This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Inflaţia reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă în
economiile contemporane. Tema inflaţiei a fost adesea pusă în discuţie de numeroşi specialişti
(economişti şi nu numai), aceştia încercând să definească fenomenul, să explice cauzele apariţiei
inflaţiei, impactul acesteia asupra populaţiei şi agenţilor economici, formele sale de manifestare etc.
Politicile antiinflaţioniste, de asigurare a unei stabilităţi monetare relative, de menţinere a
preţurilor în limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurării, simultan, şi a creşterii economice şi
limitării şomajului.
În acest context, în lucrarea de faţă am urmărit atingerea celor mai importante probleme
legate de inflaţie care au apărut în lucrările cu caracter economic, social, etc.
Primul capitol conţine prezentarea principalelor teorii din domeniul inflaţiei, respectiv teoria
monetaristă a inflaţiei, teoria cantitativă şi teoria modernă a inflaţiei,urmează o clasificare a inflaţiei
în funcţie de mai multe criterii.
În capitolul doi am evidenţiat politicile antiinflaţioniste folosite pentru combaterea inflaţiei,
obiectivele generale ale politicii monetare, obiectivele intermediare ale acesteia, modul prin care
statul şi mai ales Banca Natională încearcă ţinerea sub control a inflaţiei prin intermediul ratei
dobânzii, a rezervelor minime obligatorii, mecanismului scontării, intervenţii pe piaţa monetară.
Capitolul trei prezintă evoluţia şi perspectivele inflaţiei între anii 2005-2010/2011, factorii
care au dus la creşterea inflaţiei la sfârşitul anului 2009 ȋnceputul anului 2010, previziunile pentru
anul 2011, ratele anticipate, ce măsuri va lua BNR pentru a frâna inflaţia şi menţinerea ei pe un
trend descendent.
1
LISTA FIGURILOR, TABELELOR ȘI GRAFICELOR
FIGURI
Figura numărul 1 - Mecanismul de transmisie a politicii monetare ................................................ 24
TABELE
Tabel numărul 1 -Ţintirea directă a inflaţiei 2005 – 2011 ................................................................ 15
Tabel numărul 2 - Ţintirea directă a inflaţiei 2005 – 2011 .............................................................. 19
Tabel numărul 3- Ritmurile de creştere anuală a M2 şi a componentele sale 2006 ......................... 36
Tabel numărul 4- Ritmurile de creştere anuală a M3 şi a componentele sale 2007 ......................... 40
Tabel numărul 5- Ritmurile de creştere anuală a M3 şi a componentele sale 2008 ......................... 46
Tabel numărul 6- Ritmurile de creştere anuală a M3 şi a componentele sale 2009 ......................... 50
GRAFICE
Graficul numărul 1 - Preţurile de consum ale populaţiei 2005 ........................................................ 28
Graficul numărul 2 -Structura datoriei externe pe termen mediu şi lung 2005 ................................ 28
Graficul numărul 3-Rata inflaţiei 2005 ............................................................................................ 29
Graficul numărul 4- Trendul ratei inflaţiei 2005 .............................................................................. 30
Graficul numărul 5- Structura CORE2 pe grupe de mărfuri 2005 ................................................... 30
Graficul numărul 6- Rata şomajului 2005 ........................................................................................ 31
Graficul numărul 7- Evoluţia inflaţiei 2006 ..................................................................................... 32
Graficul numărul 8- Rata inflaţiei 2006 ........................................................................................... 32
Graficul numărul 9- Inflaţia totală şi inflaţia de bază 2006 ............................................................. 33
Graficul numărul 10-Locuri de muncă vacante şi ocuparea acestora 2006 ...................................... 34
Graficul numărul 11- Rata şomajului 2006 ...................................................................................... 34
Graficul numărul 12- Masa monetară şi rata inflaţiei 2006 ............................................................. 35
Graficul numărul 13- Evoluţia inflaţiei 2007 ................................................................................... 37
Graficul numărul 14 - Rata inflaţiei 2007 ........................................................................................ 37
Graficul numărul 15- Inflaţia totală şi inflaţia de bază 2007 ........................................................... 38
Graficul numărul 16- Rata şomajului 2007 ...................................................................................... 39
Graficul numărul 17- Locuri de muncă vacante şi ocuparea acestora 2007 ..................................... 39
Graficul numărul 18- Preţurile producţiei industriale şi de consum 2007........................................ 40
Graficul numărul 19- Masa monetară şi rata inflaţiei 2007 ............................................................. 41
Graficul numărul 20- Principalele componente ale masei monetare 2007 ....................................... 41
2
Graficul numărul 21- Evoluţia inflaţiei 2008 ................................................................................... 42
Graficul numărul 22- Rata inflaţiei 2008 ......................................................................................... 42
Graficul numărul 23- Inflaţia totală şi inflaţia de bază 2008 ........................................................... 43
Graficul numărul 24- Componentele CORE2 2008 ......................................................................... 44
Graficul numărul 25- Rata şomajului şi rata de ocupare 2008 ......................................................... 45
Graficul numărul 26- Preţurile producţiei industriale şi de consum 2008 ....................................... 46
Graficul numărul 27- Rata anuală a inflaţiei 2009 ........................................................................... 47
Graficul numărul 28- Inflaţia totală şi inflaţia de bază 2009 ........................................................... 48
Graficul numărul 29- Rata şomajului 2009 ...................................................................................... 48
Graficul numărul 30- Preţurile producţiei industriale şi de consum 2009........................................ 49
Graficul numărul 31- Masa monetară şi rata inflaţiei 2009 ............................................................. 50
Graficul numărul 32-Inflaţia lunară şi anuală 2010 ......................................................................... 52
Graficul numărul 33- Inflaţia lunară şi IPC 2010 ............................................................................. 52
3
I. CONCEPTE DE BAZĂ ALE ANALIZEI INFLAŢIEI
1.1. CONŢINUT
Din punct de vedere etimologic, termenul de inflaţie provine de la latinescul « inflare « ,
care are semnificaţia de a se umfla ȋn mod exagerat.
Preluarea şi folosirea acestui termen ȋn limbajul de specialitate al teoriei economice sunt pe
deplin motivate, de la începutul manifestării sale şi până în zilele noastre , fenomenul denumit
inflaţie, s-a caracterizat sub raportul conţinutului şi al formei de manifestare , printr-o creştere
exagerată a preţurilor. O dată cu apariţia hârtiei monedă, s-au manifestat şi consecinţele ei asupra
vieţii economice şi sociale şi anume : crize, depresiuni economice,scăderea puterii de
cumpărare ,atât a monedei naţionale, cât şi a consumului ȋn general.
Dintre toate neajunsurile şi consecinţele hârtiei monedă, cea mai periculoasă este inflaţia.
Marele economist român Victor Slăvescu caracteriza inflaţia ca fiind ,,creaţia nemăsurata de semne
monetare ”, sau ,,un exces de circulaţie a banilor ”1. Inflaţia apare când moneda naţională nu mai
este garantată prin bunuri reale, ci pusă ȋn circulaţie de nevoile statului.
Inflaţia este deci crearea de semne monetare,fară susţinere efectivă ȋn viaţa economică. Dacă
este inflaţie, valoarea bunurilor este răsturnată, iar o dată cu ea şi preţurile, ȋntrucât moneda este
pusă ȋn circulaţie ȋn mod forţat, adică la un curs forţat.
În economia contemporană, inflaţia poate fi definită ca un dezechilibru structural, monetar şi
material, care arată că ȋn economie se află ȋn circulaţie o masă monetară care depăşeşte nevoile
agenţilor economici, ceea ce determină creşterea generalizată şi pe termen lung a preţurilor
bunurilor de consum, precum şi deprecierea banilor2.
Într-o altă accepţiune,noţiunea modernă a inflaţiei se referă la creşterea nominală a
elementelor de preţ, salarii,profituri,etc.din cauza manifestării dezechilibrelor macroeconomice3.
Procesele inflaţioniste se manifestă doar dacă nivelul general al preţurilor creşte ȋntr-un mod
continuu, pentru perioade relativ mari de timp, spre exemplu câteva luni,sau chiar un an4.
Inflaţia poate fi definită şi ca o depreciere a monedei naţionale, concretizată ȋn creşterea
preţurilor mai mult de 1 % pe an.
Determinarea exactă a inflaţiei este ȋngreunată de faptul că mişcarea preţurilor este greu de
controlat, din care cauză şi indicii preţurilor prezintă un grad mare de probabilitate şi lipsă de
1 Victor Slăvescu, Curs de Monedă,credit,schimb, Ed. Scrisul Românesc Craiova,1932,pag. 182-183 2 N. Drobeta, Economie politică, p. 4413 E. Prahoveanu, Economie.Fundamente teoretice, p.3334 Ph. Hardwick, J. Langmead, B. Klan, Introducere ȋn economia politică modernă,p.614
4
precizie. Legat de determinarea raportului preţuri-inflaţie amintim şi ȋntârzierile şi aproximările ȋn
stabilirea exactă a calităţii noilor produse şi a profiturilor realizate pe seama acestora. De exemplu
poate fi o creştere a preţurilor produselor cu 4 % pe an datorită creşterii calităţii, fără să existe
inflaţie.
1.2. TIPURI DE INFLAŢIE
Pentru a fi inflaţie, creşterea preţurilor trebuie să se manifeste pe o perioadă lungă. După
diverşi specialişti această creştere variază ȋntre un an şi trei ani. Creşterile ȋntâmplătoare şi
episodice de preţuri nu pot constitui inflaţie.
Inflaţia este de următoarele tipuri5:
1) Inflaţia târâtoare, când creşterea preţurilor este sub 50 % pe an, iar moneda naţională
respectivă este devalorizată la jumătate ȋntr-un termen de 24 de luni
2) Inflaţia moderată, când creşterea preţurilor este sub 50 % pe an, dar pentru anumite
standarde şi condiţii este necesar să nu depăşească 25 % pe an ( de exemplu, pentru a putea
primi unele credite sau alte fonduri de la organismele financiar-bancare internaţionale).
Inflaţia moderată sau medie face suportabilă economia, dar cu semne şi tendinţe mici de
creştere. Acest tip de inflaţie este şi ea care menţine un echilibru ȋntre şomaj şi creşterea
economică sau stabilitatea monedei naţionale comparativ cu alte monede ( cursul de schimb
valutar).
3) Hiperinflaţia depăşeşte o creştere a preţurilor de 50 % pe lună şi uneori ajunge la cote
incredibile ȋn perioade de razboaie, recesiune economică profundă, instabilitate politică,
economică şi ca urmare a unor alţi factori puternic perturbatori. În aceste situaţii,deprecierea
monedei naţionale are loc şi ca urmare a faptului că economiile populaţiei, cât şi mai multe
afaceri se bazează nu pe moneda naţională , ci şi pe monede stabile, puternice, ce constituie
valute de rezervă pentru marea majoritate a ţărilor. În perioadele de hiperinflaţie, banii
exprimaţi ȋn moneda naţională nu sunt consideraţi etalon de valoare.
Cele mai multe dintre inflaţii sunt cele târâtoare, ȋntr-o economie stabilă , aşa cum stau lucrurile
ȋn ţările cu economie de piaţă dezvoltată.
De asemenea, deşi rata inflaţiei este de cele mai multe ori exprimată ȋn procente pe an,evoluţia
creşterii preţurilor se urmăreşte pe luni. Indicele inflaţiei sau de creştere a preţurilor ( ceea ce nu
este ȋn totalitate acelaşi lucru) se urmăreşte total, cât şi pe cele trei grupe principale de mărfuri şi
servicii şi anume, mărfuri alimentare, nealimentare şi servicii.
- Sunt afectaţi mai mult, cetăţenii cu venituri fixe (bugetarii, pensionarii), ȋntrucât, indexarea
salariilor sau pensiile ȋn funcţie de inflaţie se face ȋntotdeauna mai târziu.
1.4. REDUCEREA INFLAŢIEI
Inflaţia este un fenomen foarte complex, care vine oarecum ȋn contradicţie cu teoria
modernă a tendinţei de echilibru, elaborate de Milton Friedman9. Dimpotrivă, inflaţia este rezultatul
şi ȋn acelaşi timp, cauza mai multor dezechilibre. Creşterea inflaţiei şi deci a preţurilor reduce
permanent puterea de cumpărare a monedei naţionale.
Inflaţia este legată direct de utilizarea integral a forţei de muncă.
Reducerea inflaţiei poate avea loc tinând seama de următorii factori:
- Armonizarea preţurilor cu veniturile, deci atingerea unui punct de echilibru ȋn acest domeniu
- Eliminarea favorizării debitorilor faţă de creditori
- Menţinerea unui curs valutar stabil ȋn raport cu principalele valute
- Reducerea deficitelor bugetare şi ale balanţelor de plăţi externe cât şi obţinerea unor
excedente
- Reducerea unor cheltuieli bugetare (de ex. a salariilor foarte mari din regiile autonome)
- Contractarea unor ȋmprumuturi externe pentru a reduce cererea globală de bani
- Creşterea impozitelor
- Efectuarea de ȋmprumuturi publice (ȋn acest caz, scade masa monetară din circulaţie)
- Reducerea taxei scontului şi a ratei dobânzii
- Controlul preţurilor
Inflaţia poate fi combătută prin influenţa unor factori, care să acţioneze complex şi ȋn
interdependentă. Acţiunea aceasta complexă este asanarea monetară, care se poate realiza printre
altele şi prin deflaţie, care constă ȋn esenţă, ȋn retragerea de pe piaţă monetară a unei cantităţi de
bani (a unei mase monetare) care nu are acoperire.
Inflaţia poate fi redusă sau chiar eliminată şi prin măsuri ce se iau la nivelul firmelor şi
sectoarelor economice de echilibrare a veniturilor cu cheltuielile, de creştere a productivităţii
muncii ȋn mai mare masură decât salariile, de plată la timp a impozitelor şi taxelor şi evitarea ȋn
general a evaziunii fiscale.9 Friedman M., Inflation et sistemes monetaires,Calman Levy,1976
9
II. POLITICI ANTIINFLAȚIONISTE
Politicile antiinflaţioniste, de asigurare a unei stabilităţi monetare relative, de menţinere a
preţurilor ȋn limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurării, simultan, şi a creşterii economice şi
limitării şomajului.
În atenţia factorilor de decizie stă, mai ȋntâi, preocuparea ţinerii sub control a procesului
inflaţionist, menţinerii acestuia la o rată redusă, frânarea creşterii masei monetare şi a preţurilor,
concomitent cu realizarea obiectivelor de evitare a stagnării şi de relansare economică.
Politicile antiinflaţioniste trebuie să fie suficient de puternice pentru a combate efectiv
inflaţia dar, totodată suficient de suple pentru a nu afecta creşterea economică, de a nu duce la
deflaţie şi depresiune şi accentuarea şomajului.
În logica strict cantitativă, deflaţia pare a fi remediul inflaţiei. Deflaţia urmăreşte reducerea,
blocarea sau temperarea creşterii preţurilor prin micşorarea masei banilor ȋn circulaţie. În practică
ȋnsă, perioada de deflaţie este ȋnsoţită de o slăbire a activităţii economice.
Datorită consecinţelor negative, este puţin folosită ca reformă monetară şi revalorizarea. Prin
revalorizare se urmăreşte reȋntoarcerea monedei naţionale la paritatea pierdută şi ȋntărirea cursului
oficial ȋn raport cu alte monede. În ţara noastră revalorizarea a fost ȋncercată, cu rezultate
negative,ȋn perioada anilor 1923-1928. Virgil Madgearu a considerat o “eroare monetară”
revalorizarea din acea perioadă de la noi, deoarece prin plafonarea emisiunii de moneda, ȋn
condiţiile tolerării creşterii preţurilor, s-a creat o lipsă de lichiditate care a frânat circulaţia
mărfurilor, creditul şi a redus posibilităţile de procurare a valutei, ȋngreunând exporturile, ca urmare
a scumpirii monedei noastre pe piaţa externă10.
Revalorizarea a fost practicată, ȋmpreună cu devalorizarea şi pentru reglementarea
raporturilor valorice oficiale dintre principalele monede internaţionale, ȋn funcţie de raportul real
existent ȋntre puterile lor de cumpărare. Astfel, de exemplu, la 18 dec. 1971, pe baza Acordului
ȋncheiat la Washington s-a prevăzut devalorizarea unor monede ȋntre care şi dolarul USA, şi
revalorizarea altora, ȋntre care yenul şi marca vest-germană.
Devalorizarea monetară reprezintă reducerea legală a valorii paritare a monedei naţionale ca
urmare a deprecierii sale ȋn procesul de desfăşurare a activităţii economice.
Devalorizarea monetară ȋn ţara noastră, cu ocazia stabilizării monetare din 15 august 1947,
ca urmare a deprecierii monetare puternice care a avut loc ȋn timpul războiului şi care s-a accentuat
imediat după război, s-a concretizat ȋn ȋnlocuirea banilor vechi cu banii noi, la raportul invariabil de
20.000 lei vechi pentru un leu nou stabilizat.
10 Ţugui Alexandru, Inflaţia: Concepte, teorii şi politici economice, Editura Economică, , Bucureşti, 200010
Experienţa practică a arătat că stabilizarea monetară, oprirea ferma a inflaţiei, inclusiv prin
devalorizare, a dat rezultate ȋn general favorabile. Reformele monetare pentru a da rezultate de
durată, trebuie susţinute puternic prin creşterea producţiei, asigurarea echilibrului bugetar, a unei
balanţe comerciale şi de plăţi echilibrate, control riguros al emisiunilor monetare şi al acoperirii lor
temeinice.
Statul trebuie să acţioneze energic şi la timp pentru a frâna inflaţia, mai ales atunci când
aceasta tinde să ia dimensiunile ȋngrijorătoare a inflaţiei galopante. Măsurile de combatere a
inflaţiei merg, de regulă, ȋn sensul invers al căilor care au dus la inflaţie şi se bazează atât pe
instrumente monetare, cât şi economice şi financiare. Prima intenţie se ȋndreaptă spre diminuarea
cererii.
Control absolut al evoluţiei preţurilor,care să asigure un nivel redus al inflaţiei, nu se poate
aplica ȋntr-o economie care funcţioneaza după regulile pieţei11. Impunerea preţurilor, prin măsuri
exercitate de către autoritatea publică, are două efecte negative majore.
Pe de-o parte,agenţii economici care ar putea să-şi realizeze produsele cu costuri mai reduse,
ce le-ar permite să reducă preţurile menţinând acelaşi nivel al profitului (fapt care le-ar permite să-şi
crească volumul vânzărilor şi cota de piaţă), nu sunt interesaţi să depună nici un efort suplimentar
pentru realizarea acestui obiectiv.
Pe de altă parte, ȋn cazul ȋn care costurile de producţie cresc, datorită majorării cheltuielilor
cu procurarea factorilor de producţie ,agenţii economici nu pot creşte preţurile pentru a se proteja
ȋmpotriva acestei evoluţii a pieţei, fapt care-i va determina să reducă volumul de activitate pentru
diminuarea pierderilor.
Practica economică arată că ȋncercările menţinerii preţurilor sub control nu fac altceva decât
să amplifice ȋn final fenomenul inflaţionist. Pe termen scurt (maximum câteva luni), această metodă
de blocare a preţurilor ar putea duce la menţinerea arbitrară a preţurilor pe un palier constant.
Însă, pe termen lung, procedeul funcţionează ca un cazan sub presiune, astfel că ȋn
momentul ridicării controlului exercitat artificial asupra preţurilor, inflaţia evoluează ascendent
mult mai brutal decât dacă preţurile ar fi fost lăsate să evolueze relativ liber.
Datorită complexităţii sale, procedeul inflaţionist are atât efecte economice, cât şi efecte
sociale, care afectează ȋn final fiecare segment al vieţii cotidiene.
Din acest motiv, politicile antiinflaţioniste vizează două aspect principale.
În primul rând,se urmăreşte protejarea celor mai afectate persoane, respectiv celor care au
venituri mici şi fixe, categorie ȋn care se ȋncadrează angajaţii care ȋncasează salarii plătite din
bugetul statului, pensionarii, şomerii şi alte categorii de persoane defavorizate.
Aceste politici au ca scop protecţia socială şi utilizează ca principal instrument indexarea
veniturilor (salarii, pensii, alocaţii, etc.), adică creşterea acestora ȋn valoare absolută sau 11 M. Didier, Economia : regulile jocului, pp 233-235
11
procentuală, pe un orizont scurt de timp (lunar, trimestrial,semestrial sau chiar anual ), ȋn funcţie de
rata inflaţiei din perioada precedentă, luându-se ȋn calcul (ȋntr-o oarecare măsură) anticipările
privind evoluţia viitoare a inflaţiei.
În al doilea rând, se utilizează grupa politicilor care acţionează asupra cauzelor care
generează inflaţia. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
- Politici de control al cererii agregate
- Politici de stimulare a ofertei agregate
Politici de control al cererii agregate sunt ȋn principal axate pe utilizarea instrumentelor
monetare şi fiscal, ambele având ca obiectiv frânarea ritmului de creştere a cererii de bunuri şi
servicii, sau chiar reducerea acesteia12. Din punct de vedere monetar, se urmăreşte reducerea ofertei
de monedă astfel ȋncât pe piaţă să existe mai puţine lichidităţi, respectiv o cantitate mai redusă de
bani. Acest obiectiv se poate realiza ȋn două moduri:
- Indirect, prin impunerea unor rate ridicate ale dobânzilor şi stabilirea unui plafon ridicat
al rezervelor minime obligatorii ale băncilor
- Direct, prin limitarea volumului creditelor acordate şi anularea procesului de creare a
monedei (reducerea sau eliminarea emisiunilor monetare) sau retragerea succesivă de pe
piaţă a monedei naţionale prin intermediul operaţiunilor de schimb valutar, atenuarea sau
ȋngheţarea veniturilor salariale etc.
Din punct de vedere fiscal, se apelează ȋn principal la:
a. Creşterea nivelului impozitelor şi taxelor, fie prin creşterea efectivă a cotelor, fie prin
mărirea bazei de impozitare
b. Reducerea cheltuielilor guvernamentale, care generează restrângerea activităţii şi creşterea
şomajului etc.
Politicile de stimulare a ofertei agregate au ȋn vedere mobilizarea producătorilor ȋn sensul
creşterii cantităţii de bunuri şi servicii destinate consumului, oferite de piaţa.
Aceste politici se pot clasifica ȋn :
Politici care au ca scop reducerea inflaţiei monopolurilor prin:
Măsuri de reducere a forţei presiunilor exercitate de către sindicate, precum şi a sferei de
acţiune a federaţiilor sindicale
Promovarea şi aplicarea unor măsuri ce duc la ȋmbunătăţirea mediului concurenţial şi de
afaceri
12 Bulborea Ion, Microeconomie şi Macroeconomie, Ed. PRO Universitaria, Bucureşti, 200612
Aplicarea de măsuri privind exercitarea unor forme de control asupra preţurilor, cu efect
asupra reducerii costurilor de procurare a utilităţilor
Reducerea birocraţiei şi stimularea antreprenoriatului
Politici de stimulare şi sprijinire a creşterii productivităţii, bazate pe:
Dezvoltarea şi finanţarea activităţilor inovative
Promovarea progresului tehnologic ȋn domeniul industrial
Crearea unor instituţii specializate ȋn acordarea de sprijin, consultantă şi asistenţă tehnică
ȋnalt calificată
Acordarea de stimulente fiscale şi subvenţii ȋn domenii cu potenţial de dezvoltare ridicat
Adaptarea structurii şi a volumului ofertei ȋn conformitate cu evoluţia cererii de bunuri
economice
Realizarea de investiţii ȋn creşterea calităţii resurselor umane etc.
Indiferent de amplitudinea inflaţiei, restabilirea echilibrului dintre cererea agregată şi oferta
agregată impune utilizarea unor pachete de măsuri mixte. În prezent, ȋn teoria şi practica
economică, inflaţia continuă să rămână un fenomen controversat, iar mecanismele care declanşează
procesele inflaţioniste nu sunt pe deplin elucidate.
Latura socio-umană are o influenţa puternică asupra domeniului economic, imprimându-i un
grad ridicat de imprevizibilitate.
Acest aspect face ca orice măsură de corelatie a evoluţiilor negative din economie, incluzând
aici inflaţia, să-şi facă simţite efectele benefice după perioade relativ ȋndelungate.În acelaşi timp,
eforturile financiare,umane,etc. sunt cu atât mai mari cu cât dezechilibrele din economie sunt mai
accentuate.
III. EVOLUIA INFLAŢIEI ÎN ROMÂNIA( 2005-2010/2011)
13
În ultimul deceniu, problema cu care s-a confruntat economia mondială a fost reprezentată
de creşterea generalizată a preţurilor, motiv pentru care inflaţia nu este considerată, de către
autorităţi, fie că este vorba de cele monetare, fie de cele politice, o veste bună. Astfel că, pe lângă
faptul că generează distorsiuni la nivelul preţurilor, inflaţia generează o erodare accentuată a
economiilor, descurajează investiţile, favorizand migrarea capitalurilor către activele care generează
venituri suplimentare reale (de cele mai multe ori fiind cazul activelor exprimate în valutele
puternice ale momentului) sau, de cele mai multe ori în active neproductive. Acest dezechilibru
afectează puternic deciziile sectorului economic privat în ceea ce priveşte realizarea de investiţii,de
economii şi chiar dezvoltarea producţiei, efectul final concretizându-se în reducerea nivelului
producţiei. În România, răspunsul autorităţilor la efectele adverse ale crizei a fost diferit de cel al
autorităţilor din SUA sau din statele europene.
Explicaţia rezidă în faptul că economia românească se deosebeşte în multe privinţe de
economiile occidentale, ceea ce face imposibilă copierea pur şi simplu a măsurilor luate în ţările
Respective. Principala deosebire este că economia românească înregistra un mare deficit de cont
curent, ceea ce o face foarte dependentă de finanţarea externă. Autorităţile române au fost nevoite
să aleagă între reducerea ordonată a acestui deficit sau reducerea lui de către piaţă, ceea ce, în
condiţiile actuale de tensiune şi neîncredere, ar fi putut avea consecinţe dramatice asupra cursului
de schimb şi creşterii economice.
Strategia de politică monetară13:
• Obiectiv final: stabilitatea preţurilor
• Sunt definite ţinte anuale: IPC decembrie/decembrie
• Ţinta stabilită punct central pt interval de variaţie +/1pp
Tabel numărul 1 - Ţintirea directă a inflaţiei
Sursa : Suport curs Politici Monetare Europene, Mihai Sebea
Strategia a fost adoptată de CA în data de 8 august 2005, cu urmatoarele caracteristici:
- Utilizarea IPC pt exprimare ţintei
13 Mihai Sebea, Politica monetară europeană, Ed. Prouniversitaria, 200714
- Stabilirea ţintei ca punct central
- Stabilirea ţintei de BNR – proces decisional consensual derulat împreună cu Guvernul
-continuarea practicării unui regim de flotare controlată a cursului de schimb
- specificarea clară a „circumstanelor excepţionale”
BNR a continuat să aplice strategia de politică monetară denumită „ţintirea inflaţiei”14 .
Caracteristici nefavorabile ale economiei româneşti, care au îngreunat aplicarea acestei
strategii:
- dominanţa fiscală
- intrări masive de capital
- poziţia de debitor net a BNR faţă de sistemul bancar
- ineficienţa mecanismului de transmitere a politicii monetare; etc.
În perioada 2005-2007, toţi aceşti factori s-au combinat, ceea ce a creeat o dilemă serioasă
pentru banca centrală, deoarece creşterea ratei dobânzii, deşi necesară pentru a reduce anticipaţiile
inflaţioniste, atrăgeau şi mai multe capitaluri străine, apreciind leul în mod nesustenabil („dilema
Tošovský”15) .
În prezent, se manifestă tendinţa ca BNR să fie creditor net al sistemului bancar, iar intrările
de capital străin s-au atenuat în mod semnificativ.
Această schimbare de situaţie nu uşurează însă implementarea politicii monetare
- Criza financiară a sporit volatilitatea pieţei monetare şi valutare şi tinde să accentueze
încetinirea activităţii economice
- Existenţa deficitului de cont curent mare şi reducerea finanţărilor externe au declanşat
deprecierea leului, fenomen care alimentează inflaţia şi face necesară o rată a dobânzii relativ înaltă
- Debitorii care au datorii în euro şi în alte valute şi, deci, sistemul financiar în ansamblul
său, sunt vulnerabili la o depreciere semnificativă a leului
- Rate mai înalte ale dobânzii frânează creşterea economică şi creează costuri suplimentare
pentru debitori, riscând să destabilizeze sectorul financiar
În aceste condiţii, se pune dificila problemă a compromisului dintre cele două obiective ale
politicii monetare:
asigurarea stabilităţii preţurilor
asigurarea stabilităţii financiare.
Judecând după experienţa României, stabilitatea financiară are o importanţă deosebită pentru
stabilitatea preţurilor.
14 Isărescu Mugur, Ţintirea directă a inflaţiei15 Bancile centrale s-au confruntat cu „dilema Tošovský” , definită de Lipschitz şi ceilalţi (2002), după numele fostului
guvernator al Băncii Naţionale a Cehiei.15
În România, rata inflaţiei este încă ridicată comparativ cu alte ţări central şi est-europene.
Dacă BNR ar fi dus o politică monetară mai restrictivă (dobânzi foarte înalte), situaţia
financiară a firmelor şi a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Iar în modul acesta s-ar fi deteriorat şi
stabilitatea financiară a sectorului bancar .
Până la urmă, însăşi ritmul dezinflaţiei ar fi fost, probabil, mai mic decât cel realizat.
Un avantaj al strategiei ţintirii inflaţiei este că permite formarea cursului de schimb prin
mecanismele pieţei.
BNR a optat pentru regimul de curs de schimb cunoscut sub denumirea de „flotare controlată”,
ceea ce a permis:
- utilizarea virtuţilor pieţei libere
- evitarea aprecierilor excesive
- descurajarea comportamentele speculative
Implementarea acestei strategii a necesitat cumpărări relativ importante de valută de pe piaţă în
perioada 2004 – august 2007.
În prezent, reducerea finanţării externe şi incertitudinea tind să provoace deprecieri ale leului
nejustificate de variabilele fundamentale. Valuta cumpărată de pe piaţă în momentele de
supraapreciere serveşte acum pentru finanţarea intervenţiilor în scopul atenuării deprecierii leului
Deşi sistemul bancar românesc este solid, recentul acord încheiat de guvernul român cu FMI
prevede modificarea legislaţiei bancare pentru a întări puterea BNR de a cere acţionarilor băncilor
efectuarea de majorări de capital şi de a limita repartizarea profiturilor
Se mai prevede modificarea actelor normative care reglementează organizarea şi funcţionarea
celorlalte autorităţi de supraveghere (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de
Supraveghere a Asigurarilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private), în sensul
întăririi independenţei acestora .
3.1. ŢINTIREA DIRECTĂ A INFLAȚIEI
Strategia de politică monetară a BNR este ţintirea directă a inflaţiei.
Aceasta a fost adoptată în august 2005, după finalizarea unui proces de pregătire, a cărei
ultimă etapă a constituit-o crearea şi testarea funcţionării cadrului de analiză economică şi de
decizie a politicii monetare specific ţintirii directe a inflaţiei.
Concomitent au fost satisfăcute şi celelalte cerinţe şi criterii care condiţionează eficacitatea
acestei strategii:
- coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;
- acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea acestuia;
16
- întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut al
BNR) şi de facto a BNR;
- restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi
ameliorarea coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;
- relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de
vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;
- însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;
- sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi intensităţii
comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele
legate de noua strategie de politică monetară şi de pregătirea adoptării ei;
- conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de
funcţionare a economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de
transmisie monetară.
Demersurile BNR de creare a cadrului organizatoric şi tehnic necesar implementării noii
strategii de politică monetară au durat 16 luni şi au beneficiat de asistenţă tehnică acordată de
Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Naţională a Cehiei.
3.2. CARACTERISTICILE STRATEGIEI DE ȚINTIRE DIRECTĂ A INFLAȚIEI
Strategia de ţintire directă a inflaţiei adoptată de BNR se caracterizează prin:
- exprimarea ţintei de inflaţie în termenii headline inflation (indicele preţurilor de
consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator şi nevoia de a
asigura transparenţa şi credibilitatea deciziilor de politică monetară;
- stabilirea ţintei ca punct central încadrat de un interval de variaţie (+/-1 puncte
procentuale) în scopul ancorării eficace a anticipaţiilor inflaţioniste;
- anunţarea unor ţinte anuale de inflaţie pentru un orizont mai lung de timp (iniţial 2 ani),
ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii monetare;
- continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
- definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanţe ("circumstanţe excepţionale"),
independente de influenţa politicii monetare, care condiţionează responsabilitatea BNR
pentru atingerea ţintei de inflaţie;
- stabilirea ţintei de inflaţie de către BNR în consultare cu guvernul.