţa dintre preţul de tranzacţionare spot şi preţul zilei precedente.
Poate fi executat în natură sau numerar, sau lichidat la bursă (prin vânzare - poziţie long sau cumpărare -
poziţie short).
Contractele options sunt contracte standardizate care, în schimbul plăţii unei prime, creează pentru
cumpărătorul opţiunii dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau a vinde un anumit activ suport Ia un preţ
prestabilit, numit preţ dc exercitare, până Ia sau la data expirării.
Există două tipuri distincte de contráete options: call şi put.
în cazul opţiunilor CALL, vânzătorul se acoperă împotriva riscului dc scădere a valorii activelor
deţinute, acoperirea riscului fiind limitată la valoarea primei, iar cumpărătorul se acoperă împotriva riscului
de creştere a preţului activului dc bază nelimitat.
în cazul opţiunilor PUT, vânzătorul sc acoperă împotriva riscului de creştere a cursului, acoperirea
fiind limitată la nivelul primei, iar cumpărătorul sc acoperă împotriva riscului de scădere a preţului activului
de bază nelimitat.
Preţul opţiunii se formează plecând de Ia preţul forward (preţul la vedere + valoarea timp a banilor)
la care se adaugă valoarea volatilităţii pieţei. Relaţia de determinare valorică a valorii juste a instrumentului
derivat poate fi transpusă astfel:
Preţul opţiunii=(Prcţul spot+Valoarea timp a banilor)+Volatilitatea pieţei
Pentru exemplificare, considerăm un contract dc opţiune call aferente unui număr de 100 acţiuni ALR
cârc se poate cumpăra cu o primă dc 100.000 lei, la un preţ de exerciţiu dc 10,000 lei/acţiune. Sc au în vedere
următoarele evoluţii posibile ale cursului acţiunii suport:
- 9,000 lei/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform accstci previziuni, cursul la
scadenţă este inferior cursului de exercitare a opţiunii, deci implicit deţinătorul va fi în postura dc
perdant. pierderea potenţială fiind dc (9,000 - 10,000)* 100 acţiuni - 100.000 (primă) = (200,000) lei;
10,500 Ici/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform acestei previziuni, cursul la scadenţă este
superior cursului dc exercitare a opţiunii, dar nu suficicnt dc marc pentru a acoperi şi prima plătită pentru
achiziţionarea opţiunii; deci, şi în acest caz deţinătorul va înregistra o pierdere potenţială de (10,500 -
11.0 lei/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform accstci previziuni, cursul la scadenţă
este superior cursului dc exercitare a opţiunii, acesta acopcrind dc fapt valoarea primei plătite pentru
achiziţionarea opţiunii. Rezultatul obţinut va fi (11,000 - 10,000)* 100 acţiuni - 100.000 (prima) = 0 şi
prin urmare exercitarea opţiunii nu vai
aduce nici profit şi nici pierdere deţinătorului. Acesta este dc fapt pragul dc rentabilitate al opţiunii,
rcspcctiv nivelul peste care orice exercitare a opţiunii este favorabilă deţinătorului.
12.0 Ici/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform accstci previziuni cursul la scadenţă
este superior cursului de exercitare a opţiunii, acoperind şi valoarea primei plătite pcntni achiziţionarea
opţiunii şi în acest caz deţinătorul va obţine un rezultat net pozitiv dc (12,000 - 10,000)* 100 acţiuni -
100,000 (primă) = 200,000 lei.
Contractele suap sunt acorduri între părţi prin care cel puţin una din părţi sc angajează să-i plătească
celeilalte o rată a revenirii bazată pe un curs valutar, indice bursier, cotaţie a unui instrument dc capital sau
rată a dobânzii conform unui grafic dc scadenţe viitoare, pe o perioadă prestabilită. Cealaltă parte efectuează
plăţi pc baza unei rate fixe sau flotante, sau pc baza unui alt indice bursier sau cotaţie a altui instrument dc
capital.
Swap-urile pe titluri de valoare devin tot mai utilizate întrucât permit transferul rapid şi
diversificarea portofoliilor de titluri de valoare internaţionale, accesul pe pieţele în formare fără asumarea
riscului de a deţine portofolii dc titluri pe aceste pieţe şi accesul pe pieţele internaţionale, evitând barierele dc
natură juridică sau legislative, ¿y
în vederea exemplificării modului în care funcţionează contractele swap pe acţiuni şi a dimensiunii
internaţionale a acestora, considerăm un fond american care deţine în portofoliu doar acţiuni ale companiilor
americane şi doreşte să realizeze o diversificare pe piaţa germană, pentru care este hotărât să aloce 20% din
valoarea de piaţă a acţiunilor deţinute. Pentru a-şi pune în aplicare strategia acesta ar avea posibilitatea să
vândă 20% din acţiunile deţinute pentru a finanţa achiziţionarea dc acţiuni germane, fapt care ar implica
costuri ridicate dc tranzacţionare atât la cumpărare cât şi la vânzare şi complicaţii legale legate dc deţinerile
dc instrumente străine. Urmărind simplificarea operaţiunii, fondul american va încheia un contract swap cu o
societate financiară germană stabilind ca şi capital noţional 20% din valoarea de piaţă a portofoliului şi
efectuarea de plăţi pc o bază trimestrială. în aceste condiţii, fondul american va plăti trimestrial cursul de
revenire pc indicele S&P 500, având ca bază capitalul noţional, iar societatea financiară germană va plăti
acestuia cursul dc revenire pc indicele bursier DAX.4.2. Instrumentele financiare, subiect al normalizării internaţionale
4.2.1. Stadiul actual al normalizării
Elaborarea unui set dc principii în vederea recunoaşterii, evaluării şi prezentării informaţiilor privind
instrumentele financiare a lăcut obiectul a numeroase dezbateri şi controverse purtate dc Comitetul
Internaţional al Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASC) şi Organizaţia Internaţională a Comisiilor
pentru Valori Mobiliare (IOSCO), în general în jurul abordărilor legate dc evoluţia practicilor în utilizarea
acestora, precum şi a dezvoltării gândirii în domeniu. Primul pas în această direcţie a fost făcut în martie 1995
când Comitetul Internaţional al Standardelor Internaţionale de Contabilitate a aprobat IAS 32. „Instrumente
financiare, prezentare şi descriere”, standard care trata o problemă delicată, legată de clasificarea dc către
emitenţi a instrumentelor financiare ca datorii sau capital propriu, precum şi clasificarea dobânzii asociate, a
dividendelor, a câştigurilor şi pierderilor aferente, compensarea activelor şi datoriilor financiare şi prezentarea
informaţiilor referitoare la instrumentele financiare.
In iulie 1995 Comitetul Internaţional al Standardelor Internaţionale de Contabilitate a ajuns la un
acord cu Organizaţia Internaţională a Comisiilor pentru Valori Mobiliare cu privire la conţinutul unui
program dc lucru pentru a finaliza un set minim de Standarde Internaţionale dc Contabilitate în vederea
facilitării, listării şi obţinerii capitalului internaţional pe toate pieţele globale. Această a doua etapă s-a axat pe
elemente privind recunoaşterea, dcrecunoaştcrca. evaluarea instrumentelor financiare, precum şi
contabilitatea operaţiunilor de acopcrire a riscului şi a fost finalizată în dcccmbrie 1998 odată cu introducerea
IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare".
Implementarea cestor două standarde internaţionale a fost apreciată ca un adevărat succes reputat de
organismul internaţional de reglementare fapt confirmat deopotrivă de profesionişti, metodologi şi membrii
pieţelor dc capital. F.&E. Dclcsalle subliniau importanţa acestor standarde prin încadrarea lor de sine
stătătoare în cea dc a treia etapă istorică a evoluţiei normalizării internaţionale pc care o identifică cu
„redactarea dc noi norme pentru a face din acest referenţial un instrument (aproape) complct şi cocrent la
nivelul soluţiilor de referinţă reţinute pentru subiectele tratate”1. Autorii apreciază în acest contcxt că
„demersul IASB pe lângă Organizaţia Internaţională a Comisiilor dc ValoriMobiliare (IOSCO) pentru ca normele internaţionale de contabilitate să fie recunoscute de
către organismele tutelare ale pieţelor internaţionale de capitaluri, este încununată de»*2
SUCCCS .
Marele salt calitativ pc care acest standard îl aduce contabilităţii constă in introducerea unor teorii
economice noi. flexibile, menite să satisfacă într-o mai marc măsură necesităţile informaţionale ale
utilizatorilor externi de informaţii financiare şi să reflecte cât mai fidel realitatea. Introducerea acestui nou
concept de „valoare justă" de către normalizatorul internaţional pentru evaluarea şi prezentarea instrumentelor
financiare nu este întâmplătoare, dacă avem în vedere că piaţa de capital este spaţiul economic cel mai
dinamic şi cel mai deschis inovaţiilor financiare. Mai mult putem afirma că nu este nici un fapt singular
întrucât Comitetul American pentru Standarde de Contabilitate FASB (Financial Accouting Standard Board)
1' FIorcnce-E Dcicsallc. Eric Dclesallc, Contabilitatea şi ccic “zccc porunci". Editura Economica. Bucureşti. 2003, pag. 14
a prevăzut pentru prima oară în cadrul FASB 133 evaluarea anumitor instrumente financiare la valoarea justă,
idcca fiind ulterior preluată şi dezvoltată de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate
1ASB (International Accouting Standard Board) prin aplicarea IAS 39. Pasul următor l-a reprezentat,
modificarea Directivelor Uniunii Europene în vederea permiterii utilizării valorii juste pentru prezentarea
instrumentelor financiare şi a derivatelor, fapt care accentuează încă odată importanţa utilizării valorii juste în
raportarea financiară. In spaţiul european însă. intoducerea valorii juste a fost întâmpinată cu rezerve, fapt
subliniat şi în lucrarea „Dinamica doctrinelor contabilitătii contemporane” unde autorul afirmă că noţiunea de
valoare justă a fost şi este un subiect controversat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene unde s-au
conturat doua curente de opinie diferite. Astfel, sunt voci care susţin valoarea justă apreciind ca „este un
mijloc de obiectivare a informaţiei contabile plecând de la ipoteza pieţelor eficiente, situaţie în care ar duce la
restaurarea încrederii in informaţia contabilă” dar şi opinii contrare care o consideră „doar o formă de
estimare a valorii, care nu duce la dispariţia unor comportamente de tipul contabilităţii creative (manipulare
contabilă)”5.
Trebuie să menţionăm, de asemenea, că noţiunea de „valoare justă” introdusă prin IAS 32 îşi extinde
semnificativ aria de utilizare odată cu IAS 39, costul istoric devenind un concept perimat care îşi pierde
consistenţa. Utilizarea sa este restrânsă la doar trei categorii
: Florcncc-E Dclcsallc, Eric Delesallc, Contabilitatea şi ede “zccc porunci". Editura Economica. Bucureşti, 2003, pag. 14’ Ion lonaşcu. Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane. Studii privind paradigmele şi practicile contabilităţii. Editura Economică.2003
dc instrumente financiare: creanţclc şi împrumuturile păstrate până la scadcntă, plasamentele cu scadenţă
fixă pe care deţinătorul arc intenţia de a le păstra până la scadcnţă şi instrumentele de capital nccotate, a căror
valoare justă nu poate fi evaluată credibil.
Tratarea instrumentelor financiare nu este însă realizată exclusiv prin intermediul standardelor
internaţionale de raportare financiară IAS 32 şi IAS 39, existând o scrie de instrumente financiare
circumscrise unor standarde specifice. Astfel, societăţile vor rccurgc la litera standardului IAS 39 pentru a
contabiliza o participaţie în filială, întreprindere asociată sau asocicrc în participaţie doar în situaţia în care
este achiziţionată şi deţinută exclusiv cu scopul dc a fi cedată în viitorul apropiat sau dacă investiţia este
supusă unor restricţii severe pe termen lung care influenţează negativ capacitatea acesteia de a genera transfer
dc fonduri. în caz contrar societatea va aplica reglementările standardelor IAS 27” Situaţii financiare
consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale”, IAS 28 „Contabilitatea investiţiilor în întreprinderi
asociate" şi IAS 31 „ Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie”.
Prin urmare. în virtutea IAS 28, o investiţie într-o întreprindere asociată evidenţiată distinct în
situaţiile financiare consolidate ale investitorului, poate să fie evaluată la cost, să fie contabilizată utilizând
metoda punerii în echivalenţă sau să fie contabilizată ca şi activ deţinut pentru vânzare. în conformitate cu
IAS 39. Metoda punerii în echivalenţă prevede că investitorul va rccunoşte ulterior achiziţiei investiţia la
costul iniţial, care se modifică cu profitul respectiv pierderea declarată anual de emitent.
Dacă socictatea face o investiţie strategică în instrumente dc capital ale altei companii şi deţine
controlul, respectiv 50% din capitalul emitentului, în comun cu alţi investitori, atunci sc va raporta la
reglementările IAS 31 şi va întocmi situaţii financiare consolidate după metoda consolidării proporţionale. în
concordanţă cu metoda consolidării proporţionale, investiţia socictăţii care consolidează situaţiile financiare
este înlocuită cu activele şi datoriile, veniturile şi cheltuielile entităţii consolidate proporţional cu capitalul
deţinut. Consolidarea sc cfcctucază linie cu linie, se determină şi sc recunoaşte fondul comcrcial legat dc
achiziţia instrumentelor financiare, se elimină tranzacţiile intcrcompanii şi nu sc evidenţiază interesul
minoritar.
Dacă investitorul deţine controlul asupra emitentului, respectiv arc peste 50% din capitalul
emitentului, va raporta situaţii financiare consolidate în conformitate cu cerinţele standardelor IAS 22, IAS
27, SIC 9 şi SIC 12.
în aceeaşi ordine de idei putem face specificaţia că drepturile şi obligaţiile rezultate din contractele
de leasing sunt normalizate prin 1AS 17 .Xeasing”, existând însă şi aici o serie de aspecte care intră sub
incidenţa IAS 39, cum ar fi instrumentele derivate încorporate în activităţile de leasing şi creanţele din
activitatea de leasing recunoscute în situaţiile financiare ale locatorului, pentru care derccunoaşterea se
realizează în concordanţă cu prevederile acestui standard.
Activele şi datoriile angajatorilor în sfera planurilor de beneficii ale angajaţilor sunt reglementate de 1
AS 19 „Beneficiile angajaţilor", iar contractele cu titlu de contraprestaţie într-o combinare de întreprinderi fac
obiectul IAS 22 „Combinări de întreprinderi” revizuit în 1998.
Contractele de garantare financiară se circumscriu prevederilor IAS 39 doar dacă acestea asigură
efectuarea plăţilor ca urmare a modificărilor unor elemente variabile cum ar fi: rata dobânzii, preţul titlurilor,
preţul mărfurilor, creditului, cursului de schimb valutar, indexului preţurilor, altfel, sunt tratate de IAS 37
„Provizioane, datorii şi active contingente”.
în acelaşi context, al unei viziuni sistemice asupra tratării instrumentelor financiare, trebuie să
menţionăm existenţa în spaţiul reglementării a IFRS 2 care clarifică o serie de probleme legate de raportarea
financiară a tranzacţiilor pe bază de acţiuni. Tranzacţia cu plată pe bază de acţiuni este acea tranzacţie în care
o întreprindere primeşte bunuri sau servicii ca şi contrapartidă pentru instrumentele de capital propriu ale
emitentului sau obţine bunuri sau servicii asumându-şi faţă de furnizori obligaţii comensurate în raport cu
preţul acţiunilor entităţii sau alte instrumente de capital propriu ale acesteia.
Consider că este esenţial să subliniez că studiul metodologic asupra tratamentelor contabile şi
cerinţelor de raportare financiară a instrumentelor financiare implică o viziune de ansamblu asupra tuturor
standardelor de normalizare şi analizarea corelaţiilor şi interdependenţelor conceptuale existente între acestea.
Accentul pe parcursul acestei lucrări va fi pus cu precădere pe instrumentele financiare incluse într-un
portofoliu tranzacţionabil sau deţinute în scopul fructificării de către societăţile de servicii de investiţii
financiare fapt pentru care sfera de analiză va fi orientată către aplicarea standardelor IAS 32 şi IAS 39.4.2.2. Delimitarea conceptuală a instrumentelor financiare
Instrumentele financiare sunt contractc care generează simultan un activ financiar pentru o socictatc şi o
datorie financiară sau un instrument dc capital propriu pentru o altă
socictatc.
Activul financiar este accl activ care reprezintă numerar, un drept contractual dc a încasa numerar sau
alt activ financiar dc la altă întreprindere, un drept contractual dc a schimba instrumente financiare cu altă
întreprindere, în condiţii ce sunt potenţial favorabile, sau un intrumenl dc capital al altei întreprinderi.
Referitor strict la încadrarea conccptuală a activelor financiare, Normalizatorul face menţiunea în paragraful
11 IAS 32 că activele fizice, cum ar fi stocurile, terenurile, clădirile, instalaţiile şi echipamentele, activele în
locaţie şi cele necorporalc, brevetele, mărcilc, ctc., nu sunt active financiare întrucât controlul asupra acestora
nu implică un drept prezent de a încasa numerar sau alte activc financiare, ci doar creează posibilitatea dc a
genera intrări de numerar sau alte activc financiare. Activclc precum cheltuielile înregistrate în avans, pentru
care bencficiul economic viitor sc concretizează în primirea dc bunuri sau servicii ci nu în dreptul dc a încasa
numerar sau alte activc financiare, nu constituie de asemenea active financiare.
Noţiunea de activ financiar este circumscrisă aceleia dc activ şi prin urmare îmbracă în mare parte
trăsăturile şi caracteristicile acestcia şi îi sunt opozabile clasificaţiile operabile la nivelul acestei structuri
patrimoniale. în viziunea normalizatorului internaţional (IAS 1), activclc reprezintă resurse controlate de
societate rezultate al unor evenimente trccutc şi de la care sc aşteaptă să genereze beneficii economice
viitoare. Sunt dc remarcat în acest sens câteva delimitări importante.
în primul rând dreptul dc proprietate nu este singurul care poate determina existenţa unui activ,
controlul asupra beneficiilor generate de bunul respcctiv conducând la recunoaşterea accstuia ca activ. Faptul
este indus de asimilarea principiului prcvalcnţci economicului asupra juridicului, în conformitate cu care sunt
mai importante critcriile economice cum ar fi celc legate de existenţa unor drepturi de control managerial in
defavoarea formei juridice, contractuale.
A doua încadrare noţională a unui activ este legată de capabilitatea elementului respectiv dc a
produce bcncficii economice viitoare, funcţie de cârc se realizează şi recunoaşterea în cadrul bilanţului.
Beneficiile economice viitoare se pot concretiza în mai multe moduri. Astfel, resursa rcspcctivă poate fi
utilizată separat sau împreună cu alte active
pentru prestarea de servicii sau producţia de bunuri destinate vânzării, poate fi schimbată cu alte active,
poate fi utilizată pentru stingerea unor datorii, poate fi repartizată acţionarilor întreprinderii. în fapt beneficiile
economice viitoare încorporate în active reprezintă potenţialul acestora de a contribui dircct sau indirect la
fluxul de numerar şi echivalentele acestuia în întreprindere. Numerarul privit prin prisma accepţiunii de
lichiditate conferă în mod cert avantaje operaţionale companiilor. în cazul societăţilor de servicii de investiţii
financiare. însă, menţinerea unui înalt grad de lichiditate al activului este o componentă obligatorie a unei
politici financiare prudenţiale.
Se clasifică drept datorie financiară orice datorie care menţionează obligaţia contractuală de a ceda
numerar sau alt activ financiar unei alte întreprinderi, sau de a schimba instrumente financiare cu o altă
întreprindere în condiţii ce sunt potenţial nefavorabile. Va fi recunoscută drept datorie financiară şi acea
datorie contractuală care va fi achitată printr-un activ financiar sau propriile valori mobiliare, al căror număr
va varia funcţie de modificările valorii juste, astfel încât aceasta să fie echivalentă cu valoarea obligaţiei
contractate.
Termenul de instrument de capital propriu desemnează orice contract care evidenţiază o participaţie
reziduală în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale. Mai concret instrumentele de
capital propriu sunt acţiunile ordinare sau preferenţiale şi alte instrumente similare ce reprezintă părţi din
capitalul propriu al societăţii cuvenite acţionarilor.
O altă direcţie de analiză şi structurare a activelor care operează şi la nivelul activelor financiare o
constituie distincţia curent/termen lung. în normele internaţionale un activ trebuie clasificat ca activ curent
atunci când:
a) se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de
exploatare al întreprinderii; sau
b) este deţinut în principal în scopul comercializării sau pe termen scurt şi se aşteaptă a fi realizat în termen
de 12 luni de ia data bilanţului; sau
c) reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Toate activele care nu se regăsesc în structura mai sus menţionată sunt automat categorisite ca active
imobilizate.
în cadrul IAS 1 paragrafele 53-54. se specifică că ficcare întreprindere trebuie să hotărască în
funcţie de activitatea desfăşurată dacă prezintă sau nu. ca şi clasificări separate, activele curcntc şi imobilizate
şi datoriile curente şi pc termen lung. Dacă societatea doreşte să nu facă această delimitare la nivelul
bilanţului, activclc şi datoriile trebuie prezentate pc larg în ordinea lichidităţii lor in notele la conturilc anuale.
în actualul context termenul de „imobilizate” acopcră activele corporale, nccorporale, de exploatare şi
financiare pc termen lung. Indiferent de metoda dc prezentare adoptată socictatea este obligată să evidenţieze
distinct valoarea ce sc aşteaptă a fi recuperată sau achitată peste termenul dc 12 luni. pentru toate elementele
dc activ şi pasiv cârc prezintă cumulat sume cc vor fi achitate sau rccupcratc atât înainte cât şi după 12 luni dc
la data închiderii bilanţului contabil. Aceste informaţii referitoare la scadenţa activelor şi datoriilor sunt
absolut necesare pentru evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii societăţii fapt pentru care în contabilitatea
societăţilor dc scrvicii dc investiţii financiare ea este clar subliniată.
Dc regulă, societăţile de scrvicii de investiţii financiare achiziţionează titluri de valoare pentru
constituirea unui protofoliu în vederea fructificării disponibilităţilor băneşti proprii existente în socictatc sau
pentru a sc acopcri împotriva riscurilor, situaţie în care activclc financiare apropriate sunt rccunoscutc ca
investiţii financiare pc termen scurt şi cumulate în bilanţ la poziţia activc circulantc. în situaţia în carc
socictatea face achiziţii pc termen lung, în scopul obţinerii unor profituri sub formă dc dobânzi, dividende,
activclc financiare respective vor fi recunoscute ca imobilizări financiare.
Activclc financiare sc clasifică în funcţie dc raţiunea pentru carc acestea sunt păstrate în portofoliul
societăţii în patru categorii distincte:
- Instrumente financiare deţinute in scopul tranzacfionării - sunt accie activc. rcspcctiv pasive financiare
păstrate în principal în vederea obţinerii de profit, ca rezultat al fluctuaţiilor dc preţ pe termen scurt sau
din marja reţinută de dealcr. Sunt rccunoscutc astfel toate instrumentele financiare carc indiferent de
scopul iniţial al achiziţiei, în prezent fac parte dintr-un portofoliu carc în mod raţional poate genera profit
pe termen scurt. Instrumentele financiare derivate sunt întotdeauna considerate a fi păstrate pentru
tranzacţionare, dacă nu sunt instrumente cfcctivc dc acoperire a riscului.
în ceea ce priveşte noţiunea de .portofoliu, accasta nu este definită explicit în standard, dar
considerăm că este vorba dc un grup dc activc idcntificabilc carc sunt gestionate împreună. La punctul 10-21
din ghidul de implementare sc spccifică că în situaţia în carc poate fi dovedită profitabilitatea pc termen scurt
a instrumentelor incluse într-un
astfel de portofoliu, instrumentele financiare respective se încadrează în categoria deţinute în scopul
tranzacţionării, chiar dacă un anumit activ component poate fi deţinut pe o perioadă mai lungă.
- Investiţii păstrate până la scadenţă, reprezintă active financiare cu plăţi fixe sau determinabile şi scadenţă
fixă pe care o întreprindere arc intenţia fermă şi posibilitatea reală de a le păstra până la scadenţă, altele
decât împrumuturile şi creanţele generate de întreprindere;
Normalizatorul face următoarele clasificări:
CI: Se consideră că o întreprindere nu are intenţia certă de a păstra până la scadenţă o investiţie într-un activ
financiar cu scadenţă fixă în următoarele situaţii:
a) întreprinderea are intenţia de a păstra activul financiar numai pentru o perioadă nedeterminată;
b) întreprinderea este dispusă să vândă activul (cu o singură excepţie care însă nu a putut fi rezonabil
anticipată) ca o reacţie la modificările ratelor dobânzii pe piaţă sau a riscurilor, nevoilor de lichiditate, la
modificările în disponibilitatea şi randamentul instrumentelor alternative, la modificările în sursele şi
condiţiile de finanţare sau modificările riscurilor valutare; sau
c) emitentul arc dreptul de a stabili activul financiar la o valoare semnificativă sub costul amortizat al
acesteia.
C2: O întreprindere nu trebuie să clasifice un instrument financiar drept păstrat până la scadenţă dacă. pe
parcursul exerciţiului financiar curent sau a două exerciţii precedente a vândut, transferat sau exercitat,
înainte de scadenţă o opţiune de vânzare pe o valoare mai marc decât nesemnificativă a investiţiilor declarate
ca păstrate până la scadenţă altele decât:
a) vânzări efectuate aproape de data scadenţei sau de data de exercitare a opţiunii de vânzare, astfel
încât diferenţele rezultate din fluctuaţia ratei dobânzii nu au influenţat semnificativ valoarea justă;
b) vânzări efectuate după ce întreprinderea a încasat deja o parte substanţială din valoarea tuturor
activelor prin plăţi în avans sau eşalonate;
c) vânzările au fost determinate de evenimente irepetabile. necontrolabilc şi care nu au putut fi
anticipate rezonabil de către întreprindere.
Vânzările înainte de scadenţă ar putea intra sub incidenţa mai sus prezentată dacă sunt determinate
de:
a) deteriorarea semnificativă a credibilităţii emitentului;
b) modificarea legislaţiei fiscale carc ar elimina sau reduce facilităţile fiscale dc ncimpunere a dobânzii;
c) o combinarc importantă dc întreprinderi sau o reducere semnificativă (cedarea unui segment dc
activitate) carc ar impune vânzarea sau transferul unor investiţii păstrate până la maturitate. în scopul
menţinerii nivelului actual al ratei de risc a întreprinderii sau pentru păstrarea politicii de risc dc credit.
d) modificări statutare sau legale în domeniul investiţiilor în sensul anulării pcrmisibilităţii efectuării
unor investiţii sau rcstricţionarca accstora prin introducerea dc plafoane (niveluri maxime), societatea fiind in
acest caz fortuită să lichidczc investiţii, ce iniţial au fost încadrate drept păstrate până la scadenţă;
e) o creştere semnificativă a cerinţelor de capital în activitatea respectivă impusă de organele dc
reglementare ce determină întreprinderea să se restrângă prin vânzarea unei investiţii păstrate până la
maturitate;
0 o creştere semnificativă a ponderilor riscurilor asociate investiţiilor păstrate până la maturitate, în vederea
reglementării riscurilor dc capital.
C3: Se consideră că o întreprindere nu îşi poate dovedi capacitatea dc a păstra până la scadcnţă o investiţie
într-un activ financiar cu scadcnţă fixă dacă sc încadrează în una din următoarele situaţii:
a) nu arc resursele financiare disponibile pentru a continua activitatea, sau
b) este subiectul unei restricţii legale existente sau altei restricţii ce ar putea împiedica intenţia acestuia
dc a păstra activul până la scadcnţă.
O problemă interesantă adusă în discuţic în cadrul acestui subiect la punctul 10-17 din ghidul de
implementare este tratamentul contabil acordat unui instrument dc împrumut perpetuu cu plaţi fixe sau
determinabile şi pentru carc singurele plăţi în conformitate cu clauzele contractuale sunt plăţile de dobândă pe
o perioadă limitată. Se considcră în acest caz că data finală la carc este plătită dobânda este dc fapt data
scadenţei instrumentului. Prin urmare instrumentul are o scadcnţă fixă, dcci poate fi încadrat în categoria
plasamentelor deţinute până la scadenţă. Dacă, clauzele instrumentului ar fi prevăzut plăţi de dobânzi pc o
perioadă nedefinită în acest caz nu există data de scadenţă şi instrumentul nu putea fi calificat ca
plasament păstrat până la scadenţă.
Împrumuturile şi creanţele create de întreprindere sunt active financiare create de întreprindere
prin furnizare de bani, mărfuri sau servicii direct sau unui debitor, altele decât cele iniţiate cu
intenţia de a fi vândute imediat sau în termen scurt şi care trebuie încadrate ca reţinute pentru
tranzacţionare.
Pentru exemplificare, se poate analiza o obligaţiune cumpărată la emisiunea iniţială, pentru
care fondurile sunt transferate direct emitentului. Rcspcctivul instrument de debit poate fi încadrat în
categoria împrumuturilor şi creanţelor generate de întreprindere dacă nu există intenţia de a-1 vinde pe
termen scurt, caz în care instrumentul ar fi fost calificat pentru tranzacţionare. Definiţia acestei
categorii nu separă împrumuturile sub formă de titluri de celelalte tipuri. De asemenea poate fi
calificat astfel şi un instrument de capital respectiv o acţiune preferenţială cu plăţi fixe sau
determinabile şi scadenţa fixă pentru care fondurile se transferă direct emitentului.
- Activele financiare disponibile pentru vânzare sunt acele active financiare care nu sunt
împrumuturi şi creanţe generate de întreprindere, investiţii reţinute până la maturitate sau active
financiare reţinute pentru tranzacţionare.
încadrarea instrumentelor financiare in una sau alta din categoriile economice prezentate este
foarte importantă întrucât determină aplicarea unor tratamente contabile distincte în ceea ce priveşte
evaluarea poziţiilor respective la nivelul situaţiilor financiare şi operarea cu metode de consolidare
diferite.
4.2.3. Cadrul general de raportare financiară
Standardele internaţionale de raportare financiară accentuează asupra necesităţii oferirii unor
informaţii complete privitoare la decontarea şi tranzacţionarea instrumentelor financiare, la scopurile
operaţionale ale achiziţiilor şi riscurile asociate precum şi la detalierea strategiilor manageriale de
diversificare şi acoperire a riscurilor. Normalizatorul nu impune un anumit format de prezentare a
instrumentelor financiare în cadrul situaţiilor financiare şi a notelor explicative, acesta fiind practic la
latitudinea profesionistului contabil,
însă stabileşte un conţinut minimal de informaţii care ar trebui să facă obiectul raportării financiare în
condiţiile testării pragului de semnificaţie.
în virtutea aplicării principiului pragului de semnificaţie, acele instrumente considerate
123
semnificative individual vor fi prezentate separat în situaţiile financiare, iar cele care analizate
individual sc situează sub nivelul de semnificaţie determinat vor facc obiectul unei prezentări agregate
la nivel de clasă sau categoric. Pragul de semnificaţie este estimat în cadrul politicilor contabile ale
societăţii şi comportă două componente distincte, una cantitativă care îmbracă forma unor limite
valorice şi una calitativă care sc raportează la riscurilc asociate deţinerii instrumentului financiar
respectiv sau a clasei studiate şi la influenţele înregistrate asupra portofoliului deţinătorului. Cea dc a
doua latură prezentată implică un nivel ridicat de experienţă în prcvizionarca managerială a
profesionistului contabil şi o bună cunoaştere a evoluţiilor şi volatilităţii pieţelor dc tranzacţionare şi a
caracteristicilor instrumentului deţinut.
Pentru fiecare clasă de instrumente financiare recunoscute în bilanţ socictatea trebuie să
Datorii financiare păstrate până Ia scadenţă Datorii financiare
deţinute pentru tranzacţionare
Datorii financiare - instrumente derivate
Datorii financiare - instrumente derivate a căror decontare
este legată de instrumente de bază necotate
Cost amortizat
Valoare justă (variaţiile au impact
asupra rezultatului net)
Valoare justă (variaţiile au impact
asupra rezultatului net)Cost amortizat
Datoriile financiare exprimate în altă monedă decât cea de raportare fac subiectul unor
reglementări aparte înrucât sunt circumscrise atât ariei de aplicare a IAS 21 „Efectele varia{iei cursurilor
de schimb valutar" cât şi a IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”. în acest context
trebuie să menţionăm că datoriile financiare exprimate în valută care sunt elemente monetare, mai puţin
cele desemnate ca instrumente de acoperire, intră sub incidenţa standardului IAS21 şi prin urmare toate
câştigurile şi pierderile rezultate ca urmare a schimbului valutar sunt recunoscute în rezultatul net al
perioadei şi orice modificare a valorii juste (exclusiv cele determinate de variaţia cursurilor de schimb)
se tratează în conformitate cu reglementările standardului IAS 39 menţionate anterior.
în cazul datoriilor financiare exprimate intr-o monedă străină care nu sunt elemente monetare,
orice modificare a valorii juste inclusiv cele atribuite modificărilor de curs valutar este tratată în spiritul
prevederilor normei IAS 39 .
Dcprccicrea este procesul de erodare a valorii intrinseci a unui instrument financiar, care
generează o scădere a valorii recuperabile estimate sub nivelul valoarii contabile recunoscute de
deţinător în contabilitate.
Elemcnctele care pot conducc la un astfel de raţionament profesional al deţinătorului sunt:
dificultatea financiară reală confirmată a emitentului, probabilitatea dc faliment sau reorganizare
financiară a emitentului, încălcarea clauzelor contactualc în sensul nconorării obligaţiei privind plata
dobânzii sau a principalului, dispariţia unei pieţe activc pentru titlul financiar rcspcctiv în urma unor
probleme financiare, acordarea dc către creditor debitorului din motive dc dificultate financiară a
debitorului de conccsii pe care accsta nu le avea în vedere.
Dcprccicrea este recunoscută şi evaluată individual pentru instrumentele financiare semnificative
şi la nivel dc portofoliu în situaţiile în care nu există posibilitatea determinării la nivel individual a
Tabel IV.2. Evaluarea ulterioară a activelor financiaregradului dc dcprccicrc. Normalizatorul cxplicitcază accastă idee în cadrul ghidului dc implementare la
punctul 112-2 prin prezentarea raţionamentului contabil adoptat în situaţia dctcctării unui activ financiar
înregistrat la cost amortizat depreciat, instrument care poate fi încadrat într-un portofoliu dc active
similare depreciatc. în contextul specificat, se recomandă recunoaşterea şi măsurarea deprecierii pe o
bază individuală dacă acest fapt este posibil şi dacă în mod cert există dovezi obiective care să susţină
accastă opinie. Se subliniază suplimentar, că recunoaşterea şi evaluarea deprecierii pe baza portofoliului
trebuie operată doar şn situaţiile în care nu este posibilă estimarea individualizată a gradului de
dcprecicre a activului financiar.
La sfârşitul ficcărui exerciţiu financiar, odată cu prezentarea informaţiilor in cadrul situaţiilor
financiare dc raportare sociclalca trebuie să evalueze posibilitatea existenţei unor activc financiaro a
căror valoarea este erodată. în cazul în care există elemente obiective care să confirme cu certitudine
fenomenul. întreprinderea are obligaţia dc a estima valoarea recuperabilă a activelor financiare în
discuţie şi de a recunoaşte deprecierea în cadrul situaţiilor financiare.
Contabilizarea deprecierii activelor financiare evaluate la cost amortizat
în ipoteza în care există probabilitatea dovedită raţional ca o socictatc să nu poată încasa toate
sumele scadentc conform clauzclor contractuale ale împrumuturilor, creanţelor şi investiţiilor păstrate
până la scadenţă, înregistrate la cost amortizat este vorba în mod cert
dc o deprccicre sau o pierdere dintr-un credit neperformant. Valoarea estimată a acesteia este
reprezentată dc diferenţa dintre valoarea contabilă a activului şi valoarea prezentă a fluxurilor de numerar
aşteptate, actualizată la rata iniţială a dobânzii cfcctive a instrumentului financiar. Valoarea contabilă a
activului trebuie redusă la valoarea recuperabilă estimata prin includerea pierderii de valoare in profitul
net sau pierderea netă aferentă perioadei.
Valoarea contabilă a oricărui activ financiar care nu poate fi evaluat credibil la valoarea justă
trebuie supusă testării în vederea aprecierii gradului de depreciere la fiecare dată de raportare financiară.
Dacă există semnalmente care confirmă ipoteza deprecierii se evaluează pierderea din depreciere ca
diferenţă între valoarea contabilă a acestuia şi valoarea fluxurilor de numerar preconizate a fi realizate în
viitor, actualizată la rata curentă dc plată a dobânzii pentru un activ financiar similar şi se operează în
contabilitate.
O eventuală reapreciere trebuie de asemenea să fie inclusă în rezultatul financiar nett
al perioadei. Rezultatul acestei operaţiuni nu trebuie sub nici o formă să conducă la o valoare contabilă a
activului operat superioară costului amortizat la care acesta a fost înregistrat înaintea momentului
constatării deprecierii.
Pentru accle active financiare ce au fost supuse ajustărilor generate dc dcprecicrc. valoarea
veniturile din dobânzi ulterioare deprecierii vor fi determinate pe baza ratei dobânzii cu care s-au
actualizat fluxurile de numerar preconizate a se realiza în viitor.
Contabilizarea deprecierii activelor financiare reevaluate la valoarea justă
Dacă o pierdere generată dc un activ financiar înregistrat la valoarea justă a fost recunoscută
direct în capitalul propriu şi există certitudinea că activul respectiv este dcprcciat, pierderea netă
cumulată în capitalul propriu trebuie scoasă din capital şi inclusă în rezultatul net al exerciţiului
financiar.
Valoarea în discuţic este determinată ca diferenţă dintre costul dc achiziţie al activului şi
valoarea justă curentă (pentru instrumentele de capital) sau valoarea recuperabilă (pentru instrumentele
de datorie) mai puţin pierderile rezultate din deprecieri anterioare recunoscute deja în rezultatul net al
perioadelor respective. Valoarea recuperabilă a unui instrument financiar dc datorie, reevaluat la valoarea
justă, reprezintă valoarea prezentă a fluxurilor dc numerar viitoare estimate actualizate la rata curentă dc
piaţă a dobânzii pentru un activ financiar similar.
Dacă ulterior valoarea justă sau valoarea rccupcrabilă a activului financiar înregistrat la
valoarea justă creştc iar creşterea este determinată de un eveniment ce s-a produs după cc pierderea din
depreciere s-a înregistrat în rezultatul net al perioadei, se va relua operaţiunea cu impact asupra pierderii
nete sau a profitului net al perioadei.
4.5. Studii metodologice privind recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare în
contabilitatea societăţilor de servicii de investiţii financiare
4.5.1. Studiu metodologie privind recunoaşterea unei achiziţii de instrumente financiare
clasificate ca investiţii păstrate până la scadenţă. Data tranzacţionării vs Data decontării.
Societatea de servicii de investiţii financiare Unicapital Sccurity achizitioncaza prin intermediul
pieţei reglementate Bursa de Valori Bucureşti, la data de 30 decembrie 2004, 100 de obligaţiuni la un
cost de achiziţie de 9,000 lei/obligaţiune, valoare care include şi cheltuielile de tranzacţionare.
Obligaţiunile sunt clasificate ca investiţii păstrate până la scadenţă. La data de 31 decembrie 2004
(sfarsitul exerciţiului financiar) valoarea justă a activului este de 10,000 lei/obligaţiune, iar la data de 02
ianuarie 2005 (data decontării) valoarea justă atinge nivelul de 10.200 lei / obligaţiune.
Se studiază comparativ recunoaşterea în contabilitate a instrumentelor financiare utilizând ca
Tabel IV.2. Evaluarea ulterioară a activelor financiaremoment de referinţă data decontării şi data tranzacţionării.
a) Contabilizarea funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraf 32)
30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)
Activele financiare sunt recunoscute în contabilitatea socictătii dc servicii de investiţii financiare la
costul dc achiziţie.
Db (ROL) Cr (ROL)
50612 Obligaţiuni cotate cumpărate 900, 000
în curs dc dccontare
4621 Creditori din tranzacţii pentru operaţiuni in
nume propriu pe piaţa reglementată B.V.B.
900,000
31 decembrie 2004
Investiţiile păstrate până la scadenţă rămân înregistrate la cost, prin urmare nu se operează nici o
înregistrare în contabilitate.
2 ianuarie 2005 (dala decontării)
Sc stinge datoria societăţii dc scrvicii dc investiţii financiarc fata dc instituţiile pieţelor reglementate la
nivel global (s-a considerat că în ziua respectivă nu s-au cfcctuat alte tranzacţii şi prin urmare nu există
sume supuse compensării şi decontării).
Db (ROL) Cr (ROL)
4621 Creditori din tranzacţii pentru operaţiuni în
nume propriu pc piaţa reglementată B.VB.
5122 Conturi la bănci de decontare a tranzacţiilor
pc piaţa reglementată B.V.B. în lei
900,000
900.000
Concomitent, în momentul decontării, obligaţiunile intrate în portofoliu sunt rcclasificatc în categoria
activclor deţinute.
Db (ROL) Cr (ROL)
50611 Obligaţiuni cotate deţinute 900,000
50612 Obligaţiuni cotate cumpărate 900,000
- în curs dc decontare
b) Contabilizarea funcţie de data decontării (conform IAS 39, paragraful 33)
30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)
în contabilitate nu sc operează nici o înregistrare.
31 decembrie 2004 (sfârşitul exerciţiului financiar)
în contabilitate nu se operează nici o înregistrarcla pentru activele evaluate la cost sau la cost amortizat în
conformitate cu IAS 39, paragraful 106.
02 ianuarie 2005 (data decontării)
Se înregistrează în contabilitate recunoaşterea activclor financiare la costul dc achiziţic concomitent cu
dccontarca obligaţiilor aferente.
Db (ROL) Cr (ROL)
50611 Obligaţiuni cotate deţinute 900,000
5122 Conturi la bilnci dc decontare a tranzacţiilor pe
piaţa reglementată B.V.B.- în lei
900,000
Situaţia sintetică a structurilor patrimoniale prezentate în dinamică în momentul tranzacţionării, la
sfârşitul exerciţiului financiar şi la data dccontării, pune în evidenţă modul de reflectare a aplicării celor
două metode dc contabilizare asupra situaţiilor financiare.
Extras situaţii financiare Contabilizare funcţie de
DaUt dccontării Data tranzacţiei
30.12.2004 Activc financiare900,000
Datorii - (900,000)
Capitaluri proprii- -
Contul dc profit şi pierdere * •
31.12.2004 Activc financiare900,000
Datorii - (900,000)
Capitaluri proprii- -
Contul dc profit şi pierdere -
02.01.2005 Activc financiare900,000 900,000
Datorii - -
Capitaluri proprii- -
Contul de profit şi pierdere- •
4.5.2. Studiu metodologie privind recunoaşterea unei achiziţii de instrumente financiare
clasificate comparativ drept active disponibile pentru vânzare şi active financiare
deţinute pentru tranzacţionare. Data tranzacţionării vs Data decontării.
Societatea dc servicii de investiţii financiare Unicapital Security se angajează să achiziţionează în
cadrul Bursei Electronice Rasdaq un pachet de 50 dc acţiuni la un cost dc achiziţie dc 5,000,000 lei. La data
de 31 deccmbrie 2005 valoarea justă a pachetului de acţiuni înregistrează valoarea de 5.500,000 lei. iar la
data decontării 02 ianuarie 2005 nivelul atins de valoarea justă a pachetului este de 5,700.000 lei. Se
analizează comparativ modul dc recunoaştere şi contabilizare a operaţiunilor prezentate pornind dc la
ipoteza clasificării instrumentelor financiare drept active disponibile pentru vânzare pentru care se
socictatca a menţionat în politicile contabile că va recunoaşte diferenţa rezultată în urma reevaluării la
valoarea justă în capitalurile proprii sau a tratării instrumentelor financiare ca activc deţinute pentru
tranzacţionare.»
Se au în vedere ambele metode dc contabilizare: funcţie de data dc tranzacţionare şi funcţie de data
decontării.
a) Activele financiare sunt clasificate ca activc disponibile pentru vânzare - pentru care politica societăţii
prevede reevaluarea la valoarea justă cu impact în capitalurile proprii.
al) Contabilizarea în funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraful 32)
30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)
Activele sunt recunoscute în patrimoniul societăţii la costul dc achiziţie:
Db (ROL) Cr (ROL)
265 Alte titluri imobilizate 5.000,000
4623 Creditori din tranzacţii în nume propriu pc
pieţele reglementate altele decât 13V.B. 5,000,00031 decembrie 2004 (data includerii exerciţiului financiar)
Sc cfectucază reevaluarea la valoare justă cu preluarea în capitalurile proprii a variaţiilor de valoare în
conformitate cu politica adoptată dc socictate:
Db (ROL) Cr (ROL)
265 Alte titluri imobilizate
1066 Rezerve din evaluarea la valoare justă
500.000
500,000
02 ianuarie 2005 (dala decontării)
Sc operează rccavaluarca activelor financiare la valoarea justă din momentul dccontaării şi apoi se
înregistrează dccontarca datoriei (sc considcră că in ziua rcspectivă de tranzacţionare nu s-au cfcctuat şi
alte tranzacţii care să facă obicctul dccontării sau compensării):
Db (ROL) Cr (ROL)
265 Alte titluri imobilizate 250,000
1066 Rezerve din reevaluarea la valoarea justă 250,000
4623 Creditori din tranzacţii în nume propriu pc
pieţele reglementate altele decât B.V.B.
5,000,000
51231 Conturi la bănci dc dccontare a
tranzacţiilor pc alte piaţe reglementate - în lei
5,000,000
a2) Contabilizarea în funcţie dc data decontării (conform IAS 39, paragraful 33)
30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)
în contabilitate nu se operează înregistrări contabile.
31 decembrie 2004 (dala închiderii exerciţiului financiar)
Se reevaluează activele financiare la valoarea justă, cu reflectare variaţiei în capitalurile proprii în
concordanţă cu politica declarată a societăţii (conform IAS 39. paragraful 103).
Db (ROL) Cr (ROL)
2675 Creanţe legate dc interesele dc participare
1066 Rezerve din reevaluarea la valoarea justă
500.000
500,000
2 ianuarie 2005 (data decontării)
Sc recunoaşte activul financiar în situaţiile financiare, se dccontează datoria (pornind dc la ipoteza că în
ziua respcctivă nu s-au efcctuat alte tranzacţii şi prin urmare nu există sume suplimentare supuse dccontării
sau compensării) şi sc operează reevaluarea instrumentelor financiarc la valoarea justă.
Db (ROL) Cr (ROL)
265 Alte titluri imobilizate 5,000.000
51231 Conturi la bănci dc decontare a
tranzacţiilor pe pieţele reglementate - în Ici
5,000,000
265 Alte titluri imobilizate 500,000
2675 Creanţe legate de interese dc participare 500,000
265 Alte titluri imobilizate 250.000
1066 Rezerve din rcevaluarcala valoarea justă 250,000
Trebuie să menţionăm că utilizarea contului 2675 a fost adaptată cerinţelor metodologice prevăzute de
normalizatori în cadrul 1AS 39. paragraful 33 în corelaţie cu paragraful 103.
b) Activele financiarc sunt clasificate ca deţinute pentru tranzacţionare
bl) Contabilizarea în funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraful 32
30 decembrie 2004 (dala tranzacţionării)
Activele financiarc sunt recunoscute în contabilitatea socictatţii de scrvicii de investiţii financiarc la costul
dc achiziţic care reprezintă valoarea justa din momentul cumpărării.
Db (ROL) Cr (ROL)
50312 Activc cotate cumpărate - în curs dc
decontare
5,000.000
4623 Creditori din tranzacţii in nume propriu pe
pieţele reglementate altele decât B.V.B.
5.000.000
31 decembrie 2004 (data includerii exerciţiului financiar)
Sc cfcctucază reevaluarea activelor financiare la valoarea justă cu preluarea diferenţelor rezultate în contul
dc profit şi pierdere
Db (ROL) Cr (ROL)
50312 Active cotate cumpărau: - în curs dc
decontare
500,000
7681 Plus valori din ajustări aferente
instrumentelor financiare
500,000
2 ianuarie 2005 (data decontării)
Sc operează reevaluarea activclor financiare la valoarea justă cu preluarea diferenţelor rezultate în contul dc
profit şi pierdere, sc dccontează datoria aferentă şi concomitcnt acţiunilc intrate în portofoliu în momentul
tranzacţionării sunt rccunoscutc ca fiind dccontatc
Db (ROL) Cr (ROL)
50312 Acţiuni cotate cumpărate - în curs dc decontare 250,000
7681 Plus valori din ajustări aferente instrumentelor
financiare 250,000
4623 Creditori din tranzacţii în nume propriu pe pieţele
reglementate altele dacât B.V.B. 5,000,000
51231 Conturi la bănci de decontare a tranzacţiilor pc
pieţele reglementate - în lei5,000,000
50311 Acţiuni cotate deţinute 5.750,000
50312 Acţiuni cotate cumpărate - în curs de decontare 5,750,000
b2) Contabilizarea în funcţie de data decontării (conform IAS 39, paragraf 33)
30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)
în contabilitate nu se operează înregistrări contabilc.
31 decembrie 2004 (data încheierii exerciţiului financiar)
Sc operează în contabilitate reevaluarea la valoarea justă cu prelucrarea în contul de profit şi pierdere a
diferenţelor dc valoare în conformitate cu politica adoptată dc societate (conform IAS 39, paragraf 103).
întrucât normalizatorul naţional nu a prevăzut în cadrul Planului dc conturi destinat societăţilor dc
scrvicii de investiţii financiare introdus prin Ordinul nr. 1742/2003 soluţii privind instrumentarea
contabilităţii activelor financiare deţinute pentru tranzacţionare cu referinţă la data decontării am propus
introducerea contului 5087 “Creanţe legate dc ajustări ale titlurilor dc plasament" ca sintetic dc gradul II
asociat sinteticului dc grad I, "Alte investiţii financiare pe termen scurt şi creanţe asimilate”. Menirea
contului 5087 “Creanţe legate dc ajustări ale titlurilor dc plasament" este aceea dc a reflecta variaţia valorii
juste din moment tranzacţionării până în momentul decontării pentru instrumentele financiare încadrate în
categoria activelor financiare deţinute pentru tranzacţionarea în conformitate cu tratamentul oferit de IAS
39, paragraful 103.
Db (ROL) Cr (ROL)
5087 Creanţe legate de ajustări ale titlurilor dc
plasament
500,000
7681 Plus valori din ajustări aferente
instrumentelor financiare
500,000
02 ianuarie 2005 (data decontării)
Se recunoaşte activul financiar, sc operează decontarea datoriei (pornind de la ipoteza că nu s-au efectuat şi
alte tranzacţii în ziua respectivă supuse decontării sau compensării), şi se reevaluează instrumentul
financiar la valoarea justă cu preluarea în contul de profit şi pierdere a diferenţelor rezultate în concordanţă
cu politica socictăţii:
53
Db (ROL) Cr (ROL)
50311 Acţiuni cotate deţinute 5,000,000
51231 Conturi la bănci - de decontare a tranzacţiilor pc
pieţele reglementate altele dccât B.V.B.
5.000,000
50311 Active cotatc deţinute 500,000
5087 Creanţe legate dc ajustări ale titlurilor dc plasament 500,000
50311 Active cotate deţinute 260,000
7681 Plus valori din ajustări aferente instrumentelor
financiare
260,000
Pentru o mai bună reliefare prin comparaţie a modalităţilor de recunoaştere şi evaluare a
activelor financiare disponibile pentru vânzare şi a celor destinate tranzacţionării, utilizând ca moment
dc referinţă pentru contabilizare data tranzacţionării, respectiv data decontării, în cadrul tabelului
următor s-au prezentat intr-o formă sintetică modificările generate în cadrul situaţiilor financiare dc
fiecare din situaţiile supuse analizei.
Activc financiare disponibile pentru
vânzare contabilízate funcţie de:
Active financiare destinate tranzacţionării
contabilizate funcţie dc:
Dala tranzacţionării Data decontării Data tranzacţionării Data decontării
Câştigul din vânzare recunoscut = 200.000,000 x 32.69% = 65,380,000 lei
în contabilitatea societăţii se operează cedarea părţii dc 70% din activul financiar deţinut, astfel:
Db (ROL) Cr (ROL)
4613 Alţi debitori diverşi 200,000,000
50611 Obligaţiuni cotate deţinute 134.620,000
7642 Câştiguri din investiţii fmanciarc pe 65,380,000termen scurt
Soluţia 2 (conform IAS 39, paragraful 99)
4 Standarde internaţionale dc contabilitate 2002, International Accounting Standards Board, Editura Economică, Bucureşti. 2002, pag.39-55. par. 100
Cea dc a doua soluţie este recomandată dc normalizator în situaţia în care instrumentul financiar
arc o piaţă activă dc tranzacţionare. în acest context IAS 39, paragraful 99 stipulează că “existenţa cotaţiilor
de preţ publicc pe o piaţă activă constituie, în mod normal, cea mai bună dovadă a valorii juste”.*
EI) La data vânzării, cotaţiilc de piaţă pentru obligaţiuni similare cu cclc carc fac obiectul tranzacţiei
curente sunt cotate Ia 102% din valoarea nominală. Societatea estimează în accst caz valoarea părţii
rămase la 32% din valoarea nominală (102% - 70%).
E2) Valoarea alocată vânzării de bază (%) se determină prin raportarea valoarii încasărilor în puncte
procentuale la valoarea justă a obligaţiunilor în puncte procentuale, respectiv 70%/102% = 68.63%.
8 * Standarde internationale dc contabilitate 2002, International Accounting Standards Board. Editura Economică. Bucurcşti, 2002. pag.39-55, par.99
Valoarea alocata a vânzării de bază în valoare absolută va fi : 200,000,000 x 68.63% =
137,260,0 lei.
E3) Câştigul din vânzare sc calculcază prin deducerea din valoarea încasărilor a valorii alocate vânzării de
bază.
Câştigul din vânzare - 200,000,000 x 32.69% - 137,260,000 =
= 140,000,000 - 137.260,000 = 2,740,000 lei.
în contabilitatea societăţii dc servicii dc investiţii financiare sc operează cedarea părţii de 70% din activul
financiar deţinut astfel:
Db (ROL) Cr (ROL)
4617 Alţi debitori diverşi 200.000.000
50611 Obligaţiuni cotate deţinute 137,260.000
7642 Câştiguri din investiţii financiarc pc 2,740,000
termen scurt
Normalizatorul nu se pronunţă explicit cu privire la metoda utilizată pentru estimarea valorii juste a
interesului păstrat atunci când o parte a instrumentelor financiare este înstrăinată, însă. recomandă
utilizarea cotaţiilor de piaţă atunci când acestea sunt disponibile şi relevante.4 Standarde internaţionale dc contabilitate 2002, International Accounting Standards Board, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag.39-38, par.47