I. Stanciu/Al. V. Matei, Un cimitir din perioada de început a epocii romane imperiale târzii în nord-vestul României (Badon-„Doaşte”, com. Hereclean, jud. Sălaj)

UN CIMITIR DIN PERIOADA DE ÎNCEPUT A EPOCII ROMANE IMPERIALE TÂRZII ÎN NORD-VESTUL ROMÂNIEI

(BADON – „DOAŞTE”, COM. HERECLEAN, JUD. SĂLAJ)

IOAN STANCIU ALEXANDRU V. MATEI

Ca urmare a săpăturii sistematice susţinută de către Alexandru V. Matei (Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău) între anii 1987-1989, au fost cercetate aici şi patru morminte plane de incineraţie, prezentate întâia oară într-un catalog ce include vestigiile epocii romane cunoscute din spaţiul nord-vestic al României (Matei, Stanciu 2000, nr. 9/14, p. 29-30, pl. 11-12, pl. 335/1-4, 6, anexa 1). Din păcate, parte dintre componentele inventarelor funerare au fost pierdute în timpul mutării Laboratorului de restaurare al muzeului (1989-1990). De la data primei prezentări a acestor complexe (nu s-a insistat atunci asupra problemelor de încadrare cronologică şi culturală), au mai fost recuperate două umbo-uri şi un mâner de scut, provenite din mormintele nr. 3 şi 4 (pl. IV, V). Situl se află în partea central-nordică a unui platou/terasă de pe partea sud-vestică a văii Zalăului, de fapt o prelungire a dealurilor care delimitează valea râului în această direcţie (fig. 1/1; pentru detalii, Matei, Stanciu 2000, p. 28), într-o subunitate geografică marcată de cursul superior al văii Zalăului, care prelungeşte spre sud-est valea Crasnei, mai largă, cea din urmă dovedindu-se a fi fost cea mai importantă cale de acces dinspre nord-vest spre Transilvania intracarpatică, respectiv provincia Dacia, pe durata întregii epoci romane. Sub arătură (cu o grosime de 20-30 cm) există un strat de pământ negru-cenuşiu (grosime medie de 20-30 cm), în care au apărut, amestecate, materiale din epoca bronzului, probabil Latène, epoca romană, secolele VI-VII, epoca medievală timpurie (probabil sec. VIII) şi medievală (probabil sec. XI-XII). În afara mormintelor, au mai fost evidenţiate în mod clar doar complexe medievale şi medievale timpurii (locuinţe, gropi) şi câteva locuinţe slave timpurii. Fragmente ceramice din epoca romană, oricum puţine în raport cu situaţia specifică unei aşezări din această vreme, au fost uneori antrenate în umplutura unor complexe ulterioare. Materiale din această epocă (aproape exclusiv fragmente ceramice) au apărut, sporadic, în majoritatea secţiunilor (fig. 1/2), fără a putea fi legate de prezenţa unor complexe contemporane, cu eventuala excepţie a unei gropi rectangulare cu pereţii arşi, identificată în S. II/1987, cu analogii în majoritatea aşezărilor epocii romane cunoscute din nord-vestul României. Existenţa, decalată cronologic, a unui cimitir şi a unei aşezări în acelaşi loc, nu poate fi exclusă, mai ales că ceramica recoltată din secţiuni nu prezintă urme de ardere secundară, cazul fragmentelor recuperate din morminte, iar eventualele complexe, de suprafaţă ori uşor adâncite, puteau fi distruse de locuirile mai târzii. În orice caz, ceramica provenită din secţiuni, în mare majoritate modelată la roată, din pastă fină, cenuşie şi frecvent decorată cu motive ştampilate, ilustrează un orizont ulterior mormintelor de incineraţie, în linii mari sec. III p.Chr. (Matei, Stanciu 2000, pl. 1-10)1. La cca. 370 m sud-est (punctul La nove/La pietriş) a fost

1 Pentru perioada lansării producţiei ceramicii ştampilate în centrul de la Porolissum, extinsă apoi în Barbaricum-ul nord-vestic învecinat şi mai departe spre nord şi nord-vest, a fost propusă mai demult etapa

sondată o aşezare din epoca romană, unde a apărut şi ceramică cenuşie ştampilată (Matei 1980, p. 234, pl. XIX; Matei, Stanciu 2000, nr. 9/13, p. 28; pl. 82/5-10, pl. 83/1-6), de aceea, în ultimă instanţă, este foarte posibil ca materialele apărute în secţiunile din punctul Doaşte să indice periferia aşezării menţionate, mai ales că, uneori, acele gropi rectangulare cu pereţii arşi se află la marginea aşezărilor. Trei dintre cele 4 morminte (M. 2-4) sunt relativ grupate în porţiunea nord-vestică a suprafeţei cercetate, deşi M. 3, 4 se află la 14 m faţă de M. 2; cu totul izolat, la aproape 34 m spre sud, se află M. 1 (fig. 1/2). Aproape sigur, un denar de la Commodus (găsit în S. IV/1988, caroul 13, la -25 cm), trecut prin foc şi cu urme ale contactului cu un obiect de bronz, provine din alt mormânt, răvăşit de arătură ori de locuirile mai târzii (pl. II/4). Este posibil ca alt mormânt să fie indicat de o fibulă de bronz (S. I/1989, caroul 14, la -30 cm), deşi actualmente nu pot fi observate indicii ale contactului cu focul, poate datorită tratamentului la care a fost supusă în vederea conservării (pl. II/5). Aceasta ar putea fi şi situaţia unui cuţit de fier, împreună cu o altă lamă şi un posibil fragment de mâner, trecute şi ele prin laboratorul de restaurare.

Este de reţinut faptul că mormintele identificate se aflau la o adâncime mică în raport cu vechiul şi actualul nivel de călcare (spre exemplu, marginea urnei din M. 1 a apărut la 25 cm faţă de actualul nivel de călcare), de aceea este de presupus că locuirile din epocile ulterioare ori arăturile succesive au afectat unele dintre morminte. Nu în ultimul rând, sistemul de săpătură s-a dovedit a fi deficitar, deoarece în spaţiul nesăpat dintre secţiuni este posibil să fi rămas nesesizate alte complexe funerare. Toate aceste observaţii susţin posibilitatea ca numărul mormintelor existente să fi fost semnificativ mai mare. Precizarea întinderii presupusului cimitir, aşa cum s-a încercat a fi sugerată în fig. 1/2, poate fi sprijinită doar pe distanţa mare dintre M. 3, 4 şi M. 1, 2, dar şi pe denarul cu urme de ardere, găsit în partea central-sudică a acestui spaţiu, eventual şi pe fibulă sau celelalte piese de fier, dispersate între aceste limite.

Descrierea mormintelor şi a inventarelor Mormântul nr. 1 (cas. 1/S. I - 1988): pl. I/1. Groapă de formă ovală în plan

(dimensiuni pe axe: 45 X 30 cm), uşor îngustată spre fund, orientată V-E cu axa mai lungă. Oasele calcinate, împreună cu cenuşă şi resturi de cărbune, au fost depuse într-o urnă (pl. I/3, 3a). Gura vasului a apărut deja la -25 cm de la suprafaţa actuală, iar fundul gropii se afla la -50/55 cm. Aşezate pe fundul gropii, lângă fundul vasului, cu vârfurile orientate spre sud-sud-est, se aflau două vârfuri de lance („de dimensiuni mari”, se precizează în jurnalul de săpătură). În apropierea acestora, spre est, mai erau depuse un

finală a sec. II (cel mai devreme), dar, mai sigur, începutul sec. III p.Chr. (Gudea 1980, p. 111). Analiza unei cantităţi sporite de material, în legătură cu datarea complexelor din care provine, a permis datarea începutului masiv al producţiei pe la mijlocul sec. II (Gudea, Filip 1997, p. 72). Deşi lucrurile nu sunt sigure în această privinţă, s-a avut în vedere de asemenea sfârşitul sec. II ca etapă de început a acestei producţii în unele centre din Barbaricum (Beregsurány, Beregovo VI, Blažice), situaţie care, indirect, ar trimite la o datare mai timpurie a începutului acestei olării la Porolissum (Stanciu 1995, n. 8, p. 168-169). În nord-vestul României o situaţie interesantă a fost semnalată, mai nou, în situl de la Pericei – Strada Gout, unde, în relaţie de superpoziţie, au fost surpinse un complex datat în prima jumătate a sec. II p.Chr, din care ceramica ştampilată lipseşte şi altul, în care această marfă se afla deja în uz, acesta fiind plasat în ultimul sfert al sec. II – începutul sec. III (Pop, Pripon, Csok 2004). Dacă în termenii cronologiei relative situaţia înregistrată aici este incontestabilă, lipsesc datele necesare fixării cronologice mai strânse a celor două complexe.

cuţit de fier şi un fragment de cute. Aproximativ 2/3 din volumul vasului erau umplute cu oase calcinate. Cu excepţia urnei, inclusiv bună parte dintre oase, inventarul s-a pierdut. Vasul a fost lucrat cu mâna, din pastă grosieră, relativ bine arsă, amestecată cu cioburi pisate, vizibile mai ales pe suprafaţa interioară; culoare cenuşie, tentă cafenie. Resturile de crustă neagră, organică, din zona marginii, dar şi urmele de ardere secundară de pe suprafaţa exterioară a fundului, sugerează utilizarea sa în bucătărie. Diametrul gurii: 22,8 cm; diametrul fundului: 15,5 cm; diametrul maxim: 23,6 cm; diametrul gâtului: 20,9 cm; înălţime maximă: 31 cm.2

Din acest mormânt, fără precizări suplimentare, au mai fost înregistrate: a) fragment din piciorul „traforat” al unui vas lucrat cu mâna, din pastă fină (degresant nesesizabil), compactă, de culoare cenuşie, spre interior cu porţiuni roşcate-cărămizii, foarte puternic ars secundar, aproape vitrifiat (pl. II/6); b) fragmente din marginea unui vas (castron?), lucrat cu mâna, neuniform ars (miez negru, între foiţe cenuşii), cu suprafaţa cărămizie, pe interior fiind vizibile urmele arderii secundare (pl.II/1); c) fragment din marginea unui castron lucrat cu mâna, din pastă fină, probabil că iniţial de culoare cărămizie, supus unei arderi secundare puternice, pe suprafaţa exterioară fiind lipite bucăţi mici de fier topit (pl. II/3); d) fusaiolă bitronconică, modelată cu mâna, din pastă fină, compactă, de culoare cenuşie, cu pete roşcate, foarte puternic arsă secundar (diametrul: 3,2 cm; înălţimea: 2,2 cm) (pl. II/2).

Mormântul nr. 2 (S. VII/1988, carourile 17-18). S-a conturat foarte greu. Resturile funerare au fost depuse direct în groapă, aceasta de formă relativ circulară în plan (diametrul de cca. 50 cm), cu fundul la 40 cm faţă de actualul nivel de călcare. Printre oasele umane calcinate au fost găsite câteva cioburi, un cuţit de fier, o fibulă (toate acestea pierdute ulterior), un ac de bronz cu capul în formă de cârlig şi corpul torsadat, lung de 5,6 cm (pl. III/59 ), fragmente din cel puţin 7 aplici, confecţionate din tablă subţire de bronz, cu grosime sub 0,1 cm (pl. III/1-10), o verigă din bronz turnat, pe ea fiind petrecută o altă verigă, mai mică, cu capetele desfăcute şi alăturate, pentru fixare în lemn (pl. III/11), un fragment mic dintr-o altă verigă de bronz (pl. III/12) şi 46 nituri de bronz, alte două păstrându-se fixate pe capetele aplicilor, majoritatea întregi şi cu vârful îndoit (pl. III/13-58). Aplicile sunt parţial deformate în urma arderii pe rug. Au formă rectangulară, iar majoritatea, dacă nu toate, au avut capetele bifurcate. Unele sunt mai mici, cu lungime de cca. 11-12 cm, altele au fost ceva mai lungi. Uneori s-au păstrat şi niturile (parţial deformate, în urma trecerii prin foc) cu care au fost fixate, de obicei la capete. Au capul semisferic (tablă groasă în medie de 0,1 cm), cu diametrul mediu de 1,2–1,3 cm; picioruşele (diametrul mediu de 0,2-0,3 cm) au fost fixate în interiorul semisferei prin sudare. Cel mai probabil, împreună cu aplicile, alcătuiau garnitura unei casete de lemn.

Mormântul nr. 3 (S. VII/1988, carourile 31-32). La -38 cm de la actualul nivel de călcare, deşi cu dificultate, era sesizabilă groapa oval-alungită, orientată vest-est cu axa lungă (măsura pe axe 70 X 55 cm). Peste tot pe fundul ei au fost depuse puţine oase arse, cenuşă, resturi de cărbune. Dispuse pe axa lungă a gropii, se aflau un umbo de scut, un vârf de lance, parţial îndoit şi o lamă de cuţit, toate din fier. În capătul opus au fost găsite resturile deformate (datorită arderii pe rug) ale unui vas de bronz (?) şi câteva fragmente ceramice. Cu excepţia umbo-ului, restul materialelor, inclusiv oasele calcinate, s-au pierdut. 2 Datorită unei regretabile erori, unele dintre dimensiuni apar greşit la Matei, Stanciu 2000, p. 107.

Umbo de scut (Dornschildbuckel) (pl. IV/3, pl. V/3). Confecţionat din tablă de fier, cu grosimea medie de 0,3-0,4 cm. Diametrul la bază: 15 cm. Diametrul părţii de legătură dintre margine3 şi calotă, în partea sa superioară (punctul de inflexiune): 11 cm. Diametrul calotei la baza vârfului (punctul de inflexiune): 4,8 cm. Înălţimea totală: 13,4 cm. Înălţimea porţiunii de îmbinare între margine şi calotă (inclusiv grosimea marginii): 4,3 cm. Înălţimea calotei (până la punctul de inflexiune cu vîrful): 2,3 cm. Înălţimea vîrfului: 6,8 cm. Lăţimea medie a marginii: 1,2 cm. Marginea este uşor oblică. În parte, spre capăt, vârful, rotunjit, este plin, masiv, pe o înălţime de 4 cm. Unghiul de înclinare al calotei este de 100. Marginea a fost fixată prin intermediul a 6 nituri, cum indică orificiile de formă aproape patrată (în medie 0,4 X 0,4 cm), situate la distanţe aproape egale între ele.

Mormântul nr. 4 (S. VI/1988, carou 33): pl. I/2. Groapa, identificată la -20 cm de la suprafaţa actuală, avea formă aproape circulară (55 X 50 cm pe axe), adâncindu-se până la -40 cm. Cu axa mai lungă era orientată pe direcţia nord-nord-vest/sud-sud-est.

Oasele calcinate, în cantitate relativ mare, erau depuse pe fundul gropii, împreună cu cenuşă şi bucăţi de cărbune, iar peste ele au fost aşezate (orientate spre sud-vest) două vârfuri de lance (fier) şi, în continuarea lor, un mâner de scut, de asemenea din fier. Peste vârfurile de lance, în porţiunea tocurilor de înmănuşare, a fost aşezat un umbo de scut. Peste oase, deasupra vârfurilor de lance şi a mânerului de scut, au apărut şi câteva fragmente ceramice. Printre oasele umane calcinate se aflau şi oase de animal, un fragment dintr-un os lung fiind găsit la extremitatea sud-vestică a complexului (nu se ştie dacă erau arse). S-au păstrat doar umbo-ul şi mânerul scutului.

Umbo de scut (Stangenschildbuckel) (pl. IV/2, pl. V/2 ). Confecţionat din tablă de fier, cu grosimea medie de 0,2 - 0,3 cm. Diametrul la bază: 16,1 cm. Diametrul părţii de legătură dintre margine şi calotă, în partea sa superioară (punctul de inflexiune): 9,4 cm. Diametrul calotei la baza vârfului (punctul de inflexiune): 1,3 cm. Înălţimea totală: 7,4 cm. Înălţimea porţiunii de îmbinare între margine şi calotă (inclusiv grosimea marginii): 2,3 cm. Înălţimea calotei (până la punctul de inflexiune cu vârful): 3,6 cm. Înălţimea vârfului: 1,5 cm (nu s-a păstrat integral). Lăţimea medie a marginii: 3 cm. Marginea este perfect orizontală. Vârful este plin, masiv, pe o înălţime de 0,8 cm; lipseşte din el doar o bucată mică. Unghiul de înclinare al calotei este de 93. Marginea a fost fixată prin intermediul a 6 nituri, indicate de orificiile de formă rectangulară ori ovală (în medie 0,5 X 0,5 cm), situate la distanţe aproape egale între ele.

Mâner pentru scut, rupt în trei bucăţi, a cărui lungime totală a fost estimată la cca. 24 cm (pl. IV/1, pl. V/1). Confecţionat din tablă de fier, groasă de 0,3 cm. Mânerul propriu-zis se evidenţiază clar, are formă rectangulară cu capetele rotunjite (lăţime: 2,5 cm, lungime estimată la 12,2 cm), semicircular în secţiune. Capetele pentru fixarea pe scut au formă trapezoidală, cu laturile uşor arcuite, având lăţimea maximă de 7,4 cm, respectiv 8 cm. Sunt vizibile, nu foarte clar, doar capetele exterioare ale niturilor, probabil de formă circulară, cu un diametru estimat la cca. 1,1 cm.

Câteva observaţii referitoare la forma mormintelor şi practica funerară Posibilitatea de a formula observaţii în acest sens este restrânsă de numărul mic al

mormintelor cercetate. 3 Prin margine înţelegem porţiunea de la baza umbo-ului, orizontală, care fixa umbo-ul pe scut, prin intermediul niturilor (Zieling 1989, p. 11).

Gropile mormintelor sunt foarte puţin adâncite (între 20-35 cm), fiind identificate imediat la baza arăturii actuale (medie 20-30 cm grosime), ceea ce înseamnă că nivelul de călcare corespunzător cimitirului era foarte aproape de suprafaţa actuală. Două dintre gropi aveau în plan formă aproape circulară, cu diametrul între 50-55 cm (M. 2, 4), celelalte erau de formă ovală (cu dimensiunile axelor între 30-70 cm), ambele orientate aproximativ pe direcţia vest-est cu axa mai lungă (M. 1-3). Nu au fost sesizate indicii de nici un fel în legătură cu posibilitatea existenţei vreunui tumul în zona mormintelor.

Doar în cazul unuia dintre morminte, oasele calcinate şi resturi ale rugului funerar au fost depuse în urnă (M. 1), la celelalte oasele, împreună cu resturi de cărbune şi cenuşă, au fost aşezate direct în groapă.

Piesele din inventar (arme) indică faptul că trei dintre cele patru morminte au aparţinut unor războinici (M. 1, 3, 4), iar M. 2 (cu fibulă, cuţit de fier, ac de bronz, garnitura de bronz a unei casete) poate fi pus pe seama unei femei. În fiecare dintre cele patru morminte au apărut fragmente ceramice, păstrate fiind cele din M. 1, puternic arse secundar. În M. 2 şi 3 acestea erau depuse printer oasele calcinate, iar în M. 4 au fost împrăştiate pe aproape întreaga suprafaţă a fundului gropii, fiind răspândite peste oase, deasupra vîrfurilor de lance şi a mânerului de scut. Doar în cazul M. 4 există o precizare (în jurnalul săpăturii şi pe desen) cu privire la apariţia unor oase de animal, fără a şti acum dacă erau arse ori nu.

În M. 1 cele două vârfuri de lance, orientate cu tubul de înmănuşare spre nord-nord-vest, erau depuse pe fundul gropii, lângă baza urnei; în apropierea lor, spre est, se afla un cuţit de fier şi un fragment de cute. În M. 3, spre unul dintre capetele gropii şi pe axa lungă a acesteia, se afla un umbo, un vârf de lance, parţial îndoit şi o lamă de cuţit, iar în capătul opus au fost găsite resturile deformate prin ardere ale unui vas de bronz (?), împreună cu câteva fragmente ceramice. Deasupra oaselor calcinate, se afla în partea nord-estică a gropii mormântului 4 un umbo, aşezat peste tocurile a două vârfuri de lance, orientate pe direcţia vest-est. Nu au fost reţinute informaţii despre poziţia în groapă a inventarului mormântului nr. 2; în orice caz, caseta de lemn cu garnitură de bronz nu putea fi utilizată ca urnă, din moment ce a fost arsă pe rugul funerar.

Inventarul funerar. Poziţie cronologică şi relaţii culturale Ceramica. Atâta câtă există, a fost lucrată cu mâna. Este cu totul nesigură legătura

dintre fragmentul unui fund de vas lucrat la roată (pastă fină, cenuşie, fără urme de ardere secundară) şi M. 1, în zona căruia a fost găsit, la -20 cm, adică cu 5 cm mai sus faţă de gura urnei (Matei, Stanciu 2000, pl. 335/6). Este de reţinut faptul că fragmente de vase au fost găsite în toate cele 4 morminte, iar cum cum indică situaţia din M. 1 (singurele cioburi păstrate), este de presupus că şi cele din restul mormintelor au aparţinut unor vase/ofrande, depuse pe rugul funerar şi ca urmare arse secundar.

Cu excepţia urnei din M. 1, restul cioburilor cunoscute au aparţinut unor vase confecţionate din pastă fină (fac parte din serviciul de masă), a căror culoare, cenuşie sau cărămizie, a fost mai mult sau mai puţin modificată în urma arderii secundare puternice. Urna din M. 1 (pl. I/3, 3a) nu are analogii precise în nord-vestul României, însă, în orice caz, reprezintă o formă străină mediului dacic, fiindu-i caracteristic corpul accentuat bitronconic şi linia diametrului maxim plasată foarte sus, aspect constant prezent în ceramica vehiculată de cultura Przeworsk (Liana 1970, pl. II). În ultimă instanţă, vasul din M. 1 este comparabil unui recipient întregibil găsit în locuinţa 1 de la Zalău-

“Bulevardul Mihai Viteazul nr. 104-106”, una dintre cele mai vechi ale aşezării de aici, în care ceramica lucrată cu mâna, cu evidente caracteristici Przeworsk, este bine reprezentată (Matei, Stanciu 2000, nr. 153/287, p. 87-88, pl. 157/1). Alte eventuale analogii ar putea fi găsite în fragmente din părţile superioare ale unor oale descoperite în aşezări din nord-vestul României, cum este cea de la Hereclean-„Dâmbul iazului”, jud. Sălaj, şi aceasta situată în imediata vecinătate (Matei, Stanciu 2000, pl. 73/1, 4; pl. 82/4).

Cele două fragmente de castroane sau străchini (pl. II/1, 3) se leagă în mod evident de aceeaşi ceramică Przeworsk (Liana 1970, pl. II/1-13), astăzi relativ bine cunoscută dintr-o întreagă serie de aşezări din nord-vestul României, destul de frecvente fiind şi exemplarele lustruite cu grafit (Stanciu 1995, p. 161; Gindele 2004). Este de remarcat prezenţa fragmentului dintr-un vas cu picior înalt, traforat (pl. II/6), în nord-vest o analogie fiind de semnalat doar în aşezarea învecinată de la Hereclean-„Dâmbul iazului” (Matei, Stanciu 2000, pl. 81/14), într-un complex din care ceramica lucrată la roată aproape că lipseşte, bună parte a celei din urmă, dacă nu în întregime, fiind importată din mediul provincial roman (Matei, Stanciu 2000, pl. 75-81/1-3, 5, pl. 82/1). Vasele cu piciorul înalt, traforat, sunt caracteristice zonei estice şi sud-estice ale culturii Przeworsk, reprezentând cel mai bine fazele B1/B2 – C2 (Godłowski, Wichman 1998, p. 71)4.

Accesorii vestimentare. Doar în M. 2 (singurul mormânt de femeie) exista o fibulă, pierdută şi despre care nu se cunosc deloc alte informaţii. În schimb, deşi nu este sigură provenienţa sa dintr-un eventual mormânt distrus, o fibulă de „de tip sarmatic” (bronz, lucrată din două bucăţi), la cap cu un buton pentru fixarea coardei resortului, a fost găsită în secţiunea I/1989, car. 14, la -30 cm adâncime de la suprafaţa actuală (pl. II/5). În concordanţă şi cu poziţia cronologică a analogiilor din Dacia romană (Cociş 2005, p. 133-135 - în provincia Dacia cele mai multe exemplare provin de la Porolissum), s-a propus datarea exemplarelor confecţionate din bronz, cunoscute în Barbaricum-ul din nord-vestul României, în perioada de după războaiele marcomanice, până spre mijlocul sec. III, aşadar în etapele C1a – C1b (Stanciu, Matei 2004, p. 758-759; Opreanu 2004, p. 284-285). De altfel, pentru majoritatea exemplarelor din Barbaricum-ul european, provenite din contexte databile, s-a precizat a doua jumătate a sec. II ori sfârşitul acestui secol şi începutul sau prima jumătate a veacului următor (Kolník 1965, p. 232; Peškař 1972, p. 107; Kenk 1977, p. 329-331; Vaday 1989, p. 78; Dobrzańska 2001, p. 111). În ultimă instanţă, K. Godłowski considera „fibulele sarmatice”, alături de cele strâns înrudite, în formă de arbaletă şi cu portagrafa înaltă, ca reprezentative pentru etapa mai veche a epocii romane imperiale târzii, respectiv fazele C1a (în arealul culturii Przeworsk aproape suprapusă aşa-numitei etape B2/C1) şi C1b; în cronologie absolută, pentru Barbaricum-ul european acest autor avea în vedere ca dată de început pentru etapa C1a cca. anul 160 şi cca. anul 200 (cu o uşoară prelungire în perioada de început a sec. III) ca limită între orizonturile C1a/C1b, etapa C1 încheindu-se spre mijlocul sec. III (Godłowski 1970, p. 90-112; Godłowski 1992a, p. 36, 49-50; Godłowski 1994a; Godłowski 1994b). De la caz la caz şi de la zonă la zonă, eventuala posibilitate de a poziţiona cronologic mai strâns aceste fibule depinde de asocierea lor, în complexe, cu alte categorii de materiale.

4 Spre exemplu, în mormântul nr. 22 din cimitirul de la Grzybów, datat în faza B2, au fost găsite trei astfel de vase (Garbacz 2000, pl. XXXV/5, 6; pl. XXXVI/1).

Vas de bronz (?). În momentul descoperirii au fost determinate ca atare resturi de tablă de bronz, puternic deformate în urma arderii pe rug, găsite pe fundul mormântului nr. 3 (bărbat), ulterior pierdute.

Unelte. Este ciudată apariţia unei fusaiole în M. 1 (pl. II/2), deoarece se crede, de obicei, că este un obiect specific inventarelor funerare feminine (spre exemplu, Godłowski, Wichman 1998, p. 66; Pleinerová 1995, p. 61), deşi astfel de piese au fost constatate şi în morminte de bărbaţi (Pleinerová 1995, p. 60; Droberjar 1999, p. 122). În acelaşi mormânt a fost găsită o cute de piatră, astăzi dispărută, obiect asociat de obicei inventarelor din morminte de bărbaţi (Kenk 1977, p. 222).

Alături de fibula dispărută, în M. 2 se afla şi un ac de bronz cu capul în formă de cârlig şi corpul torsadat, oval în secţiune (pl. III/59). Forma şi dimensiunile corespund întru-totul pieselor similare care apar frecvent (uneori chiar mai multe exemplare) în mormintele de femei ale culturii Przeworsk (etapele B2 şi C1), fără ca funcţia lor să fie suficient precizată, poate în legătură cu torsul, deoarece în majoritatea cazurilor apar împreună cu fusaiole (Godłowski, Wichman 1998, p. 66; Pleinerová 1995, p. 95; Kenk 1977, p. 222).

În M. 1, 3 (bărbaţi) şi M. 2 (femeie) au apărut cuţite de fier, din păcate pierdute ulterior, astfel că nu ştim nimic despre forma lor. Oricum, se repetă situaţia din alte cimitire ale culturii Przeworsk, unde, de asemenea, cuţitele sunt distribuite în ambele categorii de morminte (spre exemplu, Kenk 1977, p. 217; Godłowski, Wichman 1998, p. 6). Dacă cumva cuţitul (pl. II/7) descoperit izolat (S. I/1988, car. 9, între 0-30 cm; lungime păstrată, fără vârf = 16,9 cm) indică un alt mormânt, distrus (nu prezintă urme de ardere secundară, poate datorită restaurării), atunci trebuie spus că piesa are analogii în acelaşi mediu al culturii Przeworsk, în general în mormintele germanice din partea nordică a Dunării mijlocii, datate în etapele B – C1 (spre exemplu, Godłowski, Wichman 1998, pl. XVII/M. 14/16, pl. XIX/M. 16/10, pl. XXXIX/M. 27/E/5; pl. LXXI/M. 45/7; Pleinerová 1995, pl. 35/M. 202/5; Droberjar 1999, pl. 47/M. 56/2; pl. 52/M. 65/3; pl. 77/M. 145/4). S-a presupus că cele mai mari, cum este cel de la Badon, puteau fi folosite şi ca arme (Godłowski, Wichman 1998, p. 64), ceea ce ar putea sugera că eventualul mormânt a aparţinut unui bărbat.

Garnitura de bronz a unei casete de lemn. Garnitura este indicată prin fragmente din cel puţin 7 aplici confecţionate din tablă subţire de bronz (pl. III/1-10), o verigă din bronz turnat, pe ea fiind petrecută o altă verigă, mai mică, cu capetele desfăcute şi alăturate, pentru fixare în lemn (pl. III/11), un fragment mic dintr-o altă verigă de bronz (pl. III/12) şi 46 nituri de bronz, alte două păstrându-se fixate pe capetele aplicilor, majoritatea întregi şi cu vârful îndoit (pl. III/1,4,13-58). Aplicile sunt parţial deformate în urma arderii pe rug. Au formă rectangulară, iar majoritatea, dacă nu toate, au avut capetele bifurcate. Unele sunt mai mici, cu lungime de cca. 11-12 cm, altele au fost ceva mai lungi. Aproape fără excepţie, niturile au vârful îndoit, porţiunea de la capul nitului până la punctul de îndoire oscilând între 1,3 - 1,6 cm, de unde rezultă şi grosimea scândurilor din care caseta a fost confecţionată. Cel mai probabil, cele două verigi de bronz fixau capetele mânerului de metal al casetei (Gáspár 1986, spre exemplu, pl. XVIII*, pl. CCLXXV, cu o paralelă perfectă pentru tipul de verigă la pl. CCLXXXIII/333).

Astfel de casete, caracteristice mormintelor de femei şi considerate de obicei importuri romane, sunt relativ frecvente în cimitirele culturii Przeworsk, datate în etapele

BB

2/C1 sau C1, fără ca ele să aibă o expresivitate cronologică accentuată (Kenk 1977, p. 221; Godłowski, Wichman 1998, p. 69). În cazul de faţă, o analogie mai bună pentru plăcuţele rectangulare, bifurcate la capete, am găsit în mormântul nr. 39 de la Chmielów Piaskowy (aici plăcuţele sunt decorate), datat prin alte componente ale inventarului în orizontul B2/C1 (Godłowski, Wichman 1998, p. 67-69, pl. LXI-LXIV).

Arme. În M. 1 au fost găsite două vârfuri de lance, altul, parţial îndoit, se afla în M. 3, iar în M. 4 au fost depuse, de asemenea, două vârfuri. În M. 3 şi 4 se afla câte un umbo, în M. 4 împreună cu un mâner de scut, toate confecţionate din fier. Din păcate, vârfurile de lance – importante pentru datare, mai ales în asociere cu umbo-urile şi mânerul de scut – s-au pierdut ori au fost amestecate cu materiale din alte situri.

Umbo-ul din M. 3 (Dornschildbuckel) (pl. IV/3, pl. V/3) poate fi încadrat în tipul Zieling E2, fiindu-i caracteristice calota aplatizată, vîrful puternic evidenţiat şi partea de legătură între margine şi calotă relativ înaltă, înclinată spre interior, corespunzătoare fiind şi dimensiunile. Spre deosebire de umbo-urile din zona culturii Przeworsk, exemplarul de la Badon nu are niturile ordonate în grupe, însă există şi cazuri de nituri singulare, plasate la o anumită distanţă unul faţă de celălalt (Zieling 1989, p. 80-81, pl. 8/3, 4). Astfel de umbo-uri au fost răspândite în întreaga Germania libera, în faza B2 a epocii romane imperiale timpurii, când şi apar, dar şi în faza C1a, (Zieling 1989, p. 82-83).

Exemplarul din M. 4 (Stangenschilbuckel) (pl. IV/2, pl. V/2) poate fi alăturat, în termeni mai siguri, tipului Zieling B1, caracterizat prin înălţimea medie a calotei; numărul şi dispunerea niturilor variază, în cazul de faţă cele 6 nituri fiind plasate la o distanţă regulată unul faţă de celălalt (Zieling 1989, p. 40-41, pl. 3/1). Astfel de umbo-uri sunt răspândite în lumea germanilor liberi, iar spre începutul epocii romane imperiale târzii se pare că apar doar în mediul culturii Przeworsk. Au fost utilizate încă din epoca Latène târzie, până pe parcursul fazei C1b, adică în prima jumătate a sec. III p.Chr. (Zieling 1989, p. 42-44 şi tabelul 1).

Chiar dacă încadrarea celor două exemplare de la Badon în tipologia lui N. Zieling comportă anumite riscuri (este prea rigidă în raport cu varietatea descoperirilor), verificarea restului analogiilor duce la aceleaşi rezultate. În ultimă instanţă, cele două componente de scut indică componente ale inventarelor funerare încadrabile “orizontului 2” şi perioadei de început a “orizontului 2a”, conform clasificării operate de K. Godlowski pentru mormintele de războinici din lumea germanilor liberi, respectiv grupei 5 şi parţial 6 (etapa mai timpurie) din evoluţia culturii Przeworsk, corespunzătoare fazelor C1a (B2/C1) şi parţial C1b (Godłowski 1994b)5.

Mânerul de scut (pl. IV/1, pl. V/1) asociat umbo-ului din M. 4 corespunde tipului Zieling V1, cel mai răspândit în Barbaricum-ul din epoca romană. Multe exemplare – ca şi în cazul mormântului de la Badon – apar alături de umbo-urilor de tip Zieling B, fiind răspîndite în întreaga lume germanică, cu frecvenţă remarcabilă în mediul culturii Przeworsk. Cele mai multe se datează în fazele B2 şi C1a, dar nu lipsesc nici din faza C1b (Zieling 1989, p. 218-219, tabelul 2).

Monedă (pl. II/4). Dintr-un mormânt distrus provine un denar de la Commodus, bătut la Roma, în anul 182 (pentru detalii, Matei Stanciu 2000, p. 29). Piesa a fost trecută prin foc şi indică, printr-o pată de patină verzuie, contactul cu un obiect de bronz.

5 În cronologie absolută, între cca. 150 şi o anumită durată de pe parcursul primei jumătăţi a sec. III p.Chr.

Câteva concluzii şi observaţii Este de presupus că avem de-a face cu un cimitir care conţinea un număr mai

mare de morminte faţă de cele cunoscute şi care au fost distruse ori au rămas neidentificate, aşa cum indică moneda descoperită izolat, eventual şi fibula de bronz ori un cuţit de fier. Este relevantă, în acest sens, comparaţia cu cimitirul de acelaşi tip, contemporan celui de la Badon, recent identificat la Zalău-„Farkas domb” (la 3 km sud-est), unde în 2004 au fost cercetate 7 morminte, altele fiind identificate în cursul săpăturilor de salvare din 2005 (Matei, Pop, Andraş, Băcueţ-Crişan 2004). Totuşi, este de reţinut faptul că în întreaga zonă a Tisei superioare necropolele contemporane, de acest fel, sunt mici (Olędzki 2001, p. 199), situaţie care indică o anumită mobilitate a locuirii.

Ceramica descoperită este exclusiv lucrată cu mâna. Formele, atâtea câte există, sunt străine lumii dacice şi indică mediul clasic al culturii Przeworsk. Începînd cu faza C1 începe să se răspândească ceramica lucrată la roată, ritmul procesului fiind mai intens în zonele unde activau centre de producţie, cu atît mai mult în vecinătatea nemijlocită a lumii provincial-romane, cazul teritoriului nord-vestic al României (Godłowski 1981, p. 60, 72). Spre exemplu, categoria fină (adeseori vase lustruite cu grafit), nu mai este atât de caracteristică de la începutul sec. III aşezărilor din Slovacia estică (Jurečko 1983, p. 382-383; Lamiová-Schmiedlová 1992, p. 78). Cum s-a văzut, vasele cu piciorul înalt, traforat (un fragment la Badon şi altul în aşezarea de la Hereclean), sunt specifice zonelor estică şi sud-estică ale culturii Przeworsk, reprezentând cel mai bine etapele B1/B2 – C2.

Indiscutabil, puţina ceramică găsită în mormintele de la Badon-„Doaşte” poate fi asociată materialului din aşezările de la Hereclean-„Dâmbul iazului” (Matei, Stanciu 2000, pl. 66-81, 82/1-4), Panic-„Uroikert” (Matei, Stanciu 2000, pl. 129-133), complexelor din prima fază a evoluţiei locuirii de la Lazuri-„Lubi-tag” (în termeni preliminari: Stanciu, Marta, Stamati 2002, p. 186; Stanciu, Marta, Stamati 2003, p. 180) sau unora dintre complexele cercetate la Petea-„Vamă” (Gindele 2004, p. 74-75). Ceramica specifică acestui orizont al locuirii prezintă următoarele caracteristici: aproape în totalitate este lucrată cu mâna (marea majoritate cu analogii în olăria culturii Przeworsk, mai puţină de origine dacică); cvasi-absenţa ceramicii modelată la roată, iar cea existentă, în bună parte provine din mediul provincial roman; lipsa ceramicii cenuşii ştampilate de „tip Porolissum”.

În legătură cu complexele de la Hereclean se află o fibulă de fier comparabilă tipului Almgren VI.162, databilă în faza C1a şi o limbă de curea tipul J V la K. Raddatz, analoagă pieselor care în lumea germanică îşi au punctual de greutate în faza B2 (Stanciu, Matei 2004, p. 761-762, pl. VI/24, pl. VIII/14)6. În una dintre locuinţele de la Lazuri, care a furnizat aproape exclusive ceramică lucrată cu mâna (Przeworsk), a fost găsit un pieptene de os lucrat dintr-o singură bucată, tipul Thomas A.I, piesele similare având punctual de greutate în faza B2, folosite fiind şi în etapa de început a epocii romane imperiale târzii (Stanciu, Matei 2004, p. 760, pl. IX/13)7. Un complex descoperit în 6 R. Gindele datează fibula de fier şi complexul din care provine (au fost recoltate din el doar trei fragmente tipice de ceramică lucrată la roată, în rest vsele au fost modelate cu mâna!) în faza C2 (Gindele 2004, p. 75). 7 În aceeaşi aşezare, în afara unor complexe, au mai fost găsite: fibulă de bronz lucrată dintr-o singură bucată (Almgren V, seria 10), databilă în principal în faza B2 (Stanciu, Matei 2004, p. 760, pl. IX/7); o “Rollenkappenfibel” romană, reprezentativă în mediul culturii Przeworsk pentru fazele B2 şi C1a (Stanciu, Matei 2004, p. 760, pl. IX/10); piciorul trapezoidal al unei fibule puternic profilate, cu apariţie rară după mijlocul sec. II (Stanciu, Matei 2004, p. 760, pl. IX/5); două fibule puternic profilate, lucrate din două bucăţi (tipul Almgren IV.69 sau 73), databile prin atelierul de la Napoca în prima jumătate a sec. II, însă,

aşezarea de la Petea-“Vamă”, în inventarul căruia domina ceramica lucrată cu mâna (în măsură mai mare de factură Przeworsk), existând şi ceramică modelată la roată, inclusiv importuri romane, de asemenea poate fi datat în faza C1a, cu ajutorul unei fibule romane puternic profilată, tipul Almgren 84 (Gindele 2004, p. 74-75).

Fibula de “tip sarmatic”, posibil în legătură cu un mormânt distrus, nu poate asigura o datare mai strânsă, fiind însă de reţinut faptul că ele ilustrează, în esenţă, atât în mediul roman provincial, cât şi în Barbaricum, fazele C1a şi C1b. Umbo-ul din M. 3 reprezintă în mediul germanic fazele B2 şi C1a, iar cel din M. 4 ilustrează un interval mai larg (fazele C1a şi C1b).

Denarul de la Commodus (emis în anul 182, fără urme de uzură) oferă, în ultimă instanţă, un terminus post quem, fără a fi posibilă precizarea datei la care a ajuns în pământ. Dacă avem în vedere restul materialelor din inventarul mormintelor, atunci putem înţelege moneda ca un indicator bun pentru perioada finală a sec. II şi cea de început a secolului următor, adică în bună parte etapa corespunzătoare fazei C1a (B2/C1) în mediul culturii Przeworsk, fixată acolo între cca. anul 160 şi cca. anul 200 (cu o uşoară prelungire în perioada de început a sec. III), ca limită între fazele C1a/C1b, etapa C1b încheindu-se la cca. anul 250 (Godłowski 1970, p. 90-112; Godłowski 1992a, p. 36, 49-50; Godłowski 1994a; Godłowski 1994b; Kolník 1994; Olędzki 1999a, p. 114).

În vremea războaielor marcomanice, grupuri importante de purtători ai culturii Przeworsk (vandali8), s-au instalat în întreaga regiune a Tisei superioare, fenomenul fiind în mod elocvent ilustrat în plan arheologic, atât prin conţinutul unui nou orizont cultural specific aşezărilor, cât mai ales prin inventarul mormintelor de războinici, descoperite în legătură sigură cu aceste aşezări (Godłowski 1984, p. 332-333, 340; Godłowski 1992b, p. 66; Olędzki 1999a; Olędzki 2001). Cum intervenţia masivă a vandalilor în interiorul bazinului carpatic (în împrejurările războaielor marcomanice) s-a produs în jurul anilor 170/1719, prezenţa lor în apropierea graniţei nord-vestice a Daciei fiind clar menţionată în sursele literare, trebuie să admitem această dată şi pentru teritoriul nord-vestic al României ca limită de început a epocii romane imperiale târzii, adică a etapei C1, respectiv C1a.

În stadiul de acum al cunoştinţelor, mai curând pare să fie prematură încercarea de a preciza mai exact începutul etapei C1b, cu atât mai mult cu cât în arealul culturii Przeworsk grupele 5 şi 6 ale lui K. Godłowski (cu inventare specifice mormintelor de războinici) se suprapun parţial (spre exemplu, Godłowski 1992a, p. 44; Godłowski 1994b, p. 174), situaţie ce pare să fie valabilă şi pentru teritoriul nord-vestic al României. Ilustrativ pentru subfaza C1b poate fi inventarul unui mormânt de la Boineşti (jud. Satu Mare), din care au fost recuperate un umbo de scut tipul Zieling D2, o spadă comparabilă

rar, par să fie purtate şi pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a aceluiaşi secol, cum sugerează exemplarul descoperit la Potaissa (Stanciu, Matei 2004, p. 760, cu trimiteri, pl. IX/2, 3). Cum în aşezarea de la Lazuri este exclusă existenţa unui orizont plasabil în prima jumătate a sec. II ori spre mijlocul acestuia, s-a presupus că fibulele romane de aici, alături de alte descoperiri similare din nord-vestul României, ilustrează, de fapt, etapa de început a epocii romane imperiale târzii, adică faza C1a (Stanciu, Matei 2004, p. 761). 8 Pentru purtătorii culturii Przeworsk, respectiv situaţia etnică din zona Tisei superioare (inclusive nord-vestul României), o sinteză a discuţiei la Olędzki 1999a; Olędzki 1999b; Opreanu 1998, p. 69-72. 9 În orice caz, evenimente anterioare începutului domniei lui Commodus (a. 180) afectaseră deja Dacia Porolissensis, aşa cum indică o inscripţie din vama de la Porolissum, precizând refacerea complexului de aici (spre exemplu, Gudea 1994, p. 371).

tipului Biborski IV.2 şi un vârf de lance asemănător tipului Kaczanowski XV (Kovács 1965/1966; Matei, Stanciu 2000, nr. 25/42, p. 35-36, pl. 36-36). Astfel de umbo-uri au fost mai răspîndite în Scandinavia, ilustrând în mod predilect subfaza C1b în mediul culturii Przeworsk (Zieling 1989, p. 72-75, pl. 7/4).

Rămâne de verificat posibilitatea invocată de M. Olędzki, anume că subfaza C1a, marcată de intervenţia purtătorilor culturii Przeworsk, nu putea dura în zona Tisei superioare mai mult de 25 ani, sfârşind la răscrucea dintre secolele II/III (Olędzki 1999a, p. 114). Cu referire la nord-vestul României, C. Opreanu are în vedere anii 230/240 pentru începutul etapei C1b (Opreanu 2004, p. 289). În sensul acestei discuţii, este de aşteptat ca analiza complexelor din aşezările deja cunoscute să ofere noi indicii, deoarece răspândirea ceramicii lucrată la roată, dinspre Dacia Porolissensis (inclusiv a celei cenuşii fine, ştampilate), indică cursul şi intensitatea unui fenomen economic care a dus la modificarea sensibilă a mediului cultural al barbarilor care locuiau în vecinătatea provinciei, cu etape fixabile în ordine relativă şi în termenii cronologiei absolute. Astfel, deocamdată în linii mari, poate fi constatat faptul că există aşezări pentru care este reprezentativă ceramica lucrată cu mâna (în majoritate de factură Przeworsk), cele mai multe dintre exemplele pentru prezenţa olăriei modelată la roată ilustrând importuri provinciale (Hereclean-“Dâmbul iazului”, Panic-“Uroikert”, prima fază a aşezărilor de la Zalău-“Bulevardul Mihai Viteazul” şi Lazuri). Pe de o parte, avem de-a face cu aşezări care evoluează pe parcursul unei singure etape (C1a, eventual C1a-b) (Hereclean-“Dâmbul iazului”, Panic-“Uroikert”), pe de alta, cu aşezări care încep în faza C1a (sau C1a-b), continuându-şi evoluţia pe parcursul fazei C2 (Stanciu, Matei 2004; Opreanu 2004, p. 288). După părerea noastră, cel mai vechi orizont al locuirii din aşezările menţionate, aşa cum s-a arătat deja, aparţine fazei C1a, fiind corespunzător cimitirelor de tipul celor de la Badon-“Doaşte” şi Zalău-“Farkas domb”.

Fără a intra în detaliile discuţiei referitoare la răspîndirea ceramicii lucrată la roată în mediul barbar din nord-vestul României, este de subliniat faptul că acele complexe arheologice în care deja apare o cantitate mai mare de vase lucrate la roată este puţin probabil să aparţină unei perioade ulterioare primei jumătăţi a sec. III. Astfel, inventarul ceramic al complexului 4a de la Zalău-“Bulevardul Mihai Viteazul” (aproape în totalitate ceramică lucrată la roată: Matei, Stanciu 2000, pl. 308/4, pl. 309, pl. 310/1-5) poate fi datat cu sprijinul unei fibule Almgren III.53, care în mediul culturii Przeworsk au fost purtate şi pe parcursul sec. II p.Chr. sau chiar în prima jumătate a secolului următor şi al unui amnar specific pentru fazele B2 şi C1 (Stanciu, Matei 2004, p. 761, pl. IX/1, 12). Fibulele “de tip sarmatic” găsite la Bocşa şi Doh (jud. Sălaj), de asemenea pot să dateze cândva pe parcursul primei jumăţi a secolui III p.Chr. cel puţin unele dintre complexele cercetate acolo, în care ceramica lucrată la roată este foarte bine reprezentată, inclusiv prin vase fine, cu decor ştampilat (Stanciu, Matei 2004; Matei, Stanciu 2000, pl. 62-63/1-5). Pentru o zonă situată chiar ceva mai departe faţă de graniţa romană, unul dintre complexele de la Petea-„Vamă”, în care ceramica lucrată la roată este bine reprezentată, inclusiv importurile romane, poate fi datat cel târziu în faza C1b, dacă nu chiar ceva mai devreme (Gindele 2004, p. 74-75).

Este de reţinut faptul că începutul producţiei masive a ceramicii ştampilate a fost datat la Porolissum, mai nou, pe la mijlocul sec. II p.Chr. (Gudea, Filip 1997, p. 72). Pentru a accepta în Barbaricum-ul din vecinătatea nord-vestică a Daciei Porolissensis o producţie locală a ceramicii zgrunţuroase sau fine ştampilate, sub influenţa romană, abia

din a doua jumătate a sec. III (Istvánovits 1997, p. 730; Gindele 2004, p. 75), ar însemna să datăm pe parcursul a două treimi de secol (fazele C1a şi C1b) doar câteva dintre aşezările cunoscute, înţelegând, pe această cale, că locuirea zonei s-a intensificat la o dată foarte târzie. Este logică presupunerea - cum s-a văzut, parţial susţinută de datele pozitive cunoscute pînă acum - că încă din perioada imediat următoare războaielor marcomanice ceramica romană, inclusiv cea ştampilată, a început să fie importată în spaţiul barbar limitrof, urmând apoi iniţierea unei producţii locale, deja pe parcursul primei jumătăţi a sec. III. Dacă într-adevăr lucrurile stau aşa, aceasta ar însemna că unul dintre elementele definitorii pentru mediul aşezărilor din faza C1b îl indică utilizarea ceramicii lucrată la roată, produsă deja în centre locale.

Rămâne sub semnul întrebării posibilitatea de a argumenta şi pentru nord-vestul României, asemenea evoluţiei din cultura Przeworsk, începutul etapei C2 spre mijlocul sec. III. Probabil că situaţia de criză, caracteristică ultimelor două decenii din existenţa provinciei Dacia, a influenţat şi Barbaricum-ul din vecinătatea nord-vestică, situaţia fiind de surprins, într-un fel sau altul, prin intermediul descoperirilor arheologice. Ar trebui, însă, să ne aşteptăm ca abia părăsirea provinciei în jurul anului 270 să fi marcat la modul serios şi evoluţia zonei barbare din imediata vecinătate, fenomen probabil ilustrat şi prin pătrunderea unor grupuri de populaţie în fosta provincie.

Bibliografie Biborski 1978 - M. Biborski, Miecze z okresu wplywów rzymskich na obszarze kultury przeworskiej.

Materialy Archeologiczne 18, 1978, p. 53-165. Cociş 2005 - S. Cociş, Fibulele din Dacia romană / The Brooches from Roman Dacia (Cluj-Napoca

2004). Dobrzańska 2001 - H. Dobrzańska, Contacts between Sarmatians and the Przeworsk Culture Community.

În: E. Istvánovits, V. Kulcsár (ed.), International Connections of the Barbarians of the Carpathian Basin in the 1st-5th centuries A.D. Proceedings of the international conference held in 1999 in Aszód and Nyíregyháza (Aszód – Nyíregyháza 2001), p. 101-115.

Droberjar 1999 - E. Droberjar, Dobřichov-Pičhora. Ein Brandgräberfeld der älteren römischen Kaiserzeit in Böhmen (Ein Beitrag zur Kenntnis des Marbod-Reichs), Fontes Archaeologici Pragenses 23 (Pragae 1999).

Garbacz 2000 - K. Garbacz, Cmentarzysko ciałopalne kultury przeworskiej w Grzybowie, gm. Staszów, woj. Świętokrzyskie. Materiały i Sprawozdania Rzeszowskiego Ośrodka Archeologicznego 21, 2000, p. 5-170.

Gáspár 1986 - D. Gáspár, Römische Kästchen aus Pannonien I-II, Antaeus 15 (Budapest1986). Gindele 2004 - R. Gindele, Probleme privind ceramica dacică şi germanică din aşezările din nord-vestul

României. Satu Mare StCom 17-21/I, 2000-2004 [2004], p. 71-88. Godłowski 1970 - K. Godłowski, The Cronology of the Late Roman and Early Migration Periods in

central Europe, Prace Archeologiczne 11 (Kraków 1970). Godłowski 1981 - K. Godłowski, Kultura przeworska. În: Prahistoria Ziem Polskich V (Wrocław 1981), p.

57-135. Godłowski 1984 - K. Godlowski, „Superiores Barbari” und die Markomannenkriege im Lichte

archäologischer Quellen. Slovenská Arch. 32/2, 1984, p. 327-350. Godłowski 1992a - K. Godłowski, Die Chronologie der jüngeren und späten Kaiserzeit in den Gebieten

südlich der Sudeten und Karpaten. În: Probleme der relativen und absoluten Chronologie ab Latènzeit bis zum Frühmittelalter. Materialien des III. Internationalen Symposium: Grundprobleme der frühgeschichtlichen Entwicklung im nördlichen Mitteldonaugebiet, Kraków – Karniowice – 3.-7. Dezember 1990 (Kraków 1992), p. 23-54.

Godłowski 1992b - K. Godłowski, Germanische Wanderungen im 3. Jh. v.Chr. 6.Jh. n.Chr. und ihre Widerspiegelung in den historischen und archäologischen Quellen. În: E. Straume, E. Skar (redaksjon), Peregrinatio Gothica III, 1991, Oslo 1992, p. 53-75.

Godłowski 1994a - K. Godłowski, Die Synchronisierung der Chronologie des germanischen Fundstoffes zur Zeit der Markomannenkriege. În: H. Friesinger, J. Tejral, A. Stupner (Hrsg.), Markomannenkriege. Ursachen und Wirkungen. Spisy Arch. Ústavu AV ČR Brno 1, Brno 1994, p. 115-128.

Godłowski 1994b - K. Godłowski, Die Chronologie der germanischen Waffengräber in der jüngeren und späten Kaiserzeit. În: C. Von Carnap-Bornheim (Hrsg.), Beiträge zu römischer und barbarischer Bewaffnung in den ersten vier nachchristlichen Jahrhunderten. Akten des 2. Internationalen Kolloquiums in Marburg a. D. Lahn, 20. bis 24. Februar 1994 (Lublin/Marburg 1994), p. 169-178.

Godłowski, 1998 - K. Godlowski, T. Wichman, Chmielów Piaskowy. Ein Gräberfeld der Przeworsk-Kultur Wichman im Świętokrzyskie-Gebirge. Monumenta Archaeologica Barbarica 6 (Kraków 1998). Gudea 1980 - N. Gudea, Vasele ceramice ştampilate de la Porolissum. ActaMP 4, 1980, p. 105-190. Gudea 1994 - N. Gudea, Dacia Porolissensis und die Markomannenkriege. În: H. Friesinger, J. Tejral,

A. Stupner (Hrsg.), Markomannenkriege. Ursachen und Wirkungen. Spisy Arch. Ústavu AV ČR Brno 1 (Brno 1994), p. 371-386.

Gudea, 1997 - N. Gudea, Cr. Filip, Die gestempelten Gefäße von Porolissum. II. Die gestempelten Filip Gefäße aus dem Kastell auf dem Hügel Pomet / Vasele ştampilate de la Porolissum. II.

Vasele ştampilate din castrul roman de pe vârful dealului Pomet. În: N. Gudea (Hrsg.), Römer und Barbaren an den Grenzen des römischen Dakiens [ActaMP 21] (Zalău 1997), p. 9-219.

Istvánovits 1997- E. Istvánovits, Some data on the ethnical and chronological determination of the Roman Age population on the Upper Tisza Region / Câteva observaţii în legătură cu determinarea etnică a populaţiei din regiunea Tisei superioare şi a evoluţiei ei cronologice. În: N. Gudea (Hrsg.), Romani şi barbari la frontierele Daciei romane / Römer und Barbaren an den Grenzen des römischen Dakiens [ActaMP 21] (Zalău 1997), p. 717-742.

Jurečko 1983 - P. Jurečko, Príspevok k riešeniu problematiky osídlenia východného Slovenska v dobe rímskej. Hist. Carpatica 14, 1983, p. 277-384.

Kaczanowski 1995- P. Kaczanowski, Klasyfikacja grotów broni drzewcowej kultury przeworskiej z okresu rzymskiego, Klasyfikacje zabytków archeologicznych 1 (Kraków 1995).

Kenk 1977 - R. Kenk, Studien zum Beginn der jüngeren römischen Kaiserzeit in der Przeworsk Kultur dargestellt am Beispil der Gräberfelder von Chorula und Spicymierz. Ber. RGK 58, 1977, p. 161-446.

Kolník 1965 - T. Kolník, K typológii a chronologii niektorých spôn z mladšej doby rímskej na juhozápadnom Slovensku. Slovenská Arch. 13/1, 1965, p. 183-236.

Kolník 1994 - T. Kolník, Die Markomannenkriege und die Chronologie der römischen Kaiserzeit. În: H. Friesinger, J. Tejral, A. Stupner (Hrsg.), Markomannenkriege. Ursachen und Wirkungen. Spisy Archeologického Ústavu AV ČR Brno 1 (Brno 1994), p. 233-238.

Kovács 1965/1966 - S. Kovács, Jegyzetek a Béla – várhegyi leletkről. A nyíregyházi Jósa András Múzeum

8-9, 1965/1966, p. 25-33. Lamiová 1992 - M. Lamiová-Schmiedlová, Chronologie der römischen Kaiserzeit in der Ostslowakei. -Schmiedlová În: Probleme der relativen und absoluten Chronologie ab Latènzeit bis zum

Frühmittelalter. Materialien des III. Internationalen Symposium: Grundprobleme der frühgeschichtlichen Entwicklung im nördlichen Mitteldonaugebiet, Kraków – Karniowice – 3.-7. Dezember 1990 (Kraków 1992), p. 75-79.

Liana 1970 - T. Liana, Chronologia względna kultury przeworskiej we wczesnym okresie rzymskim. Wiadomości Archeologiczne 35, 1970, p. 429-491.

Matei 1980 - Al. V. Matei, Repertoriul aşezărilor aparţinând dacilor liberi (sec. II – IV e.n.) descoperite pe teritoriul judeţului Sălaj. ActaMP 4, 1980, p. 229-244.

Matei, Pop, 2004 - Al. V. Matei, M. Andraş, D. Băcueţ-Crişan, Zalău, jud. Sălaj. Punct: Dealul Lupului Andraş, (Farkas Domb). În: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2003. A Băcueţ-Crişan XXXVIII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Cluj-Napoca, 26-29 mai 2004,

nr. 214 (Bucureşti 2004), p. 375-378. Matei, 2000 - Al. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec. II - IV p.Chr.) în spaţiul nord- Stanciu vestic al României / Funde der römischen Kaiserzeit (2. – 4. n.Chr.) im Nordwestgebiet

Rumäniens, Bibliotheca Musei Porolissensis II (Zalău-Cluj-Napoca 2000). Olędzki 1999a - M. Olędzki, The Upper Tisza Basin in the Roman period. Remarks on settlement and

cultural changes. În: J. Tejral (Hrsg.), Das mitteleuropäische Barbaricum und die Krise des römischen Weltreiches im 3. Jahrhundert, Spisy Arch. Ústavu AV ČR Brno 12 (Brno 1999), p. 105-136.

Olędzki 1999b - M. Olędzki, Zu den Trägern der Przeworsk-Kultur aufgrund schriftlicher und archäologischer Quellen. Ethnogr.-Arch. Zeitschr. 40, 1999, p. 43-57.

Olędzki 2001 - M. Olędzki, The Przeworsk culture in the Upper Tisza Basin. Ethnogr.-Arch. Zeitschr. 42, 2001, p. 195-210.

Opreanu 1998 - C. H. Opreanu, Dacia romană şi Barbaricum (Timişoara 1998). Opreanu 2004 - C. Opreanu, Contribuţie la cronologia epocii imperiale romane târzii în România. În:

Studia Historica et Archaeologica In Honorem magistrae Doinea Benea (Timişoara 2004), p. 283-298.

Peškař 1972 - I. Peškař, Fibeln aus der römischen Kaiserzeit in Mähren (Praha 1972). Pleinerová 1995 - I. Pleinerová, Opočno. Ein Brandgräberfelder der jüngeren und späten Kaiserzeit in

Nordwestböhmen (Kraków 1995). Pop, Pripon, 2004- H. Pop, Em. Pripon, Zs. Csok, Dacians at the Nord-Western Frontier of Dacia 2nd

Csok Century A.D. În: L. Ruscu, C. Ciongradi, R. Ardevan, Cr. Roman, Cr. Găzdac (Editors), Orbis Antiqvvs. Studia in honorem Ioannis Pisonis (Cluj-Napoca 2004), p. 687-703.

Stanciu 1995 - Stanciu, Contribuţii la cunoaşterea epocii romane în bazinul mijlociu şi inferior al râului Someş. EphemNap 5, 1995, p. 139-226.

Stanciu, Marta, Stamati 2002 - I. Stanciu, L. Marta, I. Stamati, Lazuri, com. Lazuri, jud. Satu Mare. Punct: Lubi tag. În:

Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2001. A XXXVI-a Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Buziaş, 28 mai – 1 iunie 2002 (Bucureşti 2002), nr. 130, p. 185-188.

Stanciu, Marta, Stamati 2003 - I. Stanciu, L. Marta, I. Stamati, Lazuri, com. Lazuri, jud. Satu Mare. Punct: Lubi tag. În:

Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2002. A XXXVII-a Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Covasna, 2-6 iunie 2003 (Bucureşti 2003), nr. 110, p. 177-182.

Stanciu, 2004 - I. Stanciu, Al. V. Matei, Sondajul din aşezarea de la Bocşa – „La pietriş” (com. Bocşa, Matei jud. Sălaj). Contribuţii la determinarea etapei de început a epocii romane imperiale târzii

în nord-vestul României / The Bocşa – „La pietriş” Excavation (Sălaj County). Contributions to the Determinations of the First Stage of the Late Roman Imperial Period in North-Western Romania. În: L. Ruscu, C. Ciongradi, R. Ardevan, Cr. Roman, Cr. Găzdac (Editors), Orbis Antiqvvs. Studia in honorem Ioannis Pisonis (Cluj-Napoca 2004), p. 755-778.

Vaday 1989 - A. Vaday, Die sarmatischen Denkmäler des Komitats Szolnok, Antaeus 17-18, 1988-1989.

Ein Friedhof aus der Anfangszeit der spätrömischen Kaiserzeit im Nordwesten Rumäniens (Badon - “Doaşte”, Kreis Sălaj)

Zusammenfassung

Vor einiger Zeit wurden in Badon-“Doaşte”, Kreis Sălaj, vier flache Brandgräber gemeldet, die sich an den Anfang der spätrömischen Kaiserzeit datieren lassen; es wurden damals die Grabobjekte und ihre Beigaben beschrieben, ohne daß auf die chronologischen Fragen oder die kulturellen Beziehungen eingegangen wurde. Es gab an dieser Stelle Siedlungen der Bronze-, der Latène- und der spätrömischen Zeit, aus dem 6.- 7., wahrscheinlich dem 8. und dem 11.- 12. Jh., ohne die Möglichkeit der Angabe von gesonderten Schichten für jede dieser Bewohnungen. Mit Sicherheit ist die römerzeitliche Siedlung später als die hier besprochenen Bestattungen; sie wurde durch recht geringe Keramikmengen bezeugt, die in der untersuchten Fläche verstreut waren, ohne die Identifizierung der entsprechenden archäologischen Objekte. Die meisten Scherben wurden auf der Töpferscheibe gearbeitet und können in großen Zügen ins 3. Jh. n. Chr. datiert werden. Vermutlich haben wir es in diesem Falle mit den Randbezirken einer weiteren Siedlung zu tun, die in der Umgebung identifiziert wurde (im Punkt “Nove” oder “La Pietriş”). Mit Sicherheit gab es hier einen Friedhof, der mehr Gräber als die heute bekannten umfaßte; viele der Grabobjekte wurden vom Pflug oder von späteren Bewohnungen zerstört. Weitere Gräber könnten in den Flächen zwischen den gezogenen Schnitten unidentifiziert geblieben sein. Es kann in diesem Sinne kein Zufall sein, daß sich das Grab Nr. 1 fast 34 m südlich von den anderen drei befand. Ebenfalls gehörte ein gebrannter Denar von Commodus fast sicher zu einem Grab, das vom Pflügen oder späteren Bewohnungen zerstört wurde; dies war vermutlich auch der Fall einer Bronzefibel. Trotzdem bleiben die Grenzen des Friedhofs, wie in Abb. 1 anzugeben versucht wurde, ungewiß.

Es sind dies flache Brandgräber; es wurden keine Hinweise für das eventuelle Vorhandensein von Hügelgräbern gefunden. In Grab Nr. 1 (M. 1) wurden die Grabreste in eine Urne gelegt, in den anderen (M. 2-4) unmittelbar auf den Boden der Gruben. Manche der Beigaben gingen verloren: zwei Lanzenspitzen, ein Messer, alles aus Eisen, ein Fragment eines Schleifsteins (M. 1); Fibel, Eisenmesser, einige Scherben (M. 2); Lanzenspitze (verbogen), Messer, beide aus Eisen, und wahrscheinlich die Reste eines gebrannten Bronzegefäßes, keramische Fragmente (M. 3); zwei Lanzenspitzen (Eisen), einige keramische Fragmente (M. 4). Die erhaltenen Beigaben sind in Taf. II-V erhalten.

Die Zusammensetzung der Grabbeigaben bezeichnet drei Gräber von Kriegern (M. 1, 3 und 4) und ein Frauengrab (M. 2).

Soweit vorhanden, wurde die Keramik mit der Hand geformt und hat offensichtliche Analogien im Milieu der Przeworsk-Kultur. Eine solche Töpferei ist heute aus einer ganzen Reihe von Siedlungen im Nordwesten Rumäniens recht gut bekannt; zu bemerken ist, daß die Gefäße aus feiner Paste recht oft mit Graphit geglättet wurden (Stanciu 1995, 161; Gindele 2004). Hervorzuheben ist das Vorkommen eines Fragments von einem Gefäß mit hohem, durchbrochenem Standfuß (Taf. II/6 ); dies ist mit den Exemplaren identisch, die für das östliche und südöstliche Areal der Przeworsk-Kultur im Laufe der Phasen B1/B2 – C2 kennzeichnend sind (Godłowski, Wichman 1998, 71). Die geringe Menge an Keramik in den Gräbern von Badon-„Doaşte” kann dem Material in

den Siedlungen von Hereclean-„Dâmbul iazului” (Matei, Stanciu 2000, Taf. 66-81, 82/1-4), Panic-„Uroikert” (Matei, Stanciu 2000, Taf. 129-133), den Objekten der ersten Phase der Besiedlung von Lazuri-„Lubi-tag” (vorläufige Beschreibung: Stanciu, Marta, Stamati 2002, 186; Stanciu, Marta, Stamati 2003, 180) oder manchen der Objekte von Petea-„Vamă” (Gindele 2004, 74-75) zugesellt werden. Die Keramik, die den Objekten in diesen Siedlungen eigen ist, weist folgende Kennzeichen auf: sie ist fast in ihrer Gesamtheit mit der Hand geformt (die überwiegende Mehrheit mit Analogien in der Töpferei der Przeworsk-Kultur, wenigere Stücke daksicher Herkunft); das fast vollständige Fehlen der auf der Töpferscheibe geformten Keramik, die bestehende stammt zu gutem Teil aus dem provinzial-römischen Milieu; das Fehlen der grauen gestempelten Keramik vom „Porolissum-Typ”. Aufgrund der Assoziierung mit anderen Materialgattungen kann dieser Horizont der Bewohnung in die Phase C1a der spätrömischen Kaiserzeit festgelegt werden (Stanciu, Matei 2004).

Der Dornschildbuckel in M. 3 (Taf. IV/3, V/3) kann in den Typ Zieling E2 eingegliedert werden, der sich in die Phasen B2-C1a datieren läßt (Zieling 1989, 80-83, Taf. 8/3, 4), der Stangenschilbuckel in M. 4 (Taf. IV/2, V/2) kann mit mehr Sicherheit dem Typ Zieling B1 angenähert werden, mit Exemplaren, die von der späten Latènezeit bis in den Lauf der Phase C1b im Umlauf waren (Zieling 1989, 40-44, Taf. 3/1 und Tabelle 1). Letztendlich geben die beiden Schildbestandteile eine Zusammensetzung der Grabbeigaben, die sich in den „Horizont 2“ und die Anfangszeit des „Horizonts 2a“ eingliedern lassen, gemäß der Klassifizierung von K. Godlowski für die Kriegergräber in der germanischen Welt, bzw. in die Gruppe 5 und teilweise 6 (die Frühzeit) der Przeworsk-Kultur, die den Phasen C1a (B2/C1) und teilweise C1b entspricht (Godłowski

1994b). Der Schildgriff (Taf. IV/1, V/1), der zusammen mit dem Schildbuckel in M. 4 erscheint, entspricht dem Typ Zieling V1, der im römerzeitlichen Barbaricum am meisten verbreitet war, mit auffallender Dichte im Milieu der Przeworsk-Kultur. Die meisten Stücke gehören den Phasen B2 und C1a an, sie fehlen aber auch in der Phase C1b nicht (Zieling 1989, 218-219, Tabelle 2).

Die „sarmatische“ Fibel, möglicherweise aus einem zerstörten Grab, kann keine genauere Datierung bieten, es ist aber zu bemerken, daß sie im wesentlichen, sowohl im provinzial-römischen Milieu als auch im Barbaricum, in die Phasen C1a und C1b gehört. Der Denar von Commodus (im Jahre 182 geprägt, ohne Benutzungsspuren) bietet letztendlich einen terminus post quem, ohne daß die genaue Angabe des Zeitpunktes möglich ist, zu dem er in die Erde gelangte. Wenn man das übrige Material in den Grabbeigaben in Betracht zieht, so kann die Münze als ein guter Hinweis für das Ende des 2. und den Anfang des 3. Jh. dienen, also größtenteils die Zeit, die der Phase C1a (B2/C1) im Milieu der Przeworsk-Kultur entspricht, die dort zwischen ca. 160 und ca. 200 n. Chr. festgelegt wurde (mit einer leichten Verlängerung in den Beginn des 3. Jh.). Der letztgenannte Zeitpunkt bildet auch die Grenze zwischen den Phasen C1a/C1b, die Phase C1b endet um 250 n. Chr. (Godłowski 1970, 90-112; Godłowski 1992a, 36, 49-50; Godłowski 1994a; Godłowski 1994b; Kolník 1994; Olędzki 1999a, 114).

Während der Markomannenkriege ließen sich bedeutende Gruppen von Trägern der Przeworsk-Kultur (Wandalen) im gesamten Gebiet der oberen Theiß nieder; dies wird aufschlußreich auf archäologische Weise dokumentiert, sowohl durch den Inhalt eines neuen Kulturhorizonts, der diesen Siedlungen eigen ist, als auch und besonders durch die Beigaben der Kriegergräber, die in sicherer Verbindung mit diesen Siedlungen entdeckt

wurden (Godłowski 1984, 332-333, 340; Godłowski 1992b, 66; Olędzki 1999a; Olędzki 2001). Da der massive Eingriff der Wandalen im Inneren des Karpatenbeckens (im Zusammenhang der Markomannenkriege) um 170/171 n. Chr. stattfand und ihr Vorkommen in der Nähe der Nordwestgrenze Dakiens von den literarischen Quellen ausdrücklich belegt wird, muß dieser Zeitpunkt auch für das Nordwestgebiet Rumäniens als Anfangspunkt der spätrömischen Kaiserzeit akzeptiert werde, d. h. der Phase C1 bzw. C1a.

Im gegenwärtigen Kenntnisstand scheint der Versuch, den Anfang der Phase C1b genauer festzulegen, etwas verfrüht, besonders, da im Areal der Przeworsk-Kultur die Gruppen 5 und 6 von K. Godłowski (mit Beigaben, die für Kriegergräber eigen sind) einander teilweise überlagern (z. B. Godłowski 1992a, 44; Godłowski 1994b, 174), was auch für den Nordwesten Rumäniens zu gelten scheint. Aufschlußreich für die Unterphase C1b können die Beigaben eines Grabes von Boineşti (Kreis Satu Mare) sein, von denen ein Schildbuckel vom Typ Zieling D2, ein Schwert, das sich dem Typ Biborski IV.2 angleichen läßt und eine dem Typ Kaczanowski XV ähnliche Lanzenspitze geborgen werden konnten (Kovács 1965/1966; Matei, Stanciu 2000, Nr. 25/42, S. 35-36, Taf. 36-36). Solche Schildbuckel waren in Skandinavien weiter verbreitet und belegen vorwiegend die Unterphase C1b im Milieu der Przeworsk-Kultur (Zieling 1989, 72-75, Taf. 7/4).

Zu prüfen bleibt noch die von M. Olędzki erwähnte Möglichkeit, u. zw. daß die Unterphase C1a, mit dem Eingriff der Träger der Przeworsk-Kultur, im Bereich der oberen Theiß nicht länger als 25 Jahre dauern konnte und an der Wende vom 2. zum 3. Jh. n. Chr. endete (Olędzki 1999a, 114). Im Sinne dieser Diskussion ist zu erwarten, daß die Untersuchung der Objekte in den bereits bekannten Siedlungen neue Hinweise bietet, da die Verbreitung der auf der Töpferscheibe geformten Keramik, ausgehend von der Provinz Dacia Porolissensis (einschließlich der feinen grauen gestempelten Keramik) den Verlauf und die Intensität eines wirtschaftlichen Vorgangs angibt, das zur beträchtlichen Veränderung des Kulturmilieus der Barbaren führte, die in der Nachbarschaft der Provinz wohnten, mit Phasen, die sich in relativer Reihenfolge und in absoluter Chronologie festlegen lassen. Somit kann vorläufig in großen Zügen festgestellt werden, daß es Siedlungen gibt, für die die mit der Hand geformte Keramik repräsentativ ist (mehrheitlich von Przeworsk-Machart), und daß die meisten Beispiele für das Vorkommen der auf der Töpferscheibe geformten Keramik Einfuhr aus der Provinz darstellt (Hereclean-“Dâmbul iazului”, Panic-“Uroikert”, die erste Phase der Siedlungen von Zalău-“Bulevardul Mihai Viteazul” und Lazuri). Einerseits haben wir es mit Siedlungen zu tun, die sich im Laufe einer einzigen Phase weiterentwickeln (C1a, eventuell C1a-b) (Hereclean-“Dâmbul iazului”, Panic-“Uroikert”), andererseits mit Siedlungen, die in der Phase C1a (oder C1a-b) beginnen und sich in Phase C2 fortsetzen (Stanciu, Matei 2004; Opreanu 2004, 288). Unseres Erachtens gehört der älteste Bewohnungshorizont in den erwähnten Siedlungen, wie bereits gezeigt, zur Phase C1a und entspricht den Friedhöfen vom Typ jener von Badon-“Doaşte” und Zalău-“Farkas domb”.

Ohne auf Einzelheiten bezüglich der Verbreitung der auf der Töpferscheibe geformten Keramik im barbarischen Milieu im Nordwesten Rumäniens einzugehen, ist hervorzuheben, daß es für jene archäologischen Objekte, in denen bereits eine größere

Menge von Gefäßen auftritt, die auf der Töpferscheibe geformt wurden, weniger wahrscheinlich ist, daß sie später als die erste Hälfte des 3. Jh. datiert werden können.

Festzuhalten ist, daß der Anfang der massiven Produktion der gestempelten Keramik in Porolissum unlängst um die Mitte des 2. Jh. n. Chr. datiert wurde (Gudea, Filip 1997, 72). Um für das Barbaricum in der nordwestlichen Nachbarschaft der Provinz Dacia Porolissensis eine lokale Produktion der groben oder feinen gestempelten Keramik unter römischen Einfluß erst ab der zweiten Hälfte des 3. Jh. anzunehmen (Istvánovits 1997, 730; Gindele 2004, 75), hieße, bloß einige der bekannten Siedlungen in den Verlauf zweier Jahrhundertdrittel (Phasen C1a und C1b) zu datieren; dies würde bedeuten, daß die Bewohnung des Gebietes zu einem sehr späten Datum zunahm. Es ist logisch, anzunehmen, daß bereits seit der Zeitspanne, die auf die Markomannenkriege unmittelbar folgte, die römische Keramik, einschließlich der gestempelten, in das benachbarte barbarische Areal eingeführt zu werden begann; darauf folgte dann der Beginn einer lokalen Produktion, bereits im Verlauf der ersten Hälfte des 3. Jh. Falls dem tatsächlich so ist, hieße dies, daß einer der bestimmenden Elemente für das Milieu der Siedlungen der Phase C1b in der Verwendung der auf der Töpferscheibe geformten Keramik besteht, die bereis in lokalen Zentren hergestellt wurde.

Fraglich bleibt die Möglichkeit, auch für den Nordwesten Rumäniens (wie für die Entwicklung in der Przeworsk-Kultur) den Anfang der Phase C2 um die Mitte des 3. Jh. n. Chr. argumentieren zu können. Wahrscheinlich beeinflußte die Krisensituation, die die letzten beiden Jahrzehnte des Bestehens der Provinz Dakien kennzeichnete, auch das Barbaricum nordwestlich davon; dies läßt sich auf die eine oder die andere Weise archäologisch verfolgen. Es wäre jedoch zu erwarten, daß erst der römische Rückzug aus der Provinz um 270 n. Chr. ernsthaft auch die Entwicklung der unmittelbaren barbarischen Nachbarschaft mitbestimmte, was sich wahrscheinlich auch im Eindringen von Bewölkerungsgruppen in die ehemalige Provinz niederschlug. Abbildungsverzeichnis: Abb. 1. 1: Lage der Fundstelle. 2: allgemeiner Plan der Grabungen mit den römerzeitlichen Gräbern. A: die Verbreitung der römerzeitlichen Keramik. B: die vermutliche Grenze des Friedhofs. Taf. I. Badon – Doaşte (jud. Sălaj). 1, 3, 3a: Grabfunde 1. 2: Grabfunde 4. Taf. II. Badon – Doaşte (jud. Sălaj). 1-3, 6: Grabfunde 1. 4, 5, 7: wahrscheinlicher aus den zerstörten Gräbern. Taf. III. Badon – Doaşte (jud. Sălaj). Grabfunde 2. Taf. IV. Badon – Doaşte (jud. Sălaj). 3: Grabfunde 3. 1, 2: Grabfunde 4. Taf. V. Badon – Doaşte (jud. Sălaj). 3: Grabfunde 3. 1, 2: Grabfunde 4.