Cuprins
INTRODUCERECapitolul I - FOLCLORUL ROMNESC N CONTEMPORANEITATE
1.1 Creaia popular- Aspecte ale vehicularii i interpretrii
folclorului 1.2 Procesul de transformare, adaptare a folclorului
tradiional la condiiile societii moderne1.3 Tendine n repertoriul
actual1.4 Coexistena folclorului tradiional cu cel modern
Capitolul II - FORMAIA DE ACOMPANIAMENT2.1 Rolul i funcia ei n
spectacolul de folclor2.2 Rapsozi ai folclorului argesean Capitolul
III - VALORIFICAREA SCENIC A REPERTORIULUI FOLCLORIC TRADIIONAL
CONCLUZII
Termenul de folclor este propus in 1446 de ctre arheologul
englez Wiliam Toms. Sensul cuvntului e culegerea de materiale ce se
iau din popor. Etimologic cuvntul apare folk=popor,
lore=nelepciune.La noi n ar termenul de folclor a fost folosit de
Bogdan Petriceicu Hadeu iar din punct de vedere a ariei pe care o
cuprinde putem spune numai faptele artistice pe cale oral (muzica
popular, literatura populara i dansul popular)Folclorul reprezint
totalitatea realitilor folclorice cu trasaturi si forme creata sau
asimilata de un popor, att in mediu rural ct si in urban care se
transmite pe cale oral ntr-un anumit spaiu geografic fr a se ti
exact autorul.Totalitatea manifestrilor i creaiilor culturale ale
unui popor, ce definesc specificul naional i spiritual al acestuia,
individualizndu-l.Folclorul cuprinde totalitatea creaiilor populare
ce se caracterizeaz prin oralitate, sincretism, tradiionalism,
sutor anonim i spirit colectiv, el constituind aa numita literatur
nescris, produs al gndirii i simirii oamenilor simpli. Acesta se
poate defini prin trei cuvinte: dor, doin, colind, ce reprezint
specificul spiritual ntre popoarelor lumii. Folclorul literar
cuprinde specii ale genului epic(basme, povestiri, snoave, balade),
liric(doine, cntece) strigturi i chiar dramatic (tatrul
popular,irozii,scenete). Acestora li se adaug creaiile cu caracter
setenios(proverbe, zictori) cele legate de magie (descntecul) i
enigmistic (ghicitorile).Marile teme i motive ale literaturii culte
i au sursa n folclor, deoarece aici apar pentru prima dat motive,
ca :transhuman, testamentul ,al dezrdcinrii, motivul zidului prsit
al adoraiei i blestemului i teme ca :jertfa pentru creaie,
comunicarea om-natur, binele i rul, iubirea cu dorul i jalea,
revolta, ireversibilitatea timpului, etc. De aceea , creaia popular
oral face parte integrat din literatura naional, ea reprezentnd un
nesecat izvor de inspiraie, material de prelucrare i ,mai ales,
model de limb pentru scriitori.Poporul roman a pstrat forma
original a obiceiurilor, datinilor, creaiilor materiale i
cultural-artistice. Acestea, strans legate de viaa sociala a
ranului, l-au nsoit de la natere pn la ultima suflare. Folclorul
este prezent n sculptura popular, esaturi, custuri, ceramic,
zicatori, strigaturi, ghicitori, poezii basme, legende i desigur i
n muzic.Folclorul romnesc se remarc printr-o vigoare admirabil. n
faa schimbrilor radicale suportate de societate, el s-a meninut n
interiorul tradiiei, imprimnd interpreilor i asculttorilor un mod
patriarhal de a gndi i simi precum i o sincer comunicare la nivelul
sentimentelor i a tririlor autentice. Prin fora sa, folclorul a
fost i a rmas o parte integrant a culturii contemporane, oblignd
slujitorii acestuia s-l aprecieze i s-l pun n valoare ca o parte
preioas a motenirii culturale, considerndu-i produciile ca
documente, vechi i valoroase, ale spiritualitii naionale i
universale.innd seama de rolul folclorului n trecutul neamului
nostru, cercetarea i valorificarea acestuia trebuie coordonat dup o
concepie unitar pe care o extragem din nsui coninutul creaiei
populare: folclorul trebuie admirat i cultivat aa cum a fost el
creat n condiiile de epoc i stil, fr a-l aservi mijloacelor moderne
de comunicare, orict de spectaculoase ar fi rezultatele.Pentru noi,
folclorul este o modalitate de a tri n consonan cu tradiia, de a
rmne unii cu colectivitatea i de a perpetua creaia oral pe care
aceasta a adunat-o de secole i a semnat-o n cntec, n poezie
popular, n dans popular, n dramaturgie popular. Trind esena
folclorului, admirndu-i unitatea de manifestare i existen, te
ptrunzi de liniile sale de for lsnd loc improvizaiei (pe teme
folclorice) i a nnoirii vemintelor sonore, dar pstrndu-i fiina
intact. n acest context, folclorul argeean se integreaz n acelai
sincretism pe care-l constatm n toate zonele (provinciile) rii, n
el regsind coordonatele principale ale artei populare strmoeti,
gndurile, sentimentele i nzuinele predecesorilor notri conservate n
obiceiurilede peste an i n repertoriile genurilor i formelor
specifice creaiei populare.Folclorul argeean i triete o nou etap
acum cnd nu mai este supus unor canoane ideologice i cnd el rspunde
necesitilor adnci ale fiinei, aducnd n viaa sufleteasc a
contemporaneitii un element de echilibru i de identificare a
propriei identiti n cadrul marii culturi tradiionale.Un rol
important n valorificarea i promovarea creaiei populare l au
instituiile careocrotesc aceast comoar i pe care o ofer tinerilor n
cadrul nvmntului de specialitate; clasele de canto tradiional de la
Liceele de Art, colile de pictur din aceleai licee, colile populare
de art din oraele rii precum i instituiile tutelate de Ministerul
Culturii i Cultelor, dar i muzeele care ocrotesc cultura material
etnofolcloric; acestea se constituie n punctul de rezisten n timp a
folclorului. Instituiilor de cultur li se adaug Ansamblurile
folclorice profesioniste (att de apreciate de publicul din ar i din
strintate), solitii profesioniti, concursurile naionale i locale
pentru amatorii de cntec popular, emisiunile de folclor de la radio
i televiziuni, nregistrrile i comercializarea lor i nu n ultimul
rnd, susinuta cercetare tiinific etnofolcloric exprimat n lucrri de
specialitate, n simpozioane i conferine sau n lucrri de diplom i de
doctorat.n aceast lucrare am ncercat s conturez universul
etnofolcloric i etnomuzical n care rapsodul contemporan trebuie s
se nscrie pentru a asimila trsturile eseniale ale creaiei
tradiionale pe care i propune s o prezinte n public integrnd-o n
contextul vieii i a tradiiilor rurale. Interpretul actual de muzic
tradiional trebuie s tie din ce moment al vieii spirituale i
sociale face parte cntecul pe care-l cnt, ct de legat de ceremonial
este suita de dansuri pe care o pune n spectacol i cum vor fi
ngemnate componentele costumului popular pentru a nscrie n limitele
tradiiei i n pstrarea datinii nentinate.n primul capitol, intitulat
Folclorul romnesc n contemporaneitate, mi-am propus sa fac o
prezentare general asupra modului n care estte transmis, perceput,
valorificat i interpretat astzi folclorul.Capitolul Formaia de
acompaniament se dorete o monografie n care voi prezenta mari
rapsozi argeeni contemporani i rolul pe care acompaniamentul l are
n prezentarea unui spectacol folcloric.Capitolul al treilea,
Valorificarea scenic a repertoriului folcloric tradiional cuprinde
o serie de melodii din spaiul agreean.Este important s ne cunoatem
trecutul, istoria locurilor, specificul etnografic, ceramica,
arhitectura rneasc, ocupaiile, portul tradiional, obiceiurile,
credinele, ritualele, srbtorile populare i religioase, obiceiurile
ocazionale i neocazionale, dar i naintaii-rapsozi i lutari renumii,
interprei i creatori de cntec popular n toate genurile.
Capitolul IFOLCLORUL ROMNESC N CONTEMPORANEITATE
1.1 CREAIE POPULAR- Aspecte ale vehiculrii i interpretrii
folcorului n contemporaneitateFolclorul muzical romnesc cuprinde
toate creaiile culturii spirituale populare romneti din domeniul
artei sunetelor. Se face referire la motenirea muzical a romanilor
de la sat i a popoarelor din care ei au luat natere. Folclorul
muzical din Romnia poate fi tratat din perspectiva a dou tiine
apropiate: folcloristica i etnomuzicologia. n zilele noastre,
folcloristica numr doar cteva coli naionale. ntre ele, o poziie
semnificativ e ocupat de cea romaneasc. n vreme ce folcloristica se
concentreaz pe studii monografice fcute n interiorul unei etnii,
etnomuzicologia se preocup de studiul comparat ntre naiuni. Astfel,
n funcie de perspectiva cuvenit, folclorul muzical din Romania se
va ncadra fie ntre muzicile folclorice ale altor naionaliti, fie
ntre celelalte ramuri de folclor romnesc. Daca etnomuzicologia este
apanajul secolului XX, folcloristica nu are decat 50 de ani n plus
de vechime. n perioada fondrii disciplinei, cercettorii s-au
raportat mai nti la literatura i muzica tradiional. Acea
metodologie cuprinde principii, metode i o tipizare a studiilor
folclorice. Exist trei etape: culegerea de materiale, clasificarea
i, nu n ultimul rnd, interpretarea lor. Sub delimitarea
folcloristicii, folclorul muzical constituie o ramur a creaiei
tradiionale romneti alturi de folclorul literar, dans i teatrul
popular.Desigur c a ncerca s precizezi cu exactitate timpul n care
a fost plasmuit o creaie folcloric nseamna a te hazarda, cu toate c
specialitii au demonstrat c acesta nu poate fi stabilit dincolo de
perioada de aproximativ 200 ani n urm.Dar funciile pe care le-au
avut sau nc le mai au n viaa colectivitii rurale tematica sau
structurile (acestor creaii), sunt argumente care vin: n sprijinul
afirmaiei c se pstreaz i astzi creaia popular a crei origine veche
nainteaza pe firul istoriei noastre pn n epoca precretin a dacilor
i romanilor.Mediul rural a fost dintotdeauna leagnul creaiei
artistice ori aleii de-a lungul istoriei milenare a poporului
nostru au pstrat fidel spiritualitatea romneasc fiind un factor
activ n evoluia acesteia.n timpul Evului mediu ( sec. XVI ) o dat
cu apariia centrelor urbane din folclorul rnesc s-a dezvoltat un
folclor orenesc, mai eterogen, dar de asemeni valoros, reflectnd un
nou tip de relaie economico-social. Cu timpul, cele dou segmente
ale folclorului nostru s-au influenat reciproc, n mod benefic,
aparnd noi stiluri i straturi, care au mbogit i mbogesc continuu
creaia noastr popular. Analiznd structura melodico-ritmic precum i
tematica diferitelor cntece folclorice constatam o coexistena n
contemporaneitate a mai multor straturi de la melodia arhaic
spiritual pna la cntecul de stil nou.Solidaritatea social din obtea
steasc i geste expresia n repertoriul familial; n asemenea momente
ntreaga colectivitate rural este prezent, avand de cele mai multe
ori un rol precis n desfurarea ceremonialului.Vestigii ale unei
nalte civilizaii sunt creaiile geniale cum ar fi de pild cntecul
bradului sau zorilor, care nc se mai pstreaz n Oltenia de
Nord-Vest, Hunedoara sau Banat, fiind interpretate n grup.In
Transilvania, ca punct culminant al ceremonialului nupial este
interpretat n grup, Cntecul Miresei, capodopera din toate punctele
de vedere, spre deosebire de alte zone ale rii undr interpretarea
este solistic sau aparine profesionitilor.Creaiile ciclului
calendaristic aparin obiceiurilor de iarn, primavar, var,
meninndu-se n timp funciile iniiale legate de rodul pmntului, fiind
ntlnite n toate zonele folclorice ale Romniei. n judeele din
Sud-Estul rii, flcii i maturii cnt n preajunul Anului nou, melodii
de colind n variante pe care le considerm dintre cele mai vechi
avnd scrieri muzicale cu un numr restrns de sunete, n grupuri
antifonice, ritmul fiind giusto-silabic, tematica tratnd lupta cu
diferite animale, precum leul, dulful de mare, sau vntoarea
ursului, a ciutei sau a oimului.Adaptndu-se unor noi cerine i
condiii, obiceiurile, care pot fi ntalnite n structuri asemanatoare
i n alte zone ale rii, sunt pe cale de dispariie sau i-au modificat
funciile fiind preferate doar laturile spectaculoase i distractive.
Stilul recitativului epic i-a gsit o rezonan aparte n cntecul
btrnesc spre balad, care din punct de vedere muzical, rmne un gen
amplu, impuntor n care melodia se adapteaz coninutului textului.
Subiectele fantastice sau cele cu substrat mitologic sunt cele mai
frecvente, alaturi de evenimente care oglindesc in folclor lupta
poporului impotriva dusmanilor din interiorul si din afara tarii.
Structurile modale au o mare varietate diatonica si cromatica,
uneori textele epice cantandu-se pe melodii de doina, alteori
strofele melodice fixe evoluand spre o forma arhitectonica de
cantec proriu-zisa.Cea mai reusita exprimare muzicala a romanului
ramane insa, doina.O analiza comparativa a acestui gen muzical ne
dezvaluie mai multe stadii de evolutie, existand imagini unde
recitativul epic se mai intalneste in forma arhaica de melopee, cu
o cursivitate neantrerupta.Dar cele mai multe transformari pe care
le-a suferit vre-un gen muzical folcloric este cel al cantecului
propriu-zis, asta si datorita impactului la public, atat in zonele
folclorice cat si pe canalele mass-mediei.Exista multe persoane
care confunda cantecul propriu-zis cu muzica populara insasi,
confuzia facanduse in cadru cantecului in ritm de joc acompaniat de
orchestra.Nu in forma cea mai pura graiurile regionale pot fi
identificate insa si astazi in Bihor, Maramures, Banat, Oltenia,
Vrancea sau Bucovina, atat in melodiile de dans, cat si in ceea ce
priveste cantecele propriu-zise.Izvorand din vechile graiuri si
coexistand cu acestea, s-au dezvoltat structuri noi- un stil
muzical popular modern s-a nascut in Romania - constata in 1931
Constantin Brailoiu, pentru ca asa cum remarca inca din secolul
trecut Bogdan Petriceicu Hasdeu folclorul reflecta intregul trai
prezent si trecut al unui popor . Satul cu matricea sa stilistica
... va umple incetul cu incetul, cu substanta proprie, atat pe plan
material cat si spiritual viata si poate numai urechile noastre
sunt de vina ca inca nu aud cantecul-asa scria Lucian Blaga cu ani
in urma.Specialistii sustin ca in momentul de fata folclorul are
doua utilitati: prima este aceea pe care a avut-o de veacuri si
care este exprimata prin functiile sale traditionale prin viata
satului, a doua fiind aceea de produs artistic de concert cerut si
gustat de masele largi rurale si urbane.In acest din urma caz,
creatia sateasca este oarecum cenzurata de diversi intermediari,
folclorul fiind astfel supus unor legi cvasicomerciale.Se pot
distinge astfel doua specii ale folclorului care se detaseaza: cel
traditional care reprezinta creatia cristalizata de-a lungul
timpului si cel bun de consum care este inainte de toate o
reproducere a folclorului traditional-o reproducere mai mult sau
mai putin fidela in raport cu sistemul actual al consumului de
bunuri culturale, cu ocaziile in care se consuma si cu cei care-l
reproduc.Reproducerea este cu atat mai autentica cu cat o fac cei
ce provin din medii folclorice spre deosebire de cei care vor, de
pilda, sa cante cantece populare si care o fac in mod artificial.
In cazul reproducerilor profesionale, se presupune o cunoastere
stiintifica a cantecelor, stapanirea sistemului de semne
traditionale, a semnificatiilor fiecarui semn a sensului mesajelor
textului. Se observa foarte des, la cei ce vor sa devina
profesionisti ai folclorului o pregatire precara din acest punct de
vedere. Numai in cazuri exceptionale, la interpretari deosebit de
dotate, cum a fost cazul cunostutei cantarete Maria Tanase, sau cum
este cazul naistului Gheorghe Zamfir, se poate observa si la
nivelul folclorului bun de consum, cunoastere, precum si folosirea
creatoare a limbajului traditional. O mare parte din tinerii
cantareti populari au parasit satul la o varsta la care, de regula,
satenii nu-si insusesc foarte mult din folclorul traditional local,
astfel ca in mod inevitabil repertoriul cu care au venit de acasa
se epuizeaza repede. Contactul sporadic ulterior cu satul natal nu
le permite sa-si imbogateasca in permanenta repertoriul, si atunci,
pentru a-si putea pastra o prezenta permanenta, solicitata de catre
scenele de spectacol, posturi de radio si televiziune, se vad
nevoiti sa recurga la creatii proprii, fie ca au fie ca n-au
vocatie.Se pot observa destule similitudini intre aceste
pseudo-creatii folclorice si cantecele profesionistilor radioului
si televiziunii, de la care, de fapt se inspira acesti interpreti
si nu din folclorul satului lor natal.Un factor principal al
acestei stari anormale ale folclorului il constituie comoditatea de
a nu mai marge pe teren si a culege folclor, acolo in mediul in
care pulseaza inca o viata folclorica autentica. Asa cum se
intampla de obicei, cand avem de-a face cu un lant al slabiciunilor
si in acest caz, intalnim interpretarea pe scene, sau in mass-media
a unor creatii ad-hoc, cel mai adesea putin reusite, care nu au
capatat pana atunci nici un rol de raspandire.Asa dupa cum in
muzica usoara o melodie nu are statut de slagar pana nu trece
examenul marelui public, in folclor o melodie daca nu are o arie
larga de raspandire nu poate sa intre in cadrul creatiei
autentice.Selectionarea pentru diferite spectacole a unor creatii
de tip folcloric, obtinute de la detinatorii de folclor autentic cu
talente creatoare, isi are o evdenta utilitate deoarece mijloceste
raspandirea cat ma grabnica a celor mai bune dintre ele.Insa, in
aceasta prima faza a procesului folcloric, in care creatia nu a
capatat raspandire, a folosi termenul de folclor inseamna a produce
o confuzie terminologica. Tinand seama de oportunitatea ades
constatata, ca si de larga utilizare a acestor creatii pe scene sau
la posturile de radio si televiziune, creatii dintre care unele
reusesc sa intre in folclor cu vremea, consideram ca a devenit
necesara stabilirea unui temen adecvat care sa releve categoria din
care ele fac parte. Nu includem in aceasta categorie creatiile unor
intelectuali care folosind stilul satesc, dau drept folclor
incercarile lor facile. Acestea s-au numit si se vor numi si mai
departe cu un termen mai putin teoretic, dar destul de plastic
facaturi.Cand specialistii afirma ca orice cantaret popular al
satului este un creator se refera la faptul ca libertatea
improvizatiei in folclor face ca fiecare varianta sa difere macar
printr-o infloritura melodica, printr-o apogiatura, prin adaugarea
unui vers sau chiar prin inversare de versuri sau cuvinte. Dar asta
nu inseamna ca orice cantaret popular aduce contributii creatoare
la folclorul satului prin versuri inedite sau mai ales prin texte
intregi, cu atat mai putin prin melodii proprii. In circulatia sa,
folclorul continua mobilitatea atat a versului cat si a conturului
melodico-ritmic. Radioul si televiziunea au reusit sa inregistreze
si sa transmita multe piese de folclor autentic, de o
incontestabila valoare artistica, au reusit sa promoveze cantareti
talentati, posesori ai unor stiluri zonale autentice. Totusi in
cadrul unor emisiuni ale acestor institutii mai apare, destul de
frecvent, greseala de a-i considera, in masa, pe cantaretii
populari totodata si creatori si culegatori de folclor.Dintr-o
usurinta sau sa-i spunem comoditate unii dintre lucratorii in radio
si televiziune i-au facut sa nu se opreasca cu inregistrarea
respectivilor cantareti, in acel moment cand repertoriul cu care
acestia au venit din satul lor natal a fost epuizat, ci au stimulat
sa creeze ceva, ce sa para a fi folclor, dar sa nu fie identic cu
nimic din ceea ce s-a mai inregistrat.Asa se intampla ca o serie
intreaga de cantareti si instrumentisti urbanizati, rupti de mult
de locurile natale, incep sa creeze cu mai mult sau mai putin
talent pe principii nefolclorice ferindu-se cu perseverenta de
identitati chiar si fragmentare, un pseudo-folclor cu care
impestriteaza emisiunile de radio si televiziune si numeroase
spectacole. Acestea sunt considerentele pentru care auzim in
cotitian cantece de nunta care nu au fost cantate la nici o nunta
sateasca, catece de haiducie pe care nu le-a cantat nici nu le-a
auzit vreun haiduc, cantece haulite adesea inspirate de la radio si
nu din repertoriul satului.De asemenea locul cantecului liric
traditional cu melodica sa lenta, taraganata, cu mare varietate
regionala, se prefera azi cantecele cu melodii ritmate, luate din
repertoriul melodicii de joc. Din aceasta cauza pe piata cantecului
se ofera putine doine si cantece epice. In comparatie cu
extraordinara varietate a interpretarilor individuale, a cantecelor
traditionale, se tinde spre anumite standarde de interpretare a
cantecelor de consum, la uniformizare, contribuind si faptul ca pe
cand cantecul traditional era omofon, neacompaniat, cei ce canta
astazi in spectacole si concerte la radio sau televiziune, prefera
acompaniamentul de taraf, lautaresc sau chiar de orchestra
populara, iar tarafurile si orchestrele si-au elaborat anumite
sabloane de acompaniament.In situatia de mai sus, garantia
puritatii folclorice nu poate fi asigurata decat aplicand cu cat
mai multa staruinta o serie de conditii:Distanta dintre producator
si consumator sa fie cat mai redusa cu putinta;Intermediarul sau
intermediarii sa fie bine calificati, buni cunoscatori al
produsului pe care-l manuiesc;Corectitudinea intermediarilor este
primordiala pentru a nu ceda comoditatii folosind cunostintele lor
in scopul substituirii folclorului autentic cu creatie in stil
folcloric, elaborate in birou.In consecinta folclorul amatorilor si
al profesionistilor scenei este negresit, un fenomen propriu,
specific epocii noastre. El a aparut, se dezvolta, si merge paralel
si interferent cu folclorul traditional.
1.2 Procesul de transformare, adaptare a folclorului traditional
la conditiile societatii moderneConvingerea ca in sfera culturii
europene sunt din ce in ce mai putine zone in care folclorul isi
pastreaza rosturile traditionale este azi dominanta.Din aceasta
cauza, in anii din urma au devenit tot mai frecvente cele doua
tendinte aparent contradictorii, cea a cercetarilor urgente, menite
sa salveze acele bunuri ale folclorului traditionale care n-au
disparut inca sau nu s-au transformat cu totul si cea a cercetarii
fenomenelor contemporane, care urmareste tocmai procesele de
transformare, de adaptare a folclorului traditional la conditiile
vietii sociale, industriale, in aceasta situatie in care
contradictia intre cele doua tendinte este mediata tocmai de
procesul de transformare, necesitatea de a defini statutul
folclorului in diferite ipostaze in care el devine in lumea
moderna, pare a se impune cu necesitate. Definirea poate fi facuta
cu succes in domeniul folclorului romanesc in care toate ipostazele
actuale isi pot gasi planuri de referire in traditia
folclorica,inca vie.Sub acest aspect, privind folclorul ca un bun
de continua comunicare intreoameni, ca un bun de schimb, putem
emite ipoteza existentei, la doua extreme, a folclorului
traditional al societatii rurale autentice si a folclorului bun de
consum al societatii industriale de astazi : - in acest context au
aparut in folcloristica germana, de pilda, manifestari care , sub
semnul interesului pentru rosturile folclorului in cultura
contemporana, pun in discutie vechile orientari ale cercetarii
folcloristice si cer o cat mai larga deschidere spre fenomenele
contemporane, dar si spre principiile si metodele cercetarilor
moderne din domeniul stiintelor sociale.Societatea rurala
romaneasca a fost, intr-un trecut indepartat, o societate
autarhica. Ea isi producea si isi consuma singura toate bunurile.
Avea inlauntrul comunitatilor, a diferitelor zone etnografice, o
viata culturala bine conturata. Folclorul intra in aceasta viata
prin riturile stravechi, prin obiceiuri, prin poezia si proza
orala, prin dansuri si cantece. Era parte integranta a limbajului
cultural -artistic al fiecarei comunitati.Prin limbajul lui se
satisfaceau necesitatile de comunicare dintre membrii
colectivitatii, se produceau si se receptau mesajele rituale,
ceremoniale sau artistice, circulau bunurile literare, muzicale si
coregrafice pe care le numim azi populare. Acest stadiu al
folclorului romanesc n-a fost niciodata consemnat ca atare, fiindca
a premers interesului pentru cercetarea stiintifica a culturii
populare .S-a incercat doar reconstituirea diferitelor lui aspecte
si a fost exaltat romantic de catre cercetatorii traditionalisti.
Noi ii putem considera doar limita inferioara a procesului prin
care s-a ajuns la stadiul actual al vietii culturale, in care
folclorul devine si bun de consum.1.3 Tendinte in repertoriul
actualFara sa se excluda, din vremuri foarte vechi, posibilitatea
de contact intre limbajul folcloric al comunitatilor autarhice
apropiate, de imbogatire a repertoriului si mijloacelor de expresie
prin asimilare de bunuri eterogene nu numai rurale ci si urbane, se
socoteste in general, ca in folclorul romanesc, contactul masiv cu
limbajele eterogene urbane occidentale, deci cu ceea ce mai tarziu
va deveni cultura societatii industriale, incepe in sec al
XVUI-lea.Deci, inceputul procesului de trecere de la folclorul
traditional la folclorul contemporan, in care costumul, cantecul si
dansul, poezia si proza chiar, devin bun de consum, se situeaza in
urma cu doua veacuri. El a inceput o data cu inceputul patrunderii
bunurilor materiale manufacturate, cu inceputurile scolarizarii, cu
cartea, cu armata, cu modernizarea cailor de comunicatie, cu
trecerea oraselor de la forma de viata feudala la cea capitalista,
etc.Ca si toate procesele similare, ritmul a fost insesizabil de la
inceput, lent, apoi, din ce in ce mai intens in ultimele decenii.
Desi consumau unele bunuri eterogene, satele au continuat sa
pastreze pana la primul razboi mondial, in cele mai multe zone,
folclorul local, cu rosturile lui traditionale. Se poate chiar
spune ca in anumite zone, in aceasta perioada, anumite categorii
ale folclorului au avut momente de inflorire deosebita.Asa se
explica de ce Bartok, Bela noteaza ca a intalnit la inceputul
secolului nostru in Maramures, in Bihor si in Hunedoara,
"imprejurari minunate', sate in care oamenii, in afara de
calatoriile de neinlaturat, nu paraseau niciodata locul de bastina,
in care productia casnica indestula nevoile zilnice ale tuturor
locuitorilor. Aceste sate i-au dat convingerea ca in vremuri mai
vechi "muzica a fost fara indoiala o indeletnicire obsteasca'. Nici
o intamplare a vietii omenesti: () seceris, nunta, moarte, etc. nu
putea si nu trebuia sa aiba loc decat legata de anumite rituri
traditionale . O parte integranta a acestor rituri era cantarea
unor anumite cantece . Fiecare rit se desfasoara () potrivit unor
reguli severe. Toate cantecele rituale se cantau, bineinteles,
numai cu prilejul ceremoniilor de care tineau, nu se cadea ca
asemenea cantece sa fie cantate pentru distractie.Cu doua decenii
mai tarziu, C. Brailoiu nu mai intalneste aceleasi "imprejurari
minunate' pentru iubitorii de folclor traditional. Vorbind despre
informatorii cu care culegatorii trebuie sa lucreze, remarca
alaturi de cei de la care se pot culege cantecele traditionale, pe
care ii socoteste elemente de conservare, si pe informatorul tip
tanar, cu 5 clase primare, plecat din sat la varsta de 18 ani,
trecut prin principalele orase ale tarii si prin diferitele
indeletniciri. "Repertoriul lui sta, fireste, in stransa legatura
cu biografia, este alcatuit din felurite slagare de profesie, dar
si din cantecele copilariei'. Pe acesta il socoteste element de
dizolvare a traditiei. Constata, deci, un vizibil proces de
transformare a vietii folclorice rurale. Privind ca sociolog
realitatea pe care o cerceteaza, C. Brailoiu remarca, in
repertoriul folcloric al satului romanesc " tensiunea dintre cele
doua forte, forta de conservare a traditiei si forta de innoire, de
imbogatire a repertoriului si mijloacelor de expresie cu elemente
eterogene '.In general am constatat ca, fata de situatia dintre
cele doua razboaie, transformarile erau de proportii mai mari si de
alta calitate. Forta de innoire domina incontestabil forta de
pastrare a traditiei.Prin aceasta zona, al carei folclor
traditional era caracterizat prin cantece ceremoniale funebre si
prin doina, numai femeile batrane mai cunosteau cantecele
ceremoniale funebre, desi bocetul mai persista ca un loc comun.De
vreo 10 ani doina se auzea din ce in ce mai rar. Una din cele mai
bune cantarete de doine spunea ca, in tineretea ei se cantau multe
doine, dar acum se canta mai multe cantece "repezi', aduse de
lautari. Textele cantecelor erau altadata mai lungi, acum sunt mai
scurte.Nici cantecele epice - eroice si haiducesti nu se mai
cantau. Ele au disparut odata cu ultimii lor interpreti.Satenii mai
in varsta si indeosebi femeile cantau insa cantece lirice din
repertoriul traditional local, dar mai cu seama jocuri cantate,
raspandite de lautari si romante.In sat nu se mai facea hora
fiindca flacaii erau plecati, fie definitiv la oras, fie sezonier
pe santierele de constructii.Fetele ramase in sat cantau cantece de
larga circulatie azi in intreaga tara, raspandite prin radio sau
aduse de cei ce lucreaza pe santiere. Mai cantau uneori, ca si
altadata, in grup, dar cantecul lor ramanea foarte fidel formei pe
care au auzit-o la radio.Dar faptul cel mai semnificativ este ca in
viata culturala actuala a satului cantatul, hora sl povestitul nu
mai erau manifestari predominante. Desi prezente in repertoriul
latent al oamenilor, cantecele, dansurile si povestile apartineau
mai mult trecutului.
1.4 Coexistenta folclorului traditional cu cel modernCoexistenta
folclorului traditional cu folclorul bun de consum prezinta forme
diferite in diferite zone folclorice, dominanta unuia fata de
celalalt este si ea diferita dupa diferitele categorii a ceea ce
numim global cultura populara.Sunt inca multe zone si multe insule
in care viata folclorica locala se desfasoara pe langa schimbarile
social-economice inerente, in formele ei traditionale, dupa cum
sunt unele categorii traditionale foarte rezistente si altele care
se pastreaza datorita mutatiilor functionale pe care le-au
suferit.Apoi aproape peste tot este o mare parte a repertoriului
folcloric traditional, care, desi nu mai este factor activ in viata
culturala a satelor, este intr-o stare latenta, de unde poate fi
reactualizat.Unele categorii traditionale supravietuiesc prin
schimbarea de functie. In Maramures, de pilda, doina veche, pe cale
de disparitie din repertoriul liric, se pastreaza in cadrul
ceremonialului de nunta.
Mai multe texte de balada se pastreaza in repertoriul de
colinde. Nordul Transilvaniei a pastrat pe aceasta cale probabil
formele cele mai vechi ale Mioritei si ale cantecului cu tema
jertfei zidirii.Dar daca in Maramures doina este pe cale de
disparitie, in zona vecina aLapusului ea este inca prezenta in
repertoriul cotidian al femeilor mature. In cele mai multe zone,
chiar in unele unde sub forma vocala, nu se canta, doina este
melodia de virtuozitate a cantaretilor din instrumente de suflat,
fluier, clarinet.in general, se poate spune ca muzica instrumentala
este mai rezistenta decat cea vocala,O mentiune particulara merita
cantecul popular din repertoriul tarafurilor de lautari. Muzicanti
profesionisti sau semiprofesionisti, lautarii canta la nunti si
petreceri ceea ce le cer cei ce-i asculta. Memoria satelor pastrand
in ansamblu un mare numar de cantece, lautarii, pentru a putea face
fata cererii, sunt obligati sa le cunoasca. Ei pastreaza deci multe
melodii de cantece si jocuri din zonele in care traiesc. Este un
aspect particular zonelor in care sunt numite tarafuri lautaresti,
muzica instrumentala se pastreaza mai mult decat cea vocala,
cantata neacompaniat de tarani.Pentru categoriile folclorice pe
care O. Densusianu le numeste de ordine ideala, pentru ca se
raporta la sfera superioara de ganduri si simtire a omului simplu,
la partea poetica a vietii lui (basme, traditii, legende, poezii),
situatia este diversificata zonal.In general se afirma tendinta de
diminuare a repertoriului traditional local. Situatia este cu totul
alta pentru cantecele si dansurile din cadrai obiceiurilor. Moduri
proprii de a marca momentele importante din viata omului, zilele
importante ale anului, obiceiurile traditionale se dovedesc a fi
foarte tenace.In aproape toate zonele ele rezista procesului de
modernizare de cele mai multe ori prin mutatii functionale, ce nu
impieteaza prea mult asupra desfasurarii lor fastuoase, in unele
zone si pentru unele obiceiuri se observa chiar fenomene de
inflorire.Astfel, de pilda, se pastreaza in intreaga tara
obiceiurile de Anul Nou, cu bogatul si foarte interesantul lor
repertoriu de colinde, cu pitorestile jocuri cu masti. Se
pastreaza, de asemenea, unele obiceiuri legate de muncile agricole
sau de pastorit, unele moduri traditionale de a sarbatori zilele
insemnate ale anului.In nordul si sudul Transilvaniei se pastreaza
obiceiul de a sarbatori pe plugarul care iese primul primavara cu
plugul pe ogor.In sudul si nordul Transilvaniei se pastreaza
sezatorile si obiceiul cununii de secerat, care incheie muncile de
recoltare.In Campia Dunarii este intr-o etapa de inflorire
"Calusul' .Casatoriile se fac in toate zonele folclorice dupa
randuiala obiceiurilor locale si ceremonialul lor pastreaza inca
pitorescul, culoarea traditionala. Obiceiurile de inmormantare au
ramas pana astazi peste tot nealterate m manifestarile lor
esentiale, fiindca asupra sensului lor adanc si deci, a practicii
planeaza o nota de sacralitate, chiar daca aceasta sacralitate a
capatat in unele locuri valente noi, mai larg si mai profund
umane.Cantecele si jocurile ceremoniale, direct legate de
diferitele obiceiuri sau cele ce intra in desfasurarea lor in
repertoriul neceremonial, numai pentru a potenta veselia, a colora
petrecerea, sunt inca foarte numeroase. Se poate spune, sub acest
aspect, ca nu s-a pierdut inca, pe ansamblul teritoriului folcloric
romanesc, nici o veriga din lantul bine structurat al actelor
rituale si ceremoniale. Prin obiceiuri se pastreaza, deci, o mare
parte a bogatului si variatului repertoriu de cantece si dansuri
traditionale.Cu toate aceste constatari ce arata forta de pastrare
a traditiei mai functioneaza inca in domeniul folclorului, satele
care au lichidat astazi pe plan social si economic, ultimele urme
ale structurii lor arhaice. Societatea rurala, devine, ca si cea
urbana, societate de consum. Ea produce pentru piata si consuma de
pe piata. Satenii nu isi fac singuri casele de lemn, ci prefera sa
cumpere de pe piata materiale moderne de constructie. Ei isi
cumpara si o mare parte a elementelor de decoratie de interior. Se
imbraca in lucruri cumparate de la oras. Consuma produsele
industriei alimentare.Schimbarile ce au intervenit in modul de trai
se reflecta si pe plan cultural, influentand si viata folclorica.
Consumul folclorului transmis prin posturile deradio si de
televiziune, a cantecelor raspandite in tiraje de milioane prin
discurile de gramofon, a poeziei, povestirilor, proverbelor,
raspandite prin antologii de folclor si ele in tiraje de masa, este
un fenomen pe cale de generalizare.Se consuma, de asemenea,
folclorul pe care il ofera orchestrele populare, ansamblurile si
echipele artistice de amatori. Datorita mijloacelor moderne de
comunicare culturala cu masele, mediile rurale pot sa consume
acelasi folclor pe care pot sa-1 consume si mediile urbane. Ele
pot, fireste prin mass-media, sa consume si consuma bunuri
culturale nefolclorice, muzica usoara si chiar simfonica filme,
spectacole de teatru, romane, poezie culta, etc.Sub aspectul
consumului de folclor, diferentele dintre mediile rurale si mediile
urbane se sterg treptat. La aceasta contribuie, fara indoiala, si
faptul ca mediile urbane romanesti arata astazi un mult mai larg
interes pentru folclor decat intre cele doua razboaie, de
pilda.Orasele au astazi mai mult folclor ca altadata.Fara indoiala
ca si inainte orasele romanesti aveau o viata folclorica proprie,
in mediile lor populare se creau si raspandeau unele bunuri
culturale cu caracter oral ce aveau rosturi similare cu cele din
medii rurale. Dar, in general, interesul pentru folclor al celor
integrati in cultura urbana era mai redus decat astazi si era de
alta natura, tindea spre alte finalitati. Dupa primul razboi o
schimbare importanta a intervenit in viata oraselor noastre. Odata
cu cresterea numarului orasenilor, cei veniti de la sat, de cele
mai multe ori pentru munca necalificata, au dat marilor orase si
mai cu seama Bucurestilor, o viata folclorica singulara.Ei traiau
grupati in mici comunitati corespunzatoare zonelor folclorice de
unde proveneau. Continuau sa-si cante cantecele locale, duminica se
adunau in diferite cartiere periferice pentru a dansa ca la hora
satelor din care au plecat, insa repertoriul lor muzical se
completa necontenit cu elemente eterogene, pe care le vehiculau
apoi spre sate.Astazi, situatia este radical alta. in procesul
intinsei industrializari, milioane de oameni s-au mutat de la sat
la oras, dand o noua componenta demografica, mai cu seama marilor
centre urbane. Acestia au adus cu ei un capital cultural
traditional in care interesul pentru folclor constituie un element
important.Cei mai multi dintre oraseni au familii, neamuri
apropiate, prieteni in satele de bastina sau in cele prin care au
trecut datorita profesiei. Ruralii devenind urbani si-au asimilat
noul mod de viata, s-au integrat culturii urbane, nu se mai simt
outsideri dar si-au pastrat fata de mediile rurale din care au
plecat calitatea de insideri. Pentru ei folclorul nu este un
domeniu exotic, ci face parte din sfera culturii lor. Limbajul
folcloric le este familiar si, dincolo de imboldurile ruraliste
nostalgice, pot sa-1 guste sau sa-1 inteleaga in plinatatea lui.
Ceea ce altadata se petrecea numai in anumite cercuri de
intelectuali, cu grija pentru legatura culturii romane moderne cu
traditiile si folclorul, este un fenomen general al societatii
romanesti contemporane, un fapt ce o caracterizeaza. Aceasta
explica de ce se consuma atat folclor in mediile urbane.in viata
culturala folclorul traditional se intalneste cu folclorul bun de
consuni si se influenteaza reciproc. Uneori bunurile vehiculate pe
caile moderne fiind un autentic limbaj popular, fac ca acolo unde
radacinile unor anumite categorii folclorice nu s-au uscat cu totul
si aceste categorii au trecut doar in stare latenta, ele sa
inmugureasca din nou. Acest fenomen apare cu pregnanta deosebita in
cadrul manifestarilor folclorice locale, care dau sensuri noi si
mare amploare obiceiurilor traditionale sau creeaza pentru acestea
noi prilejuri de manifestare.Cele doua forme sub care folclorul
traieste astazi sunt deci menite sa convietuiasca inca un timp.
Functia lor insa este diferita si va ramane ca atare.Faptele de
folclor traditional sunt mesaje ale celor ce le creeaza adresate
lor insisi sau membrilor colectivitatii egali cu ei, cu scopuri
foarte diverse dar intotdeauna bine precizate de ansamblul
contextului traditional in care se produc.Bunurile folclorice de
consum au deocamdata statutul replicilor, al reproducerilor din
artele plastice. Ele se adreseaza intregii comunitati nationale.
Deci rolul diferentelor zonale a disparut, tinde sa dispara
diferenta sat-oras, dar apar noi diferente ce deriva din structura
complexa a societatii industriale. Acestea creeaza diferente in
nivele de receptare, diversifica functional consumul folcloric. Cei
ce le reproduc artizanal sau profesional nu urmaresc comunicarea
unui mesaj folcloric traditional, ci a unui mesaj artistic ce poate
fi receptat de la petrecerea placuta a timpului liber pana la o
mare, esentializata, traire artistica.Statutul folclorului bun de
consum nu se defineste deci decat in ansamblul culturii
contemporane. Definirea nu se poate face numai prin raportarea la
folclorul traditional, ci trebuie facuta si prin raportarea la
celelalte manifestari artistice cu care se intalneste in viata
culturala de astazi.Definirea lui, pe aceste coordonate, presupune
o explicitare a limbajului, prin care se realizeaza si cunoasterea
conditiilor in care functioneaza, a multiplelor si complexelor
articulatii prin care este integrat in cultura zilelor noastre.
Capitolul II - FORMAIA DE ACOMPANIAMENT
2.1 Rolul i funcia ei n spectacolul de folclor
Functioneaza inca prejudecata ca un fenomen poate deveni aspect
de cercetare stiintifica numai daca se bucura de un prestigiu
castigat prin traditie sau daca promite sa evalueze o problema
stringenta. Mai probabil insa ca nu exista fenomene indicate pentru
cercetare stiintifica si fenomene neindicate, exista numai
comunitati stiintifice interesate la un moment dat de o anumita
realitate.A argumenta pentru fundamentarea stiintifica a
spectacolului de folclor devine, din aceasta perspectiva, un demers
nejustificat. Spectacolul de folclor va fi fundamentat stiintific
in masura in care va exista o comunitate stiintifica care sa o
faca. De altfel, nu sunt necesare argumente speciale pentru a
dovedi ca spectacolul de folclor intra pana la un anumit punct in
preocuparile teoriei literare, de la un punct incolo se inscrie in
problematica teoriei spectacolului, si in fine ramane descoperit in
ceea ce reprezinta dominanta lui specifica, relatia cu folclorul.Am
incercat cu alte ocazii sa acreditam ideea ca spectacolul de
folclor citeaza termeni de cultura populara. Ca si in aceasta
calitate, obiectele folclorice nu mai pot fi atribuite claselor din
care provin, atestarea folcloricitatii bazandu-se pe un dublu act
de autentificare formala si functionala.Autentificarea functionala
nefiind posibila, temenii cu care opereaza spectacolul de folclor
sunt reproduceri de folclor realizate la diferite grade de
fidelitate. Intr-un cuvant atragem atentia asupra faptului ca
folclorul prezentat pe scena nu este folclor.Faptul ca o specie
relativ recenta de spectacol, spectacolul de sunte si lumini, se
bazeaza pe cunostinte temeinice de optica, muzica si acustica pare
un lucru de la sine inteles. Faptul ca specatcolul de folclor se
fondeaza pe intuitia, inspiratia si bunul simt al creatorilor este
acceptat cu aceiasi usurinta. Evident, undeva se greseste.Pentru a
conjuga limbajul muzical cu luminile colorate, spectacolul de sunt
si lumini trebuie in prealabil sa elaboreze un cod al semnelor
luminoase si sa examineze posibilitatile lor de compunere cu
muzica. Referindu-se la cultura populara, spectacolul de folclor
opereaza nu numai cu un limbaj si cu un cod aflat in curs de
constituire, ci cu zeci de coduri si limbaje aflate in realtiile
cele mai diverse, mai mult sau mai putin incompatibile cu
scena.Practicienii specatacolului de folcor si teoreticieii
folclorului nu se intereseaza in mod sistematic de aceste probleme.
Ei se epuizeaza in dispute, unii exagerand importanta scenei, iar
ceilalti insistand excesiv asupra autenticitatii. Asa se explica
faptul ca in prezent nu dispunem inca de o gramatica a
spectacolului de folclor.In lucrarea de fata se peocupa in cadrul
spectacolului de folclor, taraful, pe care ipostaza lui scenica il
vom numi taraf de concert. Aceasta forma supradimensionata a
tarafului traditional creaza un handicap pe scena atat tarafului
lautaresc traditional cat si solistului.Supradimensionarea a avut
loc in mai multe etape si s-a efectuat sub presiunea unor influente
diferite. O prima amplificare pertinenta a tarafului traditional a
generat taraful orasenesc de carciuma. Adecvandu-se la contextele
si functiile extrafolclorice, taraful traditional s-a dilatat
pentru a rezista la concurenta pe care i-o facea orchestra de
cafe-concert.A doua modificare cantitativa s-a operat odata cu
intrarea tarafului in scena, sau coborarea in fosa, unde s-a
confruntat de aceasta data cu toate ansamblurile muzicale orchestra
simfonica, de jazz, de muzica usoara, music-hall, opera, opereta.In
fine, a treia extensie numerica a fost determinata de contactul cu
celelalte canale mass-media: radio, disc etc.A rezultat astfel
orchestra populara, aparat hibrid si greoi care accentueaza pana la
caricatura viciile decurgand din supradimensionare. Orchestra
populara a avut o existenta efemera cu toate acestea prestigiul pe
care mass-media il confera culturii populare a facut ca ea sa
constituie ani de-a randul un termen de referinta pentru taraful de
concert.Poate ca nu gresim daca afirmam ca permeabilitatea
tarafului traditional la influentele si sugestiile de circumstanta
s-a datorat faptului ca realizatorii de spectacol se aflau oricum
in cautarea unor solutii prin care sa adapteze taraful la noile
contexte si functii. In absenta unor coordonate stiintifica
orientative, ei au actionat empiric, mizand pe intuitie si bun
simt. Prin amplificarea ansamblurilor s-a incercat pe de o parte,
compensarea desfunctionalizarii texteleor desprinse din contextele
sincretice specifice, pe de alta parte, s-a urmarit cresterea
fortei de penetratie a mesajului in coditiile zgomotului de fond si
in conditiile competentei si receptivitatii reduse a publicului
citadin fata de muzica populara.Daca motivele care au condus la
supradimensioanrea tarafului sunt multiple, cu atat mai numeraose
sunt consecintele acestui proces. La nivelul structurii, adaptarea
indiferentiata a unor formule diferite a condus la indepartarea de
modele consacrate in practica folclorica. In acest fel au rezultat
tarafurile hibirde si impersonale care aduc la un numitor stilistic
comun tot ceea ce se interpreteaza.Modificarile in planul
structurii vizeaza nu numai termenii, ci si relatiile dintre ei.
Astfel, taraful de concert alterneaza substantial raporturile care
se instituie in timpul executiei in interesul grupului solistic si
a celui acompaniator si intre cele doua compartimente.Taraful, in
planul structurii vizeaza nu numai termenii, ci si relatiile dintre
ei. Astfel, taraful de concert alterneaza substantial raporturile
care se instituie in timpul executiei in interesul grupului
solistic si a celui acompaniator si intre cele doua
compartimente.In taraful traditional, partenerii grupului solistic
pastreaza o oarecare independenta fata de primasi. Aceasta
independenta se exprima in scurte momente heterofonice care nu
mobilizeaza mai mult de doua voici. In taraful de concert, ca
urmare a dilatarii grupului solistic, heterofonia risca sa ia
proportii exagerate si sa compleseasca melodia. Din acest motiv,
dirijorul tarafului propune tuturor instrumentalistilor partidei o
varianta pe care acestia au obligatia sa o reproduca pana la
detaliu. Ca urmare, registrul variatiei melodiei a textelor, se
reduce considerabil.Pe de alta parte, in taraful traditional, cel
care propune un plan armonic adecvat melodiei este instrumentul
principal al grupului acompaniator. Ceilalti acompaniatori
beneficiaza de aceiasi independenta relativa pe care grupul
solistic o manifesta fata de primasi.Desincronizarile dintre
insturmentele acompaniatoare motiveaza aparitia pe durate limitate
a unor suprapozitii de structuri acordice diferite, specifice
dealtfel oricarei muzici de traditie corala executata in grup.In
taraful de concert, dilatarea grupului acompaniator risca sa
transforme conglomeratele aromica accidentale intr-o cacofonie
sonora prelungita. Motiv pentru care dirijorul impune tuturor
instrumentistilor acelasi plan aromic. Aceasta constrangere a
planului armonic este compensata pe membrii compartimentului
acompaniator prin libertati la nivelul ornamentatiei acordruilor.
Rolul dirijoului este deci sa controloze riguros evolutia ambelor
grupuri si corelarea lor, initiativele personale ale executantilor
fiind in cea mai mare parte reprimate iar colaborarea dintre
instrumentisti si dintre partide fiind redusa la o sincronizare
metro-ritmica.In prefata monografiei lui G. Fira Nunta in judetul
Valcea Brailoiu scria: De obicei de sine statator, omofona melodia
se sprijina aici pe armonie si trebuie sa ne spunem parerea de rau
ca nici un folclorist ( in anul 1928 n.n. ) n-a insemnat inca
armonizarile, instructive ale tarafului. Taranul, negresit, nu
practica armonia, totusi o gusta, ba i-o cere lautarului... Din
acompaniamente amanuntit notate am dobandit prin urmare noi
invataminte asupra temeliilor armonice ale catecului popular.Din
capul locului, trebuie sa afirmam ca marea majoritate a culegerilor
noastre de folclor evita notarea acompaniamentului instrumental,
asa ca materialele sunt sporadice, neacoperind intregul teritoriu
folcloric romanesc. Aceasta se datoreaza atat complexitatii
cercetarii folclorului in sine, cat si parerii ca aspectul la care
ne referim este mai putin important in comparatie cu alti
parametrii ai cantecului popular. Pe de alta parte caracterul
preponderent monodic al muzicii noastre folclorice i-a determinat
pe autorii colectiilor sa acorde prioritate evidentierii
caracteristicilor melodiei in detrimentul, acolo unde este cazul,
invesmantarii armonice. Realitatea folclorica, mai precis
functionalitatea unor genuri cum ar fi melodiile de joc, cantecele
batranesti sau cantecele propriu-zise de strat nou, ne obliga la o
reevaluare a problemei tinand cont de grija care se acorda astazi
autenticului.Nu insistam deci, asupra faptului ca foarte multe
melodii nu necesita nici un fel de acompaniament si ca asa trebuie
propagate si in mass media. Cu ata mai mult trebuiesc combatute
unele pseudo-lucrari corale-instrumentale, apartinand unor
compozitori si interpreti chiar de purtatorii de folclor.Afirmand
ca autenticitatea acompaniamentului instrumental este o problema
actuala a folcloristicii noastre muzicale, trebuie sa tinem seama
de cercetarile fundamentale in domeniul armoniei si polifoniei
populare datorate unor reputati cercetatori cum ar fi: Tberiu
Alexandru, Gheorghe Ciobanu, Pascal Bentoiu, Chizela Suliteanu si
altii( vezi bibliografia finala ).Punctele de veder converg in
aprecierea ca exista doua tipuri principale de formatii rural si
orasenesc sau traditional si concert[footnoteRef:1] , iar dupa
parerea noastra tinde sa se dezvolte un al treilea, care sa se
fixeze mai exact in cadrul traditiei si in acelasi timp, sa
corespunda si unor necesitati de spectacol. [1: Radulescu Speranta
Ansamblul vocal-instrumental popular romanesc, Revista Muzica nr.
10-11 pag. 27-28]
La temelia primului tip ar fi stravechiul ison al unor
instrumente populare, in conceptia armonica a celei de-al doilea
este vizibil influentata de armonia clasica fiind de data relativ
recenta, de vreme ce la inceputul veacului trecut un
document[footnoteRef:2] mentiona ca lautarii renunta la intregul
lor talent armonic de indata ce acompaniaza pe valahi in cantecele
acestora. Referindu-se la lautarii nostri, Franz Liszt pomenea de
acompaniamentul unui bas in pedala continua... ceea ce retine
armonia intr-o subjugare constanta, iar Alexandru
Berdescu[footnoteRef:3] remarca ciocnirile rezultate din
simultaneitatea cantarii unei melodii si a unei pedale armonica
invariabile procedeu repetat si astazi in unele zone. [2:
Geschichte der Musik in Siebenburgen In Allegemeine Musicalische
Zeitung Leipzig 1914] [3: Berdescu Alexandru Melodii romane scrise
pt prima oara in toata originalitatea si caracterul lor national
astfel cum le executa lautarii romani, Bucuresti, 1860]
Cercetarile relativ recente constata pentru Transilvania ca
sensul orizontal are mai multa insemnatate pentru armonistii
populari decat cel vertical cu conditia ca acordurile sa fie corect
aduse catre cadenta. Se remarca insa, predilectia, chiar in unele
formatii satesti actuale, pentru relatia I-IV-V, rara intervenind
si treapta a II-a. De asemenea, septima de dominanta si deseori,
septima micsorata favorizeaza trecerea rapida catre noi centri
modali.Provenienta si evolutia catre asemenea combinatii armonice
sunt clar evidentiate de catre contributiile noi sus mentionate. In
secolul trecut, de pilda, unii lautari oraseni cantau in
orchestrele formatiilor de opera: chiar daca le auzeau numai,
receptivi cum au fost intotdeauna la orice moda, puteau introduce
anumite inlantuiri si in muzica populara. Asa se explica si
conturarea treptata a asa numitului stil lautaresc ramas tributar
pana astazi anumitor principii ale armoniei apusene. Totusi,
conchizioneaza Tiberiu Alexandru in importantul sau studiu Armonie
si polifonie in cantecul popular romanesc anumite forme noi de
polifonie populara au fost semnalate in unele din realizarile
miscarii artistice de amatori, precum si in muzica orchestrelor
populare de concert. Este vorba consideram noi de aceiasi stradanie
care se manifesta astazi pentru respectarea autenticului folcloric.
In conceptia cercetatorilor romani autenticitatea este confirmarea
subsumarii sale in raport cu legile de baza ale creatiei si
circulatiei folclorice: sincretism, functionalitate, oralitate,
caracter colectiv, poporaneitate. Dar pentru ca un anumit fapt de
folclor sa fie autentic, el trebuie sa corespunda unui complex de
factori intre care cei mai imortanti sunt stilul muzical, genul,
zona. Tinand seama de acesti factori, nu putem nega existenta unor
formatii autentice deosebit de valoroase din acest punct de vedre
mai ales cand se produc intr-un cadru traditional folcloric. Unele
evadari din albia autenticului se manifesta in special prin larga
ciruculaite a unor melodii si prin interpretarea acestora de catre
insi care nu apartin stilului zonal respectiv. In acest sens,
ambitia unor formatii din centrele urbane de a canta melodii din
toate zonele tarii, fara sa aiba un comonenta lor buni cunscatori
ai stilului si genurilor din mediile respective mi se pare total
nejustificata.Practic, doua aspecte trebuie urmarite in
acompaniamentul instrumental: functiile armonice si desfasurarea
ritmica. Amandoua sunt la fel de importante:daca primul aspect nu
poate fi sesizat intotdeauna la o prima auditie, al doilea se
concretizeaza in asa-numitele tiituri pe care le putem usor
recunoaste pentru o zona sau alta. In ceea ce priveste
verticalismul, am aratat ca acest a fost in mare parte influentat
de anumite procedee ale armoniei clasice, detasandu-se acordul
micsorat cu rol de trecere rapida spre un nou centru modal sau
acordul de septima de dominanta. O mare diversitate zonala cunoaste
ritmica acompaniamentului ce este in stransa legatura atat cu
genul, cat si in special, cu posiblitatile tehnice ale
instrumentelor acompaniatoare: cobza pentru Muntenia si Moldova,
chitara pentru Gorj, zongora pentru Maramures, tambalul in special
pentru Muntenia si Moldova, viola si vioara secunda pentru mare
parte din Transilvania si Banat, instrumente de suflat pentru
Banat, Moldova de Centru sau Sud-Estul Transilvaniei si mai recent,
dar fara un specific zonal clar acordeonul, armonica, muzicuta.
Dupa modul de functionare, mediul in care actioneaza si
instrumentul pe care il plaseaza in centrul compartimentului
acompaniator, specialistii au aratat ca pot exista teoretic 36 de
tipuri care n-au fost validate de practica folclorica. La
varietatea ritmico-armonica determinata de aceasta diversitate
tipologica instrumentala se adauga varietatea derivata de
particularitatile fiecarui gen: din necunoasterea caracteristicilor
unui gen sau specii pot aparea erori cum ar fi de pilda:
acompanierea unui cantec propriu-zis, la origine parlando-rubato,
in ritm de sarba, hora, brau sau invartita. Impropriu pentru unele
genuri, acompaniamentul devine necesar pentru altele intarindu-le
functia in viata obstei: asa se prezinta melodia de dans, pentru
care sunt utilizate deseori combinatii instrumentale ingeniose, ata
de catre formatiile de amatori cat si de catre cele
profesioniste.Lautarii profesionisti au un simt armonic dezvoltat
utilizand o larga paleta tehnica ceea ce nu-i scoate din sfera
autenticitatii. In Transilvania tiitura consta dintr-un suport
armonic de acorduri placate, intrerupt uneori de mici desene la
contrabas si tambal. Acordul dominatiie este precedat ueori de
acordul micsorat al treptei a IV-a.Este o invesmantare evident
influentata de armoni aclasica, in care nu numai ca treapta a IV-a
apare alterata suitor intr-un acord de septima micsorata accentuand
atractia catre dominanta, dar si treapta aV-a este adusa printr-o
septima de domnanta, in stare directa, intrand functia
fundamentalei pe care o precede.Chiar daca instrumentele utilizate
pot crea un suport armonic in care, sa fie incluse cat mai multe
sunete ale acordului si dublarile lor, sunt multe cazuri cand
intalnim fragmente din piese care se desfasoara la unison. In
Ardeal, intalnim in multe JOCURI DE DOI fragmente unde tambalul si
contrabasul dubleaza schematic melodia interpretata de vioara:
aceasta ar putea fi considerata o manifestare a ETEROFONIEI. S-ar
parea, deci, ca interpretii, daca n-au preferat o inversmantare mai
bogata, sunt constienti ca dublarea melodiei nu constituie o
abatere de la normele bunului gust. Spurprind unele cromatizari
directe intonate de catre tambal si contrabas, care nu se regasesc
in melodie si care favorizeaza trecerea catre centrii modali noi.
Intanim aceste tendinte si la interpreti consacrati care respecta
traditi, dar sunt influentati in parte si de o anumita practica
lautareasca ce a capatat o larga extindere.Evidentierea valorii
esteticii a unei melodii nu se poate realiza pe deplin printr-un
limbaj armonic de imprumut, ci pornind de la structura modala a
acestuia: este imbucurator ca exista practicieni care incep sa
inlocuiasca sensibilele din acordurile micsorate cand apar
nejustificat sau mersul in terte paralele, incercand sa respecte si
formulele ritmica specifice unor anumite tinuturi.In acest sens,
trebuie realizata o apropiere intre argumentelel teoretice ale
folcloristilor si solutiile practicienilor. Este necesara deci,
concordanta intre teoria etnomuzicala si practica instrumentistilor
populari, pentru pastrarea filonului autentic al valorosului nostru
folclor.Rezulta din cele de mau sus ca supradimensionarea tarafului
afecteaza grav variatia, coordonata esentiala a culturii populare.O
comparatie intre taraful traditional si taraful de concert
evidentiaza insa si mari diferente de repertoriu.Taraful de concert
elimina o intreaga categorie de texte muzicale populare cu forma
libera la nivelul frazei sau al consructiei de ansamblu, deci
textele din stratul folcloric cel mai vechi.Defunctionalizarea
textelor in concertele de muzica populara, supradimensionarea
tarafului, receptivitatea si competenta scazuta a publicului fata
de detaliu fac ca aceste piese se fie inacceptabile pentru
spectaculul de folclor, asa cum este conceput astazi.In repertoriul
tarafului de concert intra in schimb compozitii semi-originale dupa
criterii straine folclorului care vizeaza efecte de variatie si
contrast. Liantul dintre piese este asigurat uneori de interludii
compuse de dirijori intr-un stil hibrid, plasat intre stilul
lautaresc si stilul muzicii culte romanesti de la sfarsitul
secolului al XIX-lea.Consideram ca este semnificativ faptul ca
spectacolul de folclor aduce totusi pe scena ocazional tarafui
traditionale zonale. Deci se poate! Deci supra-dimensionarea nu
este obligatorie. Consideram la fel de semnificativ faptul ca pe
langa taraful de carciuma a functionat intotdeauna lautarul solist,
personaj solitar, dispus sa execute cantece la comanda mesenilor.
Chiar si in prezent, din taraful de restaurant se desprind unul
doi, interpreti care, adresandu-se unui public restrans, inearca ca
sa cante tinand cont de gusturile acestora.Deci paralel cu taraful
de concert, s-a insinuat si se insinueaza inca taraful traditional,
care trateaza publicul diferentiat, care face servicii, care stie
cantecul de inima albastra al fiecaruia.Se poate pune intrebarea
daca aceasta funcite poate fi pastrata in spectacol. Avand in
vedere neconcordanta dintre performanta tarafului si competenta
globala a publicului este posibil cantatul al comanda.Gradul de
formalizare pe care il dicteaza actuala conceptie care sta la baza
spectacolului exclude aceasta posibilitate. Fapt care pledeaza o
data in plus pentru regandirea spectacolului de folclor,
redimensionarea, restructurarea si transformarea lui intr-o
constructie usoara si flexibila care sa se adapteze la diferitele
probleme ce decurg din reproducerea culturii populare.