FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DEPARTAMENTUL DE PERFECŢIONARE A CADRELOR DIDACTICE LUCRARE METODICO - ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC, PROF.UNIV.DR. TATIANA MOŞTEANU AUTOR, PROF.EC. LUCHIAN ADELINE DANIELA 2
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICEDEPARTAMENTUL DE PERFECŢIONARE A CADRELOR DIDACTICE
LUCRARE METODICO - ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I
CAPITOLUL 1 ROLUL DISCIPLINEI ,,FINANŢE ŞI FISCALITATE’’ ÎN PROCESUL
INSTRUCTIV EDUCATIV………………………………………………………………….5
1.1 Rolul disciplinelor de specialitate in procesul instructiv – educativ; aspecte interdisciplinare…………………………………………………………………..........51.2 Rolul disciplinei ,,Finanţe şi fiscalitate’’ în pregătirea de specialitate..................10
2.1 Scurtă prezentare a instituţiilor publice………………………………………..…132.2 Finanţarea instituţiilor publice……………………………………………………162.3 Bugetul de venituri şi cheltuieli- instrument de organizare şi previziune……….21
CAPITOLUL 3 BUGETUL INSTITUŢIILOR PUBLICE – COMPONENTĂ A SISTEMULUI BUGETAR CONSOLIDAT………………………………………………………………..25
CAPITOLUL 4 SISTEMUL SANITAR ÎN ROMÂNIA ŞI FINANŢAREA ACESTUIA……………......62
4.1 Evoluţia serviciilor de sănătate in România..........................................................624.2 Finanţarea sectorului sanitar……………………………………………………...754.3 Finanţarea spitalelor……………………………………………………………...844.4 Finanţarea Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi……………………………...894.4.1 Prezentarea generală a Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi………………..894.4.2 Finanţarea Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi în anul 2008........................96
3
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CAPITOLUL 5 METODICA DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII DIDACTICE PRIVIND TEMA „FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE”…...……………………………………...102
PARTEA I - METODE ŞI MIJLOACE DIDACTICE, PRINCIPII DIDACTICE
5.1. Procesul de învăţământ ca proces de predare, învăţare şi evaluare ……………1025.1.1 Proiectarea activităţii instructiv – educative…………………………………..1045.1.2 Lecţia şi rolul acesteia în procesul de învăţământ………………………….....107 5.1.3 Proiectarea didactică…………………………………………………………..1155.1.4 Alte forme de organizare a procesului de învăţământ………………………..1255.1.5 Metodologia predării untăţii de învăţare ’’Impozite directe’’………………...1255.1.5 Metode de învăţare……………………………………………………………1615.1.7 Evaluarea…………………………………………………………………..….1755.1.8 Mijloace de învăţământ……………………………………………………….1955.1.9 Principiile didacticii…………………………………………………………...197
Curriculum-ul este astfel conceput încât să permită profesorilor libertatea de a alege
ordinea şi modul de organizare a activităţii de învăţare în raport cu experienţa, tactul
pedagogic şi mijloacele de învăţământ de care dispun. Alegerea tehnicilor de instruire revine
profesorului, care are sarcina de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la
particularităţile elevilor.
În curriculum-ul la decizia şcolii, conţinuturile disciplinei „Finanţe şi fiscalitate” pot fi
dezvoltate prin aprofundarea şi extinderea lor.
Finalitatea învăţării acestei discipline este aceea de a permite elevilor orientarea în
domeniile de pregătire profesional-tehnologică oferite de curriculum-ul şcolar şi de a-i iniţia
în ramurile de cunoaştere socio-economică. Prin predarea acestei discipline se cultivă
responsabilităţile pentru activităţile desfăşurate şi se formează elevilor capacităţi de analiză şi
control al fenomenelor şi proceselor economice.
Complexitatea disciplinei permite utilizarea metodelor de învăţământ considerate
formative, creative, acţionale, care pun accent pe participarea elevilor la lecţie, redistribuind
pe cât posibil activitatea profesorului. Dintre aceste metode amintim:
Exerciţiul metoda principală pentru formarea de priceperi şi deprinderi – constă în
executarea repetată a unor acţiuni care ajută la dezvoltarea aptitudinilor.
Exerciţiul dirijat se poate face la lecţiile despre „Impozitele directe” şi „Impozitele
indirecte” profesorul prezintă date despre venituri, urmând ca elevii individual să stabilească
impozitele de virat la Bugetul de stat. Priceperile şi deprinderile formate la această lecţie îl
vor ajuta pe viitorul absolvent să calculeze impozitele directe şi indirecte.
Problematizarea, modalitatea de influenţare în crearea unor situaţii – problemă ce
determină elevii să restructureze şi să completeze unele cunoştinţe anterioare în vederea
soluţionării noilor situaţii pe baza experienţei şi a efortului personal, creându-şi în gândire o
situaţie conflictuală. Se poate utiliza la lecţia „Dubla impunere” prezentându-le elevilor
datele privind veniturile persoanelor fizice realizate în străinătate şi în ţara de origine să
stabilească impozitul, utilizând diverse metode de impunere şi să precizeze care este cea mai
eficientă.
Învăţarea prin descoperire ipotetic deductivă, metodă de dobândire a cunoştinţelor
prin efortul propriu al elevului, acesta având sarcina de a emite ipoteze pe care apoi să le
verifice pentru a dovedi veridicitatea lor. La lecţia „Asemănări şi deosebiri între finanţele
publice şi private” elevii pot, pe baza cunoştinţelor generale pe care le deţin până acum să
stabilească aceste deosebiri şi asemănări.
11
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Instruirea prin mijloace audio-vizuale poate fi folosită la teme cum sunt „Veniturile
fiscale şi nefiscale”, „Cheltuielile publice”, această metodă are avantajul de a stimula gradul
de participare a elevului şi de a intensifica activitatea mintală.
Pentru realizarea competenţelor stabilite de curriculum şcolar ca mijloace de învăţământ sunt
recomandate mijloacele de exersare şi formare a deprinderilor. Fişele de lucru vor fi folosite
în diverse secvenţe ale orelor de finanţe şi control, antrenând elevii în rezolvarea unor situaţii
de lucru, în investigarea şi descoperirea unor soluţii viabile.
Modalităţile de organizare a elevilor sunt adaptate la specificul disciplinei,
promovându-se munca în grup, în echipe, individuală, punându-se accent pe deprinderile de
cooperare şi comunicare.
12
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CAPITOLUL II
FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE
2.1 Scurtă prezentare a instituţiilor publice
Instituţiile publice au un rol important in cadrul statului deoarece prin intermediul
acestora acesta isi indeplineste functiile sale. De asemenea, procesele economice in economia
de piata, precum si in alte tipuri de economii, sunt influentate de stat prin intermediul
sectorului public.
Sfera de cuprindere a institutiilor publice este vasta, statul actionand practic in toate
domeniile vietii economice sau sociale. Statul, prin intermediul institutiilor de care dispune
sau prin intermediul intreprinderilor a actionat,in functie de politica urmata in diferite
perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut in economie si a influentat pozitiv sau
negativ desfasurarea anumitor activitati.
In Romania exista in jur de 10.000 de institutii publice, majoritatea fiind institutii
publice locale (aproape 3.000 de consilii locale municipale, orasenesti, comunale si ale
sectoarelor municipiului Bucuresti, la care se adauga un numar important de institutii publice
de invatamant si altele).
In sfera de cuprindere a institutiilor publice se afla:”Parlamentul, Administratia
Prezidentiala, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice, alte
autoritati publice, institutii publice autonome, precum si institutiile din subordinea acestora,
indiferent de modul de finantare a acestora.”2
La nivel local, conform Legii privind finantele publice locale, in sfera de cuprindere
a institutiilor publice includem “autoritatile unitatilor administrativ-teritoriale, institutiile
publice si serviciile publice de interes local, cu personalitate juridica, indiferent de modul de
finantare a activitatii acestora”.3
Gruparea institutiilor publice dupa modul de prezentare de mai sus se face in functie
de nivelul la care se manifesta. Astfel avem institutii publice la nivel central si institutii
publice la nivel local.
- Parlamentul
2 Legea nr. 500 din 11 iuliu 2002 privind finantele publice publicate in M.O. nr. 597/20023 Legea nr. 189 din 14 octombrie 1998 privind finantele publice locale, publicata in M.O. nr. 404/1998
13
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Institutii publice la
nivel central - Presedinţia
- Guvernul
- ministerele
- alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale
Institutii publice la
nivel local
- consiliile judetene
- consiliile locale
- primariile
- alte institutii de interes local.
Alte criterii de clasificare a institutiilor publice sunt: domeniul in care isi manifesta
autoritatea (legislativ, executiv, judecatoresc), obiectul activitatii (institutii administrative si
institutii de specialitate)4 si modul de finantare, despre care vom vorbi ulterior.
Numărul mare de instituţii publice a condus la crearea unei ierarhii pe criteriul
sectorial sau geografic. Astfel, institutiile publice sunt conduse de ordonatori de credite
principali, secundari sau terţiari.
Ordonatorii principali de credite pentru institutiile finantate din bugetul de stat,
bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale sunt conducatorii
autoritatilor publice, ministrii si conducatorii celorlalte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale.
Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare, aprobate prin
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, pe unitatile
ierarhic inferioare, in raport sarcinile acestora cuprinse, potrivit legii, in bugetele respective si
aproba efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu, cu respectarea dispozitiilor legale.
Ordonatorii secundari si tertiari de credite sunt conducatorii celorlalte institutii
publice care se afla direct in subordonarea ordonatorilor principali sau in subordonarea
ordonatorilor secundari (in acest caz este vorba despre ordonatorii tertiari de credite).
Ordonatorii secundari de credite aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii
si a celor din bugetele fondurilor speciale, cu respectarea dispozitiilor legale, si repartizeaza
creditele bugetare aprobate pe unitatile ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt
ordonatori tertiari de credite.
4 Lucian Ţâţu - Finante locale si institutii publice, Editura Aner, Bucuresti, 2002
14
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
De asemenea, ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru nevoile unitatilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din
bugetele aprobate si in conditiile stabilite prin dispozitiile legale. Ordonatorii tertiari de
credite nu mai au alte institutii publice in subordine.
Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si utiliza creditele bugetare numai in
limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea
institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.
Caracteristica de baza a institutiilor publice este faptul ca ele produc bunurile
publice care sunt distribuite in cea mai mare parte gratuit sau la preturi care se regasesc sub
nivelul costurilor. Prin serviciile oferite de catre institutiile publice se urmareste asigurarea
unor servicii catre contribuabili care ar necesita costuri ridicate daca ar fi produse de sectorul
privat, precum si asigurarea satisfacerii nevoilor sociale ale contribuabililor.
Deoarece sunt axate pe furnizarea unor anumite bunuri publice, institutiilor publice
le este caracteristică specializarea, ele urmărind scopul pentru care funcţionează. Domeniile
în care acţionează instituţiile statului producătoare de bunuri publice sunt următoarele:
domeniul social-cultural:
invatamant: prescolar, primar si gimnazial, complementar,
profesional, liceal, postliceal, invatamant pentru copii cu
deficiente, case de copii, universitati, academii, case de cultura,
crese, leagane de copii, centre de recoltare si conservare a
sangelui, statii de salvare, etc.;
asistenta sociala: camine de batrani si pensionari, camine-spital
pentru invalizi si bolnavi cronici, camine pentru copii infirmi si
camine-atelier, cantine de ajutor social, centre de primire a
minorilor, institutii de plasament familial;
sport si tineret.
domeniul apărării nationale:- unităţi militare, unităţi de învăţământ
specializate.
15
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
domeniul ordinii publice:- unităţi de poliţie, pompieri, jandarmi,
Serviciul Român de Informaţii.
domeniul autorităţii publice:- Preşedinţia, Senatul, Camera Deputaţilor,
Guvernul, ministerele, alte organe ale
administraţiei publice centrale, consiliile
locale, primăriile, prefecturile, organe ale
administraţiei de stat pe plan local,
autorităţile judecătoresti, Curtea de
Conturi, etc.;
domeniul economic: - institutii specializate in cercetarea stiintifica,
unităţii de cercetare pentru descoperiri de
zăcăminte noi, institutii de protecţie a mediului
şi de gospodărire a apelor.
2.2 Finanţarea instituţiilor publice
Finantarea institutiilor publice se realizeaza de la buget (de stat, asigurarilor sociale
de stat sau locale, fonduri speciale), de la buget si din venituri proprii, din venituri proprii sau
din credite externe si fonduri nerambursabile.
In cazul institutiilor publice finantate integral de la bugetul de stat, local sau
fondurile speciale, creditele bugetare ale acestor institutii publice ( si ale celor din
subordinea acestora, daca este cazul) sunt stabilite de ordonatorul de credite ierarhic superior
ori de comun acord cu Ministerul Finantelor Publice in cazul ordonatorilor principali de
credite (conform prevederilor Legii finantelor publice). La partea de venituri intalnim
„ alocatii de la bugetul”, iar la cheltuieli, sumele alocate sunt defalcate dupa criteriul
economic al clasificatiei bugetare. In cazul in care aceste institutii incaseaza venituri, acestea
vor fi virate integral la bugetul de la care sunt finantate.
Majoritatea institutiilor publice se incadreaza in categoria institutii publice finantate
din venituri proprii si subventii (alocatii) de la bugetul de stat, local sau fondurile speciale.
Subventiile primite (care apar in partea de venituri) vin in completarea veniturilor proprii
16
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
obtinute din activitatile specifice desfasurate (vanzari de bilete, inchirieri de spatii, prestari de
servicii, etc.). Ordonatorul de credite superior stabileste cuantumul subventiei, dar nu si
destinatia acesteia (cheltuieli materiale, cheltuieli salariale, etc.). Conducatorul institutiei face
defalcarea tuturor veniturilor (venituri proprii plus subventii) pe categorii de cheltuieli,
urmand ca bugetul sa fie vizat de ordonatorul superior.
Institutiile publice mai pot folosi pentru desfasurarea si largirea activitatii lor
mijloace materiale si banesti primite de la persoane juridice si fizice, prin transmitere
gratuita, cu respectarea dispozitiilor legale. Acestea se gestioneaza potrivit normelor privind
finantele publice si cu respectarea destinatiilor stabilite de transmitator.
Veniturile proprii ale institutiilor publice, finantate partial sau integral din fonduri
proprii, se incaseaza, se administreaza, se contabilizeaza si se utilizeaza de institutiile publice
in cauza, potrivit normelor privind finantele publice , daca legea nu prevede altfel.
Excedentele rezultate din executia bugetelor institutiilor publice, finantate din fondurile
speciale, se regularizeaza la sfarsitul anului cu bugetul de stat, bugetele locale sau bugetele
fondurilor speciale, dupa caz, in limita sumelor primite de la acestea, daca legea nu prevede
altfel.
Institutiile publice finantate integral din venituri proprii sunt similare
institutiilor publice prezentate anterior, cu diferenta ca acestea nu beneficiaza de nici o
subventie de la ordonatorul superior de credite. Acest lucru nu inseamna ca institutia este
autonoma (nu este in subordinea unui ordonator de credite superior) si nici bugetul propriu nu
trebuie vizat de ordonatorul superior.
Soldurile anuale rezultate din executia bugetelor institutiilor publice finantate
integral din venituri proprii raman la dispozitia acestora, urmand a fi folosite in anul urmator
cu aceeasi destinatie. Bugetele institutiilor publice finantate din venituri proprii se prezinta
distinct ca anexa la bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite.
Institutii publice finantate din credite externe sau fonduri nerambursabile sunt
caracterizate prin faptul ca fondurile externe rambursabile sau nerambursabile de care
beneficiaza institutiile publice din Romania vin, cel mai adesea, in completarea alocatiilor de
la bugetul de stat si a veniturilor proprii ale institutiilor respective.
Platile pentru investitiile institutiilor publice se efectueaza prin unitatile teritoriale
ale trezoreriei statului, pe baza listei de investitii, a documentatiei tehnice prevazute de lege, a
fondurilor aprobate pentru cheltuieli de capital si cu respectarea dispozitiilor legale privind
investitiile si decontarea acestora.
17
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Organul de specialitate al administraţiei publice centrale îl reprezintă Ministerul
Sănătăţii, instituţie publică care organizează, coordonează, îndrumă activităţile pentru
asigurarea sănătăţii populaţiei şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care
dăunează sănătăţii.
Direcţiile de sănătate publică judeţene sunt servicii publice descentralizate, cu
personalitate juridică, ale Ministerului Sănătăţii, în subordinea cărora funcţionează alte unităţi
cu sau fără personalitate juridică, conform prevederilor legale.
Unităţile din sistemul sanitar se grupează astfel :
18
Dispensarul este unitatea medico-sanitară care asigură asistenţa populaţiei dint-o anumită zonă teritorială, fără
spitalizare.DISPENSAREPOLICLINICE
SPITALE
Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică care asigură servicii medicale.
SANATORII Sanatoriul este unitatea sanitară cu paturi care asigură
asistenţa medicală utilizând factori curative naturali asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace terapeutice.
PREVENTORIIPreventoriul este unitatea sanitară cu paturi care asigură prevenirea şi combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoză stabilizaţi clinic şi necontagioşi.
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Din punct de vedere al subordonării, nu toate unităţile sanitare sunt în subordinea
Ministerului Sănătăţii sau a Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, ci şi în subordinea unor
ministere sau autorităţi publice centrale, denumite generic ministere de resort
Ministerul de Justiţie are în subordine:
Spitalul ,,Prof. Dr. Constantin Angelescu’’
Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al
Ministerului de Justiţie
6 spitale – penitenciar
Ministerul Administraţiei şi Internelor are în subordine:
Institutul National de Medicină Aeronautică şi Spaţială ,,General
doctor aviator Victor Anastasiu’’
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are în subordine:
Spitale CFR
Entităţile publice din domeniul sănătăţii, care nu au personalitate juridică(unele creşe,
cabinete medicale din cadrul unităţilor militare, laboratoare, cabinete de medicină sportivă,
cabinete de logopedie, cabinete medicale din grădiniţe şi şcoli etc.), primesc finanţare prin
instituţiile publice de care aparţin la capitolul de sănătate.
19
CREŞECreşele sunt instituţii care asigură, asistenţa medicală, instruirea şi educarea copiilor.
CENTRE DE SĂNĂTATECentrele de sănătate sunt unităţi sanitare cu sau fără paturi, care asigură asistenţă medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, în cel putin două specialităţi.
ALTEINSTITUŢII
Leagăne de copiiCentre de transfuzie sanguineServicii de ambulanţă
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
BUGET DE STAT
VENITURI PROPRII
FONDURI EXTERNE
De la bugetul de stat se finanţează Ministerul Sănătăţii şi serviciile publice descentralizate, institutele de sănătate publică, Academia de Stiinţe Medicale. De la bugetul de stat se mai asigură :desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătatedotarea cu echipamente medicale de înaltă performanţă a unităţilor medicaleinvestiţii legate de construirea / finalizarea unor obiective sanitareSumele acordate de la bugetul de stat sunt cuprinse în bugetul Ministerului Sănătăţii sau a ministerelor de resort.
BUGETELE LOCALEBugetele locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli pentru finalizarea construcţiilo noi şi la realizarea de reparaţii curente şi capitale, precum şi la dotarea cu aparatură medicală.
Veniturile proprii, din care se finanţează majoritatea instituţiilor sanitare publice, sunt reprezentate de sumele încasate de la Casa de Asigurări de Sănătate în urma serviciilor medicale furnizate pe baza contrectelor încheiate cu aceasta. Unităţile sanitare au posibilitatea de a semna contracte de prestări sevicii şi cu casele de asigurări private. La acestea se adaugăveniturile obţinute din servicii medicale acordate la cererea persoanelr fizice sau juridice, venituri din chirii, asocieri investiţionale în profil medical, precum şi alte venituri dobândite în condiţiile legii.
Fondurile externe sunt contractate pentru completarea finanţării unor proiecte de interes naţional care nu pot fi susţinute din resurse interne.
FINANŢAREA SĂNĂTĂŢII
20
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
2.3 Bugetul de venituri şi cheltuieli- instrument de organizare şi
previziune
La baza desfasurarii incăsarilor si platilor efectuate de catre o institutie publica
sta bugetul de venituri si cheltuieli. Bugetul, in acceptiunea Legii finantelor publice
reprezinta „documentul prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si
cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, in functie de sistemul de finantare a
institutiilor publice”54. Stabilirea veniturilor si cheltuielilor care se inscriu in buget se face
in functie de gradul de subordonare a institutiei respective, precum si de specificul
acesteia. Bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice sunt cuprinse (in
totalitate sau sub forma de sold) in bugetul de stat sau in bugetele locale.
Bugetul reprezinta legatura dintre programare si actiune; este o declaratie care
exprima planurile de viitor in termeni financiari iar aceste planuri devin angajamente
pentru care se aloca fonduri.
Bugetul este un punct de plecare in evaluarea performantelor. Bugetul constituie
un instrument de baza de organizare si previzionare, deci un instrument de management,
fiind rezultanta unei decizii importante. Este reglementat printr-o decizie speciala, care ii
confera putere executorie si de constrangere.
Valoarea unui buget depinde de precizia evaluarii, de valoarea informatiilor
economice utilizate pentru conceperea lui. Bugetarea oricarei activitati, indiferent de
modul de calcul si de nivelul la care se efectueaza trebuie sa tina cont de reglementarile
legale in vigoare.
Bugetul este mecanismul ideal prin care se asigura limitarea cheltuielilor la
sumele si proiectele prevazute; problema centrala a elaborarii bugetului este satisfacerea
cerintelor cu resurse limitate, armonizarea nevoilor cu posibilitatile de acoperire.
In conformitate cu semnificatia dictonului ``a guverna inseamna a prevedea”6,
conducerea moderna a institutiilor publice are ca prima atributie previziunea ,iar
previziunea financiara este, poate, cea mai importanta activitate de planificare.
5 Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finantele publice publicate in M.O. nr. 597/20026 P. Garnier – La technique comptable aprofondie. Editura Dunod, Paris,1972
21
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Actiunea financiara precede orice actiune tehnica, economica si organizatorica.
Astfel, mai intai se procura resursele financiare necesare si apoi are loc fluxul real de
bunuri si servicii catre institutie prin compensarea acestuia cu un flux financiar, in sens
invers. Putem spune ca decizia financiara este apriorica oricarei decizii economice, ceea
ce este de natura sa releve importanta elaborarii si fundamentarii bugetului de venituri si
cheltuieli. Aceasta cuprinde indicatori financiari care releva volumul si circuitul activelor
imobilizate si al activelor circulante, necesarul de finantat, sursele de finantare, volumul
acumularilor si destinatia rezultatelor, varsamintele catre organul ierarhic superior si la
bugetul statului, precum si subventiile primite de la acesta.
Bugetul unei institutii publice trebuie sa contina:
Documentul de politica, strategie si performanta (aferente anului pentru care se
previzioneaza bugetul si pentru urmatorii ani)
Veniturile si cheltuielile (globale si defalcate pe parti, capitole, subcapitole, articole,
si alineate după caz)
Cheltuielile cu salariile
Numarul maxim de posturi si fondul aferent salariilor de baza
Bugetul institutiilor publice aflate in subordine
Sume alocate din credite externe
Sume alocate din fonduri externe nerambursabile
Proiecte de finantare internationala (sinteze si fise)
Bugetul de programe (sineze si fise)
Cheltuieli de capital (sinteza listelor de investitii si fisele obiectivelor de investitii).
Bugetul institutiilor publice finantate integral de la buget
Institutiile publice finantate integral de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
asigurarilor sociale, de stat sau bugetele fondurilor speciale intocmesc doar bugete de
cheltuieli.Acoperirea cheltuielilor se realizeaza in exclusivitate din alocatii de la bugetul
de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat sau bugetele fondurilor
speciale, dupa caz.
Orice venit realizat de aceste institutiii se face venit de la bugetul din care se
finanteaza institutia respectiva, cu exceptia veniturilor proprii care sunt prevazute in
22
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
anexele bugetelor aprobate si care sunt aferente activitatilor finantate integral din venituri
proprii. Veniturile se pot obtine din activitatea curenta a institutiei (taxa de autorizare a
concentrarile economice perceputa de Consiliul Concurentei) sau din venituri ocazionale
(spre exemplu venituri din donatii sau sponsorizari). Donatiile si sponsorizarile in bani
acordate institutiilor publice finantate de la buget se varsa integral la bugetul din care se
finanteaza acestea. Cu aceste sume se majoreaza creditele bugetare repartizxate institutiei
publice. Utilizarea acestor sume se face cu respectarea prevederilor legale si cu
respectarea destinatiilor stabilite de transmitator.
Bugetul de cheltuieli al institutiilor publice finantate integral de la buget respecta
clasificatia cheltuielilor stabilita de Ministerul Finantelor Publice. Astfel, cheltuielile sunt
detaliate dupa clasificatia functionala (pe parti, capitole si subcapitole),, iar fiecare nivel
al clasificatiei functionale se subdivide dupa clasificatia economic (pe titluri, articole, si
alineate). In cazul in care acestea au organizate si activitati finantate integral din venituri
proprii, pentru aceste activitati se vor intocmi bugete de venituri si cheltuieli.
Bugetul institutiilor finantate integral sau partial din venituri proprii
Institutiile publice finantate integral sau partial din venituri proprii alcatuiesc
bugetul de venituri si cheltuieli. Pe partea de venituri se refasesc toate veniturile,
indiferent de provenienta lor. Astfel, veniturile curente se compun din diferite categorii
de taxe percepute de institutie pentru serviciile prestate. Veniturile din capital cuprind
veniturile din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice. Subventiile primite de
institutie se concretizeaza sub forma alocatiilor de la bugetul de stat sau local. Donatiile
si sponsorizarile sunt cuprinse separat, tot pe partea de venit. Pe partea de
cheltuieli, se fundamenteaza un buget aferent veniturilor totale.
Bugetul institutiilor publice finantate integral din venituri proprii
Institutiile publice finantate integral din venituri proprii realizeaza buget de
venituri si cheltuieli asemanator institutiilor publice finatate integral sau partial din
venituri proprii, deosebirea fiind ca nu primesc sume de la bugetul de stat sau bugetele
locale.
23
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Pe baza fundamentarii veniturilor si cheltuielilor unei institutii publice are loc
elaborarea proiectului de buget, care, in urma aprobarii va deveni functional, limitele
cheltuielilor stabilite in acest buget fiind limite maxime, iar limitele veniturilor prevazute
in buget fiind limite minime de realizare.
Bugetul de venituri si cheltuieli se aproba de catre consiliul de administratie si se
avizeaza de ordonatorul de credite ierarhic superior.
Pe parcursul anului, in timpul executiei bugetare, pot apare modificari in bugetul
de venituri si cheltuieli al unei institutii publice, aceasta situatie ducand la rectificarea
bugetului in masura posibilitatilor existente.
Motivul aparitiei acestor modificari este dat de unele cresteri neprevazute la
capitolul de cheltuieli datorita majorarii peste limitele prevazute ale preturilor sau
tarifelor unor furnizori sau a imposibilitatii realizarii veniturilor prevazute (situatia
negativa pentru buget) sau de realizarea unor venituri superioare sau economii
(justificate) de cheltuieli (situaţie favorabilă).
24
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CAPITOLUL III BUGETUL INSTITUŢIILOR PUBLICE – COMPONENTĂ A
SISTEMULUI BUGETAR CONSOLIDAT
3.1 Veniturile bugetare
Economia modernă este caracterizată de fenomenul creşterii mai rapide a
necesarului de resurse decât a posiblităţilor de procurare a acestora. Resursele au caracter
limitat, în timp ce cererea de resurse o prezintă o accentuată tendinţă de creştere.
Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni. Resursele, provenind din
produsul intern brut, la care se adaugă importul, sunt folosite pentru: consum, formare
brută de capital şi export. Alături de resursele materiale, umane, valutare şi
informaţionale, un rol deosebit îl au resursele financiare.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat.
În categoria resurselor financiare se include resursele autorităţilor şi instituţiilor publice,
resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrative,
precum şi resursele populaţiei. Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depinde
25
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
de mărimea produsului intern brut, precum şi de posiblitatea apelării la resursele
financiare externe( împrumuturi, transferuri cu caracter definitiv etc.).
Având în vedere distincţia dintre finanţele publice şi cele private, se pune problema
raportului dintre resursele financiare ale societătii şi resursele financiare publice. Acesta
este un raport ca de la întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o
sfera de cuprindere mult mai largă.
Resursele financiare publice includ resursele administraţiei de stat central şi locale,
resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat, precum şi resursele instituţiilor
şi autorităţilor publice cu caracter autonom.
Resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private constituie, aşadar,
resursele financiare ale societăţii.
Dat fiind caracterul limitat al resurselor financiare, se pune problema alocării
resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri: publice, private şi mixte.
Producţia de bunuri publice şi raportul dintre acestea şi bunurile private7 sunt determinate
de decizia privind alocarea resurselor între sectorul public si cel privat. În condiţiile
pieţei imperfect ce caracterizează economia modernă, statul, prin intermediul guvernului,
acţionează fie direct în calitate de producător sau consumator de bunuri, fie ca partener al
vieţii publice care reglementează şi intervine pentru a asigura funcţionarea normală a
pietei. Rolul alocativ al guvernului vizează tocmai utilizarea resurselor pentru producerea
şi distribuirea de bunuri şi servicii publice.
În teoria finanţelor publice, se consideră că alocarea efectivă a resurselor între sectorul
public şi cel privat determină o anumită proporţie între acestea, putându-se accepta că
alocarea resurselor este optimă dacă cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute la nivel
maxim, prin intermediul sectorului privat şi al celui public8.
Producţia de bunuri şi servicii publice este finanţata din resurse bugetare, adică, în
principal, din impozitele şi taxele plătite de toţi contribuabilii, persoane fizice şi juridice.
Plata impozitelor şi taxelor reduce capacitatea contribuabiliilor de a-şi procura bunuri şi
servicii de pe piaţă, pentru folosinţa lor exclusivă. La un moment dat, cetăţenii unei tări
7 David N Hyman, Public Finance, second Edition, The Dryden Press, New York, 19878 Richard A Musgrave, Peggy B. Musgrave, Public Finance in Theory and Practice, fifth Edition, McGraw-Hill Book Company, New York,1989
26
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
pot manifesta anumite preferinţe determinate de o anumită distribuţie a veniturilor şi
averii.
Din ce în ce mai frecvent, se manifestă cererea sporită de resurse financiare,
generată de creşterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluţiei
produsului intern brut.
Cererea de resurse financiare publice este determinată de nivelul şi evoluţia
cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse, la un moment dat, este
influenţată de un ansamblu de factori, printre care pot fi menţionaţi:
-factori economici, care imprima o anumită evoluţie a produsului intern brut, ceea ce
poate să determine sporirea veniturilor impozabile.
- factori monetari (dobânda , credit, masă monetară), care îşi transmit influenţa prin preţ.
-factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de
educaţie, protective şi asigurări sociale, sănătate etc.
-factori demografici, care în anumite condiţii pot influenţa numărul populaţiei active şi
sporirea numărului contribuabiliilor;
-factori politici şi militari, care, prin măsurile de politică economică, socială sau
financiară pe care le implică, pot avea ca efect sporirea producţiei şi a veniturilor,
creşterea contribuţilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalităţii, presiuni asupra
bugetului general consolidate, influenţând, în acelaşi timp, nivelul resurselor financiare
publice;
-factori de natură financiară, ce sintetizează influenţa celorlalţi factori prin dimensiunea
cheltuielilor publice. Totodata, volumul cheltuielilor influenţează marimea deificitului
bugetar, a cărui acoperire necesită resurse publice suplimentare.
Factorii menţionaţi mai sus pot fi structuraţi astfel:
Factori de influenţă a resurselor financiare publice
Factori de influenţă Conţinut
Factori economici Creşterea economica are ca efect creşterea bazei de impozitare şi sporirea veniturilor fiscale.
27
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Factori monetari Cresterea dobanzii atrage creşterea preţurilor care duce la creşterea nominala a încasarilor fiscale.
Factori sociali Creşterea necesităţilor cu caracter social (mai multi bani pentru educaţie,sănătate,cultura,protecţie socială) atrage creşterea fiscalităţii ;(fără a duce la o evaziune fiscala de aceeasi marime, pentru că cetaţenii vor plăti mai multe impozite pentru a beneficia de aceste măsuri sociale) şi,astfel,rezultă şi creşterea resurselor financiare publice.
Factori demografici O anumită structura a populaţiei( creşterea populaţiei active) poate duce la creşterea încasarilor fiscale.
Factori politici si militari Creşterea anumitor necesităţii militare (datorate integrarii în NATO, spre exemplu) sau luarea anumitor decizii de politică economică , populiste, trebuiesc susţinute de societate prin impozite si taxe ridicate.
Factori de natura financiară Sintetizeaza influenţa celorlalţi factori prin dimensiunea cheltuielilor publice.Comparată cu nivelul resurselor posibil de mobilizat, rezultă marimea deficitului bugetar.Acoperirea acestuia necesita resurse financiare publice suplimentare.
Existenţa unei multitudini de factori de influenţa a condus la apariţia unor noi tipuri de
resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.
Criteriu de clasificare Continut1. Conţinut economic prelavari cu caracter obligatoriu;
resurse de trezorerie; împrumuturi publice; finanţarea prin emisiune monetara fără
acoperire. 2. Structura organizatorică a statelor -in state de tip federal:
resurse ale bugetului federal; resurse ale bugetelor statelor,regiunilor sau
provinciilor.- resurse ale bugetelor locale;-in stare de tip unitar:
resurse ale bugetului central; resurse ale bugetelor locale.
28
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
3. Sistem de bugete resurse financiare ale bugetului de stat; resurse financiare ale bugetului asigurarilor
sociale de stat; resurse financiare ale bugetelor locale; resurse financiare ale fondurilor speciale; resurse financiare ale trezoreriei statului; resurse financiare ale institutiilor publice
autonome; resurse financiare ale institutiilor publice
finantate integral din venituri proprii; resurse financiare ale fondurilor externe
rambursabile sau nerambursabile; 4. Ritmicitatea încăsărilor 1. resurse ordinare(permanente si obligatorii):
-venituri curente; venituri fiscale; venituri nefiscale; alte venituri.
-venituri din capital.2. resurse extraordinare:
imprumuturi interne si externe; emisiune monetara; ajutoare,donatii,sponsorizari si alte transferuri
nerambursabile. 5. Provenienţă 1. interne
impozite,taxe,contributii de asigura si sociale,de sănătate;
2. externe: imprumuturi externe; ajutoare,donatii,sponsorizari si alte transferuri
nerambursabile.
Privite din punctul de vedere al conţinutului lor economic, principalele categorii
de resurse financiare publice sunt: prelevările cu caracter obligatoriu ( impozitele, taxele,
contribuţiile) , resursele de trezorerie, resursele provenind din imprumuturi publice şi
finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire.
Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie veniturile cu caracter
fiscal, al căror nivel este insă limitat şi de cele mai multe ori insuficient.Este bine
cunoscut faptul că încasările din impozite nu pot spori rapid. Măsurile de creştere a
nivelului resurselor fiscal se bazează pe modificari ale sistemului fiscal, fie în ceea ce
29
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
priveşte nivelul cotelor de impunere folosite, fie vizitând introducerea unor noi impozite.
Introducerea unor astfel de măsuri, care trebuie să primească girul puterii legislativie, nu
se poate realiza rapid şi ca urmare se apelează la alte categorii de resurse pentru a acoperi
nevoia la un moment dat.
Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al
bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale şi de sănătate, pentru acoperirea
golurilor de casă înregistrate la bugetele locale şi a deficitelor temporare ale bugetelor
fondurilor speciale.
Trezoreria generală a statului este un organism specializat prin intermediul căruia se
efectueaza operaţiuni de incasări si plăti în contul tuturor categoriilor de bugete ce intră în
alcătuirea bugetului general consolidate, precum şi în contul instituţiilor publice , care,
potrivit reglementărilor legale, se administrează în regim extrabugetar . Asigurarea
concordanţei între nivelul cheltuielilor şi cel al veniturilor determină apelarea la resursele
de trezorerie care constau în împrumuturi pe termen de până la un an contractate pe piaţa
de capital, prin emisiunea şi vânzarea unor titluri de stat (certificate de depozit, bonuri de
tezaur etc. ). Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, comportând un
cost determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat pe termen scurt, precum şi de
cheltuielile ocazionate de punerea şi retragerea din circulaţie a înscrisurilor respective.
Resursele financiare provenind din împrumuturi publice se gestionează tot prin sistemul
trezoreriei publice.Imprumuturile publice interne şi externe reprezintă un mojloc frecvent
de procurare a resurselor financiare şi, implicit, de acoperire a deficitului bugetar..
Emisiunea bănească fără acoperire, ca mijloc de finanţare a deficitului bugetar,
generează efecte negative pe termen mediu şi lung. Un nivel ridicat al inflaţiei antrenează
o sporire a resurselor fiscale: cresc încasările din impozitele pe venit şi din impozitele
indirect, în special cele aferente taxei pe valoarea adaugată şi accizelor.Inflaţia determină
totodata, diminuarea relativă a obligaţiilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce
priveşte datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii la împrumuturile de stat este sub
nivelul creşterii anuale a preţurilor exprimată în procente. Astfel de avantaje sunt, însă,
contracarate de gravele inconveniente pe care le presupune inflaţia, pe plan economic şi
social.
30
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Structura organizatorică a statelor reprezintă un alt criteriu de grupare a resurselor
publice. Astfel, în statele de tip federal, resursele publice se structurează pe trei niveluri:
resurse ale bugetului federal, resurse ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor
membre ale federaţiei şi resurse ale bugetelor locale. In statele de tip unitar, se deosebesc
resurse publice ale bugetului central şi resurse ale bugetelor locale. Resursele mobilizate
pe linia asigurărilor sociale, reprezentate în principal de contribuţiile pentru asigurări
sociale, figurează în bugetul general (central), care se întocmeşte ca un buget consolidat
prin cumularea tuturor categoriilor de resurse pe structura sistemului bugetar,
eliminându-se transferurile dintre diferitele verigi ale bugetului. In statele de tip federal,
resursele asigurărilor sociale se regăsesc ca venit atâta în bugetul general consolidate, cât
şi in bugetele statelor, regiunilor sau pronvinciilor.
Privită prin prismă bugetului general consolidate- ansamblul bugetelor, component ale
sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg- structura resurselor
financiare publice include:
a. resursele financiare ale bugetului de stat, din care fac parte veniturile curente de
tipul impozitelor, taxelor, veniturilor nefiscale, veniturilor din capital , donaţii şi
sponsorizări, precum şi incasări din rambursarea împrumuturilor acordate;
b. resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat, provenind din contribuţiile
pentru asigurările sociale, diverse venituri şi subvenţii;
c.resursele financiare cu destinaţie specială, constând, în principal, din contribuţii
ce alimentează fondurile special constituite la nivel central;
d. resursele financiare ale bugetelor locale aparţinând unităţilor administrativ-
teritoriale, cum sunt : impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter local,
veniturile din capital, veniturile cu destinaţie specială, prelevările din bugetul de stat,
de tipul cotelor defalcate din impozitul pe salarii, subvenţiile, donaţiile şi
sponsorizările, împrumuturile contractate şi incasările din împrumuturile acordate.
Structura resurselor financiare publice diferă, aşadar, de la un stat. Ceea ce
caracterizează, însă, sistemul de resurse al oricărui stat, indiferent de nivelul de
dezvoltare al acestuia, este posibilitatea identificării resurselor publice în raport cu
regularitatea şi provenienţa acestora.
Veniturile fiscale au ponderea cea mai insemnata in resursele financiare publice.
31
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
În ţările dezvoltate, în cadrul veniturilor fiscale, cele mai importante sunt impozitele si
contributiile pentru asigurările sociale.
In ţările in curs de dezvoltare, care se confruntă cu deficit de resurse financiare, se apelează
deseori la împrumuturi externe sau emisiune de bani de hârtie, ceea ce genereaza , în timp, efecte
negative în majoritatea cazurilor.
În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice formează două
categorii, şi anume: resurse ordinare sau curente şi resurse extraordinare, incidentale sau
întâmplătoare.
Resursele ordinare sunt acelea la care statul apelează în mod obişnuit, în condiţii
considerate normale şi care se încasează la buget cu o anumită regularitate.
În această categorie se includ: veniturile fiscale, contribuţiile pentru asigurările sociale de
stat, contribuţiile ce alimentează fondurile speciale şi veniturile nefiscale.
Resursele extraordinare sunt cele la care statul recurge în situaţii excepţionale, când
practic resursele curente nu acoperă cheltuielile publice. Resursele extraordinare cuprind:
împrumuturile de stat interne şi externe, transferurile, ajutoarele, sumele rezultate din
lichidarea participatiilor de capital în străinătate şi din valorificarea peste graniţe a
bunurilor statului.
În funcţie de provenienţa, resursele financiare publice se grupează în resurse
interne şi resurse externe.
În ansamblul resurselor financiare ale un stat, resursele externe sunt în principal,
împrumuturile de stat externe contractate la instituţii financiare internationale, la
guvernele altor ţări, la bănci cu sediul în alte state, la orice deţinători străini de capitaluri
băneşti. La aceastea se adaugă diferitele transferuri externe primate sub forma ajutoarelor
nerambursabile de la organismele internationale sau din partea altor state.
Toate celelalte resurse, de tipul impozitelor, taxelor, contribuţiilor, veniturilor nefiscale,
împrumuturilor contractate la persoanele fizice şi juridice din propria ţară, altor venituri
excepţionale, sunt considerate a fi resurse de provenienţa internă.
În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în
conformitate cu structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie şi
se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul trezoreriei statului,
bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţare integral sau
32
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul fondurilor
speciale, bugetele instituţiilor publice finanţate intergral din venituri proprii, bugetul
fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale caror
rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice şi bugetul fondurilor
externe nerambursabile, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.9
Principalele categorii de resurse publice sunt:
I. Resursele bugetului de stat:
Venituri curente
A. Venituri fiscale
A.1.Impozite directe
A.1.Impozite indirecte
B. Venituri nefiscale
Venituri din capital
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
II. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat:
A. Venituri fiscale
A.1.Contribuţia angajatorilor şi a angajaţilor
A.2.Alte contribuţii
B. Venituri nefiscale
III. Resursele bugetelor locale10
1. Venituri proprii(fiscale si nefiscale)
2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat
3. Cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale
4. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat
IV. Resursele fondurilor speciale
Fondurile speciale se constituie pe seama unor venituri fiscale de tipul
contribuiţilor si impozitelor indirecte cu afectaţie specială, precum şi din venituri
nefiscale stabilite în raport cu destinaţia fiecărui fond.
9 Legea privind finanţele publice nr. 500 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare.10 Legea privind finanţele publice locale nr. 273 din 29 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 627 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare
33
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Fondurile speciale răspund unor nevoi temporare, specifice fiecărui program de
guvernare şi, de aceea, ele diferă ca număr si destinaţie de la o perioadă la alta.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti dintr-o economie,
necesare realizării obiectivelor economice şi sociale, intr-un interval de timp determinat.
Resursele financiare publice reprezinta mijloace banesti aflate la dispozitia
administratiilor publice.
Resursele bugetare reprezinta aceea parte a resurselor financiare publice cuprinsa in
bugetele entitatilor publice.
Dat fiind caracterul limitat al resurselor financiare,se pune problema alocarii optime a
acestora,mecesara producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice,private si mixte).
Alocarea optima este determinată prin raportul alocării resurselor între sectorul public şi
cel privat.
Alocarea optimă a resurselor între sectorul public şi cel privat(alocarea intersectoriala
optimă) are loc în condiţii de:
utilizare deplină a resurselor;
asigurare a utilităţii maxime pentru consumatorii de bunuri si servicii.
În categoria resurselor financiare publice se includ şi veniturile instituţiilor şi
autorităţilor publice cu caracter de venituri curente. În conformitate cu Legea privind
finanţele publice „Instituţiile publice includ Parlamentul, Administraţia Prezidenţială,
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi
publice, instituţiile publice autonome, precum si instituţiile din subordinea acestora,
indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora”.
Se consideră că instituţiile publice produc bunuri publice11 pe care le distribuie în
mod gratuit, sau contra unei plăţi care nu totdeauna constituie echivalentul serviciului
prestat, al cărui consum este, de regulă, nonconcurenţial.
Instituţiile publice desfăşoară acţiuni în domenii cum sunt: învăţământul,
sănătatea, asistenţa socială, apărarea naţională, ordinea publică etc. Resursele instituţiilor
publice se structurează în venituri proprii, venituri primite ca alocaţii de la buget şi
11 Tatiana Moşteanu, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
34
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
subvenţii pentru activităţi autofinanţate. Finanţarea de bază este asigurată prin resursele
de la buget. Veniturile proprii ale instituţiilor publice sunt venituri extrabugetare. Acestea
sunt prezentate de taxe, încasări din vânzarea unor publicaţii, chirii, valorificarea unor
produse din activităţi proprii sau anexe, venituri din prestaţii editoriale, încasări din
prestarea unor servicii medicale, de învăţământ, formare profesională şi orice alte servicii
în conformitate cu specificul activităţii.
Instituţiile publice pot beneficia si de resurse externe rambursabile, de tipul
finanţărilor prin intermediul unor programe internaţionale ori ca urmare a unor acorduri şi
protocoale bilaterale încheiate cu instituţiile similare din alte ţari.
În România, în perioada 1990-2006, veniturile bugetului general consolidat au
variat între 38,7% din produsul intern brut în anul 1990 şi 30,2% în 2005, pentru ca în
anul 2006 să reprezinte 32,6% , în condiţiile unui deficit bugetar de 2,5% din produsul
intern brut după cum rezultă din următoarele date:
Veniturile bugetului general consolidat şi deficitul financiar public ca pondere în produsul intern al României.
-în procente faţa de PIB- Anul Veniturile bugetului
general consolidat
Din care: Excedent/Deficit
Venituri fiscale
1990 38,7 35,5 +1,0
2000 31,5 29,5 - 3,7
2005 30,2 27,2 - 0,8
2006 32.6 28,8 - 2,5
Sursa: 1. Ministerul Economiei şi Finanţelor2. Anuarul Statistic al României, 2002 – 2005, Institutul Naţional de Statistică, România:
Summary of Consolidated General Government Accounting to the New Classification.
Gradul de fiscalitate, măsurat prin raportul dintre prelevările obligatorii la fondurile
publice şi produsul intern brut s-a menţinut sub 30% in perioada 2000 – 2006.
Dacă se consideră principala componentă a bugetului general consolidat, respectiv
bugetul de stat, se desprinde o tendinţă importantă şi anume mutarea accentului pe
fiscalitatea indirectă. Astfel, aportul impozitelor directe la formarea resurselor bugetului
35
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
de stat a scăzut cu aproape o treime în anul 2005, faţă de cel din anul 1995conform
următoarelor date:
Structura veniturilor fiscale în totalul veniturilor bugetului de stat al României, în perioada 1995-2005
- în procente
Anul
Impozite
directe
Din care: Impozite
indirecte
Din care:
Impozit
pe profit
Impozit
pe salarii
TVA Accize Taxe
vamale
1995 49,20 21,66 25,56 47,44 29,32 8,18 8,09
2000 35,50 14,46 18,87 60,19 36,61 14,98 6,32
2001 39,60 12,41 20,96 54,23 29,22 16,39 5,10
2002 37,07 13,73 19,07 57,68 32,28 15,86 4,29
2003 33,75 14,31 17,53 60,87 31,27 19,79 4,22
2004 36,62 16,59 18,34 58,38 29,03 20,51 4,18
2005 36,57 17,67 15,65 58,68 29,89 20,84 4,68
Sursa: Calcule proprii după Anuarul Statistic al României, 2002 – 2005, Institutul Naţional de Statistică.
Impozitul pe salarii a reprezentat în perioada analizată cea mai importantă sursă în
cadrul impozitelor directe. Măsurile de reducere a fiscalităţii directe concretizate în cota
unică de impunere a veniturilor din impozitele directe în totalul veniturilor fiscale.
Corespunzător, a crescut ponderea impozitelor indirecte, iar in structura acestora
s-a înregistrat creşterea însemnată a ponderii taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor.
Demn de menţionat este faptul că, in perioada 1995 – 2000, în cadrul impozitelor
indirecte, accizele şi taxa pe valoarea adăugată au crescut într-un ritm mult mai rapid,
comparativ cu taxele vamale. Începând din anul 2003, prin modificările de conţinut aduse
Codului fiscal, mai ales cu privire la aşezarea accizelor, se remarcă scăderea ponderii
veniturilor din taxa pe valoarea adăugată în favoarea celor provenind din accize, pe
fondul unei stabilităţi a ponderii încasărilor din taxele vamale.
Trebuie subliniat şi faptul că modificarea structurii impozitelor în totalul
veniturilor bugetului de stat vizează indirect protecţia socială. Astfel, accizele au crescut
într-un ritm mult mai rapid decât taxa pe valoarea adăugată, unele dintre accize fiind
considerate impozite pe produse de lux sau dăunătoare sănătăţii. Acelaşi obiectiv este pus
36
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
în evidenţă şi în cazul impozitelor directe, în cadrul cărora impozitul pe salarii, a scăzut
semnificativ în totalul veniturilor bugetului de stat.
Din analiza întreprinsă se observă o mutaţie importantă în structura resurselor
fiscale, constatând în tendinţa de devansare a impozitelor directe de către cele indirecte.
Această tendinţă s-a accentuat, astfel încât analiza structurală a resurselor bugetului
consolidat pe anul 2007 relevă importanţa impozitelor indirecte, de tipul taxei pe valoarea
adăugată şi a accizelor, în totalul veniturilor fiscale a căror pondere depăşeşte 60%. Dacă
accentul cade pe procurarea resurselor din impozite indirecte, fiscalitatea directă s-a
diminuat considerabil. Ponderea impozitului pe profit reprezintă aproximativ 13%, iar cea
a impozitului pe salarii 17% în totalul veniturilor fiscale ale bugetului consolidat. Bugetul
pe anul 200712 este constituit la partea de venituri în proporţie de 99% din venituri
curente, în cadrul cărora veniturile fiscale reprezintă 94%, veniturile nefiscale 5%, restul
de 1% fiind reprezentat de contribuţiile pentru asigurările sociale.
Construcţia bugetului consolidat al României pe anul 2007 este expresia modului
în care politica fiscală a României a fost amortizată cu principalele tendinţe şi orientări
bugetare din ţările Uniunii Europene.
3.2 Cheltuielile bugetare
Cheltuielile publice reprezintă forma de manifestare a funcţiei de repartiţie a
finanţelor publice în faza redistributivă. Prin aceasta, are loc o realocare a fondurilor
băneşti pe diverse destinaţii, în funcţie de necesităţile sociale(nevoile colective) şi in
funcţie de politica financiară promovată de stat.
Cheltuielile publice exprimă relatii economico-sociale în forma bănească, ce se manifestă
între stat, pe de o parte şi persoane fizice sau juridice, pe de alta parte, cu ocazia
repartizarii şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul indeplinirii funcţiilor
sale.
cheltuielile publice concretizeaza cea de-a doua faza a funcţiei de repartiţie a finanţelor
publice, şi anume aceea a repartizarii resurselor financiare publice pe diverse destinaţii.
Utilizarea propriu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse in
12 Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486 din 27 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.1043 din 29 decembrie 2006
37
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
programele guvernamentale privind activitatea socială, economică, adminstrativă şi de
alta natură, desfaşurată pentru realizarea acestora se reflectă în cheltuielile publice. Prin
cheltuieli publice, statul acoperă necesitaţile publice de bunuri si servicii considerate
prioritare in fiecare perioadă.
Obiectivele finanţate de către guvern in cadrul sectorului public se regăsesc atât in
sfera nematerială, cat şi in sfera producţiei materiale.Indeplinirea funcţiilor -internă si
externă- de către statele contemporane se realizeaza printr-un complex de organe şi
instituţii, pentru care şi prin care se fac cheltuieli cu multiple destinaţii.
Cheltuielile publice exprima relaţii economico-sociale in forma băneasca, care se
manifestă intre stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de altă parte cu ocazia
repartizarii şi utilizarii resurselor financiare ale statului in scopul indepliniri functiilor
acestora.
Cheltuielile publice se finalizeaza in plaţi efectuate de stat din resurse mobilizate pe
diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestari de servicii necesare pentru indeplinirea
diferitelor obiective ale politicii statului; servicii publice generale, acţiuni socio-culturale,
intreţinerea armatei si a intregii activităti desfăsurate in domeniul militar, ordinea publică
internă, securitatea sociăla, actiuni economice etc.
Cheltuielile publice sunt indicatori care se aprobă prin lege sub forma creditelor
bugetare, care exprimă limita maximă aprobată a nivelului de finanţare a diferitelor
nevoi colective. Creditele bugetare nu pot fi depăşite, dar existenţa lor implică
mecanisme de finanţare, prin alimentarea conturilor consumatorilor de resurse financiare
publice, la nivelul instituţiilor publice. Utilizarea propriu-zisă a creditelor bugetare
reprezintă un proces complex care antrenează competenţa si responsabilitatea
conducătorilor instituţiei publice, în calitate de ordonatori de credite.Acest proces are la
bază principii si norme specifice, in general foarte riguroase,referitoare le buna şi corecta
gestionare a bunurilor publice, pentru care ordonatori de credite, pe de o parte, sunt
avertizaţi să pună in aplicare prevederile bugetare,iar pe de altă parte, la sfarşitul fiecărui
an, sunt descărcaţi de gestiune , pe baza unui raport public al Curţii de Conturi.
Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în stransă legatură cu efectul
produs de acestea pe destinaţiile lor. Astfel,unele cheltueli exprimă un consum definitiv
de produs intern brut, reprezentând valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile
38
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
publice in formele specifice ale cheltuelilor curente, iar alte cheltueli publice exprimă o
avansare de produs intern brut, reprezentând participarea statului la finanţarea formării
brute a capitalului atât in sfera producţiei materiale , cât şi în sfera nematerială.
În prezent, cheltuelile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă
direct,
prin finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru a putea funcţiona. Altele
influenţează direct mediul economic şi social şi constitue astfel instrumente ale unei
politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca
instrument de intervenţie, cheltuelile publice trebue analizate nu numai prin prisma
domeniului în care sunt efectuate, ci şi din punct de vedere al influenţei pe care o pot
avea asupra procesului general al reparatiei sociale.
Cheltuelile publice înglobează:
a) Cheltuelile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor
publice centrale (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului pentru ajutorul de şomaj, bugetele
instituţiilor publice autonome si altele).
La statele cu structură federală, se cuprind si cheltuielile autorităţilor publice ale
statelor
membre ale federaţiei.
b) Cheltuielile efectuate din fondurile constituite în bugetele administraţiilor publice
locale, pe trepte,ale acestora;
c) Cheltuielile efectuate din intrările anuale de credite externe;
d) Cheltuielile efectuate din fonduri externe nerambursabile constituite la nivelul
organismelor internaţionale si distribuite, pe programe, statelor beneficiare.
Cheltuieli publice-cheltuieli bugetare
Cheltuiele publice Cheltuieli bugetareSferă de cuprindere
cheltuieli efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administratiilor publice centrale (buget de stat,bugetul asigurariilor
cheltuieli efectuate din resurse financiare constituite la nivelul bugetului de stat;
cheltuieli efectuate din resurse
39
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
sociale de stat,bugetele intitutiilor publice autonome);
cheltuieli efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor admninistratiei locale;
cheltuieli acoperite din fonduri cu destinatie speciala;
cheltuiele acoperite exclusiv din resurse financiare publice constituite in afara bugetului,prevazute in bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice autonome;
cheltuieli efectuate din bugetul trezorierei statului;
cheltuieli finantate in alte surse decat cele bugetare(cheltuieli efectuate din intrarile anuale de credite externe,cheltuieli efectuate din fonduri externe nerambursabile)
financiare constituite la nivelul bugetului asigurarilor sociale de stat;
cheltuieli efectuate din resurse financiare constituite la nivelul institutiilor publice autonome;
Modul de efectuare pe baza fondurilor constituite în
afara bugetului; condiţionat de prevederea expresa
in buget; determinat de indeplinirea
conditiilor legale, nu numai de existenţa fondurilor baneşti.
Modul de aprobare de către ordonatorii de credite. De către Parlament sau consiliile
locale.
La nivelul bugetului general consolidat al statului se calculează cheltuielile publice totale
consolidate, care comportă următoarele operaţii: cheltuielile publice totale ale fiecărui
buget component, minus transferurile între bugete, plus intrările anuale de credite
externe, minus rambursările anuale de credite externe, mai puţin dobânzile aferente.
Trebuie făcuta distincţie între noţiunile de cheltuieli publice şi cheltuieli
bugetare. Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate in sectorul
public, prin intermediul instituţiilor publice (aparat de stat, instituţii social-culturale,
armată, ordine internă şi siguranţa naţională, cercetare stiinţifică s.a.) care se acoperă fie
de la buget (pe plan central sau local) , fie din veniturile proprii ale instituţiilor, obţinute
de acestea. Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la
bugetul de stat, din bugetele locale , din bugetul asigurărilor sociale de stat. Cheltuielile
40
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
bugetare sunt cuprinse în bugetele din cadrul sistemului public de bugete , definit
conform legii finanţelor publice.
Deci, cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile
publice.Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice sunt
cheltuieli bugetare conform schemei de mai jos. Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în
bugetele definite in cadrul sistemelor de bugete, aprobate de sistemul legislativ sub forma
creditelor bugetare.
Delimitarea cheltuielilor publice în raport cu cele bugetare
Delimitarea cheluielilor bugetare in cadrul celor publice se bazează pe câteva
principii:
- efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă si
aprobarea nivelului acestora de către parlament sau de consiliile locale, dupa caz, in
conformitate cu lgile in vigoare;
- nerambursarea sumelor alocate si cheltuite conform destinaţiilor care s-au aprobat
aceste sume;
- efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu
numai de constituirea (existenţa)resurselor băneşti;
finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau activităţilor
cu caracter bugetar ; din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat , din
Cheltuieli
publice
→ Cheltuieli bugetare acoperite din resursele financiare , constituite în: - bugetul de stat; - bugetul asigurărilor sociale;
- bugetul local ; - celelalte bugete componente ale sistemuui bugetar ; → Cheltuieli acoperite exclusiv de resursele financiare publice constituite în afara bugetului , prevazute în bugetele de venituri şi cheltuieli ale intituţiilor publice autonome sau alte insituţii publice autofinanţate.→ Cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei statului→ Cheltuieli finanţate din credite externe→ Cheltuieli finanţate din fonduri externe nerambursabile
41
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
bugetul local, din bugetul fondurilor speciale , din bugetul creditelor externe , din bugetul
fondurilor externe nebursabile şi alte bugete ;
exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acodarea vizei cu ocazia
operaţiunilor de deschidere a finanţarii , de alocare şi utilizare a resurselor financiare
publice;
Dimensionarea cheltuielilor publice totale şi repartizarea acestora pe destinaţii şi
beneficiari rezulta direct din necesitatea satisfacerii nevoilor pubilice, prezentându-se din
acest punct de vedere mai întai ca o chestiune politică de maximă importanţă şi apoi ca o
chestiune economică , de colectare a resurselor băneşti necesare pentru acoperirea lor.
Volumul cheltuielilor publice reflecta cererea de bunuri publice acoperite prin
finanţarea din resurse financiare publice . Acest proces presupune identificarea, selectarea
şi ierarhizarea cheltuielilor în funcţie de criterii, de natura politică, economică, socială şi
financiară.
Înţelegerea conţinutului şi a întregului proces de delimitare a nivelului
cheltuielilor corespunzătoare destinaţiilor, a nivelului resurselor şi a desemnării
beneficiarilor de avantajele create de stat pe seama acestor eforturi financiare presupune
cunoaşterea criteriilor de clasificare a cheltuieilor publice pe diferite grupe.
Necesitatea cunoaşterii structurii cheltuielilor publice derivează din faptul că
aceasta ilustrează modul în care sunt orientate resursele băneşti ale statului spre anumite
obiective : economice, sociale şi cele culturale cu caracter social, militar, politice,
financiare etc. Totodată, analiza în dinamica a cheltuielilor publice trebuie efectuată atât
pe total, cât şi pe componente, delimitate pe baza diferitelor criterii(economice,
funcţional, administrative, politice , financiare ş.a). Asemenea criterii se folosesc de către
autoritatea finanţelor publice din fiecare stat la elaborarea clasificaţiilor indicatorilor
bugetari pe baza cărora se întocmeşte şi se execută bugetul.
Aceste criterii sunt grupate astfel:
42
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Criteriu de clasificare Continut1. Administrativ(al institutiilor) cheltuieli ale ministerelor;
cheltuieli ale institutiilor publice autonome sau subordonate;
cheltuieli ale unitatilor administrative-teritoriale; 2. Economic*-temporal cheltuieli curente(de functionare): cheltuieli
materiale, cheltuieli de personal, prime, subventii, transferuri, cheltuieli cu dobanzile, rezerve;
cheltuieli de capital(investitii); imprumuturi acordate; rambursari de credite si plati de dobanzi si
comisione la credite. 3. Economic*-distributiv cheltuieli privind plata bunurilor si serviciilor;
cheltuieli de transfer cu caracter economic(subventii)sau social(burse,pensiii,ajutoare,indemnizatii etc);
4. Functional*-pe baza domeniilor,ramurilor,sectoarelor de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice,pentru indeplinirea functiilor statului
cheltuieli pentru servicii publice generale:Autoritati publice;
cheltuieli pentru aparare,ordine publica si siguranta nationala: Aparare, Ordine publica;