Cuvnt nainte.Aceast carte se doreste a fi, nainte de
toate,uninstrument de lucru pentru studentii care se initiaz n
studiul functionrii institutionale a statului roman, de la
nceputurile sale pn n timpul lui Iustinian. Intentia noastrestede a
oferi terminologia esential aferent institutiilor politice si
continutul istoric al acestor concepte, pentru reliefarea
principalelor paliere decizionale pe care Roma si le-a creat si cu
care a nteles s se exprime istoric.Aplecarea asupra istoriei a fost
de multe ori contaminat de determinrile contemporane ale autorilor,
cci asa cum Tacitus considera istoria camagistra uitae,la fel
istoriografia secolului XX a apelat adesea la trecut pentru
justificarea propriilor optiuni politice.Istoria national rmne o
dominat a doctrinelor si ideologiilor contemporane, mai ales a
celor extremiste. De aceea, deseori istoria a slujit ca instrument
de manipulare, de multe ori grosolan, pentru legitimarea autorittii
conductorului. La fel, decupajul cronologic sau teritorial se
supune mai mult sau mai putin unei argumentri de acest tip. Tocmai
de aceea, lucrarea de fat propune discutarea realittilor istorice
romane sub forma unui demers specific.Optiunea privind aspectul
formal al prezentei elaborri s-a oprit asupra ordonrii alfabetice a
diferitelor categorii selectate, motivat de obiectivitatea inerent
unui astfel de criteriu, strin oricror ierarhizri valorice de tipa
priori, fr s ignorm evidenta evolutiv, pe care am ncercat s-o
ilustrm n interiorul fiecrui concept. Desi intentia de redactare
s-a structurat n jurul realittilor politice, specificitatea
societtii romane antice- ntelegnd prin aceasta lipsa de preocupare
expres pentru delimitarea clar a puterilor n stat, trstur comun
societtilor premoderne- ne-a impus tratarea deopotriv a unor
aspecte socio-economice, militare, juridice si religioase care
nsotesc actul politic. n fapt, sfera de ingerint a institutiilor
politice romane, dar mai ales a celor din esalonul superior,
reprezint punctul de convergent al mai multor sectoare publice.
Corolarul acestei realitti s-a materializat prin adugarea unor
categorii conceptuale care vin s lmureasc sau s completeze
functionarea statului roman. Astfel, am considerat util s inserm
date privind organizarea unor unitti administrativ-demografice, fie
ele interne (tribus,gentes), fie exterioare perimetrului cettii
(coloniile, municipiile) precum si anumite categorii juridice
(constitutiones, decretum, edictum, ius, lex), cu mare ingerint in
constructia si aplicarea deciziei politice. Totodat, organizarea
social a Romei, de la regalitate la Imperiu, precum si datele
privitoare la populatiile latine, fat de care romanii si-au
organizat cetatea n primele secole de existent, sau strinii de
cettenia roman, inclusi ulterior n interiorullimes-ului, ni s-au
prut indispensabile ntelegerii modului de guvernare n dinamica sa.
ntreaga existent istoric a Romei reprezint, n esent, istoria
delegrii conducerii unor categorii sociale, detintoare ale
privilegiilor politice, care sustin material si militar cetatea,
poporul roman necunoscnd conducerea de tip democratic, ntlnit n
veacul al V-lea a. Chr. la greci. Altfel spus, Roma nu si-a pltit
niciodat cettenii pentru a desfsura o actiune politic, ci le-a
permis-o numai celor care aveau pentru aceasta suficiente resurse.
Evolutia acestor grupuri sociale nu este, prin urmare, strin de
structurile institutionale romane. Am lsat deoparte totalitatea
elementelor de viat privat a romanilor, sporadicele precizri, ce
tin de acest registru, fiindu-ne impuse de aceeasi intentie de
prezentare ct mai explicit a domeniului public.Pornind de la
institutiile Republicii timpurii, institutii ale cettii, romanii au
ncercat permanent ajustarea acestora la noile conditii ce au urmat
expansiunii romane si care au dus la crearea Imperiului. Dac n
epoca republican articularea institutiilor se realizeaz n cadrul
unui regim oligarhic, epoca imperial, prefigurat nc din ultimele
veacuri republicane, a marcat trecerea spre o mai mare participare
la viata public din partea cettenilor, n msura n care cettenia
roman se extinde, pe de o parte, n ntreg spatiul mediteranean si,
pe de alt parte, sunt asociati la guvernare unii membri de rang
ecvestru.Prin urmare, n Principat, permeabilitatea social si,
implicit, participarea la actul politic, nu mai este apanajul
exclusiv al elitei aristocratice. Meritul imperial este de a fi
scos Republica din criza institutional, devenit evident la sfrsitul
secolului I a. Chr., consecint a expansiunii romane. n conditiile
transformrii Republicii n Imperiu, cadrele politice ale cettii nu
mai sunt potrivite pentru administrarea vastului teritoriu si n
consecint, mpratii primelor dinastii inoveaz permanent, ncercnd o
crestere a autorittii imperiale. Aceasta din urm nu este lipsit de
deviante pe care sursele (n majoritate de orientare senatorial) le
pun n evident numindu-i pe mprati "Cezari dementi" (Caligula sau
Nero, de pild)- posesori ai unei autoritti ce tinde s mprumute
forme exterioare si comportamente regale ale lumii elenistice.
Tendinta aceasta devine evident n secolul al III-lea, iar
antichitatea trzie ne prezint o curte imperial -"oglind" a celor
elenistice. Particularizarea puterii devine o evident la finele
antichittii, dup reformele lui Diocletian si Constantin care au
jucat un rol fundamental n reorganizarea statului. Departe de a fi
o perioad de decdere, asa cum a fost privit de istoriografia
marxist, antichiatea trzie pare mai degrab o epoc de mari
transformri, ce prefigureaz geneza societtii medievale. Multe
dintre aceste transformri si au originea n criza secolului al
III-lea, perioad care ar trebui, n opinia noastr, reconsiderat din
punct de vedere istoric. Conventional, perioadele de criz sunt
privite ca epoci de distrugere si decdere; pornind ns de la
trsturile lor specifice si generale, aceste perioade par mai degrab
epoci de tranzitie n care mecanismele mental-institutionale sunt
ajustate noilor realitti istorice. Nici evolutia statului roman nu
poate fi nteleas fr apelul la aceast judecat, cci asa cum subliniau
istoricii colii de la Annales, perspectiva duratei lungi a timpului
istoric devine esential pentru a realiza o imagine adecvat a
dinamicii unei societti n general, si adugm, a societtii romane n
special. Transformrile legate de adaptarea mecanismului guvernrii
si administrrii la extinderea teritoriului se regsesc n sfera
vietii private, unde sunt de remarcat schimbrile pe care le suport
familia imperial-domus Augusta. Tot ce tine de persoana imperial
tinde s se confunde cu statul, mai ales n vremea lui Domitian,
care, ca si peste veacuri Ludovic al XIV-lea al Frantei, se dorea a
fi imaginea vie a statului. mpratul apare singurul "vinovat" de
crearea a noi institutii, mai ales n registrul administrativ,
competent care i-a determinat pe unii istorici ai antichittii s o
considere drept o perioad de autocratism si decdere. Realitatea ns
este c, n antichitatea trzie, persoana imperial era dominat de
grupurile de la curtea imperial, ale cror interese particulare
prevaleaz asupra intereselor statului. n consecint, antichitatea
trzie trebuie vzut ca o perioad n care interdependentele sociale
modific raporturile ntre public si privat -particular, n dauna
statului.Precizm c actualul demers a pornit mai ales de la
prelucrarea datelor literare si epigrafice, cu o informatie
arheologic utilizat doar ca mijloc de confirmare a evidentelor
decelabile n primele categorii de surse amintite.De asemenea, prin
caracterul declarat selectiv si enumerativ, efortul nostru nu-si
poate depsi conditia de prim contact cu o realitate n fapt mult mai
complex.n fine, pentru o mai clar ntelegere a textului, precizm c
expresiile latinesti, traduse si n limba romn, au fost scrise cu
caractere italice, abrevierile folosite fiind cele consacrate n
literatura de specialitate, publicate nAnne philologiqueiar cele
mai importanteCorporautilizate, acestea au fost prezentate n
bibliografie. Multumim pe aceast cale colectivului didactic al
Catedrei de Istorie Antic si Arheologie, n mod particular d-nei
Prof. Dr. Zoe Petre, d-lor Prof. Dr. Alexandru Barnea, Conf. Dr.
Gheorghe Vlad Nistor pentru bunvointa de a ne adresa aprecieri
critice pe marginea celor redactate.AutoriiAab epistulis(lat.),
birou al cancelariei imperiale care trata problema comunicrii cu
puterile strine, primea deputatii din provincii, petitii si
rapoarte ale oficialilor din provincie, alte probleme legate de
corespondenta cu oficiali provinciali, pregtea si expedia rspunsuri
la cererile magistratilor (n Imperiul Trziu).C. O.a
cognitionibus(lat.), birou al cancelariei imperiale care va disprea
n perioada Imperiului trziu (v.cancelaria imperial).C.
O.adlectio(lat.), introducerea extraordinar de noi membri n senatul
oraselor, municipii sau colonii (Plin. Iun.,Ep., 112 si 113), sau a
unui strin printremunicipes(adlectio inter ciues- Tac.,Ann., IV,
43).F. B.adlectus(lat.), persoan recrutat din rndul cavalerilor
pentru a fi admis n Senat spre completarea listei senatoriale
(lectio senatus). n urma acestei operatiuni persoana poate primi si
numele deconscriptuspentru a fi deosebit de vechii patricieni,
membri ai gintilor patriciene: "patres qui sunt patricii generis".
Primul caz de adugire este amintit de Tit. Liv. (II, 1.) dup
alungarea ultimului Tarquin, cnd I. Brutus si consulul P. Valerius
Publicola au adugat un numr de 64 de noi membri pentru a ntregi
componenta de 300 de senatori a naltului for. n timpul
Imperiului,adlectusera cetteanul roman care, prin favoare imperial,
obtinea o concesie special din partea Senatului.F. B.aduocatus
fisci(lat.), "avocatul fiscului", functionar de rang inferior,
apare n timpul domniei lui Hadrian (SHA,V. Hadr., 20); reprezenta
si apra interesele fiscului n procese, fiind numit temporar, dintre
cei destinati carierei publice, aceasta fiind prima functie public
pe care o primeau (v.SHA,l. l.; cf.Macrin., 4; Aur.Vict.,Caes., 20,
30).C. O.aediles(lat.), magistrati de rang inferior la Roma.Existau
dou tipuri de edili:aediles plebissiaediles curules.Aediles plebis-
magistrati ce apar n acelasi timp cu tribunii plebei (494 a. Chr.-
Tit. Liv., II, 33); erau alesi prin plebiscit, n cadrul comitiilor
tribute fiind considerati ca ajutoare ale tribunilor, protejati de
aceeasi inviolabilitate. Participau la procesele ce priveau plebeii
(Ioan. Lydus,De mag., I, 38, 44; Isid.,Orig., IX, 4; Dion. Hal.,
VII, 58), completnd puterea si atributiile tribunilor. Edilii
plebei pzeau arhivele plebeilor depuse n templul zeitei Ceres (Tit.
Liv., III, 55; Polyb., III, 26), au dreptul s convoace comitiile
tribute, aducnd n fata acestora o acuzatie criminal, s rezolve
tranzactiile comerciale ale plebei. Nu aveau dreptul de a lua
auspiciile, supravegheaz din nsrcinarea senatului cultele (Tit.
Liv., IV, 30), se ocup de aprovizionarea orasului (Tit. Liv., IV,
12; Plin.Hist. Nat., XVIII, 34), si pn n 367 a Chr. (aparitia
edililor curuli), au grija jocurilor patriciene din nsrcinarea
Senatului (Tit. Liv., VI, 42). Edilii plebei nu auroba praetextasi
nici scaunul curul, ci doar un simplusubsellium.Aediles curules,
creati n 367 a. Chr.(Tit. Liv. VI, 42; VII, 1), erau magistrati
beneficiari ai nsemnelor rangurilor superioare:roba praetextasi
scaunul curul (Dion. Hal., IV, 74; Plut.,Marius, 5). Alesi n
comitiile tribute, sub presedintia unui magistrat investit
cuimperium- dictator, cel mai adesea consul (Varro,De rerust.,III,
2; Tit. Liv., VI, 42; Cic.,Ad Attic., IV, 3), au auspiciile minore,
supravegheaz marile srbtori romane, succedndu-i pe consuli, exercit
politia urban si supravegheaz activitatea edilitar, au n grij
arhivele dinaerarium Saturni, iar n rstimpul dintre dou cenzuri,
supravegheaz moravurile.Exist 2 edili ai plebei si doi edili
curuli, cu un personal numeros n subordine. n 45 a. Chr., prinlex
Iulia municipalis, sunt stabiliti pentru coloniile si municipiile
italiceaediles coloniarum et municiporum, iar n 44 a. Chr. Caesar
instituieaediles Ceriales(Suet.,Caes., 41), care supravegheauludi
Ceriales(jocuri ale plebeilor, nfiintate n sec. III a. Chr.). V.
pentru detalii, Cl. Nicolet, 1976, pp. 308-309; J. Ellul, 1961,
p.284.Atributiile edililor erau urmtoarele: supravegheau
organizarea si functionarea pietelor, se ocupau de aprovizionarea
populatiei (cura annonae), politia orasului (cura urbis),
organizarea de spectacole publice. n epoca imperial, au pierdut din
atributiile lor: nu mai organizeaz jocuri publice, nu mai au n grij
paza orasului; au continuat s se ngrijeasc de curtenia strzilor,
bilor, supravegherea pietelor de mrfuri. Competentele lor
"frumentare" au fost atribuite de Augustuspraefecti-lorfrumenti
dandi, apoi prefectului annonei, iar competentele lor politienesti
au fost preluate de prefectul Romei. n secolul al III-lea, asistm
la disparitia edililor.F. B., C. O.aedilis ciuitatis(lat.),
magistrat municipal de rang superior, n sarcina cruia cdeaucurae
aediliciae(aprovizionare, ntretinerea apeductelor, drumurilor,
edificiilor si jocurilor, politia pietii).C. O.aerarium(lat.), n
epoca republican existau dou tipuri de tezaure publice:aerarium
Saturnisiaerarium Cereris.Aerarium Saturni(aerarium populi Romani),
tezaur public, depus n templul lui Saturn, aflat la poalele
Capitoliului, era n epoca republican administrat dequaestores, iar,
mai trziu, n timpul Principatului depraefectus aerarii Saturni, si
care si-a pierdut din important prin aparitia tezaurului imperial
(fiscus). n perioada dominatului, a ajuns tezaurul orasului Roma.
Aici se gseau si arhivele senatului, si stindardele legiunilor.n
principiu, administrarea acestuiaerarium Saturniera ncredintat
senatului (Cassius Dio, LIII, 16, 22; LXXI, 33; Tac.,Hist., IV, 9);
directia tezaurului a fost dat de Augustus n grija a doipraefecti
aerarii.Aerarium Cereris, tezaurul templului zeitei Ceres, era
alimentat din amenzile strnse de edili si controlat de acestia.
Banii statului proveneau, n principal, din impozite (v.tributum)
directe si, mai ales, indirecte.(Cl. Nicolet, 1976, pp.
200-278.).Aerarium militare, tezaurul militar instituit de Augustus
n 6 p. Chr. (Cassius Dio,LV, 23, 26), pentru plata pensiilor
militarilor (praemia militiae) si pentru diverse recompense
acordate trupelor.Era alimentat din noile impozite, special
instituite:uicesima hereditatium(impozit pe
mosteniri),quadragesimarerum uenalium(impozit pe vnzri), din alte
resurse- prada de rzboi, confiscri, etc.mpratul dispunea deplin de
acest tezaur, aflat n grija unuipraefectussaupraetor, numit pe 3
ani.Cu timpul,aerarium militarea devenit insuficient pentru
ntretinerea armatei, care a czut n sarcina provinciilor. Ultima
oarestementionat n timpul lui Heliogabalus. Constant 929v2112j inus
Ianfiintat o institutie analog sub denumirea dearca praefecturae.F.
B., C. O.agentes in rebus(lat.), curieri imperiali, agenti ai
statului n perioada Imperiului Trziu. Se aflau n subordinea
luimagister officiorum, plasati n trecut sub comanda prefectului
pretoriului, au luat locul agentilorfrumentarii, suprimati de
Diocletian (Aur. Vict.,Caes., 39). Formau oscholaatasat palatului,
avnd si numele depalatini(C. Th., VI, 29), erau "pepiniera" pentru
cei ce mai trziu obtineau titlul deprincipes, sefi ai birourilor
prefectilor, vicarilor, ducilor, proconsulilor; existau
sicuriosi(spioni) printre ei (Cassiod.,Var., VI, 6; XI, 35). La
jumtatea secolului al V-lea, acest corp avea circa 1200 de
functionari.C. O.a libellis et censibus(lat.), "biroul de
reclamatii si cens", unul dintre birourile cancelariei imperiale
instituite de Claudius I, destinat primirii reclamatiilor de la
particulari; din secolul al II-lea p. Chr., acest birou se ocupa si
cu centralizarea operatiilor referitoare la cens. n opinia lui L.
Homo, acest birou a aprut nc din timpul mpratului Tiberius (L.
Homo, 1970, 347).C. O.alimenta(lat.), institutie de binefacere. n
timpul Republicii, era n obligatia patronului fat de clientii si,
fiind preluat de stat ca form a asistentei publice n secolul al
II-lea a. Chr. Astfel, exista traditia ca persoanele particulare s
sustin prin daruri n alimente (congiaria) pturile mai srace ale
societtii, pltind de asemenea "pensii" alimentare (alimenta)
copiilor lipsiti de mijloace din mediul rural italic; n Italia,
forma etatizat a unei asemenea institutii se pare c dateaz din
timpul lui Nerva, dar Traian este cel care a dezvoltat si
perfectionat acest sistem. La Nerva si Traian,alimentaconsta n
prelevarea unei rate de 5% din profitul unor loturi distribuite
unor mici proprietari, sum ce era destinat ntretinerii copiilor si
nzestrrii fetelor srace. Banii erau obtinuti n cea mai mare parte
din ipotecile asupra propriettilor rurale, dobnzile fiind folosite
n scopurile sociale mai sus mentionate. Administratia local a
acestor fonduri si avea sediul n cel mai apropiat oras principal,
iar n 49 de orase italice sunt atestate inscriptii ce atest
functionarea acolo a unoralimenta(de ex.,CIL, XI, 1147, Veleia). De
la Marcus Aurelius la Macrinus, sunt nregistratipraefecti
alimentorumde rang consular, care asigurau administrarea alimentar
a Italiei. Msura pare s fi avut un caracter mai ales demografic,
pentru ca n Imperiul trziu, cnd Constantinus I a nfiintat si
elalimenta, motivatia s devin moral.Plinius cel Tnr ne-a lsat o
descriere a nfiintrii acestei institutii de ctre Traian: "Aproape
5000 de copii nscuti liberi au fost cutati si aflati, printi
senatori, spre a fi trecuti pe liste, prin generozitatea mpratului
lor, pentru a fi un scut al statului n vremuri de rzboi si podoab a
lui n timp de pace; patria i-a sustinut s nvete a o iubi nu numai
ca pe pmntul lor natal, ci ca pe cea care i-a hrnit. Armata si
corpul cettenesc vor spori prin numrul lor si ntr-o zi vor avea la
rndul lor copii pe care vor putea s-i hrneasc singuri, fr a avea
nevoie de ajutor" (Plin.,Paneg.,28, 4-5).C. O.a memoria(lat.),
birou al cancelariei imperiale, ce functiona ca birou de
transmitere al rspunsurilor imperiale, brevetelor militare,
scrisori oficiale, rapoarte, etc.; n perioada Imperiului Trziu, sef
al acestui birou eramagister sacrae memoriae, cel mai nalt n grad
dintre sefii birourilor; acestmagisteravea rangul despectabilis, si
un salariu de 300.000 de sesterti.C. O.amici principis(lat.),
membri ai ordinului senatorial sau ecvestru, care acordau
principelui asistent n diverse probleme de stat sau private; unii
dintre ei au fost introdusi n timpul lui Augustus nconcilium
principis.Amicitiaopera acolo unde cei implicati aveau un statut
asemntor, sau o pozitie social similar; astfel, existau amici de
diferite grade, iar pierderea oficial a amicitiei imperiale
reprezenta sfrsitul carierei amicului, sau chiar sfrsitul vietii
acestuia.C. O.annona(lat.), "serviciul aprovizionrii", institutie
creat de Augustus, destinat aprovizionrii populatiei Romei. n 22 a.
Chr., n urma unei epidemii si a unei perioade de foamete, Augustus
a refuzat dictatura ce i se oferea, prelund n schimbcura annonae. n
acest an, edilii au fost desrcinati de competentele "frumentare",
Augustus ncredintnd supravegherea administratiei annonei la 2, apoi
4curatoressaupraefecti frumenti dandi(Cassius Dio, LIV, 1, 17;
LXVIII, 22; Suet.,Aug., 37; Frontin.,De aquaed., 100). Ctre
sfrsitul domniei sale, Octavian a creat prefectura annonei, ce
cuprindeacura annonaesicura frumenti(Tac.,Ann., I, 7; XI, 31;
Cassius Dio, LII, 24, 33; Senec,De brev. vita, 18, 19).n epoca
imperial, serviciul annonei s-a generalizat si n provincii,
guvernatorii acestora fiind responsabili de aprovizionarea att a
Romei, ct si a propriei provincii. Se mai remarc pentru epoca
imperialannona civica: ansamblul mijloacelor organizate n Imperiul
trziu pentru aprovizionarea celor dou capitale imperiale, Roma si
Constantinopol;annona militaris, impozit direct n natur, destinat
ntretinerii militarilor si functionarilor, si care n timpul
Severilor era perceput att n bani, ct si n produse.La nivel local,
nmunicipia,aediles municipaleserau initial nsrcinati cucura
annonae. Dup Diocletianus, supraveghetori speciali au fost
nsrcinati cu aprovizionarea n orase.C. O.a rationibus(lat.),
"cabinetul de finante", unul dintre birourile cancelariei imperiale
instituite de Claudius I, destinat administrrii veniturilor casei
imperiale (fiscus); conductorul acestui birou eramagister a
rationibus.C. O.arca praefecturae(lat.), casieria care fcea pltile
soldatilor din grzile pretoriene, fiind sub administrarea
prefectului pretoriului; ulterior va nlocuiaerarium militare,
depinznd la sfrsitul secolului IV demagister officiorum.C. O.a
studiis(lat.), birou al cancelariei imperiale, ce trata problemele
administrative aprute; va disprea n perioada Imperiului Trziu.C.
O.auctoritas(lat.), notiune complex, exprimat si n supranumele de
Augustus, indicnd izvorul si esenta puterii lui Octavian, iar apoi
a tuturor principilor. n epoca republican,auctoritasaveau cei ce se
distingeau n magistraturi (P. Petit, 1967, 218); pentru epoca
imperial, exist doi autori ce au elaborat o teorie aauctoritas, A.
Magdelain (jurist) si M. Grant (numismat). Pentru ei, puterile
principelui sunt fondate peauctoritas; nRes Gestae, 34, Augustus
afirm c n magistraturi n-a avut mai multpotestasdect altii, dar i-a
surclasat nauctoritas. Augustus era magistrat prinpotestas,
siprincepsprinauctoritas. La nceput concept moral si
politic,auctoritass-a institutionalizat la sfrsitul domniei lui
Octavian, cnd consiliul imperial a luat decizii croraauctoritasle
ddea fort de lege (A. Magdelain, 1947, 63, 79-87, 89 sqq.).M.
Grant, nFrom Imperium to Auctoritas, sustine c n 27 a. Chr.
Augustus si-a bazat puterea nu peimperium, ci peauctoritas: M.
Grant, 1969, 414 sqq., oficial recunoscut de Senat, fiind atestat
pe monede prin sigla CA (Caesaris auctoritate), si gratie creia
intervenea n domeniile interziseimperium-ului: justitie, alegeri,
sau n provinciile senatoriale.Auctoritasnu a fost niciodat separat
depotestassi deimperium, si poate fi caracterizat ca fiind
influentaceapartinea nu prin lege, ci prin obicei, ntregului Senat,
sau conductorilor politici. Din aceast perspectiv, a fost comparat
cupotentia, puterea nelegal (R. Syme, 1960, 322), fiind fondat nu
pe baze legale, ci pe valoarea rudelor si strmosilor, pe virtutile
publice, succesul si puterile principelui. Ea rezult din prestigiul
su, iar n domeniul ideologic sustine prestigiul
imperial,favorizndextensia puterii.C. O.augurii, colegiu religios
la Roma.Colegiul augurilor cuprindea 16 auguri.Augurii erau experti
n divinatie, fiind nsrcinati cu pstrarea regulilor traditionale
relative la observarea si interpretarea auspiciilor.Existau auguri
particulari, dar mai importanti sunt augurii oficiali (augures
publicisauaugures publici populi Romani Quiritium), care aveau
crtile lor, mult timp secrete, unde erau consemnate metodele si
rezultatele observatiilor lor.Auspiciase practica asupra: a)
semnelor ceresti (auspicia coelestia); b) semnele furnizate de
zborul si strigtele psrilor (auspicia ex auibus); c) pofta de
mncare a puilor de gin (auspicia ex tripudiis); d) observarea
atitudinilor patrupedelor, reptilelor (auspicia pedestria); e)
incidente ntmpltoare survenite n timpul auspiciilor (signa ex
diuis).Statul a construitcollegiade auguri, pentru a garanta
legalitatea si buna interpretare a auspiciilor publice (collegia
augurorum). Augurii nu erau preoti, nu aveau insigne si instrumente
de sacrificiu, ci doar unlituus, un baston recurbat n form de
tromp, ce servea la trasarea unuitemplum.nceputurile colegiului de
auguri sunt puse pe seama regelui Numa Pompilius. Initial, fiecare
din cele trei triburi avea cte doi auguri, si dup 300 a. Chr.,
prinlex Ogulnia, a fost deschis accesul plebeilor la colegiul
augural (ce nsumeaz de acum 9 membri; v. si P. Regell, C. Thulin,
1975).n Republica trzie,auspiciaau fost folosite ca arm politic,
pentru ca, dup ascensiunea lui Octavian, s-si piard acest rol.C.
O.augustales(lat.), denumire comun dat persoanelor ce aveau ca
atributie ndeplinirea cultului imperial. n functie de organizare,
obligatii si locul ndeplinirii lor, existau mai multe
categorii:1.sodales Augustales. Colegiu nfiintat de Tiberius n anul
14; la nceput avea ca membri 21 de senatori si membri ai familiei
imperiale: Tiberius, Drusus, Claudius, Germanicus, prezenta lor
reprezentnd pstrarea cultului strmosilor. Aceast corporatie era
prezidat de 3 [magistri] si un [flamen], numit de mprat; initial,
cultul era celebrat doar pentrugens Iulia, iar la moartea lui
Claudius a fost extins si lagens Claudia, aprnd astfelAugustales
Claudiales. n timpul Flaviilor, au fost createsodales Flauiales
Titiales. Aceste corporatii, cu activitate inegal n timp, au sfrsit
probabil n timpul mpratului Tacitus, n 276, care a creat un templu
comun pentru toti mpratii divinizati.2.magistri uicorum
Augustales(vicomagistri), colegii de preoti nsrcinati cu
practicarea cultului larilor lui Augustus n cartierele Romei; n
provincii, aceleasi functii le ndeplineaumagistri Augustales Larum
Augustorum.3.Corpus Augustalium, corp de magistrati format din 6
persoane de origine servil, ce activa n orasele din provincii
(seuiri Augustales).n provincii, exista un cult popular independent
de colegiile oficiale, ce avea ca obiect onorarea memoriei lui
Augustus prin ceremonii publice. Acesti 6 magistrati formau un
ordin ce ocupa n ierarhia municipal locul secund, dup cel al
decurionilor. Accesul nordo Augustaliumera permis doar libertilor,
aceasta fiind cea mai nalt distinctie la care puteau aspira.
Treptat, asociatia augustalilor a devenit puternic si bogat,
intrarea nCorpus Augustaliumfiind posibil n schimbul unor sume de
bani, iar titlul devenea ereditar. Augustalii beneficiau de insigne
proprii (ornamenta Augustalitatis), locuri speciale n teatre, etc.;
un exemplu al unei astfel de asociatii este la Ostia, undeordo
Augustaliumera format din parveniti bogati, de origine servil
(Ostia,ILS6141; 6164).
n secolul al II-lea, are loc decderea acestui ordin, obligatiile
depsind cu mult onorurile. Pe de alt parte, accesul devine cu mult
mai liber, n ordin intrnd si persoane de conditie liber, spre
deosebire de epoca anterioar, cnd accesul era limitat la persoanele
de origine servil.C. O.augustalis(uir spectabilis augustalis,
lat.), functionar civil, cruia Iustinian i-a dat puteri militare
asupra Egiptului si asupra Alexandriei.C. O.Augustus(lat.), titlu
onorific decernat lui Octavianus de ctre Senat, la 16ian.27 a.
Chr., si adoptat de toti mpratii, cu exceptia lui Vitellius.Acest
supranume, din aceeasi familie cuaugursiauctoritas, avea o valoare
si o semnificatie religioas (de ex., Sylla a primit supranumele
deFelix, Pompeius pe cel deMagnus). Initial, se pare c Octavianus
plnuia s se autodenumeasc Romulus, dar a renuntat, avnd n vedere
asocierea sa cu regalitatea (v. si Suet.,Aug., 7); epitetul de
Augustus evoca asocieri similare, legate ns de calitatea de
ntemeietor a lui Romulus; la fel, Octavianus dorea s fie perceput
ca un al doilea ntemeietor al Romei.n perioada Principatului,
titlul de Augustus a fost rezervat persoanelor cu exercitiul deplin
al puterii; abia n 161, pentru prima oar, exist doi Augusti: Marcus
Aurelius si Lucius Verus.Ulterior, sistemul guvernrii colective se
generalizeaz, ajungndu-se ca n Imperiul trziu s coexiste simultan
mai multi Augusti (de regul doi, pentru cele doupartes imperii, dar
si trei sau patru).n ceeacepriveste titlul de Augusta, acesta a
fost decernat Liviei dup moartea lui Octavianus. De la Domitianus,
acest titlu era n mod obisnuit conferit de Senat tuturor sotiilor
de mprat.Bbucellarii(lat.), n Imperiul Trziu, soldati angajati, de
cele mai multe ori dintre barbari, de ctre comandantii de rang nalt
din armata roman, pe cheltuiala proprie, constituind garda lor
personal (trupe particulare); de exemplu, Ricimer avea la
dispozitie circa 7-8.000 debuccellarii, ceea ce i-a permis s
controleze Imperiul de Apus ca un adevrat stpn al acestuia, timp de
aproape 15 ani (ntre 457-472).CCaesar(lat.), initial cognomen al
[gens Iulia], din care au descins C. Iulius Caesar, Augustus,
Tiberius, Caligula; Claudius a preluat acest cognomen n titulatura
imperial, si dup el toti mpratii.De la Hadrian, cognomenulCaesarera
acordat persoanelor destinate oficial pentru succesiunea la puterea
imperial. n 38 a. Chr., Octavian s-a numit Imperator Caesar, n
calitate de mostenitor al lui Caesar. Dup cum se stie, Caesar a
fost divinizat dup moarte, pentru ca n 29 a. Chr., Octavian s-i
dedice un templu (nchinat luiDiuus Caesar). n epoca imperial,
asocierea la imperiu urmrea urmtoarele etape; mostenitorul
prezumtiv primeaimperium proconsulare,tribunicia potestas, titlul
deimperator; primea (de la Hadrian) titlul deCaesar(anterior,
titlul deprinceps iuuentutis). n aceast calitate ns, nu
aveaauctoritas, si nici putere legislativ, iartribunicia potestaso
avea pe un timp limitat (cinci ani); de asemenea, nu avea titlul
deAugustus, important prin semnificatia sa (v.Augustus).C.
O.cancelariaimperial.Administratia central era bazat peunnumr de
birouri n care lucra un personal competent, recrutat dintre sclavii
si libertii imperiali; avea n sarcin administrarea provinciilor
asupra crora mpratul si exercitaimperium proconsulare. Fiecare
birou era condus deunmagister scrinii, ajutat de functionari si
jurisconsulti. Functionarii imperiali depindeau direct de mprat,
fiind numiti si revocati de acesta.Fiecare sef de birou avea numele
biroului respectiv, fiind asistati deadiutores, proximi, alti
angajati (scriniarii, custodes).n perioada Imperiului trziu,
cancelaria imperial si protocolul erau sub comanda luimagister
officiorum, secondat demagister admissionum(cese ocupa de
ceremonialul de la curtea imperial). De asemenea, existaunnumeros
personal:admissionales, inuitatores, cancellarii.Dintre sefii de
birouri, cel mai nalt n grad eramagister memoriae, sef alscrinium
memoriae, cu 300.000 de sesterti; din punct de vedere al
rangurilor,magister dispositionumeraclarissimus,n timp ce ceilalti
erauspectabiles; toti sefii de birouri erau asistati de unproximus,
unmelloproximus, si aveau n subordine un personal numeros.Tot acum,
probabil de la Valentinian I, serviciile n birouriiauo form
militarizat: functionarii civili poart centura (cingulum), la fel
ca militarii. Diferite esaloane sunt frecvent desemnate cu titluri
militare:cohortales, primipilares,principes, equites, circitores,
biarchi.Pentru detalii, v. siscrinium.C.O.castrensis sacrii
palatii(lat.), functionar n Imperiul trziu, de care depinde
ansamblul serviciilor de la palatul imperial; functia sa deriv din
cea a luiprocurator castrensis, creat de Claudius I, sicura
palatiise afl sub ordinele sale (v. pentru subordonatii si,C. Th.,
VIII, 7, 5).C. O.censor(lat.), magistrat superior cu atributii
complexe, a crui existent separat de cea a consulului este plasat
de Th. Mommsen n 435 a. Chr.. Traditia (Tit. Liv., IV, 8.) atribuie
legii Aemilia din 443 a. Chr. stabilirea coordonatelor acestei
magistraturi. Cenzorii (doi la numr) sunt alesi pentru 18 luni din
5 n 5 ani (intervalul dintre dou purificri-lustrum), ntr-o prim
etap, n calitate de colegi ai tribunilor militari. Desemnati de
comitiile centuriate sub alte auspicii dect cei doi consuli,
cenzorii, desi magistrati superiori, nu au lictori, nu pot convoca
Senatul, nici comitiile curiate (Varro,De lingua latina, VI, 93;
Plin.,Hist. Nat., XXXVII, 17, 197; Cic.,de leg., III, 4, 10; A.
Gell.,Nopti attice, XIV, 7), ci doar pe cele centuriate pentru a
propune legi financiare (Zon., VII, 19). Varro (De ling. latin., V,
81) asociaz denumirea decensorverbuluicensere- a arbitra, a
aprecia. Prima lor atestare se plaseaz,asadar, n 443 a. Chr. (Tit.
Liv., IV, 8; IV, 34, 7; Cic.,Ad fam., IX, 21), cnd sunt mentionati
2 magistrati de conditie patrician, nsrcinati cu recensmntul
populatiei. Aceast nregistrare se fcea la Roma pe Cmpul lui Marte,
pe baza propriilor declaratii ale cettenilor, n functie de care
erau mprtiti pe clase si centurii. Atributiile frecvente ale
cenzorilor cuprindeau organizarea orasului, administrarea partial a
averii publice, ntocmirea listei Senatului, supravegherea
moravurilor (regimen morum- Tit. Liv., IV, 8; Cic.,de leg., III,
37). Aceast magistratur este abolit de Sylla (Cic.,Verr., I, 50) si
repus n drepturi de Augustus. n 29/28 a. Chr., Augustus a
resuscitatcensura, ns esecul reintroducerii censurii a devenit
evident n 22 a. Chr. Augustus a efectuat recensminte generale sau
partiale n 18, 12/11, 8 si 4 a. Chr., si n 4 si 14 p. Chr. La
sfrsitul lui 19 a. Chr., Octavian a acceptat ocura legum et morum,
n virtutea creia a redus numrul senatorilor la 600. Urmasii si au
ncercat mentinerea acestei magistraturi, Claudius fiindcensorn
47/48 p. Chr., Vespasian si Titus n 73/74 p. Chr. Domitian si-a
asumat titlul de cenzor perpetuu, dar acest titlu a fost abolit,
mpreun cu cel de tiran, la moartea acestuia. Succesorii lui
Domitian au exercitat puteri censoriale, fr ns a mai purta acest
titlu. n calitate decensor, cea mai important atributie era
controlul recensmintelor, prilej cu care mpratii puteau scpa de
potentialii adversari, prin declasarea acestora. Dac n perioada de
nceput a Principatului aceast magistratur s-a dovedit util n
competitia politic, din epoca Antoninilor, ea cade n desuetudine,
datorit stabilizrii puterii imperiale.F. B., C. O.census(lat.),
avere, liste de recensmnt, termen ce provine dincenseo,
ere-operatie de nregistrare a cettenilor pe baza propriilor
declaratii si de organizare a corpului civic (n centurii, pentru
epoca republican, n asa- numitele ordine sociale, n epoca
imperial). Potrivit traditiei primul care a organizat acest tip de
activitate a fost regele Servius Tullius, censul acestuia fiind
rennoit, dup alungarea lui Tarquinius Superbus, de ctre consulul
Valerius Publicola (Dion. Hal., V, 20; Plut.,Poplic., 12- dup Tit.
Liv., II, 9 si Plut.,Poplic., 11, aceasta s-ar fi realizat cu
consimtmntul Senatului pentru a stabili impozabilitatea
cettenilor:tributum ex censu). Recenzarea este n acelasi timp
egalitar si ierarhic, afirmnd statutul juridic personal si,
respectiv, plasarea cetteanului n coordonate precise, din punct de
vedere public. Aceast din urm finalitate, care se adaug uneia
evident demografice, prezint trei aspecte: militar, financiar si
politic. Primul aspect, cel militar, apare n sursele antice (Tit.
Liv., I, 43; Dion. Hal., IV, 15 si 19; V, 20) ca definitoriu pentru
logica censului, ns descrierea echipamentului militar corespunde
tipului de armament purtat de hoplitul secolelor V-IV, ceea ce
implic o reconsiderare critic a momentului nfiintrii acestei
practici. Prin urmare, antedatarea asa-numitei constitutii serviene
pare a se explica prin dorinta analistilor de a oferi o perspectiv
paritar istoriei grecilor (reformele timocratice soloniene) si
romanilor.Pe baza propriei declaratii (professio), cettenul era
repartizat ntr-una din cele 5 clase censitare, organizate, la rndul
lor, pe centurii. Rezultatul acestei operatii este o egalitate
proportional, expresie a relatiei dintre drepturi si obligatii,
mrimea si calitatea primelor fiind dat de mrimea si calitatea
ultimelor. nregistrarea cettenilor se realiza de ctre cenzori,
ajutati de un numeros personal auxiliar (nomenclatores,uiatores-cei
ce anuntau convocarea,praecones- crainici, alti scribi,iuratores-
cei ce primeau jurmintele de garantare a veridicittii
declaratiilor,inquisitores- cei ce verificau aceste declaratii,
atestati prima oar n timpul lui Augustus), din cinci n cinci ani (o
dat cu intrarea n functie a noilor cenzori), pe Cmpul lui Marte
(pentru ntocmirea listei cavalerilor se opteaz pentru Forum- Tit.
Liv., XXXIX, 37, 8; Plut.,Pomp., 22, iarlectio Senatusse realiza
ntr-unul din sediile de convocare a acestui organism). nc din
timpul noptii, censorii se deplasau pe locul de adunare
consacrndu-l, prin luarea auspiciilor, urmnd ca n aceeasi dimineat
s retin declaratiile personale ale fiecruipater familias(Varro,De
ling. lat., VI, 86), adic numele si vrsta acestuia, numele si vrsta
sotiei si copiilor, numele tribului de apartenent, domiciliul si
bunurile (Dion. Hal., IV, 15, 6). Neprezentatilor li se confisc
bunurile si sunt vnduti ca sclavi, practic nepus n aplicare
niciodat (sau cel putin nu se cunoaste nici un caz oferit de
surse), n pofida echivalrii operate de Cicero (Pro Caec., 99) ntre
nerecenzare si renuntare la libertate sau a mrturiilor epigrafice
care amintesc aceste sanctiuni (Tabula Heraclean-CILI, ed. 2,
593).nchiderea censului este marcat de o operatie ritualic-lustrum,
nsotit de un triplu sacrificiu, de porc, berbec si taur (Tit. Liv.,
I, 44). Finalitatea fiscal, dup cucerirea Macedoniei din 168 a.
Chr., si cea militar, dup reforma a lui Marius, trec pe plan
secundar, scopul preponderent al acestor nregistrri rmne o mai clar
evident a bunurilor, n cazul angrenrii acestora n diferite litigii
(Cic.,Pro Flacco, 79-80). n tot cursul Republicii, o alt implicatie
a censului este verificarea moralittii (Cic.,De Legib., III, 7; 10;
30), controlul moravurilor,regimen morum, una din sarcinile
principale ale cenzorilor. Pn n veacul I a. Chr., epoca lui Caesar,
venirea la Roma a tuturor cettenilor, indiferent de domiciliul lor,
este obligatorie, dar ncepnd cu aceast dat, sunt posibile
nregistrri n afara Romei prin deplasarea unor functionari pentru
strngerea datelor, care vor fi ulterior prelucrate n cetate
(LexIulia Municipalis- 45 a. Chr.). Este momentul de debut al
descentralizrii censului ce va implica, n vremea lui Augustus,
dezvoltarea unei ample retele birocratice pentru acoperirea acestei
activitti.F.B.centenarii(lat.), functionari din ordinul ecvestru,
ce aveau un salariu n valoare de 100.000 de sesterti. Dintre ei
fceau parte: la Roma, praepositus ab epistulis latinis; procurator
monetae; procurator ludi matutini(al jocurilor matutine);procurator
aquarum; procurator operum publicum(al lucrrilor publice);a
commentariisal prefectului pretoriului;aduocatus fisci;
subprefectii annonei si ai vigililor. n Italia,procurator priuatae
regionis Ariminensium; praefectus uehiculorum per Flaminiam; n
provincii, procuratorii financiari ai provinciilor imperiale
pretoriene: Dacia Superior si Inferior, Galatia, Cilicia, Arabia,
etc.;procuratores praesidesai provinciilor alpestre: Alpii Graiani,
Cottieni, Maritimi; procuratorii provinciilor senatoriale
pretoriene: Sicilia, Macedonia, Creta, etc.;procurator
Neaspoleos(al orasului Neapolis),procurator Pelusii(al orasului
Pelusium) n Egipt; procuratorii impozitelor indirecte n provincii,
aivectigalian Illyricum, aiquadragesima Galliarum, de exemplu;
procuratorii minelor imperiale (argentariae Pannoniae, ferrariae
Delmatiae); procuratorii domeniilor imperiale din Africa (airegio
Hadrumentina, aitractus Carthagieniensis, aitractus Theuestinus);
prefectii flotelor provinciale (Britannica, Germanica, Parthica).C.
O.centuria(lat.), termen ce reprezenta o unitate militar (v. pentru
detaliicomitia,exercitus).C. O.ciuitas(lat.), A) cettenia roman, cu
echivalentul grecpoliteia/polites. n vocabularul indoeuropean
cuvntul care a datciuisn latin semnific mai degrab un concettean
dect un cettean (E. Benveniste, 1969, vol.I, p. 334-335 si 367),
trimitnd n registrul relational, al legturilor ivite din
proximitatea convietuirii. n vocabularul latin acest termen este
sinonim cuquirites, desemnnd co-virii. Cea mai veche structurare a
corpului cettenesc din Roma se plaseaz n timpul mitic al
ntemeierii- episodul Sabinelor (Tit. Liv., I, 13, 4). Ulterior
acestui eveniment, cettenii romani sunt divizati n curii, entitti
sociopolitice ale corpului civic cu atributii religioase, juridice
si politice. n epoca republican, n fata acestor curii
(numitecomitia calata- A. Gell.,Nopti attice, XV, 27, 3;
Gaius,Instit., II, 101) se atestau testamentele si erau sanctionate
adoptiile civile (A. Gell.,Nopti attice, V, 19, 4, 6; Cic.,De domo,
13 si 34). Statutul de cettean roman a reprezentat mult vreme un
privilegiu restrns la o comunitate mic, ce oferea garantii juridice
(dreptul la judecarea n instant), obtinerea de functii publice,
dreptul si obligatia de a fi mobilizabil si impozabil. Acest statut
este extins treptat, odat cu procesul de expansiune roman n
peninsula italic, fr ca aceast extensie s fie de profunzime sau
lipsit de incidente.n acest ultim sens, cel mai important eveniment
este rzboiul social din 90-89 a. Chr.(v.rzboiul cu socii).
Integrarea procesual si gradual a italicilor, subordonati puterii
romane, a oferitunpeisaj civic si administrativ variat. Asimilarea
va continua n nordul peninsulei prin integrareaGalliei
Narbonensissi a Transpadaniei, n 49 a. Chr., apoi acest statut va
fi folosit n epoc imperial ca o prghie de control al provinciilor.
Acordarea cetteniei romaneesteasociat cu procesul de organizare
administrativ a teritoriului cucerit. Noii cetteni erau, n
principal, mprtiti n cetteni de drept complet-optimo iure- si
cetteni de drept diminuat-sine suffragio(fr drept de vot). Juridic
exist dou realitti civice n peninsula italic n epoca republican:
comunitti de dreptlatinsi comunitti de drept roman. Primele
desemneaz o supl autonomie a cettii respective, aflate n aliant cu
Roma, prin reciproca respectare a unui tratat ntocmit-foedus, n
virtutea cruia comunittile de drept latin si pstrau
individualitatea juridico-legislativ n schimbul participrii cu
trupe n armata Romei.Comunittile de drept roman sunt imitatii
fidele ale Romei.Accesul la cettenia romanesten fapt o distributie
colectiv a acestui statut juridic ce st n puterea poporului roman
si mai trziu, a mpratului. Exist si cazuri cnd acordarea cetteniei
priveste persoane individuale si nu colectivitti: cei 500 de greci
nrolati de Caesar n Colonia Novum Comum (Strabo, 5, 1,
6;Suet.,Caes., 28), unchiul matern si mama lui Dion din Prusa,
naturalizati cetteni romani prin vointa imperial n Apameea.
Rezultatul mecanismului, ndeobste colectiv si automat, de acordare
a cettenieieste, n plan ideologic,Roma communis patria, o fictiune
juridic ce extinde calittile spatiului civic al Romei dincolo de
hotarele sale prin atributele ubicuittii. Recenzarea noilor cetteni
romani, initial imposibil de realizat n afara Romei, se va face,
ncepnd cu Caesar, n teritoriu, n locuri special amenajate ce
dispuneau de caracteristicile juridice ale orasului Roma (v. si Cl.
Nicolet, 1976, pp. 71-121;Idem, 1988, pp. 133-159; Y. Thomas,
1996).Pentru epoca imperial,esteo notiune esential pentru
ntelegerea cadrului n care se desfsura istoria antic. Civilizatia
mediteranean se caracterizeaz mai ales prin cadrul urban n care se
desfsoar viata public. Apartenenta la o cetate era esential
pentruaavea cettenia, cetate nu n sensul de fortificatie, ci n
sensul de comunitate. La Roma, cetteanul se distingea de
non-cettean prin sistemul detria nomina: nume (ce devinepraenomen),
gentiliciu si cognomen; membrii pturilor sociale superioare aveau
cognomen, ncepnd cu sfrsitul secolului al IV-lea a. Chr. Cettenia
nu se pierdea odat cu prsirea orasului, si se transmitea prin tat,
iar cettenia roman asigura n cadrul imperiului plenitudinea
drepturilor juridice, pentru c n societatea roman, conditia juridic
aveau un rol fundamental. Din punct de vedere juridic, doar
cettenii puteau intra n legiuni, dar n epoca imperial, peregrini
"naturalizati" artificial au fost ncorporati n acestea.nc de la
sfrsitul Republicii, tinde s se structureze o ierarhie din punct de
vedere al cetteniei.Astfel, pentruCicero, cetteanul roman din
provincie avea dou patrii: cea de nastere si Roma, superioar si
nglobnd-o pe prima (Cic.,De leg., 2, 2). Dreptul roman, de altfel,
refuz notiunea de dubl cettenie (Cic.,Pro Balbo, 28;Pro Caecina,
100). Datorit ncercrilor de uzurpare a cetteniei de ctre
provinciali, prin legile Pappia Poppea si Aelia Sentia, de epoc
augustan, s-ancercat controlarea transmiterii ereditare a
cetteniei.Astfel, copiii legitimi erau nregistrati la nastere;
garantat prin sapte martori, era acordat un diptic, corespondent al
certificatului de cettenie. Cettenia avea un caracter pur urban, de
unde imposibilitatea juridic pentru comunittile non-poliade de a
accede la cettenie.n 70-69 a. Chr., a avut loc ultimul cens
republican, la care au fost nregistrati 910.000 de cetteni, pentru
ca n 28 a. Chr., s existe 4. 063. 000 de cetteni, n vremea lui
Caesar fiind refcute doar listele urbane (Suet.,Caes., 41, 5).n
epoca imperial, avantajele legate de statutul de cettean roman duc
la ncercarea de dobndire a acestui statut prin diverse mijloace.
Cettenia se putea dobndi prin executarea serviciului militar n
cadrul trupelor auxiliare; prin exercitarea unei magistraturi sau
prin chiar simpla intrare n consiliul municipal, n orasele cu drept
deLatium maius, prin uzurpare, prin sclavie sau prin sistemul de
relatii personale.Cnd primea cettenia cu titlu personal, noul
cettean prelua gentiliciul protectorului care-i obtinuse
naturalizarea sau, mai des, adopta numele (si n general prenumele)
mpratului. Cettenia individual era dobndit datorit unei recomandri
(suffragium,cu sensul de prere, judecat) a unui apropiat al
mpratului, sau al unui nalt functionar provincial; erau promovate
prioritar notabilittile locale, si avem nregistrat prezenta
coruptiei n vinderea acestorsuffragia(exemplu de cettenie dobndit
cu titlu personal: Plin.,Ep., 10, 5-7, pentru naturalizarea
medicului egiptean Harpocras).La obtinerea cetteniei prin uzurpare,
existau n principal dou etape: adoptarea unui gentiliciu, urmat
probabil de adoptarea unuipraenomen.Criteriul de baz pentru
diferentierea social fiind nasterea, unele persoane vor ncerca
depsirea conditiei lor renuntnd la conditia de om liber. Avantajul
sclaviei consta n faptul c dobndirea cetteniei era facilitat prin
evitarea serviciului militar. Pentru a deveni cettean, un libert al
unui cettean roman trebuia s aib peste 30 de ani, s fi fost
eliberat fie prin testament, n conditii bine precizate, fie n fata
unui magistrat la Roma, sau a unui promagistrat n provincii. Primea
apoi statutul de Latin Iunian, care-i limita capacitatea juridic, n
virtutealegis Iuniae, si-i interzicea s fac un testament. Aceast
inferioritate nu era ns definitiv, cettenia deplin putndu-i fi
acordat prin favoarea imperial (Plin.,Ep., 10, 5). Un magistrat sau
guvernator putea acorda cettenia unui Iunian cap de familie, celor
care serviser n cohortele de vigili, sau canauiculariin serviciul
annonei.Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani, prin
acordarea cetteniei peregrinilor. Prin aceast msur (Constitutio
Antoniniana, emis n anul 212 p. Chr.:Dig., 1, 5, 17), din punct de
vedere religios, superioritatea zeilor romani fata de celelalte
divinitti a fost afirmat juridic. Practic, prezenta peregrinilor n
imperiu este atestat si dup 212, fiind legat de nivelul lor
cultural si de statutul grupului lor.Ierarhia social din punct de
vedere al cetteniei:n societatea antic, criteriul de baz pentru
diferentierea social era nasterea, apoi urma ereditatea pozitiei
sociale. La romani, statutul legal avea un rol deosebit de
important, cettenia roman fiind superioar non-cetteniei.Libertatea
individual era legat de acest statut legal, exceptie fcnd libertii
imperiali. Astfel, ierarhia social n epoca imperial se prezenta n
felul urmtor: sclavi, dediticii, peregrini, cetteni de drept latin
(ex. peregrin, ex-sclav al unui latin, sau Iunian n caz de
eliberare neregulat), cettean al Alexandriei (etap necesar pentru
egiptenii ce doreau obtinerea cetteniei), cetteni romani din
provincie, ce plteautributum soli, si cetteni romanioptimo iure,din
Roma si Italia, singurii beneficiari ai propriettii quiritane,
exceptat de la impozit.n interiorul acestui cadru, din punct de
vedere al liberttilor, exist o nou diferentiere: cetteanul
obisnuit, apoi notabilittile locale (al cror statut poate varia n
functie de importanta comunittii guvernate), elita central
(aristocratia senatorial si birocratia imperial din proximitatea
mpratului). n vrful acestei ierarhii se gseste mpratul, n calitatea
sa deprinceps ciuium, reprezentant legitimat si autorizat al
poporului roman.n epoca Imperiului trziu, cettenia roman,
demonetizat dup edictul lui Caracalla, nu mai este un criteriu
esential pentru definirea statutului unui locuitor al imperiului.
Criteriul principal devine proximitatea fat de mprat, si asistm la
ascensiunea unor personaje de origine barbar chiar, care ntr-un
timp foarte scurt reusesc s devin adevrati stpni ai curtii
imperiale, n dauna unor personaje foarte onorabile din punct de
vedere al originii.B) cetatea n ansamblul ei nteleas att topografic
ct si grup de indivizi organizat coerent. Acceptia surselor romane
pentru echivalentul grecescpolis(pliV), este exprimat printr-un sir
de concepte (urbs, colonia, municipium, oppidum), care contin
diferentieri ierarhice (mrime, valoare istoric si juridic).
Expansiunea roman s-a exprimat prin multiplicarea Romei, singura
creia i se atribuie termenul deurbs, fie prin crearea,deductio,a
acestui model n zonele intrate sub control roman (v.colonia), fie
prin adaptarea spatiilor urbane (v.municipium), deja existente, la
cel roman (tradus institutional printr-un ansamblu de instante
decizionale care eman de la modelul cettii celor sapte coline dar
care actioneaz n interesul realittilor istorice proprii ale
localnicilor- n cazul oraselor de drept latin- cu racordarea
obedient laRoma communis patria- acest din urm aspect ntlnit, el
singur, n orasele de drept roman). Coloniile erau primele, ca
important, dup Roma, si erau ntemeiate mai nti de cetteni romani,
apoi de cetteni romani care satisfcuser stagiul militar, veteranii,
pe de o parte, iar pe de alt parte, existau si colonii ntemeiate cu
aportul unor comunitti de drept latin. Asezrile urbane pe care
romanii doar le-au integrat statului lor, fr s fie prtasi la
ntemeiere, erau denumitemunicipiasi aveauunstatut juridic latin
apoi, dup rzboiul social (v.rzboiul cu socii), si roman.Alte cetti
sunt amintite de surse caciuitates peregrinae.Dintre ele, unele
erau aliate ale Romei printr-unfoedus(ele, mpreun cu orasele
scutite de impozite, se numeauciuitatessau, dup caz,coloniae
liberae et immunes), si erau direct controlate de Senat, mai trziu
de mprat, sau altele rspundeau n fata guvernatorului provincial, si
plteau "pacea oferit de romani", numindu-seciuitates
stipendiariae.Simplele cetti ntrite (uneori doar anumite nltimi)
apar caoppidum, ele desemnnd, n epoc imperial, mai ales asezri
barbare.Ierarhia oraselor din perioada imperial, preia elemente
anterioare.De asemenea, avem nregistrat si prezenta unor comunitti
duble, avnd un statut juridic dublu: de exemplu, n Dacia, Marcus
Aurelius a fondat la Apulum unmunicipium(dacic) si ocolonia(pentru
veterani), ce au supravietuit n paralel pn la Gordianus al III-lea
(ILS, 7129).n privinta coloniilor de veterani, acestea aveau si
rolul de supraveghere a populatiilor nvinse; pe de alt parte,
fondarea de colonii dorea s recompenseze veteranii armatei romane,
prin acordarea de pmnt.n cadrul unor astfel de comunitti, mrimea
loturilor concedate difer; n general ns, colonizarea crea o
categorie de proprietari mijlocii.F. B., C. O.cliens(lat.), persoan
aflat n relatie de clientel cu patronii.Clientesintrau n categoria
asa-numitilor familiari ai patronului, depinznd de ginta acestuia,
participnd la sarcinile deao ntretine si la riturile proprii ale
gintilor. Fiecare nou gint si aduce clientii si n curii si
decurii.Clientii se pun n serviciul patronului (Dion. Hal., VI, 47;
VII, 19; X, 43) si acord redevente pecuniare pentru nevoile
financiare ale patronului (v.patronus). Ei sunt obligati s
ngenuncheze n fata acestuia, fr a fi sinonimi cu persoanele de
statut juridic servil, chiar dac erau de rang inferior patronului.
n Republica Trzie, nu se ntlnesc clienti dect sub rangul
pretorian.F. B.
collegium(lat.), reuniune de persoane asociate pe baza
comunittii de functii sau profesii, asociatie cu personalitate
distinct, cu drepturi si obligatii cu exercitarea simultan a
functiilor (Tit. Liv., X, 22; Cic.,De off., III, 20; Tac.,Ann.,
III, 31; Suet.,Caesar, 23;Claudius, 24).Membrii acestor asociatii
mai pot purta denumirea decollegiati,corporati,socii,fratres
sodales. Organizarea asociatiilor copia modelul orasului, dreptul
de fondare fiind acordat doar prin decret senatorial (ILS, 7190).
Functiile acestora pot fi religioase (v.sacerdos), economice sau,
pentru perioada imperial, si sociale, a cror structur cuprindea, n
functie de scopul propus, fie militari, sclavi si liberti dintr-un
oras (ILS, 6152), fie sclavi imperiali rezidenti ntr-un spatiu
urban (ILS, 1503, la Corint). Corporatiile cu caracter economic
sunt instituite conform traditiei de ctre Numa (Plut.,Numa, 17), ns
spre sfrsitul Republicii, aceste corporatii pe meserii dobndesc o
important pondere n viata public, de vreme celex Liciniase pronunta
mpotriva fraudelor electorale ale unora dintre aceste asociatii
(Cic.,Pro Plancio, 15, 55;Pro Sylla, 2;Pro domo, 28). Pentru
Occident, rolul acestoraestediminuat datorit permisivittii, relativ
extinse, a admiterii n cadrul corporatiei pentru indivizii strini
de profesie.Existau de asemenea, asociatii ale tinerilor (collegia
iuuenum).F. B., C. O.colonia(lat.), comunitate civic, nfiintat de
Roma pe teritoriul nvinsilor, alctuit din cetteni colonisti care, n
pofida conotatiei termenului ce trimite n cmpul activittilor
agrare, aveau un rol preponderent militar. Aceast comunitate, ca
rezultat al colonizrii romane, este rodul instalrii de grupuri
familiale, n general cele ale vechilor combatanti, pe care Roma o
initiaz, mai nti, n regiunile de coast (primele apar pe litoralul
Latiumului si al Campaniei, apoi din secolul al II-lea a Chr. si pe
coastele estice ale Italiei), iar, dup al II-lea rzboi punic, n
teritorii din interior (fostele zone nordice ale galilor) sau, din
123 a. Chr., n zone extraitalice. Coloniile, considerate copii
fidele ale metropolei (ele apar, de altfel, sub denumirea de
colonii de drept roman) sunt definite n opozitie cu municipiile,
cci rdcinile lor sunt de cutat n Roma (A. Gell.,Nopti Attice, XIV,
13, 8), practic sunt ntemeiate de ea (cf. siCILI, ed. 2, 594=FIRA,
nr. 21). Scenariul de ntemeiere presupune nrolarea n grupul
colonistilor, mrsluirea spre locul de instalare si instalarea
triumfal n numele Romei (App.,BC, II, 120 si 133; II, 81;
Tac.,Ann., XIV, 27). Locuitorii unei colonii astfel constituite
sunt nscrisi n ansamblul regulilor si legilor romane, cu toate
drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta, pentru coloniile
romane de coast, obligatia trimiterii de contingente militare este
substituit cu aprarea zonei respective. Lrgirea teritoriului
controlat, n timpul Republicii, a impus aparitia unui al doilea tip
de colonii, orase ntemeiate de Roma, ai cror locuitori se supuneau,
juridic, dreptului latin, primind asadar acelasi statut cu vechile
cetti din Latium: un sistem normativ dublu, cel specific
locuitorilor si cel roman. Relatiile acestor comunitti cu Roma sunt
rezolvate de pretorul peregrin, ele au dreptul de a ncheia
tranzactii si de a contracta, n mod legitim, cstorii, au dreptul de
a vota, dac se afl la Roma n perioadele electorale, ntr-unul din
triburile urbane trase la sorti, au obligatia de a se nrola n
trupele auxiliare, de a plti anual contributii de rzboi,stipendia,
dar nu au dreptul de a candida. Romanii de conditie inferioar pot,
dac si exprim consimtmntul, s se instaleze n astfel de comunitti,
atrasi fr ndoial de perspectiva mproprietririlor, pierznd cettenia
roman si devenind, prin urmare, cetteni de drept latin (Cic.,De
domo., 78;Pro Caec., 98; Gaius,Instit., III,
55).F.B.comes(lat.),"aghiotant", n epoca Principatului, functionar
aflat n subordinea guvernatorului unei provincii, cunoscut uneori
si sub numele deadsessorsauconsiliarius. n perioada Imperiului
trziu aceste personaje puteau conduce diocezele, de ex.:comes
Africae, comandant al diocezei Africa (v. si Amm., XXX, 7, 3),comes
Orientis, guvernator al diocezei Orient, sau erau nalti functionari
ai diferitelor provincii:comes Aegypti,comes Armeniae, comes
Hispaniarum. Constantinus I a resuscitat titlul onorific decomes,
care dispruse de la Alexander Severus, probabil sub influent
germanic sau elenistic; tot el le-a ncredintat misiuni n provincie
cu puteri exceptionale, si n serviciile centrale. Ansamblul
decomitesforma curtea imperial (comitatus), iar elita lor intra n
consistoriu.C. O.comes domesticorum(lat.), comandant al corpului
dedomestici, pentru protectia mpratului. n ierarhie,comes
domesticorumvenea imediat dupmagister militum, fiind independent de
acesta, si sub comanda direct a mpratului.C. O.comes
excubitorum(lat.), comandant al trupelor deexcubitores, create de
Leon I, cca. 465; aceast gard avea un efectiv de 300 de oameni si
era format exclusiv din supusi ai imperiului: isaurieni, traci,
illyri (Ioan. Lyd.,De mag., I, 16; E. Stein, 1959, 358). Leon I a
creat aceast gard ca o contrapondere la puterea crescnd a
barbarilor germani, prezenti n scholele palatine, si care deveniser
nesiguri.C. O.comes largitionum(lat.), "seful tezaurului
provincial", n timpul lui Constantinus I, reprezentant la nivel
provincial al luicomes sacrarum largitionum; n subordinea sa se
aflau mai multi agenti financiari:rationales summarum.Un alt nume
al su erac.thesaurorum(sec. IV).C. O.comes largitionum Italici
narum(lat.), n perioada Imperiului trziu, nalt functionar n cadrul
ministerului de finante.C. O.comes portus Romae(lat.), n perioada
Imperiului trziu, guvernatorul portului Romei.C. O.
comes rei militaris(lat.), functie aprut n Imperiul trziu, de
rang superior; era un titlu al ducilor ce comandau trupele de
operatii n dioceze si provincii. Printre atributiile lor, se
numrau: recrutarea mercenarilor, cantonarea lor n timp de pace,
plata soldelor, distribuirea annonelor.C. O.comes rei
priuatae(lat.), functionar imperial derivat dinmagister rei
priuatae, ce administrares priuata. n epoca Principatului,res
priuatadesemna tezaurul imperial cu caracter public (P. Veyne,
1976, 555), era condus de un procurator imperial de
rangtrecenariussi care nsuma veniturile curtii imperiale.Res
priuatase distingea defiscusdoar printr-o separare contabil, si
este atestat de la Antoninus Pius. n conformitate cu P. Petit,res
priuataapare n timpul Severilor, si reprezenta administratia
special a confiscrilor (P. Petit, 1967, 164).Comes rei priuataeera
functionar ce se ocupa de propriettile statului si de atelierele
acestuia; ca titulatur si atributii, este succesorul luiprocurator
rei priuatae(atestat la Septimius Severus) si apoirationalis summae
rei(la Diocletianus). De la Constantinus I, veniturileres priuataau
crescut prin preluarea de lasacrae largitionesa veniturilor
provenite din bunurile prsite sau confiscate, si implicit a crescut
si importanta acestui functionar. DupND, n Occidentcomes rei
priuataeavea n subordine unrationalis priuataepe diocez, dar
existau sirationalesprovinciali:C. Th., X, 9, 1 (369).C. O.comes
sacrarum largitionum(lat.), conductorul tezaurului imperial (sacrae
largitiones), functie instituit de Constantinus I si derivat
dinrationalis(ce administrafiscus Caesaris). Era membru n consiliul
imperial, n rndul consilierilor ordinari.C. O.comes
scholarum(lat.), comandantul scholelor palatine.C. O.comites(lat.),
n armata roman, soldati care nsoteau comandantul suprem si erau
cantonati de o parte si de alta a pretoriului; n epoca imperial,
functiunile lor s-au diversificat si n domeniul vietii civile. Erau
prezenti la curtea imperial nc din timpul lui Augustus, si sunt
mentionati n consiliul imperial. De la Claudius, erau concomitent
consilieri juridici si militari ai mpratului; atributii importante,
cu misiuni variate au primit dup reformele lui Constantinus I. Unii
puteau inspecta sau chiar conduce provincii (ex.comes Orientis);
paza persoanei imperiale era n grija unuicomes domesticorum, iar n
calitate de ministri li se atribuie o serie de sarcini economice
(comes rerum priuatarum,comes sacrarum largitionum, etc.).C.
O.comitia(lat.), organe constitutionale ale statului roman, n
competenta crora intrau votarea legilor, alegerea magistratilor,
unele sarcini administrative, juridice si religioase; se deosebesc
de simplele adunri de dezbatere care se numeaucontiones. Hotrrile
adunrilor populare erau luate prin vot, care rezulta nu din
majoritatea voturilor individuale, ci din aceea a grupurilor
(curii, centurii, triburi), care alctuiau aceste adunri; n cadrul
grupului, votul era determinat de modul n care se exprimase
majoritatea.Tipuri de adunri populare:Comitia curiata: instituite
de Romulus (Dion. Hal., II, 14; Tit. Liv., I, 3, 13), cuprindeau
brbatii adulti din cetate, organizati pe curii. Aveau un caracter
religios si aristocratic, si, conform traditiei, au reprezentat
"forul legislativ" pn la Servius Tullius. n timpul Republicii se
deschide accesul plebeilor n aceast adunare, convocat n Forum, de
unlictor curiatussaupraeco, cu scopul de a oferi investirea solemn
anumitor magistrati, de a declara rzboi, de a semna tratatele de
pace. Dup msurile serviene, au mai rar atributii legislative. Cu
atributii strict religioase, sunt convocate de preotiicalatores,
ncuria calabrape Capitoliu, adunarea lor fiind condus depontifex
maximussub denumirea decomitia calata. n secolul I p. Chr., erau
reprezentate simbolic prin 30 de lictori.
Comitia centuriata: adunarea poporului roman narmat, organizat
pe baza censului, are principalul rol legislativ si electoral n
stat, ordinea de vot fiind aceea n care poporul mergea la lupt.
Poate fi convocat de magistratii superiori, pe baza
uneiprouocatioadresat de un cettean pretorului; edilii au aceste
competente n virtutea luiius agendi cum populo. Dreptul de a
conduce comitiile centuriate (comitia habere,domitiis praesse) l au
doar magistratii detintori deimperium militare(dictator sau
consul), pentru alegerile pretorilor, consulilor si cenzorilor
prezidarea se face de ctre un consul (Tit. Liv., VII, 22; XXXIX,
39; Cic.,Ad Attic., IV, 2, 6; IX, 9, 3). Edictul de convocare a
centuriilor,comitia ediceresauindicere,diem comitiis edicere, era
publicat pe portice cu 30 de zile naintea zilei de adunare, n
calendarul republican existnd anumite zile propice pentru astfel de
activitti (nefasti, n care nu se desfsurau actiuni religioase), asa
numiteledies comitiales(circa 150 pe an).Comitia tributa: si aveau
originea n adunrile plebeilor, pe care tribunii plebei le convocau
pe triburi, ncepnd din secolul al V-lea a. Chr. Din 494 a. Chr. se
nfiinteaz institutia tribunatului, cu rol de a apra interesele
plebeilor, tribunii putnd apela pentru aceasta laconcilium plebis(
Tit. Liv., I, 36; VI, 20). Plebeii aveau dreptul deprovocation fata
triburilor n cazul abuzului unui magistrat (mai ales consul), si
puteau lua decizii,plebiscita, la nivelul acestei adunri-concilium
plebis- care cptau valoare de lege dup o acceptare a Senatului. Din
287 a. Chr., prinlex Hortensia, aceste hotrri au valoare juridic,
fiind obligatorii pentru ntreg poporul roman, fr a mai fi necesar o
aprobare senatorial. Acest ultim moment permite o mai clar
distinctie ntre adunrile plebeilor si comitiile tribute care, din
sec. al III-lea, vor aveau o existent separat. Comitiile tribute
aleg magistatii inferiori, cei care nu auimperium(Tit. Liv., VI,
20; Dio Cas., XXX, 7; Cic.,Pro Rabir., 4, 12), tribunii si edilii
plebei (Tit. Liv., II, 56; Dion. Hal., VI, 89; IX, 41), iar din 104
a. Chr.-Lex Domitia, alegerea marelui Pontif si a preotilor se face
de ctre 27 de triburi trase la sorti, lege abolit de Sylla si
restabilit de Labienus (Suet.,Nero, 21; Cic.,AdRull., 7; Vell.
Pat., II, 12). Pn n sec. al II-lea a. Chr. comitiile tribute au si
atributii juridice, dup aceast dat exprimndu-si aceste competente
doar n afaceri private:leges Furia testamentaria, Voconia,
Falcidia, Aequilia, Atimia, Cincia(Gaius,Instit., II, 225-228).
Convocarea adunrii plebeilor trebuia s fie anuntat cu cel putin 17
zile nainte,trinundinum, adic treinundinae- zile de trg dintre
sptmni (durata unei sptmni n aceast epoc era de opt zile), uzajul
acestui interval fiind o regul n materie legislativ, juridic si
electoral.n epoca imperial, adunrile populare care l aclamau pe
mprat la urcarea sa pe tron, cu care ocazie era investit
cuimperium, pstrau, dup toate probabilittile, forma comitiilor
tribute; aceast aclamatie era o simpl formalitate. ncepnd cu
Tiberius, comitiile au ncetat s mai joace un rol efectiv n
administrarea orasului. Atributiile electorale ale adunrilor
populare au fost acordate de Tiberius Senatului, iar cele juridice
au trecut definitiv n competenta instantelor imperiale de judecat.
n domeniul legislativ, adunrile populare au cunoscut o evolutie
identic, ultima lege votat fiind o lege agrar, n timpul lui
Nerva.F. B., C. O.concilium principis(lat.), "consiliul imperial",
organism deliberator creat de Augustus, din care fceau parte
membrii familiei sale, prieteni, senatori, cavaleri, alesi personal
de principe n functie de competenta lor.Concilium principisaborda
probleme de stat si particulare ale mpratului, iar de la Claudius
I, a cptat un caracter oficial.ncepnd cu Hadrian, capt o form
definitiv; Hadrian introduce jurisconsulti ca elemente permanente,
si salariul pentru membrii consiliului.Concilium principiss-a
substituit Senatului si de la Severi a devenit element esential al
guvernrii si administrrii imperiului. Competenta sa era practic
nelimitat, iar de la Marcus Aurelius, asistm la crearea titlului
deconsiliarius.n 177, consiliul imperial continea jumtate senatori,
jumtate cavaleri.Alegerea se fcea n functie de calittile morale ale
candidatilor, definite de elita aristocratic si experienta general
de "om onest", iar nominalizarea depindea de favoarea imperial.n
cadrul consiliului intrau detintorii de nalte posturi
administrative, senatori si cavaleri, amatori de altfel n
administratie.Pentru Imperiul trziu, este nregistrat schimbarea
denumirii acestui consiliu nsacrum consistoriumsauconsistorium
principis. Consilierii erau divizati n dou sectiuni, ordinari si
extraordinari. Consilierii ordinari erau mprtiti n dou categorii,
cu o categorie superioar, n care intrau naltii functionari n
exercitiu:quaestor sacri palatii, magister officiorum, cei
doicomitesfinanciari (ai tezaurului imperial si al tezaurului
particular). Categoria inferioar o reprezentaucomites
consistoriani, recrutati dintre vechii sefi de birouri ai
cancelariei imperiale.Consilierii extraordinari erauconsistoriani
uacantessi sefii de servicii (de exemplu, prefectul
pretoriului,magistri militiae), convocati pentru discutarea unor
probleme ce tineau de competenta lor.mpratul era presedintele
efectiv al consiliului, care n Imperiul trziu se reunea
nsacrarium(C. Th., VI, 9, 1; Auson.,Gratiar. actio, 14). Tot acum,
lucrrile consiliului erau coordonate dequaestor sacri palatii, iar
notarii, sub conducerea luiprimicerius notariorum(primul secretar
al statului) si alti angajati, redactau procesele verbale ale
sedintelor.C. O.concilium prouinciae(lat.), adunare provincial
reprezentativ instituit n Occidentul Imperiului, din initiativa
statului roman, pentru a celebra cultul lui Augustus, iar n Orient,
ca o reactualizare a modului de organizare al vechilor comunitti
urbane (koinon), cu aceleasi scopuri; puteau fi mai multe ntr-o
provincie, sau unul pentru mai multe provincii. Aceast adunare este
prezidat de unsacerdos prouinciae, se reunea anual pentru
celebrarea cultului imperial; dup ncheierea srbtorilor
respective,concilium prouinciaedelibera asupra cheltuielilor
tezaurului provinciei, impozitelor la care erau supuse diferite
cetti, modului n care era aplicat legislatia roman, problemelor
religioase (alegerea nouluisacerdos, bugetul templelor, inventarul
sclavilor, al libertilor templelor), ridicrii de statui si
monumente onorifice. Structura lor cuprindea persoane bogate si
influente, beneficiare ale regimului.C. O.consistentes(lat.),
"rezidenti", termen prin care erau desemnati membrii unei categorii
sociale superioare, instalati ntr-o comunitate de drept inferior;
cel mai adesea erau cetteni romani constituiti nconuentus(conuentus
civium Romanorum), domiciliati ntr-ociuitas peregrinasau
ntr-unuicus.C. O.Constitutio Antoniniana(lat.), edict almpratului
Caracalla, emis n 212, prin care a fost acordat cettenia roman
tuturor peregrinilor din imperiu, cu exceptia dediticiilor. n
realitate, prezenta peregrinilor este atestat si dup aceast dat;
excluderea lor este legat de nivelul lor cultural si de statutul
grupului din care fceau parte. Rezultatul emiterii acestui edict nu
a avut o prea mare important n plan juridic, deoarece cettenia
roman era larg rspndit si pierduse privilegiile legate de ea; n
plan fiscal, se urmrea de fapt, nmultirea contribuabililor, n marea
lor majoritate doar cetteni romani. Din punct de vedere religios,
Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani prin acest edict
(pentru textul edictului, v.Dig., 1, 5, 17).C.
O.constitutiones(lat.), "constitutii imperiale", sau "dispozitii
imperiale", denumire generic dat hotrrilor pe care mpratii le luau
n domeniul juridic; existau, de asemenea,edicta("edicte"),
dispozitii cu caracter general pe care mpratul le lua n calitatea
sa de magistrat suprem al statului;mandata("mandate"), instructiuni
adresate functionarilor superiori si mai ales guvernatorilor de
provincie;decreta("decrete"), hotrri date de mprat fie n instantele
de fond, fie n apel;rescripta("rescripte"), rspunsuri date n
probleme controversate, fie magistratilor, fie prtilor.n epoca
Imperiului Trziu,constitutionesau devenit, odat cu consolidarea
puterii imperiale, singurul si cel mai important izvor de drept,
edictele cptnd denumirea de "legi" (leges edictales);mandatas-au
mputinat ca numr, ca o consecint a procesului de unificare
politico-teritorial a Imperiului, ce punea pe acelasi plan Italia
si provinciile. Decretele si rescriptele au fost nlocuite
cuadnotationes("rezolutii"), pe care mpratul le punea pe cererile
adresate lui, de ctre prti sau judectori. Cele mai
importanteconstitutionesau fost strnse n colectii nc din epoca
Principatului, n 438 fiind emis Codex Theodosianus (cf.
sidecretum).C. O.consul(lat.), magistrat superior, detintor
deimperium(cu un dublu aspect:domi et militiae), ales, dup 449 a.
Chr., de comitiile centuriate. Existau doi consuli care acopereau
magistratura consulatului, anual si colegial, si care initial erau
cetteni romani, descendenti din gintile patriciene (din 367 a.
Chr.,lex Licinia, si 342 a. Chr.,lex Genucia, se deschide accesul
plebeilor la consulat), a cror limit de vrst (legitima aetas) a
fost stabilit la finele Republicii de practica politic la 43 de
ani. Cei doi consuli si exercitau atributiile ncepnd cu prima zi a
anului (1 martie sau dup adoptarea noului calendar, 1 ianuarie),
jurnd s respecte legile. n caz de abdicare sau moarte a unuia
dintre consuli, cellalt primeste un nou coleg (consul suffect) pn
la noile alegeri (ce aveau loc de obicei n
iulie-august).Atributiile consulilor:Aveau jurisdictie criminal si
civil, micsorat delex Valeria Publicola, confirmat de Legea celor
12 Table si delex Valeriadin 449 a. Chr., prin care sarcina
consulilor era de a aduce chestiunile criminale n fata comitiilor
(mai nti curiate, si apoi centuriate). n virtuteaimperium-ului su,
putea s l mpiedice pe pretor s-si exercite atributiile.Aveau
dreptul de a lua auspiciile, de a convoca si de a conduce Senatul,
de a face o propunere, de a prezenta un raport asociat unuisenatus
consultum, aveau obligatia de a pune n aplicare legile, de a
coordona strngerea impozitelor (desi doar Senatul fixeaz strngerea
tributului sau modific taxele pe pmnt n conformitate culex
censoria). Puteau convoca poporul pe curii si centurii, puteau
interzice unui magistrat inferior s convoace n acelasi timp cu ei
comitiile (A. Gell.,Nopti attice, XIII, 15). Aveau imunitate pe
perioada mandatului.n atributiile lor militare intrau, cu acordul
Senatului, strngerea trupelor, comanda acestora (Polyb., III, 107,
VI, 12 si 15; Tit. Liv., X, 32; XXV, 3; XXVII, 22; XXXIV, 42),
numirea ofiterilor n limita stabilit de Senat (Tit. Liv., IV, 17;
Cic.,Adfam.,I, 7), comanda armatei, fiecare consul avnd dreptul la
o armat. n teorie se permitea prsirea Romei n fruntea armatei doar
unuia dintre consuli, cellalt rmnnd n oras, cu exceptia cazului n
care cetatea se afla ntr-un mare pericol militar, situatie n care
sarcinile acestora din interiorul spatiului civic al Romei erau
preluate de pretor.Din punct de vedere politic, actiunea consulilor
era limitat de colegialitatea magistraturii, de Senat,
deintercessio tribunis. n secolul I a. Chr. magistratura consular
este bulversat de criza general a Republicii: dictatura lui Sylla,
existenta unui consulsine collega, triumviratele.nsemnele
exterioare ale puterii consulare erau escorta de cte 6 lictori,
purttori de fascii n afara Romei, pentru fiecare consul, dreptul la
scaunul curul (sella curulis),toga praetexta, ca si ceilalti
senatori, dar, n cazul campaniilor militare, puteau purta toga de
rzboi-paludamentumn vreme ce, n timpul ceremoniilor triumfale, erau
nvesmntati cu costumul triumfal compus dintoga picta,tunica
palmata,calcei auratisi conduceau carul triumfal.n timpul
Imperiului, existau dou categorii de consuli:ordinarii(eponimi), n
numr de doi, sisuffecti, numiti cte 2 pe 4, 3 sau 2 luni; treptat,
consulii si-au pierdut mai toate atributiile lor politice, desi
mpratii nu dispretuiau s-si aroge din cnd n cnd calitatea de
consul; sub Imperiu, consulatul a devenit o umbr a institutiei
republicane, atributiile acestora fiind preluate treptat de ctre
mprat. Consulul continu s-si pstreze competenta n materie de
jurisdictie gratioas (adoptii, emancipri, dezrobiri, etc.). n
materie de jurisdictie contencioas, mpratul le ncredinta judecarea
unor apeluri pe care nu avea timp s le cerceteze personal.n epoca
Imperiului Trziu, consulatul a devenit o simpl denumire, fr nici un
continut politic. n timpul lui Zenon, are loc suprimarea
consulatului suffect, si se creaz demnitatea aulic de consul
onorific sauex-consul:CI, III, 24, 3 (pr.); X, 32, 64 (cap. 3);
XII, 3, 3s.;primulex-consula fost Adamantius, n timpul lui Zenon.
Pe de alt parte, este mentionat acordarea ctre regii barbari a
acestei demnitti onorifice; astfel, Clovis, regele franc, a primit
de la Anastasius demnitatea deex-consulsipatricius(Stein, 1949,
150).De asemenea, Zenon a fost cel ce a nceput s nu mai numeasc
pentru fiecare an un consul eponim. n timpul lui Anastasius, 7 ani
nu a existat consul n Orient, pentru ca sub Iustin I, n 5 ani din 9
s nu existe mentionat consul pentru Orient. n primii ani ai lui
Iustinian, doar n 528, 533 si 534 mpratul si-a asumat consulatul
pentru Orient, iar singurul dintre supusi care a detinut consulatul
a fost Belisarius, n 535. Pentru Occident, consulatul s-a sfrsit n
534: E. Stein, 1949, 461.Perpetuarea consulatului n Orient este
legat de numele lui Ioan de Cappadocia. La 28 decembrie 537, a fost
promulgat o lege ce declara perpetuarea consulatului eponim,
fcndu-l accesibil senatorilor pe care mpratul i considera demni de
el. n aceeasi ordine de idei, prin aceast lege se permite
senatorilor ce devin consuli distribuirea de monede de argint
populatiei, cele de aur fiind rezervate procesiunilor consulare
imperiale. La 1 ianuarie 538, Ioan de Cappadocia a devenit consul;
dup cderea sa, n 541, asistm la disparitia consulatului ordinar.
Consulatul imperial nc mai exista; Iustinian nu si-a mai asumat
consulatul, iar succesorii si au continuat timp de un secol s-si
asume magistratura, dar de obicei o singur dat, n anul urmtor
ncoronrii lor: Iust.,Nov., 47 (31 aug. 537); 105 (28 dec. 537).F.
B., C. O.consulares(lat.), titlu purtat de fostii consuli.La
terminarea consulatului, senatorii primeau titlul deconsulares. n
aceast calitate, puteau devenicuratoresai edificiilor sacre, ai
locurilor publice, ai Tibrului, sau ai apeductelor. Dup o curatel,
consularul putea fi plasat pentru mai multi ani n fruntea unei
provincii imperiale, calegatus Augusti propraetore; dup circa 15
ani de la terminarea consulatului, cei mai capabili erau admisi
pentru tragerea la sorti la proconsulatul Africii sau Asiei. Dintre
acesti proconsuli, dup circa 5-10 ani, unii puteau accede la
prefectura urban, creat n 26 a. Chr., si devenit apogeu al carierei
senatoriale n epoca imperial.Consularii reprezentau vrful societtii
romane, si, de multe ori, sfrsitul carierei senatoriale n epoca
imperial, deoarece doar cei mai capabili (sau cei mai obedienti)
accedeau la proconsulat si apoi la prefectura urban.C.
O.conubium(lat.), cstoria roman legitim (iustum conubium),
institutie fundamental creia Roma i acord o mare important nc de la
fondarea sa (unul din momentele principale ale ntemeierii fiind
efortul de a defini, din punct de vedere familial, structura
legitim a cettii si de a asigura continuitatea, prin raptul
sabinelor- Tit. Liv., I, 9, 10-14). Familia roman se ntemeiaz pe
principii monogamice, iar pn la finele Republicii si nceputul
Imperiului suprematia descendentei o detin liniile agnatice. n
epoca Principatului, rude cognatice, care puteau prin renumele lor
s consolideze imaginea public a familiei, apar tot mai des invocate
n redactarea genealogic. Din puctul de vedere al surselor juridice,
o cstorie roman (precedat de consimtmntul logodnei) se poate ncheia
prin intrarea sotiei sub autoritatea deplin a sotului -cum manu-
sau fr aceast subordonare-sine manu- sotia urmnd s rspund, si dup
cstorie n fata autorittii tatlui ei. Din perspectiv cronologic,
primul tip de uniune este anterior celui de-al doilea, aprut ctre
finele Republicii si ajuns o practic obisnuit n veacul I a. Chr.
Trstura esential a uniunii romane este aspectul su consensual, o
cstorie-matrimoniumeste sinonim cu relatia de comuniune -exprimat
princoniugere- n care cei doi soti sunt uniti prin sacra ceremonie
a apei si a focului-aquae et ignis-, participnd mpreun la
perpetuarea cultului familiei nou nfiintate. La cstoriile cu
intrare sub autoritatea sotului, atasarea cultual a sotiei are un
dublu aspect, raportndu-se att la cultul familiei de provenient a
sotului ct si la cultul pe care acesta, n calitate depater,l va
sustine n noul su cmin. Statutul juridic al tatlui este transmis
descendentilor si, din perspectiva juridic a Romei, mama neputnd
oferi copiilor cettenia.Cstoriacum manupoate fi relizat pe trei ci:
1) prin "transformarea" sotiei n fiic a sotului prin consumarea
convietuirii cel putin pe o perioad de un an -usus(Gaius,Instit.,
1, 111); 2) printr-o ceremonie sacr, a prjiturii ritualice,far,
pregtit special de tnra mireas, oferind uniunii caracterul
deconfarreatio(Gaius,Instit., 1, 12), ceremonie care presupune
prezenta cuplului Flamen- Flaminica Dialis si care se pare c era
specific familiilor aristocratice; 3) prin vnzarea simbolic a
sotiei de ctre tatl ei ctre viitorul sot-coemptio(Gaius,Instit., 1,
113-114), pretul simbolic fiind o pies de bronz.Atentia cea mai
mare a juristilor este acordat aspectelor materiale ale cstoriei.
Totalitatea bunurilor si persoanelor ce tin de o familie (domus ac
familia) sunt considerate proprietatea tatlui-sot. Puterea
acestuia-patria potestas- este n teorie nelimitat si concretizat
prin capacitatea juridic de a decide asupra elementelor materiale
din gospodrie si asupra membrilor familiei. n legtur cu acest din
urm aspect sursele i atribuie luipaterdreptul de viat si de
moarte-ius vitae necisque- asupra sclavilor, personalului auxiliar,
copiilor si sotiei sale, n virtutea cruia, de exemplu si poate
vinde de maximum trei ori copiii (Legea celor XII table), sau si-i
poate expune, din motive materiale (Plut.,De Am. Prolis,
497EMoralia). n practic, ns, acest drept este departe de o
functionare n termeni absoluti, alturi de tat aflndu-se, n
momentele decizionale mai importante, un consiliu de
familie-concilium domesticum-, alctuit din rndul rudelor masculine
apropiate. Unpatersi poate elibera sclavii, a cror emancipare o
declar public n fata pretorului.Cstorit, n general, cu o dot, pe
care si-o poate recupera total sau partial n caz de desfacere a
uniunii (dup separarea sotilor, copiii rmn, de regul, n casa tatlui
iar pentru ntretinerea lor sunt retinute prti din dota sotiei, mai
ales cnd vina divortului i apartine acesteia), sotia are doar
dreptul de a administra bunurile casei (detinnd cheile cmrii)
aflate n proprietatea sotului sau socrului (n cazul n care sotul,
la rndul su nu este emancipat de sub tutela tatlui). Preocupate n
a-si perpetua numele si cultele proprii, familiile romane, cel mai
frecvent cele nobile, asupra crora sursele se opresc prin excelent,
pot asigura descendenta prin adoptie/adoptio(nfierea unei persoane
minore, care de regul nu dispune de unpatrimonium) sau
adrogatie/adrogatio,caz n care persoana nfiat este major si deci
poate dispune de proprietti pe care, pe aceast cale, le trece sub
autoritatea adrogantului n fata curiilor reunite (A. Gell.,Nopti
attice, V, 19, 1-16). Aceste dou procedee, si mai ales cel din urm,
vor fi intens folosite ncepnd cu secolul al III-lea a. Chr., moment
n care preocuparea familiilor aristocratice pentru descendent pare,
din motive de perpetuare a unor pozitii politice, mai
evident.Cstoriilesine manureprezint optiunea societtii republicane
trzii ca efect si solutie la complicarea relatiilor sociale, cci
acest tip de uniune nu este nsotit de un transfer de proprietti.
Or, realittile sociale ale ultimelor dou veacuri republicane pun
cstoria n postura uneia dintre cele mai importante mijloace de a
obtine aliante politice, fr ca functionarea acestora s fie uniform
si lipsit de tensiuni.Faptul c pentru societatea roman contractarea
unei cstorii legitime regleaz functionarea de ansamblu a cettii,
genernd n acelasi timp ierarhii publice (este suficient s amintim
doar c unul din elementele de demarcatie ntre patricieni si plebei
este prohibitia mixturii unionale, nscris n legea celor XII table n
451- 449 a. Chr., la care se renunt prinlex Canuleiadin 445 a.
Chr.), este sustinut si de ntregul comportament extern al Romei,
relatiile cu celelalte cetti din Italia sunt definite si din
perspectiva acordrii sau neacordrii acestui drept-ius
conubii(alturi de alte elemente:ius commercii- dreptul de a vinde
si de a cumpra,iussuffragii- dreptul de vot siius honorum- dreptul
de a candida pentru o slujb public), care constituie garantia
transmiterii cetteniei romane, n cazul n carepatero are.
Restructurarea statului roman de ctre Augustus nu putea astfel s
rmn n afara acestei conceptii, de unde atentia acordat familiei
ntr-o ampl activitate legislativ (din 18 a. Chr. si 4 si 9 p. Chr.)
cu o finalitate complex: asigurarea descendentei familiilor nobile-
senatoriale, reglementri de patrimoniu, ierarhizarea pe ordine a
societtii (leges Iuliae de maritandis ordinibus, de
adulterio,lexPapia-Poppaea nuptialis, lex Aelia Sentia-Dig.,23, 3,
4; 48, 5, 18). Vocatia aceasta, a uniunilor legitime menite s ofere
corpului civic noi cetteni, nu trebuie privit dect ca un reflex
juridico-politic ce nu acoper ntreaga realitate familial. Ca dovad
- existenta n paralel a unor legturi aflate la periferia
legalittii, concubinajul (prezent nu numai la nivelul soldatilor,
care, n teorie, pe perioada satisfacerii serviciului militar nu
puteau contractaiustum matrimonium), rezultat al uniunilor
neparitare social, aflate la granita dintre legalitate si
ilegalitate si cstoriileiniustae, sanctionate juridic -stuprum, pe
care statul roman doar n intentie le controleaz. n esent, cstoria
roman, cu aspecte de continuitate de la Republic la Imperiu,
reprezint un act de voint individual si o obligatie civic, cel
putin la nivelul discursului normativ sau literar (Seneca,De
matrimonio, 87 -amintea desre necesitatea respectrii legilor, a
printilor, si perpetuarea casei prin actul mariajului; cf. si
Cic.,De orat., 2, 64, 260).F. B.corrector(lat.), "cel care
ndreapt", "cenzor"; 1) magistratur cu caracter exceptional n
Principat, nsrcinat cu controlul finantelor provinciilor; va deveni
permanent n a doua jumtate a secolului al III-lea, echivalent cu
cea de guvernator (n Italia, existcorrector totius Italiae).2) n
timpul Imperiului trziu, guvernatorul unei provincii.Initial,
aceast functie este creat de Diocletianus pentru Sicilia, Achaia si
Italia (creat de el), s-a extins apoi si asupra celorlalte
provincii din imperiu. De la Traian, sunt atestati senatori de rang
pretorian sau consular, cu titluri variate, n functie de misiunea
lor; sunt calificati drept "correctori" (cel ce reformeaz, cel ce
redreseaz) avnd responsabilitti multiple asupra oraselor unei
regiuni sau, mai frecvent, asupra tuturor oraselor libere dintr-o
provincie, primeau o misiune special de la mprat, probabil mai
lrgit dect a curatorilor, iar unii dintre ei aveau chiar competente
judiciare. Odat cu nceputul secolului al III-lea, apare
institutiacorrectoresitalici, care aveauimperiumcomplet, competenta
lor, exceptional, era unic pentru toat Italia. De la Aurelian,
crearea decorrectorespentru regiunile italice devine o functie
permanent. ncepnd cu Diocletianus, existcorrectorespentru fiecare
din cele 8 regiuni italice, iar din secolul al V-lea,
administratorii italici erau: 7consulares, 2praesides,
2correctores(pentru Lucania si Apulia).C. O.cultul imperial, si are
precedente n epoca republican, cnd, mai ales n Orientul elenizat,
exista traditia ca persoanelor nsemnate s li se decreteze de ctre
cetti un adevrat cult.n lumea greco-roman, adorarea suveranului se
fcea cel mai adesea la initiativa supusilor, sau a cettilor, nu
prin decret al suveranului; mpratul se lsa adorat, iar dac era un
tiran, si organiza propriul cult. Pentru spatiul italic, cultul lui
Augustus a fost inventia unor orase, nu o creatie a puterii
centrale. mpratul roman a monopolizat acest cult; ultimul proconsul
cu un cult personal fiind L. Munatius Plancus:BCH, XII (1888), 15
(Mylasa, n Caria). De asemenea, jocurile comemorative au fost si
ele monopolizate de mprat, ultimul personaj care a dat numele su
unor jocuri comemorative fiind Paullus Fabius Maximus, n timpul lui
Augustus:IGRR, IV, 244 (Ilium). La fel ca monarhii elenistici,
mpratul era numit n spatiul grectheos,acest apelativ situndu-l ntre
zei si oameni, asemntor sfintilor crestini de mai trziu. Caracterul
religios al mpratului era marcat de organizarea cultului imperial,
jurmntul pe numele mpratului, adorareagenius-ului su, purtarea
focului naintea suveranului, caracterul sacru al imaginii avnd
drept de azil la fel ca statuile zeilor, reprezentarea mpratului cu
coroan radiat. Cultul imperial era organizat n jurul divinittii
imperiale, mpratul fiind sacralizat dup moarte (diuus Augustus).
Acesta si are precedente n epoca republican, cnd Caesar a fost
sacralizat dup moarte. Titlul dediuusa fost acordat lui Caesar n 43
a. Chr., prinlex Pediasi apoi, pornind de la acest exemplu, si
anumitor mprati dup moarte.n provincii, cultul imperial a fost
organizat prin constituirea sodalittii.Acest colegiu era destinat
celebrrii cultului imperial; pe de alt parte,seuiri Augustalesse
ocupau de cultul imperial n Occident. n fiecare an, curia orasului
desemna 6 liberti importanti din oras, pentru a se ocupa de cultul
imperial, iar n Orient,koinaerau compuse exclusiv din personaje
bogate, beneficiari ai regimului, si avnd ca atributii n principal
celebrarea cultului imperial.Cultul imperial a introdus elemente
romane:numen Augusti, genius Augusti, care era legat de cultul
Romei si de cel al Larilor, celebrate mai ales n Occident. Pentru
Orient, asistm la sinteza ntre elementele romane ale cultului
imperial, si elemente elenistice. Primul preot al cultului imperial
n Syria a fost Dexandros, "tetrarh cu onoruri regale" (AE, 1976,
678).Sacralizarea imperial a cunoscut o tendint ascendent. Astfel,
se pare c Domitian este primul care ia titlul dedominus, ceea ce-i
confer o preeminent asupra supusilor (apelativuldominuseste folosit
de sclavi la nceputul Principatului, pentru a-l desemna pe stpn) si
titlul deDeus. De la Septimius Severus, titlul dedominusdevine
oficial, si de asemenea, tot ce intr n contact cu persoana imperial
devine sacru-sacer. n perioada secolului al III-lea, se
cristalizeaz conceptia conform creia imperiul este o reflectare a
ierarhiei divine. Divinizarea imperial de-a lungul secolelor III-IV
va traversa dou faze succesive si distincte: 1) Faza pgn, cu
monoteismul solar de influent oriental al lui Aurelian, Soarele
fiind zeul suprem al imperiului (Sol dominus imperii Romani), iar
mpratul- emanatia sa ncarnat (Deus et dominus natus). 2) Faza
crestin, cnd teoria se schimb, dar practica persist: mpratul si
pstreaz calificrile religioase anterioare (de ex., epitetul de
sacru), se continu adorarea suveranului si a imaginilor sale, dar
dispare ca incompatibil cu religia crestin, ceremonialul oferirii
de sacrificii divinittii imperiale. Reprezentant al lui Dumnezeu pe
pmnt (uicarius Dei), imagine vie a divinittii, mpratul este ca un
zeu prezent. Se cere supunerea fat de el ca si fat de Dumnezeu
(Veg.,Epit. rei milit.,II, 5).n Occident, cultul imperial a fost
organizat n felul urmtor: n fiecare an curia orasului desemna 6
liberti importanti din oras pentru a se ocupa de cultul imperial
(seuiri Augustales). Fostii seviri intrau nordo Augustalium; n
calitate de seviri vrsau la nominalizaresumma honorariasi
primeauornamentadecurionale (Dessau,ILS, 6984).C. O.curator
civitatis(lat.), "ngrijitor al orasului", magistrat de rang
inferior, controlor al finantelor municipale si provinciale; putea
apartine ordinului senatorial, ecvestru, chiar plebeu, de obicei
strin de cetatea pe care urma s o controleze. Functie temporar,
aprut probabil pe vremea Flavienilor (Domitian), atestat sigur n
timpul lui Traian; cu timpul devine permanent. Pn la sfrsitul
domniei lui Antoninus Pius au existat putinicuratores ciuitatis;
difuzarea institutiei fiind neregulat att din punct de vedere
geografic, ct si cronologic. n Orient acest magistrat este numit
"logist", verificator al calculelor. Domnia lui Marcus Aurelius a
marcat o ruptur, cu numeroase nominalizri n Italia, Asia. Numirea n
aceast magistratur era fcut ntotdeauna de mprat, curatela urban
fiind singura functie ce putea fi exercitat de orice "om onest",
indiferent de rang; e