DIMINEATA PIERDUTA de Gabriela Adamesteanu
MEMORIA CA FACTOR ACTIV AL RETORICIIIntr-o posibila (si utila)
sociologie a receptarii s-ar constatacamulti romancieri au creat
capodopera, dupa publicarea, in prealabil, a altor proze
pregatitoare. Afirmatia motiaza o situatie fireasca si logica pana
la un punct. Caci si exceptia poate intari regula.In prima
categorie se poate situa si explica succesul romanului Dimineata
pierduta (1983) al Gabrielei Adamesteanu, scriere care a urmat
volumelor Drumul egal alfiecarei zile (1975) si Daruieste-ti o zi
de vacanta (1979).Mai toti comentatorii romanului (din 1983) au
fost impresionati de robustetea limbajului, adesea de observatia
cruda, tipic barbateasca, a mediului descris, dar mai cu seama de
oralitatea vivanta a stilului din cea mai mare parte a prozei. Este
un adevarat Simpozion de exprimare munteneasca, in care troneaza
doua registre lingvistice de mare rafinament, conduse cu abilitate
de specialist. Autoarea ii imprima stilului atatea metamorfoze si
inflexiuni, incat, o lectura, indata inceputa, trebuie sa devina
prolonga" pentru o satisfactie estetica deplina.Aceasta observatie
(de suprafata) se degaja in prima instanta. Mai in adancime, un
asemenea joc stilistic, desprins dintr-o retorica a conrsatiei
(Ivona-Delca), tine de conceptia autoarei de a se desprinde
(argumentat) de literatura feminista (de la Hortensia
Papadat-Bengescu pana la Maria-Luiza Cristescu) si de a da o
replica valaha scrierilor lui M. Proust, In cautarea timpului
pierdutDar nu numai lui, ci si lui Balzac, parintele romanului
realist francez din sec. al XlX-lea care a ajuns cel putin de-a
lungul unui ac sa tuteleze tiranic nu substanta inspiratiei din
orice colt de lume ar fi fost,cattehnica transpunerii in cadre
epice.Cucerita de jocul lingvistic al Vicai Delca, autoarea isi
insuseste, uneori pana la identitate, ticurile, cliseele, miscarea
vorbelor, modulatia intrebuintarii lor. in
literaturaromanacontemporana numaiMarinPreda a mai realizat un
asemenea procedeu, de foarte multe ori cand, dupa exprimarea, mai
ales a lui Ilie Moromete, connea si el sa adauge, in rezonanta,
marginalii, glose, ecouri etc.Dar sa comentam procedural.Subiectul
romanului (daca este unul in sens clasic, cu evolutii si decaderi)
dezvaluie un lung si coplesitor remember al varstei a treia. Vica
Delca, pensionara modesta, fara copii, isi duce existenta langa un
sot in varsta (si el pensionar). O mai carpeste de azi pe maine ba
cu mancarea, ba cu grijile celelalte ale gospodariei pentru a
supravietui. Suntem intr-o perioada apropiata momentului '83.Viata
ei, cu mici exceptii, are ceva larvar in ea. Atata timp cat se
circumscrie mediului ingust familial.Dar batrana Delca de-a lungul
vietii si-a incarcat biografia cu o istorie vie din marile familii
boieresti ale Bucurestiului. Acestea au cunoscut, din cauza
schimbarii regimului politic, adevarate degringolade care au marcat
fiinte, situatii, destine.Ei bine, cum starea launtrica a batranei
o apasa vizibil, ea hotaraste sa iasa din cand in cand prin oras la
fostele sale stapane (ea le zice cliente") cu care sa mai conrseze
pentru a uita de timpuri, stapane de la care mai spera sa-i mai
pice ceva'de-ale gurii sau chiar cevabani, drept recunostinta
pentru cinstea si devotiunea ei de ieri.Autoarea isi inzestreaza
eroina cu o uluitoare dinamica a memoriei si, prin selectie, retine
imaginea familiei Ioaniu. Dintr-o data, balzacianismul, de la nilul
tipologiei si al spatiilor deschise, se completeaza, prin aditiune
in timp, cu G. Calinescu. sectiunea este invadata de o istorie
naucitoare a timpului pierdut, care se realizeaza in trepte
inegale.Faptul ca autoarea a retinut sub raportul timpului decat o
diminea{a (titlul scrierii nu onoreaza adevarul caci spre sfarsitul
conrsatiei Vica-Ivona aflam ca se facuse dupa amiaza, trecuse de
orele 18 si nu mai'nise sotul Ivonei), prin fereastra careia se
deschide ca un evantai memoria, dar se inregistreaza si prezentul
decazut, aduce aminte nu numai de M. Proust, dar si de J. Joyce. Pe
scurt, sub pretextul precizarii unui timp determinat, fie si o
secnta sau un fragment din el, actantii citati, realizand o bresa,
patrund in labirintul memoriei care a depozitat (cu ingaduinta) de
toate.Misiunea scriitorului modern de la Proust, Joyce, H. James,
V. Wolf, Th. Mann, Camil Petrescu, H. Papadat-Bengescu, Gib
Mihaescu, Marin Preda s.a. este sa retinadoaracele fapte care
angajeaza de la sine semne si semnificatii. Autenticitatea de care
vorbea Camil Petrescu tine de ceea ce teoria literara numeste
rosimilitate. Iar in cazul celor doua femei, locutia, intoarsa pe
toate fetele, devine complementara la nilul ansamblului, incat
enunturile odata formulate satisfac deopotriva prin consens ambele
personaje.Desi madam Delca este recrutata ca personaj din lumea
paupera a zilei, s-ar putea deduce, pentru cine nu-i patrunde bine
psihologia, ca are un comportament liniar. Dar in context, ea este
de o complexitate desavarsita. Ea este personajul poliedric care in
ciuda exprimarii sale degajate, amintind de personajele miticiste
ale lui Caragiale, trece teatral (uneori cu scop) de la postire la
interpretare, de la aprobare formala la decizii care o prisc
direct. Iata un portret realizat de Vica Delca :Ivona! Cu cipilica
ei gri, cu paltonu rde, cu vulpea la gat, vulpea aia argintie de
naparleste, d-a tot vrut s-o vanda la Consignatia si nu i-a
primit-o aia. Ea stie de ce n-a vandut-o pan'la orma, ca ce spune
ea, n-ai cum sa crezi, minte de stinge. Ivona, cu nasu ei lung si
cu botu de vulpe, care incuie casa! Uite-o cum incuie, de doua ori,
usa din fata. Si p-orma adulmeca. Uite-asa se uita, si-n dreapta,
si-n stanga, parca-i o vulpe care adulmeca. Si- odata-i scapa ochii
la usa din dos, si-odata o ca ramane si ea incremenita. A ramas
incremenita c-o de. Ei, am io ac de cojocu tau, am eu ac de cojocu
tau (). Nici nu-i zice nimic, nici nu se uita chioras, se face ca o
crede. Stie ea ce merita alde Ivona pup-o in bot si ia-i banu
tot".Iata si un portret exterior facut" de autoare personajului sau
:Merge incovoiata, de parca ar aa un gheb in spate, cu paltonul
albastru, decolorat, pocnind de toate cate si le-a pus pe dedesubt
si cu toasca in mana. Merge cu capul in jos, nu se uita nici la
dreapta, nici la stanga, poate-s cinspe ani de cand n-a mai ajuns
in Centru, si nici n-ar aa la ce. Ai aci tot ce-ti trebuie : cecu
si frizeria la colt, spiteria si incaltamintea, telefon langa
aprozar, unde se duce cu fisele-n mana daca nu-i cina Reli acasa,
grataru cu mici de unde- si cumpara totdeauna cand se-ntoarce
acasa. Pune tavita decartonpe una din tarabele goale din piata,
pune sacosa alaturi, intinge micu-n mustar si-l infuleca. De
fiecare data se tot socoteste daca sa pastreze unu, sa-l duca la
omu ei, lasa, isi zice la urma, si se sterge cu batista la gura,
lasa, isi zice, ca-i destul de gras si asa, si tot isi ia el
singur, cand iese la Cismigiu, placinta cu branza"Trecem peste
incongruentele de exprimare unele fiind regionalisme, altele
apartinand inculturii personajului. Retinem insa formidabilul
adevar al autoareiin varsta a treia, indivizii tind vadit sa devina
actori": vorbesesinguri, se-nchipuie in pielea altora, vad ceea ce
spun, ricaneaza sau riposteaza in functie de situatie. Gandirea
unora dintre ei este bulrsata atat de mult de amintiri, ca trebuie
sa le puna stavila prin selectie, prin interpretare. Iar ei,
indivizii, traiesc sentimentul deplinei potente care inlatura
aprioric degradarea, senilitatea. Si fiindca ni vorba de senilitate
in final, madam Delca se afla in spital, ramanand aceeasi harsita
fata de nepotul sau, trecand dintr-un al constatarii directe, in
cel al supozitiilor, al iritarii sau al atitudinii de baricada.
Trasaturi care se desfoliaza pe parcursul intregului
roman^Intrebarea care se pune este daca teatralismul lui madam
Delca" este instinctiv sau calculat ? Dupa cum ne-o prezinta
romanul, este vorba de o inteligenta nativa necultivata si care,
traind printre lumea buna, a prins cate ceva fara sa fie convinsa
ca se poate renunta la ceea ce ea poseda. Apoi peste fondul genetic
s-a suprapus ambianta mediului de mahala in care cultura si
civilizatia sunt rara avis".In fond, din intreg portretul realizat
Ivonei, reiese ca ea este o fiinta sucita, interiorizata. Chiar
apostrofa de la inceputul caracterizarii Ivona ! ii creeaza un larg
camp vizionar, in care numai ea este protagonistul ce de,
obligandu-ne s-o credem prin aglomerarile de adjecti din vorbirea
sa, precum si din detaliile (semnificati) despre implicarea
obiectelor de podoaba in viata Ivonei.Sporirea stilului indirect
sau indirect liber este accentuat sau reliefat prin acelasi sistem
interjectional care atentioneaza sau marcheaza o stare afectiva
uite-o cum", uite-o asa", si-odata-i scapa ochii", si -odata o ".
Imediat personajul devine observator narator: A ramas incremenita
c-o de". De teama insa ca s-ar putea s-o disloce in
profesionalismul ei functional, autoarea isi intoarce
indata^personajul la rosturile lui de persoana I, prilej pentru
Vica Delca de a-si deconspira scopul nirii ei in casa Sofiei
Ioaniusa-si ia banii promisi". Si ca toate personajele realiste
clasice vorbeste antonpanneste sau ca Paturica : pup-o in bot si
ia-i banu tot". De unde pana aci vorbea la nilul unei umilinte de
lux", dintr-o data se simte mosiereasa, un fel de madam Barzoi ca
ispravniceasa.In acest contex, scriitoarea are grija sa ne
transmita opinia Ivonei Scarlat despre acest Ivan feminin, caruia
daca-i dai nas, el se suie pe divan :este o naivitate sa iti
inchipui ca poti schimba ceva in psihologia unor asemenea oameni,
daca ii tratezi de la egal la egal. Sau daca Ie faci marturisiri
adevarate, daca te umilesti, in fata lor, sa le faci. E o naivitate
sa-ti inchipui ca ai putea sa le castigi increderea, sau cel putin
bunavointa. Nu, ei sunt mai sireti decat tine, iar de crezut tot
n-au sa te creada, pentru ca tocmai de aceea au ajuns unde au ajuns
pentru ca ei cred mai putin decat oricine. Ei sunt convinsi ca
totul e o minciuna, ca toata lumea minte. Ei sunt cei care nu isi
fac despre nimic iluzii".Nu se degaja nici un patetism din
observatia morala a Ivonei, ci doar o dreapta judecata, facuta
rational, dincolo de angajamentul aparent afectiv pe care-l pune
pentru Vica Delca in prezenta ei. Observatia sa ramane intemeiata
pe o serie de note mentale" luate de-a lungul unei vieti de om.
Fiindca trebuie spus ca Vica Delca a supragheat (indirect) asupra
Ivonei inca de la nirea ei pe lume in casa sotilor Sofia si Stefan
Mironescu. Apoi, dupa disparitia tatalui, Ivona a cunoscut pe cel
de al doilea sot al mamei generalul Ioaniu, fara insa de a se mai
bucura de gingasiile paterne anterioare. Absenta tatalui din viata
ei a condus-o la nenumarate stari de anxietate, la o atitudine
frigida fata de mama sa, ori de usor protocol, si, in ultima
instanta, la o vizibila interiorizare. Aceasta s-a accentuat dupa
moartea mamei, consolarea ei fiind iluzorie, deoarece baiatul ii
plecase in strainatate, iar cu sotul, purta, de ochii lumii,
relatii normale. Repetarea termenului naivitate atrage atentia
asupra fragilitatii Ivonei, a delicatetii ei psihice.De la cazul
Delca", Ivona, citita, intelectual titrat, generalizeaza si face
din ea un reprezentant categorial. Cea mai tipica definire a unor
astfel de indivizi ca nu isi fac despre nimic iluzii". Se indereaza
clar despartirea apelor in doua prostii stint larvarii de zi cu zi,
fericirea lor se rezuma la a aduce spre gura si in buzunar. Pe cand
ceilalti, mai pun ceva si pentrucap. De aceea, prozatoarea a oferit
parca intr-o opozitie ireductibila descrieri de tot felul privind
toasca lui madam Delca, de care nu se desparte niciodata. Ea poate
fi si simbolul gospodinei de conditie medie sau subdezvoltata, a
carei misiune este obligatia de a intretine gurile casei. Dar
pentru Vica ea ramane oricand o mica magazie porila, in care duce
cate ceva (putin) la rude, la nepot de exemplu, dar asteapta si mai
mult de la fostele sale cliente". Daca n-am forta atia, am zice ca
toasca este un jurnal de bord" al tuturor calatoriilor Vicai in
cursul zilei sau zilelor.Opus acestui jurnal casnic", efemer,
neinsemnat, intalnim in roman un adevarat jurnal al profesorului
unirsitar Stefan Mironescu din perioada primului razboi mondial
(22, 23, 27 aug. 19167,11,12,15,18,19,23sep-tembrie 1916). Adica
subintelegem ca timpul poate fi clipa pentru cei simpli, dar poate
deni istorie si intra valoric in eternitate pentru cei
intelepti.Fiind si un roman al varstei a treia, cum spuneam mai
inainte, prin prisma biologicului in decadenta, romanul poate fi si
o scrutare a mediilor socio-profesionale prezente de-a lungul a
zeci de ani. Cert este ca autoarea se refugiaza in trecut nu cu un
scop politic sau polemic, receptorul isi culege datele ce-l
intereseaza din intreaga naratiune. Din acest punct de dere,
romanul are un vadit fond documentar. Asadar, de la varsta a treia
in sus, spatii, timp, medii, ganduri, relatii s.c.l. se aglomereaza
mai cu seama in conrsatia celor doua femei. Doi pe-un balansoar sau
Vizita batranei doamne, nu ? Apropiind scrierea de cele doua
cunoscute piese nu facem decat sa-i imprimam romanului dimensiunea
lui existentialista care opereaza intr-un al acumularilor, unde
vantul anxietatii biciuie supragheat, gata de a deni uragan. Caci
daca madam Delca se impacienteaza fatis pentru faptul ca nu
primeste mica pensie promisa (25 lei) mai repede, ca nu infuleca si
ea ceva, dand mereu semne de agitatie, madam Ivona cade si recade
intr-o dulce melancolie alternata cu stenahoria.Fiind o obisnuita a
casei, de pe vremea doamnei Sofia loaniu, Vica Delca se arata
stramtorata cand o de pe Ivona ca nu mai este ca mama ei, nici
fiziceste, nici psihologicestc. Desi nu se de pe sine deloc. De
felul cum este imbracata, cum mananca pe unde apuca si dupa felul
cum gandeste, pare a fi desprinsa din anturajul zgarcitilor gen
Hagi Tudose. Numai ca autoarea nu are in dere sa realizeze pe
de-a-ntregul un astfel de personaj, nu tipologia in sine sau
caracterul in trasaturile cunoscute, ci voluptatea rostirii de pe
loc. Deoarece madam Delca este surprinsa plecand de acasa si pasind
incet printre pietrele strambe din curte, peste care s-a asternut
poleiul de dimineata".Suntem, asadar, intr-o dimineata a unui
anotimp incert. Speculand, ar trebui sa dem aici un semn al
corelatiei dintre natura si om. Natura inca hiberneaza" ca-ntr-o
grota a mortii. Oricum, varsta a treia este anticamera pierderii in
fluxul continuu al timpului.Pe de alta parte, tot in ul
semnificatiilor, trebuie inregistrata sederea fara rost^ placida a
sotului (lighioana batrana"), denit capricios ca un copil mic. In
acest sens, afronturile pe care i le face madam Delca pe un ton de
jandarm de la atentionare, pana la blesteme, unele fabricate de ea,
fara perdea sunt semnele unei relatii conjugale ajunsa la saturatie
in care se chibzuieste totul pentru supravietuire. El isi manifesta
iesirile" prin pozitia mutului in fata televizorului. Deci, in fata
unui sistem informational dirijat, varsta a treia receptioneaza
totul pentru a-nlatura plictisul. in schimb, Vica are alt antidot
vizitarea chilor cunostinte, in fata carora isi mai poate rifica
personalitatea. Din cand in cand, pasul ei prezent se-ntretaie cu
amintirile de familie si cu cele profesionale, pe cand ea tinea
pravalie, avand musterii de toate felurile, ori relatii in lumea
atat de colorata a negustorilor.Pe alocuri, romanul are o unda sau
chiar o briza din Groapa lui Eugen Barbu lumea noua creste odata cu
trecerea in varsta a Vicai Delca. Aci pare sa inteleaga, aci, nu.
Fiindca niciunul, desi multi o saluta cand o vad, nu vine sa-i dea
(pe degeaba ! ) cativa lei ca ti-o prinde bine". Prinsa imediat de
o posibila revolta, Vica Delca reflecteaza in panseuri:Asa-i pe
lumea asta, cat ai sa dai, esti bun, cat nu, nu faci o ceapa
degerata, stie ea, cate-a trait si-a vazut, poa sa inte pe altii.
Scoala vietii, ca alceva, ce-a stiut ea alceva, decat munca si
munca ? Nimic alceva, decat munca si munca"Se de bine, cu ochiul
liber ca prozatoarea este bine instalata in exprimarea eroinei,
impartind impreuna impresii din acelasi spatiu si despre aceleasi
personaje.In foarte multe imprejurari revine amintirea lu'mamica",
pentru care Vica Delca are un cult, fiind in stare sa nu-i intineze
memoria dupa cate a facut ca familia ei numeroasa sa aiba unitate
si minimul de trai.(Sa n-o fi dat pe mamica de suflet, s-o fi
crescut cu baiatu si.cu ailanta fata, e-hei, alta i-ar fi fost si
bietei mamica viata! Ar fi mers si ea la pension, si-ar fi crescut
ca o domnisoara, si nu s-ar fi maritat c-un oltean, si n-ar fi stat
la tejghea, si n-ar fi batut noroaiele Pantelimonului, cu sapte
copii agatati de poala ! Biata mamica ! Sa n-o fi dat ma-sa
grecoaica, de suflet, alta i-ar fi fost viata, si poate nici n-ar
fi murit la treistrei de ani, coscogea femeia-n putere!")Daca
ramanem in acelasi perimetru al varstei a treia, amintirea devine
liantul fara de care viata nici nu poate exista. Personalitatea
Vicai Delca se implineste, nu dupa amintirile mai recente sau mai
indepartate din familia ei, ci din casa marii disparute Sofia
loaniu. Desigur ca romanciera a plasat-o intr-o asemenea familie cu
staf, fiindca aci istoria scrisa si nescrisa a acului XX cunoaste
cele mai palpitante ini. Cu atat mai mult cu cat fauritorii ei au
disparut sau lasat urme prin colaboratori apropiati marunti ai
casei, urmasi, dosare, acte, diplome, fapte. Interesul pentru
familia nobila, ca nucleu social, de la realismul englez din sec.
al XVIII-lea pana la postmodernismul care solicita prezenta expresa
a documentului, a ramas constant. Si la americani, francezi, rusi,
polonezi, romani gradul nobiliar al familiei a solicitat pe autorii
de proze la instigatii de arhi sau la inntii minime, credibile.
Romanele ciclice sunt o dovada in aceasta privinta. in ceea ce o
priste pe Gabriela Adamesteanu, trecuta prin atatea lecturi ale
romanului (tipologic, de atmosfera etc, etc), textul Diminetii
pierdute devine polifonic. In el se consemneaza din unghiuri dirse
impresii despre aceeasi fiinta, obiect, idee, document, situatie
s.a.m.d.Locul analizei": batrana casa a Sofiei loaniu, a carei
familie este pe cale de disparitie. Batrana doamna, nita candva"
din afara capitalei, intretine un mariaj normal cu Mironescu pana
cand intrusul, amorezul, amantul clasic se infiltreaza si casnicia
devine de forma. Chiar nasterea fetitei Ivona o deranjeaza pe
tanara adulterina, incat cultul tatalui intretinut de Ivona Scarlat
mai tarziu are explicatii firesti. Nu este nimic oedipian in
aceasta relatie afectuoasa, posibil de explicat prin tratament
freudian. Si ca un facut, ca un dat al sortii, delicata Ivona are
parte de un sot cartofor si ginecolatru (avocat, nici nu se putea
altfel in lumea buna ! )Iar pentru a nu deteriora relatiile si
imaginea buna a familiei, sufera in tacere, incurajandu-se ori de
cate ori are ocazia de a vorbi despre. Chiar si de fata cu Vica
Delca, omul casei, de!, lasa lucrurile, daca este imboldita, sa
capete o aura de ambiguitate. Ea si asa este mai multumita.Flirtul
Sofiei cu Titi Ialomiteanu este observat de profesor, dar, fire
superioara, din stirpea oamenilor galanti, gentlemeni, Mironescu
trece cu derea totul..Dupa cate lasa romanul a se intelege,
intalnirea urmasilor acestei clase nobiliare Mironescu / Ioanfu
este pregatita de Gabriela Adamesteanu cu o minutie
cinematografica. De la mersul pe jos incet-incet, la observatia
taioasa (S-a-nmultit derbedeii, s-a umplut de tarani si de derbedei
Bu-curestiu"), i-apare textul depesei trimisa de Ivona sa-i faca o
vizita: Draga, madam Delca, n-ai mai nit de mult pe la noi,
te-asteptam in cutare zi". Numaidecat, Vica trece la o cugetare
consolatoare, atunci stii ca-n ziua aia te-asteapta, nu bate
orasu".Ei bine, de la aceasta siguranta recunoscuta, in cautarea
casei Ioaniu, madam Delca intampina tot felul de obstacole pana a
gasi-o pe Ivona. Mai intai foarte precipitata din cauza unor nevoi
fiziologice. Mai apoi, gasind toate usile de intrare inchise
incearca sa astepte pe scari. Aici, umilinta este desavarsita.
Descrierea tuturor amanuntelor legate de casaramasa izolata, din
cauza noilor blocuri de locuinte, care i se ridicau in preajma, si
deci fara cunoscuti pe strada, curtea pustie, tradand absenta unei
maini barbatesti de gospodar, atmosfera de zaceala din jurul eiapoi
ale amanuntelor depistate de madam Delca dincolo de ceea ce de tot
omul au ceva de neorealism cinematografic italian in ele. Si
intr-un tarziu, cand totul parea pierdut, apare in pragul casei
Ivona Scarlat foarte degajata pentru a iesi in oras. Bucuria
intrederii (de departe falsa, fardata) ia amploarea unui cosmar,
din care femeia nu va putea sa iasa, fiind mereu prinsa in etuva
limbajului Vicai si a asteptarii fara sperante a sotului ei.
Trebuiau sa mearga impreuna la ora 19 la o casatorie
religioasa.Prinsa intr-un asemenea cleste, ca in fabula cu capra,
lupul si varza care trebuiau trecute puntea, fara a se stirbi din
viata lor cu ceva, Ivona accepta totul intr-o resemnare
benedictina. Si participa, cum putea oare altfel ?, la un taifas
interpretand si rastalmacind vietile personale" ale parintilor sai,
viata ei, timpurile de ieri si mai putin cele de azi s.a.m.d.Venind
in ajutorul personajelor (sper ca nu este nici o greseala de
gandire !), Gabriela Adamesteanu deschide paranteze despre Margot,
Titi Ialomiteanu, Stefan Mironescu, Sofie, in tot modulul al
Vll-lea.Incarcatura sociala, profesionala si politica privind
istoria satisface pe cititorul balzacian, dar si pe amatorul de
ieri al romanului politic. Va aa satisfactii si pentru felul
ostracizarii unor intelectuali de ieri, pentru urmarirea lor pana
in panzele albe inchisoare sau canal, recompensarea apoi, dupa caz.
Va intelege motivul neintoarcerii in tara a unor transfugi,
greutatile de comunicare cu ei telefonic, prin pachete sau
scrisori, semnele linistitoare impuse de securisti pentru a
colabora" s.a.m.d.La acest modul credem ca prozatoarea, in intentia
de a realiza un roman total, (roman fresca, fluviu, cum li se mai
spunea pana deunazi unor asemenea scrieri ambitioase), a incarcat
pletoric naratiunea care serste, e drept, la luminarea unor
unghiuri epice, dar nu o adanceste ; cu o singura exceptie
Mironescu. Poate ca maine peste o suta sau cinci sute de ani, vreun
cercetator al perioadei de inspiratie va consemna toate aceste
paranteze" ca binenite pentru informatia de epoca. In literar,
insa, intre inile 142333 se afla un alt roman, chiar de sine
statator. Singura apreciere pe care i-o acordam autoarei aici este
registrul stilistic diferit, clasic, european. Exista parca o mai
mare grija pentru a nu realiza dese jonctiuni de regionalisme si
exprimari populare. Dimpotriva, intelectualiza-rea exprimarii nu
mai irumpe din spontaneitate ca pana aci, sau dupa aceea, ci din
calcul lingvistic, ale carui efecte stilistice se decripteaza cu
alte mijloace, cu alte tehnici. Domina in acest al doilea roman
monologul, observatia autoarei, atitudinea ei, de multe ori,
retrasa fata de, inrudita cu obiectivitatea si pronuntarea
adevarului.(, cel mai palpabil exemplu despre politica filogermana
a unor romani, din preajma primului razboi mondial) Este greu de
precizat in aceasta parte a romanului spre ce naturi tipologice
se-ndreapta optiunea autoarei, desi pana la urma raspunsul ar fi
fara interes. Dar trebuie precizat insa ca doi barbati unirsitarul
Stefan Mironescu si satelitul sau Titi Ialomiteanu, desi preocupati
de acelasi domeniu in viata civila, in cea intima si politica se
deosebeste total. Colaboratorul profesorului va sfarsi lamenil si
odata cu el si Margot, acuzata de complicitate prin tainuire, drept
pentru care face ceva puscarie. Si iarasi autoarea ca un Eugene Sue
al zilelor noastre, ia note si notite pentru a nu-i scapa nimic,
iar cititorul curios sau interpretul cititor, punandu-si intrebari
de diferite calibre sa poata gasi in sectiune toate
raspunsurile.Frumoasa ambitie, frumoasa fictiune, care nu cade prea
departe de trunchiul istoriei. Scenele cu bombardamentele, in
general cele de razboi, nu sunt deloc inntate, iar impartirea
lumii, a intelectualilor in primul rand, in grupul celor pentru si
a celor contra ramane o realitate indezirabila. Presa vremii a
comentat indelung aspectul problemei. Iesirea din labirint" a fost
extrem de controrsata. Sigur acum (cand scrie autoarea ! )istoria
S'-a stratificat, lasandu-ne a crede dupa purgatoriul celui de al
doilea razboi ca nu mai sunt enigme. Si totusi, fata de Camil
Petrescu, participant direct la operatiunile primului razboi,
textul Gabrielei Adamesteanu piloteaza pe amintirea unora si pe
insemnarile altora. Sferele de constiinta" ale unor personaje sunt
analizate in detaliu de criticul Valeriu Cristea in articolul O
dimineata de o suta de ani, ( sectiunea Fereastra criticului, Buc,
Edit. sectiunea Romaneasca, 1987, p. 20l-215). Acelasi critic, in
general cu fine si patrunzatoare observatii despre carti, crede ca
titlul romanului e o certa ironie" () a unui sentiment de irosire"
a unui anumit interval de timp". Noi credem ca titlul impune si o
constatare mai drastica, apartinand personajului madam Delca, dupa
ce inregistrase cel putin doua esecuri in tentativa de a strange
ceva parale sau orice de ale gurii, de la cumnata sa, sotia
fratelui Ilie, si de la Ivona Scarlat. Abia spre seara, dupa
adevarate schimburi coloc-viale cu Ivona, Vica obtine banii doriti
50 lei pe doua luni / ca o pensie viagera, lasata cu limba de foc
de batrana Sofia Ioaniu. Si aici ar interni a doua explicatie a
titlului dincolo de regretul in sine, deci dupa ploaia asteptarilor
controrsate, apare soarele sperantei si, in sfarsit, buzunarul
femeii se incarca de suma mult dorita.O a treia explicatie ar ni de
la autoare care, detasata, chipurile de intregul esafodaj, cu
increngaturile lui epice uluitoare, ne atrage atentia ca substanta
valorica a sectiunii se afla toata sau in cea mai buna parte numai
acolo, unde se intampla ceva dimineata.In aceasta ordine de idei,
faptul ca substantivul din titlu nu primeste semnul unui articol
nehotarat o (o dimineata") ne consemneaza doar exceptia de la
regula. Adica, de fiecare data cand primea depesa pentru a-si
ridica banii chiar de la sursa, madam Delca era ea asteptata si
curtata. Or acum, este inrs. Poate si unde lasa scriitoarea sa se
inteleaga, intalnirea de azi a fost hotarata aleatoriu de Vica
Delca. Si deci Ivona Scarlat are circumstante in suspiciunea ei
fata de chea vizitatoare a casei. Oricum, obsesia scurgerii
timpului, fie in clipe, zile, ani, luni ramane o componenta
constanta a prozatoarei si in celelalte scrieri ale sale (fiecare
zi, o zi de vacanta"). Pe cele doua coordonate existentiale timp si
spatiumemoria provocata sau involuntara desfasoara ample volute
epice, adesea memorabile. Istoria concreta a unei familii Sofia si
Stefan Mironescu, intai, apoi Sofia-generalul Ioaniu se constituie
ca pretext, ca pista de lansare, dar si de sosire a informatiei
concrete ori inntate. Ea se desfasoara, in real, incepand chiar cu
anul 1900 si terminandu-se cumva imediat dupa cutremurul din 4
martie 1977. Valeriu Cristea, ocupandu-se minutios de
interferentele timpului concret cu cel fictional, nota: Mai toate
enimentele si problemele acestei epoci sunt de gasit in romanul
Gabrielei Adamesteanu : rascoalele taranesti din anul 1907,
razboiul balcanic din 1913, primul razboi mondial, dramaticii ani
ai neutralitatii, avantul intrarii noastre in razboi si amaraciunea
retragerii, tragedia refugiului si a ocupatiei germane, ineditele
bombardamente, perioada interbelica, miscarea legionara, regimul
Antonescu, Dictatul de la Viena, al doilea razboi mondial, lagarele
de concentrare, Stalingradul, 23 August 1944, razboiul
antihitlerist, anii'50, perioada reabilitarii celor pe nedrept
pedepsiti"
Misiunea istoricului literar nu ramane de a cantari farmaceutic
cata istorie adevarata a trecut in gandirea si limbajul
personajelor, ci, in primul rand, ce semnificatii trezeste o
asemenea istorie bogata peste timp la nilul constiintelor, avand in
dere atatea mutatii (fundamentale) in viata romanilor. Constatarea
noastra este ca istoria reinviata prin cele doua femei reprezinta
imaginea cea mai vie, cea mai dinamica, proaspata a doua constiinte
torturate de trairea sinuoasa a timpului care le-a tatuat atatea
de-a lungul vietii. Meritul Gabrielei Adamesteanu este cu atat mai
remarcabil, cu cat pornind de la fapte marunte, derizorii in
aparenta, stie sa urce sau sa foreze in timp pana la a sili cote
inalte, de voltaj ridicat, fie al vietii particulare, fie al celei
familiale sau al vietii sociale si politice din Romania.Toate
acestea se deruleaza printr-o fuziune impecabila, originala dintre
realitate si fictiune. in documentar, am constatat cate ceva, in
estetic insa romanul impune o forma epica de rostire a adevarului
si inscrie in galeria tipologiei feminine romanesti doua nume de
referinta : madam Delca si Ivona Scarlat. Ba mai mult, fata de alte
personaje feminine romanesti, memorabile, care pot exista si
singulareVidra, Doamna Clara, Vitoria Lipan, Catrina s.a. cele din
romanul de fata fac un cuplu ireductibil. Ele se lumineaza reciproc
si devin complementare, impreuna inchizand si deschizand un unirs.
Componentele acestuia contin tot ceea ce atat de simplu numim
viata. Ceea ce ramane insa foarte interesant de analizat este
faptul obiectiv-subiectiv, pe care-l semnalam in intretaierile
colocviale ale celor doua femei. Cel mai puternic actant Vica
Delca, in simplitatea ei sociala, se da in vant dupa postire,
imitand la infinit. incepe cu sotul ei (lighioana batrana"), apoi
cu mamica, fratele Ilie, nepotul Gelu si, aflata in casaMironescu-
Ioaniu, cu batrana doamna Sophie, apoi cu Margot, chiar cu
profesorul Mironescu, tatal mult adulat de fiica lui, Ivona. Nu se
sfieste, ca in afara acesteia, cand este singura, s-o imite si pe
ea.De retinut ca in jocul ei atoatestiutor, schimba mereu
registrele rbale, chiar cand e vorba si de sine. Ba se
compatimeste, ba se lauda peste masura, dar de fiecare data crede
ca este singura care, nu numai in familia ei, a tinut dreapta
cumpana Adevarului, fiindca a fost cinstita si morala. Aceeasi
impresie crede ca o are toata lumea despre sine.Incercand sa adune
astfel de opinii, autoarea sau chiar Vica inregistreaza:aia chi
[oamenii n.n.] toti o stiu. Saru'mana, madam Delca, ce mai faci,
saru-mana, madam Delca, striga de cum o vad.Toti o iubesc si o
apreciaza. Si ea se opreste la vorba cum da de cineva: fiecare cu
suferinta lui, care cu ficatu, care cu bila, care cu tensiunea. La
cati a dat pe datorie, ar fi femeie bogata"Tenacitatea Vicai Delca
are ceva din Mara lui Ioan Slavici. Pe de alta parte, dominand
prim-ul actiunii, ea deschide si inchide romanul. In prima
ipostaza, este hotarata sa iasa din letargia pensionarului si sa
mai umble. Deci, dintr-un spatiu saturat, inchis si plicticos, iese
intrand intr-unui in care istoria navaleste peste ea. Ea insa isi
pastreaza echilibrul prin judecati simple si ganduri clare, apoi in
trecere la rude, in casa boierilor Mironescu-Ioaniu unde este
coplesita de amintiri. in prezenta Ivonei, pentru ea timpul se
dilata imprevizibil si-n ciuda stangaciilor sau a nonsalantei
rbale, ea constituie candva pentru Ivona un sprijin moral real, pe
care aceasta il si recunoaste. De unde la inceput, descoperirea
Vicai Delca pe scarile casei, ca un Dinu Paturica asteptand sa
intre in paine, o enervase pana la exasperare, fiindca o abatea
vizibil de la treburile ei ificate, in timpul, dar si in urma
taifasului, are sentimentul ca s-a mai reconfortat.La randu-i si
ea, Ivona Scarlat, pare a se dedubla, dar nu fatis ca limbuta sa
interlocutoare, ci mai mult interiorizat, mental. Dar niciodata la
modul vulgar sau romantios. Nobletea stirpei, a neamului, a
caracterului ei ii rticalizeaza exprimarea si gandurile, vorba ceea
vremea buna, de dimineata se cunoaste. Jocul sau atitudinal are
inteligenta autoarei care, desi publica intr-o epoca incarcata de
dogme, cenzura, clisee, note politice (suntem in 1983 !), nu
subscrie nici uneia dintre ele. Ba am spune ca trece duios peste
ele, redand personajului nobiliar adevaratul caracter, adevarata
maretie tipologica. Oare din orgoliu national, citim in proza
realista engleza de ieri, dar si de azi ca anumiti reprezentanti ai
high-life-ului se lauda ca descind, prin arborele genealogic, din
cutare rege, regina sau nobili traitori cu cateva sute de ani
inainte ? Nu, ci din mandria de a trasa noi fatete ale
nationalismului, ale specificului acestuia. Nu s-a vorbit si la noi
de boier de vita che, boier de neam ? Nu sunt ei o parte de noblete
peste timp care confirma ca stratificarile sociale la noi nu sunt
cu nimic mai prejos, sau nu sunt altele fata de cutare sau cutare
tara avansata, ori democratica din Europa sau din lume ?Daca in
jocul rbal al lui madam Delca se simte ironia, caricatura nu de
putine ori, in cel al Ivonei Scarlat, se desprinde supragherea
calmului observatiei, dreapta cinstire a celor dragi. Nu se cruta
nici pe sine in implicatiile provocate de madam Delca, incat la un
moment dat chiar crede in ceea ce Titi Ialomiteanu a spus : cat
adevar exista in imaginile prin care ceilalti ne descriu".Multe
perspecti se pot deschide in aceasta directie. Altfel spus,
oamenilor nu le este indiferent cum sunt priviti de altii. Chiar un
profesor / ca Mironescu constata deloc epicureic: /Simt cu cata
neintelegere sunt privit, ca un om foarte egoist, fara inima si,
desigur, in plus razbunator".Reflectia aceasta vine foarte tarziu,
cand Sofia, sotia lui, ii acorda toate atentiile si toate
onorurile.Lumea si oglinda ei conxa sau concava raman ca o sabie a
lui Damocles, cautata, dar si evitata. Parca un singur personaj se
sustrage acestor priviri ale lumii Niki Scarlat, cel care
terorizeaza prin politeta exagerata sau prin indiferenta pe Ivona
Scarlat, propria-i sotie. Absenta fiului lor, Tudor, ramas in
strainatate, lasa a se intelege ca are dreptul sa flirteze, sa fie
trisor, chiar cu propria-i viata. Absentele nenumarate din familie
tradeaza un caracter unilateral, profitor al nobletei care il
inconjoara. El nu tresare deloc la sentimentele nobile ale sotiei
sale, chiar si dupa cativa zeci de ani,cand ea ii vorbeste de
bietul Papa". Carierist marunt, si-a facut din vicii o adevarata
profesiuneDesi prin termenul de modernitate s-au inteles atatea (de
la popor la popor), o singura idee a fost acceptata de toti
comentatorii si teoreticienii cuvantului si chiar ai curentului el
s-a aplicat, pentru roman, la inceputul secolului al XX-lea. S-au
luat in calcul aspectul fictional, documentar, tipologic, limbajul.
Din aceasta ultima perspectiva, desi salturile sunt vizibile,
adesea transante in ceea ce priste personajulfara de care nu poate
exista actiune, parerile sunt dirgente. Francezii au si teoretizat
o astfel de opinie, dar au si publicat romane fara personaje.
Americanii au vorbit de personaje ca niste marionete ale
unoractiuniconcrete, pe care istoria le-a inregistrat ca atare. La
noi, adesea, se crede, ca a fi modern inseamna sa te opui la ce s-a
creat ieri, chiar daca a fost bun. Conteaza astazi numai ceea ce se
creeaza sub ochii nostri si pentru noi. Asemenea prejudecati mai
staruie cand se vorbeste de postmodernism si de literatura unor
generatii :'70,'80. '90, ca si cand, in aceasta succesiune, n-ar
functiona o dialectica a afirmarii si negarii.Am oficiat un
asemenea preambul teoretic, pentru a preciza in incheiere calitatea
de exceptie a acestui roman al Gabrielei Adamesteanu de a fi
singular prin fondul realist al temei, prin echilibrul clasic al
tipologiei, si prin modernitatea polifonica a limbajelor. Valeriu
Cristea, pornind de la flaubertianul madam Bovary c'est moi", scrie
entuziast : madam Delca suntem noi, am putea spune, noi toti
oamenii cu defecte si calitati. Simpatia si increderea pe care prin
ansamblul manifestarilor sale ni le smulge in romanul Gabrielei
Adamesteanu acest tip de personaj ne indica gradul reabilitarii
lui. Insignifianta Vica e o forta".Polifonia limbajelor are o
explicatie in treptele timpului, alternand prezentul cu trecutul,
monologul cu dialogul, jurnalul cu marginaliile rostite despre
altii, dar si despre sine. Cel putin in cazul protagonistelor femei
Delca si Ivona Scarlat.Daca prezentul si trecutul sunt fete ale
istoriei traite, vazute, auzite si apoi comentate, din alta
perspectiva, atunci, Dimineata pierduta este, sub acest aspect, o
buna, foarte buna cronica de familie, cum zicea Eugen Simion
{Scriitori romani de cai, IV, Buc, Edit. sectiunea Romaneasca,
1989, p. 460)Tipologia, in ordine ierarhica, dupa cuplul Vica Delca
Ivona Scarlat, inregistreaza triunghiul clasic al iubirii esuate :
sot / romanistul Stefan Mironescu / sotie / Sofhie / amant /
carieristul Titi Ialomiteanu.Pentru a fugi de model, autoarea
prelungeste flirtul intrusului si la Margot, sora Sofiei, fosta
patroana a unei case de moda, la care a lucrat si madam Delca, dupa
ce si-a pierdut pravalia. A fost un fel de croitoreasa, mergand si
acasa la clientele nominalizate de stapana sa.Este usor de observat
ca Stefan Mironescu are ceva din complexitatea lui Aliosa
Karamazov, la care personajul insusi face trimitere in text, latura
dostoievskiana nindu-i dintr-o editie germana nu prea stralucita.
Asemenea lecturi, desigur si multe altele care mustesc in ina
sectiunii, dar si in substraturile ei, ii dau posibilitatea
intelectualului rasat sa constate fara elavie unde se situeaza unii
dintre romanii nostri, dar mai ales educatia facuta
tinerilor.Sufera si el de gelozie, nu in masura unui Stefan
Gheorghidiu, ci in cutele trairii interioare din care izbucneste un
autentic document psihologic jurnalul. El este astfel o marturie
pro domo care se cupleaza in ansamblul epic al scrierii cu opiniile
celor doua femei. Iluminarea personalitatii profesorului, sotului
inselat, tatalui admirabil se produce, deci, pe cai multiple,
facand astfel ca in triunghiul citat, el sa iasa in prim-, fiind,
la randu-i, de memorat. El sfideaza prin comportament, ca si prin
jurnal, retorica oralitatii celor doua, indepartandu-se valoric de
toti ai casei sau de celelalte posibile asocieri tipologice. Prin
el, istoria propriu-zisa a epocii, cu framantarile ei politice si
diplomatice, respira pe spatii lungi, intre care se asaza
(involuntar) drama dubla a unui intelectual-patriot cea interioara,
sporita de sotia adulterina, si cea exterioara, generala a tuturor
intelectualilor romani care-si visau altfel destinele tarii
lor.Pentru Stefan Mironescu, romanistul recunoscut, spiritul atist
intra de drept, ipso fado, in profesiunea lui. Asadar, pe suprafata
intinsa a profesiunii lui, se ridicau intrebarile, comentariile,
nelinistile razboiului. De aceea o parte din framantarile sale
cuprind dezvoltate cugetari privind rostul vietii pe pamant, al
oamenilor in cadrul marilor seisme sociale sau in cadrul
schimbarilor de gurne, ori in legatura cu implicarea regelui, a
familiei sale, a activitatii de palat in treburile tarii, inauntru
si in afara.Cat ii priste pe Margot si Titi Ialomiteanu, trebuie
spus ca ei ne apar ca niste invinsi, chiar in viata lor intima. Ei
si-au incurcat-o reciproc, uzurpand fericirea altora. Pentru
autoare.ei se constitue si ca argumente forte in privinta celor
care, situandu-se in afara istoriei, prin conspiratii si orgolii
neadaptate, sunt aruncati peste bordul corabiei atunci cand devin
nefolositori sau indezirabili. Umilirea lor este facuta natural,
obiectiv. Ga-briela Adamesteanu ascunde pe teoreticianul matur si
pe filologul rsat de fiecare data cand ei apar in jocurile epice
ale sectiunii. Pentru exprimarea lor, adesea de suprafata,
existenta lor fiind dictata de alte ratiuni, autoarea le strecoara
deschis foarte multe neologisme si texte (mai mici sau mai mari) in
limbile franceza si germana.Spuneam mai sus ca intre inile 142333
se afla scris al doilea roman, care, la o prima dere, nu face corp
comun cu celelalte ini. Dar cum tocmai acestea comenteaza viata
pulsanta din casa unei familii boieresti, pe care istoria scrisa nu
a biciuit-o, de la infiripare pana la destramare, ele se constituie
ca al doilea val de argumente, chiar din spatiul elaborarii lor, la
dialogul spumant al celor doua femei Vica Delca sl Ivona Scarlat.
Istoricul literar poate desprinde de aici, din inile 142333, cum
proza buna, de traditie, privind clasele bogate in afirmare, de la
Duiliu Zamfirescu, la G. Calinescu, Ion Marin Sadoanu, pana la
Petru Dumitriu, Radu Petrescu, Augustin Buzura, s.a. are sau si-a
castigat in timp scriitori reprezentativi.Din acest punct de dere,
este uimitor cum prozatoarea si-a asimilat detaliile metodei
realiste, in forma ei superioara, clasica, de inalta comunicare si
prezentare stilistica. Cititorul participa (sau este obligat sa
procedeze astfel) la cunoasterea indeaproape a interioarelor casei
Mironescu, a intalnirilor oficiale sau particulare de aici, a
relatiilor de familie, in care cu mare atentie scriitoarea
evidentiaza pe cele cu oamenii simpli copii, gurnanta, servitoare,
cini. Apoi iesirile in oras, cu diferite prilejuri oficiale sau nu,
dar si-n afara Bucurestiului, in mediul rural.Toate acestea sunt
redate intr-un stil sobru, viu, stil care are si proprietate si
corectitudine etc.In periplul istoriei traite, auzite si vazute, se
gasesc nenumarate ob-servatii-document. Ele au pornit cu siguranta
nu de la postiri si evocari ale unor supravietuitori din acea
perioada, ci de la acte de epoca, de la studiul si interpretarea
lor. Retin, pentru acest aspect, cateva note despre personali ta
tea regelui Carol. Reproduc un citat (mai mare), desprins din
argumentatia solida a profesorului Mironescu :Faimoasa scrisoare a
regelui Carol ce se gea la straini de noi continea macar cateva
pasaje interesanteCum sa negi ca o constitutie prea democratica a
fost daruita prea devreme unui popor ce nu apucase sa stie ce
insemneaza libertatea, ce inseamna democratia si care abuza de ele
? Cel ce va umbla peste ani prin gazete, prin memoriile noastre,
risca a fi asurzit de un ingrozitor vacarm : zeflemele si acuze
neincetate ! Pas un seul qui s'abstienne d'egrantiner l'autre de
ses railleries ! Des scenes tres cocasses et parfaites de ridicule
! Un furnicar de siluete grotesti, ce nu par, ca papusile de balci,
a fi miscate decat de sforile ambitiei si lacomiei! Singuri ne
descriem astfel, angajati tot timpul in adrsitati patimase,
vociferand in continuu la Dacia, la Eforie, la Orfeu sau la
Lidertafel, interpeland cu insolenta in Camera si boicotand
proiecte bune de legi numai pentru ca Ie-a propus adrsarul, tinand
admirabile discursuri fara sa am deloc dreptate ! Ce avocati am
facut, in numai cateva decenii, ce vie viata parlamentara ! Una
dintre primele din Europa! Pornind din orisice revolutii pe care
primarul Ie imprastie cu cativa jandarmi calari si cu praful
ridicat de tainurile maturatorilor, mergand cu orice motiv marunt
la Palat ca sa strigam acolo Jos Carol I, rusinea tronului
Romaniei! Jos gurnul banda de asasini ! Lasand studentii sa-si
cheltuie entuziasmul tineresc, ridicand baricade, tinand discursuri
incendiare, catarati pe statuia lui Minai ViteazulCum sa nu
zambeasca acel urmas si sa piarda din dere ca tot ceea ce inca are
sa-I inconjoare case, legi, bulevarde, expresii, societati de
asigurari si credit, conntii, banci, poduri, gari, care alegorice
la marile defilari, scoli si asa mai departe, vor fi fost facute in
spatele acestei zar, de inima si mai ales, de mana noastra, ce
construieste burghez si trainic"Este usor de vazut cum autoarea
stie sa impuna personalitatea unui mare patriot care judeca drept
in fata istoria ce se deruleaza si cu ajutorul sau.Luciditatca este
dominanta care se desprinde din aceste memorabilele de caz,
amintind de substanta camilpetresciana a unor suflete tari" care nu
abjura de la doctrina tarii, de la a servi cauza ei, datorita unor
imprejurari sau altora. Desigur ca autoarea, cand isi asuma
asemenea formulari pentru Profesor, pleaca si de la ideologia de
etapa a scrierii sectiunii, pentru a lumina-o pe cealalta, cat se
poate de bine in fibrele sale interioare.La o prima dere, romanul
modern, nefacand caz de natura, de descrieri ale acesteia, a lasat
impresia ca aprioric nu-l mai intereseaza un asemenea segment al
vietii. Si aici, autoarea strecoara (polemic) o atitudine benefica,
meritorie. Daca nu staruie ca Hortensia Papadat-Bengescu in
racolarea de bucle psihologice in a diagnostica boala lui
Mironescu, in schimb, nu-i este indiferenta starea exterioara a
acestuia. Numaidecat noteaza, dupa ce personajul este amplasat
intr-o lunga si profunda dezbatere :zambetul ii ramane atata timp
pe obraz, pana incepe sa-I stranga cearcanele adancite, violet
maronii, si imprejur parul rar, patat de caruntete".Pe linia
acestor insemnari fugare sau in spatele lor, Gabriela Adamesteanu
de o natura estompata, parca estropiata :Afara, prin ferestrele
limpezi, catifeaua albastra a clematitelor pe cerul luminos,
rose-pale, auriu. Dedesubt, hatisul stufos al glicinului, serpuind
printre nodurile batranului tei. Jur imprejur, solzii luciosi ai
iederei care insmanteaza fastuos peretii, lasand numai deasupra
burlanului cu cap de leu sa sticleasca, impudica, goliciunea alba a
zidului. Jos de tot, in intuneric, lespezile de piatra infundate in
pamantul gras, acoperite de muschiul rde-negru. Aici, penumbra
dulce a salonului, impaienjenindu-se de amurg, mobila de mahon care
nu mai luceste a nou, plissa rde care a inceput sa se
roada"Scriitoarea dodeste astfel ca natura are alta functionalitate
acum sa fie pusa in slujba descrierii obiecti si a oamenilor. O
descriere in sine pare ridicola si, deci, inutila.De mentionat, in
treacat, ca aceasta calda pledoarie se desfasoara in prezenta
micutei Ivona (micuta vulpe). Interlocuitorii sai (cam aceeasi,
acasa), Sofia si Titi Ialomiteanu, asculta nu din interes, ci din
obligatie confraterna, din cochetarie erotica, pentru a fi lasati
in pace sa-si desfasoare amorul lor ilicit. Oratorul insa nu-i
slabeste din chingile demonstrarii adevarului, care pornit de la
starea lor, ajunge la generalizari, la emiterea de aforisme ce
definesc in buna parte nu numai starea de ieri a intelectualilor
sau a romanilor, ci si pe cea de azi. Tot aci trebuie incadrata
analiza fina, exacta a romanilor cu tarile occidentale, Franta,
Germania. Nu este exclusa analiza legaturilor noastre cu puterea
Rusiei s.a.m.d. De fiecare data, fiind temperatura ridicata a
demonstratiilor, autoarea este prin preajma si-i face fisa
psiho-fiziologica a profesorului. Nu uita ca din salon sa mai
arunce o privire prin fereastra, unde constata indata:o lumina
aurie incinge cerul si contureaza cu negru acoperisurile cu tigla
rosie de vis-a-vis ce imperceptibil se modifica aerul dulce de-
afara, ce infinite nuante capata !"etc. etc.Nu spunea una din
legile esteticii realiste ca personajele tipice actioneaza in
imprejurari tipice ? Slogan usor de %'erificat pe toate operele din
cadrul realismului. Dar nu speculat abuziv, fiindca duce la dogma
si schematizare. Densitatea realista a romanului vine din
caleidoscopul moral al ' personajelor feminine, pentru care
autoarea foloseste rbe sau modalitati rbale la toate diatezele.
Personajele sunt puse sa descrie, sase descrie, sa fie descrise.
Vocile lor se aud si vor sa se convinga in raport cu o norma morala
sau ideala, fie apartinandu-le in mod expres, fie connind asupra ei
in discutii. Ori pur si simplu banuita sau acceptata la celalalt.
Este vorba mai cu seama la Vica Delca si Ivona. in ceea ce il
priste pe Stefan Mironescu, el iese din cadrele prezentate de cei
din jur, deoarece personalitatea lui puternica, tutelara ramane
Modelul la care se raporteaza altii. El este constient de o atare
pozitie pe care o detine, chiar si in familie. Ratiunea insa il
impiedica sa fie un revoltat. El ramane un distant lucid, calculat
pana la detalii.Aplicand o grila psihanalitica in privinta
tipologiei din roman, am constata urmatoarele :1. Vica Delca,
aflata demult la pensie, si, deci, inaintata in varsta, prezinta
cele mai accentuate note de-ntoarcere (inconstienta) spre propriul
sine. Invocarea parintilor sau bunicilor, deci trarsarea propriului
arbore genealogic se face cu gustul unui chirurg obsedat de
profesie care inlocuieste tamponul de vata aplicat pe o pata a
pielii numaidecat cu incizia.Vica Delca urca si coboara in timp,
calcand in strachini si farfurii cu vorba ei de cizma, lasand
impresia omului cu experienta de viata care poate povatui si musai
trebuie sa fie ascultat. Ea se socoteste instanta inactiune: cu
sotul, cu nepotul, cu unele cumnate. Chiar cu Ivona, ea
imblanzindu-se, ori supraghindu-si reactiile, atitudinea si vorbele
pana mananca si bea, ori obtine acea pomana", in amintirea Sofiei
loaniu.In aparenta, Vica Delca rosteste exact ce gandeste. Dar in
fond, spiritul de actor o aduce adesea la depersonalizare. Ea
trebuie sa imite, sa reproduca, dar sa emita si o parere personala.
Fara ea, existenta ei se pare searbada. Si unde ar putea ea dodi
toate acestea, decat in fata unei fiinte dotate superior, cu
accentuate aere de carturar, cum este Ivona Scarlat.2. Aceasta,
dimpotriva, freudist vorbind, reprezinta supraeul, cu toate ca :
bietul Papa" ii apare viu, apropiat in toate cugetarile ei.
Intervine in cazul ei presiunea conntiilor nobiliare, a vacumului
social, teama de popularitate si de izolare. Atunci, ea isi asuma
constient coborarea" spre clienta sa, fara a pierde din dere macar
o clipa cu cine se conrseaza. Numai impreuna pornesc in cautarea
timpului pierdut. Ea vine cu idei, interlocutoarea sa cu fapte
traite si auzite.3. Stefan Mironescu este singurul personaj care
echilibreaza in puternica sa personalitate, in propriul eu, starea
voluptatii politice si sociale care-i asediaza pe toti, cu
problematica familiei, in fond cu nedescoperirea ei. Rectitudinea
sa, in numele principiilor fundamentale de morala, de etica si
noblete, se poate desprinde admirabil din Jurnal.N. B. Pentru ca o
critica psihanalitica sa fie posibil completa s-ar cere texte
justificati din roman care sa depaseasca genul proxim, apeland apoi
viguros la diferenta specifica.O ultima intrebare vizeaza retorica
oralitatii, care prin madam Delca impune un stil, folosit
parcimonios in literatura romana de pana atunci. Impresia de
masivitate creeaza si o complexitate a exprimarii care poate
alimenta, cum scriam mai sus, pe dialectologi, pe lingvisti si
stilisticieni multi ani la rand. Fiindca varsta a treia cea
reperata narativ, in roman este asa de autentic prezentata cu toate
intretaierile si conexiunile aferente, incat ai sentimentul ca
asculti de pe o caseta inregistrarea de ieri, sau de azi facuta in
casa sau in plina strada. Jocul miscarilor celor doua femei este
plin de subtilitati, degajand conotatii extrem de multe, cu toate
ca ele se desfasoara intr-un fel de deja vu. Auditivul impune si o
gramatica a receptarii. Ea ramane corolarul limbajului Vicai Delca.
Extrag un fragment din discutia purtata pe patul de la spital, unde
nise, in vizita nepotul ei: io am trait o viata de om! Si oi aa tu
sectiune, da'io am scoala vietii! Scoala vietii, curs seral, cum ii
ziceam si lu'madam loaniuSi ce mai radeam amandoua! Da'de ce sa-ti
vie sa sari asa ? Daca mai vorbim si noi, una-alta, ce-i rau
intr-asta ? Vorbim, de! Ca d-aia ne-a dat Al-de-Sus gura! Haideti,
lasa astea, sa vorbim ce trebuie, ca acu zice astia sa pleci si
nuSpune-mi cu pensia ce-a facut postasu ? A vrut s-d lase la Rcli ?
Ei, parca mi-ai zis, parca nu mi-ai zis data trecuta, nu1 stiu Si
daca-mi zici .de doua ori, ce ? Si aia cu demolarea a mai nit ? N-a
mai nit, sau nu stii tu ? Daca n-a nit acu, vine ei, cum se mai
moaie geruDa haidi, mai stai, lasa-i sa plece p-ailanti d-a nit
devreme"Reproduc si un fragment dintr-o replica data de Ivona
Scarlat ca o consolare pentru sine, poatesi pentru altii. Ea impune
o acuratete a gandului si a formularii acestuia in comunicare,
caracterizand un spirit meditativ, inclinat spre disectie fina,
spre discretie :Bine faci, madam Delca, bine faci ! Trebuie sa ne
cheltuim si noi intr-un fel energia, pentru ca totusi mai am
destula ! Mai am fncl energic, dar n-am cum s-o cheltuim la cozi,
la cumparaturi, la aprovizionare, si cam atata ! Dar e pacat! Nu se
poate ! De aceea cred ca macar fata de sot, fata de sotie se cuvine
sa manifesti intelegere, daca regimu. n-are. Dupa ce bietul om a
fast stors ani la rand, fara sa primeasca in schimb vreo
satisfactie, nici macar acasa sa nu se bucure de intelegere ? Nici
macar nevasta ?!"Cine are ochi de vazut ce-nseamna saltul de la
romanul traditional la cel modern, de la cunoasterea legilor
naratiunii de amploare, in unirsal, si cum se reflecta in
polimorfismul exprimarii actuale, este rugat sa citeasca acest
romar in care satisfactia intelectuala este suprema. De aici incolo
se de deocamdata ceru! liber. *