Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Sumar
www.familiasiviata.ro
Colectivul de redacţie
Director: Pr. dr. Ştefan Lupu
Redactor şef: Pr. dr. Iosif Enăşoae
Redactori: Prof. Maria Gherghel
Pr. Petru Tamaş
Secretar: Iuliana Petruţ
Tehnoredactare şi design:
Fabian David
Colaboratori:
Pr. dr. Iosif Bisoc, OFMConv.
Pr. dr. Alois Hîrja
Pr. Alois Moraru
Pr. Eduard-Emilian Păduraru
Pr. Cornel Gabor, SDB
Pr. Felix Roca
Dr. Adina Zatîca
Prof. Maricica Mihăluţe
Prof. Petru Gălăţeanu
Prof. Maria Andrici
Prof. Silvia Ghiuzan
Psih. Mihaela-Livia Gheorghiu
Ing. Silvia Tamaş
Dr. ing. ec. Viorica Spătaru
Dir. Iulian Lupu
Adresa redacţiei
Asociaţia „Familia şi Viaţa” Str. Ştefan cel Mare, nr. 228
611040-Roman, județul Neamț
tel/fax: 0233/742505
mobil: 0762/633195
e-mail: [email protected]
www.familiasiviata.ro
ISSN 2069-6574
ISSN-L 2069-6574
Editura „Sapientia”
Institutul Teologic Romano-
Catolic „Sfântul Iosif ” Iași
Str. Văscăuțeanu, nr. 6
RO - 700462-IAȘI
Tel.: 0040 232 225228
Fax: 0040 232 211476
www.editurasapientia.ro
e-mail: [email protected]
Revista „Familia şi Viaţa” apare o dată la
două luni și este rodul colaborării dintre
Asociaţia „Familia şi Viaţa” şi Editura „Sapientia”
ISSN 2069-6574
Răspuns la scrisori………………..……….……………4
- Spuneti-mi, va rog, in ce conditii se pot lua pastilele anticonceptionale...
4
5
Editorial..……………….…….…...……….…………....5
Munca îl perfecţionează pe om şi ambientul său vital
Interviul lunii..……………….…………………...…....10
Interviu cu o familie. O prietenie de 7 ani și căsătoriți de 20 de ani!
10
Familie..……………….……………………...…...…....14 Paternitatea responsabilă / Haruri la nunta mea/ Dragă mămică, drag tătic/
Drumul spre o învăţare eficientă/ Alce rossa/ Asalt la castel/ Cinsteşte-ţi părinţii şi
când sunt bătrâni!/Imnul unui bătrân
Din viața organizațiilor..………………...…...………..22
Misionarii Cuvântului Divin – Verbiţii Un prieten al familiilor din Dieceza de Iaşi a plecat spre cer
14
22
Școala și educația creștină..………………….………..24
Prima întâlnire a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli din Dieceza de Iaşi
Legea Educației Naționale, între exigență și provocare 24
Solidaritate creştină ……………..………….………...26
Lumea văzută din fotoliul rulant O lume frumoasă văzută prin voluntariat
Pagina medicală……………..………….……………..28
Cardiopatia ischemică
26
28
Timp liber……………………………………………...30
ISRAEL – ţara lui Isus şi a Mariei
30
Gospodărie - Bucătărie - Grădinărit ………………..32
Pledoarie pentru flori
Curier juridic bisericesc și civil………………………33
Onea
32
Divertisment …………………………………………..34
Doctorul Harului
33
34
Comunicare media………….………….……………..29
Internetul în slujba familiei Unde găsesc materiale despre familie? 29
12
Stiri..………………………………….………………....12
Știri din Biserica universală Știri din Biserica locală
Actualitatea în Biserică………………….…….…....….7
Curtea Neamurilor la București (11-12 octombrie 2011)
7
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Ră
spu
ns
la s
cris
ori
4
Pr. Felician Tiba
„
(Alexandra, Galaţi)
Răspuns: „Să nu faci fapte necurate” este o poruncă
generică. Se referă la multe acţiuni care, dincolo de faptul că exprimă o
realitate în sine, ne trimite la respectarea demnităţii persoanei. În
realitate, această poruncă ne spune de fapt că nu putem „folosi”
persoana, fie a noastră proprie, fie a altora.
Faptul că nu ştiaţi că şi în familie se pot face „fapte necurate” nu e
atât vina dumneavoastră, cât mai mult a celor care v-au pregătit pentru
sacramentul Căsătoriei. Ştiu sigur că mama dumneavoastră nu v-a spus
niciodată în mod concret, când un act sexual este sau nu păcat. Şi apoi,
trebuie să o înţelegeţi! Cum să vă spună, dacă se ruşina!? Şi ruşinea
face parte din viaţa noastră! Ba, mai mult, tocmai ea ne spune că nu
putem să facem chiar totul, că nu ne este permis să facem chiar după
bunul plac!
Legat de pastilele anticoncepţionale, nici despre ele nu o să vă spună
nimeni, mai ales medicii, cât de nocive sunt pentru organism. Există
mult interes să fie vândute, industria să funcţioneze, dar nimeni nu se
opreşte să privească persoana. Femeile îşi spun una alteia cum trebuie
să fie luate, la cât timp şi ce reacţii pot să aibă. Uneori soţii nici nu ştiu
că soţiile lor iau astfel de pastile. Ei sunt obişnuiţi că pot trăi actul
conjugal oricând şi oricum, fără a exista „pericolul” ca soţia să rămână
însărcinată. În acest fel se creează falsa iluzie că în familie se poate
totul şi că în familie nu există „fapte necurate”.
Pastilele anticoncepţionale pot fi luate doar pentru motive
terapeutice şi sub stricta recomandare a medicului specialist, deci
pentru motive de sănătate şi nu pentru a nu avea copii.
Ca fapt divers, o femeie care ia în mod regulat pastile
anticoncepţionale, la o medie de trei ani, face în jur de zece avorturi,
fără nici măcar să-şi dea seama, deoarece anticoncepţionalele
acţionează şi ca abortive.
Consecinţele spirituale sunt evidente, dacă ne gândim că în primul
rând, folosindu-se anticoncepţionale, nu este respectată demnitatea
persoanei. Vorbim apoi de numărul mare de avorturi „inconştiente”,
care sunt crime în adevăratul sens al cuvântului. Şi nu în ultimul rând,
vorbim de „uzura” vieţii de familie.
O familie în care soţia foloseşte în mod frecvent anticoncepţionale
este din start o familie nefericită, iar nefericirea se citeşte pe feţele
acelor soţi, în timp ce, într-o familie în care cei doi soţi se respectă şi în
cadrul actului conjugal, predomină seninătatea, bucuria, pacea, liniştea
sufletească, iubirea.
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Ed
itoria
l
5
Pr. Iosif Enăşoae
Tot el, care este trimisul Tatălui şi Învăţătorul divin,
ne spune: V-am dat exemplu, ca aşa cum am făcut eu
să faceţi şi voi. Aşa cum el a muncit la Nazaret şi apoi
a străbătut Palestina pentru a împlini misiunea sa de
evanghelizare a poporului Vechiului Legământ, la fel,
şi noi suntem chemaţi să muncim şi să proclamăm
Evanghelia, vestea cea bună a iubirii pe care
Dumnezeu o are faţă de oameni şi a voinţei sale de a
le oferi tuturor oamenilor posibilitatea realizării
plenare, în bucuria vieţii veşnic fericite. Apostolii,
care au stat în preajma lui Cristos, au învăţat să
lucreze ca Maestrul lor, iar prin gura sfântului Paul ne
spun: Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte fii
preaiubiţi. Sfântul Paul, Apostolul neamurilor, după
ce a dat exemplu personal de muncă, refuzând să
ceară sprijin material datorită căruia ar fi putut să se
dedice cu mai multă libertate misiunii de
evanghelizare, ne avertizează cu seriozitate: cine nu
vrea să muncească nici să nu mănânce. În situaţia
actuală a crizei economice, când ne confruntăm cu o
gravă lipsă a locurilor de muncă şi cu o cerere
insistentă a oamenilor neocupaţi de a li se respecta
dreptul la muncă, nu cumva este inoportună o
reflecţie asupra muncii? Consider că tocmai această
situaţie de criză, cu privire la locurile de muncă, ar
trebui să ne determine la o reflecţie mai profundă
asupra problematicii muncii. Cred că ar trebui să
analizăm cum văd oamenii de astăzi munca; ce
legătură are munca cu viaţa personală, familială şi
socială; ce motivaţii ar trebui să-l determine pe cel
care munceşte să presteze o muncă; ce se urmăreşte să
se realizeze prin munca prestată.
Mi se pare că mulţi dintre cei care lucrează, văzând
munca într-o perspectivă pur personală, o consideră
ca pe o posibilitate de a câştiga un salariu cât mai
consistent prin care să-şi procure cele necesare pentru
o viaţă cât mai comodă, pentru a dobândi o
independenţă cât mai mare faţă de ceilalţi, pentru a-şi
câştiga un evident prestigiu datorită avuţiei pe care o
posedă, pentru a avea posibilitatea de a se distra, dacă
e posibil, în locuri cât mai exotice şi agreabile, şi
poate
C onstatăm, fără prea mare efort, că munca este
o realitate constantă în existenţa societăţii
umane. Oamenii tuturor generaţiilor au
muncit. Prin munca prestată, fiecare persoană
umană, capabilă de muncă, a avut posibilitatea de a
progresa şi de a transforma lumea înconjurătoare
într-un ambient mai ospitalier şi mai agreabil,
pentru existenţa sa trecătoare pământească.
Munca poate fi văzută sub diverse aspecte.
Munca, văzută în lumina Revelaţiei iniţiale, este o
binecuvântare a lui Dumnezeu oferită omului încă
de la începutul apariţiei sale pământeşti, ca dar şi
posibilitate de a colabora la propria sa împlinire
umană şi la desăvârşirea operei creaţiei. După
căderea în păcat a primilor oameni, munca, deşi a
început să includă şi aspectul de sudoare, efort şi
suferinţă, totuşi a rămas o posibilitate de colaborare
cu Dumnezeu la perfecţionarea omului şi la
realizarea întregii societăţi umane. Isus nu numai că
ni-l prezintă pe Dumnezeu, Tatăl său şi al nostru, ca
pe un Tată care lucrează: Tatăl meu lucrează până
acum, ci se prezintă şi pe sine ca unul care lucrează:
eu de asemenea lucrez. Isus, care a venit în lume
pentru a fi o imagine vie şi vizibilă a Tatălui: cine
mă vede pe mine îl vede pe Tatăl, ne dă exemplu de
imitare a Tatălui ceresc, muncind la Nazaret până la
vârsta de 30 de ani, iar activitatea desfăşurată îl face
să fie cunoscut ca fiul tâmplarului.
Munca
îl perfecţionează
pe om şi
ambientul
său vital
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Ed
ito
ria
l Pr. Iosif Enăşoae
6
chiar pentru a-şi asigura o viaţă tihnită la bătrâneţe.
Alţii văd munca în perspectiva dobândirii veniturilor
necesare pentru realizarea propriei familii. Această
viziune superioară celei anterioare, întrucât
depăşeşte egoismul personal, trebuie să evite riscul
de a se închide într-un alt fel de egoism – cel
familial. Munca fiecărui om, pentru a fi cu adevărat
valorizată, ar trebui să fie privită într-o perspectivă
mult mai amplă, creştină, într-o perspectivă socială
care urmăreşte binele autentic al întregii comunităţi
umane. A privi munca numai ca pe oportunitatea de
a dobândi cele materiale pentru întreţinerea şi
dezvoltarea vieţii personale demne, pentru
dezvoltarea armonioasă a familiei şi pentru pacea şi
fericirea temporară a societăţii umane înseamnă a
avea o viziune pur materialistă a muncii, înseamnă a
ignora alte valenţe ale muncii umane. Necunoaşterea
comorii ascunse în ogorul muncii duce la
nevalorizarea talanţilor oferiţi de Dumnezeu omului
prin intermediul chemării de a colabora cu el la
realizarea planului său veşnic de sfinţire şi de
mântuire a omenirii, de realizare a unui cer nou şi a
unui pământ nou în care să domnească pacea,
armonia şi iubirea universală. Munca nu înseamnă
numai posibilitatea de a ameliora material viaţa
personală, familială sau socială; nu înseamnă numai
a înfrumuseţa, a face mai agreabil ambientul vital
sau a-l transforma în conformitate cu necesităţile
societăţii umane.
Munca ar trebui să însemne mult mai mult pentru
fiecare om capabil să presteze o anumită activitate.
Aceasta ar trebui să fie o veritabilă mină bogată în
diverse metale preţioase. Prin muncă, omul are
posibilitatea să se descopere pe sine şi capacităţile
sale; să-şi folosească potenţele fizice latente şi să le
dezvolte spre împlinirea sa personală şi spre binele
familiei şi a societăţii; să-şi dezvolte şi să-şi
perfecţioneze capacităţile specific umane, inteligenţa
şi voinţa; să-şi canalizeze inteligent forţa pasiunilor
şi să-şi orienteze corect afecţiunea şi sentimentele,
cu alte
cuvine, să se perfecţioneze pe sine şi să contribuie la
dezvoltarea şi perfecționarea familiei umane.
Munca, pe lângă faptul că îl poate perfecţiona pe
creştin, în realitatea sa de persoană unică şi
irepetabilă, îi oferă posibilitatea de a-l sluji pe
semenul aflat în dificultate. Munca îi oferă creştinului
şansa de a-şi înnobila sufletul prin serviciile caritabile
pe care le oferă celor aflaţi în necesităţi fizice şi
spirituale. Creştinul poate să ofere ajutor material din
surplusul său celor aflaţi în necesitate sau să ofere
serviciile sale celor care, deşi au strictul necesar
pentru o viaţă demnă, nu sunt capabili să se descurce
singuri din cauza bolii sau a bătrâneţii. Creştinii care
sunt şomeri, cei care nu au un loc de muncă stabil,
pensionarii capabili de muncă să nu uite că atunci
când fac un serviciu celor aflaţi în necesitate îl slujesc
pe Isus care spune: ceea ce aţi făcut celor mici care
sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut. Când vom reuşi să
descoperim valoarea autentică a muncii, fie ea muncă
fizică, fie muncă intelectuală, ne vom da seama că
munca a fost şi va rămâne mereu o veritabilă
binecuvântare a lui Dumnezeu atât pentru cel care
munceşte efectiv, cât şi pentru cel care este
beneficiarul muncii prestate de semenul său.
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Actu
alita
tea în
Biserică
7
Pr. dr. Wilhelm Dancă
S eria evenimentelor cultural creştine „Curtea
Neamurilor la Bucureşti” a debutat cu decer-
narea titlului de Doctor honoris causa cardi-
nalului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului
Pontifical pentru Cultură din Vatican, de către Uni-
versitatea din Bucureşti, în sala Senatului, în
prezenţa rectorului, a decanilor facultăţilor de fizică
şi filosofie, a mai multor profesori şi studenţi ai ace-
leiaşi Universităţi.
Printre personalităţile prezente la eveniment s-au
aflat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de
Bucureşti, împreună cu auxiliarul său, PS Cornel
Damian, ÎPS Javier Lozano, nunţiu apostolic în
România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai
Ministerului Culturii şi ambasadorul României pe
lângă Sfântul Scaun, excelenţa sa dr. Bogdan Tătaru-
Cazaban care a rostit Laudatio Domini card.
Gianfranco Ravasi.
În centrul discursului domnului ambasador s-a aflat
noţiunea de raţiune lărgită sau raţiune universală, pe
care, pe de o parte, card. Ravasi o moşteneşte spiritu-
al de la card. John Henry Newman, deoarece Biserica
sa de cardinal este Biserica pe care a avut-o card.
Newman între anii 1879 şi 1890 (San Giorgio in Ve-
labro din Roma), iar pe de alta, o promovează
pastoral şi cultural în calitate de preşedinte al Consi-
liului pontifical pentru cultură din Vatican. Într-un
anumit fel, card. Ravasi era pregătit pentru această
misiune importantă, fiindcă s-a remarcat în lumea
exegeţilor ca ebraist, traducător al textelor Vechiului
Testament, iar în lumea catolică italiană, şi nu numai,
ca om al credinţei şi al ştiinţei, om al spiritualităţii şi
al cunoaşterii, om al întrebărilor fundamentale şi al
răspunsurilor juste. Opera sa ştiinţifică şi literară este
vastă, impresionantă; a publicat peste 150 de volume.
Această personalitate marcantă a Bisericii Catolice şi
a culturii italiene este şi un mare prieten al culturii
române. Am rămas impresionat de mărturisirea card.
Ravasi, care la începutul discursului său a spus că a
citit în întregime opera lui Mircea Eliade, a lui Emil
Cioran, a lui Eugen Ionesco, că a citit tot ce s-a tra-
dus în franceză sau în italiană din Constantin Noica,
în special lucrarea „Maladiile omului contemporan”,
de asemenea, că preţuieşte şi ascultă deseori muzica
lui George Enescu şi că opera sculpturală a lui Con-
stantin Brâncuşi îl emoţionează profund.
Aici trebuie să remarc inteligenţa practică, nu doar
cea teoretică a cardinalului Ravasi, sau mai curând
capacitatea lui de adaptare la publicul din sală. Pentru
această întâlnire, pregătise o lectio magistralis intit-
ulată Tre frontiere della teologia, dar, văzând că cei
mai mulţi din sală erau tineri, a renunţat la materialul
pregătit şi a improvizat o conferinţă în care a formu-
lat mesajul lui de suflet către noile generaţii de stu-
denţi din România, din Europa. Astfel, la început, a
evocat marile personalităţi culturale româneşti despre
care am amintit mai sus şi care l-au influenţat şi l-au
format, într-un fel sau altul. I-a îndemnat pe tineri să-
i frecventeze, să-i citească, pentru că în momentul de
faţă, în Europa, ei sunt o prezenţă critică în stare să
trezească lumea adormită în superficialitate. Apoi,
conferinţa s-a centrat pe descrierea profilului culturii
contemporane, care e marcat de două curente de gâ-
ndire şi de comportamente importante: pe de o parte,
modernitatea, iar pe de alta postmodernitatea. În con-
cluzie, card. Ravasi a adresat o urare Universităţii de
Bucureşti, şi anume să fie un loc de căutare a
adevărului.
După acest moment, „Curtea neamurilor la
Bucureşti” a continuat la Ateneul Român, unde card.
Gianfranco Ravasi era aşteptat atât pentru
prezentarea primei lui cărţi în limba română, şi
anume Întrebări privitoare la credinţă. 150 de
răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor
care nu cred, cât şi pentru dialogul cu directorul
Institutului Cultural Român, d-l Horia Roman
Patapievici, programat să înceapă la ora 19.00.
„CURTEA NEAMURILOR” LA BUCUREȘTI
(11-12 octombrie 2011)
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
8
Act
ua
lita
tea
în
Bis
eric
ă
Pr. dr. Wilhelm Dancă
Într-adevăr, câteva minute după ora 18.00, au
intrat în holul central al Ateneului card. Ravasi,
însoţit de ministrul culturii din România, d-l
Kelemen Hunor, de ambasadorul României pe lângă
Sfântul Scaun, d-l Bogdan Tătaru-Cazaban, de
directorul Editurii Humanitas, unde s-a publicat
cartea, profesorul Gabriel Liiceanu, şi de directorul
Ateneului Român, d-l Andrei Dumitriu.
Primul dintre vorbitori a fost prof. Gabriel Liice-
anu, care s-a întrebat de ce este importantă această
carte? Pentru că ne prezintă mai multe întrebări şi
răspunsuri şi, din acest punct de vedere, cartea îi
educă pe oamenii din zilele noastre să-şi pună
întrebări mari, ultime, fundamentale despre viaţă.
Apoi, prof. Liiceanu s-a întrebat: de ce nu există
răspunsuri definitive? De ce sunt întrebări fără
răspuns? Pentru că, a răspuns directorul Editurii Hu-
manitas, întrebările vieţii nu au un răspuns unic. În
fine, prof. Liiceanu s-a întrebat de unde provine
competenţa unui cardinal să pună şi să caute un
răspuns la întrebările mari ale vieţii? Priceperea şi
autoritatea card. Ravasi provin din cunoaşterea pro-
fundă a Bibliei, a tradiţiei creştine şi a misiunii ce i-a
fost încredinţată.
În cuvântul său, ministrul culturii din România, d-l
Kelemen Hunor, a remarcat invitaţia subtilă pe care
o adresează cartea, şi anume aceea de a dialoga unii
cu alţii, şi ideea pe care o propune, adică dialogul ca
formă de convieţuire.
Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, d-l
Bogdan Tătaru-Cazaban, care a avut o contribuţie
deosebită în organizarea acestui eveniment cultural-
creştin, a salutat apariţia cărţii card. Ravasi şi a spus
că vede în ea o invitaţie de a ieşi din indiferenţă.
Pentru d-l Bogdan Tătaru-Cazaban, cartea demon-
strează faptul că Biblia este Marele Cod al civili-
zaţiei europene şi, prin întrebările pe care le conţine,
educă fără pedanterie, fără protocol.
Luând cuvântul la lansarea primei lui cărţi în limba
română, în mod vădit emoţionat, card. Ravasi a spus
mai întâi cum a ajuns să scrie această carte. Astfel, în
calitate de interpret al Scripturii în mas-media itali-
ană, fie în scris, fie în direct la televizor, a provocat
multe întrebări în sufletele cititorilor şi ascultătorilor
săi din Italia, dar şi din Albania sau chiar Malta. De
la aceştia a primit foarte multe întrebări, pe care a
trebuit să le selecteze într-un prim moment, apoi să
le dea un răspuns. Aşa s-a născut cartea cardinalului
Ravasi: Întrebări privitoare la credinţă. În al doilea
rând, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cul-
tură din Vatican a pledat pentru importanţa
întrebărilor în viaţa omului şi, mai ales, pentru cultu-
ra întrebărilor fundamentale care, după opinia Emi-
nenţei Sale, sunt cauză de creştere nu doar morală,
spirituală şi culturală, ci şi economică şi socială. În
fine, card. Ravasi l-a citat pe Oscar Wilde, aşa cum a
făcut-o şi în Introducerea cărţii sale şi a spus:
„oricine poate da răspunsuri, dar pentru a pune cu
adevărat întrebări e nevoie de un geniu” (p. 9).
După prezentarea cărţii, în aula principală a
Ateneului Român, în prezenţa a circa 800 de invitaţi,
printre care am observat, alături de publicul menţionat
mai sus, atât clerici ortodocşi, cât şi oficialităţi diplo-
matice, a început dialogul dintre card. Gianfranco
Ravasi şi d-l Horia Roman-Patapievici, dialog care a
fost prefaţat de un cuvânt de bun venit adresat mai
întâi de directorul Ateneului, d-l Andrei Dumitriu, şi
apoi de nunţiul apostolic în România şi Republica
Moldova, IPS Javier Lozano. În fine, după o scurtă
pauză muzicală, un tânăr a interpretat la pian o piesă
de Haydn. Dialogul a început cu prima întrebare adre-
sată cardinalului Ravasi: ce este Curtea Neamurilor?
Răspunsul eminenţei sale i-a purtat pe cei prezenţi în
sală, dar şi pe cei care au urmărit dialogul la televizi-
unea română (programul cultural), în Ţara Sfântă, la
Ierusalim, acolo unde se afla templul cu acel zid des-
părţitor între curtea israeliţilor (a celor care cred în
Dumnezeul adevărat) şi curtea neamurilor sau a
păgânilor (curtea celor care nu cred în Dumnezeul
adevărat). Totuşi, acest zid nu despărţea complet, fi-
indcă peste zid, dintr-o partea într-alta, treceau rugăci-
unile şi psalmii israeliţilor sau dorurile şi curiozităţile
păgânilor. Astfel, zidul era o invitaţie la ascultare
reciprocă, lucru confirmat de sfântul Paul în Ef 2,14-
16, unde spune că Isus Cristos a venit ca să dărâme
zidul despărţitor şi să facă din toţi oamenii un singur
popor. Astăzi, însă, există trei curţi: pe lângă cele
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Actu
alita
tea în
Biserică
Pr. dr. Wilhelm Dancă
9
două menţionate mai sus există o a treia: curtea celor
indiferenţi, căldicei, cărora li se adresează Curtea
Neamurilor, voită de Papa Benedict al XVI-lea, prin
Consiliul Pontifical pentru Cultură din Vatican.
Comentând situaţia în care se găseşte omul de astăzi,
parcă subjugat cumva de mijloacele de comunicare
socială, d-l Patapievici a spus că valoarea credinţei
riscă să dispară atât pe filiera relaţiei dintre individ şi
Dumnezeu, pe verticală, cât şi pe aceea a relaţiei din-
tre individ şi ceilalţi indivizi, adică pe orizontală.
Răspunsul card. Ravasi a fost unul mai curând opti-
mist, evocând principiul lui Blaise Pascal: omul în-
trece omul în mod infinit. Faptul că s-a ajuns acum
ca în spaţiul public să fie interzis creştinismul, se
datorează, într-o anumită măsură, şi oamenilor Biser-
icii care au propus o apologetică greşită. Oricum,
îndemnul card. Ravasi a fost că trebuie să ieşim din
catacombe şi să vestim în locurile publice, în şcoală,
în politică, în mass-media etc., valorile creştine.
Vorbind despre valori, H. Roman-Patapievici a
spus că trei valori i se par deosebit de importante,
pentru noi românii, mai mult sau mai puţin credin-
cioşi: tradiţia, comunitatea şi libertatea. De aceea, l-a
întrebat, în final, pe card. Ravasi: cum putem să
promovăm spiritul de comunitate astăzi? Mai întâi,
trebuie să remarcăm în oameni, în ciuda tendinţelor
individualiste, existenţa nostalgiei comuniunii cu
ceilalţi. A dat un exemplu personal: şi-a deschis un
cont pe Twitter, comunicând zilnic un text biblic la o
comunitate virtuală de 2 000 de persoane, şi, mai
recent, un blog pe un ziar italian laic, unde iarăşi s-a
adunat o comunitate impresionantă de cititori. Por-
nind de la această nevoie de comuniune, card. Ravasi
a încheiat dialogul său cu o parabolă orientală, care
descrie întâlnirea unui călător prin pustiu cu aproape-
le său, cu celălalt. Întâlnirea la început este pătrunsă
de frică, iar în final, copleşit de bucurie, călătorul
descoperă că aproapele este fratele pe care nu-l mai
văzuse de 20 de ani.
Al treilea moment important din seria întâlnirilor
pe care le-a prilejuit Curtea Neamurilor la Bucureşti
a fost colocviul intitulat „Raţiunea şi antinomiile
credinţei. Dialogul dintre cei care cred şi cei ce nu
cred”, un colocviu co-prezidat de Cardinalul
Gianfranco Ravasi şi Andrei Pleşu şi găzduit de Co-
legiul Noua Europă, miercuri, 12 octombrie 2011,
începând cu ora 18.00. Şi de data aceasta, sala în care
a avut loc dialogul s-a dovedit a fi neîncăpătoare.
La ora 18.00 fix, cu o precizie elveţiană, amintesc
aici că edificiul în care se află Colegiul Noua Europă
este o donaţie a statului elveţian, au intrat în sală
Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură din
Vatican, card. Gianfranco Ravasi, şi rectorul Cole-
giului Noua Europă, d-l prof. Andrei Pleşu. După ce i
-a salutat pe cei prezenţi, rectorul Colegiului a descris
pe scurt metodologia dialogului ce urma să aibă loc,
precizând cele două momente principale: mai întâi
prezentarea cadrului general al temei întâlnirii de
către co-preşedinţii colocviului, adică Andrei Pleşu şi
card. Ravasi, apoi prezentarea unor puncte de vedere
asupra aceleiaşi tematici de către următorii invitaţi:
Vlad Alexandrescu, Alexander Baumgarten, Francis-
ca Băltăceanu, Andrei Cornea, Michel Kubler, Anca
Manolescu şi Dan C. Mihăilescu – toţi oameni de
cultură din România care s-au remarcat în ultima
vreme nu doar printr-o anumită legătură cu Colegiul
Noua Europă, aşa cum spunea d-l Pleşu, adică prin
faptul că au fost bursieri ai acestui Colegiu, ci şi prin
numeroase publicaţii în domeniul ştiinţelor exacte,
literaturii, filosofiei şi teologiei.
Colocviul a durat până la ora 20.30. Participanţii nu
păreau obosiţi, chiar dacă au trecut mai bine de două
ore de mini conferinţe de mare înălţime speculativă;
păreau gata să o ia de la capăt. Am văzut că discuţiile
au continuat afară, pe stradă, în maşină, poate şi
acasă. Din toate cele văzute şi ascultate în Atrium
gentium de la Bucureşti în zilele de 11 şi 12 octom-
brie 2011, tragem concluzia că iniţiativa pontificală a
Curţii Neamurilor este un drum care ar trebui urmat,
continuat.
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
10
Inte
rviu
l lu
nii
Pr. Petru Tamaș
♦ Pentru început v-aş propune să vă prezentaţi
foarte pe scurt cititorilor noştri.
Iuliana: Suntem Cristian şi Iuliana, căsătoriţi de 20
de ani, şi locuim în Piatra Neamţ. Copiii noştri sunt
Maria, de 17 ani, şi Ioana, de 13 ani. Cristian
lucrează ca inginer textilist, iar eu, Iuliana, lucrez la
Asociaţia „Familia şi viaţa”, unde fac muncă de
secretariat şi multe altele.
♦ Ultimele două decenii au adus cu ele o altă
imagine a lumii despre familie. Cum găsiţi familia
astăzi, comparativ cu familia în care ați crescut?
Iuliana: Noi provenim din aceeaşi localitate şi din
familii numeroase, cu patru şi, respectiv, cinci copii.
În casa părintească masa era servită în comun,
spuneam rugăciunea Rozariului împreună aproape în
fiecare zi. Părinţii mi-au acordat o mare libertate. În
toată copilăria nu am primit decât o singură palmă,
şi aceea pe drept, când am nesocotit autoritatea
părintească. Familia din zilele noastre este, în
schimb, mult mai centrată pe bunăstarea şi confortul
ei, şi tocmai de aceea are şi mai puţini copii decât în
trecut. Dar şi societatea s-a schimbat radical şi pare
că te împinge să ai mai puţini copii prin bătaia de joc
la adresa femeilor cu mulţi copii sau prin faptul că
prezenţa unui copil mic poartă cu sine riscul de a
intra în şomaj. Ceea ce am văzut bun la părinţii
noştri vrem să aducem şi în familia noastră, dar, nu
reuşim în totalitate, pentru că timpul pe care îl
petrecem împreună în familie este mult mai scurt,
luăm masa în comun doar seara şi ne rugăm
împreună în familie, dar nu în mod constant.
Cristian: Părinţii noştri au avut condiţii modeste
de viaţă, „au ştiut dureros ce e suta de lei”. Cu toate
acestea, ne-au dăruit tot ce au avut mai frumos în
viaţa lor: iubirea necondiţionată. Toată viaţa au
muncit pentru copiii lor şi realizările copiilor au fost
cele mai mari bucurii ale vieţii lor. Ceea ce am
învăţat de la ei aplic acum în familia mea: să-l avem
pe Dumnezeu în mijlocul nostru, să ne respectăm şi
să ne iubim partenerul de viaţă şi copiii pe care ni i-a
dăruit Dumnezeu.
♦ În faţa noilor provocări la adresa familiei,
dumneavoastră, ca familie, ce răspuns oferiţi? Care
ar fi elementele ce caracterizează viaţa familiei
dvs.?
Iuliana: Deşi nu avem decât doi copii, dat fiind
faptul că naşterile au fost prin cezariană, am făcut
din casa noastră un cămin pentru o persoană de la
casa de copii, pe care am ajutat-o atât cât am putut şi
cât ne-am priceput. Aceasta, la rândul ei, ne-a ajutat
atunci când copiii erau mici. Nu a fost uşor, dar sper
ca lecţia de viaţă de familie pe care a avut-o din
partea noastră să o ajute în propria ei viaţă. Se pare că
ceva a rămas în sufletul ei, de vreme ce, cu ocazia
unui Crăciun, ne-a scris o felicitare în a care a spus că
noi suntem părinţii ei şi că şi-ar dori o familie ca a
noastră. Puţinul timp pe care îl petrecem împreună îl
facem să devină o mică sărbătoare, în care să
realizăm ceva împreună, să cântăm şi să povestim, să
facem împreună o vizită la o familie prietenă etc.
Suntem şi un fel de sfătuitori în domeniul vieţii. Îmi
aduc amine că, mergând pe stradă, cândva, m-am
întâlnit cu o persoană catolică ce mergea la
ginecolog. M-am oprit şi am stat de vorbă cu ea. Din
una în alta, mi-a spus că este însărcinată şi că o
frământă gândul să facă avort. I-am spus atunci că,
oricât de greu i-ar fi, să nu facă gestul acesta, pentru
că îl va regreta toată viaţă. Copilul este acum mare.
Cristian: Când ne-am prezentat anul acesta la o
întâlnire în Mişcarea Focolară, noi am spus: „Suntem
Cristi şi Iuliana, cu o prietenie de 7 ani şi căsătoriţi
de 20 de ani”. Pentru noi au fost foarte importanţi cei
şapte ani de prietenie, pentru că atunci ne-am
modelat reciproc şi am putut să renunţăm la acele
defecte care nu conveneau celuilalt. Chiar din
perioada prieteniei am considerat că relaţia noastră
nu poate rezista fără Dumnezeu şi, pentru a forma o
familie, sunt foarte importante respectul şi iubirea
reciprocă. Majoritatea lucrurilor ce trebuie făcute în
casă le facem împreună, chiar şi treburile din
bucătărie.
♦ Pentru multe familii, Biserica a devenit doar
locul Liturghiei duminicale. Ce înseamnă pentru dvs.
Biserica?
Iuliana: Pentru noi, ca familie, Biserica este mai
mult decât locul Liturghiei duminicale. Este un loc
unde ne întâlnim cu Dumnezeu, dar şi cu ceilalţi
credincioşi, adulţi, tineri şi copii, mai ales cu cei din
Acţiunea Catolică.
Interviu cu o familie
O prietenie de 7 ani
și căsătoriți de
20 de ani!
Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011
Interv
iul lu
nii
Pr. Petru Tamaş
11
Încercăm să închegăm prietenii cu aceste
persoane, să fim disponibili la nevoile lor şi la ceea
ce ne sugerează părintele paroh. Consider de
importanţă majoră prezenţa grupurilor de familii în
comunitate, pentru ca acolo să se formeze împreună
pentru a trăi o viaţă de familie creştină.
Cristian: Biserica este locul unde vin să
îngenunchez cu umilinţă, să ascult cuvântul lui
Dumnezeu, să cer iertare pentru momentele în care
nu am fost vrednic de iubirea lui şi să aduc
mulţumire pentru harurile pe care mi le-a dăruit.
Consider că familia noastră nu ar fi existat dacă nu ar
fi fost şi în planul lui Dumnezeu. Ceea ce mă bucură
mult este că, ori de câte ori am fost în concediu,
toată familia împreună, am căutat un loc unde să
existe posibilitatea de a participa la sfânta Liturghie.
♦ Mulţi părinţi se plâng de copiii pe care îi au.
Uneori pe drept. E greu să fii tată şi mamă în
timpurile de astăzi?
Iuliana: Copiii au nevoie de încredere şi de atenţie
la sentimentele şi problemele lor. Nu mă plâng de
copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu, ci îi mulţumesc
pentru ei. Nu am fugit de această răspundere, iar noi
ca părinţi ne-am completat reciproc, eu cu blândeţea
şi vorba, Cristi cu severitatea şi hotărârea. Am căutat
să mă pun în locul lor şi să le explic tot ceea ce le
ceream să facă sau să nu facă; le spun că vor înţelege
într-o zi, acum însă este important să asculte, pentru
că noi le vrem binele. Este solicitant şi frumos să fii
părinte, nu neapărat greu.
Cristian: În primii ani de viaţă ai copiilor am fost
destul de sever, dar şi protector şi înţelegător până
când am considerat că sunt suficient de pregătiţi să
înţeleagă că iubirea părintească nu este o slăbiciune,
ci un dar deosebit. Am o deosebită bucurie când
fetiţa cea mare vine la noi şi ne face destăinuiri
considerând că, pe lângă părinţi, suntem şi cei mai
buni prieteni ai ei.
♦ Cum de nu aţi ales să emigraţi, aşa cum fac
atâţia români? Dificultăţile financiare cred că nu v-
au ocolit…
Iuliana: În glumă spuneam mai la începutul
căsniciei că „mămăligă cu ceapă mâncăm, dar noi nu
plecăm în altă ţară”. A fost o tentaţie de a pleca
atunci când am văzut pe Internet că există în Canada
cerere de ingineri textilişti. Nu am ţinut cu tot
dinadinsul să avem o viaţă materială foarte bună, ci
mai degrabă una decentă, pentru că amândoi ne-am
învăţat să ne mulţumim cu ceea ce avem, iar acest stil
de viaţă, uneori auster, l-am imprimat şi copiilor
noştri. Ne-am gândit apoi şi la părinţi.
♦ Sunteţi membră a Asociaţiei „Familia şi Viaţa”.
În ce mod acest fapt v-a marcat viaţa, ce a însemnat
aceasta pentru familia dvs.? A adus ceva schimbări?
Cum a primit şi acceptat soţul munca dvs.?
Iuliana: Lucrez la asociaţie la cererea doamnei
Maria şi a pr. Mihăiţă B. şi mă bucur să am acest
privilegiu de a lucra în favoarea vieţii. Ceea ce
asociaţia propune prin programele ei a adus multă
linişte şi în familia noastră, deoarece, cunoscând
metoda naturală de reglementare a sarcinilor,
Billings, am reuşit să eliminăm multe dintre
tensiunile ce existau între noi. Soţul meu a înţeles cât
de important este să fim curaţi în faţa lui Dumnezeu
ca soţi, fiind deschişi acceptării unei noi vieţi.
♦ Locuiţi oarecum la distanţă de casa părinţilor
dvs. Mai găsiţi timp pentru a-i vizita şi ajuta?
Cristian: Când ne-am dat seama că părinţii au
nevoie de noi, am făcut împrumut în bancă şi am
cumpărat o maşină. Mai mult decât atât, am făcut
şcoala de şoferi la 38 de ani pentru a fi mai aproape
de ei. Cu ani în urmă am aflat că datorez existenţa
mea faptului că mama nu a renunţat la mine,
preferând să fie operată de apendicită, însărcinată
fiind şi refuzând avortul. Nu ştiu ce aş mai putea
spune, decât că este foarte normal să-i ajutăm după
puterile noastre!
♦ Ce apreciaţi cel mai mult la părinţii voştri, care
sunt lucrurile cele mai importante pe care vă doriţi
să le faceţi şi voi când veţi creşte?
Maria: Apreciez la părinţii noştri încrederea pe care
o au unul în celălalt, dar şi încrederea pe care ne-o
acordă nouă, copiilor. De multe ori când la şcoală mă
simt neînţeleasă sau dată deoparte, părinţii mei îşi
dau seama de aceste lucruri şi încearcă prin gesturi de
tandreţe să mă facă să zâmbesc şi să-mi recapăt
încrederea în mine. Vreau să-mi educ copiii aşa cum
m-au educat părinţii pe mine!
Ioana: Îmi place că părinţii noştri ştiu să aprecieze
notele noastre bune şi nu ne amăgesc cu lucruri pe
care nu le pot face sau cumpăra.
♦ Vă mulţumim, iar mărturia dumneavoastră să fie
o încurajare și pentru alte familii!