Publicaţii utilizate în relaţii publice Prin „publicaţii” care pot fi utilizate în activitatea de relaţii publice înţelegem marea varietate de materiale tipărite, în general de mici dimensiuni în ceea ce priveste textele conţinute, pe care o organizaţie le editează şi le difuzează în scopul transmiterii unor mesaje bine definite către publicuri-ţintă specifice: reviste, brosuri, pliante, afise, postere, bannere, flyere, newslettere, foi volante, instrucţiuni etc. Subiectul unei asemenea publicaţii tipărite poate fi: prezentarea unei organizaţii (corporate profile); prezentarea unor date si cifre semnificative pentru o organizaţie (facts and figures); prezentarea unui produs, a unui program, a unei cauze, a unei credinţe; anunţarea unei manifestări sau a unui program de activităţi; prezentarea unei (unor) persoane importante pentru publicul-ţintă căruia se adresează publicaţia; prezentarea unor oferte (vânzare, închiriere, servicii, consultanţă, sprijin de orice natură); prezentarea unor informaţii actuale care sunt de interes pentru un anumit public-ţintă (cazul publicaţiilor destinate clienţilor sau publicurilor interne) etc. În funcţie de publicul căruia se adresează, stilul lor poate fi mai mult sau mai puţin formal; în cazul newsletterelor destinate 1
38
Embed
Elaborarea Unui Produs de Relatii Publice Cu Ajutorul Calculatorului-material Pentru Seminar
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Publicaţii utilizate în relaţii publice
Prin „publicaţii” care pot fi utilizate în activitatea de relaţii publice înţelegem
marea varietate de materiale tipărite, în general de mici dimensiuni în ceea ce priveste
textele conţinute, pe care o organizaţie le editează şi le difuzează în scopul transmiterii
unor mesaje bine definite către publicuri-ţintă specifice: reviste, brosuri, pliante, afise,
postere, bannere, flyere, newslettere, foi volante, instrucţiuni etc.
Subiectul unei asemenea publicaţii tipărite poate fi: prezentarea unei organizaţii
(corporate profile); prezentarea unor date si cifre semnificative pentru o organizaţie (facts
and figures); prezentarea unui produs, a unui program, a unei cauze, a unei credinţe;
anunţarea unei manifestări sau a unui program de activităţi; prezentarea unei (unor)
persoane importante pentru publicul-ţintă căruia se adresează publicaţia; prezentarea unor
oferte (vânzare, închiriere, servicii, consultanţă, sprijin de orice natură); prezentarea unor
informaţii actuale care sunt de interes pentru un anumit public-ţintă (cazul publicaţiilor
destinate clienţilor sau publicurilor interne) etc. În funcţie de publicul căruia se adresează,
stilul lor poate fi mai mult sau mai puţin formal; în cazul newsletterelor destinate
comunicării interne, de pildă, stilul adoptat poate fi informal, pentru a stimula
sentimentul de colegialitate, de apartenenţă la aceeasi „familie” – cea a organizaţiei.
Raţiunea producerii unor asemenea materiale tipărite o constituie realitatea că ele
sunt, de fapt, documente cu o viaţă relativ lungă, care pot fi citite si recitite, pot fi păstrate
şi aprofundate, pot fi transmise şi altor persoane, în timp ce mesajul lor rămâne
nedistorsionat. Datorită acestor caracteristici, influenţa unei publicaţii tipărite este în
general mai profundă si mai durabilă. Există, totusi, pericolul ca unii dintre cei care vor
intra în posesia acestor materiale să nu aibă un grad prea ridicat de alfabetizare; în acest
caz, o bună combinaţie între text si imagini poate diminua acest dezavantaj. Mai pot
exista si alte dezavantaje, cum ar fi costul relativ ridicat al editării si difuzării sau
imposibilitatea de a actualiza în timp real informaţiile tipărite; în acest ultim caz,
1
specificarea unei adrese de Internet, în cazul în care organizaţia are un web site propriu,
va fi utilă pentru cititorii care vor să-si actualizeze informaţiile.
Multe dintre aceste publicaţii sunt editate pe o singură foaie de hârtie, care apoi
poate fi pliată în diverse moduri sau poate fi lăsată ca atare. Pentru usurinţa proceselor de
editare, se apelează în general la formatele A4 sau A5, dar nu există nici o regulă care să
stabilească dimensiunile paginii.
Acestea, precum si grosimea (greutatea) hârtiei depind doar de măsura în care ele
pot contribui la eficacitatea transmiterii mesajelor organizaţiei, precum si de usurinţa cu
care ele pot fi distribuite si citite. Dimensiunile sau formele neobisnuite ale hârtiei pe care
se va tipări o publicaţie pot atrage atenţia asupra acesteia, însă costurile pot fi mai mari,
iar procesul de punere în pagină mai dificil.
În cele mai multe cazuri, asemenea publicaţii sunt create cu ajutorul specialistilor
în materie de la edituri, tipografii sau agenţii de publicitate (relaţii publice). Dar, pentru
publicaţii care se adresează, de pildă, publicului intern al organizaţiei dumneavoastră, sau
pentru materiale tipărite care au un tiraj foarte mic si necesită actualizări frecvente, se
recurge în general la conceperea lor „prin forţe proprii” si tipărirea cu ajutorul
imprimantei; în această privinţă, trebuie subliniat faptul că un specialist în relaţii publice
are astăzi la îndemână posibilităţi foarte largi de a concepe, pune în pagină si multiplica
asemenea publicaţii fără să apeleze neapărat la vreo tipografie; programele de editare a
textelor oferă multe varietăţi de tipare (templates) pentru diferite tipuri de publicaţii.
Pentru aceasta, sunt necesare însă măcar câteva cunostinţe generale despre modul cum
pot fi realizate niste publicaţii al căror impact să fie cel scontat.
Organizaţiile editează în mod obişnuit o mulţime de broşuri, pliante,
newslettere etc pline de informaţii utile. Multe dintre acestea însă nu reuşesc să
comunice ceea ce organizaţiile doresc. Motivul este că ele nu sunt interesante sau
relevante pentru audienţele ţintă vizate.
Atunci când intenţionaţi să realizaţi o asemenea publicaţie, va trebui să vă gândiţi
de la bun început la cel puţin trei lucruri:
– publicul-ţintă căruia urmează să i se adreseze publicaţia;
– mesajul (mesajele) pe care ea trebuie să le transmită;
- design-ul cel mai potrivit pentru a produce rezultatele scontate.
2
Nu numai cuvintele propriu- zise pot transmite mesaje, ba chiar dimpotrivă. Unele
publicaţii pot transmite foarte bine mesajul pe care si l-au propus prin utilizarea exclusivă
sau preponderentă a fotografiilor ori a materialelor grafice.
Publicul-ţintă căruia doriţi să vă adresaţi constituie un element de maximă
importanţă în demersul producerii unei publicaţii. De exemplu, dacă doriţi să abordaţi un
grup de potenţiali consumatori ai unui produs, mesajul dumneavoastră va fi diferit de
cazul când încercaţi să câstigaţi noi militanţi pentru o cauză politică; de asemenea, dacă
publicul-ţintă pe care doriţi să-l influenţaţi este format cu preponderenţă din tineri, va
trebui să utilizaţi un limbaj si un stil diferite faţă de acelea utilizate atunci când vă veţi
adresa unui public de vârstă mijlocie. Astfel, odată definit publicul-ţintă, va trebui să vă
întrebaţi:
– cât de important este acest public pentru organizaţia dumneavoastră?
– care ar putea fi publicaţia cea mai potrivită asteptărilor acestui public, în funcţie
de trăsăturile lui specifice (cultură, obisnuinţe, pregătire profesională, nivel de viaţă etc.)?
– cât de mare poate fi efortul de informare a acestui public în raport cu beneficiile
pe care organizaţia se asteaptă să le obţină de la el?
– ce stie deja acel public despre organizaţie si obiectivele ei?
– ce beneficii asteaptă acel public de la organizaţia dumneavoastră?
– ce ar trebui să stie publicul-ţintă? Din ceea ce ar trebui să stie, care sunt cele mai
importante elemente?
– care ar fi cea mai potrivită manieră de livrare a mesajului scris?
Odată stabilit publicul căruia urmează să vă adresaţi, va trebui să treceţi la
stabilirea celor mai potrivite mesaje pentru el. Pentru aceasta, nu trebuie decât să vă
transpuneţi în situaţia unui membru al prezumtivului public-ţintă si să vă întrebaţi: dacă
eu as face parte din această categorie, de ce ar trebui să citesc publicaţia pe care mi-a
furnizat-o cutare organizaţie? Apoi, răspunzând la această întrebare, va trebui să stabiliţi
câteva lucruri pe care publicul-ţintă trebuie si doreste să le stie. Aceste lucruri vor trebui
structurate într-o ordine logică, astfel încât cititorul să poată trece firesc si usor de la unul
la altul.
În ceea ce priveste mesajele care trebuie transmise unui public-ţintă, începătorii
în domeniul relaţiilor publice cad adeseori în greseala suprainformării, încercând ca, într-
3
o publicaţie de mărimea unei pagini, să spună totul despre organizaţia lor; în acest fel,
rezultă un pliant sau o brosură cu text foarte mult si foarte înghesuit, cu fotografii mici
din care nu se înţelege mai nimic si fără nici un pic de spaţiu care să pună în valoare
mesajele publicaţiei. În redactarea unui asemenea material de relaţii publice, trebuie să
fiţi constient de la bun început de faptul că nu veţi putea spune totul dintr-o singură
suflare, si atunci va trebui să stabiliţi care sunt cele câteva lucruri foarte importante
despre organizaţia dumneavoastră pe care publicul respectiv nu numai că nu le stie, dar ar
trebui să le stie si chiar ar dori să le stie: cine este organizaţia dumneavoastră? Ce are ea
de oferit pentru publicul- ţintă respectiv? De ce oferta ei este mai bună decât altele? Prin
ce se individualizează organizaţia? s.a.m.d.
Pentru o mai mare credibilitate a mesajelor pe care vreţi să le transmiteţi, tonul
publicaţiei trebuie să fie informativ, adică să difuzeze în principal informaţie, fără a
include argumentări mai mult sau mai puţin publicitare ori a face un exces de sloganuri;
la fel, este contraindicată utilizarea superlativelor; în fine, în conceperea unei publicaţii
trebuie evitată „autosatisfacţia”, adică conceperea ei pentru satisfacerea asteptărilor sau
orgoliilor celor care conduc compania si neglijarea asteptărilor adevăraţilor destinatari:
publicurile-ţintă pentru care a fost proiectată publicaţia. Textul publicaţiei trebuie, de
asemenea, să intereseze si să seducă, pentru a capta si a menţine atenţia celor pe care îi
vizaţi (Schneider, 1993, 131-132).
Ideea este să edităm publicaţia având permanent în vedere necesităţile şi
percepţiile audienţelor ţintă. Cu alte cuvinte să edităm o publicaţie “prietenoasă”.
Acest lucru însemană să ne gândim la cititor şi la nevoile sale informaţionale.
Cititorii sunt de multe ori ocupaţi, plictisiţi, obosiţi. Ei sunt interesaţi în propriile
probleme şi preocupări ţi nu vor să citescă o publicaţie tehnicistă şi plictisitoare. Dacă o
fac este doar pentru că în anumite situaţii sunt nevoiţi să o facă. Reţineţi că generaţia
actuală preferă să vadă o casetă video decât să citescă ceva.
Publicaţiile scrise au foarte multe de învăţat de la televiziune. Televiziunea este
“vizuală”, îşi cunoaşte audienţa, nu “cere” multe lucruri de la telespectatorii săi, prezintă
informaţiile în bucăţele mici, uşor digerabile, este dramatică şi îşi “recompensează”
audienţa. Acesta este competiţia la care sunt supuse publicaţiile scrise, dar acestea îşi pot
spori eficienţa înţelegându-şi audienţa şi răspunzând nevoilor lor într-un mod interesant.
4
Multă lume consideră că designul este ceva ce fac graficienii după ce publicaţia
este scrisă. Dar de design este nevoie şi când scriem textele. Acesta înseamnă să ne
gândim la nivelul de atenţie şi asimilare al cititorului, precum şi la interesele, priorităţile
şi percepţiile acestuia şi să structurăm publicaţia în aşa fel încât aceasta să-i reprezinte.
Cititorii vor utiliza publicaţia editată de dumneavoastră dacă o vor percepe ca
fiind relevantă pentru nevoile lor şi dacă îi vor putea înţelege structura şi vor putea găsi
uşor ceea ce doresc.
Primul pas în editarea unei publicaţii “prietenoase” este să stabilim cine sunt
cititorii şi ce doresc să afle.
Răspundeţi la următoarele întrebări:
• Cine sunt cititorii?
• Ce este important pentru ei?
• De ce anume sunt interesaţi?
• Care sunt aşteptările lor?
• Ceare sunt necesităţile lor?
• Dacă este de vânzare de ce ar trebui să cumpere?
Puneţi-vă apoi în locul cititorului şi întrebaţi-vă:
• Şi eu cu ce mă aleg din chestia asta?
• De ce să continui să citesc?
Ce caută cititorii în publicaţia dumneavoastră?
După ce aţi identificat audienţa ţintă faceţi o listă cu informaţiile pe care aceştia
doresc să le găsească în publicaţie. Utilizaţi această listă atunci când stabiliţi conţinutul
publicaţiei. Este posibil ca să nu aveţi toate informaţiile din lista întocmită, dar o să
structuraţi publicvaţia în conformiotate cu cerinţele lor nu ale dumneavoastră.
Reţineţi că cititorii sunt preocupaţi de slujbele lor şi nu prea doresc să vă citească
publicaţia ci doar să ştie cum i-ar putea ea ajuta şi să găsească cu uşurinţă
informaţiile de care au nevoie.
De ce să citesc acestă publicaţie?
Nu este suficient să screţi doar despre subiectul în cauză după logica
dumneavoastră. Dumneavoastră cunoaşteţi subiectul dar cititorul nu îl cunoaşte, iar logica
5
lui este una cognitivă. O formă de prezentare care dumneavoastră vi se pare bună poate
avea un alt efect asupra cititorului.
O metodă bună de a vă plia pe curba cognitivă a cititorului este să stratificaţi
informaţia. Începeţi prin a creea o motivaţie. Scrieţi interesant şi încercaţi să oferiţi o
imagine de ansamblu. Aspectele mai complicate pot fi introduse treptat. Informaţiile
foarte detaliate pot fi oferite cel mai bine în partea finală a publicaţiei.
Una dintre cele mai bune metode de a vă atrage cititorii este să exprimaţi
informaţia într-un mod simplu şi clar. În acest fel cititorii vor fi încurajaţi să citească mai
departe. Lor nu le place să fie încărcaţi cu informaţii. Gândiţi-vă cum puteţi fragmenta
publicaţia în segmente digerabile.
Reţineţi că numărul cititorilor dumneavoastră scade direct proporţional cu
lungimea materialelor din publicaţie. Oamenii pur şi simplu nu citesc materiale lungi
decât dacă sunt deosebit de interesante.
Dacă scieţi un manual sau un ghid este o idee bună să îl împărţiţi în secţiuni sau
module mici, preferabil dublate de ilustraţii şi sinoptice grafice pentru ca oamenii să
poată găsi uşor ceea ce caută.
Reţineţi:
• oamenii reţin greu şi oamenii grăbiţi chiar mai greu. Încercaţi să adaptaţi
publicaţia curbei lor cognitive.
• Oamenii citesc numai ce îi interesează sau ce ar putea să le fie de folos în munca
lor. Misiunea dumneavoastră să îi înţelegeţi şi să subliniaţi informaţiile care i-ar putea
interesa.
Casete şi texte
Textele mici pot fi introduse în casete pentru a atrage atenţia de obicei pe un fond
deschis la culoare. Utilizaţi-le pentru a segmenta o pagină dar nu întrerupeţi fluxul citirii
cu ele.
Reţineţi că explicaţiile la fotografii, casetele, titlurile necesită un pic de gândire.
Cititorii care scanează le utilizează pentru a decide dacă este cazul să citescă mai mult din
pagina respectivă sau nu.
6
Editare
“Perfecţiunea este atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat ci
atunci când nu mai este nimic de tăiat” - Antoine de St. Exupéry
Editarea trebuie făcută de o persoană obiectivă, pentru că experţii sunt prea
aproape de subiect ca să mai fie obiectivi. Editorul este între cel care scrie şi cititor. Un
editor bun este cineva care înţelege atât subiectul cât şi limbajul, nevoile şi perspective
cititorilor.
Oamenii preferă materialele scurte, simple şi uşoare celor lungi, grele şi
complicate. Uşurinţa presupune să faci ca opţiunile să pară puţine. Scurt însemană să
găseşti cele mai concise modalităţi de a exprima ceva.
Partea dificilă la editare este să reţinem structura generală şi să adaptăm textul
pentru aceasta. Acest lucru poate să însemne reducerea dramatică a unor secţiuni din text
care poate că sună excelent dar nu contribuie foarte mult la informarea cititorului.
Sfaturi utile:
• Scrieţi în propoziţii scurte.
• Paragrafele nu trebuie să fie lungi.
• Fiţi concreţi, evitaţi terminologia abstractă.
• Evitaţi acronimele.
• Verificaţi din punct de vedere gramatical textul.
Grafica
"Oamenii nu citesc o publicaţie imediat. Mai întâi o privesc" -Roger Black
(Designer).
Claritatea, simplitatea şi simţul umorului sunt importante într-o publicaţie. Mulţi editori
se tem de umor, dar gândiţi-vă ce publicaţii v-au plăcut cel mai mult? Grafica şi
fotografiile sunt cele mai bune ingrediente pentru a vă face publicaţia interesantă.
Sfaturi utile
• Din punct de vedere tehnic fotografiile trebuie să aibe un contrast bun
• Subiectul trebuie sa fie evident şi să “umple” fotografia
• Oamenii, emoţia şi acţiunea sunt cele mai bune subiecte. Căutaţi fotografii
care spun poveşti vizuale.
7
• Tăiaţi cu grijă fotografia pentru a dirija atenţia cititorului
• Utilizaţi întotdeauna explicaţii la fotografii. Nu descieţi doar ce este evident,
extrapolaţi asupra conţinutului, puneţi întrebări, aţâţaţi curiozitatea. După titluri
explicaţiile de la fotografii sunt cele mai citite părţi ale publicaţiilor. Explicaţiile de sub
fotografii este indicat să fie scrise cu litere mai mici, aliniat stânga.
Indiferent cât de serioasă este publicaţia dumneavoastră desenele, grafica si
ilustratia sunt cele mai potrivite modalităţi pentru a vă face publicaţia şi mai atractivă.
Designul grafic
Designul grafic este procesul prin care transformăm materialele brute avute la
dispoziţie (text, idei, fotografii, desene, colaje) într-un material finisat gata pentru tipar.
Acesta face publicaţia interesantă şi accesibilă, captează şi menţine trează atenţia
cititorului, crează repere vizuale şi ghidează cititorul în parcurgerea publicaţiei în mod
natural. Designul grafic constă în stabilirea unui format şi adăugarea, aranjarea
materialelor pe acesta.
În combinaţia dintre text si fotografie, nu trebuie să uitaţi că spaţiile albe (goale)
îsi au si ele rostul lor, punând în valoare ceea ce vreţi să transmiteţi si sporind lizibilitatea
textului (Wilcox, 1992, 575): o publicaţie reusită trebuie să fie o asociere armonioasă
între aceste trei elemente, deoarece ea va contribui decisiv la influenţarea cititorului în
formarea unei prime percepţii pozitive.
Această asociere porneste chiar din faza de proiectare a publicaţiei, care trebuie
concepută având o viziune globală si integrând trei paliere: textul, imaginea si designul
(Schneider, 1993, 131).
Iată câteva reguli pentru design grafic:
• Utilizaţi o variaţie limitată a fonturilor. Ochiul se obişnuieşte să citescă un
anumit font şi dacă avem o variaţie prea mare a fonturilor utilizate dăm de lucru
cititorului. Limita suportabilă şi recomandată este de maxim trei tipuri de fonturi pentru o
publicaţie.
• Gândiţi-vă la modul în care citim. Aranjaţi titlurile şi castele astfel încât daţi
cititorului un sens de citire logic. Un exemplu de pagină prost editată este o pagină plină
8
de titluri mari şi ţipătoare şi de casete cu extrase sau citate care concurează concomitent
pentru atenţia cititorului.
• Fiţi creativi şi interesanţi. Utilizaţi desene, ilustraţii, castete, subtitluri pentru a
crea un interes vizual. Paginile pline text bloc sunt cele care nu vor fi citite niciodată.
Gândiţi ca şi cititorul – de ce să citesc eu pagina asta?
• Utilizaţi spaţiile albe (fără să exageraţi totuşi). Acestea sunt un instrument
excelent pentru controlul aspectului unei publicaţii. Simplitatea şi spaţiile albe sunt
dovada unui design reuşit. Cel mai indicat este să folosiţi spaţiile albe la partea de sus a
paginilor în jurul titlurilor şi a ilustraţiilor.
• Sensul de citire este de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Cititorul începe în
mod normal din colţul din stânga sus şi se aşteaptă să termine în coltul din dreapta jos.
Celelalte două colturi sunt de regulă zone potrivite pentru ilustraţii, pentru că aici nici nu
întrerup fluxul citirii.
Câteva reguli pentru a evita o tipăritură ostilă pentru cititor:
Caracterele mici sunt mai uşor de citit decât caracterele mari
Citirea rapidă se bazează pe recunoşterea unor modele. Oamenii citesc rapid prin
recunoşterea formei unor cuvinte sau propoziţii. Caracterele mici prin prelungirile în sus
şi în jos ale literelor atribuie fiecărui cuvânt o formă distinctă, uşor de recunoscut.
PRIN COMPARAŢIE CARACTERELE MARI UNIFORMIZEAZĂ
CUVINTELE.
Oamenii trebuie deci să citescă fiecare literă în parte şi să formeze cuvintele,
process mult mai lent.
Când utilizăm caracterele mari?
Caracterele mari oferă avantajul că tranformă cuvintele în blocuri dreptunghiulare
ordonate. Acest lucru ne ajută să lucrăm cu ele la redactarea titlurilor ornamentale.
Nu sunt la fel uşor de citit ca şi cele mici dar în titluri aspectul contează la fel de
mult ca şi înţelesul. Cele mai bune titluri sunt totuşi cele care pot fi înţelese dintr-o
privire.
9
De aceea titlurile lungi de preste două rânduri ar trebui evitate.
Textele colorate
Textul tipărit în culori are un grad redus de claritate pentru citit în special atunci
când culorile sunt deschise.
Şi totuşi titlurile colorate sau petele de culoare în unele texte din publicaţie sunt
modalităţi bune de a o face mai atractivă.
Fundaluri
Textul scris cu negru pe un fond deschis la culoare este indicat să fie utilizat
pentru a sublinia sau scoate în evidenţă ceva.
Alb pe negru
Această inversiune funcţionează bine la titluri şi elementele de particularizare ale
paginilor (numărul paginii sau supratitluri).
Bold şi Italic
Segmentele de text tipărite cu bold sau cu italic sunt o altă modalitate de sublinia
ceva în publicaţie. Italicul este mai uşor de citit decât boldul în paragrafe mari.
Alinierea
Textul aliniat stânga este utilizat pentru a creea o senzaţie de informal. Textele
aliniate dreapta sau centrate sunt foarte greu de citit. Pentru blocuri mari de text cel mai
bun aranjament este cel justificat.
10
BROŞURA ŞI PLIANTUL
Această inversiune funcţioneză bine la titluri şi elementele de particularizare
Redactarea unei broşuri cere exersarea a două abilităţi: sinteză şi cuprindere, două
calităţi care par antinomice, deoarece prima vrea să reducă titlul la pilule concentrate (dar
şi cuprinzătoare), în timp ce a doua încearcă să explice detaliat, pentru a construi
înţelegerea.
Cuvântul broşură (opuscul) provine din latinescul "opus" (operă), lucrare. De
altfel, o broşură reuşită poate fi considerată, în genul său, o operă de artă.
Broşura (pliantul) de popularizare
• Obiectiv: de a permite cititorului să înţeleagă imediat ceea ce dorim să-i
spunem. Pentru a ajunge la această înţelegere, nu este suficient să valorizăm cuvintele
prin alegerea celor mai expresive forme ale acestora; trebuie să le îmbinăm cu ilustraţii,
grafice, fotografii, scheme, tabele, hărţi etc., pentru a face mesajul (dar şi informaţia) mai
spontan şi mai plăcut.
• Autocenzurarea (spune ce este important şi opreşte-te). Broşura trebuie să fie
ca o înlănţuire de maxime, care sunt inteligent încadrate în pagină, astfel încât să atragă
atenţia cititorului şi să-i satisfacă interesul, pe care, sincer vorbind, tot noi i l-am insuflat.
Cuvintele utilizate trebuie să devină idei-forţă, modele de analiză, sloganuri, care
îndeamnă la luarea deciziei pe care o dorim din partea cititorului. "Invitaţia" de a citi
pliantul este o invitaţie la meditaţie.
• Ce anume poate face subiectul unei broşuri (pliant) de acest gen:
- instrucţiuni de utilizare a unui produs;
- reguli de comportament într-o anume situaţie sau în cadrul organizaţiei;
- promovarea unui om, partid, idei, tendinţe etc;
- prezentarea organizaţiei.
Nu există limite în alegerea subiectului unei broşuri sau pliant de popularizare.
Singurele limite sunt cele generate de cerinţa de încadrare în spaţiul redus pe care
acest tip de produse îl solicită. De fapt, spaţiul redus nu face altceva decât să stimuleze
capacitatea de sinteză a autorului şi să-l ferescă de păcatul vorbăriei.
11
Primul pas în realizarea acestui deziderat este căutarea unui titlu adecvat: dacă
acesta este expresiv şi concis, la fel va fi şi produsul final.
Broşura (pliantul) de prezentare
Orice angajat, care face primii paşi în instituţia sau organizaţia în care lucrează ar
vrea să ştie unde a nimerit, cine sunt şefii, care sunt posibilităţile de promovare în carieră,
avantaje etc. De asemenea, ar dori să ştie care sunt valorile profesate de organizaţie, cu
alte cuvinte, care este cultura de organizaţie şi ce anume o caracterizează.
Broşurile (pliantele) de prezentare pot include următoarele elemente:
• o prefaţă de bun venit din partea preşedintelui sau a altei personalităţi din
conducerea organizaţiei;
• date referitoare la naşterea organizaţiei, misiuninea sa generală, valorile pe care
le profesează, explicarea siglei (Ce înseamnă organizaţia X);
• articole, produse, servicii furnizate de organizaţia respectivă (Ce produce
organizaţia X), toate "asezonate" cu fotografii, grafice, scheme etc.;