Epoca bronzului pe teritoriul Romaniei EPOCA BRONZULUI (3500-1200/1100 i.e.n.). CARACTERISTICI GENERALE ALE EPOCII MISCARILE DE POPULATII IN EPOCA BRONZULUI Pe parcursul epocii bronzului, spaţiul nostru mai este afectat în două rânduri de penetraţii de populaţii estice, care au o economie bazată pe păstorit. Primul val este cel al populaţiilor Yamna şi se datează la începutul epocii. Este afectată in special jumătatea estică a României, mai ales spaţiul extracarpatic, prezenţa noilor veniţi fiind semnalata prin descoperirea unor morminte care au groapă cu trepte, sunt captuşite cu rogojini şi sunt acoperite cu bârne. Adesea mormintele sunt acoperite de tumuli. Cel de-al doilea val este constitut din populaţiile Sabatinovka, care pătrund tot dinspre est, dar spre sfârşitul epocii bronzului, ducând la formarea în spaţiul nostru a două culturi de coloratură estică: Noua, în Moldova şi Podişul Transilvaniei, şi Coslogeni, în Muntenia şi Dobrogea. Dinspre Europa Centrală par a se fi mişcat spre SV populaţiile cunoscute sub numele de Hügelgräberkultur
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Epoca bronzului pe teritoriul Romaniei
EPOCA BRONZULUI (3500-1200/1100 i.e.n.).
CARACTERISTICI GENERALE ALE EPOCII
MISCARILE DE POPULATII IN EPOCA BRONZULUI
Pe parcursul epocii bronzului, spaţiul nostru mai este afectat în două rânduri de penetraţii
de populaţii estice, care au o economie bazată pe păstorit. Primul val este cel al
populaţiilor Yamna şi se datează la începutul epocii. Este afectată in special jumătatea
estică a României, mai ales spaţiul extracarpatic, prezenţa noilor veniţi fiind semnalata
prin descoperirea unor morminte care au groapă cu trepte, sunt captuşite cu rogojini şi
sunt acoperite cu bârne. Adesea mormintele sunt acoperite de tumuli. Cel de-al doilea val
este constitut din populaţiile Sabatinovka, care pătrund tot dinspre est, dar spre sfârşitul
epocii bronzului, ducând la formarea în spaţiul nostru a două culturi de coloratură estică:
Noua, în Moldova şi Podişul Transilvaniei, şi Coslogeni, în Muntenia şi Dobrogea.
Dinspre Europa Centrală par a se fi mişcat spre SV populaţiile cunoscute sub numele de
Hügelgräberkultur (prescurtat HGK), în traducere cultura mormintelor tumulare.
Cercetarea maghiară ( István Bóna, Amalia Mozsolics, S. Foltiny) consideră că
înaintarea acestor populaţii a provocat şi deplasarea altor populaţii pe care le-au găsit în
cale. Din Ungaria este foarte afectată Transdanubia (teritoriul de la vest de Dunăre), de
unde dispare cultura cu ceramică incrustată. Dispar şi alte culturi ale epocii bronzului din
Ungaria şi România: Periam-Pecica (din zona de vărsare a Mureşului), Vatina (din Serbia
şi Banat), Verbicioara (din Oltenia şi sudul Banatului). Se pare că populaţiile cu ceramică
incrustată din Transdanubia s-au deplasat în jos, pe Dunăre, ducând la formarea grupului
Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj în sudul Ungariei şi Croaţia şi a culturii Zuto Brdo-Gârla
Mare în nordul Serbiei, Banatul jugoslav, sudul Banatului românesc şi zona dunăreană a
Olteniei, unde au fost înlocuite culturile Vatina şi Verbicioara. În Banat se formează o
nouă cultură, Cruceni-Belegiš care pare a avea şi elemente preluate de la culturile cu
ceramică incrustată şi elemente HGK. În ciuda acestor evidenţe, cercetarea românească
nu împărtăşeşte teza migraţiei, spunând că spaţiul nostru nu a fost afectat de populaţiile
HGK. Totuşi sunt elemente de cultură materială de tip HGK în Banat, Crişana şi la Târgu
Mureş. În ceea ce priveşte culturile cu ceramică incrustată care apar pe ambele maluri ale
Dunării, unii cercetători, precum Bernhard Hänsel, cred că s-a răspândit doar o modă
ceramică şi nu şi populaţia care o producea. Totuşi este greu de crezut că moda ceramicii
incrustate cu pastă albă a murit la ea acasă (adica in Transdanubia), dar s-a răspâdit în
alte spaţii în forme identice. Pe linia Dunării se răspândeşe şi un nou rit de înmormântare,
incineraţia, urmată de depunerea resturilor cinerare în urne. Apar piese din Europa
Centrală precum brotlaibidolii din lut (idolii în formă de pâine), zuruitorile aviforme sau
vasele aviforme. În aria culturii Zuto Brdo-Garla Mare se dezvoltă (fără precedente în
bronzul mai timpuriu local) plastica antropomorfă care pare a pleca de la modele ale
grupului Szeremle-Bijelo Brdo. Cum cele mai multe dintre aceste piese sunt piese de
cult, înseamnă că se schimbă şi credinţele religioase, inclusiv credinţele despre moarte şi
imaginea despre viaţa de dincolo. Deci nu este vorba doar de schimbarea unei mode
ceramice, ci de schimbari de esenta, inclusiv la nivelul vietii spiritale, motiv pentru care
teza inaintarii unor populatii pe Dunare in jos nu poate fi cu usurinta ignorata.
ECONOMIA
În general există un echilibru între agricultură şi creşterea vitelor. Doar în ariile unor
culturi din bronzul timpuriu şi târziu (Yamna, Noua, Coslogeni) pare a predomina
creşterea vitelor, ca urmare a pătrunderii celor două valuri stepice, Yamna şi
Sabatinovka. În general, se constată o adaptare a economiei la zonele de relief.
Culturile Baden şi Periam-Pecica erau în principal cultivatoare de plante, ambele evitând
alte forme de relief decât câmpia. Populaţiile Coţofeni au ocupat toate formele de relief şi
s-au adaptat la orice condiţii de mediu. Unele populaţii, cele ale culturii Wietenberg sau
Monteoru, au fost atrase doar de zona de podiş sau de deal şi au practicat mai mult
creşterea vitelor. Pe lângă aceste două ocupaţii care asigură subzistenţa, pot juca un rol
destul de important şi vechile îndeletniciri, precum pescuitul sau vanatoarea care au fost
practicate in chip clar în aria culturii Gârla Mare, care s-a dezvoltat de o parte şi de alta a
Dunării, într-o zonă
cu multe lagune
fluviatile, bogate in
peste si pasari de
balta..
ASEZARILE
Amplasarea este, la
fel ca şi în neolitic,
lângă o sursă de apă potabilă. Sunt locuite toate zonele de relief. Tipurile de aşezări sunt
foarte diverse, de la o cultură la alta sau de la o zonă de relief la alta.
Aşezarea de tip tell, frecventa in neolitic, există acum doar în doua arii culturale, Periam-
Pecica şi Otomani. Ambele aşezări eponime ale culturii Periam- Pecica au mai multe
straturi de cultură, 9 respectiv 16, ultima având o depunere de 4 m grosime, semn că a
fost locuită o perioadă foarte lungă de timp.
Aşezările de tip cetăţuie sunt caracteristice culturilor Wietenberg (Wietenberg, Lemnia,
Turia) Otomani (Barca) şi Monteoru (Sărata Monteoru- aşezare în pantă cu 13 nivele de
locuire, Cândeşti, Fitioneşti, Năeni.) Ele sunt situate pe înălţimi apărate natural, dar au şi
fortificaţii suplimentare. Sisteme interesante de fortificaţii, foarte elaborate, au fost
semnalate mai ales în aria culturii Monteoru. La Sărata Monteoru şi Fitioneşti fortificaţia
era constituită dintr-un zid de piatră, legată cu pământ. La Sărata a fost dezvelit şi un turn
asa-zis de supraveghere. La multe dintre aşezările din ariile acestor culturi se fac chiar
paşi spre urbanism. Multe dintre ele au o acropolă cu o clădire solidă, eventual şi o
clădire de cult (Sărata Monteoru), iar în arie Monteoru sunt frecvente terasările pantelor
pentru a putea fi locuite, căci erau foarte abrupte.
Aşezările de tip sălaş, zolniki sau cenuşar sunt tipice culturilor din bronzul târziu- Noua,
Coslogeni, grupul Govora. Sunt aşezări cu straturi superficiale de cultură, tipice pentru
păstori. Se caracterizează prin depuneri de cenuşă şi multe oase de animale domestice.
Locuinţele sunt de tip colibă, foarte puţine şi rarefiate în spaţiu.
Tipurile de locuinţe sunt destul de puţin cunoscute. Par a continua sa existe atat
bordeie, cat si, mai ales, locuinţe rectangulare de suprafaţă, făcute în tehnica tradiţională.
Printre clădirile mai deosebite, trebuiesc amintite cele de tip megaron atestate la Pecica
(cultura Periam-Pecica), Balej (aria culturii Gârla Mare, dar din Bulgaria) şi Sălacea
(cultura Otomani, faza a II-a). Acest tip de clădire a avut, cel mai probabil, funcţionalitate
de sanctuar.
Un caz mai special îl reprezintă unele
aşezări şi locuinţe din aria culturii Vatina.
La Mošorin-Feudvar, în zona Titel, a fost
săpată o aşezare care avea case cu aceeaşi
orientare, de 5-6 x10-12 m, foarte
înghesuite, distanţa dintre ele fiind de
aprox. 1 m. Existau desigur şi uliţe, având
în vedere dispunerea foarte riguroasă a
locuinţelor. Foarte interesant este că unele
locuinţe aveau pereţii decoraţi cu un fel de
stucatură în relief. Au fost descoperite ancadramente de uşi, formate din linii verticale şi
orizontale în relief, ca şi fragmente de coloane încastrate în zid, dar uşor ieşite în afară.
Alte reliefuri de pe pereţi sunt formate din romburi concentrice. Pereţi cu decor reliefat se
cunosc şi de la Corneşti, din aria aceleeaşi culturi. O friză spiralică în relief au avut şi
pereţii exteriori ai sanctuarului de la Sălacea, din aria culturii Otomani.
OBICEIURI FUNERARE
A.F. Harding, un cercetător britanic, afirmă, vorbind la modul general despre epoca
bronzului în Europa, că în această epocă s-a crezut mai mult în nemurire decât în neolitic.
Dovada ar fi mulţimea necropolelor şi obligativitatea înmormântării chiar şi atunci când
trupul defunctului nu a fost recuperat. Inmormântarea era, probabil, paradoxal, o
procedură pentru eliminarea morţii sau de negare a ei, itreg ritualul venind sa asigure
accesul spre o alta lume. În majoritatea ariilor culturale par a se contura prescripţii de
ritual care se respectă întocmai. Necropola este situată în afara aşezărilor şi este privită ca
o lume diferită de cea a viilor, dar şi ca un loc al strămoşilor. Statutul social al indivizilor
se conservă şi după moarte şi se subliniază de cei rămaşi în viaţă cu ocazia ceremoniei
funerare. În epocă se folosec atât inhumaţia, cât şi incineraţia. Inhumaţia caracterizează
mai ales bronzul timpuriu şi mijlociu, incineraţia devine rit dominant în bronzul târziu.
Ea cucereşte teren, răspândindu-se de la vest spre est, apărând mai întâi în zonele vestice
ale României. Incineraţia sugerează că, de acum incolo, conservarea trupului nu mai este
obligatorie, ba chiar incinerarea trupului oferă sufletului şansa de a se elibera mai repede
de carcasa perisabilă. Există culturi care-şi fac o regulă din inhumaţie: Periam-Pecica,
Zimnicea Plovdiv, Coslogeni, Tei, altele din incineraţie: Nir, Gârla Mare, Cruceni-
Belegiš, Suciu de Sus, Bistreţ-Işalniţa, dar si culturi birituale: Monteoru, Otomani,
Wietenberg, Noua, poate si Verbicioara. Biritualismul practicat în aceeaşi arie culturală,
ne face să credem că între credinţele religioase ale inhumanţilor şi incineranţilor nu este,
totuşi, o prăpastie, aşa cum adesea se crede.
Se cunosc foarte multe necropole din epoca bronzului, unele de dimensiuni uriaşe. Nizña
Myšla, din Slovacia (1500 de morminte, cultura Otomani), Tiszafüred, din Ungaria (1000
de morminte, cultura Otomani), Sarata Monteoru (4 necropole, cultura Monteoru),
Cândeşti (aproximativ 1200 de morminte, cultura Monteoru).
Mormintele de inhumaţie sunt fie plane, fie tumulare (tumul= movilă mare de pământ).
Cele tumulare caracterizează mai ales bronzul timpuriu şi populaţiile de sorginte estică. E
greu de spus dacă apariţia tumulului în spaţiul nostru se datorează penetraţiei unor
populaţii estice sau dacă este vorba doar de o idee preluata, venită dinspre est . În
general, tumulul, chiar dacă invetarul funerar este modest, este considerat un indiciu că
defunctul este un personaj cu statut social înalt, prentru că efortul de ridicare movilei
funerare este mare şi presupune efortul comunitar, deci moarte respectivului individ
afecteaza nu numai familia, ci intreaga comunitate. Tumulul este şi un semn de loc sacru
(al strămoşilor) şi are rol de magnet, în sensul că atrage după sine alţi tumuli, nu neapărat
contemporani. Gropile mormintelor sunt simple gropi rectangulare sau ovale, gropi
căptuşite cu dale de piatră (morminte în cistă tipice culturii Schneckenberg), morminte cu
catacombă (in arie Monteoru, fazele timpurii), sau morminte cu treaptă, acoperite cu
bârne. În general, gropa în care se depune trupul poate fi asimilată cu un container, un
spaţiu care se constituie intr-un fel de casa a mortului. Mormintele odata închise, nu se
mai deschid. În felul acesta este exclus contactul dintre vii şi morţi şi sunt respectaţi
strămoşii.
Mormintele de incineraţie au gropi rotunde în plan si tronconice în secţiune (culturile
Cruceni-Belegis, Gârla Mare). Doar în aria culturii Suciu sunt acoperite de tumuli,
restul fiind plane. Resturile cinerare se depun în urne, în gramezi, direct pe sol, sau sunt
risipite în groapă.
Orientarea şi poziţia defuncţilor este uneori dictată de reguli foarte stricte. În arie Periam-
Pecica a fost observată orientarea şi poziţionarea complementară a celor doua sexe
(femeile cu capul la S, bărbaţii cu capul la N, femeile pe dreapta, bărbaţii pe stânga).
Pozitia este fie întinsă pe spate, fie chircită pe dreapta sau pe stânga.
Cantitatea şi calitatea inventarului funerar sunt în strânsă relaţie cu vărsta, sexul şi
statutul social al defunctului. În general, mormintele de bărbaţi sunt cele mai bogate şi
cele de copii şi senili cele mai sărace. Podoabele caracterizează mai ales mormintele de
femei, armele şi uneltele pe cele de bărbaţi. Razboinicul este, totuşi, de puţine ori însoţit
de armele sale, spre deosebire de alte epoci (Hallstatt, spre exemplu). Uneori,
meştesugarii au lângă ei tipare sau alte unelte definitorii pentru ocapatia lui. S-a observat
că, de obicei, în acele arii culturale în care armele apar frecvent în depozite, mormintele
nu au arme şi invers. În unele arii culturale au fost determinate inventare standard: în arie
Periam -Pecica inventarul se compune din doua vase: un castron şi o cana cu 2 torţi ,
ambele aşezate în zona capului. În arie Zimnicea-Plovdiv, inventarul se compune dintr-un
singur vas, în aria culturilor Cruceni-Belegis şi Garla Mare inventarul standard
număra trei vase: o urna, un capac-castron sau castron pentru ofranda alimentară şi o
canită pentru ofrande lichide. Nu exista indoiala ca vasele depuse in morminte contineau
ceva, o ofranda alimentara sau lichida. Nu este clara motivatia ofrandei, dar, cel mai
probabil, ea este partea defunctului din ospatul funerar, destinata ospatarii defunctului in
drumul spre o alta lume.
OLARITUL SI CERAMICA
Cei mai frecvenţi degresanţi folosiţi la
modelarea lutului sunt cioburile pisate şi
nisipul. În aria unor culturi
(Schneckenberg sau Montoru) există
ceramică care are ca degresant calcarul
cochilifer mărunţit. În general, ceramica
epocii bronzului este de bună calitate,
chiar spectaculoasă prin forme sau motive
decorative în cazul unor culturi precum
Vatina, Gârla Mare, Suciu de Sus,
Wietenberg sau Otomani.
Formele ceramice sunt mult mai variate
decât în neolitic. Printre formele ceramice
cu totul noi trebuiesc amintite cănile şi
ceştile cu foarte multe variante tipologice,
care se dezvoltă în toate ariile culturale. Se dezvoltă spectaculos amfora (vas înalt, cu
gura îngustă, destinat depozitarii lichidelor), mai ales la culturile incinerante, care o
folosesc pentru depunerea oaselor incinerate (Garla Mare, Cruceni-Belegiš). Vasul de tip
kantharos - vas cu gura largă, prevăzut cu doua torti, trase din buză- este tipic multor
culturi, din bronzul mijlociu sau, mai ales, final: Vatina, Gârla Mare, Govora, Tei, Noua,
Coslogeni. Castroanele apar în toate ariile culturale. Mai spectaculoase ca formă sunt
castroanele cu 4 lobi din ariile culturilor Vatina, Garla Mare sau Wietenberg sau
castroanele cu proeminenţe din aria Otomani. O formă rară, dar interesantă este căucul,
tipic culturii Coţofeni. Tavile cu picior sau un fel de fructiere se cunosc din arie Vatina şi
Gârla Mare. Dintre formele de uz comun trebuiesc amintite şi asa-zisele tăvi sau tigai de
peşte sau vasele de tip pyraunos- un fel de vetre mobile- cunoscute din ariile culturilor
Verbicioara,Vatina, Gârla Mare, Cruceni-Belegiš. Dintre vasele de cult, trebuiesc
amintiţi askoii (la singular askos= vas asimetric, în formă de burduf sau de raţă) mai
frecvenţi în bronzul timpuriu în ariile culturilor Coţofeni, Baden, Monteoru sau vasele de
ofrandă cu fund ascuţit din aria Monteoru. Din aria culturii Gârla Mare atrag atenţia
pixidele cu patru proeminenţe perforate, prevăzute cu capace în formă de pălărie de
mexican (de la termenul grecesc pixis care înseamnă cutie), care aveau rol de cădelniţe
sau cănile aviforme (cu corpul in forma de pasăre de apa) şi unele şi altele frecvente în
morminte. Din aceeaşi arie se remarcă zurgălăii din lut cu modelare aviformă, folosiţi în
ceremonii cu cântec şi dans, cu rol de castaniete.
Motivele ornamentele sunt aproape exclusiv geometrice. Doar în aria Suciu de Sus sunt
atestate şi motive de inspiraţie vegetală. Decorul este întotdeauna simetric, având una
sau doua axe de simetrie. Se folosesc adesea frizele sau metopele dispuse pe gâtul sau
partea bombată a vasului. Unele vase sunt decorate şi în interior, mai ales străchinile din
aria culturii Gârla Mare. Există arii culturale unde ceramica este foarte puţin decorată: