Principii de bază ale fertilizării şi amendarii plantelor ornamentale Consideraţii generale. Plantele ornamentale, de grădină sau apartament, sînt numeroase, iar caracterele ornamentale sînt date de flori, port sau frunze. Trebuie reţinut că aceste plante sînt anuale, bianuale şi vivace. Nu trebuie neglijat nici faptul că unele plante au rizomi, rădăcini tuberizate sau bulbi. Perioada lor de înflorire diferă foarte mult, fiind din iunie, iulie pînă în august, septembrie sau octombrie la cele din grădini şi parcuri, ca şi în celelalte luni ale anului la cele de apartament. Datorită acestei diversităţi şi a modului de utilizare şi cultură, întreţinerea şi îngrăşarea sînt foarte variate. Cultivarea plantelor floricole şi de ornament, ţinînd seama că se face de foarte multe ori în ghivece, diferite vase sau an de an pe acelaşi teren care se udă puternic, necesită de obicei un aport mai ridicat de elemente nutritive. Cerinţele faţă de însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului variază, de asemenea foarte mult de la o specie la alta. Faţă de pH-ul solului, pretenţiile sînt foarte diferite la plantele cultivate în diferite vase, datorită udării şi adaosului de îngrăşăminte, pH-ul se poate modifica cu uşurinţă. În cazul cînd, cu toate că se iau toate celelalte
Detalii privind fertilizarea plantelor ornamentale
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Principii de bază ale fertilizării şi amendarii plantelor ornamentale
Consideraţii generale. Plantele ornamentale, de grădină sau apartament, sînt
numeroase, iar caracterele ornamentale sînt date de flori, port sau frunze. Trebuie reţinut
că aceste plante sînt anuale, bianuale şi vivace. Nu trebuie neglijat nici faptul că unele
plante au rizomi, rădăcini tuberizate sau bulbi.
Perioada lor de înflorire diferă foarte mult, fiind din iunie, iulie pînă în august,
septembrie sau octombrie la cele din grădini şi parcuri, ca şi în celelalte luni ale anului la
cele de apartament. Datorită acestei diversităţi şi a modului de utilizare şi cultură,
întreţinerea şi îngrăşarea sînt foarte variate.
Cultivarea plantelor floricole şi de ornament, ţinînd seama că se face de foarte
multe ori în ghivece, diferite vase sau an de an pe acelaşi teren care se udă puternic,
necesită de obicei un aport mai ridicat de elemente nutritive.
Cerinţele faţă de însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului variază, de
asemenea foarte mult de la o specie la alta.
Faţă de pH-ul solului, pretenţiile sînt foarte diferite la plantele cultivate în diferite
vase, datorită udării şi adaosului de îngrăşăminte, pH-ul se poate modifica cu uşurinţă. În
cazul cînd, cu toate că se iau toate celelalte măsuri cerute de cultură, se observă că
plantele nu cresc, nu se dezvoltă bine sau manifestă unele carenţe, trebuie controlat în
primul rînd pH-ul. Pentru corectarea reacţiei acide se poate utiliza praf de cretă, cu
rezultate bune pentru plantele de apartament, iar pentru corectarea recţiei bazice:
(NH4)2SO4, NH4NO3, sulf pulbere, sulfat de aluminiu.
Unele specii preferă solurile grele (stînjenelul, gălbenelele, bujorul, garoafele),
frunzele bătrane devin clorotice, începând de la vîrf spre partea bazală într-o slăbire graduată faţă de verdele normal ; nervurile rămân verzi
Begonia(Begonia sempervirens)
creştere încetinită ; în-florire slabă
întarzierea înfloritului ; înrădacinare slabă
pe frunzele bazale apar pete şi margini necrotice, frunzele se brunifică şi cad
pe frunzele de la vârf apare cloroza între nervuri, urmată de necrozarea ţesuturilor
Calceolaria(Calceolaria integrifolia)
creşterea încetinită ; culoare deschisă a frun-zelor verde-gălbuie ; înflorire slabă
întarzierea înfloritului ; creşterea neuniformă a limbului frunzelor
frunzele tinere devin verde deschis, spre gălbui-verzui ; pe frunzele bătrane apar pete şi margini necrozate ; pe peţiol apar pete necrotice, iar ţesutul se fărmiţează
la frunzele bătrane apare cloroza între nervuri ăncepând de la vîrf ; mai târziu pe frunze apar pete brune-roşietice, ca şi necrozarea ; planta rămane mică
Crizantema(Chrysanthemum var.)
frunzele de culoare verde deschis, clorotice, care mai târziu se îngălbenesc ; tulpini si lăstari scurţi şi subţiri
frunzele de culoare verde-albăstruie ; întarzierea fazelor de dezvoltare şi a înfloritului
frunzele capătă o coloraţie gri-verzuie ; cu slabe pete brune şi margini necrozate
pe frunzele tinere apare cloroza între nervuri care continuă să rămână verzi
Cineraria(Senecio cru-enius)
ramificare slabă ; plantele rămân mici ; înflorire slabă
înradacinare slabă ; frunze de culoare verde închis-albăstruie ; pe frunze apar pete bronzate, uneori roşietice-purpurii
frunzele bătrâne încep să se încretească, devin galbene-albicioase pe margini, urmate de brunificarea marginilor
frunzele bătrâne devin clorotice, după care se necrozeaza şi mor ; frunzele se încreţesc, iar marginile se curbează
Coniferefrunzele aciculare, de dimensiuni mici, se îngălbenesc de la vârf spre bază şi cad ; oprire din creştere
frunze de culoare verde închis spre albăstrui cu nuanţe purpurii ; crestere încetinită
frunzele aciculare capată culoare verde-albăstruie ; la baza ramurilor, lăstarilor tineri apar necroze
frunzele aciculare devin bronzate
Garoafe(Dianthus caryophyllus)
creştere slabă ; frunze mici cele de la bază se îngălbenesc
lăstari scurţi şi subţiri ; frunze rare ; înflorire slabă
frunzele inferioare se albesc, se brunifică ; internodii scurte
frunzele devin clorotice ; nervura principală rămâne verde ; moartea mugurilor terminali
Lamai(Citrus limon)
frunzele rămân mici şi galben-verzui ; planta se opreşte din creştere ; mugurii vegetetivi puţini ; lăstarii tineri se usucă ; se accentuează şi carenţa de magneziu
lăstari scurţi şi subţiri ; frunze rare cad de timpuriu ; înfolorie slabă
lăstari subţiri ; frunze de culoare verde închis-albăstruie, cu margini necrozate ; fructe mici, cu coacere neuniformă
nervura principală şi celelalte nervuri au o dungă verde mai accentuată ; frunzele bătrane devin clorotice între nervuri ; aspect marmotat ; cloroza incepe pe frunzele terminale
Muscată(Pelargonium hortorum)
crestere slabă ; frunze deschise la culoare începând de la baza
încetinirea creşterii ; înradăcinare slabă ; frunze de culoare verde închis, cu pete purpurii
frunzele tinere încep să devină verde-galbui , iar nervurile rămân verzi ; între nervuri apar pete galbene şi brune
ţesutul frunzelor bătrâne se decoloreaza între nervuri care continuă să rămână verzi ; cloroza începe de la margini spre interior fiind urmată de necrozarea şi căderea frunzelor ; pete clorotice, pot deveni roşietice-brune
Primula(Primula obconica)
frunze mici,palide verzui ; înflorie slabă
ramificare slabă ; tuplini mici fibroase
albirea marginilor frunzelor urmată de necrozare
apare cloroza frunzelor începand de la margini spre interior ; nervurile rămân verzui
(Hydrangea hortensis) etc, trebuie aplicate materiale acidifiante, cum este turba
oligotrofa de Sphagnum, floarea de sulf, sulfatul de aluminiu sau altele (tabelul
8.6.1). Formula pentru calculul dozelor de materiale acidifiante este fundamentată pe
faptul că, invers decât în cazul amendării calcaroase, trebuie scăzut VAh din sol de la
valoarea iniţială la valoarea dorită, VAhd putând fi estimat uşor cu ecuaţia de mai sus
pe baza pHH2o optim pentru specia respectivă. Scăderea VAh are loc prin scăderea
SBi, iar cantitatea de material acidifiant necesară a se aplica depinde de aciditatea
hidrolitică, Ah, pe care acesta o poate dezvolta în sol pentru a înlocui o parte din
bazele schimbabile de pe complexul adsorbtiv.
Aciditatea si aciditatea hidrolitica, Ahma , dezvoltata in sol de unele materiale acidifiante.
Tabelul 8.6.1
Materialul acidifiant AHma
Me H /100g mat.Turba acida de Sphagnum uscata la aer (90)Sulfat de aluminiu anhidru, Al2(SO4)3 1754Sulfat de Al hidratat, Al2(SO4)3 18H2O 901Sulfat feros anhidru, FeSO4 1317Sulfat feros heptahidratat (calaican), FeSO47H2O 720Acid sulfuric, H2SO4 2040Sulf elementar 6250Ammoniac anhidru , NH3 5882(2960)Clorura de amoniu, NH4Cl 3738(2560)Sulfat de amoniu, (NH4)2SO4 3027(2200)Sulfonitrat de amoniu, NH4NO3 (NH4)2SO4 2828(1860)Uree, CO(NH2)2 3333(1680)Azotat de amoniu, NH4NO3 2500(1200)
In principiu, indiferent de metoda de analiză, SB se determina numai la solurile
nesaturate cu baze. Desi este recomandabil să se evite cultivarea speciilor cer un pH
acid pe un sol acid cu carbonati liberi in care sa se incorporeze in prealabil
materiale acdifiante , daca din diverse motive se doreste ca intr-un anumit loc sa se
planteze o asemenea specie , atunci daca SB se determina prin metoda Kappen cu
HCl 0,1 n, se poate considera convetional ca HCl solubilizeaza carbonatii liberi
iar acestia se ragasesc in valoare SBi obtinuta prin analiza, iar in formula de mai
sus se ia ; daca SBi se determina prin insumarea cationilor bazici
determinati individual prin metoda Scholleberger s.a. (extractive prin percolare
repetata cu acetat de amoniu 1n cu pH 7), formula pentru estimarea aproximativa
a dozelor devine:
Unde:20 este coeficient de transformare din % Ca (g/100 g sol) in me g
sol (1000 mg Ca /50 Ca =20 me Ca =20 me , 1000 fiind coeficientul de
tramsformare din g Ca in mg Ca , iar 50 fiind me Ca in mg); se considera ca
la pH 8,25, cand apare Ca liber, =100%.
In cazul turbei, daca aceasta nu este uscata la aer, ci se aplica la o anumita
umiditate, U , atunci doza de turba uscata obtinuta prin calcul ca mai sus se imulteste cu
factorul (100 + U)/(100 + U’), unde U’ este umiditatea turbei uscate la aer, iar U
umiditatea actuala, in % din greutate. Pentru calculul cantitatii care se aplica pentru o
planta, in cazul plantelor izolate, se va tine cont de suprafata pe care se va dezvolta
marea masa a sistemului radicular, imultindu-se doza in kg/ cu suprafata in
Materialele acidifiante se aplica in sol la desfundare, cu cel putin cateva
saptamani inainte de plantare. Pentru o buna amestecare si interactiune cu masa de
sol, acizii minerali se aplica sub forma de solutii diluate cu apa in raport de
1/100, iar ceilalti compusi chimici minerali sub forma de solutii 1/25.
Dacă umiditatea reală a turbei este de 50%, iar umiditatea în stare uscată la aer
este de 10%, atunci doza brută este de 26,67∙ (100 + 50) ∕ (100 + 10) = 36,37 kg∕m2.
Dacă in loc de turbă acidă s-ar folosi sulf elementar, cu Ahma =6250 me, atunci
Zantedeschia- cale), în timp ce la ghivece se cultivă plante care se comnercializeaza cu
ghiveci cu tot în faza de înflorire sau de îmbobocire,sau de suficientă dezvoltare în cazul
plantelor la care decorul se realizeaza prin frunziş sau habitus.
Amendarea. Amendarea calcaroasă. În Agrochimie: I- Solul şi planta, tabelul
3.4.9 (Budoi, 2000), se prezintă pH-ul în apă si VAh-ul optim al solului sau substratului
pentru flori de seră; alte specii care se cultivă şi în seră ,dar predominant în camp sau la
ghovece, sunt trecute în tabelul 3.4.8,respective 3.4.10
În cazul culturilor pe sol , corectarea aciditaţii solului, dacă este cazul, se face prin
amendarea calcaroasă. Dozele se calculează cu formula generală a amendării , în funcţie
de SBi,VAhi şi VAhi, prezintă în par 3.4.1.6.4. din Agrochimie: -Solul şi planta.În cazul
culturilor pe substrat, dozele se pot calcula ca pentru florile de apartament, la
ghivece(vezi mai jos par. 8.6.3.3)
Amendarea acidifiantă. La culturile pe sol,dozele de materiale acidifiate se
calculeaza ca la speciile ornamentale lemnoase de grădină şi parcuri (par.8.6.2).
Corectarea conţinutului de săruri din sol se poate face ca la legumele cultvate în
seră(vezi par.8.3.2).
Fertilizarea.Dintre numeroasele particularităţi care diferenţiază sistemul de
fertilizare în seră de cel al florilor cultivate pe teren deschis trebuie mentionate:
-dozele mult mai mari de îngraşaminte organice aplicate la fertilizarea de bază
sau la desfunfarea terenului la culturile pe sol în seră, datorită ritmurilor de mineralizare
mult mai accentuate ale materiei organice, consumurilor de elemente nutritive mult mai
mari ,necesităţii de realizare a unei capacitătii de tamponare ami ridicată a substratului
pentru a evita ecceidentele nutriţionale,care în seră au consecinţe mai rapide şi de mai
mare amploare decât în grădină; dozele de îngraşăminte 0organice sunt mai mari la serele
introduce de curând în cultură decât la serele vechi;
-dacă unele specii se plantează direct ȋn solul serei ȋn care la fertilizarea de bază se
aplică doar gunoi de grajd şi ȋngrăşăminte minerale(ex. Zantedeschia), la altele
(garoafa,trandafir,gerbera, crizantema) pe langă gunoi se aplică cantitaţi ȋnsemnate de
turbă, ȋn timpce la Anthurium solul nu mai constituie decât suportul pe care se aşează
substratul nutritiv compus din turba acidă de sphagnum, pămant de Frunze şi nisip, sau
substratul se pune ȋn bacuri sau ghivece mari; Gerbera se poate, de asemenea, cultiva pe
substrat din turbă acidă sau amestecuri predominant pe bază de turbă;
-in general,gunoiul de grajd trebuie sa fie bine fermentat;
-practic solul suferă modificari ȋnsemnate prin adaugarea de gunoi de
grajd,mranita,turbă,nisip si alte materiale,care au intre altele si rolul de a ameliora
ȋnsuşirile fizice, ȋn primul rȃnd permeabilitatea, capacitatea de reţinere a apei,regimul de
aer etc., cu consecinţe ȋnsa şi asupra elementelor nutritive, ȋntre care pierderile prin
levigare mult mai accentuate;
-doze mai mari de macroelemente la fertilizarea de baza şi la fertilizarile faziale,
ȋn vegetaţie;
-un numar mai mare de fertilizari suplimentare,in vegetaţie,mult mai riguros
controlate (prima se face la 2-3 saptamani de la infiinţarea culturii); frecvenţa
fertilizarilor in vegetaţie este cu atat mai mare cu cat substratul este mai uşor,in schimb
cantităţile de elemente nutritive folosite lao aplicare sunt mai mici
-cu excepţia perioadelor de repaus, in funcţie de specie, fertilizarile se fac şi ȋn
perioada de iarna dacă plantele sunt in vegetaţie activă; fertilizarile sunt mai dese vara
decat iarna, dar iarna creşte ponderea K ȋn reţeta de fertilizare, datorită luminozitaţii
scazute, şi chiar a P, a cărui mobilitate si solubilitate scade datorita temperaturilor mai
scăzutedecȃt vara;
-la culturile la sol, la aplicarea ȋngraşămintelor ȋn vegetaţie cuapa de udare sub
forma de soluţie de ȋngrăşământ, volumul de soluţie folosit este de 10-15 l/m2;
-necesitatea fertilizarii cu microelemente, mult mai stringenta ca la florile
cultivate in teren deschis.
Din punct de vedere al sistemului de fertilizare, culturile in solarii
se apropie mult de culturile ȋn teren deschis, de aceea nu sa va insista.
Fertilizarea plantelor pentru flori taiate cultivate la sol ȋn sere. La culturile
perene, o data cu lucrarile de desfundare a terenului se face o fertelizare de fond cu gunoi
de grajd si turbă, ȋn doze care la unele specii pot ajunge la 300 t gunoi/ha si 200 t
turba/ha; tot acum se aplică ȋngrăşăminte chimice cu P,K si Mg ȋn doze foarte mari, care,
dupa unii autori, pot ajunge pana la 300 kg P2O5, 400 kg K2O si 40kg MgO la ha.
Dozele de turbă de aplicate la infiinţarea culturii (desfundare sau lucrarea
profunda a solului) pot fi estimate in funcţie de conţinutul de argilă coloidală din sol,
A(%), cu relaţia:
Doza, t/ha=t *(a-8/A); unde t si a sunt coeficienţi: la garoafă t=150 iar a=1,5; la
gerbera t=200 şi a=1,35; la frezie t=220 iar a=1.3;la trandafir t=170 si a=1,3.
La culturile anuale, ca şi la cele perene ȋn anii următori ȋnfiinţării se face o
fertilizare de bază cȃnd se ȋncorporează gunoi, ȋngrăşăninte chimice cu P şi K, iar la unele
şi turbă. Ȋn vegetaţie se fac fertilizari suplimentsre cu ingrăşăminte chimice, de regulă
aplicate sub formă de soluţii cu apa de udare.
Calculul dozelor de macroelemente. Atât pentru fertiluzarea de bază, cât şi
pentru fertilizarile suplimentare, dozele de ȋngrăşăminte chimice pot fi stabilite ȋn funcţie
de concentraţia optimă, Co, necesară ȋn substrat şi de concentraţia iniţiala,Ci (ȋnainte de
fertilizarea de bază sau de cea fazială), ȋn momentul analizei solului sau substratului,
ecuaţia de calcul fiind (vezi si par. 3. 4)
Doza, kg N, P2O5, K2O, MgO/ha=(Co-Ci)·h·Gv·Ra/c unde:
Co şi Ci =mg N,P2O5,K2O,MgO/100g sol uscat la 105 oC,forme solubile în apă(tabelul
8.6.3):
H=adâncimea pe care se dorește optimizarea conținutului de elemente nutritive,cm;
Gv=greutatea volumetrică a solului sau substratului,g/cm3=kg/l=t/m3,care variază între
0,3-1,1 în funcție de specie(tabelul 8.6.3),respectiv de materialele care intră în alcătuirea
substratului(tabelul 8.6.4). date după Şelaru, 1995; de 1 an; de 2 ani;
=
Greutatea volumetrică, Gv, şi pH-ul unor materiale utilizate pentru amestecuri nutritive sausubstraturi floricole (parţial sinteză după Sonea, 1971, Şelaru, 1995)
Ra/C = raportul dintre cantitatea de s.a. aplicată şi cea care se regăseşte în formă solubilă în apă în sol: în medie 3,3 pentru P, 1,5 pentru K şi 1,17 pentru Mg (Ghidia ş.a., 1975, 1980); pentru N-N03 este 1.
In România, la sere, analizele de elemente
nutritive din sol sau substrat se fac în extract apos şi
se exprimă în mg N, P2O5, K20, MgO/100 g sol sau
substrat uscat la 105 °C. Dacă valorile C0 sunt date în
alt extract decât cel apos, Q trebuie să fie obţinut în
acelaşi extract ca cel în care este exprimat C0.
Conţinutul optim de macroelemente din substrat este
cel din tabelul 8.6.3.
După ICPA (1981), pentru cele mai multe specii
cultivate pe sol, C0 în extract apos este de 6-8 mg
P2O5/IOO g sol uscat la 105 °C, în timp ce în extract
de acetat lactat de amoniu este de 120-140 mg
P2O5/IOO g sol uscat la aer.
Pentru fertilizările suplimentare, în vegetaţie, cel mai frecvent fertilizările se fac astfel
încât să se respecte anumite rapoarte, numite de echilibru, între N, P, K şi Mg aplicat, rapoarte
care variază cu specia, cu faza de vegetaţie şi cu anotimpul şi intensitatea luminii.
Se prezintă mai jos, cu caracter orientativ, dozele de îngrăşăminte organice şi minerale
indicate în literatură (Şelaru, 1995, Pavel, 1979) pentru fertilizarea de fond, pentru cea de bază şi
pentru fertilizarea în vegetaţie la câteva specii reprezentative.
Chrisanthemum - crizantema. în seră se pot obţine 2-3 culturi/an. La arătură se face
fertilizarea de bază cu 100-300 t/ha gunoi semifermentat, 50-60 t/ha turbă, 600-800 kg/ha
superfosfat simplu, 400-500 kg/ha sulfat de potasiu şi 150-200 kg/ha sulfat de magneziu.
în vegetaţie, crezantema are cerinţe mari de N şi K, raportul NPK al soluţiilor de
îngrăşăminte trebuind să fie de 1:0,2:1,5, iar concentraţiile de 0,15-0,2 %; aplicările de
repetă la cea 2 săptămâni. Datorită raportului favorabil potasiului, aplicarea KN03 la
înflorit are efecte benefice.
Dianthus - garoafa de seră. Garoafele se pot cultiva în asolament de 3 ani în rotaţia:
tomate (6 luni), castraveţi (6 luni), garoafe (24 luni). La fertilizarea de fond, la înfiinţarea
culturii, se aplică 150-200 t/ha gunoi de grajd semifermentat, 100-200 t/ha turbă, 600
kg/ha superfosfat simplu (120 kg P205), 300 kg/ha K2S04 (150 kg K20), 150-200 kg/ha
sulfat de magneziu (24-32 kg MgO). În vegetaţie, după 2-3 săptămâni de la plantare, se
fac fertilizări cu îngrăşăminte complexe, 3-4/lună vara şi 1/lună iarna, raportul NPK
fiind de 1:0,8:1,5 vara şi 1:0,8:2,5 iarna, când datorită scăderii intensităţii luminii creşte
proporţia potasiului. Îngrăşămintele se aplică de regulă sub formă de soluţie cu
concentraţie de 0,15-0,2 %, după care se udă cu apă curată.
După ICPA (1981), concentraţiile optime de elemente nutritive solubile în
apă, în mg/100 g sol uscat la 105 oC, sunt de 10-15 mg N-NO3 la plantele tinere şi în
perioadele cu luminozitate redusă, 25-35 mg N-NO3 la plantele în plină creştere
vegetativă şi în perioadele de înflorire, de 6-8 mg P2O5, si 25-35 mg K2O (tabelul 8.6.3).
Gerbera – gerbera. Cultura se exploatează 2-3 ani. La desfăşurarea
Factorii de care depinde sistemul de fertilizare. Strategia de fertilizare,
referitoare la dozele şi tipurile de îngrăşăminte, modul de fracţionare şi de aplicare,
momentele şi frecvenţa aplicării etc., se adaptează în funcţie de o serie de factori: specia
de plante, vârsta plantelor, faza de vegetaţie, ritmul de creştere, organul decorativ,
anotimp, tipul de substrat şi caracteristicile lui fizico – chimice (Penningsfeld ş.a., Şelaru,
1998).
a) Specia influenţează prin caracteristicile ei biologice legate de consumul
total de elemente, ritmurile de absorbţie, rapoartele dintre elemente în biomasa
vegetală, dinamice cu faza de vegetaţie, cantitatea de biomasă formată pe unitatea de
timp, pe o perioadă de vegetaţie şi pe parcursul vieţii la speciile perene.
b) Vârsta plantelor: la plantele tinere cantităţile aplicate la o fertilizare
fazială sunt mai mici decât la cele mature, datorită sensibilităţii mai mari la săruri, în
schimb frecvenţa aplicării şi consumul pe faze de vegetaţie este mai mare la plantele
aflate în creştere intensă.
c) Faza de vegetaţie: cele mai mari consumuri de elemente nutritive se
înregistrează în fazele de creştere vegetativă, când este nevoie în mod deosebit
Frecvenţa aplicării soluţiilor nutritive şi concentraţia lor în elemente nutritive
depinde atât de specie şi de faza de vegetaţie, cât şi capacitatea de schimb cationic a
substratului, T, şi de capacitatea de tamponare faţă de ionii nutritivi, CT in. Cu cât aceste
două însuşiri sunt mai slab reprezentate, cu atât fertilizarea trebuie să se facă mai des şi
îm concentraţii mai reduse. În principiu, nu trebuie neglijată udarea între două fertilizări
succesive, deoarece prin scăderea umiditaţii creşte concentraţia soluţiei substratului în
săruri solubile, cu posibile consecinţe negative
A) Stabilirea concentraţiei soluţiilor nutritive pe baza dinamicii consumului plantelor şi a echilibrelor chimice dintre fazele solidă şi lichidă (metoda Lemaire ş.a.,1990, cu modificari şi completări esenţiale). Formulele generale de calcul prezentate mai jos sunt inspirate din exemplele lui Lemaire ş.a.(1990)şi uşurează foarte mult calculele şi aplicarea metodei, altfel greoaie, iar procedura greu
de urmarit şi de aplicat. Este una din metodele cele mai moderne şi mai precise de fertilizare.
Întrucât pentru calculele şi pentru pregătirea efectivă a soluţiilor nutritive este nevoie să se cunoască miliechivalenţii principalelor elemente nutritive sau ionii, aceştea se prezintă în tabelul 8.6.5.Pentru a trece de la concentraţii în me la concentraţii în mg se înmulţeşte concentraţia în me cu valoare me în mg; invers, pentru a trece de la mg la me se înparte concentraţia în mg la valoarea me în mg. Există numeroase reţete de soluţii nutritive, în special pentru culturile hidroponice, pentru hidroculturi şi pentru culturi aeroponice, atât pentru specii neurtofile cât ţsi pentru specii acidofile (tabelul 8.6.6).
Tabelul 8.6.5
Miliechivalenţii* principalelor elemente nutritive sau ionii care se pot găsi în soluţiile nutritive sau soluţiile substraturilor, precum s cei ai unor oxizi ori
acizi importanţi
Elementul/ionul/oxidul
Miliechiva-lentul,mg
Elementul/ionul/oxidul
Miliechiva-lentul, mg
Elementul/ ionul/ acidul
Miliechiva-lentul, mg
NH4 + 18 Ca2+ 20 B3+ 3,61
NO3- 62 CaO 28 H3BO3 20,6
P 6,2 Mg2+ 12,15 B(OH)4- 28,8
H2PO4- 97 MgO 19,5 Cu2+ 31,8
HPO42- 48 Ma+ 23 Fe2+ 27,9
PO43- 31,7 Cl- 35,5 Mo2+ 48
P2O5 35,5 S 16 Mo3+ 32 K+ 39,1 SO4
2- 48 MoO42- 80
K2O 47,1 CO32- 30 Mn2+ 27,5
HCO3- 61 Zn2+ 32,7
*elemente = masa atomică(A)/valenţă; acizi =masa moleculară(N)/nr.atomi de H activi din moleculă;
baze =M/nr. grupări OH din moleculă; săruri (anhidre;
hidratate)=M/nr. atomi de H înlocuiţi sau M/(nr. atomi metalx valenţa metalului); substanţe oxidante si
reducătoare=M/nr.electroni cedaţi sau primiţi; elemente redox=A/nr.electroni cedaţi sau primiţ; oxizi= masa
oxidului/(valenţa metaluluix nr.atomi metal în oxid); ioni=masa ionului/sarcina ionului
**1me PO43-=23,66mg P2O5(Lemaire ş.a.,1990)=10,33mg P. Regulă pentru trecere de la masa in
element la masa în oxid, s înmulteşte masa în elemente cu raportul dintre masa oxidului şi masa atomică a elementuluix
nr atomi din acel element în oxid; pentru trecerea de la masa în oxid la masa în element, raportul este invers
Tabelul 8.6.6
Exemple de compoziţie a soluţiilor nutritive pentru plante netrofile şi acidofile * în
cultură hidroponică, me/l (după Lesaint şi Coic , 1983)
Cationi
Anioni Total
3,8** (2,8)
1,4 (1,2)
(0,25)
5,2 (4,25)
6,2 (5,2)
6,2 (5,2)
1,5 (1,25)
1,5
2 (3) 2 (3)***
0,2 (0,2)
0,2
1,9 (2,1)
1,9(2,1)
Total 12 (11)***
3,3 (3,3)
1,5 (1,5)
0,2 (0,2)
17 (16)
*valorile din paranteze sunt pentru plante acidofile; ambele reţete se completează
la d=1,83); 1,5 me /l (1,5*60,15=90,2 mg/l); 0,2 me NaCl/l (0,2*58,5=117
mg/l).Aceste cantitaţi sunt valabile pentru o apă complet lipsită de ionii nutritivi în cauză.
În funcţie de conţinutul efectiv al apei în astfel de ioni, în prealabil concentrţiile în me/l
din tabel se corectează cu aportul apei, apoi se calculează cantitatea efectivă de săruri
care se dizolva în apa disponibilă.
Nu există reţete universale, perfect valalbile pentru toate speciile de plante. Dacă
în cazul culturilor hodroponice sau a culturilor pe substraturi inerte concentraţia soluţiei
nutritive folosite se schimbă în timp doar în funcţie de consumul plantelor şi de
evaporarea apei, în cazul substraturilor active fizico-chimic şi biologic concentraţia
soluţiei nutritive aplicate substratului se schimbă în plus şi datorită echilibrelor chimice
dinamice care se stabilesc între faza solidă şi lichida a substratului, ca şi datorită
proceselor de mineralizare a materiei organice din substrat. De exemplu, în cazul unui
substrat la care raportul schimbabil şi solubil este de 2/1, doar o treime din soluţia
nutritivă aplicată rămâne în soluţia subtratului. De aceea, deoarece cerinţele şi ritmurile
de consum ale plantelor diferă atât de la specie la specie cât posibil, concentraţiile
elementelor în soluţia substratului să fie cât mai apropiate de cerinţele speciei pentru care
se face fertilizarea şi cât mai mult adaptate naturii substratului de cultură.
La pregătirea soluţiilor nutritive trebuie evitată folosirea apei dure, bogate în
, şi a apei alkaline, bogate în carbonaţi ( ) şi bocarbonaţi ( ), care pot duce la
reacţii de precipitare a unor elemente aflate în soluţie, în special a P, Ca şi a
microelementelor. În principiu, este preferabilă folosirea fosfatului monoamoniacal sau a
fosfatului monopotasic faţă de cel diamoniacal deoarece, având o reacţie acidă, scade
riscul de precipitare a P cu Ca din apă. La calculul concentrţiilor soluşiei nutritive în ioni
se are în vedere şi aportul efectiv al apei îndeosebit în ce priveşte , , .
Apa nu trebuie saă conţină mai mult de 2 mg /l B sau Mn, astfel se manifestă efecte de
toixicitate asupra plantelor.
Neutralizarea alcalinitaţii sau neutralitaţii apei folosită la prepararea
soluţiilor nutritive şi la udarea plantelor. Aceasta are la bază principiul că 1 me
alcalinitate este neutralizat de un me , respectiv 1 me este neutralizat de 1 me
. Reacţiile pot fi schematizate astfel : + → → O+ ↑;
+ → + ↑; + → O; acidul carbonic fiind instabil se
descompune uşor în si O, -ul evaporîndu-se în atmosferă. Dupa Lemaire ş.a.
(1990), la o alcalinitate de peste 1 me /l, dată de suma + , este obligatorie
neutralizarea ei. Neutralizarea alcalinităţi se face cu acid azotic (cel mai frecvent), acid
fosforic sau chiar acid sulfuric, care, pe de o parte contribuie la distrugerea bicarbonaţilor
si carbonaţilor din apă, iar pe de altă parte constitue sursa de ioni , , respectiv
pentru plante. Volumul de acid folosit pentru neutralizarea alclinităţi apei se
calculează cu relaţia simplă:
ml/l sau l/ apă = Alc/unde: Alc = alcalinitatea care trebuie neutralizată, me/l apă;
= concentraţia acidului de ioni de , care depinde de natura şi densitatea acidului: pentru la densitaţi de 1,15, 1,33, 11,38, 1,4 g/
corespunde un de 5, 11, 13, 14, me (Lemaire ş.a., 1990 ).În cazul în care se impune o creştere a pH-ului soluţiei nutririve aceasta se
realizează prin aplicarea de KOH, NaOH sau Ca . Este preferabil să se folosească
KOH sau CaOH care aduc si un aport de K, respectiv de Ca soluţiei nutritive. Cantitatea
de baza utilizată pentru neutralizarea aciditaţi apei se calculează cu relaţia:
,mg/l apă = Ac X
Unde: Ac = aciditatea care trebuie neutralizată, me /l apă; miliechivalentu bazei disponibile, in mg (vezi nota * din subsolu
tabelului 8.6.5.).
Exemplul 1: La analiza apei s-au gasit 92 mg /l şi 6 mg /l.
Aceasta, şinând cont de miliechivalenţi celor doi ioni, inseamna 92/61 = 1,5 me /l
şi 6/30 = 0,2 me /l, în total 1,5 + 0,2 =1,7 me alcalinitate/l. Dacă se dispune de
cu densitatea de 1,15 g/ (5 me ml pentru neutralizarea alcalinitatii sunt necesari 1,7/5 = 0,34 ml acid/l apă sau 0,34 l/ apă.
Exemplul 2: Dacă apa de udare are 0,01 me /l, iar neutralizarea se
face cu NaOH ( =(23+16+1)/l = 40 mg, atunci: =0,01 X 40 =0,4 mg NaOH/l apă = 0,4 g/ apă.
Când este necesară neutralizarea unui volum mare de apă, este preferabil ca întâi acidul sau baza necesară să se dizolve într-un volum responsabil de apă ( luat din cel care trebuie preparat), care apoi se amestecă cu restul apei.
Lemaire considera că pentru flori ete necesară corectarea pH-ului prin adaugare de acid dacă apa de udare are peste 1 me alaclinitate/l, în timp ce pentru speciile ornamentale lemnoase in containere Foucard (1994) consideră că pragul este de 200 mg
bicarbonaţi /l (echivalentul cu cca. 3,3 me /l ).
De asemenea,această metodă necesită să se cunoască concentratiile optime de
elemente nutritive care trebuie realizate în soluția substratului,care de regulă sunt cele ale
soluțiilor nutritive folosite pentru culturi hidroponice(exemplu tabelul 8.6.6).După
Dartigues(1980),concentrațiile medii ale soluției substratului,în funcție de sensibilitatea
plantelor la săruri,sunt cele din tabelul 8.6.7.Concentrațiile soluțiilor nutritive aplicate nu
trebuie sa fie prea mari,pentru a evita efectul salin și pe cel de fitotoxicitate,îndeosebi la
suprafața vasului;de aceea,se evită de regulă aplicarea întregii cantitați de elemente
corective la o singură udare,preferîndu-se corectarea treptată a concentrației soluției
substratului prin udări repetate cu o suluție nutritivă mai diluată.
Concentrațiile medii de elemente nutritive din solutia substratului,în mg/l la
capacitatea de reținere pentru apă,recomandate pentru plante decorative in ghivece,vase și
containere in funcție de sensibilitatea plantelor la săruri(dupa Dartigues,1980 citat de
Foucard,1994)
Tabelul 8.6.7
Sensiilitatea plantelor la săruri
N
(
N(NH
O
CaO
MgO
Foarte sensibile
150-220
60-90
180-270
70-110
30-50
Moderat sensibile
221-450
91-180
271-540
111-220
51-100
Toleranță bună
451-750
181-900
221-370
221-370
101-150
Calculul concentrației soluției nutritive, atunci când se dorește corectarea
concentrației substratului într-un număr dat de zile, ,se face cu relația(Budoi,2000):
,me/l=(
Unde: =concentrația soluției nutritive în elementul considerat,me/l,respectiv
mg/l;
=conținutul optim de element solubil care trebuie atins în soluția
substratului(faza lichida) la unitatea la saturație,me/l;
= volumul de apă la capacitatea de reținere a vasului,l/vas:
,l/vas=V /100
V=volumul vasului sau ghiveciului,l;
= capacitatea totală de reținere a apei%din volum;
=raportul de echilibru între forma totala(adsorbită+solubilă):arată practice
cât din cantitatea de element aplicată cu soluția nutritivă rămâne în soluția substratului;
se stabilește pe baza relațiilor(I)și(II)pentru K și ,(III) pentru Mg,(IV) pentru
microelemente,pe baza curbelor privind puterea fixatoare a substratului fața de ionii
fosfat în cazul P,iar pentru =1.dupa Andre(1981),raportul dintre forma
adsorbită și cea solubilă pentru o turbă blondă de Sphagnum este de 1,5 pentru ,pentru
,40 pentru 17 pentru ,2000 pentru ,100 pentru și 25 pentru
,ceea ce echivalează cu valori de:2,5;2,5;41;2001;26.
Pag. 275
=exportul mediu zilnic al plantei pentru faza de vegetaţie considerată,
me/zi/vas, estimate pe baza datelor din literatură sau a experienţelor speciale;
=numărul de zile în care trebuie corectat
conţinutul fazei lichide a substratului prin aplicarea zilnică a soluţiei nutritive în ;
=volumul mediu de soluţie nutritivă consumată zilnic din substrat, l/zi;
=miliechivalentul elementului sau ionului nutritive (tabelul 8.6.5), in mg.
Formula de mai sus permite adaptarea concentraţiilor soluţiilor nutritive
la cerinţele specifice de elemente nutritive ale fiecarei specii şi fazei de vegetaţie întrucât
ţine cont de exporturile medii zilnice pe faza de vegetaţie.
Exemplu.Să se calculeze ce concetraţie de N ( ), , şi MgO,
în mg/l, trebuie să aibă o soluţie nutritivă pentru a corecta în 10 zile concentraţiile
iniţiale, , ale soluţiei substratului unei culturi de hortensia –aflate în perioada 15/7-
30/7, de la 8,5 me N /1, 2,5 me /1, 3,5 me /1 şi 1,1 me /1, la
concetraţiile optime, , de 11 me N /1, 3,3 me /1, 4,25 me /1 şi 1,5 me
/1 (tabelul 8.6.6). Udarea se face zilnic cu un volum de soluţie nutritivă egal cu
consumul mediu zilnic de apă al plantelor (150 ml/zi/vas).
Se cunoaşte că: volumul vaslui, V=21, =80% din volum; = V*
/100=2*80/100= =1,6l/vas; =150 ml/zi= 0,15l/zi, iar rapoartele de echilibru,
sunt de 1 pentru , 7 pentru , 3 pentru şi 18 pentru (dacă
raportul de echilibru dintre schimbabil şi solubil este =2/1=2, rezultă că
= / = ( 2 părţi + 1 parte )/1 parte=3.
Din fig. 8.6.5 rezulta consumurile medii zilnice ale plantelor pe vas: