Gabriela Bereşescu 2011 DINŢII UMANI PERMANENŢI
Gabriela Bereşescu
2011
DINŢII UMANI PERMANENŢI
2
Autor : Asist.univ.Dr. Gabriela Bereşescu
Medic primar stomatologie generală, doctor în medicină dentară
Disciplina: Morfologia dinţilor şi Arcadelor Dentare.Tehnologia Protezelor şi Materiale Dentare,
Facultatea de Medicină Dentară, U.M.F. Târgu-Mureș
Referenţi ştiinţifici:
Prof. Univ. Dr. Székely Melinda - medic primar stomatologie generală,
Disciplina: Morfologia dinţilor şi Arcadelor Dentare.Tehnologia Protezelor şi Materiale Dentare,
Facultatea de Medicină Dentară, U.M.F. Târgu-Mureș
Prof.Univ.Dr. Bocskay Stefan - medic primar stomatologie generală,
Disciplina: Odontologie şi Parodontologie, Facultatea de Medicină Dentară, U.M.F. Târgu
Mureş
Grafică: Avramescu Luca
Editura University PressTârgu-Mureș,
înființată în anul 1999, acreditată CNCSIS din 2001;
adresa: Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, str. Gh.Marinescu, 38, 540139
Târgu Mureș, MS, România, tel. +40265215551/233.
Descrierea CIP
Bereşescu, Gabriela
Dinţii umani permanenţi
Târgu- Mureș: University Press, 2011
format electronic
Bibliografie selectivă
ISBN 978-973-169-161-9
ISBN 978-973-169-161-9
3
Învăţat e omul care nu termină
niciodată de învăţat.
(Lucian Blaga)
4
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR
I. GENERALITĂŢI PRIVIND TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR
Studiul unui domeniu nou presupune, în primul rând, învăţarea noţiunilor de vocabular
particulare ale acelui domeniu. Fără un vocabular adecvat, nu-i vom putea înţelege pe alţii, şi nu
ne vom putea face noi înţeleşi.
Definiţiile şi explicaţiile termenilor utilizaţi în descrierea morfologiei dinţilor reprezintă
fundamentele înţelegerii acestui domeniu. Terminologia utilizată în morfologie devine
indispensabilă, fiind utilizată de-a lungul carierei profesionale dentare. Acest capitol este
conceput pentru familiarizarea cu termenii utilizaţi când se denumesc dinţii în funcţie de poziţia
lor în cavitatea bucală.
EVOLUŢIE
Morfologia şi numărul dinţilor umani sunt rezultatul unei evoluţii filogenetice şi
ontogenetice. În cursul modificărilor adaptative a organismului, şi dinţii au suferit procese de
modificări morfologice, de reducere numerică şi de regenerare.
Incursiunea în evoluţia filogenetică conduce în primul rând la pesti, care prezintă primele
formaţiuni odontoide de formă conică şi cu dimensiuni identice. Răspândite în cavitatea orală, pe
branchii sau faringe, aceste formaţiuni au doar rolul de reţinere şi înghiţire a hranei. Rechinii,
prezintă dinţi de formă conică, dar de marimi diferite, fiind denumiţi dinţi homodonţi.
Dinţii homodonţi nu prezintă rădăcini, se abrazează şi sunt înlocuiţi permanent de alţi dinţi.
Acest tip de regenerare dentară este denumită polifiodonţie. Altfel definită, polifiodonţia se
caracterizează printr-un număr mare de generaţii dentare care erup succesiv. De exemplu,
crocodilii pot prezenta 20-25 de generaţii dentare.
Din clasa mamiferelor, vertebratele superioare prezintă dinţi cu rădăcini implantate în
alveolele oaselor maxilare, diferenţiaţi ca formă şi dimensiune, cu rol funcţional complex (de
secţionare, sfâşiere, zdrobire, fărâmiţare). Această diferenţiere morfologică şi funcţională a fost
denumită heterodonţie.
5
Oligofiodonţia se caracterizează prin reducerea treptată a numărului de dentiţii. Astfel,
vertebratele superioare prezentau un număr de 44 de dinţi şi două dentiţii succesive, situaţie
denumită difiodonţie; unele specii actuale prezintă o singură dentiţie – monofiodonţie.
La antropoidele primitive Parapithecus apare prima formulă dentară umană, cu
caracteristici morfologice ale dinţilor asemănătoare cu a maimuţelor: canini proeminenţi ce
depăşesc planul de ocluzie, premolarii bicuspidaţi şi molarii cu patru cuspizi.
Omul din Neanderthal prezintă arcade dentare cu caracteristici morfologice mai
evoluate: incisivii realizează ocluzie cap la cap, molarii superiori au patru cuspizi, iar molarii
inferiori au cinci cuspizi. Molarii sunt voluminoşi şi realizează rapoarte ocluzale unidentare.
Omul modern prezintă dinţi frontali superiori care acoperă frontalii inferiori, incisivi
laterali mai mici, facultativ molarii trei.
Intregul complex al aparatului dento-maxilar continuă evoluţia regresivă, cu adaptări
morfologice şi funcţionale. Astfel, se preconizează o reducere a numărului de dinţi, conform
ipotezei, că în fiecare grup dentar există o tendinţă de reducere numerică şi de volum pe seama
ultimului dinte din grup. În cursul evoluţiei viitoare unii dinţi se vor reduce treptat, dinţi care
prezintă o lipsă a mugurilor dentari (agenezie) sau forme tipice de involuţie. Ordinea frecvenţei
vizează, în primul rând molarii trei, apoi incisivii laterali şi premolarii secunzi.
Formula dentară se va modifica prin evoluţia regresivă, astfel încât omul contemporan
care prezintă 32 de dinţi, în viitor va prezenta 28 de dinţi, prin reducerea molarilor trei, şi ulterior
24 prin reducerea incisivilor laterali. Aceste modificări în formula dentară umană se vor face
într-o perioadă de timp îndelungată.
MODUL DE CREŞTERE AL DINŢILOR. FORMA DINŢILOR
Omul prezintă dinţii în cavitatea bucală, dinţi maxilari şi dinţi mandibulari, care
formează cele două arcade dentare. Dinţii de pe arcada superioară (denumită maxilă) formează
împreună arcada maxilară (superioară), iar aceeaşi dinţi de pe arcada inferioară (denumită
mandibulă) formează împreuna arcada mandibulară (inferioară). Fiecare arcadă poate fi
împărţită în două jumatăţi, denumite cadranul drept şi stâng.
Dinţii prezintă trei domuri diferite de creştere:
- creştere continuă, specifică rozătoarelor, cu dinţi fără rădăcini, baza coroanei larg
deschisă şi în contact cu ţesutul conjuctiv
6
- creştere prelungită, specifică rumegătoarelor, unde dinţii prezintă coroană înaltă, parţial
acoperită de cement, rădăcină scurtă şi apex larg deschis. Creşterea continuă
compensează uzura coroanei
- creştere limitată, specifică omului; dinţii prezintă rădăcină lungă, coroană mai scurtă.
Apexul rădăcinii se închide relativ repede.
Se descriu două moduri de înlocuire a dinţilor:
- lateral (primitiv), întâlnit la peşti, unele specii de reptile
- vertical(evoluat), se caracterizează prin substituirea dinţilor temporari cu cei
permanenţi, pe direcţie verticală.
De-a lungul filogenezei, scade numărul dinţilor şi se modifică forma acestora. Peştii şi
reptilele prezintă dinţi aplatizaţi sau recurbaţi, denumiţi haplodonţi. Dinţii plexodonţi, apar prin
unirea mai multor conuri, şi pot fi: homodonţi, la peşti şi reptile, de aceeaşi formă, dar mărime
diferită; heterodonţi, de formă şi mărime diferită.
Dinţii umani sunt de tip plexodont, varianta heterodontă.
DENTIŢIE
Dentiţia cuprinde ansamblul fenomenelor care guvernează diferenţierea, dezvoltarea şi
dispariţia dinţilor care se dezvoltă din aceeaşi lamă dentară şi aparţin aceleiaşi generaţii.
Prima dentiţie se diferenţiază din lama dentară primară şi maturează 32 de dinţi: opt
incisivi temporari, patru canini temporari,opt molari temporari şi doisprezece molari permanenţi.
A doua dentiţie, diferenţiată din lama dentară secundară, generează opt incisivi permanenţi, patru
canini permanenţi şi opt premolari permanenţi.
Din totalul de 32 de dinţi permanenţi, 20 vor erupe în alveolele dinţilor temporari şi pot fi
consideraţi ca dinţi de înlocuire, iar 12 dinţi erup distal de dinţii temporari, într-o zonă care n-a
mai fost ocupată de alţi dinţi.
La om există două tipuri de dentiţii: difiodontă, rezultată prin erupţia frontalilor şi
premolarilor permanenţi, care înlocuiesc dinţii temporari, şi o dentiţie monofiodontă în care se
includ cei 12 molari permanenţi, care erup fără să înlocuiască vreun dinte, ca dinţi de comletare.
În concluzie, dentiţia umană prezintă urmăroarele caracteristici:
- în raport cu model de regenerare a dinţilor este difiodontă şi monofiodontă
- în raport cu diferenţierea funcţională a morfologiei este heterodontă.
7
FAMILIA DENTARĂ
Familia dentară este constituită din totalitatea dinţilor ce apaţin unor generaţii succesive
şi care erup în aceeaşi poziţie. Numărul dentiţiilor corespunde cu numărul dinţilor care formează
familia dentară.
De exemplu, incisivul central superior temporar stâng şi omologul său permanent, sau molarul
prim inferior temporar stâng şi premolarul prim inferior stâng fac parte din aceleaşi familii
dentare. Excepţie fac molarii permanenţi, care nu înlocuiesc nici un dinte temporar, astfel încât
sunt singurii „membrii” ai familiilor dentare respective.
DENTAŢIA
Dentaţia reprezintă totalitatea dinţilor prezenţi la un moment dat în cavitatea bucală.
Omul prezintă de-a lungul vieţii trei dentaţii: una care durează în timpul copilăriei, denumită
dentaţie temporară sau primară, dentaţia mixtă (de la 6 ani la 12 ani) şi una care se întinde pe
tot restul vieţii adulte, denumită dentaţie permanentă sau secundară.
DENTAŢIA TEMPORARĂ COMPLETĂ
Dentiţia temporară (primară) completă este prezentă la copii, între vârsta de 2–6 ani.
Acesta prezintă 20 de dinţi temporari în dentiţia primară totală: 10 dinţi pe arcada maxilară
(superioară) şi 10 dinţi pe arcada mandibulară (inferioară). Această dentiţie mai este denumită şi
dentiţie deciduală, referindu-ne la posibilitatea pierderii acestor dinţi până la vârsta de 12-13
ani, când începe înlocuirea secvenţială cu dinţii din dentiţia permanentă.
Dentiţia primară completă prezintă 5 dinţi temporari (dentes decidui) în fiecare cadran.
Dinţii primari ai fiecărui cadran se divizează în trei clase: incisivi, canini, molari. În funcţie de
localizare, pornind de la linia mediană, care desparte cele două cadrane, drept şi stâng, avem 2
incisivi (I), 1 canin (C) şi 2 molari (M). Există o formulă care reprezintă dinţii dentiţiei primare
umane; această formulă foloseşte abrevierile de mai sus, urmate de o fracţie care are la
numărător – numărul de dinţi de pe fiecare cadran superior şi la numitor numărul de dinţi de pe
cadranul inferior:
I C M 5 dinţi superiori şi 5 dinţi inferiori în fiecare cadran; în total 20 de dinţi.
6
Figura 1. Arcadele dentare temporare
Clasele dinţilor primari care prezintă mai mult de un dinte per cadran (incisivi şi molari)
sunt subdivizate în tipuri în cadrul fiecărei clase. Fiecare tip se mai poate identifica şi după
localizarea pe un cadran complet. Incisivul primar situat cel mai aproape de linia mediană (linia
care separo cadranul drept de cel stâng) se numeşte incisiv central. Incisivul următor, lateral de
incisivul central, se numeşte incisiv lateral. Următorul în fiecare cadran este caninul, urmat de
două tipuri de molari: molarul prim, situat după canin, şi apoi molarul secund.
incisivi
canin
molari
Arcada dentară
maxilară
Arcada dentară
mandibulară
7
DENTAŢIA MIXTĂ
Dentaţia mixtă se referă la perioada în care coexistă, pe aceeaşi arcadă, dinţi temporari
şi dinţi permanenţi. Această dentaţie durează de la 6 ani (vârsta la care erupe primul dinte
temporar) până la 12 ani (vârsta dispariţiei ultimului dinte temporar).
DENTAŢIA PERMANENTĂ COMPLETĂ
Dentaţia permanentă completă (secundară) este prezentă la adult, şi este alcătuită din 32
de dinţi: 16 pe arcada maxilară superioară şi 16 pe arcada maxilară inferioară (mandibulară).
Dentaţia permanentă prezintă 8 dinţi permenţi (dentes permanentes) în fiecare cadran,
divizaţi în patru clase: incisivi, canini, premolari (PM; clasă nouă prezentă numai în dentiţia
permanentă) şi molari. În funcţie de localizare, cei doi frontali permanenţi din fiecare cadran sunt
2 incisivi (I), urmaţi de canin (C), apoi de 2 premolari (PM) şi, în final, de 3 molari (M).
Formula dentară pentru dentiţia permanentă umană este următoarea:
I C 8 dinţi superiori şi 8 dinţi inferiori pe fiecare parte; în total 32 de dinţi.
Clasele dinţilor permanenţi conţinând mai mult de un dinte pe fiecare cadran (incisivi,
premolari, molari) sunt subdivizate în tipuri în cadrul aceleaşi clase. Ca şi la dentiţia primară,
incisivii permanenţi sunt situaţi lângă linia mediană: incisivul central, iar lateral de acesta se
găseşte incisivul lateral. Următorul pe arcadă este caninul, urmat de premolarul prim, apoi de
premolarul secund. Continuând spre distal (către spate), în fiecare cadran sunt cei trei molari:
molarul prim, molarul secund şi, în final, molarul trei (uneori numit molar de minte).
Dacă comparăm cele două formule dentare, pentru dinţii temporari şi permanenţi, se pot
observa mai multe diferenţe. Astfel, incisivii centrali, laterali şi caninii sunt poziţionaţi similar în
ambele dentaţii, dar dentaţia permanentă prezintă o nouă categorie de dinţi, denumiţi premolari,
situaţi între canini şi molari. Premolarii înlocuiesc molarii primari, astfe încât înapoia
premolarilor se găsesc cei trei molari.
Pentru a face diferenţa între grupele de dinţi după localizarea lor, se folosesc alti 2
termeni: dinţii frontali sau anteriori şi dinţii laterali sau posteriori. Dinţii frontali sunt dinţii
situaţi în zona „din faţă”, anterioară a cavităţii bucale, respectiv incisivii şi caninii. Dinţii distali
sunt dinţii situaţi în zona „din spate”, posterioară a cavităţii bucale, premolarii şi molarii.
8
Figura 2. Arcadele dentare permanente
incisivi canin
premolari
molari
Arcada dentară
maxilară
Arcada dentară
mandibulară
9
Figura 3. Arcade dentare: a.temporare;b.permanente
Arcada superioară = arcada maxilară
Arcada inferioară = arcada mandibulară
10
II. SISTEME DE IDENTIFICARE A DINŢILOR PERMANENŢI
În practica clinică, localizarea exactă a dinţilor pe arcade şi înregistrarea datelor, a impus
adoptarea unor „prescurtări” în ceea ce priveşte notarea dinţilor. Astfel, au apărut diverse
sisteme de notare a dinţilor, mai mult sau mai puţin utilizate.
Sistemele de notare FDI, francez, anglo-saxon şi aritmetic, au la bază următoarele
elemente comune:
notarea dinţilor se realizează în „oglindă”. Oglinda reprezintă imaginea
schematizată a arcadelor desfăşurate a subiectului, plasat în faţa examinatorului.
Astfel, dreapta schemei(a subiectului examinat) corespunde părţii stângi a
examinatorului
un plan orizontal, care împarte arcada maxilară(superioară) de arcada
mandibulară(inferioară)
un plan sagital, care împarte cele două arcade în patru hemiarcade: dreaptă şi
stângă maxilare(superioare); dreaptă şi stângă mandibulare(inferioare)
Cele două planuri sunt perpendiculare între ele, formând aşa-numita „crucea lui
Zsigmondy”.
dinţii unei hemiarcade se notează cu litere sau cifre arabe, romane de la linia
mediană spre extremitatea distală a arcadei marcând poziţia dintelui pe
hemiarcadă
identificarea hemiarcadei se face printr-o cifră, literă sau semn matematic.
Nomenclatura anatomică presupune denumirea fiecărui dinte, la care se adaugă în
ordine termenul de temporar sau permanent, maxilar sau mandibular, superior sau inferior, stâng
sau drept.
11
SISTEMUL INTERNAŢIONAL VECHI ( Zsigmondy, german, anglo-saxon, unghiular)
Adolph Zsigmondy, în 1861, a introdus un sistem simbolic de notare a dinţilor
permanenţi, sistemul Zsigmondy sau sistemul internaţional vechi (denumit german,
anglosaxon, geometric, unghiular). Independent de acesta, Palmer a publicat un sistem de notare
în 1891, cunoscut ca sistemul Palmer.
Notarea hemiarcadei se face utilizând un unghi drept deschis, rezultat din intersectarea celor
două linii planuri(orizontal, sagital), având 4 unghiuri ce definesc hemiarcadele:
Hemiarcada dreaptă superioară = cadranul 1
Hemiarcada stângă superioară = cadranul 2
Hemiarcada stângă inferioară = cadranul 3
Hemiarcada dreaptă inferioară = cadranul 4
Figura 4. Împărţirea arcadelor dentare în hemiarcade
Dinţii sunt notaţi prin cifre, care arată poziţia dintelui pe arcadă în raport cu planul
medio-sagital. Deoarece dinţii sunt organe pereche şi au poziţii simetrice, sunt reprezentaţi prin
aceeaşi cifră.
Hemiarcada dreaptă superioară Hemiarcada stângă superioară
Hemiarcada dreaptă inferioară Hemiarcada stângă inferioară
2 1
3 4
12
În fiecare hemiarcadă, dinţii permanenţi se numerotează de la 1(cel mai aproape de linia
mediană-incisivul central) până la 8 (cel mai departe de linia mediană).
De exemplu, 1 reprezintă incisivul central, 2 – incisivul lateral, 3 – caninul, şi aşa mai departe, iar
unghiurile sunt folosite pentru identificarea fiecărei hemiarcade, însoţite de cifrele
corespunzătoare dinţilor de pe fiecare hemiarcadă.
Notarea dinţilor permanenţi după sistemul unghiular
Notarea dinţilor temporari după sistemul unghiular
Notarea dinţilor temporari prin sistemul unghiular presupune tot utilizarea unghiurilor,
însă dinţii temporari sunt reprezentaşi prin 5 litere ale alfabetului(de la A la E, unde A este
incisivul central, B-incisivul lateral, etc.).
Dezavantajele majore ale acestui sistem de notare se referă la dificultatea de a fi utilizat
în conversaţie şi calculul cibernetic.
SISTEMUL ARITMETIC
Viktor Haderup, în 1891(Danemarca), a propus o variantă a sistemului „8 dinţi pe
hemiarcadă”, unde semnele matematice „+” şi „–“ sunt utilizate pentru a diferenţia hemiarcadele
dreaptă şi stângă, respective maxilară sau mandibulară. Acest sistem de notare a dinţilor este
denumit Sistemul Aritmetic, fiind utilizat şi în prezent în Danemarca. Arcada maxilară se
notează cu semnul „+”, iar arcada mandibulară cu semnul „-“. Convenţional, aceste semne
desemnează linia mediană, astfel pentru hemiarcadele drepte semnul se aşază în dreapta cifrei
care indică dintele, iar pentru hemiarcada stângă semnul se aşază în stânga cifrei care reprezintă
13
dintele(semnul este orientat spre linia mediană). Notarea dinţilor permanenţi se realizează cu
cifre arabe, iar a celor permanenţi cu cifre romane.
De exemplu, incisivul central superior drept permanent se notează 1+ , molarul trei superior stâng
+8, molarul trei inferior drept permanent 8-, molarul prin superior stâng temporar +IV.
Notarea dinţilor permanenţi după sistemul aritmetic
Notarea dinţilor temporari după sistemul aritmetic
SISTEMUL FRANCEZ
Sistemul francez utilizează pentru a nota hemiarcadele, „D”, „S”, respectiv drept şi
stâng pentru arcada maxilară; pentru arcada mandibulară se utilizează „d”, „s”, respectiv drept şi
stâng. După litera care denotă hemiarcada, se notează dintele interesat prin cifre arabe pentru
dinţii permanenţi şi cifre romane pentru dinţii temporari.
De exemplu, incisivul central superior drept permanent se notează cu D1, molarul trei superior
stâng permanent cu S8, molar prim superior stâng cu SIV.
Notarea dinţilor permanenţi după sistemul francez
Notarea dinţilor temporari după sistemul francez
14
SISTEMUL DE NOTARE AMERICAN (Sistemul universal)
Sistemul a fost sugerat de Parreidt în 1882, şi adoptat oficial de ADA în 1975. Acest
sistem de notare, foloseşte numerele de la 1 la 32, pentru cei 32 de dinţi permanenţi, începând cu
1 pentru molarul trei drept maxilar, mergând de-a lungul arcadei până la molarul trei stîng
maxilar, care este 16; coboară pe aceeaşi parte, iar molarul trei mandibular devine 17, şi apoi
numerele cresc de-a lungul arcadei inferioare până la 32, care este molarul trei drept inferior.
Pentru cei 20 de dinţi din dentiţia temporară, au fost folosite 20 de litere ale alfabetului,
de la A până la T. Litera A reprezintă molarul secund drept maxilar, urmând arcada şi alfabetul
până la J pentru molarul secund stâng maxilar, apoi coboară pe aceeaşi parte la K pentru molarul
secund stâng mandibular până la T pentru molarul secund drept mandibular. Acest sistem este
utilizat pentru a identifica fiecare dinte primar.
Pentru a stăpâni Sistemul American este necesară memorarea cifrelor sau a literelor
reprezentând dinţii cheie, de exempu incisivii(cifrele8, 9, 24, 25) ori molarii primi(cifrele 3, 14,
19, 30).
Notarea dinţilor permanenţi după sistemul american
Notarea dinţilor temporari după sistemul american
În concluzie, sistemul american de notare a dinţilor are la bază două elemente: utilizează
cifre pentru dentiţia permanentă şi litere pentru cea temporară. Notarea se începe de la dintele
situat cel mai distal pe hemiarcada dreaptă maxilară, se continuă în sensul acelor de ceas până la
antagonistul acestuia de pe hemiarcada stângă mandibulară.
15
SISTEMUL FDI
Federaţia Dentară Internaţională(FDI) a adoptat în 1971(Bucureşti) sistemul de notare
FDI pentru ambele dentiţii, temporară şi permanentă, sistem care a fost acceptat şi de
Organizaţia Mondiala a Sănătăţii şi de Asociaţia Internaţională pentru Cercetare Dentară(IADR).
Notarea Federaţiei Dentare Internaţionale foloseşte două cifre pentru notarea fiecărui
dinte:
prima cifra denotă hemiarcada(dreaptă sau stângă) şi arcada(maxilară sau mandibulară),
şi dentiţia(permanentă sau temporară), după cum urmează:
Dentiţia permanentă Dentiţia temporară
1-hemiarcada dreaptă maxilară 5-hemiarcada dreaptă maxilară
2-hemiarcada stângă maxilară 6-hemiarcada stângă maxilară
3-hemiarcada stângă mandibulară 7-hemiarcada stângă mandibulară
4-hemiarcada dreaptă mandibulară 8-hemiarcada dreaptă mandibulară
cea de-a doua cifră denotă poziţia dintelui pe fiecare hemiarcadă, în funcţie de linia
mediană, de la cel mai apropiat de linia mediană, până la cel mai îndepărtat, astfel, de la 1
la 8 se referă la incisivul central permanent până la molarul trei permanent; pentru dinţii
temporari, notarea se face de la 1 pentru incisivul central până la 5 pentru molarul
secund.
Cele două cifre sunt separate de un punct, care semnifică faptul că în vorbire cifrele se
pronunţă separat, respectiv „unu unu” şi nu „unsprezece” pentru incisivul central superior
drept permanent.
Combinând prima cifră cu cea de-a doua, notarea devine 1.1, până la 4.8, reprezentând
dinţii permanenţi.
Pronunţarea notării unui dinte se face pe cifre, şi nu pe numere: de exemplu, incisivul central
superior drept 1.1 va fi „unu unu”, şi nu „unsprezece”.
16
Notarea dinţilor permanenţi după sistemul FDI
Notarea dinţilor temporari după sistemul FDI
De exemplu, 4.8 reprezintă un molar trei drept mandibular permanent, unde: cifra 4 indică
hemiarcada dreaptă mandibulară pentru dinţii permanenţi, iar cifra 8, indică al 8-lea dinte de la
linia mediană pe hemiarcada respectivă, adică molarul trei.
Dacă notarea universală are 32 de poziţii, notarea FDI va avea 48 de poziţii.
17
Exerciţiu:
1. Folosind oricare din modelele de dentiţie temporară sau permanentă completă,
identificaţi fiecare dinte temporar sau permanent în funcţie de localizarea pe fiecare
arcadă. Identificarea cuprinde, în ordine, clasa, tipul, cadranul (drept sau stâng), arcada
(maxilară sau mandibulară), dentiţia (temporară sau permanentă). De exemplu, in
dentitiţia permanentă, dintele situat lângă linia mediană în cadranul stâng inferior se
identifică ca fiind - incisivul central stâng mandibular permanent.
2. Ce clasă de dinţi diferenţiază dentiţia permanentă de dentiţia temporară?
a. incisivii b. premolarii c. caninii d. molarii
3. Ce dinte permanent erupe în spaţiul ocupat anterior de molarul secund temporar?
a. molarul prim b. molarul secund c. premolarul secund d. premolarul prim
4. La dentiţia temporară, cel de-al cincilea dinte faţă de linia mediană este un:
a. canin b. molar secund c. premolar d. molar prim
5. Într-un cadran al dentiţiei permanente complete sunt prezenţi:
a. 8 dinţi b. 10 dinţi c. 32 dinţi d. 7 dinţi
6. Identificaţi şi notaţi dinţii din imaginile alăturate după Sistemul FDI
18
CAPITOLUL 2. TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR
I. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA ŢESUTURILOR ŞI A
PĂRŢILOR DINŢILOR
ŢESUTURILE DINTELUI
Dintele este alcătuit din patru ţesuturi: smalţ, dentină, cement şi pulpă dentară. Primele
trei dintre acestea sunt relativ dure, întrucât au un conţinut mare de inerale, în special calciu
(astfe, aceste ţesuturi mai pot fi descrise ca fiind calcifiate). În mod obişnuit, la un dinte integru
extras, doar două dintre aceste ţesuturi sunt vizibile: smalţul şi cementul. Celelalte două ţesuturi,
dentina şi pulpa dentară, nu sunt vizibile la un dinte integru.
Smalţul reprezintă stratul de suprafaţă, de protecţie externă, alb al coroaneri anatomice.
Acesta este puternic calcifiat sau mineralizat, fiind cea mai dură substanţă a organismului.
Conţinutul mineral este de 95% calciu hidroxiapatită (calcifiată), iar restul include apa şi
matricea de smalţ (5%). Smalţul se dezvoltă din organul de smalţ (ectoderm), şi este produs de
celulele epiteliale specializate denumite ameloblaşti. Smalţul acoperă coroana dintelui, startul de
smalţ fiind mai gros la nivelul cuspizilor şi mai subţire la colet.
Cementul reprezintă stratul extern, galben mat al rădăcinii dintelui. Cementul este
foarte subţire, în special în apropierea liniei cervicale (doar 50-100µm grosime). Cementul este
alcătuit din 65% calciu hidroxiapatită (mineralizată sau calcifiată), 35% materie organică (fibre
de colagen) şi 12% apă. Unii autori, cum ar fi Melfi, susţin că, conţinutul de minerale al
cementului este de aproximativ 50%. Cementul are o duritatea comparabilă cu cea a osului, dar
este considerabil mai moale decât smalţul. Cementul se dezvoltă din sacul dentar (mesoderm) şi
este produs de celule denumite cementoblaşti.
Cementul acoperă în întregime rădăcina, fiind vizibil doar la un dinte extras sau în situaţia în
care gingia s-a retras foarte mult. Cementul asigură fixarea dintelui în alveolă.
Joncţiunea smalţ-cement (amelo-cervicală) separă smalţul coroanei de cementul
rădăcinii anatomice. Această joncţiune mai este denumită linie cervicală, arătând că ea
înconjoară gâtul sau coletul (cervix) dintelui.
19
Dentina este un ţesut alb gălbui situat sub smalţ şi cement, şi constituie masa principală
a porţiunii interioare a fiecărei coroane dentare şi a rădăcinii. Dentina se întinde din centrul
dintelui, de la cavitatea pulpară spre exterior la suprafaţa smalţului (la nivelul coroanei) şi a
cementului (la nivelul rădăcinii). În mod normal, dentina nu este vizibilă, cu excepţia
următoarelor situaţii: pe radiografiile dentare, când cementul sau smalţul sunt abrazate ori
îndepărtate prin prepararea dintelui cu freza ori degradate.
Dentina matură este compusă din aproximativ 70% hidroxiapatită, 18% materie
organică (fibre de colagen) şi 12% apă, fiind mai dură decât cementul, dar mai moale şi mai
puţin casantă decât smalţul. Dentina se dezvoltă din papilele dentare embrionare (mesoderm).
Celulele care formează dentina, denumite odontoblaste, sunt localizate la joncţiunea dintre pulpă
şi dentină.
Joncţiunea dentino-smalţ reprezintă suprafaţa interioară a învelişului de smalţ, în locul
în care smalţul întâlneşte dentina. Această joncţiune poate fi vizualizată cel mai bine pe o
radiografie.
Joncţiunea cemeno-dentinară este suprafaţa interioară a învelişului de smalţ, în locul în
care cementul întâlneşte dentina. Cementul este atât de subţire, încât joncţiunea este greu de
identificat pe radiografie.
Pulpa dentară reprezintă ţesutul moale(necalcificat sau nemineralizat) situat în
cavitatea din centrul coroanei şi rădăcinii, denumită cavitate pulpară. Cavitatea pulpară are o
porţiune coronară(camera pulpară) şi o porţiune radiculară(canalul pulpar sau canalul
radicular). Cavitatea pulpară este înconjurată de dentină, cu excepţia unui orificiu (sau orificii)
aproape de vârful rădăcinii (apex) denumit foramen apical.
Figura 5. Joncţiunea dentino-smalţ şi cemento-dentinară
pe o imagine radiografică
Joncţiune dentinosmalţ
Dentină
Smalţ
Camera pulpară
Ligament parodontal Os alveolar
20
Nervii şi vasele de sânge pătrund în pulpă prin foramenele apicale. Ca şi dentina, pulpa nu
este vizibilă în mod obişnuit, exceptând radiografiile dentare sau secţiunea dintelui.
Pulpa se dezvoltă din papila dentară (mesoderm). Pulpa reprezintă un ţesut moale de legătură,
care conţine o bogată reţea de vase sanguine şi nervii. Funcţiile pulpei dentare sunt următoarele:
- Formatoare: celulele producătoare de dentină (odontoblaste) produc dentina de-a lungul
vieţii dintelui. Aceasta este denumită dentină secundară.
- Senzorială: terminaţiile nervoase transmit către creier senzaţiile de durere cauzate de
cald, rece, dulce, frezaj, degradare, traumă sau infecţie, astfel încât aceste senzaţii să poată fi
simţite de om. Totuşi, fibrele nervoase din pulpa dentară nu pot distinge cauza efectivă a durerii.
- Nutritivă: vasele sanguine transportă nutrient din fluxul sanguin către celulele pulpei şi
către odontoblastele care produc dentină (sângelui prin pulpa dentară îi trebuie numai 6 secunde
să ajungă din inimă în dinte).
- Protectoare: pulpa răspunde la leziuni sau degradare prin formarea de dentină reparatorie
(de către odontoblaste).
Figura 6. Ţesuturile dentare
a.dinte frontal-secţiune vestibulopalatinală; b.dinte lateral-secţiune meziodistală
Proces alveolar
maxilar
Smalţ
Dentină
Joncţiune
cementosmalţ Canal radicular
Dentină
Cement
Dentină
Smalţ
Proces alveolar
mandibular
Coroana
clinică Coroană
anatomică
21
PĂRŢILE ANATOMICE ALE DINTELUI
Morfologic şi funcţional, orice dinte este alcătuit din coroana şi rădăcina dentară.
Coroana dentară (corona dentis), porţiunea extraalveolară a dintelui, este vizibilă în
cavitatea bucala şi este acoperită de smalţ. Forma coroanei dentare poate fi asemănată cu diferite
forme geometrice: triunghi, trapez, romb.
A B C D E F
Figura 7. Conturile geometrice ale coroanelor dentare:A.faţa M/D a dinţilor
frontali(triunghiulară);B.faţa V/O a dinţilor frontali(trapezoidală);C.faţa V/O a
premolarilor(trapezoidală);D.faţa V/O a molarilor(trapezoidală);E.faţa M/D a
premolarilor(romboidală);F.faţa M/D a molarilor(romboidală).
Contur triunghiular: feţele meziale şi distale ale dinţilor frontali maxilari şi
mandibulari
Contur trapezoidal:
a. cu baza mare incizal/ocluzal: feţele vestibulare şi orale ale dinţilor frontali/laterali
maxilari şi mandibulari
b. cu baza mică ocluzal: feţele meziale şi distale ale dinţilor laterali maxilari
Contur romboidal: feţele meziale şi distale ale dinţilor laterali mandibulari.
Rădăcina dentară (radix dentis), porţiunea intraalveolară a dintelui, nu este vizibilă în
cavitatea bucală şi este acoperită de cement.
În funcţie de numărul rădăcinilor, dinţii pot fi monoradiculari (cu o singură rădăcină) – incisivii,
caninii, premolarul doi superior, premolarii inferiori sau pluriradiculari (cu mai multe rădăcini)
– premolarul prim superior, molarii.
22
Mai rar, se pot întâlni dinţi cu mai mult de trei rădăcini (molarii trei), denumite
supranumerare. Această rădăcină supranumerară poate fi complet sau incomplet separată.
Suprafata rădăcinilor poate fi netedă, sau străbătută de şanţuri, depresiuni sau creste. Rădăcinile
prezintă axul lung orientat cervico-apical, şi poate fi angulat, torsionat sau în baionetă.
Rădăcinile se denumesc după orientarea lor. Astfel, rădăcinile pot fi meziale, distale,
vestibulare, palatinale, mezio-vestibulare, disto-vestibulare, mezio-linguale.
Figura 8. Rădăcinile dentare vizualizate pe o imagine radiografică
Apexul (apex radcis dentis) reprezintă extremitatea liberă sau vârful rădăcinii.
Apexul poate prezenta aspecte diferite: rotunjit, ascuţit, în croşet, în limbă de clopot.
Coletul dentar (cervix dentis) reprezintă limita de separare dintre coroană şi rădăcină.
Diferenţele macroscopice dintre smalţ şi cement permit cu uşurinţă vizualizarea acestei separări.
Linia coletului (linia cervicală) este o linie ce înconjoară dintele pe feţele axiale, având un traseu
sinuos. Linia coletului respectă câteva reguli:
- prezintă o concavitate orientată spre incizal/ocluzal pe feţele vestibulare şi orale;
- pe feţele proximale linia coletului are concavitatea orientată spre apex;
- amplitudinea sinuozităţii descreşte dinspre incisivul central spre molarul trei.
COROANA ŞI RĂDĂCINA CLINICE VERSUS ANATOMICE
1. DEFINIŢIA COROANEI ŞI A RĂDĂCINII ANATOMICE
La un dinte extras, porţiunea acoperită de smalţ, vizibilă în cavitatea bucală, reprezintă
coroana anatomică, iar porţiunea radiculară acoperită de cement,cuprinsă între apex şi colet
reprezintă rădăcina anatomică Coroana anatomică este separată de rădăcina anatomică prin
linia coletului (linia cervicală). Acest raport nu se schimbă de-a lungul vieţii.
Rădăcina
Apex
Rădăcina
distală
Rădăcina
mezială
23
2. DEFINIŢIA COROANEI ŞI A RĂDĂCINII CLINICE
Coroana clinică se referă, în mod particular, la un dinte implantat în alveolă, la porţiunea
dintelui vizibilă în cavitatea bucală. Rădăcina clinică se referă la porţiunea radiculară acoperită
de ţesut gingival, care nu este vizibilă în cavitatea bucală, cuprinsă între colet şi apex.
La un pacient tânăr, cu gingie sănătoasă, se observă clinic marginea gingivală care
urmăreşte în linii mari curbura liniei coletului, astfel încât coroana clinică va avea aproximativ
aceeaşi formă cu coroana anatomică. Cu toate acestea, marginea gingivală nu este întotdeauna la
acelaşi nivel cu linia coletului, fie din cauza procesului de erupţie, fie din cauza retracţiilor
gingivale.
De exemplu, la vârsta de 11 ani, gingia unui dinte parţial erupt acoperă mai mult smalţul coroanei
anatomice, rezultând o coroană clinică mult scurtată. Rădăcina clinică (care nu este vizibilă în
cavitatea bucală) va fi mai lungă decât cea anatomică (întrucât rădăcina clinică constă din
rădăcină anatomică plus aceea parte din coroana anatomică care este acoperită de gingie).
În schimb, marginea gingivală la o persoană în vârstă, poate poate expune o suprafaţă mai
mare a rădăcinii anatomice, din cauza retracţiei gingivale. La aceşti pacienţi, vom observa o
coroana clinică mai lungă decât coroana anatomică, deoarece, în cavitatea bucală, coroana clincă
este reprezentată din coroana anatomică în întregime, plus o parte a rădăcinii anatomice expusă
în urma retracţiei. În această situaţie, rădăcina clinică este mai scurtă decât rădăcina anatomică.
Figura 9. Coroana dentară:A.anatomică;B.clinică
A B
24
RAPORTUL COROANĂ-RĂDĂCINĂ
Raportul coroană-rădăcină reprezintă lungimea rădăcinii împărţită la lungimea
coroanei. Raportul coroană-rădăcină se poate calcula dacă se cunoaşte lungimea unei rădăcini
dentare, de la linia cervical până la vărful rădăcinii (sau vârful celei mai lungi rădăcini la dinţii
pluriradiculari), şi dacă se cunoaşte lungimea coroanei (de la linia cervical până la vârful celui la
înalt cuspid, ori până la partea cea mai înaltă a marginii incizale. Întrucât, rădăcinile sunt de
obicei mai lungi decât coroanele, raportul este > 1,0.
De exemplu, lungimea medie a unei rădăcini la incisivul central maxilar este de numai 13,0mm,
iar lungimea coroanei de 11,2mm; aceste dimensiuni nu sunt foarte diferite faţă de dimensiunile
altor dinţi. Raportul rădăcină-coroană va fi 13 împărţit la 11,2, având ca rezultat 1,16. Dacă
rezultatul este mai aproape de 1, înseamnă că rădăcina nu este cu mult mai lungă decât coroana.
Se poate compara acest rezultat cu cel de la un canin maxilar la care rădăcina este mult mai
lungă, de aproximativ 16,5 mm, iar coroana de 10,6mm. Astfel, raportul coroană-rădăcina va fi
1,56. Faptul că raportul este mult mai mare, arată că rădăcina este de 1,5 ori mai mare decât
coroana. În figura 10 se prezintă diferenţele de raport dintre aceşti dinţi. Acest raport prezintă şi
importanţă clinică, întrucât dinţii cu raport coroană-rădăcină mic (mai aproape de valoarea 1) nu
reprezintă cea mai bună alegere pentru ataşarea şi susţinerea unor eventuale reconstituiri
protetice.
Figura 10. Raportul coroană-rădăcină
13,0
11,2
25
PARODONŢIU
Parodonţiul este definit ca fiind totalitatea ţesuturilor de support ale dintelui în cavitatea
bucală, incluzând osul alveolar din jur, gingia, ligamentul parodontal, iar la exterior, stratul de
cement al rădăcinilor dentare.
Osul alveolar reprezintă porţiunea din oasele maxilar şi mandibular care susţin
rădăcinile dintelui. Gingia este parte a ţesutului moale din cavitatea bucală care acoperă osul
alveolar al arcadelor, şi este doar o parte a parodonţiului, vizibilă în cavitatea bucală sănătoasă.
Parte din parodonţiu este foarte bine fixat de osul alveolar subiacent, şi se numeşte gingia
ataşată. Cealaltă parte, numită gingia liberă (sau margine gingivală), reprezintă un “guler” de
gingie subţire care înconjoară fiecare dinte, şi care, la dinţii sănătoşi se adaptează dintelui, dar
lasă şi sufficient spaţiu de acces între gingia liberă şi dinte, spaţiu denumit şanţ gingival
(sulcus). Marginea gingivală (sau marginea gingivală liberă) reprezintă marginea gingiei cea
mai apropiată de suprafeţele de masticaţie ale dintelui.
Figura 11. Dinte cu suportul parodontal
Cement radicular
Os laveolar
Margine gingivală Gingia liberă
Gingia ataşată
Ligament parodontal
Şanţ gingival
26
Şanţul gingival nu este vizibil, dar poate fi evaluat prin probe parodontale, fiind un
spaţiu (sau un potenţial spaţiu) între suprafaţa dintelui şi “gulerul” cervical neataşat apropiat al
gingiei libere. Dacă se inseră o sondă în acest şanţ, se poate observa o adîncime a acestuia de
1mm până la 3 mm în parodonţiul sănătos. Papila interdentară (interproximală) este aceea parte
a gingiei libere, care se întinde între dinţi. O papilă sănătoasă se conformează spaţiului dintre doi
dinţi (spaţiul interproximal), astfel încât devine un punct apropiat de contactul dinţilor adiacenţi.
Ligamentul parodontal este un ligament foarte subţire, compus din multe ţesuturi
fibroase care ataşează stratul exterior al rădăcinii dentare (acoperită de cement) de stratul subţire
al osului alveolar dens care înconjoară fiecare dinte.
Figura 12. Marginea gingivală. Papila interdentară
Margine gingivală
Papila interdentară
Gingia ataşată
Gingia liberă
Cu potenţial spaţiu:
şanţ gingival
27
II. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU A DEFINII SUPRAFEŢELE DINTELUI
FEŢELE VESTIBULARE A DINŢILOR FRONTALI VERSUS LATERALI
Faţa vestibulară (suprafaţa vestibulară) a dintelui reprezintă faţa orientată spre
vestibulul bucal. Este faţa care priveşte către exteriorul cavităţii bucale, respective spre buze şi
obraji. Termenul de “vestibular” poate fi folosit pentru a desemna aceasta suprafata (fata) a
oricărui dinte, anterior (frontal) sau posterior (distal). Altă denumire pentru suprafaţa vestibulară
a premolarilor şi molarilor este faţă jugală, deoarece aceşti dinţi vin in contact cu obrajii; în
cazul incisivilor şi a caninilor, se utilizează faţă labială, datorită contactului acestora cu buzele.
Feţele vestibulare sunt convexe în sens cervico-ocluzal şi mezio-distal. Convexitatea maximă se
găseşte în treimea mezială în sens meziodistal, şi în treimea cervicală în sens cervico-ocluzal.
FEŢELE ORALE ALE DINŢILOR FRONTALI VERSUS LATERALI
Faţa orală (suprafaţa orală) a dintelui reprezintă faţa dintelui maxilar sau mandibular
orientată spre interiorul cavităţii bucale. La arcada maxilară, se utilizează termenul de faţă
palatinală, datorită vecinătăţii cu palatal; la arcada mandibulară, aceeaşi suprafaţă orală se poate
denumi faţă linguală, datorită vecinătăţii limbii. Aceste denumiri nu ţin cont de poziţia frontală
sau laterală a dintelui la care se face referire pe arcada dentară. Feţele orale ale dinţilor laterali
sunt convexe.
FEŢELE TRITURANTE ALE DINŢILOR FRONTALI VERSUS LATERALI
Faţa triturantă sau masticatorie (faţă ocluzală) reprezintă faţa activă a unui, cu ajutorul
căreia contribuie la fragmentarea alimentelor..
Feţele ocluzale (suprafeţele ocluzale) reprezintă feţele masticatorii ale dinţilor posteriori,
respectiv feţele situate la extremitatea liberă a coroanelor acestor dinţi. Dinţii frontali nu prezintă
o suprafaţă activă, doar o margine ascuţită la extremitatea liberă a coroanei, denumită margine
incizală.
28
Figura 13. Suprafeţele dinţilor şi orientarea lor în cavitatea bucală
FEŢELE PROXIMALE ALE DINŢILOR
Feţele proximale (suprafeţe proximale) reprezintă acele feţe ale dintelui care, în general,
au contact cu dinţii adiacenţi. În funcţie de orientare, feţele proximale pot fi:
- faţa mezială, orientată spre linia mediană a arcadei, situată între incisivii centrali (faţa
dintelui cea mai apropiată de linia mediană)
- faţa distală, orientată opus feţei meziale (faţa dintelui cea mai îndepărtată de linia
mediană).
Feţele distale sunt mai mici şi mai convexe decât cele meziale. Ambele feţe sunt
convergente spre colet şi spre oral.
Faţa mezială
Faţa distală
Faţa palatinală
Faţa ocluzală
Faţă proximală cu
aria de contact
Faţa vestibulară
(labială sau bucală)
Faţa linguală
Creastă incizală
29
Faţa mezială a dintelui atinge, sau este foarte aproape de faţa distală a dintelui adiacent.
(EXCEPŢIE: între incisivii centrali, unde faţa mezială a unui incisiv priveşte spre faţa mezială a
celuilat incisiv central). De asemenea, faţa distală a ultimului molar de pe fiecare arcadă nu are
un alt dinte aproximal. Feţele proximale nu sunt curăţate în mod natural de acţiunea obrajilor,
buzelor sau a limbii, comparativ cu majoritatea feţelor vestibulare sau linguale care se pot
autocurăţa.
III. TERMENII CE INDICĂ JONCŢIUNI ALE SUPRAFEŢELOR DINŢILOR SAU
DIMENSIUNI
Pentru o descriere detaliată, coroanele şi rădăcinile dinţilor pot fi divizate în treimi,
joncţiuni ale suprafeţelor coroanei care sunt descries ca linii unghiulare sau puncte unghiulare.
În mod real ,nu există unghiuri, puncte sau suprafeţe plane pe nici un dinte cu excepţia cazurilor
în care apar ca urmare a uzurii dentare (atriţie, abrazie,et.) saprin fracturare accidental. Linia
unghiulară şi punctul unghiular sunt utilizate doar ca termeni descriptivi pentru a indica locul
interesat de pe suprafaţa unui dinte.
Linia unghiulară externă reprezintă linia de joncţiune unde se întâlnesc două feţe ale
dintelui. Pentru a denumi o linie unghiulară, se combină denumirea a două feţe, dar se schimbă
terminaţia la prima faţă. În acest sens, s-a sugerat un ghid în ceea ce priveşte ordinea combinării
termenilor.
Se foloseşte următoarea ordine: prima dată se foloseşte termenul mezial, apoi distal, vestibular,
lingual, şi ultima dată ocluzal sau incizal. Utilizând acest ghid, este indicat să folosim mezio-
ocluzal decât ocluzo-mezial, la fel şi distolingual, decât linguodistal.
De exemplu, liniile unghiulare externe ale coroanei unui molar include liniile mezio-ocluzală,
meziolinguală, meziolinguală, meziovestibulară, disto-ocluzală, distolinguală, distovestibulară,
vestibulo-ocluzală şi linguo-ocluzală.
Figura 14. Schema coroanei unui molar cu reprezentarea unghiurilor şi a punctelor unghiulare
Unghi liniar linguo-ocluzal
Dimensiune vestibulolinguală Dimensiune meziodistală
Unghi liniar distolingual
Unghi liniar
distovestibular
Unghi punctual
meziobucal
Unghi liniar meziobucal
30
Punctele unghiulare reprezintă joncţiunile a trei feţe ale dintelui într-un singur punct
Denumirea punctelor unghiulare ţine cont de denumirea celor trei feţe care îl formează. De
exemplu, joncţiunea feţelor mezială, vestibulară şi ocluzală este denumită punctul unghiular
meziovestibulo-ocluzal.
Punctele unghiulare ale unui dinte frontal sunt: meziovestibuloincizal, distovestibuloincizal,
meziolinguoincizal, distolinguoincizal.Punctele unghiulare ale unui dinte lateral sunt:
meziovestibulo-ocluzal, distovestibulo-ocluzal, meziolinguo-ocluzal, distolinguo-ocluzal.
Figura 15. Schema coroanei unui incisiv cu reprezentarea unghiurilor şi a punctelor unghiulare
Pentru a descrie dimensiunile dintelui, termenii pot fi combinaţi pentru a indica direcţia,
fiind aceeaşi li pentru dimensiune. De exemplu, lungimea coroanei unui incisive de la marginea
incizală la linia cervical se denumeşte dimensiune incizocervicală. Lungimea rădăcinii poate fi
descrisă ca dimensiune cervicoapicală.
DIVIZIUNI TOPOGRAFICE ALE DINŢILOR
Un dinte poate fi divizat în treimi pentru a define mai precis localizarea elementelor
caracteristice. Când feţele coroanei dentare sau porţiunea radiculară este divizată în treimi,
acestea se denumesc în concordanţă cu localizarea lor.
Privind dintele din aspect vestibular, lingual, mezial sau distal, liniile orizontale pot
împărţi coroana dentară în următoarele treimi: cervicală, medie şi ocluzală (sau incizală). În
mod similar, liniile orizontale pot împărţi rădăcina în treimea cervical, treimea medie şi treimea
apicală (spre vârful rădăcinii sau apex).
Dimensiune cervicoincizală
Unghi liniar distolingual
Unghi liniar distovestibular
Unghi liniar meziovestibular
31
Din aspect vestibular sau lingual, liniile verticale pot împărţi coroana sau rădăcina în
treimea mezială, treimea medie şi treimea distală. Privind dintele din aspect proximal (mezial sau
distal) liniile verticale pot împărţi coroana sau rădăcina în treimea vestibulară, medie şi linguală.
Aspectul ocluzal (sau incizal) al dintelui poate permite folosirea unor linii meziodistale care să
împartă coroana în treimea facială, medie sau linguală; la acest aspect, se pot trage şi linii
vestibulolinguale care să împartă dintele în treime mezială, medie şi distală.
Figura 16. Diviziuni topografice ale dinţilor priviţi din aspecte diferite
Vestibular Ocluzal Ocluzal
Figura 17. Diviziunile topografice ale dintelui privit din aspecte diferite
1/3 apicală
1/3 medie
1/3 cervicală
1/3 cervicală
1/3 medie
1/3 ocluzală
1/3
dis
tală
1/3
med
ie
1/3
mez
ială
1/3 mezială
1/3 medie
1/3 distală
1/3
dis
tală
1/3
med
ie
1/3
mez
ială
1/3 incizală
1/3 medie
1/3 cervicală
1/3 cervicală
1/3 medie
1/3 apicală
1/3
ora
lă
1/3
med
ie
1/3
ves
tib
ula
ră
1/3
med
ie
1/3
ora
lă
1/3
ves
tib
ula
ră
1/3
ves
tib
ula
ră
1/3
med
ie
1/3
ora
lă
Vestibular Mezial
Distal
32
PLANURI DE REFERINŢĂ
Pentru studiul morfologiei dinţilor şi a arcadelor dentare sunt utile anumite planuri de
referinţă, cum ar fi planul orizontal, planul sagital frontal, planul lui Camper, planul de orientare
ocluzală, planul de ocluzie.
Planul medio-sagital este un plan vertical median antero-posterior, care permite subîmpărţirea
arcadelor în două hemiarcade (dreaptă şi stângă).
Planul frontal este un plan vertical în sens transversal care permite observarea şi stabilirea
deplasărilor în sens anteroposterior.
Planul orizontal (orizontala de la Frankfurt) reprezintă un plan de reper pentru deformările
dento-maxilare şi stabilirea gradului de înclinare a axului longitudinal al dinţilor.
Figura 18. Planuri de orientare spaţială
1-frontal;2-mediosagital;3-orizontal
Figura 19. Planuri de orientare după Izard
1-mediosagital;2-elipsoidal;3-de masticaţie
1 2
3
33
Izard a propus o modificare a planului frontal şi orizontal, în sensul că planul frontal
este înlocuit cu un plan aproape plan la dinţii temporary şi curb la cei permanenţi; planul frontal
este înlocuit cu un plan curb, elipsoidal, similar cu forma arcadelor dentare
Planul lui Camper (plan protetic) uneşte punctul tragion cu punctul subnazal. Este un plan de
referinţă pentru stabilirea planului de ocluzie la edentaţi.
Planul de ocluzie este planul format de suprafeţele ocluzale ale dinţilor laterali, fiind determinat
de contactul interdentar dintre cele două arcade .
Planul de orientare ocluzală este un plan care vine în contact cu punctele cele mai proeminente
ale planului de ocluzie.
IV. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA MORFOLOGIEI
DINTELUI
MORFOLOGIA COROANEI DENTARE
“Forma şi contururile dinţilor rezultă dintr-o îmbinare de linii şi suprafeţe curbe mai
mult sau mai puţin accentuate.”(M.E.Marseiller, Paris, 1937).
Dinţii prezintă o mulţime de adâncituri, depresiuni, creste şi zone înalte. Ca atare, s-au folosit
denumiri specifice prentru structurile dentare, care apar cu o anumită frecvenţă la dinţii anumitor
clase. Pentru identificarea structurilor dentare, este absolut necesar cunoaşterea următorilor
termeni adiţionali: lob, cuspid, tubercul, cingulum, creastă, creastă incizală, creastă triunghiulară,
creastă transversală, creastă oblică, fosă, fosetă, depresiune de dezvoltare, fisură, şanţ.
Relieful pozitiv se referă la cuspizii, tuberculii şi crestele de smalţ.
Relieful negativ se referă la şanţuri, fisuri, depresiuni, fose şi fosete.
RELIEFUL POZITIV AL COROANEI DENTARE
Cuspidul (cuspis dentis) reprezintă o zonă piramidală, sau un vârf localizat pe
suprafeţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor, şi pe marginea incizală a caninilor. Cuspidul
poartă denumirea locului în care se găseşte: cuspizii sunt vestibulari şi orali(palatinali sau
linguali), meziali şi distali.
34
În evoluţia filogenetică, cuspizii apar la carnivore, iar la om abia la Homo sapiens
fossilis. Antropologii consideră cuspidul o piramidă cu patru feţe a cărui suprafaţă este
funcţională şi circumscrie vârful.
De exemplu, la premolarii cu doi cuspizi, cei doi cuspizi au denumirea suprafeţelor adiacente
fiecărui cuspid: vestibular sau lingual. La molarii cu patru cuspizi, aceştia sunt denumiţi în
funcţie de unghiurile liniare adiacente: meziovestibular, distovestibular, meziolingual,
distolingual.
Figura 20. Denumirea cuspizilor-aspect vestibular
În funcţie de numărul şi localizarea cuspizilor dinţii por fi diferenţiaţi în: dinţi monocuspidaţi –
caninii; dinţi bicupidaţi – premolari; dinţi pluricuspidaţi - molarii.
Cuspizii caninilor şi cuspizii vestibulari ai premolarilor sunt mai proeminenţi şi cu vârfuri
bine exprimate, comparativ cu cuspizii vestibulari ai molarilor. În schimb, în regiunea molară,
deşi cuspizii sunt mai mici şi uşor rotunjiţi, sunt mai numeroşi, asigurând suprafeţe ocluzale
suficient de mari pentru a se realiza o masticaţie eficientă.
Figura 21. Denumirea cuspizilor-aspect ocluzal
Cuspid
disto-oral
Cuspid
distovestibular
Cuspid
mezio-oral
Cuspid
meziovestibular
D M
Cuspid
vestibular Cuspid meziovestibular
Cuspid
distovestibular
Cuspid
oral
Cuspid mezio-oral
Cuspid
disto-oral
Cuspid
disto-oral
D
O V
V
O
O
M
Cuspid
mezio-oral
Cuspid
vestibular
Cuspid
vestibular
V
35
1. Crestele marginale sunt proeminenţe liniare care apar mai ales la dinţii frontali pe
feţele orale, sau pe feţele ocluzale la dinţii laterali. La dinţii frontali, crestele masrginale distale şi
meziale sunt localizate pe limita distală şi mezială a suprafeţei orale, şi converg către cingulumul
de pe faţa orală a incisivului. La dinţii laterali, crestele marginale sunt localizate pe limitele
distale şi meziale ale suprafeţei ocluzale.
Figura 22. Crestele marginale şi cingulum pe faţa orală a unui incisiv
2. Fiecare cuspid prezintă patru creste cuspidiene (proeminenţe liniare de smalţ) care
converg către vârful cuspidului. Aceste patru creste conturează forma unei piramide cu patru feţe
uşor rotunjite. Liniile trasate de-a lungul ridicăturii liniare cea mai lungă de pe fiecare din aceste
patru creste se vor intersecte pe vârful cuspidului (marcat cu”X” pe Figura 23).
Figura 23. Design-ul piramidal al cuspidului unui premolar bicuspid
Crestele sagitale (mezio-distale), delimitează vestibular şi oral feţele ocluzale, fiind
dispuse mezio-distal. Prezintă două segmente, mezial şi distal, dispuse angulat spre cervical.
Crestele ocluzo-vestibulare şi ocluzo-orale, pornesc de pe versantele ocluzale ale
cuspizilor vestibulari şi orali, şi se termină pierdut pe versantul vestibular sau oral al cuspizilor.
Aceste creste, prezintă două segmente: segmentul ocluzal(creasta esenţială) şi segmentul
vestibular sau oral(creasta vestibulară sau orală).
Creastă marginală
distală Creastă marginală
mezială
Cingulum
X
Creastă sagitală mezială
Creastă esenţială
Creastă ocluzo-vestibulară
Creastă sagitală distală
36
Figura 24. Crestele sagitale ale cuspidului V al premolarului şi
ale cuspidului MV la molarului
Crestele cuspidiene distală şi mezială, se mai numesc şi pante cuspidiene sau versanţi
cuspidieni. Din perspectivă vestibulară sau linguală, aceste pante reprezintă suprafeţe înclinate
sau versanţi care converg către vârful cuspidian şi formează un unghi. La unii dinţi, faptul de a
prezenta cuspizi în unghi, mai mult sau mai puţin ascuţit, reprezintă o trăsătură caracteristică.
În figura 24 se prezintă aspectul ocluzal al cuspizilor vestibulari ai molarilor şi premolarilor.
Crestele esenţiale(triunghiulare) sunt localizate pe fiecare cuspid principal al dinţilor
laterali. Fiecare creastă esenţială se întinde vestibulooral de la vârful cuspidului către şanţul din
mijlocul feţei ocluzale (Figura 25) . Când creasta esenţială a cuspidului vestibular se întâlneşte
cu creasta esenţială a cuspidului oral opus, ambele creste formează împreună o creastă mai lungă,
denumită creastă transversală.
Figura 25. Elementele morfologice de pe faţa ocluzală a unui premolar bicuspid
Creastă sagitală
mezială a cuspidului MV
Creastă sagitală
distală a cuspidului MV
Creastă sagitală
mezială a cuspidului V
Creastă sagitală
mezială a cuspidului V
Vârful cuspidului V
Şanţ meziovestibular
Creastă marginală mezială
Şanţ central principal
Panta cuspidiană mezială
a cuspidului P
Vârful cuspidului P Panta cuspidiană distală
a cuspidului P
Creastă vestibulară
Şanţ distovestibular
Creastă esenţială
Creastă esenţială
Creastă transversală
V
M D
P
37
3. Crestele ocluzale apar prin succesiunea segmentelor ocluzale. Aceste creste sunt:
crestele transversale, crestele oblice, crestele accesorii.
Figura 26. Faţa mezială a unui premolari bicuspid
Creasta transversală străbate suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali, mai mult sau mai
puţin în direcţie vestibulolinguală. La premolari, este orientată între cuspizii vestibulari şi orali,
iar la molari leagă cuspizii vestibulari şi orali care sunt aliniaţi unul în dreptul celuilat (vezi
premolarul cu 2 cuspizi şi molarul mandibular în Figura 27).
Creasta oblică de smalţ traversează faţa ocluzală oblic, şi este formată din creasta
triunghiulară a cuspidului meziopalatinal care se întâlneşte cu creasta triunghiulară a cuspidului
distovestibular. Această creastă este caracteristică molarilor maxilari, respectiv molarului secund
superior temporar şi molarului prim superior permanent. În cazuri mai rare, se poate observa la
molarii doi şi trei superiori permanenţi.
Crestele accesorii sunt mai mici comparativ cu celelalte creste, şi sunt dispuse de o parte
şi de alta a cresteloresenţiale. Cuspizii dinţilor laterali prezintă câte două creste accesorii pentru
fiecare cuspid. Din punct de vedere embriologic, aceste creste sunt extremităţile ocluzale ale
lobulilor de creştere ai lobului.
Având în vedere crestele amintite, se poate preciza că, cuspizii prezintă două versante:
versantul extern(vestibular sau oral), împărţitde creasta ocluzo-vestibulară în două pante(mezială
şi distală), şi versantul intern(ocluzal), împărţit de creasta esenţială în panta mezială şi distală.
Linia coletului
Depresiunea mezială a coroanei
Marginea palatinală
Şanţ de descărcare mezial
Vârful cuspidului palatinal
Creasta transversală
Vârful cuspidului vestibular
Convexitate
maximă
Coletul
şanţ
38
Figura 27. Creste cuspidiene şi ocluzale: A.Premolar mandibular bicuspid;
B.Molar mandibular;C.molar maxilar
La dinţii laterali, din aspect ocluzal, este important să se facă distincţia dintre conturul
coroanei întregului dinte şi tabla ocluzală a dintelui respectiv. Conturul coroanei reprezintă
conturul exterior al coroanei întregului dinte, văzut din aspect ocluzal, în timp ce tabla ocluzală
reprezintă conturul feţei ocluzale mai mici, care este cuprinsă între crestele cuspidiene meziala şi
distal adiacente şi crestele marginale înconjurătoare(Figura 28).
Creastă sagitalăvestibulară
Creastă esenţială
vestibulară
Margine distală
Creastă sagitală
A linguală
Creastă esenţială a
cuspidului distovestibular
Creastă esenţială a
cuspidului distolingual
Creastă
transversală
Creastă marginală distală
Creastă esenţială a
cuspidului meziovestibular
Creastă esenţială a
cuspidului meziolingual
Creastă
transversală
A A
B.
C.
M D
A.
A
V
Creastă esenţială
meziovestibulară
Creastă esenţială a
meziopalatinală
Creastă
transversală
Creastă esenţială a
cuspidului distovestibular
Creastă esenţială a
cuspidului meziopalatinal
M D
M D
V
P
L
V
L
Creastă oblică
de smalţ
Creastă cuspidiană mezială a
cuspidului vestibular
Creastă cuspidiană mezială a
cuspidului palatinal
Creastă cuspidianădistală a
cuspidului vestibular
Creastă cuspidiană distală a
cuspidului palatinal
Creastă marginală mezială Creastă marginală distală
Figura 28. Conturul ocluzal şi tabla ocluzală a unui premolar maxilar
39
Dinţii frontali prezintă oral un cingulum, care reprezintă o proeminenţă sau convexitate
în treimea cervicală a feţei orale a incisivilor şi caninilor. În literatura de specialitate, apare
menţionat ca fiind un cuspid palatinal sau lingual hipotrofiat (Firu) sau ca fiind un tubercul
gingival ori tubercul cingular (Latrou)
Figura 29. Canin maxilar
Tuberculul reprezintă o mică proeminenţă pe feţele vestibulare sau orale ale molarilor
temporari sau permanenţi, apărută ca un surplus în formarea de smalţ. Tuberculii au forme şi
dimensiuni variate, şi se deosebesc de cuspizi prin origine, formă, poziţie, volum şi dimensiune
vertical. Un tubercul nu atinge niciodată planul de ocluzie, fiind situaţi exclusiv pe feţele
vestibulare şi orale.
Tuberculul Carabelli este situat pe feţele palatinale ale molarului prim superior
permanent şi mai rar, pe ale molarului secund superior temporar. Foarte rar apare la molarul
secund sau molarul trei superiori permanenţi.
Tuberculul Bolk, este dispus mezio-vestibulo-oral, la molarii secunzi sau terţi temporari
sau permanenţi.
Cingulum
Linia cervicală
Joncţiunea cemento-smalţ
Apexul rădăcinii
Linia axială a rădăcinii
Linia cervicală
Co
roan
ă an
atom
ică
Răd
ăcin
ă an
ato
mic
ă
Vârful
cuspidului
Convexitate
linguală
40
Tuberculul Molar (Zuckerkandl) este situat mezio-vestibulo-cervical, la molarul prim
temporar, superior şi inferior.
Tuberculum Sextum şi Intermedium apar pe faţa ocluzală a molarului prim şi terţ inferior
(cuspizi supranumerari).
Figura 30. Tuberculul Carabelli şi Intermedium
Mameloanele sunt trei tuberculi mici sau festoane, fiecare format din unul din cei trei
lobi vestibulari de dezvoltare de pe marginile incizale ale incisivilor recent erupţi. În mod
obişnuit, mameloanele nu sunt vizibile la dentiţia adultă, întrucât se uzează de-a lungul vieţii.
De exemplu, dacă aveţi posibilitatea, observaţi cu atenţie zâmbetul unui copil de 7 ani, care pune
în evidenţă mameloanele la incisivii recent erupţi. La dinţii adulţi mameloanele pot rămâne
numai în cazul în care dinţii frontali maxilari şi mandibulari nu au contact în mod funcţional.
Tuberculum intermedium
Tuberculul Carabelli
41
Dacă pacientul adult doreşte, mameloanele se pot reduce, astfel încât curbura crestei incizale nu
mai prezintă “crenelată”, devenind uniformă.
Perikymatele reprezintă numeroase creste orizontale minuscule, care apar pe smalţul
dinţilor permanenţi recent erupţi. Acestea se formează în urma suprapunerii straturilor de smalţ
pe timpul formării dinţilor. Perikymatele sunt mai dese în treimea cervicală a coroanei,
comparativ cu treimea incizală. Perikymatele sunt mai proeminente la dinţii tineri decât la dinţii
persoanelor în vârstă, din cauză că, la fel ca şi mameloanele, perikymatele se uzează prin abrazia
permanentă produsă de alimentaţie, periaj sau folosirea pastelor abrasive.
Figura 31. Mameloane prezente la incisivi mandibulari
RELIEFUL NEGATIV AL COROANEI DENTARE
Şanţul unui dinte reprezintă o depresiune largă în formă de “V”, cu direcţie meziodistală
pe faţa ocluzală a dinţilor laterali. “Laturile” vestibulară şi linguală care formează şanţul sunt
crestele triunghiulare care deseori converg către adâncitura din fundul sanţului.
Şanţurile principale (de dezvoltare), sunt depresiuni principale liniare, înguste, foarte
bine definite pe timpul dezvoltării dintelui; în mod obişnuit, ele separă lobi sau porţiuni mai mari
de pe coroana unui dinte. La fel ca şi cuspizii, şanţurile principale sunt denumite după localizarea
lor.
42
De exemplu, figura 32 ilustrează un premolar, la care şanţul central pe faţa ocluzală, având o
orientare meziodistală. Şanţul central prezintă la ambele capete, mezial şi distal, fosele
triunghiulare (de dezvoltare) care se deschid spre unghiurile liniare ale dintelui. Aceste şanţuri
sunt denumite după unghiurile liniare spre care se îndreaptă, ca de exemplu şanţul principal (de
dezvoltare) al fosei meziobucale, denumit doar şanţ meziobucal. La mulţi molari şi premolari cu
trei cuspizi, şanţurile principale de dezvoltare separă cuspizii adiacenţi.
Figura 32. Faţa ocluzală a unui premolar bicuspid: şanţuri şi fose de dezvoltare
De exemplu, la molarul mandibular, şanţul vestibular merge de la şanţul central pe faţa
vestibulară, separând cuspidul meziovestibular de cel distovestibular; şanţul palatinal se întinde
de la şanţul central pe faţa lingual separând cuspidul meziolingual de cel distolingual.
Şanţ suplimentar
Fosa triunghiulară mezială Creastă marginală mezială
Şanţ central de dezvoltare
Şanţ vestibular Şanţ central
Şanţ vestibular
Şanţ secundar
distovestibular
Şanţ lingual
Molari mandibulari
Molari maxilari
M D M D
D M M D
Şanţ palatinal
Şanţ vestibular
Şanţ central
Şanţ secundar
meziovestibular
Şanţ secundar
meziopalatinal
Şanţ transversal al
creastei oblice
Şanţ oblic distal
Figura 33. Şanţuri pe feţele molarilor mandibulari şi maxilari
43
Şanţurile adiţionale, care nu sunt şanţuri de dezvoltare, sunt denumite şanţuri
secundare(accesoriisau suplimentare). Aceste şanţuri au un traiect caracteristic, pornind din
şanţul principal, urcă pe versantele cuspidiene, şi pierzîndu-se treptat. Uneori, şanţurile
secundare îşi continuă traiectul pe pantele periferice ale crestelor marginale şi pe feţele
proximale sub forma unor şanţuri de descărcare.
Depresiunile sunt şanţuri foarte line, abia schiţate. Se pot observa pe feţele vestibulare
ale dinţilor frontali (incisive,canini) sau a premolarilor, delimitând lobulii de creştere.
Fisura reprezintă o adâncitură foarte mică, liniară, îngustă, în adâncimea oricărui şanţ,
cauzată de fuziunea incompletă a smalţului pe timpul dezvoltării dintelui. Unii autori consideră
prezenţa fisurilor ca defecte în amelogeneză. În multe cazuri, aceste în fisuri adânci sunt puncte
de plecare al proceselor carioase.
Fosa reprezintă o depresiune neregulată sau o concavitate punctiformă în smalţ. Fosele
centrale se formează la locul de joncţiune a două şanţuri sau mai multe, şi se găsesc pe feţele
ocluzale ale molarilor sau premolarilor. Ca şi fisurile, acestea se găsesc în profunzimea şanţurilor
şi pot constitui puncte de plecare a proceselor carioase. Fosele triunghiulare (marginale) se
găsesc pe feţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor, mezial şi distal de crestele marginale, la
locul de joncţiune al şanţurilor principale centrale cu crestele marginale.
Fosele centrale au formă piramidală, cu trei feţe laterale în cazul premolarului secund
inferior, a molarilor superiori şi molarul prim inferior (varianta cruciform şi driopitecă) sau
patru feţe laterale, molarul prin inferior(varianta cruciformă) şi varianta cruciformă şi în scară a
molarului secund inferior.
Numărul foselor centrale variază în funcţie de dinte şi varianta morfologică ocluzală:
- una: molarii superiori; molarul secund inferior; premolarul secund inferior
- două: varianta cruciformă a molarului prim inferior; varianta driopitecă a molarului
secund inferior
- trei: varianta driopitecă a molarului prin inferior.
Fosetele sunt depresiuni mai mult sau mai puţin exprimate, situate pe feţele vestibulare şi
orale ale coroanelor dentare. O particularitate a acestor fosete este cea situată pe faţa palatinală a
incisivilor superiori, la joncţiunea cingumului cu zona concavă a feţei palatinale, denumită şi
foramen caecum(gaura oarbă). Molarii primi maxilari şi mandibulari prezintă fosete pe feţele
vestibulare sau orale.
44
Figura 34. Faţa palatinală a unui incisiv maxilar
Figura 35. Denumirea foselor feţelor ocluzale la premolari şi molari
Hint face următoarea afirmaţie, foarte sugestivă pentru tema acestui capitol:
Morfologia dentară se poate compara cu un traseu muntos, unde vârfurile munţilor pot fi
vârfurile cuspidiene. Crestele pornite de la vârful muntelui sunt crestele cuspidiene şi
crestele triunghiulare. Depresiunile dintre munţi(sau cuspizi) reprezintă văile, respectiv
şanţurile ocluzale. Cursurile de apă, uscate de pe fundul văilor(şanţuri) reprezintă
depresiunile, iar când acestea se deschid, apar fenomenele de fisură. Acolo unde firele
apelor converg (respectiv acolo unde converg fisurile şi depresiunile) se ppot întâlni
depresiuni formate de vârtejuri, precum fosele care pot prezenta şi gropiţe în fundul lor. E
de la sine înţeles că este foarte dificil să evaluezi unde se termină muntele, şi unde ăncepe
valea, şi, ca atare, e la fel de greu de definit cu exactitate unde se opreşte cuspidul dentar şi
unde începe fosa ori şanţul.
Trebuie luat în calcul faptul că aceşti termeni nu sunt precişi, dar sunt de foarte mare ajutor.
când se învaţă restaurarea aspectului estetic al dintelui, prin obturaţii sau lucrări protetice,
sau când se învaţă finisarea şi lustruirea obturaţiilor. Pe scurt, morfologia dentară are o
corelaţie strânsă cu toate ramurile medicinei dentare, reprezentând „alfabetul” în
practicarea acesteia.
Foramen caecum
(Fosetă palatinală)
Fosa palatinală
Fosa mezială Fosa triunghiulară mezială
Fosa distală
Fosa centrală
Fosa
triunghiulară
mezială
Fosa
triunghiulară
mezială Fosa centrală
Fosa
triunghiulară
distală
Premolar bicuspid Premolar tricuspid Molar cu 4 cuspizi
Creste marginale
45
MORFOLOGIA EXTERNĂ A RĂDĂCINII ANATOMICE
Rădăcina dentară reprezintă componenta intraalveolară a dintelui acoperită de cement.
Apexul rădăcinii este capătul sau vârful terminal al rădăcinii, prezentând o deschizătură vizibilă
denumită foramen apical, străbătută de un filet nervos, o arteriolă şi o venulă, care formează
mănunchiul vasculo-nervos. În unele cazuri, poate prezenta mai multe orificii cu ramificaţii
canaliculare care se unesc şi formează delta apicală. Coletul (cervix) sau gâtul dintelui
reprezintă o porţiune îngustată la unirea coroanei cu rădăcina.
Trunchiul radicular este acea parte a rădăcinii unui molar pluriradicular sau premolar
biradicular lângă joncţiunea cementosmalţ care nu este încă divizată. Furcaţia reprezintă locul de
pe rădăcina multiplă unde trunchiul radicular se divide în rădăcini separate. Astfel, termenul
bifurcaţie defineşte separarea a două rădăcini, iar trifurcaţie defineşte separarea a trei rădăcini.
Regiunea furcaţiei sau ambrazura interradiculară este spaţiul cuprins între rădăcinile dinţilor
pluriradiculari, poziţionat apical faţă de locul unde rădăcinile se divid din trunchiul radicular.
Figura 36. Aspect proximal al unui premolar biradicular
Gradul de divergenţă dintre rădăcini poate fi apreciat după unghiul dintre axele radiculare
longitudinale în cele două treimi cervicale, şi poate fi:
- pozitiv, axele sunt divergente apical
- zero, axele sunt paralele
- negativ, axele sunt convergente apical.
Apexul rădăcinii palatinale Apex Foramen apical
Regiunea furcaţiei
Linia axială a rădăcinii
Linia cervicală
Depresiunea la nivelul rădăcinii
Depresiunea la nivelul coroanei
Bifurcaţia rădăcinii
Trunchi radicular
coletul
Convexitatea maximă(în 1/3 medie) Convexitatea maximă
(în 1/3 cervicală)
46
Rădăcinile pot avea raporturi diferite, în funcţie de poziţia furcaţiei:
- trunchi scurt, rădăcinile se separă aproape de colet
- trunchi mic, cu rădăcini multiple fuzionate
- trunchi mic, din care se formează două trunchiuri secundare, care se separă două rădăcini
- trunchi cu diferite ramificaţii, care pot prezenta rădăcini supranumerare.
LINIA DE CURBURĂ CERVICALĂ (LINIA COLETULUI )
Coletul antomic reprezintă locul de joncţiune dintre smalţ şi cement. Din aspect mezial
sau distal, linia cervicală devine convexă(se curbează) spre faţa incizală sau spre faţa ocluzală. În
general, amplitudinea curburii este mai mare pe faţa mezială decât pe faţa distală a aceluiaşi
dinte, iar amplitudinea curburii este mai mare la incisivii centrali şi scade ca amplitudine la
fiecare dinte pe direcţie distală, în fiecare cadran.
Figura 37. Linia coletului la incisiv, caninul şi premolarul prim maxilar
Linia cervicală
(linia coletului)
Linia cervicală
(linia coletului)
Vestibular Proximal Proximal
47
V. TERMINOLOGIA PRIVIND ALINIEREA IDEALĂ A DINŢILOR PE ARCADELE
DENTARE
Din aspect ocluzal, fiecare arcadă dentară are, oarecum, formă de U sau formă de
parabolă. Marginile incizale şi vârfurile cuspizilor vestibulari urmează o linie curbă în jurul
conturului exterior al arcadei dentare; vârfurile cuspizilor orali ai dinţilor laterali urmează o linie
curbă aproape paralelă cu vârfurile cuspizilor vestibulari. Între cuspizii vestibulari şi orali se
găseşte şanţul meziodistal, o depresiune liniară îngustă care merge anteroposterior de-a lungul
dinţilor laterali în fiecare cadran.
Privite din aspect vestibular, arcadele prezintă o curbă sagitală (curba lui Spee)
observabilă în locul în care vârfurile cuspizilor dinţilor laterali formează o curbă graduală pe
direcţie anteroposterioară. Curbura care uneşte vârfurile cuspizilor la arcada maxilară este
convexă, în timp ce curbura la arcada mandibulară este concavă.
Dinţii laterali maxilari îşi curbează coroana către vestibular, iar coroanele dinţilor laterali
mandibulari sunt înclinate mai spre lingual. Ca atare, în cavitatea bucală, cuspizii linguali ai
dinţilor laterali mandibulari par a fi mai scurţi decât cuspizii vestibulari, datorită alinierii lor pe
mandibulă (înclinare linguală).
Curba transversală(curba lui Wilson) reprezintă linia care uneşte cuspizii vestibulari şi
linguali ai molarilor şi premolarilor de acelaşi tip de pe cele două părţi opuse ale arcadei. Această
curbă este convexă la maxilar, şi concavă la mandibulă.
LINIA AXIALĂ A RĂDĂCINII
Linia axială a rădăcinii(linia axială a mijlocului rădăcinii) reprezintă o linie imaginară ce
trece prin mijlocul rădăcinii dintelui. Se poate considera că reprezintă linia pe faţa vestibulară
sau orală care divide dintele în două jumătăţi: mezială şi distal, la nivelul coletului. Privind faţa
mezială sau distal, această linie divide dintele la colet în jumătatea vestibulară şi lingual. Această
linie este o linie de referinţă, importantă pentru evidenţierea unor detalii.
De exemplu, marginea incizală a caninului mandibular este mai apropiată lingual de linia
axială a rădăcinii, în timp ce creasta incizală la caninul maxilar este mai apropiată vestibular de
linia axială a rădăcinii.
48
Figura 38. Liniile axiale radiculare ale unui incisiv şi canin maxilar
ÎNĂLŢIMEA CONTURULUI FEŢEI VESTIBULARE SAU ORALE
Forma şi dimensiunea convexităţii maxime de pe suprafeţele coronare vestibulare şi
linguale, determină direcţia în care particulele alimentare sunt deviate, sau dacă sunt împinse
cervical pe deasupra suprafeţei dentare în timpul masticaţiei. Pe timpul masticaţiei, aceste
convexităţi naturale ale dintelui dirijează alimentele la distanţă alimentele de gingia liberă, care
un ţesut friabil, şi de şanţul gingival din jurul coletului dintelui, şi le orientează către ţesuturile
mai ferme din cavitatea bucală, minimalizînd trauma la nivelul gingiilor. În acest mod,
convexităţile maxime ale dinţilor participă la deflexia naturală a alimentelor. Acestea trebuie
reproduse şi menţinute de medicul dentist sau de tehnicianul dentar când se restaurează un dinte,
când se inseră o lucrare protetică sau un implant dentar.
Convexitatea conturului vestibular sau oral reprezintă acel punct de pe conturul
coroanei în care linia trasată paralel cu axul radicular atinge convexitatea maximă. Acest punct
este de obicei localizat fie în treimea cervicală, fie în treimea medie. La cele mai multe coroane,
convexitatea maximă orale depinde de aspectul anterior sau lateral al dintelui. Pe dinţii frontali,
convexitatea maximă orală se află în treimea cervicală, pe cingulum. La dinţii laterali,
convexitatea maximă orală se găseşte, de cele mai multe ori în treimea medie.
Apex
Linia axială a
rădăcinii
Linia cervicală Coletul
Aria de contact
mezială
Convexitatea
maximă
Aria de contact
distală
Convexitatea
maximă
Linia axială
a rădăcinii Apex
Linia axială
a rădăcinii
Linia cervicală Covexitate
maximă
vestibulară
Vârful
cuspidului
Cingulum
Covexitate maximă
linguală
49
ARIILE DE CONTACT
La dinţii cu aliniere normală, localizarea convexităţii maxime meziale sau distale (din
aspect vestibular sau oral) este aceeaşi cu localizarea ariilor de contact. Ariile de contact
reprezintă localizarea celor mai mari convexităţi pe suprafeţe proximale ale coroanelor dentare,
acolo unde un dinte realizează contact cu dintele adiacent.
La tineri, ariile contact apar la dinţii recent erupţi sub forma unor puncte de contact. O
dată cu înaintarea în vârstă, aceste puncte încep să se aplatizeze şi să devină arii de contact
De exemplu, la un pacient de 40 ani, cu dentiţie completă şi sănătoasă, s-a evaluat o
pierdere de smalţ în urma uzurii de 10mm, la zonele de contact ale dinţilor şi per totalul
arcadelor dentare. Aceasta reprezintă aproximativ 0,32mm per zona de contact şi per fiecare
dinte în parte, evidenţiind astfel cantitatea de uzură proximală suportată de dinţi. Ca atare, este de
aşteptat ca zonele de contact ale dinţilor persoanelor mai în vârstă să fie mai largi.
Contactul proximal al fiecărui dinte cu dinţii adiacenţi prezintă următoarele funcţii
importante:
contactul pozitiv al tuturor dinţilor de pe arcada dentară stabilizează poziţia
fiecărui dinte
contactul previne retenţia alimentelor
contactul protejează papilele interdentare prin orientarea alimentelor pe direcţie
vestibulară sau orală.
Diastema reprezintă spaţiul dintre doi dinţi adiacenţi de pe aceeaşi arcadă. Diastema nu
este rezultatul unui dinte lipsă. De cele mai multe ori, ea apare între incisivii centrali maxilari,
dar poate să apară între oricare alţi dinţi, situaţie în care poate fi denumită tremă.
Figura 39. Diastemă şi tremă Diastemă Tremă
50
Înainte de a studia localizarea contactelor proximale pentru fiecare dinte, este important
să se cunoască următoarele orientări generale care se aplică la cei mai mulţi dinţi permanenţi:
Din aspect vestibular, ariile de contact sunt localizate în unul din următoarele locuri: în
treimea incizală(sau ocluzală); la joncţiunea treimii incizale(sau ocluzale) cu treimea
medie; în treimea medie a coroanei. Ariile de contact nu apar în mod normal în treimea
cervical ;
La cei mai mulţi dinţi, contactul distal este mai cervical decât contactul mezial;
Ariile de contact meziale ale incisivilor centrali sunt poziţionate mai incizal, pe cînd ariile
de contact la molari sunt localizate mai cervical(în treimea medie sau mai aproape de
aceasta);
Din aspect ocluzal, dinţii posteriori prezintă ariile de contactlocalizate uşor către aspectul
vestibular al axului dentar vestibule-oral;
Din aspect incizal, dinţii frontali prezintă arii de contact aproape centrate vestibulo-oral.
AMBRAZURILE
Când dinţii adiacenţi se găsesc în contact, spaţiul continuu care înconjoară fiecare arie
de contact poate fi împărţit în patru ambrazuri(spaţii de ambrazură) triunghiulare separate.
Spaţiile de ambrazură sunt cele mai înguste la aria de contact unde dinţii se află în contact intim.
Aceste spaţiile se lărgesc astfel: vestibular, formând o ambrazură vestibulară; oral, formând o
ambrazură orală(linguală sau palatinală); ocluzal sau incizal, formând ambrazura incizală sau
ocluzală. Cel de-al 4-lea spaţiu, cervical faţă de aria de contact şi între doi dinţi adiacenţi, este
denumit spaţiul interproximal.
Figura 40. Spaţii de ambrazură
Ambrazură incizală
Spaţiul interproximal
(ambrazură cervicală)
Ambrazură
vestibulară
Ambrazură
orală
51
Din aspect vestibular sau oral, spaţiul interproximal reprezintă un spaţiu de ambrazură
triunghiulară între doi dinţi adiacenţi, localizat cervical faţă de ariile lor de contact. Laturile
triunghiului sunt formate de suprafeţele proximale ale dinţilor adiacenţi, cu apexul triunghiului la
aria de contact dintre doi dinţi. Acest spaţiu este ocupat în întregime de papila interdentară.
Spaţiul interproximal se mai poate denumi şi ambrazură gingivală sau cervicală.
Ambrazura orală este de obicei mai largă decât ambrazura vestibulară, întrucât cei mai
mulţi dinţi sunt mai înguşti în aspect oral decât vestibular, şi pentru că punctele lor de contact
sunt localizate vestibular faţă de axul vestibulooral al coroanei.
Ambrazura incizală sau ocluzală este, de obicei, puţin adâncă de la faţa ocluzală ori de la
marginea incizală către ariile de contact. Este îngustă vestibulo-oral la dinţii frontali, în schimb
este lată la dinţii laterali. Ambrazura ocluzală reprezintă aria dintre crestele marginale a doi dinţi
adiacenţi, şi este situată ocluzal faţă de aria lor de contact.
Ambrazurile care inconjoară ariile de contact proximale bine definite servesc ca şi
“galerii de fugă” pentru alimente. Dacă ambrazurile au formă incorectă sau când există spaţiu
între dinţi, alimentele pătrund cu uşurinţă în spaţiile interproximale. Acest fenomen produce un
disconfort al individului, dar reprezintă şi un element ce intervine în declanşarea proceselor
carioase sau al bolilor parodontale.
RELAŢIA INTERARCADICĂ A DINŢILOR
Este important să se cunoască relatia dinţilor în ocluzie ideală, pentru a identifica
malocluziile care pot contribui la apariţia problemelor dentare.
Ocluzia reprezintă contactul suprafeţelor ocluzale sau incizale ale dinţilor maxilari şi
mandibulari opuşi. Din punct de vedere literar, a ocluda inseamna a inchide dinţii, a strânge din
dinti. O ocluzie corectă prezintă o importanţă capitală.
Ocluzia corectă este esenţială atât pentru sănătatea dentară, cât şi pentru sănătatea
generală, dar şi pentru confortul şi abilitatea de a vorbi, a mesteca şi a se bucura de hrană.
Inţelegerea ocluziei presupune nu numai cunoaşterea relaţiilor dintre maxilar si mandibulă, dar şi
a articulaţiilor, a complexităţii acestora, a muşchilor, nervilor, ligamentelor şi tesuturile moi care
influentează poziţia mandibulei.
Edward H.Angle, la începutul anilor 1900, a descris şi clasificat relaţia ideală a dinţilor.
Acesta a clasificat ocluzia ideală ca fiind de clasa I şi a definit-o bazându-se pe relaţia dintre
52
arcada dentară maxilară si mandibulară. Dinţii sunt în poziţia de intercuspidare maximă când
se închid împreună, sau când se ating în poziţia cea mai normala. Această relaţie poate fi
obtinută când dinţii maxilari au contactul cel mai optim cu dinţii mandibulari ( înseamnă că oferă
relaţia cea mai stabilă).
Ocluzia ideală clasa I se caracterizează prin următoarele relaţii specifice dentare:
Suprapunere orizontală a dinţilor frontali: marginile incizale ale dinţilor maxilari
frontali se suprapun peste dinţii mandibulari, astfel încât marginile incizale ale dinţilor
maxilari să fie vestibular faţă de marginile incizale ale dinţilor mandibulari;
Suprapunere verticală a dinţilor frontali: marginile incizale ale dinţilor frontali
maxilari se suprapun vertical peste marginile incizale ale dinţilor mandibulari, astfel încât
din aspect vestibular, marginile incizale ale incisivilor mandibulari nu sunt vizibile prin
suprapunerea incisivilor maxilari;
Relatia dinţilor laterali: dinţii maxilari posteriori sunt pozitionaţi uşor mai vestibular
faţă de dinţii laterali mandibulari, astfel încât:
- Vârfurile cuspizilor vestibulari şi feţele vestibulare ale dinţilor maxilari să fie mai
vestibular decât omologii lor de pe arcada mandibulară
- Cuspizii orali ai dinţilor maxilari ajung în contact cu fosele ocluzale ale dinţilor
mandibulari
- Cuspizii vestibulari ai dinţilor mandibulari ajung în contact cu fosele ocluzale ale
dinţilor maxilari
- Vârfurile cuspizilor lingual şi feţele linguale ale dinţilor mandibulari sunt situaţi lingual
faţă de omologii lor de pe arcada maxilara.
Alinierea relativă: axul vertical (lung) al fiecărui dinte maxilar este uşor distalizat faţă de
axul vertical al dintelui mandibular omolog din acelaşi grup, astfel încât:
- vârful cuspidului meziovestibular al primului molar maxilar este aliniat direct peste
şanţul meziovestibular al primului molar mandibular. Această relaţie a primilor
molari (primii dinţi permanenţi erupţi) reprezintă un factor cheie în definirea
ocluziei de clasa I. Mai mult decât atât, caninul maxilar se aşeaza în ambrazura
vestibulară dintre caninul mandibular si primul premolar.
- cei mai mulţi dinţi de pe o arcadă dentară ideală au potenţialul de a realiza ocluzia cu
doi dinţi antagonişti.
53
De exemplu, faţa distala a primului molar maxilar este posterior faţă de faţa distală a primului
molar mandibular şi, prim urmare, are ocluzie cu primul şi al doilea molar mandibular.
Excepţiile sunt: a. incisivul central mandibular care, datorită poziţiei şi dimensiunii, are ocluzie
numai cu incisivul central maxilar şi b. al treilea molar maxilar care are contacte cu molarul trei
mandibular.
In concluzie, ocluzia ideală presupune existenţa unei relaţii de clasa I între molarii primi
mandibulari şi maxilari în poziţie de intercuspidare maximă. Această relaţie, presupune lipsa
faţetelor de abraziune extinse, bruxismul, pierderea de os, dinţi rotati, dinţi mobili sau dureri
articulare.
DEZVOLTAREA DINTELUI DIN LOBI
Coroanele dentare se dezvoltă din lobi ori centre de dezvoltare primară. Fiecare dinte
normal prezintă semne clare că s-a dezvoltat din trei sau mai mulţi lobi.
Figura 41. Lobii de dezvoltare
3 2 1 1
4
3 2 1
4
3
2
4
1 2
5
3 4
2 1
4 3
2 3
1
4
Incisiv
maxilar
Incisiv
maxilar
Premolar
bicuspid
Molar prim mandibular Molar prim maxilar
54
Regula generală este că porţiunea facială care cuprinde incisivii, caninii si premolarii se
dezvoltă din trei lobi, iar zona cingulară sau cuspizii orali să se formeze fiecare dintr-un singur
lob. Ca atare, incisivii se dezvoltă din 4 lobi: 3 lobi vestibulari(formând cele trei mameloane
localizate incizal) şi un lob oral formând zona cingulară. Caninii si premolarii, se dezvoltă tot
din 4 lobi: 3 lobi vestibulari care formează portiuneavestibulară, si un lob oral care formează
zona cingulară de pe canin sau a cuspidului oral al premolarului. Premolarii se formează din 5
lobi: trei lobi formează cuspidul vestibular, şi 2 lobi formează cei doi cuspizi linguali. Faptul că
suprafeţele vestibulare ale premolarilor si dinţilor frontali sunt formate din trei lobi, este
demonstrat prin existenţa a trei creste vestibulare şterse, separate de două depresiuni la fel de
şterse.
Tot ca regulă generală, fiecare cuspid molar se formează dintr-un singur lob. De
exemplu, molarii mandibulari sau maxilari, care pot prezenta 5 cuspizi, se formează din 5 lobi,
iar cei care au 4 cuspizi se formează din 4 lobi. Unii molari maxilari pot avea numai trei cuspizi
şi ca atare se formează din trei lobi. În cazul unor anomalii dentare (incisivi laterali maxilari sub
formă conoidă sau supranumerari) cuspizii se formează din mai puţin de trei lobi.
55
Exerciţii:
1. Identificaţi şi denumiţi ţesuturile dentare în cazul dintelui din următoarea imagine:
2. Identificaţi şi denumiţi elementele morfologice de pe faţa ocluzală a dintelui din
imagine:
3. Ce spaţiu enumerate conţine acea parte a gingiei denumită papilă interdentară?
a.ambrazura vestibulară b.ambrazura ocluzală
c.ambrazura cervical d.spaţiul interproximal
4. Care este ordinea corectă a formaţiunilor anatomice ale unui dinte cu două rădăcini,
dinspre colet spre vârful rădăcinii?
a.colet, trunchi, furcaţie, apex b.trunchi, colet, furcaţie, apex
c.colet, trunchi, apex, furcaţie c.furcaţie, colet, apex, trunchi
5. Ce feţe ale dintelui privesc spre buze şi obraji:
a.facială b.bucală c.distală d.linguală
6. Care din următoarele formaţiuni nu se regăseşte pe faţa ocluzală a unui premolar
maxilar:
a.cingulum b.creastă oblică de smalţ
c.creastă marginal mezială d.creastă esenţială
R: 3-d; 4-a; 5-a,b; 6-a,b
56
CAPITOLUL 3. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A INCISIVILOR PERMANENŢI
I. INCISIVII MAXILARI PERMANENŢI
Morfologia dinţilor permanenţi include 4 incisivi maxilari(superiori) şi 4 incisivi
mandibulari(inferiori). Atât la maxilar, cât şi la mandibulă, întâlnim câte 2 incisivi centrali şi 2
incisivi laterali.
Incisivii centrali sunt localizaţi central, câte unul de fiecare parte a liniei mediane, unul
în contact cu faţa mezială a celuilalt. Incisivii centrali maxilari şi mandibulari sunt singurii dinţi
care sunt localizaţi distal de incisivii centrali, având contact la nivelul feţei distale cu caninii.
Aceşti dinţi se suplimentează ca funcţie unul pe celălalt, având o morfologie similară.
Funcţia lor majoră este de a secţiona alimentele în timpul procesului de masticaţie. Aceşti dinţi
au creste sau margini incizale, comparativ cu caninii sau dinţii laterali care prezintă cuspizi.
Figura 42. Grupul dinţilor frontali
Din acest acest punct de vedere, este bine să diferenţiem termenul de margine incizală şi
creastă incizală. Marginea incizală este porţiunea coroanei care formează porţiunea
incizală completă. Când un incisiv este recent erupt, porţiunea incizală este rotunjită şi
uneşte unghiurile mezioincizal şi distoincizal, cu feţele orale şi vestibulare. Această
porţiune marginală a coroanei se numeşte margine incizală. Termenul de creastă implică
şi unghiurile formate prin unirea celor două suprafeţe plane. Creasta incizală apare la
incisivi, după ce uzura ocluzală formează o suprafaţa aplatizată oroincizală, care
formează cu faţa vestibulară un unghi. Creasta incizală se formează la joncţiunea
suprafeţei oroincizale(denumită uneori suprafaţa incizală), cu faţa vestibulară.
IC IL IC IL C C
57
INCISIVUL CENTRAL MAXILAR
Incisivul central maximal
Debutul calcificării 3 – 4 luni
Coroana complet format 4 – 5 ani
Erupţie 7 – 8 ani
Rădăcină edificată 10 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 10,5 Diametrul VP al coroanei 7,0
Lungimea rădăcinii 13,0 Diametrul VP la colet 6,0
Diametrul MD al coroanei 8,5 Curbura liniei cervicale-M 3,5
Diametrul MD la colet 7,0 Curbura liniei cervicale-D 2,5
Incisivul central maxilar este primul dinte din grupul dinţilor frontali maxilari. Prezintă
cea mai mare lăţime meziodistală dintre toţi dinţii frontali.
În general, incisivul central maxilar se dezvoltă normal, în mod obişnuit. Cu toate
acestea, apar şi unele modificări de la regulă. Una dintre acestea, este rădăcina prea scurtă. Altă
variantă posibilă, este coroana neobişnuit de lungă.
Incisivii centrali maxilari sunt cei mai proeminenţi dinţi din cavitatea bucală. Ei au
două forme de bază: prima formă este relativ lată la nivelul coletului, privit din aspect vestibular,
în comparaţie cu lăţimea meziodistală la nivelul zonelor de contact. A doua formă este relativ
îngustă la colet, comparativ cu lăţimea meziodistală la zonele de contact.
În unele situaţii, apare exagerare a crestelor marginale, aşa-numiţi „incisivi sub formă
de lopată”, care se întâlneşte genetic la rasele mongoloide.
În lucrarea de faţă, incisivul central va fi situat pe o poziţie medie între cele două forme
extreme, având în vedere că dimensiunile coroanelor sunt dimorfice, în general, la bărbaţi fiind
mai mari decât la femei. Chiar şi dimorfismul variază în funcţie de diversele populaţii. Cu toate
acestea, corelaţiile specifice în funcţie de sex, dintre grosimea smalţului şi lăţimea coroanei la
nivelul dentinei, sunt minore.
58
Coroana incisivului central maxilar este delimitată de patru feţe: vestibulară,
orală(palatinală), mezială, distală şi de o margine incizală, şi se continuă cu o rădăcină de formă
conică.
Coroana unui incisiv central mediu poate măsura între 10-11mm lungime, respectiv de la cel mai
înalt punct de pe linia cervicală, până la cel mai inferior punct de pe creasta incizală.
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară este cea mai mare dintre cele 4 feţe, cu un diametru vertical de 10mm,
dimensiune care dă şi înălţimea coroanei. În zonele de contact, dimensiunea mezio-distală este
de 8-9mm lăţime, iar la nivelul coletului este cu 1,5-2mm mai mică.
Figura 43. Faţa vestibulară a incisivului
Marginea mezială a coroanei o uşoară convexitate,apropiindu-se de ungiul mezioincizal.
Marginea distală a coroanei este mai convexă decât cea mezială, cu creasta curburii mai
înaltă, către linia cervicală. Unghiul distoincizal nu este la fel de ascuţit ca cel mezioincizal, iar
mărimea curburii depinde de forma dintelui.
La dinţii recent erupţi, marginea incizală este neregulată, crenelată, prezentând 3
mameloane. Acestea dispar în timp, astfel încât marginea incizală va deveni regulată şi dreptă,
având o direcţie meziodistală. În general, marginea incizală prezintă o uşoară curbură către
centrul coroanei, rezultând o lungime a coroanei mai mare decât la cele două unghiuri proximale.
Marginea cervicală coroanei urmează o direcţie semicirculară, cu curbura către rădăcină,
din punctul la care conturul rădăcinii se întâlneşte cu coroana mezial, până la punctul în care
conturul rădăcinii se întâlneşte distal cu coroana.
Margine mezială Margine distală
Depresiuni interlobulare 1 2 3
59
Faţa vestibulară prezintă ca relief morfologic, două depresiuni liniare verticale, mai
evidente în 1/3 incizală, şi trei lobuli de dezvoltare. Depresiunile liniare pornesc de la marginea
incizală şi se termină pierdut spre jumătatea feţei. Lobulii de dezvoltare sunt inegali ca mărime,
lobulul distal fiind cel mai mare, iar cel central cel mai mic. Lobulii sunt mai evidenţi în
morfologia primară, formând cele 3 mameloane, localizate incizal. Depresiunile şi lobulii pot fi
şterse sau bine exprimate.
Rădăcina incisivului central maxilar, din aspect vestibular, are formă de con, de cele mai
multe ori prezentând un apex relativ bont, şi un contur mezial şi distal regulat. De obicei,
rădăcina este cu 2-3mm mai lungă decât coroana, deşi variază considerabil.
Faţa palatinală
Faţa palatinală are un contur asemănătorcu al feţei vestibulare, fiind delimitat de
marginea cervicală, incizală, mezială şi distală. Marginea palatinală al incisivului maxilar are o
formă inversăcomparativ cu faţa vestibulară.
Aspectul coroanei este diferit dacă comparăm faţa palatinală cu faţa vestibulară. În aspect
vestibular, suprafaţa coroanei este, în general, netedă. În aspect palatinal, faţa palatinală prezintă
relief morfologic, respectiv convexităţi şi o concavitate.
Marginea cervicală are un contur asemănător, însă imediat sub linia cervicală se observă
o convexitate netedă. Această convexitate se numeşte cingulum, şi se formează din lobul de
dezvoltare palatinal.
Figura 44. Faţa palatinală a incisivului central maxilar
Joncţiune smalţ-cement Cingulum
Creastă marginală mezială
Margine palato-incizală
Creastă marginală distală
Fosa linguală
60
Faţa palatinală prezintă, în poziţie mezială şi distală, confluent cu cingulum, crestele
marginale. Între crestele marginale, sub cingulum, se găseşte o concavitate puţin adâncă,
denumită fosă linguală. Între această fosă şi cingulum, apare a discontinuitate de smalţ, ca
urmare a nefuzionării complete a lobilor de dezvoltare, denumită foramen caecum. În general,
faţa palatinală a incisivului central maxilar prezintă un singur foramen, dar pot apare uneori două
sau trei foramene.
Marginea palatino-incizală, care conturează fosa linguală este uşor ridicată, ajungând la
acelaşi nivel cu crestele marginale, mezială şi distală, completând astfel porţiunea palatinală a
crestei incizale a incisivului central.
Din descrierea anterioară, observăm că fosa linguală este mărginită mezial de creasta
marginală mezială, incizal de porţiunea palatinală a crestei incizale, distal de creasta marginală
distală, şi cervical de cingulum. De obicei, există depresiuni de dezvoltare care se întind de la
cingulum până la fosa linguală.
Coroana şi rădăcina se subţiază palatinal, astfel încât dimensiunea coroanei la cele două
unghiuri ale liniei vestibulare este mai mare decât dimensiunea celor două unghiuri ale liniei
palatinale, iar porţiunea palatinală a rădăcinii este mai îngustă decât porţiunea vestibulară.
Faţa mezială
Faţa mezială a acestui dinte are forma fundamentală a unui incisiv. Coroana are formă
triunghiulară, de pană, cu baza triunghiului la colet şi vârful orinetat spre creasta incizală. În mod
normal, linia trasată prin coroană şi rădăcină, dinspre mezial spre centrul dintelui, va bisecta
vârful rădăcinii şi creasta incizală a coroanei.
Astfel, creasta incizală a coroanei, este pe aceeaşi direcţie cu centrul rădăcinii. Această aliniere
este caracteristică incisivilor centrali şi laterali. Linia dreaptă trasată prin centrul rădăcinii şi al
coroanei, fie din aspect mezial, fie din aspect distal, nu va depăşi niciodată, sau rareori va depăşi
marginea incizală către palatinal.
Incisivii maxilari pot prezenta, uneori, creste incizale orientate lingual faţă de linia bisectoare.
Vestibular şi lingual, în poziţie imediat coronar faţă de linia cervicală, se găsesc crestele
de curbură ale acetor feţe. Aceste creste de contur dau coroanei dimensiunea vestibulopalatinală
cea mai mare. Curburile vestibulară şi palatinală, în mod normal, se întind pe aproximativ
0,5mm, înainte de a se continua cu linia crestei incizale.
61
Figura 45. Faţa mezială a incisivului central maxilar
Relieful feţei meziale este convex atât în sens vestibulo-palatinal, cât şi în sens cervico-
incizal, cu o convexitate maximă în treimea incizală. Linia cervicală care conturează joncţiunea
cementosmalţ mezial pe incisivul central maxilar, se curbează vizibil incizal. Curbură cervicală
este cea mai mare pe faţa mezială a acestui dinte, comparativ cu curbura cervicală pe orice faţă a
oricărui dinte din cavitatea bucală. Curbura variază ca întindere, în funcţie de lungimea coroanei
şi dimensiunea vestibulo-palatinală a coroanei. La un incisiv central mediu, cu o lungime a
coroanei de 10-11mm, curbura este de 3-4mm.
Faţa distală
La acest dinte, diferenţele dintre faţa mezială şi distală sunt mici. Privit din aspect
distal, incisivul central maxilar pare a avea coroana mai groasă în 1/3 cervicală.
Din cauza pantei feţei vestibulare distopalatinale, este vizibilă o suprafaţă mai mare din
această faţă, ceea ce crează iluzia unei grosimi mai mari. De fapt, cei mai mulţi dinţi sunt uşor
rotaţi, astfel încât să se adapteze la curbura arcadei dentare. Din acest punct de vedere, nici
incisivul central maxilar nu reprezintă o excepţie.
Convexitatea maximă a feţei distale se găseşte în 1/3 incizală. Linia cervicală este mai
curbă şi mai puţin extinsă pe faţa distală decât pe cea mezială. Această caracteristică este
prezentă la majoritatea dinţilor.
V P
Margine palatinală
Cingulum Convexitate maximă
62
Marginea incizală
În figura 46 dintele este poziţionat astfel încât creasta incizală este centrată pe rădăcină.
Imaginea coroanei din aspect incizal se suprapune în întregime peste rădăcină; astfel, rădăcina nu
va mai fi vizibilă.
Figura 46. Aspect incizal al incisivului central maxilar
Privită dinspre incizal, faţa vestibulară a coroanei este relativ plată şi lată, în comparaţie
cu faţa palatinală, în special în 1/3 incizală. Totuşi, porţiunea cervicală vestibulară a coroanei
este convexă, deşi arcul descris este larg. Creasta incizală se poate observa cu claritate, fiind uşor
de distins diferenţa dintre marginea incizală şi restul crestei incizale, inclusiv pante acesteia către
faşa linguală.
Unghiurile liniare meziovestibular şi distovestibular sunt proeminente sub aspect incizal.
Poziţiile relative ale unghiurilor formate trebuie comparate cu unghiurile liniare meziopalatinal şi
distopalatinal, care sunt reprezentate de delimitările crestelor mezială şi distală. Dimensiunea
meziodistală a coroanei la unghiurile liniare vestibulare este mai mare decât dimensiunea la
unghiurile liniare palatinale.
Coroana acestui dinte este mult mai masivă privită dinspre incizal. La zonele de contact
mezială şi distală se află feţe relativ late. Trebuie să se facă şi comparaţia între dimensiunile
coroanei în sens meziodistal, respectiv vestibulopalatinal. Dimensiunea vestibulopalatinală a
coroanei este cu 2/3 mai mare decât dimesiunea meziodistală. Acest detaliu nu este observabil la
o examinare superficială.
Bilateral, conturul incizal este destul de uniform. Porţiunea palatinală prezintă câteva
variaţii, prin aceea că linia trasată din unghiul mezial către centrul cingulumului va fi mai lungă
decât linia trasată din acelaşi punct către cingulum dinspre unghiul distal(aspectul incizal al
diferentei dimensiunii dintre faţa mezială şi distală- faţa distală mai mică comparativ cu cea
mezială).
Margine incizală
Fosa linguală
Creastă marginală mezială
Cingulum
Creastă marginală distală
63
Rădăcina incisivului central maxilar, unică(dinte monoradicular), are formă de con din
aspect vestibular, de cele mai multe ori prezentând un apex relativ bont; prezintă un contur
mezial şi distal regulat. De obicei, lungimea rădăcinii este de 12-13mm, cu 2-3mm mai lungă
decât coroana, deşi variază considerabil.
Dacă trasăm o linie prin centrul rădăcinii şi al coroanei incisivului central maxilar, aceasta tinde
să fie paralelă cu conturul mezial al coroanei şi rădăcinii.
Apexul rădăcinii este uşor înclinat spre distal. Secţiunea transversală a rădăcinii la nivelul
coletului, ne arată că rădăcina are, în general, forma triunghiulară, cu unghiurile rotunjite. Una
din feţele triunghiulare este vestibulară, iar feţele distală şi mezială sunt orientate palatinal. Faţa
mezială a acestui triunghi este uşor mai lungă decât faţa distală.
Camera pulpară ia forma coroanei, şi prezintă spre incizal trei coarne pulpare(trei
prelungiri) care corespund celor trei lobuli de dezvoltare. Camera pulpară este aplatizată
vestibulo-oral. Spre rădăcină se continuă cu un canal radicular care devine filiform spre apex.
Figura 47. Rădăcina incisivului central maxilar
Implantarea incisivului central maxilar în arcadă se apreciază atât în plan sagital, cât şi în
plan frontal:
În plan sagital, axul radicular este înclinat cu 7º spre palatinal
În sens frontal, axul radicular este înclinat cu 3-4º spre distal
Poziţionarea dintelui pe hemiarcadă: coroana aşezată în jos, faţa convexă spre înainte,
iar unghiul cel mai ascuţit spre linia mediană.
Apex
64
INCISIVUL LATERAL MAXILAR
Incisivul central maxilar
Debutul calcificării 10 - 12 luni
Coroana complet format 4 - 5 ani
Erupţie 8 - 9 ani
Rădăcină edificată 11 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 9 Diametrul VP al coroanei 6,0
Lungimea rădăcinii 13,0 Diametrul VP la colet 5,0
Diametrul MD al coroanei 6,5 Curbura liniei cervicale-M 3,0
Diametrul MD la colet 5,0 Curbura liniei cervicale-D 2,0
Incisivul lateral maxilar suplimenatează funcţionarea incisivului central, coroanele sunt
asemănătoare. Incisivul lateral este mai mic ca dimensiune, mai puţin în ceea ce priveşte
rădăcina.
Coroana
Din punct de vedere al dezvoltării, acest dinte diferă considerabil de incisivul central.
Incisivul lateral maxilar variază în formă mai mult decât oricare alt dinte din cavitatea bucală, cu
excepţia molarului trei. Totuşi, dacă variaţia este prea mare, se consideră că reprezintă o
anomalie. Situaţia cea mai des întâlnită este un incisiv lateral maxilar, cu formă ascuţită, greu de
descris; acest dinte se numeşte incisiv conoid.
În unele cazuri, incisivii laterali maxilari pot să lipsească cu desăvârşire. În aceste cazuri,
incisivii centrali maxilari au contact distal cu caninii.
Un alt tip de incisiv lateral maxilar cu malformaţie este reprezentat de un tubercul ascuţit şi lat,
care face parte din cingulum; unii tuberculi prezintă depresiuni de dezvoltare adânci, care se
extind de-a lungul rădăcinii palatinele, prezentând o adâncitură în cingulum.
Uneori, incisivii laterali maxilari prezintă rădăcini sau coroane rotate.
65
Faţa vestibulară
Aspectul vestibular al incisivului lateral maxilar pare să favorizeze aspectul incisivului
central; incisivul lateral are o convexitate mai mare, cu o creastă incizală rotunjită şi ungiuri
incizale rotunjite(mezial şi distal).
Deşi coroana este mai mică ca dimensiuni, proporţiile corespund în mod normal
proporţiilor incisivului central. Astfel, diametrul cervicoincizal (înălţimea feţei vestibulare) este
de 8mm, cu 2-3mm mai mic decât a incisivului central. Incisivul lateral maxilar este relativ
îngust meziodistal cu aproximativ 2mm comparativ cu incisivul central.
Marginea mezială a feţei vestibulare a coroanei se aseamănă cu cea a incisivului central,
însă cu un unghi mezioincizal mai rotunjit. Convexitatea maximă a marginii meziale se găseşte
la punctul de joncţiune a 1/3 incizale şi medii.
Uneori, la aşa numitele forme pătrate, unghiul mezioincizal este aproape la fel de ascuţit ca şi
unghiul incisivului central maxilar.
Cu toate acestea, deseori se observă un unghi meziooincizal mai rotunjit. Marginea
distală a feţei vestibulare diferă oarecum de cea a incisivului central maxilar. Marginea distală
este întotdeauna mai rotunjită, iar convexitatea maximă este situată mai cervical, de obicei în
centrul 1/3 medii. Unele forme prezintă o margine semicirculară distală, de la colet către centrul
crestei incizale.
Ca relief, faţa vestibulară este mai convexă decât a incisivului central, cu excepţia unor
forme pătrate sau plate.
Figura 48. Faţa vestibulara a incisivului lateral maxilar
M V
Margine mezială Margine distală
Unghi mezioincizal Unghi distoincizal
66
Faţa palatinală
Faţa palatinală prezintă creste marginale mezială şi distală marcate, cu un cingulum
proeminent, şi cu o tendinţă de a prezenta depresiuni de dezvoltare în interiorul fosei palatinale,
la locul de unire cu cingulum.
Fosa palatinală este mai concavă şi mai circumscrisă decât cea a incisivului central. Dintele se
îngustează spre palatinal, semănând cu un incisiv central. Deseori, se observă depresini de
dezvoltare adânci pe laturile cingulumului, acestea putând să se extindă spre rădăcină. În aceste
depresiuni de dezvoltare pot fi prezente defecte de smalţ la nivelul coroanei.
Figura 49. Faţa palatinală a incisivului lateral superior
Faţa mezială
Faţa mezială este mai scurtă, având un aspect asemănător cu un incisiv central mai mic,
dar cu excepţia rădăcinii care apare mai lungă. Diametrul vestibulopalatinal al coroanei şi
rădăcinii este cu aproximativ 1mm mai mic decât incisivul central maxilar din aceeaşi cavitate
bucală.
Creastă marginală distală
Fosa linguală
Linia cervicală Cingulum
Creastă marginală mezială
Margine palatoincizală
Figura 50. Faţa mezială a incisivului lateral şi central superior
IL sup IC sup
Convexitate
maximă
Cingulum
67
Linia cervicală este mai curbă spre creasta incizală, deşi din cauza dimensiunii mici a coroanei,
întinderea reală a aceteia este mai mică decât cea întâlnită la incisivul central. Dezvoltarea
puternică a crestei incizale face ca porţiunea incizală să apară câteodată mai îngroşată decât a
centralului.
Faţa distală
Lăţimea feţei distale apare mai îngroşată decât cea mezială, ca urmare a dispunerii
coroanei pe rădăcină.
Linia cervicală a feţei distale are o curbură cu aproximativ 1mm mai redusă decât linia cervicală
de pe faţa mezială. Uneori, pe coroană pot să apară depresiuni de dezvoltare care se întind pe
rădăcină fie pe anumite segmente, fie pe întreaga lungime.
Marginea incizală
Privit dinspre incizal, incisivul central maxilar se aseamănă cu cel lateral, sau chiar cu
un mic canin. Dacă incisivul lateral se conformează în dezvoltare cu incisivul central din
vecinătate, din aspect incizal va fi asemănător cu acesta.
Cingulum poate fi larg, la fel şi marginea incizală. Diametrul vestibulopalatinal poate fi mai
mare decât în mod obişnuit, comparativ cu dimensiunea meziodistală. Astfel, incisivul lateral
maxilar se aseamănă cu un mic canin.
Figura 51. Aspect incizal al incisivului lateral superior şi al caninului superior
Toţi incisivii laterali maxilari prezintă convexitate vestibulară şi palatinală mai accentuată din
aspect incizal, comparativ cu incisivii centrali maxilari.
Creastă
marginală
distală
Cingulum
Creastă
marginală
mezială
Fosa linguală
Margine incizală
IL sup C sup
68
Rădăcina
În general, lungimea rădăcinii este mai mare proporţional cu lungimea coroanei, la
incisivul lateral faţă de incisivul central. Deseori, rădăcina este de 1,5 ori mai mare decât
lungimea coroanei. Rădăcina este turtită în sens meziodistal, astfel încât i se descriu cele patru
feţe: vestibulară, palatinală, mezială şi distală.
Din aspect vestibular, rădăcina se îngustează în mod uniform, de la linia cervicală până la
un punct situat la aproximativ 2/3mm din lungimea apicală. În cele mai multe cazuri, rădăcina se
curbează brusc din acest punct, spre distal, şi se termină cu un apex ascuţit. Curbura distală este
tipică, dar totuşi la unele rădăcini întâlnim forma dreaptă, iar la alte rădăcini putem întâlni
curburi meziale.
Dinspre mezial, rădăcina apare ca un con efilat, cu un apex bont, rotunjit. Forma apexului
variază, de la bont la ascuţit. În cele mai multe cazuri, marginea vestibulară a rădăcinii, din
aspect mezial, este drept. Pe secţiune, rădăcina are formă triunghiulară, cu unghiuri rotunjite.
Camera pulpară, imită forma coroanei, dar la dimensiuni mai mici. Prezintă trei coarne
pulpare spre incizal, iar în sens invers se continuă cu un canal radicular aplatizat meziodistal, de
dimensiuni reduse.
Aşa cum am menţionat anterior, acest dinte poate prezenta variaţii la nivelul formei coroanei, în
schimb, forma rădăcinii este caracteristică.
Implantarea incisivului lateral maxilar în arcadă este mai înclinată decât a celui central, faţă de
verticală:
În plan sagital: 12º spre palatinal
În plan frontal: 7º spre distal
Poziţionarea coroanei este uşor în vestibulo-poziţie, creasta incizală fiind deplasată spre
vestibular.
Figura 52. Rădăcina
incisivului lateral superior
P
M
V
D
69
II. INCISIVII MANDIBULARI PERMANENŢI
Incisivii mandibulari sunt în număr de patru. Incisivul central mandibular este
poziţionat centrat în mandibulă, de o parte şi de alta a liniei mediene, cu suprafaţa mezială a
unuia în contact cu suprafaţa mezială a celuilalt. Incisivii laterali mandibulari, stâng şi drept, sunt
situaţi distal de incisivii centrali. Ei sunt în contact cu incisivii centrali meziali, iar cu caninii sunt
în contact distal.
Incisivii mandibulari au dimensiunea meziodistală mai mică decât oricare alţi dinţi.
Incisivul central este, uneori, mai mic decât incisivul lateral, ceea ce reprezintă situaţia inversă
faţă de maxilar. Sunt dinţi similari ca formă, cu suprafaţa coronară netedă, cu doar câteva linii de
dezvoltare. Aceşti dinţi au o dezvoltare uniformă, iar cazurile de anomalii sunt reduse.
Forma anatomică a acestor dinţi diferă în totalitate faţă de forma anatomică a incisivilor
maxilari. Înclinarea coroanelor diferă din aspect mezial şi distal; feţele vestibulare sunt înclinate
lingual, astfel încât marginile incizale sunt îndreptate spre lingual. Planurile incizale ale
incisivilor maxilari şi mandibulari sunt paralele între ele, astfel încât participă împreună la
secţionarea alimentelor.
INCISIVUL CENTRAL MANDIBULAR
Incisivul central maxilar
Debutul calcificării 3 - 4 luni
Coroana complet format 4 - 5 ani
Erupţie 6 – 7 ani
Rădăcină edificată 9 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 9,5 Diametrul VL al coroanei 6,0
Lungimea rădăcinii 12,5 Diametrul VL la colet 5,3
Diametrul MD al coroanei 5,0 Curbura liniei cervicale-M 3,0
Diametrul MD la colet 3,5 Curbura liniei cervicale-D 2,0
70
Coroana
Incisivul central mandibular este cel mai mic dinte de pe arcadele dentare. Coroana este
mai mică decât jumătate din diametrul meziodistal al incisivului central maxilar; cu toate acestea,
diametrul vestibulolingual este numai cu aproximativ 1mm mai mic.
Rădăcina unică este foarte îngustă meziodistal, corespunzător coroanei, deşi atât rădăcina, cât şi
coroana sunt late sub aspect vestibulolingual. Lungimea rădăcinii este aceeaşi, dacă nu chiar mai
mare decât lungimea rădăcinii incisivului central maxilar.
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară a incisivului central mandibular prezintă un contur regular, îngustându-se
uniform de la unghiurile incizale distal şi mezial, care sunt relativ înguste, spre porţiunea apicală
a rădăcinii.
Marginea incizală a coroanei este dreaptă, formând cu feţele mezială şi distală, unghiuri
drepte. Marginile mezială şi distală ale feţei vestibulare au un traiect drept, paralel în 2/3
incizale, de la unghiurile incizale către ariile de contact; aceasta se găseşte incizal de joncţiunea
1/3 incizale şi medii a coroanei. În continuare, marginile mezială şi distală devin convergente,
coroana îngustându-se uniform de la ariile de contact spre coletul relativ îngust.
Figura 53. Faţa vestibulară a incisivului central maxilar
Relieful feţei vestibulare a coroanei incisivului central mandibular este, de obicei, plan în
2/3 incizale şi convex în 1/3 cervicală. Prezintă puţine urme ale depresiunilor de dezvoltare şi ale
celor trei lobi egali ca mărime. Excepţia apare la dinţilor recent erupţi, unde,sunt vizibile chiar şi
mameloanele.
Unghiul mezioincizal Unghiul distoincizal
Depresiuni de dezvoltare Linia cervicală Lobi de dezvoltare
71
Faţa linguală
Faţa linguală este netedă, cu uşoară concavitate în 1/3 incizală, între crestele marginale
şterse. În unele cazuri, crestele marginale sunt mai proeminente, mai ales spre marginea incizală.
În aceste cazuri, concavitatea dintre crestele marginale este mai distinctă.
Prezintă eventuale urme ale depresiunilor de dezvoltare, cu excepţia dinţilor recent erupţi, şi un
cingulum abia perceptibil, sau chiar absent. Nu prezintă foramen caecum. Incisivul central
mandibular este singurul dinte care are acest relief aplatizat. Faţa linguală are un relief plan-
concav în 2/3 incizale, şi devine uşor convex în 1/3 incizală.
Figura 54. Faţa linguală a incisivului central mandibular
Faţa mezială
Faţa mezială are un aspect triunghiular, cu baza cervical şi vârful incizal. Marginile
vestibulară şi linguală de deasupra liniei cervicale sunt mai mici, astfel încât curbura liniei
cervicale este mai redusă decât curbura incisivilor maxilari.
Figura 55. Faţa mezială a incisivului central mandibular
Fosa linguală
Creastă marginală
distală
Margine incizală
mamelonată
Creastă marginală
mezială
Cingulum
Apex
Arie de contact
Convexitate maximă Convexitate maximă
Linia cervicală
72
Marginea vestibulară este dreaptă, deasupra curburii cervicale, efectuând o pantă rapidă
către marginea incizală. Marginea linguală reprezintă o linie dreaptă, înclinată vestibular pe o
distanţă scurtă,deasupra convexităţii netede a cingulumului; porţiunea dreaptă se întâlneşte cu
cea concavă în 1/3 medie, după care se continuă în sus, până la marginea rotunjită a crestei
incizale înguste. Marginea incizală este rotunjită sau aplatizată prin uzură. Pe scurt, marginea
vestibulară este uşor convexă, iar cea linguală plană incizal, concavă în 1/3 mijlocie şi convexă
în 1/3 cervicală.
Curbura liniei cervicale este bine marcată, curbându-se incizal aproximativ cu 1/3 din
lungimea coroanei.
Faţa mezială este convexă şi netedă în 1/3 incizală, începând să se lăţească şi să se
aplatizeze în 1/3 medie până la aria de contact; ulterior, devine plată, cu o uşoară tendinţă spre
concavitate, imediat sub 1/3 medie a coroanei şi deasupra liniei cervicale.
Faţa distală
Faţa distală are contur şi relief asemănător cu a feţei meziale, motiv pentru care sunt
foarte greu de diferenţiat. Linia cervicală la acest nivel, se curbează spre incizal cu până la 1mm
mai mult comparativ cu linia cervicală pe faţa mazială.
Marginea incizală
Marginea incizală ilustrează simetria bilaterală a incisivului central mandibular. Astfel,
jumătatea mezială a creastei este aproape identică cu jumătatea distală.
Creasta incizală prezintă unghiuri aproape drepte faţă de linia bisectoare a coroanei în poziţie
vestibulolinguală. Această trăsătură este caracteristică dintelui, şi serveşte ca punct de
identificare şi diferenţiere între incisivii laterali şi centrali mandibulari.
Privit dinspre incizal, incisivul central mandibular prezintă diferenţă între diametrul
vestibulolingual şi cel meziodistal. Diametrul vestibulolingual este întotdeauna mai mare.
Marginea vestibulară a coroanei, din aspect incizal, este mai lată meziodistal decât cea
linguală;coroana este de obicei mai largă vestibular decât lingual în 1/3 cervicală, zona linguală
prezentând un cingulum neted. Marginea vestibulară a coroanei în 1/3 incizală, deşi este mai
degrabă lată şi plată în comparaţie cu 1/3 cervicală, prezintă totuşi o tendinţă către convexitate, în
timp ce marginea linguală a coroanei în 1/3 incizală prezintă o înclinaţie către concavitate.
73
Figura 56. Aspect incizal al incisivului central mandibular
Privită dinspre incizal, faţa vestibulară este mai vizibilă decât cea linguală, deoarece linia
sub care este privit dintele se suprapune cu linia axei lungi a rădăcinii.
Rădăcina
Rădăcina incisivului central mandibular este unică, puternic aplatizată MD. Prezintă cele
patru feţe: vestibulară, linguală, mezială şi distală.
Marginile mezială şi distală ale rădăcinii sunt drepte, şi se termină într-un apex mic,
curbat. Uneori rădăcina este dreaptă.
Faţa mezială a rădăcinii este plată imediat sub linia cervicală. Cele mai multe rădăcini
prezintă depresiuni de dezvoltare largi, pe cea mai mare parte a lungimii rădăcinii. Aceste
depresiuni sunt mai adânci la joncţiunea 1/3 apicale şi medii.
Figura 57. Rădăcina şi secţiunile radiculare ale incisivului central mandibular
Margine incizală
Creastă marginală
distală
Fosa linguală
Creastă
marginală
mezială
Cingulum
D M
V
L
Apex
Forma de pişcot a
secţiunii radiculare
74
Faţa distală a rădăcinii este similară cu cea mezială. Depresiunile de dezvoltare de pe faţa
distală pot fi mai accentuate, cu o adâncitură de dezvoltare foarte bine definită şi mai adâncă.
Pe secţiune transversală, rădăcina are formă de pişcot sau clepsidră. Apexul apare curbat spre
distal.
Camera pulpară este redusă ca volum, şi trimite trei coarne pulpare corespunzătoare celor
trei lobi vestibulari. Canalul radicular, unic, este turtit meziodistal.
Implantarea incisivului central mandibular este mai verticală:
În plan sagital este orientat cu 2°-3 °spre vestibular
În planfrontal este orientat cu 1° spre distal.
Incisivul central inferior se poziţionează pe arcadă cu coroana orientată în sus, faţa
convexă înainte, iar unghiul mezial spre linia mediană.
INCISIVUL LATERAL MANDIBULAR
Incisivul lateral mandibular
Debutul calcificării 3 - 4 luni
Coroana complet format 4 - 5 ani
Erupţie 7 - 8 ani
Rădăcină edificată 10 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 9,5mm Diametrul VL al coroanei 6,5mm
Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VL la colet 5,8mm
Diametrul MD 5,5mm Curbura liniei cervicale-M 3,0mm
Diametrul MD la colet 4,0mm Curbura liniei cervicale- D 2,0mm
Incisivul lateral mandibular reprezintă al doilea dinte mandibular de la linia mediană,
spre dreapta sau spre stânga. Morfologia acestui dinte este asemănătoare cu a incisivului central
mandibular, cu mici diferenţe în ceea ce privesc dimensiunile.
75
În general, se face o comparaţie directă cu incisivul central mandibular, amintindu-se
dora deosebirile. Forma incisivului lateral mandibular este relativ uniformă comparativ au a altor
dinţi. Rareori va prezenta o diviziune a rădăcinii vestibulare şi linguale în 1/3 cervicală. Mult mai
des se pot întâlni două canale într-o singură rădăcină.
Coroana
Coroana incisivului lateral mandibular are formă de daltă, fiind delimitată de aceleaşi
patru margini: vestibulară, linguală, mezială, distală şi de creasta incizală.
Faţa vestibulară
Incisivii laterali mandibulari temporari pot prezenta depresiunile de dezvoltare vizibile,
cu delimitarea celor trei lobi, egali ca mărime. În schimb, cei permanenţi pot prezenta faţete de
uzură datorită ocluziei cu incisivii superiori: una mezială, la zona de contact cu incisivul central
superior, şi una distală, mai mică, la contactul cu incisivul lateral superior. În multe cazuri, aceste
faţete fac posibilă identificarea incisivului lateral mandibular, de cel central, care prezintă doar o
faţetă de uzură datorită incisivului central superior.
Figura 56. Faţa vestibulară a incisivului lateral mandibular
Faţa linguală
Relieful feţei linguale, reprezentat de crestele marginale şi cingulum, este puţin vizibil,
dar mai evident decât la incisivul central mandibular. La unele grupuri mongoloide apare un
relief marcat de o adâncitură cervicoincizală mică şi adâncă, dar foarte vulnerabilă la procese
carioase.
Creastă marginală
mezială
Cingulum Linia cervicală
Fosa linguală
Creastă marginală
distală
76
Feţele proximale
Faţa mezială a coroanei incisivului lateral mandibular este, deseori, mai lungă decât cea
distală. Acest fenomen face ca, creasta incizală să devină uşor oblică, de sus în jos spre distal.
Aria de contact distală se orientează mai mult spre zona cervicală decât spre cea mezială, astfel
încât să ajungă în contact corespunzător cu zona mezială a caninului mandibular.
Cu excepţia dimensiunilor, nu există diferenţe marcante între feţele distale şi meziale ale
incisivului central şi lateral mandibular. Totuşi, la incisivul lateral mandibular există tendinţa
spre o concavitate mai adâncă, imediat lângă linia cervicală, pe suprafaţa distală.
Figura 57. Faţa mezială a IL mandibular
Marginea incizală
Marginea incizală nu prezintă unghiuri drepte, ca în cazul incisivului central
mandibular. Astfel, unghiul mezio-incizal este ascuţit, aproape drept, iar unghiul disto-incizal
este obtuz, rotunjit. Marginea urmăreşte curbura arcadei dentare mandibulare, ceea ce dă
coroanei incisivului lateral mandibular, un aspect că ar fi uşor rotat în jurul bazei rădăcinii.
Axele vestibulolinguale ale rădăcinilor incisivului central şi lateral rămân aproape paralele în
procesul alveolar, chiar dacă marginile incizale nu sunt pe aceeaşi direcţie.
Aria de contact
Margine cervicală
Şanţ longitudinal
radicular
Margine incizală
Creastă marginală distală
Fosa linguală
Creastă marginală mezială
Cingulum
Figura 58. Aspect incizal al IL mandibular
77
Rădăcina
Deşi coroana incisivului lateral mandibular este uşor mai lungă decât coroana
incisivului cengtral mandibular, rădăcina poate fi considerabil mai lungă. Ca atare, în cele mai
multe cazuri, dintele este uşor mai mare în toate dimensiunile. Forma rădăcinii este similară cu
cea a incisivului central, inclusiv prezenţa depresiunilor de dezvoltare meziale şi distale. Apexul
este curbat spre mezial sau distal.
Figura 59. Rădăcina IL mandibular
Camera pulpară, redusă ca dimensiune, are aceeaşi configuraţie ca şi a incisivului central
mandibular, continuându-se cu un canal radicular îngust, aplatizat mezio-distal.
Implantarea rădăcinii este verticală, fiind înclinată în plan frontal cu 1º spre distal.
Poziţionarea în arcadă este spre lingual, mai accentuat decât a incisivului central mandibular.
D M
V
L
Exerciţii. Alegeţi din enumerarea alăturată trăsătura caracteristică pentru fiecare incisiv
permanent.
a. incisivul central maxilar b.incisivul lateral maxilar
c. incisivul central mandibular d. incisivul lateral mandibular
1. Diametrul MD al coroanei este mai mare decât diametrul VP .
2. Este cel mai simetric incisiv.
3. Prezintă două faţete de uzură la nivelul feţei vestibulare.
4. Faţa distală este mai scurtă decât cea mezială.
R: 1-a,b; 2-c; 3-d; 4-a,b,d
78
CAPITOLUL 4. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A CANINILOR PERMANENŢI
Caninii, maxilar şi mandibular, seamănă foarte mult unul cu celălalt, astfel încât şi
funcţiile lor sunt înrudite. Cei patru canini sunt situaţi la nivelul comisurilor bucale, respectiv,
ocupă poziţia a treia de de la linia mediană, spre dreapta şi stânga, pe ambele maxilare. Caninii
mai sunt numiţi „pietre de temelie” a arcadelor dentare. Ei sunt cei mai lungi dinţi; coroanele
sunt, de obicei, mai lungi ca ale incisivilor centrali, iar rădăcinile unice, sunt mai lungi decât ale
oricărui alt dinte. Lobii vestibulari medii se dezvoltă, în timp, în cuspizi puternici, bine definiţi.
Coroanele şi rădăcinile sunt accentuat convexe pe majoritatea suprafeţelor. Forma şi poziţia
caninilor contribuie la ghidajul dinţilor în poziţie intercuspidiană prin „ghidajul canin”.
Forma coroanei, cu unicul cuspid ascuţit, localizarea în cavitatea bucală şi ancorarea
suplimentară dată de rădăcina lungă, puternic dezvoltată, aseamănă caninii cu caninii câinilor,
pisicilor sau a altor animale cu acest dinte proeminent, ceea ce a dat şi denumirea de
caninus(denumirea în latină pentru câine).
Din cauza grosimii vestibulolinguale a coroanei şi rădăcinii, dar şi a ancorării în procesul
alveolar al maxilarului, aceşti dinţi sunt probabil cei mai stabili. Porţiunile coronare ale caninilor
au o formă care favorizează autocurăţirea. Această calitate de autocurăţire, împreună cu buna
ancorare în maxilare, tinde să asigure acestor dinţi, viaţă lungă. Caninii sunt dinţi „valoroşi”,
indiferent dacă îi considerăm entităţi separate ale arcadelor dentare naturale, fie dacă îi
considerăm posibili stâlpi în stabilizarea lucrarilor protetice.
Ambii canini, maxilar şi mandibular, mai au o calitate care nu trebuie trecută cu vederea,
si anume calitatea estetică asigurată de poziţiile şi formele acestor dinţi, precum şi ancorarea lor.
Pierderea acestor dinţi, dace extrem de dificilă, dar nu imposibilă, găsirea acelor posibilităţi de
restaurare protetică, care să redea aspectul facial natural. Ca atare, caninii sunt inestimabili ca
valoare, din punct de veder al eficienţei în funcţionare, stabilitate şi menţinerea expresiei faciale
naturale.
Caninii susţin, pe timpul funcţionării, incisivii şi premolarii, întrucât sunt situaţi între
aceste grupe de dinţi. Coroanele caninilor au câteva caracteristici de formă funcţională, care se
aseamănă cu forma incisivului şi a premolarului. Se consideră că, caninii sunt acei dinţi care fac
trecerea de la grupul dinţilor frontali, la grupul dinţilor laterali.
79
CANINUL MAXILAR
Caninul maxilar
Debutul calcificării 4 - 5 luni
Coroana complet format 6 - 7 ani
Erupţie 11 - 12 ani
Rădăcină edificată 13 - 15 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 10,0mm Diametrul VP al coroanei 8,0mm
Lungimea rădăcinii 17,0mm Diametrul VP la colet 7,0mm
Diametrul MD 7,5mm Curbura liniei cervicale-M 2,5mm
Diametrul MD la colet 5,5mm Curbura liniei cervicale- D 1,5mm
Conturul feţei vestibulare şi palatinale al caninului maxilar este reprezentat printr-o serie
de curbe, cu excepţia unghiului făcut de vârful cuspidului. Acest cuspid are o creastă incizală
mezială şi o creastă incizală distală. Jumătatea mezială a coroanei intră în contact cu incisivul
lateral, iar jumătatea distală are contact cu premolarul prim. Ca atare, ariile de contact ale
caninului maxilar se sitează pe nivele diferite cervicoincizal.
Lingual, jumătatea mezială a coroanei seamănă cu o porţiune a unui incisiv, pe când
jumătatea distală seamănă cu o porţiune a unui premolar. Astfel, acest dinte pare a reprezenta un
compromis între dinţii frontali şi dinţii laterali(anteriori şi posteriori). Porţiunea incizională este
mai groasă vestibulolingual decât la oricare incisiv lateral sau central maxilar. Diametrul
vestibulopalatinal al coroanei arată o dimensiunea cu aproximativ 1mm mai mare decât la oricare
incisiv maxilar. Pe de altă parte, diametrul meziodistal arată că este cu aproximativ 1mm mai
mic. Cingulumul prezintă o dezvoltare mai mare decât dezvoltarea oricărui incisiv central.
Rădăcina caninului maxilar este cea mai lungă rădăcină, cu singura excepţie posibilă a
caninului mandibular, care uneori poate fi mai lungă decât rădăcina caninului maxilar.
Rădăcina este groasă vestibulopalatinal, prezentând depresiuni de dezvoltare meziale şi
distale, acestea din urmă ajutând la ancorarea dintelui în maxilar.
80
Coroana
Coroana caninului maxilar are formă conoidă, cu o creastă incizală în formă de lance.
Este delimitată de cele patru feţe: vestibulară, palatinală, mezială şi distală.
Faţa vestibulară
Privit dinspre vestibular, caninul maxilar prezintă coroana şi rădăcina mai înguste
meziodistal, decât în cazul incisivului central maxilar. Diferenţa este de aproximativ 1mm la cele
mai multe cazuri. Linia cervicală este convexă vestibular, cu convexitatea către porţiunea
radiculară.
Mezial, conturul feţei vestibulare poate fi convex de la colet până la centrul ariei de
contact meziale; uneori, poate prezenta o uşoară concavitate deasupra ariei de contact, sub aspect
vestibular. Centrul ariei de contact sub aspect mezial se află aproximativ la joncţiunea 1/3
incizale şi medii a coroanei.
Distal, conturul feţei vestibulare are o formă concavă, între linia cervicală şi aria de
contact distală. Această arie de contact distală se găseşte în centrul 1/3medii a coroanei. Se
observă existenţa a două nivele ale ariilor de cotact, mezial şi distal.
Incizal, conturul feţei vestibulare are formă de „V” foarte larg, cu cele două braţe inegale.
Porţiunea distală este mai lungă, ceea ce face ca vârful cuspidului să fie situat mai aproape de
unghiul mezial.
Figura 60. Faţa vestibulară a caninului maxilar
Ca relief, faţa vestibulară a coroanei caninului maxilar este netedă, lipsită de depresiuni
de dezvoltare, cu excepţia celei meziale şi distale. Depresiunile de dezvoltare mezială şi distală,
pornesc de la creasta marginală, uşor curb, divergent spre colet.
Lobi de dezvoltare
Creastă mediană
81
Aceste depresiuni care delimitează cei trei lobi vestibulari, lobul vestibular central fiind
cel mai mare, iar cel mezial cel mai mic. Acest fenomen duce la apariţia unei creste pe suprafaţa
vestibulară a coroanei. Linia trasată peste partea superioară a acestei creste, de la linia cervicală
până la vârful cuspidului, va fi o linie curbată, înclinată mezial în porţiunea centrală; toate zonele
meziale faţă de vârful acestei creste prezintă convexităţi. Privind incizal şi distal faţă de creasta
vestibulară, avem de-a face cu o tendinţă spre concavitate la nivelul 1/3 cervicale a coroanei,
deşi, în toate celelalte părţi din apropierea crestei vestibulare, tendinţa generală este spre
convexitate. Pe scurt, faţa vestibulară este accentuat convexă în ambele diametre, având
convexitatea maximă în 1/3cervicală.
Faţa palatinală
Atât coroana, cât şi rădăcina sunt mai înguste lingual decât vestibular. Cingulum este
dezvoltat şi, în unele cazuri, este ascuţit, cu aspect de mic cuspid.
De la nivelul cingulumului pornesc crestele marginale, puternic dezvoltate. De cele mai multe
ori, apare şi o creastă mediană, bine dezvoltată, confluentă cu vârful cuspidului. Între creasta
mediană şi crestele marginale apar concavităţi puţin adânci, denumite fose palatinale mezială şi
distală.
Figura 61. Faţa palatinală a caninului mandibular
Uneori, faţa palatinală a coroanei caninului maxilar este netedă, astfel încât, fosele şi
crestele mai mici, sunt greu de observat. Cu toate acestea, există totuşi o tendinţă către forma
concavă, acolo unde apar în mod obişnuit fosele, respectiv către crestele marginale, cu cingulum
evidenţiat. Cingulum neted, crestele marginale şi porţiunea palatinală a crestei incizale sunt de
obicei confluente, prezentând rareori depresiuni de dezvoltare.
82
Faţa mezială
Faţa mezială a caninului maxilar prezintă un contur asemănător formei funcţionale a
incisivului lateral mandibular. Cu toate acestea, în mod obişnuit, prezintă diametrul
vestibulolingual mai mare decât oricare alt dinte frontal.
Conturul feţei meziale are formă triunghiulară, cu dimensiunile cele mai mari în 1/3
cervicală, iar vârful acestuia fiind reprezentat de vârful cuspidului. Curbura sub linia cervicală, în
poziţie vestibulară şi palatinală, corespunde cu deschiderea curburii incisivilor central şi lateral
maxilari. Cu toate acestea, creasta curburii apare la unnivel mai incizal, datorită lobilor puternic
dezvoltaţi.
Figura 62. Faţa mezială a caninului maxilar
Frecvent, caninii maxilari prezintă o zonă aplatizată vestibular, pe 1/3cervicală a
coroanei, care apare ca un contur drept dinspre mezial. Acestă situaţie poate să apară ca urmare a
uzurii dintelui.
Întregul contur palatinal dinspre mezial, prezintă mai multe concavităţi de la linia
cervicală până la linia cuspidului, decât incisivul central maxilar de la colet până la creasta
incizală. Conturul lingual al coroanei este reprezentat, în aspect mezial, de o linie convexă, care
descrie cingulum şi a cărei convexitate tinde către o linie dreaptă, pe măsură ce se ajunge la
1/3medie, devenind din nou convexă în 1/3 incizală.
Linia cervicală care formează conturul bazei coroanei pe faţa palatinală, se curbează
către cuspid în medie cu paroximativ 2,5mm la joncţiunea smalţ-cement. Poziţia vârfului
cuspidului în relaţie cu axa lungă a rădăcinii, diferă de incisivii laterali şi centrali maxilari. Linia
bisectoare a cuspidului se găseşte în poziţie vestibulară faţă de linia bisectoare a rădăcinii. Liniile
bisectoare ale rădăcinilor incisivului lateral şi caninului vor deveni şi bisectoarele crestelor
incizale.
83
Faţa mezială a coroanei caninului prezintă convexităţi pe toate punctele, cu excepţia unei
zone circumscrise de mici dimensiuni, deasupra ariei de contact unde faţa devine concavă, şi
plană între zona respectivă şi linia cervicală. Faţa mezială prezintă un relief convex spre unghiul
mezial, care se atenuează treptat, astfel încât la nivelul treimii cervicale, faţa prezintă o uşoară
depresiune.
Faţa distală
Faţa distală a caninului maxilar prezintă aproximativ aceeaşi formă ca şi cea mezială,
dar cu următoarele posibile diferenţe: linia cervicală prezintă o curbură mai redusă către creasta
cuspidiană; prezintă o concavitate mai mare, de obicei deasupra ariei de contact; depresiunile de
dezvoltare sunt mai pronunţate; prezintă convexitatea maximă în 1/3incizală.
Marginea incizală
Privit dinspre incizal, se observă proporţiile acestui dinte. În general, diametrul
vestibulopalatinal este mai mare decât cea meziodistală. Există multe cazuri în care aceste
dimensiuni sunt egale. Apar şi cazuri în care, coroana este mai largă decât în mod obişnuit pe
direcţie vestibulopalatinală.
Marginea incizală se formează prin joncţiunea feţelor vestibulară şi palatinală, formând
creasta sagitală a cuspidului. La întâlnirea marginii incizale cu feţele proximale se formează două
unghiuri: unghiul mezial şi unghiul distal, ultimul fiind mai deschis şi mai aproape de linia
cervicală decât cel mezial. La dinţii recent erupţi, cuspidul prezintă un vârf ascuţit, care în urma
abrazie devine rotunjit. Marginea incizală are aspectul unui „V”, cu două braţe inegale: braţul
mezial, scurt, şi braţul distal, lung şi oblic. Secţiunea vestibulopalatinală a acestui dinte prin
centrul cuspidului coroanei, prezintă o zonă mai îngustă a coroanei meziodistală decât porţiunea
distală. Coroana acestui dinte lasă impresia unei întregi porţiuni distale întinse, astfel încât să
ajungă în contact cu primul premolar.
Figura 63. Aspect incizal al
caninului maxilar
84
Sub aspect incizal, dacă dintele este corect poziţionat, astfel încât axa lungă a rădăcinii
să fie direct pe linia de examinare, vârful cuspidului apare în poziţie vestibulară faţă de centrul
coroanei în poziţie vestibulopalatinală şi mezial faţă de centrul meziodistal.
Rădăcina
Caninul maxilar prezintă o singură rădăcina, fiind un dinte monoradicular. Rădăcina
este zveltă, puternică, lungă(cea mai lungă rădăcină, 17mm) şi cu apex ascuţit bont. Uneori,
această rădăcină poate prezenta o curbură în vecinătatea 1/3 apicale, pe direcţie mezială sau
distală. Suprafaţa vestibulară a rădăcinii este netedă şi convexă. Porţiunea palatinală a rădăcinii
este mai îngustă decât cea vestibulară. Mezial şi distal, prezintă depresiuni de dezvoltare, care se
întind pe cea mai mare parte a rădăcinii. Aceste depresiuni de dezvoltare ajută la acorarea
dintelui în alveolă, şi împiedică deplasarea şi rotarea lor. Secţiunea orizontală la nivelul coletului,
evidenţiază un contur oval al rădăcinii.
Figura 64. Rădăcina caninului maxilar
Camera pulpară, mai mare, prezintă 3 coarne pulpare(2 laterale mai mici şi una centrală,
mai mare) şi se continuă cu un canal radicular drept, larg, uşor accesibil.
Implantarea rădăcinii prezntă o înclinare:
În sens frontal, de 3-4º spre distal
În sens sagital, de 19º spre palatinal.
Poziţionarea se face cu coroana în jos, faţa convexă în afară, latura cea mai lungă a marginii
incizale spre distal.
85
CANINUL MANDIBULAR
Caninul mandibular
Debutul calcificării 4 - 5 luni
Coroana complet formată 6 - 7 ani
Erupţie 9 - 10 ani
Rădăcină edificată 12 - 14 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 11,0mm Diametrul VP 7,5mm
Lungimea rădăcinii 16,0mm Diametrul VP la colet 7,0mm
Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 2,5mm
Diametrul MD la colet 5,5mm Curbura liniei cervicale- D 1,0mm
Caninul mandibular prezintă caracteristici morfologice generale asemănătoare cu cele ale
caninului maxilar.
Coroana caninului mandibular este mai îngustă meziodistal comparativ cu cea a caninului
maxilar, deşi are aproximativ aceeaşi lungime, uneori fiind chiar mai lungă cu 0,5-1mm.
Rădăcina poate fi la fel de lungă ca a caninului maxilar, dar în general este uşor mai scurtă.
Diametrul vestibulolingual al coroanei şi al rădăcinii este de obicei mai mic cu o zecime de mm.
Faţa linguală a coroanei este netedă, cu o dezvoltare mai mică a cingulumului, şi cu
volum mai redus, către crestele marginale. Porţiunea linguală a acestei coroane seamănă cu
forma feţei linguale a incisivilor laterali mandibulari.
Cuspidul caninului mandibular nu este la fel de bine dezvoltat ca şi al caninului maxilar,
iar crestele cuspidiene sunt mai subţiri vestibulolingual. De obicei, vârful cuspidului este pe
aceeaşi linie cu centrul rădăcinii, atât în aspect distal, cât şi mezial, dar uneori apare în poziţie
mai linguală faţă de această linie; situaţie similară apare la incisivii mandibulari. La caninul
mandibular apare o variaţie relativ des întâlnită, sub forma rădăcinilor bifurcate.
86
Coroana
Coroana caninului mandibular, turtită în sens meziodistal, prezintă patru feţe:
vestibulară, linguală, mezială, distală şi creasta incizală.
Faţa vestibulară
Diametrul meziodistal al feţei vestibulare este mai mic decât la caninului maxilar,
diferenţa fiind, de obicei, de aproximativ 1mm. Caninul mandibular este mai lat meziodistal,
chiar şi decât incisivii mandibulari; comparativ cu incisivul lateral mandibular, este mai lat cu
aproximativ 1mm.
Diferenţele esenţiale dintre caninul maxilar şi mandibular, priviţi dinspre vestibular,
sunt următoarele:
- Coroanele caninilor mandibulari par a fi mai lungi. Unepri ele sunt mai lungi, dar
efectual vizual de lungime sporită este evidenţiat de îngustimea coroanei şi de înălţimea
ariilor de contact situate deasupra coletului
- Conturul mezial al coroanei caninului mandibular este aproximativ drept, şi este în
aceeaşi linie cu conturul rădăcinii, având aria de contact mezial lângă unghiul
mezioincizal
- Dacă crestele cuspidiene nu au fost afectate de uzură, atunci se poate observa că,
unghiurile cuspizilor sunt pe aceeaşi linie cu centrul rădăcinii, ca şi în cazul caninului
maxilar. Creasta mezială a cuspidului este scurtă
- Aria de contact distală a caninului mandibular este situată mai spre incizal, decât la
caninul maxilar, dar nu ajunge până la nivelul ariei meziale
- Linia cervicală vestibulară prezintă o curbură semicirculară apicală
- Numeroşi canini mandibulari, priviţi dinspre vestibular, dau impresia că ar fi îndoiţi distal
pe baza rădăcinii. Coroanele caninilor maxilari sunt de cele mai multe ori pe aceeaşi linie
cu rădăcina
- Rădăcina caninului mandibular este mai scurtă cu 0,5mm în medie, faţă de rădăcina
caninului maxilar, iar capătul apical este mult mai ascuţit. Rar se pot observa curburi ale
rădăcinii; de cele mai multe ori, curbura are o direcţie mezială.
87
Figura 65. Faţa vestibulară a caninului mandibular
Faţa linguală
Faţa linguală a coroanei caninului mandibular este plată, imitând feţele linguale ale
incisivilor mandibulari. Cingulumul este neted, slab dezvoltat. Crestele marginale sunt mai puţin
distincte. Acest fenomen apare la creste linguale, cu excepţia porţiunii dinspre vârful cuspidului,
unde creasta este mai ridicată. În general, faţa coroanei este netedă şi regulată. Nu prezintă
foramen caecum.
Figura 66. Faţa linguală a caninului mandibular
Faţa mezială
Caninii mandibular şi maxilar, prezintă diferenţe caracteristice sub aspect mezial.
Prezintă aceeaşi formă triunghiulară, dar relieful feţei meziale este mai plat. Caninul mandibular
prezintă o curbură vestibulară a coroanei mai mică, aceasta micşorându-se şi mai mult, imediat
deasupra liniei cervicale. Dimensiunea coroanei este mai îngustă vestibulolingual, ceea ce face
ca, cuspidul să pară mai ascuţit, iar creasta cuspidiană mai accentuată.
Vârful cuspidului este mai apropiat de centrul rădăcinii. Linia cervicală se curbează mai mult
către porţiunea incizală, spre deosebire de linia cervicală a caninului maxilar.
Lobi de dezvoltare
Creasta marginală mezială
Creasta mediană
3 1 2 Creastă marginală distală
Vârful cuspidului
Vârful cuspidului
Creasta cuspidiană distală Creasta cuspidiană mezială
Fosa distolinguală Creasta marginală distală
Cingulum
Fosa meziolinguală
Creasta marginală mezială
Linia cervicală
88
Figura 67. Faţa mezială a caninului mandibular
Faţa distală
Caninii maxilari şi mandibulari prezintă diferenţe minime sub acest aspect.
Marginea incizală
Marginea incizală este formată de creasta sagitală a cuspidului, are formă de „V”, dar cu
braţe mai accentuat inegale decât la caninul maxilar. Deplasarea vârfului cuspidului spre mezial
este mai accentuată.
Deseori, contururile coroanelor caninilor maxilari şi mandibulari privite dinspre incizal sunt
similare.
Figura 68. Aspect incizal al caninului mandibular
Creasta cuspidiană mezială
Creasta marginală mezială
Fosa meziolinguală
Cingulum
Creasta cuspidiană
distală
Creasta marginală
distală
Fosa distolinguală
Cingulum
89
Figura 69. Rădăcina caninului maxilar
Rădăcina
Rădăcina caninului mandibular este mai scurtă în medie, cu aproximativ 0,5mm şi mai
turtită meziodistal faţă de rădăcina caninului maxilar. Apexul este mult mai ascuţit. Curburile la
nivel radicular sunt rare. Când rădăcina e curbată, de cele mai multe ori, curbura are o direcţie
mezială. Depresiunile de dezvoltare de pe feţele proximale sunt mai pronunţate în 1/3 mijlocie.
Uneori, rădăcina caninului mandibular este bifidă, astfel încât un vârf este orientat spre
vestibular, iar celălalt spre lingual. Rareori, caninul mandibular pate prezenta două rădăcini, una
vestibulară, mai voluminoasă şi mai lungă şi una linguală.
Camera pulpară, mai mică, se continuă cu canalul radicular, aplatizat meziodistal.
Implantarea caninului mandibular:
În sens frontal, coroana este verticală, iar rădăcina e înclinată cu 2º spre distal
În sens sagital, rădăcina este înclinată cu 3º spre lingual
Poziţionarea caninului mandibular se face cu coroana în sus, convexitatea în afară
şiporţiunealungă a „V”-ului incizal spre distal.
Exerciţii.
1. Caninul inferior prezinta(2p):
a.relief vestibular convex in ambele sensuri b.3 lobi de dezvoltare :C>D>M
c.3 lobi de dezvoltare : C=D=M d.pe fata L foramen caecum
2. Elementele de relief de pe faţa palatinală a caninului superior:
a.creste marginale b. cingulum c.creastă mediană d.lob vestibular
3. Rădăcina caninului maxilar:
a.este un dinte biradicular b.subţire, efilată
c.puternică d.prezintă 1 canal radicular
R:1-a,b; 2-a,b,c; 3-c,d
L
M
V
D Canal radicular
Apex
M D
90
CARACTERISTICI COMUNE SI DIFERENŢIALE ALE DINŢILOR FRONTALI
1. Caracteristici comune dintilor frontali permanenti
Dinţii frontali au volumul coroanelor mai mic decât volumul coroanelor dintilor laterali
Coroanele dinţilor frontali sunt mai înalte în sens cervico-incizal decât coroanele dinţilor
laterali
Sunt monoradiculari, cu o implantare mai slabă decât dinţii laterali
Toţi dinţii frontali au feţele proximale de aspect triunghiular
Feţele orale ale dinţilor frontali au elemente morfologice caracteristice: cingulum şi
creste marginale de smalţ
Feţele orale ale frontalilor au un relief convex în 1/3 cervicală şi concav în 2/3 incizale
Poziţia pe arcadă îi face uşor accesibili tratamentelor stomatologice
Poziţia anterioară şi implantarea slabă permit extracţia cu uşurinţă
2. Caracteristici diferenţiale ale incisivilor
Caracteristici comune dinţilor frontali
superiori
Caracteristici comune dinţilor frontali inferiori
- au volumul mai mare
- raportul lungime/laţime coroană=1/1
- feţele proximale ale coroanei sunt
convergente spre colet şi palatinal
Unghiul MI este aproape 90° bine
exprimat, unghiul DI fiind mult mai
rotunjit
- relieful palatinal, cingulum şi crestele
marginale sunt bine evidenţiate
- raportul lungime/lăţime coroanei=2/1
- feţele proximale sunt paralele
- au volumul mai mic
- Unghiurile MI şi DI sunt bine exprimate
având aprox.90°
- relieful lingual, cingulum şi crestele
marginale sunt foarte şterse
- relieful lingual, cingulum şi crestele
marginale sunt foarte şterse
- au rădăcinile mai puţin voluminoase şi mai
scurte
91
- relieful palatinal, cingulum şi
crestele marginale sunt bine
evidenţiate
- au rădăcinile mai voluminoase şi
mai lungi
- dispoziţia culorii este pe zone
- coroanele prezintă morfotipuri
Canalul radicular este larg, uşor
accesibil
- aspectul pe secţiune este triungiular
- erup după frontalii inferiori
- se extrag mai greu
- poziţia anterioară şi repartiţia zonelor
de culoare măresc dificultatea
trat.protetic
- volumul mai mare facilitează
trat.protetic
- sunt mai frecvenţi afectaţi de carie
- îmbolnăvirea parodontală este mai
redusă, la fel şi prezenţa tartrului
- sunt supuşi mai frecvent
traumatismelor
- dispoziţia culorii este uniformă
- coroanele nu prezintă morfotipuri
Canalul radicular este ingust, greu accesibil
- rădăcina pe secţiune este mult aplatizată
mezio-distal
- erup primii dintre dinţii frontali
- se extrag uşor
- Poziţia mai retrasă, acoperită pe frontalii sup
şi repartiţia uniformă a culorii îi fac mai uşor
de tratat protetic
- volumul redus face incomod tratamentul
protetic
- numărul proc.carioase este redus
- prezintă frecvent tartru, mai afectaţi
parodontal
- afectarea prin traumatisme este mai redusă
92
3. Diferenţierea caninului superior de cel inferior
Caninul superior Caninul inferior
- coroana globuloasă
- coroana are dimens mai mari
- unghiul V-ului incizal este mai deschis
- faţa V prez mai multe nuanţe e galben
- mai vizibili în fonaţie
- rădăcina voluminoasă, cilindro-conică
- Coroana alungită
- Dimensiuni mai mici ale coroanei
- V-ul incizal mai mic, dat dimensiunii
mici în sens MD
- faţa V prez nuanţe de alb-gri
- acoperiţi de cei sup, au rol mai redus în
fonaţie
- rădăcina mai puţin volum, conică
efilată
93
CAPITOLUL 5. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A PREMOLARILOR
PERMANENŢI
Premolarii sunt în număr de 8, câte 4 pe fiecare arcadă, respectiv câte 2 pe ficare
hemiarcadă dentară. Premolarii sunt primii dinţi din grupul dinţilor laterali. Morfologia este mult
mai complexă decât a incisivilor şi caninilor.
I. PREMOLARII MAXILARI PERMANENŢI
Premolarii maxilari sunt în număr de 4, 2 pe hemiarcada maxilară dreaptă şi 2 pe
hemiarcada macilară stângă. Sunt situaţi între canin şi molarul prim, având această denumire
deoarece se situează în faţa molarilor în dentiţia permanentă. La descrierea dinţilor umani, cel
mai des se foloseşte termenul de bicuspid, ceea ce presupune existanţa a 2 cuspizi. În realitate,
premolarii umani pot prezenta variaţii morfologice referitoare la numărul cuspizilor. Astfel, se
întâlnesc premolari cu 1, 2, sau chiar 3 cuspizi.
Premolarii maxilari se dezvoltă din acelaşi număr de lobi ca şi dinţii frontali, respectiv
din 4 lobi. Diferenţa principală o constituie cuspizii orali foarte bine dezvoltaţi, care se formează
din lobul palatinal, care la rândul lui este reprezentat de dezvoltarea cingulumului la canini şi
incisivi. Lobul vestibular central de la premolari, care corespunde cu lobul vestibular central la
canin, rămâne foarte bine dezvoltat, astfel încât premolarii maxilari seamănă cu caninii, dacă
sunt priviţi dinspre vestibular. Cuspidul vestibular al premolarului prim maxilar este, cu
precădere, lung şi ascuţit, ajutând caninul în funcţia masticatorie.
Premolarii secunzi, atât maxilar, cât şi mandibular, prezintă cuspizi mai puţin ascuţiţi,
iar cuspizii lor se articulează cu dinţii antagonişti. În acest fel, aceşti dinţi sunt mai eficienţi în
mărunţire, şi funcţionează într-o măsură mai mică, ca şi molarii.
Coroanele premolarilor maxilari sunt mai scurte decît coroanele caninilor maxilari, iar
rădăcinile sunt şi ele mai scurte. Lungimea rădăcinii este egală cu lungimea rădăcinii molarilor.
Coroanele sunt uşor mai lungi, comparativ cu cele ale molarilor. Deoarece cuspizii se dezvoltă
atât vestibular, cât şi oral, crestele marginale se găsesc pe un plan mai orizontal, şi sunt
considerate parte a feţei ocluzale a coroanei, şi nu parte a feţelor orale ca în cazul incisivilor şi
caninilor. Când premolarii prezintă 2 rădăcini, una e situată vestibular, şi cealaltă oral.
94
PREMOLARUL PRIM MAXILAR
Premolarul prim maxilar
Debutul calcificării 18 - 20 luni
Coroana complet format 5 - 6 ani
Erupţie 10 - 11 ani
Rădăcină edificată 12 - 13 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 8,5mm Diametrul VP 9,0mm
Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 8,0mm
Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
Premolarul prim maxilar este al patrulea dinte de la linia mediană, distal de canin.
Premolarul prim maxilar prezintă doi cuspizi, unul vestibular şi unul palatinal, fiecare foarte bine
definit. Cuspidul vestibular este, de obicei, cu aproximativ 1mm mai lung decât cel palatinal.
Coroana este unghiulară, iar unghiurile liniare vestibulare proeminente.
Cei mai mulţi premolari primi maxilari prezintă 2 rădăcini şi 2 canale radiculare. Există
situaţii când prezintă 1 rădăcină, dar 2 canale radicular.
Premolarii primi maxilari prezintă câteva caracteristici comune dinţilor laterali. Pe scurt,
caracteristicile care diferenţiază dinţii grupului lateral de dinţii grupului frontal sunt următoarele:
Dimensiuni vestibulo-orale relativ mai mari decât dimensiunile meziodistale
Zone de contact mai late, mai apropiate, la acelaşi nivel
Curbura mai redusă a liniei cervicale pe feţele mezială şi distală
Coroanele mai scurte cervico-ocluzal comparativ cu ale dinţilor frontali
Coroana
Coroana premolarului prim maxilar este mai scurtă decât cea a caninului, cu aproximativ
1-2mm. Deşi din aspect vestibular seamănă cu caninul, există diferenţe privind ariile de contact
meziale şi distale, care sunt la aproximativ acelaşi nivel. Rădăcina este mai scurtă.
95
În cazul în care cuspidul vestibular nu şi-a modificat forma în urma uzurii, atunci panta
mezială a cuspidului este mai lungă decât partea distală. Aşa cum am mai menţionat, în cazul
caninului maxilar avem de-a face cu fenomenul invers. În general, primul premolar nu este lat pe
direcţie meziodistală comparativ cu caninul.
Coroana premolarului prim maxilar prezintă 5 feţe: 4 laterale(vestibulară, palatinală,
mezială, distală) şi 1 ocluzală(substituie marginea incizală).
Faţa vestibulară
Privită dinspre vestibular, coroana premolarului prim are un aspect trapezoidal. Coroana
prezintă o uşoară curbură a liniei cervicale.
Marginea mezială a feţei vestibulare este uşor concavă, de la linia cervicală spre aria de
contact mezială. Aria de contact este reprezentată de o curbură relativ largă, a cărei creastă se
întinde imediat ocluzal, către punctul de la jumătatea distanţei dintre linia cervicală şi vârful
cuspidului vestibular. Panta mezială a cuspidului vestibular este oarecum dreaptă şi lungă faţă de
panta distală, care este mai scurtă şi mai curbată. Astfel, vârful cuspidului se plasează mai spre
mezial. Uneori, panta mezială a cuspidului vestibular este crestată, sau poate prezenta un contur
concav.
Marginea distală a feţei vestibulare este scurtă şi mai convexă comparativ cu cea
mezială, cu toate că uneori poate fi spre concav. Aria de contact distală este reprezentată de o
curbură mai largă decât cea mezială. Chiar şi aşa, ariile de contact sunt la un nivel mai apropiat
decât la dinţii frontali. Cele două margini proximale sunnt convergente cervical.
Lăţimea meziodistală a coroanei premolarului prim maxilar este cu aproximativ 2mm mai
mică cervical decât aceeaşi dimensiune măsurată în punctele cu lăţimea meziodistala cea mai
mare(diametrul maxim).
Marginea cervicală are formă de semicerc, cu convexitatea orientată spre rădăcină.
Marginea ocluzală are forma de “V” asimetric, mai deschis şi mai şters, comparativ cu
caninul. Panta mezială fiind mai scurtă decât cea distală, vârful cuspidului apare mai aproape de
mezial. La întâlnirea cu marginile proximale se formează 2 unghiuri rotunjite.
Relieful feţei vestibulare este convex în ambele sensuri, cu o convexitate maximă în 1/3
cervicală. Faţa vestibulară prezintă o dezvoltare puternică a lobului central vestibular.
96
Creasta continuă de la vârful cuspidului până la marginea cervicală de pe faţa vestibulară
a coroanei, se numeşte creastă vestibulară(bucală). Mezial şi distal de creasta vestibulară se
găsesc depresiunile de dezvoltare, care fac demarcaţia între lobul central şi lobii distal şi mezial.
Deşi aceştia din urmă sunt mai mici(ordimea mărimii lobilor: central>distal>mezial), sunt totuşi
proeminenţi, şi au ca rol principal evidenţierea unghiurilor liniare distovestibular şi
meziovestibular ale coroanei.
Figura 70. Faţa vestibulară a premolarului prim maxilar
Faţa palatinală
Conturul feţei palatinale este imaginea inversă a conturului feţei vestibulare.
Coroana se îngustează spre faţa palatinală, deoarece cuspidul palatinal este mai îngust
decât cel vestibular. Cuspidul palatinal este neted şi sferoid, din porţiunea cervicală până în
apropierea vârfului cuspidului. Vârful cuspidului este ascuţit, cu pante mezială şi distală, care se
întâlnesc în unghiuri de aproximativ 90º.
Marginea mezială este mai lungă şi mai plană comparativ cu cea distală.
Marginea distală este scurtă şi convexă. Ambele margini sunt mai scurte decât
corespondentele lor de pe faţa vstibulară.
Marginile mezială şi distală a feţei palatinale a coroanei sunt convexe; aceste margini
sunt continue cu pantele mezială şi distală ale cuspidului palatinal, şi încep să se îndrepte pe
măsură ce ajung în proximitatea liniei cervicale.
Marginea ocluzală are forma unui “V” larg deschis, cu unghiuri rotunjite. Panta distală
a “V”-ului ocluzal este mai lungă decît cea mezială, astfel încât unghiul disto-ocluzal este mai
aproape de colet.
M D Linia cervicală
Creastă marginală mezială
Vârful cuspidului
Depresiune interlobulară 1 2 3
Apexuri radiculare
97
Relieful feţei palatinale a coroane este convex în toate punctele ei. Uneori, creasta netedă
a porţiunii palatinale care se termină la punctul cuspidului palatinal se mai numeşte creastă
linguală. Deoarece suprafaţa feţei palatinale a premolarului prim maxilar este mult mai redusă
decât a premolarului secund maxilar, convexitatea acesteia apare mult mai accentuată.
Cuspidul palatinal este la fel de lung ca şi cel vestibular, astfel încât vârfurile celor doi
cuspizi pot fi observate privind dinspre palatinal, inclusiv pantele lor mezilă şi distală.
Figura 71. Conturul feţelor proximale ale caninului, premolarului prim şi secund maxilar
Faţa mezială
Conturul feţei meziale este în linii mari trapezoidal, spre deosebire de cel triunghiular
întâlnit la dinţii frontali. Cu toate acestea, cea mai lungă latură inegală se află către cervical, iar
latura cea mai mică către a ocluzal.
Marginea vestibulară se curbează către exterior, sub linia cervicală. Creasta curburii
este deseori localizată aproximativ la joncţiunea dintre 1/3 medie şi cervicală. De la creasta
curburii, conturul vestibular se continuă cub forma unei linii uşor cinvexă sătre vârful cuspidului
vestibular. Astfel, faţa mezială are un relief convex în 1/3 cervicală şi plan-convex în 2/3
ocluzale.
Marginea palatinală a feţei meziale prezintă convexitate maximă în 1/3 medie.
Lungimea acestei margini este jumătate din lungimea marginii vestibulare.
Marginea cervicală, respectiv linia cervicală, poate prezenta un contur regular sau
neregulat. Indiferent de caz, curbura ocluzală este mai mică decât curbura cervicală cu
aproximativ 1mm. Mărimea curburii liniei cervicale mezială la aceşti dinţi este constantă, în
înteriorul unei zecimi de mm, şi este asemănătoare cu curbura medie mezială la toţi dinţii
laterali. Marginea cervicală prezintă concavitatea orientată spre apex.
Canin Premolar prim Premolar secund
P V
98
Marginea ocluzală are forma de “V”, cu 2 braţe: vestibular, mai mare şi palatinal, mai
mic.
Vârful cuspidului palatinal se găseşte pe aceeaşi linie cu graniţa palatinală a rădăcinii
palatinale. Cuspidul palatinal este întotdeauna mai scurt decât cel vestibular, cu aproximativ 1
mm, dar diferenţa poate fi şi mai mare. Privit dinspre mezial, se observă că, cuspizii
premolarului prim maxilar sunt mai lungi şi mai ascuţiţi.
Figura 72. Faţa mezială a premolarului prim maxilar
Faţa mezială prezintă depresiunea de dezvoltare mezială care se găseşte imediat cervical
faţă de zona de contact mezial, centrată pe suprafaţa mezială şi limitată vestibular şi palatinal de
către liniile care formează unghiurile meziopalatinal şi meziovestibular.
Această concavitate mezială se continuă apical sub linia cervicală, se întâlneşte cu depresiunea
de dezvoltare dintre rădăcini şi se termină la bifurcarea rădăcinii. La specimenele cu 1 rădăcină,
această concavitate de pe coroană şi rădăcină se vede la fe de bine, desi uneori s-ar putea să nu
fie la fel de bine marcată. Premolarii secunzi maxilari nu prezintă această trăsătură.
Faţa distală
Faţa distală a premolarului prim maxilar prezintă în mare parte aceleaşi caractere
morfologice, dar cu următoarele diferenţe:
- Faţa distală prezintă o convexitate mai accentuată în toate sensurile, cu excepţia unui arc
de cerc mic, aplatizat, situat imediat sub aria de contact, respectiv vestibular faţă de
centrul feţei distale
99
- Curbura liniei cervicale este mai mică pe faţa distală, comparativ cu cea de pe faţa
mezială, deseori având aspectul unei linii orientate direct, dinspre vestibular către
palatinal.
Faţa ocluzală
Faţa ocluzală a premolarului prim maxilar are aspectul unui hexagon. Cele 6 laturi sunt:
1.latura meziovestibulară, dispusă mezial faţă de creasta vestibulară; 2.latura mezială; 3.latura
meziopalatinală; 4.latura distopalatinală; 5.latura distală; 6.latura distobucală. Cu toate acestea,
această figură hexagonală nu este echilaterală. Cele două laturi vestibulare sunt aproape egale,
latura mezială este mai scurtă decât cea distală, iar latura meziopalatinală este mai scurtă decât
latura distopalatinală.
Poziţia şi relaţia dintre diferitele puncte anatomice trebuie privite dinspre ocluzal.
Conturul feţei ocluzale(dacă plasăm acest desen în interiorul unui pătrat ale cărui dimensiuni
reprezintă lăţimea coroanei meziodistal şi distovestibular a coroanei), prezintă poziţiile relative
ale ariilor de contact mezială şi distală şi, de asemenea, zonele de contact ale crestelor
vestibulară şi palatinală.
Conturul feţei ocluzale este delimitat de 4 margini: vestibulară, palatinală, mezială,
distală.
Marginea vestibulară este formată de creasta sagitală a cuspidului vestibular; este o linie
ondulată, cu trei proeminenţe ce corespund lobilor de dezvoltare de pe faţa vestibulară. Porţiunea
centrală este mai accentuată, datorită existenţei cuspidului.
Marginea palatinală este mai scurtă comparativ cu cea vestibulară, şi mai convexă la
premolarul prim maxilar decît la cel secund.
Marginile proximale, mezială şi distală, unesc cuspidul vestibular de cel palatinal. Aceste
creste de smalţ sunt usor curbe, aproape drepte şi convergente spre palatinal. Marginea mezial
este mai mare şi mai plană comparativ cu cea distală; este uşor convexă. Marginea distală este
mai scurtă şi mai convexă decât cea mezială.
Coama crestei reprezintă punctele cele mai înalte de pe crestele vestibulară, palatinală,
respectiv de la nivelul ariei de contact mezială şi distală. Coama ariei de contact distale este
orientată vestibular faţă de zona de contact mezială, iar partea superiaoră sau coama crestei
vestibulare se află întrucâtva distal faţă de partea superioară a crestei palatinale.
100
Observarea mai atentă a coroanei dinspre ocluzal scoate în evidenţă următoarele caracteristici:
1. coroana este mai lată dinspre vestibular decât dinspre palatinal
2. distanţa de la coama bucală (A) până la creasta mezislă (C) este uşor mai lungă decât distanţa
de la coama vestibulară la coama distală (D)
3. distanţa de la coama mezială până la coama palatinală este mult mai scurtă decât distanţa de la
coama distală până la coama palatinală.
4. dimensiunea vestibulopalatinală a coroanei este mult mai mare decât dimensiunea
meziodistală.
Relieful feţei ocluzale este dat de 2 cuspizi, cuspidul vestibular şi cuspidul palatinal,
separaţi prin şanţul intercuspidian, 2 creste marginale şi 2 fose marginale. Cuspidul vestibular
este mai mare şi mai proeminente decât cel palatinal. Vârful cuspidului palatinal este deplasat
spre mezial, iar vîrful cuspidului vestibular este poziţionat central.
Suprafaţa curpinsă între crestele sagitale ale cuspizilor reprezintă suprafaţa faţa ocluzală
sau activă. Distanţa dintre vârfurile celor doi cuspizi reprezintă diametrul maxim al feţei
ocluzale în sens vestibulopalatinal.
Faţa ocluzală a premolarului prim maxilar este circumscrisă de crestele sagitale
cuspidiene şi de crestele marginale. Crestele sagitale cuspidiene meziovestibulară şi
distovestibulară sunt pe aceeaşi direcţie una cu cealaltă, aliniamentul lor aflându-se pe direcţie
distovestibulară. Astfel, crestele cuspizilor distovestibulari sunt în poziţie vestibulară faţă de
crestele cuspizilor meziobucali.
Figura 73. Faţa ocluzală a premolarului prim maxilar
Zona de contact mezială
Fosa triunghiulară D
Vârful cuspidului V
Fosa triunghiulară distală
Creastă marginală mezială Şanţ central
Pantăcuspidiană mezială
Vârful cuspidului P Pantă cuspidiană distală
Zona de contact distală
Creastă esenţială
Creastă esenţială
Creastă transversală
Creastă marginală distală
Margine vestibulară
101
Unghiul format de convergenţa crestei meziovestibulare a cuspidului vestibular cu
creasta marginală mezială este aproape drept. Unghiul format de convergenţa crestei
distovestibulare a cuspidului vestibular cu creasta marginală distală este ascuţit. Crestele
meziopalatinală şi distopalatinală a cuspidului palatinal sunt confluente cu crestele marginale
mezială şi distală; aceste creste cuspidiene sunt curbate, având un contur semicircular, de la
crestele marginale până la convergenţa acestora cu vârful cuspidului palatinal.
Crestele esenţiale(crestele triunghiulare) sunt dispuse angulat, cu deschidere spre
mezial. Fiecare cuspid prezintă o creastă esenţială ce împarte versantul cuspidian intern în două
pante, mezială mai mare şi distală mai mică. Creasta esenţială vestibulară a cuspidului
vestibular este proeminentă, pornind din şanţul central, converge spre vârful cuspidului
vestibular. Creasta esenţială palatinală este mai puţin proeminentă, şi are un traseu asemănător,
din şanţul central spre vârful cuspidului palatinal. Crestele secundare, câte două pentru fiecare
cuspid, sunt situate de o parte şi de alta a crestei esenţiale, de care sunt separate prin şanţurile
secundare.
În cele mai multe cazuri, faţa ocluzală nu prezintă relief suplimentar, astfel încât
suprafaţa este relativ netedă. Şanţul intercuspidian central, orientat meziodistal, drept, separă
cuspidul vestibular de cel palatinal. Datorită faptului că, cuspidul vestibular este mai mare, şanţul
va fi situat mai aproape de faţa palatinală.
Fosele sunt depresiuni triunghiulare situate al extremitatea mezială, respectiv distală a
şanţului intercuspidian; fosa mezială este mai mare decât cea distală. Creasta marginală mezială
este traversată de un şanţ secundar care porneaţe din fosa mezială şi se continuă pe faţa mezială
ca şanţ de descărcare.
Rădăcina
Premolarul prim maxilar prezintă morfotipuri radiculare. Astfel, dupa Bourdelle, în
66% din cazuri întâlnim 2 rădăcini(vestibulară şi palatinală), o singură rădăcină în 30% din
cazuri, sau trifidă ăn 4%. În majoritatea cazurilor, când se întâlnesc 2 rădăcini, rădăcina
vestibulară este mai mare comprarativ cu cea palatinală. Trunchiul radicular este lung, formând
aproximativ jumătate din lungimea rădăcinii. La dinţii cu 2 rădăcini, bifurcarea începe la un
punct ocluzal mai mult mezial decât distal. În general, când se întâlnesc rădăcini bifurcate,
această bifurcaţie se întinde pe jumătate din lungimea totală.
102
Cele două rădăcini pot fi paralele sau divergente una faţă de cealaltă. Linia de unire a rădăcinilor
este marcată de un şanţ interradicular adânc, care coboară până la nivelul coletului. Ambele
rădăcini prezintă apexuri efilate şi uşor înclinate spre distal.
Figura 74. Rădăcina premolarului prim maxilar
Premolarul prim maxilar poate prezenta o singură rădăcină, aplatizată meziodistal şi cu
un apex bont. Trunchiul radicular prezintă pe feţele proximale câte un şanţ longitudinal. Există
cazuri în care apare o singură rădăcină, dar bifurcată în 1/3 apicală(bifidă). Foarte rar se întâlnesc
variante cu trei rădăcini, 2 vestibulare şi una palatinală.
Camera pulpară, voluminoasă şi aplatizată meziodistal, prezintă 2 coarne pulpare care
corespund celor doi cuspizi. Poate prezenta 1,2 sau 3 canale radiculare principale, în funcţie de
morfologia rădăcinii.
Pe secţiune orizontală la nivelulu coletului, rădăcina are aspect de pişcot sau clepsidră,
datorită şanţurilor longitudinale de pe feţele proximale.
Implantarea rădăcinii premolarului prim maxilar se face astfel:
În sens frontal, înclinat cu 3º distal faţă de verticală
În sens sagital, înclinat cu 18º spre palatinal.
Cuspidul palatinal, deşi mai mic, este la acelaşi nivel cu cuspidul vestibular, şi nu atinge
niciodată planul de ocluzie. Axul coroanei şi al rădăcinii se continuă unul în prelungirea celuilalt.
D M
P
V
103
PREMOLARUL SECUND MAXILAR
Premolarul secund maxilar
Debutul calcificării 24 - 30 luni
Coroana complet format 6 - 7 ani
Erupţie 10 - 12 ani
Rădăcină edificată 12 – 14 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 8,5mm Diametrul VP 9,0mm
Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 8,0mm
Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
Premolarul secund maxilar suplimeantează funcţia premolarului prim maxilar. Cei doi
dinţi se aseamănă atât de mult, descrierea premolarului secund maxilar se face prin comparaţie
cu premolarul prim maxilar.
Premolarul secund maxilar este mai puţin unghiular, astfel încât prezintă un aspect
coronar mai rotunjit. În general, prezintă o singură rădăcină.
Ceea ce se observă, sunt variaţiile dimensiunilor relativeale celor doi dinţi, şi aceasta
pentru că premolarul secund este mai predispus la variaţii de formă comprarativ cu premolarul
prim maxilar. Premolarul secund poate prezenta, în unele cazuri, o coroană mult mai mică
cervico-ocluzal, dar şi meziodistal. Cu toate acestea, aceeaşi coroană poate să aibă dimensiuni
mult mai mari decât cele standard. De obicei, rădăcina premolarului secund maxilar este la fel de
lungă, uneori chiar mai lungă cu 1mm decât rădăcina premolarului prim maxilar. Cei doi dinţi au
aproximativ aceleaşi dimensiuni în medie, cu excepţia tendinţei spre o lungime sporită a
rădăcinii la premolarul secund maxilar.
Coroana
Premolarul secund maxilar prezintă coroana delimitată de aceleaşi margini ca şi
premolarul prim maxilar, dar uşor mai voluminoasă datorită cuspidului palatinal mai mare.
104
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară are acelaşi contur, uşor mai rotunjit, şi un relief convex în ambele
sensuri. Convexitatea maximă se situează mezial, în 1/3 cervicală.
Premolarul secund maxilar, privit dinspre vestibular, prezintă un cuspidul vestibular mai scurt
decât al premolarului prim maxilar, şi mai ascuţit.
De asemenea, panta mezială a crestei sagitale a cuspidului vestibular este de obicei mai scurtă
decât panta distală. Creasta vestibulară este mai puţin proeminentă decât a premolarului prim
maxilar.
Figura 75. Faţa vestibulară a premolarului secund mandibular
Faţa palatinală
Din aspect palatinal, variaţiile sunt minime, cu excepţia cuspidului palatinal care este
mai lung, astefl încât faţa palatinală are aceeaşi lungime cu faţa veszibulară. Relieful este convex
în ambele sensuri, cu convexitatea maximă în 1/3 medie sau la joncţiunea 1/3 medii cu 1/3
cervicală.
Feţele proximale
Feţele proximale au diametrul vestibulo-palatinal mai mare decât cel cervico-incizal.
Faţa mezială a premolarului secund este mai mare şi mai convexî comparativ cu faţa mezială a
premolarului prim maxilar. Ariile de contact sunt situate la joncţiunea 1/3 ocluzale cu 1/3 medie.
Faţa distală prezintă aria de contact situată mai spre cervical.
105
Privind dinspre mezial, se observă diferenţa de lungime a cuspizilor premolarului prim
şi secund maxilar. Cuspizii premolarului secund sunt mai scurţi, având cuspizii palatinali şi
vestibulari de aceeaşi lungime. Distanţa dintre cuspizi este mai mare, astfel încât se măreşte
suprafaţa ocluzală vestibulopalatinal.
Pe faţa mezială a premolarului secund nu se observă nici o şant de descărcare, aşa cum
apare la premolarul prim maxilar; la premolarul secund, la acest nivel, faţa este convexă.
Figura 76. Faţa mezială a premolarului secund maxilar
Faţa ocluzală
Sub aspect ocluzal, există câteva diferenţe între cei doi premolari. Premolarul secund
maxilar prezintă un contur al coroanei mai rotunjit sau mai oval faţă de conturul unghiular al
premolarului prim maxilar. Marginile proximale au un traiect aproape paralel.
Figura 77. Elementele de relief ale feţei ocluzale a premolarului secund maxilar
Cuspid V
Şanţ distal
Şanţ accesoriu
Fosa triunghiulară D
Fosa centrală
Creastă esenţială
Cuspid DP
Şanţ palatinal
Margine vestibulară
Creastă esenţială
Şanţ accesoriu
Fosa triunghiulară M
Şanţ mezial
Creastă esenţială
Cuspid MP
106
Deoarece cuspizii prezintă aceeaşi lungime şi volum, şanţul intercuspidian va fi situat în
mijlocul feţei ocluzale, la distanţă egală de marginea vestibulară şi palatinală. Acest şanţ
intercuspidian poate varia, de la o fisură adâncă până la o depresiune superficială. În cazul în
care fosele marginale lipsesc, central va apare o fosă adâncă care substituie şanţul intercuspidian.
Ca şi relief, faţa ocluzală poate prezenta şanturi suplimentare, secundare, care se termină în
depresiuni puţin adânci situate în smalţ, şi care se pot extinde până la crestele sagitale ale
cuspizilor. Acest aranjament îi conferă dintelui o faţă ocluzală neregulată, şi un aspect „ridat” al
suprafeţei.
Rădăcina
După Bourdelle, premolarul secund maxilar poate prezenta în 80% din cazuri o singură
rădăcină şi în 20% din cazuri două sau trei rădăcini.
Rădăcina unică este lungă, aplatizată meziodistal, pe secţiune orizontală prezentând
acelaşi aspect de pişcot. Pe feţele proximale prezintă şanţuri longitudinale.
Camera pulpară prezintă cele două corane pulpare corespunzătoare celor doi cuspizi, şi
se continuă cu un canal radicular principal larg, aplatizat meziodistal.
Implantarea premolarului secund maxilar este următoarea:
În sens frontal, rădăcina este orientat 3º spre distal
În sens sagital, rădăcina este înclinată spre palatinal cu 17º.
Poziţionarea pe arcadă se face cu faţa vestibulară a coroanei orientată vertical, cu
cuspidul palatinal situat ceva mai jos decât cuspidul vestibular, deşi sunt egali ca mărime.
Figura 78. Rădăcina premolarului secund maxilar
D M
P
V
107
II. PREMOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI
Premolarii mandibulari sunt în număr de patru: 2 sunt situaţi în partea dreaptă a
mandibulei, şi 2 în partea stângă. Ei sunt situaţi imediat distal faţă de caninii mandibulari, şi
frontal faţă de molari.
Primii premolari mandibulari se dezvoltă din 4 lobi, la fel ca şi premolarii maxilari.
Premolarii secunzi mandibulari, în mod obişnuit, se dezvoltă din 5 lobi, 3 lobi bucali şi 2 lobi
linguali. Premolarul prin prezintă un cuspid vestibular larg, care este lung şi bine evidenţiat, şi un
cuspid lingual mic, nefuncţional, care în unele cazuri nu este mai mare decât cingulum prezent la
caninii maxilari. Premolarul secund prezintă, în cele mai multe cazuri, 3 cuspizi bine evidenţiaţi,
un cuspid vestibular larg şi 2 cuspizi linguali mai mici. Forma premolarilor mandibulari nu se
conformează implicaţiilor termenului de bicuspid, termen care implică existenţa a doi cuspizi
funcţionali.
Premolarul prim mandibular prezintă multe din caracteristicile unui mic canin, deoarece
cuspidul vestibular ascuţit este singura parte care realizează ocluzia cu dinţii maxilari.
Premolarul prim mandibular funcţionează împreună cu caninul mandibular. Premolarul secund
mandibular are mai multe din caracteristicile unui mic molar, deoarece cuspizii linguali sunt bine
dezvoltaţi, ceea ce plasează ambele creste marginale la înălţime, şi asigură o ocluzie mai
eficientă cu antagoniştii de pe arcada opusă. Premolarul secund mandibular funcţionează
suplimentând funcţiile primului molar mandibular.
Premolarul prim este, întotdeauna, cel mai mic dintre cei doi premolari mandibulari, în
timp ce, în multe cazuri, reciproca este adevărată la premolarii mandibulari. Astfel, premolarii
mandibulari sunt în serie ascendentă, iar cei maxilari în serie descendentă.
Figura 79. Premolarii – forme morfologice intermediare între canini şi molari
M3 M2
2
M1 PM2 PM1 C
108
PREMOLARUL PRIM MANDIBULAR
Premolarul prim mandibular
Debutul calcificării 18 - 24 luni
Coroana complet format 5 - 6 ani
Erupţie 10 - 12 ani
Rădăcină edificată 12 – 13 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 8,5mm Diametrul VP 7,5mm
Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 6,5mm
Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
Premolarul prim mandibular este al patrulea dinte de la linia mediană şi primul dinte din grupul
lateral la mandibulă. Acest dinte este situat între canin şi premolarul secund, având câteva caracteristici
comune cu fiecare dintre aceştia.
Caracteristicile asemănătoare ale premolarului prim mandibular cu ale caninului mandibular
sunt următoarele:
Cuspidul vestibular lung şi ascuţit; este singurul cuspid în ocluzie
Dimensiunea vestibulolinguală este similară cu cea a caninului
suprafaţa ocluzală este înclinată brusc spre lingual în direcţie cervicală
creasta meziovestibulară a cuspidului este mai scurtă decât creasta distovestibulară a cuspidului
forma conturului aspectului ocluzal se aseamănă cu forma aspectului incizal al caninului.
Caracteristicile asemănătoare ale premolarului prim mandibular cu ale premolarului secund
mandibular sunt următoarele:
cu excepţia cuspidului mai lung, conturul coroanei şi al ădăcinii din aspect vestibular se aseamănă
cu cel al premolarului secund
ariile de contact, mezială şi distală, sunt aproximativ al acelaşi nivel
curburile liniei cervicale meziale şi distale sunt similare
dintele prezintă mai mult decât un cuspid.
109
Cu toate că, rădăcina premolarului prim mandibular este mai apropiată de lungimea rădăcinii
premolarului secund, decât de lungimea caninului mandibular.
Coroana
Coroana estre delimitată de 4 feţe laterale şi 1 faţă ocluzală.
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară a premolarului prim mandibular este asemănătoare cu a caninului, dar de
dimensiuni mai mici. Privit dinspre vestibular, premolarul prim mandibular are o formă aprope
simetrică.
Lobul vestibular central este bine dezvoltat, având ca rezultat un cuspid vestibular larg şi
ascuţit. Creasta mezială a cuspidului este mai scurtă decât creasta distală. Ariile contact, sub aspect
vestibular, sunt late; ele se găsesc la aproximativ acelaşi nivel mezial şi distal, acest nivel fiind un pic mai
mult decât jumătate din distanţa de la linia cervicală la vârful cuspidului.
Marginile proximale sunt uşor curbe şi divergente spre incizal, formând unghiurile rotunjite.
Marginea distală este mai scurtă şi mai convexă. Marginea mezială este dreaptă, sau uşor concavă
deasupra liniei cervicale, până în punctul de întâlnire cu curbura ariei de contact meziale.
Marginea cervicală este concavă spre ocluzal, mai pronunţată decât la canin.1/3 ocluzală şi
medie sunt puternic înclinate spre lingual.
Marginea incizală este reprezentată de crestele sagitale ale cuspidului vestibular. Panta mezială a
cuspidului vestibular prezintă o uşoară concavitate, mai puţin în cazul în care forma originală a fost
alterată prin uzură.
Vârful cuspidului vestibular este ascuţit, şi în cele mai multe cazuri e localizat uşor mezial faţă de
centrul feţei vestibulare. Caninul mandibular prezintă aceeaşi caracteristică, dar mai accentuată.
Figura 80. Faţa vestibulară a premolarului prim mandibular
Linia cervicală
Lobi de dezvoltare Vârful cuspidului
110
Relieful feţei vestibulară a este mai convex decât la premolarii maxilari, mai ales în 1/3 medie şi
cervicală. Convexitatea maximă se găseşte în 1/3 cervicală. Dezvoltarea lobului vestibular central este
puternică, terminându-se într-un cuspid vestibular ascuţit. Între cei trei lobi (inegaşi ca mărime – central,
cel mai mare, mezial cel mai mic) sunt deseori observate depresiuni de dezvoltare.
Creasta continuă de la marginea cervicală până la vârful cuspidului este denumită creasta bucală.
În general, faţa vestibulară este netedă şi nu prezintă şanţuri de dezvoltare, eventual câteva linii
de dezvoltare care au aspectul unor linii care se întind foarte fin pe porţiunea cervicală.
Faţa linguală
Coroana premolarului prim mandibular se îngustează spre lingual, astfel încât dimensiunea
meziodistală linguală este mai mică decât cea vestibulară. Cuspidul lingual este întotdeauna mic.
Porţiunea cea mai mare a coroanei este formată din lobul vestibular central, astfel încât seamănă cu un
canin.
Variaţiile dimensionale ale feţei linguale depind de mărimea cuspidului lingual. Premolarul prim
mandibular face trecerea de la dinţii monocuspidaţi (caninii) la cei pluricuspidaţi(molarii), ei fiind
bicuspidaţi. Ca atare, cuspidul lingual variază şi el în dimensiune: se poate găşi la aceeaşi înălţime cu
cuspidul vestibular sau poate chiar să fie aproape inexistent. Astfel, înălţimea feţei linguale poate fi 1/2
sau 2/3 din înălţimea feţei vestibulare. În majoritatea cazurilor, premolarul prim mandibular prezintă o
faţă linguală care este aproximativ 1/2 din faţa vestibulară.
Suprafaţa ocluzală este foarte înclinată către lingual pe direcţie cervicală şi în jos până la micul
cuspid lingual. Ca atare, cea mai mare parte din suprafaţa ocluzală poate fi observată din aspect lingual.
Deşi cuspidul lingual este scurt şi mai puţin dezvoltat (semănând cu un cingulum puternic
dezvoltat) el prezintă, de obicei, un vârf ascuţit. Acest vârf de cuspid este aliniat cu creasta
triungiulară(esenţială) vestibulară de pe faţa ocluzală.
O caracteristică importantă a feţei linguale a premolarului prim mandibular o reprezintă şanţul de
dezvoltare meziolingual care este un şanţ de descărcare meziolingual, şi porneşte ca şanţ secundar din
fosa marginală mezială, traversează marginea mezială şi ajunge pe faţa linguală.
Figura 81. Faţa linguală a premolarului prim mandibular
111
Feţele proximale
Premolarul prim mandibular prezintă un contur al feţelor proximale care poate fi definit ca
fundamental şi caracteristic dinţilor laterali mandibulari, priviţi sub aspect mezial ori distal. Conturul
feţelor proximale este în linii mari romboidal, iar vârful cuspidului vestibular este aproape centrat pe
rădăcină. Feţele proximale converg spre cervical şi lingual. Relieful lor este uşor convex în sens
vestibulo-lingual. În 1/3 cervicală sunt plane sau uşor concave. Faţa mezială este mai puţin extinsă
cervico-ocluzal şi mai convexă, comparativ cu faţa distală, caracteristică a premolarului prin mandibular.
Ariile de contact sunt : în sens vestibulo-oral la joncţiunea 1/3 vestibulare cu 1/3 medie; în sens cervico-
ocluzal la joncţiunea 1/3 ocluzale cu 1/3 medie.
Figura 82. Faţa mezială a premolarului prim mandibular
Faţa ocluzală
Conturul ocluzal al premolarului prim mandibular este dat de cele 4 margini, greu de
delimitat ca întindere. Conturul este asemănător cu un trapez cu baza mare vestibular, puternic
înclinată spre lingual. Înclinarea este datorată diferenţei de înălţime dintre cuspidul vestibular şi
cel lingual.
Marginea vestibulară şi linguală sunt reprezentate de crestele sagitale ale cuspizilor
vestibular şi lingual, care sunt unite prin crestele marginale mezială şi distală. Crestele proximale
cunt convexe şi converg spre lingual.
Relieful feţei ocluzale a premolarului prim mandibular este dat de 2 cuspizi, 1 şanţ
intercuspidian şi 2 fose.
Linia cervicală
Cuspid L
Şanţ de descărcare
meziolingual
Creastă esenţială vestibulară
Creastă marginală M
Margine V
Şanţ longitudinal
112
Cuspizii, în număr de doi, sunt situaţi unul vestibular şi celălalt lingual, inegali ca
mărime. În general, cuspidul vestibular are o înălţime de două ori mai mare decât a cuspidului
lingual. Ca atare, planul feţei ocluzale va avea o înclinare de 45º spre lingual. Acest aspect este
vizibil dacă privit dintele dinspre proximal, observând că axul coroanei realizează un unghi
obtuz, deschis spre lingual, cu axul rădăcinii.
Figura 83. Elementele de relief de pe faţa ocluzală a premolarului prim mandibular
Crestele triunghiulare(esenţiale) ale cuspizilor coboară perpendicular spre şanţul
intercuspidian, una în continuarea celeilalte. Paralel cu crestele triunghiulare se găsesc şanţurile
secundare(accesorii).
Şanţul intercuspidian este mic, pe direcţie mezio-distală , cu concavitatea spre vestibular.
Diferenţa de mărime dintre cei doi cuspizi, plasează şanţul intercuspidian mai aproape de faţa
linguală. Uneori, şanţul este reprezentat doar de o adâncitură abia schiţată, astfel încât cei doi
cuspizi dau impresia că sunt uniţi. Şanţul intercuspidian îşi are originea în fosele mezială şi
distală, aceasta din urmă fiind mai largă.
Linia cervicală(linia coletului) este aplatizată mezio-distal, fiind uşor ondulată. Pe faţa
vestibulară şi linguală prezintă o convexitate orientată spre rădăcină, iar pe feţele proximale
convexitatea este orientată spre coroană.
Şanţ ML
Cuspid V
Panta D a cuspidului V
Creasta esenţială
Şanţ secundar
Creasta marginală D
Fosa D
Creasta esenţială
Panta D a cuspidului L
Cuspid L
Margine V
Panta M a cuspidului V
Şanţ secundar
Fosa M
Creasta marginală M
Creasta V
Panta M a cuspidului L
Margine L
113
Rădăcina
Premolarul prim mandiblar prezintă o singură rădăcină, fiind un dinte monoradicular.
Rădăcina acestui dinte este cu 3-4mm mai scurtă decât rădăcina caninului mandibular, deşi
conturul porţiunii vestibulare a rădăcinii seamănă foarte mult cu cel al caninnului.
Se îngustează întotdeauna în mod egal dinspre cervical spre apexul ascuţit. Are o formă
conică, cu un apex uşor înclinat spre distal. Feţele proximale ale rădăcinii sunt traversate de
şanturile longitudinale, mai exprimat pe faţa mezială a rădăcinii.
La nivelul paexului pot să apară fenomene de hipercementoză, astfel încât rădăcina va
avea un aspect de “limbă de clopot”.
Figura 84. Rădăcina premolarului prim mandibular
Camera pulpară prezintă 2 coarne pulpare, corespunzătoare celor doi cuspizi: un corn
mare spre cuspidul vestibular şi un corn mic pentru cel lingual. Se continuă cu un canal radicular
larg, aplatizat mezio-distal. Există cazuri în care se pot întâlni 2 sau 3 canale radiculare.
Axul rădăcinii formează cu axul coroanei un unghi obtuz deschis spre lingual, realizând o
angulaţie corono-radiculară.
Implantarea radiculară a premolarului prim mandibular se face:
în plan frontal cu 2º spre distal
în plan sagital, cu 2,5º spre lingual, faţă de vertical.
Poziţia premolarului prim mandibular în arcadă: faţa vestibulară a coroanei este înclinată
spre lingual în sens vestibule-lingual, astfel încât marginea liberă este în linguo-poziţie. Faţa
oclizală va fi înclinată 45º spre lingual, datorită inegalităţii mărimii cuspizilor.
D
M
L
V
Camera
pulpară
Rădăcina
PM1 mand
Apex
114
PREMOLARUL SECUND MANDIBULAR
Premolarul secund mandibular
Debutul calcificării 28 - 30 luni
Coroana complet format 6 - 7 ani
Erupţie 11 - 12 ani
Rădăcină edificată 13 – 14 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 8,0mm Diametrul VP 8,0mm
Lungimea rădăcinii 14,5mm Diametrul VP la colet 7,0mm
Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
Premolarul secund mandibular se aseamănă cu premolarul prim mandibular doar la
nicelul feţei vestibulare. Cuspidul vestibular nu este la fel de pronunţat, iar diametrul meziodistal
al coroanei şi conturul general sunt similare.
Coroana
Coroana are o formă cilindrică globuloasă, fiind coroana cea mai voluminoasă din
grupul dinţilor premolari. Prezintă 4 feţe laterali şi 1 faţă ocluzală.
Acest dinte se poate prezenta sub două forme: prima formă, şi probabil cea mai frecvent
întâlnită este cea cu trei cupizi, forma tricuspidată, care apare mai angulată din aspect ocluzal;
cea de-a doua formă, cu doi cuspizi, forma bicuspidată, cu un aspect mai rotunjit la nivel
ocluzal.
Figura 85. Variaţii morfologice ale feţei ocluzale a premolarului secund mandibular
PM1 mand PM2 mand PM2mand
tricuspid bicuspid
115
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară a premolarului secund mandibular are contur asemănător cu al feţei
vestibulare a premolarului prim mandibular, dar cu un diametru meziodistal uşor mai mare.
Conturul acestei feţe este delimitat de aceleaşi 4 margini: cervicală, proximale, ocluzală(liberă).
Marginea cervicală, sau linia cervicală, este orientată cu concavitatea spre ocluzal.
Marginile proximale sunt convergente cervical, marginea distală fiind mai scurtă şi mai
convexă.
Marginea ocluzală, formată de creata sagitală a cuspidului vestibular, este mai rotunjită,
datorită faptului că, cuspidul vestibular este mai scurt.
Privit dinspre vestibular, premolarul secund mandibular prezintă cuspidul vestibular mai
mic comparativ cu cel al premolarului prim mandibular, cu crestele sagitale meziovestibulară şi
distovestibulară mai puţin înclinate.
Ariile de contact, mezială şi distală, sunt largi, fiind situate mai sus din cauza cuspidului
mai mic.
Relieful feţei vestibulare este convex în sens vertical, cu convexitatea maximă în 1/3
cervicală. În sens mezio-distal este uşor plan. Prezintă două depresiuni de dezvoltare, care împart
faţa vestibulară în 3 lobi, inegali ca mărime. Lobul central, care dă şi vârful cuspidului
vestibular, este cel mai mare. Totuşi, abia depăşeşte relieful lobilor mezial şi distal.
Figura 86. Faţa vestibulară a premolarului secund mandibular
Faţa linguală
Faţa linguală poate fi mai mică decât faţa vestibulară în varianta bicuspidă, sau de aceeaşi
mărime în varianta tricuspidă.
116
Sub aspect lingual, premolarul secund mandibular prezintă următoarele variaţii ale reliefului
morfologic, comparativ cu premolarul prim mandibular:
lobii lingual sunt mai bine dezvoltaţi, ceea ce face ca cuspidul sau cuspizii să fie mai
lungi
suprafaţa ocluzală este mai puţin vizibilă dinspre lingual. Totuşi, deoarece cuspizii
linguali nu sunt atât de lungi ca şi cel vestibular, o parte a suprafeţei ocluzale poate fi
observată dinspre lingual
forma tricuspidă, prin dezvoltarea feţei linguale aduce variaţii ale acesteia comparativ
cu premolarul prim mandibular.
În forma tricuspidă, cuspizii meziolingual şi distolingual sunt prezenţi, având o formă
mai lată sau mai lungă, de la caz la caz. Se observă şi un şanţ de descărcare între cei doi cuspizi,
care coboară pe distanţă scurtă pe faţa linguală, fiind situat centrat pe rădăcină.
Figura 87. Faţa linguală a premolarului secund mandibular
Feţele proximale
Feţele mezială şi distală sunt uşor mai late decât înalte, respectiv diametrul cervico-
ocluzal este mai mic decât cel vestibulo-lingual. Faţa distală este mai mică şi mai convexă.
Convexităţile maxime se situează la nivelul ariilor de contact: în sens vestibulo-lingual la
jocţiunea 1/3 vestiblare cu cea medie; în sens cervico-ocluzal, la nivelul joncţiunii 1/3 ocluzale
cu 1/3 medie.
Feţele proximale sunt convergente spre cervical(spre colet), convergenţa feţei meziale
fiind mai accentuată. Premolarul secund mandibular este înclinat mezial spre premolarul prim
mandibular. În forma tricupidă feţele proximale sunt divergente.
117
Figura 88. Faţa mezială a premolarului secund mandibular
Faţa ocluzală
Faţa ocluzală are forma unui patrulater cu unghiurile foarte rotunjite, diferit de cel al
premolarului prim mandibular, datorită prezenţei a 1 sau 2 cuspizi linguali.
Conturul este dat de creasta sagitală a cuspidului vestibular (marginea ocluzală),
de una sau două creste sagitale linguale (marginea linguală) şi crestele proximale mezială şi
distală(marginile proximale).
În varianta bicuspidă, marginea vestibulară este mai mare decât marginea linguală, iar în
varianta tricuspidă, marginea vestibulară este mai mică decât marginea linguală.
Planul ocluzal are o înclinare de doar 15° spre lingual, comparativ cu inclinarea de 45º
întâlnită în cazul premolarului prim mandibular.
Faţa ocluzală a premolarului secund mandibular poate prezenta două forme: variant
bicuspidă, mai rar, şi variant tricuspidă, cea mai des întâlnită.
Varianta bicuspidă
- relieful este dat de 2 cuspizi inegali ca mărime, cuspidul vestibular şi cel lingual
- cuspidul vestibular este de 2 ori mai mare decât cel lingual
- şanţul intercuspidian meziodistal este deplasat mult spre lingual, datorită mărimii
cuspidului vestibular
- şantul este curb, cu concavitatea spre vestibular
- crestele triunghiulare(esenţiale) coboară perpenficular pe şanţul intercuspidian, una în
prelungirea celeilalte
- fosetele principale, mezială şi distal, sunt situate mai aproape de marginea vestibulară a
feţei ocluzale
Creastă esenţială V
Cuspid ML
Linia cervicală
Cuspid V
Creastă marginală M
Şanţ longitudinal radicular
118
Varianta tricuspidă
- relieful este dat de 3 cuspizi, în ordinea mărimii: vestibular cel mai mare, mezio-lingual şi
disto-lingual cel mai mic
- din şanţul intercuspidian mezio-distal pleacă un şanţ spre lingual, împărţind cuspidul
lingual în cei 2 cuspizi inegali. Cele 3 şanţuri sunt dispuse sub forma literei “Y”. La
punctul de întâlnire al celor 3 şanţuri se formează fosa central
- cuspidul vestibular este cuspidul active, fiind susceptibil la abrazie
Linia cervical este uşor ondulată, prezentând convexităţi mai şterse.
PM2 max PM1 max
Figura 89. Exemple de forme geometrice ale premolarilor din aspect ocluzal şi proximal
PM1 mand
Contur de diamant
PM2 mand
Bicuspid, cu şanţuri
dispuse în formă de „U”
PM2 mand
Tricuspid, cu şanţuri
dispuse în formă de „Y”
PM1max
Contur trapezoidal
PM2 mand
Contur
romboid/paralelogram
119
PM1mand PM2mand tricuspid PM2mand bicuspid PM2mand bicuspid
Figura 90. Feţele ocluzale ale premolarilor mandibulari
Rădăcina
Premolarul secund mandibular prezintă o rădăcină unică, conică, de aspect similar cu cea
a premolarului prim mandibular. Diferenţe apar în privinţa volumului, cea a premolarului secund
fiind mai voluminoasă şi fără să prezinte şanţuri longitudinal pe feţele proximale. Apexul este
uşor curbat spre distal. În vecinătatea apexului se află gaura mentonieră.
Camera pulpară este voluminoasă, cu 2 sau 3 coarne pulpare. Se continuă cu 1 canal
radicular principal. Foarte rar se pot întâlni 2 sau 3 canale radiculare. Pe secţiune orizontală,
canalul radicular apare centrat în rădăcină.
Implantarea premolarului secund mandibular este cea mai aproape de vertical. Datorită
angulaţiei axului coronar cu cel radicular, faţa ocluzală este puţin oblică spre lingual.
Figura 91. Rădăcina premolarului secund mandibular
L L L L
Şanţ mezial Şanţ distal
M D
V
Fosa centrală Şanţ central Şanţ central
Şanţ mezial Şanţ
distal
D M
V
L
120
Exerciţii.
1. Fata ocluzala a PM2 sup prezinta:
a.cuspizi inegali V>P b.sant cuspidian plasat central
c.margini proximale divergente d.contur ascutit
2. Care din următorii premolari nu prezintă creastă transversală:
a.premolarul prim maxilar b.premolarul secund maxilar
c.premolarul secund mand bicuspid d.premolarul secund mand tricuspid
3. Ce tip de premolar prezintă şanţ lingual pe faţa linguală:
a.premolarul prim maxilar b.premolarul secund maxilar
c.premolarul secund mand bicuspid d.premolarul secund mand tricuspid
4. Fata ocluzala a PM2 inf:
a.contur triunghiular b.marginea V>marginea L in varianta bicuspida
c.planul ocluzal inclinat cu 15°spre lingual d.planul ocluzal drept
5. Variantele ocluzale ale PM2 inferior sunt:
a.Bicuspida: cuspV<L, sant principal curb central
b.Tricuspida: V>ML>DL, 3 santuri (MC,CD,CL)
R: 1-b; 2-d; 3-d; 4-b,c; 5-b
121
CAPITOLUL 6. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A MOLARILOR PERMANENŢI
Molarii permaneţi sunt în număr de 12: 6 superiori şi 6 inferiori, respectiv câte 3 pe
fiecare hemiarcadă. Caracteristica principală a molarilor permanenţi este că ei nu înlocuiesc nici
un dinte temporar, ci erup distal de molarul secund temporar.
I. MOLARII MAXILARI PERMANENŢI
Molarii maxilari diferă din punct de vedere al morfologiei faţă de restul dinţilor descrişi
până acum. Aceştia, împreună cu molarii mandibulari asigură cea mai mare parte a funcţiei
masticatorii.
Molarii maxilari sunt dinţii maxilari cei mai puternici şi mai mari, atât datorită mărimii,
cât şi a modului în care sunt ancoraţi în arcadă. Deşi coroanele molarilor pot fi întrucâtva mai
scurte decât ale premolarilor, dimensiunile lor sunt mai mari din toate punctele de vedere.
Porţiunea de rădăcină s-ar putea să nu fie mai lungă decât a premolarului, dar, în loc de o singură
rădăcină sau o rădăcină bifurcată, molarii maxilari au rădăcina mai lată pe toate direcţiile; în
plus, prezintă 2 sau 3 rădăcini de mărime normală.
În general, molarii maxilari prezintă coroane largi, cu 4 cuspizi foarte bine formaţi. Ei
au 3 rădăcini, 2 vestibulare şi una palatinală. Rădăcina palatinală este cea mai mare. Coroanele
prezintă 2 cuspizi vestibulari şi 2 cuspizi palatinali. Contururile şi curburile tuturor molarilor
maxilari sunt similare. Variaţiile de dezvoltare vor fi prezentate separat.
Înainte de a începe descrierea detaliată a molarului prim maxilar, vor fi prezentate
câteva adevăruri aplicabile la toţi molarii primi, indiferent că sunt maxilari sau mandibulari.
Molarii primi permanenţi apar de obicei în cavitatea orală în jurul vârstei de 6 ani.
Molarii mandibulari preced molarii maxilari. Molarul prim permanent (manibular/maxilar) erupe
imediat înapoia molarului secund temporar, într-o poziţie de contact cu acesta. Ca atare, molarul
prim nu reprezintă un dinte de înlocuire, întrucât el nu are un predecesor.
Locul normal al molarului prim permanent este pe mijlocul unei arcade total
dezvoltate, în poziţie antero-posterioară. Ca atare, ca şi consecinţă a poziţiei şi circumstanţelor în
care erupe, primii molari pot fi consideraţi ca fiind „pietre de temelie” a arcadelor dentare.
122
MOLARUL PRIM MAXILAR
Molarul prim maxilar
Debutul calcificării La naştere
Coroana complet format 3-4 ani
Erupţie 6 ani
Rădăcină edificată 9-10 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 7,5mm Diametrul VP 11,0mm
Lungimea rădăcinii V12mm;P13mm Diametrul VP la colet 10,0mm
Diametrul MD 10,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 8,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
Molarul prim maxilar este al 6-lea dinte de la linia mediană. În mod obişnuit, este cel
mai mare dinte de pe arcada maxilară. El prezintă 4 cuspizi funcţionali, foarte bine dezvoltaţi,
plus un cuspid suplimentar, cu foarte puţină importanţă clinică. Cei patru cuspizi, cu semnificaţie
fiziologică, sunt următorii: meziovestibular, distovestibular, meziopalatinal, distopalatinal. Cel
de-al 5-lea cuspid se numeşte pur şi simplu cuspid suplimentar, sau tuberculul lui Carabelli.
Această trăsătură morfologică poate lua fie forma unui cuspid foarte bine dezvoltat, fie poate
scădea în dimensiune, până la o serie de depresiuni şi gropiţe pe porţiunea mezială a feţei
palatinale. Această trăsătură este utilizată, deseori, pentru a diferenţia anumite populaţii. Acest
cuspid suplimentar se află în poziţie palatinală faţă de cuspidul meziopalatinal, care este cel mai
mare dintre aceşti cuspizi bine dezvoltaţi. De obicei, apare şi o depresiune care serveşte drept
dovadă a dezvoltării cuspidului, mai puţin în cazutilr în care a fost tocit în urma uzurii. Acest al
5-lea curspid sau urma lui de dezvoltare, serveşte la identificarea molarului prim maxilar. Foarte
rar, se pot găsi specimene din acest dinte care să nu prezintă urme ale acestei caracteristici tipice.
Cele trei rădăcini generoase, sunt pe direcţie meziovestibulară, distovestibulară şi
palatinală. Aceste rădăcini sunt foarte bine separate şi dezvoltate, iar locul lor pe arcadă, conferă
ancoraj maxim împotriva oricăror forţe care ar tinde să destabilizeze dintele. Aceste rădăcini se
întind pe direcţie paralelă cu linia forţei maxime care poate acţiona pe direcţie
vestibulopalatinală şi diagpnal faţă de coroană. Rădăcina palatinală este rădăcina cea mai amplă.
123
Ea se îngustează şi se termină într-o porţiune rotunjită şi netedă. Rădăcina meziovestibulară nu
este la fel de lungă, dar este mai lată vestibulopalatinal, iar pe secţiune transversală are aceeaşi
formă care să-i permită să reziste la torsiuni mai mari decât ar rezista rădăcina palatinală.
Rădăcina distovestibulară este cea mai mică dintre cele trei, şi este netedă, rotunjită.
Dezvoltarea molarului prim maxilar prezintă extrem de rar devieri de la aspectul normal.
Coroana
Molarul prim maxilar prezintă o coroană mai lată vestibulopalatinal decât meziodistal.
De obicei, aceastp lăţime este cu aproximativ 1mm vestibulopalatinal. Cu toate acestea,
dimensiunile variază în funcţie de individ. Dinspre ocluzal, această inegalitate între cele douaă
dimensiuni pare minimă. Deşi coroana este relativ scurtă, es este lată atât meziodistal, cît şi
vestibulopalatinal, ceea ce îi conferă suprafeţei ocluzale o dimensiune mai mare.
Faţa vestibulară
Coroana are forma trapezoidală, cu contururi ocluzale şi cervicale, care formează laturi
inegale. Are aspectul unui trapez cu baza mare orientată ocluzal, fiin delimitată de cele 4
margini: ocluzală, mezială, distală, cervicală.
Marginea ocluzală, are aspectul de „W”, cu unghiuri rotunjite, dat de cei doi cuspizi
vestibulari. Cuspidul meziovestibular este mai lat decât cel distovestibular, iar panta lui mezială
se întâlneşte cu panta distală, formând un unghi obtuz. Panta mezială a cuspidului distovestibular
se întâlneşte cu panta distală, formând un unghi aproape drept. Astfel, cuspidul distovestibular
este mai ascuţit decât cel meziovestibular, şi de obicei sunt de aceeaşi lungime, dacă nu uneori
mai lung decât acesta.
Marginile proximale sunt convergente spre cervical. Conturul mezial al feţei vestibulare
urmăreşte o direcţie relativ dreaptă către în jos şi mezial, curbându-se ocluzal, pe măsură ce
ajunge în punctul de convexitate maximă, care constituie şi aria de contact. Acesta se găseşte la o
distanţă de aproximativ 2/3 de la linia cervicală până la vârful cuspidului meziovestibular.
Conturul mezial se continuă către în josşi distal, devenind congruent cu conturul pantei meziale a
cuspidului meziovestibular.
Conturul distal este convex. Convexitatea maximă se situează la aproximativ 1/2din distanţa de
la linia cervicală până la vărful cuspidului. Aria de contact distală se află în mijlocul 1/3 medii.
124
Cu alte cuvinte, margininile proximale sunt convergente spre cervical, cea distală fiind mai
scurtă şi mai convexă decît cea mezială.
Marginea cervicală nu prezintă nici o curbură semnificativă pe direcţie mezială către
distal. Cu toate acestea, nu este la fel de netedă şi regulată ca la alţi dinţi, prezentând o uşoară
convexitate îndreptată spre rădăcini, respectiv o ondulaţie interradiculară.
Figura 92. Faţa vestibulară a molarului prim maxilar
Relieful feţei vestibulare a molarului prim maxilar reprezentat printr-un şanţ de descărcare(şanţ
vestibular) care desparte cei doi cuspizi vestibulari, şi se găseşte echidistant între unghirile liniare
distopalatinal şi meziopalatinal. Se întinde ocluzoapical, pe o linie ce devine paralelă cu axuzl lung al
rădăcinii distal. Şanţul se termină într-un punct situate la jumătatea distanţei ocluzoccervicale. Deşi şanţul
nu este adânc, în nici un punct de pe traseul său, el devine mai superficial spre jumătatea feţei vestibulare,
terminându-se în foseta vestibulară.
În ansamblu, faţa vestibulară are un relief convex, cu convexitatea maximă în 1/3 cervicală.
Faţa palatinală
Conturul feţei palatinale este, în linii mari, inversul conturului feţei vestibulare. Acest
aspect se observă cu dificultate, întrucât toţi dinţii prezintă aceeaşi lăţime şi grosime.
Molarul prim maxilar este singurul dinte care poate să prezinte faţa palatinală cu un diametrul
mezio-distal mai mare decât cel al feţei vestibulare.
Marginile proximale sunt mai convergente spre cervical, comparative cu cele ale feţei
vestibulare. Marginea distală este mai mică şi mai rotunjită decât cea mezială. Totuşi, vaariaţia
dimensională dintre marginea mezială şi distal este aparentă.
D M
Linia cervicală Şanţ de descărcare V
Cuspid MV
Foseta vestibulară
Convexitate maximă
Cuspid DV
125
Din cauza rotunjimi cuspidului distopalatinal, curbura netedă a marginii distale a feţei
palatinale, la confluenţa cu curbura cuspidului, creează un arc care are aproape aspect de
semicerc.
Marginea cervicală, mai mică decât a feţei vestibulare, are un traseu uşor curb, cu
convexitatea orientată spre rădăcină.
Marginea ocluzală este similar celei de pe faţa vestibulară. Marginea ocluzală este
străbătută de un şanţ de descărcare, cu originea în fosa distal a feţei ocluzale, se continuă pe faţa
palatinală, urcă până în apropierea liniei cervicale, unde se termină pierdut. Acest şanţ, denumit
şanţ palatinal, împarte faţa palatinală în doi lobi inegali, ce corespund cuspizilor lingual. Lobul
meziopalatinal este mult mai mare şi, înainte de a fi supus uzurii, este cel mai lung dintre toţi
dinţii. Lăţimea meziodistală a acestuia reprezintă aproximativ 3/5 din diametrul meziodistal al
feţei palatinale, restul de 2/3 fiind ocupat de lobul distopalatinal.
Figura 93. Faţa palatinală a molarului prim maxilar
Relieful feţei palatinale este mai convex comparative cu relieful feţei vestibulare, cu
convexitatea maximă în 1/3 medie sau la joncţiunea acestai cu 1/3 cervicală.
Relieful este marcat de prezenţa unei formaţiuni mamelonate de smalţ, care nu atinge
niciodată planul de ocluzie, fiind considerat un cuspid supranumerar sau “al 5-lea cuspid”.
Acest al 5-lea cuspid pare ataşat de suprafaţa meziopalatinală a cuspidului meziopalatinal.
Creasta cuspidiană a celui de-al 5-lea cuspid se situează cu aproximativ 3mm mai cervical, către
creasta cuspidului meziopalatinal.
Rădăcina DV
Rădăcina P
Linia cervicală
Şanţ de descărcare P
Cuspid DP
Rădăcina MV
Tuberculul Carabelli
Cuspid MP
Cuspid DV
126
Faţa mezială
Molarul prim maxilar prezintă cea mai mare faţă mezială dintre toţi dinţii.
Marginea vestibulară este convexă în 1/3 cervicală, devenind plan-convexă în 2/3
ocluzale.
Marginea cervicală este neregulată, curbându-se ocluzal, dar de regulă, nu cu mai mult
de 1mm.
Marginea palatinală se curbează către exterior şi palatinal, aproximativ în aceeaşi
măsură ca şi pe partea vestibulară. Convexitatea maximă se situează în 1/3mijlocie. Dacă cel de-
al 5-lea cuspid este bine dezvoltat, marginea palatinală se adânceşte către interior, evidenţiindu-l.
dacă este slab dezvoltat, marginea palatinală continuă de la convexitatea maximă, descriind un
arc uşor curbat, până la vârful cuspidului meziovestibular.
Marginea ocluzală, are forma literei “V”, cu segmental palatinal mai mare decât cel
vestibular, datorită diferenţei de dimensiune al cuspizilor meziovestibular(2/3) şi
meziopalatinal(1/3).
Figura 94. Elementele morfologice ale feţei meziale a molarului prim maxilar
Relieful feţei meziale este plan-convex, cu convexitatea maximă în 1/3 ocluzală.
Aria de contact mezială se găseşte apical faţă de creasta marginal, dar este mai aproape
de aceasta decât de linia cervical, aproximativ la joncţiunea 1/3ocluzale şi medii. Această arie
este întrucâtva vestibular faţă de central vestibulopalatinal al feţei. De obicei, apare o concavitate
puţin adâncă imediat deasupra ariei de contact pe faţa mezială a molarului prim maxilar. Această
concavitate se poate continuă către faţa mezială a trunchiului radicular, formând o depresiune
interradiculară.
Rădăcina P
Trunchi radicular
Joncţiune cementosmalţ
Tuberculul Carbelli
Cuspid MP
Rădăcina MV
Cuspid MV
127
Faţa distală
Faţa distală are un contur similar cu conturul feţei meziale, dar de dimensiuni mai mici.
Aceste diferenţe dimensionale sunt rezultatul atenuării părţii vestibulare.
Marginea vestibulară este convexă în 1/3 cervicală şi plan-convexă în 2/3 ocluzale.
Marginea cervicală(linia cervicală) este aproximativ dreaptă, trecând dinspre vestibular
spre palatinal. Uneori, această linie se poate curba apical cu 0,5mm.
Marginea palatinală convexă, prezintă convexitatea maximă în 1/3 mijlocie.
Marginea ocluzală, având acelaşi aspect de “V”, prezintă segmentul vestibular mai mare
decât cel palatinal.
Relieful feţei distale este, în general, convex, cu suprafaţa netedă şi rotunjită, cu
convexitatea maximă în 1/3ocluzală.
Figura 95. Faţa distală a molarului prim maxilar
Faţa ocluzală
Faţa ocluzală a molarului prim maxilar are forma aproximativ romboidală. Acest aspect,
mai accentuant, este dat de conturul trasat pe cuspizii principali şi pe crestele marginale.
Dimensiunea mezială vestibulopalatinal şi mezial către şanţul palatinal şi vestibular, este mai
mare decât dimensiunea de pe porţiunea aflată distal faţă de şanţurile de dezvoltare. De
asemenea, dimensiunea imediat palatinal faţă de ariile de contact meziodistale, este mai mare
decât dimensiunea imediat vestibular către ariile de contact. Ca atare, este clar că, faţa ocluzală a
molarului prim maxilar este mai mare mezial decât distal, şi mai lată palatinal decât vestibular.
Faţa ocluzală are un contur format din 4 margini: vestibulară, palatinală, mezială şi
distală.
128
Marginea vestibulară este formată de crestele sagitale ale cuspizilor vestibulari şi are
aspectul unui dublu “V” cu porţiunea mezială mai mare decât cea distală.
Marginea palatinală, are aceslaşi aspect ca şi marginea vestibulară, dar mezial este mult
mai mare decât distal.
Cele două margini, vestibulară şi palatinală au un traiect uşor convergent spre distal.
Marginea mezială, formată de creasta marginală mezială, este aproape dreaptă, mai
mare şi se întâlneşte cu marginea vestibulară într-un unghi ascuţit(75º). Este uşor convexă.
Marginea distală, formată de creasta marginală distală, este convexă, mai mică şi se
întâlneşte cu marginea vestibulară într-un unghi obtuz(105º).
Figura 96. Denumirea cuspizilor molarului prim maxilar
Suprafaţa ocluzală sau table ocluzală a molarului prim maxilar se găseşte în interiorul
limitelor crestelor cuspizilor şi în interiorul limitelor crestelor marginale.
Relieful feţei ocluzale a molarului prim maxilar este dat de 4 cuspizi principali, bine
dezvoltaţi, plus un cuspid mai mic(al 5-lea cuspid), care apare pe faţa palatinală a cuspidului
meziopalatinal. Acest al 5-lea cuspid nu se observă la toate specimenele de molari primi
maxilari. Cu toate acestea, în acest loc, aproape întotdeauna se pot observa linii de dezvoltare în
smalţ. În plus, ca şi relief, se pot observa 3 şanţuri intercuspidiene, 1 creastă oblică de smalţ, 2
creste marginale şi 3 fose.
Cuspidul meziopalatinal este cel mai mare cuspid. După mărime, el este urmat de
cuspizii meziovestibular, distovestibular, distopalatinal, şi în unele cazuri de al 5-lea cuspid.
Cuspid
meziovestibular(MV)
Cuspid
distovestibular(DV)
Cuspid
meziopalatinal(MP)
Cuspid
distopalatinal(DP)
129
Dacă se schematizează faţa ocluzală printr-o figură geometrică, aceasta ar prezenta diferite
unghiuri ale unei figure romboidale: unghiuri ascuţite, meziovestibular şi distopalatinal, şi
unghiuri obtuze, meziopalatinal şi distovestibular.
Analiza desenului suprefeţei ocluzale a molarului prim maxilar poate fi redusă la
următoarele: din punct de vedere al dezvoltării, există numai 3 cuspizi majori, care pot fi
consideraţi cuspizi primari(cuspidul meziopalatinal şi cei 2 cuspizi vestibulari). Cuspidul
distopalatinal este întâlnit la toţi molarii maxilari. Orice alt cuspid adiţional, cum ar fi tuberculul
Carabelli de pe molarul prim, trebuie privit ca şi cuspid secundar.
Aranjamentul triunghiular al cuspizilor este reflectat în conturul trunchiurilor radiculare ale
molarilor maxilari, atunci când sunt secţionaţi la acest nivel. Cuspidul distopalatinal devine din
ce în ce mai mic la nivelul molarilor 2 şi 3, şi poate chiar să dispară ca şi cuspid primar. Acest
aranjament triunghiular la cuspizilor primari este denumit triunghiul cuspizilor primari ai
molarului maxilar.
Cuspidul meziopalatinal se uneşte cu cuspidul distovestibular formând creasta oblică
de smalţ sau puntea de smalţ. Creasta oblică este o creastă care traversează oblic faţa ocluzală.
Este format prin unirea crestei esenţiale a cuspidului distovestibular cu creasta esenţială a
cuspidului meziopalatinal. Această creastă este redusă ca înălţime în centrul suprafeţei ocluzale,
având aproximativ acelaşi nivel cu crestele marginale ale feţei ocluzale. Uneori, ea este
traversată de şanţuri de dezvoltare, care leagă parţial cele 2 fose principale.
Creastele marginale, mezială şi distală, sunt creste neregulate, confluente cu crestele
cuspidiene distale şi meziale ale cuspizilor primari distali şi meziali.
Şanţurile intercuspidiene sunt în număr de 3:
- şanţul intercuspidian meziocentral, pleacă din fosa mezială, separă cuspidul
meziopalatinal de cuspidul meziovestibular, şi se termină în fosa central de la baza crestei
oblice de smalţ;
şanţul intercuspidian centrovestibular, pleacă din fosa cengtrală, separă cuspidul
meziovestibular de cuspidul distovestibular, şi se continuă cu şanţul de descărcare
vestibular de pe faţa vestibulară. Se opreşte în fosa vestibulară. Şanţul meziocentral şi
centrovestibular formează un unghi de aproximativ 95º.
- Şanţul intercuspidian distopalatinal separă cuspidul distopalatinal de creasta oblică de
smalţ, şi se continuă cu şanţul de dezvoltare palatinal de pe faţa palatinală.
130
Uneori, din fosa centrală pleacă un şanţ care trece peste creasta oblică de smalţ, perpendicular pe
şanţul distopalatinal. Acest şanţ este slab vizibil, superficial.
La nivelul feţei ocluzale a molarului prim maxilar se găsesc 2 fose triunghiulare,
mezială şi distală, şi fosa centrală la jonţiunea şanţului centrovestibular cu cel meziocentral.
Uneori, se poate observa o fosă distală, care este în linii mari liniară, şi situată distal faţă de
creasta oblică.
Figura 97. Faţa ocluzală a molarului prim maxilar
Figura 98. Localizarea foselor la nivelul feţei ocluzale a molarului prim maxilar
În cazul în care există un al 5-lea cuspid şi este distinct, atunci va exista şi un şanţ de
dezvoltare care îl conturează, şi care se întâlneşte cu şanţul palatinal în zona terminal. Noţiunea
de şanţ al cuspidului al 5-lea(al tuberculului Carabelli), se referă la oricare parte a şanţului care
conturează acest cuspid.
Fosa centrală
Fosa triunghiulară mezială
Fosa triunghiulară distală
Fosa distală
Margine mezială
Vârful cuspidului
MV Creastă esenţială
Fosa centrală Creastă transversală Fosa triunghiulară M
Creastă marginală M
Şanţ central MD
Crestele cuspidului MP
Vârful cuspidului MP
Tuberculul Carabelli
Vârful cuspidului DV
Creastă esenţială
Fosa triunghiulară D Creastă marginală D
Creasta oblică de SM
Şanţ perpendicular pe creasta
oblică şi fosa distală
Vârful cuspidului DP
Şanţ palatinal
V
P
131
Rădăcina
Molarul prim maxilar prezintă cea mai voluminoasă şi bine implantată rădăcină de pe
arcada maxilară.
Molarul prim maxilar prezintă 3 rădăcini:2 vestibulare şi 1 palatinală. Ordine
descrescătoare a mărimii rădăcinilor este: palatinală cea mai puternică şi voluminoasă, urmează
rădăcina meziovestibulară şi cea distovestibulară care este cea mai mică.
Trebuie avut în vedere că rădăcinile molarului îţi au originea ca fiind o rădăcină unică
pe baza coroanei. Ulterior, aceste rădăcini se impart în trei, la molarii maxilari sau în două la
molarii mandibulari. Această bază radiculară cormună se numeşte trunchi radicular.
Atunci când se măsoară lungimea rădăcinilor şi direcţia axelor lor, trebuie indicat partea
trunchiului radicular, care este congruent cu fiecare rădăcină, întrucât acestea(trunchiul radicular
şi rădăcina) funcţionează ca o entitate. De obicei, rădăcina palatinală este cea mai lungă, iar cele
două rădăcini vestibulare, sunt aproximativ egale ca lungime. Există şi numeroase alte variaţii,
deşi diferenţele sunt de obicei până la 1mm, la molarii primi maxilari bine dezvoltaţi.
Nu există nici o regulă fixă care să se refere la lungimea relativă a coroanei şi a
rădăcinii atunci când se vorbeşte de molarul prim maxilar. În medie, rădăcinile sunt de două ori
mai lungi decât coroana.
Figura 99. Rădăcinile molarului prim maxilar
D M
P
V
Rădăcina MV
Rădăcina P
Rădăcina DV Canal radicular
Camera pulpară
132
Rădăcinile vestibulare. Atât rădăcina meziovestibulară, cât şi cea distovestibulară,
prezintă aceeaşi morfologie, fiind aplatizate meziodistal. Cea meziovestibulară prezintă şanţuri
longitudinal pe ambele feţele proximale, în timp ce rădăcina distovestibulară dora pe faţa
mezială. Rădăcinile sunt uşor curbe şi converg spre apex, astfel încât prezintă o faţă convexă şi
una concavă.
Rădăcina palatinală este accentuat divergent în direcţie palatinală, şi este uşor
aplatizată vestibulopalatinal. Prezintă un şanţ longitudinal mai şters pe faţa palatinală. Apexul
rădăcinii palatinale poate prezenta o înclinare vestibulară sau palatinală.
Camera pulpară este voluminoasă, cu 4 coarne pulpare ce corespund celor 4 cuspizi
primari. Spre apex se continuă cu 3 canale radiculare. Fiecare rădăcină are un singur canal
radicular, iar ordinea mărimii canalelor radiculare corespunde ordinii mărimii rădăcinilor.
Implantarea la nivelul arcadei. Molarul prim maxilar prezintă rădăcini vestibulare cu o
poziţie aproape vertical. Rădăcina palatinală are o direcţie accentuat divergent spre palatinal.
În sens vestibulopalatinal, marginea ocluzală a feţei vestibulare este în vestibulo-poziţie. Faţa
ocluzală este oblică de sus în jos în sens palatinal, datorită cuspizilor palatinali care sunt situaţi
mai jos decât cei vestibulari.
MOLARUL SECUND MAXILAR
Molarul secund maxilar
Debutul calcificării 36 luni
Coroana complet format 7 - 8 ani
Erupţie 12-13 ani
Rădăcină edificată 14 - 16 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 7,0mm Diametrul VP 11,0mm
Lungimea rădăcinii V11mm;P12mm Diametrul VP la colet 10,0mm
Diametrul MD 9,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 7,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
133
Molarul secund maxilar reprezintă al doilea dinte din grupul molarilor maxilari, fiind
situat pe poziţia a 7-a. Descrierea acestui dinte se va face prin comparaţie cu molarul prim
maxilar.
În general, rădăcinile acestui dinte sunt la fel de lungi, uneori chiar mai lungi decât
rădăcinile molarului prim. Morfologic este asemănător cu molarul prim superior, dar mai redus
ca volum. Cuspidul distovestibular nu este la fel de dezvoltat, iar cuspidul distopalatinal este mai
mic. În plus, rar apare cel de-al 5-lea cuspid.
Coroana
Coroana molarului secund maxilar este cu aproximativ 0,5mm mai scurtă cervico-
ocluzal, comparartiv cu coroana molarului prim maxilar, însă dimensiunea coroanei buco-
linguale este aproximativ identică la cei doi dinţi. Privit dinspre ocluzal, se pot identifica două
tipuri de molari secunzi maxilari:
1. tipul cel mai des întâlnit, prezintă o formă ocluzală care se aseamănă cu cea a molarului prim
maxilar, deşi conturul romboidal al molarului secund este mai extreme. Acest fapt este accentuat
şi de dimensiunile palatinale mai mici.
2. al doilea tip seamănă mai mult cu un molar 3 tipic. Cuspidul distopalatinal este slab dezvoltat,
ceea ce face ca dezvoltarea celorlalţi cuspizi să fie mai puternică. Fenomenul are ca rezultat,
obţinerea unei forme de inimă sub aspect ocluzal, formă care este tipică pentru molarul 3.
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară a molarului secund maxilar este mai scurtă cervico-ocluzal şi mai
îngustă meziodistal decât molarul prim maxilar.
Figura 100. Faţa vestibulară a molarului secund maxilar
M D
134
Cuspidul distovestibular este mai mic, din care cauză se poate observa parte din creasta
marginal distală şi parte din cuspidul distopalatinal. Caracteristicile diferenţiale faţă de molarul
prim maxilar, se referă şi la şanţul vestibular care este mai puţin adânc(mai şters), şi se termină
într-o fosetă. Aceasta împarte faţa vestibulară în cei doi lobi inegali, mezial mai mare decât cel
distal. Relieful feţei vestibulare este convex, cu convexitatea maximă în 1/3 cervicală.
Faţa vestibulară, mezial, poate prezenta tuberculul Bolk.
Faţa palatinală
Faţa paltinală a molarului secund maxilar are un contur romboidal.
Molarul secund diferă de molarul prim maxilar prin următoarele aspecte:
1. cuspidul distopalatinal este mai mic.
2. cuspidul distovestibular poate fi observat, privind dintele dinspre palatinal, prin şanţul dintre
cuspidul distopalatinal şi cel meziopalatinal.
3. rar prezintă tuberculul Carabelli
4. şanţul de descărcare palatinal apare la fel ca şi la molarul prim, mai puţin accentuat.
Figura 101. Faţa palatinală a molarului secund maxilar
Feţele proximale
Feţele proximale ale molarului secund maxilar sunt convergente spre cervical.
Dimensiunea vestibulopalatinală a feţei meziale a molarului secund este aproximativ egală cu a
molarului prim, însă lungimea diferă. Faţa mezială are un relief aproape plan.
Rădăcina DV
Rădăcina P
Linia cervicală
Cuspid DP
Cuspid DV
Rădăcina MV
Cuspid MP
Cuspid MV
135
Aria de contact la nivelul feţei meziale se situează în 1/3medie în ambele sensuri, iar a
feţei distale se situează la nivelul joncţiunii 1/3 ocluzale cu cea medie.
Figura 102. Faţa mezială a molarului secund maxilar
Faţa ocluzală
Faţa ocluzală a molarului secund maxilar prezintă, cel mai frecvent, formă romboidală.
Diametrul vestibulopalatinal este aproximativ egal la cei doi molari, dar diametrul meziodistal al
molarului secund este cu 1 mm mai mic.
Varianta cu 4 cuspizi prezintă cuspizii meziobucal şi meziopalatinal la fel de dezvoltaţi, dar
cuspizii distovestibular şi distopalatinal sunt mai mici şi mai puţin dezvoltaţi decât cei ai
molarului prim.
Varianta cu 3 cuspizi se caracterizează prin involuţia cuspidului distopalatinal.
În ambele situaţii, creasta oblică de smalţ este ştearsă sau, uneori, dispare. Cuspizii palatinali
sunt mai jos decât ai molarului prim maxilar.
Faţa ocluzală a molarului secund poate prezenta şanţuri suplimentare în număr mai
mare comparativ cu aceeaşi faţă a molarului prim maxilar.
Figura 103. Elementele morfologice pe faţa ocluzală a molarului secund maxilar
Rădăcina MV
Trunchi radicular
Linia cervicală
Cuspid MV Cuspid MP
Convexitate maximă
Rădăcina MP
Cuspid MV
Creastă esenţială
Fosa triunghiulară M
Şanţ secundar
Cuspid MP
Creastă esenţială
Creastă esenţială
Cuspid DV
Creastă esenţială
Cuspid DV
136
Rădăcina
Molarul secund maxilar prezintă cele 3 rădăcini, cu aceeaşi orientare, dar mai puţin
voluminoase şi mai puţin divergente, cu tendinţă de fuzionare. Cel mai frecvent, fuzionarea se
întâlneşte la rădăcinile meziovestibulară şi palatinală, cu apariţia unei lame de cement la zona de
fuzionare. Rădăcinile vestibulare au apexul mai înclinat spre distal.
Camera pulpară are caractere morfologice asemănătoare cu cele de la molarul prim, dar
este mai puţin voluminoasă. Se continuă cu 3 canale radiculare principale: palatinal, cel mai
voluminos şi accesibil, meziovestibular şi distovestibular.
Figura 104. Rădăcina molarului secund maxilar
MOLARUL TREI MAXILAR
Molarul 3 maxilar
Debutul calcificării 7 – 9 ani
Coroana complet format 12 - 13 ani
Erupţie 17-21 ani
Rădăcină edificată 18 - 25 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 6,5mm Diametrul VP 10,0mm
Lungimea rădăcinii 11,0mm Diametrul VP la colet 9,5mm
Diametrul MD 8,5mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 6,5mm Curbura liniei cervicale-D 0
137
Deseori, molarul trei maxilar apare sub forma unei anomalii de dezvoltare. Acest molar
poate varia considerabil în dimensiune, contur şi poziţie în relaţie cu ceailalţi dinţi.
Rareori este la fel de bine dezvoltat ca şi molarul secund, cu care deseori seamănă
destul de mult. Molarul trei suplimentează funcţia molarului secund, şi îi continuă designul
fundamental prin similitudine. Coroana este mai mică, şi de obicei, şi rădăcinile sunt mai mici,
prezentând o înclinare către fuziune, şi având ca rezultat fenomenul de ancorare al uneia din
rădăcini.
Designul predominant întâlnit la molarul trei maxilar(privit dinspre ocluzal) este acela
de formă de inimă, întâlnit şi la molarul secund maxilar. Cuspidul distopalatinal este foarte mic
şi, de cele mai multe ori slab dezvoltat, putând chiar lipsi cu desăvârşire.
Toţi molarii trei, maxilari şi mandibulari, prezintă foarte multe variaţii de dezvoltare.
Sunt multe cazuri ăn care aceste anomalii îi fac să semene foarte puţin, sau să nu semene deloc
cu dinţii învecinaţi.
În scop didactic se va face o scurtă descriere a molarului trei considerat ca medie de
dezvoltare, descrirea fiind realizată prin comparaţie direct cu molarul secund maxilar.
Faţa vestibulară
Coroana molarului trei este mai scurtă cervico-ocluzal şi mai îngustă meziodistal
comparative cu cea a molarului secund maxilar.
Privit dinspre vestibular, rădăcinile apar fuzionate, funcţionând sub forma unei singure rădăcini
voluminoase, şi fiind mai scurtă cervico-apical. Se termină cu un apex atenuat, fiind uşor
înclinate spre distal.
Figura 105. Model de ghips ce ilustrează molarul 3 maxilar
138
Faţa palatinală
Comparativ cu molarul secund maxilar, molarul trei prezintă un singur cuspid palatinal,
fără a prezenta şanţuri linguale. Cu toate acestea, de multe ori, se pot întâlni molari trei maxilari
cu aceleaşi trăsături ca şi molarul secund maxilar, dar cu un cuspid distopalatinal slab dezvoltat,
însoţit de un şanţ de descărcare lingual.
Faţa mezială
Atât coroana, cât şi rădăcina prezintă o atenuare a feţei meziale, cu o slabă dezvoltare şi
contururi neregulate. Trăsătura principală o constituie atenuarea către rădăcinile fuzionate şi
apariţia unei bifurcaţii radiculare, de obicei în 1/3 apicală.
Faţa distală
Comparativ cu molarul secund maxilar, molarul trei prezintă o dimensiune redusă pe
direcţie ocluzo-cervicală.
Faţa ocluzală
Aspectul feţei ocluzale este tipic pentru molarul trei maxilar., şi reprezintă o formă de
inimă. Cuspidul palatinal este voluminous şi bine dezvoltat, fiind însoţit de un cuspid
distopalatinal mic, care poate să şi lipsească; astfel, dintele va avea o formă semicirculară, de la o
arie de contact la cealaltă. Prezintă 3 cuspizi funcţionali: 2 cuspizi vestibulari, şi unul palatinal.
Prezintă numeroase şanţuri şi fisuri, puţin vizibile dacă dintele este abrazat.
Molarul trei maxilar poate prezenta şi 4 cuspizi distincţi. În această situaţie, poate
prezenta o pantă oblică accentuată, o fosă central şi o foseta palatinală, însoţite de şanţul de
descărcare palatinal, similar cu cel observabil la molarul secund de tip romboid. De cele mai
multe ori, coroana converge către palatinal, pierzând astfel forma romboidă a conturului.
139
II. MOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI
Molarii mandibulari sunt mai voluminoşi decât ceilalţi dinţi mandibulari. Ei sunt în
număr de 3 pe fiecare parte a mandibulei: molarii primi, secunzi, terţi. Aceşti dinţi seamănă unul
cu celălalt din punct de vedere al formei funcţionale, deşi la o comparaţie mai atentă se pot
observa variaţii şi de număr de cuspizi, de mărime, de aspect ocluzal, lungime ori poziţie a
rădăcinilor.
Contururile coroanelor prezintă similarităţi din toate punctele de vedere şi fiecare molar
mandibular prezintă 2 rădăcini, una mezială şi una distal. Molarii trei si unii molari secunzi pot
prezenta o fuzionare a rădăcinilor. Tot molarii mandibulari prezintă coroane care au, în linii
mari, forma de patrulater, fiind mai mari meziodistal decât vestibulolingual. Coroanele molarilor
maxilari prezintă cea mai mare dimensiune pe direcţie vestibulolinguală. Sunt cei mai mari şi
mai puternici dinţi mandibulari, atât datorită masei, cât şi datorită modului de ancorare în
alveolae, participând active în procesul de masticaţie.
Coroanele molarilor mandibulari sunt mai scurte cervico-ocluzal decât coroanele
dinţilor situaţi mezial, în schimb, dimensiunile lor sunt mai mari din toate punctele de vedere. De
obicei, suma dimensiunilor meziodistale ale mandibularilor este egală sau mai mare decât suma
dimensiunilor meziodistale ale tuturor dinţilor anteriori primului molar şi până la linia mediană.
Coroanele molarilor mandibulari sunt mai largi meziodistal decât vestibulolingual. Molarii
maxilari prezintă fenomenul invers.
Porţiunile radiculare nu sunt la fel de lungi ca în cazul molarilor maxilari dar, de multe
ori, au o ancorare superioară şi eficienţă mult mai mare datorită dimensiunilor combinate ale
rădăcinilor multiple cu trunchiuri radiculare bifurcate şi late.
Figura 106. Molarul prim şi secund mandibular
140
MOLARUL PRIM MANDIBULAR
Molarul prim mandibular
Debutul calcificării La naştere
Coroana complet format 2,5-3 ani
Erupţie 6-7 ani
Rădăcină edificată 9-10 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 7,5mm Diametrul VP 10,5mm
Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 9,0mm
Diametrul MD 11,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 9,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
Molarul prim mandibular este cel mai mare dinte de pe arcada inferioară. Prezintă 5
cuspizi, bine dezvoltaţi: 2 vestibulari, 2 linguali şi unul distal; două rădăcini bine dezvoltate, M
şi D, larg spaţiate la nivelul apexului.
Dimensiunea meziodistală a coroanei este, cu aproximativ 1mm, mai mare decât dimensiunea
vestibulolinguală. Deşi coroana este relativ scurtă cervico-ocluzal, ea prezintă dimensiuni
vestibulolinguale şi meziodistale destul de mari, care să-i confere o formă ocluzală lată.
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară prezintă un contur trapezoidal, cu liniile cervicală şi ocluzală
reprezentând laturile inegale ale trapezului. Latura ocluzală este cea mai mare.
Dacă dintele este pozat vertical, putem observa toţi cei 5 cuspizi, cu cuspizii vestibulari şi o parte
din porţiunea vestibulară a cuspidului distal în planul întâi, şi vârfurile cuspizilor linguali în
planul doi. Cuspizii linguali pot fi observaţi, întrucât ei sunt mult mai înalţi decât ceilalţi.
Marginile care delimitează faţa vestibulară sunt: ocluzală, mezială, distală, cervicală.
Marginea ocluzală este reprezentată de 3 „V”-uri, ce corespund celor 3 cuspizi
vestibulari. Cuspizii meziovestibulari, centrovestibular şi distovestibular sunt relativ plaţi, astfel
încât crestele acestor cuspizi prezintă o curbură mai puţin accentuată în comparaţie cu dinţii
prezentaţi până acum.
141
Cuspidul distovestibular, mai mic, este mai ascuţit comparativ cu ceilalţi 2 cuspizi vestibulari.
Această formă de cuspid vestibular aplatizat este caracteristică pentru molarul prim mandibular.
La cele mai multe specimene de molar prim mandibular, cuspizii vestibulari sunt uzaţi
considerabil, având crestele vestibulare la aproximativ acelaşi nivel. Dar, înainte de a se uza,
cuspizii vestibulari prezintă caracteristici de curbură individuală. Acest aspect este important la
descrierea marginii ocluzale a feţei vestibulare, deoarece reprezentarea acesteia ţine cont de
mărimea cuspizilor. Astfel, mărimea lor descreşte dinspre cuspidul mezial, care este mai mare,
spre cuspidul distal care este cel mai mic, centralul având o marime intermediară.
Marginile proximale, mezială şi distală, au o direcţie divergentă spre marginea liberă.
Au un contur uşor concav spre cervical şi convex spre ocluzal. Marginea distală este mai scurtă
şi mai convexă.
Marginea cervicală are un contur ondulat, formînd o pantă apical, către bifurcarea
rădăcinii, respectiv spre spaţiul interradicular. Astfel, apar două convexităţi la nivelul liniei
cervicale, care corespund delimitării spre cele două rădăcini. Diametrul meziodistal al molarului
prim mandibular este cu 1,5-2mm mai mic decât aceeaşi dimensiune la ariile de contact, care,
binenţeles, reprezintă diametrul meziodistal cel mai mare al coroanei.
Faţa vestibulară prezintă două şanţuri de şanţuri de descărcare, meziovestibular şi
distovestibular. Şanţul meziovestibular separă lobul mezial de lobul central, iar şanţul
distovestibular separă lobul central de cel distal. Şanţul mezial, adânc, coboară de pe faţa
ocluzală până la aproximativ jumătatea feţei vestibulare, unde se termină în fiseta vestibulară.
Şanţul distal, mai puţin adânc şi mai scurt, coboară de pe faţa ocluzală şi se termină piedut pe
faţa vestibulară. Lobii delimitaţi de aceste şanţuri sunt inegali: lobul mezial este cel mai mare,
urmează lobul central central şi lobul distal cel mai mic.
Faţa vestibulară prezintă convexitate maximă în 1/3 cervicală, iar în cele 2/3 ocluzale este
aproape plană şi oblică spre lingual.
Figura 107. Faţa vestibulară a molarului prim mandibular
D M
Lobi de dezvoltare
142
Faţa linguală
Similar cu faţa vestibulară, şi faţa linguală are formă trapezoidală, dar de dimensiuni
mai mici. Privit dinspre lingual, se pot observa 3 cuspizi: 2 cuspizi linguali şi porţiunea linguală
a cuspidului distal. Cei 2 cuspizi linguali sunt ascuţiţi, iar crestele cuspidiene sunt suficient de
înalte ca să ascundă vederii cei 2 cuspizi vestibulari. Faţa linguală este delimitată de cele 4
margini, ocluzală, proximale şi cervicală.
Marginea ocluzală are aspect bilobat, dat de cei doi cuspizi linguali. Cuspidul
meziolingual are cea mai mare dimensiune meziodistală, iar vârful cuspidului se găseşte undeva
mai sus comparativ cu cuspidul distolingual.
Marginile proximale, de dimensiuni mai mici ca ale feţei vestibulare, sunt curbe,
convergente spre cervical.
Marginea cervicală are acelaţi traseu ondulat, şi tinde să se îndrepte către bifurcaţia
rădăcinii imediat deasupra ei.
Figura 108. Faţa linguală a molarului prim mandibular
Faţa linguală prezintă un şanţ de descărcare ce coboară de pe faţa ocluzală, şi separă
lobul de dezvoltare mezial, mai mare, de cel distal, mai mic. Şanţul de descărcare se extinde pe
faţa linguală pe o distanţă relativ scurtă (în 1/3ocluzală) şi se termină pierdut.
Relieful feţei linguale este convex în ambele diametre, dar convexitatea din 1/3 cervicală este
mai atenuată comparativ cu cea de pe faţa vestibulară.
Faţa mezială
Feţele proximale, similar cu cele ale molarilor superiori, au aspect trapezoidal, cu baza
mare orientată spre ocluzal. Au un contur delimitat de 4 margini: vestibulară, cervicală, linguală
şi ocluzală.
Cuspid CV
Cuspid DV
Cuspid DL
Linia cervicală
Rădăcina D Rădăcina M
Cuspid MV
Cuspid ML
Trunchi radicular
143
Privit dinspre mezial, se pot observa doi cuspizi şi o rădăcină, respectiv cuspizii
meziolingual şi meziovestibular, şi rădăcina mezială. Diametrul vestibulolingual al coroanei la
nivelul feţei meziale este mai mare decât al feţei distale. Diametrul vestibulolingual al rădăcinii
meziale este, de asemenea, mai mare decât aceeaşi dimensiune a rădăcinii distal. Ca atare,
întrucât porţiunile meziale ale rădăcinii sunt mai late, iar cuspizii meziali sunt mai înalţi,
porţiunea distal a dintelui nu poate fi observată dinspre mezial.
Toţi dinţii mandibulari posteriori prezintă contururi caracteristice ale feţei meziale în
relaţia coroană-rădăcină. Faţa mezială sau distal au o formă aproximativ trapezoidală, prezentând
o anumită înclinare lingual în relaţia cu axa rădăcinii. Comparativ, coroanele dinţilor posteriori
maxilari prezintă central feţei ocluzale între cuspizi şi în linie cu axele rădăcinilor.
Marginea vestibulară este convexă în 1/3cervicală, plană şi accentuat înclinată spre
lingual în cele 2/3ocluzale.
Marginea cervicală, ce corespunde liniei cervicale, este convexă spre ocluzal.
Marginea linguală, înclinată spre lingual, este convexă, cu convexitatea maximă în
1/3medie.
Marginea ocluzală are aspectul unui “V” larg deschis, corespunzător contururilor
cuspizilor meziolingual şi meziovestibular. Segmentul lingual al “V”-ului este mai mare decât
cel vestibular, datorită diferenţei de mărime a cuspizilor.
Figura 109. Faţa mezială a molarului secund mandibular
Relieful feţei meziale este plan convex, cu convexitatea maximă în 1/3ocluzală la
nivelul punctului de contact. Relieful devine plan spre cervical, unde se continuă cu depresiunea
de pe faţa mezială a rădăcinii meziale. Aria de contact mezială este situată la joncţiunea 1/3
ocluzale cu cea medie în sens cervico-ocluzal, şi la joncţiunea 1/3vestibulare cu 1/3medie în sens
vestibulolingual.
Creastă marginală M
Şanţ de descărcare M Cuspid ML
Şanţ longitudinal M
Cuspid MV
144
Faţa distală
Conturul feţei distale este asemănător cu al feţei meziale, dar de dimensiuni mai mici.
Astfel, dacă se priveşte molarul prim mandibular dinspre distal, se poate observa o parte mai
mare a acestui dinte, întrucât coroana este mai scurtă distal decât mezial, iar feţele vestibulară şi
linguală ale coroanei converg spre distal. Privind molarul prim mandibular dinspre distal, se
observă cea mai mare parte a feţei ocluzale, şi chiar parte din cei 5 cuspizi. Faţa vestibulară
prezintă o convergenţă mai mare decât faţa linguală. Rădăcina distală este mai îngustă
vestibulolingual decât cea mezială.
Relieful feţei distale este mai accentuat convex, în ambele sensuri. Aria de contact
distală se situează în 1/3medie, atât în sens cervico-ocluzal, cât şi în sens vestibulolingual.
Faţa ocluzală
Faţa ocluzală a molarului prim mandibular are un aspect hexagonal, cu unghiuri uşor
rotunjite. Conturul acestei feţe este delimitat de 4 margini: vestibulară, palatinală, mezială şi
distală. Marginile mezială şi lingual sunt uşor convergente spre distal.
Diametrul meziodistal al coroanei este cu aproximativ 1mm mai mare decât diametrul
vestibulolingual. De reţinut, că în cazul primului molar maxilar, vom găsi aceeaşi diferenţă în
oglindă.
Marginea vestibulară, are un aspect de linie frântă, fiind format din crestele sagitale ale
celor 3 cuspizi vestibulari, ce corespund celor 3 lobi de dezvoltare de pe faţa vestibulară, inegali
ca mărime. Ordinea descrescătoare a lobilor, dinspre mezial spre distal este: meziovestibular,
centrovestibular, distovestibular.
Marginea linguală, de dimensiuni mai mici, este formată din crestele sagitale ale celor
2 cuspizi linguali. Are aspectul unui dublu “V”, cu cel mezial mai mare decât cel distal, la fel ca
mărimea lobilor de dezvoltare de pe faţa linguală.
Marginile proximale, mezială şi distală, sunt convergente spre lingual. Marginea
mezială este mai lungă, mai plană şi uşor convexă. Marginea distală este mai scurtă, mai convexă
şi mai convergentă decât cea mezială.
Relieful feţei ocluzale este cel mai complet, fiind dat de 5 cuspizi, 4 şanţuri
intercuspidiene, 2 creste marginale şi 5 fose(2 principale, 3 secundare).
Cuspizii molarului prim mandibular sunt situaţi 3 vestibulari şi 2 linguali, uniţi prin
crestele marginale, dar fiecare cuspid separat de cuspidul vecin prin şanţurile intercuspidiene.
145
Ordinea descrescătoare a cuspizilor este: meziolingual, distolingual, meziovestibular,
centrovestibular şi distovestibular. Uneori, se pot întâlni molari primi mandibulari cu 4 cuspizi,
sau chiar cu cuspizii centrovestibular şi distovestibular fuzionaţi. Din punct de vedere al
dezvoltării, molarii mandibulari prezintă 4 cuspizi majori, în timp ce molarii maxilari prezintă
doar 3 cuspizi majori.
Există unele variante morfologice ale molarului prim mandibular care prezintă tuberculum
sextum, un tubercul situate între cuspizii distovestibular şi distolingual, sau tuberculum
intermedium, un tubercul situat în partea distală a cuspidul meziolingual.
Figura 110. Denumirea cuspizilor feţei ocluzale a molarului prim mandibular
Şanţul intercuspidian principal central, cu direcţie meziodistală, are un aspect frânt, şi
separă cuspizii vestibulari de cei linguali. Acest şanţ principal central meziodistal, porneşte din
fosa triunghiulară mezială, merge până în fosa triunghiulară distală şi se intersectează cu cele 3
şanţuri intercuspidiene principale periferice: ocluzovestibular mezial, ocluzovestibular distal,
ocluzolingual.
Şanţul intercuspidian ocluzovestibular mezial, pleacă din fosa centrală mezială, separă
cuspidul meziovestibular de cel centrovestibular, şi se continuă cu şanţul de descărcare vestibular
mezial de pe faţa vestibulară. Şanţul intercuspidian ocluzovestibular distal, pleacă din fosa
centrală distală, separă cuspidul centrovestibular de cel distovestibular, şi se continuă cu şanţul
de descărcare vestibular distal.
Şanţul intercuspidian ocluzolingual porneşte dintr-o fosă centrală, situată în central feţei
ocluzale, aproximativ la jumătatea şanţului intercuspidian meziodistal. Acest şanţ separă cuspizii
meziolingual de cel distolingual şi se continuă cu şanţul de descărcare lingual de pe faţa linguală.
Cuspid ML
Cuspid MV
Cuspid DL
Cuspid DV
Cuspid CV
Cuspid MV Cuspid CV
Cuspid DV
Cuspid DL
Cuspid ML
146
Fosele principale sunt fosele triunghiulare mezială şi distal, mărginite de crestele
marginale mezială şi distală. Aceste fose principale delimitează, aşa cum s-a amintit anterior,
şanţul intercuspidian principal central meziodistal.
Fosele secundare sunt fosele care apar la joncţiunea şanţului intercuspidian principal
central cu şanţurile intercuspidiene principale periferice.
Rădăcina
Molarul prim mandibular prezintă 2 rădăcini, mezială şi distală. În cele mai multe
situaţii, rădăcinile molarului prim mandibular sunt bine formate şi constante în dezvoltare, astfel
încât permit o ancorare corespunzătoare a celor două rădăcini. Formarea acestor rădăcini, precum
şi poziţia lor în mandibulă, servesc la consolidarea eficientă a coroanei dintelui împotriva liniilor
de forţă care pot acţiona la acest nivel.
Rădăcina mezială lată şi este curbată mezial, începând cu un punct situate imediat
dedesubtul liniei cervicale, către porţiunea 1/3medii. Din acest punct, ea se curbează distal, către
un apex atenuat. Conturul distal al rădăcinii meziale este concev, începând cu bifurcaţia
trunchiului radicular până la apex.
Rădăcina distală este mai rotunjită şi lată pe porţiunea distală, după care devine ascuţită
pe direcţie distală. Rădăcina distal este mai puţin curbată decît rădăcina mezială şi axa ei are o
direcţie distal de la colet până la apex. Rădăcina poate prezenta o anumită curbură la 1/3apicală
pe direcţie mezială, dar şi pe direcţie distală. De obicei, apexul este mai ascuţit decât apexul
rădăcinii meziale. Comparativ cu rădăcina mezială, această rădăcina poate prezenta variaţii
dimensionale.
Ambele rădăcini sunt mai late meziodistal(turtite) decât vestibulolingual la nivelul
zonelor vestibulare, dar apar şi şanţurile longitudinal pe laturile distal şi meziale ale ambelor
rădăcini, ceea ce face ca dimensiunile meziodiatle în aceste puncte să fie mai mici. Rădăcinile
sunt întrucâtva mai groase la nivelul limitelor linguale. Acest aranjament asigură ancorarea
solidă a molarului prim mandibular, prevenind în acelaşi timp rotaţia acestuia.
Punctul de bifurcare al celor 2 rădăcini este localizat la aproximativ 3 mm sub linia
cervical. Pe trunchiul radicular este foarte uşor de observat câte o depresiune de dezvoltare
adâncă pe porţiunea vestibulară şi lingual, care începe imediat la bifurcare şi progresează
cervical, devenind din ce în ce mai puţin adâncă până se termină deasupra sau la linia cervicală.
Această depresiune este netedă, lipsită de şanţuri de dezvoltare. Depresiunea lingual de pe
147
trunchiul radicular rareori este reflectată în linia cervicală ori în smalţul feţei lingual a coroanei,
aşa cum se întâmplă de multe ori pe faţa vestibulară a acestui dinte.
Figura 111. Rădăcina molarului prim mandibular
Camera pulpară, voluminoasă, prezintă 5 coarne pulpare ce corespund celor 5 cuspizi.
Se continuă cu 3 canale radiculare principale: 2 canale în rădăcina mezială(canalul radicular
meziolingual şi meziovestibular) şi 1 canal în rădăcina distală(canalul radicular distal). Canalele
radiculare meziale sunt curbe şi convergente spre apex. Similar rădăcinilor, canalele radiculare
sunt turtite meziodistal, având pe secţiune aspect de “pişcot”.
Figura 112. Imagine radiografică a molarilor mandibulari
Implantarea. Molarul prim manbibular prezintă rădăcinile înclinate spre distal.
Poziţia molarului prim mandibular în arcadă: faţa vestibulară accentuat înclinată spre
lingual; faţa vestibulară este înclinată uşor de sus în jos în sens vestibulolingual.
D M
V
L
148
MOLARUL SECUND MANDIBULAR
Molarul secund mandibular
Debutul calcificării 2,5-3ani
Coroana complet format 7-8 ani
Erupţie 11-13 ani
Rădăcină edificată 14-15 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 7,0mm Diametrul VP 10,0mm
Lungimea rădăcinii 13,0mm Diametrul VP la colet 9,0mm
Diametrul MD 10,5mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 8,0mm Curbura liniei cervicale-D 0
Molarul secund mandibular este mai mic decât molarul prim mandibular cu o fracţiune
de milimetru în toate dimensiunile. Cu toate acestea, există posibilitatea să se întâlnească molari
secunzi mandibulari cu coroana mai largă decât a molarilor primi, sau cu rădăcinile mai lungi.
Coroana
Molarul secund mandibular prezintă o coroană de formă cuboidă, turtită
vestibulolingual. Prezintă 4 feţe axiale: vestibulară, mezială, distală, linguală şi faţa ocluzală.
Faţa vestibulară
Faţa vestibulară a molarului secund mandibular, având o formă trapezoidală, este
delimitată de cele 4 margini: ocluzală, proximale, cervical.
Marginea ocluzală are aspect de dublu “V” cu vârfurile rotunjite, orientate spre ocluzal,
dat de cei 2 cuspizi vestibulari. “V”-ul mezial este mai mare decât cel distal, similar mărimii
cuspizilor.
Marginile proximale, mezială şi distală, converg spre linia cervical, cea distală fiind mai
scurtă şi mai convexă.
Marginea cervicală este similar cu cea a molarului prim mandibular, cu un aspect
ondulat la nivelul bifurcaţiei rădăcinilor.
149
Relieful feţei vestibulare este reprezentat de un şanţ de descărcare vestibular, ce
coboară de pe faţa ocluzală şi se termină la jumătatea feţei în foseta de descărcare vestibulară.
Acest şanţ de descărcare delimitează cei doi lobi de dezvoltare, lobul mezial fiind mai mare decât
cel distal. Faţa vestibulară poate prezenta, în unele cazuri, tuberculul Bolk, un tubercul situat
meziovestibular. Convexitatea maximă a acestei feţe se găseşte la nivelul 1/3cervicale.
Figura 113. Faţa vestibulară a molarului secund mandibular
Faţa linguală
Faţa linguală, de dimensiuni mai mici, este similară ca formă cu faţa linguală a
molarului prim mandibular. Deosebirea se observă şi în ceea ce priveşte convergenţa marginilor
proximale spre cervical, care este mai puţin evidentă comparativ cu molarul prim.
Ca relief, prezintă şanţul de descărcare lingual, ce coboară de pe faţa ocluzală, separă
cei 2 lobi linguali(mezial mai mare decât distal) şi se termină pierdut. Convexitatea maximă a
feţei linguale se găseşte la nivelul 1/3mijlocii a acesteia.
Figura 114. Faţa linguală a molarului secund maxilar
Cuspid DV
Cuspid DL
Şanţ de descărcare lingual
Rădăcina D
Linia cervicală
Cuspid MV
Cuspid ML
Trunchi radicular
Rădăcina M
150
Feţele proximale
Feţele proximale, mezială şi distală, sunt similar ca formă şi relief cu cele ale molarului
prim mandibular, dar de dimensiuni mai mici.
Figura 115. Faţa mezială a molarului secund mandibular
Faţa ocluzală
Faţa ocluzală are un aspect considerabil diferit faţă de cea a molarului prim. Aceste
variaţii servesc la identificarea acestui dinte.
Relieful acestei feţe este reprezentat de 4 cuspizi, 2 şanţuri intercuspidiene, 2 creste
marginale, 2 fose principale şi 1 fosă secundară.
Ordinea descrescătoare a cuspizilor este: meziovestibular cel mai mare, meziolingual,
distovestibular şi distolingual cel mai mic. În general, cuspizii linguali sunt situaţi mai jos decît
cei vestibulari, deoarece faţa ocluzală este înclinată spre lingual.
Figura 116. Elementele morfologice de pe faţa ocluzală a molarului secund mandibular
Cuspid ML
Creastă marginală mezială
Linia cervicală
Cuspid MV
Convexitate maximă
Creastă cuspidiană
Creastă marginală distală
Fosa triunghiulară distală
Creastă cuspidiană DL
Fosa centrală
Şanţ de descărcare V
Creastă cuspidiană MV
Creastă marginală mezială
Fosa triunghiulară mezială
Creastă cuspidiană ML
Creaste transversale Şanţ de descărcare L
151
Şanţul intercuspidian principal central meziodistal porneşte din fosa mezială, se
termină în fosa distală şi separă cuspizii vestibulari de cei linguali. Şanţul intercuspidian
ocluzovestibular porneşte din fosa central, coboară pe faţa vestibulară transformându-se în şanţul
de descărcare vestibular. Separă cuspidul meziovestibular de cel distovestibular. Şanţul
intercuspidian ocluzolingual, porneşte tot din fosa central, coboară pe faţa lingual şi separă
cuspidul meziolingual de cel distolingual. De cele mai multe ori, cele două şanţuri sunt unul în
prelungirea celuilalt, formând şanţul intercuspidian vestibulolingual. În acest caz se poate
discuta de forma “în cruce”, sau “cruciformă”.
Există situaţii când cele două şanţuri pornesc din fose separate, respectiv din fosa centrală
propriu-zisă şi fosa centrală distală(şanţul ocluzolingual), formă denumită “driopitecă”.
Când şanţul ocluzovestibular este decalat spre distal faţă de şanţul ocluzolingual, forma este
cunoscută sub denumirea “în scară”.
Fosele triungiulare principale, mezială şi distală, sunt limitate de crestele marginale
mezială şi distal.Fosa secundară este situată la intersecţia celor două şanţuri intercuspidiene.
Rădăcina
Molarul secund mandibular prezintă 2 rădăcini, mezială şi distală, aplatizate
meziodistal. Comparativ cu rădăcinile molarului prim, acestea sunt mai uşor divergente, mai
mici, mai drepte, dar mai înclinate spre distal. Rădăcina mezială, mult mai scurtă decît cea
distală, este mai voluminoasă. Feţele radiculare vestibulară şi linguală sunt convergente spre un
apex mai bine exprimat. Rădăcina mezială poate prezenta variante apicale bifide. Separarea
rădăcinilor se face la distanţă de linia cervicală.
Figura 117. Rădăcina molarului secund mandibular
D M
V
L
152
Camera pulpară prezintă 4 coarne pulpare, corespunzătoare celor 3 lobi, şi se continuă
spre rădăcină cu 3 canale radiculare principale: 2 canale radiculare, mai subţiri ăn rădăcina
mezială, şi 1 canal radicular mai larg în rădăcina distală. Se pot întâlni situaţii cu 2 canale
radiculare, unul mai larg în rădăcina mezială şi unul în rădăcina distală.
Implantarea. Rădăcinile molarului secund mandibular sunt accentuat înclinate spre
distal.
Poziţia dintelui în arcadă. Coroana molarului secund mandibular este accentuat înclinată
spre lingual în sens vestibulolingual, şi spre mezial în sens meziodistal.
MOLARUL TREI MANDIBULAR
Molarul secund mandibular
Debutul calcificării 8-10 ani
Coroana complet format 12-16 ani
Erupţie 17-21 ani
Rădăcină edificată 18-25 ani
Dimensiuni
Lungimea coroanei 7,0mm Diametrul VP 9,5mm
Lungimea rădăcinii 11,0mm Diametrul VP la colet 9,0mm
Diametrul MD 10,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm
Diametrul MD la colet 7,5mm Curbura liniei cervicale-D 0
Molarul trei mandibular prezintă variaţii şi anomalii de formă şi poziţie. Spre deosebire
de molarul trei maxilar, nu este niciodată atins de nanism.
Coroana
Molarul trei mandibular are coroană cu 4 feţe axiale şi 1 faţă ocluzală. Relieful poate fi
reprezentat de 4, 5 sau mai mulţi cuspizi, mai puţin delimitaţi. În cazul în care prezintă 4 cuspizi,
morfologia este asemănătoare cu a unui molar secund mandibular, de dimensiuni mai mici. Cel
mai frecvent, prezintă 5 cuspizi, mai rotunjiţi, cuspidul distal fiind situate la nivelul crestei
marginale distale. Mai rar, molarul trei mandibular poate prezenta un conglomerat de formaţiuni
de smalţ. La nivelul acestui dinte pot să apară tuberculii Bolk, sextum sau intermedium.
153
Rădăcina
Molarul trei mandibular poate prezenta 2 rădăcini, mezială şi distală, cu distanţa ce
separă apexurile redusă. De cele mai multe ori, rădăcinile sunt fuzionate, astfel încât apare o
singură rădăcină înclinată spre distal, cu un singur canal radicular. Mai rar, se întâlnesc mai
multe rădăcini cu orientare diferită.
Camera pulpară prezintă un număr variat de coarne pulpare şi canale radiculare, în
funcţie de variantele morfologice. Datorită poziţie dintelui pe arcadă, rădăcinile molarului trei
mandibular au cea mai accentuată înclinare spre distal dintre toţi dinţii inferiori. Se pot întâlni şi
situaţii de molari trei mandibulari cu rădăcini drepte sau divergente.
Exerciţii.
1. Tuberculul Carabelli(2p):
a.prezent pe FP a M1 sup b.Considerat cuspid supranumerar
c.atinge planul de ocluzie d.apare numai in dentatia temporara
2. Puntea de smalt este caracteristica:
a.premolarului 2 mand b.incisivului central max
c.molarului prim max d.molarului prim mand
3. Molarul 1 inferior prezintă:
a.4 cuspizi ML>MV>DL>DV b.5 cuspizi ML>DL>MV>CV>DV
c.Pe FV 2 santuri de descarcare d.2 radacini
4. Molarul 3 superior:
a.relief ocluzal accentuat b.prezinta tuberculul Bolk mezio-vestibular
c.nu prezinta variatii morfologice d.eruptia nu e insotita de complicatii
5.Ce fose se găsesc la nivelul feţei ocluzale a primului molar mandibular:
a.triunghiulară mezială b.triunghiulară distală
c.linguală d.centrală
R: 1-a,b; 2-c; 3-b,c; 4-b; 5-a,b,d
154
CARACTERISTICI COMUNE ŞI DIFERENŢIALE ALE DINŢILOR LATERALI
PERMANENŢI
1. Caracteristici commune dinţilor laterali permanenţi
Caracteristici comune premolarilor:
Au un volum mai mare decât al dinţilor frontali, dar mai mic decât volumul molarilor
Prezintă o faţă ocluzală şi doi cuspizi; un şanţ MD intercuspidian, două fosete marginale
şi două creste marginale proximale
Sunt monoradiculari
Erup între 9 şi 11 ani
Se extrag mai greu comparativ cu dinţii F, dar mai uşor decât M
Au un rol fizionomic mai redus decât F, dar mai important decât molarii
Rădăcinile vin în raport cu formaţiunile anatomice importante (sinus maxilar, gaura
mentonieră)
Caracteristici comune premolarilor superiori Caracteristici comune premolarilor inferiori
Erup după cei inferiori
Au coroana aplatizată MD
Au şanţul MD în linie dreaptă
Nu prezintă morfotipuri coronare
Se abrazează cuspidul palatinal
Rădăcina are aspect de pişcot pe secţiune la
colet
Prezintă morfotipuri radiculare (frecvent la
PM1)
Rădăcina are raporturi cu sinusul maxilar
Axul coroanei se continuă cu axul rădăcinii
Au rol mai important în fizionomie
Se extrag mai greu şi pot da accidente
sinusale
Tratamentul odontal este dificil
Sunt mai frecvent afectaţi de carii, rar
prezintă tartru
Erup primii din grupul premolarilor
Au coroan globuloasă
Au şanţul ocluzal curb, cu concavitatea spre
V
Prezintă morfotipuri coronare (PM2)
Se abrazează pe cuspidul vestinular
Conturul secţiunii de colet este un cerc
Nu prezintă morfotipuri radiculare
Rădăcina are raporturi cu gaura mentonieră
Axul coroanei face cu axul rădăcinii un
unghi obtuz deschis lingual
Au rol mai redus în fizionomie
Se extrag mai uşor
Sunt mai rar afectaţi de carii; prezintă mai
frecvent tartru
155
Diferentierea PM 1 sup de PM2 sup
Diferentierea PM1 inf de PM2 inf
Coroana PM 1 este mai voluminoasa decat a
PM2
Cuspizii PM2 sunt egali, iar la pimul PM
cupidul P este mai mic devat cel V
Santul principal central: aproape de
marginea P a FO la PM1 sup, central la
PM2 sup
PM1 sup are pe FM a cooanei o concvitate
cervicala si un sant de descarcare. PM2 sup
nu prezinta
Uzura este mai accentuate la cuspidul P al
PM2 sup
FM a PM2 este mai convexa decat a PM1
PM1 prezinta frecvent 2 radacini, PM2
1radacina.
PM2 are o corona mai voluminoasa
Cuspidul L al PM1 este mult mai mic decat
cel V, a.i. Apare o inclinare spre L a
planului cuspidian
Fata ocluzala a PM2 prezinta 2/3 cuspizi, iar
PM1 2 cuspizi
PM1 prezinta sant de descarcare ML
PM1 are radacina redusa dimensional
comparativ cu cea a PM2 inf
2. Caracteristici comune şi diferenţiale ale molarilor permanenţi
Caracteristici comune molarilor permaneţi
Sunt cei mai voluminoşi dinţi ai arcadelor
Prezintă feţe ocluzale cu o morfologie complexă
Deschid şi închid procesul de erupţie
Prezintă 2-3 rădăcini
Prezintă un număr de canale egal sau mai mare decât numărul rădăcinilor
Se extrag greu având cea mai puternică implantare in osul alveolar
Au rolul cel mai important în triturarea alimentelor
Au rol deosebit în poziţionarea mandibulei faţă de maxilar în poziţia de intercuspidare
maximă
Sunt greu de tratat endodontic
Au o mare valoare protetică
156
Caracteristici comune molarilor superiori Caracteristici comune molarilor inferiori
Erup dupa molarii inferiori Sunt primii care erup
Au coroanele aplatizate MD Au coroanele aplatizate VL
Cuspizii P sunt legati de cei V prin creasta
oblica de smalt
Sanţul MD separă şirul cuspizilor V de şirul
cuspizilor orali
Se abrazează pe cupizii P Se abrazează pe cuspizii V
Pot prezenta tuberculi pe lobul MP Pot prezenta tuberculi pe lobul MV
Au trei rădăcini cu trei canale radiculare Au două rădăcini cu trei canale radiculare
Suprafaţa parodontală de implantare este mai
mare
Suprafaţa de implantare este mai redusă
Sunt implantaţi într-un os spongios Sunt implantaţi într-un os mai dens
Numărul rădăcinilor face extracţia mai dificilă,
calitatea osului făcând-o mai uşoară
Calitatea osului face mai dificilă extracţia, iar
numărul rădăcinilor o uşurează
Se tratează mai greu endodontic şi protetic(în
oglinda)
Se trateaza mai usor endodontic
Rar complicaţii în erupţia molarului de minte Dau frecvent accidente de erupţie ale
molarului de minte
Pot da sau întreţine afecţiuni sinusale. Pot afecta, prin complicarea inflamaţiei
periapicale accidentale, canalul mandibular.
157
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Ash MM, Ramfjord SP: Occlusion, ed 4, Philadelphia, 1995, Saunders.
2. Boboc Ghe: Aparatul dento-maxilar, Ed.Medicală, Bucureşti, 1996.
3. Bratu D, Ardeleanu M: Dinţii umani permanenţi, Editura Helicon, Timişoara, 1991.
4. Bratu D, Leretter MA, Colojoară Carmen, Romînu M: Dinţii umani permanenţi-
morfologie, desen şi modelaj, Editura Signata, Timişoara, 1991.
5. Chira I: Morfopatologia funcţională a aparatului dento-maxilar, Ed.Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981.
6. Dumitrescu St, Randaşu I, Coca I, Dimitrie S: Morfologia clinico-funcţională a dinţilor,
Bucureşti, 1979.
7. Fuller JL, Deneny GE: Concise dental anatomy and morphology, Chicago, 1984.
8. Latrou A: Abrege d‘anatomie dentaire, Paris 2eedition, Edit.Masson, 1987.
9. Kraus BS: Dental anatomy and occlusion, Baltimore, 1969, Williams and Wilkins.
10. Renner RP: An introduction to dental anatomy and aesthetic, Quintess.Books Publ.Co.,
1985
11. Rîndaşu I: Proteze dentare, vol.II, Ed.Medicală, Bucureşti, 1988.
12. Romînu M, Bratu D, Uram-Ţuculescu S, et al: Aparatul dento-maxilar. Date de
morfologie funcţională clinică, Editura Helicon, Timişoara, 1997.
13. Romînu M, Zeno F, Moldovan R, Lakatos S, Negrutiu M, Sinescu C: Dinţii umani-
morfologie şi modelaj, Lito U.M.F.T., Timişoara, 2001
14. Pagano JL: Anatomia dentaria, Editorial Mundi, Buenos Aires, 1965.
15. Scott JH, Symons NBB: Introduction to dental anatomy, ed 8, Churchill Livingstone,
Edinburgh-London and New York, 1977.
16. Székely M: A fogak és fogivek funkcionális morfológiája-ediţia a doua, Editura
University Press, Târgu Mureş, 2009.
17. Zarnea L: Pedodonţie, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993.
18. Woelfel JB, Scheid RC: Dental anatomy: its relevance to dentistry, ed 5, Baltimore,
1997, Williams and Wilkins.
158
CUPRINS :
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR……………………………………………………………………….4
I. GENERALITĂŢI PRIVIND TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR………………………………….4
II. SISTEME DE IDENTIFICARE A DINŢILOR PERMANENŢI…………………………………………………………10
CAPITOLUL 2. TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR .....................................................................18
I. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA ŢESUTURILOR ŞI A PĂRŢILOR DINŢILOR….18
II. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU A DEFINII SUPRAFEŢELE DINTELUI……………………………. 27
III. TERMENII CE INDICĂ JONCŢIUNI ALE SUPRAFEŢELOR DINŢILOR SAU DIMENSIUNI………….29
IV. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA MORFOLOGIEI DINTELUI………….…………..33
V. TERMINOLOGIA PRIVIND ALINIEREA IDEALĂ A DINŢILOR PE ARCADELE DENTARE…………….47
CAPITOLUL 3. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A INCISIVILOR PERMANENŢI…………………………………………...56
I. INCISIVII MAXILARI PERMANENŢI………………………………………………………………………………………..56
II. INCISIVII MANDIBULARI PERMANENŢI……………………………………………………………………………….69
CAPITOLUL 4. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A CANINILOR PERMANENŢI…………………………………………….78
CAPITOLUL 5. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A PREMOLARILOR PERMANENŢI……………………………………..93
I. PREMOLARII MAXILARI PERMANENŢI………………………………………………………………………………….93
II. PREMOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI……………………………………………………………………….107
CAPITOLUL 6. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A MOLARILOR PERMANENŢI…………………………………………121
I. MOLARII MAXILARI PERMANENŢI………………………………………………………………………………………121
II. MOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI……………………………………………………………………………..139
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ……………………………………………………………………………………………………………………..157
159
ISBN 978-973-169-161-9
160