This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
performanţa întreprinderii nu ne referim doar la rezultatele financiar - contabile superioare
(profitabilitate maximă, echilibru financiar stabil) ci şi la aspectele non - financiare şi
financiare ale activităţii sale.
Conform principiilor OECD de administrare a corporaţiilor, „o bună administrare a
corporaţiilor ar trebui să ofere motivaţia pentru realizarea obiectivelor care sunt în interesul
firmei şi al acţionarilor, şi ar trebui să faciliteze o monitorizare eficientă, încurajând astfel
firmele să utilizeze resursele în mod eficient”.
O bună guvernare corporativă depinde în principal de un cadru legislativ dezvoltat şi de
existenţa unei pieţe de capital active.
Importanţa aplicării unei bune administrări corporative derivă din eşecurile marilor
companii (Enron, Arthur, Anderson, Marconi, Parmalat) prin care s-a demonstrat faptul că o
administrare corporativă neadecvată poate avea efecte negative atât asupra acţionariatului,
persoanelor interesate (creditorii, investitorii, statul, furnizorii, consumatorii) cât şi asupra
bunăstării populaţiei, respectiv angajaţii, depunătorii, pensionarii. Combaterea acestor
probleme se poate realiza prin intermediul unor metode mai eficiente de control şi
supraveghere a responsabilităţii conducerii corporaţiilor şi a transparenţei activităţii lor.
Astfel, întărirea funcţiei de control în structura guvernării corporative prezintă un punct
de interes atât în ţările occidentale cât şi în România. În cadrul firmelor, accentuarea
controlului prin management poate fi realizată prin intermediul funcţiei de control al relaţiei
administrator – acţionar, prin analizarea structurii formale birocratice şi a culturii de
întreprindere3.
Abordarea în sens larg a guvernanţei corporative relevă faptul că anumite aspecte
fundamentale ale acesteia contribuie la îmbunătăţirea performanţelor, prin facilitarea
accesului entităţilor la pieţele de capital îmbunătăţind încrederea investitorilor şi contribuie la
creşterea competitivităţii firmelor4. De asemenea, pune la dispoziţie cercetări mai eficiente şi
balanţe de control al procesului de luare a deciziilor, sporind eficienţa consiliilor de
administraţie şi implicit îmbunătăţind gândirea strategică, fapt ce contribuie la încrederea
investitorilor în societatea respectivă5.
3 Giurcă Vasilescu, L.,„Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, Ed. CECCAR, 2013, pg. 42 4 Cartea albă a administrării corporaţiilor în sud – estul Europei, Pactul de stabilitate, Acordul Europei de Sud-Est pentru reformă, investiţii, integritate şi creştere economic,2002 5 Cartea Albă a administrării corporaţiilor în Sud-Estul Europei, Pactul de stabilitate, Acordul Europei de Sud-Est pentru reformă, investiţii, integritate şi creştere economic,202
9
1.2 Principiile guvernării corporative elaborate de OECD
Guvernanța corporativă defineşte un set de relaţii și responsabilități între persoanele
implicate din cadrul companiilor și deținătorii externi de interese, stabilind reguli, politici şi
procedee adecvate de conducere, administrare și control ale afacerilor6.
Cadrul de guvernanţă al Uniunii Europene vizează două aspecte preliminare7:
normele europene privind guvernanţa corporativă se aplică întreprinderilor
„cotate”, acele întreprinderi care emit acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată, indiferent de provenienţa iniţială sau actuală a capitalului - de stat sau
privat;
buna guvernanţă corporativă poate prezenta interes şi pentru acţionarii
întreprinderilor necotate, respectiv societăţi comerciale care beneficiază de o
finanţare printr-un fond cu capital redus de risc sau ale căror acţiuni sunt deţinute
de un fond mutual, de un fond închis de investiţii sau un fond de pensii.
Pentru a asigura baza unui cadru de guvernanţă corporativă eficient acesta trebuie
dezvoltat ţinând cont de impactul acestuia asupra performanţelor economice generale,
integritatea pieţei, stimulentele pe care le creează pentru participanţii pieţei precum şi de
promovarea unei pieţe transparente şi eficiente.
Principala organizaţie care s-a axat asupra implementării principiilor, structurilor şi
mecanismelor de guvernanţă corporativă este Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică. Principiile elaborate de către acestă organizaţie sunt recunoscute de Forumul
pentru Stabilitate Financiară ca fiind unul dintre cele 12 standarde de bază pentru sisteme
financiare solide.
Necesitatea elaborării acestui cod a survenit în urma apelului ministerelor de finanţe ale
ţărilor membre ale Grupului celor 7 către OCDE cu privire la transparenţa, calitatea, coerenţa
şi comparabilitatea informaţiilor referitoare la pieţele de capital. Aceştia, în colaborare cu
Banca Mondială şi organismele internaţionale de reglementare, au elaborat şi implementat
concepţia de administrare corporativă a societăţilor pe acţiuni, stabilind totalitatea principiilor,
regulilor şi normelor prin care se asigură administrarea şi gestionarea de către manageri a
companiilor în interesul investitorilor, respectiv al acţionarilor firmei respective8.
6 Spătăceanu, I., „Testarea conformităţii cu principiile de guvernanţă corporativă pe piaţa românească de capital”, 2011 7 Cartea verde privind cadrul de gunvernanţă a UE, 2011, pg.4
10
Având în vedere că niciun model unic de conducere corporativă nu poate fi funcţional în
toate ţările şi societăţile, principiile elaborate de OCDE identifică standarde care se pot aplica
într-o varietate de medii economice, politice şi juridice.
Principiile OCDE privind guvernanţa corporativă sunt următoarele9:
guvernanţa corporativă trebuie să asigure cadrul pentru protecţia drepturilor
acţionarilor, aşa cum sunt prevăzute în lege şi să asigure respectarea lor;
cadrul creat prin guvernanţa corporativă trebuie să asigure tratatmentul echitabil al
tuturor acţionarilor, inclusiv al celor minoritari sau străini;
cadrul creat prin guvernanţa corporativă trebuie să recunoască drepturile altor
grupuri de interese, aşa cum sunt reglementate prin lege şi să încurajeze cooperarea
activă dintre societăţi şi grupurile de interese cu scopul de a crea bogăţie, locuri de
muncă şi suportul firmelor consolidate financiar.
cadrul de guvernanţă corporativă trebuie să asigure transparenţa, oportunitatea şi
acurateţea tuturor materialelor şi documentelor care privesc situaţia societăţii,
inclusiv situaţia financiară, performanţele, patrimonial şi conducerea societăţii;
cadrul de guvernanţă corporativă trebuie să asigure orientarea strategică a societăţii,
monitorizarea efectivă a managementului de către consiliul de administraţie şi
răspunderile consiliului faţă de societate şi acţionari.
Implementarea acestor standarde în cadrul companiilor generează anumite avantaje,
reprezentate de utilizarea eficientă a resurselor, scăderea costului capitalului, reducerea
nivelului corupţiei , creşterea încrederii investitorilor datorită diminuării sensibile a atitudinii
discreţionare a managerilor, posibilitatea de creştere a performanţei globale a companiei,
respectiv de majorare a preţului bursier al acţiunilor şi implicit de creştere a valorii firmei.
1.3 Cadrul pentru implementarea guvernanţei corporative în România
Principalele reglementări din România din domeniul guvernanţei corporative sunt
reprezentate de:
1. Legea societăţilor comerciale (nr. 31/1990, actualizată si republicată) prin intermediul
căreia se stabilesc:
8 Pânzari, S., Administrarea corporativă – premisă a transparenţei şi prevenirii corupţiei, 2004, pg. 17 9 Spencer P., The Internal Auditing Handbook, Second Edition, John Wiley & Sons, 2006, p. 25-26;
11
reguli de organizare şi funcţionare pentru cinci tipuri de societăţi comerciale
(societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi pe acţiuni,
societăţi în comandită pe acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată);
reguli de organizare şi funcţionare a principalelor organe de conducere ale
acestora (adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administratie, comitetul
de direcţie);
obligaţii minime privind publicarea informaţiilor şi transparenţa în activităţile
firmelor;
procedurile de înregistrare şi evidenţă în registrul acţionarilor care asigură
protecţia dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
2. OUG 90/2008, Ordonanţa de urgenţă privind auditul statutar al situaţiilor financiare
anuale şi al siuaţiilor financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
481 din 30 iunie 2008.
3. OMFP 3055/2009, actualizat în 2011 pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 76 din 10 noiembrie 2009.
4. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.
571 din 29 iunie 2004.
5. Reglementări ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M).
6. Codul de guvernanţă corporativă emis de Bursa de Valori Bucureşti în anul 2008,
conceput în urma viziunii conform căreia implementarea principiilor de administrare a
afacerilor este influenţată de nivelul de încredere a investitorilor într-un anumit mediu
investiţional, cu consecinţe majore în capacitatea companiilor locale de a atrage resurse
financiare precum şi fluxuri internaţionale de capital.
Existenţa codului de guvernanţă corporativă depinde de nivelul de dezvoltare a ţării în
care este implementat. Spre deosebire de ţările avansate în care existenţa codului reprezintă o
cerinţă obligatorie a condiţiilor pentru listarea bursieră, în alte ţări, cum este şi cazul
României, acesta are un caracter de recomandare fiind pus în aplicare în mediul de afaceri în
mod voluntar.
12
Codul de guvernanţă corporativă emis de Bursa de Valori Bucureşti10
stabileşte un set de
reguli şi exigenţe ce influenţează managementul societăţii comerciale având în vedere
planificarea strategic şi adoptarea deciziilor, cu rolul de îmbunătăţire a intereselor acţionarilor,
creditorilor, clienţilor, angajatorilor şi angajaţilor.
Prin aplicarea de către societăţile cotate din România a sistemului de guvernare
corporativă se aşteaptă creşterea performanţelor economico – financiare curente şi
condiţionarea în mod hotărâtor a aşteptărilor investitorilor privind oportunităţile viitoare de
D. Trebuie să fie dezvăluite structurile de capital şi aranjamentele, ce permit ca unii
deţinători de acţiuni să obţină un control disproporţional asupra capitalului pe acţiuni.
E. Pieţele pentru controlul corporativ trebuie să funcţioneze într-o manieră eficientă şi
transparent, respectiv:
regulile şi procedurile ce determină achiziţionarea pachetului de control pe piaţa
de capital şi tranzacţiile extraordinare (fuziunile, vânzarea unor cote substanţiale
din acţiunile societăţii), trebuie să fie clare şi transparente, astfel încât investitorii
să îşi poată înţelege drepturile şi să poată face recurs. Aceste tranzacţii trebuie
realizate la preţuri transparente şi în condiţii de concurenţă loială, care potrivit
categoriei lor de încadrare protejează drepturile acţionarilor;
nu pot fi utilizate mecanisme de blocare a înstrăinării (transferului) cu scopul de
a proteja managerii de răspundere.
F. Facilitarea exercitării dreptului de proprietate de către toţi acţionarii, inclusive cei
instituţionali.
Ansamblul normelor din sistemul de drept românesc şi reglementările Uniunii Europene
privind dreptul societar definesc “acţiunea” ca fiind “o parte din capitalul social al unei
societăţi comerciale, liber negociabilă, ce conferă drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale
titularului, care pot fi exercitate doar pe durata de existenţă a societăţii emitente”.
Ţinând cont de principiile impuse de guvernanţa corporativă, în legislaţia din România se
identifică următoarele tipuri de drepturi:
drepturi patrimoniale ce includ: dreptul de proprietate asupra acţiunilor, dreptul la
dividende, dreptul la o cotă din activul net în cazul lichidării, dreptul de preferinţă;
drepturi nepatrimoniale ce includ: dreptul de a participa la adunarea generală,
dreptul de vot, dreptul a se retrage din societate, dreptul de informare.
2.1.1 Drepturi patrimoniale ale acţionarilor
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor
Având în vedere metodele de înregistrare a dreptului de proprietate asupra acţiunilor,
societăţile pe acţiuni sunt obligate să ţină un registru al acţionarilor din care să rezulte: numele
15
şi prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni
nominative, precum şi vărsămintele realizate în numele acţiunilor.
În cazul acţiunilor tranzacţionate pe o piaţă reglementată (Bursa de Valori Mobiliare,
piaţa RASDAQ), conform legislaţiei specifice pieţei de capital, toate valorile mobiliare sunt
depozitate la un depozitar central.
Tipul acţiunilor13
se determină prin actul constitutiv, care trebuie să prevadă numărul şi
valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. De
asemenea, acţiunea ca înscris ce conferă anumite drepturi trebuie să conţină elemente care
privesc societatea emitentă, drepturile posesorului acţiunii şi indiferent de caz trebuie să fie
semnată de către administrator.
Dreptul la dividende
Principalul motiv privind achiziţionarea acţiunilor emise de către o societate comercială
este de natură economică, respectiv anticiparea participării la distribuirea unei părţi din
profitul societăţii comerciale către acţionari din profitul societăţii.
În cadrul societăţii comerciale, profitul rezultat în urma activităţii economice poate avea
următoarele destinaţii: să fie reinvestit, să fie inclus în rezervele legale şi nu în ultimul rând să
fie distribuit către acţionari.
Dividendul reprezintă14
cota – parte din profitul societăţii comerciale stabilit pe baza
bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierdere care se distribuie fiecărui asociat, în
temeiul hotărârii adunării generale a acţionarilor.
Dreptul la dividend se naşte o singură dată pentru fiecare an şi depinde de următoarele
aspecte:
societatea comercială trebuie să înregistreze profit la sfârşitul exerciţiului financiar;
dividendele nu pot fi aprobate şi distribuite anterior închiderii exerciţiului financiar
în cadrul căruia se hotărăşte distribuirea de dividend;
chiar dacă în urma exerciţiului financiar rezultă profit, adunarea generală a
acţionarilor poate hotărî ca profitul să fie distribuit sub formă de dividend, în
13 Art. 91, Legea 31/1990 a societatilor comerciale 14 art. 67 alin.1 Legea nr.31/1990 a societatilor comerciale
16
totalitate sau în parte, către acţionari sau poate lua o hotărâre prin care profitul va
fi folosit pentru investiţii sau în alte scopuri în interesul societăţii.
Termenul de acordare a dividendelor este de maxim 6 luni de la Adunarea Generală a
Acţionarilor. În cazul în care nu se stabileşte în cadrul AGA un termen de distribuire a
dividendelor, acesta se consideră a fi de 60 de zile de la data publicării AGA în Monitorul
Oficial al României.
Dreptul la o cotă din activul net în cazul lichidării societăţii
Lichidarea reprezintă ansamblul de operaţii economice şi financiare determinate de
dizolvarea sau falimentul judiciar al unei societăţi comerciale şi au ca obiect vânzarea şi
încasarea elementelor de activ şi plata creditorilor, în vederea partajului activului net între
asociaţi.15
Dreptul asupra unei cote cuvenite din lichidarea societăţii este un drept patrimonial, de
creanţă, care trebuie să ţină cont de următoarele condiţii: societatea trebuie să intre în
lichidare şi pasivul patrimonial trebuie să fie mai mic decât activul.
După efectuarea operaţiunilor de lichidare se întocmeşte bilanţul final de lichidare
prevăzut de situaţiile financiare. În partea de activ a bilanţului se identifica disponibilităţile
băneşti rămase în cont iar în partea de pasiv se mai găsesc elementele de capital propriu şi
rezultatul obţinut în urma lichidării.
Repartizarea capitalul social neamortizat, câştigul din lichidare şi elementele capitalului
propriu se face în funcţie de: prevederile statutului sau a contractului de societate, decizia
adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor și de cota de participare la capitalul social.
Dreptul de preferinţă
Dreptul de preferinţă16
conferă posibilitatea acţionarilor de a avea prioritate la majorarea
capitalului social sau la convertirea obligaţiunilor în acţiuni, prin prin subscrierea noilor
acţiuni emise, proporţional cu numărul acţiunilor vechi pe care le posedă. În cazul societăţilor
nelistate, subscrierea noilor acţiuni are loc la data stabilită de consiliul de administraţie, iar în
cazul societăţilor admise la tranzacţionare se realizează la data de înregistrare stabilită în
cadrul adunării generale a acţionarilor privind majorarea capitalului social.
15 N. Feleagă, I. Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.565 16 art. 216 - 217 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
drepturile recunoscute acţionarilor ce deţin acţiuni ordinare, inclusiv dreptul de a
participa la Adunarea Generala a Acţionarilor, dar fără drept de vot.
Diferenţele între drepturile conferite de acţiunile obişnuite şi cele preferenţiale sunt
prezentate în figura nr. 2.1.
Fig. nr. 2.1 – Diferenţe între drepturile conferite de acţiunile obişnuite şi cele preferenţiale
Drepturilor preferenţiale ale acţionarilor pot fi limitate sau ridicate numai prin hotărârea
adunării generale a acţionarilor. Consiliul de administraţie trebuie să pună la dispoziţia
adunării generale a acţionarilor un raport scris în care se precizează motivele limitării sau
ridicării acestor drepturi, precum şi modul de determinare a valorii de emisiune a acţiunilor.
Această hotărâre se ia în prezenţa acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social
subscris, cu majoritatea voturilor acţionarilor prezenţi, aceasta fiind depusă ulterior la Oficiul
Registrului Comerţului de către consiliul de administraţie spre menţionare şi publicare în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
2.1.2 Drepturile nepatrimoniale ale acţionarilor
Conform legii, acţionarii unei societăţi comerciale beneficiază de următoarele drepturi
nepatrimoniale: dreptul de a participa la adunările generale ale acţionarilor, dreptul de vot,
dreptul de control, dreptul de informare.
Drepturi conferite acţionarilor de către acţiunile ordinare
• dreptul de recuperare a capitalului investit;
• dreptul de vot;
• dreptul de preemiţiune ;
• dreptul la dividende.
Drepturi conferite acţionarilor de către acţiunile preferenţiale
• dreptul de recuperare a capitalului investit cu prioritate faţă de deţinătorii de acţiuni obişnuite;
• nu dreptul la vot doar în situaţii excepţionale (preluări, fuziuni, aciziţii);
• dreptul la dividende prioritar.
18
Dreptul de a participa la adunările generale ale acţionarilor
Adunarea generală a unei societăţi comerciale reprezintă organul de deliberare şi de
decizie a acesteia, constituită din totalitatea acţionarilor a societăţii în cauză.
Dreptul de participare a acţionarilor la aceste adunări este conferit de orice acţiune
deţinută, dacă actul constitutiv al societăţii nu prevede altceva.
Accesul la adunările generale17
este permis oricărui acţionar înscris în Registrul
Acţionarilor, indiferent dacă acesta este persoană fizică sau juridică, fără a se întocmi
formalităţi suplimentare, în afara celei a identificării acţionarului.
Directiva Uniunii Europene privind protecţia drepturilor acţionarilor prevede stabilirea
unei date de referinţă stabilită sau aprobată de către consiliul de administraţie pentru a se
identifica acţionarii îndreptăţiţi să participe la adunarea generală. Data de referinţă nu trebuie
să fie anterioară cu mai mult de 30 de zile datei fixării pentru adunarea generală.
Acţionarii pot participa în nume propriu sau pot fi reprezentaţi de către alte persoane.
Reprezentarea acţionarilor18
se poate realiza şi prin intermediul altor persoane, cu excepţia
administratorilor, pe baza unei procure speciale întocmotă pentru adunarea în cauză.
Participarea la aceste adunări generale se poate realiza şi prin „mijloace electronice” şi
prin corespondenţă. Normele europene interzic orice limitări sau restrângeri ale dreptului de a
participa la adunările generale prin mijloace electronice, cu excepţie celor ce au în vedere
identificarea acţionarilor, identificare realizată exclusiv prin inbtermediul semnăturii
electonice.
Dreptul la vot în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor
Dreptul de vot în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor derivă din dreptul de
proprietate asupra acţiunilor, în absenţa căruia acţionarul nu îşi poate apăra interesele proprii
şi nu îşi poate exercita dreptul de control şi supraveghere a administrării societăţii.
Persoana care deţine majoritatea drepturilor de vot deţine posibilitatea desemnării
conducerii societăţii precum şi capacitatea de a impune celorlalţi acţionari acceptarea
hotărârilor pe care le deoreşte.
17 Directiva a Uniunii Europene preluată în cadrul articolelor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital 18 art. 243 alin. 3 din Legea 297/2004 privind piaţa de capital
19
Exprimarea voturilor în cadrul AGA se poate realiza prin realiza prin următoarele
metode:
metoda proporţionalităţii în cadrul căreia o acţiune conferă un drept de vot în cazul
în care actul constitutiv nu prevede altceva;
metoda votului cumulativ aplicată în mod obligatoriul la cererea unui acţionar
semnificativ în momentul în care pe ordinea de zi a adunării figurează un punct
privind numirea administratorilor unei societăţi deţinute public.
Votul în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor poate fi:
vot exercitat prin reprezentant
Orice acţionar dispunde de dreptul de a îşi exercita votul în adunările generale printr-un
mandatar, cu următoarele excepţii19
:
- în cazul în care mandatarul se află cu emitentul în relaţii de afaceri, de familie sau
în alte situaţii similare;
- în cazul în care mandatarul deţine pachetul de control al emitentului;
- în cazul în care mandatarul face parte din managementul emitentului sau al unuia
dintre acţionarii care deţine pachetul de control al emitentului.
vot exercitat în avans prin corespondenţă
Acţionarii au posibilitatea exercitării dreptului de vot în avans, proporţional cu acţiunile
deţinute, prin intermediul poştei sau a poştei electronice (e-mail).
votul exercitat de un custode conform instrucţiunilor acţionarului
Orice acţionar are dreptul de a îşi păstra în contul altei persoane fizice sau juridic, într-n
cont individual sau colectiv.
Acest drept este foarte important deoarece marii investitori existenţi pe piaţa de capital
evită să îşi deschidă conturi de acţiuni la intermediari preferând să opereze prin custozi.
Aceştia sunt capabili să efectueze toate operaţiunile legate de tranzacţiile pe piaţa de capital
şi să exercite drepturile de vot în numele clienţilor lor numai în cazul în care fac dovada că au
primit instrucşiuni privind exercitarea acestor drepturi.
Retragerea acţionarilor
Acţionarii care nu votează în favoarea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor
au dreptul de a se retrage din societate şi de a cere răscumpărarea acţiunilor, numai în cazul în
19 Directiva a Uniunii Europene privind protecţia drepturilor acţionarilor preluată în Legea nr. 297/2004
20
care hotărârea are în vedere schimbarea obiectului de activitate, mutarea sediului social în
străinătate, schimbarea formei societăţii, fuziunea sau dizolvarea societăţii.
Societatea emitentă va plăti pentru aceste acţiuni un preţ stabilit de către un evaluator
independent şi va suporta şi costurile de evaluare.
Dreptul la informare
Dreptul la informare a acţionarilor reprezintă o condiţie esenţială a exercitării dreptului
de control asupra societăţii conferit de deţinerea de acţiuni, precum şi un obiectiv stabilit prin
intermediul principiilor guvernanţei corporative.
Asigurarea unei informări prompte, complete şi adecvate contribuie la asigurarea
încrederii investitorilor şi a realizării unei evaluări corecte privind performanţele economice şi
a valorii activului emitentului respectiv.
În cazul acţiunilor tranzacţionate pe o piaţă reglementată (Bursa de Valori Mobiliare,
piaţa RASDAQ), societăţile emitente trebuie să respecte dreptul la informare a acţionarilor
având în vedere Regulamentul CNVM nr. 1/2008 privind implementarea Directivei nr.
2007/14/CE de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziţii ale Directivei
2004/109/CE privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţiile
referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată.
Informarea realizată cu ocazia adunarilor generale, conferă acţionarilor dreptul de a
adresa oral întrebări referitoare la activitatea societăţii în cadrul acestei adunări, precum şi în
scris sau în format electronic înainte de adunarea general. Emitenţii acţiunilor sunt obligaţi să
răspundă la aceste întrebări, orice refuz fiind justificat doar de protecţia confidenţialităţii
ca acţionarul majoritar să apeleze la dreptul de squeeze out.
În schimb, exproprierea se poate realiza şi indirect prin următoarele modalităţi:
lichidarea voluntară a societăţii;
24 http://www.dutescu.com/ro/articole/principalele-riscuri-ale-actionarului-minoritar-pe-piata-de-capital 25 art. 206 din Legea nr. 297/2004 26 Directiva Parlamentului European nr. 25/2004
lichidarea forţată a societăţii prin contractarea unor datorii fictive;
vânzarea majorităţii activelor societăţii la preţuri inferioare valorii reale, principiile
guvernanţei corporative impunând informarea publicului cu privire la acestea.
Riscul diluării
Modalităţile prin care participaţiile acţionarilor minoritari pot fi diluatese referă la:
majorarea capitalului social prin ridicarea sau nerespectarea dreptului de preferinţă;
emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni cu ridicarea sau nerespectarea
dreptului de preferinţă;
fuziunea societăţilor în urma cărora cota de participare la capitalul social este
diminuată, oferind acţionarilor care nu sunt de acord, dreptul de a se retrage din
societate şi de a primi un preţ favorabil sau nefavorabil pentru titlurile lor;
vânzarea unei părţi importante din active la preţuri inferioare valorii de piaţă
provocând reducerea valorii economice a titlurilot deţinute de acţionarii minoritari.
Riscul neparticipării la profitul obţinut de societate, derivat din faptul că acţionarul
majoritar poate propune în cadrul adunării generale a acţionarilor reinvestirea profitului sau
includerea acestuia în rezerve.
Decizia de a nu acorda dividende reprezintă un risc major pentru investitori,
determinându-i să se retragă din cadrul societăţii, reprezentând o tehnică de control a
acţionarilor majoritari.
Riscul scăderii valorii acţiunilor datorită operaţiunilor desfăşurate de administratorii şi
directorii societăţii
Rezultatele economice ale unei companii pot fi influenţate de factori externi dar şi de
factori interni. Unul dintre factorii interni care poate avea efecte negative asupra rezultatelor
activităţii economice este reprezentat de deciziile eronate referitoare la afaceri ale unor
membrii aflaţi la conducerea societăţii.
Aceştia pot încheia anumite acte juridice ce au drept scop scurgerea de fonduri din
societate favorizând terţe entităţi interpuşi de manageri sau de către acţionarii majoritari.
Politica de remunerare din cadrul societăţii a membrilor conducerii şi altor membri poate
reprezenta pentru acţionarii minoritari reducerea riscului scăderii valorii acţiunilor dar şi o
modalitate de “ieşire” legală a lichidităţilor din companie.
28
Deşi sunt expuşi anumitori riscuri, acţionarii minoritari folosesc în mod abuziv drepturile
conferite atât de Legea Societăţilor comerciale cât şi de Legea Pieţei de Capital, recurgând la
contestarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor în instanţele de judecată având un
impact negativ asupra preţului acţiunilor listate.
2.3 Rolul persoanelor interesate (“Stakeholders”) în guvernanţa corporativă
2.3.1 Noţiuni teoretice privind stakeholderii
Un aspect esenţial al guvernanţei corporative este asigurarea fluxului de capital extern
pentru companii considerând că „pe lângă acţionari şi cererile lor de rentabilizare a capitalului
investit, alţi parteneri joacă un rol important în cadrul organizaţiei”27
. Aceste persoane
interesate sunt cunoscute sub denumirea de „stakeholders”.
Termenul de „stakeholders” a fost preluat recent ca atare în vocabularul de afaceri
românesc şi reprezintă persoane sau grupuri de persoane care au interese importante în
funcţionarea şi performanţele unei organizaţii şi pe care o poate influenţa în mod semnificativ.
Richard Edelman28
afirma în urma unui studiu privind nivelul de încredere în companii,
ONG-uri, guverne şi mass-media a publicului informat (lideri de opinie), din peste 20 de mari
economii faptul că de când a început criza economic s-a trecut de la “o lume a acţionarilor” la
una a “stakeholderilor”.
Importanţa stakeholderilor derivă din faptul că aceştia stabilesc reputaţia unei societăţi
având în acelaşi timp un rol esenţial în succesul şi potenţiala supraveţuire a companiei. Prin
urmare organizaţiile trebuie să implice stakeholderii într-un dialog prin care să identifice
aşteptările acestora, să echilibreze interesele lor minimizând astfel pe termen lung riscurile ce
le pot afecta reputaţia societăţii.
Persoanele sau grupurile de persoane care au interese în funcţionarea şi performanţele
unei organizaţii se identifică tinând cont de următoarele criterii29
:
gradul de responsabilitate, identificându-se grupurile faţă de care organizaţia are
responsabilităţi legale, financiare sau operaţionale prin natura raporturilor
contractuale, a codurilor şi a politicilor sale corporatiste;
27 Mintzberg H.(2004), Managers not MBAs, New York, Prentice Hall 28 Preşedintele companiei de relaţii publice Edelman, 29 http://www.revista22.ro/pentru-o-cultura-a-parteneriatului-3990.html