Sfaturi pentru organizarea nmormntriiSfaturi n legtur cu moartea
omului:citirea stlpilor, nmormntarea i parastaseleSe cuvinte a ti
!Orice cretin care are n ngrijire un bolnav, netransportabil, se
cuvine s cheme preotul acas pentru a-l mprti grabnic. S nu atepte
pn cnd bolnavul nu mai poate vorbi, devine incontient, sau intr n
com, cnd preotul nu-i mai poate administra Sfintele Taine.Cnd se
constat c un bolnav, aflat n com, nu poate sa-i dea sufletul, s
cheme preotul pentru a-i citi slujba de "ieire cu greu a
sufletului". n cadrul acestei slujbe, care se svrete la capul
bolnavului, preotul se roag pentru iertarea pcatelor celui aflat pe
patul suferinei i pentru ca Dumnezeu s-i fie ndurtor n "cumpna cea
dreapt" a sfritului, cerndu-i desprirea sufletului de trup. Dup
citirea unor tropare, preotul citete o rugciune pentru sufletul cel
osndit spunnd:"Stpne Doamne, Dumnezeul nostru, Atotiitorule, Cel ce
voieti ca toi oamenii s se mntuiasc i s vin la cunotina adevrului;
Care nu voieti moartea pctosului, ci s se ntoarc i s fie viu, ne
rugm i cu umilin cerem Tie: sufletul robului Tu (N), dezleag-l de
toat legtura i-l slobozete de tot blestemul, cci Tu eti Cel ce
dezlegi pe cei legai i ridici pe cei czui, ndejdea celor
dezndjduii. Poruncete, dar, Stpne, s se dezlege n pace sufletul
robului Tu i s se odihneasc n locaurile cele venice cu toi sfinii
Ti, prin Unul-Nscut Fiul Tu cu Care mpreun bine eti cuvntat, cu
Preasfntul i bunul i de-via-fctorul Tu Duh, acum i pururea i n
vecii vecilor. Amin".1) Citirea stlpilorn zilele de pn la
nmormntare, preotul este chemat de familie, de regul dup amiaza sau
seara, pentru a svri "slujba stlpilor". Aceast slujb este o
rugciune scurt pentru sufletul celui rposat, la care se adaug
citirea unor pri din cele patru Evanghelii. Pentru aceasta, se
pregtete din vreme o cuie n care se aprinde crbune i se pune tmie,
care este dat la vremea cuvenit preotului pentru a tmia trupul
mortului.De reinut:-Unii credincioi pregtesc tmia cu care se va
tmia decedatul n obiecte improvizate (linguri, cni, farfurii, cutii
de conserve etc.), ceea ce nu numai c este inestetic i nepractic,
dar constituie i o lips de respect pentru cel decedat. Pentru a se
evita astfel de situaii, este indicat s se cumpere de la biseric,
ori de la magazinele specializate, o cuie (obiect destinat
tmierii).-Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tmia s se
foloseasc drept foc sau jar spirt, hrtie, capete de lumnare, lemne
ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum i
miros neplcut, anihilnd mirosul aromat al tmii i afectnd respiraia
celor prezeni. Cel mai potrivit este s se procure crbune special
pentru cdelni.-In timpul slujbei nceteaz orice alt activitate, iar
cei prezeni pstreaz linitea i au o atitudine sobr, rugndu-se mpreun
cu preotul pentru sufletul celui rposat. Fiind moment de rugciune,
membrii familiei trebuie s-i impun o reinere de a plnge zgomotos
ori cu vorbe, pentru a nu tulbura rnduiala slujbei. Cei care in
lumnri aprinse n mini s fie ateni s nu aprind hainele celor din jur
i s aib grij s nu curg ceara pe jos, fie c sunt n cas, la capela
mortuar, sau n biseric.-Dac ziua nmormntrii este zi de post,
mncarea trebuie s fie de post, asemenea i alimentele folosite la
alctuirea colivei. Pentru a nu grei, este bine s ne uitm n
calendarul bisericesc, ntruct sunt i perioade de dezlegare la
anumite mncruri de dulce sau de pete.-Dup plecarea preotului este
bine, dac se face priveghere de toat noaptea, s se citeasc de
credincioii mai evlavioi, din sfintele Evanghelii i Psaltirea.-Nu
se fumeaz, nu se fac glume, nu se rde, nu se spun poveti, ci se
pstreaz o atitudine solemn.-Unii credincioi, n situaia cnd
decedatul nu s-a spovedit i nu s-a mprtit sau nu i s-a aprins
lumnarea atunci cnd i-a dat sufletul, solicit preotului la ectenie
(rugciunea de pomenire) s adauge mort nespovedit, nemprtit i fr
lumnare. ntr-adevr, Biserica ne nva c trecerea cuiva din via fr
spovedanie i fr grijanie (adic ultima mprtire, nainte de a-i da
sufletul) este socotit, pe drept cuvnt, nu numai ca o mare pagub
pentru sufletul celui rposat, ci i un mare pcat pentru cei ai lui,
ramai n via, dac lucrul s-a petrecut din vina sau ne purtarea lor
de grij. n ultima vreme s-a renunat la aceast practic de pomenire,
pentru a nu scoate n eviden prin aceasta, indiferena sau neglijena
familiei fa de cel mutat dintre cei vii.2) nmormntareanainte de
sosirea preotului, familia coboar la maini capacul sicriului,
sfenicul, steagul, crucea, florile i coroanele. La maini se aeaz la
oglinda din stnga un prosop. Prosoape se pun, de asemenea, la
cruce, la steag, la sfenic i pe umr celor care transport sicriul.
Este tradiia ca la nceperea slujbei n biseric, s se dea preotului i
cntreului o lumnare cu un prosop.Preotul ajuns la casa celui
decedat, tmiaz i face slujba obinuit. Dup slujb, pleac spre
biseric, n fruntea unui convoi funerar format astfel: cel care duce
crucea, cei cu steagurile, femeia cu coliva i vinul, florile i
coroanele, apoi preotul.Pn la biseric se fac trei opriri, n numele
Sfintei Treimi.Ajuni la biseric, mortul este aezat pe o mas, cu
picioarele nainte, apoi se aprind lumnrile de la batiste i se mpart
oamenilor din biseric. n timpul slujbei se pstreaz linitea n
biseric i se evit a se plnge cu bocete.Dup slujb, mortul este scos
din biseric cu picioarele nainte i aezat n maina mortuar i se pleac
spre cimitir. Odat ajuni la groap, preotul toarn peste mort, n
semnul crucii, vin amestecat cu ulei i o mn de pmnt. Sicriul este
cobort n mormnt, dup care cei din familie arunc pmnt, n form de
cruce, peste sicriu.Pentru a afla mai multe n legtur cu nmormntarea
vezi:http://www.ortodoxism.ro/carte.shtmlHOTRRI ALE SFANTULUI
SINODAL BISERICII ORTODOXE ROMANEn legtur cu moartea omuluiHotrrea
luat n edina din 15 iunie 1928,privind incinerarea:1.Preoii s
previn din vreme pe enoriai, atrgndu-le atenia c, n cazul cnd
cineva dintre ei ar voi s se incinereze, Biserica la va refuza
orice asisten religioas;2.nainte de oficierea slujbei de prohodire
a unui mort, preotul respectiv s aib grij s se informeze de la
familia mortului, la care cimitir se va nmormnta cel
decedat;3.Celor ce au fost incinerai sau se vor incineras li se
refuze orice serviciu religios, att la moarte, ct i dup
moarte".Hotrrea nr.506, din 1949,privind nmormntarea
sinucigailor(B.O.R., nr. 7-10, 1949, p. 177-178)."Slujba nmormntrii
sinucigailor s fie fcut numai de ctre un singur preot i nu n locaul
sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul s poarte numai
epitrahilul, svrind slujba dup ritual redus. S nu se trag clopotele
i s nu se in cuvntri".3) Parastasele (pomenirile mortului)Dup
nmormntare, preotul merge la casa rposatului i face pomenirea de 3
zile a celui nmormntat.ntr-o camer, familia pregtete cele 12 vase
cu mncare, cele 12 linguri i 12 cni i coliva, pentru a fi
binecuvntate.Coliva simbolizeaz trupul celui adormit i este simbol
al nvierii.Termenele la care se fac parastasele sunt:-la 3 ziledup
moarte - ntru ndejdea nvierii i amintirea ridicrii din mormnt a
Mntuitorului n a treia zi i a faptului c atunci ncepe putrezirea
trupului, afar de inim;-la 9 zile(parastas mic). Se merge la
biseric, smbta dimineaa, cu coliva, sticlua de vin i pomelnicul i
eventual cteva pachetele de mncare, care se mpart dup slujb. Acest
parastas se face n cinstea celor nou cete ngereti (atunci ncepe s
putrezeasc inima);-la 40 de zile(parastas mare). Se pregtesc acas
pentru a fi binecuvntate 12 vase, precum i haine, iar la biseric se
merge cu coliva, sticlua de vin i pomelnicul. Dup slujb se merge la
cimitir, unde se tmiaz mormntul i se face slujba de pomenire. Dup
aceea, se merge acas pentru a fi binecuvntate darurile menionate
mai sus.-la 3, 6 i 9 luni(parastase mici), la fel ca la 9 zile.-la
1an(parastas mare), la fel ca la 40 de zile. La un an exist
obiceiul s fie sfinit crucea care a fost ridicat la mormnt.Dup
pomenirea de 1 an, se fac pomeniri n fiecare an, timp de 7 ani, la
data morii decedatului, iar pregtirea parastasului este la fel ca
la parastasul de 1 an.Dup 7 ani, decedatul se pomenete alturi de
ceilali mori ai familiei, la pomenirile din smbetele morilor sau a
moilor (vezi n calendar). * * *nvturi i sfaturi practicen legtur cu
moartea omuluiCum trebuie s fie sfritul adevratului cretin?In
rugciunile ei, Biserica ne ndeamn s cerem de la Dumnezeu, ntre
altele, sfrit cretinesc vieii noastre: fr prihan, nenfruntat, cu
pace..., adic n pace cu toata lumea si cu cuget mpcat, linitit, fr
teama de moarte.Care este grija si datoria cretineasc cea mai de
seam a celor vii fa de cei ce-si dau sufletul?Ca acetia din urm s
moar spovedii i mprtii si cu lumnarea aprins in mn.De ce este att
de trebuincioas spovedania si mprtirea n pragul morii?Pentru c
mrturisirea pcatelor, mai mult dect oricnd n cursul vieii, aduce
celui pe moarte iertarea acestor pcate, linitirea cugetului,
mpcarea cu Dumnezeu si cu semenii pe care ii va fi nedreptit, urt
sau pgubit cu ceva, sau cu care va fi fost certat. Cat privete
Sfnta mprtanie, ea, fiind arvuna vieii venice, alctuiete merindea
cea mai scump si mai de pe urm, de care nici un cretin nu trebuie
lipsit. Aa ne povuiesc Sfinii Prini adunai n Sinodul I Ecumenic de
la Nicea (325), in cel de al 13-lea canon al lor: Iar pentru cei ce
pleac (din via), s se pzeasc si acum legea veche i canoniceasc, nct
dac pleac cineva, s nu fie lipsit de merindea cea mai de pe urm si
cea mai trebuincioasa.... Sfntul Trup si Snge va fi pentru sufletul
celui rposat cel mai bun tovar, scut si aprtor in fata Tronului
Judecaii. Iar trecerea cuiva din viaa fr spovedanie si fr grijanie
este socotita, pe drept cuvnt, nu numai ca o mare paguba pentru
sufletul celui rposat, ci si un mare pcat pentru cei ai lui, ramai
n via, dac lucrul s-a petrecut din vina sau ne purtarea lor de
grija.De ce se pune lumnare aprins n minile celui ce trage s
moar?Pentru c lumina este, pe de o parte, cluza sufletului pe calea
cea fr de ntoarcere, risipind ntunericul morii, iar pe de alt parte
ea nchipuie pe Hristos si Evanghelia Sa, cci El a spus: Eu sunt
Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaz Mie nu va umbla ntru ntuneric, ci va
avea lumina vieii (Ioan 8, 12). Avnd deci lumnarea n minile sale,
omul trece la cele de dincolo mpreun cu Hristos i avnd cu el lumina
vieii celei venice, pe care a primit-o nc de la botez.De ce se trag
clopotele bisericii cnd moare cineva?Ca s vesteasc si celorlali
membri ai parohiei ca unul dintre ei i-a prsit, s-i ndemne la
rugciune pentru iertarea pcatelor lui (de aceea toi zic: Dumnezeu
s-l ierte!) i s le aduc i lor aminte c toi sunt muritori.De ce se
scald trupul rposatului i apoi e mbrcat n haine curate?Urmnd pilda
celor dinti cretini (Fapte 9, 37), splm trupurile rposailor, n semn
de curire, cu ap curat, care aduce aminte de apa botezului, artnd
cu aceasta c cei rposai au trit cretinete. Apoi mbrcm trupurile n
haine noi i curate, nchipuind vemntul cel nou al ne stricciunii, cu
care ele vor nvia la ziua judecaii (I Cor. 15,42-44).Pentru ce se
aeaz trupul rposatului n sicriu i cu faa spre rsrit?Se aeaz n
sicriu, pentru a fi ocrotit de greutatea pmntului, nainte de
putrezire i pentru a arta c trupul se afla sub acopermntul Celui
Prea nalt i se odihnete sub umbra Celui Atotputernic (Ps.90,91). Se
aeaz cu faa spre rsrit, ca i la botez, pentru c dinspre Rsrit ne-a
venit Hristos, lumina cea adevrat i tot dinspre Rsrit va veni El la
judecata viitoare (Matei 24, 27). Trupul e acoperit cu o pnz alb,
artnd c rposatul se afla sub acopermntul lui Hristos.De ce se pune
icoana sau cruce pe pieptul celui rposat?Pentru a arata ca cretinul
i d duhul n Hristos, intru Care i Cruia I se ncredineaz la
moarte.Ce slujba se face la casa celui adormit?ndat dup moarte sau
nainte de nmormntare, preotul svrete la casa rposatului panihida.
Numele acestei ierurgii vine de la cuvntul grecesc Pannihis, care
nseamn priveghere sau slujba de toat noaptea, deoarece panihida
nlocuiete privegherile, adic rugciunile din timpul nopii, care se
fceau odinioar n biserici, in ajunul praznicelor mari, sau in case,
la cptiul celor adormii. Aceast slujba e o prescurtare a slujbei
nmormntrii, fiind alctuit din rugciunile nceptoare obinuite,
troparele de la nceputul slujbei nmormntrii, rugciunea Dumnezeul
duhurilor i al tot trupul... n care ne rugm pentru iertarea si
odihna celor adormii, apoi "venica pomenire". Apoi se citesc
evangheliile care in popor sunt numite stlpi.Cnd se face
nmormntarea?De obicei a treia zi dup moarte, cnd se face pentru cel
adormit i prima pomenire si cnd, dup credina noastr, sufletul celui
adormit prsete pentru totdeauna pmntul i locurile pe unde a trit,
pentru a se nla la cer.De ce trupul celui adormit e adus la biseric
nainte de a fi nmormntat i aici i se face slujba nmormntrii?Pentru
c aici adormitul se afl pentru cea din urma oar n mijlocul parohiei
sau al obtii cretine n care a trit. El i ia acum rmas bun nu numai
de la cei rmai n via, ci i de la locaul sfnt unde a luat parte la
sfintele slujbe, unde a fost botezat, cununat i mprtit. Si, dup cum
in biserica a primit botezul si mbisericirea, adic nceputul vieii
sale in Hristos, se cuvine ca tot aici sa i se fac si cea din urma
slujba, aceea care binecuvnteaz sfritul vieii sale pmnteti si
intrarea pe poarta veniciei.Slujba nmormntrii este oare aceeai
pentru toi cei adormii?Nu. Biserica a ntocmit patru rnduieli
deosebite ale slujbei nmormntrii: una pentru credincioii laici sau
mireni n vrst, a doua pentru pruncii si copiii pn la apte ani, a
treia pentru diaconi i preoi de mir i a patra pentru clugri i
arhierei.Care este partea cea mai de seama din slujba nmormntrii
credincioilor?Partea cea mai de seama din slujba nmormntrii
credincioilor este molitva de dezlegare (Dumnezeul duhurilor si al
tot trupul), urmata de rugciunile de iertare, rostite de preot. n
acestea, preotul roag pe Dumnezeu sa dezlege sufletul celui
adormit, de orice blestem sau afurisenie, sa-i ierte tot pcatul
sufletesc si trupesc, ca sufletul lui sa se odihneasc mpreun cu
drepii, iar trupul sa se dea napoi firii, desfcndu-se in cele din
care a fost alctuit.Ce nseamn: Venica pomenire, care se cnt
adormitului la sfritul slujbei nmormntrii, la punerea n mormnt i la
parastase?Prin aceasta ne rugam lui Dumnezeu ca, pe de o parte, El
s-i aduc pururea aminte de cel adormit, cum s-a rugat tlharul pe
cruce: Pomenete-m, Doamne, intru mpria Ta!, iar, pe de alta, noi,
cei vii, sa pstram o nentrerupt aducere aminte de dansul, sa nu-l
lsm n uitare, ci sa-l pomenim totdeauna, rugndu-ne pentru dansul.Ce
este si ce nchipuie coliva, care se face la nmormntri i
parastase?Coliva nchipuie nsuii trupul mortului si este totodat un
semn vzut al credinei noastre n nviere si nemurire, deoarece este
fcut din boabe de gru, pe care nsui Domnul le-a nfiat ca purtnd in
ele icoana sau asemnarea nvierii trupurilor: dup cum bobul de gru,
ca s ncoleasc i s aduc road trebuie s se ngroape mai nti n pmnt i
apoi s putrezeasc, tot aa i trupul omenesc mai nti se ngroap i
putrezete, pentru ca s nvieze apoi ntru ne stricciune (Ioan 12,
24). De aceea, la binecuvntarea colivei de ctre preot, si anume,
cnd se cnt Venica pomenire, rudele si prietenii mortului ridica
tava (farfuria) cu coliv, legnnd-o pe mini, n semn de comuniune sau
legtur cu rposatul. Acelai lucru nchipuie si gustarea din coliva,
dup binecuvntarea ei. Acelai rost l are si coliva simpl, nensoit de
vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea
si pomenirea praznicului sau Sfinilor srbtorii n acea zi sau spre
pomenirea morilor care poarta numele acelor sfini.Ce sunt pomenile
si ce rost au ele?Pomenile sau praznicele morilor sunt mesele care
se fac n cinstea i pomenirea morilor. Ele sunt rmite ale vechilor
agape sau mese freti, cu care era mpreunat in vechime slujba
nmormntrii. Tot poman se numete i orice fapt de milostenie fcut
pentru pomenirea si folosul morilor, ca de pild hainele sau
lucrurile care se dau sracilor si care sunt binecuvntate de preot
printr-o molitv deosebit.Ce trebuie sa credem despre cei ce ii dau
trupurile sa fie arse la crematoriu?Arderea trupului nseamn
nimicirea lui. De aceea, i ard trupurile dup moarte numai cei ce i
nchipuie c totul se sfrete cu moartea si c dup moarte nu mai e
nimic. Dar noi, cretinii, credem cu trie n venicia sau nemurirea
sufletului i n nvierea trupurilor, adic n realctuirea lor din
elementele din care au fost compuse i n reunirea lor cu sufletul,
pentru a fi judecate i rspltite mpreun cu sufletele cu care au i
vieuit pe pmnt. Pentru noi, trupul omului este templul lui
Dumnezeu, ntru care locuiete Sfntul Duh, precum zice Sfntul Apostol
Pavel (I Cor. 3, 16-17; 6,19). Se cuvine deci sa fie cinstit si
ngrijit i dup desprirea lui de suflet, iar nu ars ca un lucru
netrebnic. Sfintele Moate, adic rmitele trupeti ale Sfinilor,
pstrate uneori m chip minunat, sunt o dovada vie a cinstirii pe
care noi o dam trupurilor si a darurilor minunate pe care harul lui
Dumnezeu le toarn n trupurile celor ce I-au bine plcut. De aceea,
noi ngropm pe mori n pmnt, pentru ca Dumnezeu nsui a zis lui Adam:
c pmnt eti i n pmnt te vei ntoarce (Fac. 3, 19).Pentru ce se pune
cruce la cptiul morilor?Pentru ca Sfnta Cruce este semnul credinei
celui adormit, semnul lui Hristos si al biruinei Lui mpotriva
morii. Crucea, care strjuiete deci mormntul cretinului, arata ca
cel ce doarme sub scutul ei a adormit intru Hristos si cu ndejdea
ca se va scula mpreun cu El la nvierea cea de obte.Prin ce se arata
grija noastr fata de cei adormii?Prin nmormntarea lor dup datina
cretineasc i prin svrirea rugciunilor si slujbelor ornduite de
Biseric pentru pomenirea lor. De aceea, trebuie sa pomenim pururea
pe cei adormii i s ne rugm pentru dnii, att n rugciunile noastre
personale, de fiecare zi, ct i prin slujbele i rnduielile aezate de
Biseric pentru aceasta, la soroacele cuvenite.Care sunt soroacele
sau termenele pentru pomenirea celor adormii?Ziua a treia, a noua i
a patruzecea dup moarte; la trei, ase i nou luni i la un an dup
moarte; apoi in fiecare an pn la apte ani dup moarte.De ce se face
pomenirea la aceste soroace?Se face la trei zile, in cinstea
Sfintei Treimi, ntru Care ne mntuim i n amintirea nvierii celei de
a treia zi a Domnului, Care, sculndu-Se din mori, S-a fcut prg sau
nceptur i chip al nvierii celor adormii; la noua zile, pentru ca
rposatul s se nvredniceasc de prtia cu cele nou cete ngereti i n
amintirea orei a noua n care Domnul, nainte de a muri pe Cruce, a
fgduit tlharului Raiul, pe care ne rugm sa-l moteneasc i rposaii
notri; la patruzeci de zile (ase sptmni), n amintirea nlrii la cer
a Domnului care a avut loc la patruzeci de zile dup nviere, pentru
ca sufletul celui rposat s se nale i el la cer; la trei luni, la
ase luni, la nou luni i la un an, n cinstea si slava Sfintei
Treimi, dup pilda cretinilor din primele veacuri, care prznuiau n
fiecare an ziua morii mucenicilor si a sfinilor, ca zi de natere a
lor pentru viaa de dincolo. Termenul de apte ani, cnd se face
pentru cea din urma oara datornica pomenire anuala a rposatului, e
numr sfnt (cele 7 zile ale facerii lumii) si se socotete c atunci
trupul omului e cu totul desfcut in rn. De aceea, n rnduiala
mnstirilor, atunci cnd se mplinesc apte ani de la ngroparea
clugrilor, se face dezgroparea osemintelor si aezarea lor in racla
sau osuar, ori in gropni de obte.Cum se numete slujba care se face
la aceste soroace, pentru pomenirea celor adormii?n crile de slujb
se numete panihida (panahida), dar in popor poarta de obicei
numirea de parastas, de la cuvntul grecesc Paristimi a se nfia
naintea cuiva, a mijloci, deci rugciune de mijlocire pentru
adormii. Parastasul nu e altceva dect o prescurtare a slujbei
nmormntrii. Partea de cpetenie o alctuiesc rugciunile de dezlegare
si iertare, rostite de preot la sfritul slujbei, urmate, ca si la
nmormntare, de Venica pomenire. La parastas se aduc intru pomenirea
celui rposat coliva, pine si vin din care se toarn jos peste
mormntul celui adormit.Se pot face parastase in tot timpul
anului?Nu se pot face parastase in urmtoarele zile si rstimpuri din
cursul anului:a) Duminicile de peste an, pentru ca Duminica,
amintind ziua nvierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de
ntristare.b) In cele dousprezece zile dintre Naterea si Botezul
Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase Duminica,
cel puin in Duminicile Penticostarului, adic in cele dintre Pasti
si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se fac parastase, pentru a nu
se ntuneca bucuria Praznicului cel Mare al nvierii.c) De la lsatul
secului de carne pn la smbta ntia din Postul Mare, smbta Sf.
Teodor.d) Din smbta Floriilor pana in Duminica Tomii.e) La
praznicele mprteti sau srbtori mari.In timpul Postului Mare, nu se
face parastas in zilele de rnd (luni, mari, miercuri, joi si
vineri), deoarece in aceste zile nu se face Liturghie obinuit sau
deplin (can. 49 Laodiceea).Ce sunt srindarele?Cuvntul srindar, de
la cuvntul grecesc sarantafia, nseamn pomenirea unui adormit sau a
unui pomelnic ntreg de adormii la 40 de liturghii n ir, mai ales n
primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne ndeamn s facem
Sf. Simion al Tesalonicului. La sfritul celor 40 de Liturghii se
face parastas i se pomenesc rposaii tuturor credincioilor care au
dat pomelnice, ceea ce se numete dezlegarea sau slobozirea
srindarelor.Cnd se fac pomenirile morilor n timpul anului?Biserica
pomenete pe adormii n toate smbetele de peste an. Smbta e ziua din
cursul sptmnii nchinat amintirii tuturor sfinilor i a celor
adormii, pentru ca cuvntul Smbt (adic Sabat) nseamn odihn; e ziua
in care Dumnezeu S-a odihnit dup zidirea lumii i n care, deci,
cerem si noi odihna celor adormii, dup ostenelile si alergarea din
aceasta via i pentru c Smbta e ziua n care Mntuitorul a stat n
mormnt cu trupul, iar sufletul s-a pogort la iad, ca s elibereze
din el pe toi drepii cei din veac adormii. Parastasele care se fac
duminica, mai ales in orae, nu sunt potrivite cu bucuria nvierii,
pe care o prznuim n aceasta zi.Care sunt smbetele morilor?Biserica
face pomenirea de obte a tuturor celor adormii n anumite smbete din
cursul anului, numite smbetele morilor, i anume:a)Smbta Rusaliilor
(numit i Moii de var, adic ziua de pomenire a moilor si strmoilor
notri), pentru ca pogorrea Sfntului Duh, care se va serba a doua
zi, s se fac i asupra celor adormii, izbvindu-i din stricciune i
din pedeaps. Se aduc la biseric si se mpart la morminte mncruri,
fructe, haine i vase (oale si strchini).b)Smbta lsatului sec de
carne (numita Moii de iarn), deoarece Duminica urmtoare fiind
nchinat pomenirii nfricoatei Judeci, facem rugciune pentru cei
adormii, ca Dumnezeu sa Se ndure de ei la Judecata de apoi. Se mai
obinuiete, de asemenea, a se face parastase mai cu osebire n Smbta
a doua, a treia i a patra din Postul cel Mare, pentru c in
celelalte zile din acest timp al Postului nu se svrete Liturghie si
deci nu se pot face nici parastase pentru cei adormii; de asemenea,
n Smbta lui Lazr, dinaintea Floriilor, cnd prznuim amintirea
nvierii lui Lazar de ctre Domnul, rugndu-ne ca Domnul s nvieze i pe
cei adormii din neamurile noastre, la vremea cuvenit. De altfel, e
ultima dat cnd se mai pot face parastase pana la Duminica
Tomii.
Preot EUGEN DRAGOIINMORMANTAREASI POMENIRILEPENTRU MORTIEditia a
patra
SE TIPARESTEDIN INITIATIVA SI CU BINECUVANTAREAP.S. dr. CASIAN
CRACIUN,EPISCOPUL DUNARII DE JOS
EDITURA EPISCOPIEI DUNARII DE JOSGALATI, 2002
Cuprins Inmormantarea Priveghere si stalpi (cina) Ritualul
inmormantarii La cimitir Pomenirea dupa inmormantare Pomenirile de
dupa inmormantare Pomenirea de 40 de zile (ridicarea Panaghiei)
Alte randuieli si povatuiri Hotarari ale Sfantului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Romane Bibliografie selectiva
INMORMANTAREA Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este
despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca
atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa
se intoarca la pamant cuma a fost, iar sufletul sa se intoarca la
Dumnezeu Care l-a dat" (Eccleziastul 12, 5-7). Bogat sau sarac,
rege sau rob, intelept ori analfabet, toti parasim aceasta viata
intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu Care ne va judeca,
randuindu-ne rasplata cuvenita. Dar, legatura celor morti cu cei
vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin rugaciune neincetata pe
care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand
comuniunea de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul
veacurilor
Cand un crestin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin
momente de deruta, intrucat apar pareri si traditii diferite in
legatura cu datinile ce inconjoara ceremonia inmormantarii.
Pentru a evita atat confuziile, dar si superstitiile si datinile
fara sens ori care nu au legatura cu credinta crestina ortodoxa, am
insemnat cele ce urmeaza, folosind lucrarile mentionate in
bibliografia de la sfarsit, incercand astfel sa sprijinim familia
decedatului.
Nu ne vom ocupa aici de problemele socio-administrative care
angajeaza alte institutii (Oficiul starii civile, medicul
specialist in eliberarea documentului de constatare a decesului,
administratia cimitirului etc.), ci numai de aspectele in care
Biserica si slujitorii sai sunt implicati.
Povatuirile au mai mult caracter practic, intrucat nu ne-am
propus - si nici nu este cazul - o abordare teologica a mortii si
ceremonialului inmormantarii.
Ce trebuie sa facem? Moartea unuia dintre crestini, este,
fireste, prilej de indurerare si de intristare. Cand se intampla
decesul, familia trebuie sa anunte preotul parohiei din care
decedatul face parte, solicitand slujitorului bisericesc toate
informatiile necesare.Preotul este cea mai autorizata persoana la
care membrii familiei trebuie sa apeleze. Astfel si preotul isi ia
masurile cuvenite pentru a implini cum se cuvine slujbele de
pomenire si inmormantare. De la biserica se vor solicita doliul, un
sfesnic, lumanari, tamaie, carbune pentru ars tamaia, toiagul (o
lumanare mare de ceara curata in forma de colac), o cruce (de
obicei din ceara), o icoana. De asemenea, se fixeaza cu preotul
data si ora inmormantarii si orele potrivite pentru slujbele de
seara, premergatoare inmormantarii (cina sau stalpii). Clopotarul
bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii,
"pentru a vesti si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei
a plecat pe calea vesniciei, indemnandu-i sa se roage pentru
acesta".
Trupul mortului este spalat (scaldat) cu apa curata, care
aminteste de apa Botezului prin care cel raposat a devenit membru
al Bisericii, este imbracat apoi cu haine noi si curate (inchipuind
vesmantul ce nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua
Judecatii) si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit
(intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor).
Pe piept i se pune o icoana sfintita cu chipul Mantuitorului, al
Maicii Domnului sau al sfantului pe care decedatul l-a avut ca
patron spiritual (pentru a arata ca respectivul crestin isi da
duhul intru Hristos) si langa mainile care stau incrucisate pe
piept (dreapta peste stanga), toiagul care se aprinde atunci cand
preotul slujeste.
Trupul e acoperit apoi cu o panza alba, aratand ca raposatul se
afla sub acoperamantul lui Hristos.
La capatul mortului se aseaza sfesnicul in care rudele si
cunoscutii care vin pana la inmormantare aprind lumanari, rostind
rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l (sau s-o) ierte!"
Atat lumanarile care se aprind in sfesnic ori se tin in maini de
catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca si toiagul care arde pe
pieptul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina faptelor
bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi.
Lumanarea este si calauza sufletului pe calea spre vesnicie,
risipind intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos Care a
spus: "Eu sunt Lumina lumii: cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in
intuneric, ci va avea lumina vietii" (Evanghelia dupa Ioan 8,
12).
Deasupra usii de la intrarea in casa se aseaza o panza de doliu
(de culoare neagra) care ramane acolo pana la pomenirea de 40 de
zile.
De retinut: Nu este potrivit si nici ingaduit ca pe icoana ori
pe trupul mortului sa se aseze bani de catre rude si cunoscuti. Cei
care doresc sa sprijine baneste familia indoliata pot sa o faca
punand banii pe o tava care se poate aseza langa sicriu ori in alta
parte a casei. In traditia populara s-a incetatenit obiceiul ca, de
la moarte pana in ziua inmormantarii, sa se acopere oglinzile din
casa cu o panza alba, sa se rastoarne oalele cu fundul in sus si
altele. Aceste practici - care sunt, evident, superstitii stravechi
- ar avea darul de a impiedica intoarcerea defunctului sau
poposirea lui mai indelungata in casa unde a trait si, eventual, a
murit. Rudele apropiate ale decedatului poarta pe reverul hainelor
o panglica mica de culoare neagra, numita doliu. De regula, acest
doliu se poarta 40 de zile ori un an. In semn de intristare,
barbati nu se barbieresc pana la pomenirea de 40 de zile, iar
femeile, in semn de jale, pana la inmormantare isi lasa parul
capului despletit. Hainele de ceremonie ale celorlalti trebuie sa
evite culorile vii, tipatoare, nepotrivite cu sobrietatea
momentului. De la moarte pana la inmormantare salutam pe membrii
familiei (cand mergem la casa celui decedat ori cand plecam de
acolo, precum si la biserica, cu ocazia slujbei inmormantarii) cu
cuvintele "Dumnezeu sa-l ierte!" sau, daca este femeie, "Dumnezeu
s-o ierte!" Acelasi este salutul cu care ne adresam si cunoscutilor
sau strainilor pe care-l gasim adunati langa trupul raposatului.
Aceste cuvinte de salut inlocuiesc pe cele de buna dimineata, buna
ziua, buna seara, la revedere, noapte buna! etc., care nu se
folosesc in astfel de momente. Daca decedatul este prunc (pana la
varsta de 7 ani), cuvintele de adresare, in acest caz, sunt:
Dumnezeu sa-l odihneasca! (ori s-o odihneasca!).
PRIVEGHERE SI STALPI (CINA)In zilele de pana la inmormantare,
preotul este chemat de familie, de regula, dupa-amiaza, pentru a
savarsi slujba "stalpilor" sau cina. Aceasta slujba este o
rugaciune scurta (numita bisericeste panihida) pentru sufletul
celui raposat, la care se adauga citirea unor carti din cele patru
Evanghelii.
Pentru aceasta, se pregatesc din vreme cadelnita sau catuia in
care se aprinde carbune si se pune tamaie, precum si o coliva (de
obicei, din fructe, cozonac, biscuiti etc.), un pahar de vin si
mancare, pe care preotul le va binecuvanta la vreme.
Colivia facuta din grau fiert, indulcit cu miere sau zahar,
inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a
omului este graul. Ea este totodata o expresie materiala a
credintei noastre in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de
grau, pe care Domnul Insusi le-a infatisat cu simboluri ale
invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si
sa aduca roada, trebuie sa fie ingropat mai intai in pamant si sa
putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si
putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (I Cor.
15, 36). Dulciurile si ingredientele care intra in compozitia
coliviei reprezinta virtutiile sfintilor sau ale raposatilor
pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice, pe care nadajduim ca o
va dobandi mortul.
In timpul cat preotul savarseste slujba, arde si toiagul asezat
pe o farfurioara ori tavita pe pieptul mortului, la baza
icoanei.
De retinut:
Unii credinciosi pregatesc tamaia cu care se va tamaia decedatul
in obiecte improvizate (linguri, cani, farfurii, cutii de conserve
etc.), ceea ce nu numai ca este inestetic si nepractic, dar
constituie si o lipsa de respect pentru cel decedat. Pentru a se
evita astfel de situatii, este indicat sa se cumpere de la biserica
ori de la magazinele specializate o catuie (obiect destinat
pregatirii tamaiei si tamaierii) sau sa se confectioneze un astfel
de obiect, cu deosebita grija, de un meserias priceput. Nu este
potrivit apoi ca, pentru a arde tamaia, se se foloseasca drept
"foc" sau "jar" spirt, hartie, capete de lumanare, lemne ori alte
materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum si miros
neplacut, anihiland mirosul aromat al tamaiei si afectand
respiratia celor prezenti. Cel mai potrivit este sa se procure
carbune special pentru cadelnita si catuie. In timpul slujbei
inceteaza orice alta activitate, iar cei prezenti pastreaza
linistea si o atitudine evlavioasa, rugandu-se impreuna cu preotul
pentru sufletul celui raposat. Nu se vorbeste, nu se fac gesturi,
nu se rade. De asemenea, fiind moment de rugaciune, membrii
familiei trebuie sa-si impuna o retinere de a plange zgomotos ori
cu vorbe, pentru a nu perturba randuiala slujbei. Cei care tin
lumanari aprinse in maini sa fie atenti sa nu aprinda hainele celor
din jur si sa aiba grija sa nu curga ceara pe jos, fie ca sunt in
casa, la capela mortuara sau in biserica. Daca in ziua respectiva
este zi de post, mancarea trebuie sa fie de post, asemenea si
alimentele folosite la alcatuirea coliviei. Pentru a nu gresi, este
bine sa ne uitam in calendarul bisericesc, intrucat sunt si
perioade de dezlegare la anumite mancaruri de dulce, ori sa
intrebam preotul. Dupa plecarea preotului este bine, daca se face
priveghere de toata noaptea, sa se citeasca, de catre credinciosii
mai evlaviosi, din Sfintele Evanghelii si Psaltirea. Nu se fumeaza,
nu se fac glume, nu se rade, nu se spun povesti, ci se pastreaza o
atitudine solemna. Unii credinciosi, in situatia cand decedatul nu
s-a spovedit si nu s-a impartasit sau nu i s-a aprins lumanarea
atunci cand si-a dat sufletul, solicita preotului ca la ectenie
(rugaciunea de pomenire) sa adauge "mort nespovedit, neimpartasit
si fara lumanare". Intr-adevar, Biserica ne invata ca "trecerea
cuiva din viata fara spovedanie si faragrijanie(adica ultima
impartasire, inainte de a-si da sufletul) este socotita, pe drept
cuvant, nu numai ca o mare paguba pentru sufletul celui raposat, ci
si un mare pacat pentru cei ai lui, ramasi in viata, daca lucrul
s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grija". Asadar, astfel
de mentiuni in cadrul slujbei trebuie evitate, intrucat accentueaza
vinovatia decedatului sau a rudelor pentru lipsa de grija fata de
suflet. Dincolo de aceste situatii, in cazul cand moartea s-a
produs accidental, iar decedatul cand era in viata se spovedea si
se impartasea, editiile mai noi ale catehismului ortodox ingaduie,
fara a fi obigatoriu, ca atunci cand se face pomenire sau parastas
pentru astfel de morti, numele lor sa fie insotit de aratarea "mort
neimpartasit si nespovedit", iar uneori si "fara lumanare".RITUALUL
INMORMANTARII In ziua si la ora stabilite de comun acord cu preotul
pentru inmormantare, rudele pregatesc tamaia si ofera preotului si
cantaretului cate o lumanare aprinsa. Dupa slujba ce se oficiaza la
casa decedatului (ori la capela sau casa mortuara), se organizeaza
procesiunea de inmormantare, care ramane aceeasi pana la cimitir.
Convoiul mortuar se aranjeaza astfel: in frunte merge un credincios
cu crucea (care va fi pusa la capatiul mortului); urmeaza cei ce
poarta coliva si vinul, pomul cu darurile ce se impart saracilor
(simbol al vietii si al mortii, inchipuind raiul in care se doreste
a ajunge sufletul mortului), cei cu coroanele (daca sunt),
purtatorii de sfesnice, cantaretul si preotul, carul mortuar
(dricul) cu sicriul, rudele mortului si ceilalti participanti. Pe
drum, pana la biserica si apoi pana la cimitir, se canta "Sfinte
Dumnezeule" funebru de catre cor sau credinciosi, sub conducerea
cantaretului. Cand convoiul ajunge la anumite raspantii de drumuri
ori in locurile legate de viata si activitatea decedatului sau in
dreptul unei biserici, preotul zice in dreptul sicriului ectenia
pentru morti.
De retinut:
Obiceiul de a sparge o cana sau un vas atunci cand decedatul
este scos din casa pentru inmormantare este pagan si exprima
mentinerea unei superstitii care denota ignoranta. Fanfara la
inmormantare este un obicei strain de traditia ortodoxa, care n-a
admis cantarea instrumentala in cult. (A se vedea Hotararea Sf.
Sinod nr. 9117/1953 la sfarsitul acestei carti). De multe ori,
astfel de formatii canta piese muzicale populare, romante, marsuri,
care sunt in total dezacord cu sobrietatea evenimentului
inmormantarii. Astfel de practici dovedesc lipsa de seriozitate a
celor care le solicita si putinul respect ce-l poarta celor
decedati. Indeosebi, in perioadele celor patru mari posturi din an,
trebuie evitata cu desavarsire angajarea unei fanfare la
inmormantare. In timpul slujbei din biserica se va pastra aceeasi
atmosfera de liniste, de reculegere si de rugaciune. Celor prezenti
li se impart lumanari aprinse (uneori insotite de o batista, o
panza alba sau un prosop, precum si un covrig, un mar, un colacel
etc.), de sufletul celui raposat. Cei ce primesc aceste daruri sunt
datori sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte" sau "Bogdaproste!" (cuvant
slav, incetatenit la noi, dar care in traducere inseamna tot
"Dumnezeu sa-l ierte!") Aceste formule inlocuiesc pe cea obisnuita
de "multumesc" ori frantuzismul "merci" care nu se folosesc in
asemenea ocazii. Lumanarile si darurile trebuie impartite inainte
de inceperea slujbei, pentru a nu perturba desfasurarea randuielii
de inmormantare. Unii credinciosi atentioneaza persoanele
insarcinate cu oferirea lumanarilor, adesea chiar in timpul
slujbei, sa nu dea si rudelor apropiate ale celui decedat. Practica
aceasta este nefondata. Oferirea si primirea lumanarii aprinse
reprezinta credinta comuna in "Lumina - Hristos" care calazueste
sufletul decedatului pe calea vesniciei. Cu atat mai mult, rudele
apropiate sunt chemate sa se adauge celor ce marturisesc aceasta
credinta si sa poarte in maini simbolul "Luminii celei neapuse". La
sfarsitul slujbei, membrii familiei si ceilalti credinciosi, saruta
icoana aflata pe pieptul mortului, iar cei mai apropiati ca
rudenie, mana ori fata mortului, aceasta reprezentand sarutarea cea
mai de pe urma. Gestul acesta, semnul iertarii si al impacarii prin
care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi, se face in
perfecta ordine si liniste, intrucat ne aflam in locasul bisericii
si nu trebuie deranjata atmosfera slujbei de inmormantare. Practica
de a lipi pe crucea din mana mortului o moneda este pagana si
trebuie parasita. Cu acest ban se credea in mitologia anticilor ca
mortii platesc luntrasului Caron trecerea peste Stix (un fluviu al
infernului). A atasa un ban de Sfanta Cruce reprezinta o impietate
si perpetuarea unei superstitii pe care orice crestin ortodox
autentic nu o poate sustine. Cand preotul citeste rugaciunea de
dezlegare, unii credinciosi, nefiind atenti la sensul cuvintelor,
se reped sa dezlege panglica cu care sunt legate picioarele
mortului. Gestul acesta trebuie evitat, ridicarea piedicii urmand
sa se petreaca nu in biserica, ci la cimitir, pe marginea gropii.
Preotul, de fapt, se roaga astfel: "Dezleaga, Doamne, pe adormitul
robul Tau (aici ii spune numele) de pacatul sufletesc si trupesc",
iar a doua rugaciune: "Si-i iarta lui toate cate a pacatuit cu
cuvantul, cu lucrul sau cu gandul, dezleaga-l si de legatura pusa
in orice chip asupra lui, cu care el insusi din manie sau din alta
pricina s-a legat pe sine..." Deci, este limpede ca preotul nu se
roaga pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru
dezlegarea pacatelor. Coliva, vinul, colacul si capetele se vor
aduce in biserica unde raman pe parcursul slujbei inmormantarii. In
coliva, colac si in capete se aprind lumanari, arzand tot timpul
slujbei. Coroanele si pomul raman la usa bisericii. Barbatii vor
intra in locasul sfintei biserici cu capul descoperit. La capataiul
celui decedat se aseaza unul sau doua sfesnice, in care cei
prezenti aprind lumanari. La organizarea convoiului funebru se
obisnuieste ca, dupa cruce, cineva sa poarte fotografia indoliata a
celui decedat sau icoana cu patronul numelui. Atunci cand se fac
opriri pentru a rosti preotul ectenia, unii credinciosi desemnati
din vreme asaza sub carul mortuar ori inaintea acestuia bucati de
panza alba numite ori inaintea acestuia bucati de panza alba numite
poduri sau punti. Ele reprezinta "vamile vazduhului", peste care
trebuie sa treaca sufletul celui decedat, in ascensiunea sa spre
tronul de judecata al lui Dumnezeu si au menirea de a uni cele
vazute cu cele nevazute. Tot acum se impart daruri si bani celor
saraci, spre pomenirea celui raposat. Daca vreunul din membrii
familiei sau un alt credincios (prieten, coleg de serviciu etc.)
doreste sa tina un cuvant la catafalcul celui decedat, trebuie sa
ia legatura cu preotul slujitor care-i va indica momentul cel mai
potrivit pentru aceasta. Pentru economia de timp a celor prezenti
(unele rude sunt venite de la mari departari) si pentru faptul ca
un cortegiu funerar nu trebuie sa fie un prilej de fala ori de
parada, este indicat sa se evite plimbarile lungi cu acest prilej,
alegandu-se drumul cel mai scurt spre cimitir. Exista si o alta
intelegere gresita in legatura cu traseul de parcurs de la casa
decedatului la biserica si de acolo la cimitir. Toti stiu ca cel
decedat se duce "pe dtumul fara de intoarcere". Aceasta expresie
inseamna, in fapt, ca mortul nu se mai intoarce, evident, acasa
(exista chiar o zicala populara - "mortul de la groapa nu se mai
intoarce"). Multi insa considera ca expresia "drumul fara
intoarcere" ar insemna ca nu trebuie sub nici un chip sa te intorci
cu mortul pe acelasi drum. De aici, o serie intreaga de
complicatii, incercandu-se itinerare greoaie, care consuma timpul
si supun pe cei indoliati pe parcurgerea pe jos a unor distante
mari de drum, accentuandu-le, inutil, oboseala. Pentru a evita
astfel de situatii, cei care se ocupa cu organizarea ceremonialului
este bine sa se sfatuiasca, in prealabil, cu preotul. Mai dainuie
pe alocuri si superstitia ca in prima zi a saptamanii - luni - nu
este bine sa se faca inmormantare ("pentru ca e inceputul
saptamanii si ar muri toti din casa"). Fireste ca o atare
"credinta" este falsa si nu trebuie luata in considerare,
inmormantarea putand sa se faca in orice zi a saptamanii.LA CIMITIR
Dupa incheierea slujbei prohodului din biserica se porneste, in
aceeasi procesiune, catre cimitir. Pe marginea gropii, preotul
rosteste ultima ectenie si se canta "Vesnica pomenire". Inainte de
acoperirea sicriului, cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas bun
pot sa o faca acum, sarutand icoana de pe pieptul celui decedat si,
dupa caz, mana acestuia. Preotul apoi savarseste tot ritualul de
ingropare (varsa undelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste
groapa) si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la
cimitir.
De retinut:
Icoana de pe pieptul mortului se ia de catre rude si se duce
acasa, ea folosindu-se, de regula, si la pomenirea de patruzeci de
zile (Panaghia). De asemenea - desi nu este obligatoriu - si
toiagul poate fi luat acasa si aprins la zilele de pomenire pentru
cel decedat. Acum se scoate - de catre rude - piedica de la
picioarele mortului care se lasa in sicriu. Florile care au fost
puse in sicriu este potrivit sa se stranga si, dupa acoperirea
mormantului, sa fie asezate deasupra, ele amintind de frumusetea
raiului. Pomul (ramura de copac) impodobit cu fructe, dulciuri,
covrigi etc., care s-a purtat inaintea cortegiului mortuar, se
infige la mormant langa cruce, dupa ce a fost golit de bunatatile
din el, care se dau de pomana. Tot acum se impart, pentru sufletul
raposatului, diferite daruri. De preferat ca aceasta milostenie sa
se indrepte catre strainii nevoiasi. S-a incetatenit traditia ca,
dupa astuparea mormantului, sa se dea "peste groapa", de pomana, o
plapuma (ori o patura), perne, o caldare cu apa, o ganie vie etc.
Toate acestea nu au decat o singura semnificatie: milostenia pentru
sufletul celui raposat, care nu trebuie sa treaca neaparat de la
cel ce da catre cel ce primeste peste mormant, gestul neimplicand
nici o rezonanta si neavand nici o incarcatura religioasa. Familia
si asa incercata de durere nu trebuie sa faca excese in ceea ce
priveste pregatirea de inmormantare. Un astfel de trist eveniment
nu trebuie transformat in prilej de fala sau intr-o intrecere in a
face pregatiri cat mai multe si cat mai scumpe. Trebuie pastrata
masura in tot ceea ce intreprindem, preocupandu-ne mai mult de
rugaciunea pentru sufletul celui decedat, decat de mese imbelsugate
si daruri costisitoare. Nu cosciugul (sicriul) scump, nici multele
coroane sau jerbe ori mancarurile rafinate si abundente trebuie sa
preocupe familia, ci rugaciunea profunda de care sufletul
decedatului are nevoie, caci se pregateste de intalnirea cu
Dumnezeu. Cel mai potrivit este, in astfel de situatii, sa se faca
milostenii (adica sa se dea de pomana) din alimente si haine
crestinilor care traiesc o viata grea in azilurile de batrani
orfanilor, vaduvelor, caselor de copii, asociatiilor de
handicapati, intr-un cuvant, strainilor care efectiv au nevoie si
se bucura de o haina ori de o farfurie de mancare. Daca inhumarea
se face intr-un mormant din care s-a dezgropat o alta persoana
decedata mai inainte, osemintele aceleia se aduna de catre gropari,
se curata si se aseaza intr-un saculet de panza alba. Preotul, la
mormant, va stropi cu vin si undelemn si aceste oseminte, care apoi
se ingroapa, de regula, la picioarele celui decedat de curand.
Familia trebuie sa aiba grija sa pregateasca o coliva pentru
sufletul celui ale carui oseminte au fost reinhumate, care se va
binecuvanta de preot la cimitir, pomenindu-i si aceluia numele,
dupa randuiala.
POMENIREA DUPA INMORMANTARE Familia celui decedat cheama la
masa, dupa inmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie,
rude, cunoscuti si, indeosebi, pe cei care au ajutat la pregatirile
de inhumare. Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea ofrandelor de
mancare si bautura, cei prezenti sunt datori sa manance cu cuviinta
si cu rugaciune in gand, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fara
rost, nu se fac glume, nu se rade, dar nici nu se mananca si nici
nu se bea intocmai ca la nunta. In loc de "noroc!" sau alta urare,
atunci cand se gusta din pahar, se zice "Dumnezeu sa-l ierte!" (sau
s-o ierte!), iar cand se primesc un vas, imbracaminte etc. de
pomana, nu se zice multumesc, ci "Dumnezeu sa primeasca". Obiceiul
de a varsa vin din pahar la pomana trebuie sa dispara. Cine varsa
vin pe covoare dovedeste nu numai ca se tine de obiceiuri
paganesti, dar este lipsit de buna-cuviinta, murdarind fara rost
covorul ori altceva acasa sau la biserica. Cand cineva pleaca beat
de la pomana, a pacatuit atat acela, dar si cel care i-a dat
bautura peste masura. Milostenia cea mai primitiva este cea facuta
celor lipsiti, infirmilor, bolnavilor, batranilor neajutorati,
celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii, celor
abandonati in casele sau leaganele de copii. Cand decedatul face
parte dintr-o familie fara posibilitati materiale, este potrivit ca
rudele sa apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii
si va angaja Comitetul parohial, obtinand cele necesare din
donatiile credinciosilor. Astfel, familia nu se va simti umilita,
intrucat a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul si
credinciosii au posibilitatea de a implini porunca dragostei
crestine, care trebuie vadita prin fapte concrete in astfel de
situatii.
De retinut
Cei care se intorc de la inmormantare, intrucat urmeaza sa ia
parte la masa, sunt asteptati de gazda cu apa de spalat pe maini.
S-a incetatenit obiceiul ca persoanele care se spala sa nu se
stearga, pentru ca "nu se sterge". Fireste ca aceasta practica este
lipsita de sens. Ea, probabil, tine de o anumita strategie a
familiei care cu greu poate oferi mai multe prosoape de sters
atunci cand cei poftiti la masa sunt in numar mare. Trebuie avut in
vedere faptul ca, daca ziua de pomenire cade in post, toate
mancarurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se
dovedeste pastrarea credintei autentice, iar pe de alta parte,
rugaciunea conjugata cu postul este mai puternica. Se mai aud
uneori voci care spun ca ar trebui sa se faca si mancare de dulce,
pentru ca "mortului nu-i placea mancarea de post". Aceasta este o
viziune necrestina asupra relatiei pe care noi, cei vii, o pastram
cu cei decedati, prin rugaciune si prin post. Mortul nu mananca, nu
bea, pentru ca sufletul este imaterial, iar "Imparatia lui Dumnezeu
- spune Sfantul Apostol Pavel - nu este mancare si bautura" (Romani
14, 17). Deci, se cuvine a pastra si respecta cu sfintenie
randuiala Bisericii, apelandu-se permanent la sfatul competent al
preotului.
POMENIRILE DE DUPA INMORMANTARE Biserica ne invata ca viata
omului nu se sfarseste o data cu moartea trupului. De aceea,
crestinii nu-si uita mortii dupa ingroparea lor, ci se preocupa de
rugaciuni pentru ei si de pomenirea numelui lor. Soroacele de
pomenire individuala a mortilor in Biserica Ortodoxa sunt
urmatoarele:
La 3 zile dupa moarte (care coincide, de regula, cu ziua
inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a
Mantuitorului a treia zi.
La 9 zile dupa moarte, "ca raposatul sa se invredniceasca de
partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al
9-lea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit
talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii
nostri".
La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la ce
a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, "pentru ca
tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer".
La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi.
La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime care anual
praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a
lor pentru viata de dincolo.
In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire
anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.
De retinut:
Spre a nu gresi in privinta pregatirilor pentru aceste pomeniri,
cel mai indicat este sa se ia legatura, in prealabil, cu preotul.
Acest lucru este necesar intrucat trebuie stabilite, de comun
acord, data si ora savarsirii pomenirii. De obicei, soroacele nu se
fac in orice zi a saptamanii, ci mai ales martea, joia si
sambata.
POMENIREA DE 40 DE ZILE (RIDICAREA PANAGHIEI) La pomenirea de 40
de zile, numita pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe langa
celelalte, se pregatesc o icoana si un colac. Din colac, preotul va
scoate particica pe care o va aseza apoi pe icoana si din care va
imparti spre gustare rudelor decedatului. - Referitor la darurile
care se dau de pomana, se obisnuieste ca, la 40 de zile si un an,
sa se dea diferite lucruri si mai ales imbracaminte si
incaltaminte, obiecte de uz casnic etc. Binecuvantarea acestor
daruri, indeosebi de haine, se face de catre preot printr-o
rugaciune speciala aflata in Molitfelnic. Exista obieciul indatinat
sa se imparta de fiecare data farfurii cu mancare, cani sau pahare
si linguri sau furculite: sase, douasprezece, douazeci si patru.
Randuielile bisericesti nu prevad nimic in aceasta privinta si
fiecare poate da cat crede de cuviinta, numarul acestora neavand
nici o influienta asupra starii sufletesti a celui raposat. -
Familia trebuie sa aiba grija ca raposatul sa fie pomenit cat mai
mult cu putinta in cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, dupa
pomenirea de 40 de zile, este bine sa se dea preotului un pomelnic
pentru patruzeci de zile (numit sarindar), ori pentru un an, pe
care acesta sa-l pomeneasca la toate sfintele liturghii pe care le
savarseste in sfanta biserica. - In legatura cu zilele de pomenire
a mortilor, exista grija ca ele sa fie respectate cu sfintenie la
momentul in care se implinesc aceste soroace. Daca una din ele cade
intr-o zi sau perioada in care, conform randuielilor bisericesti,
nu se fac pomeniri de morti, atunci este bine ca slujba respectiva
sa se faca mai inainte pentru ca, atunci cand vine sorocul
respectiv, slujba sa fie deja savarsita. Este deci indicat ca ea sa
se faca inainte, si nu dupa sorocul de pomenire. Referitor la
aceasta problema, iata sfatul unui liturghist cu autoritate in
Biserica Ortodoxa Romana (pr. prof. dr. Nicolae D. Necula): "Toate
soroacele de pomenire a mortilor incep a se calcula din momentul
mortii, si nu de la inmormantare.Din momentul mortii, sufletul
intra in grija lui Dumnezeu Care randuieste, conform invataturii
noastre de credinta, judecata particulara: (Evrei 9, 27). Aceasta
judecata care priveste mai ales sufletul, fiindca trupul va fi
judecat doar la invierea cea de obste si la Judecata Viitoare sau A
Doua Judecata, nu are in vedere daca trupul este inmormantat sau
nu. Aceasta tine de cultul mortilor si de grija si respectul pe
care cei vii le arata fata de cei morti.Parastasul de 40 de
zile,care este si cel mai important dintre soroacele de pomenire a
mortilor, se calculeaza totdeauna de la moartea celui credincios.
In principiu este bine ca soroacele de pomenire a celor raposati sa
le savarsim exact in ziua in care ele se implinesc, de la moartea
celui pomenit. In situatii speciale sau daca familia doreste sa
faca pomenirea cu mancare de dulce, iar sorocul cade in post, sau
probleme de familie sau sociale ne obliga sa nu putem savarsim
pomenirea exact in ziua in care cade, atuncieste bine ca sjujba
respectiva sa se faca inainte, si nu dupa trecerea sorocului. Cat
priveste parastasul de 40 de zile, care in traditia ortodoxa
inseamna ziua in care sufletul se prezinta la judecata particulara,
acest soroc, daca nu este indeplinit chiar in a 40-a zi, este bine
sa fie savarsit mai inainte, pentru ca sufletul sa mearga inaintea
lui Dumnezeu cu plusul nostru de rugaciune si de milostenie, care
sa fie sa sa atarne in favoarea lui. Caci aceastga este rostul
rugaciunii si al milosteniei pentru cei morti, adica de a mijloci
pentru ei si a le usura pacatele, prin rugaciunile si faptele
noastre de mila. Nu consideram ca este o greseala mare sau o
pagubire pentru cei raposati, nici daca sorocul se face dupa
trecerea datei respective, caci importante sunt rugaciunea si
milostenia care se fac pentru cei raposati, si mai putin data. Mai
grav este daca nu ne rugam deloc pentru ei, din nepasare, nestiinta
sau necredinta. Dar pentru impacarea constiintei noastre,este bine
sa savarsim pomenirea inainte de implinirea sorocului.". Tipicul
cel Mare si Pravila bisericeasca (1031) a lui Nicodim Sachelarie
prevad o singura exceptie: daca decesul se intampla in mijlocul
saptamanii din Postul Mare, "acestuia nu i se face pomenirea cea de
a treia zi pana vineri seara, cand se va face parastasul lui. Iar
sambata cea viitoare a saptamanii a doua, i se face pomenirea de 9
zile. Iar cea de 40 de zile se face cand i se vor implini numarul
zilelor lui. Iar prinoasele si pomenirea lui se incep de la
Duminica cea noua (a Tomii) pana la implinirea zilelor celor
40".
ATENTIE ! Nu se fac parastase in urmatoarele zile si perioade
din cursul anului:a) Duminicile de peste an, pentru ca duminica,
amintind ziua Invierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de
intristare.b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul
Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase duminica,
cel putin in duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti
si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a
nu se intuneca bucuria praznicului cel mare al Invierii.c) De la
lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare,
sambata Sf. Teodor.d) Din sambata Floriilor pana in Duminica
Tomii.e) La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.
In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand
(luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece in aceste zile nu se
face liturghie obisnuita sau deplina.
Este de dorit ca pomenirile sa se faca legate de savarsirea
Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importanta slujba de
mijlocire pentru cei morti. Daca nu este posibil de fiecare data,
cel putin la 40 de zile, la un an si la sapte ani ar fi de dorit ca
parastasul sa urmeze dupa Sfanta Liturghie.
La intocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie si
nici recomandat sa se adauge "la pomenirea de noua zile, 40 de
zile, un an, sapte ani etc." Cartile de cult nu prevad asa ceva si
nici slujitorii nu trebuie sa adauge nimic in plus, ca si cand ar
trebui sa atragem atentia Mantuitorului asupra sorocului de care
este vorba.
In fiecare din sambetele Postului Mare, pentru cei decedati dupa
sarbatoarea Sfintei Invieri din anul precedent, rudele "poarta
capetele", adica fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducand la
biserica prescuri (capete), coliva si vin. Preotul, cu acest
prilej, savarseste slujba parastasului.
Obiceiul, practicat in unele parti de tara, de a se deshuma
mortii la sapte ani si a se reinhuma cu slujba speciala nu este
prevazut in cartile de sjujba. Oricum, slujba care se face atunci
nu este cea a inmormantarii, ci a parastasului.
Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de coliva, colac,
vin si lumanari. Celelalte daruri sunt in functie de posibilitatile
celor care fac pomenirea.
Contrar unei pareri raspandite in popor, sa se stie ca se poate
face coliva de grau fiert si in perioada dintre Sf. Pasti si
Pogorarea Sf. Duh.
Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor raposati,
este bine ca sjujba sa se faca in comun si nu separat, caci cu cat
rugaciunea are caracter colectiv, cu atat este mai puternica.
La aceste zile de pomenire individuala a celor raposati,
Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor si
anume: sambata dinaintea duminicii lasatului sec de carne sau a
Infricosatoarei Judecati, numita siMosii de iarnasi sambata
dinaintea Pogorarii Duhului Sfant sauMosii de vara, la care
traditia a adaugat siMosii de toamna(intre 26 octombrie si 8
noiembrie), ziua de 6 august, Pastele blajinilor (luni si marti,
dupa Duminica Tomii) si Joia Inaltarii, in special pentru eroi, ca
si ziua hramului bisericii.
Toate aceste zile de pomenire, individuala sau colectiva, sunt
momente de vie si profunda comuniune cu cei raposati. Ele trebuie
respectate si cultivate, caci prin aceasta intretinem viu cultul
mortilor si legatura cu pamantul sfant al tarii care acopera
osemintele lor.
ALTE RANDUIELI SI POVATUIRI Pentru cei ce au raposat fara
lumanare (adica nu li s-a putut aprinde si pune in mana o lumanare
cand si-au dat sufletul), in preziua Sfintelor Pasti se da la altar
o lumanare mare (numita faclie), adesea impodobita cu o panza alba
ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Pasti pana la
Inaltare, la ceremoniile din sfantul locas. Unii crestini practica
aceasta randuiala in fiecare an, pana la pomenirea de sapte
ani.
Lumanarile folosite la slujbele de inmormantare si de pomenire a
mortilor sunt o jertfa si, ca orice ofranda adusa lui Dumnezeu,
trebuie sa fie curata. De aceea, crestinii trebuie sa evite
procurarea si folosirea lumanarilor din comertul de stat ori de la
persoane particulare, intrucat in majoritatea covarsitoare a
cazurilor fabricarea lor se face fara a respecta procesul
tehnologic conservat de Biserica, folosindu-se deseuri petrolifere
si diversi inlocuitori care prin ardere provoaca fum inecacios si
toxic. In acelasi timp, multi din cei ce fabrica in clandestinitate
lumanarile sunt necredinciosi si lucreaza in conditii de neglijenta
si insalubritate. De aceea, amintind si faptul ca fabricarea
lumanarilor de cult este monopol bisericesc, credinciosii au
indatorirea sa foloseasca numai lumanari de la pangarele parohiale,
intrucat sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de
oameni cu frica lui Dumnezeu si in conditii care le confera
calitatea de dar potrivit pentru jertfa.
Pentru pruncii morti pana la varsta de sapte ani, pentru diaconi
si preoti de mir, precum si pentru arhierei si calugari, slujba
inmormantarii este diferita.
Pentru toti decedatii care se inmormanteaza in Saptamana
Luminata (intre Sf. Pasti si Duminica Tomii), slujba inmormantarii
se face dupa o randuiala speciala.
Celor care urmeaza a fi incinerati (adica li se ard trupurile in
crematoriu) nu li se savarsesc nici slujba inmormantarii si nici
slujbele de la soroacele de pomenire a celor morti, randuite de
Biserica. (Vezi Hotararea Sf. Sinod din anul 1928, la sfarsitul
acestei lucrari).
Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea
facultatilor mintale nu li se savarseste nici o slujba si sunt
ingropati la marginea cimitirului, intr-un loc anume destinat.
Pentru sinucigasii iesiti din minti se savarseste slujba
inmormantarii pe marginea gropii, dupa un ritual redus. Nu se trage
clopotul si nu se tin cuvantari. (Vezi hotararea Sf. Sinod
nr.506/1949 la sfarsitul acestei lucrari).
Crucea de la mormant care se "ridica", de regula, dupa pomenirea
la 40 de zile ori de la un an de la moarte, inlocuind pe cea de
lemn, se sfinteste la cimitir de catre preot, printr-o slujba
speciala. Pentru aceasta se vor pregati la mormant un vas cu apa
curata, busuioc, lumanari, tamaie, o coliva si putin vin. Unii
credinciosi acopera crucea cu o panza alba, inainte de a se stropi
de catre preot cu agheasma, panza aceea fiind data apoi de pomana.
Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor monumente,
sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta panzei nu este
absolut necesara.
Mormintele trebuie ingrijite de rudele decedatului in permanenta
(nu numai la anumite zile de pomenire a mortilor). In legatura cu
aceasta, sa luam aminte ca unii crestini se silesc a face din
morminte adevarate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani
multi pentru marmura, pentru feronerie si grilaje de lux, dar se
uita milostenia care trebuie sa fie grija de capatai pentru cei ce
gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanturilor
nichelate, incorsetati in adevarate cutii de beton si mozaic. De
multe ori, langa aceste morminte se aliniaza altele pline de
balarii si de negrija noastra. Crestineste este ca si mormintele
vecine, chiar daca nu apartin familiei, sa ne preocupe curatindu-le
de buruieni, fiindca responsabilii lor directi au uitat de cei
morti sau le neglijeaza cu vinovatie.
Timp de 40 de zile, dupa traditie, arde la piciorul crucii
candela si mormantul se tamaiaza (de una din rude ori de la o
persoana desemnata in acest scop). Pararea ca rudele apropiate nu
au voie sa mearga la mormant sau sa tamaieze groapa pana la
pomenirea de 40 de zile este incorecta si trebuie parasita.
La pomenirea de 7 ani nu se dezgroapa osemintele, dupa cum se
practica pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna
celor raposati nu trebuie deranjata cu atat mai mult, cu cat
preotul, la inmormantare, a insemnat groapa zicand: "Se
pecetluieste mormantul acesta pana la A Doua Venire a
Domnului".
Pentru alte datini, obiceiuri, traditii si practici locale (in
masura in care Biserica le accepta) trebuie sa se ia legatura cu
preotul de enorie, asa cum am mai spus.
Suntem datori insa, ca niste buni crestini, sa facem precum ne-a
invatat Biserica noastra Ortodoxa, imdepartand obiceiurile si
datinile omenesti si indeplinind, pentru folos sufletesc,
povatuirile ei.
HOTARARIALE SFANTULUI SINOD AL BISERICIIORTODOXE ROMANE
Hotararea luata in sedinta din 15 iunie 1928,privind
incinerarea1. Preotii sa previna din vreme pe enoriasi,
atragandu-le atentia ca, in cazul cand cineva dintre ei ar voi sa
se incinereze, Biserica la va refuza orice asistenta
religioasa;
2. Inainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort,
preotul respectiv sa aiba grija sa se informeze pe langa familia
mortului, la care cimitir se va inmormanta cel decedat;
3. Celor ce totusi au fost incinerati sau se vor incinerasa li
se refuze orice serviciu religios, atat la moarte, cat si dupa
moarte".Hotararea nr.506, din 1949,privind inmormantarea
sinucigasilor(B.O.R., nr. 7-10, 1949, p. 177-178) "Slujba
inmormantarii sinucigasilor sa fie facuta numai de catre un singur
preot si nu in locasul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar
preotul sa poarte numai epitrahilul, savarsind slujba dupa ritual
redus. Sa nu se traga clopotele si sa nu se tina cuvantari".
Hotararea nr. 9117, din 1953,referitoare la folosirea cantarii
instrumentale la inmormantari(B.O.R., nr. 6, 1954, p. 656-657)
"Folosirea cantarii din intrumente muzicale la inmormantari se
lasa la aprecierea chiriarhirilor, spre a o rezolva de la caz la
caz, acolo unde acest obicei este introdus, cu conditia sa nu
prejudicieze solemnitatea si atmosfera de evlavie a slujbei".