Don Quijote

Don Quijote de la Mancha

Proiect realizat de Mușat Alina-Iuliana

De la invarianți teoretico-ideologici la cei teoretico-literari în opera lui Cervantes

ROMANUL CAVALERESC

• Operează cu timpul aventurii.• Timpul se divide într-o serie de fragmente, aventuri.• Eroul își pune la încercare identitatea, își schimbă

numele, încearcă să fie fidel față de CODUL CAVALERESC.

• Evenimentele iau o întorsătură neașteptată și imprevizibilă, ceea ce aduce toata acțiunea în planul

normalității. www.creeaza.com

Miguel de Cervantes Saavedra

A fost romancier, poet, dramaturg spaniol. S-a născut la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XVI-lea

(1547-1616).A fost considerat simbolul literaturii spaniole, fiind cunoscut,

în primul rând, ca autorul romanului „Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, pe care multi critici literari l-au

considerat primul roman modern și una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale.

Despre Cervantes a scris Paul Hazard că „este abia puțin mai mare decât Shakespeare„, contemporanul său.-

Prefața volumului I al romanului Don Quijote.

S-a distins mai întâi ca militant, și nu ca scriitor. După participarea la un razboi, ambarcațiunea pe care se afla a fost atacată, iar Cervantes și fratele său au fost capturați, fiind vânduți ca sclavi. Cervantes a dus o viață grea, fiind răscumpărat în cele din urmă de parinții săi. Rămânând fără bani, Cervantes scrie. Abia în 1605 este publicat primul său volum din Don Quijote.

Termenul „invariant” este propus de René Étiemble,

care a publicat în 1957 cartea Știință și gust. Invariantul este elementul comun mai multor texte

literare. Conform lui Marino, invariantul este elementul

general și generalizator, un element universal al literaturii și al gândirii literare.

Clasificare: Invariant antropologic Invariant teoretico-ideologic Invariant teoretico-literar Invariant literar

INVARIANȚI

DON QUIJOTE DE LA

MANCHA

POVESTEA SPUSĂ ÎN CÂTEVA RÂNDURI...

Într-un sat, numit Mancha, trăia un hidalgo-titlu de noblețe măruntă, cuvântul fiind o contragere din hijo de algo, fiul unui om care a însemnat ceva, deci nu arată meritele proprii, ci doar originea sa- care „din prea mult citit și prea puțin dormit”(vol I, cap I, pag.19) și-a pierdut mințile. Citea cel mai adesea cărți cavalerești, ajungând într-un final să se considere unul dintre ei. Este vorba despre un om care și-a pierdut nu doar numele, ci și identitatea. După încercări eșuate de a se descurca singur, își caută un scutier. Îl găsește pe țăranul Sancho Panza, care locuia în același sat. Din dorința de a-l salva, nepoata și chelăreasa, care aveau grijă de Don Quijote, hotărăsc să arda pricina nebuniei lui, dând foc cărților sale, cu puțin ajutor din partea preotului și îl mint pe cavaler ca vrăjitorul cel rău i-a zidit camera. Este prea târziu, însă. Legătura ombilicală cu izvoarele nebuniei sale se rupsese.-prefața vol.I. În continuarea romanului se povestesc pățaniile lui Don Quijote, terminate întotdeauna cu eșecul acestuia, pus pe seama vrăjitorului care îl persecuta.În final, don Quijote ajunge batjocorit de toată lumea, își revine din nebunie și îi cere scuze lui Sancho pentru că l-a purtat prin nebunia lui și, de asemenea, îi mulțumește că i-a fost alături.

Mircea Elide afirma că într-o inițiere eroul parcurge urmatoarele etape:• Cunoașterea istoriei tribului-

armele, calul, hainele.• Probarea armelor, a curajului.• Proba erotică- orice erou trebuie să se îndrăgostească.

• Moartea simbolică pentru a reînvia la un alt nivel de

existență. Drumul lui e o călătorie spre sine și pentru a-și putea împlini datoria de cavaler trebuie să moară, moartea având valoare

inițiatică.

Așadar, dacă am suprapune spusele lui Eliade peste textul lui Cervantes, am putea descoperi cu ușurință că Don Quijote urmează etapele inițierii pas cu pas.„Cel dintâi lucru pe care-l facu fu să-și curețe o armură ce slujise strămoșilor săi...” (pagina 20, vol I)Își alege prin urmare armele, calul, pe care îl numeste Roccinante, el însuși își schimbă numele, iar după ce le-a pus pe toate la punct pleacă în căutarea unei domnițe căreia să îi consacre toate actele sale de vitejie.

Don Quijote trăieşte strania sa dramă erotică, susţinând că „un cavaler rătăcitor fără iubită e ca un arbore fără frunze și fructe și ca un trup fără suflet”. El consideră, de asemenea, că toţi îndrăgostiţii trebuie să plătească mai întâi preţul nefericirii, tocmai pentru ca, apoi, să fie în stare să se bucure unul de celălalt şi de împlinirea iubirii.

pag. 21, vol.I

Moartea simbolică

Spre finalul romanului, don Quijote cade într-un somn greu, care a durat 6 ore, iar când se trezește este vindecat, nebunia dispare și simte că i se apropie sfârșitul. Cele 6 ore de somn pot fi echivalente cu o moarte simbolică, deoarece trezirea îl aduce la un alt nivel de existență. Acum el este conștient de faptele sale, „mintea mi-e acum deschisă și limpede, fără umbrele întunecate ale eresurilor pe care le așternuse deasupră-i vătămătoarea și îndelunga citire a blestematelor cărți de povești cavalerești.” (pag. 352, vol. II)

Tema

Nebunia lui Don Quijote provine, ca temă literară, de la Erasmus de Rotterdam, autorul celebrei cărţi Elogiul nebuniei (1511), în care autorul renascentist

punea problema nebuniei înnăscute a omului, privită ca fiind înţelegătoare şi înţeleaptă, veşnic deschisă dialogului.

Astfel, urmând această linie, Cervantes exprimă, în fond, normalitatea omului Renaşterii, mereu avântat spre nou,

acest avânt fiind, uneori, privit drept o nebunie de către ceilalti. Tema nebuniei, răspândită în cultura renascentistă este practic o alegorie pentru prezentarea

unor personaje înţelepte, nobile, pentru care nebunia însăşi se transformă în

energie creatoare, forţă vitală.

Relația lui don Quijote

cu Sancho Panza

Chiar dacă sunt foarte diferiți – Don Quijote fiind visător prin excelență, iar Sancho Panza vocea realității – cu timpul, cei doi devin prieteni și încep să se înțeleagă reciproc, pentru că însușirile unuia compensează lipsurile celuilalt. De exemplu, dacă Don Quijote folosește înțelepciunea livrescă – are un discurs solemn, amplu, plin de fraze înflorite – Sancho folosește înțelepciunea populară pentru a-și spune punctul de vedere.