Eroziunea solului - este acţiunea de desprindere, transport şi depunere a particulelor de sol sau rocă, sub acţiunea factorilor subaerieni (factori exogeni). Deci, din cele trei componente : desprindere, transport şi depunere, arată că fenomenul erozional este un proces mecanic, care implică acţiunea unor forţe care să conducă, pe de o parte, la desprinderea şi transportul (depăşirea rezistenţei particulei de sol, respectiv la atenuarea forţelor respective), fie sub aspectul reducerii fenomenului respectiv şi a materializării lui, în limitele (normale), admisibile. Cea mai gravă formă de degradare a solului este eroziunea. Eroziunea solului este provocată de întrebuinţarea incorectă şi nu trebuie confundată cu eroziunea naturală. Eroziunea naturală este un proces lent care nu poate fi oprit. Dar, odată cu această uzură naturală, se formează solul nou. Oamenii de ştiinţă au estimat că durata de erodare şi îndepărtare naturală a unui metru pătrat de pământ este aproximativ de 30.000 ani. Dar, administrarea 2
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Eroziunea solului - este acţiunea de desprindere, transport şi depunere
a particulelor de sol sau rocă, sub acţiunea factorilor subaerieni (factori
exogeni). Deci, din cele trei componente : desprindere, transport şi depunere,
arată că fenomenul erozional este un proces mecanic, care implică acţiunea
unor forţe care să conducă, pe de o parte, la desprinderea şi transportul
(depăşirea rezistenţei particulei de sol, respectiv la atenuarea forţelor
respective), fie sub aspectul reducerii fenomenului respectiv şi a
materializării lui, în limitele (normale), admisibile.
Cea mai gravă formă de degradare a solului este eroziunea. Eroziunea
solului este provocată de întrebuinţarea incorectă şi nu trebuie confundată cu
eroziunea naturală.
Eroziunea naturală este un proces lent care nu poate fi oprit. Dar,
odată cu această uzură naturală, se formează solul nou. Oamenii de ştiinţă au
estimat că durata de erodare şi îndepărtare naturală a unui metru pătrat de
pământ este aproximativ de 30.000 ani. Dar, administrarea incorectă a
pământurilor poate să accelereze în aşa măsură acest proces, încât suprafeţe
mari de teren fertil se pot de-grada în câteva decenii.
Din punct de vedere al practicii agricole - fenomenul de eroziune,
trebuie conceput ca un fenomen distructiv, care conduce la deprecierea
calităţilor productive ale solurilor şi în final, la degradarea completă a
teritoriilor respective, ca urmare a proceselor de eroziune, a spălării
orizonturilor de sol.
Eroziunea solului se produce pe terenurile care au fost cultivate sau
păşunate prea intens. Suprasolicitarea solului, apare, în condiţiile în care
anumite plante sunt cultivate an de an, dar nu se face fertilizarea şi
substanţele nutritive nu sunt reintroduse în sol. Cultivarea intensă reduce
2
fertilitatea pământului şi provoacă scăderea producţiei la hectar. Este redusă,
de asemenea, coeziunea solului, scăzând astfel rezistenţă lui la eroziune.
Deteriorarea păşunilor se produce dacă omul creşte prea multe animale pe o
suprafaţă dată. Numărul prea mare de animale consumă vegetaţia într-un
ritm mai rapid, decât ritmul de regenerare naturală a acesteia, lăsând în urmă
pământul gol.
Eroziunea solului se produce în două faze. În prima fază se sfărâmă
bulgării de pământ (masa coezivă a solului) în particule separate si in faza a
doua, acestea sunt îndepărtate de şuvoiul apelor curgătoare şi de vânt.În
zonele cu precipitaţii abundente, picăturile de ploaie se lovesc de pământ, cu
o forţă considerabilă. În mod normal plantele absorb mare parte a acestei
forţe, dar dacă vegetaţia lipseşte, picăturile de ploaie zdrobesc solul dezgolit.
Particulele de praf sunt ridicate în aer şi pot fi deplasate până la 1,5 metri.
Forţa izbiturilor picăturilor de ploaie, tasează solul formându-se o crustă
compactă la suprafaţă acestuia. Crustele împiedică infiltrarea apei de ploaie
în sol şi în rocile de bază. În consecinţă, cea mai mare parte a apei se va
scurge pe suprafaţa pământului.
În funcţie de agentul provocator, fenomenele de eroziune se clasifică
în:
- eroziunea prin apă;
- eroziunea prin vânt;
- eroziunea chimică;
- eroziunea mecanică;
- eroziunea biologică;
- eroziunea prin sărăturare;
- eroziunea provocată sub acţiunea gheţarilor;
- eroziunea provocată sub acţiunea valurilor.
3
În funcţie de intensitatea producerii fenomenului, procesele de
eroziune se clasifică în:
- eroziune normală (geologică);
- eroziune accelerată (antropică).
Eroziunea normală - reprezintă procesul de desprindere, spălare,
transport, ce are loc în condiţiile în care, procesele de solificare, de
acumulare a materiei organice şi procesele de desprindere şi transport (de
dislocare a particulelor de sol) include şi o discordanţă, în sensul că,
procesul de acumulare, de formare a solului, este predominat faţă de
procesul distructiv al solului. Acest fenomen are loc în condiţiile în care,
factorii de mediu, de vegetaţie, nu sunt modificaţi de intervenţia factorului
uman (în consecinţă, predomină elementele de acumulare).
Eroziunea accelerată - reprezintă procesul prin care, între rata de
desprindere, de transport şi rata de formare, de acumulare a materiei
organice, se formează un dezechilibru, în sensul că, volumul transportat
(cantitatea de sol sau de rocă transportată) depăşeşte volumul de acumulare
(cantitatea de materie organică). De aceea, fenomenul de eroziune ce
acţionează asupra terenurilor (a solurilor) reprezintă un proces distructiv, de
degradare a mediului, deoarece în situaţia în care, nu se iau măsurile
corespunzătoare de atenuare a fenomenelor, poate conduce la dispariţia
orizontului de sol, al apariţiei rocilor şi fundamentării procesului de
deşertificare biologică.
Eroziunea accelerată, este o consecinţă a intervenţiei brutale,
neraţională a factorului uman asupra mediului de existenţă a acestuia,
materializat prin: defrişări masive, păşunat abuziv şi excesiv, luarea în
cultură a terenurilor cu pante necorespunzătoare, fără a se lua măsuri de
prevenire şi conservare a solului.
4
În situaţii specifice s-au introdus în cultură plante, ce asigură o mai
slabă protecţie a solului. Acest concept de eroziune antropică implică în mod
explicit şi factorul social-economic, ca element determinat în degradarea
terenurilor, a solurilor, ca urmare a proceselor erozionale.
Conceptul de eroziune antropică, subliniază, că factorul uman poate şi
trebuie să intervină în asemenea măsură încât să poată conduce la prevenirea
fenomenului erozional, la atenuarea acestui flagel, în limite admisibile,
tolerabile. Limitele adimisibile, tolerabile, reprezintă cantitatea de sol spălat,
admisă, în aşa fel încât, fenomenul erozional să nu conducă la dispariţia
proprietăţilor fundementale ale solului respectiv, să nu degradeze gradul de
fertilitate al acestuia, la degradarea însuşirilor fizice şi chimice ale mediului
de sol.
5
Sub acest aspect, pornindu-se de la valoarea medie estimată a cantităţii de
sol ce se poate forma şi rata de sol ce se poate spăla, s-a stabilit nivelul de
toleranţă T.
Se consideră că, în medie, pe suprafaţă de 1 ha., în decurs de un an, se
poate acumula circa 10 tone de materie organică (to./ha./an). Pornindu-se de
la acest nivel de referinţă, deoarece pe terenurile în pantă fenomenul
erozional nu poate fi eliminat, s-a recurs la stabilirea anumitor limite ale
pierderilor respective. Cantitatea medie admisibilă, exprimată în
tone/hectar/an, trebuie să fie sub 6 tone. Acest nivel T se diferenţiază de la
zonă la zonă, în funcţie de grosimea stratului de acumulare cu humus, în
funcţie de riscul producerii fenomenului erozional.Pentru condiţiile ţării
noastre, pierderile admisibile, se recomandă a fi între 5 - 6 tone, cu
particularităţi în funcţie de zonă.
Pentru a se stabili corect, acest nivel trebuie să se recunoască în fiecare
zonă fizico-geografică, în funcţie de condiţiile pedo-climatice, în funcţie de
structura culturilor, de cantitatea de materie organică ce se poate acumula în
sol şi coeficientul de transformare în humus. Acest coeficient se mai
numeşte şi coeficient izohumic.
În funcţie de cantitatea admisibilă a pierderilor de sol, se poate recurge la
stabilirea strategiilor privind alegerea structurilor de cultură şi a raportului
acestora, a ponderii acestora în cadrul unui asolament a culturilor cu o foarte
bună, bună sau slabă, de protecţie a solului.
Formele de manifestare a eroziunii se clasifică în:
- eroziune de suprafaţă;
- eroziune de adâncime.
Eroziunea de suprafaţă - este un proces erozional ce se produce sub
acţiunea scurgerilor superficiale (de la suprafaţa pământului).
6
În urma ploilor torenţiale, scurgerile se produc sub forma unei pânze
laminare, repartizată pe suprafaţă terenului. Ca urmare a acestor procese de
scurgeri, odată cu şuvoaiele de apă sunt antrenate particulele de sol şi
deplasate pe distanţe mai mari sau mai mici. Ca urmare a acestui proces,
după un interval de timp, în funcţie de frecvenţa şi durata ploilor torenţiale
care generează scurgerile de suprafaţă, în final, se conduce la spălarea totală
a orizonturilor de acumulare cu humus şi în final se ajunge la roca mamă sau
roca de fundare.
Eroziunea de suprafaţă se clasifică în mai multe categorii:
- erosiunea de gradul I (slabă);
- erosiunea de gradul II (moderată);
- erosiunea de gradul III (moderată către puternică);
- erosiunea de gradul IV (puternică);
- erosiunea de gradul V (foarte puternică, excesivă).
Eroziunea de suprafaţă, deşi se produce relativ uniform totuşi, ca urmare
a denivelărilor de teren, a obstacolelor întâlnite pe aliniamentul de ape
scurse, au loc concentrări ale apelor scurse pe suprafaţă, iar forţa distructivă,
forţa de eroziune a acestor scurgeri se amplifică şi afectează strate mai
profunde de sol, manifestându-se sub forma unor excavaţii de diferite
profunzimi şi forme.
Formaţiunile elementare ale eroziunii de suprafaţă, sunt: