Page 1
Domeniul de aplicare al procedurii privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul
uzucapiunii (art. 1050-1053 C. proc. civ.)
I. Precizări prealabile
În practica judiciară au fost pronunțate soluții contradictorii cu privire la domeniul de aplicare al
procedurii speciale reglementate în Codul de procedură civilă actual, în art. 1050-1053.
Potrivit unei prime soluții, această procedură este aplicabilă nu numai cererilor prin care se invocă
uzucapiunea extratabulară, pe temeiulart. 930 C. civ., ci și cererilor prin care se invocă uzucapiunea
întemeiată pe dispozițiile Codului civil din 1864 sau pe dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938[1].
În sens contrar[2], s-a hotărât că această procedură este aplicabilă numai cererilor prin care se invocă
uzucapiunea extratabulară, întemeiată pe dispozițiile art. 930 C. civ., adică numai în cazul în care posesia
a început după intrarea în vigoare a Codului civil actual, ținând seama de dispozițiile art. 82 alin. (1) din
Legea nr. 71/2011*3+. Cum termenul acestei forme de uzucapiune este de 10 ani, ar rezulta că această
procedură specială nu s-ar putea aplica mai devreme de 1 octombrie 2021. Mai mult, urmând logica
acestei soluții, pentru aplicarea procedurii reglementate în art. 1050-1053 C. proc. civ., ar mai fi necesar
ca în unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul în legătură cu care se invocă uzucapiunea
extratabulară prevăzută în art. 930 C. civ. să se fi finalizat lucrările de cadastru și să se fi deschis cărțile
funciare, ținând seama de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 care amână efectul constitutiv al
înscrierilor drepturilor reale principale imobiliare în cartea funciară până la momentul respectiv. În
ritmul în care se desfășoară lucrările de înregistrare sistematică având ca obiect aceste drepturi este
greu de crezut că ele se vor finaliza pentru toate unitățile administrativ-teritoriale până la 1 octombrie
2021. Consecința ar fi că nu s-ar putea aplica procedura specială în discuție în acele unități administrativ-
teritoriale în care aceste lucrări nu vor fi fost finalizate.
Există argumente în favoarea ambelor soluții. Înainte de a le discuta trei precizări sunt utile.
Mai întâi, problema pusă în discuție prin aceste soluții de practică judiciară nu este una de aplicare a
legii în timp cum pare să reiasă din motivarea instanțelor judecătorești.Problema reală este acea a
raportului dintre domeniul de aplicare al normelor de drept comun cuprinse în art. 192-526 C. proc. civ.
(indiferent dacă este vorba de invocarea uzucapiunii pe calea unei acțiuni în realizare sau în constatare
ori pe cale de excepție) și domeniul de aplicare al procedurii speciale reglementate în art. 1050-1053 C.
proc. civ. În niciuna dintre soluțiile evocate nu s-a susținut că s-ar putea aplica normele Codului de
procedură civilă din 1865 unei cereri formulate în instanță după intrarea în vigoare a noului Cod de
procedură civilă. Trimiterile făcute de unele instanțe la dispozițiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011 nu
pun în discuție în niciun fel dispozițiile tranzitorii cuprinse in art. 25-27 C. proc. civ. și în art. 3-6 din Legea
nr. 76/2012[4], adică nu contestă că, în măsura în care este vorba de o cerere formulată după intrarea în
vigoare a noului Cod de procedură civilă, vor fi aplicabile numai normele acestuia indiferent dacă este
Page 2
vorba de normele de drept comun cuprinse în art. 192-526 sau de procedura specială reglementată în
art. 1050-1053.
Cum vom vedea, prin aceste trimiteri la anumite dispoziții tranzitorii din Legea nr. 71/2011 s-a încercat
identificarea unui criteriu suplimentar de delimitare a domeniului de aplicare al procedurii speciale
reglementate în art. 1050-1053 C. proc. civ. de domeniul de aplicare al procedurii de drept comun,
respectiv procedura contencioasă reglementată în art. 192-526 C. proc. civ.
În al doilea rând, am optat anterior în favoarea soluției potrivit căreia domeniul de aplicare al acestor
norme speciale este limitat la cererile prin care se invocă uzucapiunea extratabulară reglementată în art.
930 C. civ, ceea ce presupune că posesia a început după data intrării in vigoare a noului Cod civil (1
octombrie 2011) și doar în măsura în care au fost finalizate lucrările de cadastru și au fost deschise toate
cărțile funciare în unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul respectiv*5+. Această
opinie foarte restrictivă a fost întemeiată numai pe argumente de logică juridică, fără a face o corelație
cu ritmul și durata lucrărilor de realizare a sistemului integrat de cadastru și de carte funciară. Soluțiile
pronunțate în jurisprudență în legătură cu domeniul de aplicare al procedurii speciale în discuție pun în
lumină importanța practică deosebită a acestei probleme și nevoia de a revizui opinia anterioară pentru
a o pune de acord cu exigențele realității. Nu trebuie să uităm că, parafrazându-l pe Nicolae Titulescu, nu
viața este făcută pentru drept, ci dreptul este făcut pentru viață.
În al treilea rând, domeniul de aplicare al procedurii analizate nu include cererile referitoare la
uzucapiunea mobiliară și nici pe cele referitoare la uzucapiunea imobiliară tabulară. În legătură cu
primul aspect, nu există soluții de practică judiciară, iar doctrina nu conține controverse*6+. Sub cel de-al
doilea aspect, s-a arătat că, „in ipoteza uzucapiunii tabulare, dreptul posesorului este deja înscris in
cartea funciara, considerent pentru care nu și-ar mai găsi rațiunea instituirea art. 1053 C. proc. civ.”*7+.
Într-adevăr, uzucapiunea tabulară nu este un veritabil mod de dobândire, ci numai o modalitate de
validare a drepturilor reale principale imobiliare*8+, înscrise în cartea funciară fără cauză legitimă*9+.
II. Capcanele interpretării
Dacă analiza se referă la texte separate sau chiar la economia de ansamblu a normelor care alcătuiesc
procedura specială de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii (art. 1050-1053 C. proc.
civ.), fără a fi înțeleasă finalitatea reglementării, nu se poate ajunge la o concluzie convingătoare.
Într-adevăr, prima lectură a textelor lasă impresia că redactorii lor și legiuitorul care le-a adoptat au avut
în vedere înscrierea în cartea funciară a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii extratabulare,
reglemente în art. 930 C.civ. Astfel, dispozițiile art. 1050 alin. (3) C. proc. civ., care indică anexele la
cererea de uzucapiune, trimit la ipotezele în care este posibilă invocarea uzucapiunii extratabulare,
potrivit art. 930 alin. (1), lit. a)–c) C. civ, respectiv la situațiile în care a decedat sau și-a încetat existența
proprietarul înscris în cartea funciară, declarația de renunțare la proprietate a fost înscrisă în cartea
funciară ori imobilul nu era înscris în nicio carte funciară. Altfel spus, ar părea să fie exclusă folosirea
acestei proceduri speciale când se invocă uzucapiunea întemeiată pe dispozițiile Codului civil din 1864
sau pe cele ale art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. În plus, se face trimitere expresă în art. 1052 alin.
(7) C. proc. civ. la “cerințele prevăzute de Codul civilpentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul
Page 3
uzucapiunii”, or, cât timp nu se prevede expres altfel, o asemenea trimitere nu poate avea în vedere
decât legea în vigoare, iar nu actele normative abrogate cum este cazul Codului civil din 1864 sau cel al
Decretului-lege nr. 115/1938, ținând seama de normele de tehnică legislativă. Tot astfel, în art. 1053
alin. (3) este menționat efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate
dobândit în temeiul uzucapiunii, ceea ce ar însemna că este vorba numai de cereri introduse pe temeiul
uzucapiunii extratabulare reglemente în art. 930 C. civ., și numai după finalizarea lucrărilor de cadastru
și de deschidere a cărților funciare în unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul.
Tot la prima lectură, s-ar putea crea și impresia contrară, în sensul lărgirii domeniului de aplicare al
acestei proceduri speciale. O asemenea impresie rezultă atât din formularea titlului acestei proceduri
speciale, cât și din redactarea art. 1050 C. proc. civ., în care nu se face distincția nici între tipurile de
uzucapiune, nici între momentele în care a început posesia, făcându-se doar o trimitere la uzucapiune în
general.
Pe de altă parte, dacă s-ar ține seama de sensul literal al sintagmei “înscrierea drepturilor dobândite în
temeiul uzucapiunii” din titlul acestei proceduri speciale, s-ar putea ajunge la concluzia absurdă potrivit
căreia dispozițiile art. 1050-1053 C. proc. civ. nu s-ar aplica tocmai uzucapiunii extratabulare, întrucât se
face referire la drepturi dobândite anterior înscrierii, în timp ce, conform art. 1053 alin. (3) C. proc. civ.,
data dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate este data înscrierii în cartea funciară (mai
exact data cererii de înscriere în cartea funciară, dacă cererea a fost admisă, ținând seama de
dispozițiile art. 890 C. civ.,).
Tot astfel, o interpretare literală a textelor ar putea duce la concluzia, cu totul nejustificată, că această
procedură specială limitează efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară, acolo unde acesta este sau
va fi efectiv, în funcție de finalizarea lucrărilor de cadastru și de deschiderea cărților funciare în fiecare
unitate administrativ-teritorială, numai la înscrierea dreptului de proprietate, întrucât numai acest drept
este expres menționat în art. 1053 alin. (3) C. proc. civ. În realitate, cum se precizează chiar în
formularea titlului XII din Cartea a VI-a, este vorba de “înscrierea drepturilor dobândite în temeiul
uzucapiunii”, mai exact de toate drepturile reale principale imobiliare care intră în domeniul de aplicare
al acestui mod de dobândire[10].
Rezultă din cele de mai sus că, pentru a evita capcanele și confuziile, este necesar ca înțelesul textelor
legale, inclusiv al celor în discuție, să rezulte din aplicarea coordonată a metodelor de interpretare. Chiar
dacă argumentele de logica juridică par să fie privilegiate în acest demers hermeneutic, finalitatea legii
este și rămâne întotdeauna punctul de referință esențial. Cea mai profundă exprimare a acestei finalități
o găsim în adagiul formulat de Celsus: ius est ars boni et equi. Așadar, inventariind sensurile diferite, de
multe ori chiar contradictorii, ale textelor de lege, trebuie să alegem pe acela care, într-un context
determinat, in funcție de timp și loc, este compatibil cu ideea de dreptate, ca formă de manifestare a
binelui in societate. Doctrina și practica judiciară au datoria, chiar mai mult decât legiuitorul, sa caute și
să lumineze acest înțeles. Altfel spus, ceea ce numim „scopul urmărit de legiuitor” este, nu de puține ori,
ceea ce descoperă doctrina și practica judiciară în procesul de interpretare și de aplicare a legii la o
realitate socială specifică. Cu referire la domeniul de aplicare al procedurii speciale analizate, este
potrivit acel înțeles care răspunde cel mai bine nevoilor justițiabililor, într-o perioadă în care, în mod
Page 4
regretabil, după aproape două decenii de la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996*11+, nu a fost încă
realizat sistemul integrat de cadastru și de carte funciară la nivelul întregii țări.
III. Delimitarea domeniului de aplicare al procedurii speciale reglementate în art. 1050-1053 C. proc.
civ.
1. Atât din titlul procedurii speciale analizate, cât și din formularea art. 1050 C. proc. civ., rezultă că toate
drepturile reale imobiliare[12] dobândite în temeiul uzucapiunii se înscriu în cartea funciară conform
acestei proceduri, fără a se face distincție între momentul începerii posesiei și normele de drept
substanțial aplicabile. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în absența unui
argument dedus dintr-un principiu de drept mai general.
Aceste formulări legale sunt un temei pentru a include în domeniul de aplicare al acestei proceduri
speciale nu numai cererile care au ca obiect uzucapiunea extratabulară supusă dispozițiilor Codului
civil actual, ci și cele prin care se invocă uzucapiunea de 30 de ani sau uzucapiunea de 10 la 20 de ani,
ambele reglementate de Codul Civil de la 1864, precum și uzucapiunea extratabulară reglementată în
art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, în funcție de momentul începerii momentului si locul situării
imobilului[13].
2. Este adevărat că în art. 1051 C. proc. civ. sunt evidențiate ipotezele de uzucapiune extratabulară
reglementate în art. 930 C. civ., chiar dacă nu se face trimitere expresă la acest ultim text legal. Astfel, în
art. 1051 alin. (3) C. proc. civ., lit. a) și b), se face vorbire de decesul titularului dreptului înscris în cartea
funciară și de încetarea existenței persoanei juridice, titular al dreptului înscris în cartea funciară, adică
tocmai ipotezele de uzucapiunea extratabulară precizate în art. 930 alin. (1), lit. a) și b) C. civ. Cât
privește a treia ipoteză de uzucapiune extratabulară, menționată la lit. c) din același alineat, ea este
evocată în art. 1051 alin. (2) C. civ., în care se arată că reclamantul trebuie să arate în cererea de
înscriere, între altele, faptul că dacă imobilul posedat este înscris sau nu în cartea funciară. Dar această
formulare trimite nu doar la situațiile în care nu există carte funciară, adică la a treia ipoteză de
uzucapiune extratabulară, ci și la orice alte situații în care reclamantul ar invoca una sau alta din formele
uzucapiunii reglementate de Codul civil de la 1864 ori uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28
din Decretul-lege nr. 115/1938.
Dispozițiile art. 1051 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privind conținutul cererii de înscriere și probele care o
însoțesc pot fi aplicate, mutatis mutandis, nu numai atunci când se invocă uzucapiunea extratabulară
reglementată în art. 930 C. civ., ci și în situațiile în care se invocă una sau alta din formele uzucapiunii
reglementate de Codul civil de la 1864 sau uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din
Decretul-lege nr. 115/1938. Mai mult, se poate observa că exigențele procedurale privind conținutul
cererii de înscriere și probele anexate la aceasta sunt tocmai rezultatul experienței dobândite în practica
judiciară de-a lungul timpului în cauzele referitoare la uzucapiune, soluționate sub imperiul Codului de
procedură civilă de la 1865 prin aplicarea cerințelor de fond prevăzute fie în Codul civil din 1864 fie în
Decretul-lege nr. 115/1938. Aceste exigențe procedurale pot fi aplicate în mod nuanțat de către
judecători în funcție de probele specifice necesare pentru fiecare tip de uzucapiune.
Page 5
3. Fără o aplicare nuanțată a normelor care alcătuiesc această procedură specială nu s-ar înțelege nici
sensul art. 1052 alin. (1) C. proc. civ., în care se prevede că “instanța dispune, prin încheiere, citarea
titularului înscris în cartea funciară”. Este evident că această dispoziție nu poate fi aplicată în cea de-a
treia ipoteză de uzucapiune extratabulară menționată în art. 930 alin. (1) C. civ., întrucât în această
situație nu există carte funciară. În consecință, instanța va putea dispune citarea titularului dreptului de
proprietate asupra imobilului, dar numai în măsura în care aceasta este cunoscut. Procedură grațioasă
nu este guvernată de principiul contradictorialității, astfel încât reclamantul nu este obligat să indice un
pârât cu care să se judece. Numai în măsura în care, în urma emiterii somației, se fac opoziții, această
procedură specială își pierde caracterul grațios și devine contencioasă, conform art.1052 alin. (6) C. proc.
civ.
Ar fi deci lipsită de consistență interpretarea art. 1052 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că are în vedere
numai uzucapiunea extratabulară, întrucât se referă la titularul dreptului înscris în cartea funciară. Or
chiar uzucapiunea extratabulară se poate invoca, conformart. 930 alin. (1) lit. c) C. civ., în situațiile în
care nu există carte funciară. Nimic nu se opune ca această procedură specială să se aplice în toate
cazurile de uzucapiune tabulară din Codul civil actual, precum și atunci când se invocă uzucapiunea
reglementată în Codul civil din 1864 sau uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-
lege nr. 115/1938.
De altfel, în art. 1052 alin. (2) lit. d) se arată în mod expres că, în lipsa numărului cadastral sau topografic
și a numărului de carte funciară, deci în lipsa cărții funciare, indicarea imobilului se va face prin
precizarea vecinătăților. Concluzia este că procedura specială în discuție se aplică și în cazurile în care nu
există carte funciară, indiferent dacă se invocă uzucapiunea extratabulară sau uzucapiunea guvernată de
Codul civil din 1864, în funcție de jocul normelor de aplicare a legii civile în timp și spațiu.
Aceeași concluzie se poate desprinde și din lectura atentă a textului art. 1052 alin. (5) C. proc. civ.
Ipoteza reglementată în acest text include două situații: prima este aceea în care nu s-au făcut opoziții,
iar a două este aceea în care “cel înscris în cartea funciară este decedat, ori și-a încetat existența juridică
sau a renunțat la proprietate”. Prima situație se referă, în primul rând*14+, la cazurile în care nu există
carte funciară, în timp ce a doua ipoteză include cazurile în care, deși există carte funciară, titularul
înscris fie a decedat, fie și-a încetat existența sau a renunțat la dreptul de proprietate. Ca urmare, în
cazurile în care nu există carte funciară, procedura specială în discuție se aplică nu numai cererilor de
înscriere a uzucapiunii extratabulare, indiferent de reglementarea ei, ci și cererilor de înscriere a
uzucapiunii reglementate în Codul civil din 1864.
4. Trimiterea la Codul civil cuprinsă în art. 1052 alin. (7) C. proc. civ. nu este un temei suficient pentru a
trage concluzia că această procedură specială se aplică numai în cazul cererilor de înscriere a drepturilor
dobândite în temeiul uzucapiunii reglementate în Codul civil actual. Este adevărat că, potrivit normelor
de tehnică legislativă, trimiterile se fac la legile în vigoare, dacă nu se prevede expres altfel, dar sensul
mențiunii cuprinse în art. 1052 alin. (7) C. proc. civ. nu este acela de a trimite la o reglementare a
uzucapiunii dintr-un act normativ special, ci la condițiile de fond ale acestui mod de dobândire a
drepturilor reale principale imobiliare, iar aceste condiții nu sunt numai acelea din Codul civil în vigoare,
ci și acelea din reglementarea aplicabilă în funcție de momentul începerii posesiei.
Page 6
5. Sub semnul ambiguității se află și textul art. 1053 C. proc. civ. La prima vedere, redactarea lui ar părea
să furnizeze un argument în sensul că procedura specială în discuție se aplică numai cererilor de
înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii extratabulare reglementate în art. 930 C. civ.
Astfel, dispozițiile celui de-al doilea alineat din acest text reiau, în prima parte, impedimentul la
uzucapiune prevăzut în art. 930 alin. (2) C. civ, în care se arătă că “În toate cazurile, uzucapantul poate
dobândi dreptul numai dacă și-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță
persoană să își fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze
legitime, în cursul sau chiar după îndeplinirea termenului de uzucapiune”. În a doua parte a art. 1053
alin. (2) C. proc. civ. se adaugă, față de art. 930 alin. (2) C. civ. că, “în cazul în care s-a făcut numai o
notare, se va putea dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut
notarea”. Reluarea ideii din art. 930 alin. (2) C. civ. în prima parte a art. 1053 alin. (2) C. proc. civ. ar
putea duce la concluzia că procedura specială în discuție se aplică numai uzucapiunii extratabulare
reglementate în Codul civil actual.
În realitate, reluarea acestei ideii are rațiunea de a extinde acest impediment la uzucapiune chiar și
atunci când se invocă, ca temei, reglementarea uzucapiunii cuprinsă în Codul civil din 1864, desigur
numai în măsura în care există carte funciară. Chiar dacă, în reglementarea respectivă, efectul achizitiv al
uzucapiunii operează în mod retroactiv, dispozițiile art. 1053 alin. (2) C. proc. civ. extind impedimentul
prevăzut în art. 930 C. civ. și la situațiile în care se invocă uzucapiunea reglementată în Codul civil din
1864, împiedicând producerea acestui efect retroactiv. Impedimentul se extinde și uzucapiunea
extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. Cât timp procedura specială în
discuție se aplică în toate aceste cazuri este firesc ca și impedimentul la uzucapiune prevăzut în art. 1053
alin. (2) C. proc. civ. să aibă aceeași sferă de aplicare. În acest fel, prima parte a acestui ultim text legal
nu este o simplă reluare a dispozițiilorart. 930 alin. (2) C. civ., ci o extindere a sferei de aplicare a acestor
dispoziții la toate cazurile de uzucapiune care se invocă prin cererile reglementate de procedura
specială. Desigur, în toate aceste cazuri se va ține seama de data introducerii cererii la judecătorie;
impedimentul la uzucapiune va opera numai dacă terțul și-a înscris dreptul în cartea funciară înainte de
această dată, iar notarea făcută de către terț ulterior acestei date nu va limita opozabilitatea față de el a
înscrierii dreptului uzucapantului. Pentru mai multă siguranță este bine ca posesorul sa-și noteze în
cartea funciară cererea introdusă la judecătorie.
Tot astfel, întrucât în art. 1053 alin. (3) C. proc. civ. se precizează că efectul achizitiv al uzucapiunii
operează de la data înscrierii în cartea funciară, mai exact de la data cererii de înscriere, conform art.
890 alin. (1) C. civ., ar rezulta că procedura specială are în vedere numai uzucapiunea extratabulară
reglementată în art. 930 C. civ. și, cel mult, uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din
Decretul-lege nr. 115/1938, cu excluderea uzucapiunii reglementate în Codul civil din 1864, întrucât
efectul achizitiv al acesteia operează în mod retroactiv, de la data începerii posesiei*15+.
Înțelesul real al acestei precizări se conturează însă prin corelarea textului art. 1053 alin. (3) C. proc. civ.
cu textul art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Din această corelare rezultă că precizarea menționată
are în vedere numai data de la care se produce efectul achizitiv al uzucapiunii extratabulare și doar în
măsura în care au fost finalizate operațiunile de cadastru și au fost deschide cărțile funciare în unitatea
Page 7
administrativ-teritorială în care se află imobilul, ținând seama de dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr.
71/2011. În celelalte cazuri de uzucapiune, efectul achizitiv se produce conform normelor de fond
aplicabile, fie de la data începerii posesiei, dacă este vorba de reglementarea Codului civil din 1864, fie,
în cazul uzucapiunii extratabulare prevăzută înart. 930 C. civ., dar înainte de împlinirea condițiilor
menționate în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, de la data introducerii cererii de chemare în
judecată prin care s-a solicitat constatarea îndeplinirii cerințelor legale ale acestui mod de dobândire,
dacă acțiunea a fost admisă, respectiv de la data invocării excepției uzucapiunii, dacă această excepție a
fost admisă.
6. Cel mai puternic argument în sensul că procedura specială analizată se aplică numai cererilor de
înscriere a drepturilor reale imobiliare principale dobândite prin uzucapiunea extratabulară
reglementată în art. 930 alin. (1) C. civ. și doar după finalizarea lucrărilor de cadastru și deschiderea
cărților funciare într-o anumită unitate administrativ-teritorială poate fi dedus însă din dispozițiile art. 82
alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în formularea dată prin Legea nr. 60/2012. Conform acestor dispoziții,
dreptul potestativ de opțiune al uzucapantului de a dobândi dreptul de proprietate se poate exercita,
înainte de acest moment, fie prin „cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea
îndeplinirii cerințelor legale ale acestui mod de dobândire”, fie prin invocarea excepției uzucapiunii în
procesul în care posesorul este pârât în acțiunea în revendicare.
Este evident că a doua ipoteză în care se poate invoca dreptul potestativ de uzucapiune, pe temeiul art.
930 C. civ., are în vedere numai procedura contencioasă, respectiv procedura de drept comun, cu
excluderea procedurii speciale reglementate în art. 950-953 C. proc. civ. Această concluzie nu trebuie să
fie extinsă însă și la prima ipoteză prevăzută în art. 82 alin. (2) din Legea nr. 71/2012, în formularea dată
prin Legea nr. 60/2012.
Într-adevăr, nimic nu se opune să se aplice procedura de drept comun în ipoteza în care, de la bun
început, există un litigiu între reclamantul revendicant și pârâtul posesor, caz în care nici nu s-ar putea
recurge la o procedura grațioasă, iar atunci când posesorul are inițiativa înscrierii dreptului său real
imobiliar în cartea funciară să se aplice procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ.,
care, în faza inițială, are caracter necontencios. Numai dacă se formulează opoziții de către persoanele
interesate, procedura își pierde caracterul grațios, caz în care se vor aplica nu doar dispozițiile art. 1052
alin. (6) C. proc. civ., ci și orice dispoziții relevante din procedura contencioasă.
Așadar, textul art. 82 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în formularea dată prin Legea nr. 60/2012, are două
semnificații.
Prima semnificație ține de aplicarea în timp a normelor din Codul civil care instituie efectul constitutiv al
înscrierilor în cartea funciară și este corelată cu dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 în
formularea dată prin Legea nr. 60/2012. Dispoziția tranzitorie precizează că, deși este vorba
uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 930 C. civ., totuși efectul ei achizitiv nu se produce de la
data înscrierii dreptului real imobiliar principal în cartea funciară, ci fie de la data introducerii cererii de
chemare în judecată prin care s-a cerut constatarea îndeplinirii condițiilor acestui mod de dobândire,
dacă acțiunea a fost admisă, fie de la data invocării excepției uzucapiunii în procesul în care posesorul
Page 8
este pârât în acțiunea în revendicare, dacă excepția a fost admisă. Numai după finalizarea lucrărilor de
cadastru și după deschiderea cărților funciare într-o anumită unitate administrativ – teritorială efectul
achizitiv al uzucapiunii se va produce de la data înscrierii dreptului real imobiliar principal în cartea
funciară a imobilului. Ulterior acestui moment, uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 930 C.civ.
nu va mai putea fi invocată decât prin utilizarea procedurii speciale în discuție*16+, întrucât înscrierea în
cartea funciară și efectul ei constitutiv nu vor fi posibile decât pe această cale. Cât privește uzucapiunea
extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, ea nu poate fi nici în prezent
invocată pe cale de excepție, ci numai pe cale principală, deoarece, în măsura în care posesia a început
sub imperiul acestei reglementări, înscrierea în cartea funciară are efect constitutiv, iar acesta nu poate
fi asigurat decât prin utilizarea procedurii prevăzute în art. 950-953 C.pr.civ. În schimb, dacă uzucapiunii i
se aplică normele Codului civil din 1864, adică ori de câte ori posesia a început sub incidența lor, ea va
putea fi invocată, după caz, pe cale principală, potrivit art. 950-953 C. proc. civ., respectiv pe cale de
excepție.
A doua semnificație oferă un criteriu pentru delimitarea domeniului de aplicare al procedurii de drept
comun, cu caracter contencios, de domeniul de aplicare al procedurii speciale reglementate în art. 1050-
1053 C. proc. civ., procedură care are, în primă etapă, caracter grațios, dar care poate deveni
contencioasă în a doua etapă. Până la intrarea în vigoare a efectului constitutiv al înscrierilor în cartea
funciară, adică până la îndeplinirea cerințelor prevăzute în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în
formularea dată prin Legea nr. 60/2012, procedura specială va fi aplicabilă ori de câte ori uzucapiunea
este invocată pe cale principală, adică prin cerere introdusă la instanța de judecată competentă, iar
procedura de drept comun, cu caracter contencios, va fi aplicabilă ori de câte ori uzucapiunea
reglementată în Codul civil din 1864 sau uzucapiunea reglementată în art. 930 C. civ. este invocată pe
cale de excepție, deci în cadrul unui proces început de reclamantul revendicant împotriva pârâtului
posesor.
7. Pentru delimitarea celor două domenii de aplicare, în practica judiciară a fost avute în vedere și
norma tranzitorie din art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în care se precizează că dispozițiile art. 930–
934 C. civ., referitoare la uzucapiunea imobiliară, se aplică numai în cazurile în care posesia a început
după data întrării în vigoare a Codului civil actual, respectiv după data de 1 octombrie 2011, iar în
cazurile în care posesia a început anterior, vor fi incidente reglementările referitoare la uzucapiune în
vigoare în momentul în care a început posesia. S-a apreciat astfel că această normă tranzitorie restrânge
aplicarea procedurii speciale reglementate în art. 1050-1053 C. proc. civ., numai la cazurile de
uzucapiune prevăzute în art. 930 și 931 C. civ.*17+. Aprecierea conține o dublă eroare: mai întâi, norma
tranzitorie evocată nu conține – nici explicit, nici implicit – un criteriu pentru delimitarea domeniului de
aplicare al procedurii speciale de domeniul de aplicare al dreptului comun; apoi, nu rezultă din această
normă că procedura specială ar trebui să fie utilizată și în cazul uzucapiunii tabulare reglementate în art.
931C. civ; dimpotrivă, efectul uzucapiunii tabulare care nu este unul achizitiv, ci unul de validare a
cauzei, inițial nelegitime, de înscriere în cartea funciară a unui drept real imobiliar*18+, efect care se
produce de drept, astfel încât nu se mai pune problema aplicării procedurii speciale analizate.
8. Considerațiile expuse anterior arată că nu există argumente irefutabile în favoarea tezei potrivit căreia
procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ. s-ar aplica numai cererilor de înscriere a
Page 9
drepturilor reale principale imobiliare dobândite prin uzucapiune extratabulară potrivit art. 930 C. civ., și
numai după îndeplinirea cerințelor menționate în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Am identificat
argumente suficient de puternice care permit aplicarea acestei proceduri speciale și în cazurile în care
cererile de înscriere sunt întemeiate pe uzucapiunea reglementată în Codul civil din 1864 sau pe
uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, în funcție de
momentul și de locul în care a început posesia.
Cel mai puternic argument în favoarea acestei ultime teze ține însă de finalitatea reglementării cuprinse
în art. 1050-1053 C. proc. civ. Desigur, nu este vorba doar de finalitatea urmărită în mod explicit de
legiuitor sau de redactorii textelor, ci și de finalitatea care se conturează ca urmare a problemelor care
apar în practica judiciară. Rezolvarea acestor probleme trebuie să țină seama de echilibrul necesar care
trebuie să existe între valorile pe care legea le apără și interesele justițiabililor. Ori de câte ori acestea
sunt compatibile, judecătorii trebuie să adopte acele soluții care nu sacrifică interesele justițiabililor. Ori
aceștia au interesul să recurgă la procedura specială analizată chiar și în cazurile în care își întemeiază
cererile introduse la instanțele judecătorești pe uzucapiunea reglementată în Codul civil din 1864 sau pe
uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. Această procedură
prezintă multiple avantaje.
În primul rând, ea face posibilă depășirea dificultăților constante în practica judiciară în legătură cu
calitatea procesuală pasivă a pârâtului chemat în judecată pe calea procedurii de drept comun; cum este
cunoscut, au fost pronunțate soluții contradictorii iar unificarea practicii judiciare nu a fost posibilă până
în prezent. Procedura grațioasă analizată nu mai este condiționată de identificarea unui pârât care să
conteste dreptul titularului cererii, asigurând totodată, ca toți cei care invocă drepturi proprii să
intervină în procedură pe calea opoziției, caz în care procedura devine contencioasă potrivit art. 1052
alin. (6) C. proc. civ.
În al doilea rând, reglementarea cuprinsă în art. 1050-1053 C. proc. civ. sintetizează experiența
anterioară a instanțelor judecătorești în legătură cu probele necesare pentru a dovedi îndeplinirea
cerințelor uzucapiunii, indiferent dacă temeiul este în Codul civil din 1864, în art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938 sau în art. 930 C. civ.
În al treilea rând, această procedură specială asigură o mai bună respectare a principiului celerității
judecății.
În al patrulea rând, sunt înlăturate și ezitările din practica judiciară cu privire la stabilirea competenței
materiale în funcție de criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată, criteriu care trebuie să
fie întotdeauna aplicat în procedura contencioasă, conform art. 94 pct. 1, lit. k) C. proc. civ. În toate
cazurile, cererile de uzucapiune sunt de competența judecătoriei din circumscripția în care este situat
imobilul, conform art. 1051 alin. (1) C. proc. civ., iar încheierea sau, după caz, hotărârea pronunțată este
supusă numai apelului, cum se precizează în art. 1052 alin. (8) C. proc. civ.
Dacă s-ar acredita în continuare teza adoptată prin unele soluții de practică judiciară în sensul că
procedura specială analizată s-ar aplica numai în cazurile în care se invocă uzucapiunea extratabulară
reglementată în art. 930 C. civ. și numai după finalizarea lucrărilor de cadastru și deschiderea cărților
Page 10
funciare în fiecare unitate teritorială, ar însemna să se amâne aplicarea acestei proceduri cel puțin până
în anul 2021, ținând seama că, pe de o parte, termenul uzucapiunii extratabulare este de 10 ani, iar, pe
de altă parte, activitățile de realizare a sistemului integrat de cadastru și de carte funciară s-ar putea să
continue în unele unități administrativ-teritoriale chiar și după anul 2021. Or nu se poate accepta ideea
că o procedură legală, care este teoretic aplicabilă din momentul întrării în vigoare a Codului de
procedură civilă, se amâna totuși în practică pentru un termen nedefinit. O asemenea idee nu poate fi
primită cu atât mai mult cu cât, cum am arătat, procedura specială prezintă multiple avantaje în raport
cu procedura de drept comun.
IV. Alte aspecte procedurale
În motivarea soluțiilor de practică judiciară evocate mai sus*19+ s-a precizat, printre altele, că cererile
introduse la instanțele judecătorești în cazurile în care se invocă uzucapiunea reglementată în Codul civil
din 1864 sau în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 trebuie să fie soluționate potrivit art. 35 C. proc.
civ., iar nu conform procedurii speciale în discuție. Această afirmație nu numai că trimite la procedura de
drept comun, adică la procedura contencioasă, dar califică acțiunile (cererile)*20+ care au ca obiect
valorificarea efectului achizitiv al uzucapiunii ca fiind acțiuni în constatare. Altfel spus, hotărârea prin
care se admite o asemenea acțiune nu constituie titlu executoriu, deci nu este susceptibilă de executare
silită*21+. O asemenea calificare este corectă dacă se are în vedere efectul achizitiv retroactiv al
uzucapiunii reglementate în Codul civil din 1864[22] (efect care se produce numai ca urmare a exercitării
dreptului potestativ de uzucapiune, de cele mai multe ori chiar prin introducerea cererii la instanța de
judecată) și dacă uzucapiunea este obiectul capătului de cerere principal, reclamantul fiind în posesia
imobilului.
Dacă însă reclamantul introducere o cerere de revendicare, în care invocă uzucapiunea reglementată în
Codul civil din 1864 ca titlu de proprietate și cere obligarea pârâtului la predarea posesiei, suntem
evident în prezența unei cereri în realizare de drepturi, chiar dacă, așa cum se întâmplă ori de câte ori
este vorba de o cerere din această categorie, realizarea dreptului nu este posibilă fără constatarea
prealabilă a acestuia*23+.
Cererile introduse înainte de întrarea in vigoare a Codului de procedură civilă actual, prin care se
urmărea valorificarea uzucapiunii reglementate în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, cereri aflate
sub incidența procedurii contencioase, puteau fi calificate mai degrabă ca fiind în constituire de drepturi,
decât în constatare. Într-adevăr, hotărârea judecătorească pronunțată pe acest temei nu constata un
drept preexistent, ci era o condiție pentru înscrierea dreptului real principal imobiliar în cartea funciară,
efectul achizitiv producându-se numai pe temeiul acestei înscrieri.
Cât timp se acceptă că după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă toate cererile având ca
obiect uzucapiunea, indiferent de normele substanțiale aplicabile, se soluționează potrivit procedurii
speciale reglementate în art. 1050-1053 din acest Cod, clasificarea în discuție nu mai este operantă cât
timp procedura rămâne grațioasă. Numai în măsura în care se formulează opoziții, iar procedura devine
contencioasă, cererea inițială dobândește fie caracter de constatare, fie de constituire de drepturi, în
funcție de normele substanțiale care reglementează uzucapiunea.
Page 11
Astfel, dacă se aplică, în funcție de momentul și locul începerii posesiei, dispozițiile cuprinse în Codul civil
din 1864, cererea, care a dobândit caracter contencios ca urmare a opoziției formulate de persoana
interesantă, este una în realizare, întrucât această uzucapiune are efect achizitiv retroactiv, iar dreptul
potestativ de uzucapiune s-a exercitat, de cele mai multe ori, chiar prin cererea inițială. Hotărârea
pronunțată constată doar existența acestor drepturi.
Când se aplică dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, în măsura în care procedura a devenit
contencioasă, cererea inițială dobândește caracter de realizare de drepturi, întrucât efectul achizitiv se
produce numai ca urmare a înscrierii dreptului real principal imobiliar în cartea funciară. Într-adevăr,
norma tranzitorie cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 amână numai efectul constitutiv al
înscrierii în cartea funciară reglementat în Codul civil în vigoare, dar acest efect constitutiv operează în
continuare dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 28 din Decretul -lege nr. 115/1938.
Nu mai este posibilă o calificare univocă în cazurile în care se aplică dispozițiile art. 930 C. civ., ținând
seama de jocul normelor tranzitorii cuprinse în art. 56 și art. 82 din Legea nr. 71/2011, în formularea
dată prin Legea nr. 60/2012. Astfel, până la îndeplinirea cerințelor prevăzute în art. 56 alin. (1) din legea
menționată, efectul achizitiv al uzucapiunii se produce de la data cererii inițiale conform art. 82 alin. (2)
din aceeași lege; ca urmare, dacă s-a formulat opziție, cererea inițială devine una în constatare.
Dimpotrivă, după îndeplinirea cerințelor menționate în art. 56 alin. (1) din acest act normativ, cererea va
fi una în realizare de drepturi, desigur numai dacă s-a formulat opoziție. Cum am văzut, o asemenea
situație nu va putea să apară în practică mai devreme de 1 octombrie 2021, ținând seama de termenul
de 10 ani al uzucapiunii extratabulare reglementate de art. 930C. civ.
Întrucât în prima etapă procedura reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ. este grațioasă, ea se va
putea completa cu dispozițiile procedurii contencioase de drept comun cuprinse în 527-537 C. proc. civ.
Din momentul în care această procedură devine contencioasă conform art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., ea
se va completa cu dispozițiile procedurii de drept comun cuprinse în art.192-526 C. proc. civ.
Este însă de observat că legiuitorul a instituit, prin art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., o excepție de la regula
cuprinsă în art. 531 C. proc. civ. Potrivit acestui ultim text “Dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei, ori prin
obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va
respinge”. Conform primului text, chiar dacă cererea de înscriere a drepturilor reale principale imobiliare
dobândite în temeiul uzucapiunii devine contencioasă ca urmare a formulării unei opoziții de către o
persoană interesată, instanța nu va mai respinge cererea, ci va comunica opoziția reclamantului, pentru
a formula întâmpinare potrivit dispozițiilor de drept comun. Totuși, spre deosebire de această
procedura, care, prin prevederile art. 209 alin. (5) cu trimitere la art. 201 C. proc. civ., instituie și cerința
formulării unui răspuns la întâmpinare, dispozițiile art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., prevăd că, după
primirea întâmpinării de către reclamant, “se va fixa termen pentru soluționarea cererii de înscriere, cu
citarea reclamantului și a oponenților, cărora li se va comunica și câte o copie de pe cererea de înscriere
și întâmpinarea depusă de reclamant”.
V. Concluzii
Pe temeiul argumentelor înfățișate mai sus, pot fi formulate mai multe concluzii:
Page 12
1. Procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. proc. civ. se aplică tuturor cererilor prin care
se invocă uzucapiunea, formulate după data intrării în vigoare a acestui Cod, indiferent de normele
substanțiale aplicabile în funcție de jocul normelor tranzitorii.
2. Indiferent de valoare, aceste cereri sunt de competența judecătoriei în circumscripția căreia este
situat imobilul, potrivit art. 1051 alin. (1) C. proc. civ.
3. În prima etapă această procedură are caracter grațios, iar dacă se formulează opoziții, ea devine
contencioasă, potrivit art. 1052 alin. (6) C. proc. civ., caz în care se vor aplica în completare, mutatis
mutandis, și unele dispoziții de drept comun.
4. Efectul achizitiv se produce: din momentul începerii posesiei când uzucapiunea se întemeiază pe
normele Codului civil din 1864; din momentul introducerii cererii la instanța de judecată, dacă
uzucapiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 930 C. civ., ținând seama de norma tranzitorie cuprinsă
în art. 82 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 în formularea dată prin Legea nr. 60/2012; din momentul
înscrierii în cartea funciară (mai exact din momentul înregistrării cererii de înscriere în cartea
funciară), când uzucapiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 sau pe
dispozițiile art. 930 C. civ., dar, în acest ultim caz, numai dacă în unitatea administrativ teritorială în
care se află imobilul au fost finalizate lucrările de cadastru și au fost deschise cărțile funciare.
5. Dacă procedura devine contencioasă, cererea inițială va fi calificată după caz ca fiind în constatare
sau în realizare de drepturi, în raport cu momentul în care se produce efectul achizitiv.
6. În toate cazurile, drepturile reale principale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii se vor
înscrie în cartea funciară conform art. 1053 C. proc. civ., cel puțin pentru asigurarea opozabilității, iar
efectul achizitiv se va produce în mod diferit, în funcție de normele de fond și momentele precizate
mai sus.
7. Uzucapiunea reglementată în Codul civil din 1864 va putea fi invocată în continuare pe cale de
excepție, ori de câte ori posesia a început sub incidența acestui Cod. Uzucapiunea extratabulară
reglementată în art. 930 C. civ. va putea fi invocată pe cale de excepție numai până la îndeplinirea
cerințelor prevăzute în art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în formularea dată prin Legea nr.
60/2012. Uzucapiunea extratabulară reglementată în art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu poate
fi invocată pe cale de excepție.
8. Realizarea sistemului integrat de cadastru și de carte funciară este o prioritate națională. Multe din
dificultățile evidențiate în practica judiciară, inclusiv cele prezentate mai sus, n-ar fi apărut daca acest
sistem era realizat la vreme.
[1] În acest sens s-au pronunțat Jud. Râmnicu Vâlcea, s. civ. nr. 1162/2014, rămasă definitivă prin dec.
civ. nr. 41/A/2015 pronunțată de Trib. Vâlcea; Trib. Buc., s. civ. nr. 789/2014 (nepublicate).
[2] Astfel s-au pronunțat Jud. Sec. 6, încheierea din 14 octombrie 2013, Jud. Sec. 3, s. civ. 4340/2014,
Jud. Constanța, s. civ. nr. 8888/2014, Jud. Beiuș, s. civ. nr. 780/2014 (nepublicate).
Page 13
[3] Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil publicată în M.
Of. nr. 409 din 10 iunie 2011, modificată prin OUG nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri
necesare întrării în vigoare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr.696 din 30
septembrie 2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 60/2011, publicată în M. Of. nr. 255 din 17
aprilie 2012.
[4] Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012.
[5] În acest sens a se vedea, V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, ediția II, Ed. C. H. Beck,
București, 2013, pp. 391-393; Dreptul potestativ de uzucapiune imobiliară extratabulară, Revista
Română de Drept Privat nr. 3/2013, p.16 și 17.
[6] În sensul că procedura specială reglementată în art. 1050-1053 C. pr. civ. nu se aplică cererilor care
au ca obiect uzucapiunea mobiliară, a se vedea D. N. Theohari, Comentariu la art. 1050 C. pr. civ, în G.
Boroi ș.a, Noul Cod de procedură civilă, comentarii pe articole, Vol. II, Art. 527-1103, Ed. Hamangiu,
București, 2013, p. 657; C. C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul
Juridic, București, 2013, p. 260 (autorul precizează că această procedură specială se aplică “pentru orice
cerere de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare”, reluând astfel formularea cuprinsă
în art. 1050 C. proc. civ.).
[7] D. N. Theohari, op.cit., p. 657; În mod judicios, această autoare observă că uzucapiunea tabulară și
uzucapiunea mobiliară, reglementate în Codul civil ar putea fi invocate conform procedurii de drept
comun, cu precizarea că, în cazul uzucapiunii tabulare ar fi vorba doar de o acțiune în constatare,
întrucât, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, validarea titlului se produce de drept, cu începere de la
data cererii de înscriere a titlului inițial nelegitim.
[8] Posesia, ca stare de fapt, corespunde drepturilor reale principale, iar nu și drepturilor reale accesorii
(în acest sens, a se vedea V. Stoica, op. cit., pp. 54-55, 58 și 59), or posesia este o condiție și pentru a
opera uzucapiunea tabulară.
[9] În acest sens a se vedea, V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. II, Ed. Humanitas,
București, 2006, pp. 468-470. În cazul uzucapiunii tabulare nu se mai naște un drept potestativ de
uzucapiune, întrucât nu ne mai aflăm în prezența unei veritabile prescripții achizitive, motiv pentru care
nu mai operează constrângerea prevăzută în art. 2056 C. civ., alin. (1) C. civ.; ca urmare, efectul
uzucapiunii tabulare operează fără a mai fi necesară invocarea ei de către beneficiar; într-adevăr,
manifestarea de voință a acestuia s-a produs încă din momentul formulării cererii de înscriere în cartea
funciară a dreptului său, chiar dacă fără cauză legitimă; în sens contrar, a se vedea M.
Nicolae,Uzucapiunea tabulară în noul Cod civil. Aspecte de drept material și de drept tranzitoriu
(intertemporal),în Revista “Dreptul” nr. 3/2013, p. 29, text și nota 37 (autorul citează o opinie a noastră,
care se referea însă la uzucapiune în general, iar nu la uzucapiunea tabulară).
[10] Pentru domeniul general de aplicare al uzucapiunii a se vedea, V. Stoica, op. cit., 2013, pp. 364-366
și p. 389.
[11] Republicată în M. Of., Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006 și modificată succesiv, ultima
modificare fiind făcută prin Legea nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a
publicitații imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of., Partea I, nr. 459 din 25 iunie 2015.
[12] Desigur este vorba numai de drepturile reale principale, întrucât numai acestea se dobândesc prin
uzucapiune, nu și drepturile reale accesorii; în acest sens, a se vedea, V. Stoica, op. cit., p. 365.
Page 14
[13] În cazul imobilelor situate în Vechiul Regat, uzucapiunea întemeiată pe o posesie începută anterior
de 1 octombrie 2011, este în continuare reglementată de dispozițiile Codului Civil din 1864. Pentru
imobilele situate în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, dacă posesia a început înainte de data
intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, respectiv 24 iunie 1996 (pentru problema intrării în vigoare și
punerea în aplicare a Legii 7/1996, a se vedea, V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, Ed. C. H.
Beck, București, 2009, p. 421-425), uzucapiunea extratabulară este reglementată de dispozițiile art. 28
din Decretul-lege nr. 115/1938; pentru situațiile în care în aceste regiuni posesia asupra un imobil a
început între data de 24 iunie 1996 și data de 1 octombrie 2011, va fi aplicabilă reglementarea Codului
civil din 1864 cu privire la uzucapiunea de 30 de ani sau, după caz, de 10 la 20 de ani; pentru problema
aplicării în timp și spațiu a reglementării uzucapiunii în regimul de carte funciară din Decretul-lege nr.
115/1938, a se vedea V. Stoica, op. cit., 2006, pp. 459-465.
[14] Prima parte a art. 1052 alin. (5) C. proc. civ este inabil redactată, întrucât s-ar putea trage concluzia
că, atunci când reclamantul cere înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiune pe temeiul art. 930
alin. (1) lit. a) și b) C. civ., ar fi exclusă formularea opozițiilor. În realitate, chiar atunci când cel înscris în
cartea funciară este decedat ori și-a încetat existența sau a renunțat la dreptul de proprietate, există
interes pentru formularea opoziției din partea succesorilor sau din partea altor posesori care invocă și ei
uzucapiunea. Dacă aceste persoane au formulat opoziții, instanța nu se va mai putea pronunța în
camera de consiliu, întrucât procedura devine contencioasă și se vor aplica dispozițiile art. 1052 alin. (6)
C. proc. civ. Ca urmare, instanța trebuie să astepte să treacă termenul de 6 luni prevăzut de art. 1052
alin. (2) lit. e) C. proc. civ., nu numai în ipoteza prevăzută în art. 930 alin. (1) lit. c) C. civ., când nu exista
carte funciară, ci și în ipotezele menționate în art. 930 alin. (1) lit. a) și b) C. civ., când cel înscris în cartea
funciară este decedat ori și-a încetat existența sau a renunțat la dreptul de proprietate. În acest sens
dispozițiile art. 1052 alin. (2) lit. e) C. proc. civ instituie obligația de a se preciza în somație termenul de 6
luni în care cei interesați pot să facă opoziție, fără a menționa nicio excepție de la această regulă.
Pe lângă opoziție, succesorii au la îndemână calea mult mai facilă de a cere înscrierea drepturilor lor în
cartea funciară, ceea ce ar împiedica înscrierea dreptului uzucapantului în cartea funciară, ținând seama
de dispozițiile art. 930 alin. 2 C. civ și art. 1053 alin. (2) C. proc. civ.
[15] Pentru problema caracterului retroactiv al efectelor uzucapiunii reglementate în Codul civil din
1864, inclusiv a temeiului acestui efect, a se vedea V. Stoica, op. cit., 2006, pp. 454-459.
[16] Pentru punerea acestei probleme, dar fară a se adopta o soluție fermă, a se vedea V. Stoica, op. cit.,
2013, pp. 392 și 393.
[17] În acest sens s-a pronunțat Jud. Constanța, sent. civ., nr. 8888/2014, cit. supra.
[18] A se vedea supra, pct. I.
[19] A se vedea supra, nota nr. 2.
[20] Cum s-a precizat în doctrină, este mai corect să se vorbească nu de acțiuni, ci de cereri în realizare,
în constatare și în constituire de drepturi, întrucât se clasifică cererile, iar nu acțiunile. În acest sens, a se
vedea V. M. Ciobanu în V. M. Ciobanu, M. Nicolae ș.a, Noul Cod de procedură civilă – comentat și
adnotat, Vol. I, art. 1-526, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p.122. Inerția terminologică este greu
de învins; important este însă ca, indiferent de terminologia folosită, să se înțeleagă că este vorba de
clasificarea cererilor, iar nu de clasificarea acțiunilor. Mai exact, cum vom arăta în text, clasificarea
privește cererile de chemare în judecată, adică cererile soluționate conform procedurii contencioase, iar
nu și cererile soluționate potrivit procedurii grațioase.
Page 15
[21] A se vedea V. M. Ciobanu, op. cit., p. 123.
[22] A se vedea supra, nota nr. 14.
[23] În acest sens, a se vedea V. Stoica, op. cit., p. 475.
Prof. univ. dr. Valeriu Stoica