CUPRINS INTRODUCERE-------------------------------------------------------------2 CAPITOLUL I-------------------------------------------------------------3 SISTEMUL FISCAL ŞI TEORIA GENERALÃ A IMPOZITELOR------------------------3 1. SISTEMUL FISCAL ŞI TEORIA GENERALÃ A IMPOZITELOR---------------------3 1.1. CONCEPTUL DE SISTEM FISCAL-------------------------------------------3 1.2. CONŢINUTUL ŞI ROLUL IMPOZITELOR---------------------------------------5 1.3. ELEMENTELE IMPOZITULUI-----------------------------------------------8 1.4. CLASIFICAREA IMPOZITELOR---------------------------------------------9 1.4.1.Impozitele directe------------------------------------------------------------------------------------------------11 1.4.2.Impozitele personale--------------------------------------------------------------------------------------------11 1.4.3.Impozitele pe venit-----------------------------------------------------------------------------------------------12 1.4.4.Impozitele pe veniturile persoanelor fizice--------------------------------------------------------------12 2. EVAZIUNEA FISCALÃ---------------------------------------------------12 2.1. CONCEPTUL DE EVAZIUNE FISCALÃ----------------------------------------12 2.2. FORMELE EVAZIUNII FISCALE-------------------------------------------14 2.2.1. Evaziunea fiscalã la nivel naţional-------------------------------------------------------------------------14 2.2.1.1. Evaziunea fiscalã licitã (realizatã la adãpostul legii)-----------------------------14 2.2.1.2. Evaziunea fiscală ilicitã (frauduloasă), numită şi fraudă fiscală.--------------------15 2.2.2. Evaziunea fiscalã internaţionalã---------------------------------------------------------------------------17 3. VENITURILE PERSOANELOR FIZICE – IMPUNERE GLOBALÃ VS. IMPUNERE SEPARATÃ -----------------------------------------------------------------------18 3.1. DELIMITARI CONCEPTUALE----------------------------------------------18 3.2. PRINCIPII CARE STAU LA BAZA IMPUNERII VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE-------19 3.2.1. Principii de echitate fiscală-----------------------------------------------------------------------------------19 3.2.1.1. Impunerea în sume fixe (separatã)-----------------------------------------20 3.2.1.2. Impunerea în cote procentuale--------------------------------------------20 3.2.2. Principii de politică financiară (fiscală)------------------------------------------------------------------24 3.2.3. Principii de politică economică şi socială----------------------------------------------------------------25 CAPITOLUL II-----------------------------------------------------------26 IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA------------------26 1. REPERE ISTORICE PRIVIND IMPOZITUL VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA----------------------------------------------------------------26 2. REGLEMENTÃRI ACTUALE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE-----------------------------------------------------------------35 2.1. CONTRIBUABILII ŞI SFERA DE APLICARE-----------------------------------35 2.1.1. Contribuabilii------------------------------------------------------------------------------------------------------35 2.1.2. Sfera de aplicare-------------------------------------------------------------------------------------------------36 2.1.2.1 Venituri care se supun impozitării------------------------------------------36 2.1.2.2. Venituri neimpozabile--------------------------------------------------37 2.1.2.3. Veniturile scutite de impozit----------------------------------------------40 2.1.2.4. Cheltuieli deductibile---------------------------------------------------41 2.1.2.5. Cotele de impozitare---------------------------------------------------41 2.1.2.6. Declaraţia privind venitul realizat------------------------------------------42 2.1.2.7. Stabilirea şi plata impozitului pe venitul net anual impozabil----------------------43 1
124
Embed
Impozitul Pe Veniturile Persoanelor Fizice in Romania Si Statele UE
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
SISTEMUL FISCAL ŞI TEORIA GENERALÃ A IMPOZITELOR-------------------------------------------3
1. SISTEMUL FISCAL ŞI TEORIA GENERALÃ A IMPOZITELOR----------------------------------------3
1.1. CONCEPTUL DE SISTEM FISCAL------------------------------------------------------------------------------------31.2. CONŢINUTUL ŞI ROLUL IMPOZITELOR----------------------------------------------------------------------------51.3. ELEMENTELE IMPOZITULUI----------------------------------------------------------------------------------------81.4. CLASIFICAREA IMPOZITELOR--------------------------------------------------------------------------------------9
1.4.1.Impozitele directe--------------------------------------------------------------------------------------------111.4.2.Impozitele personale-----------------------------------------------------------------------------------------111.4.3.Impozitele pe venit-------------------------------------------------------------------------------------------121.4.4.Impozitele pe veniturile persoanelor fizice---------------------------------------------------------------12
2.1. CONCEPTUL DE EVAZIUNE FISCALÃ-----------------------------------------------------------------------------122.2. FORMELE EVAZIUNII FISCALE------------------------------------------------------------------------------------14
2.2.1. Evaziunea fiscalã la nivel naţional-----------------------------------------------------------------------142.2.1.1. Evaziunea fiscalã licitã (realizatã la adãpostul legii)----------------------------------------------------------142.2.1.2. Evaziunea fiscală ilicitã (frauduloasă), numită şi fraudă fiscală.--------------------------------------------15
3. VENITURILE PERSOANELOR FIZICE – IMPUNERE GLOBALÃ VS. IMPUNERE SEPARATÃ--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------18
3.1. DELIMITARI CONCEPTUALE--------------------------------------------------------------------------------------183.2. PRINCIPII CARE STAU LA BAZA IMPUNERII VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE--------------------------19
3.2.1. Principii de echitate fiscală--------------------------------------------------------------------------------193.2.1.1. Impunerea în sume fixe (separatã)--------------------------------------------------------------------------------203.2.1.2. Impunerea în cote procentuale------------------------------------------------------------------------------------20
3.2.2. Principii de politică financiară (fiscală)-----------------------------------------------------------------243.2.3. Principii de politică economică şi socială---------------------------------------------------------------25
IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA--------------------------------26
1. REPERE ISTORICE PRIVIND IMPOZITUL VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------26
2. REGLEMENTÃRI ACTUALE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------35
2.1. CONTRIBUABILII ŞI SFERA DE APLICARE------------------------------------------------------------------------352.1.1. Contribuabilii------------------------------------------------------------------------------------------------352.1.2. Sfera de aplicare--------------------------------------------------------------------------------------------36
2.1.2.1 Venituri care se supun impozitării---------------------------------------------------------------------------------362.1.2.2. Venituri neimpozabile----------------------------------------------------------------------------------------------372.1.2.3. Veniturile scutite de impozit---------------------------------------------------------------------------------------402.1.2.4. Cheltuieli deductibile-----------------------------------------------------------------------------------------------412.1.2.5. Cotele de impozitare------------------------------------------------------------------------------------------------412.1.2.6. Declaraţia privind venitul realizat--------------------------------------------------------------------------------422.1.2.7. Stabilirea şi plata impozitului pe venitul net anual impozabil------------------------------------------------43
3. EXEMPLU PRIVIND DETERMINAREA ŞI PLATA IMPOZITULUI PE SALARII-----------------44
IMPOZITUL PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE ÎN STATELE UNIUNII EUROPENE---49
1. CONTRIBUŢIA IMPOZITULUI VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE LA FORMAREA VENITURILOR BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT---------------------------------------------------49
1
2. IMPOZITAREA PERSOANELOR FIZICE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE----------------53
3. COORDONAREA FISCALA LA NIVEL EUROPEAN------------------------------------------------------58
4. EFECTELE DUBLEI IMPUNERI ASUPRA RELATIILOR ECONOMICE DINTRE STATE-----60
4.1. METODE PENTRU EVITAREA DUBLEI IMPUNERI JURIDICE INTERNAŢIONALE-------------------------------614.2. ELIMINAREA DUBLEI IMPUNERI ÎN ROMÂNIA ŞI AUSTRIA---------------------------------------------------674.3. APLICATIE----------------------------------------------------------------------------------------------------------69
Timp de decenii sistemul de impozite al României a funcţionat şi s-a dezvoltat ca o
componentă a modelului administrativ de conducere, construcţia şi structura sa fiind
integrate într-un centralism excesiv tipic economiei socialiste.
Ca toate celelalte reforme impuse de tranziţia la economia de piaţă, reforma
sistemului de impozite şi taxe a fost amplu dezbătută în literatura de specialitate, fiind
considerată de numeroşi economişti foarte importantă pentru succesul tranziţiei.
Reforma sistemului de impozite şi taxe, componentă esenţială a reformei
economice şi sociale, a urmărit „constituirea” unui sistem coerent, echitabil şi eficient,
pentru a putea face faţă cerinţelor aşezării economiei pe bazele pieţei şi reconsiderării
rolului statului în activitatea economică.
În ultimii ani, reforma sistemului de impozite în diferite ţări a avut ca scop pe
termen lung, stimularea economiilor, a investiţiilor, a comportamentelor pentru muncă, şi,
în final, a creşterii economice. În mod obiectiv, sensul reformei impozitelor în fostele ţări
socialiste nu a fost similar celui derulat în ţările dezvoltate, dar va trebui în mod inevitabil,
să urmeze acelaşi sens.
La fel ca în celelalte economii fost centralizate, sistemul de impozite din România
conţine încă o serie de imperfecţiuni din punct de vedere al funcţiilor pe care trebuie să le
îndeplinească impozitele într-o economie de piaţă. Principiile şi tehnicile caracteristice
sistemelor de impozite practicate în fostele ţări socialiste au avut şi au în continuare un
impact profund asupra modului de aşezare şi funcţionare a mecanismelor impozitelor în
aceste ţări.
Astfel, accentul a căzut într-o primă fază pe creşterea stabilităţii şi transparenţei
impozitelor existente şi pe îmbunătăţirea structurii sistemului de impozite, abia ulterior
introducându-se impozite cu eficacitate sporită, cum ar fi taxa pe valoarea adăugată şi
impozitul pe venitul global al persoanelor fizice.
În aceastã lucrare vom studia, în prima parte, sistemul fiscal şi particularitãţile
acestuia, precum şi o comparaţie între impunerea separatã şi impunerea globalã a
veniturilor persoanelor fizice. În a doua parte, ne vom concentra asupra evoluţiei şi
reglementãrilor actuale cu privire la impozitarea veniturilor persoanelor fizice. În final, vom
vorbi despre contribuţia acestui impozit la formarea veniturilor bugetului general consolidat
îi vom compara sistemul fiscal actual din România cu alte sisteme fiscale din ţările UE27.
3
CAPITOLUL I
Sistemul fiscal şi teoria generalã a impozitelor
1. SISTEMUL FISCAL ŞI TEORIA GENERALÃ A IMPOZITELOR
1.1. Conceptul de sistem fiscal
Termenul de fiscalitate este definit de La Rousse ca un sistem de percepere a
impozitelor, ansamblul de legi care se referã la acesta şi mijloacele care conduc la el.
Sistemul fiscal reprezintã un ansamblu de cerinţe şi principii referitoare la dimensionarea,
aşezarea şi perceperea impozitelor precum şi la obiectivele social-economice urmãrite de
politica fiscalã.
Unii economişti considerã sistemul fiscal ca „totalitatea impozitelor şi taxelor
provenite de la persoane fizice şi persoane juridice care alimenteazã bugetele publice”1,
sau „totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care procurã acestuia o parte covãrşitoare
din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuţie specificã şi un rol regulator în
economie”2.
O altã abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale
sistemului în general şi interpreteazã sistemul fiscal prin prisma relaţiilor dintre elementele
care formeazã acest sistem, astfel: „sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte,
principii, metode, procese, cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabilã, cote,
subiecţi fiscali etc.) între care se manifestã relaţii care apar ca urmare a proiectãrii,
legiferãrii, aşezãrii şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei
fiscale, în scopul realizãrii obiectivelor sistemului”3.
Sistemul fiscal este, aşadar, un sistem complex, alcãtuit dintr-un ansamblu de
elemente şi anume:
1. Materia impozabilã;
2. Subiecţii sau actorii sistemului fiscal;
3. Elemente modificabile.
1. Materia impozabilã, reprezentatã de venitul realizat, repartizat, consumat, şi capitalizat,
constituie un element evolutiv complex şi cuprinde:
venituri din muncã, respectiv venituri de naturã salarialã;
1 Condor Ioan, Drept financiar, Editura Regia Autonoma”Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994, p.1222 Hoanţã Nicolae, Economie şi finanţe publice, Editura Polirom, Iaîi, 2002, p.1643 Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, p.22
4
venituri din capital, respectiv rente, chirii, arenzi, dividende, dobânzi etc.;
venituri produse de agenţi economici, sub forma beneficiilor din industrie,
comerţ, agriculturã, servicii etc.;
circulaţia şi consumul veniturilor.
2. Actorii sistemului fiscal, în raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, se pot
grupa în trei categorii4:
actori dotaţi cu putere de decizie politicã în materie fiscalã. Potrivit
Constituţiei României, decizia Parlamentului este în mod formal sursa de
drept fiscal care se concretizeazã în dispozitii (reglementãri) ce figureazã fie
în Legea finanţelor publice, fie în legile fiscale care reglementeazã diferite
impozite şi taxe (legea privind codul fiscal), fie în legea anualã a bugetului
de stat. În mod exceptional, când împrejurãrile o impun, competenţa
legislativã în materie fiscalã poate fi delegatã, pe termen limitat, puterii
executive (Guvernului) sub rezerva aprobãrii ulterioare de cãtre Parlament a
reglementãrilor respective. De asemenea, la nivelul colectivitãţilor publice
locale, anumite competenţe în materie fiscalã au consiliile locale;
actori încredinţaţi cu deciziile administrative în domeniul fiscal cãrora le
revine sarcina punerii în aplicare a deciziilor legislativului în domeniul
fiscal şi responsabilitatea gestiunii finanţelor publice. Deşi formal Guvernul
este însãrcinat cu elaborarea bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale
de stat, bugetelor fondurilor speciale şi urmãrirea execuţiei acestor bugete,
în fapt, Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte nemijlocit aceste atribuţii
şi ia mãsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar şi înfãptuirea politicii
financiare a statului;
contribuabilii care sunt persoane fizice şi juridice, care realizeazã venituri
impozabile din activitãţi desfãşurate în România.
3. Sistemul fiscal cuprinde şi elemente modificabile, stabilite de organele de
decizie şi legislative.
1.2. Conţinutul şi rolul impozitelor
4 Gheorghe D. Bistriceanu, Sistemul Fiscal al României, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006
5
Procesul de finanţare a activităţilor statului în domenii cum sunt apărarea, ordinea
favorizând persoanele ce realizează venituri din mai multe surse ce cad sub influenţa unor
impozite diferite.
Impunerea în sume fixe este mai simplă şi mai uşor de realizat, se micşorează
cheltuielile de colectare a impozitelor dar, echitatea fiscală se realizează într-o mai mică
măsură comparativ cu cazul în care veniturile persoanelor fizice se impun separat.
Sistemul de impunere separată presupune impunerea veniturilor persoanelor fizice
pe baza mai multor acte normative, ceea ce determină folosirea unei metodologii diferite
de determinare a bazei impozabile, asupra cărora se aplică cote de impunere diferite.
S-a ajuns la concluzia că impunerea separată permite o adaptare mai bună a
modalităţilor de impunere la natura veniturilor. Astfel, venituri dificil de evaluat au făcut
obiectul unor impuneri forfetare, în schimb venituri uşor de controlat au fost supuse
regimului real. De asemenea o cotă de impunere diferită a putut fi aplicată diferitelor
venituri ţinând cont de necesităţile sociale, economice sau politice.
La baza impunerii separate stă principiul discriminării, adică impunerea diferenţiată
a veniturilor în funcţie de natura acestora.
3.2.1.2. Impunerea în cote procentuale
Poate fi întâlnitã sub forma impunerii:
- în cote proporţionale,
- în cote progresive,
- în cote regresive – se întâlneşte ca o consecinţã a impozitelor indirecte.
Impunerea în cote proporţionale reprezintã o manifestare nemijlocitã a principiului
egalitãţii în faţa impozitelor. În cazul acestei impuneri se aplicã aceeaşi cotã de impozit
indiferent de mãrimea obiectului impozabil, pãstrându-se în permanenţã aceeaşi proporţie
între volumul venitului şi cuantumul impozitului datorat.
Impunerea în cote progresive se caracterizeazã prin faptul cã cota impozitului nu
rãmâne constantã, ci creşte pe mãsura sporirii materiei impozabile, ceea ce face ca
21
dinamica impozitului sã devanseze pe aceea a materiei impozabile. Cotele progresiei pot
creşte fie într-un ritm constant, fie într-unul variabil.
Impunerea progresivã poate fi intalnitã în practica fiscalã fie sub forma impunerii în
cote progresive simple (globale), fie a impunerii în cote progresive compuse (pe tranşe).
În cazul impunerii în cote progresive simple (globale), se aplicã aceeaşi cota de
impozit asupra întregii materii impozabile aparţinând unui plãtitor. Cota de impozit va fi cu
atât mai mare, în limitele progresivitãţii stabilite prin lege, cu cât volumul materiei
impozabile va fi mai mare. Impozitul datorat se obţine fãcând produsul între venitul
impozabil şi cota de impozit corespunzãtoare nivelului acestuia.
Tabelul 1.1Impunerea pe baza cotelor progresive simple
Venitul impozabil(în unitãţi monetare)
Cota deImpozit(în %)
Pânã la 500 De la 501 la 1.000 De la 1.001 la 2.000 De la 2.001 la 4.000 De la 4.001 la 8.000 De la 8.001 la 14.000 De la 14.001 la 20.000 Peste 20.000
0 3 5 810141722
Din datele cuprinse în tabelul 1.1 rezultã cã o persoanã care realizeazã, de
exemplu un venit de 10.000 de unitãţi monetare va plãti statului un impozit de 1.400 unitãţi
monetare, iar o persoanã care realizeazã un venit de 15.000 unitãţi monetare va plãti un
impozit de 2.550 unitãţi monetare.
Impunerea în cote progresive simple, deşi se bazeazã pe creşterea cotei de impozit
pe mãsura mãrimii materiei impozabile, prezintã totuşi unele neajunsuri. Astfel, aceastã
impunere îi dezavantajeazã pe cei care au venituri al cãror nivel se situeazã la limita
imediat superioarã celei la care acţioneazã o anumitã cotã de impozit.
Pornind de la datele cuprinse în tabelul 1.1 se observã ca o persoanã care are un
venit de 8.000 unitãţi monetare va plãti un impozit de 800 unitãţi monetare, în timp ce o
altã persoanã cu un venit de 8.010 unitãţi monetare va plãti un impozit de 1.121,40 unitãţi
monetare. Rezultã cã cea de a doua persoanã care are un venit cu numai 10 unitãţi
monetare mai mare decât prima, datoreazã statului un impozit cu 321,40 unitãţi monetare
22
mai mare, rãmânând cu un venit, dupã plata impozitului, 6.888,60 faţã de 7.200 unitãţi
monetare cu cât ramâne prima persoanã.
Impunerea globalã presupune divizarea materiei impozabile în mai multe tranşe, iar
pentru fiecare tranşã de venit (avere), este stabilitã o anumitã cotã de impozit. Prin
însumarea impozitelor parţiale calculate pentru fiecare tranşã de venit (avere) în parte, se
obţine impozitul de platã ce revine în sarcina unui platitor.
Tabelul 1.2.Impunerea pe baza cotelor progresive compuse
Venit impozabil(în unitãţi monetare)
Cota de impozit
Tranşa de venitimpozabilã
Impozit de platã
Pânã la 500 De la 501 la 1.000 De la 1.001 la 2.000 De la 2.001 la 4.000 De la 4.001 la 7.000 De la 7.001 la 11.000 De la 11.001 la 15.000 De la 15.001 la 20.000 De la 20.001 la 30.000 Peste 30.000
În acest exemplu venitul a fost împãrţit în 10 tranşe: prima tranşã reprezintã
minimul neimpozabil, ceea ce înseamnã cã la toţi plãtitorii primele 500 unitãţi monetare
sunt scutite de impozit. Pentru tranşele urmãtoare cotele variazã între 2 şi 30 %. Pentru
ilustrare se aratã cã o persoanã care realizeazã un venit de 7.000 unitãţi monetare va plãti
un impozit de 370 unitãţi monetare, iar alta care realizeazã un venit de 7.050 va plãti un
impozit de 375 unitãţi monetare.
Impunerea în cote progresive compuse este folositã mai ales pentru impunerea
veniturilor obţinute de persoanele fizice cât şi la unele impozite pe avere.
La baza impozitării globale stă principiul nediscriminării, adică aplicării aceluiaşi
tratament fiscal tuturor veniturilor, indiferent de provenienţa acestora. Unii autori
consideră, având în vedere acest aspect, ca fiind dezavantajos acest mod de impunere întru-
cât nu ţine seama de natura veniturilor, tratând din punct de vedere al impozitului, în
acelaşi mod atât pe muncitori cât şi pe industriaşi9 .
9 Rodica Bălănescu, Florin Bălăşescu, Elena Moldovan, Sistemul de impozite, Ed. Economică 1994, p.48
23
Se consideră că abordarea impunerii globale a veniturilor se poate realiza numai
după o administrare eficientă a tuturor surselor de venit, după o diferenţiere mai puternică
a veniturilor şi un raport echilibrat între venituri, preţuri şi creşterea P.I.B. pe locuitor10.
Specific acestui sistem de impunere este faptul că el pretinde perfecta cunoaştere a
principiilor contabilităţii, competenţă şi corectitudine în administraţia fiscală, precum şi
desăvârşita organizare a activităţilor economice.
Determinarea impozitului pe venit este destul de complexă datorită tehnicilor de
personalizare a impozitului în funcţie de situaţia contribuabilului sau a persoanelor pe care
le are în întreţinere.
Astfel, deşi impozitul pe venitul global reprezintă o sursă superioară de venituri
pentru buget, este în general greu de introdus datorită formularităţilor cerute de tehnica de
impozitare şi complexităţii sistemului de control.
Comparând cele două sisteme de impunere, rezultă că impunerea separată permite
tratarea diferenţiată a veniturilor, în ceea ce priveşte modul de aşezare şi nivelul cotelor de
impozit, deoarece, practic, acestea din urmă diferă în funcţie de sursa de provenienţă a
veniturilor (din salarii, din afaceri, din profesii libere etc.).
Persoanele care realizează venituri din mai multe surse sunt
avantajate, deoarece nu mai sunt afectate de consecinţele
progresivităţii impunerii, care se fac simţite prin cumularea veniturilor
practicată în sistemul impunerii globale.
Redistribuirea prin impozitare progresivă a ajuns să fie
considerată, în mod aproape universal, drept justă. Cu toate acestea,
progresivitatea cotei globale de impozit face ca povara fiscală să apese
mai greu asupra veniturilor mai ridicate.
Referitor la impozitele pe venit, progresivitatea poate fi introdusă
dintr-un motiv foarte simplu: pentru a compensa tendinţa multora dintre
impozitele indirecte de a apăsa mai greu, în termeni proporţionali,
asupra veniturilor mai mici. Acesta este un argument în favoarea
progresivităţii.
Aplicarea impozitului pe venitul global prezintă, în general, o serie
de avantaje faţă de impunerea separată a veniturilor, după cum
urmează:
10 Rodica Bălănescu, Florin Bălăşescu, Elena Moldovan, Sistemul de impozite, Ed. Economică 1994, p.49
24
asigură o mai bună realizare a echităţii fiscale, permiţând să se
ţină seama atât de nivelul exact al veniturilor fiecărui individ, cât
şi de situaţia personală a contribuabilului, lucru care nu era posibil
în condiţiile impunerii separate a veniturilor;
asigură un randament superior, prin cuprinderea în baza de
impozitare a tuturor veniturilor unui contribuabil;
este un excelent mijloc de combatere a evaziunii fiscale şi a
activităţilor criminale.
În concluzie, dintre sistemele de impunere utilizate în practica fiscalã, cel care se
apropie în mare mãsurã de cerinţele echitãţii fiscale este sistemul bazat pe utilizarea cotelor
progresive compuse. Cu toate acestea, utilizarea unei anumite progresivitãţi, de impunere
chiar şi în cazul când aceasta este mai ridicatã, nu conduce automat la respectarea echitãţii
fiscale, deoarece, aşa cum s-a arãtat, aceasta presupune şi îndeplinirea celorlalte condiţii.
Totodata, nivelul ridicat al fiscalitãţii în unele ţãri este posibil sã nu afecteze prea mult
puterea de platã a unor persoane, dacã pe calea evaziunii fiscale (legale şi frauduloase)
acestea au posibilitatea sã sustragã de la impunere o parte din materia impozabilã.
3.2.2. Principii de politică financiară (fiscală)
Fiind o materializare a preocupărilor de a găsi noi soluţii de procurare a
venitului la dispoziţia statului în contextul creşterii nevoii acestuia de resurse financiare
(începutul secolului XX) impunerea venitului persoanelor fizice răspunde cerinţelor de
justiţie fiscală prin personalizarea impunerii precum şi celor de natură financiară prin
randamentul său ridicat11.
Conform acestui principiu de politică financiară (fiscală) trebuie să se asigure un
cuantum de resurse financiare, provenind din impozite, de nivel satisfăcător în raport cu
cheltuielile de finanţat, şi necesitând eforturi minime de procurare a acestora. Aplicarea sa
în practică presupune respectarea unor condiţii cum sunt: impozitul sã fie aplicat cu
caracter universal, prin modul de aplicare şi încasare a impozitului sã nu se permită
sustragerea de la impunere a materiei impozabile şi nici evitarea plăţii impozitului.
Impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice asigură un randament fiscal
ridicat, deci o creştere a încasărilor la bugetul statului, care să permită atenuarea deficitelor
bugetare.
11 Carmen Corduneanu, „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor” ,Editura CODECS, Bucureşti, 1998, p.209
25
Indiferent de sistemul de impunere practicat (impunerea separată sau impunerea
globală) impozitul pe venitul persoanelor fizice răspunde cerinţelor principiului impunerii
universale, întrucât acţionează asupra totalităţii veniturilor realizate de către persoanele
fizice.
La principiile anterioare s-ar putea adăuga şi nediscriminarea fiscală. Această
cerinţă are în vedere aplicarea aceluiaşi mod de impozitare a materiei impozabile dobândite
pe teritoriul unei ţări, atât de rezidenţii statului respective, cât şi de cei aparţinând acestor
state.
3.2.3. Principii de politică economică şi socială
Principiile de politică economică şi socială se grefează pe rolul de instrument de
influenţare şi reglare a activităţii economice şi sociale ce poate fi îndeplinit de impozit.
În cadrul principiilor de politică socială, în mod expres, impunerea trebuie să
urmărească realizarea protecţiei sociale sub forme specifice impozitelor. Opţiunile cu
privire la protecţia socială pot fi concretizate, în bună măsură, prin impunerea adecvată a
veniturilor persoanelor fizice, protejând categoriile sociale defavorizate. Sunt astfel, luate
în considerare acele categorii de persoane confruntate cu dificultăţi materiale sau cu
deficienţe de ordin fizic şi intelectual, care nu pot suporta sarcini fiscale în condiţii
normale şi sunt tratate mai avantajos.
Un asemenea principiu considerat complementar celor de echitate socială,
acţionează şi în sensul atenuării diferenţelor mari ce rezultă din punctul de vedere al
veniturilor realizate de către membrii societăţii.
Un alt aspect, cu rezonanţă pentru reflectarea principiilor de politică socială în
planul impunerii, se concretizează în exercitarea unei influenţe adecvate politicii
demografice. Impunerea veniturilor persoanelor fizice acordă reduceri ale impozitului de
plată persoanelor care au în îngrijire copii, batrâni etc (deducerea), stimulând natalitatea şi
îmbunătăţind structura populaţiei pe categorii de vârstă.
CAPITOLUL II
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice în România
26
1. REPERE ISTORICE PRIVIND IMPOZITUL VENITURILOR PERSOANELOR
FIZICE ÎN ROMÂNIA
În evoluţia lor, impozitele directe au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece
ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activităţi, fie pe venit sau pe
avere.
Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de
impunere.
Primul impozit direct în bani care apare în ţările române în secolul XV este birul, el
fiind şi singurul venit al vistieriei. Este cel mai vechi impozit al Ţărilor Române. Acest
lucru este evidenţiat de A.D. Xenopol în volumul II al lucrării "Istoria românilor din Dacia
Traiană": "că birul a fost una dintre cele dintâi dări cărora a fost supusă populaţia ţărilor
române se constată întâi din documentele de la 1247 în care se vorbeşte de veniturile şi
foloasele concedate de voievodatele române cavalerilor ioaniţi de Ierusalim".
Birul reprezenta o dare personală, pe cap de locuitor, contribuabilul fiind "poporul
de jos". Procedeul utilizat pentru împărţirea impozitelor poartă denumirea de cisluire şi
însemna stabilirea impozitelor pe fiecare persoană de către obştea satului în funcţie de
avere. Perceperea acestuia pe timpul lui Duca Vodă (1673 - 1678) se făcea cu ajutorul unor
slujbaşi neoficiali.
Birul continua să fie prezent până în 1700 când îşi schimbă denumirea şi devine
rupta.
La mijlocul secolului al XVIII-lea găsim o dare directă numită sferturi (civerturi)
care era un impozit personal plătibil în patru sferturi trimestriale. Ea se strângea tot sub
forma cislei.
Prima încercare ştiinţifică de aşezare şi percepere a impozitelor este socotită a fi
reforma domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat în a treia sa domnie în Muntenia în
1739. Cea mai însemnată parte a acestei reforme consta în transformarea impozitului direct
numit capitaţiune, dintr-un impozit de repartiţie, într-unul de cotitate făcându-şi astfel
apariţia aplicarea unui principiu ştiinţific care la acea vreme reprezenta o adevărată
revoluţie fiscală. Reforma încercată de Constantin Mavrocordat a urmărit să aplice
principiile generalităţii, proporţionalităţii şi al răspunderii faţă de fisc, principii care de
altfel se regăsesc în legislaţia fiscală din epoca modernă. Însă datorită stării politice,
economice şi sociale din vremea respectivă, reforma lui Constantin Mavrocordat a fost
socotită drept un act de curaj.
27
Această reformă a avut drept scop stârpirea unor abuzuri legate de perceperea
impozitelor dar şi mărirea veniturilor domnului, ea neatingându-se însă de privilegiile
boierilor.
Necesităţile tot mai mari impuse de turci au făcut ca această reformă să nu fie luată
în seamă de domnitorii care au urmat.
Regulamentul Organic desfiinţeazã toate dãrile vechi şi introduce douã impozite
directe noi: un impozit pe capitaţie, în mãrime de 30 de lei pe cap de familie, de la plata
cãruia erau exceptate anumite categorii sociale, printre care boierimea şi clerul, şi un
impozit asupra industriei şi comerţului (patenta).
O datã cu Unirea Principatelor (1859) şi cu desfiinţarea robiei (1864)12, începe o
nouã perioadã în dezvoltarea de ansamblu a societãţii româneşti, cu consecinţe care s-au
rãsfrânt asupra tuturor sferelor vieţii economice şi sociale. În mesajul sãu din 6 decembrie
1859, adresat Adunãrii elective a Ţãrii Româneşti, Alexandru Ioan Cuza susţine
necesitatea reformei finanţelor publice şi a sistemului fiscal, mentionând cã impozitele vor
fi stabilite „treptat şi aceasta în urma unor studii adânci”.
În anii de dupã Unirea din 1859, bugetul ţãrii noastre era alimentat din trei mari
categorii de venituri ordinare: impozite directe, impozite indirecte şi taxe, şi venituri
domeniale.
Impozitele directe erau în numãr de patru şi cuprindeau: contribuţia personalã
(capitaţia sau vechiul bir), moştenitã de la vechiul regim şi pãstratã la un nivel relativ
constant pânã în 1863 când a fost ridicatã la 36 de lei şi extinsã şi asupra foştilor
privilegiaţi; contribuţia pentru şosele şi poduri (în sumã fixã, stabilitã iniţial sub forma
prestaţiilor în muncã), introdusã, în Moldova, în 1836, de domnitorul Mihai Sturza, şi în
1843, în Ţara Româneasca, de domnitorul Gheorghe Bibescu, cu scopul construirii şi
întreţinerii drumurilor, este menţinutã pânã în 1877, când se transformã în dare pentru
cãile de comunicaţie; contribuţia funciarã (fonciera), fiind stabilitã într-o cotã
proporţionalã anualã, care se aplicã asupra venitului net al proprietãţii funciare de orice
valoare şi patenta, stabilitã în cote diferenţiate pe clase, cote care se aplicau asupra
venitului prezumat ca realizat de industriaşi, meseriaşi şi comercianţi.
În perioada 1866 - 1916 în România impozitele directe se diversifică şi aceasta
datorită situaţiei financiare precare. Asfel existau: impozitul funciar agricol şi pe clãdiri,
patenta, dãrile pentru cãile de comunicaţii, impozitul complementar care consta dintr-un
drept fix de 6 lei şi unul proporţional cu 1% din venitul general al contribuabilului,
12 Legea rurala din 1864
28
impozitul asupra venitului din valori mobiliare, impozitul pe salarii – înfiinţat în 1877 prin
"Legea pentru recensământul contribuţiilor directe", iniţial în cota de 5%, desfiinţat în anul
1891 şi reintrodus în anul 1990 – , taxele miliare).
A urmat o perioadă marcată de două încercări de reformare a impozitelor directe şi
anume cea a lui P.P. Carp din 1900 şi cea a lui E. Costinescu din 1910, aceasta din urmă
având drept scop introducerea unui impozit unic pe venit în locul impozitelor directe
existente. În România impozitarea globală a veniturilor persoanelor fizice a fost legiferată
în 1921, la propunerea Ministrului de Finanţe Nicolae Titulescu, dar a fost pus în aplicare
în 1923, printr-o altă lege iniţiată de succesorul acestuia la finanţe, Vintilă Brătianu. Prin
legea din 1 August 1921 veniturile supuse impozitului erau împărţite în 7 categorii
denumite cedule. Totalitatea veniturilor cedulare şi necedulare efectiv realizate de un
contribuabil în anul precedent, erau supuse, în plus, în cazul în care depăşeau minimul de
existenţă neimpozabil, la impozitul global progresiv. Cotele impozitului progresiv se
aplicau pe tranşe de venit începând de la 2% pentru venitul până la 10000 şi mergea până
la 50% pentru porţiunea de venit mai mare de 20 milioane lei anual13.
Specialiştii în materie dau o apreciere pozitivă reformei Titulescu, întrucât aceasta
vine să instituie impozitarea globală care răspunde principiului personalităţii impozitului.
Legea Titulescu este însă aspru criticată pentru cotele considerate prea ridicate,
pentru desfiinţarea vechilor privilegii şi favoruri de care se bucurau unele categorii sociale,
precum şi pentru obligaţia contribuabilului de a întocmi declaraţii de impunere într-o
perioadă când majoritatea populaţiei era analfabetă.
Datorită unor manevre politice sistemul impozitelor directe şi a impozitului global
progresiv, legiferat în 1921 nu a mai fost pus în aplicare dar a constituit punctul de plecare
pentru legea iniţiată de succesorul lui Titulescu, Vintilă Brătianu.
În concepţia legii Vintilă Brătianu, ca şi a legii Caillaux, sistemul impozitelor
directe era alcătuit din mai multe impozite elementare pe venit şi un impozit pe venitul
global14.
Acest impozit pe venitul global se percepea la domiciliul contribuabilului,
indiferent unde se aflau sursele veniturilor sale. Fiind stabilit în sarcina capului de familie,
la impozitul global erau impuse toate veniturile realizate de familia (gospodăria) acestuia
(ale sale proprii, ale soţiei şi ale celorlalţi membri). Din venitul total (global) al unui
13 Nicolae Hoanţă, Evaziunea fiscală,Editor Tribuna Economica, 199714 Iulian Văcărel, Politici fiscale şi bugetare în România1990-2000”, Editura Expert, Bucureşti 2001, pag.427
29
contribuabil, erau deduse anumite categorii de cheltuieli, impozitele directe şi taxele
asimilate plătite, minimul de existenţă şi sarcinile de familie.
Impozitele elementare şi impozitul pe venitul global s-au păstrat, cu unele
modificări până în anul 1934, când impozitul global a fost înlocuit cu impozitul supracotă.
Spre deosebire însă de impozitul global, care cumula toate veniturile unei familii în
vederea impunerii, supracota se aplica asupra fiecărui venit în parte, impus deja elementar.
Acest sistem de impozite pe venit - elementare plus supracotă - a fiiinţat până la
reforma fiscală din 1945, când s-a adoptat soluţia impunerii veniturilor persoanelor fizice
în mod separat, în cote progresive diferenţiate în funcţie de criterii socio-profesionale sau
de altă natură.
În economia socialistă, finanţele aveau rolul de a asigura constituirea, repartizarea
şi utilizarea planificată a fondurilor băneşti ale societăţii, de a contribui la elaborarea şi
îndeplinirea planului naţional unic, de a asigura buna funcţionare a mecanismului
economic şi social şi de a exercita controlul general asupra desfăşurării procesului
producţiei sociale.
Impozitele, creditele, dobânzile, preţurile, salariile şi celelalte instrumente nu-şi
îndeplineau rolul de pârghii economice şi financiare menite să stimuleze eficienţa utilizării
mijloacelor materiale, a forţei de muncă şi a resurselor financiare şi valutare. Politica
fiscală era lipsită de funcţia de stabilizare a economiei care revenea planului, căreia, de
altfel, îi era subordonată.
Principalele impozite şi taxe percepute, în perioada economiei centralizate, în
România, au fost:
• impozitul pe circulaţia mărfurilor datorat de organizaţiile economice socialiste. Introdus
prin H.C.M. nr. 1276/1962, a înlocuit fostul impozit pe circulaţia produselor, introdus prin
Legea nr. 2/1950.
• impozitul pe fondul total de retribuire, a înlocuit, în anul 1977, impozitul pe retribuţiile
individuale. Calculul impozitului se făcea prin aplicarea unei cote medii de impozit,
diferenţiată pe ramuri de activitate, asupra fondului total de retribuire planificat şi realizat
de către unităţile socialiste. În condiţiile în care statul administra nivelul salariilor, al cotei
impozitului şi venitului provenit din acesta, practic impozitul nu exercita nici o influenţă
fiscală asupra ofertei de muncă şi recompensării acesteia.
• impozitul pe veniturile cooperaţiei meşteşugăreşti şi a cooperativelor de producţie,
achiziţie şi desfacere a mărfurilor. Cotele folosite pentru calculul impozitului erau unice,
proporţionale, de 25%, pentru cooperativele de producţie, achiziţie şi desfacere şi,
30
respectiv, de 15%, pentru veniturile realizate de întreprinderile şi organizaţiile economice
ale organizaţiilor obşteşti. La cooperativele meşteşugăreşti cotele de impozit aplicate erau
progresive, variind de la 25%, la 90%, în funcţie de rata rentabilităţii;
• impozitul agricol era datorat de cooperativele agricole şi era format din impozitul pe
teren şi impozitul pe fondul de retribuire a cooperatorilor.
Impozitul pe terenurile cooperativelor agricole era stabilit în sumă fixă la hectar,
diferenţiată pe categorii de folosinţă a terenurilor şi zonele de fertilitate, fără a ţine seama
de rentabilitatea sau beneficiile obţinute de către acestea.
Impozitul pe fondul de retribuire a cooperatorilor pentru munca prestată în cooperativă se
aşeza asupra întregului fond de retribuire, format din bani şi produse, pe total cooperativă,
în cote progresive simple, stabilite între 3% şi 9%, în funcţie de mărimea venitului mediu
anual pe un cooperator.
• impozitul pe veniturile oamenilor de litere, artă şi ştiinţă, stabilit, în cote progresive pe
tranşe, asupra veniturilor realizate, sub formă bănească, din drepturile de autor pentru
anumite lucrări literare, ştiinţifice sau de arte;
• impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi altor persoane, era stabilit
în cote progresive pe tranşe. În categoria liber-profesioniştilor se includeau: meditatorii,
contabilii, inginerii, arhitecţii, etc., iar în categoria meseriaşilor se includeau persoanele cu
ateliere de croitorie, blănărie, tapiţerie, etc.
• impozitul pe societăţile mixte cu participare română şi străină, introdus prin Decretul
nr. 425/1972. Beneficiul impozabil anual al acestor societăţi, obţinut după deducerea din
veniturile realizate a cheltuielilor efectuate şi a părţii prelevate la fondul de rezervă al
societăţii, se impunea cu o cotă proporţională de 30%;
• impozitul pe veniturile realizate de nerezidenţi în România, introdus prin Decretul nr.
276/1973 şi utilizat până în 1997, era stabilit în cote cuprinse între 10% şi 25% aplicabile
veniturilor din dobânzi, brevete, drepturi de autor, activităţi artistice şi sportive, etc.;
• contribuţia persoanelor fără copii era plătită de persoanele fără copii, încadrate în
muncă, căsătorite sau necăsătorite, în vârstă de peste 25 de ani. Era stabilită în sumă fixă,
în funcţie de retribuţia tarifară lunară;
• taxele vamale, reglementate prin Decretul nr. 395/1976 privind tariful vamal al
României, erau aplicate ţărilor cu care ţara noastră avea reciprocitate, în speciale cu ţările
membre C.A.E.R..
• alte impozite şi taxe locale plătite de persoanele fizice şi unităţile economice, şi anume:
impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile situate în oraşe, taxele asupra mijloacelor de
31
transport, taxele de timbru şi de succesiune, impozitul pe terenurile agricole ale populaţiei,
etc.;
Aceste impozite şi taxe asigurau cea mai mare parte a veniturilor bugetului statului,
alături de vărsămintele din beneficiile unităţilor economice de stat. Ratele scăzute ale
dobânzilor şi politica salariilor mici generau supraevaluări ale beneficiilor nete ale
agenţilor economici, care erau preluate la buget. Prelevările din beneficiu, impozitul pe
circulaţia mărfurilor şi contribuţia de asigurări sociale erau utilizate pentru finanţarea
bugetului, prin intermediul căruia se gestionau investiţiile agenţilor economici în bunuri şi
servicii publice şi protecţia socială a populaţiei.
O datã cu deschiderea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeanã,
sistemul fiscal românesc a fost supus unor ample modificãri având ca scop realizarea
procesului de armonizare a legislaţiei fiscale româneşti cu cea comunitarã în domeniu.
Trecerea de la economia centralizată la economia de piaţă şi liberalizarea preţului
forţei de muncă a impus adoptarea, în ceea ce priveşte impozitarea muncii, a unui sistem
de impunere care să ţină seama de nivelul salariului realizat de fiecare salariat şi de situaţia
personală şi familială a acestuia. Astfel, la 1 aprilie 1991, a fost înlocuit vechiul impozit pe
fondul total de retribuire al unităţilor de stat cu impozitul pe salarii, stabilit în cote
progresive pe tranşe de venit, cuprinse între 6% şi 45%. În acelaşi timp, s-a renunţat şi la
contribuţia persoanelor fără copii.
Legea garanta, în virtutea principiului echităţii fiscale, realizarea unui venit minim
lunar net de 2.000 lei, prin diminuarea corespunzătoare a impozitului, în cazul când, prin
aplicarea cotelor de impozit, venitul lunar net, realizat la unitatea unde salariatul are
funcţia de bază, se situa sub această limită.
Personalizarea impozitului era asigurată şi prin reducerea impozitului cu 20% în
cazul persoanelor cu unul sau mai mulţi copii şi în cazul soţilor invalizilor de gradul I sau
II. Aceste prevederi au fost abrogate în 1993, când s-a hotărât generalizarea alocaţiei
pentru copii, indiferent de veniturile părinţilor.
Pentru a nu anula efectul indexării sau compensării salariilor, impuse de o inflaţie
galopantă, Guvernul a fost abilitat să modifice, în mod corespunzător, tranşele de venit
lunar impozabil şi nivelul venitului lunar net minim garantat.
Ulterior, prin republicarea legii, cotele de impozit şi tranşele impozabile au fost
modificate, cota minimă de 5% fiind aplicată unui venit impozabil de până la 2.700 lei, iar
cea maximă, de 60%, fiind aplicată părţii din venitul lunar impozabil care depăşea 300.000
lei.
32
Venitul lunar net minim garantat, realizat la unitatea unde salariatul are funcţia de
bază s-a majorat la 7.600 lei. Pentru veniturile sub formă de salarii şi alte drepturi salariale
primite de salariaţi pentru munca prestată în afara funcţiei de bază şi a unităţii deţinătoare a
cărţii de muncă, impozitul se majora cu 30%. În legătura cu aceasta, măsura impozitării
suplimentare nu putea decât să descurajeze obţinerea unui al doilea loc de muncă, câştigul
obţinut fiind mai redus decât cel de la locul de muncă de bază.
Numărul tranşelor de venit impozabil, limitele valorice ale acestora şi cotele de
impunere au fost modificate periodic. În semestrul II 1999, înainte de introducerea
impozitului de venitul global, erau stabilite 4 tranşe, cota minimă de impozit fiind stabilită
la 21%, iar cea maximă, la 45%.
Datorită modificării mecanismelor de funcţionare a economiei, a apărut necesitatea
reaşezării faţă de trecut a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice.
La finele anului 1997 a fost instituit impozitul pe veniturile persoanelor fizice, care
a înlocuit multiplele impozite pe venit adoptate până atunci, realizându-se un pas înainte
pentru impunerea globală a acestor venituri. Prin noua reglementare s-a realizat nu numai o
utilă sistematizare şi actualizare legislativă, dar şi o primă încercare de apropiere a modului
de aşezare a impozitelor.
Modernizarea sistemului fiscal începută în 1993 prin introducerea taxei pe valoarea
adăugată, a fost continuată cu introducerea impozitării prin globalizarea veniturilor
persoanelor fizice.
Această impozitare (promulgată de Ordonanţa nr.73/august1999 publicată în
Monitorul Oficial nr.419/31 august 1999 modificată şi abrogată de Ordonanţa nr.7/august
2001 publicată în Monitorul Oficial 435/3 august 2001), a fost dictată de împrejurările în
care România trebuie să se alinieze la legislaţia comunitară, să revizuiască şi să armonizeze
legislaţia fiscală conform Acordului European de Asociere între România şi Comunităţile
Europene, intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
Începând cu 1 ianuarie 2000, s-a trecut de la impunerea separată a veniturilor
persoanelor fizice la cea globală, în cote progresive pe tranşe, practicată în ţările cu
economie de piaţă şi cu deosebire în ţările membre ale Uniunii Europene.
Comparativ cu vechiul sistem de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, acest
nou sistem este mai apropiat de cerinţele echităţii fiscale, prin aceea că, la venituri egale şi
la condiţii sociale identice, contribuabilii suportau acelaşi efort fiscal, diferenţierea
făcându-se numai pe verticală (în funcţie de mărimea materiei impozabile), nu şi pe
33
orizontală (în funcţie de natura materiei impozabile), aşa cum se întâmpla în condiţiile
impunerii separate a veniturilor.
În sfera de aplicare a impozitului pe venitul global au fost incluse, iniţial, veniturile
din activităţi independente (veniturile comerciale, cele din profesii libere şi cele din
drepturi de proprietate intelectuală), veniturile din salarii, veniturile din cedarea folosinţei
bunurilor, veniturile din dividende şi dobânzi, şi alte venituri.
Trebuie menţionat, însă, că nu erau supuse cumulării anuale decât primele trei
categorii de venituri, pentru celelalte categorii aplicându-se, în continuare, sistemul
impunerii separate, în cote proporţionale, diferenţiate după natura venitului. În legătură cu
aceasta, necuprinderea în baza de calcul şi impunerea cu cote reduse a veniturilor din
dividende (5%) şi a celor din dobânzi (1%), se putea justifica prin necesitatea încurajării
economisirii şi investiţiilor, la nivelul persoanelor fizice. În schimb, pentru veniturile din
jocuri de noroc, impozitate cu 10%, în condiţiile în care veniturile din salarii se impozitau
cu o cotă marginală de 40%, nu se poate găsi nici o justificare, în afara lipsei de prevedere
şi nepriceperii legiuitorului.
În 2004, sistemul fiscal era unul progresiv, cu cote diferenţiate în ceea ce priveşte
impozitul aplicat pe venitul persoanelor fizice. Astfel, cei care aveau venituri de până la 28
milioane ROL, plăteau 18% drept impozit pe venit, pentru cei cu venituri cuprinse între 28
milioane ROL şi 69,6 milioane ROL cota era de 23% şi impozitul putea ajunge până la
40% în condiţiile în care venitul depăşea suma de 156 milioane ROL.
De la 1 ianuarie 2005, impunerea în cote progresive a veniturilor persoanelor fizice
(mai exact a acelor venituri care erau supuse procesului globalizării anuale) este înlocuită
cu impunerea în cotă proporţională unică (16%), şi de data aceasta cu unele excepţii
(veniturile din investiţii, din jocuri de noroc şi din transferul proprietăţilor imobiliare).
Introdus, mai întâi, în Estonia şi în celelalte state baltice, apoi în Rusia, Ucraina şi
Serbia, acest sistem de impozitare are la bază, în primul rând, ideile de simplitate,
transparenţă şi eficienţă în colectare.
Tabelul 2.1
Nivelul cotei unice de impozitare pe venitul personal, în ţãri central şi est europene
Ţara Rata impozitãrii unice în procente din venitul personal (%)
Anul introducerii cotei unice
Estonia 26 (23 in 2006) 1994
Lituania 33 1994
Letonia 25 1995
34
Rusia 13 2001
Serbia 14 2003
Ucraina 13 2004
Slovacia 19 2004
Georgia 12 2005
Romania 16 2005
Se consideră, de susţinătorii acesteia, că noua cotă unică de impozitare ar putea să
conducă la reducerea evaziunii fiscale şi muncii la negru. Sistemul taxei unice este alterat,
însă, de împovărătoarele contribuţii sociale cu care sunt taxate veniturile din muncă ale
salariaţilor şi, respectiv, încărcate cheltuielile întreprinderilor. Contribuţiile sociale ale
angajaţilor şi angajatorilor, se ridicau, în anul 2005, la 50% din venitul realizat din muncă,
pentru anul 2006 acestea variind între 48,25% şi 51,75%. Nivelul ridicat al acestor
contribuţii constituie, în continuare, reale stimulente pentru contribuabilii salariaţi care vor
prefera, în condiţiile în care au şi posibilitatea, să convertească o sursă de venit cu alta,
declarându-se, legal, ca furnizori ai companiei la care lucrează, sau să activeze în economia
subterană.
Mai mult decât atât, prin aplicarea scăzămintelor la baza de impozitare, constând în
deducerile personale şi contribuţiile de asigurări sociale, se observă că presiunea fiscală
exercitată asupra muncii salariale, în România, este, după un anumit nivel al salariului
(aproximativ 46.000.000 lei, în anul 2005) descrescătoare. Astfel la nivelul anului 2005, un
salariat cu un salariu brut de 18.000.000 lei suporta o presiune fiscală de 29%, în timp ce
un salariat cu un salariu brut de 70.000.000 lei, 27,6%.
Sistemul fiscal intrat în vigoare în 2005 şi ajustat în 2007, şi-a stabilit ca obiectiv
asigurarea unor venituri disponibile mai mari, potenţiala expansiune a afacerilor, creşterea
investiţiilor directe, reducerea ponderii economiei subterane, o creştere economică
sustenabilă, mai multe locuri de muncă, creşterea economisirii şi a investiţiilor. Dintre
aceste ţinte, analiştii consideră că au fost atinse creşterea investiţiilor străine (un record în
perioada postdecembristă, 9,1 miliarde de euro în 2006), o creştere economică ridicată
(7,7% în 2006, chiar dacă în mare parte bazată pe consum) şi expansiunea afacerilor
desfăşurate de firmele mari, puternice din punct de vedere financiar. Ce nu a reuşit să
obţină reforma sistemului fiscal promovată de guvernarea de după 2005 au fost creşterea
ponderii veniturilor bugetare în PIB, creşterea economisirii iar ceea ce a înrăutăţit este
accentuarea deficitului de cont curent. Veniturile disponibile mai mari au însemnat un
35
consum mai mare (mai ales de bunuri din import) şi implicit, adâncirea deficitului balanţei
comerciale.
2. REGLEMENTÃRI ACTUALE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITURILE
PERSOANELOR FIZICE
2.1. Contribuabilii şi sfera de aplicare
2.1.1. Contribuabilii
Legislaţia care instituie impozitul pe venitul global consideră subiect al impunerii
acea persoană fizică rezidentă, denumită în continuare contribuabil. Contribuabilii pot fi:
a) persoanele fizice rezidente – orice persoanã care îndeplineşte cel puţin una din
urmãtoarele condiţii: este domiciliatã în România; are centrul intereselor vitale amplasat în
România; este prezentã în România pentru o perioadã sau perioade ce depãşesc în total 183
de zile pe parcursul oricãrui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul
calendaristic în cauzã; sau este cetãţean român care lucreazã în strãinãtate ca funcţionar sau
angajat al României într-un stat strãin;
b) persoanele fizice nerezidente care desfaşoarã o activitate independentã prin
intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele fizice nerezidente care desfaşoarã activitãţi dependente în România;
d) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri prevãzute la art. 89.
2.1.2. Sfera de aplicare
2.1.2.1 Venituri care se supun impozitării
În categoria veniturilor care se supun impozitării se includ atât veniturile în bani,
cât şi echivalentul în lei al veniturilor în natură obţinute de persoanele fizice, precum şi
avantajele în bani sau în natură primite gratuit sau cu plata parţială.
Veniturile în natură reprezintă contravaloarea prestaţiei, plata muncii efectuate
(muncile agricole plătite în produse, plăţile salariilor în produsele fabricate de societatea
respectivă).
Avantajele în bani şi în natură reprezintă orice fel de foloase primite de
contribuabil, ca urmare a unei relaţii contractuale între părţi sau de la terţi şi care nu
reprezintă contravaloarea muncii prestate.
36
Avantajele în natură pot fi: folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul
afacerii în scop personal, hrana , cazarea personalului pentru munci casnice, acordarea de
produse alimentare, folosirea în scop personal a unei locuinţe, acordarea de energie
electrică, termică şi altele, abonamente radio şi televiziune, de transport, abonamentele şi
costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartele telefonice, permise de călători pe diverse
mijloace de transport, acordarea de îmbrăcăminte, acordarea de cherestea, lemne de foc,
cărbuni, bilete de tratament şi odihnă.
Avantajele în bani pot fi: sumele primite pentru procurarea bunurilor şi serviciilor
menţionate ca avantaje în natură; diferenţa pozitivă dintre dobânda preferenţială plătită
contribuabilului şi dobânda practicată pe piaţă de aceeaşi entitate; diferenţa pozitivă între
dobânda practicată pe piaţa de creditori şi dobânda preferenţială la creditul acordat
contribuabilului.
Avantajele în bani şi echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt impozabile
numai dacă acestea nu au fost considerate cheltuieli deductibile aferente activităţii
desfăşurate de persoana sau entitatea care le-a acordat.
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor noului
cod fiscal, sunt urmãtoarele:
a) venituri din activitãţi independente, definite conform art. 46;
b) venituri din salarii, definite conform art. 55;
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 61;
d) venituri din investiţii, definite conform art. 65;
e) venituri din pensii, definite conform art. 68;
f) venituri din activitãţi agricole, definite conform art. 71;
g) venituri din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 75;
h) venituri din transferul proprietãţilor imobiliare, definite conform art. 77;
i) venituri din alte surse, definite conform art. 78.15
În funcţie de tehnica de impozitare veniturile impozabile se pot clasifica astfel:
I. Veniturile la care impozitarea se face prin globalizare;
1.Venituri din salarii şi asimilate salariilor;
2.Venituri din activităţi independente
3.Venituri din cedarea folosinţei bunurilor
15 Articolul a fost modificat prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 138/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 163/2005.
37
II. Veniturile care nu se globalizează, impozitarea făcându-se la sursă:
1.Venituri din dividende;
2.Venituri din dobânzi;
3.Venituri din pensii;
4.Alte venituri.
III. O categorie de venituri aparte, care nu se impozitează prin reţinere la sursă, dar
impozitul este final este cea a veniturilor din activităţi agricole, definite conform
legii.
2.1.2.2. Venituri neimpozabile
În înţelesul impozitului pe venit, urmãtoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, îndemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specialã, acordate din
bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele
locale şi din alte fonduri publice, precum şi cele de aceeaşi naturã primite de la alte
persoane, cu excepţia îndemnizaţiilor pentru incapacitate temporarã de muncã. Nu sunt
venituri impozabile indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi
îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii;
b) sumele încasate din asigurãri de orice fel reprezentând despãgubiri, sume asigurate,
precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societãţile de asigurãri
ca urmare a contractului de asigurare încheiat între pãrţi, cu ocazia tragerilor de amortizare.
Nu sunt venituri impozabile despãgubirile în bani sau în naturã primite de cãtre o persoanã
fizicã ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despãgubirile
reprezentând daunele morale;
b1) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauza de utilitate publicã, conform
legii;16
c) sumele primite drept despãgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamitãţilor
naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
d) pensiile pentru invalizii de razboi, orfanii, vãduvele/vãduvii de rãzboi, sumele fixe
pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi
pensiile, altele decât pensiile plãtite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un
sistem de asigurãri sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate
de la bugetul de stat;17
16 Litera b1) a fost introdusã prin art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 106/2007.
17 Literele d) şi j) au fost modificate prin art. I pct. 26 din Legea nr. 343/2006.
38
e) contravaloarea cupoanelor ce reprezintã bonuri de valoare care se acordã cu titlu
gratuit persoanelor fizice conform dispoziţiilor legale în vigoare;
f) sumele sau bunurile primite sub formã de sponsorizare sau mecenat;
g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile şi mobile din patrimoniul personal, altele decât caştigurile din transferul titlurilor
de valoare, precum şi altele decât cele definite la cap. VIII;
h) drepturile în bani şi în naturã primite de militarii în termen, militarii cu termen redus,
studenţii şi elevii unitãţilor de învãţãmânt din sectorul de apãrare naţionalã, ordine publicã
şi siguranţã naţionalã şi persoanele civile, precum şi cele ale gradaţilor şi soldaţilor
concentraţi sau mobilizati;
i) bursele primite de persoanele care urmeazã orice formã de şcolarizare sau
perfecţionare în cadru instituţionalizat;
j) sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire ori donaţie. Pentru proprietãţile
imobiliare, în cazul moştenirilor şi donaţiilor se aplicã reglementãrile prevãzute la art. 77
alin. (2) si (3);
k) veniturile din agriculturã şi silviculturã, cu excepţia celor prevãzute la art. 71;
l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru
activitãţile desfãşurate în România în calitatea lor oficialã, în condiţii de reciprocitate, în
virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri
speciale la care România este parte;
m) veniturile nete în valutã primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor
consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în strãinãtate, în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
n) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din
activitãţile desfãşurate în România în calitatea lor oficialã, cu condiţia ca poziţia acestora,
de oficial, sã fie confirmatã de Ministerul Afacerilor Externe;
o) veniturile primite de cetãţeni strãini pentru activitatea de consultanţã desfãşuratã în
România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilã încheiate de România
cu alte state, cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;
p) veniturile primite de cetãţeni strãini pentru activitãţi desfãşurate în România, în
calitate de corespondenţi de presã, cu condiţia reciprocitãţii acordate cetãţenilor români
pentru venituri din astfel de activitãţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane sã fie
confirmatã de Ministerul Afacerilor Externe;
39
q) sumele reprezentând diferenţa de dobândã subvenţionatã pentru creditele primite în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
r) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacã subvenţiile sunt acordate în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
s) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în naturã primite de persoanele cu
handicap, veteranii de rãzboi, invalizii şi vãduvele de rãzboi, accidentaţii de rãzboi în afara
serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictaturã instauratã cu
începere de la 6 martie 1945, cele deportate în strãinatate ori constituite în prizonieri,
urmaşii eroilor-martiri, rãniţilor, luptãtorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie
1989, precum şi persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în
România cu începere de la 6 septembrie 1940 pânã la 6 martie 1945;
t) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la
jocurile olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive
acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevãzuţi în legislaţia în
materie, în vederea realizãrii obiectivelor de înaltã performanţã: clasarea pe podiumul de
premiere la campionatele europene, campionatele mondiale şi jocurile olimpice, precum şi
calificarea şi participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale şi europene, prima
grupã valoricã, precum şi la jocurile olimpice, în cazul jocurilor sportive. Nu sunt venituri
impozabile primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor,
tehnicienilor şi altor specialişti, prevãzuţi de legislaţia în materie, în vederea pregãtirii şi
participãrii la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor reprezentative ale României;
u) premiile şi alte drepturi sub formã de cazare, masã, transport şi altele asemenea,
obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi
şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfãşurate în România;
v) prima de stat acordatã pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru
domeniul locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr.
99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi
completãri prin Legea nr. 227/2007;18
x) alte venituri care nu sunt impozabile, asa cum sunt precizate la fiecare categorie de
venit.19
18 Litera v) a fost modificatã prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 106/2007. 19 Articolul a fost modificat prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 138/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 163/2005.
40
2.1.2.3. Veniturile scutite de impozit
Aceste venituri sunt venituri impozabile, dar statul le scuteşte de plata unui impozit pe
venit.
Astfel de venituri sunt: veniturile membrilor misiunilor diplomatice şi ai posturilor
consulare, precum şi veniturile nete în valutã acordate personalului trimis în misiune
permanentã în străinătate; veniturile persoanelor fizice străine care desfăşoară în România
activităţi de consultanţã în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită încheiate de Guvernul
României cu alte guverne sau organizaţii internaţionale, guvernamentale ori
neguvernamentale; veniturile obţinute de corespondenţii de presă străini; premiile şi orice
alte avantaje, în bani şi/sau în natură, obţinute de elevi şi studenţi la concursuri interne şi
internaţionale precum şi premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor
medaliaţi la campionatele mondiale; sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate
pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte
individuale de muncã au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum şi
sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate
cadrelor militare trecute în rezervă; sumele reprezentând diferenţe de dobândă
subvenţionată la creditele acordate; subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri,
precum şi uniformele obligatorii şi drepturile de echipament; veniturile reprezentând
avantajele în bani şi/sau în natură acordate persoanelor cu handicap, veteranilor de război,
invalizilor si văduvelor de război; dobânzile aferente titlurilor de stat, depozitelor la vedere
şi obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; veniturile obţinute din jocuri de
noroc, din premii şi prime în bani şi/sau în naturã, sub valoarea de 600 lei pentru fiecare
câştig realizat de la acelaşi organizator sau plătitor, într-o singură zi.
În comparaţie cu legislaţia precedentă, prezenta ordonanţă foloseşte scutirea de la
impunere a anumitor venituri ca pârghie în stimularea unor categorii de contribuabili cum
ar fi: creatorii de programe pe calculator, sportivii medaliaţi la campionatele mondiale
europene şi la jocurile olimpice etc.
2.1.2.4. Cheltuieli deductibile
În articolul 56 al Noului Cod Fiscal pe 2008 se prevede că toţi contribuabilii
persoane fizice române cu domiciliul în România, pentru veniturile obţinute din România,
cât şi din străinătate au dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub
formă de deduceri, acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile.
Deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului,
cuprinzând deducerea personală de bază şi deducerile personale suplimentare. Deducerea
41
personalã se acordã pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pânã la 1.000 lei
inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 250 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoanã în întreţinere - 350 lei;
- pentru contribuabilii care au douã persoane în întreţinere - 450 lei;
- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 550 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 650 lei.
Pentru contribuabilii care realizeazã venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.001 lei
si 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţã de cele de mai sus şi se
stabilesc prin ordin al Ministrului Finanţelor Publice. Pentru contribuabilii care realizeazã
venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se acordã deducerea personalã.
Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele
contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia pânã la gradul al doilea inclusiv, ale cãrei
venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depãşesc 2.500 lei lunar. În cazul în care o
persoanã este întreţinutã de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea
personalã se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între pãrţi. Copiii minori,
în vârstã de pânã la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi.
2.1.2.5. Cotele de impozitare
(1) Cota de impozit este de 16% şi se aplicã asupra venitului impozabil corespunzãtor
fiecãrei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activitãţi independente;
b) salarii;
c) cedarea folosinţei bunurilor;
d) investiţii;
e) pensii;
f) activitãţi agricole;
g) premii;
h) alte surse.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevãzute expres pentru
categoriile de venituri cuprinse în titlul III.20
20 Articolul a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 343/2006.
42
2.1.2.6. Declaraţia privind venitul realizat
(1) Contribuabilii care realizeazã, individual sau într-o formã de asociere, venituri din
activitãţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activitãţi
agricole determinate în sistem real au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul
realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, pânã la data de 15 mai inclusiv
a anului urmãtor celui de realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se
completeazã pentru fiecare sursã şi categorie de venit. Pentru veniturile realizate într-o
formã de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuitã din asociere.
(2) Declaraţia privind venitul realizat se completeazã şi pentru câştigul net
anual/pierderea neta anualã, generatã de:
a) tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât pãrţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul
societãţilor închise;
b) operaţiuni de vânzare-cumpãrare de valutã la termen, pe bazã de contract, şi orice alte
operaţiuni de acest gen.
(3) Nu se depun declaraţii privind venitul realizat, pentru urmãtoarele categorii de
venituri:
a) venituri nete determinate pe bazã de norme de venit, cu excepţia contribuabililor care
au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plãţi
anticipate, conform legii;
b) venituri sub formã de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile
sunt cuprinse în fişele fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau declaraţii
lunare;
c) venituri din investiţii, cu excepţia celor prevãzute la alin. (2), precum şi venituri din
premii şi din jocuri de noroc, a cãror impunere este finalã;
d) venituri din pensii;
e) venituri din activitãţi agricole a cãror impunere este finalã;
f) venituri din transferul proprietãţilor imobiliare;
g) venituri din alte surse.21
2.1.2.7. Stabilirea şi plata impozitului pe venitul net anual impozabil
(1) Impozitul pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual datorat este calculat de
organul fiscal, pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16%
asupra venitului net anual impozabil/câştigul net anual din anul fiscal respectiv.
21 Articolul a fost modificat prin art. I pct. 60 din Legea nr. 343/2006.
43
(2) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând pânã la 2% din
impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual din transferul titlurilor
de valoare, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpãrare de valutã la termen, pe
bazã de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entitãţilor non-
profit care se înfiinţeazã şi funcţioneazã în condiţiile legii, unitãţilor de cult, precum şi
pentru acordarea de burse private, conform legii.
(3) Organul fiscal competent are obligaţia calculãrii, reţinerii şi virãrii sumei reprezentând
pânã la 2% din impozitul datorat pe:
a) venitul net anual impozabil;
b) câştigul net anual din transferul titlurilor de valoare;
c) câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpãrare de valutã la termen, pe bazã de
contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.22
(4) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (2) si (3) se stabileşte prin ordin al
Ministrului Finanţelor Publice.
(5) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite o decizie de impunere, în
intervalul şi în forma stabilite prin ordin al Ministrului Finanţelor Publice.
(6) Diferenţele de impozit rãmase de achitat conform deciziei de impunere anualã se
plãtesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicãrii deciziei de impunere,
perioadã pentru care nu se calculeazã şi nu se datoreazã sumele stabilite potrivit
reglementãrilor în materie, privind colectarea creanţelor bugetare.23
Modificãrile fiscale aduse în 2008 asupra Noului Cod Fiscal în legaturã cu
impozitul veniturilor persoanelor fizice sunt:
1. Persoanele fizice nu mai plãtesc impozit pe venit pentru suma primitã în urma
exproprierilor. Sumele primite în urma exproprierii pentru cauze de utilitate publicã intrã la
categoria veniturilor neimpozabile.
2. Pensionarii cu pensii de pânã la 1.000 de lei nu plãtesc impozit pe venit.
3. Nu se mai impoziteazã veniturile repartizate membrilor caselor de ajutor reciproc în
funcţie de fondul social deţinut.
4. O veste proastã pentru cei care trimit ambalaje şi taloane ca sã câştige premiile puse la
bãtaie de firme. Cei care vor câştiga o maşinã sau o vacanţã vor plãti impozit pe ele.
Aceasta pentru cã sunt considerate venituri din premii, deci impozabile, veniturile rezultate
din promovarea produselor şi serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.
22 Alineatele (1), (2) si (3) au fost modificate prin art. I pct. 61 din Legea nr. 343/2006. 23 Articolul a fost modificat prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 138/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 163/2005.
44
5. Începând cu anul acesta, jucãtorii plãtesc impozit pe câştigul obţinut din jocurile de
noroc de tip cazino şi maşini electronice. Venitul net, adicã suma care va fi impozitatã,
reprezintã câştigurile realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plãtitor.
6. Strãinii care, începând cu 2004, au stat în România mai mult de 183 de zile pe an sunt
obligaţi sã-şi declare la Fiscul românesc veniturile globale realizate în România şi în
strãinãtate în anul 2007.
3. EXEMPLU PRIVIND DETERMINAREA ŞI PLATA IMPOZITULUI PE
SALARII
Venitul brut reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare
a veniturilor.
Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor
cheltuieli: contribuţiile obligatorii datorate, potrivit legii, pentru fondul de şomaj (0,5%),
pentru asigurările sociale (9.5%), contribuţia individuală la asigurările sociale de sãnãtate
(6.5%), precum şi alte contribuţii obligatorii stabilite prin lege, după caz;
Salariaţii datorează un impozit lunar reprezentând plăţi anticipate, care se calculează
şi se reţine la sursă de cãtre plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se determină astfel:
Impozitul pe Salariu = Salariul Impozabil *16%
Salariul Impozabil = Venitul Net – Deduceri
Venitul Net = Venitul Brut – Contribuţii
Salariu Brut (venitul brut) = Salariu de bazã + Sporuri + Prime + alte sume asimilate
veniturilor salariale
Salariul Net = Salariu Brut – Contribuţii – Impozitul pe Salariu
În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore
zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază
minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru
aprobat.
Deducerea personalã este acordatã în funcţie de mãrimea venitului brut şi de
numãrul de persoane aflate în întreţinerea angajatului.
Nu sunt considerate persoane în întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri
agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 m2 în zonele colinare şi de şes şi de peste
20.000 m2 în zonele montane.
45
Deducerile cuprind deducerea personală acordată pentru luna respectivă, cotizaţia
sindicală plătită în luna respectivă, contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel
încât să nu depăşească nivelul echivalentului în lei a 200 euro pe an.
Sume care nu sunt considerate venituri salariale şi nu sunt impozabile:
ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderile din gospodăriile proprii ca
urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru boli grave şi incurabile, ajutoarele
pentru naşteri;
cadourile oferite de angajatori pentru copii minori ai angajaţilor cu ocazia zilei de 1
iunie, Paştelui, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase,
cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, cu condiţia ca valoarea
cadoului oferit să nu depăşească 150 lei;
tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor;
contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie de
lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-
sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, etc.
3.1. Aplicaţii
1. Absolvent studii superioare de lungã duratã: Profil EconomicVechime în muncã: 25 aniDomeniul de activitate: Instituţie PublicãFuncţia: Şef ServiciuNivel de salarizare: Grad I A
Tabelul 2.2Calcul salarial 1
Nr. Crt
Nume DescriereFormula de
calculSuma (lei)
1 Salariul de bazã Se stabileşte în baza legii salarizãrii, pe grade profesionale în funcţie de vechime-debutant - 1500,0
2Indemnizaţie de
conducere
Se stabileşte în funcţie de dimensiunea structurii pe care o coordoneazã: şef birou=25%, şef
serviciu=30%, director=40%30% * (1) 450,0
3 Salariul de meritSe acordã în cuantum de 15% din salariul de baza
pentru rezultate deosebite în activitatea anului precedent acordãrii
15% X (1+2) 292,5
4 Total - (1+2+3) 2242,5
5 Alte sporuri
Premiul lunar (se constituie în limita de pânã la 2% asupra fondului de salarii prevazut în bugetul
de venituri şi cheltuieli şi se repatizeazã salariaţilor care au rezultate deosebite)
- 500,0
46
Premiul anual (stabilit pânã la nivelul unui salariu mediu lunar de bazã realizat în anul pentru care se
acordã)- 1500,0
Spor pentru compexitatea muncii 25% X (4) 560,6Spor pentru condiţii deosebite 10% X (4) 224, 25
Spor confidenţialitate 15% X (4) 336,4Spor mobilitate 25% X (4) 560,6
6 Total drepturi Salariul brut - 5700,1
7Deduceri pentru salariat
fãrã persoane în întreţinere
- - 20,0
8Contribuţia individualã
la asigurãrile sociale (pensii)
- 9,5% X (6) 541,5
9Contribuţia individualã la bugetul asigurãrilor
de şomaj- 0,5% X (6) 28,5
10Contribuţia individualã
la asigurãrile de sãnãtate
- 6,5% X (6) 370,5
11 Venit net neimpozabil Se stabileşte ca diferenţã între venitul brut şi contribuţiile individuale (6-7-8-9-10) 4711,1
12 Impozit calculat şi reţinutSe calculeazã prin aplicarea cotei de 16% asupra
venitului net neimpozabil 16% X (11) 753,8
13 Salariul net Se calculeazã ca diferenţã între venitul net neimpozabil şi impozitul calculat şi reţinut (11-12) 3981,3
Presiunea fiscalã = total impozite/salariu brut * 100= 1718,8 lei / 5700,1 lei *100= 30,15%
2. Absolvent studii superioare de lungã duratã: Profil EconomicVechime în muncã: 15 aniDomeniul de activitate: Instituţie PublicãFuncţia: AsistentNivel de salarizare: Grad I
Tabelul 2.3Calcul salarial 2
Nr. Crt
Nume DescriereFormula de
calculSuma (lei)
1 Salariul de bazã Se stabileşte în baza legii salarizãrii, pe grade profesionale în funcţie de vechime-debutant - 1000,0
2Indemnizaţie de
conducere
Se stabileşte în funcţie de dimensiunea structurii pe care o coordoneazã: şef
birou=25%, şef serviciu=30%, director=40%- -
3 Salariul de meritSe acordã în cuantum de 15% din salariul de bazã pentru rezultate deosebite în activitatea
anului precedent acordãrii15% X (1+2) 150,0
4 Total - (1+2+3) 1150,05 Alte sporuri Premiul lunar (se constituie în limita de pânã la
20% asupra fondului de salarii prevãzut în bugetul de venituri şi cheltuieli şi se
repatizeazã salariaţilor care au rezultate deosebite)
- 200,0
47
Premiul anual (stabilit pânã la nivelul unui salariu mediu lunar de bazã realizat în anul
pentru care se acordã)- 1000,0
Spor pentru compexitatea muncii 25% X (4) 287,5Spor pentru condiţii deosebite 10% X (4) 115,0
6 Total drepturi Salariul brut - 2752,5
7
Deduceri pentru salariat fãrã persoane în întretinere
- - 30,0
8
Contribuţia individualã la
asigurãrile sociale (pensii)
- 9,5% X (6) 261,5
9
Contribuţia individualã la
bugetul asigurãrilor de şomaj
- 0,5% X (6) 13,8
10
Contribuţia individualã la asigurãrile de
sãnãtate
- 6,5% X (6) 178,9
11Venit net
neimpozabilSe stabileşte ca diferenţã între venitul brut şi
contribuţiile individuale (6-7-8-9-10) 2254,6
12 Impozit calculat şi reţinut
Se calculeazã prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net neimpozabil 16% X (11) 360,7
13 Salariul net Se calculeaza ca diferenţã între venitul net neimpozabil şi impozitul calculat şi reţinut (11-12) 1905,4
Presiunea fiscalã = total impozite/salariu brut * 100= 847,1 lei / 2752,5 lei *100= 30,77%
Din veniturile de 2.700 RON un contribuabil mediu se alege practic cu doar
maximum 1900 RON pe care este nevoit să-i cheltuiască integral pe mijloace de
subzistenţă (alimente, îmbrăcăminte, întreţinere). Presiunea fiscală pe care o suportă este
de 31% în condiţiile în care celelalte maximum 69% din veniturile brute îi sunt insuficiente
traiului decent, neputându-se vorbi de economisire / investire.
Această presiune ridicată alături de venituri submediocre ale majorităţii
contribuabililor români este responsabilă de situaţia actuală a majorităţii contribuabililor
români cu venituri exclusiv salariale.
În cazul unui contribuabil cu un venit lunar brut de 5.700 RON (cu mult peste
medie, dar deloc exagerat dacă îl raportăm la puterea de cumpărare a acestui nivel de
venit), presiunea fiscală este de 30%, mai mica decat in primul caz.
Nivelul veniturilor individuale din ţara noastră la care se adaugă o presiune fiscală
apăsătoare nu asigură contribuabililor individuali posibilitatea economisirii într-o măsură
semnificativă. Această situaţie poate compromite consumul viitor şi motivaţia de a munci
mai mult şi mai bine.
48
CAPITOLUL III
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice în statele Uniunii
Europene
1. Contribuţia impozitului veniturilor persoanelor fizice la formarea veniturilor
bugetului general consolidat
49
În România, în perioada 1990-1996 impozitele directe procurau bugetului de stat
venituri mai mari decât impozitele indirecte, iar ponderea impozitelor directe în PIB o
depăşea pe cea a impozitelor indirecte. Tendinţa din anii 1998-2000 din cadrul sistemului
de impozite este de creştere pronunţată a ponderii impozitelor indirecte adică orientarea
surselor fiscale spre „consumul fiscal” suportat în ultimă instanţă în mod nemijlocit de
către populaţie, relevând în acelaşi timp diminuarea impozitelor ca pârghie de intervenţie
directă în activitatea economică.
Tabelul 3.1
Conform acestor data se poate observa cã ponderea impozitului pe venit în totalul
veniturilor bugetare a scãzut de la 24,45% în anul 1996 la 11,11% în anul 1998. Această
scădere a ponderii impozitului pe venit în totalul impozitelor directe nu se datorează unei
scăderi a impozitului pe venit, ci mai degrabă creşterii relative şi absolute a celorlalte
impozite directe. O data cu introducerea impozitarii globale structura veniturilor fiscale s-
a modificat, revenind iarasi la cotele initiale, cu un procent de 24,58% în anul 2002. Între
anii 2002-2006 s-a înregistrat iarãşi o scãdere relativ vizibilã a ponderii impozitului
veniturilor persoanelor fizice în bugetul general consolidat datoritã nivelului ridicat al
contribuţiilor pentru asigurãrile sociale, nivel care a fãcut ca o bunã parte din veniturile
obţinute din munca salarialã sã fie sustrase impozitãrii prin practicarea muncii „la negru”.
În perioada 1990-2004 numãrul angajaţilor din economie s-a redus de la 8.156 mii la
4.469 mii24, ceea ce înseamnã o reducere cu aproximativ 55% a numãrului persoanelor
care au suportat acest impozit. La sfârşitul anului 2007 numãrul salariaţilor se ridica la
4.717 mii, o crestere de 3% faţã de anul 2005, de unde rezultã şi un progres al ponderii
_din dobânzi 416.200 4,94 355.200 2,72_din alte surse 20.200 0,24 24.400 0,19_din pensii 79.700 0,95 126.000 0,97_din jocuri de noroc, prime şi premii 90.400 1,07 67.100 0,51_din transferul titlurilor de valoare 390.800 4,64 738.900 5,67_din valorificarea sub orice formă a dreptului de proprietate intelectuală 31.900 0,38 37.600 0,29
_din venituri realizate de persoane fizice nerezidente 51.800 0,61 52.400 0,40
_din valorificarea de bunuri in regim de consignatie si din activitati desfasurate pe baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial
26.600 0,32 36.800 0,28
_din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului Civil
21.300 0,25 52.500 0,40
_din activitatile de expertiza contabila, tehnica judiciara si extrajudiciara 3.200 0,04 3.300 0,03
_din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal 170.100 2,02 132.000 1,01
Sursa: www.mfinante.ro
Având în vedere cele mai importante surse a veniturilor din impozitarea persoanelor
fizice, putem obţine o reprezentare grafică, în conformitate cu datele din tabelul de mai
sus:
Figura 3.1
Ponderea fiecãrei categorii de venit în totalul veniturilor în anul 2006
unde:- 1= impozitul pe venitul din activităţi independente pe anul 2006 (191.300 miliarde lei);- 2= impozitul pe venitul din salarii pe anul 2006 (6.150.800 miliarde lei);- 3= impozitul pe venitul din cedarea folosinţei bunurilor pe anul 2006 (97.400 miliarde lei);- 4= impozitul pe venitul din dividende pe anul 2006 (765.400 miliarde lei);- 5= impozitul pe venitul din dobanzi pe anul 2006 (416.200 miliarde lei)- 6= celelalte impozite pe venituri din pensii, jocuri de noroc, prime, premii, drepturi de proprietate
intelectuală etc., însumate, pe anul 2006 (886.000 miliarde lei).
Ponderea fiecãrei categorii de venit în totalul veniturilor în anul 2006
unde:
- 1= impozitul pe veniturile din activităţi independente pe anul 2007 (216.600 miliarde lei);- 2= impozitul pe veniturile din salarii pe anul 2007 (9.879.200 miliarde lei);- 3= impozitul pe veniturile cedarea folosinţei bunurilor pe anul 2007 (125.200 miliarde lei);- 4= impozitul pe veniturile din dividende pe anul 2007 (1.302.200 miliarde lei);- 5= impozitul pe veniturile din dobanzi pe anul 2007 (355.200 miliarde lei);- 6= impozitul pe celelalte venituri din pensii, jocuri de noroc, prime, premii, drepturi de proprietate
intelectuală, etc., însumate, pe anul 2007 (1.271.000 miliarde lei).
Se observă că ponderea cea mai mare o are impozitul pe veniturile din salarii de
72,97% (6.150.800 miliarde lei), pentru anul 2006, şi 75,78% (9.879.200 miliarde lei),
pentru anul 2007. Ponderea celorlalte venituri scade foarte mult, cea mai mare fiind cea a
impozitului pe veniturile din dividende de 9,08% (765.400 miliarde lei), pentru anul 2006
şi 9,99% (1.302.200 miliarde lei), pentru anul 2007. Cea mai mică pondere o au
impozitele din activitatile de expertiza contabila, tehnica judiciara si extrajudiciara de
0,04%(3.200 miliarde lei), pentru anul 2006 si 0,03% (3.300 miliarde lei), pentru anul
2007.
Structura impozitului pe venit suportă anumite modificări, mai mult sau mai puţin
importante. Astfel, în anul 2007 faţă de anul 2006, se observă o fluctuaţie evidentă a
ponderii impozitului pe venitul din dobanzi de la 4,94% (765.400 miliarde lei), în anul
2006, la 2,72% (355.200 miliarde lei), în anul 2007. De asemenea, o scadere semnificativă
a ponderii în totalul impozitului pe venit o înregistrează impozitul din transferul
proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, de la 2,02% (170.100 miliarde lei), în
anul 2006, la 1,01% (132.000 miliarde lei), în anul 2007. Desigur că şi celelalte ponderi
ale diferitelor impozite variază, dar aceste variaţii sunt destul de mici şi nu pot conduce la
o analiză viabilă.
Modificările de structură a impozitului pe venit evidenţiază fluctuaţia veniturilor
populaţiei şi oferă o imagine a fluxurilor de venit în economie. Astfel, creşterea valorii
53
Anul 2007
2%
76%
1%10%
3% 8%
1 2 3 4 5 6
nominale şi a ponderii impozitului pe veniturile din dividende reflectă o creştere
economică a profitului distribuit al societăţilor comerciale, deci a valorii totale a
dividendelor. Creşterea impozitului pe veniturile persoanelor fizice nerezidente, ca valoare
nominală şi ca pondere, evidenţiază un interes mărit al acestei categorii de contribuabili de
a obţine venituri în România, ceea ce poate fi interpretat ca un fenomen pozitiv pentru
economie.
2. Impozitarea persoanelor fizice la nivelul Uniunii Europene
În ceea ce priveşte impozitarea persoanelor fizice, armonizarea la nivelul Uniunii
Europene urmareşte douã categorii de venituri: veniturile din dobânzi obtinute din
strãinãtate şi veniturile din dividende. În domeniul impozitãrii persoanelor fizice singura
directivã adoptatã s-a referit la impozitarea veniturilor din dobânzi, scopul ei fiind evitarea
dublei impuneri a acestora. Directiva ar fi trebuit sã intre în vigoare la 01 ianuarie 2005,
însa aplicarea ei a fost amânatã pânã la 01 iulie 2005. Astfel, directiva îşi propune sã
asigure impozitarea veniturilor din dobânzi plãtite de un plãtitor dintr-un stat membru cãtre
un beneficiar individual dintr-un alt stat membru conform legislaţiei ultimului stat
membru. Pentru realizarea acestui obiectiv statele membre vor aplica un sistem automat de
schimbare a informaiilor. În ceea ce priveşte impozitarea dividendelor, nu existã încã o
reglementare a Uniunii Europene, însã acesta este un domeniu în care va trebui sã
acţioneze cât mai repede în anii urmãtori. În acest scop, Comisia a tras un semnal de
alarmã prin comunicarea pe care a trimis-o Consiliului, Parlamentului şi Comitetului
Economic şi Social în decembrie 2003.
Prezentãm în continuare principalele sisteme de impozitare a dividendelor în statele
membre ale UE, precum şi modul de aplicare a acestora.
- sistemul clasic;
- sistemele separate (cu cotã unicã, cu impunere în tranşe, pe jumãtate de venit);
- sistemul imputaţional;
- sistemul scutirii.
Sistemul clasic presupune impozitarea profitului la nivelul societãţii comerciale şi
impozitarea dividendului distribuit la nivelul persoanei fizice (dividendul, se globalizeazã
cu celelalte venituri ale persoanei fizice în vederea impozitãrii). Se ajunge astfel la o dublã
impunere economicã deplinã.
Sistemul separat presupune impozitarea profitului la nivelul societãţii comerciale şi
impozitarea dividendului la nivelul persoanei fizice (dividendul se impune separat de
54
celelalte venituri realizate de persoana fizicã). Sistemul imputaţional are la bazã o abordare
de tip destinaţie în care societatea comercialã este consideratã a fi destinaţia, iar impozitul
pe profit este o platã în avans pentru impozitul pe dividendele acţionarilor. Astfel, profitul
societãţii comerciale se impoziteazã dupa regulile generale. Impozitarea dividendelor însã
parcurge urmãtorii paşi:
- calcularea venitului impozabil adunând la suma dividendelor suma impozitului pe profit
plãtit;
- aplicarea cotei de impozit pe venit pentru determinarea impozitului pe dividende;
- acordarea unui credit fiscal în sumã de pânã la 100% din impozitul pe profit plãtit.
Dacã creditul acordat acoperã integral suma impozitului pe profit plãtit, atunci acest
sistem garanteazã evitarea dublei impuneri economice şi neutralitatea fiscalã pentru toţi
acţionarii indiferent de nivelul dividendelor primite.
Sistemul scutirii presupune impozitarea doar a profitului, dividendele fiind scutite
de impozit. Practicarea acestor sisteme de impozitare a dividendelor duce la o inechitate la
nivel de Uniune în ceea ce priveşte impozitarea dividendelor, încãlcându-se condiţiile
impuse de Tratatul de la Maastricht cu privire la mişcarea capitalului: toate restricţiile
privind mişcarea capitalurilor între statele membre şi între statele membre şi terţe state vor
fi interzise. Astfel devine imperios necesar stabilirea unui sistem armonizat de impozitare a
dividendelor.
Topul impozitelor pe venitul personal diferã substanţial, pe o scarã de la 10% la 59%
În prezent media impozitelor pe venit în cele 27 de ţãri membre este de 36,8%, în
timp ce în zona euro, media este de 45%. Aceasta ratã variazã substanţial în cadrul UE, de
la un minim de 10% în Bulgaria la 59% în Danemarca. Ca o regulã, noile ţãri membre au
procente mai mici, nici una dintre cele mai joase zece poziţii în acest top nu aparţin vreunei
ţãri din vechile ţãri membre. Aşa cum era de aşteptat, cel mai mare nivel al impozitelor pe
venit este specific ţãrilor cu cele mai elevate rate de taxare, cum sunt ţãrile nordice, deşi
Olanda se aflã pe locul trei la nivelul impozitului pe profit şi pe locul 12 la nivelul general
al ratelor de taxare. Deloc surprinzãtor, cele mai mici rate sunt în Bulgaria, Cehia şi
România, unde nivelul general al ratelor de taxare este cel mai redus, pe ante-penultimul
55
Figura 3.3
loc în Uniunea Europeanã.
Germania foloseşte cote progresive de impozitare ce variazã între 15% şi 45%.
Persoanele care obţin un venit mai mare de 250 000 euro, sau familiile care obţin un venit
mai mare de 500 000 de euro, plãtesc un impozit de 45%, calculat înainte de plata
impozitului de solidaritate. Un individ ce îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat
rezident permanent al Germaniei va suporta impozit atât pentru veniturile obţinute în ţarã
cât şi în strãinãtate. O persoanã care nu este rezidentã în Germania, dar obţine venituri în
aceastã ţarã va plati impozit numai pentru veniturile obţinute în Germania. Pentru a fi
considerat rezident german trebuie indeplinite una din urmãtoarele condiţii: fie o viaţã
centratã în aceastã ţarã, fie o şedere neîntreruptã de 6 luni pe timpul a 2 ani.
Veniturile obţinute în urma parteneriatelor se vor împãrti între parteneri, în funcţie
de cota de participare a fiecãruia şi apoi vor fi supuse impozitãrii în mod separat.
Veniturile din vânzarea proprietãţilor imobiliare care au fost deţinute o perioadã
mai mare de 10 ani, şi din vânzarea titlurilor deţinute pe o perioadã mai mare de 12 luni
sunt scutite de la impozit. Venitul din vânzarea unei proprietãţi în care s-a investit mai
56
Impozitele directe platite de persoanele fizice in 2008 , in %
10
15 1619
2224 25
30 31,5
35 3638
40 40 40 41 41 42 4345 45
48,0950 50
52
5659
0
10
20
30
40
50
60
70
BG CZ RO SK EE LT LV CY FI MT HU LU UK GR PL IE SI PT IT DE ES FR AT BE NL SE DK
%
puţin de 1% din valoarea acesteia este scutit de la impozit. În schimb, când procentul este
mai mare de 1%, 50% din venitul obţinut este supus impozitãrii.
Tabelul 3.4Cotele de impozitare a venitului în Germania în 2008
Impozit % Baza impozabilã – euro 0 Pânã la 7 664
15% 7 665 – 52 15242% 52 153 – 250 000
În Finlanda sunt folosite cotele progresive de impozitare, acestea variind între
8,5% şi 31.5%. Un rezident finlandez ce obţine un venit în altã ţarã şi locuieşte în aceasta
pe o perioada de minim 6 luni, este scutit de la plata impozitului. Persoanele nerezidente
plãtesc impozit numai pentru veniturile obţinute în Finlanda. Pentru a fi considerat
rezident, plãtitorul de impozit trebuie sã locuiascã în Finlanda o perioadã neîntreruptã de 6
luni. Pentru impozitele plãtite în afara ţãrii se acordã o deducere de la impozitul datorat,
pentru veniturile obţinute în strãinãtate.
Veniturile din capital sunt impozitate cu 28%. Deasemenea veniturile din dobânzi şi
investiţii sunt impozitate cu 28%. Veniturile obţinute în urma vânzãrii unei proprietãţi
imobiliare care a fost folositã ca resedinţã pe o perioadã de minim 2 ani, nu sunt
impozitate.
Tabelul 3.5
Cotele de impozitare a venitului în Finlanda in anul 2008
Impozit % Baza impozabilã – euro0 1-12,600
8,5% 12,601-20,80019% 20,801-34,000
23,5% 34,001-62,00031.5% 62,2001 şi peste
Specificul României faţă de ţările UE27 constă în structura veniturilor încasate la
bugetul de stat. În România, veniturile fiscale şi bugetare sunt dependente de veniturile din
taxele şi impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în Uniunea
Europeană, contribuţiile celor trei mari categorii de impozite şi taxe (impozite directe,
indirecte şi contribuţiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. În acest
context, putem observa că fiscalitatea din România este una medie faţă de ţările Uniunea
Europeană, situându-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplică
o cotă unică de 19% atât pentru venituri, cât şi pentru TVA) şi mult mai redusă atât faţă de
57
cea din ţările UE15, de exemplu, Suedia, Franţa sau Danemarca, cât şi în comparaţie cu
unele dintre ţările nou-venite în UE în anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.
În prezent, România are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe
venitul persoanelor fizice. Cu o rată de impozitare de 16%, România se află între Bulgaria
(cu o rata de impozitare de 10%) şi ţările dezvoltate din UE, în care predomină sistemul
progresiv. Dintre cele 12 ţări noi membre ale UE (zece care au aderat în mai 2004 şi două
în ianuarie 2007), majoritatea au cote de impozitare mai ridicate decât România. Astfel,
Ungaria are cote cuprinse între 18% şi 36% iar Polonia între 19% si 40%. Impozitele
scazute au avut efecte asupra volumului de venituri obţinute. Având un nivel mic al
impozitului pe venit şi, la fel, un nivel redus al impozitului pe profit (în comparaţie cu
celelalte state din Uniunea Europeanã), veniturile din aceste impozite au fost, de asemenea,
reduse. Din acest motiv, România a înregistrat în 2005 cel mai scazut nivel de venituri din
taxe şi impozite în raport cu statele din Uniunea Europeana. Dintre cele 27 de state (EU 25
+ România şi Bulgaria), în statul român, ponderea în Produsul Intern Brut (PIB) al
veniturilor din taxe şi impozite a fost de 28%, cel mai mic nivel din toate aceste ţãri.
România este urmatã de Lituania (28,9%), Slovacia (29,3%), Letonia (29,4%). În Polonia,
veniturile din impozite au reprezentat 34,2% din PIB, în Bulgaria 35,9%, iar în Ungaria
38,5%. La fel, alte state cu valori mici au fost: Irlanda, Polonia, Portugalia. Liderii acestei
grupe, cu venituri mari din impozite şi taxe ca pondere în PIB sunt: Suedia (51,3%) şi
Danemarca (50,3%). Cele douã ţãri sunt urmate de Belgia, Franţa şi Finlanda. La nivelul
tuturor statelor membre ale Uniunii Europene în 2005, plus România şi Bulgaria, media a
fost de 39,6%. Observãm cã Suedia şi Danemarca au consemnat cele mai ridicate valori la
acest ultim capitol. Explicaţia este evidentã: au cele mai ridicate cote ale impozitului pe
venit, iar Danemarca are cea mai ridicatã cotã a impozitului pe profit. Şi nici Suedia nu
este prea departe în acest clasament. În esenţã, ponderea în PIB a veniturilor din impozite a
fost crescutã în cele douã state, întrucât au şi valori ridicate la impozitul pe venit şi la cel
pe profit.
Pe de altã parte, chiar dacã în România impozitele sunt mici, iar ponderea lor în PIB
este, de asemenea, scãzutã, ritmul de creştere economicã este mai mare ca acela din
Danemarca sau Suedia. Tocmai din acest motiv, tocmai din cauza impozitelor scãzute, în
raport cu cele europene. În Danemarca, ritmul de crestere economicã a fost, în 2005, de
3,4%, iar în 2006 de 2,7%, pe când în Suedia, rata creşterii economice a fost de 2,6%, în
2005, şi 4,1% în 2006. Cele douã state au avut un ritm procentual mai scãzut în comparaţie
58
cu ţara noastrã, iar impozitele ar putea reprezenta unul din motivele pentru aceasta situatie.
Desigur, în monedã, creşterea PIB-ului este cu mult mai mare în aceste douã state25.
În ceea ce priveşte impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele mai
scăzute cote dintre ţările din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a
dividendelor este de 16%, astfel că profiturile unei societăţi comerciale sunt impozitate cu
29,44%, în cazul acţionarilor persoane fizice şi cu 24,4%, în cazul persoanelor juridice.
Bulgaria impune o cotă de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar
Estonia 22% (trebuie menţionat că Bulgaria şi Estonia nu impozitează veniturile din
dividende).
Reforma sistemului fiscal naşte în continuare multe controverse în România.
Succesul sau eşecul ei depinde de momentul în care este aplicată, mediul economic în care
este implementată şi măsurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea
de constrângeri tari rău-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc. În mod cert,
consensul minim privind consolidarea unei strategii fiscale predictibile în România este
necesar deoarece concurenţa fiscală între ţările UE este din ce în ce mai puternică.
3. Coordonarea fiscala la nivel european
Sistemele fiscale naţionale trebuie să ţină seama din ce în ce mai mult de
globalizarea economiei şi de nevoia de a acumula capital uman într-o societate bazată pe
cunoaştere determină o creştere a cheltuielilor publice.
Existenţa a 27 de sisteme fiscale diferite în Uniunea Europeană reprezintă un
obstacol în calea bunei funcţionări a pieţei interne, oferă posibilităţi importante de erodare
a bazei de impozitare, de exemplu, prin evaziune fiscală, generează costuri suplimentare
semnificative pentru comerţul şi afacerile transfrontaliere pe plan administrativ şi în ceea
ce priveşte punerea în conformitate, împiedică restructurarea societăţilor, reduce
competitivitatea întreprinderilor europene la nivel mondial şi duce la cazuri de dublă
impozitare.
Rezoluţia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind viitorul resurselor
proprii ale Uniunii Europene subliniază faptul că orice viitor sistem de resurse proprii al
Uniunii Europene trebuie să respecte principiul suveranităţii fiscale a statelor membre,
precum şi pe cel al neutralităţii fiscale şi menţionează în acelaşi timp, ca o opţiune pe
termen lung pentru viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene, impunerea unui