-
FONTES HISTORIAE DACO-ROMANAE, VOL IV. MARGINALIA
Preot prof. dr. Vasile V. Muntean
Abstract. Like the previous books, the present one, the fourth
from Fontes Historiae Daco-Romanae, published in the Romanian
Academy Publishing House in 1982 (ed. H. Mihăescu et alii) is very
useful to the historians because of the numerous information it
contains, authentic sources for the History of the Romanians. This
is the reason why this work has recently been introduced on the
internet. Just in case this work will be republished in a usual
format, the present study refers to the Greek texts excerpted and
the Romanian version and corrects some translation inaccuracies,
including the main printing errors. Evidently, the rectifications
made do not diminish the intrinsic value of this comprehensive
anthology.
Keywords: the History of Romania, the northern and southern
Danubian Romanians, links with Byzantium, corrections of terms and
expressions.
Rezumat. Ca și volumele anterioare, volumul actual, al IV-lea
din FHDR, publicat în Ed. Academiei Române în 1982 (ed. H. Mihăescu
et alii), este foarte util istoricilor datorită numeroaselor
informații ce le cuprinde, autentice surse pentru Istoria
românilor. Pe acest motiv, recent lucrarea de față a fost introdusă
pe internet. În eventualitatea unei reeditări în format obișnuit,
studiul prezent are în vedere textele grecești excerptate și
versiunea românească, îndreptând unele inexactități de traducere,
inclusiv principalele erori de tipar. Evident, rectificările în
cauză nu scad valoarea intrinsecă a acestei cuprinzătoare
antologii.
În Introducere, prefațatorul (indicat nominal doar la Cuprins,
p. 585), într-o
expunere informată și echilibrată, subliniază importanța
izvoarelor din această culegere pentru Istoria Românilor.
Neîndoielnic, este lăudabil efortul editorilor de a selecta sursele
diacronice referitoare la românii de pretutindeni și de a le
prezenta într-o frumoasă limbă românească. A nu se uita, însă, că
orice demers uman – mai ales de acest fel – nu poate fi impecabil,
ci numai perfectibil. În anul 1983, pregătind disertația doctorală
sub îndrumarea regretatului Prof.
-
144 Altarul Banatului
Alexandru Elian, am corijat o informație preluată din FHDR, IV,
privitoare la românii balcanici. Reputatul elenist și bizantinolog
mi-a aprobat îndreptarea respectivă, zicându-mi că ”sunt și alte
greșeli” în acel tom 1. Recent, având mai mult timp la dispoziție,
am verificat aproape literal varianta elină și cea română,
înlăturând scăpările sau inadvertențele mai deosebite, și aceasta
spre folosul în primul rând al cercetătorilor, al medieviștilor.
Precizez că în dezba-terea de față voi respecta, pe cât e posibil,
ordinea paginilor din volumul de care discutăm.
Noul tratat academic de Istoria Românilor se referă la invazia
mongolă din 1241-1242 2, nu la „năvala tătarilor” (p. VI). Pe urmă,
aserțiunea că românii nord-danubieni sunt atestați documentar de
către Moise Chorenați (tot p. VI), nu se confirmă. Încă din anul
1984 3 mi-am format convingerea că Anania Șirakați, tot un armean,
este autorul acelei Geografii ce amintește de Balak (= Țară
românească) în stânga Dunării 4. Între termenii de obârșie
medio-grecească intrați în limba noastră, coordonatorul principal
al volumului a inclus în p. VII și sintagma traistă, cuvânt
moștenit (paralela albaneză: strajcë) 5, în elină τράϊστο, care
însă este un împrumut grecesc din româna sud-dunăreană, ca și
cuvântul cătun, cum vom vedea mai încolo. Cu toate acestea, e
salutar faptul că deja în aceeași p. VII se dau echivalențele
pentru Ungrovlahia – Țara Românească, pentru
Maurovlahia/Bogdania/Rusovlahia – Moldova. Era de așteptat însă ca
din pagina următoare să nu mai întâlnim aceste numiri medi-evale,
ci Țara Românească, Moldova, cum de altfel încep să apară aceste
state, sub ultima formă, mai spre finele volumului prezent. În p.
VIII s-a vorbit de mitropolia din stânga Dunării de la 1359; de
notat că anterior acelui an – cum demonstrează ultimele
investigații - a ființat un scaun episcopal ortodox la Curtea de
Argeș 6. În p. XII (r. 1 de sus), după Acta et diplomata lipsește
deter-minativul Graeca la această antologie prețioasă (reeditată la
Atena-Aalen în 1968).
1 Byzantium and Romanians, București 2009, p. 120, n. 76;
Miscellanea, Sibiu 2017, pp. 207-208.
2 V. Spinei, în Istoria Românilor, III, București 2001, p. 438
sqq.3 V. Muntean, Miscellanea, p. 221.4 Idem, Contribuții la
istoria Banatului, Timișoara 1990, pp. 65-66 (cu comentar și
literatură
de specialitate); inserarea lui Balak în Geografia armeană nu
este mai târzie de secolul al IX-lea. A se vedea și The Geography
of Ananias of Širak: Ašxarhacʼoycʼ. The Long and the Short
Recensions. Introduction, Translation and Commentary by R. H.
Hewsen, Wiesbaden 1992; același, Seventh Century. Geography
Attributed to Ananias, Delmar - New York, 1994. În medalionul
„Ananias of Shirak”, din Encyclopedia Iranica (online ed., 2018),
citim că Geografia în cauză i se atribuie lui Anania Șirakați, dar
- „confusingly” - se atribuie și lui Moise Chorenați.
5 A. Vraciu, Limba daco - geților, Timișoara 1980, p. 114; V.
Muntean, Contribuții..., p. 35.6 D. I. Mureșan, Philothée Ier
Kokkinos, la Métropole de Hongrovalachie et les , în Istorie
bisericească, misiune creștină și viață culturală, II, Galați 2010,
p. 347 sqq. (în continuare: IMV).
-
145Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
În locul elinilor de la titlul fragmentului din Macarie
Magnesianul (p. 3) trebuia scris păgânilor, traducere
interpretativă acceptată de renumiți specialiști 7. Adverbul
„niciodată” este în plus; se va înlocui cu pronumele “nimeni”. Apoi
ἔτι, οὖν, ἀλλά nu s-au mai tălmăcit, fără a fi afectat totuși
mesajul esențial al pasajului excerptat. După macrobii e necesară o
paranteză dreaptă. Se impune, după aceea, o majusculă la
evanghelie. La sfârșitul pasa-jului, „desparte” se va exclude
pentru „mărginește”. La fel, în loc de „rătăcitori” propun „nomazi”
(ca și în original). Ca sursă istorică, Macarie din Magnesia
(astăzi Manisa din Turcia asiatică) recent a fost rediscutat
largo 8.
În p. 5 se redă o parte din enkomion-ul (elogiul) dedicat Sf.
Dimitrie. În preliminarii trebuia arătat că martirul nu era din
Tesalonic, ci din Sirmium-Mitrovița, iar tesalonicenii l-au adoptat
ulterior (detalii voi oferi în alt loc). În rândul 3 de jos (text)
măreția se va substitui cu mărimea (μέγεθος).
În legătură cu românii din Calcidica 9 (p. 7), e de remarcat că
se pot aduce – în privința traducerii – unele îmbunătățiri: acei
εἰκονομάχοι („luptători împotriva icoanelor”) puteau apărea – în
tendința brevilocvenței - ca iconoclaști, pe urmă „epoca” (καιρός)
ca oportunitate/ocazie 10. Câteva cuvinte, de mai mică importanță,
n-au mai fost tălmăcite. Cât despre etnonimul „romei”, se cuvenea
clarificat în aparatul critic. Și o ultimă subliniere: fragmentul
de față a fost împărțit în două fraze; trebuia respectată structura
originalului.
Ca și alte antroponime bizantine, imperatorul Nicephoros (p. 9)
în volumul precedent este însemnat Nichifor 11, lucru firesc.
Datorită împrejurării că sunt întrebuințate două sisteme de citire,
reuchlinian și erasmian, nu s-a ajuns la o armonie în redarea
numelor proprii (de persoane sau de localități). Nici Îndreptarul
ortografic și ortoepic al Academiei nu s-a respectat întotdeauna,
încât la Indice se constată unele situații insolite; le voi semnala
pe cele mai de seamă, în încheierea actualului articol.
Deoarece este un termen specific – e vorba de strateg ce apare
în această lucrare la p. 39 (în românește, cum se știe, avem și
strategie) – era de așteptat
7 N. Iorga, Istoria vieții bizantine (trad.), București 1974,
p. 298; M. Psellos, Cronografia (trad.; note de N.-Ș. Tanașoca),
București 1998, p. 212, n. 2; I. G. Coman, Patrologie, III,
București 1988, p. 108; H. Chadwick, The Church in Ancient Society,
Oxford 2001, p. 228: traduce titlul scrierii Sf. Atanasie
Alexandrinul “Împotriva elinilor” astfel: Against the heathen.
8 M. Cățoi, Valoarea informației lui Macarie Magnes pentru
creștinismul de la Dunărea de Jos la cumpăna dintre secolele IV-V,
în IMV, I, Galați 2009, pp. 63-86.
9 A se vedea și reflecțiile lui P. Năsturel asupra acestor
vlahorinhini, în studiul său Les Valaques de lʼespace byzantin et
bulgare jusquʼ à la conquête ottomane, în vol. Les Aroumains, Paris
1989, p. 51. O traducere - ghidându-se după W. Tomaschek - a dat și
Mihai Eminescu; cf. V. Muntean, Spiritualitate bizantină și
românească, Timișoara 2004, p. 102 (cu comentariu și
bibliografie).
10 H. Liddel, R. Scott, Greek - English Lexicon (abreviat:
GEL), reed. H. Stuart Jones et alii, Oxford 1966, p. 859; G. Lampe,
A Patristic Greek Lexicon (prescurtat: PGL), Oxford 1978, p. 693;
M. Bailly, Dictionnaire grec - français11 (abreviat: DGF), Paris
1928, p. 1000.
11 Fontes Historiae Daco-Romanae (= FHDR), III, ed. Al. Elian
și N. -Ș. Tanașoca, București 1975, p. 561, sub voce.
-
146 Altarul Banatului
ca și în pp. 11, 13 et alibi să vedem în loc de „comandanți”,
strategi 12. De asemenea, în p. 11 (n. 1) se va consemna fără
greșeală tratatul, iar la n. 2 se va scrie Crimeea (nu Crimea).
Chiar cuvântul „temă” (ibidem) era recoman-dabil să se explice mai
bine decât s-a făcut în p. 29, n. 2, thema nefiind o familiară
regiune, ci o unitate administrativ-teritorială și militară în
același timp 13. La p. 15, între scrisoarea nr. 23 și cea cu nr.
183 era indispensabil un spațiu și a se comunica din nou
cititorului că adresantul ultimei epistole este împăratul bizantin
Constantin VII. În cadrul acestui text tradus, numele țarului
bulgar Simeon nu se observă, în plus este epitetul ciumatul ce
n-are corespon-dent în original; ἀποστάτης nu semnifică dușman, ci
renegat 14. După aceea, ἐπίνoια nu înseamnă nebunie (tot p. 15, r.
5 de jos), ci născocire/șiretlic 15. Împăratul constantinopolitan e
numit fiu de către patriarhul ecumenic; în paran-teză dreaptă
trebuia adăugat duhovnicesc. Și locuțiunea „că-l înfruntăm pe
Dumnezeu” trebuie emendată în felul următor: „dacă nu îl disprețuim
pe Dumnezeu” (εἰ μὴ καταφρονεῖται Θεός) 16. La subsol (n. 5) Tisa e
calificată fluviu, pe când în Le Petit Larousse 17 apare ca
râu.
În p. 17, referitor la tratatul de strategie al lui Urbicius,
expresia dublă munci grele mai potrivit s-ar traduce – întâi – prin
osteneli, iar în al doilea rând, prin sforțări (sg. κάματος) 18.
Etnonimul saraceni, sau sarazini, trebuia lămurit subliniar, ei
fiind maurii 19. La rândul său, cuvântul sălbateci (tot p. 17 et
passim) se va retipări sălbatici, adjectivul în cauză provenind din
limba latină: salvaticus. În aparatul critic (la n. 1) se va adăuga
știrea că unii autori datează opera Arta militară la începutul
veacului VIII 20; la n. 7 vom citi Șapor (nu Sapor). Heraclea (p.
19) se scrie cu doi e: Heracleea. Întrucât Euagrios (p. 21) e
cunoscut de cercetătorii români și străini ca Evagrie 21, apreciez
ca adecvată forma din urmă.
În p. 23 (ultimul r. din text), Bizanțul se va echivala – în
paranteză dreaptă – cu Constantinopolul. Să amintesc că sigillia
(din p. 24), înscrisuri prevăzute obișnuit cu peceți, pot fi și
împărătești, și patriarhale 22. Privitor la Prima Justiniana (p.
25, nr. 3), a se parcurge deocamdată un documentat material ce
12 Detalii despre strateg, în The Oxford Dictionary of
Byzantium (= ODB), III, ed. Al. Kazhdan et alii, New York – Oxford
1991, p. 1964.
13 ODB, III, pp. 2034-2035.14 L. Petrițis, Dicționar grec -
român, București 1976, p. 100.15 GEL, p. 648 (invention,
device).16 PGL, p. 726: καταφρονέω = desprise. 17 Nouvelle
έdition, Paris 1995, p. 1714.18 DGF, p. 1014.19 Dicționar italian
- român2, București 1971, p. 760.20 A. Armbruster, Romanitatea
românilor. Istoria unei idei2, București 1993, pp. 25 și 297.21 R.
Rus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul
mileniu, București 2003, pp.
255-256; ODB, II, p. 761.22 ODB, III, pp. 1283-1284.
-
147Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
i s-a închinat în 1987 23, iar relativ la structura ecleziastică
a românilor sud-danubieni, bibliografia din n. 5 se va completa cu
studiul lui P. Năsturel ce a tratat și acest subiect 24. Tot
referitor la dispoziția imperială a lui Vasile II Bulgaroctonul (la
fel, p. 25, nota introductivă), se pot întregi datele referitoare
la organizarea eclesială a românilor balcanici cu starea
bisericească din Banatul istoric, în documentul respectiv fiind
menționat castrul Tibiskos, după toate probabilitățile Timișoara de
azi 25. Fragmentul în grecește l-am reprodus în teza de doctorat,
unde am identificat toate așezările pomenite în actul
vasilian 26.
În ce privește pasajul despre administrația bizantină la Dunărea
de Jos (p. 27), în transpunerea românească numele Aaron e absent,
în timp ce titlurile sau calitățile personajelor amintite (bunăoară
proedru, magistru) nu sunt elu-cidate decât într-un unic caz
(domestikos ton scholon). Ducelui Aspracaniei, pe nume Pacratios, i
se atașează - exagerat - apelativul augustul; locuțiunea „Πακρατίου
βασιλέως” îndeamnă mai curând a se accepta interpretarea de
basilikos anthropos 27, pentru că augustus indica un atribut
acordat suveranilor.
După noile îndrumări ale Academiei, formulele de tipul: domnia
mea, (p. 29 el alia), măria ta (p. 103), smerenia noastră (p. 225)
etc., se scriu cu inițiale majuscule. Deoarece thema s-a mai
explicat anterior, în ceea ce privește Moglena (pp. 29 și 31) –
renunțîndu-se la provincie –, ea poate fi precedată de thema.
Termenii hartular și sebast 28 (p. 31) ar fi trebuit să fie luați
în seamă. În ultimul § de jos, varianta românească are marele
logofăt; e vorba, totuși, de megas logariastes – oficial
financiar 29. În aceeași p. 31, n. 4, se conchide – în privința
vlahilor din Moglena – că numele Stan, Rimnița, Radu, Cravița sunt
de obârșie slavă, iar Peducel de origine latină. La rându-i, P.
Năsturel susținea întemeiat că nume ca Radu, Stan și mai ales
Păducel confirmă trăsătura lor românească 30. După decretul
împăratului Alexie I Comnenul (pp. 29-31), consider că era necesar
să se fi copiat pasajul din Alexiada Anei Comnena
23 H.-D. Döpmann, Zur Problematik von Justiniana Prima, în
Miscellanea Bulgarica, 5, Viena 1987, pp. 221-232. Vezi și ODB, II,
p. 1085: sunt unele afirmații neîntemeiate, precum și la S. Turlej,
Justiniana Prima, Cracovia 2016, pp. 47-86. Un studiu, ce i-am
dedicat acestei instituții, se află sub tipar.
24 Les Valaques…, p. 73 și urm. 25 V. Muntean, Monografia
Arhiepiscopiei Timișoarei, I, Timișoara 2012, pp. 40-41.26 Idem,
Byzantium..., p. 57. Vezi și I. D. Suciu – R. Constantinescu,
Documente privitoare la
istoria Mitropoliei Banatului, I, Timișoara 1980, p. 21:
termenului parohii îi lipsește un i. 27 ODB, I, p. 266. Despre
Vasile Apokapes, vezi și FHDR, III, pp. 61 și 69; V. Mărculeț,
Thema
Paristrion-Paradunavon, Mediaș 2008, p. 62 sq.28 ODB, I, p.
416; III, pp. 1862-1863: conceptul augustus a condus la sevastos =
venerabil
(epitet onorific, inițial). A se vedea și M. Andreev,
Vatopedskata gramota, Sofia 1965, p. 181.29 ODB, II, pp.
1244-1245.30 A se revedea vol. Les Aroumains (cit. supra, la n.
9), p. 58.
-
148 Altarul Banatului
(VIII, V, 2) privind cei 5.000 de munteni care au trecut de
partea lui Alexie, în conflictul cu pecenegii din anul 1091 31.
Pe motiv că Țara Sfântă apare ca Israil (în p. 33), acest Israil
este eliminat la Index, acolo fiind inventariat numai Israel. În
ultimul rând de jos, în loc de „al lui Avraam” se va lectura „ai
lui...” Structura lingvistică „înalt în cugetare” (din p. 35,
secția Scrisori) nu satisface deplin; γνώμη, aici, are semnificația
de judecată. În ultimul rând de jos (text), împărate trebuie
încadrat între virgule (fiind la Vocativ), iar pentru „așadar” nu
se află acoperire în original (acolo lipsește ἄρα). În p. 39
(mijloc), nu satisface - ca tâlcuire - „privirea de oștean”, ci cea
„de strateg” (στρατηγικόν). Tot în p. 39, r. 4 de jos, între colo
și colo, se va pune o cratimă.
Románia din p. 44 putea fi reprodusă întocmai în versiunea
românească, iar „împărăția romeilor” să treacă sub linie. Cei doi
νῦν n-au mai fost redați în românește, pesemne că precizarea
inițială „În aceste timpuri...” s-a considerat suficientă. Iisus e
scris cu un i (doar în p. 461 este cu doi), pe când alte persoane
sacre – în diverse locuri – apar și cu inițială minusculă 32.
Purpura, sau porfira, din p. 47, trebuia analizată, cu detalierea
că exista o încăpere în palatul împă-rătesc din Bizanț, îmbrăcată
în porfir, unde nășteau basilisele; de aici, epitetul imperial
Porfirogenetul 33. Mai trebuia relevată semnificația ausonilor și
acum (ibid.), nu doar la Indice. În loc de „zingănitul” (de fapt
zăngănitul) arcului din aceeași p. 47, aș spune lovitura (κτύπoς în
idiomul elin) 34. Chiar dacă sub raport etimologic protivnic 35 (p.
49, rubrica de sus, Despre sciți) e justificabil, azi se folosește
în vorbire potrivnic. În § următor, n-aș privi pe regele David ca
și cântăreț, ci mai degrabă ca psalt.
Πρους din p. 50 se va schimba cu ὃρους. Ediția utilizată (p. 51)
conține, în titlu, două cuvinte copiate greșit: „grosstenteils
uzm”; corectate: grösstentheils zum. In subsidiar, aghioriții din
original (tot p. 50) pot fi transcriși și în românește fie așa, fie
ca athoniți. Este regretabil că termenul traco-dac katunai 36 din
p. 52 s-a înlocuit în varianta românească cu unități (p. 53). Acest
cuvânt autohton a intrat în elină și ca substantiv, și ca verb (p.
182). Mănăstirea aghiorită Karakallos (p. 53, r. 7 de jos) se cădea
a fi redată drept Karakala 37,
31 FHDR, III, p. 548 (Nota adițională); Ana Comnena, Alexiada
(trad.), II, București 1977, pp. 17-18, n. 1: B. Leib – primul
editor al celebrei scrieri – afirmă că sunt vlahi (notă de N.-Ș.
Tanașoca).
32 Compară cu studiul lui P. Năsturel, Le Christianisme roumain
à lʼépoque des invasions barbares, în IMV, II, p. 23.
33 ODB, III, p. 1071.34 L. Peținis, op. cit.,p. 266.35 I.
Negrescu, Limba slavă veche, București 1961, p. 396.36 Vezi și
comentariul lui P. Năsturel, Les Valaques..., p. 71, plus I. I.
Russu, Etnogeneza româ-
nilor, București 1981, pp. 290-292.37 P. Lemerle, Le monde de
Byzance, V. R., Londra 1978, cap. XVIII, p. 428.
-
149Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
ori Karakallu 38. Iezechia n-a fost împărat (p. 55, § 1 de sus),
ci numai rege 39. În aceeași pagină (r. 9 de jos; vezi și p. 57),
greșeala trebuie înlăturată, fiindcă ἁμαρτία înseamnă păcat 40.
Sintagma „mărturia a doi oameni” (p. 57, r. 2 de sus) e preluată
din Matei 18, 16. Nici εἰς βάθυνον (din p. 56) nu s-a tălmăcit
mulțumitor: în prăpastie; trebuia: în groapă 41. Pe urmă ὄξος (p.
56) nu are sensul de oțel, ci de oțet (eroare de tipar). Prefer să
traduc ἀγενείους καὶ εὐνούχους prin spâni și eunuci, și nu ca
”oameni nevrednici și scopiți” (p. 59). După aceea, γνώριμος nu are
accepția de prieten (ibid.), ci de cunoscut 42. Lipsind
concordanța, chiar în același § (r. 4 și 6 de jos, din aceeași p.
59) Sf. Munte apare când cu inițiale mici, când cu mari. În
rândurile preliminare din p. 61, Halys (Kisil Irmak) și Dunărea
sunt doar... râuri.
Justificat, se spune Kastamon 43 (azi Kastamonu), și nu
Castamonis/Castamona (pp. 61 și 71), iar ὁμολογῶ nu înseamnă
datoresc (ibid., r. ultim de jos), ci mărturisesc/exprim. În
contemporaneitate nu se rostește: „mașinațiune” (p. 63), ci
mașinație. Chrysobule (din aceeași p. 63, r. 2 de jos) s-ar putea
reda peste tot ca hrisoave, termen existent în română 44, cum
altminteri apare în p. 121. Parecii (p. 65) au fost asemănați, în
ultimul timp, cu vecinii români 45. Marița este râu (tot în p. 65),
iar la Index - fluviu. Termenul emporion trebuia tradus, ceea ce nu
s-a realizat; semnifică port 46. Se presupune că Sagoudaous (la
fel, p. 65) ar fi un toponim tracic; vezi și introducerea din p. 63
și p. 580 (sub verbo), unde partea a doua a lui e pusă în relație
cu dava dacică. Firește, tracologii își vor spune cuvântul. Acei
„pareci așezați” (p. 65, penultimul rând) ar fi trebuit desemnați
ca proskathemenoi/proscatimeni; într-un comentariu din p. 113 (n.
3) nu se decelează însă condiția socială sau juridică a acestor
țărani 47.
După ce în versiunea românească (p. 67) citim: „Istru, fluviul
Pheison la evrei, Ganges la inzi, Indos la etiopieni, Danubis la
elini”, ne va surprinde
38 H. -G. Beck, Kirche und theologische Literatur im
byzantinischen Reich, Mϋnchen 1959, p. 220.39 D. Bondalici,
Enciclopedia marilor personalități din Vechiul și Noul Testament,
Caransebeș
2005, p. 129.40 PGL, p. 81.41 Cf. Matei 15, 14; Nestle -
Aland, Novum Testamentum Graece et Latine, Londra 1969, p. 40
(lat. fovea); Das Neue Testament, Le Nouveau Testament, The New
Testament (The Gideons International), f. a., pp. 32, 19, 14 (cele
3 versiuni au paginație proprie): Grube, fosse, ditch.
42 PGL, p. 318.43 ODB, II, p. 1110.44 Instituții feudale din
Țările Române (coord. O. Sachelarie și N. Stoicescu), București
1988,
p. 226 (mai departe: IFȚR).45 V. Muntean, Byzantium..., p. 149.
Vezi și M. Andreev – D. Anghelov, Istorija na bălgarskata
feodalna dăržava i pravo, Sofia 1968, p. 385 (sub voce).46 E.
Vranousis, Βυζαντινὰ ἔγγραφα τῆς Μονῆς Πάτμου, Atena 1980, p. 370
(alias λιμήν)47 Proskatimenii sunt „elevterii” (ἐλεύθεροι), adică
acei oameni pribegi, instalați pe domeniile
unei mănăstiri sau ale unui proprietar laic, devenind locuitorii
lor; ei se transformau la sfârșit în pareci; cf. V. Muntean,
Byzantium..., p. 151.
-
150 Altarul Banatului
prima afirmație din nota 2: „Cele două fluvii ale paradisului.
De reținut forma Danubis la bizantini, adică Dunărea”. De facto,
conform Genezei 2, 10-14, „din Eden ieșea un râu [sic] care uda
raiul, iar de acolo se împărțea în 4 brațe. Numele unuia era Fison
[...]. Numele râului al doilea este Gihon [...]. Numele râului al
treilea este Tigru [...], iar râul al patrulea este Eufratul”.
Probabil din Leon Diaconul (sec. X) s-a inspirat Ioan Zonaras (sec.
XII), găsind la primul unele ca acestea: „Se zice că Istrul numit
Fison [...] izvorăște din răsărit, curge pe sub pământ [...], iese
iarăși la iveală [...] și se varsă în Pontul Euxin” 48.
Traducătorul trebuia să respingă și alte identificări greșite, de
pildă Indos (Indus) la etiopieni sau alegația că „panonii sunt
bulgari”.
Ptochoprodromos nu se poate egala cu „Prodromos Cerșetorul” (p.
69, preliminarii), ci cu Săracul 49. Diocleații sună mai bine pe
românește: diocleii 50, iar calabrii - calabrezii. Evident, Dioclea
(n. 1) se scrie corect Diocleea. Înainte de excerptele din Ioan
Tzetzes (nr. XX, p. 72 sqq), se putea introduce pasajul din Mihail
Anhialos, patriarhul constantinopolitan (1170-1178), pasaj ce l-am
adus în discuție pentru întâia oară la noi; autorul - în manieră
arhaizantă - menționează, între popoarele cu care s-a confruntat
împăratul Manuil I Comnenul al Bizanțului (1143-1180), pe daci,
adică pe românii nord-dună-reni 51. Realmente, râul dacic s-a
chemat Sargetia 52, nu Sargentia (p. 73). Kιβώτιον (p. 74) nu
trebuia redat prin chivot (p. 75), ci prin ladă. În p. 77 (ultimul
r. de jos) e o greșeală de tipar: noșții; trebuia nopții. La p. 79
(r. 6 de sus), înainte de Sardes se va pune în (ἐν), în locul lui
pe.
E prea pretențios termenul Istorie (nota introductivă din p.
81), folosit în cazul lui Constantin Manasses. Efectiv, scrierea sa
este un cronograf, un com-pendiu istoric. Bazileul Tzimisces
(ibid.) de regulă se scrie Tzimiskes 53. Poate era folositor să se
fi descris și rolul hartofilaxului, amintit în p. 83 (explicat
insuficient în p. 323, n. 1, fiind văzut exclusiv ca arhivar). Prin
χαρτoφύλαξ se înțelege un oficial eclesial, cu obligații
arhivistice și notariale. Cu timpul, el a dobândit foarte însemnate
drepturi, ajungând să-l reprezinte pe patriarh și, în absența lui,
chiar să prezideze sinodul 54. La προκαθήμενοι (p. 84) lipsește un
σ; acest cuvânt trebuia să-l regăsim și în română, întrucât
îndeajuns s-a discutat despre el anterior. Nu se spune „pe
stavropighiu” (p. 85), ci cu titlul de/în formă de stavropighie.
Este de subliniat faptul că termenul hirotoniți din
48 FHDR, II, București 1970, p. 681.49 FHDR, III, p. 187.50
Ibidem, p. 79.51 V. Muntean, Contribuții..., pp. 69-70; Idem,
Miscellanea, p. 223: reacția bizantinistului P.
Năsturel care, într-o scrisoare din 10.VII. 1991, îmi spunea că
îmi va face o recenzie la Contribuții, că-l interesa, între altele,
știrea (de dânsul neștiută) din Mihail al Anhialului,
felicitându-mă la sfârșit pentru “descoperire”.
52 Istoria Românilor (cit.), I, p. 713.53 ODB, III, p. 556.54
Ibid., I, pp. 415-416,
-
151Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
aceeași p. 85 (încă p. 155) este corect 55, și nu cel de
hirotonisiți, întrebuințat abuziv (passim). Ekdiktos-ul, alias
dichiu 56, din n. 5, are un t inutil.
În pagina următoare (87), locuțiunea dublă „pe un stavropighiu”
se va citi așa: ca o stavropighie. Ioniță (p. 91, r. 1 de sus)
trebuia să apară tocmai în varianta românească și nu în aparatul
critic. Eroare de traducere: n-au existat 9 evanghelii (p. 93, la
mijloc), ci 9 leproși nerecunoscători, înfățișați în Evanghelie
(una din cele patru) 57. Sf. Dimitrie n-a fost ofițer superior,
având și un slujitor numit Lupus (tot p. 93), ci în exclusivitate
diacon 58. În p. 95 (r. 9 de sus), în locul cutiei se va trece
chivot (de la κιβωτός, în care se găseau Tablele legii) 59. După
fugari (aceeași pag., r. 7 de jos) se va omite virgula. Pe urmă,
Typhon 60 trebuia caracterizat în josul paginii; titanii nu erau
„cutezători”, ci trufași (θρασεῖς). În p. 97 (r. 5 de sus), în loc
de război se va citi „cele rele” (sg. κακός), iar în rândul următor
lupta se va substitui cu război (πόλεμος), cum este în elină. Tomos
synodikos – ca formă – nu înseamnă Răspuns sinodal (p. 99), ci
Tomos sinodal. Haron (p. 101 și n. 4), ab initio, a avut și alte
înda-toriri, potrivit mitologiei antice; trebuia revelat acest
aspect.
Eruditul bizantin Nichifor Blemmydes nu a elaborat o simplă
autobiografie (p. 103); ne-au parvenit două prelucrări ale
autobiografiei respective 61. Fraza primă, ce se referă la
Mănăstirea Sosandros, nu respectă întru totul originalul: ...ἔρημον
οἴκησιν, ξένην, ἀπαράκλητον, εὐπαράκλητον πάλιν, ἡσυχίας στάδιον
εἴπερ σὺ θέλεις, παρηγορίας εἰ προαιρῇ χωρίον, Σώσανδρος ἁπλῶς ἡ
μονὴ φερώνυμος. Traducerea efectuată: „...sălaș retras, primitor,
de-sine-stătător, ușor de înduplecat, loc de odihnă, dacă dorești,
de întărire sufletească, dacă preferi, pe scurt, mănăstirea cu nume
potrivit: Sosandros”. Acum tâlcuirea corijată: „... sălaș retras,
insolit, inconfortabil, gata de a fi agreabil, loc de liniște dacă
dorești, de mângâiere dacă preferi, pe scurt mănăstirea cu nume
semnificativ: Sosandros”[σώζω, ἀνήρ].
Tălmăcirea „piatră asterică” (pp. 104-105) nu redă așa cum
trebuie sensul original, ci piatra meteorică 62. Locuțiunea „...se
sfințește și se parfumează cu ape și mirul binecuvântării...” (p.
107, § prim) nu e tradusă cu acribie. Îndreptată, sună astfel: cu
apă și mir se sfințește și se miruiește... Haimosul, neredat ca
55 Ene și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de
cunoștințe religioase, Caransebeș 2001, pp. 192-193.
56 IFȚR, p. 85 (la români).57 Cf. Luca 19, 12-19.58 J.
Zeiller, Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de
lʼEmpire romain, Paris
1918, pp. 81 și 590; V. Muntean, Scrieri teologice și istorice,
Caransebeș 2012, pp. 68-75: Sf. Dimitrie, cleric sau militar ?
59 Septuaginta (ed. A. Rahlfs), Stuttgart 1935, p. 357.60
Detalii la V. Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București
1989, p. 604; V. Muntean,
Spititualitate..., p. 268.61 ODB, I, p. 296.62 GEL, p.
261.
-
152 Altarul Banatului
Haemus (tot p. 107, § 2), nu mai este înregistrat la Index.
Fiind în original Ἰσμαήλ (p. 106), și în varianta românească
trebuia să observăm acest etnonim, nu Israelul. După britan (r. 3
de jos) se va așeza o virgulă, iar legat de „iberul de la apus”
trebuia precizat în aparatul critic că avem de-a face cu locuitorul
din Peninsula iberică. La Indice (p. 575) vocabula aceasta nu e
semnalată; acolo sunt consemnați iberii din Caucaz (ivirii), cu
excepția unei confuzii din p. 145 (unde, totuși, e Peninsula
iberică), pagină trecută din greșeală, sub voce, la ivirii
caucazieni.
Adverbul ὁμoῦ (=totodată) din pag. 108 lipsește în traducerea
românească, apoi câteva cuvinte după hidră (p. 109, r. 1 de jos)
sunt de asemenea lăsate afară în originalul grecesc. Anna
Maliasenos (p. 111), în versiunea românească eu o transcriam: Ana
Maliasena. „Vlahii așezați” (din p. 113) puteau fi redați simplu:
proscatimeni (și se trimitea la nota supra, ce îi comentează pe
larg). De asemenea în p. 113 (r. 4 de sus), în loc de „a
chiliilor”, vom scrie pentru chiliile, altfel rămâne absurdă
formularea privind cheltuielile investite “pentru cultivarea viei
și a chiliilor”. Kephale (tot p. 113, nr. 3) = guvernator. Ultimul
rând de jos cuprinde o tălmăcire defectuoasă: Episkepsis nu se
referă cu ade-vărat la thema Oxeia, ci la Maica Domnului 63.
Toponimul Vlachokatuna (p. 115) trebuia explicat în subsol că
privește o așezare vlahă (românească); vezi și Katuna din p. 113.
Și termenii sigillatikion 64 și stichos (la fel p. 115, § 2)
trebuiau echivalați – fiecare – cu parcelă sau lot. Paroikios este
redat într-un studiu Paroikion 65. Acei „melissourgoi” (din p. 117,
r. 4 de sus) în Indice sunt tălmăciți, cu probabilitate,
apicultori. Cu siguranță, au fost apicultori, ființând și un
impozit aferent. În plus, puterea noastră (aceeași p. 117, r. 12 de
sus), ținând cont de context, se va înlocui cu Maiestatea Noastră.
În loc de catepanikion (p. 119, r. 3 de sus) trebuia scris
catepanat 66, iar în loc de împărăția mea (r. 5 de sus), Maiestatea
Mea.
Din cauză că și românii au avut noțiunea de perperă (pl.
perperi) 67 pentru hyperpyr (p. 121), se putea lesne utiliza. În
paragraful Despre vlahi, „tainurile” se vor înlocui – conform
originalului – cu privilegiile, iar „ținutul” cu cate-panatul;
echivalarea (din n. 1) între căpitanat și catepanat este
aproximativă. În § 2 din versiunea românească lipsește antroponimul
Manuil. N-am mai întâlnit ideea de „grâu sprijinit” (aceeași pag.,
r. 2 de jos); deocamdată n-am
63 ODB, III, p. 2175.64 K. Smyrlis, Preisthood and Empire, în
The Patriarchate of Constantinople in Context and
Comparaison, ed. Chr. Gastgeber et alii, Viena 2016 (extras -
internet), p. 101, n. 57: „sigillatikia, that is staseis of
paroikoi donated by a rulerʼs sigillion, probably tax exempt: one
sigillatikion is said to be ʽof eight hyperpyraʼ which surely means
that it was exempted from all eight hyperpyra of - basic - tax
burdening it”.
65 Donald M. Nicol, The Despotate of Epiros 1267-1479: A
Contribution to the History of Greece in the Middle Ages
(Paperback, 2010), p. 87.
66 ODB, I, p. 391.67 DIFȚR, p. 359.
-
153Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
aflat (în dicționarele consultate) – pentru elinul κρεμνός –
decât conceptul: atârnat de/legat de... „Soarele” din p. 123 (text,
r. 3 de sus) este de fapt σελήνη! Dar în pagina următoare (r. 12 de
jos) οὐρανός este tălmăcit ca soare. Infra (r. 8 de jos), se impune
un acord gramatical: nici una din ele, nu „nici unul din ele”. În
n. 3, Iudea trebuia cu doi de e.
Kακῶς (din p. 126) nu poate fi perceput ca „tiran”, ci ca
mizerabil 68. Pe urmă, în § 3 din p. 127, în loc de avari vom
tipări goți. În aceeași pagină (n. 1), în loc de „Ulfila a
fugit...”, vom spune – mai exact – că s-a refugiat 69. „Calea
pietruită” traiană (p. 131) e mai puțin expresivă decât drumul
pietruit al lui Traian.
În ce-l privește pe faimosul general Velizarie (p. 133), trac ab
origine 70, se cuvenea să se fi dat unele detalii în apparatus
criticus, spre exemplu că propriul cal se numea bălan (cuvânt
traco-dac) 71. După aceea, adevăratul nume al sclavei patriarhului
veterotestamentar Avraam n-a fost Agara (p. 135), ci Agar; în r. 2
de jos, după puterea, etnonimul evrei a fost omis din eroare.
În cazul mucenicului Dimitrie, myroblytos nu semnifică
„dăruitor” (p.139), ci izvorâtor de mir; el – repet – a fost diacon
și sângele lui (r. 3 de jos) nu a sfințit catedrala tesaloniceană
din moment ce a fost martirizat în Sirmium. În loc de „avuția
trupului” (ibid.), vom corija în această manieră: comoara (πλοῦτος)
trupului martirului. Patriarhul constantinopolitan Atanasie I nu a
decedat în 1323 (p. 141, preliminarii), ci în jurul anului 1315 72.
Vocabula prelați (din „Scrisoare către împărat”, tot p. 141, nr. 2)
este prea des folosită (et alibi); în Răsărit, azi, nu e prea
uzitată. Apoi, „impioșii” și cei „lipsiți de Dumnezeu” (din p. 143,
§ 2), potrivit originalului elin, trebuie taxați de-a dreptul
atei.
Gadeire (p. 145) ar fi – după Index, p. 574 – o localitate în
Iordania, când era de facto strâmtoarea Gibraltar 73. În p. 147 (la
mijloc, sub paranteza cu p. 726), ale (de două ori) se va citi al.
La p. 149 (r. 5 de jos), în loc de „ci plantat” se va pune și (καί)
plantat. Sugerez ca unii autori antici din p. 151 (r. 3 de jos),
nefiind toți cunoscuți lectorului obișnuit, să li se consacre câte
un scurt meda-lion infrapaginal.
Atributul καθολική (în p. 154: greșit καθολοκή) nu înseamnă
catolicească (p. 155), ci ortodoxă, cum au arătat concludent
competenți teologi din Est 74. Întrucât necesitate și nevoie sunt
sinonime, „necesitate” se va înlocui cu anan-ghie (ἀνάγκη) din
original. Tot în p. 155 (r. 3 de jos; încă: p. 221, nr. 23; p.
68 DGF, p. 1006.69 FHDR, II, p. 113; M. Păcurariu, Istoria
Bisericii ortodoxe române3, București 2013, p. 57.70 I. I. Russu,
Elemente traco - getice în Imperiul roman și în Byzantium,
București 1976, p.
106 și urm.71 V. Muntean, Bizantinologie, I, Timișoara 1999, p.
106.72 ODB, I, p. 218.73 FHDR, III, p. 171.74 D. Stăniloae,
Teologia dogmatică ortodoxă2, II, București 1997, pp. 188, 191 (n.
123).
-
154 Altarul Banatului
227, nr. 30 și p. 369, nr. 4), mai elegant ar suna făcut în loc
de produs. În p. 159, în titlul fragmentului reprodus se va trece
sebast în locul augustului, iar „tăiușuri” se va corija în tăișuri.
„Apostat” (din p. 161, mijloc) semnifică, aici, rebel. „Bătrânul”
Lachanos e tradus corect, însă în original lipsește al doilea o:
deci πόλιον, nu πόλιν. Asen (n. 3 și 5) se va lectura Asan.
Ioniță – trebuia precizat – a fost țarul românilor
(sud-dunăreni) și al bul-garilor 75, și nu invers ca în p. 165
(nota bibliografică) et passim. Însăși Cronica Moreei îl prezintă
ca „domn al Vlahiei” (p. 167). Începând cu p. 171, în mai multe
locuri apare μισίρ pe lângă un antroponim și nu i se dă vreo
lămurire infrapaginală; doar un μισί (la Vocativ) e tradus cu
„domnule” (p. 401). Περί (din p. 186) semnifică: în regiunea/zona,
și nu „în jurul râului Meandru” (p. 187). Înainte de moesi (ibid.)
trebuie un de. „Moloșii” din Epir (n. 1) se crede (în Index, p.
578) că ar fi aromâni; sunt de acord. Ei locuiau în Molossia, ținut
cu munți, unde într-adevăr trăiau nu puțini aromâni. Înainte de
Actele Patriarhiei ecumenice (p. 189 sqq.), trebuia inclusă
istorioara despre dacul „nomad” Șerban din Rodope, din primul sfert
al sec. XIII; nomad, aici, înseamnă păs-tor 76. Iată un extras din
pasajul respectiv: „...ἕνα δὲ τῶν ἀπὸ τοῦ Δακικοῦ γένους νομάδα
Συρμπάνον ὠνομασμένον τῶν ὄντων ἀποστερήσας...” B. P. Hasdeu (p.
189) se scrie cu ș. Tomosul (din p. 190) putea rămâne și în p. 191
tomos, nu simplu act.
În cadrul Deciziei sinodale (p. 191) apar alternativ expresiile
„preasfinți”, „preasfințitul”; văd că astăzi - în privința
titulaturii ierarhilor - a supraviețuit numai cea de a doua.
Madytai (p. 193, ultimul rând din text) este mai curând Madytos.
Chestiunea localizării Vicinei (ibid., n. 5) nu o consider nici în
prezent rezolvată 77. Tenedos în versiunea românească (p. 195, nr.
6) nu apare. Mai departe (ibid., nr. 7), Akindin și Varlaam 78
trebuiau portretizați succint în apa-ratul critic; rândurile de jos
conțin greșeli de tipar. La n. 7 (tot p. 195) vedem vocabula
hesihastă; obișnuit, în textele tipărite la noi, ne întâmpină:
isihastă, isihasm 79.
Cor (din p. 197, nr. 8) se va substitui cu grup sau ceată. După
aceea, marea biserică (ibid., nr. 9; p. 201, r. 1 de jos) necesită
inițiale majuscule 80. Statornicirea (p. 199, r. 8 de sus) se va
înlocui cu întremarea (κατάστασις). Traducerea privind acel
synthronon (ibid., r. 1 de jos) e mai exactă decât cea din p.
361
75 Astfel apare în FHDR, III, p. 303 (n. 172) et passim.76
Ibidem, p. 548, nota. O prezentare impresionantă a caracterului lui
Șerban aparține regretatului
bizantinist P. Năsturel; am reprodus-o în Miscellanea, p. 222.
Rândurile în elină le-am preluat din ediția de la Bonn, I, p. 146,
a operei lui Ioan Cantacuzino.
77 Em. Popescu, Configurația religioasă la Dunărea de Jos în
ajunul și după Cruciada a IV-a, în IMV, II, p. 155; Al. Madgearu,
Despre două recente tentative de localizare a Vicinei, în Pontica,
2015-2016, p. 67.
78 ODB, I, p. 45 (Grigorie Akindinos) și p. 257 (Varlaam
Calabrezul).79 FHDR, III, p. 497; Românii în mișcarea isihastă
(sub îngrijirea lui V. Cândea), Iași 1997.80 Precum în FHDR, III,
p. 489.
-
155Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
(r. 3 de jos). La n. 15, penultimul rând, în loc de apsidă se va
citi absidă. Punctele de suspensie din p. 203 se vor completa cu
Țara Românească. În p. 205, n. 18 (și în p. 257, r. de jos) se va
lectura mitropolitan (nu metropolitan). Într-una din p. 207
(mijloc) se va întregi prin omiterea liniuței. În p. 210 (r. 3 de
jos) câteva cuvinte grecești lipsesc. Volodimir, din p. 211, nr.
14, este Vladimir (Suzdal) 81. Apoi, „au referire la însuși
Dumnezeu” (ibid.) se va refor-mula așa: trece/se ridică la... (εἰς
αὐτὸν τὸν Θεὸν τὴν ἀναφορὰν ἔχει). La nr. 15 (r. 4 de jos), înainte
de tron trebuie pus un pe. În rândul 3 infra, construcția de tipul
„lojile din dreapta ale catechumenatului” nu este adecvată. În
realitate, sinodul s-a întrunit în Katechoumena (sala din dreapta),
din sec. VII încăperea bisericii numită astfel în amintirea
catehumenatului 82. Împăratul bulgar (p. 219, nr. 21) era de
așteptat să apară ca țar, iar „au fost îndrăgite” poate lăsa locul
altei expresii, mai potrivite: au fost acceptate (ἐστέρχθησαν).
”Împărăția” din p. 221, r. 7 de sus, va fi ștearsă pentru alt
termen, Maiestate. Ipopsifiu (p. 222, nr. 25; p.224, nr. 28 și 29)
fiind și în română 83, putea fi reprodus. Expresia „din urmă” (p.
223, nr. 25, ultimul rând) poate să dispară, neavând corespondență
în original. În p. 223 (nr. 26), în loc de „cărți de acuzare” vom
nota petiții 84 de acuzare. La n. 47, Myralikiei se vor separa.
Eludăm vexaținune (p. 229, r. 6 de jos) pentru vexație.
Taxiarhul din p. 230 e tradus exagerat cu căpitan; este
arhanghelul 85 Mihail. Categumenul (p. 231) reprezintă egumenul cu
hirotonie 86. Numele ținuturilor supuse stavropighiei Peri (în p.
230, cu deformări în textul grecesc) se pot compara - cele traduse
în p. 231 - cu denumirile aflătoare în studii speciale 87, unde și
Dragoș (pp. 231 și 233) e scris Drag 88. Pag. 235 (nr. 37) reclamă
altă îndreptare: Instrucțiune, nu Scrisoare. În loc de „obieciul”
(ibid.) trebuia: cutuma sau obiceiul bisericesc; în original nu
există pendantul pentru îndemn, adică παραίνεσις. „Sfântul” (din p.
237, nr. 39) nu se găsește în original. Apoi, βάρος (tot p. 237,
nr. 40) are înțelesul de apăsare, nu de blestem.
În p. 243 (nr. 47) nu e vorba de Isaac din Moldova, ci de Iațco
derivat din Iachint 89. Adverbul „acolo” din rândul de deasupra
celui cu kanonikon, nu se află în textul elin (adică ἐκεῖθεν),
fiind în plus. Se are în vedere arhiereul constantinopolitan, nu
cel moldovean. Apelativul mănăstirioare (ibid.), întâlnit
81 ODB, III, p. 1979.82 Ibid., II, pp. 818-819.83 Braniște,
Dicționar..., p. 222.84 GEL, p. 1047.85 L. Peținis, op. cit., p.
391.86 V. Muntean, Byzantium..., p. 119.87 I. Chirilă, Pași spre
instituționalizarea vieții bisericești din Transilvania. Cazul
Mănăstirii
Peri, în IMV, II, p. 597 și urm.88 Ibidem, pp. 599 și 617.89
Chr. Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, București 1975, p. 160;
V. Muntean, Byzantium...,
p. 128 (cu detalii); în consecință, n. 78 din p. 243 (FHDR, IV)
se va omite.
-
156 Altarul Banatului
și în alt loc, este ieșit greșit la tipar (trebuia
mănăstioare) 90. Termenul dichiu existând și în română, cum am
văzut, trebuia redat în varianta românească (p. 245) ca atare, nu
ca „persoană îndreptățită”. În p. 247 (r. 12 de jos) iarăși
lipsește dichiul din versiunea românească. În p. 249 (r. 2 de jos),
în loc de a citi se va lectura a vorbi (de la λέγω, cu sensul
primar). În p. 251 (r. 2 de sus) apare în plus prelat, cuvânt lipsă
în textul elin. „Concursul grației lui Dumnezeu” (aceeași p. 251,
r. de jos) constituie o sintagmă exacerbată; era simplu să se spună
că persoana în cauză se bucura de ajutorul lui Dumnezeu. Adjectivul
ortodoxă (pe lângă Biserică, p. 253, r. de jos) este omis
nejustificat în versiunea românească. M. Gedeon (p. 259, n. 94) se
putea scrie și Ghedeon 91.
Pammakaristos nu se cheamă mănăstirea (p. 263, r. 3 de sus), ci
Fecioara Maria – patronul spiritual sau hramul acelui lăcaș
sacru 92. În p. 265 (nr. 61), aș fi tradus ὡς καλὸν ἄνθρωπον (din
p. 264) nu „ca fiind bun bărbat”, ci ca om bun. După puterea
(ibid.) a se intercala harul, ca în original; la nr. 62, arhonții
despotikoi sunt văzuți „de rangul al doilea”, după ce în p. 223
erau chiar „de seamă” (tâlcuirea aceluiași traducător!). În p. 269
(nr. 64) Medeia = Midia 93. Problema Arhiepiscopiei Ohridei (p.
271, n. 106) – foarte controver-sată – se va limpezi, cred, când va
vedea lumina tiparului comunicarea pe această temă a Prof.
Alexandru Elian din 1947 94. Ἀπόφασις se va traduce prin
lămurire 95, nu prin hotărâre (p. 273, r. deasupra nr.-ului 67).
Afacerea (p. 275, r. 14 și 6 de jos) aș eluda-o pentru: lucrul ce
se face/fapta sau situația. Tot la p. 275 (r. 8 de jos) și în p.
277 (r. 7 de sus), în loc „să blagoslovească” se va introduce
sintagma să sfințească (ἁγιάζῃ).
În legătură cu viețuirea chinovială – sau idioritmică – de la
Athos, cu concluzia nefondată a traducătorului că la Cutlumuș (se
scrie cu ș, nu cu s) s-ar fi adoptat “viața de sine” (idioritmia)
(p. 279, r. 7 de jos), cercetări mai noi au demonstrat realitatea
că această „lavră a Țării Românești”, cum mai era denumită acea
mănăstire, a rămas cu regim chinovitic și după ce Hariton va ajunge
mitropolit în Muntenia 96. Ediția diplomatică a lui P. Lemerle nu
s-a publicat la Paris în 1946 (ibid., r. 5 de sus), ci în 1945
(retipărită înainte de decesul distinsului bizantinist). Eforul (p.
282) nu poate fi egalat cu stăpânul mănăstirii în cauză (p. 283),
având sensul de administrator laic, de manager. În tradiția
răsăriteană se zice că egumenul poartă cârjă, nu baston (p. 285).
În § 2 din p. 287, în loc de: „cu voința, hotărârea și îndemnul
protului de atunci din Sf. Munte, adică a ieromonahului sfintelor
mănăstiri Teodosie și a
90 I. Stanciu, Dicționar religios, București 1994, p. 164.91
Al. Elian, Bizanțul, Biserica și cultura românească (ed. V. V.
Muntean), Iași 2003, p. 86, n. 257.92 H. -G. Beck, Kirche..., p.
215.93 Echivalare în FHDR, III, p. 493. 94 În curs de apariție în
SMIM.95 DGF, p. 250.96 P. Năsturel, Le Mont Athos et les
Roumains, Roma 1986, p. 50.
-
157Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
preasfințitului mitropolit de Hierissos și din părțile Sf.
Munte, Iacov...”, vom tălmăci mai fidel așa: „cu voința, hotărârea
și asentimentul (συναινέσει) iero-monahului Teodosie, protul de
atunci al sfintelor mănăstiri din Sf. Munte, și ale preasfințitului
mitropolit al cetății Hierissos și – la noi (καθ᾿ἡμᾶς) – al Sf.
Munte, chir Iacov...”
După καίσσαρος (nu cu doi σ ) nu trebuia pus sic (p. 290, r. 15
de jos), întrucât tatăl-socru (Voihna) al lui Ioan Uglieša 97 (nu
Ugleș, cum apare în p. 291), a avut cu adevărat titlul de cezar. E
nefirească și tălmăcirea de genul: „cuvenita cinste din partea
vlahilor a proedriei” (p. 293, r. 7 de sus); o refor-mulez în acest
mod: „cuvenita cinste a întâietății din partea românilor”. Ἰταμός
și ἀσύστροφος nu înseamnă „nestăpânit și lipsit de rușine” (p.
293), ci „obraz-nic și dezordonat”. Tot în p. 293 (r. 7 de jos),
Sf. Munte trebuie înlocuit cu Cutlumuș. Constructorul „legiuitului
cort înălțat de Moise” (p. 293, r. de jos) este Bețaleel, cf. Exod
31, 2; grecii au pronunțat puțin diferit: Beseleil.
În locul expresiei consacrate „doi bănuți” ai văduvei (Luca 21,
2), în p. 295 (r. 1 de sus) vedem „doi oboli...”; nu este o
greșeală ca la „păstor al dreptății” (p. 297, r. 1 de jos); trebuia
„păstrător al dreptății” (= dikeofilaxul). Din păcate, protopopul
Mihail, călugărit la Athos sub numele de Melchisedec (p. 301, r. 11
de sus), va ajunge prizonier la turci 98. În p. 302 (în dreptul
cifrei 145 din text) trebuie corectat termenul grecesc astfel:
ἐκτεθείσης , iar un rând mai jos în loc de τὲ se va scrie τὸ. În p.
305, un termen tradus eronat: nu stăpânitori, ci arhonți. Mai jos,
mănăstirii Vatopedi i se va adăuga atributul imperială, spre a fi
în acord cu indicația din original. În Calendarul ortodox nu e
cuprins “izbânditorul George” (p. 307), ci “Gheorghe, purtătorul de
biruință”. Mai deplină (tot p. 307, mijloc), neavând grad de
comparație, vom adopta o altă expresie, sinonimă: mai mare.
Expresia περὶ τὴν Βλαχίαν (p. 308) s-a tradus greșit: “în
preajma Vlahiei” (p. 309); trebuia în regiunea sau zona Vlahiei.
Apoi, nu “din Eleusa”, Eleusa fiind supranumele Maicii Domnului. În
p. 311 (§ 3 de jos), Maria Voichița 99 - nu Maria de Mangop - putea
coresponda cu patriarhul constantinopolitan. La p. 313 (r. 2 de
sus), în loc de “au fost creați […] mitropoliți”, mai românește se
spune: au fost făcuți… Corect trebuia transliterat antroponimul din
p. 314 ca Dobrotiță 100, și nu ca Dobrotici, deși și în acest chip
despotul dobrogean apare în felurite documente. Anul 6897 (din p.
319) e scris eronat în p. 318. Așezarea veșmântului Mariei în raclă
la Vlaherne, nu s-a făcut pe timpul
97 P. Lemerle, Le monde de Byzance, cap. XIX, pp. 134-146; G.
Moravcsik, Byzantinoturcica, I, Berlin 1958, p. 591; C. Jireček,
Geschichte der Serben, II, Gotha 1918, p. 131.
98 I. Dură, File de istorie bisericească, Onești 2018, p.
20.99 D. I. Mureșan, Patriarhia ecumenică și Ștefan cel Mare, în
vol. În memoria lui Alexandru
Elian (ed. V. V. Muntean), Timișoara 2008, p. 139.100 N. Iorga,
Locul românilor în istoria universală (ed. R. Constantinescu),
București 1985, p. 162:
Dobrotiță, de la Dobrotă – nume foarte răspândit în onomastica
românească din toate regiunile.
-
158 Altarul Banatului
împăratului Leon III Isaurul (p. 327, n. 10), ci al lui Leon I
(457-474). Nu prin χειροθεσία (p. 331, preliminarii) se face
sfințirea în vreo treaptă clericală, ci prin χειροτονία. În p. 347
(nr. 5), greșit e Arghirocastron, în loc de Anghelocastron.
Substantivul κανίσκια n-are sensul de omagii (p. 353, r. 3 de sus),
ci cel de “mici panere”. Cuvântul ῥόγα, pe urmă, înseamnă
retribuție, nu slujbă (ibid., r. 8 de sus).
Sunt indicați greșit anii Conciliului unionist florentin 101 (p.
359, nota bibliografică). La n. 2, a se îndrepta data luptei de la
Mantzikert: nu 19, ci 26 august 1071 102. În p. 361 (partea
introductivă), se va preciza că mitropolitul Moldovei Teoctist
(având anii de păstorire eronați) a fost sfințit de Nicodim al
Peciului, cu acordul Patriarhiei de Constantinopol 103. Nu ne este
necunoscut numele episcopului de Polianina strămutat în scaunul
moldovean (p. 365, n. 2); se numea Macarie 104. Eleusa, în
românește, trebuia să fie articulată: Îndurătoarea. Fiind explicat,
mesazonul – și nu mijlocitorul (pp. 365 și 367) - trebuia să apară
și în restul versiunii românești. Διορθῶσαι semnifică: „să fie
îmbunătățită/îndreptată”, nu reformată (p. 367, § de sus). Vocabula
„promoțiunea” (ibid., r. 5 de jos și p. 371) aș schimba-o cu
promovarea. Unii ierarhi ortodocși n-au făcut „figură de vedete” la
Florența (p. 373, nr. 6), πρόκριτοι însemnând
aleși/distinși/notabili. Ceva mai jos trebuia însemnat Melnik 105
(nu Melenic). Sf. Cyril (p. 377, nr. 10) trebuia spus că e Chiril,
arhiepiscopul Alexandriei. Nu este o expresie fericită clauza
Filioque (p. 379); aș zice: adaosul Filioque. Adverbul ῥητως (p.
378) e mai firesc să apară și în românește (ritos), decât acel
expres (din p. 379). Aș mai renunța la adunare (ibid., r. 8 de jos)
pentru întrunire.
Iviria nu a avut împărat (p. 383), ci numai rege. Apoi,
Friedrich al III-lea n-a fost cârmuitorul Austriei (p. 385,
preliminarii), ci al Germaniei. În aceeași pagină lipsește ziua în
care a căzut Constantinopolul sub turci, anume 29 mai. Ultimul
împărat bizantin, Constantin XII 106 (nu XI, ca în p. 517, n. 253),
nu a fost „regele cerșetor” (tot p. 385, r. de jos), ci săracul
împărat. După „Ungaria îndurerată” (p. 387, r. 5 de jos), cuvintele
ce urmează nu se regăsesc în textul original decât parțial. În
fine, în p. 389 (r. 3 de jos), nu ascultați-mi, ci credeți-mi
(πιστεύσατε) cuvântul. Socotesc că γνῶσις poate fi redat în
românește mai adecvat nu prin știință (p. 395, r. 2 de jos), ci
prin cunoaștere/înțelepciune. În subsidiar, „necredința din
oști...” (p. 399, r. 3 de jos) s-ar tâlcui mai bine cu neîncrederea
(δυσπιστία). Nici termenul întocmirile (din p. 407, nr. 8) nu e cel
mai bine ales; aș fi zis: τὰς παραταγάς = dispozițiile [de
luptă].
101 Amănunte la V. Muntean, Istoria creștină generală, II,
București 2008, p. 67 sqq.102 M. Psellos, Cronografia (cit.), p.
253, n. 18.103 D. I. Mureșan, Patriarhia..., p. 100.104 Al.
Elian, Bizanțul..., p. 66, n. 183.105 ODB, II, p. 1337.106 S.
Dașkov, Împărați bizantini (trad.), București 1999, p. 506; Beck,
Kirche..., p. 802.
-
159Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia
Nu e sigur faptul că ienicerul Hamuzas l-a ucis pe regele ungur
la Varna (p. 413, r. 5 de sus); posibil să fi fost Koca Hizir 107.
Ultimele rânduri din p. 415 le voi structura astfel: „Slavă/mărire
și putere, și cinste (τιμή) [...], Treimea Sfântă și în trei
străluciri [...], proslăvesc măreția voastră” 108.
La p. 423 (nr. 11) Mircea cel Bătrân e calificat „domnul
misilor”; trebuia specificat că – sub această denumire arhaizantă –
se ascund românii. Dunărea nu este râu (p. 439). În p. 443 (n. 23),
în loc de anul 1456 se va trece 1424 109; în p. 369 (n. 8) observăm
septembrie 1423, ca dată a plecării personajului imperial Ioan, din
Asprokastron spre Ungaria. Traducerea mai nouă a expresiei oὐ πάνυ
τι εὐνομούμενον = „nu prea civilizat” (p. 455, r. 2 de sus), nu se
confirmă; cea veche, a lui V. Grecu, e însă acceptabilă: „cu legi
nu prea bune”, aceasta fiind întărită printr-o precizare ulterioară
(infra): neamul românesc „nu se conduce după legi prea bune”.
Bătălia de la Rovine s-a dat, după unii autori, în octombrie 1394
(cf. P. 457, n. 35), după alții în 1395 110. Emendația operată de
H. Ditten (p. 459, n. 52): δόκιμον prin δακικόν, o socotesc (nu ca
traducătorul de acum) întemeiată. Pristina (p. 495, r. 4 de jos)
trebuie scrisă cu ș, iar Becskerek (p. 529, n. 50) redat ca
Becicherec. Patriarhul Ioachim nu a murit din „trecere cu vederea”
(p. 549, r. 2 de sus), ci pentru disprețuire (περιφρόνησις). Alt
patriarh constantinopolitan, Teolipt (1513-1522) a fost invitat de
Radu de la Afumați (cel sigur, comparativ cu ceilalți pomeniți
pro-vizoriu în n. 6) să pregătească marele mir, nu „să facă sfântul
maslu” (p. 549, mijloc). Înaltul ierarh l-a convins pe același Radu
nu „să zidească biserica Atotfericitei” (Pammakaristos), ci să o
restaureze (ἀνακτίσῃ), să o refacă. În p. 549 (r. 4 de jos),
conducătorii se vor citi arhonți. Și locuțiunea „Constantin, fiul
[sic] lui Zilygov” (p. 561, nr. 6) trebuie îndreptată în felul
următor: Constantin, domnul (ἀφέντης, p. 560) de la Žegligovo 111,
de unde și numele de Constantin Žegligovac.
La Indicele, incomplet, voi remarca – selectiv – unele
nepotriviri (cele nereținute în paginile anterioare).
Blacherne/Vlaherne (p. 570) a fost și biserică, ceea ce nu se
menționează. Castamonitu (termen anunțat în p. 576, în drept cu
Kastamonitu) nu apare la locul său în p. 571, ci în p. 572:
Constamonitu!
107 A. Decei, Istoria Imperiului otoman până la 1656, București
1978, p. 93.108 În Acatistier (Timișoara 2010, p. 35) găsim
expresia „în trei sori”. În continuare, traducerea din
FHDR: „Slavă și putere și mărire [...], Treimei sfinte și de
trei ori luminate: slăvesc măreția voastră.”109 Ioan al VIII-lea
Paleologul - revenind din Italia și Ungaria - în toamna anului 1424
se găsea
în Moldova. De la Cetatea Albă s-a îndreptat pe apă spre
Constantinopol; cf. Ș. Papacostea, Un humaniste italien au service
de Byzance en Europe Centrale au XVe siècle, în Études Byzantines
et Post-Byzantines, V, 2006, p. 374 (și n. 15).
110 V. Muntean, Contribuții..., pp. 80-83; Ș. Papacostea, Evul
Mediu românesc, București 2001, pp. 71-74.
111 C. Jireček, Geschichte der Bulgaren, Praga 1876, p. 586
(sub voce).P.S. : Mulțumesc și pe această cale Dlui acad. Andrei
Pippidi care – după lecturarea întregului
material - a apreciat remarcile mele ca fiind „corecte, chiar
hipercorecte uneori”.
-
160 Altarul Banatului
La hagiografie se pot adăuga mai multe cifre: 93, 113, 115, 139.
Pag. 593 (din p. 575, sub voce: Ioachim) nu este în cartea de față,
care are doar 588 pagini. Markos (p. 577), fără justificare, e
dublat. Din nefericire, moesii (p. 578, sub verbo) sunt numai
bulgari! Proilavon (din p. 553) lipsește la Index. Skopje este
scris de două ori în pp. 580 și 581. Ar fi trebuit ca toate
toponimele și antroponimele din actualul tom IV să fie asemănătoare
– dacă nu identice – cu cele din vol. III din Fontes. Și termenii
grecești principali (didascali, pareci, protostrator, strategi
ș.a.m.d.) puteau fi inventariați în Indice.
Cum am precizat și la început, sublinierile de mai sus nu
diminuează însem-nătatea acestei lucrări, o realizare deosebită a
istoriografiei noastre.