ECOMARKETINGUL - SPECIALIZARE A MARKETINGULUI SOCIAL “Pamântul este poluat nu pentru ca omul ar fi un animal deosebit de murdar si nici pentru ca specia umana ar fi prea numeroasa. Vina o are societatea umana - modul în care aceasta întelege sa obtina, sa repartizeze si sa foloseasca bogatiile pe care munca umana le extrage din bogatiile planetei” (Commoner, Barry - Cercul care se închide) 1.1 Aparitia si de zvoltarea marketingului social Trasaturile marketingului social Orice strategie de marketing vizeaza publicul (indivizi, grupuri de indivizi, asociatii, organizatii, clientii firmelor etc.) si, având în vedere acest considerent, obiectivul marketingului nu trebuie sa fie acela al maximizarii consumului ci al maximizarii calitatii vietii. Marketingul nu este o activitate rezervata, în exclusivitate, specialistilor. Tradus în termeni non - profit, marketingul este procesul care ajuta la transformarea unui produs valoros într-unul de care avem nevoie. De-a lungul timpului, la adresa marketingului s-au formulat o serie de critici de natura sociala, critici care vizeaza, în principal, urmatoarele domenii: impactul marketingului asupra consumatorilor individuali 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
ECOMARKETINGUL -
SPECIALIZARE A MARKETINGULUI SOCIAL
“Pamântul este poluat nu pentru ca omul ar fi un animal deosebit de murdar si nici pentru ca specia umana ar fi prea numeroasa. Vina o are societatea umana - modul în care aceasta întelege sa obtina, sa repartizeze si sa foloseasca bogatiile pe care munca umana le extrage din bogatiile planetei” (Commoner, Barry - Cercul care se închide)
1.1 Aparitia si de zvoltarea marketingului social
Trasaturile marketingului social
Orice strategie de marketing vizeaza publicul (indivizi, grupuri de
indivizi, asociatii, organizatii, clientii firmelor etc.) si, având în vedere acest
considerent, obiectivul marketingului nu trebuie sa fie acela al maximizarii
consumului ci al maximizarii calitatii vietii. Marketingul nu este o activitate
rezervata, în exclusivitate, specialistilor. Tradus în termeni non - profit,
marketingul este procesul care ajuta la transformarea unui produs valoros
într-unul de care avem nevoie.
De-a lungul timpului, la adresa marketingului s-au formulat o serie
de critici de natura sociala, critici care vizeaza, în principal, urmatoarele
domenii: impactul marketingului asupra consumatorilor individuali
1
Ecomarketing
(preturi mari, calitate necorespunzatoare a produselor, uzura morala
planificata, practici însela toare etc.); impactul marketingului asupra
societatii în ansamblu (false nevoi, poluare culturala); impactul
marketingului asupra altor firme (intrare pe piata, influentarea anumitor
evolutii)∗.
Marketingul social este acel domeniu al marketingului care studiaza
interdependentele dintre marketing si societate. Marketingul social vinde o
idee, un program, o orientare. Marketingul social mai este definit ca acea
ramura a marketingului preocupata de utilizarea cunostintelor, conceptelor
si tehnicilor menite sa evidentieze consecintele sociale ale politicilor,
deciziilor si actiunilor de marketing.
Marketingul social studiaza impactul marketingului comercial
asupra activitatii firmei, pe de o parte, cât si propriul impact asupra
societatii, în ansamblul acesteia. Marketingul social mai poate fi numit
si marketing de utilitate publica; este un tip de marketing care încearca
repartizarea profitului între membrii societatii.
Lasând la o parte avantajele evidente induse de “societatea de
consum” si încercând sa pre venim eventualele dezechilibre care pot apare în
prezent si care, în viitor pot afecta sanatatea oamenilor si a planetei, în
general, apare ca o necesitate recunoasterea suprematiei intereselor
consumatorilor, prezente si de perspectiva.
Consumul poate conduce, în anumite conditii, la degradarea
mediului înconjurator. Apare astfel o criza a constiintei ecologice a
publicului si o schimbare a atitudinii firmelor fata de strategiile clasice de
marketing. Evident, responsabilitatea firmelor fata de starea si evolutia
mediului înconjurator trebuie sa fie sustinuta de o politica globala si de o
legislatie corespunzatoare. Exista în prezent, pe plan mondial, numeroase
∗ Kotler, P., Managementul marketingului, Bucuresti, Editura Teora, 1997
Ecomarketingul –specializare a marketingului social
programe de educare a firmelor, de încurajare a sprijinirii si sponsorizarii
unor cauze sociale (unele dintre acestea, de exemplu, sunt finantate de
Banca Mondiala).
Optica de marketing social, asa cum o defineste profesorul american
Kotler, este o orientare de gestiune care recunoaste ca sarcina prioritara
studierea pietelor si satisfacerea nevoilor de consum de o maniera mai
eficienta decât concurenta astfel încât sa realizeze binele consumatorilor si
al colectivitatii. Optica de marketing social determina o “moralizare” a
actiunilor firmei.
Marketingul de orientare sociala (sau umana) este definit de
Peter Drucker astfel: “obiectivul activitatii de marketing este acela de a face
vânzarea de prisos. Scopul este de a-l cunoaste si a-l întelege atât de bine pe
client încât produsul sau serviciul sa se potriveasca cu nevoile sale si sa se
vânda singur”.
Marketingul social opereaza cu urmatoarele concepte :
• societate / bunastarea consumatorilor;
• consumatori / satisfacerea dorintelor;
• firma / profituri.
Marketingul social poate fi considerat o tehnica de gestiune a
schimbarii, a socializarii si “umanizarii”, o tehnica ce presupune design,
implementare, control si evaluare. Marketingul social ia nastere mai ales
atunci când problemele cu care se confrunta firma sau care sunt provocate
de aceasta devin vizibile pentru public. Preîntâmpinarea unei astfel de
situatii se poate realiza si printr-o mai mare accesibilitate a publicului, a
societatii în general, la informatiile vizând mediul economic.
Ecomarketing
Firmele care se orienteaza catre un marketing de tip social pun la
baza activitatii lor urmatoarele principii1:
• orientarea spre consumator;
• marketingul inovator;
• marketingul orientat spre valoare;
• marketingul misiunii sociale;
• marketingul social.
Marketingul social reprezinta un proces planificat ce vizeaza o
schimbare de un anumit tip. Alcatuit din aceleasi elemente ca si marketingul
trebuie sa se faca într-un circuit care sa nu se suprapuna cu circuitul
produselor de tip industrial.
Ambalarea reprezinta un aspect deosebit de important în cadrul
distributiei produselor ecologice. În literatura de specialitate, si nu numai, s-
a vorbit foarte frecvent în ultima vreme despre asa numita dimensiune
ecologica a ambalajului. Între multiplele motive care au determinat o
asemenea abordare, am putea aminti doar faptul ca ambalajele polueaza
mediul (abordând si numai din punct de vedere cantitativ acest aspect).
Produsele ecologice trebuiesc transportate în ambalaje care sa
împiedice orice posibila substituire a continutului. Aceste ambalaje contin,
de obicei, indicatii cu numele si adresa producatorului sau
transformatorului, numele produsului si indicatiile referitoare la modul de
productie ecologic.
Ecomixul de marketing
O posibila abordare a locului ambalajului în sistemul “produs - piata - mediu” ar putea fi sintetizata astfel:
ORGANIZATII ECOLOGICE Fundatii Cluburi Grupuri de interese Altele
PRODUS Servicii AMBALAJ Cercetare -dezvoltare
PIATA Producator Angros ist Detailist Industrie Consumator
POLUARE Deseu: Deseuri de productie, Deseuri de consum, Supraproductie, Deseuri de ambalare Contaminare : Emisii, Apa rezidu-ala, Poluare indirecta a solului Distrugere : Infrastructura, Zona industriala, Ruine, Exploatare, Zgomot
↓ ↑ ↓
Conservare Resurse Mediu energetic Pamânt Apa Aer
Sursa: Ristea, A., Purcarea, T., Tudose, C., Distributia marfurilor,
Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1996
Comercializarea produselor ecologice provenind din import va fi
supusa unor norme si controale foarte stricte. Examenele ce vor fi facute vor
viza, în principal, reglementarile privitoare la producerea lor, precum si
dispozitiile referitoare la control. Loturile importate vor fi însotite de un
certificat de control eliberat de organismul de control din tara de origine,
certificat care va da garantia respectarii tuturor normelor ecologice.
Transportul produselor ecologice provenind din import se va face într-un
ambalaj închis, care sa contina mentiuni referitoare la importator si la
elementele de identificare ale produsului în conformitate cu certificatul de
control care însoteste lotul respectiv.
Ecomarketing
Realizarea unei economii solide, la nivel international, presupune
înlaturarea restrictiilor legate de comertul international. Comertul cu
produse – materii prime si produse finite – a crescut de 11 ori din 1950 pâna
in 1994, atingând în 1994 o valoare de 3,5 bilioane dolari si depasind viteza
de extindere a productiei mondiale. De asemenea, se afla în crestere
comertul c u servicii.
Expansiunea comertului implica o serie de pericole, precum:
depozitarea de substante toxice; distrugerea unor paduri tropicale; crearea
unor “paradisuri” ale poluarii etc. Unul din principalele produse
comercializate pe piata mondiala, rezervele de combustibili fosili, implica
un pericol ecologic considerabil. În 1990, exporturile de energie, în
principal petrol, gaze, carbune si curent electric – au însumat 3.500 milioane
tone echivalent carbune, ceea ce reprezinta aproximativ 1/3 din energia
produsa în lumea întreaga.
Strategiile privind diminuarea costului ecologic al comertului
mondial vizeaza urmatoarele domenii:
Ø ridicarea barierelor tarifare, ca mecanism de control al ierarhiei
industriale mondiale. Tarile industriale impun tarife mari pentru
produsele prelucrate în scopul protejarii propriilor industrii
prelucratoare;
Ø diversificarea bazei industriale, care poate oferi mijloace de
îmbunatatire a protejarii mediului;
Ø adoptarea altor forme de comert, care nu sunt nocive din punct
de vedere ecologic si social. Miscarea “comertul echitabil”
încearca sa solutioneze problemele sociale cauzate de comert,
prin promovarea schimburilor cu produse realizate
Ecomixul de marketing
în conformitate cu respectarea unor cerinte sociale, cum ar fi:
conditii de lucru adecvate; preturi corecte pentru producatori etc.
Ø înfiintarea unor institutii care sa supravegheze aspectele
ecologice ale comertului cu cele mai cautate bunuri.
5.6 Ecopromovarea
Ecopromovarea poate fi definita ca o politica de comunicare
orientata spre cerinte le ecologice. Tendinta de crestere a constiintei
ecologice a consumatorilor trebuie preluata ofensiv si întarita prin activitati
de promovare si relatii publice. O politica de comunicare adecvata (din
punct de vedere ecologic) contribuie la crearea unei identitati a firmelor
compatibila cu principiile ecologice. În marketingul ecologic, promovarea
urmareste preluarea ofensiva a tendintei de crestere a constiintei ecologice a
consumatorului si întarirea ei prin masuri corespunzatoare. De asemenea, se
poate adauga faptul ca scepticismul fata de actiunile firmelor (în domeniul
protectiei mediului) este mare si realizarea unui profil “de responsabilitate
sociala” al firmei necesita cheltuieli mari si este un proces destul de dificil.
Un mod de a reduce scepticismul opiniei publice fata de comportamentul
ecologic al firmei este actiunea în comun a firmelor, prin cooperare, prin
informarea publicului etc.
Argumentele ecologice trebuie sa fie adevarate si sa existe
posibilitatea de a fi verificate obiectiv. Îmbunatatirea imaginii firmei este un
element cheie în strategia de ecomarketing.
Ecomarketing
Promovarea vizeaza îmbunatatirea propriei imagini în sensul
acceptarii competentei ecologice (a firmei sau a produsului) de catre
grupurile vizate. Argumentele ecologice si textele reclamelor trebuie sa
influenteze pozitiv gradul de cunoastere a produselor si imaginea firmei.
Promovarea este o componenta a solutionarii problemelor privind
protectia mediului. Argumentele ecologice trebuie sa fie adevarate si sa
existe posibilitatea de a fi verificate obiectiv.
Publicitatea în privinta efectelor negative asupra mediului ale
diverselor produse, efortul organizatiilor ecologice de a încuraja
consumatorii în gasirea unor cai de reducere a impactului propriilor lor
activitati si de influentare a atitudinii întregii populatii asupra protectiei
mediului, a crescut foarte multe în ultimii ani. Exista de asemenea grupuri
de presiune asupra industriei si guvernelor, care încearca sa le influenteze în
luarea unor decizii ferme în privinta protectiei mediului. Aceste grupuri
apartin, în special, organizatiilor ecologice neguverna -mentale. Mai mult
decât atât, sondajele au aratat ca majoritatea populatiei are sentimentul ca
prin schimbarea atitudinii fiecaruia fata de mediu pot influenta schimba rile
pozitive pentru acesta. Un exemplu în acest sens îl constituie decizia luata
de fabricantii de detergenti prin micsorarea cantitatii de fosfati.
Un sondaj de opinie facut în tarile UE arata câteva dintre reactiile
populatiei la gasirea unor solutii de îmbunatatire a protectiei mediului.
Sondajul arata, de asemenea, ca 70% dintre cei intervievati au raspuns
pozitiv în ceea ce priveste cumpararea în prezent sau pentru viitor a
produselor “prieteni ai mediului”, chiar daca acestea sunt mai scumpe decât
celelalte. Acest tip de presiune a consumatorului a demonstrat, prin
rezultatele obtinute, o proliferare a informatiei în privinta produselor
folosite. informatia clara si exacta reprezinta principalul instrument
Ecomixul de marketing
la îndemâna consumatorului pentru a lua la cunostinta posibilele reactii
negative asupra mediului ale produselor pe care le cumpara. Denumiri ca
“verde”, “prieteni ai mediului” si “prieteni ai ozonului” au fost atasate mai
multor produse si servicii. Din când în când, însa, acestor denumiri le sunt
atribuite întelesuri improprii. Fara informatii clare si precise asupra
caracteristicilor fiecarui produs, aceste denumiri pot crea confuzii si pot
duce în final la un sentiment de frustrare al consumatorului. Metodele au
drept scop impunerea unor standarde sau al unor coduri reglementate, asa
cum sunt cele din limbajul referitor la mediu. În tarile UE, produsele sunt
însotite de aceste etichete ecologice, care dau certitudinea consumatorului
asupra alegerii facute.
CONSUMUL DURABIL
Conceptul de consum durabil s-a format în strânsa legatura cu
evolutiile economice si ecologice. Dezvoltarea economica a statelor lumii
nu mai poate fi separata de consecintele activitatii umane asupra mediului.
La Conferinta ONU privind Mediul din anul 1972 s-a conturat conceptul de
dezvoltare durabila, definit mai târziu, odata cu formarea Comisiei
Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (1985). Dezvoltarea durabila este
definita ca acel tip de dezvoltare care îndeplineste necesitatile prezentului,
fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface
necesitatile lor 1. În deceniul 9 al secolului XX, dezvoltarea durabila a
reprezentat o preocupare majora a comunitatii internationale. În acest
context, se ridica, însa, si problema consumului durabil.
Consumul durabil nu implica în mod necesar o renuntare la
cantitate, ci mai degraba o schimbare a comportamentului consumatorului,
chiar daca, în anumite cazuri, volumul absolut al consumului este
primordial.
Tipurile de productie si de consum „non durabile” sunt principalele
cauze ale degradarii mediului. Ele agraveaza atât saracia, cât si inegalitatile
sociale. În Programul de Actiune 21, tarile dezvoltate s-au angajat sa ia
initiativa pentru a transpune în practica tipurile de consum durabil,
favorizând utilizarea optimala a resurselor si reducerea productiei de
deseuri.
1 Raportul Brundtland, ONU, 1985.
6
Ecomarketing
Nu doar productia agricola si industriala reprezinta cauze ale
degradarii mediului, ci si consumul, sau, mai bine spus, modul de consum.
În Programul Ecologic pentru Europa, care a fost adoptat în anul 1995 de
catre participantii la Conferinta Ministeriala „Un mediu pentru Europa”
(în scopul operationalizarii pe plan european a Programului de Actiune 21),
se încuraja evolutia necesara a modurilor de consum si a comportamentelor
individuale, prin eforturi de sensibilizare, reglementari tehnice si masuri
economice.
Chiar daca tarile Uniunii Europene formeaza un spatiu unitar,
reglementat prin politici comune, structura complexa a modurilor lor de
consum, pornind numai de la modelele diferite de consum, si maniera în
care evolueaza, nu sunt uniforme. Indiferent, însa, de diferente, tarile
membre examineaza prioritatile si strategiile în vederea transpunerii în
practica a unor tipuri de consum durabil în plan na tional, luând masuri
concrete în acest sens.
Pentru elaborarea si aplicarea politicii privind consumul durabil, este
nevoie de alegerea unor instrumente specifice si proiectarea unor
mecanisme de implementare a acestora. Guvernele tarilor membre ale UE
au adoptat o serie de instrumente politice si sociale.
Instrumentele politice:
• restrictii în domeniul proprietatii si utilizarii;
• proceduri de transformare a pietelor, tinând cont de problemele de
mediu;
• reducerea subventiilor în cazul afectarii mediului;
• fixarea preturilor.
Consumul durabil
Instrumentele sociale:
• etichetarea produselor;
• programe de educare si informare.
În paralel, puterile publice încearca sa gaseasca mijloacele
corespunzatoare în vederea sustinerii initiativelor locale. Entitatile locale
(orasele) reprezinta puncte de plecare deosebit de eficiente în scopul
realizarii consumului durabil, deoarece:
• orasele reprezinta puternice concentrari în materie de productie si
de consum si, în acelasi timp, sunt principalii responsabili ai
efectelor nocive asupra mediu lui;
• orasele ofera un cadrul institutional pentru actiunile locale,
adaptate diversitatii;
• orasele sunt aproape de cetateni si de întreprinderile locale.
Initiative
1 Protejarea durabilitatii în plan economic, social si al protectiei
mediului
A actiona asupra comportamentului consumatorului consti-tuie un
demers important si dificil de realizat, în cadrul unei strategii pe termen lung
având drept scop implementarea modurilor de consum durabil, în plan
economic, social si al protectiei mediului. Elaborarea si transpunerea în
practica a unor astfel de politici trebuie sa includa:
• reducerea efectelor nocive ale consumului asupra mediului;
• ameliorarea nivelului de trai, inclusiv a sanatatii si securitatii
generatiilor actuale;
• asigurarea bunastarii generatiilor viitoare;
• responsabilizarea si dinamizarea colectivitatilor locale.
Ecomarketing
Puterile publice, la diferite niveluri decizionale, ar trebui sa utilizeze
instrumente care sa permita incitarea unui numar cât mai mare de persoane
la adoptarea unui mod de viata care sa reduca la minim incidentele globale
asupra resurselor naturale si asupra mediului. Este deosebit de important sa
stim în ce masura putem determina ameliorarile necesare calitatii mediului
prin înlocuirea produselor si serviciilor consumate cu altele, mai eficiente si
mai putin poluante (modul de consum), mai degraba decât reducând
volumul lor (nivelul de consum). Oferind consumatorilor servicii, mai
curând decât produse, deseori este posibil sa reducem consumul de resurse.
Consumul redus de materii prime poate fi obtinut, de exemplu, prin
utilizarea unor produse fabricate din materiale reciclabile, cu o durata de
viata mare si având utilizari multiple.
2 Eforturi în vederea sensibilizarii si câstigarii partenerilor
Pentru implementarea consumului durabil este necesar un proces de
sensibilizare vizând evolutia graduala a administratiei, la toate nivelurile, a
locuitorilor, a sectorului privat si a mediului de afaceri. Toate interesele ar
trebui sa convearga catre un punct comun – consumul durabil – ceea ce
impune puternice restrictii vizând gestiunea si derularea procesului. Acest
parteneriat intersectorial este important în procesul de încurajare a
initiativelor locale, de o maniera eficienta si echitabila. Se impune
încurajarea comunicarii si schimburilor, între toate partile implicate.
Puterile publice, la nivel central si local, trebuie sa rezolve
problemele privind coerenta si fiabilitatea informatiilor vizând mediul si sa
permita publicului un acces facil la informatie. Educatia ecologica va ajuta
la sensibilizarea populatiei care, datorita faptului ca este consumatoare de
bunuri si servicii publice si private, va fi foarte exigenta în ceea ce priveste
solutiile de înlocuire, din perspectiva protectiei mediului.
Consumul durabil
Cunostintele privind mediul pot fi dobândite la scoala, prin
intermediul cursurilor de formare, în colectivitati, la locul de munca etc. Pot
fi concepute programe adaptate prioritatilor si nevoilor locale pentru a
stimula initiativele si eforturile colective în favoarea modurilor de consum
durabil.
Puterile publice, colaborând cu întreprinderile si cu ONG-urile, ar
trebui sa creeze conditii care sa permita familiilor sa actioneze eficient. La
toate nivelurile, ar trebui sa fie oferita cetatenilor si colectivitatilor, de o
maniera permanenta si siste-matica, posibilitatea de a interveni în scopul
reglarii diferentelor între diverse parti si de a învinge reticentele manifestate
în procesul trecerii de la un consum nondurabil la unul durabil.
Cel mai potrivit mijloc prin care poate fi schimbat comportamentul
este prezentarea avantajelor alternativelor posibile. Aceasta metoda este mai
eficienta decât mesajul transmis într -o maniera didactica. De exemplu, se
vorbeste tot mai des despre necesitatea existentei unor pubele diferentiate
pentru diferitele categorii de materiale ce intra în componenta gunoiului
menajer: aluminiu, plastic, sticla etc. În loc sa transmitem acest mesaj de o
maniera didactica, ar trebui evidentiate avantajele pe care le aduce aceasta
alternativa de colectare a gunoiului. Daca ar fi sa ne referim doar la posibili-
tatea reciclarii acestor materiale sau la faptul ca gunoiul menajer, colectat în
pungi diferite dupa tipul de material, înseamna curatenie, lipsa transmiterii
unor boli, lipsa sobolanilor, avem deja imaginata dimensiunea acestei
solutii.
3 Integrarea proceselor decizionale
În procesul de implementare a cerintelor consumului durabil, prin
transformarea punctelor de vedere traditionale privind consumul, este
nevoie de un cadru decizional integrat (integrarea activitatilor autoritatilor
Ecomarketing
centrale cu cele locale). Accentul nu se mai pune pe masurile curative, de
exemplu, reducerea poluarii sau remedierea efectelor sale, ci pe masurile de
anticipare si de prevenire. De asemenea, în loc sa gestionam mediul, ar
trebui sa gestionam protec tia mediului, pe plan:
• individual;
• colectiv;
• industrial;
• urban.
Integrarea modurilor de consum în strategiile de dezvoltare durabila
Dezvoltarea durabila si consumul durabil sunt concepte
interdependente, în sensul ca dezvoltarea durabila nu se poate realiza fara un
consum durabil, iar acesta nu poate fi operational decât într-un cadru bine
definit de instrumente si mecanisme specifice dezvoltarii durabile. În scopul
eficientizarii si credibilizarii masurilor vizând consumul durabil, toate
politicile puterilor publice, indiferent de nivel, trebuie sa fie compatibile si
sa corespunda cadrului de manifestare a dezvoltarii durabile.
În procesul de elaborare a strategiilor nationale corespun-zatoare
modurilor de consum durabil, se impun masuri de sustinere a initiativelor
locale. Este vorba, în principal, despre:
I. Elaborarea de politici, metode si directive în diferite domenii:
• planificarea utilizarii solurilor, decizie care are influente asupra
locurilor în care oamenii traiesc, muncesc, efectueaza
cumparaturile si îsi petrec timpul liber si, în consecinta, modifica
modul de consum, în particular modalitatile de transport;
• investitiile publice si reglementarile în domeniul locuintelor,
energiei, transportului, gestiunii apei si deseurilor, si alte proiecte
fondate pe principiul durabilitatii;
Consumul durabil
• procedurile de reorganizare si de amenajare a pietelor, tinând cont
de criterii de protectie a mediului;
• evaluarea impactului dezvoltarii urbane si a planurilor,
programelor si proiectelor sectoriale asupra mediului, tinâ nd cont,
în particular, de “capacitatea limitata” de suport a zonelor urbane;
• servicii municipale durabile;
• turism, sport si activitati de petrecere a timpului liber durabile;
• participarea publicului la încheierea de acorduri de parteneriat.
II. Informatiile vizând, în principal, efectele produselor si serviciilor
asupra sanatatii umane si asupra mediului sa fie mai accesibile, mai
complete si mai fiabile.
III. Necesitatea efectuarii unor cercetari asupra comporta-mentului
consumatorilor si a factorilor care îl determina.
IV. Integrarea notiunilor de consum durabil (ecospatiu, bagaj
ecologic, amprenta ecologica etc.), în sistemul educational.
V. Sprijinirea programelor, difuzate prin presa sau pe alte cai, vizând
aspecte practice ale consumului durabil.
În scopul încurajarii initiativelor locale în favoarea modurilor de
consum durabil, municipalitatile se pot constitui într-un partener activ. Pot fi
abordate, în acest sens, urmatoarele probleme:
• repartizarea spatiala a activitatilor urbane în scopul reducerii
consumului de energie, apa si sol si prevenirea efectelor nocive
asupra mediului, fara a limita actiunile economice;
• obiective economice si sociale (de exemplu, crearea de locuri de
munca);
Ecomarketing
• campanii de informare în scopul ajutarii tuturor componentilor
colectivitatii în schimbarea modului de viata, tinând seama de
nevoile specifice (barbati, femei, grupe de vârsta, comunitati
etnice si religioase);
• participarea publicului si încheierea de parteneriate.
Pentru a permite si a facilita implementarea consumului durabil, sunt
necesare conditii spatiale, de exemplu, conceptul de spatiu liber, amenajarea
peisajelor, amenajarea urbana, planifi-carea circulatiei si amenajarea
spatiului.
Amenajarea spatiului ar trebui sa vizeze realizarea unei structuri de
habitat perfect adaptata si un cadru de viata agreabil (apropierea locului de
munca de domiciliu, a spatiilor comerciale, a scolilor etc.).
În afara elementelor traditionale considerate (structura urbana, retea,
organizarea circulatiei etc.), relatia între zonele construite si caracterul
naturii locale, pe de o parte, si incidentele asupra mediului si aspectele
estetice, pe de alta parte, ar trebui sa faca obiectul unei abordari în cadrul
elaborarii schemelor de amenajare teritoriala.
Amenajarea oraselor ar trebui sa permita ameliorarea comunicarii si
schimburilor sociale si facilitarea integrarii functiilor:
• comerciale,
• institutionale si
• rezidentiale.
Actiunile trebuie concepute astfel încât colectivitatea sa-si poata oferi
(ea însasi), o gama larga de locuri de munca în întreprinderi locale, servicii
municipale, scoli, institutii si zone de activitati, realizându-se astfel:
• regruparea (optimala) a zonelor de resedinta si de lucru,
respectând principiul apropierii în spatiu;
Consumul durabil
• întarirea coeziunii sociale;
• întretine rea si conservarea patrimoniului cultural si arhitectural;
• ameliorarea infrastructurilor (scoli, magazine pentru comert
cotidian) si crearea unor locuri de întâlnire, mai ales pentru
petrecerea timpului liber;
• ameliorarea gestiunii circulatiei: de exemplu, limitarea de viteza
si reglementarea circulatiei, dezvoltarea infrastructurii de
transport în comun, reducerea poluarii aerului si zgomotului etc.;
• crearea unei retele de culoare “verzi”, protejarea peisajelor
naturale etc.
4 Sustinerea economiei si a ocuparii fortei de munca pe plan local
Politicile de amenajare si politicile economice si sociale trebuie sa
fie coordonate în cursul elaborarii si realizarii planurilor de dezvoltare
locala. Pentru a realiza un consum durabil, ar trebui examinate posibilitatile
de sustinere a retelelor locale de aprovizionare, ceea ce ar necesita:
• materializarea unor sisteme de productie în ciclu închis în regiune
(productie - comercializare - consum - utilizarea si reciclarea
deseurilor);
• utilizarea resurselor si a potentialului regional (conditii naturale,
experienta);
• încurajarea crearii unor întreprinderi pe plan local, în special în
sectorul comertului de detail si al serviciilor;
• ameliorarea conditiilor economice si sociale în zona.
Pe de alta parte, cererea de produse disponibile în apropiere poate
reduce sensibil distantele de transport (transportul materiilor prime,
produselor semifinite si produsele finite). Posibilitatea efectuarii de
cumparaturi în propriul cartier reduce nevoile de transport.
Ecomarketing
Descentralizarea ocupa rii fortei de munca (prin întarirea economiei
regionale) permite reducerea deplasarilor pendulare efectuate zi de zi pentru
a merge la locul de munca în centrele populate.
Agricultura, parte integranta a economiei locale, poate fi relansata
printr-o schimbare a comportamentului în materie de consum. Vânzarea
produselor agricole la locul lor de producere întareste functiunea de
aprovizionare a agriculturii. Contactele directe între producatori si
consumatori favorizeaza trecerea de la agricultura conventionala la
agricultura ecologica.
Pe de alta parte, pentru distante scurte, ambalajul poate fi redus si
procedurile de stocare si conservare partial reduse. Toate acestea ar putea
contribui la ameliorarea calitatii produse-lor alimentare, la evitarea
producerii unei cantitati mari de deseuri si la economisirea energiei si a
materiilor prime.
Stimularea agriculturii prin cresterea cererii regionale poate
contribui la mentinerea si la crearea de locuri de munca în întreprinderi
agricole. Astfel, pot fi deschise noi perspective întreprinderilor care, în
zonele rurale, au probleme privind rentabilitatea si au venituri scazute
datorita utilizarii unei forte de munca numeroase (de exemplu, comertul cu
amanuntul cu produse alimentare).
Recurgerea la instrumente economice si mecanisme de finantare
1. Aplicarea principiilor “poluant-platitor” si “utilizator-platitor” ar
încuraja internalizarea costurilor de protectie a mediului, adica luarea lor în
considerare în pretul produselor si serviciilor si ar influenta comportamentul
consumatorilor. Internalizarea costurilor ar trebui, de asemenea, sa permita
acope -rirea integrala a costurilor serviciilor de protectie a mediului, mai ales
Consumul durabil
pentru serviciile de aprovizionare cu apa, tratamentul apelor uzate,
colectarea, reciclarea si arderea deseurilor etc.
2. Este necesara dezvoltarea capacitatii administratiilor locale de a
finanta activitati care încurajeaza consumul durabil, mai ales în tarile în
tranzitie. În scopul definirii, evaluarii si prezentarii unui ansamblu de
propuneri de investitii viabile din punct de vedere comercial, ar trebui pus în
aplicare, de preferinta la nivel national, un mecanism propriu de accelerare a
transferului de “savoir-faire” la nivele inferioare. Prin schimbul de
informatii între autoritatile locale si prin furnizarea unei asistente tehnice de
catre autoritatile nationale, acestea, împreuna cu organismele de protectie a
mediului si cu parteneri din exterior (institutii de finantare internationale) ar
ajuta la dezvoltarea competentelor la nivel local.
3. Reexaminarea mecanismelor de finantare si gasirea de noi surse
de finantare (originale) sunt cerinte ale implementarii consumului durabil.
Finantarea are scopul sustinerii initiativelor locale ale grupurilor de cetateni,
ONG-urilor si întreprinderilor mici si mijlocii în favoarea consumului
durabil. Trebuie luate în considerare urmatoarele prioritati:
• înfiintarea unor comitete de initiativa în cadrul colectivitatilor
locale;
• largirea ariei de utilizare a fondurilor locale de dezvoltare si a
fondurilor locale specifice, destinate protectiei mediului, sau
crearea de noi fonduri, la nivel local;
• implementarea unor taxe turistice locale (taxe pentru utilizarea
strandurilor sau a terenurilor de camping, taxe pentru acces pe
munte, taxe la intrarea sau la traversarea unor zone protejate) si a
unor impozite asupra activitati-lor comerciale în sectoarele
turistice.
Ecomarketing
Pentru început, fondurile provenite din surse obisnuite sau
neconventionale pot servi, între altele, pentru:
• construirea unor cladiri, consumând mai putina energie si apa (de
exemplu, poate fi utilizata apa în cascada, echipamente de
recuperare a caldurii etc.);
• utilizarea surselor de energie durabila (energia eoliana, solara,
biogazul etc.);
• renovarea, într-o maniera ecologic rationala, a zonelor urbane
degradate;
• utilizarea unor servicii locale care au o incidenta redusa asupra
mediului (de exemplu, pentru decorare, reparare, curatenie etc.);
• amenajarea de spatii pentru petrecerea timpului liber, care sa faca
zonele rezidentiale mai agreabile;
• vânzarea, la preturi scazute, a unor terenuri pentru proiecte
vizând consumul durabil;
• încurajarea utilizarii mijloacelor de transport ecologice.
Constructiile (cladirile) noi trebuie concepute astfel încât întretinerea
lor sa nu fie o “povara” în viitor. De asemenea, pentru a reduce consumul
nondurabil, ar trebui generalizata utilizarea aparatelor si dispozitive lor de
masura la fiecare apartament si aplicarea unor tarife eficiente.
Rezultatul consumului uman îl reprezinta, printre altele, ambalajele
ce ramân dupa utilizarea produsului. În acest context, consumul durabil
capata valente noi. S-a constatat ca mai mult de 40% din gunoiul menajer si
50% din volum îl constituie ambalajele. Acestea ridica tot mai multe
probleme ecologice si economice. Pe de o parte, ambalajele detin o functie
Consumul durabil
de protejare a produselor în timpul transportului si al depozitarii în magazin,
pe de alta parte, ele ridica numeroase probleme de depozitare în mediu,
atunci când nu mai sunt utile.
Alaturi de functia de protejare a produsului împotriva prafului,
microorganismelor, umiditatii, luminii etc., ambalajul are si o functie de
informare a consumatorului asupra caracteristicilor produsului, modul de
utilizare sau de conservare.
Odata ajuns la consumatorul final, ambalajul de vine inutil si trebuie
• respingerea produselor supraambalate: produsele continând în mai
multe ambalaje, sau produsele prezenta te în ambalaje prea mari
Ecomarketing
sau prea luxoase. Putem regasi, de exemplu, pasta de dinti doar în
tubul aferent, fara ambalajul de carton suplimentar;
• alegerea unui cos sau a unei sacose pentru a transporta
cumparaturile si respingerea plaselor din plastic de unica
folosinta;
• alegerea produselor concentrate;
• adaptarea cumparaturilor noastre la nevoi: 6 iaurturi mici de 125 g
echivaleaza cu o cutie de iaurt de 750 g;
• alegerea unor ambalaje reutilizabile;
• pentru bauturi, preferarea vaselor de depozitare (PET si sticla) sau
reciclabile (PET);
• trierea deseurilor, pe categorii: sticla, hârtie, carton, otel,
aluminiu, plastic;
• alegerea ambalajelor pentru care exista filiere reciclabile.
Ambalajele din material plastic
Tipurile de materiale plastice utilizate în confectionarea ambalajelor
sunt:
• polietilena , care reprezinta 58% din ambalajele de plastic, se
regaseste sub doua forme: polietilena cu densitate ridicata,
întâlnita în cazul ambalajelor pentru detergenti, cosmetice etc.; si
polietilena cu densitate scazuta, întâlnita în cazul conservelor,
sticlelor cu apa, borcanelor cu iaurt, cutiilor cu detergent, saci de
plastic menajer, recipiente suple pentru industria farmaceutica
etc.;
• PET-ul, care reprezinta 3,5% din ambalajele din plastic, o
regasim sub forma de sticle pentru apa minerala, vin, bere, ulei,
otet si bauturi racoritoare, platouri, cutii;
Consumul durabil
• policlorura de vinil, care reprezinta 0,5% din ambalajele din
plastic, o regasim în suporturile din cutiile de biscuiti, cutiile
pentru oua;
• polipropilena, care reprezinta 8% din ambalaje, este utilizata
pentru conditionarea produselor grase, produselor lactate (iaurt,
unt), margarinei, produselor de mezelarie, recipiente pentr u
semipreparate ce pot fi încalzite la cuptoarele cu microunde etc.;
• polistirenul, care reprezinta 14% din ambalajele din plastic, îl
regasim sub forma ambalajelor pentru produsele lactate,
capacelor, paharelor, izolatoarelor termice, în general ambalaje
care protejeaza obiectele si alimentele fragile.
Conform statisticilor, în statele Europei Occidentale, o persoana
arunca 25 kg de deseuri de material plastic pe an. Mai putin de 1% din
aceste deseuri sunt reciclate, restul ridica mari probleme cu depozitarea în
mediu. Nici incinerarea lor nu este o solutie, deoarece ridica probleme de
poluare a aerului. Este necesar, deci, un efort, la nivel de consumator, de a
consimti integrarea deseurilor din plastic într-o filiera de reciclare, care ar
reduce energia si materiile prime necesare obtinerii acestor ambalaje si ar
diminua cantitatea de deseuri si a pretul de eliminare a acestora. Este
importanta informarea consumatorului în legatura cu diferentele ce exista
între aceste tipuri de ambalaj, în procesul de trie re a acestora pe categorii.
Cea mai simpla modalitate de a recunoaste un ambalaj care apartine
uneia sau alteia dintre categorii, este de a citi pe ambalaj codul de
recunoastere. Codul american, numit SPI coding sistem, este compus din
trei sageti dispuse sub forma unui triunghi, în centrul caruia exista o cifra.
Ecomarketing
Câteodata, apare si numele plasticului înscris sub triunghi. Cifrele au
urmatoarea semnificatie:
• 1 - PET;
• 2 - polietilena hd (high density)
• 3 - policlorura de vinil;
• 4 - polietilena ld (low density)
• 5 - polipropilena;
• 6 - polistirenul;
• 7 - alt tip de plastic.
Exemplu: Polietilena ld
Densitatea materialelor plastice difera, ceea ce permite diferentierea
si recunoasterea lor. În urma unui mic experiment ce consta în introducerea
materialelor plastice în apa, se poate observa ca polipropilena si polietilena
plutesc, deoarece au o densitate inferioara, iar celelalte se ridica la suprafata
apei, pe masura ce se adauga sare în apa, în urmatoarea ordine: polistirenul,
policlorura de vinil si PET-ul.
Ambalajele din aluminiu
Aluminiul este pe locul doi, dupa siliciu, în topul celor mai utilizate
metale, la nivel mondial. El este utilizat în acele ramuri în care greutatea
este un obstacol (în aeronautica), în domeniul alimentar: cutia de 0,33 l este
exemplul cel mai caracteristic, dar îl regasim si la cutiile de conserve,
capsule, foi protectoare etc.
Impactul aluminiului asupra mediului se observa la diferite niveluri,
mai ales la cel al productiei. Aluminiul se extrage din bauxita, exploatarea
acestui minereu având implicatii ecologice legate de despaduriri si de
distrugerea ecosistemelor si a peisajelor. Aluminiul se extrage din bauxita
Consumul durabil
sub forma de alumina care trece printr-un proces de hidroliza, operatie ce
consuma foarte multa energie. Producerea aluminiului afecteaza mediul:
producerea unei tone de aluminiu implica 4 tone de deseuri de noroi rosu,
nefast datorita pH -ului bazic, vapori de fluor foarte oxidanti, care ataca
vegetatia si impurifica apele. Bilantul ecologic negativ implica rezervarea
aluminiului doar pentru utilizarile permanente (piese pentru industria
aeronautica, piese pentru biciclete) si evitarea utilizarii efemere.
Consumul durabil presupune reducerea utilizarii ambalajelor din
aluminiu, prin:
• evitarea utilizarii capsulelor de 0,33 l pentru bauturi;
• alegerea, pentru picnicuri, unor bauturi în vase de capacitate mai
mare (de 1, 2 sau 3 litri daca familia este mai mare);
• alegerea, în calatorii, a sticlelor din material plastic reciclabil
(PET);
• înlocuirea foliei de aluminiu, periculoasa pentru sanatate, cu cutii
durabile, care protejeaza sandwichurile de socuri mecanice;
• în frigider, putem folosi recipiente închise ermetic;
• înlocuirea foliei de aluminiu cu hârtie alimentara;
• utilizarea caserolelor de otel inoxidabil sau de email în lo cul celor
de aluminiu.
Reciclarea aluminiului
Ambalajele de aluminiu pot fi reciclate, prin colectarea selectiva a
deseurilor menajere si introducerea lor în procesul de reobtinere a
aluminiului, proces ce presupune un consum de energie mult mai mic decât
la producerea initiala a acestuia (doar 5-10% din cantitatea initiala de
energie se consuma la obtinerea aluminiului). Reciclarea economiseste
materiile prime si reduce efectele negative de mediu.
Ecomarketing
Ambalaje pentru bauturi
Consumul durabil necesita o schimba re a atitudinii consumatorului
în momentul cumpararii. Pretul si calitatea sunt caracteristicile esentiale ale
produselor care determina decizia de cumparare. Ambalajului i se acorda o
importanta redusa. Noul model de consum durabil presupune luarea în
considerare a acestui accesoriu care reprezinta 40% din deseurile menajere,
si anume 20% reprezinta cartonul si hârtia, 8% plasticul, 7% sticla si 5%
metalul.
Cantitatile de deseuri nu înceteaza sa creasca. Platim din ce în ce mai
mult pentru eliminarea lor. Totusi, putem actiona, luând în considerare:
• produsele neambalate (ambalajul cel mai ecologic este cel care nu
exista);
• evitarea portionarii produselor în cantitati mici, fiecare ambalate
individual;
• reutilizarea ambalajelor.
Tipuri de ambalaje “mai ecologice” pentru diferite categorii de
produse
LAPTE Sticlele din polietilena translucida sunt cele mai ecologice.
Acestea, însa, au disparut de pe piata deoarece, nefiind opace, nu protejeaza
laptele împotriva degradarii datorita luminii. Mai viabile sunt recipientele
din sticla si din plastic, opace. Se cuvine sa remarcam faptul ca, cutiile tetra -
pack sunt ambalaje mai putin ecologice decât cele din polistiren opac.
APA PLATA Recipientele din sticla reutilizabile si cele din plastic
sunt cele mai utilizate. Cercetarile stiintifice sunt orientate catre obtinerea
unor sticle reutilizabile.
BEREA Recipientele din sticla, reutilizabile, sunt mult mai
raspândite decât cele din aluminiu.
Consumul durabil
BAUTURI RACORITOARE Cele mai utilizate recipiente sunt
sticlele din PET. De remarcat ca pentru capacitatile mari (de 1,5 – 2 litri)
este preferat recipientul din PET reutilizabil, iar pentru cantitatile mici (0,33
sau 0,5 litri) cel din sticla.
Marketingul verde. Punctul verde
Pe pietele europene se gasesc, din ce în ce mai des, produse care au
pe ambalaj un punct verde. Deseori confundat cu semnul de reciclare,
punctul verde nu are nici o semnificatie ecologica a produsului sau a
ambalajului, nici nu garanteaza ca ambalajul va fi reciclat sau colectat
separat. Punctul verde de pe ambalaj semnifica obligatia producatorului,
care lanseaza pe piata produsul respectiv, de a contribui la finantarea
sistemului de colectare selectionata si de triere a ambalajelor, în vederea
reciclarii acestora.
APLICAREA PRINCIPIILOR ECOMARKETINGULUI
ÎN DIVERSE ACTIVITATI ECONOMICE
“Multe dintre problemele noastre imediate decurg din încercarea de a atinge scopuri economice, fara a ne preocupa de celelalte parti ale ecosistemului. Daca am fi tinut seama din timp de posibilitatea unei strâmtorari energetice, daca am fi încercat sa prevedem impactul anumitor tehnologii asupra mediului ambiant, daca ne-am fi gândit cum submineaza economia bunastarii viata familiala si organizarea comunitara, poate ca nu am fi ajuns în capcana de acum”
(Toffler, Alvin, Eco-spasm, Editura Antet, Oradea, 1996).
Protectia mediului ambiant reprezinta, în prezent, o conditie
esentiala pentru desfasurarea în bune conditii a oricarei activitati economice.
Marketingul si ecologia se constituie în doua domenii între care se stabilesc
multiple relatii si conexiuni.
Ecologia si marketingul sunt domenii care se interfereaza pe
multiple planuri, deoarece ambele pornesc de la ideea ca, în desfasurarea
oricarei activitati economice trebuie acordata atentia cuvenita, pe de o parte
sporirii cantitatii si calitatii produselor si serviciilor în conditii de
solvabilitate pentru indivizi, colectivitati, firme etc., iar pe de alta parte
protectiei mediului ambiant. Desigur, exista cazuri în care, din dorinta
realizarii unui profit maxim se neglijeaza aspectele sociale, aspectele privind
protectia mediului ambiant.
Poluarea poate avea loc în diferite etape ale ciclului economic,
pornind de la extragerea resurselor materiale, prelucrarea, distributia
7
Ecomarketing
sau consumul lor, cu mari diferentieri pe ramuri economice sau pe faze ale
productiei sau circulatiei. Unele ramuri sunt considerate poluante, altele
nepoluante; la acelasi produs tehnologiile sunt foarte diferite din punctul de
vedere al gradului de poluare. În mod asemanator se pune problema
diferentierilor si în logistica de distributie a diferitelor produse sau servicii.
Cererea de bunuri si servicii ecologice este în permanenta crestere în
perioada actuala. Aceasta cerere conditioneaza comportamentul
consumatorilor si al industriilor, îsi exercita influenta si asupra cadrului
legislativ.
În vederea prevenirii poluarii si protejarii mediului ambiant, sub
presiunea asociatiilor ecologiste si legislatiei privind protectia
consumatorilor, cresc investitiile facute în ramurile productive ale
economiei(industrie, agricultura, transporturi etc.) a caror eficienta este de
dorit sa fie maxima.
În acest context marketingul ofera un vast câmp de actiune prin
adaptarea si aplicarea la specificul actiunilor ecologiste a principiilor,
metodelor si tehnicilor sale specifice, prin gestiona-rea rationala a actiunilor
ecologice, optimizând raportul dintre eforturile facute si rezultatele obtinute,
dintre care unele mai greu de cuantificat, ceea ce plaseaza actiunile cu
prioritate în marketingul social, domeniu vast din care face parte si
marketingul ecologic (ecomarketingul).
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
7.1 Ecomarketigul în industrie
Dezvoltarea stiintei si tehnicii a atras cu sine si aparitia fenomenelor
de degradare a mediului înconjurator. Omul modern a preferat ruperea
echilibrului om-natura în favoarea unei dezvoltari rapide si de multe ori
anacronice a societatii, fara a lua în calcul si reversul “medaliei”. Progresul
tehnic si tehnologic ultrarapid a avut ca efect degradarea mediului în care
traim. Mentinerea actualului ritm de dezvoltare a societatii, fara a lua în
calcul si mediul ca sistem, va duce cu siguranta la dezechilibre naturale
majore, punând în pericol, în ultima instanta, chiar existenta speciei umane,
a planete i în general.
Începând cu a doua jumatate a secolului nostru, omul a devenit din
ce în ce mai constient de necesitatea adoptarii unor masuri de protectie si
conservare a mediului, luând astfel nastere o serie de tratate, conventii
internationale, menite sa reglementeze problemele legate de poluarea
mediului înconjurator. Conjunctura economica actuala nu favorizeaza
includerea protectiei mediului printre criteriile pe baza carora se
fundamenteaza strategia dezvoltarii economice a României.
În procesul de supravietuire economica a unitatilor industriale,
cheltuielile suplimentare destinate protectiei mediului sunt greu de suportat,
ele regasindu-se în pretul produselor finite si fiind preluate de societate.
Structura actuala de productie nu poate fi rapid adaptata la standardele
occidentale de protectie a mediului.
Statele din Europa de Est si cele ale fostei Uniuni Sovietice sunt
responsabile pentru 26% din emisiile totale de dioxid de carbon (gazul cel
mai important care produce efectul de sera) si 17% din hidrocarburile
clorofluorurate (CFC) care sunt responsabile de subtierea stratului de ozon.
Ecomarketing
Problematica analizei riscurilor ecologice legate de activitatea
industriala a reprezentat multa vreme o chestiune facultativa, tratata în mod
diferentiat de catre factorii decizionali responsabili de poluarea mediului
înconjurator. Accidentele industriale grave produse în ultimii ani au condus
la cresterea fireasca a interesului opiniei publice privind chestiunea
riscurilor ecologice.
Piata ofera avantajul încurajarii folosirii eficiente a energiei si a
resurselor, ea a esuat însa în luarea în considerare a costurilor ecologice. În
ansamblu, costurile poluarii generate de procesele industriale sunt suportate
de societate, în ansamblul sau (mai putin de consumator sau producator).
Între mediul înconjurator si economie exista o legatura extrem de
strânsa. În conditiile actuale, pentru ca România sa evolueze, problema
mediului înconjurator trebuie inclusa, ca parte integranta, în toate reformele
si politicile din domeniul economic si social1.
Mentinerea sistemului subventiilor, o concurenta înca în faza de
formare si dezvoltare sunt conditii care nu impun stimularea conservarii
energiei, apei sau a materiilor prime de orice fel. Ineficienta în utilizarea
energiei reprezinta una din problemele sensibile ale perioadei actuale, alaturi
de poluarea aerului, emisiile de dioxid de carbon etc.
În România, ramuri cum ar fi chimia sau metalurgia necesita
modernizarea echipamentelor si o schimbare privind sistemul economic al
serviciilor nepoluante. Controlul poluarii se afla abia la început de drum.
Lipsa unor resurse financiare determina lipsuri în acest domeniu. În situatia
în care poluarea nu este supravegheata, factorii de degradare actioneaza
1 William Booth, expert international Private Agencies Collaboratinng Together (PACT),
An International Consortium S.U.A., Conferinta Cooperarea în problemele mediului înconjurator în România
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
permanent, producând niveluri ridicate de poluare, deseuri toxice etc.
Necesitatea obtinerii profitului va conduce la încurajarea folosirii
eficiente a energiei si a reducerii cantitatii de deseuri. Investitiile directe în
domeniul controlului poluarii si depoluarii ofera evidente avantaje
economice. De exemplu, în S.U.A., industria de control asupra poluarii
angajeaza aproximativ 3 milioane de oameni si genereaza un venit anual de
98 miliarde $.
Depoluarea este costisitoare; pretul inactiunii este însa si mai mare.
Pagubele produse de poluare în sanatate, agricultura, silvicultura si
constructii reprezinta aproximativ 5-10% din PIB. Rezulta astfel ca
depoluarea si controlul poluarii sunt conditii primare ale relansarii
economice (si nu un obstacol).
România poate utiliza experienta Occidentului si aplica doar acele
politici, strategii si instrumente care s-au dovedit eficiente. În domeniul
industrial, experienta arata ca eliminarea poluarii din procesele industriale
este mai avantajoasa (din punct de vedere al mediului înconjurator cât si din
punct de vedere economic) decât combaterea poluarii “la capatul conductei”
sau “la cosul de fum”.
Compania “3M” (S.U.A.) a redus la jumatate cantitatea de deseuri
într-o perioada de 15 ani, economisind aproape 300 miliarde $. Programul
de reducere a cantitatii de deseuri previne producerea anuala a 100000 t aer
poluat, 275000 t deseuri solide si namoluri si mai mult de 1,5 miliarde
galoane ape reziduale.
Din punctul de vedere al tehnologiei utilizate, intereseaza în
formularea strategiilor urmatoarele as pecte:
Ø raportul dintre consumurile de resurse si cantitatile de emisii si
deseuri produse;
Ecomarketing
Ø nivelul consumurilor în raport cu tehnologia cea mai putin
poluanta;
Ø posibilitatile de reducere a consumurilor.
Tehnologiile “curate” presupun:
• reducerea utilizarii substantelor periculoase;
• un mediu de lucru mai bun;
• reducerea productiei de deseuri;
• poluare mai redusa;
• reducerea consumului de combustibili fosili si a altor resurse
materiale.
Se diminueaza astfel consumul de resurse, impactul asupra sanatatii
oamenilor si asupra mediului.
7.2 Ecomarketingul în agricultura
Ecomarketingul agricol a aparut ca una din ramurile marketingului,
mai precis a marketingului social, care, dupa unii autori, îsi propune
antrenarea comunitatii mondiale în efortul general de oprire a degradarii
planetei. Ca urmare a vastitatii problematicii ecologiei si marketingului, a
interferentelor si influentelor reciproce dintre acestea, ecomarketingul în
agricultura se refera la o multitudine de domenii de activitate, între care
putem enumera:
Ø protejarea solului, apelor si aerului, împotriva poluarii si
degradarii;
Ø refacerea solului, apelor si aerului, acolo unde au avut de suferit;
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
Ø cercetarea si introducerea în productia agricola si în industria
alimentara a bioindustriilor, a biotehnologiilor si a tehnologiilor ecologice
(regenerabile, alternative, organice etc.);
Ø colectarea si utilizarea pentru hrana omului si animalelor într-o
proportie cât mai mare a tuturor produselor comestibile furnizate aproape
gratuit de catre natura (fructe de padure, vânat, produse alimentare oferite de
ape etc.);
Ø colectarea si utilizarea pe scara larga a plantelor medicinale, care
în tara noastra se gasesc în cantitati mari si caracterizate printr -un procent
mai mic de poluare decât în alte tari deosebit de apreciate pentru industria
farmaceutica si pentru tratament naturist;
Ø colectarea si reciclarea deseurilor si produselor secundare
provenite din agricultura, industria alimentara sau din consum;
Ø înfrumusetarea mediului ambiant prin floricultura, arhitectura
peisagera, cresterea pasarilor si animalelor de apartament;
Ø agroturism;
Ø prevenirea comercializarii unor produse agroalimentare infestate
sau nocive pentru sanatatea omului si mediului.
În tara noastra exista posibilitati pentru practicarea unei agriculturi
ecologice, ca urmare a conditiilor naturale favorabile de care dispunem: o
suprafata mare ocupata cu pasuni si fânete naturale; utilizarea unei cantitati
de îngrasaminte, pesticide si erbicide mult mai mici decât în alte tari; un
grad mai redus de poluare a solului si apei în comparatie cu alte tari;
existenta unei zone care nu a fost colectivizata (si, în consecinta, în zona
respectiva agricultura practicata a fost una mai putin industriala decât în
zonele colectivizate) etc.
Ecomarketing
În ultimii ani se manifesta, în rândurile consumatorilor, un interes
din ce în ce mai mare pentru produsele agricole si alimentare de calitate. În
categoria produselor “de calitate” pot fi incluse si produsele rezultate în
urma practicarii unui tip de agricultura denumit “agricultura ecologica”.
Utilizarea intensiva în sectorul agricol a unor cantitati sporite de
substante chimice, atât pentru fertilizare cât si pentru tratarea culturilor, a
condus la aparitia si manifestarea pe piata a unei cereri pentru produse
“curate”, din partea unui numar din ce în ce mai mare de consumatori.
Acest tip de cerere se înscrie într-o miscare mai ampla si mai de durata, în
directia conservarii si protejarii mediului, care se manifesta, evident, si în
agricultura.
Agricultura ecologica reprezinta o posibila solutie la urmatoarele
doua probleme: pe de o parte satisfacerea cererii pentru produse naturale,
obtinute prin metode care nu presupun folosirea substantelor chimice, iar pe
de alta parte diversificarea sectorului agricol, în contextul general al
protectiei mediului.
Bazata pe sisteme de productie agricole durabile, agricultura
ecologica vizeaza asigurarea producerii de produse agricole în cadrul
exploatatiilor agricole prin reducerea intrarilor, în mod deosebit a
pesticidelor si a îngrasamintelor chimice. Prezervând diversitatea biologica
si utilizând specii adaptate mediului în care vor fi cultivate, specii rezistente
la atacurile bolilor si daunatorilor, agricultura ecologica asigura mentinerea
unui capital genetic important pentru perioada urmatoare, oferind în acelasi
timp consumatorilor produse agricole variate.
Agricultura ecologica încurajeaza integrarea unor activitati
complementare în cadrul exploatatiei agricole; favorizeaza sistemele de
policultura – interesante atât din perspectiva protectiei mediului cât
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
si a conservarii peisajului. Restrictiile în ceea ce priveste fertilizarea si
utilizarea de substante fitosanitare garanteaza obtinerea unor produse
sanatoase si, în acelasi timp, elimina riscul contaminarii mediului, fie la
nivelul solului, fie la cel al pânzei freatice.
La nivel macroeconomic, efectele benefice ale practicari agriculturii
ecologice s-ar putea traduce printr-o mai buna ocupare a fortei de munca si,
acolo unde exista, eliminarea excedentelor. Chiar daca agricultura ecologica
raspunde la numeroasele preocupari ale lumii contemporane, dezvoltarea ei
nu este lipsita de obstacole si dificultati, ci dimpotriva.
Transformarea unei exploatatii agricole traditionale într-o exploatatie
care practica o agricultura de tip ecologic comporta o serie de riscuri, atât
din punct de vedere tehnic cât si economic. În perioada de conversie,
agricultorul nu poate compensa pierderea de productivitate pentru ca
produsele cu adevarat “curate” se obtin într-un interval de timp relativ
îndelungat: cu cât intensivitatea practicilor traditionale este mai mare, cu
atât perioada de conversie este mai îndelungata. De asemenea, se considera
ca agricultura ecologica presupune costuri de productie mai mari decât
agricultura conventionala, costuri datorate, în principal, utilizarii unei forte
de munca mai numeroase si randamentelor scazute ale culturilor.
Nu putem omite faptul ca, desi curentele de opinie în favoarea
acestui tip de agricultura sunt extrem de favorabile, totusi numarul
consumatorilor nu este la fel de important, ca urmare, în principal, a faptului
ca preturile practicate la produsele ecologice sunt mai ridicate.
Conceptul actual de agricultura ecologica este rezultanta unor
îndelungi cautari si rezultatul dezvoltarii mai multor metode de productie
agricola – considerate alternative, initiate si practicate mai ales în nordul
Europei înca de la începutul secolului XX. Se considera ca un numar
Ecomarketing
de trei miscari pot fi considerate precursoare ale acestui tip de agricultura.
Acestea au fost inspirate de anumite curente filosofice, precum si de
contextul economic, social si politic manifestat în anumite perioade.
Prima miscare s-a desfasurat în Germania, l-a avut ca initiator pe
Rudolf Steiner si s-a bazat pe o teorie filosofica elaborata în 1913, ca o
reactie la dezvoltarea materialismului în epoca respectiva. Agricultura
biodinamica, model dezvoltat de Pfeiffer (discipolul lui Steiner) preconiza
principiile unei alimentatii sanatoase si echilibrate, pornind de la o serie de
caracteristici ale agriculturii ecologice, cum ar fi: neutilizarea
îngrasamintelor minerale solubile si un anumit grad de autonomie al
exploatatiei agricole, ca urmare a practicarii unui sistem de policultura.
Agricultura biodinamica lua în considerare si o dimensiune cosmica a
fenomenelor, abordând chiar influenta fazelor lunii si a stelelor asupra
culturilor.
O a doua miscare s-a dezvoltat în Elvetia, în anii 40, la initiativa lui
Hans Peter Rush si a lui H. Muller, care au asigurat si o vulgarizare a ideilor
respective. Accentul cadea, în acest caz, pe încurajarea unor circuite scurte
de distributie. Aceste principii s-au concretizat în modelul agriculturii
biologice, un tip de agricultura care se bazeaza pe o utilizare cu maximum
de eficienta a resurselor regenerabile. De asemenea, se acorda o importanta
deosebita humusului din sol, utilizarii compostarii de suprafata si realizarii
unui minimum necesar de lucrari agricole. Este abandonata ideea
autonomiei exploatatiei agricole.
Agricultura organica a aparut în Anglia, dupa al doilea razboi
mondial, punând accentul pe echilibrul biologic si fertilitatea solului. Se
considera ca fertilitatea solului este influentata într-o masura hotarâtoare de
aportul adus de materiile organice compostate, materii care sunt
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
de asemenea importante în ceea ce priveste rezistenta plantelor la boli si
daunatori. Aceste teorii au fost amplu dezvoltate în “testamentul agricol” al
lui Sir Howard, care dateaza din 1940 si care are la baza o serie de cercetari
efectuate în India, de -a lungul a câteva decenii. Au început de asemenea sa
apara o serie de asociatii si organizatii care promovau o agricultura naturala,
care respecta mediul.
Dezvoltarea agriculturii ecologice nu s-a realizat pe o scara larga în
perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial ca urmare a
faptului ca obiectivul prioritar al agriculturii europene în acea epoca era
satisfacerea nevoilor imediate. În perioada cuprinsa între sfârsitul anilor 60
si începutul deceniului urmator au luat fiinta si s-au dezvoltat numeroase
asociatii si organizatii care promovau agricultura ecologica. În acelasi timp
însa se manifestau miscari de contestare a acestui tip de agricultura,
determinate de interesele comerciale diferite ale epocii.
În anii '80 agricultura ecologica s-a extins si în afara spatiului
european, mai ales în SUA. A crescut numarul producatorilor si au început
sa se manifeste o serie de preocupari în domeniile procesarii si
comercializarii. Acesta este raspunsul la o cerere din ce în ce mai mare
exprimata de consumatori. În aceeasi perioada au început sa apara primele
initiative legislative în domeniu (în tari precum Austria, Franta, Danemarca)
si au aparut primele subventii la produsele ecologice.
Recunoasterea acestui mod de productie la nivel european s-a facut
prin intermediul Reglementarii numarul 2092 din 1991, prin intermediul
careia s-au definit si s-au uniformizat metodele de lucru din diversele tari
europene membre ale Comunitatii. În aceste conditii, consumatorul poate fi
mai sigur în legatura cu produsele consumate, cu modul lor de obtinere,
prelucrare si comercializare.
Ecomarketing
Agricultura ecologica difera în multe privinte de agricultura
conventionala. Avantajele acesteia sunt, între altele, urmatoarele:
• nu polueaza solul si apele subterane cu pesticide;
• mareste diversitatea biologica în regnul vegetal si animal;
• pastreaza structura solului si echilibrul la nivelul
microorgasnismelor componente ale acestuia;
• reduce spalarea mineralelor datorita utilizarii sporite a materiilor
organice;
• depinde foarte mult de echilibrul natural. Pentru protejarea
culturilor ea înlocuieste aplicarea regulata de pesticide cu metode
naturale de aparare;
• utilizeaza resursele naturale, locale si regenerabile;
• utilizeaza mijloace de productie cu consum mic de energie si
reduce dependenta externa a agriculturii.
Apropierea legislatiilor presupune existenta, în tarile din Europa
Centrala si de Est, a unui organ legislativ national asemanator celui din
U.E., cât si existenta unei instante de control operationale, eficace, care sa
lucreze sub controlul autoritatilor competente. Legislatiile nationale trebuie
sa acopere ansamblul regulilor de productie, în special cele referitoare la
perioada de conversie a metodelor traditionale de agricultura la metodele
specifice agriculturii ecologice , metode de fertilizare, metode de eradicare a
parazitilor si a bolilor, de protectie împotriva acestora, metode de prelucrare
si etichetare etc.
Evolutia suprafetelor cultivate conform principiilor agriculturii
ecologice, în Comunitatea Europeana, au evoluat în perioada 1987-1993,
conform datelor înscrise în tabelul alaturat.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
Suprafata cultivata conform principiilor agriculturii ecologice (ha)
Tara 1987 1993 Germania 34000 228000 Franta 40000 90000 Marea Britanie 8600 30000 Danemarca 4000 18600 Italia 6000 15000 Olanda 3400 10000 Spania 2700 8500 Belgia 1200 1600 Irlanda 1300 1600 Portugalia 320 1500 Luxemburg 162 500 Grecia - 200 TOTAL 102682 405500
Sursa: Patrice Baillieux, Alberik Scharpe, 1994
Principiile de productie ecologica în exploatatiile agricole sunt
definite prin Reglementarea 2092 / 1991 astfel:
1. Fertilitatea si activitatea biologica a solului trebuie sa fie asigurate
prin culturi de leguminoase, prin îngrasaminte verzi sau plante cu
înradacinare profunda, în cadrul rotatiei anuale, precum si prin încorporarea
de materii organice (compostate sau nu) obtinute în exploatatii agricole care
respecta modul de productie ecologic. Anumite subproduse rezultate din
cresterea animalelor (cum ar fi gunoiul de grajd) sunt acceptate pentru a fi
utilizate daca provin din acelasi tip de exploatatii agricole. Daca aceste
mijloace nu sunt suficiente pentru a asigura un aport nutritiv corespunzator
al solului si sunt necesare si alte tipuri de materii si substante, pot fi utilizate
un numar restrâns de îngrasaminte minerale sau organice, strict precizate de
Reglementarea 2092.
2. Protectia plantelor împotriva bolilor si daunatorilor este asigurata
printr-un ansamblu de tehnici care sa evite utilizarea pesticidelor: alegerea
Ecomarketing
unor specii rezistente natural; programe adecvate de rotatie a culturilor etc.
În cazul unui pericol imediat care ameninta cultura, exista un numar limitat
de produse fitosanitare aprobate în vederea utilizarii.
3. Recoltarea anumitor specii vegetale spontane este asimilata
metodelor de agricultura ecologica.
4. Trecerea de la o agricultura conventionala catre o agricultura
ecologica se face prin parcurgerea unei perioade minime de reconversie: doi
ani pentru culturile anuale si trei ani pentru culturile perene. Perioada de
reconversie presupune anumite restrictii si în ceea ce priveste
comercializarea produselor agricole obtinute în intervalul respectiv. În plus,
crearea unor servicii care sa raspunda de ansamblul operatiunilor, cu functii
de control si consiliere în legatura cu agricultura ecologica presupune
eforturi suplimentare de organizare si formare a personalului.
Am putea defini agricultura ecologica drept acel tip de agricultura
care protejeaza mediul ambiant, contribuie la protejarea sanatatii omului si
animalelor, care asigura o utilizare prudenta si rationala a resurselor
naturale. Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi sintetizate astfel:
Ø sa evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât si
la nivelul mediului;
Ø sa mentina fertilitatea naturala a solurilor, prin aceasta putându-se
asigura de o maniera durabila securitatea alimentara a planetei;
Ø sa permita agricultorilor un nivel de viata decent;
Ø sa produca, în cantitati suficiente si la un nivel calitativ
corespunzator alimente-produsele de care depinde, într-o mare masura
sanatatea consumatorilor.
În practicarea unei agriculturi ecologice, o deosebita importanta o
are solul. Modul în care planta se hraneste îsi pune amprenta asupra sanatatii
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
acesteia si implicit asupra sanatatii celor care o consuma. Ameliorarea si
întretinerea solurilor este deci un obiectiv prioritar al agriculturii ecologice,
obiectiv care poate fi transpus în practica apelând la urmatoarele mijloace
concrete de actiune: cresterea continutului de humus (se poate realiza prin
Geneva (Elvetia, 165000 locuitori) Geneva reprezinta unul dintre
orasele cu cel mai mare numar de autovehicule. În acelasi timp, aici gasim
unul dintre cele mai bune exemple de planificare eficienta a circulatiei pe
doua roti.
Basel (Elvetia, 170000 locuitori) Pentru biciclisti se prefera reteaua
rutiera existenta, fara a construi noi piste speciale. La Basel majoritatea
drumurilor cu sens unic pot fi folosite de biciclisti în ambele directii, pentru
zonele cu circulatie rapida si la intersectii, biciclistii având si benzi speciale,
ce le faciliteaza deplasarea. Numeroase cai de circulatie rezervate
autobuzelor, sunt de asemenea accesibile biciclistilor.
Alte exemple: York si Houten joaca un rol important în promovarea
utilizarii eficiente a bicicletelor, la fel ca si orasele Munster si Erlangen, din
Germania. De asemenea, Darmstadt, tot din Germania, este bine cunoscut
datorita faptului ca a permis circulatia bicicletelor pe caile pietonale;
Saarbrucken era “pierdut” pentru ciclisti, pâna când s-a luat decizia de
folosire de catre acestia, a tuturor drumurilor cu sens unic, aflate sub
incidenta limitarii vitezei de circulatie la maximum 30 km/h. Totusi, în
Copenhaga, Danemarca, se poate gasi structura cea mai performanta.
Nakskov, oras cu 16000 locuitori din Danemarca, reprezinta exemplul clasic
pentru succesul transportului pe bicicleta, în orasele mici. Winterhur, în
Elvetia, dispune de o retea bogata de drumuri pe doua benzi si are, de
asemenea, reputatia de a fi orasul cel mai predispus folosirii bicicletelor.
Utilizarea bicicletei reprezinta doar un aspect al unei politici de
transport eficiente. În numeroase orase europene, datorita avantajelor
Ecomarketing
transportului rutier, automobilul ramâne înca un mijloc de transport
privilegiat.
În Salzburg, dupa ce s-a revenit la parcarea cu plata din centrul
orasului, în câteva saptamâni, în zona respectiva, circulatia cu bicicleta a
crescut cu 120%. În Groningen nu s-a reusit cresterea importanta a traficului
cu bicicletele, pâna ce nu au fost realizate trasee proprii, altadata utilizate de
automobile, folosindu-le în mod exclusiv pentru transporturile publice si cu
vehicule nemotorizate.
Esential este faptul ca fara un dialog cu utilizatorii nu trebuie
întreprinse noi actiuni. Decizia de a utiliza o bicicleta depinde în mod cert
de opinia fiecaruia. Influentarea opiniei si comportamentului oamenilor
poate fi mai eficienta decât introducerea unor conditii si instalatii
suplimentare. O politica nu este eficienta decât daca ea poate fi “vânduta”
electoratului. Aceste obiective, modificarea atitudinii si promovarea ideilor,
necesita existenta unui oficiu pentru relatii publice, bine pus la punct.
Înainte de a ne gândi la solutii, trebuie sa ne gândim la obiective.
Scopul nu este de a construi un numar cât mai mare de drumuri pentru
biciclisti, ci de a face din folosirea bicicletei un mod de transport important.
Întrebând oamenii în privinta alegerii unui mod de transport, în dauna altuia,
“câstigul de timp” este mentionat cel mai mult, urmat de securitate si apoi
de confort. Acesta înseamna ca transportul cu bicicleta trebuie sa fie mai
putin periculos, mai rapid si mai comod.
De asemenea, înainte de sporirea vitezei, este preferabil sa evitam
pierderile inutile de timp. Ciclistii pierd timp deoarece sunt obligati sa faca
ocoliri sau pentru ca asteapta la semafoare. Dar cel mai mare obstacol
ramâne drumul însusi, conceput pentru automobile: drumuri cu sens unic,
interdictii de viraj, in terdictii pietonale (în anumite cazuri). Ideal ar fi
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
daca ciclistilor li s-ar acorda libertatea de circulatie care exista în trecut,
pâna s-au introdus reglementarile necesare circulatiei automobilelor.
Drumurile cu sens unic descurajeaza biciclistii; îi obliga sa faca
ocoliri si sa nu utilizeze în ambele sensuri drumurile paralele cu traseele mai
importante si mai periculoase. Totusi, este posibil, în aproape toate cazurile,
sa se permita ciclistilor circulatia în ambele sensuri.
În intersectii, adesea este mai periculoasa folosirea benzii de
circulatie pentru biciclete, decât drumul propriu-zis. În majoritatea cazurilor,
accidentele survin între automobilele care vireaza si ciclistii care-si continua
drumul pe directia înainte. Aceste accidente nu pot fi evitate decât daca
pericolul este în mod clar semnalat. Trebuie luate masuri, nu numai de
micsorare a riscurilor de accidente în intersectii, dar si de limitare a vitezei
automobilelor. Cum s-a mai aratat, pistele cicliste amelioreaza în mod cert
confortul acestora. Ciclistii se simt ocrotiti deoarece sunt separati de traficul
motorizat. Pistele cicliste trebuie sa fie suficient de largi, clar separate de
trotuare si asfaltate.
Mersul pe jos si cu bicicleta sunt doua dintre modurile lente de
transport, daca le comparam cu transportul motorizat. Se uita adesea ca un
ciclist se deplaseaza în medie de 5 ori mai rapid decât un pieton.
Infrastructura necesara circulatiei cu bicicleta este diferita, în mod cert, de
cea necesara deplasarii pietonilor. Utilizarea bicicletelor în oras nu poate fi
agreabila si fara pericole, decât daca ciclistii sunt considerati utilizatori
efectivi ai drumurilor.
Pentru îmbunatatirea circulatiei bicicletelor în oras, se impune:
• conceperea infrastructurii destinate ciclistilor trebuie sa se
conformeze regulilor si principiilor de trafic (posibilitatea virajului direct
Ecomarketing
catre stânga, fiecare margine a drumului nefiind rezervata decât circulatiei
într-un singur sens);
• spatiul rezervat ciclistilor este prelevat din sosea, întreaga retea
rutiera fiind accesibila pentru biciclete;
• ca regula generala, ciclistii nu trebuie obligati sa respecte
interdictiile impuse vehiculelor motorizate (drumuri cu acces interzis, cu
sens unic, interdictii de virare la dreapta sau la stânga etc.);
• podurile si pasajele subterane care nu sunt destinate traficului auto
trebuie sa fie accesibile pentru pietoni si ciclisti, permitându-le o trecere
usoara si în deplina securitate;
• benzile de circulatie rezervate ciclistilor sunt speciale, bine
întretinute, mai ales pe timpul iernii;
• magazinele si cladirile publice sunt dotate cu parcari pentru
biciclete. Garile sunt dotate cu parcari acoperite;
• trebuie organizate campanii publicitare pentru încurajarea
populatiei, în ideea folosirii bicicletei ca mijloc de transport.
PIETONII ÎN ORAS
Vor fi evidentiate câteva experiente concludente în ceea ce priveste
promovarea mersului pe jos, în câteva orase europene.
Numeroase orase din Europa au recunoscut rolul important al
traficului pietonal în ameliorarea vietii urbane. Exemple de promovare a
mersului pe jos se gasesc atât în orasele cu mari aglomerari, cât si în cele
mici.
Houten (Olanda, 28000 locuitori) Orasul Houten a fost conceput în
anii ’70. El are doua retele rutiere: una rezervata pietonilor si ciclistilor si
cea lalta vehiculelor motorizate. Numarul foarte redus al accidentelor rutiere
este aici de invidiat.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
York (Marea Britanie, 100000 locuitori) În timp ce în multe orase
traficul pietonal scade rapid, în York el a continuat sa creasca, gratie
eforturilor concentrate de ameliorare a instalatiilor destinate pietonilor.
Grenoble (Franta, 150000 locuitori) La Grenoble, reintro-ducerea
tramvaielor a coincis cu reamenajarea completa a strazilor apartinând
zonelor pietonale sau cu trafic redus.
Graz (Austria, 235000 lo cuitori) La Graz s-a introdus limitarea
vitezei de deplasare în tot orasul la maximum 30 km/h, cu exceptia axelor
principale. Aceasta masura a permis reducerea considerabila a accidentelor
rutiere.
Viena (Austria, 1600000 locuitori) Sute de pasaje si de re-fugii
pentru statiile de tramvai au fost reconstruite, echipându-le cu trotuare mai
largi pentru o securitate sporita a pietonilor.
Alte exemple. Numeroase caracteristici scot în evidenta
Amsterdamul (Olanda): obiective de planificare urbana (oras “compact”),
politica de stationari si planuri de reducere a traficului motorizat în centrul
orasului; orasul istoric Bologna (Italia) reprezinta exemplul tipic pentru ceea
ce se poate numi “oras construit pentru pietoni”; Aachen (Germania) este
cunoscut pentru îmbunatatirile efectuate asupra semnalizarii rutiere
pietonale. Aici pot fi analizate avantajele si dezavantajele diferitelor tehnici
de reglare a traficului pietonal în intersectii.
În majoritatea oraselor mici, problemele de circulatie se
concentreaza de-a lungul drumurilor principale, unde se gasesc magazine,
birouri, cafenele etc. Aici oamenii se întâlnesc, sunt livrate marfurile si
automobilele stationeaza.
Mersul pe jos este atractiv daca este rapid, comod si fara pericole.
Altfel, pot exista alte moduri de transport, mai agreate.
Ecomarketing
Pietonii nu agreeaza ocolirile. În plus, la o retea de strazi echipate cu
trotuare adecvate, mai sunt necesare si legaturi de toate tipurile (pasaje,
poduri etc.). Timpul de asteptare la pasaje -le pietonale trebuie redus.
Nevoile pietonilor nu trebuie neglijate atunci când se realizeaza planificarea
teritoriala a orasului. Un oras conceput pentru pietoni, trebuie sa cuprinda
numeroase zone comerciale, iar distantele dintre locurile de munca si
domicilii sa fie reduse.
Pentru ameliorarea securitatii pietonilor sunt determinante limitarile
de viteza. Daca un pieton este accidentat de un vehicul ce ruleaza cu
maximum 30 km/h, riscul de a fi omorât este de circa 10%, dar creste la
50% când viteza atinge 50 km/h. Securitatea intersectiilor este îmbunatatita
daca autoturismele îsi adapteaza viteza fata de pietoni si nu invers.
Trotuarele largi permit realizarea unor deplasari mult mai agreabile
si mai numeroase. La origine, centrele istorice ale oraselor au fost construite
pentru pietoni. Masurile luate, de facilitare a mersului pe jos, restituie
pietonilor acest scop istoric. Un oras fara masini reprezinta situatia ideala
pentru pietoni. În Elvetia, exista numeroase orase turistice închise total
circulatiei auto.
Mersul pe jos reprezinta veriga de legatura în lantul modurilor de
transport ce protejeaza mediul. Doar combinatia între mersul pe jos,
bicicleta si transportul public permite atingerea scopului urmarit, în orice
situatie si în limite de timp rezonabile, fara utilizarea vehiculelor proprii. Si
aceasta deoarece un acces rapid, comod si sigur la statiile de autobuz,
tramvai si gari este indispensabil într-un sistem eficient de transport.
Este clar ca traficul auto va fi dezavantajat daca acordam prioritate
pietonilor. În toate tarile Uniunii Europene, majoritatea cetatenilor doresc
introducerea de masuri favorabile pietonilor, chiar daca astfel automobilistii
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
vor fi dezavantajati. Sustinerea masurilor asa zis “nepopulare” este adesea
subestimata. O campanie de sensibilizare a opiniei publice, ce trebuie sa
faca parte din orice program de promovare a mersului pe jos, trebuie sa
reuseasca sa rupa tacerea marelui segment de oameni care prin aceasta
pozitie nu se implica.
În vederea realizarii unui oras mai accesibil mersului pe jos, sunt
necesare o serie de masuri:
• mersul fara obstacole si pericole, criterii de baza ale unei politici
eficiente de transport urban;
• introducerea regulilor favorabile pietonilor, ce pot încuraja mersul
pe jos;
• obtinerea unui plus de securitate si de spatiu pentru pietoni;
• reducerea vitezei, restrictii pentru autovehicule;
• sporirea securitatii pasajelor pietonale;
• realizarea unei retele de trotuare largi, fara obstacole si ocolisuri;
• introducerea de zone mai numeroase si mai întinse pentru pietoni,
realizarea unor cai de acces mai agreabile, la statiile de tramvai/autobuz sau
spre gari;
• facilitarea deplasarilor pe jos, modificând amenajarea teritoriala,
reducând expansiunea urbana si distantele între centrele comerciale si
domicilii;
• sensibilizarea public ului si acordarea prioritatilor pentru pietoni în
planurile de amenajare teritoriala, atât în ceea ce priveste partea de
constructie, cât si cea de finantare.
Ecomarketing
STATIONAREA ÎN ORAS
Fiecare deplasare a unui autovehicul începe si se termina într-un loc
de pa rcare. Acest fapt conduce la necesitatea integrarii într-o politica de
transport urban ecologic a unor actiuni de promovare a masurilor speciale
destinate zonelor de stationare, destinate reducerii impactului negativ asupra
mediului de catre traficul rutie r.
Experienta orasului Berna. Zona urbana a cantonului Berna (Elvetia)
cuprinde mai mult de 20 de comune, totalizând 300000 de locuitori. În
aceasta zona, din totalul locuitorilor, muncesc 160000, dintre care 75% chiar
în oras. Aici, politica locurilor de stationare este integrata în cea de
circulatie si în cea de amenajare teritoriala. La baza politicii parcarilor stau
planul de actiune contra poluarii aerului, reteaua de cale ferata urbana si
conceptia traficului. La Berna, costul parcarii este diferentia t pe zone.
Pentru viitor, autoritatile locale au intentia de introducere a unui sistem
diferentiat de taxare, în functie de zone, concomitent cu dublarea pretului
stationarii.
Un sistem asemanator a fost introdus în Copenhaga, costul
stationarii fiind rela tiv mare. Orasul este împartit în 4 zone, pretul de parcare
variind de la o zona la alta. Un alt sistem de acest tip a fost introdus la
Nurenberg (Germania), pentru a realiza o retea de parcare eficienta.
Pretul parcarii poate conduce la cresterea traficului. Din aceasta
cauza, la Berna, în afara planului da actiune împotriva poluarii aerului, s-a
luat în considerare si necesitatea reducerii numarului de parcari. Aici, timpul
limita de stationare este în functie de taxa si de zona: el variaza între 15
minute si 2 ore.
Parcari pentru “vizitatori” Automobilistii care vin la manifestari
culturale sau sportive, creeaza adesea aglomerari. Chiar daca un numar mare
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
de parcari gratuite este disponibil, chiar si cel mai eficient transport în
comun nu ar face fata unor astfel de situatii. De aceea, în 1994, stationarea
în jurul Centrului Expozitional din Berna, s-a platit. Un sistem similar a fost
introdus si în jurul stadioanelor.
Stationarea în zonele rezidentiale Autoritatile au conceput un plan
pentru anii 1994-1995, de introducere a unor zone albastre în toate zonele
rezidentiale din Berna. Principalele caracteristici ale acestor zone albastre
sunt:
Ø în zilele saptamânii, timpul de stationare este limitat între orele 8
si 19 la 90 minute, si la 3 ore în restul zilei;
Ø locuitorii sau persoanele care lucreaza în zonele rezidentiale, pot
achizitiona cartele de parcare pe timp nelimitat;
Ø în anumite zone albastre, viteza este limitata la maxim 30 km/h.
Sistemul P+R (Park & Ride) Finantarea si gestiunea sistemului
“Park & Ride”, integrat în proiectul “Berner S-Bahn” au facut obiectul unor
discutii particulare. Guvernul cantonului a votat un decret prin care a
determinat conditiile de aplicare pentru P+R (de exemplu: criterii de locatii,
taxe minime etc.) la care trebuie ca utilizatorii sistemului sa dea un raspuns,
în vederea obtinerii unei finantari din partea statului. Un proiect P+R,
respectând aceste conditii, a fost conceput pentru cantonul Berna.
Park & Ride înseamna construirea unor parcari de -a lungul unei zone
urbane, permitând automobilistilor sa-si paraseasca autovehiculele si sa
utilizeze un alt mijloc de transport.
Parcari apartinând administratiei publice Deoarece s-a luat în
considerare aplicarea unor masuri restrictive de stationare, cantonul Berna
considera ca un prim exemplu trebuie sa -l dea administratia: guvernul a
stabilit reguli (de exemplu introducerea unui sistem de taxare a stationarii,
Ecomarketing
care sa includa costurile utilizarii spatiilor si investitiile), aplicabile
parcarilor din proprietatea cantonului.
Parcari apartinând companiilor particulare Autoritatile nu au dreptul
sa oblige companiile particulare sa ia masuri restrictive în parcarile
existente. De aceea, exista intentia de semnare a unor acorduri voluntare cu
astfel de companii, care sa oblige la introducerea unor masuri restrictive,
mai ales în parcarile extinse. Pentru a facilita acest lucru, a fost elaborat un
manual intitulat “Punerea în aplicare a masurilor destinate limitarii
stationarii”.
Introducerea de masuri ce vin sa limiteze stationarea în zona urbana
a cantonului Berna este însotita de o vasta campanie de sensibilizare:
brosuri, afise, pliante, spoturi publicitare etc. În principiu, autoritatile locale
dispun de instrumente eficiente pentru introducerea unei politici de transport
ecologic.
Politica locurilor de stationare aplicata în centrul unui oras, creeaza
repercusiuni asupra zonelor învecinate. De aceea, autoritatile locale trebuie
sa coordoneze actiunea de introducere a unei astfel de politici. O politica
globala a locurilor de stationare trebuie sa tina cont de:
• noile si actualele amplasamente;
• parcarile publice si cele particulare;
• combinarea între taxe, timp, obiective, utilizatori.
De asemenea, masurile trebuie sa tina cont si de calitatea
transporturilor publice, în sensul:
• conceperii unor mari proiecte de protectia mediului, care
reprezinta o buna ocazie de introducere a unor noi masuri;
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
• campaniilor destinate luarii unei atitudini pozitive vis-à-vis de
masurile aplicate trebuie integrate într-o politica eficienta a
parcarilor.
Experienta mai multor orase a dovedit ca si masurile restrictive pot
influenta pozitiv economia locala, mai ales comertul, daca se tine cont de
urmatoarele aspecte:
• folosirea oricaror ocazii de reproiectare a drumurilor si spatiilor
publice;
• introducerea progresiva a masurilor restrictive;
• ameliorarea accesului pentru pietoni, ciclisti si transporturile
publice.
Venitul cumulat din taxele de parcare poate folosi la introducerea
unor mijloace ecologice de transport.
Zonele albastre au permis reducerea considerabila a circulatiei
navetistilor în zonele rezidentiale, mai ales în orele de vârf, dimineata si
seara. Experienta a demonstrat ca:
• zonele albastre ar trebui sa fie introduse în toate perimetrele
rezidentiale urbane;
• trebuie facute controale în mod regulat;
• trebuie oferite solutii alternative la cererea navetistilor;
• sistemele P+R se preteaza la introducerea zonelor albastre;
• veniturile zonelor albastre sunt superioare costurilor de realizare
si functionare a acestora.
Parcarea cu plata, asociata cu reducerea spatiului de parcare, pot
reduce semnificativ volumul traficului, în zonele centrale: la Berna,
obiectivul este de reducere a circulatiei auto cu 20%, la Amsterdam cu 35%.
Ecomarketing
Circulatia autovehiculelor ce sunt în cautare de spatii de parcare, poate fi
redusa: la Nurenberg, 20% pâna la 30% din suprafata spatiilor de parcare
este disponibila în permanenta.
Sistemul “P+R” contribuie la reducerea volumului traficului daca
sunt respectate anumite principii:
• decizii necentralizate de limitare a lungimii rutelor;
• inexistenta concurentei între “P+R” si transporturile publice: daca
noi “P+R” sunt create la limita centrului orasului, utilizatorii
transporturilor publice pot prefera utilizarea vehiculelor proprii;
• definirea principiilor de gestiune pentru “P+R” (de exemplu:
nivelul si structura taxelor impuse utilizatorilor, limitarea
accesului etc.)
7.4 Ecomarketigul activitatii turistice
Aflat într-o forma incipienta de dezvoltare, ecoturismul, definit ca
acea componenta a pietei turistice3 practicata în spatii putin modificate de
om, a aparut în urma cu aproximativ doua decenii. Conceput ca un
parteneriat între agentii de turism, comunitati locale, organizatii de mediu,
3 Piata turistica reprezinta locul în care se întâlneste si se confrunta cererea si oferta de
produse turistice, spatiul special amenajat în care cumparatorii si vânzatorii de servicii turistice se întâlnesc pentru a-si schimba marfurile. În sens larg, specialistii în marketing definesc piata turistica printr-un ansamblu de elemente, si anume: produsul turistic; firmele care presteaza servicii; consumatorii de turism; spatiul economico-geografic; intervalul de timp vizat s.a. În consecinta, piata turistica se defineste ca fiind spatiul economico geografic în care se întâlnesc si se confrunta, într-un interval de timp dat, purtatorii cererii si ofertei de produse turistice, precum si factorii care determina comportamentul acestora.
Plecându-se de la obiectivele urmarite cu precadere de diferitele categorii de turisti, putem distinge: piata turismului cultural; piata turismului istoric; piata turismului religios; piata turismului sportiv; piata turismului stiintific; piata turismului medical etc.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
colective de specialisti, ecoturismul presupune dezvoltarea si promovarea
turismului rural, ceea ce poate constitui una din sansele de reusita ale satului
romanesc.
Notiunea de turism durabil (prin aceasta întelegându-se totalitatea
formelor de dezvoltare, amenajare si activitati turistice ce respecta si
pastreaza pe termen lung resursele naturale, culturale, economice si sociale),
inclusa în conceptul general de dezvoltare durabila, a gasit în Europa si în
România o audienta mai larga decât ecoturismul, considerat mai restrictiv.
Alaturi de efectele pozitive incontestabile, ecoturismul poate
conduce, indirect, si la efecte nedorite, cum ar fi: dezvoltarea de catre
reprezentanti ai autoritatilor locale sau guvernamentale a unui turism de
masa în situri virgine, în numele ideii de ecoturism; utilizarea, ca argument
publicitar, a particulei “eco” pentru un turism care nu aplica principiile de
ocrotire a mediului.
Pornind de la programul initiat în 1992 la nivelul Uniunii Europene,
care sustine realizarea a 17 proiecte pilot ”turism si mediu” în întreaga
Europa, în cadrul programului de activitate derivat din strategia de reforma
din tara noastra, un loc aparte îl detin problemele legate de dezvoltarea si
promovarea turismului rural.
Ministerul Turismului din România a acordat o atentie deosebita
perfectionarii cadrului legislativ adecvat stimularii, dezvoltarii si
armonizarii turismului rural cu legislatia din tarile Uniunii Europene. În
practicarea unui turism “verde”, este necesara implicarea factorilor
decizionali prin politica de dezvoltare economica, prin reglementari juridice,
Cresterea suprafetelor certificate în Uniunea Europeana a fost si
continua sa fie importanta: în Marea Britanie, suprafetele destinate
agriculturii ecologice detineau 0,3% din totalul suprafetelor cultivate în anul
1996, ajungând la peste 1% în 1999; în Austria, aproximativ 10% din
suprafata cultivata este destinata agriculturii ecologice, previziunile pentru
anul 2010 fiind de 20%; Danemarca este considerata una din tarile
“fruntase” în acest domeniu: intentioneaza ca la orizontul anilor 2010 sa
certifice ecologic aproximativ 50% din suprafata cultivata.
În general, nu exista statistici precise referitoare la volumul cererii
de produse agroalimentare ecologice. Cifrele care se vehiculeaza se refera la
ansamblul acestor produse, fara a face diferentieri pe categorii sau tipuri. Cu
toate acestea, Federatia Internationala a Produselor Organice (IFOAM) si
International Trade Center (ITC) au realizat o serie de studii, cuantificând
vânzarile de produse ecologice pe principalele piete ale lumii (Europa, SUA
si Japonia) la aproximativ 10455 milioane dolari în anul 1997. În tabelul
urmator se prezinta cererea mondiala de produse ecologice, cresterea sperata
pe termen mediu (2005) si ponderea pietei ecologice în totalul pietei
agroalimentare.
Piata produselor agroalimentare ecologice
Principalele piete ale produselor ecologice
Piata Vânzari (mil. dolari SUA)
Cresterea previzionata (%)
Piata ecologica/ piata totala (%)
Germania 1800 5-10 1,2 Franta 720 20 0,5 Marea Britanie 450 25-35 0,4 Olanda 350 10-15 1 Elvetia 350 20-30 2 Danemarca 300 30-40 2,5 Suedia 110 30-40 0,6 Italia 750 20 0,6 Austria 225 10-15 2 Alte tari europene 200 10-15 2 Total Europa 5255 SUA 4200 20-30 1,25 Japonia 1000 - - TOTAL 10455
Evident, valorile înscrise în tabelul anterior reflecta cererea efectiva
pentru produse agroalimentare ecologice. În realitate însa, cererea totala este
cu mult mai mare, numarul consumatorilor potentiali fiind mult mai mare
decât cel al consumatorilor efectivi, asa cum rezulta din numeroasele studii
de piata realizate pe aceasta tema. Pornind de la acest fapt, producatorii si
distribuitorii cauta diverse solutii pentru a reusi extinderea acestei piete,
între care se remarca:
• prezenta produselor în marile retele de distributie cu amanuntul;
• constanta ofertei;
• preturi competitive;
• informarea consumatorilor în legatura cu beneficiile consumului
acestor produse;
• o promovare eficienta a produselor, care sa nu creeze confuzie în
rândul consumatorilor ci, dimpotriva, sa -i ajute pe acestia sa
aleaga produsele.
Ecomarketing
Agricultura ecologica în UE. Exploatatii si suprafete
1992 1995
Specificare Numar
exploatatii
Suprafata
(hectare)
Numar
exploatatii
Suprafata
(hectare)
Germania 4300 127240 6700 450000
Franta 3873 72000 3500 85000
Italia 2000 25000 8544 154000
Austria - - 18144 293877
Alte tari UE 2731 61750 10546 253433
Total 12904 285990 47434 1236310
Daca pe plan mondial exista un numar de aproximativ 100 de tari
producatoare de produse agroalimentare ecologice, în Europa aproape toate
tarile au o oferta, mai bogata sau mai redusa de astfel de produse.
Principalul producator european este Germania. De asemenea, Germa nia
ocupa locul doi pe plan mondial, dupa SUA. O crestere însemnata a pietei
germane s-a înregistrat la finele anilor 80 si începutul deceniului urmator,
când lanturile de mari magazine s-au implicat în distributia acestor produse.
În Germania, magazinele naturiste ocupa pozitia principala în ceea ce
priveste vânzarea de produse ecologice (cu 35%), urmate de supermagazine
(24%), vânzari directe (20%) si alte canale de distributie.
Piata produselor agroalimentare ecologice
8.2 Piata interna
8.2.1 Cererea
Cererea de bunuri si servicii ecologice este în permanenta crestere în
perioada actuala. Aceasta cerere conditioneaza comportamentul
consumatorilor si al industriilor, îsi exercita influenta si asupra cadrului
legislativ. În ultimii ani se manifesta, în rândurile consumatorilor, un interes
din ce în ce mai mare pentru produsele agricole si alimentare de calitate. În
categoria produselor “de calitate” pot fi incluse si produsele rezultate în
urma practicarii unui tip de agricultura denumit “agricultura ecologica”.
Utilizarea intensiva în sectorul agricol a unor cantitati sporite de
substante chimice, atât pentru fertilizare cât si pentru tratarea culturilor, a
condus la aparitia si manifestarea pe piata a unei cereri pentru produse
“curate”, din partea unui numar din ce în ce mai mare de consumatori. Acest
tip de cerere se înscrie într-o miscare mai ampla si mai de durata, în directia
conservarii si protejarii mediului, care se manifesta, evident, si în
agricultura.
Agricultura ecologica reprezinta o posibila solutie la urmatoarele
doua probleme: pe de o parte satisfacerea cererii pentru produse naturale,
obtinute prin metode care nu presupun folosirea substantelor chimice, iar pe
de alta parte diversificarea sectorului agricol, în contextul general al
protectiei mediului. Bazata pe sisteme de productie agricole durabile,
agricultura ecologica vizeaza asigurarea producerii de produse agricole în
cadrul exploatatiilor agricole prin reducerea intrarilor, în mod deosebit a
pesticidelor si a îngrasamintelor chimice. Prezervând diversitatea biologica
si utilizând specii adaptate mediului în care vor fi cultivate, specii rezistente
Ecomarketing
la atacurile bolilor si daunatorilor, agricultura ecologica asigura mentinerea
unui capital genetic important pentru perioada urmatoare, oferind în acelasi
timp consumatorilor produse agricole variate.
Agricultura ecologica încurajeaza integrarea unor activitati
complementare în cadrul exploatatiei agricole; favorizeaza sistemele de
policultura – interesante atât din perspectiva protectiei mediului cât si a
conservarii peisajului. Restrictiile în ceea ce priveste fertilizarea si utilizarea
de substante fitosanitare garanteaza obtinerea unor produse sanatoase si, în
acelasi timp, elimina riscul contaminarii mediului, fie la nivelul solului, fie
la cel al pânzei freatice.
La nivel macroeconomic, efectele benefice ale practicari agriculturii
ecologice s-ar putea traduce printr-o mai buna ocupare a fortei de munca si,
acolo unde exista, eliminarea excedentelor. Chiar daca agricultura ecologica
raspunde la numeroasele preocupari ale lumii contemporane, dezvoltarea ei
nu este lipsita de obstacole si dificultati, ci dimpotriva. Transformarea unei
exploatatii agricole traditionale într-o exploatatie care practica o agricultura
de tip ecologic comporta o serie de riscuri, atât din punct de vedere tehnic
cât si economic. În perioada de conversie, agricultorul nu poate compensa
pierderea de productivitate pentru ca produsele cu adevarat “curate” se obtin
într-un interval de timp relativ îndelungat: cu cât intensivitatea practicilor
traditionale este mai mare, cu atât perioada de conversie este mai
îndelungata. De asemenea, se considera ca agricultura ecologica presupune
costuri de productie mai mari decât agricultura conventionala, costuri
datorate, în principal, utilizarii unei forte de munca mai numeroase si
randamentelor scazute ale culturilor.
Nu putem omite faptul ca, desi curentele de opinie în favoarea
acestui tip de agricultura sunt extrem de favorabile, totusi numarul
Piata produselor agroalimentare ecologice
consumatorilor nu este la fel de important, ca urmare, în principal, a
faptului ca preturile practicate la produsele ecologice sunt mai ridicate.
8.2.2 Oferta
Un important avantaj al agriculturii românesti, aproape de
neexploatat, este potentialul de productie ecologica. Cu toate acestea, în
octombrie 2002, erau acreditati pentru o astfel de activitate doar sapte
producatori agricoli, care exporta întreaga productie obtinuta. Exceptie face
un singur sortiment de cascaval, care se vinde în câteva magazine.
Integrarea în structurile europene va obliga producatorii agricoli sa
se orienteze catre domenii noi, una dintre cele mai accesibile nise de piata
fiind considerata agricultura ecologica. România reprezinta un potential
agricol care nu poate fi neglijat, iar marea sansa a tarii noastre este faptul ca
în ultimii ani nu s -au folosit îngrasaminte chimice si pesticide în exces, ceea
ce constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura
ecologica.
Consumatorul care cumpara produse alimentare ce poarta indicatii
referitoare la modul de producere ecologic îsi doreste un produs
corespunzator calitativ din punctul de vedere al caracterului sau “natural”.
În acest context, reglementarile existente în prezent limiteaza utilizarea în
procesul de transformare industriala a ingredientelor de origine neagricola
(aditivi, arome etc.). Este vorba, în acest caz, de a descoperi un punct de
echilibru între asteptarile consumatorilor - care-si doresc produse naturale si
restrictiile tehnologice legate de producerea si aducerea pe piata a unei game
suficiente de marfuri alimentare prezentate sub titulatura de “ecologice”.
Ecomarketing
Procesul de transformare industriala a produselor agricole provenite
din sectorul ecologic este supus reglementarilor internationale cât si celor
din fiecare stat (tarile din Uniunea Europeana sunt cele mai bune exemple în
acest sens). Astfel, cu caracter de exemplu, reglementarea CEE 2092/1991
interzice recurgerea la tratamente ionizante pentru producerea produselor
ecologice; de asemenea, recurgerea la utilizarea unor microorganisme
genetic modificate, care sunt în mod curent utilizate în procesul de
transformare al produselor agricole în produse alimentare conventionale nu
este posibila în sectorul de transformare ecologic.
Orice agent economic, fie ca este vorba de un producator agricol, un
transformator sau un importator care, în activitatile pe care le desfasoara
aduc pe piata produse agricole sau alimentare care fac referire la modul de
producere ecologic va trebui sa faca o declaratie în acest sens (catre organul
competent în aceasta problema). Cu alte cuvinte, agentul economic respectiv
se supune controlului. Orice produs ecologic nu poate fi comercializat decât
dupa ce a fost controlat si i-a fost certificata aceasta calitate. În România,
inspectia si certificarea produselor agroalimentare ecologice se realizeaza de
catre organisme de inspectie si certificare din tarile Uniunii Europene, cele
românesti urmeaza a fi acreditate de catre organismul national de acreditare
RENAR, începând din anul acesta (2003).
În materie de control exista, de asemenea, reglementari stricte:
Ø în cazul în care în aceeasi exploatatie agricola se practica atât
agricultura de tip conventional, cât si agricultura ecologica, se impune
separarea parcelelor si a spatiilor destinate stocarii. Controlul se va face la
nivelul întregii exploatatii agricole;
Ø producatorul agricol trebuie sa aiba o evidenta stricta a
programului sau de cultura;
Piata produselor agroalimentare ecologice
Ø pentru unitatile care efectueaza transformarea produselor
ecologice, se impune respectarea unor principii asemanatoare ca si în cazul
producatorilor agricoli. Putem preciza, în acelasi context, rolul deosebit de
important detinut de contabilitate: o contabilitate stricta a intrarilor si
iesirilor de produse ecologice va putea facilita activitatea de control;
Ø ca si în cazul agriculturii, daca în aceeasi unitate industriala se
produc atât produse alimentare conventionale cât si produse alimentare
ecologice, se impune separarea producerii acestora. Loturile de produse
trebuie sa fie identificate si masurate foarte precis astfel încât sa nu existe
posibilitatea amestecarii celor doua tipuri de produse: conventionale si
ecologice;
Ø în cazul în care organele de control constata nereguli, se vor
elimina indicatiile care fac referire la caracterul ecologic al produsului. În
situatia în care infractiunea are un efect prelungit, se poate retrage
operatorului respectiv dreptul de a produce sau comercializa produse de tip
ecologic.
Chiar daca în etapa actuala problemele marketingului produselor
agricole ecologice nu sunt dintre cele mai presante pentru agricultura, ele
pot contribui la sporirea cantitativa si calitativa a ofertei agroalimentare, la o
mai buna utilizare a fortei de munca disponibila, la cresterea exportului de
astfel de produse. În viitor, va trebui sa înlocuim, din ce în ce mai mult
sloganurile referitoare la mediul ambiant în masuri concrete de actiune.
Mediul ambiant continua sa se deterioreze si acest lucru impune luarea unor
masuri drastice de protectie si, în acelasi timp, necesitatea manifestarii
vointei politice si în acest domeniu.
Ecomarketing
8.3 Cerintele impuse de legislatia comunitara pentru accesul
produselor agroalimentare ecologice românesti pe piata unica
Apropierea legislatiilor presupune existenta, în tarile din Europa
Centrala si de Est, a unui organ legislativ national asemanator celui din
U.E., cât si existenta unei instante de control operationale, eficace, care sa
lucreze sub controlul autoritatilor competente. Legislatiile nationale trebuie
sa acopere ansamblul regulilor de productie, în special cele referitoare la
perioada de conversie a metodelor traditionale de agricultura la metodele
specifice agriculturii ecologice, metode de fertilizare, metode de eradicare a
parazitilor si a bolilor, de protectie împotriva acestora, metode de prelucrare
si etichetare etc.
Principiile de productie ecologica în exploatatiile agricole sunt
definite prin Reglementarea 2092 / 1991 astfel:
1. Fertilitatea si activitatea biologica a solului trebuie sa fie asigurate
prin culturi de leguminoase, prin îngrasaminte verzi sau plante cu
înradacinare profunda, în cadrul rotatiei anuale, precum si prin încorporarea
de materii organice (compostate sau nu) obtinute în exploatatii agricole care
respecta modul de productie ecologic. Anumite subproduse rezultate din
cresterea animalelor (cum ar fi gunoiul de grajd) sunt acceptate pentru a fi
utilizate daca provin din acelasi tip de exploatatii agricole.
Daca aceste mijloace nu sunt suficiente pentru a asigura un aport
nutritiv corespunzator al solului si sunt necesare si alte tipuri de materii si
substante, pot fi utilizate un numar restrâns de îngrasaminte minerale sau
organice, strict precizate de Reglementarea 2092.
2. Protectia plantelor împotriva bolilor si daunatorilor este asigurata
printr-un ansamblu de tehnici care sa evite utilizarea pesticidelor: alegerea
unor specii rezistente natural; programe adecvate de rotatie a culturilor etc.
Piata produselor agroalimentare ecologice
În cazul unui pericol imediat care ameninta cultura, exista un numar limitat
de produse fitosanitare aprobate în vederea utilizarii.
3. Recoltarea anumitor specii vegetale spontane este asimilata
metodelor de agricultura ecologica.
4. Trecerea de la o agricultura conventionala catre o agricultura
ecologica se face prin parcurgerea unei perioade minime de reconversie: doi
ani pentru culturile anuale si trei ani pentru culturile perene. Perioada de
reconversie presupune anumite restrictii si în ceea ce priveste
comercializarea produselor agricole obtinute în intervalul respectiv. În plus,
crearea unor servicii care sa raspunda de ansamblul operatiunilor, cu functii
de control si consiliere în legatura cu agricultura ecologica presupune
eforturi suplimentare de organizare si formare a personalului.
Pentru eliminarea oricarei îndoieli sau posibile neîntelegeri din
partea consumatorilor, reglementarea 2092/1991 a CEE a facut distinctie
între diferite categorii de produse, tinând seama de continutul lor în
ingrediente de origine ecologica:
Ø produse agricole ecologice (vegetale) netransformate si produse
transformate, continând mai mult de 95% din ingrediente produse conform
principiilor de productie ecologice. Doar în cazul acestor produse, la
vânzare se poate utiliza notiunea “ecologic”;
Ø produse transformate, continând între 50 si 95% ingrediente de
origine agricola ce raspund principiilor agriculturii ecologice. Pentru
etichetarea acestor produse denumirea “ecologic” va fi utilizata doar pentru
anumite ingrediente, nu pentru produs în ansamblul sau;
Ø produse transformate, continând mai putin de 50% produse de
origine ecologica. Eticheta nu va contine mentiunea “ecologic”;
Ø produse provenind din exploatatii agricole care s-au angajat într-
un proces de reconversie a agriculturii conventionale într-una ecologica.
Ecomarketing
Si în acest caz, la etichetare, se va evita utilizarea oricarei mentiuni care sa
induca în eroare consumatorii.
Agricultura ecologica constituie una din caile pentru dezvoltarea
unei agriculturi durabile. Planul National pentru Agricultura si Dezvoltare
Rurala, care vizeaza spatiul rural si asigura cadrul implementarii
programului SAPARD, are ca obiectiv strategic dezvoltarea durabila a
sectorului agroalimentar, în strânsa legatura cu protectia mediului si
conservarea resurselor naturale. Agricultura ecologica certificata este un
sector nou în România. Numarul unitatilor / fermelor care aplica metode de
productie ecologice este în crestere.
Legislatia elaborata pentru acest sector, armonizata partial cu
cerintele comunitare în domeniu (Reglementarile Consiliului nr.2092/91 si
1804/1999), este menita sa creeze un sistem de agricultura ecologica
conform sistemelor europene. Legislatia cuprinde :
• Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.34/2000 privind produsele
agroalimentare ecologice din 17 aprilie 2000, aprobata prin Legea nr. 38 din
7 martie 2001. Ordonanta se refera (conform Reglementarii CEE
nr.2092/91, la urmatoarele produse obtinute dupa dupa modul de productie
ecologic:
w produse vegetale primare neprocesate, animale si produse
animaliere neprocesate ;
w produse de origine vegetala si animala procesate, destinate
consumului uman, preparate din unul sau mai multe ingrediente
de origine vegetala si / sau de origine animala;
w furaje, furaje compuse si alte materii prime.
Ordonanta stabileste: autoritatea responsabila pentru agricultura
ecologica, reguli si principii generale ale productiei ecologice, durata
perioadei de conversie, etichetarea, sistemul de inspectie si certificare,
sanctiunile care se aplica celor care se abat de la aceste reguli.
Piata produselor agroalimentare ecologice
• Hotarârea de Guvern nr.917/2001, pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. Acest act normativ
stabileste: regulile productiei ecologice, principiile productiei ecologice, lista produselor permise a fie utilizate în agricultura ecologica, precum si
ingredientele si metodele de prelucrare care pot fi utilizate la prepararea
alimentelor ecologice.
• Hotarârea de Guvern nr. 677/2001 privind înfiintarea Institutului de
Bioresurse Alimentare.
• Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 108/2001 privind
exploatatiile agricole. Prin acest act legislativ exploatatiile agricole familiale pot fi stimulate pentru practicarea agriculturii ecologice, prin acordarea de
facilitati financiare suplimentare, stabilite prin legi speciale.
În conformitate cu O.U.G. nr. 34/2000, autoritatea responsabila
pentru sectorul de agricultura ecologica din România este Ministerul
Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, respectiv biroul «Autoritatea
Nationala a Produselor Ecologice » (A.N.P.E.). A.N.P.E are urmatoarele atributii principale:
w elaboreaza proiecte de acte normative, reguli si norme de control,
de certificare si comercializare a produselor ecologice;
w notifica operatorii;
w acrediteaza organismele de inspectie si certificare;
w controleaza si supravegheaza activitatea organismelor de ins pectie
si certificare;
w asigura monitorizarea si supravegherea activitatii din întreg
sectorul.
Ordonanta nr.34/2000 prevede efectuarea controlului operatorilor si
certificarea produselor agroalimentare ecologice de catre organisme de
inspectie si certificare – persoane fizice si juridice din sectorul public si privat.
Ecomarketing
Elaborarea procedurilor de acreditare a organismelor de control se
face de catre Institutul de Bioresurse Alimentare (Hotarârea de Guvern
nr. 677/2001), ca unitate delegata a A.N.P.E din ca drul Ministerului
Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, în conformitate cu procedurile si
normele comunitare (EN 45011).
România nu are înca organizat sistemul de inspectie si certificare.
Inspectia unitatilor / fermelor ecologice si eliberarea certific atelor de control
se face în prezent de organisme de control acreditate în U.E, sau care au
echivalenta în U.E.
Adoptarea si implementarea acquis-ului
Adoptarea si implementarea cerintelor acquis -ului comunitar din
acest sector se va face astfel:
2002
• Ordin al Ministrului cu privire la Conditiile de acreditare a
organismelor de inspectie si certificare (conform Art.9 al Regl. CEE
nr. 2092/91)
• Ordin al Ministrului privind Cerintele minime de inspectie si
certificare si masurile de precautie prevazute în cadrul regimului de control
(conform Art. 9 si Anexei III a Regl. CEE nr.2092/91)
• Înfiintarea Organismelor de inspectie si certificare (conform Art. 9
Regl. CEE nr.2092/91)
• Ordin al Ministrului privind reguli specifice pentru etichetarea
produselor agroalime ntare ecologice (conform Art.5 al Regl. CEE
nr. 2092/91)
• Întarirea capacitatii institutionale a ANPE, prin crearea unei structuri
regionale în cadrul Directiilor generale pentru agricultura si industrie
alimentara.
Piata produselor agroalimentare ecologice
2003 – 2006
• Elaborarea de reguli detaliate privind importul si exportul produselor
agr oalimentare ecologice (conform Art. 11 al Regl. CEE nr. 2092/91)
• Elaborarea de reguli privind utilizarea semintelor si a materialului
saditor obtinut prin metode de productie ecologica (conform Art. 6 al Regl.
CEE nr. 2092/91)
• Elaborarea de caiete de sarcini pe produs pentru sectorul vegetal,
animalier si apicultura
• Elaborarea de acte normative privind acordarea de subventii pe
produs pentru sectorul de agricultura ecologica.
Pentru includerea României pe Lista tarilor terte care au echivalenta
în U.E, în conformitate cu Reglementarea Comisiei Nr. 94/92/EEC, se are în
vedere crearea unei piete interne de produse agroalimentare ecologice ,
precum si a unui disponibil pentru export, prin:
w promovarea permanenta a conceptului de agricultura ecologica
prin institutii specializate (Agentia Nationala de Consultanta
Agricola, asociatii, fundatii, institute de cercetari, universitati),
precum si prin Ambasadele României din strainatate , prin
identificarea de potentiali investitori si oportunitati de colaborare
în domeniu;
w înfiintarea de ferme pilot cu suprafata optima, specializate în
agricultura ecologica;
w stadii de pregatire pentru: formatori, operatori, inspectori;
w crearea unei structuri nationale de cercetare în agricultura
ecologica;
w sprijinirea producatorilor care trec de la agricultura traditionala la
cea ecologica, pe durata perioadei de conversie, inclusiv prin
Programul SAPARD;
w delimitarea de areale ecologice.
Ecomarketing
România va prelua gradual acquis-ului comunitar, iar implementarea
acestuia se va realiza pâna în anul 2006.
În ultimii ani, în tara noastra, au fost semnalate numeroase cazuri în
care sanatatea unui numar însemnat de consumatori a fost periclitata, prin
lansarea pe piata, implicit în consum a unor produse improprii consumului
uman. Una din problemele importante cu care se confrunta sectorul
alimentar este aceea a reducerii costurilor, si, evident, preturilor produselor
oferite pe piata, pentru a raspunde criteriilor de competitivitate si a face fata
unei competitii din ce în ce mai accentuate. În acest sens, se pare ca nu de
putine ori, anumiti producatori se gândesc mai mult la profitul pe care
urmeaza sa-l obtina si mai putin la sanatatea consumatorilor.
Un alt aspect pe care ar trebui sa nu-l omitem este legat de evolutia
agriculturii. Agricultura de azi este o agricultura “industrializata”, care de
multe ori se îndeparteaza nefiresc de mult de procesele naturale. Agricultorii
sunt dependenti în adevaratul sens al cuvântului de inputurile de natura
industriala si actioneaza sub presiunea marilor retele de distributie. Cât de
naturale mai sunt aceste produse?
Consumatorul care cumpara produse alimentare ce poarta indicatii
referitoare la modul de producere ecologic îsi doreste un produs
corespunzator calitativ din punctul de vedere al caracterului sau “natural”.
În acest context, reglementarile existente în prezent limiteaza utilizarea în
procesul de transformare industriala a ingredientelor de origine neagricola
(aditivi, arome etc.). Este vorba, în acest ca z, de a descoperi un punct de
echilibru între asteptarile consumatorilor - care-si doresc produse naturale si
restrictiile tehnologice legate de producerea si aducerea pe piata a unei game
suficiente de marfuri alimentare prezentate sub titulatura de “ecologice”.
Ecomarketing
BIBLIOGRAFIE
1. ANTONESCU, V.,
CONSTANTINESCU, D.
Managementul calităţii totale, Bucureşti,
Editura OID-ICM, 1993
2. ANTOINE, J. O nouă provocare pentru oamenii de
marketing: demersul prospectiv şi
aplicaţiile sale strategice
3. BOOTH, W. Conferinţa Cooperarea în problemele
mediului înconjurător în România
4. CALDENTEY, A. P.,
şi colab.
Marketing agrario, Madrid, Ediciones
Mundi Prensa, 1994
5. CAMPBELL, C. The Romantic Ethic and the Spirit of
Câte persoane locuiesc împreuna cu dumneavoastra în aceeasi
gospodarie?
0 persoane 20 respondenti (4%)
1-2 persoane 150 respondenti (30%)
3-5 persoane 305 respondenti (61%)
> 5 persoane 25 respondenti (5%)
Care a fost venitul net al gospodariei dumneavoastra în luna trecuta?
Sub 2 milioane lei 50 respondenti (10%)
2-4 milioane lei 85 respondenti (17%)
4-6 milioane lei 115 respondenti (23%)
6-8 milioane lei 80 respondenti (16%)
8-10 milioane lei 60 respondenti (12%)
Peste 10 milioane lei 110 respondenti (22%)
Localitatea de domiciliu
1. Oras 325 respondenti (65%)
2. Sat 175 responde nti (35%)
Ecomarketing
Analiza caracteristicilor demografice ale persoanelor intervievate
releva o serie de concluzii extrem de utile pentru studiul care face obiectul
analizei noastre. Astfel:
• repartizarea pe sexe a populatiei analizate respecta criteriile
statistice de constructie a unui esantion, altfel spus raspunde criteriilor de
reprezentativitate comparativ cu populatia totala: proportiile detinute de cele
doua sexe sunt relativ apropiate: barbatii detin un procent de 47% din totalul
populatiei analizate, iar femeile 53%;
• din punctul de vedere al vârstei, observam ca sunt bine
reprezentate segmentele de vârsta 20 – 29, 30 – 39 si 40 – 59 ani, dupa cum
urmeaza: 32, 21, respectiv 31%. În total esantion, populatia cu vârsta
cuprinsa între 20 si 59 de ani (420 persoane) detine o pondere importanta:
84%;
• populatia care a participat la studiul de piata are un nivel de
pregatire mediu: proportia absolventilor de liceu în total este de 48%. De
asemenea, în esantion sunt bine reprezentate persoanele care au absolvit
studii superioare: 41% din total populatie anchetata;
• din perspectiva starii civile, persoanele casatorite sunt mai bine
reprezentate comparativ cu cele necasatorite: 290 (58%) fata de doar
210 (42%);
• analiza numarului de persoane care compun gospodaria releva
faptul ca doar 4% dintre cei intervievati locuiesc singuri. O pondere
însemnata este detinuta de familiile alcatuite din 4-6 persoane (61%),
respectiv de familiile de dimensiuni mai reduse, 2-3 persoane (30%);
Studiu de caz
• veniturile gospodariilo r nu sunt mari. De exemplu, gospodariile al
caror venit lunar a depasit 10 milioane lei în luna precedenta realizarii
anchetei a fost de doar 22% din total. Cele mai multe gospodarii (23%) se
încadreaza în transa de venit cuprinsa între 4,1 si 6 milioane lei;
• statutul ocupational al populatiei intervievate este destul de
divers, categoriile cu cea mai numeroasa reprezentare fiind tinerii cuprinsi
în sistemul de învatamânt (elevi / studenti), care detin o pondere de 28% în
total; persoanele cu pregatire universitara (profesor / doctor / inginer /
economist) cu o pondere de 23% si fermierii cu 11%;
• din totalul persoanelor intervievate, 325 (65%) locuiesc în urban
si 175 (35%) în rural.
Ecomarketing
CONSUMUL PÂINII ÎN GOSPODARII (%) În familia dumneavoastra, cine consuma pâine? V1. sotul V2. sotia V3. copiii V4. toti membrii familiei
V1 V2 V3 V4 Mediu de Sat 35 resedinta Oras 8 4 5 48 Venit < 2 mil. lei 3 7 2,1 – 4 mil. lei 2 1 14 4,1 – 6 mil. lei 1 2 20 6,1 – 8 mil. lei 1 1 2 12 8,1 – 10 mil. lei 2 2 8 > 10 mil. lei 1 3 18 Numarul 1 2 2 persoanelor 2 – 3 4 3 23 din 4 – 5 3 2 56 gospodarie > 5 1 4 Starea civila Casatoriti 6 3 7 42 Necasatoriti 1 3 38 Sexul Masculin 5 2 40 Feminin 2 3 1 47 Ultima forma Scoala generala 1 1 1 8 de învatamânt Liceu 1 2 1 44 absolvita Facultate 5 2 34 Ocupatia Elev / student 1 1 26 Muncitor 4 Funct cu studii medii 2 11 Prof/dr/ing/econ 3 1 19 Fermier 1 10 Patron/director 1 1 3 Somer 2 Pensionar 4 2 3 Casnica 2 Altceva 3 Vârsta < 20 ani 5 20 – 29 ani 1 1 30 30 – 39 ani 1 20 40 – 59 ani 3 2 2 24 > 60 ani 2 4 5
Studiu de caz
În toate gospodariile din mediul rural pâinea este consumata de catre
toti membrii familiei. În urban, din cele 325 de gospodarii, în 40 pâinea este
consumata de sot, în 20 de sotie; în 25 de copii, în 240 de catre toti membrii
familiei.
În gospodariile cu venituri sub 2 milioane lei, pâinea este consumata
de toti membrii familiei în 35 cazuri din totalul celor 50 incluse în aceasta
categorie. Din cele 80 de gospodarii cu venituri cuprinse între 2,1 si
4 milioane lei, în 70 pâinea este consumata de toti membrii familiei. Din
cele 115 gospodarii cu venituri cuprinse între 4,1 milioane lei si 6 milioane
lei, în 100 pâinea este consumata de toti membrii familiei. Se constata, o
usoara diferentiere a repartitiei consumului de pâine în gospodarie, odata cu
cresterea venitului, mai ales la categoriile de venit 6,1-8 milioane lei si
8,1-10 milioane lei.
Si în cazul distributiei esantionului în functie de numarul de
persoane care alcatuiesc o gospodarie, asistam la manifestarea unui
comportament de consum asemanator, pâinea fiind consumata,
preponderent, de catre toti membrii familiei.
Situatia este aproximativ aceeasi si în cazul variabilelor demografice
stare civila si sex.
Analiza raspunsurilor în functie de criteriul statutului ocupational
releva o oarecare diferentiere în cazul pensionarilor, al caror consum se
repartizeaza aproximativ uniform între variantele „Toti membr ii familiei”,
„Sotia”, „Sotul”.
Pentru persoanele în vârsta de pâna la 20 de ani, „Toti membrii
familiei” este varianta unica de raspuns, iar pentru categoria de vârsta de
peste 60 de ani, asistam la o repartitie echilibrata a raspunsurilor.
Ecomarketing
CUMPARAREA PÂINII ÎN GOSPODARII (%) În familia dumneavoastra cine cumpara, de obicei, pâine? V1. sotul V2. sotia V3. copii V4. toti membrii familiei V5. alta persoana
V1 V2 V3 V4 V5 Mediu de Sat 4 9 22 resedinta Oras 12 12 14 23 4 Venit < 2 mil. lei 1 3 1 4 1 2,1 – 4 mil. lei 1 4 1 11 4,1 – 6 mil. lei 3 6 2 9 3 6,1 – 8 mil. lei 3 3 1 8 1 8,1 – 10 mil. lei 1 5 2 4 > 10 mil. lei 8 3 2 7 2 Numarul 1 3 1 persoanelor 2 – 3 4 8 16 2 din 4 – 5 12 13 8 26 2 gospodarie > 5 2 2 1 Starea civila Casatoriti 20 22 13 3 Necasatoriti 2 2 8 29 1 Sexul Masculin 10 10 4 22 1 Feminin 9 13 4 24 3 Ultima forma Scoala generala 1 2 7 1 de învatamânt Liceu 4 12 5 24 1 absolvita Facultate 14 10 2 13 2 Ocupatia Elev / student 2 2 4 19 1 Muncitor 1 3 Funct cu studii medii 2 6 2 3 Prof/dr/ing/econ 6 7 1 8 1 Fermier 3 2 Patron/director 2 1 2 Somer 2 Pensionar 3 1 1 4 Casnica 2 Altceva 1 1 1 Vârsta < 20 ani 2 3 20 – 29 ani 2 4 2 24 30 – 39 ani 3 4 14 40 – 59 ani 5 14 4 8 > 60 ani 5 4 1 1
Studiu de caz
Se observa ca, în mediul rural, copiii detin ponderea cea mai mare,
iar în mediul urban, toti membrii familiei au sarcina de achizitionare a
pâinii.
Pe masura cresterii veniturilor, sotia pierde din atributiile de
cumparare a pâinii, acestea revenind tuturor membrilor familiei, sau altor
persoane.
În functie de numarul de persoane din gospodarie, se observa ca, pe
masura cresterii numarului de persoane dintr-o gospodarie, responsabilitatea
cumpararii pâinii revine tuturor membrilor familiei.
În functie de starea civila, în cazul cuplurilor casatorite, sotul si
sotia, în proportii egale participa la activitatea de achizitionare a pâinii.
În functie de sex, distributia raspunsurilor este relativ omogena,
concentrându-se, atât în cazul barbatilor, cât si în cazul femeilor, pe varianta
a patra de raspuns, care desemneaza toti membrii familiei cu atributii în
cumpararea pâinii.
În functie de ocupatie, persoanele au dat raspunsuri diferite, astfel:
elevii si studentii au ales varianta a patra „Toti membrii familiei” în
proportie de 68%; aceeasi varianta a fost aleasa si de muncitori, în proportie
de 75%; functionarii cu studii medii au ales varianta a doua „Sotia” în 50%
din cazuri; profesorii, doctorii, inginerii, economistii au raspuns diferit: 36%
„Sotul”, 30% „Sotia”, 35% „Toti membrii familiei”; în familiile de fermieri,
copiii sunt cei care cumpara pâine; raspunsurile patronilor/directorilor
alterneaza între prima varianta (sotul) si varianta a patra (toti membrii
familiei); somerii au ales varianta a patra (toti membrii familiei); pentru
pensionari, în proportie de 44,4% din cazuri cumpara pâine alte persoane,
iar pentru persoanele casnice, sotia este cea care cumpara pâine.
Ecomarketing
LOCUL DE CUMPARARE AL PÂINII (%) De unde cumparati cel mai des pâine? V1. de la un magazin specializat V2. de la un magazin alimentar V3. de la un supermagazin V4. din alta parte, si anume …
V1 V2 V3 V4 Mediu de Sat 9 23 3 resedinta Oras 22 35 6 2 Venit < 2 mil. lei 4 6 2,1 – 4 mil. lei 3 12 2 4,1 – 6 mil. lei 4 15 2 2 6,1 – 8 mil. lei 6 8 2 8,1 – 10 mil. lei 5 5 1 1 > 10 mil. lei 8 9 5 Numarul 1 2 2 persoanelor 2 – 3 11 19 din 4 – 5 22 30 5 4 gospodarie > 5 2 2 1 Starea civila Casatoriti 27 24 4 3 Necasatoriti 14 25 3 Sexul Masculin 14 25 4 4 Feminin 14 27 11 1 Ultima forma Scoala generala 2 9 de învatamânt Liceu 11 28 9 absolvita Facultate 17 14 7 3 Ocupatia Elev / student 6 20 1 1 Muncitor 1 3 Funct cu studii medii 6 5 2 Prof/dr/ing/econ 10 9 2 2 Fermier 4 6 1 Patron/director 2 1 1 1 Somer 1 1 Pensionar 2 6 1 Casnica 2 Altceva 1 2 Vârsta < 20 ani 3 2 20 – 29 ani 7 22 3 30 – 39 ani 6 12 3 40 – 59 ani 19 8 1 > 60 ani 4 7
Studiu de caz
Distributia raspunsurilor persoanelor intervievate se concentreaza pe
varianta a doua, majoritatea subiectilor preferând sa achizitioneze pâinea de
la un magazin alimentar.
În functie de mediul de resedinta, raspunsurile variaza între primele
doua variante de raspuns. Explicatia este aceea ca în mediul rural
magazinele specializate de pâine se gasesc în proportii foarte reduse (sub
forma brutariilor care au si magazin de desfacere), distributia pâinii în
mediul rural efectuându-se prin intermediul structurilor de marketing care
au aparut dupa 1990 în sate, în proprietate privata - magazine alimentare sau
mixte.
Se observa ca, pe masura cresterii venitului, familiile prefera sa
achizitioneze pâinea din supermarket.
Pe masura cresterii dimensiunii familiei, subiectii prefera
cumpararea pâinii de la un magazin alimentar, deoarece achizitioneaza, pe
lânga pâine, si alte produse alimentare, necesare familiei.
În functie de starea civila, în timp ce persoanele casatorite prefera sa
cumpere pâine, în proportie de 46,5%, de la magazinele specializate,
persoanele necasatorite prefera sa achizitioneze pâinea, în proportie de
59,5%, de la magazinele alimentare.
În functie de ocupatie, distributia raspunsurilor se regaseste în
primele doua variante.
Tinerii prefera achizitionarea pâinii din diferite locuri, inclusiv
supermarket. Pe masura înaintarii în vârsta, se prefera magazinul specializat,
iar persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, cumpara pâine de la magazine
alimentare.
Ecomarketing
FRECVENTA CUMPARARII (%) Cât de des cumparati pâine? V1. zilnic V2. la 2-3 zile V3. mai rar
V1 V2 V3 Mediu de Sat 26 8 1 resedinta Oras 46 16 3 Venit < 2 mil. lei 7 1 2 2,1 – 4 mil. lei 12 4 1 4,1 – 6 mil. lei 19 3 1 6,1 – 8 mil. lei 12 4 8,1 – 10 mil. lei 10 2 > 10 mil. lei 13 9 Numarul 1 2 2 persoanelor 2 – 3 20 10 din 4 – 5 47 13 1 gospodarie > 5 5 Starea civila Casatoriti 41 14 3 Necasatoriti 30 11 1 Sexul Masculin 38 8 1 Feminin 35 15 3 Ultima forma Scoala generala 9 1 1 de învatamânt Liceu 33 14 1 absolvita Facultate 30 9 2 Ocupatia Elev / student 19 9 Muncitor 4 Funct cu studii medii 9 4 Prof/dr/ing/econ 16 6 1 Fermier 9 2 Patron/director 4 1 Somer 2 Pensionar 5 2 2 Casnica 1 1 Altceva 2 1 Vârsta < 20 ani 4 1 20 – 29 ani 26 6 30 – 39 ani 13 8 40 – 59 ani 27 3 1 > 60 ani 5 3 3
Studiu de caz
Raspunsurile la cele trei variante: zilnic, la 2-3 zile, mai rar, se
concentreaza asupra primei variante, ceea ce confirma ipoteza cumpararii
zilnice a acestui produs de baza. Pe criterii demografice, raspunsurile difera.
În functie de mediul de resedinta, 74% din persoanele intervievate în
mediul rural cumpara zilnic pâine si doar 23% cumpara la 2-3 zile. În
mediul urban, 71% din subiecti cumpara pâine zilnic, 25% la 2-3 zile si
4% mai rar.
În functie de venit, se observa ca, pe masura cresterii veniturilor,
pâinea este achizitionata zilnic, iar persoanele cu venituri mici, sub
2 milioane lei, cumpara pâine la 2-3 zile (5 persoane din 50 intervievate) sau
mai rar (10 persoane din 50 intervievate).
În functie de numarul persoa nelor din gospodarie, persoanele care
locuiesc singure cumpara zilnic pâine, sau mai rar de 2-3 zile; din 150 de
persoane care provin din familii formate din 1-2 membri, 100 cumpara
zilnic pâine, iar 50 la 2-3 zile; din 305 persoane care provin din familii
formate din 3-5 membri, 235 cumpara zilnic pâine, 65 la 2-3 zile si
5 persoane, mai rar de 3 zile; persoanele care provin din familii numeroase,
de peste 5 membri, cumpara pâine zilnic.
În functie de ocupatie, se observa o distributie omogena a
raspunsurilor tot pentru prima varianta, doar în cazul profesorilor,
doctorilor, inginerilor, economistilor, patronilor, directorilor si pensionarilor
observân-du-se o usoara reducere a frecventei de cumparare. În cazul
muncitorilor si somerilor, pâinea este achizitionata, în exclusivitate, zilnic.
Ecomarketing
CUMPARATURA MEDIE (%) Ce cantitate de pâine cumparati la o singura cumparatura? V1. o bucata (de dimensiuni obisnuite) V2. doua bucati V3. 3-4 bucati V4. mai mult
V1 V2 V3 V4 Mediu de Sat 10 14 7 4 resedinta Oras 13 29 20 3 Venit < 2 mil. lei 2 2 2 4 2,1 – 4 mil. lei 6 6 5 4,1 – 6 mil. lei 4 13 5 1 6,1 – 8 mil. lei 4 5 4 3 8,1 – 10 mil. lei 1 9 2 > 10 mil. lei 5 8 8 Numarul 1 2 1 1 persoanelor 2 – 3 11 13 4 2 din 4 – 5 10 15 22 9 gospodarie > 5 5 Starea civila Casatoriti 12 25 17 4 Necasatoriti 9 18 10 5 Sexul Masculin 9 19 15 4 Feminin 14 22 13 4 Ultima forma Scoala generala 3 2 3 3 de învatamânt Liceu 15 16 13 4 absolvita Facultate 5 24 11 1 Ocupatia Elev / student 9 11 5 3 Muncitor 2 1 1 Funct cu studii medii 2 5 6 Prof/dr/ing/econ 3 17 3 Fermier 5 3 3 Patron/director 4 1 Somer 1 1 Pensionar 2 3 3 1 Casnica 1 1 Altceva 2 1 Vârsta < 20 ani 1 3 1 20 – 29 ani 10 11 7 4 30 – 39 ani 7 8 4 2 40 – 59 ani 6 16 9 > 60 ani 1 6 4
Studiu de caz
Întrebarea „Ce cantitate de pâine cumparati la o singura
cumparatura?” doreste sa surprinda marimea indicatorului cunoscut în
literatura de marketing sub denumirea de cumparatura medie. Raspunsurile
la cele patru variante: o bucata, 2 bucati, 3-4 bucati, mai mult, difera în
functie de criteriile demografice luate în considerare, mai ales în functie de
numarul persoanelor din gospodarie.
Cumparatura medie nu variaza semnificativ indiferent de marimea
venitului. În medie, pe zi, consumul de pâine pentru o persoana este acelasi,
cererea fiind inelastica în raport cu venitul.
În functie de numarul persoanelor din gospodarie, cumparatura
medie variaza semnificativ: 50% dintre persoanele care locuiesc singure
consuma o pâine pe zi, 25% consuma 2 pâini pe zi si 25% consuma
3-4 bucati pe zi.
19% dintre barbati si 26% dintre femei cumpara o pâine pe zi,
40% dintre barbati si 42% dintre femei cumpara 2 pâini pe zi, 32% dintre
barbati si 24% dintre femei cumpara 3-4 pâini pe zi si 9% dintre barbati si
8% dintre femei cumpara mai mult de 4 pâini pe zi.
În functie de ocupatie, cumparatura medie creste de la muncitor,
casnica, somer, pensionar, elev sau student, persoane ale caror raspunsuri
acopera si variantele trei si patru, la fermier, patron, director, profesor,
doctor, economist, inginer, persoane care cumpara mai putina pâine pe zi.
În functie de vârsta, cumparatura medie nu variaza semnificativ; se
observa ca persoanele mai în vârsta cumpara mai putina pâine, deoarece
familiile acestora nu mai sunt atât de numeroase.
Ecomarketing
TIPUL PÂINII CONSUMATE (%) Ce fel de pâine consumati cel mai des? V1. Alba V2. Neagra V3. Graham V4. Dietetica V5. cu adaosuri V6. alt tip, si anume …
V1 V2 V3 V4 V5 V6 Mediu de Sat 27 4 2 2 resedinta Oras 53 35 15 10 Venit < 2 mil. lei 8 2 2,1 – 4 mil. lei 11 4 1 1 4,1 – 6 mil. lei 20 1 1 1 6,1 – 8 mil. lei 10 2 4 8,1 – 10 mil. lei 8 1 2 1 > 10 mil. lei 13 4 3 2 Numarul 1 1 1 2 persoanelor 2 – 3 21 8 1 din 4 – 5 53 6 2 gospodarie > 5 5 Starea civila Casatoriti 46 6 3 3 Necasatoriti 37 5 Sexul Masculin 42 4 1 Feminin 42 6 3 2 Ultima forma Scoala generala 9 1 1 de învatamânt Liceu 9 6 1 2 absolvita Facultate 33 4 2 2 Ocupatia Elev / student 20 8 Muncitor 4 Funct cu studii medii 11 2 Prof/dr/ing/econ 15 4 3 1 Fermier 6 3 1 1 Patron/director 4 1 Somer 2 Pensionar 5 1 1 2 Casnica 2 Altceva 2 1 Vârsta < 20 ani 4 1 20 – 29 ani 25 4 3 30 – 39 ani 15 4 1 1 40 – 59 ani 29 1 1 > 60 ani 6 2 3
Studiu de caz
La întrebarea „Ce fel de pâine consumati cel mai des?”, cu
variantele: alba, neagra, graham, dietetica, cu adaosuri, alt tip, distributia
raspunsurilor este concentrata catre primele variante, consumul de pâine
alba detasându-se absolut. Consumatorii celorlalte tipuri de pâine, neagra,
graham si dietetica, provin din mediul urban, au venituri medii si mari, sunt
casatoriti, de regula femei, au studii medii sau superioare, sunt profesori,
doctori, ingineri sau economisti si au vârsta cuprinsa între 20 si 40 de ani.
În functie de mediul de resedinta, populatie rurala consuma, în
principal pâine alba, iar populatia urbana, completeaza meniul zilnic si cu
alte tipuri de pâine.
În functie de venit, înclinatia pentru consumul altor tipuri de pâine
decât cea alba creste, pe masura cresterii veniturilor.
În functie de numarul persoanelor din gospodarie, ponderea cea mai
ridicata în consumul de pâine în familiile cu o singura persoana o detine
pâinea dietetica (50%), în familiile formate din 1-2 persoane, pâinea alba
(70%), iar pe masura ce numarul componentilor familiilor creste, ponderea
consumului de pâine alba creste si ea.
Se observa ca 21% din totalul femeilor intervievate consuma tipuri
alternative de pâine: neagra, graham, dietetica, în proportie de, fata de 10%,
ponderea barbatilor care consuma aceste tipuri de pâine în totalul barbatilor
intervievati.
Elevii si studentii, profesorii, doctorii, inginerii, economistii,
fermierii si pensionarii consuma si alte tipuri de pâine: neagra, graham,
dietetica.
Ecomarketing
CRITERIILE DETERMINANTE ÎN DECIZIA DE CUMPARARE A PÂINII (%)
În situatia în care nu cumparati pâine alba, optând pentru alt tip de pâine, care este principalul criteriu al deciziei dumneavoastra? V1. pretul V2. calitatea V3. sanatatea (este mai sanatoasa decât pâinea alba) V4. continutul caloric redus (produsul respectiv este utilizat în curele de slabit) V5. aspectul produsului V6. moda V7. influenta exercitata de cunoscuti V8. alt criteriu, anume …
V1 V2 V3 V4 V5 V6 V8 Mediu de Sat 6 16 9 1 1 2 resedinta Oras 4 34 19 5 1 1 1 Venit < 2 mil. lei 1 2 3 4 2,1 – 4 mil. lei 9 4 2 1 1 4,1 – 6 mil. lei 16 6 1 6,1 – 8 mil. lei 6 8 1 1 8,1 – 10 mil. lei 1 6 4 1 > 10 mil. lei 1 9 9 2 1 Numarul 1 2 2 persoanelor 2 – 3 19 8 2 1 din 4 – 5 3 33 18 4 2 1 gospodarie > 5 2 1 1 1 Starea civila Casatoriti 4 29 19 3 1 2 Necasatoriti 18 9 4 9 1 1 Sexul Masculin 30 13 2 1 1 Feminin 3 15 14 19 1 1 Ultima forma Scoala generala 6 4 1 de învatamânt Liceu 2 17 22 5 1 1 absolvita Facultate 1 15 20 3 2 Ocupatia Elev / student 12 5 8 1 1 1 Muncitor 1 3 Funct cu studii medii 2 7 1 2 1 Prof/dr/ing/econ 8 10 3 2 Fermier 3 5 3 Patron/director 2 1 1 1 Somer 1 1 Pensionar 3 5 1 Casnica 2 Altceva 2 1 Vârsta < 20 ani 2 3 20 – 29 ani 12 15 2 1 2 30 – 39 ani 7 8 3 3 40 – 59 ani 14 9 8 > 60 ani 4 3 3 1
Studiu de caz
La întrebarea „În situatia în care nu cumparati pâine alba, optând
pentru alt tip de pâine, care este principalul criteriu al deciziei
dumneavoastra?”, cu variantele de raspuns: pretul, calitatea, sanatatea,
continutul caloric redus, aspectul produsului, moda, influenta exercitata de
cunoscuti, alt criteriu, raspunsurile se concentreaza pentru varianta 2 si 3
criteriile care determina decizia de cumparare a altor tipuri de pâine fiind
calitatea si sanatatea.
Criteriul pret este semnificativ pentr u persoanele din mediul rural,
care provin din familii formate din 3-5 membri, sunt casatorite, de regula
femei, de ocupatie functionar cu studii medii sau muncitor. Criteriul calitate
este semnificativ pentru persoanele din mediul urban, care au venituri medii
si mari, care locuiesc singure sau cu cel mult o persoana, necasatorite, în
general cu studii medii sau superioare, de ocupatii diferite si de vârsta
mijlocie. Criteriul sanatate este semnificativ atât pentru persoanele din
mediul rural, cât si pentru cele din mediul urban, cu venituri medii si mari,
casatorite, cu studii medii sau superioare si de vârsta înaintata. Criteriul
continutul caloric redus este important pentru persoanele din mediul urban,
cu venituri medii, necasatorite, de regula femei, cu studii medii, de ocupatie
elev sau student, functionar cu studii medii sau patron, director, de vârsta
mijlocie sau înaintata. Criteriul aspectul produsului este important pentru
persoanele cu venituri medii, necasatorite, cu studii medii, elevi, studenti
sau pensionari.
Alte criterii luate în considerare de subiectii intervievati în decizia de
cumparare a pâinii sunt: gustul, modul de prezentare a produsului, curatenia
magazinului etc.
Ecomarketing
PRETUL ACCEPTAT DE CONSUMATORI PENTRU O PÂINE NEAGRA / GRAHAM / DIETETICA / CU ADAOSURI ETC. (%)
Care este pretul pe care sunteti dispus sa-l platiti pentru o pâine neagra / graham / dietetica / cu adaosuri etc.? (pentru o franzela de dimensiuni clasice) V1. 2500 - 3500 lei V2. 3500 – 5000 lei V3. peste 5000 lei
V1 V2 V3 Mediu de Sat 9 19 7 resedinta Oras 26 30 9 Venit < 2 mil. lei 7 3 2,1 – 4 mil. lei 5 10 2 4,1 – 6 mil. lei 7 8 8 6,1 – 8 mil. lei 7 7 2 8,1 – 10 mil. lei 3 9 > 10 mil. lei 6 10 6 Numarul 1 3 1 persoanelor 2 – 3 11 15 4 din 4 – 5 19 30 12 gospodarie > 5 2 3 Starea civila Casatoriti 25 25 8 Necasatoriti 12 22 8 Sexul Masculin 16 20 11 Feminin 20 29 4 Ultima forma Scoala generala 4 4 3 de învatamânt Liceu 19 20 9 absolvita Facultate 13 23 5 Ocupatia Elev / student 10 14 4 Muncitor 1 1 2 Funct cu studii medii 7 4 2 Prof/dr/ing/econ 6 14 3 Fermier 1 6 4 Patron/director 1 3 1 Somer 2 Pensionar 7 2 Casnica 2 Altceva 1 2 Vârsta < 20 ani 1 4 20 – 29 ani 11 13 8 30 – 39 ani 5 10 6 40 – 59 ani 10 17 4 > 60 ani 7 4
Studiu de caz
În situatia în care consumatorii ar renunta la consumul pâinii albe,
optând pentru pâinea neagra / graham / dietetica / cu adaosuri etc., ei sunt
dispusi, de regula, sa plateasca între 2500 si 5000 lei pentru o franzela de
dimensiuni standard dintr-un astfel de sortiment.
O analiza mai amanuntita a nivelului de pret acceptat de catre
potentialii consumatori releva faptul ca persoanele care locuiesc în urban
sunt mai receptive la consumul acestor produse si, în acelasi timp, dispuse
sa plateasca mai mult decât cele din rural. În acelasi timp însa, daca pretul
unei astfel de franzele depaseste 5000 lei, procentul potentialilor
cumparatori din rural si urban este apropiat: 7, respectiv 9%. Chiar si în
cazul gospodariilor cu venituri mai mari, care depasesc 8 milioane de lei
lunar, un pret mai mare de 5000 de lei nu atrage un numar corespunzator
mai mare de cumparatori.
O cerere mai mare pentru sortimentele respective de pâine se
înregistreaza în cazul gospodariilor alcatuite din 4-6 pe rsoane, acestea fiind
dispuse sa plateasca chiar si un pret mai mare de 5000 lei (în proportie de
12% din total).
De asemenea, se observa ca barbatii sunt dispusi sa plateasca un pret
mai mare, comparativ cu femeile: pentru varianta de pret mai mare de 5000
lei, 11% comparativ cu 4%.
Persoanele cu vârsta mai mica de 20 de ani, respectiv cele a caror
vârsta depaseste 60 de ani accepta pentru sortimentele de pâine propuse un
pret unitar de maxim 5000 lei.
Este interesant faptul ca fermierii apreciaza în mod deosebit aceste
sortimente, fiind dispusi sa plateasca peste 3500 lei pentru o franzela de
dimensiuni clasice de pâine neagra / graham / dietetica / cu adaosuri etc.
Ecomarketing
Daca pretul pâinii negre / graham / dietetica / cu adaosuri etc. ar fi mai mic decât cel al pâinii albe, ati cumpara si ati consuma frecvent astfel de pâine? (%) V1. Da V2. Nu V3. Nu stiu
V1 V2 V3 Mediu de Sat 24 6 5 resedinta Oras 33 20 12 Venit < 2 mil. lei 6 2 2 2,1 – 4 mil. lei 13 3 1 4,1 – 6 mil. lei 7 12 4 6,1 – 8 mil. lei 9 6 1 8,1 – 10 mil. lei 6 5 1 > 10 mil. lei 14 2 6 Numarul 1 2 2 persoanelor 2 – 3 16 10 4 din 4 – 5 37 17 7 gospodarie > 5 2 1 2 Starea civila Casatoriti 35 18 5 Necasatoriti 18 14 10 Sexul Masculin 23 15 9 Feminin 33 14 6 Ultima forma Scoala generala 5 2 4 de învatamânt Liceu 27 15 6 absolvita Facultate 23 13 5 Ocupatia Elev / student 12 8 8 Muncitor 2 2 Funct cu studii medii 7 5 1 Prof/dr/ing/econ 13 7 3 Fermier 6 4 1 Patron/director 5 Somer 1 1 Pensionar 4 4 1 Casnica 2 Altceva 3 Vârsta < 20 ani 1 1 3 20 – 29 ani 15 10 7 30 – 39 ani 13 4 4 40 – 59 ani 17 12 2 > 60 ani 6 4 1
Studiu de caz
Analiza comportamentului de consum a fost continuata cu întrebarea
numarul 10, care încearca sa surprinda posibilitatea reorientarii consumului
de la pâinea alba catre alte sortimente de pâine. Se observa ca un numar
însemnat dintre respondenti ar fi dispusi sa nu mai consume pâine alba, în
conditiile în care la celelalte sortimente ar fi practicat un pret mai scazut.
Totusi, multe persoane sunt fidele consumului de pâine alba, chiar si în
conditiile expuse anterior. 20% dintre oraseni, 15% dintre absolventii de
liceu, 13% dintre absolventii de învatamânt superior etc. Exista si un numar
suficient de persoane care nu stiu daca ar cumpara / consuma alt tip de pâine
decât cea alba.
În categoriile de vârsta 20-29, 30-39 si 40-59 ani, mai mult de o
treime dintre persoanele intervievate sunt dispuse sa renunte la consumul
pâinii albe în favoarea celorlalte sortimente.
Persoanele fidele consumului pâinii albe, care nu sunt dispuse sa
renunte la acest produs, se regasesc, mai ales în mediul urban si în
gospodarii al caror venit se încadreaza în categoria 4,1-6 milioane lei.
Ecomarketing
INFORMAREA CONSUMATORILOR ÎN LEGATURA CU PRODUSELE ECOLOGICE (%)
Aveti informatii în legatura cu produsele ecologice? V1. nu stiu nimic despre aceste produse V2. am auzit câte ceva, dar nu ma intereseaza subiectul V3. am citit unele articole în ziar, din curiozitate V4. ma intereseaza domeniul V5. aceste produse reprezinta o preocupare importanta
V1 V2 V3 V4 V5 Mediu de Sat 2 1 7 15 10 resedinta Oras 9 1 10 27 18 Venit < 2 mil. lei 1 1 4 2 2 2,1 – 4 mil. lei 5 2 7 3 4,1 – 6 mil. lei 2 7 7 7 6,1 – 8 mil. lei 1 1 3 8 3 8,1 – 10 mil. lei 1 1 1 6 3 > 10 mil. lei 1 12 9 Numarul 1 1 1 2 persoanelor 2 – 3 4 5 17 4 din 4 – 5 4 2 13 24 18 gospodarie > 5 1 1 2 1 Starea civila Casatoriti 6 9 28 15 Necasatoriti 3 3 8 18 10 Sexul Masculin 2 3 11 17 14 Feminin 7 10 25 11 Ultima forma Scoala generala 2 1 2 4 2 de învatamânt Liceu 5 2 15 13 13 absolvita Facultate 3 2 26 10 Ocupatia Elev / student 2 3 9 7 7 Muncitor 1 2 1 Funct cu studii medii 3 3 5 2 Prof/dr/ing/econ 2 2 13 6 Fermier 6 5 Patron/director 1 4 Somer 2 Pensionar 2 1 3 3 Casnica 2 Altceva 1 2 Vârsta < 20 ani 1 1 2 1 20 – 29 ani 6 2 9 9 6 30 – 39 ani 1 4 11 5 40 – 59 ani 3 3 18 7 > 60 ani 2 1 2 6
Studiu de caz
Persoanele intervievate au fost solicitate sa raspunda la în trebarea:
“Aveti informatii în legatura cu produsele ecologice?”. O analiza
aprofundata a raspunsurilor formulate releva urmatoarele aspecte principale:
Ø cele mai multe persoane sunt interesate de produsele ecologice:
27% din urban, 24% dintre cei care locuiesc în gospodarii alcatuite din
4-6 persoane, 28% dintre cei casatoriti, 25% dintre femei, 26% dintre
absolventii de facultate etc.;
Ø pentru un numar însemnat de persoane, produsele ecologice
reprezinta o preocupare importanta: 18% din urban, 18% dintre cei care
locuiesc în gospodarii alcatuite din 4-6 persoane, 15% dintre cei casatoriti,
13% dintre absolventii de liceu;
Ø multe persoane s-au informat (cel putin din curiozitate) prin
intermediul unor articole din presa scrisa în legatura cu produsele ecologice:
10% dintre oraseni, 8% dintre necasatoriti etc.;
Ø evident, exista si persoane care nu stiu nimic despre aceste
produse sau care nu sunt interesate de subiect. Asa cum se poate observa
însa din anexele prezentate (variantele 1 si 2 de raspuns), procentul acestora
este scazut, comparativ cu celelalte categorii;
Ø observam, de asemenea, ca persoanele cu vârsta de peste 30 de
ani sunt mult mai interesate de produsele ecologice decât cele din primele
doua categorii de vârsta.
Ecomarketing
DISPONIBILITATEA CUMPARARII PÂINII ECOLOGICE (%) Daca pe piata ar apare o pâine ecologica fabricata în România, ati cumpara acest produs?
Da Nu Nu stiu Mediu de Sat 30 5 resedinta Oras 52 1 12 Venit < 2 mil. lei 7 3 2,1 – 4 mil. lei 15 2 4,1 – 6 mil. lei 20 3 6,1 – 8 mil. lei 12 2 2 8,1 – 10 mil. lei 9 3 > 10 mil. lei 18 4 Numarul 1 4 persoanelor 2 – 3 27 3 din 4 – 5 49 1 11 gospodarie > 5 1 1 3 Starea civila Casatoriti 51 7 Necasatoriti 30 2 10 Sexul Masculin 38 2 7 Feminin 43 1 9 Ultima forma Scoala generala 8 3 de învatamânt Liceu 37 2 9 absolvita Facultate 36 6 Ocupatia Elev / student 19 2 7 Muncitor 4 Funct cu studii medii 12 1 Prof/dr/ing/econ 20 3 Fermier 11 Patron/director 4 1 Somer 1 1 Pensionar 8 1 Casnica 2 Altceva 2 1 Vârsta < 20 ani 3 2 20 – 29 ani 24 3 5 30 – 39 ani 17 1 3 40 – 59 ani 29 2 > 60 ani 10 1
Studiu de caz
În conditiile în care pe piata ar apare pâine ecologica fabricata în
România, ar cumpara acest produs:
• 30% din populatia rurala;
• 52% din populatia urbana;
• 76% dintre persoanele care locuiesc în gospodarii alcatuite din
2-6 persoane;
• 51% dintre casatoriti;
• 30% dintre necasatoriti;
• 38% dintre barbati;
• 43% dintre femei;
• 37% din absolventii de liceu;
• 35% din absolventii de învatamânt supe rior etc.
Subliniem faptul ca toti fermierii, aproape toti functionarii cu studii
medii, patronii si pensionarii intervievati si-au manifestat dorinta de a
cumpara pâine ecologica.
Persoanele care nu ar cumpara pâinea ecologica au o pondere
nesemnificativa în totalul populatiei analizate, procentul acestora
nedepasind 2%, si aceasta doar la nivelul câtorva categorii, si anume:
elevi/studenti, necasatoriti, barbati.
Exista si unele persoane indecise, mai ales în rândul orasenilor tineri,
necasatoriti, cu studii medii.
Ecomarketing
CARACTERISTICILE DORITE / CERUTE PENTRU PÂINEA ECOLOGICA (%) Ce caracteristici de calitate ati dori sa aiba pâinea ecologica? V1. Sa fie satioasa V2. Sa aiba un continut caloric scazut V3. Sa aiba o forma atractiva V4. Sa aiba un termen de valabilitate mare V5. Altceva …
V1 V2 V3 V4 V5 Mediu de Sat 14 14 1 2 4 resedinta Oras 24 22 3 6 10 Venit < 2 mil. lei 4 3 1 2 2,1 – 4 mil. lei 5 9 2 1 4,1 – 6 mil. lei 6 8 2 1 6 6,1 – 8 mil. lei 5 6 1 3 1 8,1 – 10 mil. lei 5 3 1 3 > 10 mil. lei 5 9 2 5 1 Numarul 1 1 3 persoanelor 2 – 3 10 13 2 5 din 4 – 5 28 18 4 6 5 gospodarie > 5 1 2 1 Starea civila Casatoriti 23 18 2 5 10 Necasatoriti 14 18 3 3 4 Sexul Masculin 20 11 6 4 6 Feminin 15 25 1 4 8 Ultima forma Scoala generala 4 2 2 2 1 de învatamânt Liceu 14 19 2 5 8 absolvita Facultate 18 14 1 2 6 Ocupatia Elev / student 7 12 5 2 2 Muncitor 1 1 1 1 Funct cu studii medii 1 6 1 1 2 Prof/dr/ing/econ 5 10 2 5 Fermier 5 2 2 2 Patron/director 2 1 1 Somer 2 Pensionar 1 1 3 2 2 Casnica 2 Altceva 2 1 Vârsta < 20 ani 1 2 1 1 20 – 29 ani 9 15 3 1 4 30 – 39 ani 5 6 1 3 6 40 – 59 ani 4 17 2 2 6 > 60 ani 1 2 1 2 5
Studiu de caz
Asa cum am demonstrat anterior, majoritatea populatiei ar cumpara /
consuma pâine ecologica. Criteriile de calitate cerute pentru aceasta sunt
extrem de diverse: satietatea, continutul caloric scazut, forma de prezentare,
termenul de valabilitate etc.
Dintre respondenti, observam ca multe persoane doresc un continut
caloric scazut pentru pâinea ecologica, asociind probabil produsul cu
anumite diete, regimuri etc.: 22% dintre oraseni, 25 dintre femei, 19% dintre
absolventii de liceu si 14% dintre absolventii de studii superioare.
O alta importanta caracteristica dorita / ceruta pentru pâinea
ecologica este satietatea. Se pronunta în acest sens 14% dintre persoanele
din rural, 24% dintre oraseni, 28% dintre persoanele din gospodarii alcatuite
din 4 – 6 persoane, 20% dintre barbati, 15% dintre femei etc.
Forma sub care se va prezenta pâinea ecologica intereseaza mai
putin pe cei intervievati, procentele corespunzatoare raspunsurilor
înregistrate la varianta a treia a întrebarii nedepasind 5 – 6, doar la câteva
categorii, cum ar fi: barbati, elevi / studenti. Nici termenul de valabilitate nu
este foarte important, în opinia celor care au raspuns.
În categoria alte caracteristici au fost incluse, între altele: “forma si
gustul clasic”; “sa fie sigur ecologica”; “prospetimea”, “aspectul placut”,
“gustul placut”, “sa fie de calitate superioara pâinii obisnuite”, “sa fie
gustoasa”, “protejarea sanatatii”, “pret redus” etc. De asemenea, au fost
formulate, în aceeasi categorie, si aprecieri de genul “sa nu contina aditivi”
sau altele asemanatoare, care demonstreaza faptul ca respectivele persoane
nu cunosc pe deplin semnificatia de produs ecologic.
Ecomarketing
PRETUL PE CARE CONSUMATORII SUNT DISPUSI SA-L PLATEASCA PENTRU O PÂINE ECOLOGICA (%)
Ce pret ati fi dispus sa platiti pentru aceasta pâine (la un gramaj de 500 de grame)? (lei)
< 4000
4100 –
6000
6100 –
8000
8100 –
10000 > 10000
Mediu de Sat 8 16 4 3 4 resedinta Oras 17 26 8 6 8 Venit < 2 mil. lei 4 5 1 2,1 – 4 mil. lei 3 10 2 2 4,1 – 6 mil. lei 5 9 2 3 4 6,1 – 8 mil. lei 5 7 2 1 1 8,1 – 10 mil. lei 5 1 2 2 2 > 10 mil. lei 4 9 3 4 2 Numarul 1 2 2 persoanelor 2 – 3 8 15 3 2 2 din 4 – 5 15 23 8 8 7 gospodarie > 5 2 3 Starea civila Casatoriti 16 20 9 6 7 Necasatoriti 7 22 5 2 6 Sexul Masculin 13 19 8 3 4 Feminin 15 23 2 5 8 Ultima forma Scoala generala 1 7 2 1 de învatamânt Liceu 14 21 3 4 6 absolvita Facultate 11 14 6 4 6 Ocupatia Elev / student 9 13 2 2 2 Muncitor 1 1 1 1 Funct cu studii medii 5 3 1 1 3 Prof/dr/ing/econ 4 8 4 3 4 Fermier 2 6 1 1 1 Patron/director 2 1 1 1 Somer 2 Pensionar 2 4 1 1 1 Casnica 2 Altceva 2 1 Vârsta < 20 ani 4 1 20 – 29 ani 9 16 2 1 3 30 – 39 ani 4 10 1 3 3 40 – 59 ani 11 9 3 2 6 > 60 ani 2 3 3 1 2
Studiu de caz
Analiza nivelului de pret pe care consumatorii sunt dispusi sa-l
plateasca pentru pâinea ecologica a inclus un numar de 5 intervale de pret,
pornind de la “sub 4000 lei” si ajungând la “peste 10000 lei”. Raspunsurile
au fost destul de diverse. Cele mai multe dintre acestea s-au încadrat în
primele doua interva le de pret, respectiv pâna la 6000 lei.
Totusi, dintre persoanele intervievate, sunt dispuse sa plateasca mai
mult de 6000 lei pentru o pâine ecologica:
Ø 55 persoane din mediul rural (reprezentând 31% din categoria
respectiva)
Ø 110 persoane din urban (34%)
Ø 10 persoane care locuiesc singure în gospodarie (50%)
Ø 35 persoane din gospodar ii alcatuite din 2-3 persoane (23%)
Ø 20 persoane din gospodariile al caror venit mediu lunar în luna
precedenta efectuarii studiului de piata a fost cupr ins între 2 si 4 milioane lei
(23%)
Ø 15 absolventi de scoala generala (27%)
Ø 65 absolventi de liceu (27%)
Ø 15 fermieri (27%) etc.
Ecomarketing
INTERESUL CONSUMATORILOR FATA DE ALTE CATEGORII DE PRODUSE ECOLOGICE (%)
Sunteti interesati si de alte categorii de produse alimentare ecologice (produse lactate, legume, fructe, bauturi, altele)?
Da Nu Nu stiu Mediu de Sat 31 2 2 resedinta Oras 60 5 Venit < 2 mil. lei 10 2,1 – 4 mil. lei 14 3 4,1 – 6 mil. lei 21 1 1 6,1 – 8 mil. lei 15 1 8,1 – 10 mil. lei 9 3 > 10 mil. lei 22 Numarul 1 4 persoanelor 2 – 3 29 1 din 4 – 5 55 1 5 gospodarie > 5 4 1 Starea civila Casatoriti 54 4 Necasatoriti 36 2 4 Sexul Masculin 40 2 5 Feminin 51 1 1 Ultima forma Scoala generala 10 1 de învatamânt Liceu 44 1 3 absolvita Facultate 38 1 2 Ocupatia Elev / student 24 2 2 Muncitor 4 Funct cu studii medii 12 1 Prof/dr/ing/econ 21 1 1 Fermier 11 Patron/director 4 1 Somer 2 Pensionar 8 1 Casnica 2 Altceva 3 Vârsta < 20 ani 5 20 – 29 ani 30 2 30 – 39 ani 20 1 40 – 59 ani 27 4 > 60 ani 10 1
Studiu de caz
Cu mici exceptii, toate persoanele participante la ancheta noastra, s-
au aratat interesate si de alte categorii de produse ecologice.
Procentul celor care au raspuns negativ la aceasta ultima întrebare
formulata în chestionar nu a depasit 2%, fiind vorba categoriile:
elevi/studenti, persoane care locuiesc în mediul rural, necasatoriti, sex
masculin.
Exista si o serie de persoane nehotarâte, care nu stiu daca sunt sau nu
interesate de produsele ecologice (barbati, urban, casatoriti, dar si
necasatoriti în aceeasi proportie, din segmentul de vârsta 40-59 ani).
Ecomarketing
1. Teste de autoevaluare
1. Marketingul social opereaza cu urmatoarele concepte:
a) consumatori (satisfacerea dorintelor), societate (bunastarea
consumatorilor), firma (profituri)
b) consumatori, firma, cresterea vânzarilor
c) societate, piata, consumatori
d) consumatori, societate, cresterea vânzarilor
e) firma, societate, concurenta
2. Termenul de ecomarketing a fost lansat în:
a) Franta
b) SUA
c) Japonia
d) Anglia
e) Germania
3. Prin aplicarea principiilor marketingului ecologic, firma nu
beneficiaza de avantajul:
a) câstigarii unor noi segmente de consumatori
b) devansarii concurentei
c) realizarii unor venituri mai mari pe termen lung
d) îmbunatatirii imaginii sale
e) existentei unei legislatii eficiente în domeniul protectiei mediului.
4. Una din functiile specifice ecomarketingului este:
a) maximizarea profitului
Ecomarketingul –specializare a marketingului social
b) satisfacerea în conditii superioare a nevoilor de consum
c) realizarea unui echilibru între principiile generale ale
marketingului si cele ale protectiei mediului înconjurator
d) investigarea pietei, a necesitatilor de consum
e) obtinerea de produse ecologice
5. Marketingul social este acel domeniu al marketingului care studiaza
interdependentele dintre:
a) marketing si societate
b) consumatori si societate
c) firma si mediul sau extern
d) marketing si stiintele sociale
e) mediul de afaceri si societate în ansamblul sau
6. Ecomarketingul se adreseaza:
a) sferei economice
b) sferei sociale
c) firmelor care actioneaza în domeniul protectiei mediului
d) tuturor firmelor private
e) atât sferei sociale cât si celei economice
7. Ecomarketingul poate fi definit ca o specializare a:
a) marketingului general
b) marketingului industrial
c) marketingului social
d) managementului marketingului
e) marketingului agricol
Ecomarketing
8. Ecomarketingul îsi propune sa realizeze un echilibru între:
a) interesele firmelor si interesele consumatorilor
b) interesele actuale si cele de perspectiva ale firmelor
c) marketing si protectia consumatorului
d) activitatea economico-sociala prezenta, pe de o parte si interesele
individuale, colective, ale grupurilor si ale întregii societati, pe
termen mediu si lung, pe de alta parte
e) interese le consumatorilor si interesele societatii
9. Firmele orientate catre un marketing social îsi desfasoara activitatea
pornind de la urmatoarele principii:
1. orientarii spre consumator
2. marketingului inovator
3. marketingului orientat spre calitate
4. marketingului orientat spre valoare
5. marketingului misiunii sociale
6. marketingului cultural
7. contracararii concurentei
8. cresterii vânzarilor
a) 1, 3, 5 b) 2, 3, 6 c) 1, 5, 7 d) 4, 5, 8 e) 1, 3, 8
10. Practicile de marketing ecologic trebuie sustinute prin:
1. evaluarea în ansamblu a performantelor actuale ale firmelor în
raport cu mediul înconjurator
2. elaborarea unor politici de mediu viabile, cu obiective clare si a
unor programe concrete de actiune
Ecomarketingul –specializare a marketingului social
3. actualizarea permanenta a informatiilor cu privire la modificarile
legislative survenite în acest domeniu
4. investitii în pregatirea si educarea personalului, în însusirea
cunostintelor si a tehnologiilor ecologice
5. acordarea de asistenta consumatorilor si derularea unor programe
de educare a acestora, în scopul întaririi responsabilitatii lor fata
de mediul înconjurator prin furnizarea de informatii, servicii de
recuperare a produselor
6. satisfacerea cerintelor pietei
7. alegerea unor furnizori adecvati
8. evaluarea si controlul rezultatelor obtinute de catre firma
a) 1, 2, 8 b) 3, 4, 5 c) 3, 4, 6 d) 4, 5, 7 e) 6, 7, 8
11. De-a lungul timpului, la adresa marketingului s-au formulat o serie
de critici de natura sociala, critici care vizeaza, în principal, urmatoarele
domenii:
1. impactul marketingului asupra consumatorilor individuali
2. impactul marketingului asupra societatii în ansamblu
3. abordarea sociologica a pietei
4. cercetarile de marketing
5. macromediul firmei
6. educarea publicului si a consumatorilor
7. impactul marketingului asupra relatiilor umane din interiorul
firmei
8. impactul marketingului asupra altor firme
a) 1, 2, 8 b) 1, 3, 4 c) 3, 4, 5 d) 6, 7, 8 e) 1, 2, 7
Ecomarketing
12. Pornind de la premisa ca orice strategie de marketing vizeaza
publicul (indivizi, grupuri de indivizi, asoc iatii, organizatii, clientii firmelor
etc.), obiectivul marketingului trebuie sa fie acela al maximizarii:
a. consumului
b. calitatii vietii
c. veniturilor firmelor
d. profiturilor firmelor
e. satisfactiei consumatorilor
13. Marketingul social “vinde”:
a. o idee, un program, o orientare
b. produse sociale
c. produse ecologice
d. produse si servicii accesibile tuturor consumatorilor
e. orice tip de produse si servicii
14. Marketingul social mai poate fi numit si:
a. metamarketing
b. marketingul organizatiilor
c. marketing ecologic
d. marketing global
e. marketing de utilitate publica
15. Optica de marketing social este “o orientare de gestiune care
recunoaste ca sarcina prioritara studierea pietelor si satisfacerea nevoilor de
consum de o maniera mai eficienta decât concurenta astfel încât sa realizeze
binele consumatorilor si al colectivitatii”, în viziunea profesorului:
Ecomarketingul –specializare a marketingului social
a. Florescu
b. Lagrange
c. Kotler
d. Drucker
e. Reilly
16. Marketingul de orientare sociala (umana) este definit astfel:
“obiectivul activitatii de marketing este acela de a face vânzarea de prisos.
Scopul este de a-l cunoaste si a-l întelege atât de bine pe client încât
produsul sau serviciul sa se potriveasca cu nevoile sale si sa se vânda
singur”, de catre profesorul:
a. Florescu
b. Lagrange
c. Kotler
d. Drucker
e. Reilly
17. În Programul Ecologic pentru Europa, care a fost adoptat în anul
1995 de catre participantii la Conferinta Ministeriala “Un mediu pentru
Europa” se încurajeaza:
a. cresterea consumului de bunuri si servicii
b. limitarea consumului de bunuri si servicii în scopul protectiei
mediului
c. adoptarea unor strategii normative de consum
d. consumul produselor ecologice
e. consumul durabil
Ecomarketing
18. Marketingul produselor si serviciilor ecologice trebuie sa tina seama
de clasificarea produselor si serviciilor în functie de:
a. satisfactia imediata pe care acestea o ofera consumatorilor si de
principiul apararii sanatatii consumatorilor si a mediului pe
termen lung
b. satisfactia imediata pe care acestea o ofera consumatorilor
c. principiul apararii sanatatii consumatorilor si a mediului pe
termen lung
d. costurile de productie si de distributie ale acestora
e. sacrificiile facute de catre consumatori pentru achizitionarea
acestora
19. Biologul Barry Commoner a propus patru legi simple ale ecologiei,
legi utile în explicarea motivului pentru care planeta noastra este atât de
vulnerabila la abuzuri. Între aceste legi nu se afla:
a. “Fiecare element se leaga de celalalt”
b. “Totul trebuie sa mearga undeva”
c. “Lasa natura în voia ei”
d. “Nimic nu se capata pe degeaba”
e. “Scopul scuza mijloacele”
20. În activitatea de protectie a mediului înconjurator se urmareste nu
doar utilizarea rationala a resurselor, ci si:
1. corelarea activitatilor de sistematizare a teritoriului si localitatilor
cu masurile de protejarea a factorilor naturali;
2. adoptarea de tehnologii de productie cât mai putin poluante
Ecomarketingul –specializare a marketingului social
3. echiparea instalatiilor tehnologice si a mijloacelor de transport
generatoare de poluanti cu dispozitive si instalatii eficiente care sa
previna efectele daunatoare asupra mediului înconjurator
4. recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale
utilizabile
5. promovarea actiunilor de cooperare tehnica, economica si
stiintifica în acest domeniu
6. elaborarea unor strategii multicriteriale de evaluare a costurilor
poluarii, respectiv protectiei mediului
7. formularea de raspunsuri la cererile care vin din partea
consumatorilor
8. integrarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt si mediu cu
strategiile pe termen lung
a) 1, 2, 3 b) 1, 2, 8 c) 3, 4, 7 d) 5, 6, 8 e) 6, 7, 8
21. Una din solutiile posibile la în ceea ce priveste realizarea unui
echilibru între cerintele protectiei mediului si satisfacerea intereselor
consumatorilor (pe termen scurt, mediu si lung) o reprezinta:
a. dezvoltarea durabila
b. integrarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt si mediu cu
strategiile pe termen lung
c. utilizarea noilor tehnologii
d. realizarea de “produse curate”
e. cresterea nivelului de trai
22. Care dintre urmatoarele nu reprezinta o componenta a unei strategii
de dezvoltare durabila:
Ecomarketing
a. stabilizarea cresterii demografice,
b. promovarea resurselor regenerabile de energie,
c. conservarea si protejarea ecosistemelor,
d. maximizarea, pe termen scurt, a profiturilor firmelor
e. reciclarea materialelor
23. Raportul Brundtland defineste un numar de sapte obiective de
politica economica si sociala în directia realizarii unei dezvoltari durabile.
Dintre obiectivele enumerate în continuare, care fac parte din Raportul
Brundtland?
1. redimensionarea cresterii economice în sensul conservarii
resurselor naturale
2. satisfacerea cerintelor consumatorilor
3. elaborarea unor strategii multicriteriale de evaluare a costurilor
poluarii, respectiv protectiei mediului
4. asigurarea unui nivel de crestere durabila a populatiei;
5. conservarea si sporirea bazei de resurse
6. limitarea consumului de bunuri si servicii în scopul protectiei
mediului
7. integrarea deciziilor privind economia si mediul înconjurator într-
un proces unic
a) 1, 2, 3 b) 4, 5, 7 c) 3, 4, 5 d) 5, 6, 7 e) 3, 4, 5
24. Obiectivul general al dezvoltarii durabile este:
a. acela de a gasi un optim al interactiunii între sistemele economic,
uman, ambiental si tehnologic
b. integrarea socialului în economic
Ecomarketingul –specializare a marketingului social
c. satisfacerea cerintelor consumatorilor
d. limitarea consumului de bunuri si servicii în scopul protectiei
mediului
e. promovarea resurselor regenerabile de energie.
Ecomarketi ng
2. Teste de autoevaluare
1. Caracteristicile de calitate ale produselor, în functie de importanta
lor, se clasifica astfel:
a) tehnice si economice
b) functionale si nefunctionale
c) cantitative si calitative
d) direct masurabile si indirect masurabile
e) economice si psihosenzoriale
2. Între notiunile de calitate (Q) si noncalitate (nonQ) exista urmatoarea
relatie:
a) Q / nonQ = 1
b) ΣQ +Σ nonQ = 1
c) Q + nonQ = 1
d) Q / nonQ < 1
e) Q / nonQ > 1
3. Prin “totalitatea activitatilor efectuate de un organism neutru,
independent de furnizor si beneficiar, competent din punct de vedere juridic
si profesional, prin care se atesta în scris performantele unui produs/serviciu,
precum si capabilitatea producatorului / prestatorului de a-l reproduce în
serie la parametrii calitativi stabiliti” se defineste notiunea de:
a) certificare a calitatii
b) evaluare a calitatii
c) acreditare a calitatii
d) analiza a calitatii
e) supraveghere a calitatii
Sistemul calitatii
4. Nu reprezinta factor subiectiv de apreciere a calitatii produselor:
a) perceptia
b) motivatia
c) învatarea
d) personalitatea
e) evaluarea caracteristicilor produsului
5. Care din urmatoarele tipuri de standarde nu este inclus în clasificarea
standardelor (clasificare realizata dupa nivelul de aplicare si organismele
care le elaboreaza)?
a) internationale
b) europene
c) nationale
d) profesionale si de firma
e) nominale
6. Obiectivele urmarite de “noua abordare” a standardizarii în cadrul
Uniunii Europene sunt:
a) îmbunatatirea competitivitatii internationale a produselor
europene si eliminarea barierelor tehnice, îndeosebi din calea
comertului european
b) obligatia statelor membre de a nu interzice punerea în circulatie a
produselor care îndeplinesc conditiile directivelor comunitare si
eliminarea barierelor tarifare
c) asigurarea marcarii corespunzatoare a produselor si
perfectionarea calitatii acestora
d) asigurarea liberei circulatii a produselor pe piata unica si
maximizarea profiturilor firmelor producatoare
Ecomarketi ng
e) asigurarea unor conditii minime de calitate a produselor si
respectarea legislatiei comunitare în vigoare
7. A dori calitate înseamna a raspunde:
a) unei exigente economice, unei exigente de competitivitate, unei
noi culturi, unei noi stari de spirit
b) exigentelor conceptului de calitate totala
c) unor exigente economice si unor exigente din sfera sociala
d) unei exigente economice si unei noi culturi
e) exigentelor pietei si evolutiei social-culturale
8. Dupa natura lor, caracteristicile de calitate ale produselor pot fi
grupate în:
a) functionale si nefunctionale
b) principale si secundare
c) tehnice, economice si ecologice
d) economice, sociale si ecologice
e) tehnice, economice si sociale
9. Defectele unui produs pot fi grupate în urmatoarele trei categorii:
a) de structura, de prezentare, de promovare
b) functionale, de prezentare, de evaluare
c) functionale si structurale, de aspect, de ambalare
d) de aspect, de evaluare, de promovare
e) de structura, critice minore
10. Diagrama Pareto mai este cunoscuta si sub denumirea:
a) cauza -efect
b) minim-maxim
Sistemul calitatii
c) diagrama arbore
d) 80/20
e) diagrama de corelare
11. Caracterul dinamic al calitatii este determinat de:
a) progresul tehnico-stiintific, exigentele crescânde ale
consumatorilor, concurenta
b) evolutia costurilor si preturilor, educarea publicului, progresul
firmei
c) concurenta, cresterea costurilor, interesele consumatorilor
d) progresul tehnico-stiintific, exigentele crescânde ale
consumatorilor, interesele firmei
e) exigentele crescânde ale consumatorilor, concurenta, interesele
firmei
12. Caracterul complex al calitatii este dat de cele trei functii ale sale:
a) economica, ecologica si sociala
b) tehnica, economica si sociala
c) tehnica, economica si ecologica
d) economica, sociala si valorica
e) economica, valorica si functionala
13. Lipsa de calitate este generata de cauze legate de:
a) materiile prime, procesul de fabricatie, structura organizationala,
factorul uman
b) sistemul inputurilor
c) sistemul inputurilor si factorul uman
d) lipsa de cunostinte si lipsa de motivatie
e) necunoasterea nevoilor clientului
Ecomarketi ng
14. Scara calitatii include urmatoarele zone:
a) zona rosie, zona de indiferenta, zona de fidelizare, zona calitatii
totale
b) zona de indiferenta, zona de fidelizare, zona calitatii totale
c) zona calitatii partiale si zona calitatii totale
d) zona de atractie, zona de fidelizare, zona gri
e) zona de acceptare , zona de fidelizare, zona calitatii totale
15. La baza standardizarii europene nu sta principiul: a) simplificarii
b) cooperarii c) selectarii
d) revizuirii e) complementaritatii
16. În functie de rolul pe care îl au în determinarea utilitatii produsului si
de ponderea lor în stabilirea calitatii, proprietatile produselor pot fi clasificate în:
1. fizice 2. principale
3. secundare 4. minore
5. chimice 6. tehnice
7. economice 8. ecologice
a) 1, 2, 8 b) 2, 3, 4 c) 6, 7, 8 d) 1,5, 6 e) 1, 7, 8
Sistemul calitatii
17. Noile directii de apreciere a calitatii produselor sunt urmatoarele: 1. aprecierea calitatii prin intermediul produselor concurente
2. aprecierea calitatii prin intermediul cantitatii 3. aprecierea calitatii prin intermediul raportului cost - pret
4. aprecierea evolutiei calitatii prin evolutia pretului 5. aprecierea calitatii prin intermediul noncalitatii
6. aprecierea calitatii prin evolutia costurilor 7. aprecierea multifactoriala a calitatii 8. aprecierea calitatii prin evolutia tehnologiei.
a) 1, 2, 3 b) 1, 4, 5 c) 2, 3, 4 d) 4, 5, 6 e) 6, 7, 8
Ecomarketing
3. Teste de autoevaluare
1. Formularea si realizarea strategiilor de marketing ecologic se afla
a) 1, 2, 3 b) 2, 3, 4 c) 4, 6, 7 d) 1, 2, 7 e) 3, 4, 5
3. Nu reprezinta criteriu determinant al valorii estetice a produsului: a) criteriul economic b) criteriul aptitudinii la folosire si valorii functionale c) criteriul satisfacerii consumatorului d) criteriul unitatii si componentelor e) criteriul armoniei între aspect si utilizare
4. Pentru ecomarketing, analiza ciclului de viata reprezinta:
a) traseul parcurs de un produs de la aparitia sa pe piata pâna la disparitia sa din consum si utilizare
b) o metoda de evaluare a calitatii produselor c) un instrument component al strategiei de piata a firmei d) un instrument utilizat în analiza calitatii totale e) un inventar care permite celui interesat sa masoare cantitatea de
deseuri generata în fiecare etapa a ciclului de viata al produsului.
Ecomarketing
6. Teste de autoevaluare
1. Consumul de tip durabil poate fi realizat prin utilizarea urmatoarelor
instrumente politice:
1. programe de educare si informare
2. sustinerea initiativelor locale
3. stimularea reducerii consumului
4. responsabilizarea firmelor
5. cointeresarea public ului
6. restrictii în domeniul proprietatii si utilizarii
7. reducerea subventiilor în cazul afectarii mediului
8. proceduri de transformare a pietelor, tinând cont de problemele de
mediu.
a) 1, 2, 3 b) 6, 7, 8 c) 1, 2, 5 d) 3, 4, 6 e) 2, 3, 8
2. Consumul durabil presupune:
a) o renuntare la consum
b) o reducere a consumului
c) orientarea consumului catre un produs mai putin prelucrat
d) o schimbare a comportamentului consumatorului
e) consumarea produselor ecologice.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice
7. Teste de autoevaluare
1. Tehnologiile industriale “curate” nu presupun:
a) reducerea utilizarii substantelor periculoase;
b) un mediu de lucru mai bun;
c) reducerea productiei de deseuri;
d) cucerirea de noi piete
e) reducerea consumului de combustibili fosili si a altor resurse
materiale.
2. Nu reprezinta avantaje ale integrarii politicilor agricole cu cele
privind protectia mediului înconjurator:
a) avantaje economice pentru agricultori
b) avantaje economice pentru ansamblul regiunii
c) avantaje sociale
d) avantaje pentru filiera agroalimentara
e) avantaje economice la nivel national
3. Sunt considerate produse ecologice (conform Reglementarii
2092/1991 a CEE) produsele agricole transformate sau netransformate care
contin ingrediente obtinute conform principiilor de productie ecologice în
proportie de:
a) 90-95%
b) peste 90%
c) peste 95%
d) 95-98%
e) 100%
Ecomarketing
4. Ecomarketingul în agricultura nu se refera la:
a) protejarea solului, apelor si aerului, împotriva poluarii si
degradarii;
b) refacerea solului, apelor si aerului, acolo unde au avut de suferit;
c) cercetarea si introducerea în productia agricola si în industria
alimentara a bioindustriilor, a biotehnologiilor si a tehnologiilor