ARGUMENT Am ales acest subiect pentru ca bolile cardio- vasculare ocupă unele dintre primele locuri printre cauzele de mortalitate din țara noastră. Este știut că hipertensivii reprezintă 10% din populația generală. În populația de peste 40 de ani, aceștia cuprind 40%, iar în populația de 55-60 de ani numărul lor crește la 50-60%. Cum stresul este un factor favorizant al instalării HTA, iar astăzi este foarte crescut pentru întreaga populație, am vrut ca abordând acest subiect să învăț cât mai multe despre această afecțiune și despre importanța unei vieți echilibrate; mai ales să le pot transmite și celorlalți aceste informații, în special celor predispuși să facă HTA . Această lucrare reunește noțiunile teoretice de anatomie și fiziologie a omului, deprinderile practice, noțiunile de farmacologie, de medicină internă pe care le-am înglobat în tehnicile de îngrijire a nursingului, după modelul conceput de Virginia Henderson pentru îngrijirea pacientului cu HTA. Scopul demersului meu este de a aplica cunoștințele acumulate în cei trei ani în practica 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
ARGUMENT
Am ales acest subiect pentru ca bolile cardio-vasculare ocupă unele dintre
primele locuri printre cauzele de mortalitate din țara noastră. Este știut
că hipertensivii reprezintă 10% din populația generală. În populația de peste 40
de ani, aceștia cuprind 40%, iar în populația de 55-60 de ani numărul lor crește
la 50-60%. Cum stresul este un factor favorizant al instalării HTA, iar astăzi
este foarte crescut pentru întreaga populație, am vrut ca abordând acest subiect
să învăț cât mai multe despre această afecțiune și despre importanța unei vieți
echilibrate; mai ales să le pot transmite şi celorlalți aceste informații, în special
celor predispuși să facă HTA .
Această lucrare reuneşte noţiunile teoretice de anatomie şi fiziologie a
omului, deprinderile practice, noţiunile de farmacologie, de medicină internă pe
care le-am înglobat în tehnicile de îngrijire a nursingului, după modelul
conceput de Virginia Henderson pentru îngrijirea pacientului cu HTA.
Scopul demersului meu este de a aplica cunoştinţele acumulate în cei trei
ani în practica medicală, la patul bolnavului, în cadrul Spitalului Judeţean
Vâlcea.
Pentru a sintetiza lucrarea de faţă, dar şi orele de nursing în cei trei ani de
şcoală, am învăţat că este necesar ca asistenta să îndeplinească la pacient ceea ce
acestuia îi lipseşte pentru a fi “complet”, un “întreg”, calităţile ce-i lipsesc
acestuia, fie din cauza pierderii forţei fizice, în cazul lipsei de voinţă în cazul
bolilor psihice, fie de lipsa de cunoştinţe de specialitate necesare îngrijirii lui.
Altfel spus, asistenta trebuie să empatizeze cu pacientul şi să transmită
dorinţa de a trăi pentru cel ce şi-a pierdut speranţa de viaţă, să fie glasul pentru
cel ce nu poate vorbi, să fie sursa de hrană spirituală pentru cel ce nu mai are
posibilitatea să se deconecteze.
Din practica meserie la patul bolnavului, reiese faptul că “nursingul” își
are rădăcinile în nevoile fondamentale ale individului și am învățat că orice
1
ființă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorința de a mânca, de a
avea condiții bune de locuit, de a se îmbrăca și de afecțiune.
Prezenţa în familie a HTA, cât şi dorinţa de a cunoaşte mai multe lucruri
despre boală pentru a putea acorda primul ajutor în folosul celui de lângă mine
m-a determinat să aleg această temă a lucrării de diplomă.
2
INTRODUCERE
Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă o creștere a valorilor tensiunii
arteriale peste limita normală, bazată pe media între cel puțin două determinări
realizate în două sau mai multe vizite după screeningul inițial. Valorile normale
ale tensiunii arteriale au fost stabilite de către foruri internaționale: TA < 130/80
mmHg, interpretate în raport cu vârsta, sexul şi greutatea, iar tensiunea arterială
optimă fără risc cardiovascular este <120/80 mmHg.
Se cunoaşte că organismul realizează un tot unitar cu mediul înconjurător
prin intermediul SNC. În condiţii normale de adaptare, între organism şi mediu
se stabileşte o stare de echilibru biologic care se poate aprecia subiectiv şi
obiectiv prin starea de sănătate.
Unii factori de mediu (intern, extern) pot perturba această stare de
echilibru, ajungându-se astfel la starea de boală; o anumită boală pe care, prin
felul ei de manifestare o putem identifica și care are o anumită cauză. Trebuie să
reţinem totuşi că aceeaşi boală se manifestă în mod diferit de la un organism la
altul, deoarece fiecare organism reacţionează într-un mod particular, propriu,
numai lui, la aceeaşi cauză de boală. Deci, identificând o boală la un organism
uman, vom trata nu boala, ci bolnavul cu particularităţile sale. Înţelegerea
acestei noţiuni are o mare însemnătate practică, deoarece, de ea depinde
succesul tratamentelor. Un bolnav suferind de o anumită boală are psihicul său,
felul său de manifestare, de a reacţiona biologic la boală. Înţelegându-l în
complexitatea manifestărilor sale, se realizează şi acea legătură sufletească între
bolnav şi cei ce-i îngrijesc, premisă hotărâtoare pentru obţinerea unor rezultate
pozitive când tratăm bolnavul.
Asistentul medical trebuie să se aproprie şi să-i cunoască mai bine pe
beneficiarii îngrijirilor, să ofere îngrijiri mai bune, individualizate, complete şi
continue. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferința
fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situație nouă, provizorie sau
3
definitivă. Relația asistent medical - pacient va fi de acceptare reciprocă, o
atitudine de respect, căldură și înțelegere empatică față de pacient.
Competențele profesionale necesare asistentului medical în vederea
îngrijirii pacientului cu hipertensiune arterială sunt:
1. Urmărirea și notarea în foaia de observație a funcțiilor vitale şi
vegetative.
2. Cunoașterea și aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor în
îngrijirea pacientului și elaborarea unui plan de îngrijire.
4. Cunoașterea stilului de viața, a condițiilor de trai şi de muncă, a
efectelor asupra stării de sănătate.
5. Asigurarea mediului adecvat odihnei şi supravegherea bolnavului.
6. Cunoașterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicațiilor în diferite
afecțiuni.
8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor şi a materialelor necesare pentru
recoltări de produse biologice, patologice, explorări funcționale, examen
radiologic etc.
9. Acordarea de îngrijiri în situații de urgență.
10. Realizarea educației în scopul prevenirii complicațiilor și menținerea
unui grad de sănătate.
11. Aplicarea normelor de tehnica securității muncii.
În cei trei ani de studiu în Școala Postliceală Sanitară FEG și efectuând
practica profesională în toate secțiile spitalului, am avut ocazia să văd suferința
în toate gradele și aspectele ei și am considerat că pot să ajut pe cei ce au o
asemenea problemă și pot să îi susțin psihic.
4
CAPITOLUL I - NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI
FIZIOLOGIE A APARATULUI CIRCULATOR
1.1. ANATOMIA SISTEMULUI CIRCULATOR
Sistemul circulator este format din inimă, vase sanguine și limfatice, care
alcătuiesc o unitate funcțională coordonată și permanent adaptată
nevoilor organismului.
Aparatul circulator este un tot unitar dar poate fi împărţit în sistemul
sanguin, reprezentat prin inimă, vase sanguine şi sistemul limfatic reprezentat de
vasele limfatice şi ganglionii limfatici.
1. Anatomia inimii.
Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga, în jos
şi înainte şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punct de vedere anatomic,
fiziologic şi patologic se deosebesc o inimă stângă şi o inimă dreaptă. Inima
stânga este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, prin orificiul atrio-ventricular.
Atriul sting primeşte sânge arterial care vine din plămân prin vene pulmonare.
Orificiul atrio-ventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve
care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul
stâng primește în diastola sângele care vine din atriul stâng, iar în sistolă îl
evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect
semilunar (valvula sigmoidă aortică).
Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecție al cardiopatiilor
reumatismale (stenoza mitrală și insuficiență aortică). Inima dreaptă este
alcătuită din atriul și ventriculul drept, separate prin orificiul atrio-ventricular
drept. Atriul drept primește sânge venos din marea circulație prin orificiile venei
cave superioare și al venei cave inferioare.
5
Orificiul atrio-ventricular drept s-au orificiul tricuspid este prevăzut cu
trei valve, care închid orificiul în sistolă și îl deschid în diastolă. Ventriculul
drept primește sângele din atriul drept în timpul diastolei și îl evacuează în
timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut că şi
orificiul aortic - cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreaptă este motorul
micii circulații. Există deci o mare circulație s-au circulație sistematică și o mică
circulație s-au circulație pulmonară. Pereții atriilor și ai ventriculilor se contractă
ritmic: mai întâi cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând
aceeași cantitate de sânge pe care o primesc.
Atriul drept primește sângele venos din întreg organismul prin venele
cave și îl împinge în ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge
în plămâni, unde se oxigenează, pierzând CO2. Prin venele pulmonare ajunge în
atriul stâng, de unde trece în ventriculul stâng și de aici - prin artera aortă - este
distribuit în toate țesuturile și organele. Inima este alcătuită din trei tunici:
endocardul, miocardul şi pericardul.
6
Endocardul s-au tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile
sale formează aparatele valvulare.
Miocardul s-au mușchiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcătuit din
miocardul propriu-zis sau miocardul contractil și din țesutul specific sau
excitoconductor. Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi ventriculi.
Astfel, ventriculul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul, are un
perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi
plămâni. Atriile, au un perete mult mai subțire decât al ventriculilor. Țesutul
specific este constituit dintr-un mușchi cu aspect embrionar, foarte bogat în
celule nervoase şi cuprinde:
- Nodul sino-atrial Keith-Flack, situat în peretele atriului drept, aproape de
orificiul de vărsare al venei cave superioare;
- Sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-
ventricular Aschoff-Tawara, situat în partea postero-inferioară a septului
interatrial şi fasciculul Has, care ia naștere din nodul Aschoff-Tawara, coboară
în peretele interventricular și se împarte în două ramuri (dreapta şi stânga), care
se termină prin rețeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.
Pericardul este tunica externă a inimii, o seroasă care cuprinde, ca și
pleura, două foi: una viscerală, care acoperă miocardul și alta parietală, care vine
în contact cu organele de vecinătate. Între cele două foi se află cavitatea
pericardiacă. În stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat
(miocardita, endocardita sau pericardita) sau simultan (pancardita).
Vascularizația inimii este realizată prin cele două artere coronare. Venele
coronare urmează traiectul arterelor și se varsă în sinusul coronar, care se
deschide în atriul drept. Inervația inimii se face prin firișoare nervoase primite
de la sistemul simpatic şi parasimpatic.
7
1.2. FIZIOLOGIA APARATULUI CIRCULATOR
Revoluția cardiacă: trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în
arborele vascular, împreună cu fenomenele care determină și însoțesc această
deplasare de sânge, poartă numele de revoluție cardiacă. Revoluția cardiacă
durează 0,8 secunde și cuprinde contracția atriilor s-au sistola atrială, care
durează 0,1 secunde; contracția ventriculilor, sau sistola ventriculară, care
durează 0,3 secunde, relaxarea (repausul) întregii inimi, sau diastola generală,
care durează circa 0,4 secunde. Inima este o pompă aspiratoare - respingătoare,
circulația sângelui fiind posibilă datorită contracțiilor ei ritmice. Revoluția
cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale, sângele venos din
venele cave pătrunzând în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare, în cel
stâng.
Pătrunderea sângelui destinde pereții relaxați ai atriilor, până la o anumită
limită, când începe contracția atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot
sângele atrial în ventriculi. Acumularea sângelui în ventriculi duce la creșterea
presiunii intraventriculare și începerea sistolei ventriculare (contracția
ventriculilor). În timpul sistolei ventriculare, datorită presiunii ridicate din
ventriculi, care depășește presiunea din artera pulmonară şi aortă, se închid
valvele atrio-ventriculare și se deschid valvele sigmoide. După expulzarea
sângelui din ventriculi, pereții acestora se relaxează și începe diastola
ventriculară când, datorită presiunii scăzute din ventriculi, se închid valvele
sigmoide și se deschid cele atrio-ventriculare. La începutul diastolei
ventriculare, sângele este aspirat din atrii de către ventriculi. La sfârșitul
diastolei ventriculare, contracția atrială (sistolă atrială) contribuie la vărsarea în
ventriculi a restului de sânge din atrii.
Rezultă că, în timpul revoluției cardiace, atriile și ventriculii prezintă
sistole (contracții) și diastole (relaxări) succesive, care se efectuează și în acelaşi
timp în cavitățile drepte și cele stângi. Diastola generală, adică relaxarea întregii
inimi, se suprapune pe diastola ventriculară, dar durează mai puțin decât aceasta,
din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioadă a diastolei ventriculare.
8
La individul normal au loc 70 - 80 de revoluții cardiace/min, care reprezintă de
fapt bătăile inimii. Contracțiile cardiace sunt sub dependența a două mecanisme
reglatoare - unul intracardiac, altul extracardiac.
Mecanismul intracardiac este datorat ţesutului specific. Proprietățile
miocardului sunt:
- Automatismul, adică posibilitatea de a-și crea singur stimuli excitatori;
- Excitabilitatea, care este dealtfel o proprietate generală a materiei vii;
- Conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;
- Contractilitatea, proprietatea de a răspunde la excitație prin contracție.
Automatismul și conductibilitatea se datorează țesutului specific și explică
activitatea ritmică, regulată, a inimii. Frecvența bătăilor cardiace (70 - 80/min)
este realizată de nodul Keith si Flack, denumit și nodul sinusal, care emite
stimuli cu această frecventă. De aceea, ritmul cardiac normal se mai cheamă și
ritm sinusal.
Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic și
parasimpatic. Simpaticul (adrenalina, efedrina și toate substanțele
simpatomimetice) accelerează ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl răreşte.
ARBORELE CIRCULATOR
Arborele circulator este constituit din vasele sanguine. Acestea
sunt tuburile în care este închis și prin care circulă sângele. În funcție de
structura și funcțiile pe care le au, sunt trei feluri de vase sanguine: artere,
capilare și vene.
Arterele sunt vase sanguine prin care sângele circulă de la inima la
organe. Ele pornesc din ventricule și ramificându-se se răspândesc la toate
organele, unde se capilarizează. După dimensiuni arterele se împart în trei
categorii: mari, mijlocii și mici; cele mai mici artere care se continuă cu
capilarele se numesc arteriole. Arterele sunt vase cu așezare variabilă. Arterele
mari sunt așezate, în general profund pe când arterele mai mici sunt superficiale.
În drumul ei artera formează ramuri, care poartă denumirea de colaterale iar la
9
capăt formează ramuri terminale. Diferitele artere pot comunica între ele prin
ramuri, care se unesc și formează anastomoze.
10
Structura arterelor
11
Peretele arterei este format din trei pături numite tunici:
a) Tunica interna sau intimă este formată dintr-un strat subțire de celule
turtite, numit endoteliu. Sub endoteliu se află stratul subendotelial, alcătuit dintr-
o rețea de fibre elastice, colagene și de reticulină, iar sub această se află o
membrană groasă și elastică care poartă denumirea de limită elastică internă. Ea
permite trecerea plasmei sanguine și a globulelor albe spre țesuturi.
b) Tunica mijlocie sau media este alcătuită din fibre elastice si fibre
musculare netede dispuse circular. Proporția acestor două țesuturi depinde de
mărimea arterei, deci de depărtarea de inimă. Stratul de țesut elastic se subțiază
pe măsură ce ne deplasăm de inimă, iar stratul muscular se îngroaşă cu cât ne
depărtăm de inimă. La periferia tunicii medii se află o membrană elastică, care
o separă de tunica externă, limitantă elastică externă.
c) Tunica externă sau adventicea este alcătuită din țesut conjunctiv elastic
şi câteva elemente musculare. În tunica externă a vaselor mari și mijlocii
se găsesc capilare sanguine care au rolul se hrănească peretele arterei. În tunica
mijlocie și tunica externă se găsește şi un mare număr de terminații nervoase
vegetative. La nivelul capilarelor, tunica mijlocie și cea externă au dispărut.
VENELE
Venele sunt vase sanguine care se formează prin confluența capilarelor
sanguine și care se termină la inima, în atrii. Prin ele sângele circulă de la
periferie spre inimă.
Venele sunt mai numeroase decât arterele, raportul numeric dintre
ele fiind de aproximativ 2:1. În funcție de dispoziția lor în organism, venele
sunt: profunde și superficiale. O altă caracteristică o formează marele număr
de anastomoze, legături prin ramuri colaterale. În funcție de grosimea lor, venele
se împart în trei categorii: mari, mijlocii și mici. Cele mai subțiri ramuri ale
venelor se numesc venule și se formează prin unirea capilarelor
12
STRUCTURA VENELOR
Din punct de vedere structural, venele au peretele mai subțire și mai puțin
rezistent decât arterele și, din acest motiv, în secțiunea transversală, conturul
venelor este oval, turtit, în timp ce arterele au un contur circular, regulat.
Peretele unei vene este format din trei tunici:
A) Tunica internă sau endovena este formată dintr-un endoteliu, care
căptușește lumenul venei și are aceiași structură ca și endoteliul capilarelor și
dintr-un strat conjunctiv elastic, așezat în jurul endoteliului, care conține
fibre elastice, dispuse în formă de rețea. Tunica internă formează în interiorul
unor vene niște pliuri semilunare, numite valvule venoase. Valvulele venoase se
găsesc numai în venele în care sângele circulă de jos în sus. Şi se numesc vene
valvulare. Venele care nu au valvule poartă denumirea de vene avalvulare.
B) Tunica mijlocie sau mezovena este mai subțire decât tunica mijlocie
a arterelor și are o structură variată. Ea este formată din țesut conjunctiv, în
care sunt cuprinse și fibre musculare. Țesutul conjunctiv conține fibre
conjunctive și fibre elastice, cu dispoziție și proporții foarte variate.
C) Tunica externă sau perivena este mai groasă decât tunica mijlocie
și este constituită tot din țesutul conjunctiv lax, în care se găsesc, pe lângă
fibre conjunctive și elastice și elemente musculare; de obicei, țesutul conjunctiv
al mezovenei se găsește în continuarea țesutului conjunctiv al perivenei, fără
o limită distinctă.
Structura peretelui și în special structura tunicii mijlocii variază
cu diferitele tipuri de vene: vene fibroase, fibroelastice și vene musculoase.
Venele musculoase sunt vene mici, așezate departe de inima, cum
sunt venele membrelor.
VASELE LIMFATICE
Vasele limfatice se formează prin confluența capilarelor dând naştere
vaselor limfatice mici, care, prin confluența, formează vase limfatice mari,
13
iar aceasta dau naștere, la rândul lor, la trunchiuri limfatice, care comunică
cu sistemul vascular sanguin.
Structural, vasele limfatice sunt asemănătoare cu venele, doar că în
general sunt mai subțiri decât venele.
CIRCULAȚIA SANGUINĂ SISTEMATICĂ
Circulația sistematică asigură transportul sângelui de la inimă spre organe
şi ţesuturi prin sistemul arterial și capilar, iar reîntoarcerea la inimă,
prin sistemul venos.
Circulația sistematică începe în ventriculul stâng, de unde pleacă artera,
aorta, din care se desprind apoi toate arterele mari artere-arteriole-capilare apoi
prin venele-vene-venele-atriul drept.
CIRCULAȚIA PULMONARĂ
Circulația pulmonară este cuplată în serie cu cea sistematică, sângele din
ventriculul drept fiind propulsat prin artera pulmonară spre plămâni, unde
are loc schimbul de gaze, după care revine prin venele pulmonare în atriul stâng.
CIRCULAȚIA LIMFATICĂ
Circulația limfatică este o cale derivată a mării circulații, prin care
reintră în vene o parte din lichidele interstițiale. Similar circulației sangvine,
14
circulația limfatică are loc în cadrul unui sistem vascular închis, care începe din
țesuturi, prin capilare închise, se colectează apoi în vase din ce în ce mai mari,
și, în final formează două colectoare limfatice mari, care se deschid în venele
subclaviculare.
Examenul obiectiv al unui cardiac utilizează cele patru metode clasice:
inspecția, palparea, percuţia, auscultaţia.
Inspecția
Inspecția implică, inspecția generală și inspecția regiunii precordiale.
Inspecția generală permite să se evidențieze:
- poziția bolnavului: ortopneea indică o insuficiență cardiacă stânga, iar
poziția genu-pectorala, o pericardită cu lichid abundent;
- culoarea tegumentelor și a mucoaselor: paloarea apare în endocardita
lentă, cardita reumatică, insuficiența cardiacă, iar cianoza, în insuficiența
cardiacă globală, în unele boli cardiace congenitale;
- „dânsul arterial” (artere hiperpulsatile) indică o insuficientă aortică sau
un hipertiroidism;
- turgescența venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn
de insuficiență cardiacă dreaptă.
- bombarea abdomenului prin ascita sau hepatomegalie de stază este un
alt semn de insuficiență cardiacă dreaptă;
Inspecția generală mai permite remarcarea edemelor în regiunile declive
(membre inferioare, regiunea sacrată etc.), a degetelor hipocratice (endocardită
lentă).Inspecția regiunii precordiale poate decela: bolirea regiunii precordiale
(prin mărirea accentuată a inimii la copii sau adolescenți) s-au retracția să (în
simfiza pericardică); sediul șocului apexian (al vârfului etc.).
Palparea
Palparea permite să se aprecieze:
- Șocul apexian care, normal, predomină în spațiul al V-lea intercostal
stâng, puțin înăuntrul liniei medio-claviculare. Este limitat și punctiform.
Uneori, șocul sistolic apexian nu se percepe decât în decubit lateral stâng s-au
15
chiar nu este palpabil. În stare patologică, prin mărirea inimii, șocul apexian se
deplasează în jos și spre stânga (în hipertrofia ventriculară stângă) s-au numai
spre stânga (în hipertrofia ventriculară dreaptă);
- Freamătele (vibrații provocate de unele sufluri valvulare mai intense și
mai aspre și care dau o senzație tactilă asemănătoare cu aceea percepută
aplicând palma pe spatele unei pisici care toarce) și frecăturile pericardice;