Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași Corp B, parter, sala 327A, tel . 0230.201.418 Modulul 1 Concepte de bază în utilizarea calculatoarelor Centrul ECDL nr. 38 UAIC, Iaşi Cursuri și Examene în vederea certificării internationale ECDL Start
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași Corp B,
parter, sala 327A, tel . 0230.201.418
Modulul 1
Concepte de bază în utilizarea
calculatoarelor
Centrul ECDL nr. 38 UAIC, Iaşi
Cursuri și Examene în vederea certificării internationale
ECDL Start
1 LA INCEPUT
1.1 Despre modulul 1
Modulul „Concepte de bază în utilizarea calculatoarelor” este primul modul din
lista de 7 module necesare pentru a fi promovate in vederea obtinerii Permisului
European de Conducere a Calculatorului (cunoscut si ca diploma ECDL). Modulul 1
este unul din modulele obligatorii de promovat de catre candidatii care doresc
certificarea intermediara, restransa, ECDL Start. Prezentul suport de curs este bazat pe
versiunea 5.0 a Programei ECDL Romania, pe care o respecta si o extinde cu informatii
aditionale.
In orice situatie, Programa ECDL (a carei ultima varianta poate fi consultata
online pe site-ul ECDL Romania la adresa
http://www.ecdl.org.ro/certificari_ecdl.php?id=55 ) are prioritate in termeni de informatie
care trebuie cunoscuta de catre candidat.
Certificarea ECDL este independenta de sistemul pe care se sustine examenul,
dar acest suport de curs este realizat pe platforma PC.
1.2 Despre Examen
Examenul propriu-zis consta in accesarea unei aplicatii online si rezolvarea a 36
de intrebari grila, cu o varianta si doar o varianta de raspuns. Durata examenului este
de 45 de minute, iar punctajul necesar pentru a promova este 75. La sfarsitul celor 45
de minute (sau cand candidatul apasa „ Finalizare” in aplicatie) se da nota pe loc.
1.3 Cateva clarificari legale
Acest suport de curs este oferit „ca atare”, cu buna credinta ca respecta
programa ECDL, dar nu se ofera nici o garantie in termeni legali sau de orice natura.
Prezentul suport de curs este protejat de legile copyright-ului si este autorizat a fi folosit
si distribuit doar de catre, si in randul, candidatilor inscrisi pentru a sustine examene
ECDL la Centrul Autorizat de Examinare ECDL 38 UAIC Iasi (care este si titularul
dreptului de proprietate intelectuala asupra continutului).
2. Imagine generală
Iniţial, calculatoarele au fost create pentru calcule dar şi-au depăşit repede limitele, fiind
astăzi utilizate în foarte multe domenii. Utilizarea poate presupune trecerea de la activităţi de
rutină la activităţi de divertisment sau chiar activităţi de luare a deciziilor. Activităţile standard,
astăzi, presupun redactarea corespondenţei sau a rapoartelor, administrarea unui buget sau
generarea graficelor care-i plac mult de tot şefului, învăţarea unei limbi străine sau, de ce nu,
trecerea de la un nivel la altul, la un joc care îţi va mânca zile şi nopţi.
Accesul la Internet trece lejer de la navigare (plecând de la simpla citire a ziarului şi
terminând cu actualizarea informaţiilor din rapoarte) la corespondenţă electronică, de la
conversaţii on-line de tip messenger la punerea în comun de fişiere (file sharing).
Mai frumos este atunci când de aceste calculatoare depinde viaţa noastră:
monitorizează activitatea unei centrale atomice, analizează nivelul clorului din apa potabilă,
determină parametrii maximi de presiune în cazanele termocentralelor etc. – dar aici este vorba
de alte tipuri de calculatoare:
Astfel, posibilităţile de utilizarea a calculatoarelor sunt numeroase, plecând de la o
utilizarea în viaţa zilnică, la serviciu sau la şcoală, în contactul cu diferite instituţii sau doar
pentru o simplă căutare de informaţii şi terminând cu domeniile productive.
Dacă ar trebui să facem o trecere în revistă a utilizării calculatoarelor la serviciu, ea ar
ţine de la secretariat la contabilitate, de la marketing la management şi nu în ultimul rând de la
producţie la vânzări.
În ceea ce priveşte tipurile de calculatoare, aici trebuie să ţinem cont de volumul şi
puterea de prelucrare a datelor. Astfel, se pot observa:
- Personal Computer (PC) – calculatoare personale, cu o capacitate de prelucrare din ce
în ce mai mare; domeniile de utilizare tocmai le-am discutat; ele diferă prin destinaţie:
workstation, server, playstation sau aspect/construcţie: desktop, laptop (notebook), tableta.
Desktop (cu cele doua
forme de carcasa) Laptop Tableta
- dispozitive portabile: Smartphone (telefon care permite instalarea si rularea de
programe sau vizionare de continut multimedia), Personal Digital Asistent (echipamente mobile
care permit rularea aplicatiilor inslatate local sau accesate prin intermediul unei conexiuni de
retea), telefoane mobile (spre a le diferentia de smartphone vom spune ca acestea au doar
facilitati legate de conversatii), player multimedia (echipament de mărimea unui telefon mobil ce
oferă facilități precum redare muzică, vizionare filme/videoclipuri, vizualizare poze, radio, etc).
Se poate spune ca dintre echipamentele portabile Smartphone-urile combina telefonul
cu PDA-ul si cu playerul multimedia, deoarece este capabil sa indeplineasca toate functiile pe
care celelalte echipamente le indeplinesc.
Smartphone PDA (cu suport) Playere multimedia
Tehnologia Informatiei reprezinta normele si procedeele de colectare, memorare,
transmitere si prelucrare a datelor in vederea obtinerii rezultatelor scontate, cu ajutorul
calculatorului electronic.
Datele desemneaza elemente primare, provenite din diferite surse, fara o forma
organizata, care sa permita luarea unor decizii.
Informatiile sunt date care au caracter de noutate, care imbogatesc cunostintele celui
care le primeste (conform altor definitii, informatiile rezulta din prelucrarea/procesarea datelor).
Orice decizie are la baza date si informatii despre obiectul activitatii respective.
Un calculator electronic (numit si „sistem de calcul”) constituie un ansamblu funcţional
destinat prelucrării automate a datelor.
Sistemul de calcul este format din componente hardware şi software.
3. Hardware
Hardware presupune componenta fizică din ansamblul de echipamente sau a
componentelor ce alcătuiesc un sistem de calcul.
3.1 Personal Computer
Imaginea calculatorului personal (PC, zis şi compatibil IBM, deoarece această firmă a
determinat un standard de fabricare) nu s-a schimbat prea mult de la apariţie şi până astăzi...
însă capacităţile sale au evoluat permanent.
Carcasa este cea care asigură protecţia componentelor calculatorului. La exterior ea
poate lua diferite forme funcţie de destinaţie sau chiar firma producătoare:
Tower – vertical – acces uşor la componente, o bună aerisire, spaţiu redus
ocupat, există tendinţa de a fi poziţionate sub birou (atenţie la praf!);
Desktop – orizontal – ideal pentru poziţionarea monitorului deasupra, număr redus
de şuruburi, acces facil la componente (IBM);
Combinat – combinat vertical/orizontal – discutabil din multe puncte de vedere, mai
ales accesul la componente;
IMac – formă deosebită
Unitatea
Monitorul
Tastatura şi mouse-ul
Tower
Desktop
Apple iMac
Însă această carcasă ascunde în interior componentele de bază ale calculatorului: sursa
de alimentare, placa de bază cu unitatea centrală (procesor, memorie internă), suporturi de
stocare, interfeţe, cablare.
3.2 Placa de bază
În interior, lucrurile stau astfel: elementul principal, placa de bază (motherboard), este
cea mai uşor de recunoscut, fiind şi cea mai voluminoasă. Ea reprezintă suportul pentru toate
componentele, dar tot ea are ultimul cuvânt când vine vorba de compatibilităţi. La o placă de
bază trebuie cunoscute: tipul de procesoare suportate; numărul lor; tipul de memorii RAM;
viteza maximă la care poate lucra; cantitatea de memorie cache onboard; suportul pentru noile
tehnologii şi standarde (ex. USB - Universal Serial Bus, PCI Express).
Placa de bază are un rol major şi în asigurarea stabilităţii şi performaţelor unui
calculator. Având în vedere multitudinea de componente (cu caracteristicile aferente) care
formează un sistem de calcul, compatibilitatea dintre acestea este vitală pentru o funcţionare
după aşteptări. De asemenea, comunicaţiile între toate componentele sunt asigurate prin placa
de bază.
Schema urmatoare prezinta principalele porturi de comunicare externa ale unei placi de
baza si mufele care intra in respectivele porturi.
Conector sursă de alimentare
Soclu Procesor
Sloturi Memorii
Zona de conectare HDD, CD-ROM
Zona de conectare periferice prin: Serial, Paralel, USB
Bateria plăcii
Conectare FDD
Conectare plăci PCI
Conectare placă AGP
PS2 (tastatura sau mouse, vechi) Placa de sunet
Placa de retea (mai multe mufe: microfon, boxe, etc)
USB (standard) Firewire(standard) Port Serial
(tastaturi si mouse foarte vechi)
Port Paralel
(Imprimante mai vechi)
Mufe si porturi pentru video
Porturile USB si Firewire au si versiuni mai mici (mini-USB, mini-USB, etc.)
In prezent pe portul USB (Universal Serial Bus) se pot conecta o multime de echipamente externe (tastaturi, mouse, periferice de stocare, imprimante, etc), fiind principalul mod de conectare a echipamentelor periferice
3.3 Procesorul
Acesta se ocupă de iniţializarea calculatorului, de încărcarea sistemului de operare, de
executarea tuturor aplicaţiilor şi de controlul fluxului de date. Procesoarele se diferenţiază atât
prin caracteristicile tehnice cât şi prin producătorii săi. Denumirea şi respectiv calitatea
procesoarelor era dată de firma producătoare (Intel, AMD, Cyrix), modelul (ex. i80286),
frecvenţa de lucru (ex. 6 MHz). Astfel era echipat în 1984 primul IBM PC AT (Advanced
Technology).
Firma
Principalul producător de procesoare este Intel, care a deţinut de la bun început
supremaţia pe piaţă. Firma AMD îl urmează şi chiar de câteva ori depăşeşte. Evoluţia
procesoarelor a atras nu numai creşterea calităţii cât şi aplicarea unor politici de marketing
pentru câstigarea pieţei de desfacere (vezi trecerea la denumirea Pentium în loc de 586 pentru
a evita producerea clonelor de către firmele concurente şi automat de realizarea unui brand în
lumea procesoarelor). Astfel forma AMD reuşeşte să ţină pasul în continuare, pe când firme
precum Cyrix vor apărea pe piaţă cu produse de genul 586.
Modelul
Firma Intel a fost primul producător de procesoare (de prin 1969), însă,
procesoarele legate de ideea de PC compatibil IBM, au avut o evoluţie de la 8086
(eXtended Technology) la Advanced Technology – 80286, 80386, 80486, 80...Pentium.
Până la 80486 (când a fost integrat în procesor) a existat un co-procesor matematic
care asigura calcule de mai mare anvergură.
Dacă observăm, denumirea unui calculator este dată tocmai de tipul procesorului
şi nu de firma producătoare a calculatorului (ex. “Am un Pentium III” şi nu “Am un
DTK”). Un istoric al procesoarelor Intel funcţie de anul de apariţie este prezentat în
continuare:
Anul Procesoare INTEL Anul Procesoare AMD 1982 80286 1985 80386 1989 80486 DX 1991 Am386 1993 Pentium 1993 Am486 1995 Pentium Pro 1995 AMD-K5 1997 Pentium II 1997 AMD-K6 1998 Pentium II Xeon 1998 AMD-K6/2 1999 Celeron Mendocino, Pentium III,
Pentium III Xeon 1999 AMD-K6/3, AMD Athlon
2000 Pentium IV 2000 AMD Duron, AMD Athlon Thunderbird 2001 Xeon, Itanium 2001 AMD Athlon XP 2002 Itanium 2 2002 2003 Pentium M, Celeron M, Pentium
4EE (Extreme Edition) 2003 AMD Opteron™ processor, AMD Athlon™
64 processor 2004 Pentium 4E (Tehnologie Prescott),
Pentium 4F (3,2-3,6 GHz) 2004 ATI GPU pentru Microsoft Xbox 360
(high-definition gaming) 2005 Pentium D Smithfield 2005 AMD Athlon™ 64 X 2 dual-core processor 2009 Intel i3, i5 și i7 2008 AMD Turion
Frecvenţa de lucru
Una dintre aceste caracteristici tehnice este şi frecvenţa de lucru – măsurată în
megahertzi (MHz) – care stabileşte viteza cu care sunt executate operaţiile în circuitele interne
de prelucrare ale calculatorului. Astfel, o viteza de 800 MHz face ca procesorul să poată
primi/trimite 800 milioane de semnale binare (0,1) pe secundă. Procesorul mai este caracterizat
şi de dimensiunea magistralei de date, care se măsoară în biţi (la o magistrală de un bit se
transmit 800 de milioane de biţi pe secundă; la 32 de biţi informaţia tranzitată este de 32 de ori
mai mare).
Odata cu procesoarele AMD Athlon XP, AMD reintroduce notarea în funcţie de
performanţe în locul celei bazate pe frecvenţa. Astfel, modelele lansate Athlon XP au forma
Model xxxx+, ceea ce vrea să sugereze că este cel puţin la fel de performant ca un Pentium 4
la frecvenţa xxxx notată în numele procesorului de la AMD.
Mediul de calcul a evoluat, aparand aplicatii noi (si aici ma refer in special la editarea
video si jocuri), baze de date mai mari, simulari 3D complexe si performantele pe care le ofera
arhitectura 32-bit nu mai pot face fata provocarilor aduse de acestea. In cazul procesoarelor pe
64-bit nu este vorba doar de o dublare a vitezei, ci si de memorie si de cantitatea de date
procesate. Arhitectura pe 64-bit permite dublarea datelor pe care un CPU le poate procesa pe
fiecare ‘clock cycle’.
Una dintre cele mai atractive facilitati oferite de procesoarele 64-bit este cantitatea de
memorie pe care o poate sustine sistemul. Arhitectura 64-bit permite sistemelor sa lucreze cu
pana la 1 terabyte (1000GB) de memorie. Acesta este motivul pentru care multe companii care
trebuie sa acceseze cantitati mari de date au facut deja tranzitia la servere 64-bit, din moment
ce acestea pot lucra cu fisiere mai mari si pot incarca in memorie baze de date imense, ceea ce
conduce la cautari mai rapide si la furnizarea datelor mai eficient.
Creşterea puterii de calcul (în MHz):
Un grafic al utilizării procesoarelor funcţie de tipul de aplicaţii folosite ar putea arăta
astfel:
1.0-1.3 GHz: procesare text, calcul tabelar, navigare Internet sau e-mail
1.3-1.8 GHz: multimedia: prelucrare imagini, muzică, acces într-o reţea
1.8 GHz - ...: editare video, jocuri avansate, dezvoltare de aplicaţii - programare
4,77 10 66100
200
400
800
1500
2000
3000
3500
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
1981 1986 1993 1995 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
3.4 Memoria
Memoria unui calculator se poate împărţii şi funcţie de caracterul lor volatil/nonvolatil.
Astfel, la întreruperea alimentării cu curent electric a calculatorului trebuie să avem stocate
undeva informaţii pe care să nu le pierdem, legate de configurarea/administrarea calculatorului.
Această memorie se numeşte ROM (Read Only Memory).
Rolul componentei BIOS este de interfaţă între hardware şi software, oferind
componentei software funcţiile de bază pentru utilizarea hardware-ului; în felul acesta este
realizată o independenţă a componentelor software faţă de caracteristicile hardware specifice
ale sistemului de calcul, eliberând, în acelaşi timp, componentele software de detaliile legate de
modul de lucru al hardware-ului.
Fiind realizată prin microprogramare dinamică, permite modificarea unor parametri de
funcţionare ai PC-ului într-o secvenţă specială derulată în timpul procedurii de încărcare a
sistemului de operare, la pornirea sistemului de calcul.
unitate de memorie RAM
RAM (Random Access Memory) – memorie cu acces aleator, această componentă are
rolul de a stoca temporar date folosite de computer în timpul funcţionării sale. Fizic, este vorba
de nişte plăcuţe care conţin circuite de memorie şi care se montează pe placa de bază.
Deoarece memoria RAM se montează pe placa de bază, orice adăugare sau înlocuire
de memorie RAM trebuie făcută ţinând cont de modelul plăcii de bază. O placă de bază poate
suporta numai un anumit tip de memorie.
Orice program lansat în execuţie manevrează diverse date, şi pe perioada procesării
acestora ele sunt stocate în circuitele de memorie, care sunt foarte rapide în comparaţie cu alte
dispozitive de stocare din sistem. Cu cât un sistem are mai multă memorie RAM, cu atât are
mai mult spaţiu temporar de manevrare a datelor, şi poate procesa blocuri mai mari de date,
sau poate lucra simultan cu mai multe programe. Când memoria RAM ajunge să se umple,
sistemul începe să funcţioneze mai greu. În lipsa memoriei RAM, sau dacă memoria RAM este
defectă, sistemul poate refuza să pornească, deci şi memoria este o componentă vitală a
computerului.
128-256MB: procesare text, calcul tabelar, navigare Internet şi e-mail.
256-512MB: reţea, multimedia: muzică, video, jocuri.
Peste 512MB: jocuri avansate, editare video.
Cache
Memoria cache este o memorie de capacitate de mică dar de foarte mare viteză, plasată
între procesor şi memoria normală a sistemului. De fiecare dată când procesorul are nevoie de
o informaţie din memorie, aceasta este căutată mai întâi în memoria cache, ceea ce
accelerează mult operaţiile repetate cu aceeaşi informaţie, în general foarte frecvente. Spre
deosebire de memoria RAM (care se măsoară în MB) aceasta se măsoară în kB (diferite
dimensiuni de cache: 128, 256, 512 kB, 1MB, 2MB).
Flash
Memoria flash este o memorie electronică reînregistrabilă care nu are nevoie de
alimentare pentru a reţine date. Memorie flash prin USB reprezintă o cale elegantă de a
manevra date la purtător. Aproape toate calculatoarele produse acum, dispun de minim un port
USB, aşa că această memorie poate fi utilizată fără prea multe restricţii. Capacităţile existente
pe piaţă depăşesc de mult 8 GB şi se comportă la fel ca un alt mediu de stocare extern.
3.5 Suporturi de stocare
Hard disk-ul
Hard-disk-ul (într-o traducere liberă “disc dur”) este un dispozitiv de stocare permanentă,
chiar şi după ce computerul este oprit.
Capacitatea unui hard-disk este foarte mare în comparaţie cu a altor dispozitive de
stocare a datelor. Într-un computer fi folosite simultan mai multe hard-disk-uri. Poate fi
importantă şi viteza de rotaţie a discului, de care depinde viteza de localizare a datelor pe disc.
Într-un sistem folosit intens pentru prelucrarea unui volum mare de date, adesea este mai
important ca hard-disk-ul să fie rapid, decât să fie mare.
interior HDD
Pe hard-disk-ul intern se instalează sistemul de operare al computerului, astfel încât
computerul să poată porni şi funcţiona independent. Tot pe hard-disk sunt stocate programe şi
date de lucru curent, astfel încât şi el reprezintă o componentă vitală a unui computer. Exista si
Hard-disk-uri externe, care se pot conecta la PC prin porturi precum USB.
80 GB: procesare text, calcul tabelar
120 GB:spaţiu suficient din multe puncte de vedere
200 GB -...:o adevărată arhivă pentru poze, muzică, filme, jocuri şi aplicaţii
Floppy disk-ul
Discheta, sau discul flexibil (floppy
de stocare a fişierelor. Ca să poţ ă ă
computerului o unitate de dischetă
Volumul de date care poate fi înregistrat pe o dischetă ţ
dispozitive de stocare (1.44 MB, pe dischetele de 3.5 inch), dar discheta este folosită ă
transferul fişierelor de la un computer la altul ş
computere mai vechi pot avea unităţ ă ăţ
până la 1.2 MB.
CD/DVD/Blue Ray
Compact disk-urile, respectiv
Sunt dispozitive optice de stocare. Au aceeasi dimens
dar CD-urile au 600-700 MB, in timp ce DVD
urmatoarele capacitati: varianta single sided
layer 4.7 GB şi dual layer 8.5 GB, respectiv double sided DVD single layer 9.4 GB ş
17 GB. Blue Ray-ul este un tip de disc optic de mare densitate folosit pentru stocarea de date
digitale, în special înregistrări video de înaltă ţ
pe fiecare strat si exista si varianta cu doua straturi.
In general, o data scrise, datele de pe aceste suporturi nu pot fi sterse. Exista si variante
reinscriptionabile, mai ales in cazul CD
unitate FDD şi dischetă
Discheta, sau discul flexibil (floppy-disk, în engleză), este cel mai mic ş
ş ă poţi folosi dischete pe computer, trebuie să ai montată
computerului o unitate de dischetă (floppy-disk drive sau FDD).
lumul de date care poate fi înregistrat pe o dischetă este mic în comparaţ
dispozitive de stocare (1.44 MB, pe dischetele de 3.5 inch), dar discheta este folosită ă
şierelor de la un computer la altul şi în stocarea volumelor mici de date. Unele
computere mai vechi pot avea unităţi de dischetă pentru dischete de 5.25 inch, cu capacităţ
urile, respectiv Digital Versatile Disc.
Sunt dispozitive optice de stocare. Au aceeasi dimensiune,
700 MB, in timp ce DVD-urile au
varianta single sided - DVD single
şi dual layer 8.5 GB, respectiv double sided DVD single layer 9.4 GB ş
te un tip de disc optic de mare densitate folosit pentru stocarea de date
ări video de înaltă definiţie. Un disc Blu-ray poate să ţ ă
si exista si varianta cu doua straturi.
e, datele de pe aceste suporturi nu pot fi sterse. Exista si variante
reinscriptionabile, mai ales in cazul CD-urilor (CD-RW)
ă), este cel mai mic şi mai lent mediu
ş ă ţ ă ai montată în cutia
ă este mic în comparaţie cu alte
dispozitive de stocare (1.44 MB, pe dischetele de 3.5 inch), dar discheta este folosită încă în
ici de date. Unele
ăţ ă pentru dischete de 5.25 inch, cu capacităţi de
şi dual layer 8.5 GB, respectiv double sided DVD single layer 9.4 GB şi dual layer
te un tip de disc optic de mare densitate folosit pentru stocarea de date
ray poate să conţină 25 GB
e, datele de pe aceste suporturi nu pot fi sterse. Exista si variante
Memory stick/card de memorie.
Acestea sunt dispozitive de tip flash, care stocheaza informatia si dupa ce au fost
deconectate de la calculator. Cardurile de memorie sunt utilizate mai mult in aparate foto sau
terminale mobile. Stick-urile de memorie folosesc tehnologia USB pentru a se conecta la
calculator. In ambele cazuri, o data conectate la un PC, aceste dispozitive de memorie se
comporta precum un hard-disk. Datele de pe ele pot fi copiate, sterse, modificate, etc.
Stocare fisiere online
Stocarea fisierelor online este o noua metoda prin care fisierele pot fi depozitate inafara
hard-disk-ului. Exista diferite servicii internet care pot pastra fisierele utilizatorilor (gratuit pana la
o anumita dimensiune, contra-cost daca se depaseste un anumit volum de date. Avantajul
principal este ca nu mai depindem de dispozitive fizice de stocare: stickl-urile de memorie se
pot strica, DVD-urile se pot sterge si ambele pot fi pierdute. Stocarea online necesita doar o
conexiune la internet si ne putem accesa fisierele de oriunde.
3.6 Tastatura şi mouse-ul
Tastatura
Ca să poţi introduce comenzi şi texte alcătuite din litere, cifre şi alte simboluri, ai
neapărat nevoie de tastatură. Majoritatea computerelor chiar refuză să pornească dacă nu au o
tastatură conectată la ele. Tastatura este acel dispozitiv cu multe butoane (numite "taste") cu
litere, cifre şi alte simboluri pe ele.
Funcţionarea ei seamănă cu cea a claviaturii de la clasica maşină de scris, dar unele
taste au şi funcţii speciale, posibile numai în lucrul pe computer. Adesea se folosesc combinaţii
de taste (2 sau chiar 3 taste apăsate simultan), pentru a da anumite comenzi sau pentru a
introduce anumite simboluri în comenzi şi texte. Sunt şi cazuri când ţinerea apăsată a unei taste
în timp ce operezi din mouse modifică rezultatele operaţiei din mouse. Tastaturile diferă funcţie
de ţara de origine (ex. tastaturile americane au gruparea de taste QWERTY, tastaturile
germane QWERTZ, tastaturile franceze AZERTY etc.).
În continuare este prezentată o tastatură cu zonele sale de lucru: Tastatură principală,
Tastatură funcţională, Tastatura numerică redusă, Poziţionare cursor, Taste de editare şi de
deplasare, Control ecran, Led-uri de control.
Mouse-ul
Mouse (şoarece) este numele purtat de acel mic dispozitiv de formă aproximativ ovală,
conectat fie prin fir (serial, PS/2 sau USB) fie prin tehnologia wireless. Un mouse este extrem de
util când se lucrează în mod grafic, de pildă în Windows.
Când computerul are ataşat un mouse, pe ecran este afişat un pointer (cursor), care se
poate deplasa în orice direcţie, analog cu mişcarea mouse-ului în contact cu o suprafaţă plană.
Mouse-ul poate conţine un dispozitiv mecanic (bilă) sau unul optic care este acţionat în funcţie
de direcţia în care deplasăm mouse-ul, şi de viteza cu care îl deplasăm, şi traduce aceste date,
semnalele ajungând apoi la computer, care deplasează pointerul pe ecran în mod
corespunzător - dacă mişti mouse-ul spre dreapta pe masă, şi pointerul se mişcă spre dreapta
pe ecran. Mouse-ul are şi 2 (uneori mai multe) butoane cu care se pot da comenzi referitoare la
obiectele de pe ecran indicate de pointer sau pentru diferite acţiuni (jocuri). Apăsarea unui
buton al mouse-ului o vom denumi click.
În acest fel, multe comenzi nu mai trebuie să fie date computerului sub formă de linii de
text cu parametri, ci în mod vizual, ducând pointerul pe un obiect de pe ecran şi dând click.
Multe programe au meniuri în care se poate opera din mouse, selectând comenzile doar prin
click-uri date când pointerul ajunge pe comenzile respective din meniu.
Mouse-ul uşurează foarte mult operarea cu meniuri şi obiecte, în mod grafic, şi uneori şi
în programe de mod text. Totuşi, un mouse nu este absolut indispensabil, majoritatea
programelor putând fi controlate şi din taste. Sunt rare programele pentru a căror utilizare este
obligatoriu să ai un mouse – însă pentru aceasta îţi trebuie experienţă în lucrul cu tastatura.
- aici se face “click” şi “dublu clik”
- este cel mai folosit buton
- aici se face
“click dreapta”
- se foloseşte pentru accesarea proprietăţilor unui
scroll – rotiţă care permite deplasarea prin documente de dimensiuni foarte mari sau pagini de Web
Trackball-ul
Un trackball este un dispozitiv de indicare constând într-o bilă
aflată într-un soclu care conține senzori ce detectează rotația bilei pe
cele două axe—asemănător unui mouse cu susul în jos, cu bila la
vedere. Pentru a mișca cursorul pe ecran utilizatorul învârte bila cu
degetele sau cu palma mâinii. Pentru o poziționare mai facilă a
cursorului, la stațiile de lucru CAD sunt de obicei folosite bile mai mari. Înainte de
răspândirea touchpad-ului, trackball-urile (mici) erau folosite și pe calculatoarele portabile, în
jurul cărora uneori nu există spațiu suficient pentru folosirea unui mouse.
3.7 Periferice
Imprimante
Imprimanta este un instrument pentru tipărirea informaţiilor, dat fiind că utilizarea hârtiei
ca suport al informaţiei este încă o metodă aplicată de toată lumea. În ziua de azi imprimantele
pot imprima la rezoluţie fotografică, pot tipări în culori, sau pot tipări text cu o viteză de multe
zeci de pagini pe minut.
Imprimanta este un dispozitiv care are nevoie de o comunicaţie rapidă cu computerul
pentru ca tipărirea textelor să nu dureze mult. Pentru aceasta se foloseşte pe scară largă portul
de comunicaţie paralelă sau de curând prin USB.
Tipurile de imprimante sunt determinate de modul de acţionare asupra suportului
(hârtie): matricială (cu 9 sau 24 ace), jet de cerneală (negru sau color), laser (negru sau color).
Există şi o categorie de echipamente numite multifuncţionale (PSC) care au facilităţi
de: listare (Printer), scanare (Scanner), copiere (Copy) eventual şi Fax.
matriciala jet de cerneală laser
Plotterul este un dispozitiv de printare a vectorilor
grafici. În trecut, plotterele erau utilizate pentru aplicații de
genul desenului tehnic asistat de calculator. Fiind totuși
vorba de o tehnologie veche aceasta a fost înlocuită cu
imprimante speciale de mari dimensiuni care se numesc
generic plottere.
Vocea electronică este una din denumirile prin care se înțelege sintetizarea vorbirei
(vorbirea artificială), de exemplu produsă de calculator. Inteligibilitatea și naturatețea sunt
caracteristicile principale necesare ale vocii electronice. Acestea însă nu se realizează in
proporție de 100%. Cercetările recente se ocupă de modularea vocii electronice cu elemente
care imită emoțiile umane.
Scannere
Dacă se doreşte introducerea, în memoria computerului, a unei fotografii sau a oricărei
imagini tipărite pe hârtie, cel mai adecvat echipament periferic pentru această operaţie este
scanner-ul. Acesta scanează fotografia şi transformă informaţia grafică din ea în informaţie
digitală, care apoi poate fi afişată pe ecran şi poate fi salvată pe disc într-un fişier de tip grafic.
Cel mai adesea, scanner-ul se conectează la portul de comunicaţie paralelă al
computerului, şi poate avea pe el un alt port de acelaşi tip la care se poate conecta, în serie cu
el, şi o imprimantă. Există şi scannere care funcţionează pe USB.
Scanner-ul se mai foloseşte pentru transformarea unui text scanat în text de prelucrat
(digital) prin tehnologia OCR.
După modul de lucru diferenţiem scannere:
- flatbed – orizontale, seamănă cu un copiator
- hand – de mână, des utilizate în citirea codurilor de bare
Joystick-uri
Echipament folosit pentru realizarea unui control mai mare în timpul unui joc. Acesta
poate lua diferite aspecte funcţie de tipul jocului: manşă, volan chiar şi cu pedale, consolă cu
vibraţii etc.
WebCam-uri
Webcam-uri sau camere web sunt echipamentele necesare realizării unei video
conferinţe (un termen mult prea sofisticat pentru o comunicare on-line în care avem parte şi de
mişcare) prin intermediul Internetului. Nu este folosit numai pentru transmitere on-line (pentru că
în situaţia în care accesul la Internet se face prin modem, rata de transfer a datelor este foarte
mică şi atunci imaginile sunt mai mult statice decât dinamice) ci şi pentru realizarea de poze
şi/sau mici video-clipuri, comportându-se mai degrabă ca o cameră digitală.
La final, urmăriţi schema următoare care uneşte toate elementele prezentate până
acum. Această schemă ne ajută să vedem cum lucrează calculatorul în interiorul său, prin
componentele sale.
În ceea ce priveşte această circulaţie informaţie, de-a lungul magistralei au loc
următoarele: instrucţiuni de boot – care sunt stocate în ROM; comunicaţia procesor vs. RAM;
situaţia aplicaţiilor la diferite momente – stocată în RAM atât timp cât aplicaţia este în folosinţă;
salvarea informaţiilor – trece din RAM către diferite suporturi de stocare; exportul informaţiilor –
trece din RAM şi/sau procesor folosind anumite sloturi pentru a ajunge la: imprimantă, placa
video, placa de sunet sau placa de reţea.
3.8 Dispozitive de intrare si/sau iesire
Una din cele mai intalnite clasificari ale dispozitivelor periferice este dupa modul in care
gestioneaza informatia. Astfel, ele se impart in:
- de intrare: mouse, tastatură, trackball, scanner, touchpad, light pen, joystick, cameră web,
cameră video, microfon, etc
-de iesire: unitătii de afişare video (VDU- ecran, monitor, videoproiector), imprimantă, plotter,
căşti, boxe, etc
-de intrare-iesire: touch-screen (ecran pe care se poate apasa cu degetul pentru a selecta
informatie) modem (dispozitive de retea care transforma semnalul analogic de pe linia telefonica
in semnal digital si invers, permitand accesul la internet prin intermediul retelei telefonice).
4. Software 4.1 Bit şi Byte
La o acţionare electrică toate componentele hardware se pun în “mişcare”. Dar
programele cum ajung în calculatoare? Ele cum sunt “scrise”?
Pentru a putea folosi aplicaţiile software, calculatorul transformă literele din codul
aplicatiilor in numere folosind un cod numnite Codul ASCII (American Standard Code
for Information Interchange). De exemplu, soft în format binar (0, 1) adică într-un limbaj
pe care o maşină electrică îl poate cunoaşte, el fiind echivalentul unui impuls electric de
tip “on”/”off”, mai exact închis/deschis sau +5 volţi / 0 volţi. Calculatorul nu poate gândi
în sistemul numerelor zecimale, aşa cum gândeşte omul, ci doar în binar.
Să zicem că dorim să transmitem calculatorului cuvântul „salut”. El nu îl poate
procesa ca atare, deci trebuie să îl transforme în binar. Fiecare literă din cuvîntul „salut”
are un corespondent în Codul ASCII(ASCII – American Standard Code for Information
Interchange), adică în format numeric de la 0 la 255 care se poate transforma în format
binar.Deci calculatorul transformă cuvântul mai întâi în format numeric și mai departe
pentru a-l înțelele în format binar.
Din tabelul de mai jos observăm că un caracter are 8 biţi (bits) adică 1 byte; cu
alte cuvinte 1 byte reprezintă o singură locaţie de pe tastatură. Mai departe putem
deduce că un e-mail ar putea avea 2 Kb, 10 pagini de text 10 Kb, etc. conform tabelului
alăturat. Aceste lucruri ne vor ajuta şi la înţelegerea capacităţilor de stocare.
Unitatea Definiţia Exemple Bit (b)
unitate binară 1 sau 0
închis / deschis; +5 volţi / 0 volţi
Byte (sau octet) (B)
8 bits o literă din tabelul ASCII
Kilobyte (KB) 1 kilobyte = 1024 bytes
un e-mail = 2KB un text de 10 pagini = 10 KB
Megabyte (MB) 1 megabyte = 1,048,576 bytes
floppy disk = 1.44 MB CD-ROM = 650 MB
Gigabyte (GB) 1 gigabyte = 1,073,741,824 bytes Hard disk = 20 GB
Terabyte (TB) 1 terabyte = 1,099,511.627,778 bytes
cantitatea de date care trece într-o secundă printr-o fibră optică
Reprezentarea in memorie a datelor se realizeaza la nivel de: byte (sau octet), cuvant
de memorie (=2 bytes=16 biti), cuvant dublu (4 bytes=32 biti), cuvant cvadruplu (4
bytes=64 biti)
4.2 Software
Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea
funcţiei sistemului de calcul, de prelucrare a informaţiilor, şi care constituie suportul
logic de funcţionare a unui sistem de calcul. Categorii, grupate după natura problemelor
pe care le rezolvă:
• Software-ul de bază, care este alcătuit din programele care asigură serviciile
generale şi care se adresează tuturor utilizatorilor sistemului de calcul;
• Software-ul utilitar (sistem de programare utilitare), care include programe cu grad
mare de generalitate, puse la dispoziţia utilizatorilor pentru a realiza anumite
prelucrări specifice asupra informaţiilor, prelucrări comune tuturor utilizatorilor.
• Software-ul de aplicaţie, constituit din programe ale utilizatorilor, care rezolvă
probleme cu un nivel redus de generalitate, specifice fiecărui utilizator.
Software-ul de bază reprezintă totalitatea programelor care fac posibilă
funcţionarea şi utilizarea unui sistem de calcul. El include programe ierarhizate după
natura problemelor pe care le rezolvă şi după importanţa lor. În acest sens avem:
• Sistemul de operare, care acţionează ca o interfaţă între sistemul de calcul şi
utilizator. Sistemul de operare are rolul de a coordona şi supraveghea funcţionarea
sistemului de calcul şi de a realiza comunicarea între utilizator şi sistemul de
calcul;
• Sistemul de programare cuprinde componentele software, care permit utilizatorului
să realizeze programe executabile pentru sistemul de calcul respectiv.
În categoria software-ului utilitar intră:
• programele care permit exploatarea componentelor hardware ale sistemelor de
calcul în condiţii optime. Aceste programe pot utiliza verificarea stării de
funcţionare a echipamentelor hardware, configurarea parametrilor de funcţionare,
optimizarea modului de utilizare a componentelor hardware ale sistemelor de
calcul.
• medii de prelucrare complexă a datelor, organizate sub formă de text, imagine,
sunet sau sub formă de tabele. Aceste instrumente software pot fi folosite direct de
utilizatori neprofesionişti pentru dezvoltarea unor aplicaţii sau pot fi folosite de
proiectanţii de software ca instrumente de mare productivitate.
• suprafeţe de operare – sunt aplicaţii specifice sistemelor interactive, care
înlocuiesc dialogul utilizatorului cu sistemul prin intermediul limbajului de comandă
al sistemului de operare cu interfeţe de lucru “prietenoase”.
Software-ul de aplicaţie este construit din programe ale utilizatorilor care
rezolvă probleme cu un nivel redus de generalizare şi care permite utilizarea sistemului
de calcul în cele mai diverse domenii: economice, industriale, sociale, medicale etc.
Execuţia programelor dintr-o anumită categorie se sprijină pe serviciile oferite de
categoriile precedente. Astfel software-ul de aplicaţie este dependent de tipul software-
ului de bază pentru care a fost proiectat. La nivelul utilizatorilor, acestă dependenţă
crează deseori multe probleme. Din această cauză, o trăsătură importantă a software-
ului de aplicaţie este portabilitatea, adică acea caracteristică ce permite rularea
software-ului de aplicaţie fără transformări pe diverse sisteme de operare.
4.3 Evoluţia software
La început lumea calculatoarelor era rezervată în exclusivitate specialiştilor.
Dar, au apărut PC-urile. La început a fost un hobby, dar, încet, încet, PC-urile au
început să crească în putere şi în număr de facilităţi oferite, concomitent cu scăderea
rapidă a preţului acestora, astfel câştigând rapid teren. PC-urile dispun de aplicaţii "la
cheie", însoţite de manuale colorate, frumos ambalate şi susţinute de un service prompt
şi răbdător. Adică s-a transformat într-o frumoasă afacere.
Aplicaţiile se scriu din ce în ce mai repede, de către echipe alcătuite dintr-un
număr crescând de programatori, incluzând din ce în ce mai multe facilităţi. Crescând în
dimensiune îşi încetinesc viteza de lucru, singurul scop pentru care sunt scrise fiind
acela de a câştiga segmente mai mari de piaţă. Aceasta a condus la situaţia actuală
(din ultimii 3-4 ani), în care în nenumarate cazuri evoluţia hardware-ului a fost şi este
dictată de evoluţia software-ului (îndeosebi cel făcut de Microsoft).
Aşa cum aţi observat la prezentarea hardware am făcut şi o oarecare paralelă cu
ce fel de soft se poate folosi. Punctul forte al produselor Microsoft pare a fi aşadar
uşurinţa în utilizare/administrare, care în cadrul proiectării acestora probabil a jucat
probabil un rol fundamental, calitatea (deci şi performanţa) având un rol secundar.
Să nu credem că firme concurente precum Red Hat Linux nu se comportă la fel.
Astăzi, toate sistemele de operare Linux dispun de o interfaţă grafică cu utilizatorul ceea
ce face o mai uşoară utilizare dar automat o scădere a puterii de lucru dacă nu dispui
de un nivel hardware ridicat. Dar, să trecem de la polemici la fapte....
4.4 Sisteme de operare Microsoft
La început a fost MS-DOS. Cel mai simplu sistem de operare orientat pe
comunicarea în linie de comandă, dar dedicat cunoscătorilor.
În 1983, Microsoft anunţa Microsoft Windows, o extensie a sistemului MS-DOS
ce se dorea o interfaţă grafică cu utilizatorul – GUI, Graphical User Interface- (dar nu
era un sistem de operare de sine stătător ci numai un shell – un program auxiliar).
Acesta a fost primul pas către viitoarele sisteme de operare Windows. O evoluţie a
acestora este prezentată în continuare:
Din 2007, Microsoft a lansat sistemul de operare Windows Vista,
mai multe variante:
• Home Basic
• Home Premium
• Ultimate
• Business
• Enterprise
La mai puțin de trei
Windows 7 care se dorește a fi cel mai stabil ș ă
acum. Practic este ceea ce am putea numi o actualizare a sistemului de operare Vista,
rezolvând astfel probleme de
hardware.
Pentru PC-uri
Din 2007, Microsoft a lansat sistemul de operare Windows Vista,
ani de la lansarea Vista, Microsoft a lansat pe pia
ște a fi cel mai stabil și performant sistem de operare de până
acum. Practic este ceea ce am putea numi o actualizare a sistemului de operare Vista,
compatibilitate cu diferite aplicații software ș
Pentru Servere
Din 2007, Microsoft a lansat sistemul de operare Windows Vista, care apare în
ani de la lansarea Vista, Microsoft a lansat pe piață,
ș și performant sistem de operare de până
acum. Practic este ceea ce am putea numi o actualizare a sistemului de operare Vista,
ții software și componente
Pentru Servere
Trebuie să menţionăm şi existenţa altor sisteme de operare: MacOS, sistemul de
operare pentru calculatoarele Apple. Sau Linux, sistem de operare orientat spre lucru in
retea, dar care are si o interfata grafica si este oferit gratuit sub forma de „distributii”
(Ubuntu, OpenSUSE, Fedora).
4.5 Aplicaţii
Când achiziţionăm un calculator trebuie să ne punem întrebarea la ce-l folosim.
Astfel, prin însumarea dorinţelor, putem obţine o listă de câteva utilităţi: editare de text,
calcul tabelar, prezentare (ex. conferinţe sau chiar o lucrare de diplomă), prelucrare de
imagini, navigare Internet, poştă electronică.
Dar să le luăm pe rând:
Cerinţa Free Software Sistem Windows Editare de text Writer O
pen
Office
MS Word Micro
soft O
ffice
Calcul tabelar Calc MS Excel Baze de date In lucru MS Access Prezentare Impress MS Power Point Prelucrare de imagini
Draw
Navigare Internet Mozzila Firefox MS Internet Explorer
Poştă electronică Webmail MS Outlook Express
4.6 Viruşi şi Antiviruşi
Ce este un virus ?
Viruşii informatici sunt programe de dimensiuni mici care au proprietatea de a se
multiplica inserându-se în fişiere sau în zonele sistem fãrã acordul utilizatorului şi au, de
obicei, o activitate distructivã. Utilizatorul este, în majoritatea cazurilor, cel care
determina infectarea.
Zone de infectare
Zonele de infectare sunt determinate implicit de locaţia soft (boot, sistem de
operare, aplicaţii).
Efectele viruşilor
Prezenţa unui virus poate fi descoperitã în urma mai multor simptome: creşterea
memoriei utilizate, scãderea vitezei de operare a calculatorului, timp suplimentar la
execuţia programelor, accesarea excesivã a harddiscului, programele nu mai pot fi
executate, erori anormale de protecţie la scriere, imposibilitatea de pornire a sistemului.
Ce este un antivirus?
Un antivirus este un program specializat, cu scop de a detecta şi a
dezactiva/sterge/izola viruşii. Identificarea se bazează pe detectarea unor acţiuni
specifice viruşilor iar activitaţile de dezinfectare utilizeaza o listã cu definiţiile diferiţilor
viruşi. Din aceasta cauzã, un antivirus poate sã nu dezinfecteze anumiţi virusi detectaţi,
care nu se afla în lista sa.
Metode de scanare
Scanări manuale sau la cerere – se inspecteazã fişierele şi directoarele
selectate. Scanările manuale sunt ideale pentru a furniza rezultate imediate.
Scanări în timp real – se inspectează fişierele comparându-se cu definiţii ale
viruşilor cunoscuţi pe măsură ce acestea sunt citite sau scrise.
Scanări periodice programate – se inspectează fişierele şi directoarele selectate
la momente de timp predeterminate – este recomandabil zilnic la o oră dinainte fixată.
În rețelele de calculatoare, un firewall este un dispozitiv sau o serie de dispozitive
configurate în așa fel încât să filtreze, să cripteze sau să intermedieze traficul între
diferite domenii de securitate pe baza unor reguli predefinite. Deasemenea un firewall
poate fi o aplicație sau un echipament software care monitorizează și filtrează
permanent transmisiile de date realizate între PC sau rețeaua locală și Internet, în
scopul implementării unei "politici" (metode) de filtrare. Această politică poate însemna:
• protejarea resurselor rețelei de restul utilizatorilor din alte rețele similare, toate
interconectate prin WAN-uri sau/și Internet. Posibilii atacatori sunt identificați,
atacurile lor asupra PC-ului sau rețelei locale putând fi oprite.
• controlul resurselor la care au acces utilizatorii locali (din LAN).
4.7 Accesibilitate
In general sistemele de operare actuale (sau aplicatii dedicate) vin in intampinarea utilizatorilor care au probleme fizice in a utiliza normal o GUI. Printre aceste optiuni se numara:
-recunoaşterea comenzilor vocale
-recunoaşterea caracterelor existente pe ecran (screen reader-citeste tot ce se afla sub cursorul mouse-ului)
-mărirea caracterelor existente pe ecran (screen magnifier),
-afisarea unei tastaturi virtuale pe ecran (on-screen keyboard),
etc.
5. Reţele de calculatoare
5.1 De ce reţele de calculatoare?
Scopul este, în principal, de pune în comun resurse:
- fizice: spaţiu de stocare, unităţi optice, imprimante
- logice: fişiere, software de pe servere de aplicaţii
- informaţionale: baze de date
dar în ultimul timp necesitatea de comunicare, în toate formele sale, a devenit prioritară.
5.2 Ce este şi cum funcţionează o reţea de calculatoare?
O reţea de calculatoare este dată de interconectarea unui ansamblu de calculatoare
printr-o serie de medii de comunicaţie (linie telefonică, cablu, fibră optică, wireless).
Pot exista câteva situaţii: conectare acasă (linie telefonică, cablu tip BNC), conectare
serviciu (cablu UTP, fibră optică), conectare publică (wireless).
În general, pentru a lega în reţea două sau mai multe calculatoare avem nevoie de:
sistemele de calcul (PC/laptop), plăci de reţea (PCI/PCMCIA), cabluri de reţea (BNC, UTC),
echipamente de reţea (modem, hub, switch, router).
5.3 Clasificarea reţelelor de calculatoare
Reţelele se pot clasifica în funcţie de următoarele criterii:
• Dupa scară:
PAN (Personal Area Network) - imprimante, echipamente fax, telefoane, PDA-uri sau
echipamente de tip scanner. Dimensiunea medie a reţelei este de 4-6 metri.
LAN (Local Area Network) - o încăpere sau o clădire. Conexiunile se pot face prin cablu
sau wireless. Echipamentele pasive funcţionează de regulă cu o laţime de bandă de
aproximativ 100 Mbps.
CAN (Campus Area Network) - campus-ul unui colegiu, complexe industriale sau baze
militare. O astfel de reţea poate include şi protocoale de tip routing.
MAN (Metropolitan Area Network) - conectează două sau mai multe reţele de tip LAN /
CAM şi acoperă o suprafaţă de dimensiunea unui oraş.
WAN (Wide Area Network) - reprezintă legatura dintre mai multe reţele de tip MAN şi
utilizează de regulă metodele WLAN (Wireless Local Area Networks) sau BGAN (Broadband
Global Area Network).
• După metoda de conectare intre ele calculatoarele se impart in:
Ethernet (conexiune standard prin intermediul unui cablu UTP / FTP / STP)
Wireless LAN (similar cu modelul Ethernet cu excepţia faptului că transferul are loc prin
propagarea unor semnale radio)
PSTN (Public Switched Telephone Network), reprezintă reţea de telefonie bazată pe
comutaţie de circuite. La început o reţea de linii analogice, in prezent PSTN este aproape
integral digitala si include atat telefoane mobile cat si telefoane fixe.
ISDN (Integrated Services Digital Network), reprezintă o reţea cu servicii digitale
integrate, proiectată să permită transmisia de voce şi de date printr-un banal cablu de cupru
similar celui telefonic, rezultând o îmbunatăţire dramatică a calităţii şi a vitezei, faţă de cele
oferite în sistemele analogice. Într-un mod şi mai larg, ISDN este un set de protocoale folosite
pentru stabilirea şi întreruprea conexiunilor telefonice, cât şi pentru funcţionalităţi complexe
pentru utilizatorul serviciului telefonic. Originea termenului vine din limba germană, "Integriertes
Sprach- und Datennetz" ("reţea integrată de voce şi date"). Într-o videoconferinţă, ISDN se
ocupă simultan de voce, de video şi de transmisia text între un terminal individual şi grupul de
sisteme aflat în conferinţă.
ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line), reprezintă o linie de abonat digital
asimetrică. Asemeni ISDN, ADSL utilizează linii telefonice standard pentru a oferi comunicaţii
de date cu viteză ridicată, dar în timp ce viteza de transmisie ISDN este limitată la 64 kbps,
tehnologia ADSL poate livra viteze upstream (de la utilizator) de 640 kbps şi downstream (către
utilizator) de peste 6 mbps.
• După procesele care au loc în cadrul reţelei:
Client-server (reţele dotate cu staţii care rulează funcţii de server)
Peer-to-peer (conexiuni între doua staţii configurate ca reţele private)
• După topologia de reţea:
O altă modalitate de structurare poate fi după protocolul utilizat. Cele mai des întâlnite
protocoale sunt următoarele (ordine alfabetică): ATM, Bluetooth (mai nou pentru terminale
mobile), Ethernet, FDDI, Frame relay, IPX, TCP, USB, UDP şi suita X.25.
Nu este de neglijat nici viteza cu care lucrăm în reţea, care variaza in functie de metoda
de conectare:
Modem 56k 56 Kbps (7 Ko/sec)
Cablu 64k 64 Kbps (8 Ko/sec)
Cablu/ADSL/128k 128 Kbps (16 Ko/sec)
Cablu 256k 256 Kbps (32 Ko/sec)
Cablu/ADSL 512k 512 Kbps (64 Ko/sec)
Cablu/ADSL 1024k 1024 Kbps (128 Ko/sec)
Cablu 1100k 1100 Kbps (137.5 Ko/sec)
T1 1500 Kbps (187.5 Ko/sec)
Cablu/DSL 2M 2000 Kbps (250 Ko/sec)
Cablu/DSL 6M 6000 Kbps (750 Ko/sec)
5.4 Internet, Extranet, Intranet
Internetul (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web, rețeaua mondială
unică de computere interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare
Transmission Control Protocol și Internet Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Precursorul
Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency
(en:DARPA) (Agenția pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului
Apărării, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima rețea de computere
interconectate sub numele ARPAnet. Super-rețeaua din zilele noastre a rezultat din
extinderea rețelei Arpanet.
Serviciile oferite de Internet consumatorilor:
• www: serviciul de acceare a paginilor web. World Wide Web este un sistem de
documente si informatii de tip hypertext legate intre ele, care pot fi accesate prin
Internet. Documentele (pagini web) se afla in diferite locatii (pe servere) si pot fi regasite
cu ajutorul unei adrese unice (URL-Universal Resource Locator; de exemplu:
http://portal.feaa.uaic.ro/ecdl). Paginile web sunt accesate cu un program special de
navigare numit browser (=navigator web).
• E-mail: serviciul de posta electronica, permite trimiterea rapida a mesajelor intre
doi posesori de casute postale electronice. O astfel de casuta postala are formatul
„Nume@ServerDeEmail”. Printre avantaje se numara: viteza, costurile reduse,
siguranta.
• Mesagerie instant: este serviciul prin care, folosind un program specializat,
utilizatorii pot comunica intre ei in timp real.
• Comunicare audio online, realizata printr-un protocol special de comunicare
numit Voice over Internet Protocol, care permite convorbiri audio intre doi utilizatori,
similar unei convorbiri telefonice.
• E-commerce: comertul electronic, permite utilizatorilor sa achizitioneze bunuri si
servicii prin intermediul calculatorului. Se realizeaza avantaje de timp si bani, dar
trebuie avuta grija la riscurile implicate in trimiterea de informatii secrete (codul cardului,
de exemplu) prin linii si pe site-uri nesecurizate.
• E-banking:acest serviciu permite efectuarea operatiunilor bancare prin internet.
Se poate investiga oricand starea contului, se pot face plati sau transferuri.
• E-government: serviciul de guvernare electronica permite efectuarea mai multor
operatiuni legate de relatia cu statul: achitare taxe si impozite prin virament bancar,
depunerea declaratiilor sau a altor acte solicitate de organele de stat, exprimarea
opiniilor asupra proiectelor de legi supuse dezbaterii publice.
• E-learning: termen ce desemneaza totalitatea metodelor de a invata prin
intermediul calculatorului, prin internet, fara a fi efectiv intr-o sala destinata procesului
educational. Principalele avantaje pentru utilizator sunt flexibilitatea priovind programul
de invatare, flexibilitate privind locatia de unde se desfasoara procesul educativ, costuri
reduse.
• Teleworking: sau lucrul la distanta, este serviciul prin care angajatii nu-si mai
desfasoara activitatea intr-un birou, ci se bucura de avantajele internetului pentru a
lucra de acasa/dintr-o alta locatie decat sediul firmei (a nu se intelege ca „acasa” este
singura locatie din care se poate desfasura o activitate de teleworking-ul). Printre
avantaje se numara timpul redus de trecere de la o activitate la alta, abilitate mai mare
de concentrare asupra unei activitati, program flexibil, cerinte reduse din punct de
vedere tehnic pentru o companie.
In contextul expansiunii internetului in viata de zi cu zi, urmatorii termeni si-au facut
aparitia ori s-au consacrat in legatura cu mediul online:
• Really Simple Sindication (RSS) este un serviciu prin care utilizatorii sunt
anuntati despre modificarea unor pagini de interes. Cei interesati se pot „abona” (=se
pot inscrie sa primeasca informatii) la un flux RSS si astfel sunt informati (printr-un
mesaj pe o pagina monitorizata adesea, sau printr-un modul al navigatorului web)
despre noutati postate pe un site de interes (actualizari ale blog-ului, o pagina de stiri,
etc)
• Web log, sau blog, este modalitatea prin care oricine isi poate crea pe un site
web dedicat un spatiu virtual in care poate posta ganduri, idei sau alte informatii,
asemeni unui jurnal electronic
• Podcast: transmisie audio si/sau video, realizata prin internet, sau postata pe
internet spre a fi vizionata si/sau descarcata de catre utilizatori. Procesul prin care
utilizatorii urmaresc un film pe internet, fara a-l descarca pe calculatorul local se
numeste „streaming”.
• Comunitate virtuala (sau comunitate online) este o comunitate formata in jurul
unor site-uri care promoveaza activitati, idei sau interese comune. S-au remarcat
retelele sociale (Facebook, MySpace, Twitter), forumurile (site-uri in care se discuta pe
diverse teme, discutia fiind postata ca o lista de postari, de exemplu:
http://portal.feaa.uaic.ro/ecdl/Lists/ntrebri%20i%20rspunsuri/AllItems.aspx), chat-uri
(zone de discutii mai-mult-sau-mai-putin-private, in care, spre deosebire de forumuri,
toti „actorii” sunt conectati simultan, de exemplu http://chat.apropo.ro/), jocuri online
(utilizatorii indeplinesc rolul unor personaje, cu diferite obiective, de exemplu Eve Online
sau Word of Warcraft), etc.
• Publicare (publishing) si partajare (sharing) de continut, doua activitati prin care
utilizatorii distribuie continut online, prin intermediul blog-urilor, podcast-urilor, postarii
de fisiere multimedia.
• Profil online: totalitatea informatiilor pe care un utilizator le posteaza despre sine
pe un site. Desi pare contra ideii de comunitate, se recomanda afişarea unui profil privat
(in opozitie cu ideea unui profil public, pe care toti utilizatorii internetului il pot vedea),
limitarea persoanelor care pot vizualiza informatiile personale postate si manifestarea
prudentei fată de străini.
Intranetul este un spaţiu privat care oferă angajaţilor dintr-o companie
posibilitatea de a organiza şi accesa rapid informaţii, de a realiza o colaborare eficientă,
managementul informaţiilor, cunoştinţelor, proiectelor, într-un mediu bazat pe
protocoluri Internet şi browsere web.
În majoritatea companiilor apar probleme legate de schimbul defectuos de
informaţii între membrii companiei şi administrarea greoaie a informaţiilor şi a
documentelor deja existente.
Aplicaţiile intranet au apărut după anul 1995, în prezent acordându-li-se o atenţie
deosebită de către comunitatea dezvoltatorilor, datorită soluţiilor, avantajelor ce pot fi
aduse organizaţiilor.
Extranetul este o rețea de calculatoare ce oferă posibilitatea accesării unor
resurse informatice dintr-o întreprindere, din exteriorul acesteia. Poate fi văzut ca o
extindere a unui intranet extins în afara perimetrului întreprinderii de obicei pentru
clienți, parteneri de afaceri, etc.
Dupa modul de conectare la Internet conexiunile se impart in:
• Prin cablu telefonic (dial-up): cea mai veche dintre metode, resuscitata de tehnologii
precum ISDN si ADSL
• Prin cablu (broadband): aceste conexiuni ofera functionalitate continua si viteza mai
mare
• Alte conexiuni: prin telefon mobil, wireless, satelit
6. Alte elemente legate de IT
6.1 Ergonomie si sanatate
Studiile au aratat ca utilizarea necorespunzatoare a calculatorului poate provoca afectiuni medicale utilizatorilor:
• iluminarea încăperii este un factor care influentează sănătatea utilizatorilor de computere. Folosirea luminii artificiale, puterea şi directia luminii (deasupra monitorului) sunt factori care trebuie luati în considerare. • pozitionarea corectă a computerului, biroului şi scaunului mentin o postură corectă. Monitorul trebuie asezat la o distanta de cel putin 2,5 diagonala lui. Scaunele si birourile trebuie sa fie reglabile, pentru a permite ajustarea inaltimii. Scaunul trebuie sa asigure o pozitie corecta a spatelui (implicit, sa aiba spatar) • pauze frecvente (macar la o ora), si exercitii pentru relaxarea ochilor • aerisirea camerei in care se lucreaza la calculator
6.2 Ecologie Componentele de calculator pot fi reciclate. Cartusele de imprimanta si hartia trebuie predate centrelor speciale. Din cauza componentelor chimice si a riscului de poluare, componentele IT nu trebuie depozitate la gunoi impruna cu restul deseurilor menajere (mai ales monitoarele), ci trebuie predate centrelor speciale de colectare. Se recomanda si aplicarea unor masuri care sa limiteze consumul inutil de energie: aplicarea setărilor pentru închiderea automată a monitorului la finalul utilizării computerului, folosirea optiunii de stand-by si/sau închiderea computerului (manual sau automat) atunci cand nu este folosit.
6.3 Securitate Pe langa masurile de securitate discutate in contextul virusilor (capitolul 4.6) trebuie inteles ca, pentru motive de securitate, logarea la un computer se realizează pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole.
Cateva recomandari legate de parole: • nedistribuirea parolelor (daca nu este secreta, nu mai este parola) • schimbarea regulată a parolelor (pentru a preveni tentativele de spargere) • stabilirea unor parole de lungime adecvată, formate din combinatii de litere şi cifre.
De asemenea, s erecomada ca atunci cand urmeaza sa se lipseasca de la un calculator deschis (chiar si pentru cateva momente) acesta sa se blocheze (sa afiseze un ecran care sa solicite intreducerea parolei pentru a reveni la sistem).
Tot pentru protejarea datelor se recomanda realizarea copiilor de siguranta (backup). Acesta trebuie sa se realizeze pe un suport extern (memorie flash, DVD), si nu pe calculatorul caruia i s-a facut back-up-ul.
6.4 Dreptul de autor si licente de utilizare
Copyright sau dreptul de autor reprezintă ansamblul prerogativelor, inclusiv
dreptul exclusiv de a reproduce, distribui, executa, afișa, sau de licență, de care se
bucură autorii ca rezultat al unui efort creativ independent cu referire la operele create;
instituția dreptului de autor este instrumentul de protecție a creatorilor și operelor lor.
Dreptul de autor apare automat odată cu creația sau opera dar, în cazul unei
valorificări comerciale sau a unor dispute, trebuie furnizate dovezi legale certe asupra
momentului creației.
După înregistrarea dreptului de autor este recomandat să folosiți simbolul ©
pentru a avertiza asupra caracterului protejat al proprietății dumneavoastră intelectuale.
După înregistrare sunteți protejat atât în România cât și în străinătate.
Creațiile, operele literare și artistice sunt protejate internațional de "Convenția de
la Berna pentru protecția Operelor Literare și Artistice", care datează din 1886, revizuită
prin Actul de la Paris din 24 iulie 1971 și modificată la 28 septembrie 1979.
România a aderat la Convenția de la Berna prin Legea nr. 77/1998 publicată în
MO 166/28 aprilie 1998. În martie 2002 a intrat în vigoare Tratatul OMPI pentru Dreptul
de Autor (WCT) și în mai 2002 Tratatul OMPI pentru Interpretare și Fonograme (WPPT)
care a fost ratificat de 30 țări din cadru ONU.
În România Legea nr. 8/19961 stabilește cadrul juridic privind dreptul de
autor/copyright și drepturile conexe. Această lege este în vigoare în prezent fiind
modificată și adăugită prin următoarele acte normative:
* Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 ;
* Ordonanța de urgență 123 din 1 septembrie 2005 .
Legea prevede ca autorul unei opere (literară, artistică, muzicală etc) să dețină
dreptul asupra respectivei opere pe toată durata vieții sale plus încă 70 de ani.
1 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=10396
Drepturile de autor se moștenesc de către urmașii legali ai autorului (în cazul mai multor
autori, drepturile expiră la 70 de ani de la moartea ultimului dintre aceștia). Excepție o
fac programele de calculator unde termenul este de 50 de ani în loc de 70.
Titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot pretinde repararea prejudiciului
calculat potrivit normelor legale; în cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat în
acest fel, aceștia pot pretinde acordarea de despăgubiri reprezentând triplul
remunerațiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul
faptei ilicite. De asemenea, titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să
dispună distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a
căror destinație unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit, scoaterea
din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a copiilor efectuate ilegal, precum și
publicarea în mijloace de comunicare în masă a hotărârii instanței de judecată, pe
cheltuiala celui care a săvârșit fapta.
După Convenția de la Berna nu mai este necesară indicarea faptului că o operă
este protejată de drepturile de autor atât timp cât „proprietatea intelectuală a unei opere
literare, artistice sau științifice corespunde autorului pentru simplul fapt ca el a creat-o”
și „sunt considerate obiecte ale proprietății intelectuale toate creațiile originale literare,
artistice și științifice exprimate prin orice mediu și pe orice suport, tangibile sau
intangibile, cunoscute acum sau care se vor inventa în viitor”.
În lumea digitală se aplică aceleași legi ale proprietății intelectuale și drepturilor
de autor ca și pentru toate celelalte creații originale.
Un utilizator de programe de calculator are drept de utilizare a programului, nu
drept de proprietate asupra lui. Dreptul de proprietate ramane la cel care a facut
programul. In general, drepturile utilizatorilor sunt specificate in fisierul de licenta (numit
si „Acord de licentiere”), iar tipul licentei si numele celui caruia i-a fost acordat dreptul de
utilizare este specificat in ferestrele de tip About, accesabile, in general, din meniurile
Help ale aplicatiilor.
In general, sunt trei tipuri de licente care se aplica unui program de calculator:
• Licenta comerciala: utilizatorul a platit pentru dreptul de a folosi aplicatia. Utilizatorul
nu are drept de distribuire, imprumutare, vindere sau de realizare a mai mult de o copie
(back-up) a kit-ului de instalare. De obicei nici nu are dreptul de a instala aplicatia pe
mai mult de un calculator simultan.
• Shareware: utilizatorul are drept de utilizare a aplicatiei pentru o perioada de timp, ca
test in vederea achizitionarii unei licente comerciale. De obicei se permite distributia
unei aplicatii shareware, dar ea trebuie eliminata de pe calculator dupa expirarea
perioadei de test.
• Freeware: copyright-ul este al autorului, dar utilizatorul nu plateste pentru utilizarea
aplicatiei. De obicei se permite distribuirea de catre utilizatori a aplicatiei atata vreme
cat nu se emit pretentii asupra copyright-ului si nu se cer bani pentru acest lucru.
Exceptand licentele shareware, in general, se solicita inregistrarea produsului
(inscrierea datelor pe site-ul producatorului aplicatiei, astfel incat acesta sa aiba o
evidenta exacta a celor care utilizeaza aplicatia). Inregistrarea nu este obligatorie, dar
adesea vine cu niste avantaje sub forma accesului la optiuni suplimentare sau prioritate
la distribuirea actualizarilor.