Dez.nat şi antr

DEZASTRE NATURALE DEZASTRE NATURALE

Consideraţii generale; Definire şi principalele caracteristiciConsideraţii generale; Definire şi principalele caracteristici  ;;Caracteristicile distrugerilor provocate de efectele dezastrelor naturaleCaracteristicile distrugerilor provocate de efectele dezastrelor naturale  ;;Principalele măsuri de prevenire , protecţie, intervenţie şi reabilitare Principalele măsuri de prevenire , protecţie, intervenţie şi reabilitare

1. CONSIDERA 1. CONSIDERAŢII GENERALE ŢII GENERALE

Ţara noastră are, după cum se poate observa în decursul ultimilor ani, o istorie ''bogată în calamităţi naturale şi evenimente catastrofale cauzate de activitatea umană''. Cauzele primelor fenomene, cele de origine naturală, trebuie căutate în structura geo-morfologică a teritoriului ţării noastre. Sunt bine cunoscute în acest sens, de exemplu, punctele vulnerabile prin tradiţie, la cutremure şi inundaţii.

Zona geografică în care se găseşte amplasată ţara noastră este caracterizată, în ultimii ani, de un proces de modificări ale unor caracteristici geo-climatice, ceea ce a condus la manifestarea unor factori de risc care au evoluat spre dezastre. S-a constatat că, în ultimii ani, aceste fenomene şi-au schimbat structura probabilistică şi intensitatea în raport cu acelaşi tip de fenomene înregistrate cu un deceniu în urmă.

Efectele dăunătoare pe care aceste fenomene le au asupra populaţiei, mediului înconjurător şi bunurilor materiale fac necesară cunoaşterea acestor fenomene şi a modului în care putem preveni, sau ne putem apăra în caz de urgenţă.

Nu există nici o raţiune pentru a crede că frecvenţa şi mărimea dezastrelor naturale este pe cale să scadă în viitorul apropiat, toate zonele virtual-locuite sau nu, sunt zone de risc. Din analiza bazei de date, se poate trage concluzia că amploarea şi frecvenţa dezastrelor naturale va creşte pe fondul schimbării climatice globale.

Fenomenele care fac să crească vulnerabilitatea societăţii faţă de dezastrele naturale sunt: creşterea populaţiei, urbanizarea excesivă, degradarea mediului, lipsa de structuri locale specializate în managementul dezastrelor, sărăcia, economii instabile şi dezvoltate haotic.

2. DEFINIRE ŞI PRINCIPALELE CARACTERISTICI GENERALE2. DEFINIRE ŞI PRINCIPALELE CARACTERISTICI GENERALE

Definirea dezastrelor (conform legii 481/08.11.2004) : dezastrele sunt evenimente datorate declanşării unor tipuri de riscuri din cauze naturale sau provocate de om, care generează pagube materiale şi modificări ale mediului şi care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, ating sau depăşesc nivelurile specifice de gravitate stabilite prin reglementări privind gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Tipurile de risc ce pot provoca dezastre naturale sunt următoarele :- cutremurele;- inundaţiile;- alunecările şi prăbuşirile de teren;- fenomenele meteorologice periculoase:

- ploile torenţiale ; - grindina;

1

- descărcările electrice; - căderile masive şi furtunile de zăpadă; - lapoviţa, poleiul, chiciura, ceaţa; - avalanşele; - seceta; - zăpoarele;

- dezgheţul timpuriu şi îngheţul timpuriu/întârziat; - tornadele;

- epidemiile şi epizootiile; - incendiile provocate din cauze naturale; - căderile de obiecte cosmice naturale; - fenomenele care nu sunt specifice pentru România: erupţii vulcanice,

cicloane, uragane, taifunuri , tsunami, etc. După aria de manifestare dezastrele pot fi: transnaţionale, naţionale, regionale, judeţene şi locale.

3. CUTREMURELE

3.1. Definiţie Cutremurul reprezintă ruptura brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită mişcării plăcilor tectonice, care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate duce la victime umane şi distrugeri. 3.2. Principalele caracteristici ale unui cutremur3.2. Principalele caracteristici ale unui cutremur Cutremurele se pot produce brusc, fără nici un semn de avertizare. Acest tip de dezastru este cu atât mai traumatizant cu cât manifestările lui sunt mai violente. Efectele sale pot fi considerabil diminuate, atât din punct de vedere material, cât şi al stresului, printr-o pregătire adecvată a populaţiei. O bună pregătire practică şi teoretică în acest domeniu are ca efect imediat reducerea daunelor materiale şi a pierderilor de vieţi omeneşti.

Cauzele cutremurelor:-mişcări tectonice- 70%;-erupţii vulcanice- 23 %;-scufundarea falezelor sub acţiunea apelor;-alunecări şi prăbuşiri de teren;-căderea unor obiecte cosmice;-explozii nucleare.

Cele mai frecvente cutremure sunt de origine tectonică, iar energia pe care o eliberează se extinde pe zone întinse.

Şocul seismic se produce ca urmare a unor fracturi ale scoarţei care vin în contact într-un plan mai slab în care s-au acumulat în decursul timpului deformaţii elastice extrem de mari. Eliberarea bruscă a energiei de deformaţie, generează unde elastice care se propagă radial în toate direcţiile, ajungând în final la suprafaţa pământului.

2

Declanşate brusc, practic fără semne care să permită prevederea acestor fenomene, cutremurele reprezintă factorul de risc cel mai greu de urmărit şi de prevenit.

La declanşarea unui cutremur sunt foarte importanţi următorii parametrii:a) timpul de origine în funcţie de meridianul Greenwich indică momentul declanşării;b) durata reprezintă timpul de propagare a undelor (elastice);c) energia totală eliberată, exprimată în ergi;d) focar (hipocentru) – punctul teoretic în care se produce ruptura iniţială (în realitate există o zonă fracturată )unde se declanşează;e) epicentrul – punctul situat la suprafaţa Pământului, pe verticala focarului;f) adâncimea focarului – distanţa pe verticală dintre epicentru şi focar; după adâncime, cutremurele se clasifică astfel:1. de suprafaţă – între 0 – 50 Km;2. intermediar - între 50 – 250 Km;3. de adâncime – peste 250 Km;g) magnitudinea – parametru care arată cantitatea de energie eliberată de un

cutremur, elaborat în 1935 de S.F. Richter.Se consideră că valoarea maximă posibilă este M=9. Este o mărime obiectivă,

bazată pe înregistrări instrumentale a mişcărilor seismice cu aparatură specifică (seismografe).h) intensitatea seismică – cuantificarea consecinţelor unui cutremur pe o scară specifică de 12 grade, plecând de la efectele avute asupra populaţiei, a construcţiilor şi a mediului natural. Majoritatea seismelor este de natură tectonică, datorându-se modificărilor geologice de adâncime în structura geo-morfologică a pământului. Ele se produc atunci când suma energiei pe care o acumulează progresiv forţele interne care acţionează asupra plăcilor tectonice atinge într-un anume punct limita critică a rezistenţei rocilor. Acestea cedează brusc şi ruptura internă, aflată la diverse adâncimi (începând cu câţiva km până la peste 100 km), declanşează unde elastice care provoacă vibraţii ale scoarţei pământului.

Energia eliberată brusc din focar în momentul producerii unui dezechilibru tectonic se propagă în toate direcţiile sub forma unor unde elastice, denumite seismice.

Aprecierea mărimii cutremurelorAprecierea mărimii cutremurelor Cutremurele de pământ sunt caracterizate prin: durată; frecvenţa de producere ; intensitate; efectele pe care le produc. Durata cutremurelor este, în general mică (de la câteva fracţiuni de secundă la câteva secunde), însă vibraţiile respective se pot repeta, la intervale de timp mai scurte sau mai lungi.

3

Frecvenţa de producere a cutremurelor la nivel mondial este destul de mare, fiind estimată la un milion de cutremure pe an.

Intensitatea. După intensitatea lor, cutremurele de pământ pot fi: microseisme – înregistrate doar de aparatura specială de detectare a mişcărilor

scoarţei terestre. macroseisme – sesizate şi de oameni, fenomene ce au urmări mai mult sau mai

puţin importante, în funcţie de pagubele materiale provocate.Intensitatea cutremurelor variază de la o regiune la alta, iar în limitele

teritoriale ale unei regiuni, intensitatea cutremurelor se manifestă diferit, în funcţie de natura petrografică a straturilor superioare ale pământului, nivelul apelor subterane din regiunea respectivă şi calitatea construcţiilor. Astfel în rocile compacte, tari şi nealterate, influenţa cutremurelor se simte mai slab decât în rocile alterate, moi sau mobile. De asemenea, prezenţa stratului freatic, fac ca intensitatea cutremurului să crească.

Din punct de vedere al intensităţii, cutremurele de pământ se exprimă după scale seismologice de evaluare.

Scări: Rossi – Forel (1873); Mercalli; Medvedev– Sponheuer – Karnik (MSK – 1964); Mercalli – Modificată (MM – 1931) scara Japoneză etc.

Acestor scări li s-au adăugat şi valori ale unor parametri măsurabili instrumental pentru acceleraţii, viteze sau deplasări.

Scările MM şi MSK sunt cele mai frecvent utilizate, având câte 12 grade. Au la bază acceleraţia maximă a terenului determinată de cutremur.

3.3. Caracteristicile distrugerilor provocate de cutremure

Din studierea hărţii zonării seismice pe teritoriul României, putem defini 4 zone seismice, în care riscul de producere a rănirilor şi deceselor, ca urmare a acţiunii violente a cutremurelor, este diferit.

Aceste zone sunt arătate în tabelul următor :

Zona I - au o dezvoltare teritorială mai redusă, acoperind o populaţie de aproximativ 2 milioane de locuitori cu un grad de urbanizare de 48%, în care se pot produce cutremure cu M max. = 9 grade Richter, cuprinzând zona Vrancea şi împrejurimele imediate.

Zona II - în care efectele unor cutremure cu epicentrul în Vrancea se întind pe aproximativ 14 judeţe acoperind o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori cu un grad de urbanizare de 60%, cuprinzând o parte din Moldova şi Muntenia, în care cutremurele cu epicentrul în Vrancea se

4

manifestă cu o ciclitate maximă de 40 – 50 ani şi o M max de 8 grade Richter.

Zona III - cuprind o parte din nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, sudul Munteniei şi Dobrogea, întinzându-se pe aproximativ 14 judeţe cu o populaţie de 6 milioane de locuitori cu un grad de urbanizare de 48%, în care cutremurele ating o M max de 7 grade Righter şi o ciclitate de 40 – 50 ani.

Zona IV - acoperă aproximativ 13 judeţe, cuprinzând nordul Moldovei, Podişul Transilvaniei şi Banatul, înglobând o populaţie de 7 milioane de locuitori cu un grad de urbanizare de 52%, în care cutremurele pot atinge o M max. de 6 grade Richter.

Cutremurul vrâncean considerat a fi cel mai puternic, s-a produs în anul 1802. Activitatea din secolul XX a fost marcată de producerea a 4 seisme vrâncene cu magnitudini peste 7 (1908, M-7,7; 1977, M-7,4; 1986, M-7,1) şi a unui cutremur crustal foarte puternic în zona Făgăraş – Câmpulung (1916, M-6,4).

Conform datelor privind seismicitatea ţării noastre şi prognozelor făcute de specialişti, sunt de aşteptat pentru viitorul apropiat cutremure severe. Pentru zona vrânceană s-a prognozat, în jur de 2005 - 2007 un cutremur a cărui magnitudine ar putea fi în jurul celui din 1977 (putând fi mai joasă sau mai ridicată decât a acestuia). Zona Făgăraş prezintă o ciclitate pregnantă de 80-85 de ani a cutremurelor de suprafaţă, cu magnitudine 6,5 grade Richter.

După aprecierile inginerilor constructori, riscul seismic din România este mai ridicat în prezent decât înainte de 1977, în special datorită avarierii cumulative (aparente sau ascunse) a construcţiilor, determinată de cutremurele succesive din 1977, 1986 şi 1990, precum şi datorită unor noi lucrări care includ surse de mare risc, printre care centrala nucleară Cernavodă.

Cutremurul din Vrancea – 10 noiembrie 1940 , M=7,4 Richter - a cauzat- 500 pierderi de vieţi;- avarii grave în zona epicentrală;- prăbuşirea celei mai înalte clădiri de beton armat din Bucureşti;- pagube de cca. 10 milioane de dolari.

Cutremurul din Vrancea – 4 martie 1977 , M=7,2 Richter – a produs:- 1570 pierderi de vieţi;- 11 300 răniţi;- pierderi de peste 2 miliarde de dolari, reprezentând 5% din PIB, peste 50% fiind în sectorul locuinţelor (32 900 clădiri prăbuşite şi grav avariate);-peste 90% din numărul total de victime au fost din Bucureşti.

(film video - "Cutremurul din martie 77 din Bucureşti" )Pagube provocate de cutremure :

- distrugerea sau avarierea construcţiilor civile (locuinţe, edificii speciale, culturale, religioase etc.) şi a construcţiilor industriale, a uzinelor şi a reţelelor de gospodărire comunală (apă, gaz, termoficare, electricitate,

5

telecomunicaţii, canal etc.), a unor construcţii şi lucrări hidrotehnice sau hidroizolaţii cu consecinţele respective (acţiunea undei de viitură, inundaţii etc.);

- apariţia incendiilor, un important factor de agravare a urmărilor seismului;- declanşarea unor alunecări sau surpări de teren, a unor avalanse; - blocarea cursurilor unor ape curgătoare urmată de formarea unor lucrări de

acumulare permanentă sau temporară cu consecinţele de rigoare;- formarea unor valuri marine care pot acţiona distructiv în zonele de coastă

şi în porturi;- producerea unor perturbări atmosferice (furtuni, nori de praf etc.);- producerea unor efecte psihice ce pot avea urmări grave în comportarea

indivizilor sau grupurilor umane (stress, panică);- posibilitatea apariţiei unor epidemii sau îmbolnăviri ca urmare a degradării

calităţii factorilor de mediu şi condiţiilor de igienă individuală şi colectivă.

3.4. Măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie

Luând în consideraţie aceste urmări şi alţi factori specifici cutremurelor de pământ, Protecţia civilă împreună cu alte organe centrale şi locale responsabile, planifică , organizează, execută şi conduce aplicarea unor măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie în caz de cutremure.

Astfel, încă din perioada premergătoare, protecţia civilă asigură întocmirea unor planuri de protecţie şi intervenţie la toate nivelurile : centrale, judeţean, municipal-orăşeneşti şi la anumite categorii de unităţi economice, cu scopul de a înlătura sau diminua volumul pierderilor umane şi materiale.

În baza actelor normative privind aplicarea unor măsuri de protecţie civilă şi protecţia şi intervenţia în caz de dezastre, aceste planuri cuprind măsuri de protecţie şi intervenţie specifice fiecărui nivel de execuţie, obligaţii şi reguli de comportare pentru salariaţi şi populaţie.

Un rol important în realizarea protecţiei îi revine instruirii oamenilor, mai ales cu scopul de a asigura cunoaşterea modului de realizare a unei protecţii posibile cât şi pentru însuşirea regulilor de comportare pe timpul cutremurului, în perioadele următoare acestuia.

Întrucât mişcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, este necesar să cunoaştem bine modul şi locurile care pot asigura protecţia în toate împrejurările : acasă, la serviciu, în locurile publice, în mijloacele de transport, etc. Aceasta cu atât mai mult cu cât timpul la dispoziţie pentru realizarea unei oarecare protecţii este foarte scurt, uneori chiar mai puţin de un minut.

Măsuri de protecţie:- în locuinţe se vor alege pentru adăpostire locurile a căror rezistenţă este

mai mare : lângă stâlpi de rezistenţă , în spaţiul uşilor, la colţurile interioare ale încăperilor. Se va evita staţionarea lângă mobilier înalt, modular;

6

- la serviciu, şi în localurile publice (magazine, săli de spectacole, restaurante, etc.) se aleg locuri similare pentru adăpostire. În aceste localuri, ca şi în locuinţe, deplasarea către locul stabilit sau pentru părăsirea încăperii se vor realiza numai dacă condiţiile permit (parter, mai multe uşi de evacuare, parcurs accesibil fară obstacole, distanţe foarte mici);

- pe timpul cutremurului mijloacele de transport de orice tip se opresc. Dacă este posibil, oprirea se realizează în partea centrală a arterei de circulaţie sau cea care se consideră a fi mai puţin expusă dărâmăturilor. Nu se va parăsi mijlocul de transport;

- cei prinşi sub darâmături sau în incinte (încăperi, săli etc.) blocate vor aştepta în linişte, cu răbdare intervenţia din exterior. Nu se recomandă a se încerca deblocarea din interior decât în urma unei analize ferme, se socoteşte că nu există pericolul mişcării dărâmăturilor şi aşa într-un echilibru precar. La anumite intervale de timp, cu obiect tare se lovesc pereţii loculul de adăpostire sau de sub dărâmături, ţevi de apă sau gaze din apropiere.

- în acest fel se asigură semnalele necesare aparaturii de detecţie şi localizare a supravieţuitorilor.

- dacă spaţiul în care s-a realizat adăpostirea nu a suferit avarii grave acesta se poate părăsi având grijă a se întrerupe funcţionarea instalaţiilor electrice, de alimentare cu gaze şi apă;

- este bine de reţinut locul în care se păstrează, de regulă, obiecte de îmbrăcăminte, pături, medicamente şi alte lucruri necesare a fi luate la părăsirea locuinţei, mai ales în anotimpurile răcoroase şi reci;

- un factor important de luat în consideraţie în desfăşurarea tuturor acţiunilor il constituie calmul şi grija de a-l transmite şi celor din jur. Calmul şi cuvintele de încurajare atenuează starea de stres şi contribuie la prevenirea panicii;

- ca sinistraţi este necesar a respecta cu stricteţe dispozitiile şi regulile stabilite, se va acorda o mare atenţie asigurării unor condiţii minime de igienă personală şi colectivă pentru a impiedica în acest fel apariţia unor îmbolnăviri în masă;

- în locuinţa avariată grav se intră numai cu aprobarea organelor de protecţie civilă. Se scot anumite materiale sau obiecte strict necesare în aceleaşi condiţii;

- nu trebuie să fiţi prea îngrijoraţi de bunurile din locuinţa avariată sau distrusă. Ele vor fi protejate de către organe ale jandarmeriei, poliţiei, protecţiei civile etc. şi se vor restitui pe măsura recuperării lor.

- imediat după cutremur, protecţia civilă începe organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie conform planurilor întocmite în perioada premergătoare acestuia. Cu formaţiuni proprii, cu unităţi militare, de jandarmi şi alte unităţi economico-sociale specializate se execută acţiuni de intervenţie:a) se execută acţiuni de cercetare de specialitate cu scopul de a stabili

locul şi volumul pierderilor umane, distrugerilor la construcţiile civile şi industriale;

7

existenţa, locul supravieţuitorilor sub dărâmături; avariile la reţelele gospodariei comunale (apă, gaz, canal) a reţelelor electrice şi de telecomunicaţii; zonele cu pericol de inundaţie şi incendiu; incendii în zonele calamitate; căile de comunicaţie blocate de dărâmături sau prin deplasarea straturilor de pământ; zonele în care au apărut sau pot să apară noi surse de risc (zonele de pericol nuclear, chimic, biologic, etc.); unităţi economice scoase din funcţiune; alte pierderi şi distrugeri de bunuri materiale; b) desfăşurarea acţiunilor de deblocare – salvare a supravieţuitorilor de sub dărâmături, impiedicarea extinderii distrugerilor, intervenţiei la reţelele gospodăriei comunale, refacerea avariilor etc.;

c) organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de acordare a primului ajutor medical, transportul răniţilor la unităţile spitaliceşti, asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, tratarea şi spitalizarea răniţilor.Desfăşurarea acţiunilor de combatere a panicii şi de împiedicare a apariţiei unor epidemii ;

d) organizarea şi desfăşurarea acţiunii de ajutorare, transport, cazare şi asigurarea unităţilor pentru persoanele sinistrate;

e) desfăşurarea acţiunilor de salvare a produselor agroalimentare, a animalelor şi cerealelor, a altor categorii de bunuri materiale;

f) asigurarea măsurilor de pază, ordine şi îndrumare a circulaţiei în zonele de sinistru.

O acţiune care nu trebuie neglijată urmând a fi desfăşurată cu urgenţă, o constituie degajarea de sub dărâmături şi înhumarea cadavrelor cu scopul de a împiedica declanşarea unor epidemii.

Concomitent cu acţiunile de intervenţie în zonele afectate de cutremur, se desfăşoară şi activităţi de restabilire a capacităţii de producţie la unele unităţi economice de primă urgenţă; sectorul alimentar, asigurarea cu energie electrică, gaze, apă, termoficare, reţele telefonice etc.

4. INUNDAŢIILE 4.1. Definiţie :

Inundaţiile sunt acoperiri cu apă provenită din revărsări şi torenţi a unor întinse suprafeţe de teren.

Cele mai frecvente inundaţii sunt însă cele datorate revărsării apelor curgătoare sau formării unor torente, ca urmare a: - unor ploi abundente, de lungă durată;- topirii rapide a straturilor de zăpadă;- blocării de apă de către gheţari;

- creării de baraje prin alunecări de teren, etc.

8

Termenii specifici importanţi sunt următorii : Acumulare = lucrare hidrotehnică realizată cu scopul de a:

- atenua efectele generate de undele de viitură;- alimenta cu apă folosinţele, hidroenergia, piscicultura, navigaţia, cât

şi pentru agrement. Inundaţie = acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau mişcare, care prin mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi distrugeri materiale ce dereglează buna desfăşurare a activităţilor social-economice din zona afectată;Calea viiturii = cuprinde albia minoră şi o parte din albia majoră strict necesare scurgerii debitului maxim;Dig = lucrare hidrotehnică cu înălţime redusă şi lungime mare, executată de obicei din pământ în scopul apărării terenurilor învecinate împotriva inundaţiilor;Timp de creştere = perioadă de timp în care debitele cresc de la valoarea scurgerii de bază la valoarea debitului maxim al culminaţiei viituri;Timp de descreştere = perioada de timp în care debitele scad de la valoarea maximă la cea a debitului scurgerii de bază;Debitul maxim (de culminaţie) = volum maxim de apă care trece printr-o secţiune a unui râu într-o secundă; Undă de viitură = fenomen de creştere şi descreştere rapidă şi semnificatifă a debitelor şi a nivelurilor unui curs de apă, într-o perioadă de timp dată;Poldere = suprafeţe îndiguite destinate a fi inundate pentru atenuarea viiturilor;Propagarea viiturii = fenomen de deplasare a undelor de viitură între două secţiuni ale unui curs de apă; Îndiguire = realizarea unor ramblee de pământ (diguri) pe conturul suprafeţelor apărate;Volumul viiturii = volumul total de apă scurs pe râu în timpul viituri.Zonă inundabilă = terenuri din afara căii viituri care au cotă inferioară nivelului maxim al viiturii de calcul stabilit pentru regimul amenajat al scurgerii;

4.2. Principalele caracteristici

Ploile torenţiale şi topirea zăpezilor crează condiţii pentru creşterea nivelului apelor curgătoare şi revărsării acestora peste albie, revarsare care pot cuprinde suprafeţe întinse de teren. Acest fenomen conduce la crearea unui front de apă - unda de viitură - a cărui amploare depinde de cantitatea şi durata precipitaţiilor, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unui bazin hidrografic. Undele de viitură pot transfera cantităţi foarte mari de apă, de câteva sute de ori chiar decât în mod obişnuit. Aşa de exemplu, în cadrul inundaţiilor din 1970 Mureşul a transportat în zona Aradului 2.400 m3/s apă, în comparaţie cu 21 m3/s cât transporta în regim de ape mici. În lume, inundaţiile au afectat milioane de Km2 de teren provocând distrugerea câtorva mii de localităţi şi pierderea a milioane de vieţi omeneşti.

În ţara noastră, după datele cunoscute, există aproape 1.000 localităţi şi peste 1.500.000. hectare terenuri care pot fi inundate : pe Someş, Mureş, Tisa, Crişuri,

9

Dunăre, Argeş, Vedea, Bega, Teleorman, Ialomiţa, Timiş, Jiu, Olt, Buzău, Prut şi altele.

Conform H.G. nr. 210 din 19 mai 1997, inundaţiile se clasifică astfel:- inundaţii datorate revărsărilor naturale ale cursurilor de apă sau

blocajelor de gheaţă;- inundaţiile provocate de accidente sau avarii la construcţiile

hidrotehnice.

Teoretic, clasificarea inundaţiilor după geneză (modul de formare) este următoarea :

- inundaţii provocate de fenomene naturale (revărsările cursurilor de apă; apele provenite din precipitaţii sau topirea zăpezilor, stagnante sau scurse de pe versanţi; ridicarea apelor subterane peste nivelul solului datorită infiltraţiilor; furtuni maritime sau taifunuri; erupţii vulcanice submarine.);

- inundaţii provocate de fenomene accidentale (ruperea sau avarierea barajelor sau a altor construcţii hidrotehnice; manevre graşite sau neconforme cu situaţia hidrologică din b.h. la evacuatorii acumulărilor; alunecarea bruscă a versanţilor în cuveta lacurilor de acumulare.);

- inundaţii provocate de activităţi umane (umplerea cuvetei lacurilor artificiale; tăierea intenţionată a digurilor de apărare; realizarea sistemelor de irigaţii cu pierderi mari de apă fără măsuri adecvate de drenaj; inundaţii provocate de cutremurele induse de acumulări).

4.3 Caracteristicile distrugerilor provocate de inundaţii Inundaţiile reprezintă dezastrul natural cel mai frecvent, înregistrându-se destul de multe pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. Evaluările ştiinţifice apreciază că efectul de seră va conduce la creşterea nivelului apelor oceanelor cu aproximativ 1 m până în anul 2010, crescând riscul unor inundaţii, în special al litoralului oceanic, cu un rezultat catastrofal.

Inundaţiile sunt mai frecvente în zonele cu climat relativ umed şi cu totul întâmplătoare în zonele aride.

Periculoase sunt cursurile de apă cu bazin hidrografic redus, dar cu pante mari şi neregulate a căror caracteristică hidrologică principală constă în faptul că în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor prezintă creşteri bruşte, violente şi de scurtă durată ale debitelor lichide însoţite în general de intense fenomene de eroziune, de transport aluviuni, alunecări de teren. Exemple - inundaţiile din august 1526, în Transilvania au provocat mari distrugeri în Zona Braşovului şi în oraşul Braşov, ajungând la inundarea străzilor şi a zidurilor cetăţii;

- inundaţiile din 02.07.1937, din Moldova, cauzate de ploile torenţiale şi revărsarea râului Siret, au afectat toate satele din lunca inundabilă şi au afectat uriaşe suprafeţe de teren;

10

- inundaţiile din 23 – 24.05.1970, cauzate de ploi şi topirea bruscă a zăpezilor din munţi, au provocat revărsarea apelor râurilor Someş, Mureş, Olt, Siret cu afluenţii lor, iar viiturile din 12 – 13.06 au afectat 12 judeţe, inundând 1500 localităţi, 721000 ha teren agricol, 85000 de case din care 62387 au fost distruse, provocând 1760 morţi şi 200 000 sinistraţi, iar pagubele au fost estimate la 10 miliarde lei;

- inundaţiile din 30.06.1975 – 03.07.1975 au afectat judeţele Arad, Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa cât şi localităţile aflate de-a lungul râurilor Târnave, Someş, Olt, Mureş, Bistriţa, Siret şi de-a lungul Fluviului Dunărea, inundând 15000 localităţi în care au fost distruse peste 105000 case, au fost inundate peste 1 milion ha terenuri agricole, au suferit pagube şi distrugeri 930 întreprinderi, iar pagubele au depăşit valoarea de 10 miliarde lei;

- inundaţiile din 24.12.1995 – 05.01.1996, cauzate de încălzirea vremii şi topirea bruscă a zăpezilor din munţi, au dus la revărsarea râurilor Arieş, Someşul Mare, Someşul Mic, Crişul Alb, Crişul Negru, Târnava Mare, Târnava Mică, Mureş, Jiu şi a fluviului Dunărea, care au produs groază, pagube materiale în peste 17 judeţe ale ţării, înregistrându-se 4 morţi, 720 case distruse, 7000 case inundate, 413 poduri şi podeţe dărâmate şi luate de ape, 391 localităţi afectate, 91500 ha terenuri agricole inundate şi 31 miliarde lei pagube din care 25 miliarde numai în judeţul Arad.

4.4. Măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie în caz de inundaţii

Împotriva inundaţiilor, indiferent de cauza lor este posibil să se asigure măsuri de prevenire şi protecţie astfel încât să se diminueze sau să se elimine acţiunea lor distructivă.

Măsurile de prevenire a apariţiei inundaţiilor sau de diminuare-eliminare a acţiunilor distructive se pot asigura prin :a). realizarea unor măsuri/acţiuni destinate să asigure reţinerea şi întârzierea scurgerii apelor de pe versanţi, din afluenţii mai mici ai bazinelor de recepţie sau din torente ce s-ar forma ca urmare a unor ploi abundente sau prin topirea zăpezilor etc. Aceste măsuri se pot realiza prin :a). realizarea unor măsuri/acţiuni destinate să asigure reţinerea şi întârzierea scurgerii apelor de pe versanţi, din afluenţii mai mici ai bazinelor de recepţie sau din torente ce s-ar forma ca urmare a unor ploi abundente sau prin topirea zăpezilor etc.

- acţiunea de împădurire sau reîmpădurire a versanţilor;- crearea unor tipuri de învelişuri vegetale care să favorizeze infiltraţia şi să reducă scurgerea apelor pe versanţi;

11

- construirea unor baraje de retenţie pe fundul vailor, în acest fel realizându-se scurgerea debitelor suplimentare de apă pe râul principal în perioade mai mari de timp;b). modificarea cursului inferior al râurilor, realizabilă prin :

- construirea unor diguri de-a lungul albiei râurilor, pe ambele maluri. În acest fel se impiedică inundarea luncii invecinate prin revarsarea apelor râului. Forma şi dimensiunile acestor diguri trebuie să fie astfel realizate încât să reziste la presiunea apei şi la acţiunea de eroziune. Ele trebuie să fie suficient de înalte încât să poată opri şi cele mai mari viituri;- scurtarea cursurilor râurilor prin secţionarea buclelor mari (meandrelor), construind o serie de canale care să asigure o scurgere directă a apelor. Această acţiune are ca efect mărirea pantei şi implicit a vitezei de scurgere a apei;- realizarea unor bazine temporare pe unele porţiuni de luncă pentru a reţine apa revărsată. Se reduce în acest fel vârful viiturilor;

c). zonarea luncilor inundabile în vederea asigurării desfăşurării unor activităţi umane în aceste zone sub control strict. Se stabilesc, în acest sens, amenajările permise astfel încât să se asigure dezvoltarea optimă, raţională a luncii în condiţiile reducerii pagubelor. Se crează astfel : zona de interdicţie, în care se interzice orice construcţie în zona canalului de inundaţie. În această zonă este admis numai păşunatul; zona de restricţie, în care inundaţiile nu sunt frecvente. În aceesta zonă sunt admise unele construcţii cu respectarea unor criterii de proiectare; zona de avertizare situată în afara nivelulul inundaţiei de proiectare.Sunt permise construcţiile semnalându-se pericolul de inundaţie;

d). aplicarea unor măsuri de proiectare care permit clădirilor şi altor construcţii civile ori industriale să reziste la creşterea nivelului apelor şi la viteza de deplasare a acestora.

Măsurile se referă la umpluturi, piloni, materiale rezistente la apă, palplanşe, încăperi de refugiu etc. Măsuri de protecţie şi intervenţie

În vederea realizării protecţiei populaţiei, animalelor şi a bunurilor, aceste măsuri de prevenire se completeaza prin :- organizarea, încadrarea şi dotarea formaţiunilor de protecţie civilă în aceste zone astfel încât acestea să poată participa la asigurarea măsurilor de protecţie şi intervenţie;- stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se desfăşura acţiunile de evacuare temporară din zonele inundabile;- asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul inundaţiilor;- organizarea desfăşurării acţiunilor de salvare;

12

- asigurarea asistenţei medicale şi aplicarea măsurilor de evitare a apariţiei unor epidemii;- asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi : cazare, alimentaţie, asistenţă medicală etc. Conform Ordinului nr. 638/420 din 12 mai 2005 comitetele locale pentru situaţii de urgenţă iau următoarele măsuri operative de intervenţie: a.asigură permanenţa

a) asigură permanenţa la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor şi avertizărilor hidrometeorologice , a deciziilor Comitetului judeţean şi pentru transmiterea informaţiilor privind evoluţia fenomenelor periculoase , efectele lor măsurilor luate şi măsurilor suplimentare necesare ;

b) folosesc toate mijloacele existente pentru avertizarea cu prioritate a populaţiei şi obiectivelor aflate în zonele de risc la inundaţii din revărsări de cursuri de apă , scurgeri de pe versanţi şi accidente la construcţii hidrotehnice , aşa cum sunt ele delimitate în planurile locale de apărare , precum şi a populaţiei aflate în znele de risc pentru producerea fenomenelor meteorologice periculoase şi a poluărilor accidentale ;

c) declanşează acţiunile de apărare în zonele periclitate, în conformitate cu prevederile planurilor de apărare aprobate:

- supravegherea permanentă a zonelor de risc;- dirijarea forţelor şi mijloacelor de intervenţie ;- supraînălţarea şi consolidarea digurilor şi a malurilor , în funcţie de

cotele maxime prognozate ;- evacuarea preventivă a oamenilor şi animalelor şi punerea în

siguranţă a bunurilor ce nu pot fi evacuate prin ridicarea la cote superioare sau prin ancorare ;

d) iau măsuri de evitare sau de eliminare a blocajelor cu gheţuri şi plutitori, în special în zonele podurilor rutiere şi de cale ferată, prizelor de apă şi de evacuare a apei din incintă ;

e) asigură participarea forţelor de intervenşie alcătuite din localnici la acţiunile operative desfăşurate de specialiştii unităţilor deţinătoare de lucrări cu rol de apărare împotriva inundaţiilor ;

f) localizează apele revărsate , precum şi pe cele provenite din infiltraţii şi scurgeri de pe versanţi şi redirijează în albiile cursurilor de apă, gravitaţional sau prin pompare ;

g) asigură surse suplimentare pentru alimentarea cu apă a populaţiei în perioadele deficitare .

Măsuri de reabilitare- repunerea în funcţiune a instalaţiilor de alimentare cu apă , de

evacuare a apelor reziduale industrialee şi menajere care au fost afectate , precum şi evacuarea apelor din inundaţii şi băltiri de pe terenurile agricole , prin săparea unor canale de scurgere şi prin instalarea de agregate de pompare mobile ;

- aplicarea măsurilor sanitaro-epidemice necesare ;

13

- stabilirea pagubelor fizice şi valorice şi a măsurilor necesare pentru refacerea obiectivelor afectate ;

- refacerea căilor de comunicaţii şi a podurilor , precum şi refacerea instalaţiilor de pompare a apelor ;

- refacerea liniilor de telecomunicaţii şi de transport al energiei electrice ;

- repararea şi punerea în funcţiune a conductelor de apă , abur , gaze şi petrol avariate sau distruse ;

- repunerea în funcţiune a obiectivelor social-economice afectate ;- sprijinirea populaţiei pentru refacerea sau repararea gospodăriilor

proprietate personală avariate sau distruse ;- demolarea lucrărilor hidrotehnice provizorii de apărare , care

împiedică desfăşurarea normală a activităţilor şi recuperarea materialelor care mai pot fi folosite , refacerea terasamentelor degradate şi remedierea avariilor la lucrările hidrotehnice .

5. ALUNECĂRILE ŞI PRĂBUŞIRILE DE TEREN

5.1. Definiţie :

Alunecarea de teren reprezintă o deplasare a rocilor care formează versanţii unor munţi sau dealuri, pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare.

5.2. Principalele caracteristici şi distrugeri provocat Cauzele alunecărilor de teren în România sunt următoareleCauzele alunecărilor de teren în România sunt următoarele  : : Acţiunea apelor de suprafaţă; Acţiunea apelor subterane; Acţiunea îngheţului; Efectul alterării rocilor; Acţiunea vibraţiilor; Efectul săpăturilor pe versanţi; Efectul mişcărilor seismice.

Din componentele climatice, cea mai mare acţiune asupra dezvoltării alunecării de teren o exercită precipitaţiile atmosferice (influenţă directă şi indirectă).

Influenţa indirectă se manifestă prin infiltraţia precipitaţiilor şi slăbirea legăturilor dintre parcelele rocilor argiloase, ce constituie versanţii.

Influenţa directă a precipitaţiilor se realizează prin creşterea presiunii hidrostatice şi hidrodinamice a apelor freatice după ploile din perioada de toamnă, primăvară, când un şir de factori naturali şi artificiali favorizează infiltraţia (caracterul lent şi îndelungat al ploilor, existenţa suprafeţelor mari de terenuri, evaporarea redusă a umidităţii de pe suprafaţa solului ş.a.).

14

Impactul antropic joacă un rol important în mărirea suprafeţelor afectate de alunecări de teren. Printre activităţile umane care se soldează de obicei cu activarea procesului de alunecare pot fi menţionate:

extragerea argilei, nisipului, pietrişului din partea inferioară a versanţilor ce conduce la diminuarea stabilităţii acestora;

amenajarea terenurilor de construcţie în partea superioară a versantului de mai multe ori necesită, pentru nivelarea lui, adăugiri de pământ care, cu edificiile executate ulterior, influenţează negativ asupra stabilităţii versantului;

tăierea vegetaţiei de arbori şi arbuşti de pe versanţi conduce la modificarea regimului hidrologic, creşterea presiunii hidrodinamice, înlăturarea acţiunii cu caracter de armătură a sistemului radicular a plantelor.

Principala caracteristică a alunecărilor de teren este viteza de manifestare a acestora care poate fi:

lentă (v < 0,6 m/an); medie 0,6 m/an < v < 3 m/an); bruscă (v > 3 m/an).

Cele mai importante alunecări de teren se produc în zone geografice cu relieful viguros, cu ploi abundente, zone caracterizate prin seismicitate ridicată, prezenţa unor depozite importante de argile, etc. Existenţa alunecărilor de teren, precum şi a teritoriilor de alunecare este o realitate obiectivă, creată de dezvoltarea evolutivă a regiunii şi complicată de activitatea economică a omului. Pentru a reduce daunele potenţiale, se impune cunoaşterea distribuirii spaţiale a acestor fenomene, îndeplinirea cu stricteţe a măsurilor de protecţie. Aceasta va reduce probabilitatea apariţiei noilor alunecări şi reactivării celor existente, va diminua pericolul de distrugere a obiectivelor inginereşti şi a terenurilor agricole de către procesele de alunecare.

În România sunt cunoscute o serie de alunecări de teren care au afectat obiective economice şi sociale importante în judeţele : Braşov, Bistriţa, Cluj, Dolj, Iaşi, Suceava, Mehedinţi, etc.

O parte dintre alunecările de teren sunt fenomene sezoniere produse de căderi masive de precipitaţii, fiind accentuate de condiţiile meteorologice în care se produc.

Alunecările de teren de mai mare amploare s-au produs la Malu cu Flori (iunie 1979) şi Vârfuri (februarie 1980) ambele în judeţul Dîmboviţa, Zemeş (1992) judeţul Bacău şi Izvoarele (august 1993) judeţul Galaţi, Pârcovaci decembrie 1996, Ocnele Mari - judeţul Vâlcea (2001).

În primele trei cazuri au fost declanşate de precipitaţii puternice. Dacă alunecările de teren de la Malu cu Flori nu a produs pierderi mari, cea de la Vârfuri a afectat centrul civic al localităţii. Au fost distruse 110 case, 21 au fost grav avariate, iar 25 hectare teren şi unele drumuri au fost puternic degradate.

Prăbuşirile de teren au cauze naturale şi antropice. Se produc aproximativ pe verticala unor goluri subterane rezultate din exploatarea unor zăcăminte şi sunt favorizate de infiltrarea precipitaţiilor.

15

Prăbuşirile nu au, de regulă, suprafeţe mari şi sunt periculoase atunci când se produc în zone locuite, cum s-a întâmplat la Ocnele Mari în judeţul Vâlcea.

5.3. Măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie Măsurile planificate pentru prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul acestei categorii de calamitate sunt similare celor aplicate în caz de cutremur. O particularitate o constituie faptul că evenimentul, cu rare excepţii, nu se desfăşoară chiar prin surprindere. Poate fi presupusă deplasarea unor straturi de roci, în zonele de risc, creindu-se în acest fel posibilitatea realizării măsurilor de protecţie, deci, un rol însemnat revine acţiunilor de observare a condiţiilor de favorizare a alunecării de teren şi alarmarea (avertizarea) populatiei in timp util realizării protectiei.

Pentru prevenirea urmărilor dezastruoase ale alunecărilor de teren, organele de specialitate, supunând unui control permanent aceste fenomene, au ajuns la următoarele concluzii : - alunecările de teren pot fi preîntâmpinate dacă sunt făcute din timp investiţiile necesare stabilirii condiţiilor de apariţie şi de dezvoltare a lor;- se pot preîntâmpina aceste evenimente dacă se aplică procedeele adecvate de ţinere sub control;- este necesar a se evita amplasarea unor obiective industriale sau a altor construcţii în zonele în care asigurarea stabilităţii straturilor nu se poate realiza sau este foarte costisitoare;- este posibilă protecţia dacă se preconizează şi se planifică din timp măsuri corespunzătoare şi se realizează o informare curentă a populaţiei din zona de risc.

Măsuri de protecţie şi intervenţieÎn marea majoritate a lor măsurile de protecţie şi intervenţie sunt aceleaşi ca şi

cele precizate anterior la subcapitolul privind inundaţiile .În general, în acţiunile de intervenţie, în afara unor cazuri particulare, se va

urmări recuperarea bunurilor materiale şi refacerea avariilor. Salvarea supravieţuitorilor din clădirile acoperite cu pământ se realizează în condiţii similare acţiunilor preconizate intervenţiei în cazul cutremurelor.

De asemenea măsurile de reabilitare sunt cele enumerate pentru cazul producerii inundaţiilor şi al cutremurelor .

6. FENOMENELE METEOROLOGICE PERICULOASE

În afara efectelor produse de căderile masive de zăpadă, care reprezintă un fenomen sezonier cu caracteristici speciale, există şi alte tipuri de fenomene meteorologice în măsură să aibă urmări catastrofale. Unele dintre acestea au un caracter independent de anotimp, o altă categorie fiind condiţionată de acesta. Această clasificare nu exclude manifestările anormale, care pot apare, în anumite condiţii, în perioade ale anului care nu sunt specifice manifestărilor respective.

16

Principalele fenomene meteorologice periculoase la care se poate face referire în acest caz sunt:- furtunile;- valurile excesive de căldură. Deşi, până nu de mult timp, ultimul menţionat nu se încadra în gama de manifestări climatice şi a modificărilor semnalate în structura stratului de ozon, acest fenomen a apărut din ce în ce mai pregnant. Astfel, valurile de caniculă devin un fenomen meteorologic demn de luat în seamă, cu efecte majore asupra populaţiei şi patrimoniului agro-forestier, care impune măsuri speciale de comportament şi reducere a efectelor sale.

Alte fenomene meteorologice periculoase: - înzăpezirile; avalanşele;

- lapoviţa;- aversele de ploaie;- fulgerele;- grindina;- chiciura;- ceaţa;- viscolul; zăporurile;- îngheţul puternic; îngheţul timpuriu sau întârziat;- dezgheţul timpuriu;- seceta.

Măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie sunt aproape identice cu cele recomandate în cazul producerii inundaţiilor.

7. EPIDEMII ŞI EPIZOOTII7.1. Epidemiile reprezintă o sursă de risc manifestată în ultimii ani pe arii

destul de restrânse în raport cu celelalte tipuri de risc, dar care prin efectele pe care le pot avea în plan social-economic constituie evenimente de importanţă majoră.

7.1.1. Definiţie: răspândirea în proporţii de masă într-un timp scurt a unor boli infecţioase cu caracter transmisibil la oameni, determinând erodarea stării de sănătate a populaţiei şi perturbarea activităţilor economice şi sociale poartă numele de epidemie.

Epidemia mai poate fi definită ca o erupţie bruscă a unei boli infecţioase care loveşte o comunitate şi depăşeşte capacitatea serviciilor de sănătate a acelei comunităţi. Termenul de epidemie poate fi aplicat oricărei creşteri semnificative a numărului de îmbolnăviri pentru o anumită boală, nefiind aplicat doar pentru răbufnirile bruşte de boală.

Merită să amintim aici şi termenul de :1.” Boală endemică” – o boală prezentă constant într-o anumită zonă

(exemple: malaria, tuberculoza, boala somnului).2. “ Pandemie “ - o epidemie care afectează un întreg continent sau este

extinsă la scară globală.7.1.2. Caracteristicile epidemiei:

- întroducerea şi răspândirea bolii în rândul populaţiei;

17

- perspectiva unui mare număr de cazuri;- severitate insuficientă care conduce la serioase invalidităţi sau moarte;- riscul apariţiei de rupturi sociale sau economice;- autorităţile naţionale nu pot să stăpânească situaţia datorită lipsei de :

- personal tehnic sau profesionist;- experienţă de organizare;- echipamente şi materiale (medicamente, vaccinuri, etc.)

necesare;- pericolul răspândirii transfrontieră a bolilor;- un singur caz de boală infecţioasă severă într-o zonă unde

fusese eraditată.Epidemiile au şi un caracter sezonier, favorizate fiind de anumiţi factori de vulnerabilitate:

- zone defavorizate ecomomic – sărăcie;- lipsa de imunizare (vaccinare) la boli;- nutriţie deficitară;- apă potabilă de slabă calitate;- sistemul sanitar insuficient organizat;- risc ridicat de transmitere a agenţilor patogeni, datorită unor factori

climatici şi de mediu favorizanţi, în aglomerări urbane sau rurale, permanente sau sezoniere;

Declanşarea efectelor vătămătoare se bazează pe acţiunea specifică provocatăde agenţii patogeni asupra populaţiei.

Bolile transmisibile au constituit şi constituie încă o problemă deosebit de importantă pentru ocrotirea sănătăţii publice. Prin măsurile adoptate s-a reuşit eradicarea multora dintre ele, altele revin anual necesitând în continuare mari eforturi pentru combaterea lor.

Factori favorizanţi declanşării epidemiilor:- creşterea numărului de indivizi care călătoresc pretutindeni;- dezvoltarea urbană fără asigurarea condiţiilor sanitare

corespunzătoare;- modificări ale microorganismelor care ţin de adaptarea la

medicamente şi vaccinurile care le combat;- creşterea numărului de persoane arondate unui centru medical

(care nu poate face faţă situaţiei);- lipsa educaţiei sanitare a populaţiei;- servicii urbane de proastă calitate (apă, canalizare, gunoi,

deratizare, dezinsecţii);- sărăcia;- creşterea numărului de animale comunitare (câini, pisici);- buget financiar şi fond material precar pentru sănătate;

Epidemiile sunt cauzate cel mai adesea de boli infecto-contagioase produse demicroorganisme parazite, viruşuri, bacterii, etc, care constituie sursa de infecţie.

18

Acestea pătrund în lanţul epidemic şi creează acele căi de transmitere de la omul bolnav la omul receptor sănătos.

Bolile infecţioase transmisibile pot fi împărţite în trei grupe:

a) Cu poartă de intrare respiratorie - scarlatina;- difteria;- rujeola;- tusea convulsivă;- gripa;- variola;- parotida epidemică;- meningita cerebro-spinală;

b) Cu poartă de intrare digestivă - poliomelita; - febra tifoidă; - dizenteria; - holera; - toxiinfecţiile alimentare - hepatită epidemică;

c) Cu transmisie prin vectori purtători de microbi - tifosul exantematic - ciuma ; - febra galbenă; - tetanosul ; - malaria; - turbarea

Impactul asupra societăţii Fiecare om care s-a infectat sau care prezintă simptomele bolii transmisibile

constituie o sursă de infectare pentru ceilalţi oameni din jurul său. Drept urmare, dacă nu se intervine la timp pentru tratarea şi izolarea persoanelor contaminate va fi afectat un număr mare de indivizi. Astfel, consecinţele declanşării unei epidemii pot fi foarte grave:

- persoane bolnave la care boala, dacă nu se iau măsuri imediate de tratare a ei, poate evolua rapid până la decesul persoanelor respective;

- introducerea şi răspândirea bolii în rândul populaţiei;- riscul apariţiei unor rupturi sociale sau economice;- cheltuieli mari pentru tratarea persoanelor bolnave, a persoanelor suspecte a fi

infectate pentru eradicarea focarelor infecţioase, etc;- efect psihologic puternic atât pentru persoanele bolnave cât şi pentru

personalul medical.

7.1.3. Măsuri de prevenire , protecţie şi intervenţie Măsuri de prevenire a bolilor infecţioase:

- igiena microclimatului; - igiena solului;

19

- igiena apei;- igiena individuală;- igiena alimentaţiei;- igiena colectivităţilor (locuinţei, locului de muncă,

şcolilor, etc);- educaţia sanitară;- vaccinarea;

Măsuri de limitare şi combatere a efectelor bolilor infecţioase:- dezinsecţia;- dezinfecţia; - deratizarea;- introducerea carantinei;- arderea şi înhumarea cadavrelor la adâncimi corespunzătoare;- aplicarea seroterapiei la contacţi şi suspecţi şi izolarea lor;- asigurarea protecţiei individuale şi imunizare a personalului ce încadrează

unităţi spitaliceşti;- asigurarea pazei şi ordinii şi întroducerea restricţiilor de circulaţie;- asigurarea ajutorului medico-sanitar şi a tratamentului.

Măsuri de reducere a riscului :- optimizarea sistemului medical de urgenţă;- elaborarea unui plan de protecţie cu alocarea resurselor necesare;- stabilirea unor proceduri de avertizare în cadrul sistemului de supraveghere

de rutină;- antrenarea factorilor de decizie pentru situaţii de urgenţă.

Măsuri de pregătire specifice:- verificarea şi confirmarea diagnosticelor;- identificarea cazurilor;- găsirea surselor epidemice;- controlul evoluţiei cazurilor;- educarea antiepidemiologică a comunităţii.

Măsuri post – dezastru:- sistem medical de urgenţă;- ajutor medical internaţional.

Evaluarea impactului:- supravegherea epidemiologică;- evaluarea periodică a eficienţei sistemului medical de urgenţă .

7.2. Epizootiile

20

7.2.1. Definiţie : epizootiile reprezintă răspândirea în proporţii de masă a unor boli transmisibile la animale. Bolile caracteristice epizootiilor sunt:

- pesta ovină;- pesta porcină;- pleuro-pneumonia contagioasă a rumegătoarelor mari;- bruceloza.

Zoonozele sunt boli transmisibile de la animale la om. Aceste boli pot fi transmise la om prin contactul cu animalele bolnave sau prin consumul de produse contaminate de origine animală.

Zoonozele pot fi contactate pe 3 căi: a) bacteriană: - tuberculoza ovină;

- bruceloza;- leptospiroza;- antraxul;- salmoneloza;- stafilococia; tetanosul;

b) parazitară :- trichinoza;- echinoza;- dermatomiceea;

c) virotică: turbarea.

7.2.2. Principalele măsuri specifice de prevenire şi protecţie :- aplicarea măsurilor igienico-sanitare;- aplicare de inoculări preventive;- supravegherea epidemiologică a populaţiei;- aplicarea măsurilor de profilaxie urgentă a întregului personal infectat;- introducerea de restricţii severe privind consumul alimentar şi al apei

potabile.

8. CĂDERI DE OBIECTE COSMICE NATURALE

Probabilitatea ca obiectele cosmice să pătrundă în atmosferă pământului este extrem de redusă. Cea mai mare parte a corpurilor cosmice care pătrund în atmosferă sunt reprezentate de praf cosmic şi prin meteoriţi de mici dimensiuni, care se aprind în atmosferă înainte de a ajunge pe suprafaţa solului. Din estimări pe Terra anual cad 16.000 t de meteoriţi, iar Pământul pierde în Cosmos anual cca. 700 t, rezultând o

21

creştere zilnică a masei Pământului cu 25 t. Este o cantitate infimă în raport cu masa totală a Pământului.

Pământul poartă urmele unor meteoriţi mai "consistenţi". Meteoritul Tungus din Siberia a lăsat urme puternice. În peninsula Ciukotka un meteorit a produs un crater cu un diametru de 17 km şi o adâncime de câteva sute de metri.

Pe marginea craterelor se găsesc adeseori tipuri de roci amestecate cu substanţe provenite din meteoriţii căzuţi.

În ultimii ani s-a discutat despre o eventuală ciocnire cu un asteroid cu urmări catastrofale pentru întreaga planetă.

ANEXA I

GRADSCARA DE INTENSITATE

MERCALLI - MODIFICATĂ - MM

ICutremurul nu este perceput decât de puţin persoane aflate în condiţii favorabile

IISe simte de puţine persoane, în special de cele ce se găsesc la etajele superioare ale clădirilor.

IIISe percepe în interiorul clădirilor, mai pronunţat la etajele superioare. Durata poate fi apreciată.

IVÎn timpul zilei este resimţit de multe persoane care se află în interiorul clădirilor. În exterior puţin perceptibil.

VEste simţit aproape de toţi oamenii. Uşoare degradări ale tencuielilor, iar unele obiecte instabile se răstoarnă.

VIMişcarea este simţită de toată lumea, producând panică. Tencuiala cade, clădirile suferă degradări. Avarii neînsemnate la clădirile slab executate.

VII Produce panică, iar oamenii părăsesc locuinţele. Avarii uşoare până la moderate la structurile de rezistenţă obişnuite. Avarii considerabile la construcţiile slab executate sau necorespunzător

22

GRADSCARA DE INTENSITATE

MERCALLI - MODIFICATĂ - MMproiectate. Coşurile se prăbuşesc.

VIII

Avarii uşoare la structurile proiectate seismic. Avarii considerabile la clădirile obişnuite. Prăbuşirea structurilor de rezistenţă defectuos executate. Dislocări ale zidăriei de umplutură, căderea coşurilor înalte, monumentelor etc

IXAvarii însemnate la structurile de rezistenţă proiectate antiseismic. Distrugeri ale clădirilor slab executate. Crăpături în pământ. Conductele subterane se rup.

XMajoritatea construcţiilor proiectate antiseismic se distrug odată cu fundaţiile. Pământul se crapă puternic. Se produc alunecări de teren.

XIPuţine structuri de rezistenţă rămân nedistruse. Apar falii la suprafaţa pământului. Conductele subterane complet distruse. Prăbuşiri şi alunecări puternice de pământ.

XII Distrugere totală. Obiectele sunt aruncate ascendent în aer.

ANEXA II

Distribuţia pe provincii a cutremurelor produse în România , în funcţie de magnitudine(M)

Nr crt

Provincii

M4,5 4,5 - 5 5 –

5,55,5 - 6 6 –

6,56,5 –

77

Numărul de cutremure1 VRANCEA 346 225 120 74 51 32 372 BANAT 14 29 9 4 1 0 03 CRIŞANA 3 2 0 1 1 0 04 MARAMUREŞ 7 4 2 0 0 0 05 MOLDOVA 7 4 1 1 0 3 0

23

6 TRANSILVANIA 7 3 8 6 7 1 07 MUNTENIA V 15 8 5 2 4 1 08 MUNTENIA E 1 2 3 1 1 1 09 DOBROGEA 9 7 5 1 1 0 1

DEZASTRE ANTROPICE ( PROVOCATE DE ACCIDENTE) 1. Generalităţi

Definiţie: evenimente cu urmări deosebit de grave asupra populaţiei şi mediului înconjurător provocate de accidente.

Dezastrele antropice sunt determinate de activităţile umane scăpate de sub control şi afectează grav populaţia, fauna, flora şi toţi factorii de mediu.

Se mai numesc dezastre antropice sau dezastre tehnologice.

Clasificare: I. Accidente chimice, care pot avea loc : La agenţi economici care produc, comercializează, stochează,

transportă sau utilizează substanţe chimice periculoase; Pe timpul transportului acestor substanţe pe căi de comunicaţii.

II. Accidente nucleare, care pot avea loc:- 1). La centralele nuclearo-electrice;- 2). La uzinele de îmbogăţire şi producere a

combustibilului nuclear;- 3). La instalaţiile de tratare şi pe timpul

transportului şi depozitării deşeurilor radioactive;

24

- 4). La utilizarea, depozitarea şi transportul radioizotopilor folosiţi în agricultură, medicină şi în scopuri ştiinţifice, cercetare;

- 5). La utilizarea radioizotopilor pentru producerea de energie în obiectele spaţiale.

III. Accidente biologice

IV. Inundaţii provocate de accidente la construcţii hidrotehnice la: - baraje; - diguri;

V. Incendii de proporţii

1). La rafinării, depozite de produse petroliere;2). La sondele de extracţie sau la unităţile de prelucrare şi distribuire a petrolului şi a gazelor naturale;3). La marile imobile, en-gros-uri, etc.;4). La păduri.

VI. Accidente navale :1). În rada porturilor;2). În largul apelor.

VII. Accidente aeriene :1). În aerogări;2). În aer, în timpul transportului.

VIII: Accidente feroviare :1). În gări;2). În parcurs - ciocniri sau deraieri.

IX. Accidente rutiere :1). Carambolaje pe marile autostrăzi;2). În autogări şi în trafic datorită unor cauze combinate.

X. Accidente în subteran1). La galeriile de extracţie ;2). La carierele de extracţie.

XI. Avarii mari la reţele de instalaţi tehnologice şi edilitare

25

XII. Avarii mari la reţele de telecomunicaţii

XIII.Căderi de obiecte cosmice artificiale 2. ACCIDENTUL CHIMIC

2.1 Definiţie: Evenimentul rezultat în urma eliberării în mediul înconjurător a unor substanţe toxice industriale, cu concentraţii mai mari decât cele admise, punând în pericol sănătatea populaţiei, a animalelor şi mediului înconjurător. Sunt considetare substanţe toxice industriale (S.T.I.), substanţele chimice care datorită proprietăţilor lor fizice, chimice şi fiziopatologice în concentraţii mici, produc intoxicaţii oamenilor şi animalelor la distanţe foarte mari, depăşind limitele agentului economic sursă toxică.

2.2 Caracteristicile raioanelor de distrugere 2.2.1 Zone de risc chimic Procesul de dezvoltare rapidă a industriei chimice, diversitatea tehnologiilor şi gradul ridicat de complexitate al acestora au condus la apariţia unor surse potenţiale de contaminare deosebit de periculoase din punct de vedere toxic.

Industria chimică include ansamblul de operaţiuni complexe cu sisteme laborioase de supraveghere şi control, ansamblu care implică pe lângă factorul tehnic şi factorul uman. Toate acestea crează condiţii ca în industria chimică şi în producerea, utilizarea, depozitarea sau transportul produselor chimice să existe un factor de risc chimic.

Zonele de risc chimic sunt situate în acele puncte de pe teritoriul ţării unde există agenţi economici importanţi care stochează, prelucrează, transportă sau produc substanţe periculoase (toxice). Se estimează la nivel naţional existenţa a circa 50 astfel de puncte sursă de risc, la care se mai adaugă numărul şi frecvenţa transporturilor unor astfel de substanţe.

II.2.2 Impactul accidentelor chimice asupra populaţiei şi mediului

înconjurător În urma producerii unui accident chimic se eliberează în aer substanţe toxice ce produc contaminarea aerului, apelor, solului, clădirilor, alimentelor, furajelor etc., în funcţie de amploarea accidentului.

Accidentele chimice produc asupra sănătăţii efecte corespunzătoare naturii substanţelor: toxice, incendiare sau explozive.

26

În general salariaţii aflaţi la locul accidentului sunt cei mai expuşi, dar şi personalul de intervenţie dacă nu este protejat adecvat.

Intensitatea eliminării substanţelor periculoase, distanţa la care se află locuinţele, acţiunile intreprinse de populaţie, condiţiile meteorologice sunt factori care influenţează efectele asupra sănătăţii populaţiei afectate.

Efectele produse de o substanţă chimică asupra sănătăţii pot varia în funcţie de căile de pătrundere în organism. Astfel, inhalarea este cea mai fercventă cale de pătrundere a substanţei toxice în organism. Cu trecerea timpului, contaminarea cutanată (pătrunderea substanţei toxice prin piele) sau contaminarea digestivă prin ingestia alimentelor şi a apei contaminate devin mult mai importante decăt expunerea respiratorie.

O particularitate specifică accidentului chimic este apariţia unui număr mare de lezaţi. Aspectul vatamarii victimelor în caz de accident chimic este complex:

- intoxicaţii acute;- arsuri termice;- arsuri chimice;- politraumatisme.

2.2.3 Focarul chimic :Substanţele toxice se pot evacua în mediul înconjurător ca

urmare a unei avarii la instalaţia sursă toxică, prin scurgere, deversare, eşapare etc. răspândindu-se pe teren sau în atmosferă, în interiorul construcţiilor de protecţie sau de retenţie, creând un focar chimic.

În cazul unui atac din aer, ca urmare a unei lovituri directe sau indirecte asupra instalaţiei sursă toxică se răsândeşte în mediul înconjurător, de regulă, întreaga cantitate de S.T.I. existentă în instalaţie.

Sub formă lichidă sau de gaze lichefiate, S.T.I. se poate răspândi în spaţiul de retenţie creând o suprafaţă de contaminare ce poate avea dimensiuni de câteva sute sau mii de metri.

Sub formă de gaz sau vapori, comprimat sau la presiune normală, S.T.I. se emit în mediul înconjurător instantaneu sau într-un interval scurt de timp. Se formează astfel un nor toxic. Focar chimic este spaţiul în care S.T.I. îşi manifestă acţiunea vătămătoare ca urmare a unui accident chimic.

Parametrii focarului chimic se determină de către întreprinderea sursă de pericol chimic. Aceşti parametri se referă la :

27

- cantităţile medii zilnice de S.T.I. existente în instalaţii (rezervoare);

- cantitatea de substanţă, probabil, a se elibera în unitatea de timp, în caz de accident chimic;

- proprietăţile fizice ale S.T.I.;- suprafaţa de răspândire a S.T.I.;- valorile concentraţiei letale şi de intoxicare;- direcţia de propagare a norului toxic;- durata de acţiune a norului toxic (persistenţa).

2.2.4 Zona de acţiune a norului toxicDe pe suprafaţa de contaminare, prin procese complexe de

evaporare-vaporizare, substanţele toxice, împreună cu vaporii generaţi de scurgerea (deversare, explozie) iniţială, crează şi în acest caz un nor toxic.

Norul toxic este deplasat de vânt. Rezultă astfel o zonă de acţiune a norului toxic, de formă tronconică.

În condiţii de calm atmosferic, zona de acţiune a norului toxic are formă emisferică.

Dimensiunile zonelor de acţiune a norului toxic se stabilesc pentru valori letale (zona letală) sau de intoxicare (zona de intoxicare).

Zona letală este considerată zona de acţiune a norului toxic în care concentraţia S.T.I. (concentraţia letală) are o valoare la care prin inhalare se produce moartea unei persoane într-un timp de cel mult 15 minute.

Zona de intoxicare este zona de acţiune a norului toxic în care concentraţia S.T.I. (concentraţia de intoxicare) are o valoare la care acţiunea sa în timp de 1 - 5 minute produce intoxicarea organismului uman, fiind necesar tratament medical (limita de suportabilitate).

2.2.5 Tipuri de accident chimic : - minim - major

Accidentul chimic minim este accidentul când la instalaţia sursă toxică se produce o avarie controlabilă (fisuri sau scăpări), urmată de eliberarea unei cantităţi de substanţă toxică industrială în mediul înconjurator.

Accidentul chimic major este accidentul care se produce în cazul unei avarii necontrolabile (distrugere, explozie), când din instalaţie, recipienţi,depozite se elimină în mediul înconjurator, în timp relativ scurt, cea mai mare parte din substanţa toxică.

28

2.2.6 Cauzele principale ale accidentelor chimice sunt :- defecţiuni tehnice nedetectate la timp;- greşeli în exploatare;- explozii;- incendii;- calamităţi naturale; - acţiuni de sabotaj.

2.2.7 Locul de producere a accidentelor chimice: - la obiective fixe;

- la obiective mobile.

Accidentele chimice la obiectivele fixe se pot produce în timpul desfăşurării procesului de producţie, dar, prin localizarea în spaţiu permit elaborarea unor planuri de intervenţie şi lichidare a efectelor specifice la depozitele de materiale, produse inflamabile, toxice, explozive, periculoase, etc. Accidentele chimice la obiectivele mobile pot apărea la mijloacele de transport ( rutiere, feroviare, navale) în timpul deplasării fiind încărcate cu substanţe chimice sau produse periculoase (toxice, inflamabile, explozive). Aceste accidente reprezintă un segment dificil de evaluat datorită faptului că se referă la obiective mobile şi factori variabili.

2.2.8 Măsurile tehnico-organizatorice în caz de accident chimic :

Pentru a putea interveni promt şi eficient cu măsuri de protecţie în caz de accident chimic este necesar să se execute studiul accidentului, şi anume :

- natura, cantităţile şi parametrii de toxicitate ai substanţelor scăpate de sub control;

- zona de acţiune a norului toxic;- date statistice privind unele riscuri posibile;- factori mai importanţi care pot agrava unele efecte

generate;- nivelul de dotare şi uzura instalaţiilor, precum şi intreţinerea

mijloacelor de transport;- posibilitatea producerii unor evenimente aleatorii;- marcarea traseului - protecţie suplimentară - în cazul

transportului de substanţe foarte toxice;

2.2.9 Există o gamă largă de produse chimice care pot fi implicate în accidente cu urmări grave. Dintre acestea, cel mai des antrenate sunt : - amoniacul;

- clorul;

29

- hidrogenul sulfurat; - oxizii de sulf; - fosgenul; - sulfura de carbon; - acid cianhidric, etc.

2.3. Masuri de protectie si interventie

În caz de accident chimic, măsurile de protecţie se realizează pe faze :

a) - în faza premergătoare evenimentului;b) - în timpul producerii accidentului;c) - după accident.

a). În faza premergătoare se planifică urmatoarele măsuri :- evaluarea amplorii accidentului chimic cu scopul de a

stabili zonele de risc pentru concentraţiile letale şi de intoxicare; localităţile şi unităţile economice incluse în zonă; facilităţile la dispoziţie pentru realizarea protecţiei şi intervenţiei;

- asigurarea sistemului şi a mijloacelor de inştiinţare şi alarmare oportună a populaţiei;

- stabilirea şi asigurarea măsurilor de protecţie individuală cu mijloace speciale sau simple;

- stabilirea condiţiilor de asigurare a populaţiei prin izolare (adăpostire) în încăperi etanşeizate sau în adăposturi adecvate;

- planificarea acţiunilor de evacuare temporară sau de părasire a zonei de acţiune a norului toxic;

- stabilirea modalităţilor şi a mijloacelor de protecţie a animalelor şi a unor categorii de bunuri materiale;

- organizarea sistemului de asigurare a primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgentă;

- urmărirea asigurării şi realizării unor măsuri şi mijloace de limitare a răspândirii norului toxic, de neutralizare a substanţelor toxice industriale;

- urmărirea asigurării de către unitatea sursă toxică a unor utilaje şi tehnologii de limitare a avariei, de izolare a instalaţiei avariate, sau de asigurare a unor operaţii care să impiedice creşterea pericolului chimic. - instruirea populaţiei şi a salariaţilor, în vederea asigurării măsurilor de protecţie planificate, de respectarea regulilor de comportare în zona de acţiune a norului toxic şi executarea evacuării sau a parăsirii zonei de pericol.

b). În timpul accidentului se aplică măsurile planificate :- înştiinţare şi alarmare;

30

- protecţie individuală şi prin izolare;- evacuare (autoevacuare);- protecţia bunurilor materiale şi a animalelor;- primul ajutor şi asistenţa medicală de urgenţă;- introducerea unor restricţii de consum şi de circulaţie în

zonele de acţiune ale norului toxic.c). După accident formaţiunile specializate de protecţie civilă execută controlul şi supravegherea contaminării, determinând :

- limitele şi concentraţiile zonelor de acţiune a acestuia;

- gradul de contaminare a factorilor de mediu şi a unor bunuri materiale;- crearea unor perdele de apă pulverizate şi neutralizarea substanţei toxice cu scopul împiedicării răspândirii norului toxic;- relocarea populaţiei şi reluarea activităţii economice.

3. ACCIDENTUL NUCLEAR

3.1 Definitie şi caracteristici generale Accidentul nuclear este definit ca evenimentul care

afectează instalaţiile unui reactor nuclear sau ale unei centrale nuclearo-electrice, provocând iradierea şi contaminarea populaţiei şi a mediului înconjurător peste limitele permise de normele în vigoare.

Iradierea populaţiei poate fi de diverse naturi, având în vedere că radiaţiile sunt prezente în natură şi pot fi produse şi artificial, fără a fi diferite nici ca tip, nici ca efect.

Fiecare dintre noi este expus radiaţiei, mai mult sau mai puţin, în funcţie de iradierea naturală a organismului uman, datorită radiaţiilor ionizante existente în mediul înconjurător. În aceasă categorie de radiaţii cosmice intră radiaţiile gamma terestre, având ca sursă radioactivitatea materialelor scoarţei pământului, produselor de dezintegrare ale radonului şi thoriului cu concentraţii mai ridicate în locuinţe şi alte spaţii neventilate, precum şi radioactivitatea alimentelor (K40 reprezintă sursa cea mai importantă de iradiere internă).

Sursele de radiaţii artificiale, în care intră instalaţiile de radiaţii "X", diferiţi radionuclizi şi radiaţiile gamma, au întrbuinţare în domeniul medical privind diagnosticarea, investigaţiile şi terapia (externă şi internă).

31

Prin specificul muncii, există un mare număr de persoane expuse la radiaţiile ionizante în domeniile de cercetare, în industria energetică, nucleară, etc.

Iradierea suplimentară a organismului are loc ca urmare a răspândirii radionuclizilor rezultaţi în experienţele nucleare executate în atmosferă şi depunerilor pe sol a materialelor radioactive.

Se poate aprecia că ponderea cea mai mare în iradierea organismului uman o are iradierea naturală - circa 66 %, urmată de iradierea medicală - circa 23 %.

Radiaţiile ionizante sunt dăunătoare organismului uman şi este necesar ca populaţia să fi protejată faţă de o expunere inutilă sau excesivă, dar trebuie luate în consideraţie şi beneficiile pe care le aduc prin diferite proceduri de tratament.

Deoarece efectele radiaţiilor sunt determinate de doza de radiaţii care asociază un factor de risc s-au stabilit limite maxime pentru doza admisă care este de 5mSv/an (500 mRem/an).

Accidentele nucleare produc : - efecte directe;- efecte transfrontaliere.

Accidentele nucleare sunt extrem de puţin probabile, toate reactoarele nucleare au întocmite planuri de intervenţie, cuprinzând măsuri care reduc la minimum riscurile în caz de accident.

Centralele nuclearo-electrice sunt în esenţă centrale termo-electrice la care locul cazanului de abur a fost luat de reactorul nuclear.

Căldura se produce prin fisiunea atomilor de uraniu, conţinuţi în elementele de combustie.

Menţinerea procesului de fierbere a atomilor de uraniu, este asigurată prin prezenţa în reactor a unui moderator (apă obişnuită, apă grea, grafit, etc.).

Căldura produsă în reactor este transmisă unui turbogenerator de un agent de răcire (apă grea, apă obişnuită, etc.).

Măsurile constructive adoptate de C.N.E., le asigură o mare siguranţă în exploatare, iar posibilitatea de accident, după calculele specialiştilor, este aceeaşi ca la barajele hidrotehnice.

Cauzele tehnice ale unui accident nuclear pot fi variate, dintre acestea cele mai importante sunt :

spărturi (fisuri) în conductele de răcire; creşteri de presiune şi salturi de temperatură în vasul

reactorului; căderea sistemului de răcire în caz de urgenţă;

32

căderea sistemului de pulverizare; topirea combustibilului nuclear; spargerea construcţiei şi eliberarea vaporilor radioactivi; scurgerea miezului topit prin placa de beton.

În afara cauzelor tehnice, accidentele nucleare pot fi provocate de factori externi :

-atacuri intenţionate;-inundaţii;-alunecări de teren;-cutremure;--căderi de avioane sau meteoriţi direct asupra reactorului nuclear.

Dintre sursele ce pot da naştere la accidente nucleare, în afară de C.N.E. se pot enumera :a) sateliţii artificiali care au la bord : - generatoare de energie electrică în conversie directă cu combustie nucleară;

- reactoare nucleare cu plutoniu si uraniu îmbogăţit.b) nave aeriene (avioane, elicoptere) care transportă substanţe

radioactive sau arme nucleare;c) nave maritime de suprafaţă sau submarine care au

instalaţie nucleară de propulsie sau transportă arme nucleare sau deşeuri radioacive;

d) obiective nucleare terestre; instalaţii de concentrare, morărit, preparare sau retratare a combustibilului nuclear;

e) institute de cercetare nucleară;f) obiective nucleare subterane pentru testare în scopuri

paşnice.

3.2 Tipuri de accidente la centralele nucleare :1) accidente de manipulare a combustibilului nuclear (uraniu);2) avarii la circuitul secundar - de răcire;3) accidente de reactivitate;4) avarii la circuitul primar;5) accidente legate de amplasament.

În funcţie de riscul de iradiere pentru populaţie şi de intensitatea de acţiune, accidentul nuclear poate fi încadrat în două categorii :

accident nuclear minor; accident nuclear major.

33

Accidentul nuclear minor ( de rutină ) este considerat evenimentul în care iradierea sau contaminarea depăşeşte doza sau contaminarea maximă admisă prevăzută în normele de radioprotecţie.

Accidentul nuclear major (accident maxim credibil de proiect ) este considerat acel accident care prezintă risc mare prin iradierea internă sau externă a populaţiei. El este determinat de expunerea rezultată din eliberarea de produse de fisiune, cu o iradiere mai mare de 25 rem pe întregul organism şi o doză de 10 rem/om adult pe tiroidă.

Zone şi surse de risc nuclear Din datele publicate de Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIEA) în anul 1991, rezultă că la sfârşitul anului 1990, erau în funcţiune în lume, peste 493 centrale nuclearo-electrice (CNE), urmând ca în următorii ani să fie construite cca. 130 CNE. Existenţa unor obiective nucleare pe teritoriul ţării noastre pot constitui potenţiale surse de risc nuclear :

1). C.N.E. - CERNAVODĂ Jud. CONSTANŢA - 5 grupuri tip CANDU 660 MW

2). I.C.N. - MIOVENI Jud. ARGEŞ - Reactor TRIGA de 14 MW

3). I.F.N. - MĂGURELE - BUCUREŞTI - Reactor VVER de 2 MW

Zone de risc : - în caz de accident nuclear, se stabilesc cu ajutorul unor programe de calcul pe baza termenului sursă care este comunicat de obiectivul nuclear, ţinând seama de inventarul de radionuclizi existent la un moment dat în miezul reactorului, a inventarului de evacuare şi a condiţiilor meteo cele mai favorabile.

Date tehnice despre C.N.E. Cernavodă

C.N.E. CERNAVODĂ este cea mai mare investiţie în S-E Europei din domeniul energeticii. Are cinci grupuri x 660 MW fiecare, totalizând 3.300 MW.

a). Proiectarea a fost făcută de către firma canadiană "CANDU" în anul 1970. Aceiaşi firmă a mai costruit în Coreea de Sud şi Argentina. România avea de ales proiectarea între CANDU şi URSS, a ales CANDU 600 PHWR şi nu varianta rusească VVER 400 sau VVER 1000, pentru siguranţa mult mai mare a lui CANDU.b). Siguranţa reactorului CANDU 600PHWR (răcit şi moderat cu apă grea) este un reactor care funcţionează pe baza reacţiei de fisiune a uraniului natural U-238, obţinut din zăcăminte

34

naturale de uraniu, de care dispune România; Moderatul şi agentul de răcire (apa grea)- cu un cost de 1.000 $/Kg, se obţine printr-un proces chimic în instalaţii specifice din apă de răcire; Necesarul de apă de răcire pentru C.N.E. este mult mai mare decât pentru centralele clasice. Pentru C.N.E. Cernavodă numai debitul Dunării poate asigura cantitatea necesară de cca. 25 m3/s dintr-un debit mediu de cca 800 m3/s.c). Cerinţele seismice au fost satisfăcute numai la Cernavodă, datorită structurilor geologice ale solului.d). Proiectul executat de firma canadiană CANDU corespunde

normelor impuse de AIEA de la Viena. De remarcat, că echipamentele şi subansamblele pentru CNE Cernavodă au fost executate înafară, cu firme de renume mondial în domeniul energeticii din : SUA, Italia, Germania, Anglia. România a efectuat proiectarea şi executarea părţii clasice a echipamentelor.

e). Punctul forte al proiectului CANDU 600, este că rectoarele CANDU sunt dotate cu sisteme speciale de securitate, având rolul de a opri reactorul în cazul funcţionării sale sub parametrii de proiectare sau în cazul producerii unui accident major. Cele 4 sisteme speciale de securitate sunt protejate de sistemul de alimentare cu apă la avarie. Acest sistem asigură securitatea şi în condiţiile producerii unor evenimente nedorite :

- cutremure de bază de 7 grade pe scara Richter;

- pierderea alimentării cu energie electrică;

- accident de pierdere a agentului de răcire urmat la 24 ore de cutremur de amplasament.

De asemenea, existenţa unor obiective nucleare în apropierea graniţelor, pot constitui surse de risc nuclear cu efect transfrontalier. Aşa este cazul C.N.E. KOZLODUI- BULGARIA, care cuprinde 6 reactoare :

- 4 reactoare VVER x 440 MW - neanvelopate;

- 2 reactoare VVER x 1000 MW - anvelopate.

Această C.N.E. de la KOZLODUI este situată la 5 Km de graniţa României.Specialiştii de la Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIEA) Viena, au afirmat că în orice moment poate avea loc un accident nuclear la C.N.E. KOZLODUI, cu precădere la reactoarele neanvelopate, din care reactorul nr. 4 este de-a dreptul "peticit".

35

3.3 Caracteristicile distrugerilor provocate de accidentul nuclearCaracteristicile focarului unui accident nuclear 1). Zone de formare a emanărilor datorate avariei :

a). Zona A = zonă de planificare a urgenţei în cazul expunerii la nor;b). Zona B = zonă de planificare a urgenţei pentru calea de expunere prin ingestie.

2). Zone de împrăştiere a fragmentelor de combustibil şi a altor elemente ale reactorului avariat.. Caracteristici propriu-zise :

a) dimensiunile norului radioactiv în funcţie de condiţiile meteo şi topogeodezice;

b) zonele de acţiune în funcţie de cantitatea de substanţă radioactivă eliberată în atmosferă;

c) cantitatea de substanţă radioactivă eliberată în timpul accidentului nuclear ;

d) durata de scădere a nivelului de radiaţii;e) suprafaţa de răspândire a substanţelor reactive.

Proporţiile şi consecinţele unui accident nuclear se exprimă prin riscul nuclear, care reprezintă acel complex de situaţii, rezultat în urma eliberării necontrolate a produselor radioactive în mediul înconjurător. În cazul unui accident nuclear, există următoarele tipuri de riscuri :

a) riscul inhalării substanţelor radioactive;b) riscul rezultat din radioactivitatea depusă;c) riscul rezultat din acumularea lentă a radioacivităţii.

Elementele radioactive eliberate contaminează toţi factorii de mediu, în timp, pătrunzând în lanţul alimentaţiei, acţionând prin ingerarea alimentelor şi a apei contaminate.

Radionuclizii cel mai des întâlniţi şi cu efecte dezastruoase sunt : U-239; I-131; Cs-137; Sr-90.

Transferul radionuclizilor din mediu către populaţie se face prin inhalare, datorită expunerii externe.

Emisia radioactivă contaminează atmosfera, solul şi apa, de unde sunt contaminate alimentele, care în final ajung în organism.

Simptome ale contaminării radioactive : - scăderea poftei de mâncare; - greaţă, vărsături; - dureri de cap; - scaune diareice dese;

36

- moleşeală.Contaminarea radioactivă produce o serie de efecte asupra organismului uman :1). efecte somatice bine conturate

a) precoce - eritem; - leucopen b) întârziate - fibroză pulmonară;

- afectarea măduvei osoase;- cataractă;- sterilitate;- ulceraţii;- cancer de piele;

2). efecte somatice stocasticea) precoce - tulburări neurovegetative;

b) întârziate - leucemie; - cancer tiroidian; - anemie; - reducerea duratei de viaţă. 3). efecte genetice

a) la prima generaţie - reducerea natalităţii; - malformaţii congenitale;- malformaţii ereditare.

b) la generaţiile următoare - afectarea fondului genetic; - malformaţii recesive;

- diminuarea capacităţii imunologice a organismului.

Gradul de contaminare În cazul producerii unor avarii sau explozii la reactoarele sau

instalaţiile ce folosesc substanţe radioactive, acestea sunt expulzate în atmosferă sub formă de emanaţii radioactive care se deplasează după direcţia vântului, a curenţilor atmosferici la înălţime, la distanţe foarte mari, constituind un grav pericol pentru oameni, animale şi mediu înconjurător.

Norul de aer contaminat cu substanţe radioactive, acţionează un timp limitat, după care, prin depunere, contaminarea rămâne activă de la câteva zile, până la sute de ani, funcţie de :

1). natura substanţelor radioactive;2). perioada de înjumătăţire a radionuclizilor eliberaţi şi

organul afectat, conform tabelului de mai jos :

IOD 131 8,06 zile TiroidaZIRCONIU 95 6,5 zile Tot corpulCERIU 144 284,5 zile Ficatul

37

STRONŢIU 90 28,6 zile Sistemul ososCESIU 137 30 ani Tot corpul;

muşchiPLUTONIU 239

244x103 ani

Sistemul osos

3). situaţia meteo - nebulozitate;- direcţia şi viteza vântului la sol;- direcţia şi viteza vântului la înălţime;- izotermie;- acalmie.

4). cantitatea de substanţă radioactivă emanată şi depusă.

În cazul producerii unor asemenea evenimente, o importanţă deosebită o au cunoaşterea măsurilor de protecţie şi a regulilor de comportare.

3.3 Măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie1). Modul de înştiinţare şi alarmare - Se execută la localităţile din perimetrul de contaminare şi pe direcţia de deplasare a norului radioactiv.

"ALARMA CHIMICĂ" - 5 sunete x 16 sec cu 10 sec pauză. Total 2 min.2). Folosirea mijloacelor de protecţie speciale sau improvizate a căilor respiratorii şi pentru protejarea corpului.

Se folosesc în scopul împiedicării pătrunderii prafului radioactiv în organele de respiraţie sau pentru a împiedica contactul direct ale suprafeţelor corpului cu substanţe radioactive.3). Asigurarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor iradiate.

În afară de asigurarea cu truse sanitare antichimice, populaţia trebuie să ştie care sunt spitalele, policlinicile şi dispensarele la care trebuie să apeleze în caz de nevoie.4). Cunoaşterea şi amenajarea de spaţii de adăpostire ermetizate.

Se are în vedere alegerea spaţiului cel mai adecvat pentru protecţia contra radiaţiilor, montarea de uşi de protecţie etanşeizate, ermetizarea tuturor golurilor.5) Cunoaşterea căilor posibile de contaminare şi iradiere : - iradierea internă; - iradierea externă; 6). Cunoaşterea riscului nuclear în zonă .

Populaţia trebuie informată despre natura riscului pentru aplicarea măsurilor de protecţie şi comportare în caz de accident nuclear.

38

Ţinând seama de mărimea accidentului, zonele şi nivelurile de radiaţie, analizând influenţa factorilor caracteristici, organele de decizie pot lua o serie de măsuri de protecţie şi intervenţie.

1). Înştiinţarea şi alarmarea salariaţilor şi populaţiei despre pericolul nuclear - se face în scopul avertizării şi luării măsurilor adecvate.

2). Asigurarea protecţiei prin adăpostire în spaţii ermetizate a oamenilor şi animalelor - are drept scop izolarea în zona de acţiune a norului radioactiv, în adăposturi şi încăperi la care s-au aplicat măsuri de etanşare.

3). Introducerea unor restricţii de circulaţie şi a măsurilor de pază şi ordine în zona de acţiune a norului radioactiv - în scopul de a preveni iradierea oamenilor şi animalelor şi pot asigura desfăşurarea acţiunilor de intervenţie. 4). Asigurarea măsurilor de prim ajutor şi asistenţei medicale a persoanelor iradiate în zona accidentului nuclear şi în zona de acţiune a norului radioactiv - în scopul scoaterii victimelor de sub acţiunea substanţelor radioactive şi transportarea acestora la spital.

5). Introducerea restricţiilor de consum a apei, produselor agroalimentare şi furajelor - se face pentru a preveni iradierea colectivităţilor umane şi animalelor.

6). Asigurarea protecţiei colectivităţilor umane prin mijloace de protecţie individuală în scopul împiedicării pătrunderii substanţelor radioactive în organism.

7). Asigurarea protecţiei populaţiei şi salariaţilor prin evacuarea temporară şi autoevacuare se face pentru a realiza protecţia atunci când celelalte mijloace lipsesc sau sunt ineficiente.

8). Organizarea cercetării de radiaţie, a controlului şi supravegherii nivelului de radiaţie din zona contaminată pentru stabilirea caracteristicilor focarului nuclear, cât şi a evaluării urmărilor şi efectelor în vederea asigurării intervenţiei.

9). Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de decontaminare a substanţelor radioactive şi de împiedicare a dispersării norului radioactiv, colectarea, transportul şi depozitarea materialelor contaminate - în scopul diminuării acţiunii substanţelor radioactive, localizării şi înlăturării urmărilor accidentului nuclear.

10). Instruirea populaţiei şi salariaţilor asupra modului de aplicare a măsurilor de protecţie şi a regulilor de comportare - pentru cunoaşterea şi conştientizarea măsurilor de protecţie.

4. INUNDAŢII PROVOCATE DE ACCIDENTE LA CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE

39

4.1 Introducere România este o ţară relativ săracă în apă. Precipitaţiiile au o

medie multianuală de numai 685 mm şi au o distribuţie foarte neuniformă în timp. Din această cauză, în decursul timpului s-au realizat cca. 2000 de acumulări. Peste 140 dintre acestea se încadrează în categoria "mari baraje" şi în consecinţă sunt înscrise în Registrul Mondial al Marilor Baraje. Câteva dintre acumulări au volume deosebit de mari :

Porţile de Fier I (2,4 km 3); Izvorul Muntelui (1,1 km3); Stânca Costeşti (0,74 km3).În mod inevitabil o parte dintre acumulări sunt situate în zone cu

risc seismic sporit. Barajele Siriu, Mâneciu, Paltinu, Poiana Uzului, etc. sunt situate la mai puţin de 100 km de zona epicentrală Vrancea, cel mai important focar seismic din România.

Creşterea populaţiei urbane şi a nivelului de trai al acesteia, precum şi dezvoltarea producţiei industriale şi agricole, a dus la creşterea continuă a cerinţelor de apă şi la necesitatea executării unor importante lucrări de gospodărire a apelor.

În România, realizarea de baraje şi lacuri de acumulare are o veche tradiţie.

În prima jumătate a secolului se trece la realizarea de construcţii hidrotehnice de tip modern, bazată pe o concepţie ştiinţifică inginerească. Începând cu anii 1950, lacurile de acumulare au fost încadrate în scheme de ansamblu, având drept scop coordonarea folosirii lor pentru folosinţe multiple. În deceniul 1950 - 1960, în cadrul planului de electrificare a ţării, au fost realizate barajul şi lacul de acumulare Vidraru şi salba de lacuri de acumulare şi centrale hidroenergetice din aval, barajul şi lacul de acumulare Vidra de pe Lotru cu centrale hidroelectrice la Ciunget, Sistemul Hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I, de pe fluviul Dunărea, lacul de acumulare Poiana Uzului de pe râul Uz, Paltinu de pe râul Doftana, etc. pentru alimentarea cu apă a unor localităţi şi centre industriale.

În perioada 1950 - 1990, în baza schemelor cadru de amenajare complexă a bazinelor hidrografice, elaborate sub conducerea Consiliului Naţional al Apelor şi a Programelor Naţionale aferente, au fost finalizate cca 260 lacuri de acumulare cu folosinţă complexă, însumând cca 11 miliarde mc. , volum total, precum şi 471 km derivaţii şi aducţiuni, îndiguiri şi regularizări de albii pe cca 11% din lungimea cursurilor de apă. Prin aceste lucrări au fost apărate de inundaţii peste 2000 de localităţi, cca 2,3 mil. ha teren agricol, precum şi importante obiective economice şi sociale.

40

Din evidenţa Cadastrului Apelor din România (ţinut la zi de Compania Naţională "Apele Române",) şi din inventarele prezentate de principalii deţinători, rezultă că pe râurile din ţara noastră există astăzi cca 2000 baraje, care pot acumula un volum total de apă de cca 15 miliarde m.c., respectiv cca 18,7 miliarde m.c., incluzând şi acumulările de pe Dunăre, Porţile de Fier I şi II.

Pagubele uriaşe care ar rezulta în cazul distrugerii sau avarierii acestor amenajări, din diferite cauze inclusiv solicitările seismice, au constituit o preocupare constantă a inginerilor români care activează în domeniu. Astăzi putem spune cu satisfacţie că la ultimele cutremure mari, care au găsit în exploatare majoritatea acumulărilor, nu s-au înregistrat nici un fel de avarii ale barajelor.

România este membru fondator al Comitetului Internaţional al Marilor Baraje (ICOLD-CIGB). Prin participarea la activitatea acestei organizaţii internaţionale specialiştii români au beneficiat de experienţă mondială în domeniul, în cadrul ICOLD problema comportării seismice a barajelor a constituit subiectul unui congres şi al activităţii unor comitete tehnice din care au făcut parte cei mai reputaţi specialişti din lume.

Siguranţa barajelor din România este reglementată prin OUG nr. 244/2000 republicată în 2002. De această activitate răspunde Comisia Naţională pentru Siguranţa Barajelor şi Lucrărilor Hidrotehnice (CONSIB) care funcţionează pe lângă ministerul de resort. Pentru supravegherea comportării în timp a lucrărilor existente, obligatorie prin lege, la fiecare dintre marii deţinători există comisii tehnice formate din specialişti în domeniu.

Trebuie remarcat faptul că la scară mondială comportarea barajelor la solicitări seismice poate fi considerată satisfăcătoare şi că în decursul timpului s-au înregistrat doar un număr foarte mic de avarii produse la aceste solicitări.

4.2 Definire

Inundaţiile accidentale sunt acele inundaţii care se produc ca urmare a distrugerii barajelor hidrotehnice sau a altor lucrări de hidroamelioraţii şi îşi manifestă forţa distructivă prin :

a). Unda de viitură a valului de apă, enorm ca forţă şi de scurtă durată şi acţionează în maniera unui "berbec" lichid cu o mare putere distructivă;

b). Volumul de apă - eliberat brusc prin distrugerea construcţiei hidrotehnice, producând acoperirea cu apă a unor suprafeţe de teren întinse.

41

4.3 Caracteristicile distrugerilor provocate Cauzele distrugerii barajelor hidrotehnice, accidentale sau naturale sunt:

a). erori de proiectare şi construcţie:- nedimensionarea la viitură;- nerespectarea regulilor de execuţie prestabilite.

b). erori umane :- nesupravegherea comportării construcţiei;- neurmărirea prognozei hidrometeorologice;- manevre forţate ale echipamentelor hidromecanice,

c). explozii în vecinătatea barajelor:- amplasarea depozitelor de substanţe explozive, cariere

mine;d). acţiuni terorist-diversioniste organizate în scopul destabilizării climatului socio-economic al colectivităţii umane;e). atacuri aeriene pe timpul conflictelor armate;f). cutremure, alunecări de teren : conduc la formarea unor valuri cu o mare forţă distructivă care produc avarierea sau chiar distrugerea lucrărilor hidrotehnice sau de hidroamelioraţii;

f) depăşirea capacităţii de evacuare a descărcătorilor datorită precipitaţiilor abundente, topirii rapide a straturilor de zăpadă şi furtunilor de mare putere.

Avariile la construcţiile hidrotehnice reprezintă funcţionări defectuoase hidrotehnice, ce duc la pierderi de vieţi umane şi la distrugeri materiale pe porţiuni în aval.

Lucrările hidrotehnice de amenajare a bazinelor hidrografice şi în special barajele şi lacurile de acumulare, sunt lucrări de mare amploare, ce comportă multe dificultăţi tehnice. De aceea trebuie asigurată, pe de o parte realizarea lor într-un cadru unitar, având în vedere ansamblul bazinului hidrografic, iar pe de altă parte, în exploatarea lor trebuie urmărită satisfacerea optimă a tuturor folosinţelor şi intereselor. Îndeosebi amenajarea şi exploatarea lacurilor de acumulare, ca factor de regularizare şi redistribuire a debitelor, trebuie să îndeplinească dublu scop – asigurarea unor debite suplimentare în perioadele secetoase pentru satisfacerea diferitelor cerinţe (alimentarea cu apă pentru localităţi, industrie, agricultură, producere de energie, piscicultură, agrement. etc.), precum şi atenuarea viiturilor, în vederea apărării de inundaţii a obiectivelor din aval. Totodată, barajele lacurilor de acumulare pot constitui surse potenţiale majore de risc pentru localităţile şi obiectivele din aval în cazul unor accidente la acestea. Aşa s-a întâmplat în anul 1991 prin ruperea barajului Belci de pe râul Tazlău, afluent al râului Trotuş, (care reprezintă cel mai mare

42

accident hidrotehnic din ţara noastră) şi în anul 1997 prin ruperea barajului Cornăţel, din bazinul hidrografic Vedea.

Până în prezent, comportarea barajelor s-a situat în limitele semnalate pe plan mondial. Totuşi un număr însemnat de acumulări au fost golite sau au trebuit să suporte restricţii în exploatare, pentru remedieri. De asemenea, multe baraje au prezentat şi prezintă în exploatare defecţiuni de mică sau medie amploare ce necesită fonduri pentru reparaţii. Cauzele defecţiunilor sunt datorate în cea mai mare parte condiţiilor geologice, unor neglijenţe de execuţie şi întreţinere, precum şi vechimii acestora. Accidentul tehnic produs în anul 1991, la barajul de acumulare Belci, din judeţul Bacău, datorat intensităţii excepţionale a precipitaţiilor căzute în bazinul hidrografic Tazlău, care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante, în aval, reprezintă cea mai mare avarie de acest tip din ţara noastră.

Cu tot progresul tehnic în proiectarea şi realizarea construcţiilor hidrotehnice, în asigurarea măsurilor de control pe

timpul execuţiei şi de urmările pe timpulexploatării, statisticile indică o creştere a numărului

accidentelor.

Urmările inundaţiilor provocate de avariile la construcţiile hidrotehnice

La ruperea barajelor hidrotehnice apare ca factor distructiv – unda de şoc a valului de apă – care se manifestă cu o forţă distructivă deosebită asupra a tot ce întâlneşte în văile şi zonele inundabile. Forţa undei de şoc a valului de apă creşte pe văile înguste iar viteza acesteia este foarte mare. Din această cauză sunt distruse total:

- construcţiile;- podurile;- rambleurile de cale ferată şi de drumuri;- ferme etc.

În văile mai largi, scade viteza de deplasare a apei, inundaţia se produce pe suprafeţe foarte mari şi în general dărâmăturile sunt parţiale, dar pierderile înregistrate la bunuri materiale şi animale pot fi foarte mari.

Datorită faptului că apele se retrag anevoios, există posibilitatea izolării unor localităţi sau gospodării individuale pe timp îndelungat.

43

Pierderi irecuperabile şi distrugeri se înregistrează în agricultură şi zootehnie, cu deosebire la fermele şi depozitele existente în zona inundabilă, în special la construcţiile existente, dar şi la animale şi cerealele depozitate.

Distrugerile pe căile de comunicaţii afectează grav transportul de persoane şi aprovizionarea cu materii prime şi mărfuri a anumitor localităţi şi zone.

Având în vedere refacerea grea a acestora, multe localităţi pot fi puse în dificultate din punct de vedere al aprovizionării cu alimente.

De asemenea pot apărea probleme grave cu privire la asigurarea cu apă, energie electrică, gaze. Situaţia în acest caz devine foarte critică dacă accidentul se produce în anotimpurile friguroase.

Din cauza antrenării mâlului de către apă, acesta se depune pe sol şi construcţii, îngreunând astfel activităţile productive şi gospodăreşti, precum şi circulaţia auto şi feroviară.

În cazul inundaţiilor de lungă durată, prin faptul că nu se respectă regulile de consum a apei potabile, poate determina apariţia unor epidemii şi epizootii. Dacă în perioada 1946 - 1955 s-au înregistrat 12 ruperi la cele 2000 baraje executate în această perioadă, în anii 1956 - 1965 s-au înregistrat 24 ruperi la 2500 baraje executate. Creşterea procentuală de la 0.6 la 0.96 este legată, fără îndoială, de asumare a unui risc sporit ca urmare a dorinţei de realizare a unor construcţii economice, a folosirii unor amplasamente mai puţin favorabile, a stabilirii unor soluţii mai noi şi mai îndrăzneţe şi care s-au dovedit inadecvate. Statisticile actuale prevăd la nivelul mondial, pentru un total de 15000 baraje existente în anul 1980 , posibilitatea apariţiei a 5 ruperi de baraje pe an. Distrugerile de baraje din ultimile decenii au provocat pierderi de sute de miliarde de dolari, distrugerea unor localităţi întregi şi câteva mii de pierderi de vieţi omeneşti.

4.4 Măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie

Avarierea unor construcţii hidrotehnice ca urmare a solicitării seismice este un fenomen destul de rar, riscul seismic este unul dintre principalii factori de care trebuie să ţină seamă la proiectarea barajelor, alături de riscul hidrologic (asociat probabilităţii de apariţie a unor debite mari) şi de riscul structural (asociat unei posibile comportări anormale a construcţiei, fundaţiei şi versanţilor).

Principalele măsuri necesare pentru micşorarea riscului de distrugere sau avariere a unei construcţii hidrotehnice sunt următoarele : g) ample studii de teren şi laborator pentru cunoaşterea cât mai

bună a condiţiilor geologice şi a proprietăţilor materiale, corect proiectate ţinând seama de condiţiile locale şi de solicitările extraordinare pe care le poate suferi construcţia;

44

h) control riguros al execuţiei; i) o supraveghere atentă a comportării pe întreaga durată de viaţă

a lucrării;j) executarea periodică a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau

reabilitare necesare.Indiferent de măsurile luate, riscul nu poate fi niciodată anulat.

La baraje se impune realizarea unui sistem de alarmare care, în cazul unei situaţii de pericol iminent, să conducă la evacuarea în timp a populaţiei din aval în afara zonei posibil a fi afectată.

Din riscul total prezentat de o construcţie cunoaştem la un moment dat numai o parte corespunzătoare numărului de fenomene înregistrate şi nivelul de dezvoltare a ştiinţelor inginereşti. Modificări ulterioare în sectorul amonte sau aval pot de asemenea să antreneze schimbarea nivelului de risc prezentat de baraj. Din această cauză este necesară o examinare periodică a nivelului de risc, în conformitate cu noile probabilităţi de producere a fenomenelor, cu noile reglementări normative şi cu noile metode de analiză a comportării.

În cazul în care în urma examinării rezultă un nivel de risc inacceptabil este necesar să se prevadă şi să se realizeze măsurile de reabilitare corespunzătoare.

Analiza cauzelor accidentelor produse la baraje, înregistrate pe plan mondial, a demonstrat că deşi este o cauză principală, dezvoltarea fenomenelor este determinată în general de o serie de condiţii favorizante. Este deci necesar ca orice anomalie de comportare să poată fi pusă în evidenţă de sistemul de supraveghere şi să fie examinată cu responsabilitate, ţinând seama de efectele pe care le poate avea în cazul unei solicitări seismice.

Ca şi pentru alte tipuri de construcţii, principalul mijloc de analiză al comportării barajelor este în prezent modelarea numerică. Utilitatea acestor modele de modelare necesită conoaşterea unor parametri de comportare a materialelor, unii nedeterminaţi în cadrul studiilor efectuate la proiectare. De aici poate să apară necesitea unor noi studii şi în orice caz necesitatea unei "tarări" a modelului, ţinând seama de rezultatele observaţiilor şi măsurilor efectuate pentru supravegherea lucrării. Însăşi supravegherea poate să necesite îmbunătăţiri pentru a corespunde cerinţelor impuse de metodele de analiză.

Din cele arătate mai sus rezultă că reexaminarea riscului prezentat de baraje este o operaţie laborioasă şi care poate să antreneze importante fonduri. Este deci necesară o ierarhizare a lucrărilor după riscul prezentat şi o eşalonare judicioasă a expertizării lor.

45

Posibilitatea apariţiei distrugerii unor baraje sau a altor lucrări hidrotehnice, a impus aplicarea unor măsuri de realizare a siguranţei în exploatare încă din etapa de proiectare-execuţie, astfel :k) introducerea în proiectele de execuţie a calculelor şi planurilor de

inundabilitate a zonelor din aval de baraje, evaluarea condiţiilor de curgere şi a debitelor evacuate în zonele de inundaţie;

l) asigurarea barajelor cu sisteme de semnalizare a anomaliilor în stabilitatea construcţiilor, echiparea cu aparate de măsură şi control adecvate tipului de construcţie;

m) realizarea unui sistem corespunzător de avertizare - alarmare cu rolul de a anticipa fenomenele care pot conduce la distrugerea barajelor şi de a asigura aplicarea măsurilor de protecţie în aval de baraj, în timp util;

n) stabilirea măsurilor de protecţie şi a modului de realizare a acestora;

o) asigurarea forţelor şi mijloacelor (materiale, utilaje, etc.) necesare realizării acţiunilor de intervenţie pentru localizarea şi înlăturarea urmărilor unei asemenea catastrofe;

p) instruirea populaţiei din localităţile în aval de baraje, asupra modului de realizare a măsurilor de protecţie şi de respectare a regulilor de comportare stabilite pentru asemenea situaţii.

În ţara noastră, funcţionează un sistem unitar de asigurare a măsurilor de protecţie şi intervenţie, deţinătorii de baraje importante având obligaţia de a aplica " Instrucţiunile pentru întocmirea planurilor de avertizare - alarmare a localităţilor şi obiectivelor socio-economice situate în aval de lacurile de acumulare în caz de accident la baraj".

5. INCENDII DE PROPORTII 5.1 Generalităţi şi clasificare

Din cele mai vechi timpuri, focul a fost un ajutor nepreţuit al omului, sprijinindu-l în cele mai diferite activităţi desfăşurate de acesta. Şi în prezent, în epoca modernă, deşi sunt cunoscute numeroase alte surse de energie, arderea combustibililor (solizi, lichizi sau gazoşi) în scopuri tehnologice sau netehnologice deţine, încă, o pondere ridicată.

În trecut, cauzele apariţiei unui incendiu erau legate, în principal, de nesupravegherea unui foc aprins sau de acţiunea unor fenomene atmosferice, astăzi, însă, aceste cauze s-au diversificat într-o mare măsură. Neglijenţa oamenilor, jocul copiilor cu focul sau cu chibriturile, folosirea necorespunzătoare a flăcărilor şi corpurilor incandescente (chibrit, lampă de lipit, flacără oxiacetilenică,

46

ţigară), utilizarea coşurilor defecte ale sobelor, radiatoarelor electrice, radiaţiile luminoase şi solare, scurtcircuitele, trăsnetele, exploziile, autoaprinderile, reacţiile chimice – iată numai câteva din cauzele care dau naştere la incendii şi produc anual, pe întregul glob, pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale enorme.

Incendiile pot avea cauze naturale şi antropice Incendiile reprezintă o ardere declanşată natural sau artificial în urma căreia se produc pierderi de vieţi umane şi animale precum şi pagube materiale.

Catastrofele datorate incendiilor constituie de mult timp tipul de dezastru frecvent şi unul dintre cele care provoacă cel mai mare număr de victime şi pagube materiale. Incendiile de proporţii reunesc întotdeauna în acelaşi timp explozii, degajare de gaze toxice, vapori, fenomene extrem de grave nu numai prin natura lor dar şi prin puterea lor distructivă.

Clasificarea incendiilor de proporţii:a).Incendiile la marile complexe petroliere care includ :

- incendii la complexele de extracţie;- incendii la complexele uzinale;- incendii la complexele de transport,

b). Incendiile la marile imobile;c). Incendiile de pădure.

a). Incendiile la marile complexe petroliere1). complexele de extracţie : puţuri, uzine de pompare şi sonde

de extracţie.Acest tip de incendiu reprezintă un pericol mic pentru

populaţia din împrejurimi, întru-cât acestea sunt situate în regiuni mai puţin populate.

2). complexele uzinale : rafinării şi depozite de produse petroliere.

Fiind situate în zone intens populate prezintă un mare pericol în caz de incendiu.

3). complexele de transport : - conducte de transport;- nave;- ansambluri portuare;- cisterne de transport.

Fragilitatea relativă a ţevilor care unesc sistemele de transport şi rezervoarele de umplere sau golire şi accidentele la recipienţii de transport reprezintă principalele cauze ale acestor incendii.

47

Cauze:- contactul carburanţilor inflamabili cu oxigenul;- scurgerea lichidelor sau a gazelor inflamabile;- avarii la instalaţii şi accidente de manipulare.

b).Incendiile la marile imobile Sub termenul de mari imobile se înţeleg mari magazine, săli de

spectacole, concerte, săli de sport, cvartale de blocuri a căror capacitate poate depăşi 1500 persoane.Cauze :

• imprudenţa - folosirea focului deschis în locuri neamenajate, cu pericole de incendiu sau explozie; • fenomenele naturale - incendii rezultate în urma cutremurelor, alunecărilor

de teren, erupţiilor vulcanice, furtunilor; sabotajele, diversiunile;

• cauzele tehnice - utilizarea instalaţiilor şi aparatelor electrice şi de încălzire defecte sau improvizate şi exploziile datorate unor defecţiuni sau exploatări necorespunzătoare a instalaţiilor de gaze şi termoficare.

Se pare că datorită structurii construcţiilor civile, ca şi materialelor folosite se remarcă o creştere apreciabilă a mortalităţii ca urmare a incendiilor. Se consideră de către unii autori că incendiile produc pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale mai mari decât toate celelalte dezastre. Ca tip de răniri, arsurile sunt considerate o cauză importantă de deces.

c) Incendiile de pădureCombustibilul principal este format din masa de arbori

indiferent dacă sunt verzi sau uscaţi. Cauze :

1. Fenomene naturale :- descărcările electrice;- perioadele prelungite de secetă.

Incendierea pădurilor este favorizată de secetă, vânt (cu efect de tiraj şi propagarea focului ). Cauza incendierii pădurilor se datoreşte foarte rar naturii. Fulgerul, deşi este un factor ideal de declanşare a incendiului, fiind în majoritatea cazurilor urmat de o ploaie torenţială, focul aprins de fulger este cel mai adesea stins de ploaie. În marea majoritate a cazurilor însă, aportul termic iniţial la incendierea pădurilor se datoreşte mai mult sau mai puţin omului.

2. Accidentale :

48

- imprudenţa (utilizarea focului deschis, efectuarea unor lucrări periculoase în apropierea pădurilor);

- acţiuni diversioniste. Aprinderea pădurilor are loc în două procese succesive :

- ridicarea temperaturii lemnului verde între 250o - 400o . Această căldură iniţială permite începerea distilării lemnului care emite astfel, gaze foarte combustibile, tip metan;

- autocombustia lemnului începe cu punctul termic de distilare a lemnului şi se produce autoaprinderea lui.

5.2. Caracteristicile distrugerilor provocate de incendii În epoca actuală, incendiile catastrofale pot fi considerate ca o

consecinţă a vieţii sociale şi ar putea fi prevenite, dar necesită o atenţie deosebită şi eforturi mari din partea societăţii.

Analizele făcute au demonstrat că incendiile care au provocat pierderi materiale mari au izbucnit pe timp de noapte. Aceasta se datoreşte faptului că pe timpul nopţii intensitatea controlului de prevenire şi stingere a incendiilor scade, unele incendii izbucnite nu sunt observate la timp şi se propagă cu repeziciune, căpătând caracter de proporţii, necesitând pentru stingere eforturi deosebite şi forţe şi mijloace numeroase.

De asemenea trebuie amintite incendiile izbucnite pe şantiere ce sunt mai periculoase, întrucât se propagă cu repeziciune la construcţiile vecine, amplasate de regulă la distanţe mici unele de altele şi în care se pot afla şi mari cantităţi de materiale combustibile. Pe timpul incendiului, în acest sector se poate crea pericolul producerii de explozii ale buteliilor cu gaze lichefiate, ale butoaielor şi cutiilor cu carbid, lacuri, vopsele şi alte lichide inflamabile şi foarte combustibile, care pot contribui în mod deosebit la propagarea incendiului.

Dezvoltarea tehnicilor de luptă împotriva incendiilor, de prevenire şi combatere a efectelor asupra sănătăţii publice rămâne să fie îmbunătăţită şi priveşte în general aplicarea măsurilor PSI, ca şi folosirea unor materiale de construcţii adecvate, proiectarea corespunzătoare a locuinţelor şi edificiilor publice.

Principalele efecte ale acestui fenomen sunt: pierderi de vieţi umane şi animale; avarierea şi distrugerea complexelor petroliere (rafinării,

centre de depozitare, puţuri, uzine de pompare, conducte magistrale etc.);

49

distrugerea fondului forestier, distrugeri de culturi cerealiere, livezi, fâneţe, păşuni etc.;

avarierea şi distrugerea construcţiilor de orice fel; avariere reţelelor electrice şi de telecomunicaţii.

5.3 Măsuri de prevenire şi protectie impotriva incendiilor : Măsuri de prevenire şi protecţie

1. Pregătirea salariaţilor şi a populaţiei pentru cunoaşterea normelor P.S.I. şi a acţiunilor de stingere a incendiilor.

2. Supravegherea permanentă a instalaţiilor şi proceselor tehnologice.

3. Respectarea strictă a regulilor de depozitare a produselor petroliere albe (foarte volatile) prin :

- compartimentare la maxim a rezervoarelor;- amplasarea rezervoarelor pe o suprafaţă cât mai mare;- realizarea prin construcţie a pereţilor antifoc în jurul

rezervoarelor;- asigurarea unor stocuri de inhibitori de ardere.

4. Separarea portului petrolier de portul maritim - evitarea la maxim a scăpărilor.

5. Interzicerea spălării tancurilor petroliere în porturi.6. Realizarea siguranţei transportului în vagoane cisternă pe

căi ferate şi autovehicule. Masura de intervenţie o constituie stingerea incendiilor.

Stingerea incendiilor se bazează pe următoarele principii :1. Secţionarea automată a conductelor de aducţiune sau de

evacuare.2. Protejarea depozitelor de carburanţi aflate în vecinătatea

focarului de incendiu, prin : - vidanjarea rezervoarelor fixe (evacuarea combustibilului prin conducte îngropate);

- îndepărtarea rezervoarelor mobile;- răcirea rezervoarelor mobile.

3. Îndepărtarea populaţiei din vecinătate; evacuarea acesteia dacă situaţia o impune.

4. Cooperarea pompierilor militari cu serviciile civile de pompieri şi cu personalul de intervenţie specializat.

5. Asigurarea cu mijloace de protecţie adecvate a personalului de intervenţie.

6. Folosirea unor inhibitori de ardere pentru stingerea şi localizarea incendiilor.

50

7. Folosirea unor substanţe sub formă de spumă sau praf în acţiunea de stingere.

6. ACCIDENTE MAJORE PE CĂILE DE COMUNICAŢII

Accidentele majore pe căile de comunicaţii sunt dezastre cu implicarea vectorilor de transport, a personalului şi/sau încărcăturii transportate, a unui segment din artera de comunicaţie şi a mediului înconjurător.

Caracteristici:-frecvenţa accidentelor tip;-tipul căii de comunicaţie (rutieră, feroviară, aeriană, maritimă,

fluvială);-mijloacele de transport implicate;-natura transportului.

Efecte:-pierderi de vieţi omeneşti;-mari pagube în privinţa vectorilor şi materialelor transportate;-degradarea şi poluarea mediului;-avarierea şi/sau distrugerea comunicaţiilor şi lucrărilor de

artă;-dereglarea fluxului de transport şi activităţilor economico-

sociale din zonă;-cheltuieli mari pentru intervenţie şi reabilitare.

8. AVARII MARI LA REŢELE DE INSTALAŢII ŞI RETELE DE TELECOMUNICAŢII

Distrugerea acestor reţele pot avea cauze naturale sau antropice.

Caracteristici:-datele tehnice ( dimensiuni, natura materialului, adâncimea );-tipul de reţea (gaze, petrol, produse de rafinare, apă,

telefonice, etc);-poziţionarea ( aeriană, îngropată, sub apă, etc);-geometria (lungime, aliniamente, ramificaţii, puncte de

distribuţie).

Efecte:

51

-întreruperea pe perioade diferite a alimentărilor de orice fel şi a transmiterii de date;

-mari pagube materiale;-degradarea şi poluarea mediului;-perturbarea activităţilor economico-sociale;-generarea altor tipuri de dezastre.

8. ACCIDENTE ÎN SUBTERAN

Activităţile subterane antropice au fost însoţite de-a lungul istoriei de numeroase dezastre cu bilanţuri covârşitoare în ceeace priveşte numărul victimelor, pagubele materiale şi problemele ecologice.

Dezastrele în subteran se manifestă prin:-explozii;-incendii;-acumulări de gaze periculoase;-inundarea unor galerii şi goluri;-prăbuşiri ale bolţilor cavernelor;-cutremure de diferite intensităţi.Excavaţiile efectuate în subteran şi extracţiile zăcămintelor

lichide şi gazoase prin forare produc goluri care, prin fenomenele de eroziune şi infiltrare de precipitaţii, constituie riscuri permanente.

De activităţile antropice subterane, curente sau abandonate, depind prăbuşirile de teren cu grave urmări la suprafaţa solului, mai ales dacă se produc în zone populate sau cultivate. Exemple sunt destule în ţară şi pretutindeni.

9. CĂDERI DE OBIECTE COSMICE ARTIFICIALE

În cosmos, la diferite altitudini, există numeroase obiecte artificiale, majoritatea fiind sub control dar foarte multe sunt abandonate.

Aceste obiecte au fost ridicate pentru a îndeplini diverse atribuţii: cercetarea spaţiului planetar şi interstelar; asigurarea comunicaţiilor; urmărirea fenomenelor meteorologice deosebite; studierea evoluţiilor faunei şi florei; efectuarea de prospecţiuni ale solului şi subsolului; efectuarea de cercetări şi studii asupra comportamentului uman în condiţii cosmice; diverse experimente ştiinţifice; microproducţii de materiale în condiţii de imponderabilitate; impactul activităţilor antropice asupra fenomenelor naturale de la suprafaţa Pământului şi din atmosferă; asigurarea unor scopuri militare; ş.a..

52

Unele obiecte cosmice artificiale au la bord substanţe radioactive şi alte substanţe periculoase pentru producerea de energie, cercetare şi în scopuri militare.

Existenţa obiectelor cosmice şi a încărcăturilor acestora constituie hazardul cosmic, un pericol potenţial pentru activităţile din spaţiu şi de pe Pământ.

La căderea sau încercarea aducerii lor pe pământ, cele de dimensiuni mai mici pot arde şi se consumă în atmosferă, dar au fost situaţii în care au căzut în oceane sau pe uscat. Se pare că încă nu au fost semnalate pierderi de vieţi şi pagube, dar asta nu înseamnă că nu pot fi. Pot fi evidenţiate urmările căderii navetei Columbia la începutul anului 2003.

Impactul fizic, exploziv cu solul şi împrăştierea substanţelor periculoase pot crea zone periculoase de felul celor prezentate la celelalte tipuri de dezastre antropice.

53

ANEXA I ACCIDENTUL NUCLEAR DE LA CERNOBÂL - 26 aprilie 1986

Pe teritoriul Ucrainei, la 130 km de Kiev a avut loc cel mai tragic accident nuclear din lume care a afectat toate statele din Europa şi o parte din Asia, ajungând până în Japonia şi care a fost dat publicităţii la câteva zile de la declanşarea sa, sub presiunea statelor din Peninsula Scandinavă.

Primii care au sesizat radioactivitatea crescută au fost tehnicienii de la o centralã nucleară situată la 60 km nord de Stockolm.

Au fost acceptate la Cernobâl numai delegaţii restrânse de ofiţeri din ţările membre ale tratatului de la Varşovia. Din România a participat Generalul colonel Chiţac Mihai şi doi ofiţeri chimişti.

La orele 1.23 a.m. la reactorul 4 al C.N.E. Cernobâl s-a înregistrat o explozie ce a produs un incendiu. Acesta a distrus reactorul, iar substanţe radioactive au scăpat în atmosferă. Focul a fost stins de pompieri în jurul orei 5 a.m., centrala şi localitatea din apropiere au fost izolate, iar accesul spre zona contaminată a fost închis. A fost întocmit urgent un plan de evacuare a populaţiei. Au fost evacuaţi în total 116.000 persoane.

Ca măsură urgentă de protecţie, reactorul distrus a fost acoperit cu un strat de nisip, marmură mărunţită, plumb, dolomit şi bor, având ca rezultat reducerea radiaţiilor şi după 2 săptămâni emanaţiile radioactive au încetat.

Peste 6 luni s-a aşezat un "capac" al sarcofagului radioactiv - un cadru de oţel de 165 tone - în interiorul căruia au fost montaţi senzori pentru transmiterea informaţiilor. Aceste acţiuni s-au desfăşurat cu ajutorul elicopterelor.

După un an - vorbeşte un academician - : accidentul s-a produs în timpul unui test experimental (sâmbăta) la o turbină a celui de-al patrulea reactor. Cei ce se fac vinovaţi de acest act de iresponsabilitate criminală încercau - paradoxal - să asigure o mai mare securitate a centralei. Scopul lor era de a demonstra că energia mecanică a reactorului turbinei se putea utiliza pentru a face faţă nevoilor unităţii în cazul întreruperii curentului.

54

Experimentul a fost greşit conceput şi organizat şi a fost realizat cu rectorul în funcţiune - o grosolană încălcare a regulilor - şi cu câteva sisteme de protecţie în caz de urgenţă, închise. Eroarea a dus la generarea intensivă de aburi în ţevi, care a produs o rapidă creştere a puterii, ceea ce a dus la explozie.

Urmările accidentului: - două persoane şi-au pierdut viaţa în timpul accidentului - una a murit imediat sub dărâmături, alta datorită arsurilor grave;

- un total de 237 persoane au fost spitalizate cu diagnosticul "boala radiaţiei";

- 31 persoane din cele spitalizate nu au putu fi salvate.

Urmările exploziei au fost : aruncarea în aer a planşeului reactorului de 500 to la o înălţime de 1,5 km şi pulverizarea a peste 100 to combustibil radioactiv sub forma unei sfere mari de foc întunecate, formată din aerosoli radiactivi ca dioxid de uraniu, cesiu, stronţiu, iod, plutoniu cât şi grafitul folosit ca moderator şi expulzat în aer la peste 10 km.

Temperatura miezului reactorului a atins 1.600 – 2.500oC şi timp de 12 zile cât a durat incendiul izotopii radioactivi de tipul I131 şi Stronţiu90 s-au degajat, iar în urma ploilor căzute radioactivitatea a crescut de 20 –30 de ori.

Accidentul nuclear de la TOKAIMURA – JAPONIA (30. 09. 1999)

Accidentul s-a produs ca urmare a unei greşeli de turnare a 16 kg uraniu – U235 ( faţă de cantitate normală de 2,4 kg) într-un recipient cu sedimente de acid nitric.

În urma acestei operaţii s-a produs iradierea imediată gravă a 3 operatori. Ulterior, s-a constat iradierea a încă 36 de angajaţi ai centrului şi locuitori din apropierea acestuia imediat după accident, pe amplasament s-au detectat debite de doză de 0, 84 mSv/h faţă de 0,2 mSv/h – fondul natural.

A fost detectat, de asemenea, un flux de neutroni de 4 mSv/h care a indicat existenţa unei reacţii nucleare. Această reacţie a fost oprită în ziua de 01.10.1999 în jurul prânzului, prin utilizarea boratului de sodiu.

Măsurile luate de Guvern, după 10 ore de la producerea accidentului, au cuprins:

55

evacuarea locuitorilor pe o rază de 350 m faţă de locul accidentului;

recomandarea pentru populaţia dispusă pe o rază de 10 km de a izola locuinţele şi de a sta în interiorul acestora;

restricţii de consum pentru legume şi fructe în vecinătatea accidentului;

închiderea temporară a şcolilor pe o rază de 10 km.

Impactul accidentelelor nucleare asupra populaţiei şi mediului

Centralele nucleare electrice având în structură reactoare nucleare de mare putere (400 – 1000 MW), constituie, aşa cum au demonstrat accidentele nucleare de la Govonia (Brazilia), Cernobâl (1986), Tokaimura (Japonia – 1999) pericolele cele mai grave pentru contaminarea mediului înconjurător în astfel de situaţii.

Norul radioactiv, rezultat în urma unui accident nuclear, cu un conţinut bogat în particule de material radioactiv şi gaze inerte determină contaminarea mediului, populaţiei, animalelor, culturilor, etc. Suprafeţele contaminate sunt foarte mari, întinzându-se pe lungimi de sute de kilometri în direcţia vântului.

Gradul de contaminare a terenului pe urma norului depinde de:

- cantitatea totală a produselor radioactive formate la explozie;

- de timpul care a trecut din momentul exploziei;

- de condiţiile meteorologice;- de relief, etc.

Pe măsura deplasării norului radioactiv se modifică dimensiunile particulelor care se depun. Viteza de depunere a particulelor radioactive va fi determinată de dimensiunile lor. Ca rezultat al căderii substanţelor radioactive din norul exploziei nucleare, odată cu contaminarea terenului se produce şi contaminarea aerului, surselor de apă, culturilor, alimentelor, furajelor şi diferitelor obiecte din teren.

Contaminarea aerului va fi mai puternică în perioada căderii particulelor radioactive, dar se poate observa şi după terminarea procesului de depunere a particulelor la sol, datorită vântului care le antrenează.

Contaminarea apei din râuri şi bazine deschise se produce concomitent cu contaminarea terenului datorită căderii radioactive şi ca rezultat al pătrunderii substanţelor radioactive aduse de apele de scurgere ce s-au format în terenul contaminat. Substanţele

56

radioactive care au căzut în apă sunt absorbite de vegetaţie, iar prin consumarea acesteia de diferite animale (peşti) conduce şi la contaminarea acestora. Contaminarea poate fi mai mare afectând întregul lanţ trofic (vegetaţie – peşti – păsări ichtiofage –oameni).

Contaminarea culturilor se produce prin căderea substanţelor radioactive pe frunze, ramuri, tulpini şi prin asimilarea substanţelor radioactive de către culturi prin frunze sau direct din pământ.

Contaminarea oamenilor şi animalelor se produce prin contactul direct cu praful radioactiv, prin folosirea obiectelor şi materialelor contaminate şi prin consumarea de apă, alimente, etc. contaminate radioactiv.

Norul radioactiv prezintă pentru om un risc la expunere:1. Expunerea externă la radiaţiile emise de radioizotopii

prezenţi în norul radioactiv, depuşi pe sol şi pe corp.Din punct de vedere al iradierii externe a organismului –

radiaţiile gama prezintă cel mai mare pericol, ca urmare a capacităţii lor ridicate de a pătrunde prin substanţe.

Radiaţiile gama trecând prin organismul uman suferă doar o uşoară slăbire (de 3 –4 ori) şi ca urmare pot produce vătămări importante ale organelor. Radiaţiile gama fiind foarte puţin absorbite de aer, este posibilă vătămarea oamenilor aflaţi chiar la depărtare de porţiunea contaminată. Costumele de protecţie speciale sau improvizate nu pot asigura protecţia iradierii externe.

Radiaţiile beta – emise de substanţele radioactive din zona contaminată au o putere de pătrundere relativ mică. Cizmele sau alte materiale simple cu care se pot acoperi picioarele absorb aproape complet radiaţiile beta. Îmbrăcămintea militară sau civilă absoarbe radiaţiile beta.

Radiaţiile alfa – nu prezintă pericol din punct de vedere al iradierii externe. El sunt complet absorbite de un strat de aer cu grosimea de câţiva centimetri. Îmbrăcămintea obişnuită oferă o protecţie completă împotriva iradierii externe datorate radiaţiilor alfa.

2.Expunerea internă la radiaţii prin pătrunderea substanţelor radioactive din aer;

Expunerea internă prin consumul în timp al alimentelor şi al apei contaminate radioactiv.

Dacă în cazul iradierii externe cel mai mare pericol îl prezintă substanţele gama radioactive, în cazul iradierii interne cel mai mare pericol îl prezintă, în ordine substanţele alfa şi beta radioactive.

Pătrunderea în interiorul organismului a substanţelor alfa şi beta radioactive, având o capacitate de ionizare mare, produc vătămări foarte periculoase.

57

O serie de efecte pot fi rezultatul unui accident nuclear ca urmare directă a leziunilor, cum ar fi arsurile în urma distrugerilor produse în circuitul aburului tehnologic, a stresului produs de accident, sau efectele psihice ca urmare a acţiunii radiaţiilor.

Efectele biologice ale expunerii la radiaţii depind de doza absorbită, de tipul radiaţiilor ca şi de suprafaţa de corp expusă la radiaţii şi organele afectate.

Expunerea unei părţi a organismului sau a unui organ este mai puţin periculoasă decât expunerea întregului organism la aceeaşi doză.

Materialul genetic este foarte sensibil la acţiunea radiaţiilor, la fel şi ţesuturile cu o înaltă rată a diviziunilor celulare, cum ar fi de exemplu ţesutul hematopoietic, în comparaţie cu ţesutul muscular.

În funcţie de timpul de latenţă (intervalul de timp între absorbirea radiaţiei şi manifestarea concretă a vătămării produse de radiaţii) se deosebesc de la individ la individ vătămări precoce şi tardive.

Există trei tipuri de efecte tardive şi anume efectele somatice, teratogenice şi genetice.

Principalul efect somatic este producerea de neoplazii, în special leucemia, cancerul de tiroidă, cancerul de plămâni.

Efectul teratogenic principal, descris în studiile efectuate pe supravieţuitorii de la Hiroshima şi Nagasaki, este retardarea mintală şi reducerea dimensiunii craniului, în special la indivizi care au fost expuşi la radiaţii în perioada de foetus de 6 – 12 săptămâni.

Există şi cazuri când vătămările tardive se manifestă în generaţiile următoare, deci timpul de latenţă este foarte lung. Aceste vătămări sunt cunoscute sub numele de vătămări genetice.

Conţinutul vătămărilor genetice îl constituie mutaţiile induse de radiaţii în celulele germinale, care în marea majoritate a cazurilor duc la înrăutăţirea eredităţii şi scad vitalitatea descendenţilor. Mutaţiile pot produce efecte genetice la prima generaţie sau după mai multe generaţii.

Acţiunea dăunătoare a substanţelor radioactive asupra plantelor depinde nu numai de doză, ci şi de faza de dezvoltare în care se găsesc plantele în perioada începutului iradierii. Odată cu creşterea plantelor creşte şi rezistenţa lor la acţiunea dăunătoarea a radiaţiilor.

Influenţa negativă a radiaţiilor se manifestă mai puternic asupra organelor de reproducere a plantelor şi mult mai puţin asupra organelor vegetative, ceea ce duce la obţinerea de plante sterile. Acţiunea dăunătoare (în sensul micşorării recoltei) se observă şi la plantele din a 2-a şi chiar a 3-a generaţie de la iradiere.

În ceea ce priveşte trecerea în plante din solul contaminat a diferiţilor produşi de fisiune (în special izotopii radioactivi Sr-90 şi Cs-137), această trecere creşte odată cu creşterea conţinutului de produşi de fisiune în mediul extern (în sol, pe plantă). Această dependenţă însă se observă până la o anumită limită de conţinut a radionuclizilor în mediul exterior, peste care asimilarea lor de către plantă scade ca urmare a acţiunii dăunătoare a radiaţiilor asupra organismului

58

vegetal. Cercetările au arătat că plantele pot suporta doze relativ mari ale produşilor de fisiune fără o reducere substanţială a recoltei, însă în acest caz în plante se pot acumula cantităţi de substanţe radioactive care să facă neconsumabilă recolta pentru consum.

59