Top Banner
HAZARDE NATURALE, ANTROPICE ŞI TEHNOLOGICE I. HAZARDELE NATURALE sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane, asupra societîţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu. Cunoaşterea acestor fenomene permite luarea unor măsuri adecvate pentru limitarea efectelor – pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi distrugeri ale mediului – şi pentru reconstrucţia regiunilor afectate. Hazardele naturale pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii, cum ar fi: modul de formare (geneza), durata de manifestare, arealul afectat etc. În funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază în: hazarde endogene şi hazarde exogene. A. HAZARDELE ENDOGENE sunt generate de energia provenită din interiorul planetei, în această categorie fiind incluse erupţiile vulcanice şi cutremurele. Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din Antichitate. Fenomenele vulcanice sunt acele manifestări în care magma, sub formă de lavă, însoţită de gaze şi vapori fierbinţi, ajunge, prin erupţie, la suprafaţa pământului. Exploziile la unii vulcani determină şi naşterea bombelor şi a cenuşii, provenite din sfărâmarea conului şi răcirea lavei. Istoria umanităţii a consemnat, în cronici şi documente, peste 2500 de erupţii din care 2000 în centura Pacificului. Vulcanismul este reprezentat prin gama fenomenelor legate de ivirile de lavă (erupţii, explozii, cutremure) şi are o mare răspândire pe glob. Vulcanii au fost denumiţi după zeul roman al
23

HAZARDE NATURALE

Mar 05, 2023

Download

Documents

Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Page 1: HAZARDE NATURALE

HAZARDE NATURALE, ANTROPICE ŞI TEHNOLOGICE

I. HAZARDELE NATURALE sunt manifestări extreme ale unor fenomenenaturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, careau o influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane, asuprasocietîţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu. Cunoaştereaacestor fenomene permite luarea unor măsuri adecvate pentrulimitarea efectelor – pierderi de vieţi omeneşti, pagube materialeşi distrugeri ale mediului – şi pentru reconstrucţia regiunilorafectate. Hazardele naturale pot fi clasificate în funcţie dediferite criterii, cum ar fi: modul de formare (geneza), durata demanifestare, arealul afectat etc.

În funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază în:hazarde endogene şi hazarde exogene. A. HAZARDELE ENDOGENE sunt generate de energia provenită dininteriorul planetei, în această categorie fiind incluse erupţiile vulcaniceşi cutremurele.Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionatputernic omul încă din Antichitate. Fenomenele vulcanice sunt acelemanifestări în care magma, sub formă de lavă, însoţită de gaze şivapori fierbinţi, ajunge, prin erupţie, la suprafaţa pământului.Exploziile la unii vulcani determină şi naşterea bombelor şi acenuşii, provenite din sfărâmarea conului şi răcirea lavei. Istoriaumanităţii a consemnat, în cronici şi documente, peste 2500 deerupţii din care 2000 în centura Pacificului.

Vulcanismul este reprezentat prin gama fenomenelor legate deivirile de lavă (erupţii, explozii, cutremure) şi are o marerăspândire pe glob. Vulcanii au fost denumiţi după zeul roman al

Page 2: HAZARDE NATURALE

focului Vulcanus. Pe Pământ există cca. 1300 vulcani activi, adicăerup cu regularitate, sau au erupt cel puţin o dată în ultimii zecemii de ani. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru, vulcanul este numitadormit, iar dacă nu a erupt de peste 25.000 ani, se poate considera stins.

Dintre vulcanii activi cunoscuţi pe glob, 2/3 se găsesc încentura circumpacifică, cunoscută şi sub numele de Centura de Foc a Pacificului.Restul sunt în zona Antilelor, Mediterana Europeană, Marea Roşie şiOceanul Indian. Repartiţia lor coincide cu marile arii deseismicitate ale planetei.

Este cunoscută erupţia Vezuviului – care a intrat în istorie ca unadintre cele mai violente catastrofe vulcanice. La 24 august 79 e.n.în miezul verii, când oraşele erau animate de vizitatori şi plajelepline, la orele 13, vulcanul a declanşat o formidabilă explozie.Pompeiul a fost acoperit cu un strat gros de 7-9 m de cenuşă, lavăşi piatră ponce. Au pierit 25.000 de oameni. Atunci şi-a pierdutviaţa şi marele naturalist roman Pliniu cel Bătrân.

Vulcanul Etna – este unul dintre cei mai activi vulcani aiplanetei. El este situat pe coasta Orientală a Siciliei. Înălţimeamedie ajunge la 3200 – 3300 m, fiind variabilă în funcţie deerupţii. Istoria a consemnat peste 140 de erupţii, cea mai cunoscutăfiind cea din 1669 când au fost acoperite cu lavă 15 aşezări,decedând peste 15.000 de oameni. Cea mai recentă erupţie din 25 dec.1985 a fost însoţită de cutremure care au atins 7 grade pe scaraMercalli.

Cercul de foc alPacificului este nu numaicea mai activă zonăseismică de pe glob, cişi vulcanică. Două treimidin numărul vulcanilorpacifici se află însectorul insular dinPacificul occidental(Indonezia, Filipine,Japonia, Kurile şiKamceatka), iar cealaltă treime pe ţărmul estic al oceanului(America de Nord, Centrală şi de Sud). Arhipelagul indonezian,cuprinde 20% din vulcanii activi ai provinciei circumpacifice. Dincei 167 vulcani existenţi, 70 sunt în activitate, iar restul,stinşi. Acest arhipelag este cel mai lovit de astfel de catastrofe.

Mexicul, America Centrală, zona Caraibilor constituie o altă zonă de intensvulcanism (El Salvador, Costa Rica, Guatemala, Nicaragua, AntileleMici).

2

Page 3: HAZARDE NATURALE

În Kobe, în timpul cutremurului din 1995, oporţiune de 500 de metri al unei autostrăzi

Vulcanii activi prezintă un pericol permanent pentrulocalităţile din apropiere, pentru căile de comunicaţie şiterenurile agricole de pe versanţii acestora. Pe Terra seînregistrează anual circa 50 de erupţii vulcanice, dintre care 5%produc victime şi mari distrugeri materiale.

Cel mai eficient mod de apărare împotriva efectelor erupţiilorvulcanice constă în luarea unor măsuri pentru evitarea concentrăriiaşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în apropierealor. Pentru localităţileamplasate la poalelevulcanilor activi suntstabilite planuri specialede alertare şi evacuarerapidă a populaţiei, înacest scop fiind amenajatelocuri speciale de primirea populaţiei şi deacordare a primului ajutorrăniţilor.

CUTREMURELE – suntmişcări bruşte alescoarţei care produc unde elastice reflectate în trepidaţii cu unimpact puternic asupra aşezărilor umane. Anual se produc pe Globpeste un milion de cutremure, dar numai o mică parte dintre acesteasunt suficient de puternice pentru a fi considerate hazardenaturale.

Cele mai numeroase şi mai puternice cutremure sunt generate dedinamica internă a Terrei, fiind numite cutremure tectonice. Acestease produc în lungul contactului dintre plăcile tectonice.

Catastrofele seismicecele mai frecvente şi maiviolente se petrec în cele2 mari centuri ale globului: Centura Alpină Europeană şi sud-asiatică şi Centura Circumpacifică, unde gradul de seismicitate estecel mai ridicat. Dintre cutremurele cele mai grave, putem aminti: Pecel din 1716 când oraşul Alger a fost aproape distrus. În Portugalia –la 1 noiembrie 1755, a avut loc cea mai distrugătoare zguduire, cumagnitudinea aproape de 8,6 (epicentrul în regiunea arhipelaguluiAzore). Zguduirile s-au simţit pe o suprafaţă de 2,5 milioane km2,cuprinzând o bună parte din Europa şi Africa de Nord. În noiembrie1980, în Italia, la Locerno a avut loc un cutremur de 7 grade pe scaraRichter. Forţa a echivalat cu explozia a 35 milioane tonetrinitrotoluen. Bilanţul a fost: 179 localităţi sinistrate. S-auînregistrat 4800 de morţi, 1875 dispăruţi, 7772 răniţi şi 250 de mii

3

Page 4: HAZARDE NATURALE

În anul 1989cutremurul a

provocat pagubegrave în San

Francisco: pe unteren instabil,

nivelat artificial,

de sinistraţi. Iranul a suportat numeroase cutremure grave. Turcia,începând din anul 1939, a fost aproape an de an supusă unor maricatastrofe seismice. Cel mai mare seism a avut loc în China în 24ianuarie 1556, când au fost ucise 830 de mii de persoane. Japonia esteafectată anual de 7500 de cutremure, din care 6000 fiindînregistrate numai de aparate, iar restul simţite de oameni. Dintreacestea, 30-40 sunt mai puternice.

Seismul, de magnitudine 8,9 pe scara Richter, din data de 26decembrie 2004 a provocat apariţia unor valuri uriaşe, întinse de-alungul câtorva mii de kilometri şi care au lovit zonele de coastă acel putin şapte ţări - Sri Lanka, India, Thailanda, Indonezia,Bangladesh, Maldive si Malaiezia.

În ţara noastră cele mai puternicecutremure, care produc mari pagube materiale, seînregistrează în regiunea seismică Vrancea,situată în regiunea de curbură a Carpaţilor.Astfel de cutremure, care au determinat şinumeroase pierderi de vieţi omeneşti s-auînregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie1940 şi 4 martie 1977. În ţara noastră mai suntcunoscute şi alte regiuni seismice: AriaFăgărăşană, Aria Banatică (Danubiană), Aria deNord-Vest, Aria Transilvană şi Aria Pontică, unde cutremurele suntrare şi au o intensitate redusă.

Cel mai mare cutremur din Vrancea a fost înregistrat în 26octombrie 1802, şi a avut magnitudinea de 7,9 pe scara Richter. Înapariţia cutremurelor vrâncene puternice s-aconstatat o oarecare ciclicitate, într-un secolproducându-se 2-3 cutremure cu magnitudine maimare de 7 grade pe scara Richter. Cele mai maricutremure ale secolului trecut au avut loc la uninterval de peste 30 de ani.

Un alt mare seism care a afectat România afost înregistrat la 10 noiembrie 1940. Cutremurul, care a avutepicentrul în Munţii Vrancei, a avut o intensitate de 7,7 grade pescara Richter. Seismul s-a simţit pe o întindere de 80.000 dekilometri pătraţi şi a distrus în întregime oraşul Panciu. Au fost afectate construcţiile amplasate în localităţile din zonaepicentrală: Focşani, Galaţi, Bârlad, Brăila si Buzău. De asemenea,în Capitală s-a prăbuşit blocul Carlton, cel mai înalt al perioadeirespective, iar peste 200 de persoane au fost îngropate subdărâmăturile imobilului.

La 4 martie 1977, orele 21.20, un cutremur devastator a lovitpartea de sud a României, reprezentând cel mai violent fenomen

4

Page 5: HAZARDE NATURALE

natural din ţară, din secolul douăzeci. S-au prăbuşit 33 de clădiri,1570 de oameni şi-au pierdut viaţa, striviţi sau asfixiaţi subdărâmături. Peste 11.300 de persoane au fost rănite, iar 33.000 delocuinţe au fost avariate. De asemenea, s-au înregistrat pierderi economice în valoare deaproximativ doua miliarde de dolari. Epicentrul s-a situat în MunţiiVrancei, la adâncimea de 94 de kilometri, iar magnitudinea seismuluia fost de 7,5 grade pe scara Richter. Întrucât era perioada cenzuriiceauşiste, nu a fost dat publicităţii un raport amănunţit aldistrugerilor.

Din cauza lipsei de informaţii, oamenii aflau ce se întamplă dela martori şi de la ce vorbeau alţii.

Cutremurul din 30 august 1986 nu s-a soldat cu pierderi devieţi omeneşti şi nici cu pagube materiale majore, deşi a avut ointensitate de 7,1 pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de140 kilometri. La 30 mai 1990, s-a produs un nou seism cu ointensitate de 6,9 grade pe scara Richter, la o adâncime de 80 dekilometri.

Deja a intrat în discuţie un proiect de lege care îi va obligape constructori să monteze nişte dispozitive fabricate în România,cu dimensiunile de vreo 20 cm, pentru toate construcţiile care vorfi ridicate. Aceste dispozitive costă cam 180-200 de dolari bucataşi îi vor avertiza pe beneficiari cu câteva zeci de secunde înaintede producerea unui cutremur.

B. HAZARDELE EXOGENE sunt generate de factorii climatici,hidrologici, biologici etc., de unde categoriile de: hazardegeomorfologice, hazarde climatice, hazarde hidrologice, hazarde biologice naturale,hazarde oceanografice, hazarde biofizice şi hazarde astrofizice.

HAZARDELE GEOMORFOLOGICE cuprind o gamă variată de procese, cum suntprăbuşirile, alunecările de teren, avalanşele.

PRĂBUŞIRILE – sunt deplasări rapide ale maselor de roci peversanţii abrupţi, prin cădere liberă, prin salturi sau prinrostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii,datorită alternanţelor frecvente ale îngheţului şi dezgheţului avândo frecvenţă mai mare în regiunile cu climat rece şi în etajele alpinşi subalpin. Ele se produc brusc şi sunt formate din bucăţi mai marisau mai mici de roci compacte ce se rostogolesc pe pantele abrupte.

Prăbuşirile reprezintă un factor de risc important pentrulocalităţile şi căile de comunicaţie din spaţiul montan. Pericolullor este accentuat de rapiditatea producerii dezastrului, neexistândposibilitatea de evacuare la timp a populaţiei.

Un exemplu în acest sens a avut loc în 1956, când hidrocentralaShellkopf de la Niagara (S.U.A.) a fost în mare parte distrusă,

5

Page 6: HAZARDE NATURALE

datorită faptului că tunelul de aducţiune nefiind betonat, a permisinfiltraţii laterale de apă producând sfărâmarea rocilor în bolovanişi mari blocuri de stânci. Acestea, antrenate de apă, s-au prăbuşitde la înălţimea de 150 m peste centrala de la baza cascadei,distrugând-o şi făcând numeroase victime.

Cauzele care le dau naştere sunt complexe: structura geologică,gradul de înclinare a pantelor, umezeala excesivă a solului, ş.a.

ALUNECĂRILE DE TEREN – reprezintă procese de mişcare ale unormase de pământ sub acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe dealunecare, care le separă de partea stabilă a versantului. Cele mainumeroase alunecări se înregistrează pe versanţii cu înclinărimoderate, constituiţi din argile şi din alternanţe de argile, marne,gresii şi nisipuri. Un rol nu mai puţin important îl au şi cauzeleantropice, legate mai ales de despăduriri.

Alunecările de teren sunt, în general, fenomene previzibile,prin unele semne precursoare cum ar fi apariţia crăpăturilor înpartea superioară a versanţilor sau înclinarea arborilor.

În aprilie 1974, o alunecare de pământ, în Peru, a blocat râulMantaro, formând un lac lung de 30 km. Satul Mayumarca a fostacoperit de aluviuni. Peste câteva săptămâni, barajul, care s-aînălţat până la 170 m, a cedat, iar apa scursă a distrus 20 delocalităţi.

În ţara noastră cele mai întinse areale cu alunecări seîntâlnesc în Subcarpaţi, Depresiunea Transilvaniei, Podişul Moldoveişi în Carpaţii Orientali, dezvoltaţi pe fliş, unde sunt posibiledistrugeri ale clădirilor şi căilor de comunicaţie. Alunecărileproduc victime omeneşti, distrug aşezări, degradează solurile şiterenurile cultivate, afectează vegetaţia forestieră, drumurile,căile ferate, tuneluri şi baraje, conducte subterane, blocări de văicreând lacuri artificiale instabile care pot ceda uşor, etc.

AVALANŞELE – sunt deplasări bruşte, cu viteze mari (300km/oră) ale maselor de zăpadă, pe versanţii foarte înclinaţi (30-500)ai munţilor, declanşate de vibraţii. Arealele afectate de acestehazarde sunt Munţii Alpi, Anzii, Stâncoşii Nordici, MunţiiScandinavici, Carpaţii etc.

Avalanşele de zăpadă şi de gheaţă se produc brusc în zonelemontane, acolo unde zăpada, în cantitate mai mare, persistă vremeîndelungată şi unde prezenţa pantelor şi văilor uşurează alunecarea,datorită gravitaţiei, prăvălindu-se cu mare vitază şi distrugândtotul în calea lor.

Avalanşele se produc mai ales în zona temperată, în regiunilemunţilor înalţi (Canada, S.U.A.), iar în Europa în Alpi, Pirinei,Scandinavia şi Caucaz. O frecvenţă mare o au în Alpi şi în primulrând în Alpii elveţieni, unde anual au loc 17.ooo de astfel de

6

Page 7: HAZARDE NATURALE

fenomene. Multe din ele sunt capabile să genereze adevăratedezastre. Coborând cu viteză de la locul de formare (3.ooo – 4.ooom) altitudine şi cu o grosime a stratului de zăpadă sau de gheaţă de2o-3o m, distrug tot ce întâlnesc în cale.

În Anzii peruani, în dec. 1965, o avalanşă de gheaţă, amestecată cupietre, a şters de pe faţa pământului satul Orayan.

O dureroasă catastrofă s-a petrecut în noaptea de 16 aprilie1970 în Franţa, pe Podişul Assy, de la poalele masivului Mont Blanc.Avalanşa a provocat moartea a 56 de copii şi 16 membrii dinpersonalul de îngrijire aflaţi într-un sanatoriu pentru tratamentepulmonare.

În martie 1983, în Pakistan, în munţii din nordul ţării, oavalanşă de zăpadă a alunecat pe valea Astor distrugând în întregimedouă aşezări, unde au murit 80 de oameni şi au fost câteva sute dedispăruţi.

În Carpaţii noştri au fost puse în evidenţă culoare de scurgere(Hăşmaş, Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Parâng, Retezat).

Pentru evitarea pericolelor legate de avalanşe este necesarăcunoaşterea şi cartografierea precisă a arealelor în care acesteapot să se producă. În unele ţări, cum sunt cele alpine, acesteareale sunt echipate cu sisteme perfecţionate de monitorizarepermanentă a stării zăpezii şi de alertare în situaţia existenţeiunui pericol iminent de declanşare. Totuşi, şi în aceste ţări, cumsunt, spre esemplu, Elveţia şi Austria, 20-25 de persoane mor anualdin cauza avalanşelor.

HAZARDELE CLIMATICE cuprind o gamă variată de fenomene şiprocese atmosferice care generează pierderi de vieţi omeneşti, maripagube şi distrugeri ale mediului înconjurător.

Cele mai întâlnite manifestări tip hazard sunt furtunile caredefinesc o stare de instabilitate a atmosferei ce se desfăşoară subforma unor perturbaţii câteodată foarte violente. Furtuna cuprindemai multe manifesări meteorologice ca : o stare calmă şi o căldurăînăbuşitoare, care o precede, urmată de fenomene mecanice sub formaunor vânturi puternice cu schimbări bruşte de direcţii, aversebogate şi fenomene orajoase ( descărcări electrice şi grindină).

Nu întotdeauna desfăşurarea unei furtuni poate îngloba toateaceste manifestări, fiind în funcţie de sezonul şi zona geograficăunde se produc.

Frecvenţa furtunilor este foarte diferită pe glob, în funcţiede sezon şi chiar în cursul unei zile. În zona ecuatorială, în unelelocuri unde aerul este permanent umed, acestea au o frecvenţăaproape zilnică, de obicei după-amiaza şi chiar noaptea. Ele devinapoi mai rare, mai ales în zonele reci. Sunt rare în pustiuri, undese manifestă însă sub forma furtunilor de nisip. Tot astfel sunt mai

7

Page 8: HAZARDE NATURALE

frecvente în zonele înalte faţă de cele joase şi în interioruluscaturilor faţă de zonele litorale. În regiunile musonice furtunilesunt mai numeroase la începutul şi sfârşitul perioadei ploioase,iarna în apropierea tropicelor, pe oceane şi mări ca şi pe litoral,iar vara în emisfera nordică în interiorul continentelor. Foartediferit este şi momentul apariţiei în cursul zilei. Vara, în marealor majoritate, se produc după-amiaza, iarna în timpul nopţii, iarfurtunile de lungă durată se pot naşte la orice oră din zi sau dinnoapte.

Anual pe suprafaţa globului se petrec 16 milioane de furtuni,revenind în medie 440.00 pe zi şi 2.000 pe oră.

Pe continentul nostru sunt mai numeroase în regiunile montane :în Alpi (40), Carpaţi (35), mai puţine în zonele de dealuri şicâmpii din părţile apropiate de ţărmul Oceanului Atlantic (20-25 înEuropa vestică) şi în jur de 25-30 în Europa centrală. În ţaranoastră, în cuprinsul Carpaţilor, zilele furtunoase variază în medieîn cursul anului între 30-35, pe litoral sub 20 iar în restul ţării20-30.

Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între 5 şi 150

latitudine nordică şi sudică, având viteze ale vântului de peste 118km/h. Acestea poartă denumiri diferite de la o regiune la alta:„uragan” (hurricane) în Oceanul Atlantic, taifun în Oceanul Pacificşi „ciclon tropical” în Oceanul Indian şi în lungul coastelorAustraliei.

Puterea de distrugere a ciclonilor este determinată de vitezavânturilor, care poate să ajungă la peste 250 km/h, de ploileabundente şi valurile uriaşe. Cele violente cauzează pierderi foartemari: mii de victime, animale ucise, distrugeri de construcţii,reţele electrice, instalaţii pentru dirijarea navigaţiei pe coastă,distrugerea recoltelor, ruperi de baraje sau de conducte pentrualimentăre cu apă, înlesnind astfel răspândirea bolilor infecţioase(dizenterie, febră tifoidă), accidente navale etc.

În 1970 un ciclon tropical a bântuit prin Bangladesh, îninsulele aflate în delta râului Gange, omorând circa un milion deoameni.Anual se formează pe Terra circa 80 de cicloni tropicali puternici,cea mai mare parte a lor fiind înregistrată în Golful Bengal.

Tornadele se manifestă ca un vârtej cu ax vertical, oblic sauuşor sinuos. Ele se nasc din cauza marii tensiuni electriceexistente în norul de furtună, ceea ce face ca baza acestuia săcoboare spre suprafaţa solului.

Tornadele au de obicei o viaţă scurtă, aprox. o oră.Când sedeplasează deasupra uscatului, cu o viteză între 10 km/h şi 560km/h, produc distrugeri enorme. Acestea sunt frecvente în S.U.A. şi

8

Page 9: HAZARDE NATURALE

Tornadă deasupra Oklahomei, in Statele

în Australia. Nu se ştie ce determină formarea tornadelor. Deseori sunt

însoţite de furtuni, deoarecepâlnia de aer şerpuitoarecoboară de obicei din nori defurtună, timp în care aerul caldse ridică şi se învârte în jurulei. Presiunea aerului îninteriorul pâlniei este foartescăzută; presiunea scăzută atornadelor şi presiunea internămai ridicată a clădirilor, faceca acestea să explodeze pur şisimplu.

Tornadele au o frecvenţă mare în S.U.A. (124 în medie pe an).Una dintre cele mai puternice tornade s-a produs la 3-4 aprilie 1974în statele Kentuckz, Inidana, Ohio, Georgia, Alabama şi Tennessee(400 morţi, 4000 răniţi, mii de oameni fără adăpost, pagube 500milioane dolari). În 1989 o tornadă a omorât 1300 de oameni înBangladesh. Puterea lor de distrugere este enormă, dărâmând cuuşurinţă clădiri, ridicând în aer obiecte grele, secând prinaspiraţie apa râurilor sau a lacurilor cu peşti cu tot, sfărâmândarbori şi făcând victime omeneşti.

Tornadele se produc şi învestul Africii, datorităîntâlnirii aerului cald şi umed dinspre ocean (musonul de sud-vest)cu cel din Sahara – cald şi uscat.

Pe teritoriul României, tornadele sunt întâmplătoare şi deintensitate relativ redusă. Una din ele a trecut prin comuna Râşca,jud. Suceava în iunie 1980. A traversat o pădure, apoi comuna unde aatins intensitate maximă. Vârtejul a dărâmat 4 case, 10 garduri,victime omeneşti nu s-au înregistrat, decât mici accidente.

Cicloni extratropicali sunt caracteristici regiunilor din zonatemperată şi se formează la contactul dintre masele de aer polar şicele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. În timpuliernii, aceste furtuni sunt asociate cu căderi abundente de zăpadăcare generează viscole puternice care perturbă traficul rutier şiaerian, provoacă întreruperi ale livrării curentului electric,precum şi pierderi de vieţi omeneşti.

9

Page 10: HAZARDE NATURALE

Sahelul african şi Cornul Africii sunt ambele, regiuni

Furtunile sunt asociate adesea cu fulgere şi tunete, cunoscuteîmpreună sub denumirea „ora-je”. Acestea repre-zintă manifestări lu-minoase şi sonore ale unor descărcări electrice în atmos-feră.Descărcarea e-lectrică dintre nor şi suprafaţa terestră, încărcatăpozitiv,poartă numelede trăsnet şireprezintă unpericolextrem pentruom.

Seceta –Meteorologiidefinescseceta ca operioadă detimp în care media ploilor din orice zonă scade mult sub limitanormală, de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp. Secetaseveră poate duce la o reducere a rezervelor de apă din râuri,lacuri şi fântâni, care captează rezervele de apă freatică. Ea poatecauza o scădere a recoltelor şi o reducere a suprafeţelor destinatepăşunatului animalelor.

Un alt fenomen meteorologic înrudit cu seceta, care provoacă şiel dezastre,sunt ploiletorenţiale ocazionale, care urmează după o secetă severă. O bună parte dinapa de ploaie cade direct pe pământul uscat, nefiid absorbită desol. Aceste torente umflate se revarsă peste maluri naturaleprovocând inundaţii distrugătoare.

Principala cauză a foametei din Africa şi părţi ale Asiei,incluzând China şi India, este seceta. Foametea este definită ca omare şi prelungită lipsă de hrană, care duce la inaniţia populaţieişi moarte.

Cea mai mare perioadă de foamete a avut loc între anii 1959 şi1961 în China, unde au murit în jur de 30 de milioane de persoane.

O altă regiune semiaridă lovită de secetă la sfârşitul anilor1980 şi începutul anilor 1990 a fost estul şi sudul Africii. Secetaa distrus recoltele lăsând înfometaţi peste 40 de milioane deoameni.

Una dintre regiunile uriaşepredispusă la secetă este Sahelul nord-african, numit şi imperiu al foametei, carese situează între Sahara şi zonele

10

Page 11: HAZARDE NATURALE

În regiuni ca nordulNigeriei, unde ploile suntpuţine şi nu există apecurgătoare, majoritatea

oamenilor se bazează, pentruapă, pe fântânile săpate

tropicale, mai umede, din Africa de Vest şi Centrală. Se întinde lavest, din Senegal şi Mauritania, prin Mali, Burkina Faso, Niger şiCiad, până în Sudan. De la nord la sud, Sahelul măsoară între 300 şi500 km şi are aspectul unei stepe uscate, presărată cu arbuşti şipalmieri spinoşi.

În anii 1930, secete severe au lovit regiunea Marilor Câmpii,din centrul Statelor Unite, între Texas şi graniţa canadiană.

Stepele din Ucraina sunt o lată regiune semiaridă unde, uneori,seceta durează mai mulţi ani.

În anii 1980, Etiopia a fost lovită crunt de secetă şi foamete.Primii care au suferit au fost copiii şi bătrânii. În întreaga lumes-au făcut eforturi imense pentrustrângerea de fonduri pentru ajutorareaacestora.

Secetele şi deşertificarea au atrasşi foametea. Expansiunea deşertului esteo urmare nu numai a naturii, ci şi acondiţiilor sociale, a acţiunii nechinzuite a omului, prindefrişările masive de păduri. Se mai adaugă şi păşunatul neraţionalşi practicarea unei agriculturi inadecvate, de tip monocultură,incendierea unor suprafeţe cu plante arborescente pentru obţinereaterenurilor de păşunat.

HAZARDE HIDROLOGICE (oceanografice) cuprind hazardele generatede valurile de vânt sau de cutremure (tsunami), de banchiza de gheaţăşi deplasarea aisbergurilor, de producerea fenomenului El Niño deridicarea nivelului Oceanului Planetar.

EL NIÑO este un fenomen complex de interacţiune între apeleOceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală aOceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzireaanormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care sedeplasează dinspre partea vestică spre partea estică sub impulsulunor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare.

Încălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului,fenomenul fiind denumit « El Niño » (Copilul Domnului). Acestfenomen se repetă la intervaleneregulate, cuprinse între 3 şi7 ani, iar încălzirea poate săpersiste 1-2 ani.

Răcirea anormală a apelordin estul Ocenului Pacific afost denumită “La Niña”,aceasta fiind opusulfenomenului El Niño. La Niña semanifestă prin intensificarea vânturilor de est care împing

11

Page 12: HAZARDE NATURALE

Inundaţie determinată de muson în

Inundaţii

cantităţile mari de apă caldă la suprafaţa oceanului spre vest,locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind dinadâncuri.

Unul dintre cei mai violenţi El Niño, din 1982-1983, a avutefecte de lungă durată asupraclimei. Temperatura apelor desuprafaţă a crescut în multe părţi ale Oceanului Pacific, cu aproape100 C, pe aproximativ 13.000 de km de-a lungul Ecuatorului. S-auînregistrat secete în sudul Africii, Australia, InsulelePacificului, India şi Sri Lanka. În schimb, pe coasta vestică a SUAşi alte zone din jurul Golfului Mexic s-au înregistrat ploitorenţiale şi inundaţii devastatoare. Pierderile globale estimate aufost de 8,65 miliarde de dolari.

Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire peTerra, care produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţiomeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor (caredrenează circa 70% din suprafaţa continentelor) şi au cea mai marefrecvenţă pe glob în zona tropicală. Sunt procese de scurgere şirevărsare a apei din albiile râurilor în lunci, unde ocupă suprafeţeîntinse, utilizate de om pentru agricultură, habitat, căi decomunicaţie, etc. Producerea inundaţiilor este datorată pătrunderiiîn albii a unor cantităţi mari de apă provenită din ploi, dintopirea bruscă a zăpezii şi a gheţarilor montani, precum şi dinpânzele subterane de apă.

Despăduririle favorizează scurgerea rapidă a apei pe versanţişi producerea unor inundaţii puternice.

În ţara noastră, în ultimii ani, inundaţiile au afectat aproapetoate judeţele ţării. O mareparte din pagubele înregistrate afost datorată extinderiinecontrolate a localităţilor înluncile râurilor şidespăduririlor excesive.

Icebergurile sunt fragmenteuriaşe de gheaţă desprinse dincalotele glaciare sau dingheţarii polari, care plutescîmpinse de vânturi ori decurenţii oceanici. Icebergurilepot fi întâlnite de nave pe circa 20% din suprafaţa oceanelor, fiindun pericol pentru circulaţia maritimă şi pentru platformele marinede foraj şi de exploatare a petrolului.

Cele mai numeroase iceberguri se întâlnesc în emisfera sudică,în apropierea coastelor Antarcticii, de unde pot sa ajungă până la

12

Page 13: HAZARDE NATURALE

40-500 latitudine sudică în oceanele Pacific, Atlantic şi Indian. Înemisfera nordică, cea mai mare parte a icebergurilor provine dinvestul Groenlandei şi se deplasează până spre 480 latitudine nordică.

În Atlanticul de Nord, ei au o formă neregulată, căci sedesprind din blocul de gheaţă al Groenlandei, unde relieful esteaccidentat, în timp ce în emisfera sudică se detaşează din platformacontinentală a uscatului antarctic, având o formă tabulară. Gheţariiantarctici sunt şi mai voluminoşi putând avea o lungime de 350 km şio lăţime de 60 km. Cei din Atlanticul de Nord ajung până la maximum12-13 km lungime şi o lăţime de 5-5,3 km.

În Atlanticul de Nord cei mai mulţi gheţari plutitori (în jurde 1000 pe an) trec prin dreptul insulei Terra Nova. Pericolul celmai mare îl prezintă intervalul aprilie-iunie, iar în emisferasudică, noiembrie-ianuarie.

Apropierea unui gheţar plutitor se anunţă printr-o răcire aaerului şi a apei.

În noaptea de 14-15 aprilie 1912, transatlanticul „Titanic” unadevărat oraş plutitor, cel mai luxos vas de croazieră, care seconstruise până atunci s-a scufundat datorită coliziunii cu ungheţar plutitor. Bilanţul a fost foarte dureros: din totalul de 3201persoane (din care 1885 echipaj şi personal al navei şi 1316pasageri) şi-au pierdut viaţa 1573.

BANCHIZA poate să ajungă la grosimea 3-4 m, dar devine unhazard pentru navigaţie atunci când se extinde rapid şi pune îndificultate, datorită pericolului de blocare, navele de cercetărisau de pescuit oceanic.

VALURILE puternice produse de furtuni sunt periculoase pentrunavigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor. În furtunăvalurile se deplasează în diferite direcţii, cauzând pericole pentruvasele din larg. În unele situaţii este realizat un spectru deinteracţiune în care se combină energia mai multor valuri, cuînălţimi de 8-10 m, a căror rezultantă este periculoasă pentruambarcaţiuni şi pentru platformele petroliere marine (cele din MareaNordului).

Majoritatea valurilor se produc prin frecarea dintre vânt şiapă, atunci când vântul bate deasupra suprafeţei unui ocean.Frecarea pune în mişcare apa de la suprafaţă. Cu cât mai intens vabate vântul, cu atât mai înaltă va fi mişcarea în sus şi în jos avalurilor.

Energia valului descreşte cu îndepărtarea lui de origine. Înfinal, valul devine o mişcare lină, domoală, în sus şi în jos,numită hulă. Un vapor aflat pe hulă se înalţă şi coboară lin. Hulapoate să apară departe de originea valului.

13

Page 14: HAZARDE NATURALE

Un val care a pornit din Antarctica a fost identificat şi s-atransformat în hulă pe coastele Alaskăi, la o distanţă mai mare de10.000 de kilometri de locul de origine.

Valurile transportă aluviuni, cum ar fi nisip sau pietriş, de-alungul coastei, dacă o lovesc sub un anumit unghi.

TSUNAMI - sunt valuri uriaşe produsede cutremurele puternice, erupţii vulcaniceşi alunecări submarine. Ele au lungimienorme, de până la 160 de kilometri, întreo creastă şi următoarea. Se deplasează cuviteze mari, de până la 800 de km/h. Cândun asemenea val atinge coasta, produce maridezastre. Se manifestă ca un perete de apăînalt de 25 de metri, care mătură uscatulpe care îl întâlneşte în cale.

Cele mai numeroae asemenea valuri seproduc în Oceanul Pacific, dar se întâlnescşi în Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şiîn Marea Mediterană.

Pentru preîntâmpinarea efectelorvalurilor tsunami au fost înfiinţatediferite sisteme de alertare a populaţiei,sisteme care funcţionează pe baza datelor transmise cu ajutorulsateliţilor.

Valuri seismice înalte de până la 10 metri, declanşate de uncutremur cu magnitudinea 8,9 pe scara Richter, produs in OceanulIndian, au maturat coastele a şapte ţari asiatice.

HAZARDE BIOLOGICE NATURALE: - sunt reprezentate de epidemii,invazii ale insectelor, boli ale plantelor. Pe lângă pagubeleproduse în agricultură, influenţează negativ asupra degradăriimediului natural.

EPIDEMIILE sunt caracterizate prin îmbolnăviri în masă alepopulaţiei, datorită unor agenţi patogeni cum sunt viruşii,rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele.

Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii şi augenerat milioane de victime, mai ales în Evul Mediu(ciuma bubonică,în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA (SindromulImunodeficienţei Dobândite), determinată de virusul HIV, cutransmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge.

Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă,infestarea apei, aglomerarea gunoaielor menajere, înmulţireaşobolanilor. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile saucutremurele mari, sunt însoţite de pericolul declanşării unorepidemii.

14

Page 15: HAZARDE NATURALE

Măsurile preventive cuprind vaccinarea şi educarea populaţiei,păstrarea igienei în şcoală şi în familie, izolarea focarelor dedeclanşare a epidemiilor, combaterea agenţilor purtători.

INVAZIILE DE INSECTE în special lăcuste, produc pagube mariagriculturii, îndeosebi în Africa, Asia, estul Europei şi în Americade Nord. Ele sunt prolifice, prin numărul mare de larve ce-lgenerează. O tonă de lăcuste consumă zilnic hrana a 250 de oameni.Combaterea lor se poate face prin distrugerea ouălor, utilizareainsecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor delăcustă.Pe lângă lăcuste mai sunt şi alţi dăunători biologici a căroracţiune capătă proporţii catastrofale. Periculoasă este şi căpuşavitelor frecventă în America de Sud, Australia şi Africa de Sud, paraziţiiorezului (Asia de Sud şi Sud-Est), ai bumbacului (America de Nord, de Sud,Orientul Mijlociu) sau omizile. În iunie 1974 o invazie de omizi, într-o regiune a Canadei, a distrus toate ogoarele şi culturile degrădină. Convoiul a format un şir lung de 160 km şi lat de 100 km.Graurii fac anual pagube în agricultura din sudul S.U.A., de câtevamilioane de dolari atacând cerealele, legumele, livezile. Acestepăsări transmit şi o gravă boală respiratorie.

INCENDIILE sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentruactivităţile umane şi determină distrugeri ale recoltelor, ale unorsuprafeţe împădurite şi ale unor construcţii.

Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum suntfulgerele, erupţiile vulcanice, fenomenele de autoaprindere avegetaţiei şi de activităţile omului(neglijenţa folosirii focului,accidente tehnologice, incendieri intenţionate) În perioadelesecetoase, incendiile sunt favorizate adeseori de vânturi puterniceasociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderearapidă a focului.. Şi în ţara noastră, în astfel de perioade seproduc incendii, în localităţi, în păduri şi pe terenuri agricole.

II. HAZARDE ANTROPICE ŞI TEHNOLOGICE:HAZARDELE ANTROPICE:Hazardele antropice sunt fenomene de interacţiune între om şi

natură, declanşate sau favorizate de activităţi umane şi care suntdăunătoare societăţii în ansamblu şi existenţei umane în particular.

Aceste fenomene sunt legate de intervenţia omului în natură, cuscopul de a utiliza elementele cadrului natural în interes propriu:activităţi agricole, miniere, industriale, de construcţii, detransport, amenajarea spaţiului. Ele sunt şi consecinţa conflictelormilitare, mai ales a conflagraţiilor, cum au fost cele două războaiemondiale din secolul al XX-lea. În unele cazuri, cauzele antropogenese întrepătrund cu cele naturale, ca în cazul deşertificării,

15

Page 16: HAZARDE NATURALE

inundaţiilor, etc.Afectarea sau, în unele cazuri, distrugerea mediului determină

o creştere a vulnerabilităţii umane, respectiv pericole potenţialecare pot periclita sănătatea şi, uneori, chiar viaţa, la care seadaugă pagubele materiale.

După durata şi gradul de afectare a mediului, hazarele seierarhizează în:

1. episodice (emisii de poluanţi, care poti fi remediaţi relativuşor);

2. accidentale (sunt hazardele care produc dereglări în desfăşurareaunui proces natural sau antropic şi care se pot remedia într-uninterval de timp scurt);

3. ruptură (produc întreruperea activităţilor prin distrugereamecanismului de funcţionare şi care necesită timp şi resursefinanciare mari);

4. catastrofale (produc schimbări radicale în structura unuiecosistem, sau care pot conduce la dispariţia unei structuri,şi deci, care presupune reconstrucţia pe principii diferitefaţă de cele iniţiale pentru a rezista la alte hazardecatastrofale, cu cheltuieli imense).

În funcţie de activitatea care le-a declanşat, hazardeleantropice se pot structura în tehnologice şi sociale.

A) HAZARDELE TEHNOLOGICE:

HAZARDELE INDUSTRIALE – Această categorie include o gamălargă de accidente, declanşate de om cu sau fără voia sa, legate deactivităţile industriale, cum sunt exploziile, scurgerile desubstanţe toxice, poluarea accidentală, etc.

Asemenea hazarde sunt mai frecvente în industriile chimică şimetalurgică, mai ales în prima, datorită emisiilor de substanţenocive în procesul de producţie şi cantităţilor mari de deşeuri careafectează solul, apa şi aerul.

Amplasarea obiectivelor industriale în văi adânci şi depresiuni,în care se manifestă frecvent fenomene meteorologice cum sunt calmulatmosferic şi inversiunea termică, conduce la stagnarea şi cumulareapoluanţilor şi, în final, la realizarea unor concentraţiipericuloase. Printre cazurile cele mai semnificative sunt:

Pe valea Meusei, afluent al Rhinului, mărginit de coline ce dominăvalea cu 75-100 m şi dotat cu întreprinderi industriale (cocserii,combinate siderurgice, centrale electrice, fabrici de sticlă, deacid sulfuric, de îngrăşăminte chimice, etc), o ceaţă densă şipersistentă ( timp de 15 zile) a provocat, în decembrie 1930,moartea a 60 de persoane şi simptome de otrăvire la câteva mii de

16

Page 17: HAZARDE NATURALE

locuitori.Între 5 şi 8 dec. 1952, factorii climatici (ceaţa, calmul

atmosferic şi inversiunea termică) au determinat o situaţiecatastrofală la Londra. Ca urmare a creşterii bruşte a conţinutuluide anhidridă sulfuroasă ( de peste 20 de ori) şi de substanţe solideaflate în suspensie ( de trei până la zece ori mai mare decât ceaobişnuită), numărul deceselor provocate de faimosul smog londonez afost evaluat la 4 000, iar cel al persoanelor care au avut desuferit, cu mult mai mare.

Accidentul produs la Bhopal,(India) în ziua de 3 decembrie 1984,prin eliminarea accidentală a unui gaz toxic ( izocianat de metil ),provenind de la o uzină de pesticide, s-a soldat cu 6 500 de victimeşi îmbolnăvirea altor 100 000 de persoane ( sterilitate, afecţiunirespiratorii, surzenie temporară, etc.).

În Ucraina, aprilie 1986, (explozia de la Centrala nucleară de laCernobîl a afectat întreaga emisferă nordică, iar numărul victimelorîncă nu se cunosc cu exactitate);

În România, în anul 2000 a avut loc deversarea cianurilor dincadrul industriei minereurilor neferoase de la Baia Mare în râulSomeş, apoi în Tisa şi Dunăre.

TRANSPORTURILE au cunoscut o evoluţie spectaculoasă, corelatăcu creşterea demografică explozivă şi cu dezvoltarea economico-socială. Pe şoselele Terrei aleargă peste 600 de milioane deautovehicule, pe căile ferate circulă câteva sute de mii deterenuri, în aer se află simultan câteva mii de avioane, fluviile şimările planetei sunt străbătute de mii de vapoare. Aceastăactivitate implică existenţa unor riscuri variate, atât pentrumediul înconjurător, cât şi pentru societatea umană.

Caracterul de hazard ale acestora rezidă în:1. Poluarea permanentă a aerului, cauzată de mijloacele de

transport, care, numai la nivelul Europei, sunt răspunzătoare pentru69% din emisiile de CO, 63% NO2, 30% compuşi organici volatili şi 1%SO2.

2. Pierderi de vieţi omeneşti. Pentru Europa, transporturile, înspecial cele rutiere, reduc durata normală de viaţă cu 40 de ani, depatru ori faţă de cancer.

3. Poluarea cu substanţe periculoase a solului şi mai ales aapelor. Cele mai severe hazarde sunt cele legate de transportulproduselor petroliere

Transporturile rutiere au cunoscut cea mai amplă dezvoltare, întretoate categoriile de transporturi, derulându-se pe 15 milioane de kmde drumuri modernizate, fără a lua în calcul imensa reţea stradalădin aşezări şi drumurile nemodernizate. Această categorie detransport este apreciată ca fiind de circa zece ori mai periculoasă

17

Page 18: HAZARDE NATURALE

decât transportul feroviar ori cel aerian, cauzele accidentelorfiind legate de: viteza excesivă, consumul băuturilor alcoolice,oboseala la volan, dificultatea traseelor în anumite zone,defecţiuni ale mijloacelor de transport, supraaglomerareadrumurilor, etc.

Transporturile feroviare. Impresionanta reţea feroviară ( circa 1 600000 km ) – dominată de magistrale transcontinentale, cu lungimi demii de km – ,creşterea vitezei de deplasare ( în unele cazuri la200-300 km/h), dificultăţile traseelor străbătute, erorile desemnalizare şi alţi factori fac ca accidentele în domeniu să fiefoarte grave, cu atât mai mult cu cât numărul pasagerilor esteridicat şi volumul mărfurilor foarte mare.

În ultimele decenii, catastrofe feroviare s-au înregistrat atâtîn ţări în curs de dezvoltare ( în India, Brazilia, Mexic ş.a.) câtşi în ţări dezvoltate ( Germania, Belgia ş.a.).

Transporturile navale prezintă riscuri mai mari în cazultransporturilor maritime ( datorită tonajului mare al navelor),decât în cazul celor fluviale.

Transporturile maritime se practică pe distanţe lungi, fiindesenţiale în schimburile comerciale intercontinentale. Cele maigrave şi cu cele mai mari consecinţe sunt accidentele petrolierelor,a doua jumătate a secolului al XX-lea fiind marcată de un întreg şirde asemenea catastrofe, între care: „ Torrey Canyon” ( 18 martie1967), „ Arizona Standard” şi „Oregon Standard” ( 18 ianuarie 1971,s-au ciocnit în Golful San Francisco), „Amoco Cadiz” ( 18 martie1978) ş.a. „Torrey Canyon” a deversat 100 000 tone de petrol, iar„Amoco Cadiz” o cantitate aproape dublă, ambele dând naştere unor„maree negre”, care s-au abătut asupra ţărmurilor, urâţind peisajul,distrugând flora şi fauna, alungând turiştii.

Transporturile aeriene au revoluţionat comunicaţiile la maridistanţe, fiind esenţiale pentru deplasarea pasagerilor. Deşi suntconsiderate cele mai sigure, par mai periculoase decât alte mijloacede transport întrucât accidentele aviatice sunt intens mediatizate.

HAZARDELE AGRARE rezultate prin extinderea terenurilor agricole,au modificat peste 40% din suprafaţa uscatului.

Este evident faptul că ecosistemele naturale se reduc din ce înce mai mult, în bună măsură datorită necesităţilor impuse dedezvoltarea demografică şi economică a omenirii. În fapt, cuexcepţia câtorva întinse regiuni naturale, între care Arctica,Antarctica, unele zone deşertice, ale pădurii tropicale ori aletaigalei, există o alternanţă a mediilor transformate antropic cucele naturale.

Unele medii naturale au fost chiar radical transformate antropic:se apreciază că circa două cincimi din întinderea de aproape 150

18

Page 19: HAZARDE NATURALE

milioane de km2 ai uscatului planetar au fost puternic modificate deactivităţile umane: agricultură, extinderea aşezărilor, activităţiproductive, etc. Numai în ultimele trei secole a fost despădurită osuprafaţă de 6 milioane de km2, terenurile agricole s-au extins cu 22milioane de km2, iar terenurile umede s-au restrâns cu 1,6 milioanede km2. Mai mult, peste o şesime din suprafeţele agricole ale Terreiau devenit marginale sau improprii unei exploatări regulate.

Agricultura intensivă a contribuit în mare măsură la unele dinstricăciunile pe care oamenii le-au produs mediului înconjurător.

Nutreţurile relizate cu ajutorul fertilizatorilor chimici şiinsecticidelor sunt spălate de ploi în sol, dar acestea distrug nudoar vătămătorii ci şi ecosistemul natural. Dezvoltarea unor fermemari înseamnă şi reducerea habitatelor naturale prin distrugereazonelor împădurite din preajmă.

Potrivit evaluărilor efectuate de instituţii specializate aleO.N.U., procesele de degradare a solurilor sunt evidente pe circa 2milioane de hectare, fiind datorate unor cauze diferite: eroziunea prinapă (56%), eroziunea prin vânt (28%), degradarea chimică (12%), degradarea fizică(4%).

Există şi o eroziune datorată sau favorizată nu de absenţa apei,ci tocmai de prezenţa acesteia: eroziunea pluvială, rezultat al acţiuniiprecipitaţiilor pe un sol neprotejat.

Degradarea terenurilor apare şi în cazul despăduririlor neraţionale şial păşunatului excesiv. Unul din primele exemple din istorie l-a oferitGrecia, degradarea pământurilor sale începând cu milenii în următocmai datorită unor defrişări exagerate şi a unui păşunat excesiv.Iar în timpurile noastre, cel mai concludent exemplu îl reprezintădegradarea terenurilor din Sahel – zona care face trecerea întremarele pustiu Sahara şi savanele africane – care a fost accentuatăde supraîncărcarea terenurilor, având o vegetaţie săracă, cu mariefective de ovine, caprine, cămile.

De asemenea, irigaţiile constituie o cauză importantă a degradăriisolului, făcute în mod neraţional, aceasta provoacă salinizarea (cade exemplu în Câmpia Indului, valea Eufratului, nord-estul Brazilieietc.), fie excesul de umiditate.

HAZARDELE COMERCIALE sunt legate de comerţul cu produse/deşeuritoxice şi radioactive.

Problema depozitării deşeurilor toxice a fost adusă în centrulatenţiei la începutul anilor 1970 în localitatea Love Canal, înapropierea cascadei Niagara, S.U.A. Acolo a existat un număr crescutde nou născuţi cu diferite invalidităţi, iar numărul cazurilor decancer era şi el în creştere.

Deşeurile trebuie să fie transportate până la amplasamentulfinal, ceea ce poate implica trasee lungi parcurse pe căi rutiere,

19

Page 20: HAZARDE NATURALE

ferate sau maritime. Rutele parcurse de deşeurile toxice suntrareori făcute publice. Încărcăturile sunt transportate cu trenurisau camioane noaptea, atunci când şoselele şi căile ferate nu suntaglomerate.

Companiile britanice sunt printre liderii procesării sau“stocării” deşeurilor toxice. În 1975, aproximativ 5000 tone degunoaie şi deşeuri au fost importate pentru a fi neutralizate înMarea Britanie. Câţiva ani mai târziu cantitatea crescuse la 20000de tone, din care un sfert era catalogată toxică.

În Stewartbz din Bedfordshire, în Anglia, operatorii producelectricitate din gazele provenite din descompunereadeşeurilor.

În cariera Czmrhzdceirw , Ţara Galilor, sunt îngropate acestepachete cu deşeuri periculoase, aduse din Austria. Acest gende depozitare nu a fost permis în Austria la acea dată şi, deatunci, a fost interzis şi în Ţara Galilor.

Cargoul Karin B a ajuns pe primele pagini ale ziarelor în 1988când a navigat îndelungat cu o încărcătură de deşeuri toxicepe care nimeni nu o accepta.

B. HAZARDELE SOCIALE:CONFLICTELE MILITARE sunt hazarde premeditate în timp de pace

prin pregătirea arsenalului militar şi, mai ales, prin testelenucleare efectuate în S.U.A., Rusia, China sau apărute din cauzadisputelor politice scăpate de sub control.

Istoria omenirii a înregistrat numeroase conflicet militare,însă cele care au avut loc în secolul XX au cuprins aproape întreagaplanetă (primul şi al doilea război mondial, numeroase războaielocale), fie că s-a desfăşurat în unele areale ale Terrei, undeutilizarea arsenalului avansat tehnic a condus la apariţia unorcatastrofe ecologice (Vietnam – gaze defoliante, incendii şicontaminări cu petrol, mine în Golful Persic, Iugoslavia etc.)

Armele aflate în prezent în arsenalul militar al unor state sauîn proiect de a fi realizate (de exemplu, bomba cu neutroni), pelângă care bombele atomice aruncate la Hiroshima şi Nagasaki înaugust 1945 fac o figură ştearsă, creează, pentru prima dată înistoria omenirii, pericolul unei ameninţări de distrugere totală avieţii de pe planeta noastră, de dispariţie posibilă a specieiumane.

TERORISMUL. Termenul terorism însemană acte de violenţă comise deopozanţi ai unui stat, care operează în grupuri restrânse, secrete.Cuvântul implică de asemenea faptul că teroriştii nu desfăşoară ocampanie pur militară, ci încearcă să tulbure viaţa normală a uneisocietăţi, folosind tactici ce pun în pericol sau ţintesc

20

Page 21: HAZARDE NATURALE

intenţionat oameni obişnuiţi. În cazuri extreme, avioane civile saucentre comerciale sunt aruncate în aer, sau ostatici nevinovaţi suntucişi dacă cererile răpitorilor sunt refuzate.

Terorismul a devenit o problemă mondială. Grupările de stângaau devenit active în Europa, SUA, Japonia şi în multe zone aleAmericii de Sud. Palestinienii, învinşi în războiul de Şase Zile(1967), au înfiinţat Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP)cu scopul de a lansa atacuri teroriste asupra Israelului.

Campania pentru drepturi civile din Irlanda de Nord (1968) adus la acte de violenţă şi la reinstaurarea IRA în calitate de forţămajoră în provincie, acesteia opunându-i-se în cele din urmă altegrupări teroriste.

Naţionalismul şi religia erau din ce în ce mai puternice.Nemulţumirile etnicilor au dus la înfiinţarea Panterelor Negre înSUA, al Tigrilor Tamili în Sri Lanka ş. a.

Terorismul a luat proporţii îngrijorătoare : Atentatele de la 11 septembrie 2001, din Statele Unite, cele

mai sângeroase din istorie, au fost comise de 19 membri aigruparii al-Qaida, care au deturnat patru avioane şi le-auprabuşit peste World Trade Center si Pentagon. Atacurile s-ausoldat cu 2.978 de morti, 2.749 de persoane fiind ucise la NewYork. Turnurile Gemene ale World Trade Center, cele mai înaltedin New York, au fost lovite de avioanele deturnate deterorişti, la un interval de câteva minute.

Lockerbie, un oraş scoţian, a fost scena celui mai maredezastru aerian din Marea Britanie, când un avion Boeing 747 afost aruncat în aer de o bombă a teroriştilor în 21 decembrie1988. Nu au fost supravieţuitori, printre cele 270 de victimes-au numărat şi locuitori ai oraşului ucişi în urma căderiirămăşiţelor avionului. Investigatorii au acuzat Libia că ar fipus la cale atentatul.

Gherilele arabe au luat 11 ostatici israelieni în timpulJocurilor Olimpice din 1972. Toţi ostaticii, cinci teroriştişi un poliţist, au fost ucişi într-o confruntare armată înaeroportul din apropiere.

În 1983, în Beirut, 170 de marinari americani au fost ucişicând un camion încărcat cu explozibil a intrat într-o cazarmăa marinei americane. Două minute mai târiu, un atac similarasupra membrilor Forţei Internaţionale pentru Păstrarea Păciiaflaţi într-o altă clădire, a provocat moartea a 70 depersoane.

11 aprilie 2002: Tunisia. 21 de persoane, inclusiv 14 cetăţenigermani, şi-au pierdut viaţa într-un atentat sinucigaşîmpotriva unei sinagogi din Djerba. Atacul a fost revendicat

21

Page 22: HAZARDE NATURALE

de un important responsabil militar din Al-Qaida. Atac asupra unei şcoli din Beslan, în toamna lui 2004, soldat

cu moartea a zeci de copii şi cadre didactice.CONFLICTE SOCIALE conflictele sociale de masă, epurările etnice

sunt deosebit de numeroase.Termenul “etnic” descrie adesea un grup de oameni care au

sentimentul unei apartenenţe comune, bazată pe istorie, obiceiurisau mod de viaţă. Simţul identităţii defineşte cel mai bine grupuletnic, dar poate fi accentuat de aceeaşi limbă, religie, culoare apielii sau un statut comun de clasă sau de castă.

Conflictele etnice pot apărea oricând, deoarece, de-a lungulmileniilor, oamenii s-au amestecat unii cu alţii.

Exemple de astfel de conflicte sunt:Provincia Kosovo din Iugoslavia (etnicii albanezi de religie

islamică contra sârbilor de religie ortodoxă)În Sudan, conflict etnic şi confesional între populaţia arabă,

de religie islamică, din nordul ţării, şi populaţia negroidă, dereligie creştină, din sudul ţării ;

Imigranţii din Caraibe sosesc la Southampton, la începutulanilor 1960. Mulţi oameni de culoare credeau că străzileLondrei sunt « pavate cu aur » dar în schimb au dat de rasismşi ostilitate.

Dezintegrarea Iugoslaviei din 1990 a dus la un războiinteretnic terifiant între sârbi, croaţi şi musulmani.CRIMINALITATEA ŞI CONSUMUL DE DROGURI – au devenit probleme

sociale cu răspândire în lumea întreagă.Abuzul de droguri implică consumul de droguri a căror utilizare

este ilegală, cu excepţia scopurilor medicale, mai ales dacă acestadevine un mod de viaţă, obicei sau dependenţă.

Consumul de droguri este o activitate de mare risc. Uneledroguri pun direct sănătatea în pericol, atunci când sunt consumateîn cantităţi tot mai mari pentru a atinge starea de bine. Optimismulartificial şi iluzia menţinerii autocontrolului sunt şi elepericuloase deoarece afectează raţionamentul. Cel mai mare pericoleste acela că utilizatorul nu va avea banii pentru a-şi plăti viciulşi a avea un mod de viaţă normal şi se va da bătut, intrând într-olume dominată de droguri unde crima şi prostituţia sunt singurelemodalităţi de continuare a vieţii. Astfel, consumatorul devine nudoar o persoană nefericită ci şi o problemă socială.

O opţiune practică de a preveni vânzarea drogurilor prinarestarea aşa-numiţilor “dealeri” sau prin interceptarea mărfii înmomentul intrării în ţară.

Problema drogurilor este intensificată de sărăcia statelor încurs de dezvoltare, problemele sociale din ţările dezvoltate şi de

22

Page 23: HAZARDE NATURALE

crima organizată. Soluţiile rapide şi facile rămân evazive.

Stănescu Laura

Bibliografie:Claudiu Giurcăneanu – Înfruntând natura dezlănţuită,Arborele lumii – Planeta pământ,Manualul de geografie, clasa a XII-a, ed. Humanitas.

23