cnd vorbete despre Om i despre vocaia sa n lume, Teologia moral
i ntemeiaz discursul pe Teologia dogmatic i pe modul n care ea
interpreteaz textele Sfintei Scripturi care vorbesc despre crearea
Omului
1.NOIUNEA DE MORAL
Etimologic, noiunea de moral vine din limba latin de la
adjectivul moralis, is. Cercettorii n domeniu consider c cel care a
folosit prima dat, n scrierile sale, noiunea de moral a fost Marcus
Tullius Cicero (106-43 .d.Hr.), filosof, orator, scriitor i om
politic roman.
Aa cum reiese din acest citat, adjectivul moralis deriv de la
substantivul mos, ris, care, tradus n limba romn, nseamn datin,
obicei. Corespondentul grecesc al noiunii de moral este etica
Aceast noiune deriv de la substantivul ethos, prezent i el n
citatul de mai sus. n opera lui Homer el nsemna vatra strmoilor,
locuina unei familii sau patria. Mai trziu, s-a trecut de la aceast
semnificaie geografic-spaial la o semnificaie spiritual, ethos
nsemnnd patria spiritului, a sinelui moral.
Cu acest neles apare noiunea de ethos i cea de mos, ris n Noul
Testament, n Epistola a I-a ctre Corinteni 15, 33, n care Sfntul
Apostol Pavel citeaz pe poetul Menandru . Nu v lsai nelai, scrie
el. Tovriile rele stric obiceiurile bune (Nolite seduci: corrumpunt
mores bonos colloquia mala).
Cele dou substantive subliniate au n textul de mai sus un sens
moral propriu-zis ntruct se refer la legea sau datina moral a unei
comuniti, n cazul nostru comunitatea cretin. Deci noiunea de moral,
n cadrul disciplinei noastre, este un atribut substantival ce
caracterizeaz un cmp distinct al refleciei teologice.DEFINIIA
TEOLOGIEI MORALE:
Teologia moral este o disciplin din cadrul secie sistematice a
nvmntului teologic universitar care, pe temeiul Revelaiei lui
Dumnezeu, realizat deplin n Iisus Hristos, Logosul ntrupat i
actualizat permanent n spaiul sacramental i liturgic al Bisericii,
analizeaz critic i prezint tiinific principiile fundamentale ale
vieii morale cretine.2. DEMERSUL CRITIC I CARACTERUL TIINIFIC AL
TEOLOGIEI MORALEn partea a II-a a definiiei noastre, am afirmat c
Teologia moral analizeaz critic i prezint tiinific principiile
fundamentale ale vieii morale cretine.
Cuvntul critic vine din limba greac de la substantivul critikos
i definete pe omul care se strduie s disting ceea ce are valoare de
ceea ce nu are valoare n existena sa. Tot din limba greac vine i
noiunea de critic, care n epoca modern a primit sensuri diferite
att n domeniul teologic ct i cel extrateologic.
Asumat n domeniul Teologiei morale, spiritul critic nseamn
reflecie asupra coninutului credinei i a principiilor morale,
motenite din mrturia i trirea iniial a Revelaiei, cu scopul de a le
face rodnice, ca factori de nnoire spiritual, pentru generaia
actual de credincioi.
Cu acest neles pozitiv, spiritul critic a fost permanent prezent
n Biseric. n acest sens putem s dm un exemplu din literatura
spiritual a primelor secole cretine, consemnat de Sfntul Ioan
Casian: aflndu-m n prile Thebaidei, unde petrecea fericitul
Antonie, s-au adunat la el nite btrni, ca s cerceteze mpreun cu el
care este desvrirea n virtute; care adic dintre toate virtuile este
cea mai mare? Deci fiecare i spunea prerea dup priceperea minii
sale () Dup ce fiecare i-a spus prerea sa, prin care virtui s-ar
putea omul mai bine apropia de Dumnezeu, i trecuse aproape toat
noaptea cu aceast cercetare, la urma tuturor a rspuns Sfntul
Antonie: Nimic altceva, dup nelegerea i prerea mea, dect darul
deosebirii. Cci acesta nva pe om s se pzeasc de ceea ce ntrece
msura n amndou prile i s mearg pe calea mprteasc .
Relatnd aceast ntlnire din Thebaida, Sfntul Ioan Casian
introduce mai muli termeni duhovniceti care descriu etapele
efortului cretin spre desvrire moral, etape care se afl n strns
nlnuire i interdependen logic. Ele presupun o anumit tiin i un
anumit spirit critic, spunem noi, care in n armonie facultile
sufletului pentru a nu cdea n extreme. 3. METODELE TEOLOGIEI
MORALE( subiect: Metod - etimologie; metoda scolastic)
Noiunea de metod vine din limba greac i nseamn: mijloc, cale,
mod de expunere. Aplicat nvmntului academic, noiunea de metod
semnific modul n care o disciplin trebuie s-i expun materia pentru
a facilita o nelegere ct mai clar a acesteia.
n domeniul tiinei contemporane se recunosc, de obicei, dou
metode principale: metoda deductiv, bazat pe deducie sau raionament
i metoda inductiv, bazat pe observaie i experiment.
Totui, avnd n vedere faptul c fundamentul Teologiei morale l
constituie Revelaia dumnezeiasc, cele dou metode sunt insuficiente.
Ele ar reduce adevrurile vieii morale cretine fie la principii
abstracte, la scheme mentale, fie la un cazuism empiric, ambele
fiind neroditoare pe planul efectiv al vieii morale.
Teologia moral cretin, att cea apusean, ct i cea rsritean, a
folosit, mai ales, n secolul trecut, cele dou metode, ns cu o
denumire specific: metoda deductiv a fost numit metoda scolastic,
iar metoda inductiv a fost numit metoda cazuistic.
METODA SCOLASTIC
Este o metod teoretic-deductiv. Ea deduce adevrurile morale din
ideile fundamentale ale teologiei speculative, bazndu-se pe Sfnta
Scriptur i Sfnta Tradiie. n cazul acestei metode accentul cade pe
cunoaterea teoretic a principiilor morale cretine i nu pe aplicrile
lor concrete n viaa personal sau comunitar a cretinului. Dac am
folosi, n obordarea Teologiei morale, doar metoda scolastic, ea ar
deveni o tiin abstract care ne-ar ajuta, desigur, s cunoatem
teoretic condiiile ideale ale vieii morale, dar care ar ignora
condiiile reale ntru care acestea se pot realiza. Din aceast cauz,
noi considerm c metoda scolastic, dei legitim i necesar, nu este
suficient n domeniul Teologiei morale: De vzut i: Metoda cazuistic;
Metoda ascetic; Metoda hermeneutic p. 9-10 n Introducere .4. FIINA
ORDINII MORALE N GENERAL I CEA A ORDINII CRETINE N SPECIAL
FIINA ORDINII MORALE
Fiina moralitii const n raportarea faptelor libere i contiente
la legea i normele morale.Din definiia conceptului general de
moralitate rezult dou consecine importante pentru reflecia teologic
i moral i anume:
a) numai faptele voluntare propriu-zise, adic faptele svrite n
mod liber i cu un anumit scop (adic faptele contiente), sunt fapte
morale n sine;
b) moralitatea este n mod esenial legat de persoan i purttorul
ei nemijlocit este, deci, persoana uman.
FIINA ORDINII MORALE CRETINE
Am vzut c din momentul n care omul este iniiat n ordinea moral
cretin, prin Sfintele Taine ale Bisericii, Duhul Sfnt mpreun cu
Hristos locuiesc n altarul tainic al fiinei sale. Atunci cnd devine
contient de acest lucru, legea la care el raporteaz faptele sale
libere i contiente nu este o lege moral impersonal, ci este voina
lui Hristos, manifestat prin cuvintele, atitudinile i faptele sale
consemnate n Evanghelie. Dac persoana lui Iisus, afirm printele
Stniloae, ca model de desvrire, ni se prezint ca o sintez a
poruncilor dumnezeieti mplinite, lucrnd i noi la acele porunci
ajungem la asemnarea i la unirea cu El. Printele Stniloae i
ntemeiaz aceast afirmaie pe afirmaia Sfntului Marcu Ascetul, care
vorbind despre legea duhovniceasc spune c: Domnul este ascuns n
poruncile Sale i cei ce-l caut pe El l gsesc pe msura mplinirii lor
.
Putem spune c fiina ordinii morale cretine este nsui Hristos
pentru c n poruncile pe care ni le d vorbete El personal contiinei
noastre morale.
5. DIFERENA NTRE ORDINEA I LEGEA JURIDIC I ORDINEA I LEGEA
MORALConceptul de lege moral, aa cum am mai afirmat, este legat, n
primul rnd, de conceptul de ordine moral, fiind criteriul obiectiv
al acesteia, dar i de contiina moral, care este criteriul subiectiv
al ordinii morale. Legea moral oblig contiina la svrirea binelui i
oprete svrirea rului. Evident c a obliga nu nseamn a constrnge
contiina, n sensul legii juridice. Nu putem s form pe cineva s
svreasc binele pentru c rdcina i izvorul su se afl n inim i aceasta
scap oricrei constrngeri.
Legea juridic se poate impune prin fora constrngerii, ns
mplinirea datoriei juridice rmne imperfect dac nu este nsufleit de
un sentiment moral corespunztor. Spre exemplu legea juridic poate s
constrng pe cineva s-i ajute material prinii sau copiii, ns nu-l
poate constrnge s aib o atitudine filial sau patern de respect i
preuire.
Legea, n sensul ei juridic, are ca scop, aa cum am vzut, binele
social, ns pentru realizarea lui este nevoie i de aprarea binelui
individual i meninerea unui comportament moral exterior, care s
permit atingerea scopului su. De aceea legea juridic se interfereaz
permanent cu legea moral, ns aceasta din urm o depete pentru c are
n vedere i atitudinea interioar a Omului.
Legea moral unete, ntr-un mod paradoxal, autoritatea cu
libertatea; ea cere o ascultare fr condiii, fr rezerve, dar, n
acelai timp, cere ca aceast ascultare s fie liber consimit.
Legea moral are un dublu caracter: este imanent i transcendent n
acelai timp. Ea este imanent n sensul c este constitutiv fiinei
Omului, fiecare purtnd-o nscris n sufletul su i ca atare ea nu
poate fi negat sau ignorat. Ea este transcendent n sensul c este
distinct de contiina noastr poruncindu-i acesteia cu o autoritate
absolut.
6. CONCEPTUL DE IERARHIE SFNTULUI DIONISIE AREOPAGITULConceptul
de ordine, n gndirea cretin, a fost legat de conceptul de ierarhie,
prezent pentru prima dat n operele Sfntului Dionisie
Areopagitul.Etimologic, cuvntul ierarhie vine din limba greac i
nseamn origine sau principiu sacru.
Ordinea i armonia prezente n lume sau n universul ntreg nu este
un dat ontologic impersonal, ci este un dar al lui Dumnezeu, dar i
o vocaie pentru fpturile raionale.
Pentru mplinirea acestei vocaii este nevoie de o anumit ierarhie
pe care Sfntul Dionisie o definete astfel: Ierarhia este, dup mine,
o rnduial, o cunoatere i o lucrare sfnt care duce, pe ct este cu
putin, la asemnarea cu modelul dumnezeiesc i e nlat spre iluminrile
date ei de Dumnezeu, pe msura imitrii Lui.
7. MOARLAITATEA FAPTELOR UMANE
Moralitatea faptelor omeneti rezult din calitatea lor de fapte
contiente i libere raportate la legea moral. n aceast definiie,
care accentueaz necesitatea raportului dintre fapt i lege n
precizarea noiunii de moralitate, se cuprinde doar sensul cel mai
general al moralitii, nu i deosebirea calitativ a faptelor
morale.
Conceptul de moralitate este folosit, aadar, n sensul larg i
cuprinztor al tuturor faptelor libere i contiente raportate la
legea moral i nu n sensul de opus conceptului de imoralitate. n
acest sens general se includ, deci, i faptele morale (n sensul
obinuit al cuvntului) i cele imorale, ntruct n ambele situaii avem
o raportare liber i contient la legea moral.
8. ORDINE LUMII
Ordinea este expresia unei lumi integrate si structurate
rational, determinate de anumite legi care-I sunt constitutive.
Toate elemntele prezente in ordinea cosmica exista si in natura
fizica a omului => omul este ipostasul constient si responsabil
al cosmosului. In fiinta omului exista o ordine a necesitatii care
se manifesta pe planul fizic si biologic, ordine care este conditia
unei alte ordini, specific umana care poarta pecetea
libertatii.
Ordinea este un dat ontologic necesar, iar dezordinea este un
accident care apare si tulbura ordinea si frumusetea lumii.
Libertatea omului trebuie pusa in slujba sporirii ordinii si
frumusetii din lume, pregatind-o pentru Imparatia lui Dumnezeu.
Esecul libertatii si responsabilitatii omului este un izvor de
dezordine.
ORDINE LUMII ,,NTRU DUMNEZEU
,,intru inceput => inceputul este un orizont, un camp
ontologic, un receptacul pentru intreaga ordine a creatiei.
Expresia se gaseste in primul verset al Genezei si in primul verset
al Ev. dupa Ioan: ,,ntru nceput era Cuvantul (Logos) i Cuvantul era
la Dumnezeu i Dumnezeu era Cuvntul (In. 1,1) => Se ntelege ca
ordinea lumii este nlauntrul lui Dumnezeu Cuvntul i ca atare ntru
El i nspre El este orientate. El este atat temeiul sau cauza
ordinii lumii, ct i finalitatea ei. Sf. Dionisie Areopagitul =>
ultima aspiratie a cosmosului nu este omul, ci Dumnezeu.9. CRETEREA
DEZORDINII N CREAIE
Dezordinea odata patrunsa n creatie se amplifica mereu de la o
generatie la alta. Aceasta crete si se amplifica mai nti n fiinta
Omului apoi n ntreaga creaie.
Pacatul lui Adam => atitudine interioara de infidelitate fata
de iubirea lui D-zeu
Consecina pcatului: => moartea (Ap. Pavel). Intr in lume prin
Adam si se transmite la toti oamenii
Prin moarte omul se muta de la un fel de a fi la un alt fel de a
fi => viata si moartea sunt doi poli ai respiratiei naturale a
fiintei umane. Maxim Marturisitorul afirma ca moartea si invierea
sunt constitutive Omului.
Prin caderea omului, moartea devine o realitate tragic =>
omul nu se mai misca in ordinea fireasca o ordinii lumii ,,intru
D-zeu, Izvorul vieii venice
Omul este scos din Paradis si primeste ,,hainele de piele, act
prin care D-zeu se distanteaza de Om pentru ca Omul sa experieze
singur consecintele infidelitatii sale. Omul imbracat in haine de
piele nu mai simte prezenta lui D-zeu in interiorul sau pentru ca a
devenit sclavul energiilor sale autonome (placere, posesiune,
putere)
Paradis => gradina tainica a interioritatii Omului si a
ntlnirii sale cu D-zeu. Omul iesit din Paradis este exterior lui
insui, el i cauta sinele ontologic n afara, uitnd de D-zeu.
Pomul vietii => este pazit de heruvimi i de sabia de foc
vlvietoare (serafim = ,,a straluci) => inseamna pe de o parte
distanta aparuta ntre D-zeu si Om si, pe de alta D-zeu transmite
prin heruvimi si serafimi nelepciunea, caldura spirituala si lumina
=> ca Omul sa se poata intoarce de unde a fost izgonit. Drama
caderii in dezordine nu a cauzat separarea totala a lui D-zeu
deoarece protoparintii dobandesc om de la D-zeu, pe Cain.
10. VOCAIA MORAL A OMULUI
Din limba latin de la substantivul vocatio, onis, care n limba
romn se traduce prin invitaie (la o mas) sau citaie (n justiie).Din
perspectiva Teologiei morale, vocaia presupune invitaia pe care
Dumnezeu i-o face Omului pentru a-i asuma existena n comuniune cu
El i rspunsul concret pe care acesta trebuie s-l dea acestei
invitaii.
Teologia moral definete vocaia Omului ca un dar al lui
Dumnezeu.
Vocaia ca dar are cteva caracteristici:
a) este un act al iubirii creatoare a lui Dumnezeu care-l cheam
pe Om pe nume (Isaia 43,1) i-i d un nume de cinste (Isaia 45,4)
nainte ca el s tie acest lucru.
b) dar universal prin care fiecare persoan uman poate tri n
comuniune cu Dumnezeu i cu alte personae.
c) este o realitate dinamic ntruct Dumnezeu l cheam pe om n
fiecare moment al vieii sale pentru a fi o manifestare vie a
iubirii Sale pentru umanitate.
d) Punctul culminant al vocaiei umane l reprezint chemarea la
comuniune cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu ntrupat, primit prin botez,
mirungere i euharistie i actualizat n mod contient de-a lungul
ntregii sale viei pentru a se apra de pcat
e) n Biseric, fiecare cretin i asum vocaia fundamental, comun
tuturor, ntr-un mod specific, ca dar personal al Duhului Sfnt, iar
diversitatea darurilor ne permite s vorbim i despre diversitatea
vocaiilor.
Sfnta Scriptur ne spune c omul a demisionat n mod liber de la
aceast vocaie i consecinele acestei demisii s-au manifestat i se
manifest i astzi n fragmentarea existenei umane i pervertirea
relaiilor interpersonale ca i a relaiilor Omului cu mediul su
nconjurtor.
Sfntul Maxim Mrturisitorul considera c pcatul ca eec al vocaiei
originare a Omului este condamnabil pentru c este svrit cu intenie,
ns natura corupt prin pcat nu poate fi condamnabil.
Pcatul ca eec al vocaiei noastre originare, ne ajut s
contientizm faptul c suntem separai de Dumnezeu i ca atare, separai
de izvorul vieii i pelerini spre moarte.
11. ODIHNA LUI DUMNEZEU/ YHWH.Odihna lui D-zeu din ziua 7
trebuie interpretata ntr-un sens spiritual, din perspectiva cruia
odihna este un alt mod de a lucra i de a fi prezent n creatie.
n ziua 7 D-zeu se ,,odihnete n sufletul Omului, iar omul i ncepe
propria sa lucrare n comuniune cu D-zeu. De aceea D-zeu
binecuvinteaz si sfineste ziua 7 care conform Genezei nu mai are
seara si dimineata.
Este ziua in care ritmul cosmic al timpului dobandeste o alta
semnificatie, devenind timp liturgic, timp rostitor al unei alte
ordini n existena creata, ordinea lui ,,a fi n comuniune cu D-zeu
Tatal, prin Fiul n Duhul Sfant. .In contextual traditiei in care
traia Moise, a cunoaste numele cuiva insemna a avea o putere magica
aupra lui => asupra lui D-zeu nimeni nu poate exercita o anumita
putere, de aceea numele revelat lui moise este o tetragrama YHWH.n
lb. rom a fost tradusa cu ,,Cel care este, in lb franceza ,,Cel
venic => traduceri aproximative. D-zeu este ,,Cel Care este
=> un subiect personal care nu devine niciodata obiect, in
sensul ca omul nu poate niciodata sa-si faca o idee abstracta
despre el.In Sf. Scriptura YHWH => ,,Eu sunt, ,,Eu voi fi ceea
ce voi fi =>inseamna ca D-zeu este permanent present in creatia
Sa, iar revelatia noua la care participa Moise este continuitatea
revelatiei si legamantului facut cu Avraam, Isaac si Iacov.
In iudaismul tarziu, Numele revelat lui Moise YHWH- era atat de
respectat, incat nu era rostit cu glas tare decat de arhiereu, o
singura data pe an, de sarbatoarea Yom Kipur11. TRUP SUFLET
Noiunea de persoan uman nu se identific cu cea de individ uman,
dar, totui, ea presupune individualitatea natural a omului. Aceast
individualitate are o constituie dual: sufletul i trupul.
Unirea dintre aceste dou elemente care constituie natura uman
reprezint o tain pe care, afirm Sfntul Grigorie de Nazianz, doar
Dumnezeu o cunoate, noi o acceptnd-o prin credin, pe calea
Revelaiei biblice.
TRUP / SOMAn Genez, omul apare ca trup nsufleit sau ca suflet
viu (nefe haia), fiind alctuit din rna pmntului, adic din
elementele biochimice ale cosmosului i o prezen personal, care le
menine n unitate.
n Vechiul Testament, noiunea de trup / carne (basar) nu exprim
doar natura fizic a omului, ci modul su integral de a exista, ca i
creatur, naintea lui Dumnezeu-Creatorul.
n Noul Testament(epistolele pauline), exprim unitatea persoanei,
dar, n acelai timp, este legat i de noiunea de carne.
Dincolo de natura fizic, noiunea de carne definete ntregul
orizont al existenei omului. Sfntului Apostol Pavel confer noiunii
de carne un sens moral, legnd-o de realitatea pcatului(de 30 ori
menionat, jumtate se refer la firea uman czut).
Trupul omenesc este strns legat de trupul lui Hristos, arhetipul
nostru. inta umanitii este de a ridica trupul la nlimea ridicat de
Hristos(Simeon N. T.).
n epistolele pauline cele dou noiuni trupul (soma) i carnea
(sarx) se refer la omul ntreg i nu la un principiu metafizic i sunt
folosite n relaie cu alte dou noiuni care definesc, n aceeai msur,
ntreaga natur uman, i anume suflet i duh.
SUFLET / NEFE
Suflet n limba ebraic este nefe, care semnific manifestarea n
planul realitii sensibile a individualitii omului (Gen. 35,
18).
Nefe (sufletul) se deosebete de ruah (duhul) care exprim duhul
care vine de la Dumnezeu i se ntoarce la El.
Nefe sufletul individualizat sau psihologic apare cnd Duhul lui
Dumnezeu sufl asupra rnii pmntului pentru a aduce la existen Omul:
Atunci lund Domnul Dumnezeu rn din pmnt, a fcut pe om i a suflat
asupra lui suflare (ruah) de viaa i s-a fcut omul fiin vie (nefe
haia).
Omul ca fiin vie (bio-psihologic) moare atunci cnd duhul (ruah)
creator al lui Dumnezeu nu mai este lucrtor n el. (Gen. 6, 3), de
aceea, nefe psihicul sau sufletul nu este principiul sau cauza
vieii omului, ci doar manifestarea acesteia (Gen. 2, 7).
12. OMUL FIRESC / OMUL DUHOVNICESC
Omul ntreg (suflet i trup) este fie om firesc (psihologic) sau
om duhovnicesc (omul care-i deschidea mintea spre lucrarea Duhului
lui Dumnezeu).
Omul firesc, n viziunea Sfntului Pavel, este omul carnal (I Cor.
3,1), care nu primete lucrurile duhovniceti pentru c nu le nelege
(I Cor. 2,14).
Omul duhovnicesc este cel a crui via a fost sfinit prin har,
datorit deschiderii sale libere i contiente spre Duhul lui
Dumnezeu.
Pentru a exprima aceast transformare a omului firesc
(psihologic) n om duhovnicesc (pnevmatic) Sfntul Apostol Pavel a
folosit expresii preluate tot din filosofia timpului, cum ar fi:
dezbrcarea de omul cel vechi i mbrcarea n omul cel nou (Efeseni 4,
22 i 24).
Evident c nu este vorba de o dezbrcare, n sensul platonic, ci de
o nvemntare n har care face s dispar ceea ce este simpl dorin
carnal n om (II Cor. 5,4). mbrcarea n har este o lucrare a Duhului
Sfnt, care este i Duhul lui Hristos i prin aceasta mintea omului
devine duhovniceasc, nelegnd lumea duhovnicete. mbrcndu-se n harul
Duhului Sfnt, omul i redescoper treptat, vocaia sa cu adevrat uman.
Cum definete Teologia moral aceast vocaie vom vedea n cele ce
urmeaz.
14.OMUL CHIPUL LUI DUMNEZEUOmul este o icoan a lui Dumnezeu pe
pmnt sau chipul lui Dumnezeu(Sf. Grigore de Nyssa).Omul, nu este un
fenomen trector, determinat doar de condiiile sale biologice,
psihologice i sociale(tiinele umaniste contemporane), ci este o
persoan unic i irepetabil, fiind un interlocutor al lui Dumnezeu n
ordinea creaiei.Sf. Prini ai Bisericii au interpretat noiunea de
icoan sau de chip (cu o libertate de gndire i de interpretare
profund creatoare i nnoitoare) al lui Dumnezeu fr a epuiza, totui,
taina persoanei umane(nu poate fi definit exhaustiv, deoarece poart
chipul Celui ce nu poate fi definit): - capacitatea sa de a fi stpn
al creaiei sensibile i al trupului su(Antiohienii dominaia
universal a omului ca expresie a libertaii sale; omul e fcut s fie
stpn diodor din Tars); - au considerat c mintea ( ) sau raiunea ( )
reflect n mod deosebit chipul lui Dumnezeu, - l-au asimilat cu
toate cele trei faculti spirituale: mintea, voina i simirea.
Ei nu au ncercat s mrgineasc omul n orizontul unui determinism
natural, ci s-l dezmrgineasc n virtutea creia natura uman, trup i
duh mpreun, este nvemntat n slava Cuvntului lui Dumnezeu, a Fiului
prin harul n Duhul Sfnt.
Punctul de plecare al refleciei teologice asupra noiunii de chip
sau icoan la Sfinii Prini a fost nvtura Sfntului Apostol Pavel
exprimat n Epistola ctre Coloseni: chipul adevrat al lui Dumnezeu
este Mntuitorul Iisus Hristos:
- chipul lui Dumnezeu celui nevzut, mai nti nscut dect toat
fptura; - ntru El au fost create toate, cele din ceruri i cele de
pe pmnt, cele vzute i cele nevzute () Toate s-au creat prin El i
pentru El () i El este capul trupului, al Bisericii (Col. 1,
15-18).
Omul este creat dup chipul Chipului, adic dup chipul sau icoana
lui Hristos:
a) Hristos este Logosul venic al lui Dumnezeu care i-a asumat,
prin ntrupare, natura uman, devenind prin aceasta centrul ontologic
al umanitii, centrul unificator al ntregii creaii, pentru ca
aceasta s se poat mprti de iubirea lui Dumnezeu Tatl.
b)ntlnirea omului cu Hristos: - ntlnirea cu Arhetipul su ntru
care i pentru care a fost adus de la nefiin la fiin(Sf. Grigorie de
Nyssa). - naterea real a omului ca fiu al lui Dumnezeu ntru Fiul.
Omul devine asemntor Tatlui nevzut graie Cuvntului vzut - Sf.
Irineu; Ceia ce difereniaz pe om de nger este faptul c el este
chipul ntruprii(P. Evdokimov).Omul este capabil de a manifesta pe
Dumnezeu n msura n care natura sa se las ptruns de harul
ndumnezeitor(V. Lossky).n texte exist o fluctuaie ntre un chip
pierdut() i un chip tulbura sau regsit(15. DISTINCTIA CHIP
ASEMANARE Clement Alexandrinul s-a ntrebat cel dinti asupra
provienenei acestei distincii. Se bazeaz pe comentariul Genezei 1,
26-27:n ebraic( celem i demeth) = imagine asemntoaren grac(eikon i
homoiosis) = dup chipul nostrum i asemnarea noastrSub infuiena lui
Platon: eikon = o participare la modul sensibil Homoiosis =
asemnarea spiritual desvritMuli autori nu disting chipul de
asemnare: Atanasie, Didim, Macarie
Sf. Irineu: cuplul chip asemnare = cuplul paulin om pmntesc om
duhovnicesc, Duhul Sf. constituie asemnarea cu Dumnezeu.Origen:
chipul ndumnezeire incipient i scopul este asemnarea cu
Dumnezeu.Urcuul de la chip la asemnare va fi desvrit n slava
trupurilor nviate(cf. I Ioan 3,2) i n unitate (Ioan 17,21).16.
GENEZA 1, 27 PERSOANA/INDIVIDinterpretat de unii Sfini Prini
dintr-o perspectiv trinitar.
Noiunea de chip sau icoan nu se refer la polaritatea sexual a
naturii umane, ci la calitatea omului de a fi persoan, ce cuprinde
n sine, ca i coninut ontologic al su, fie ca brbat, fie ca femeie,
ntreaga natur uman. Ca PERSOAN, OMUL, nu este o parte a naturii
umane, un simplu individ, aa cum nici Persoanele Prea Sfintei
Treimi nu sunt pri din dumnezeire. Persoana uman poate fi, totui,
definit i ca parte, dar o parte care poart n ea ntregul naturii
umane. Cu alte cuvinte PERSOANA ESTE IPOSTASUL NATURII i ca atare
este liber fa de orice determinism sau necesitate natural.
Din perspectiva Teologiei morale: - persoan, nseamn o fiin care
are, i nsuiri comune cu alte fiine, dar are i nsuiri unice i
irepetabile, nsuiri care nu se reveleaz i deci nu pot fi cunoscute
dect n evenimentul existenial al comuniunii cu Dumnezeu i cu alte
persoane umane.
Ea presupune, evident, individualitatea natural, biologic i
psihologic a Omului, dar, n acelai timp, o depete prin capacitatea
de a transcende individualitatea i a se drui altor persoane ntr-o
deplin libertate a iubirii. IUBIREA:
- este calea prin care se poate cunoate persoana, ntruct ea nu
proiecteaz asupra altuia preferinele, exigenele sau dorinele sale
individuale, ci accept pe cellalt aa cum este el, n unicitatea sa
personal. - este realitatea constitutiv a omului i presupune att
cunoaterea unitii ontologice a neamului omenesc ct i recunoaterea
identitii i alteritii personale. Pag 5 tom n limbajul Sfintei
Scripturi, nu raiunea ci iubirea, ca depire i druire de sine, este
calea real i integral de cunoatere a omului ca persoan. 17.
I/IAGeneza afirm c brbatul (i n limba ebraic) i femeia (ia)
constituie un singur trup (Gen. 2, 24), adic o singur natur, care
se ipostaziaz n dou persoane.Cel care recunoate aceast identitate
de natur i alteritate personal este brbatul: Iat os din oasele mele
i carne din carnea mea. Ea se va numi femeie (ia n ebraic) cci a
fost luat din brbatul su (i) (Gen. 2, 23).
n limbajul biblic, brbatul i femeia nu reprezint doar dou
concepte metafizice-masculinul i femininul-ci i dou persoane reale.
Faptul c, n dialogul su cu femeia, brbatul are iniiativa a fost
interpretat de Sfinii Prini ntr-o perspectiv teologic, hristologic
i eclesial care s-ar putea exprima astfel: Dumnezeu care este
Treime, adic Iubire desvrit ntre Tatl Fiul i Duhul Sfnt, creaz
lumea, pentru ca i ea, s se mprteasc din aceast iubire, iar lumea
este iubire-rspuns; Hristos restaureaz lumea nstrinat de iubire,
prin iubirea sa rstignit i ntemeiaz Biserica, iar Biserica este
iubire-rspuns; n Biseric, brbatul are datoria s-i iubeasc femeia
sa, aa cum Hristos a iubit Biserica, iar femeia trebuie s fie
iubire-rspuns.Textul biblic, citat mai sus, nu exprim o relaie de
subordonare a femeii fa de brbat, ci o ordine aezat de Dumnezeu n
lume, prin care viaa de comuniune a Sfintei Treimi se comunic
umanitii i, prin umanitate, ntregii creaii. n acest sens, textul
spune foarte clar c Dumnezeu a prezentat femeia brbatului ca dar al
Su, aeznd-o n faa sa (eer keneydo, Gen. 2, 18).
n limba ebraic prepoziia eer keneydo (n faa sa) nu exprim o
relaie de subordonare, ci o lucrare special a lui Dumnezeu, prin
care el consoleaz pe omul ntristat i singur, instituind n existena
uman un etos al comuniunii trinitare.
18. POMUL CUNOSTINTEI BINELUI SI RAULUI
Adam => omul universal, primete de la D-zeu urmatoarea
porunc:,, Din toi pomii din rai poi s mannci, iar din pomul
cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care
vei manca din el, vei muri negreit Gen. 2, 16-17 Este vorba de o
realitate ontologic a creterii si maturizarii fiintei umane ntru
iubirea lui D-zeu. Maxim Mrturisitorul => da o interpretare
ontologica acestei porunci sau acestei inter-dictii. Astfel, pomul
binelui si raului semnifica ntregul cosmos sensibil de care omul
este legat ontologic prin natura sa fizica, prin cele 5 simturi ale
sale. Cosmosul sensibil poate fi numit pom al cunostintei binelui
si a raului, deoarece are ratiuni sau sensuri duhovnicesti care
hranesc mintea, dar si o putere de atractie naturala, care pe de o
parte, desfateaza simtirea, pe de alta parte perverteste
mintea.
Cosmosul sensibil (sau lumea aceasta) daca este privit ca dar si
in Duhul lui D-zeu - il conduce pe om la cunoasterea binelui sau
doar ca instrument de placere si desfatare a simturilor - ii ofera
cunoasterea raului. n spatiul biblic cunoasterea se identifica cu
iubirea si se realizeaza n comuniune cu Dumnezeu. Annik de
Souzenelle: pomul cunotinei binelui i rului este nsi natura bipolar
a omului care n constituia sa ontologic: o parte desvrit prin
creaie(chipul), o lat parte nemplinit, ncredinat libertii i
responsabilitii sale morale(asemnarea).19. DIALOG EVA (ADAM) CU
DIAVOLUL Geneza spune ca dorinta oamenilor de autonomie, de a
deveni ,,dumnezei fara ajutorul lui D-zeu s-a trezit n umanitatea
adamica n urma unei sugestii, fiind pusa la incarcare fidelitatea
omului fata de D-zeu. Textul spune ca sarpele ,,s-a adresat mai nti
femeii ia (ebr.). Paul Evdokimov si Annick de Souzenelle propun
urmatoarea interpretare: nu este vorba de femeie n raportul sau cu
barbatul (i) pe plan biologic, ci de partea ,,nemplinit a Omului,
de femininul sau interior, de inconstientul dorintelor, care este
expus mereu la tentaii, fara ca ele sa fie constientizate pe
deplin.
Primul gest pe care-l face Adversarul este Acela de a-l nstraina
de constiinta prezenei lui D-zeu. El dialogheaza cu ia, ca si cum
D-zeu ar fi absent, ca i cum ar fi ,,in afara existenei ei:
,,Dumnezeu a zis, El, oare, s nu mncai roade din orice pom din rai?
(Gen. 3.1). In felul acesta este sadita indoiala cu privire la
iubirea si bunatatea lui D-zeu, sugerndu-se faptul ca D-zeu nu i-a
daruit totul Omului, ca ceea ce avea mai bun a pastrat pentru
El.
Omul raspunde correct: ,,Roade din pomii raiului putem sa
mancam, numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a
spus D-zeu: ,,Sa nu mncai din el, nici s v atingei, ca sa nu muriti
(Gen. 3,2-3).Adversarul nu renunt si trece la o dialectica
seducatoare: ,,Nu, nu vei muri! Dar D-zeu tie ca in ziua in care
veti manca din el vi se vor deschide ochii i veti fi ca D-zeu,
cunoascand binele si raul(Gen. 3,4-5). Omul nu rezista acestei
dialectici, mai ales ca pomul binelui si raului i s-a parut ,,bun
de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit (gem.
3,6)
Natura feminin a Omului, ,,imina sa, a gustat mai nti rodul
pomului i apoi natura sa masculine, adica ,,mintea sa, el devenind
prin acest act existential, o fiinta autonoma si autosuficienta,
cunoascand ,,binele si ,,raul adica preferand dualitatea si
duplicitatea, in locul unitatii si al comuniunii.
20. AVRAAM - OMUL CREDINTEIAvram este chemat de D-zeu sa iasa
din pamantul sau, din neamul sau din casa tatalui sau si sa mearga
in pamantul pe care D-zeu i-l va da (Gen. 12,1). D-zeu i spune
,,mergi naintea mea si fii ntreg (Gen.17,1), Avraam fiind din acest
punct de vedere un ,,naintemergator al lui D-zeu n mijlocul unei
societati descompuse, reprezentata simbolic prin Sodoma si
Gomora.
Legamantul lui Avraam este legat de o dubla promisiune:
promisiunea din partea lui D-zeu ca Avraam va fi ,,parintele a
multime de popoare si promisiunea ceruta lui Avraam ca toti urmasii
sai, pe linie masculina, sa fie taiati imprejur. Legamantul are in
vedere un proces de ,,rodire si de crestere a acestei rodiri
intr-un viitor, pe care desi nu-l ntelege, Avraam l accepta
printr-un act de credinta. Sf.Ap.Pavel spune ca Avraam este modelul
si parintele tuturor oamenilor care cred in D-zeu (Rom.4.11)
Atitudinea lui Avraam ne arata ca actul de credinta implica un
dinamism existential prin care toate limitarile noastre biologice,
toate relatiile determinate de ,,inrudirile naturale trebuie sa fie
integrate intr-o ordine morala si spirituala al carei centru
axiologic este Legamantul cu D-zeu.LEGAMANTUL CU AVRAAM
Avraam este chemat sa iasa din pamantul sau sis a mearga in
pamantul pe care D-zeu i-l va da
Avram este un inaintemergator a lui D-zeu intr-o societate
descompusa reprezentata simbolic de Sodoma si Gomora: ,,mergi
inaintea Mea i fii ntreg Gen. 17.1 => orase locuite de urmasii
lui Ham, fiul ,,profanator al lui Noe.
Legamantul cu Avraam este legat de o dubla promisiune:
Promisiunea din partea lui D-zeu ca Avraam va fi ,,parinte a
multime de popoare
Promisiune ceruta lui Avraam ca toti urmasii sai, pe linie
masculine, sa fie taiati imprejur
Se are in vedere un proces de ,,rodire si de crestere a acestei
rodiri =>Avraam accepta printr-un act de credinta. Ap.
Pavel:,,Avraam este modelul si parintele tuturor oamenilor care
cred n D-zeu Rom.4,11
Atitudinea lui Avraam=>arata ca actul de credinta implica un
dinamism existential in care fiinta este integrate intr-o ordine
morala si spiritual al carei centru axiologic este Legamantul cu
Dumnezeu.
Oedinea morala si spirituala in care este integrat Avraam se
identifica cu o ordine existentiala n care Omul este ocrotit de
,,mana nevazuta a lui D-zeu.
La stejarul Mamvri, Avraam mijlocete pentru salvarea Sodomei si
Gomorei erijndu-se in aparatorul acestora.. Aceasta este dovada ca
o contiint religioasa autentica nu este exclusivista si
triumfalista, ci smerita si responsabila, iesind in evidenta ca o
constiinta fidela promisiunilor lui D-zeu.
21. NOE (SEMNIFICATIA BETIEI)Vinul este simbolul cunoasterii
duhovnicesti, iar experienta potopului l-a condus pe Noe la
dobandirea acestei cunoasteri. ,,Beia de care vorbeste textul, este
bucuria ce izvoraste din ea. Omul devine ,,gol pentru ca s-a
dezbracat de cunoasterea naturala si de placerea ce izvoraste din
ea, ,,imbrcndu-se n slava harului lui D-zeu. Ham priveste
nepregatit aceasta taina a lui Noe si pentru ca nu este pregatit o
,,profaneaza, ,,spunand celor doi frati. Acestia au intrat cu
,,spatele si au acoperit cu o ,,haina goliciunea tatalui lor
neprofannd misterul la care Noe a ajuns prinexperierea potopului,
adica prin ,,inecarea tuturor patimilor sale egoiste si
egocentriste.
LEGAMANTUL LUI DUMNEZEU CU NOE Legamantul lui Noe este expresia
inaugurarii unui timp al rabdarii si al asteptarii lui D-zeu in
egala masura in care este expresia inaugurarii unei ordini morale
ntemeiata pe legea morala prin care se pastreaza viata biologica si
sociala a Omului.
Legamantul incheiat de D-zeu cu Noe are o dimensiune universala,
implicand atat pe urmasii lui, cat si ntreaga creatie => insa nu
contine nicio reciprocitate din partea omului, semnul legamantului,
curcubeul, este aezat ntre cer i pmnt.
Curcubeul => relatia dintre unu si multiplu: relatia dintre
unitatea creaiei ,,ntru D-zeu si diversitatea darurilor Sale de
care omul beneficiaza prin respectarea unei exigente de ordin
moral: interdictia de a varsa sange omenesc si pedepsirea celui
care nu va respecta-o.
Primul gest a lui Noe dupa iesirea din corabie a fost marcat de
aducerea jertfei lui D-zeu, motiv pentru care D-zeu hotaraste sa nu
mai ,,blesteme pamantul.
22. URMAII LUI HAM & URMAII LUI SEMCa i urmaii lui Cain,
urmaii lui Ham, fiul lui Noe nu mai au vrst, adic timpul lor lor nu
mai are o concentraie interioara, liturgic; din timp
,,rostitor(timpul ,,devenirii ntru Fiin sau ,,timpul mplinitor al
Omului), el devine timp ,,rotitor n jurul unei mentaliti
autosuficiente si plin de orgoliu.
Urmaii lui Sem, asemenea urmailor lui Set, triesc ntr-un timp
rostitor. Textul ne precizeaz numrul anilor lor i, de asemenea,
face distincie ntre primul nscut, care este ntotdeuna un ,,fiu i
fii si ficele ce s-au nscut ulterior. Acest aspect are o dimensiune
profetic i se leag de unicitatea ,,Fiului, Cel nti Nscut sau Cel
Unic, Care va fi, prin ntrupare, Iisus Hristos, Fiul lui D-zeu i
Fiul Omului. Faptul c fiecrui urma a lui Sem i se nate mai nti un
,,fiu, ar putea exprima maturitatea spiritual la care a ajuns el
nsui la ,,fiu al lui D-zeu.
22. CRESTETI SI VA INMULTITI (DE LA NOE: NASTETI)Interdicia data
lui Noe si urmasilor sai, aceea de a nu varsa snge omenesc (Gen.
9,6) se distinge in mod esential de cea data lui Adam. Interdictia
data lui Adam este legata de realitatea ontologica ,,a creterii, in
timp ce interdictia data lui noe se leaga de realitatea psihologica
i sociala a ,,naterii. ,,Creterea presupune o relatie directa cu
D-zeu, in timp ce ,,naterea presupune o relaie indirect, ntemeiat
pe ideea de ,,legmnt si de ,,lege morala pozitiva. Este vorba de
,,naterea biologic ntr-o lume marcat de separare, suferin i moarte
i de instinctul de supravieuire care marcheaz aceasta natere. n
acest orizont ,,legamantul lui D-zeu cu noe este, pe de o pate,
expresia inaugurarii unui timp al rbdarii i al ateptrii lui D-zeu
i, pe de alta, expresia inaugurrii unei ordini morale ntemeiat pe
legea moral prin care se pstreaz viaa biologic i social a Omului.
23. SFANTA SCRIPTURA
Dumnezeu creaza lumea prin Cuvantul Sau :,,Sa fie lumina temeiul
ultim al lumii noastre fiind energia, adica lumina conform fizicii
cuantice. Pentru teologie temeiul ultim este energia necreata si
vointa creatoare a lui Dumnezeu
Duhul lui Dumnezeu (Ruah) plana deasupra apelor originare, iar
Dumnezeu ,,zice, ,,rosteste lumea prin Cuvantul Sau (Dabar) =>
lumea apare din nefiinta spre fiinta, dinspre amurgul inserarii
inspre zorii zilei.
Verbul bara- exprima idea ca Dumnezeu creeaza lumea din ,,nimic
printr-o hotarare si o manifestare libera a vointei sale. Este
folosit de 3 ori in cap. 1 al Genezei:
Vs.1 crearea pamantului si a cosmosului
Vs. 21 - crearea animalelor
Vs. 27 - se repeata de 3 ori si face referire la crearea
omului
Exprima 3 momente fundamentale ale actului creator: crearea
sistemului energie-materie, crearea vietii si crearea omului.
n ziua 4 apare verbul ,,asah => a face , a aseza in randuiala
ceva deja existent. Soarele, luna si stelele nu sunt izvoare de
energie, ci concentrarea energiei din ziua 1
TURNUL BABEL reprezinta in mod simbolic o generatie de oameni, o
succesiune de generatii care i pierd centru unitatii lor spirituale
si, datorita acestei pierderi se imprastie, se risipesc si se
multiplica in comunitati distincte care nu se mai inteleg una cu
alta. Limba si cuvintele separate de Dumnezeu Cuvantul, devin
instrumente de separare si manipulare pierzndu-si functionalitatea
comunitara. Apare mentalitatea autosuficienta si plina de orgoliu a
unor oameni care nu mai au perceptia tainei lui D-zeu (urmasii lui
Ham => fii oamenilor). Pierzand relatia cu Logosul ei nu mai pot
vorbi aceasi limba, pentru ca fiecare isi manifesta propriul sau
logos, egoist si individualist.
Acestia au locuit cetatile Sodoma si Gomora ajungand in final in
slujba lui Faraon, fiind ,,magicienii care vor intra in competitie
cu Moise.
din perspectiva ordinii morale si a istoriei mantuirii, Turnul
Babel se afla la polul opus Cinzecimii cretine
FARAON
este construit din aceleasi litere ca si cuvantul ,,pulbere
=> aphar prezenta in fiinta lui Adam, adica in fiinta fiecaruia
dintre noi.
In mod simbolic cuv. ,,Faraon reprezinta pulberea interioara
care trebuie prelucrata si eliberata de toate reprezentarile false
despre D-zeu. Moise si-a prelucrat aceasta pulbere devenind un om
initiat in tainele lui D-zeu iar confrubtarea cu Faraon inseamna
coinfruntarea cu falsie zei ai Egiptului
Maxim Marturisitorul => confruntarea aceasta obiectiva
simbolizeaza confruntarea care se da in propria noastra fiinta
Maxim Marturisitorul: Egiptul este identificat cu trupul, adica
cu o matrice ale carei energii trebuie transfigurate pentru a se
putea savarsi ,,Marea Trecere ntru intalnirea cu ,,Cel Care este
YHWH
Alte concepte:
Tinutul Goen = > Nu trebuie inteles doar ca spatiu geografic,
ci ca un spatiu interior sau spiritual in care este present Duhul
lui D-zeu. Mana lui Dumnezeu => Yad in ebraica => se
identifica de fapt cu Numele cel Sfant al Lui YHWH Deber Kabed Meod
,,ciuma foarte grava => Cand universal launtric al omului nu
este deschis spre Logos-ul sau Cuvantul lui D-zeu acesta este atins
de ciuma foarte grava
Cand el este deschis spre Cuvant se transfigureaza si devine
,,Cuvant foarte grav Dabar Kabed Meod, - sau ,,Cuvant plin de
slava, deoarece Kabed nseamna slava lui Dumnezeu
Barad Kabed Meod - ,,printre grindina ardea foc(Iesirea
9.24).
Anii petrecuti in pustiu sunt de evrei reprezinta un timp al
incercarii libertatii si un timp al rabdarii, in care poporul
invata sa traiasca prin Legamantul si Legea lui Dumnezeu; de aceea
el este condus in pustiu, unde toate posibilitatile sale se
risipesc si unde el primeste doar ajutorul lui D-zeu.
CONCEPTE TEOLOGIE MORAL
Noiunea de teologie
de origine greac i este compus din dou substantive: Theos ()
Dumnezeu, logia () cuvnt, cuvntare, vorbire, rostire.
SOCRATE
Primul care folosete noiunea de teologie cu sensul de vorbire
despre Dumnezeu este Platon n lucrarea sa Republica.Contextul n
care apare aceast noiune este dialogul dintre Adimantos i Socrate
cu privire la adevraii ntemeietori de cetate Socrate consider c
ntemeietorii de cetate trebuie s cunoasc adevratele canoane ale
miturilor, adic ale nvturii despre Dumnezeu, pe care poeii trebuie
s le foloseasc, apoi, n operele lor. In viziunea lui Socrate,
Dumnezeu () este prin firea sa bun i ca atare nu i se poate atribui
lucruri rele. De aceea, spune Socrate, trebuie s ne opunem n orice
chip afirmaiei c Dumnezeu, care este bun, ajunge s fie pentru
cineva pricin de rele i nu trebuie lsat nimeni, fie tnr, fie btrn s
spun sau s asculte aa ceva n cetatea sa, dac aceasta ar fi bine
crmuit
Din acest text reiese clar ideea c Teo-logia n viziunea lui
Socrate, este un mod de a vorbi despre Dumnezeu care, la rndul su,
presupune un mod de a gndi despre El. n acelai timp, teologia
trebuie s fie o preocupare constant a ntemeietorilor de cetate.
ARISTOTEL
Noiunea de teologie o ntlnim i la Aristotel (384-322) care o
considera partea cea mai nobil a filosofiei primare ntruct se ocup
de realitile divine, adic netrectoare. Ideea aceasta a fost reluat
de filosofia neoplatonic i, n mod deosebit de Proclus, care a
dezvoltat-o n lucrarea sa Teologia platonic. n aceast lucrare,
Proclus enumer patru modaliti de expunere n cadrul discursului
teologic:
1. cu ajutorul simbolurilor;
2. cu ajutorul imaginilor i formelor geometrice;
3. pe calea inspiraiei dumnezeieti;
4. pe calea discursului tiinific.
Fiecare din aceste modaliti de expunere aparine unei coli de
iniiere filosofic. Prima aparine lui Orfeu, a doua lui Pitagora, a
treia caldeenilor, iar a patra filosofiei lui Platon.
Teologia mrturisitoare a primilor cretini
primii scriitori cretini nu s-au grbit s foloseasc noiunea de
teologie n scrierile lor;
Noiunea de teologie nu este folosit n Noul Testament, deoarece
autorii lui nu au apelat la vocabularul filosofic dect foarte
rar.
Aceast atitudine este explicabil dac avem n vedere situaia
deosebit de dificil a cretinilor din Imperiul Roman i, de asemenea,
intensitatea cu care ei triau relaia cu Mntuitorul Iisus Hristos.
El nu reprezenta, pentru ei, un ideal abstract, nici un concept
teologic, ci o prezen spiritual tainic, ce-i nsoea n momentele de
bucurie, dar mai ales n momentele de suferin.
MARTIRII
Sfntului Ignatie al Antiohiei
Lumea ntreag, spunea el, nu mi-ar folosi la nimic, nici mpriile
ei. mi este de folos s mor pentru Hristos Iisus, dect s domnesc pn
la marginile pmntului. Eu caut pe Cel care a murit pentru noi; eu
doresc pe Cel care a nviat pentru noi (...). Lsai-m s ajung la
lumina cea curat; doar acolo voi fi cu adevrat om. Nu m mpiedicai s
urmez patima Dumnezeului meu. Cine are pe Dumnezeul acesta n sine m
va nelege (...). Iubirea mea pmnteasc a fost rstignit (...) o ap
vie murmur n mine i mi optete din luntrul meu: Vino la Tatl
Din textul acesta se poate trage uor concluzia c pentru Sfntul
Ignatie supranumit i teoforul, adic purttorul de Dumnezeu, teologia
este:
cale de cunoatere i de comuniune tainic cu Hristos,
adevratul teolog, care a descoperit ucenicilor iubirea deplin a
lui Dumnezeu Tatl. Evident c o asemenea teologie implic din partea
celui care i-o asum
nu doar un anumit mod de a gndi i de a vorbi despre Dumnezeu, ci
i un anumit mod de a tri ntru El.
Teologia integratoare a Sfinilor Prini
Acest mod de a nelge i practica teologia a fost promovat, n mod
deosebit, n perioada patristic, ncepnd cu secolul al IV-lea.
Sfntul Atanasie cel Mare
aa cum un om, care vrea s vad lumina soarelui, trebuie s-i
purifice ochiul su, pentru ca acesta s devin lumin, la fel i cel
care vrea s neleag gndirea teologilor trebuie s-i purifice modul su
de a tri pentru ca, unit cu ei prin conduita vieii, s poat nelege i
ceea ce Dumnezeu le-a descoperit.
consider c teologia implic att un efort moral i spiritual, ct i
un efort intelectual.
n lucrarea Despre ntruparea CuvntuluiSfntul Grigorie de
Nazianz
n cele cinci cuvntri teologice rostite la Constantinopol n
iulie- noiembrie 380 d.Hr.
subliniaz ca i Sfntul Atanasie importana unui demers reflexiv n
teologie, dar accentueaz, n acelai timp, exigenele pe care trebuie
s le satisfac teologul, ca i condiiile n care el poate s-i
ndeplineasc vocaia sa:
Nu aparine oricui, scrie el n Cuvntarea I, s filosofeze despre
Dumnezeu (...); iar cel care filosofeaz (adic teologhisete) nu
poate s fac acest lucru pretutindeni, nici naintea tuturor, ci n
anumite mprejurri, naintea anumitor persoane i cu o anumit msur
(...); el trebuie s consacre n mod real mult timp pentru a L
cunoate pe Dumnezeu i atunci cnd are ocazia favorabil () s exprime
cu bun credin adevrata teologie. naintea cui? naintea celor care
trateaz cu seriozitate aceast problem i nu naintea celor pentru
care teologia este o vorbrie plcut
n a 2-a cuvntare teologic intitulat Despre teologie. El
precizeaz c respectarea acestor exigene este absolut necesar,
deoarece obiectul teologiei este taina Sfintei Treimi:
Am ajuns acum la discursul teologiei. Aezm ca temei al acestui
discurs pe Tatl, pe Fiul i pe Duhul Sfnt. Facem aceasta pentru
ca:
primul s ne fie binevoitor,
al doilea s ne asiste,
iar al treilea s ne inspire; mai corect spus, facem aceasta
pentru ca de la dumnezeirea cea unic s ne vin o iluminare unic,
distinct n unire i unic n distincie, ceea ce este un lucru
extraordinar.
ntruct obiectul teologiei este taina Prea Sfintei Treimi, Sfntul
Grigorie insist i asupra inadecvrii discursului teologic cu
misterul Treimii.
Plecnd de la experiena lui Moise pe Muntele Sinai (Ieire, 33,
23) ca i de la afirmaiile Sfntului Apostol Pavel din Epistola I
ctre Corinteni, 13, 12.
Platon, teologul grecilor, nva c a-L nelege pe Dumnezeu este
destul de greu, dar a-L exprima este imposibil (Timen 28, 2). Dup
discursul meu ns, a-L exprima pe Dumnezeu este dificil i a-L nelege
este i mai dificil. Ce este Dumnezeu n fiina Sa nici un om nu a
descoperit vreodat (...). Totui acest lucru va putea fi descoperit
atunci cnd spiritul (nous) i raiunea (logos) noastr, asemntoare cu
Dumnezeu, se vor uni cu Cel cu care ea este nrudit, atunci cnd
icoana se va fi ntors la Arhetipul su, spre care ea tinde acum. n
aceasta const, de fapt, ntreaga filosofie: acum vedem ca prin
oglind, iar atunci vom vedea fa ctre fa; acum cunoatem n parte, dar
atunci vom cunoate pe deplin, precum i noi am fost cunoscui (I Cor.
13,12). Aceasta nseamn c noi nu vom fi cu adevrat teologi dect n
viaa cereasc
Evagrie Ponticul si Sfantul Maxim Marturisitorul teologia este
treapta a treia si cea mai de sus a urcusului spiritual.
Prima treapta: implinirea poruncilor dumnezeiesti si vietuirea
in virtute care duce la virtute(apateia)
A doua treapta:contemplarea sensurilor duhovnicesti din
lucrurile create
A treia treapta (teologia): contemplarea Sfintei Treimi Insei
prin cea mai intima comuniune de iubire cu ea, realizata in primul
rand prin rugaciune. Evagrie Ponticul:,,Daca esti teolog, roaga-te
cu adevarat; si daca te rogi cu adevarat, esti teolog (,,De
oratione)Sfntul Dionisie Pseudo-Areopagitul
Scriitorii inspirai (teologii), scrie Sfntul Dionisie, i
transmit nvtura lor pe dou ci:
pe o cale tainic (mistic) prima este o cale simbolic i presupune
o iniiere;
pe o cale gnostic; a doua este filosofic i se realizeaz prin
demonstraie14.
n viziunea Sfntului Dionisie, aceste dou ci nu sunt paralele, ci
se ntreptrund n cadrul aceluiai discurs teologic.
Modul acesta de a nelege, defini i practica teologia s-a impus n
perioada patristic, n tot spaiul cretin. n toat aceast perioad nu
s-a fcut nici o distincie clar ntre teologie i filosofie, aa cum se
va face n perioada Evului Mediu.
Att teologii rsriteni, ct i cei apuseni, aveau convingerea c nu
exist dect un singur adevr, care s-a artat n mod nedeplin
filosofilor pgni i n mod deplin s-a revelat cretinilor prin Iisus
Hristos.
Teologia speculativ medieval
n perioada patristic teologia a avut un caracter integrator,
ncepnd cu secolul al XI-lea au nceput s ptrund tot mai mult n
cadrul discursului teologic elementele dialecticii
aristotelice.
conflict de metod ntre colile teologice, care puneau accent pe
metoda demonstraiei, i mnstirile, cari puneau accent pe metoda
mistic a credinei.
Anselm de Canterbury (1033-1109)
cel dinti care a ncercat s fac o sintez ntre cele dou metode,
ntre raiune i credin, subordonnd raiunea credinei:
Eu nu ncerc Doamne s ptrund Mreia Ta, scrie el n Prosloghion,
cci nu pot nicidecum s o compar cu raiunea mea, dar eu doresc s
neleg att ct este posibil Adevrul Tu n care cred i pe care inima
mea l iubete. Cci eu nu caut s neleg pentru a crede, ci eu cred
pentru a nelege; cci eu cred; dac nu credeam, nu nelegeam
se poate observa foarte clar intenia lui Anselm de Canterbury de
a armoniza spontaneitatea afectiv a credinei cu rigoarea lucid a
raiunii. Evident c n acest demers el acord o prioritate credinei,
ns argumentarea logic a credinei este la fel de important i, mai
ales, cerut de schimbarea care s-a produs, ncepnd cu secolul al
XI-lea n spaiul teologic cretin.
La originea acestei schimbri se afl evident, i ali factori extra
teologici. Spre exemplu, creterea populaiei i exodul ei din zonele
rurale spre cele urbane a determinat o schimbare a vechilor
structuri administrative i o efervescen social, tehnic i economic.
n acest context apare o nou ordine a cunoaterii: apar, ceea ce n
Occident s-au numit intelectualii. Activitatea lor, numit
intelectual, devine o activitate remunerat ca i celelalte, i acest
lucru va da natere la o vie dezbatere.
Bernard de Clairvaux
spre exemplu, nu accepta ca munca intelectual s fie pltit:
Activitatea voastr, scrie el, este un sacrilegiu. tiina este un dar
al lui Dumnezeu i nimeni nu trebuie s profite de pe urma lui
Efortul va conduce la transformarea teologiei, o dat cu apariia
primelor universiti, ntr-o tiin. Scopul ei, din acest moment, nu va
mai fi contemplaia, ci elaborarea unui sistem universal de
cunoatere a lui Dumnezeu i a lumii.
Petru Abelard
discipol al lui Anselm
Privit dintr-o perspectiv metodologic, reflecia teologic a lui
Abelard este foarte tradiional i n acelai timp inovatoare. Lucrarea
sa intitulat Sic et non este un fel de pregtire critic pentru
studiul teologiei. Unii o consider primul discurs despre metoda
gndirii occidentale moderne.
interpretarea exact a Sfintei Scripturi ca i a scrierilor
Sfinilor Prini este destul de dificil.
Dificultatea interpretrii are dou cauze importante:
prima const n faptul c Sfnta Scriptur nu a fost scris pentru
savani, ci pentru poporul simplu;
a doua const n existena unor texte falsificate i a unui mare
numr de lucrri apocrife.
Pentru a depi aceast dificultate i a interpreta corect textele
biblice sau patristice, Abelard recomand ca metod cercetarea
riguroas a canonicitii scrierilor Sfintei Scripturi i a
autenticitii operelor patristice.
Spre deosebire de dasclul su Anselm de Canterbury, care acorda
prioritate credinei n cadrul cercetrii teologice (cred ca s neleg),
Abelard acorda prioritate nelegerii, afirmnd c nu putem crede dect
ceea ce nelegem (neleg ca s cred).
Abelard admitea c raiunea are limitele sale, ns n domeniul care
i este specific are autoritate deplin (in omnibus his quae ratione
discui possunt, non est necessarium autoritatis judicium), iar
domeniul propriu de cercetare al raiunii poate fi dup Abelard
ntreaga nvtur a Bisericii.
Dei teoretic recunoate c nvtura dogmatic este incontestabil,
Abelard nu o consider absolut i ca atare o supune argumentelor
raiunii.
Dumnezeu a venit pe pmnt pentru a ne nva prin cuvintele i
exemplul su legea iubirii, care este superioar legii Vechiului
Testament.
Toma dAquino
interesul pentru cutarea unei noi metode teologice care s conduc
la pstrarea echilibrului dintre credin i cunoaterea raional.
cale de mijloc i a ncercat s aeze logica aristotelic n slujba
teologiei, definit ca tiin nou. Scopul teologiei, n viziunea sa, nu
mai era contemplaia, ci integrarea tuturor formelor de cunoatere
pentru a pstra unitatea acesteia, avnd ca model unitatea
creaiei.
Pentru a-i atinge acest scop, teologia, considera Toma dAquino,
are nevoie de filosofie. Voi, zicei s separm apa raiunii de vinul
Cuvntului lui Dumnezeu. Eu cred ns c un bun teolog nu separ apa, ci
o transform pe aceasta n vin, aa cum s-a ntmplat la nunta din
Cana.
Transformarea apei n vin la nunta din Cana Galileii, eveniment
cu care Mntuitorul i-a nceput activitatea sa public, reprezint
transformarea cunoaterii naturale, ntemeiat pe raiunea uman, n
cunoatere duhovniceasc, ntemeiat pe harul Duhului Sfnt.
Toma dAquino a intuit foarte clar relaia dintre aceste dou forme
de cunoatere, ns accentul pus pe caracterul discursiv al teologiei
i, apoi, separarea ei de contemplaie a condus la o anumit tensiune
ntre teologia scolastic i teologia monastic.
Anumite ordine monahale din Occident, ca i monahismul oriental,
nu considerau c teologia este o tiin, ci, mai curnd un exerciiu
spiritual. De aceea ei refuzau, n genere, limbajul scolasticii i
metodele sale de cercetare. Pentru monahi, credina trit era condiia
i, n acelai timp, consecina teologiei i de aceea ei nu se mpcau cu
orgoliul teologilor scolastici.
Studenii nu mai au dispoziie dect pentru nouti. Maetrii
(profesorii n teologie n.n.) care iubesc gloria, nainte de orice,
compun zilnic noi summae i noi opere teologice, care i distreaz pe
cititori i i nel, considernd c scrierile Prinilor nu sunt
suficiente la sfritul secolului al XII-lea un monah scria papei
Cnd aceast criz a ajuns la apogeul su, n secolul al XVI-lea, a
aprut teologia Reformei. Dar despre Reform vom vorbi alta dat cum
spune Sf. Pavel. :D
John Breck Principiile hermeneuticii patristice
Principiile hermeneutice, sau legile de interpretare elaborate
de Printii Bisericii, reprezinta promovarea si extensia anumitor
metode interpretative folosite de apostoli pentru a intelege si a
vesti semnificatia mesianica a Legii si a Proorocilor.
Conceptul de theoria. Theoria nseamna o viziune inspirata sau
contemplarea Adevarului revelat prin puterea dumnezeiasca, daruit
de Sfantul Duh atat autorilor patristicicat si exegetilor ce le-au
urmat acestora. Conceptul de theoria implic viziune inspirata a
autorului biblic, prin care este calauzit sa-si configureze
marturia, astfel incat sa exprime sensul ei literal. Dar implica de
asemenea si ntelegerea inspirata a exegetului de mai tarziu in
legatura cu semnificatia adanca a Scripturilor ce reveleaza atat
sensul ei literal, cat si cel spiritual.
Modul patristic de a intelege theoria este in stransa dependenta
de o perspectiva speciala asupra inspiratiei. Scoala exegetica din
Antiohia din sec 4 sustin ca fiecare eveniment al Scripturii are un
dublu sens literal si spiritual, ambele izvorasc din inspiratia
divina.
Sensul literal- aluzie la ,,intentia autorului biblic adica la
,,mesajul pe care autorul insusi il intelege,, din lucrarea
inspiratoare a Duhului Sfant si cauta sa-l transmita cititorului.
Sensul spiritual se refera la Cuvantul rostit de Dumnezeu prin
textul scris, in fiecare moment in fiecare generatie din viata
Bisericii. Cu toate acestea sensul spiritual este inradacinat in
evenimentele istoriei
Principiile hermeneutice intuite de Parintii Bisericii se
intemeiaza pe viziunea contemplativa inspirata numita theoria.
Principiile exegezei patristice
Expresia ,,Cuvantul lui Dumnezeu se refera la Biblie si la
interpretarea ei sub forma predicii. Pentru Parintii Bisericii
expresia se refera la Logosul vesnic, Dumnezeu-Omul. Cuvantul lui
Dumnezeu este in ultima instanta o persoana, a doua Persoana a
Sfintei Treimi. Sintagma ,, Cuvantul Lui Dumnezeu se refera la
Persoana Logosului dumnezeiesc
Marturia scrisa despre El in forma textelor apostolice, vestirea
Lui
Viata in El
Cuvntul lui Dumnezeu poate fi inteles corect in toate variantele
sale- doar dintr-o perspectiva treimica. Revelatia porneste de la
Tatal prin Fiul si devine inteligibila in Duhul Sfant, iar
raspunsul nostru, intemeiat pe credinta, porneste n i de la Duhul
Sfant, prin Fiul, spre Tatl.
Cuvantul lui Dumnezeu, sub forma Scripturii sau a vestirii,
precum nsui Logosul ntrupat, trebuie neles ca realitate teandric
sau dumnezeiasc si omeneasca in acelasi timp. Cuvantul lui Dumnezeu
este rezultatul sinergiei dintre Dumnezeu si oameni, care sub
calauzirea Duhului Sfant autorul apostolic si exegetul ce i-a
urmat, vorbesc despre contexte istorice, culturale si lingvistice
ale vremii lor reiesind de aici necesitatea interpretarii reinnoite
a Cuvantului Lui Dumnezeu in fiecare generatie din viata Bisericii.
Invatatura Bisericii se transforma Duhul Sfant iluminand fiecare
generatie crestina prin limbajul si circumstantele vremii ei pentru
a-i calauzi pe credinciosi la tot adevarul.
Biserica este spatiul potrivit pentru interpretarea, vestirea si
celebrarea liturgica a Cuvantului lui Dumnezeu. Exegeza este o
functie a preaslavirii, marturie a comunitatii de credinta iar
refleciile exegetice trebuiesc subscrise gndirii Bisericii.
Exegetului i se cere sa subscrie gandirii Bisericii datorita
relatiei ce exista ntre Scriptura i Traditie, care nu trebuie
intelese ca instante complementare sau contradictorii.
Vechiul si Noul Testament reprezinta o marturie unitara a
istoriei mntuirii. Relatia dintre cele doua Testamente este aceea
de la fagaduinta la implinire, ntre ele existand o unitate
interioara, organica. Relatia intre promisiune si implinire se
exprima concret in relatia tip-antitip sau tip-arhetip. Parintii
Bisericii apeleaza la tipologie pentru a interpreta VT in lumina
lui Hristos. Tipologia este un element fundamental in orice
incercare de a stabili modul de lucrare in istorie a lui Dumnezeu
si relatia intre cele doua Legaminte- Dumnezeu cu Israel si Hristos
cu Biserica.
Principiul reciprocitatii exegetice presupune ca intreaga
Scriptura este inspirata integral si in mod egal fiind orientata
spre imaginea lui Hristos, prin urmare orice fragment poate fi
interpretat astfel incat sa dezvaluie mesajul sau mesianic.
Theoria viziunea contemplativa a adevarului si a realitatii
divine, transmise prin lucrarea insapiratoare a Duhului Sfnt. n
lucrarea Parintilor Bisericii Dumnezeu Se revarsa n mod plenar prin
rugaciunea din adancul inimii lor. Rugaciunea este rodul Duhului ce
salasluieste in templul inimii, considerata in traditia biblica
centrul gandirii si deasemenea al emoiilor. Rugaciunea este astfel
o manifestare divina, lucrarea lui Dumnezeu n noi. n rugaciune
Dumnezeu vorbeste cu Dumnezeu Duhul Sfant se adreseaza Tatalui
pentru ca nevoile si rugaciunea noastra sa primeasca esenta si
putere.
Lucrarea de interpretare necesita sinergie sau cooperare ntre
noi si Dumnezeu, ea fiind rodul Duhului ce salasluieste in noi.
Drumul de la sensul literar la sensul mai deplin ne solicita lupta
ascetica si supunerea cu umilinta la influenta calauzitoare a
Duhului Adevarului. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nimeni nu
poate interpreta Scriptura corect daca nu se supune ei de bunavoie.
Efortul ascetic este o lupta interioara pentru a dobandi o stare de
pocainta si umila supunere inaintea lui Dumnezeu. Aceasta este
necesara pentru a putea auzi Cuvantul lui Dumnezeu pentru a dobandi
puterea de a-l interpreta corect si in intregime. Uneori aproape
identific sarx cu soma, indicnd membrele fizice al trupului, o
numete soia noastr , dar care trebuie urmrit n tot ceasul sau ca un
duman care este descris ca intim.
Sf. Ioan Gur de Aur: dac sufletul este n bucurie/tristee se vede
pe fa lumina/umbra.
Cnd vorbete despre Om i despre vocaia sa n lume, Teologia moral
i ntemeiaz discursul pe Teologia dogmatic i pe modul n care ea
interpreteaz textele Sfintei Scripturi care vorbesc despre crearea
Omului.
Teologia clasic a Sfinilor Prini.
15. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevzut, mai nti nscut
dect toat fptura/16. Pentru c ntru El au fost fcute toate, cele din
ceruri i cele de pe pmnt, cele vzute, i cele nevzute, fie tronuri,
fie domnii, fie nceptorii, fie stpnii. Toate s-au fcut prin El i
pentru El./ 17.El este mai nainte dect toate i toate prin El sunt
aezate/ 18.i El este capul trupului, al Bisericii; El este
nceputul, ntiul nscut din mori, ca s fie El cel dinti ntru
toate.
alexandrinii: Origen, Atanasie, Evagrie, adopt noiunea filonian
a unui chip ireversibil aplicat logosului
Origen: o inim nvrtoat nu primete pecetea chipului
dumnezeiesc
Sf. Grigorie de Nyssa: chipul nu este dect ntunecat, fiind
acoperit doar de o masc hidoas datorit rului)
i a fcut Dumnezeu pe om dup chipul su; dup chipul lui Dumnezeu
l-a fcut: a fcut brbat i femeie
n domeniul sociologiei i al psihologiei, persoana se identific
cu o individualitate aritmetic sau, cu alte cuvinte, cu un element
de statistic. definiia lor se ntemeiaz pe anumite caracteristici
individuale: talie, fizionomie, caracter, temperament etc. Aceste
caracteristici nu sunt, totui, unice, adic personale, ntruct ele
corespund i altor indivizi.
gest reiterat n cadrul Tainei cununiei, cnd preotul ia mna
dreapt a miresei i o aeaz n dreapta mirelui, afirmnd c Dumnezeu
este cel care unete brbatul cu femeia. n hermeneutica patristic
mintea(icoana logosului) i inima (simbol al creaie Sale), relaia
dintre cele dou asemnate cu relaia dintre mire i mireas. Aceast
cununie interioar trebuie s precead cununia exterioar ntre b i
f.
PAGE 20