Despre începuturile Mănăstirii Moldoviţa

Despre începuturile Mănăstirii Moldoviţa

«Sur les débuts du Monastère de Moldoviţa»

by Ştefan S. Gorovei

Source:Annals of Putna (Analele Putnei), issue: 2 / 2010, pages: 2538, on www.ceeol.com.

http://www.ceeol.com

http://www.ceeol.com

„Analele Putnei”, VI, 2010, 2, p. 25–38.

ŞTEFAN S. GOROVEI

DESPRE ÎNCEPUTURILE MĂNĂSTIRII MOLDOVIŢA*

În cursul cercetărilor privind activitatea cărturărească a lui Vartolomei Mazereanu1, am ajuns, de curând, la pomelnicul Mănăstirii Moldoviţa, pe care acest arhimandrit putnean cu lungă şi vrednică osteneală pe tărâmul scrisului românesc l-a alcătuit în anul 1775, prin prelucrarea celui vechi. Am arătat că – la fel ca la Voroneţ, în acelaşi an – Mazereanu a dat Moldoviţei, simultan, condica documentelor şi pomelnicul2. Cea dintâi s-a pierdut ori s-a rătăcit numai. Cel de-al doilea se află astăzi în Biblioteca Academiei Române3, cumpărat la 18/30 mai 1896 de la fraţii anticari Şaraga4; amintit cu diferite prilejuri (cu sau fără menţionarea autorului5), el nu a făcut, până acum, obiectul unui interes special. Analiza preliminară a pomelnicului a scos la iveală câteva chestiuni care privesc începuturile („preistoria”) Mănăstirii Moldoviţa, pe care mi se pare util să le pun la îndemâna specialiştilor fără a aştepta ediţia propriu-zisă a pomelnicului.

Înainte de a înfăţişa aceste informaţii, pe baza cărora să se poate porni discuţia, să recapitulăm datele cunoscute până acum.

Letopiseţul atribuit lui Grigore Ureche spune că Alexandru cel Bun a întemeiat, „în doi ani a domniei sale”, mănăstirile Bistriţa şi Moldoviţa; imediat după această ştire, o interpolaţie atribuită lui Misail Călugărul aduce adausul că, tot „în 2 ai a domnii lui”, acelaşi domn a adus şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă6. Deşi, în contextul cronicii, „al doilea an” nu înseamnă decât 1400 –

*Acest text are la bază comunicarea cu acelaşi titlu prezentată la Simpozionul Naţional Artă

şi civilizaţie medievală, ediţia XV, Suceava, 22 noiembrie 2008. 1 Ştefan S. Gorovei, Arhimandritul Vartolomei Mazereanu şi activitatea sa. Noi contribuţii,

în AP, V, 2009, 1, p. 353–367; idem, Vartolomei Mazereanu. Noi contribuţii, în AP, V, 2009, 2, p. 109–120.

2 Idem, Arhimandritul Vartolomei Mazereanu şi activitatea sa. Noi contribuţii, p. 361. 3 Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, I, B.A.R., 1–1600, Bucureşti, 1978,

p. 193–194. 4 Ms. rom. 921, f. 3r. Excelentele imagini digitale, în vederea editării acestui pomelnic, au

fost obţinute prin strădania părintelui Ieromonah Marcu Petcu; către Sfinţia Sa se îndreaptă, şi aici, cuvenitele mulţumiri.

5 Damian P. Bogdan, Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, Bucureşti, 1941, p. 20 şi nota 4 (fără menţionarea autorului); Nestor Vornicescu, Arhimandritul Venedict Teodorovici egumenul Moldoviţei, în MMS, XXXIX, 1963, 7–8, p. 524.

6 Grigore Ureche, Letopiseţul Ţărâi Moldovei, ediţie îngrijită, studiu introductiv, indice şi glosar de P. P. Panaitescu, ediţia a II-a revăzută, Bucureşti, 1958, p. 75–76. Cu privire la paternitatea letopiseţului, cf. N. A. Ursu, Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron vodă, opera lui Simion Dascălul, în AIIAI, XXVI, 1989, 1, p. 363–379 (I) şi AIIX, XXVI, 1990, p. 73–101 (II); reluat în

ŞTEFAN S. GOROVEI 26

întrucât începutul domniei lui Alexandru este plasat acolo la 1398 ! – această informaţie a fost îndeobşte interpretată ca fiind „al doilea an al domniei” lui Alexandru cel Bun, după începutul ei cel restabilit de cercetarea istorică (1400). Astfel, s-a ajuns să se accepte că ea se referă la anul 1402. Acestui an i-au fost atribuite atât aducerea moaştelor Sfântului Ioan, cât şi înălţarea Mănăstirii Moldoviţa. Cât priveşte Bistriţa, pomelnicul ei din 1407 a determinat plasarea întemeierii ei în acest (sau în jurul acestui) an. Între timp, anul 1402 a fost abandonat şi în ceea ce priveşte aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, acceptându-se (dar nu cu uşurinţă !) anul 1415 (6923), aflat în partea veche a letopiseţului lui Ureche7. Astfel, anul 1402 a rămas, stingher, numai pentru a marca întemeierea Mănăstirii Moldoviţa.

În documentele de cancelarie, acest aşezământ monahal este menţionat pentru prima dată la 31 octombrie 1402, când Alexandru cel Bun i-a dăruit „două mori în Baia, una înăuntrul târgului şi alta la marginea târgului, şi încă o jumătate din altă moară de sladniţă şi patru sălaşe de tătari, de asemenea în Baia”8. Potrivirea cu anul aflat în interpolarea din cronica lui Ureche a consolidat poziţia acestuia9.

În 1963, când Teodor Balan a publicat studiul de bază pentru istoria mănăstirii vechi, el a putut invoca, pentru această istorie, încă cinci documente până la sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun:

1) 18 noiembrie 1409 – se dăruieşte vama de la Moldoviţa10;

idem, Contribuţii la istoria literaturii române. Studii şi note filologice, Iaşi, 1997, p. 22–93. Despre misteriosul interpolator cunoscut sub numele de Misail Călugărul (nume neatestat de nici unul dintre manuscrisele existente azi ale letopiseţului), v. Ştefan S. Gorovei, O colaborare culturală în veacul XVIII şi implicaţiile ei, în AIIAI, XXIV, 1987, 2, p. 341–347; reprodus anastatic şi în idem, Între istoria reală şi imaginar. Acţiuni politice şi culturale în veacul XVIII, Iaşi, 2003, p. 69–75 (păstrând şi vechea paginaţie); idem, În căutarea lui Misail Călugărul…, (în loc de Prefaţă la) Arhimandrit Dionisie I. Udişteanu, Misail, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, ed. Mircea Motrici, Suceava, 2007, p. 5–16.

7 Grigore Ureche, op. cit., p. 78. Pentru datarea aducerii moaştelor (1415) – Ştefan S. Gorovei, Mucenicia Sfântului Ioan cel Nou. Noi puncte de vedere, în Închinare lui Petre Ş. Năsturel la 80 de ani, volum îngrijit de Ionel Cândea, Paul Cernovodeanu şi Gheorghe Lazăr, Brăila, 2003, p. 559–565; datarea la 1414/1415: Matei Cazacu, Minuni, vedenii şi vise premonitorii în trecutul românesc, Bucureşti, 2003, p. 37 cu concluziile studiului Saint Jean le Nouveau, ses reliques et leur translation à Suceava (1415), din L’empereur hagiographe. Culte des saints et monarchie byzantine et post-byzantine, textes réunis et présentés par Petre Guran avec la collaboration de Bernard Flusin, Bucureşti, 2001, p. 137–158. V., de asemenea (tot pentru 1415), Pr. Constantin Cojocaru, Grigorie monahul şi prezviterul Marii Biserici a Moldovlahiei, în Cronica Episcopiei Romanului şi Huşilor, IV, 1994, p. 529–532 (reluat în idem, Paşi prin secole de istorie bisericească, Iaşi, 2005, p. 73–78).

8 DRH, A. Moldova, I (1384–1448), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Bucureşti, 1975, p. 23, nr. 16.

9 Cf. Teodor Balan, Mănăstirea lui Alexandru cel Bun de la Moldoviţa, în MMS, XXXIX, 1963, 7–8, p. 418: „anul zidirii ei se poate fixa cu drept cuvânt între anii 1400–1412”.

10 Ibidem, p. 419 [fără trimitere; v. Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, publicate de ~, I, Iaşi, 1931, p. 72–74, nr. 25; DIR, A, XIV, XV/1 (1384–1475), Bucureşti, 1954, p. 21, nr. 25].

Access via CEEOL NL Germany

DESPRE ÎNCEPUTURILE MĂNĂSTIRII MOLDOVIŢA 27

2) 15 februarie 1410 – se dăruiesc munţii Suhardul Mare şi Suhardul Mic11;

3) 14 aprilie 1411 – se dăruieşte satul Vama cu hotarul care „era foarte întins”12;

4) 14 aprilie 1415 – se întăresc satul Vaculinţi şi seliştea lui Zârnă, dăruite de doamna Ana „pe când era în viaţă”13;

5) 17 martie 1418 – se întăresc satele Provorotie şi Oprişinţi, dăruite de boierul Sin Bârlici14.

Dintre aceste documente, cel din 15 februarie 1410 părea să prezinte un interes deosebit, întrucât în el se vorbeşte despre „mănăstirea noastră din nou zidită ce-i la Moldoviţa”, ceea ce era de natură să arate că, la acea dată, ctitoria lui Alexandru cel Bun era deja în picioare15. De asemenea, documentul din 1415 părea să ateste nu numai că noua ctitorie domnească îşi trăia viaţa, dar şi că doamna Ana murise la acea dată.

Progresul cunoaşterii în domeniul izvoarelor documentare a făcut ca, doi ani după studiul lui Teodor Balan, documentele din 15 februarie 1410 şi 14 aprilie 1411 să fie declarate false16 şi, astfel, să fie scoase din rândul acelora pe care se poate construi istoria Moldoviţei celei vechi. Caracterul fals al actelor a fost confirmat de editorii primului volum din seria A. Moldova a colecţiei Documenta Romaniae Historica17. În acelaşi volum, documentul din 14 aprilie 1415 a fost redatat: întrucât data morţii doamnei Ana, indicată pe piatra pusă pe mormântul ei de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Bistriţa, este 2 noiembrie 1418 (6926), documentul a fost atribuit anilor 1419–1421: 14 aprilie 141<9>–142<1> (692<7>–692<9>)18.

Astfel, în stadiul actual al informaţiilor, ne putem bizui pe următoarele documente din domnia lui Alexandru cel Bun (ulterioare celui din 31 octombrie 1402):

1) 18 noiembrie 1409 – se dăruieşte vama de la Moldoviţa19;

11 Teodor Balan, op. cit., p. 420 (după: Mihai Costăchescu, op. cit., p. 75–77, nr. 26; v. şi

DIR, cit., p. 21–22, nr. 26). 12 Teodor Balan, op. cit., p. 420 (după: Mihai Costăchescu, op. cit., p. 80–83, nr. 29; v. şi

DIR, cit., p. 24–26, nr. 29). 13 Teodor Balan op. cit., p. 420 (după: Fr. A. Wickenhauser, Die Urkunden des Klosters

Moldowiza, Viena, 1862, p. 59, nr. 6; v. şi Mihai Costăchescu, op. cit., p. 119–120, nr. 40 şi DIR, cit., p. 37–38, nr. 43).

14 Teodor Balan, op. cit., p. 421 (fără trimitere; v. Mihai Costăchescu, op. cit., p. 129, nr. 43; DIR, cit., p. 39–40, nr. 46).

15 S<carlat> P<orcescu>, Mănăstirea Moldoviţa monument de arhitectură, în MMS, XXXIX, 1963, 7–8, p. 375.

16 Damian P. Bogdan, Acte false atribuite lui Alexandru cel Bun, în RA, VIII, 1965, 2, p. 46–82 (v. p. 59–66 pentru documentul din 1410 şi p. 66–69 pentru documentul din 1411).

17 DRH, cit., p. 420–421, nr. IV şi p. 421–424, nr. V (la Documente false). 18 Ibidem, p. 66, nr. 46. 19 Ibidem, p. 38–39, nr. 27.


2) 17 martie 1418 – se întăresc satele Provorotie şi Oprişinţi, dăruite de boierul Sin Bârlici, care le avea „din dreapta şi credincioasa sa vislujenie pe care tatăl său Bârlă a câştigat-o prin dreaptă şi credincioasă slujbă de la domnii care au fost mai înainte”20;

3) 14 aprilie 141<9>–142<1> – se întăresc satele Vaculinţi şi „unde Zârnă şi-a făcut curătură, sub pădure”, pe care doamna Ana le-a dăruit „chiar înaintea morţii sale” Mănăstirii Moldoviţa, „unde este egumen Vasilie”21.

Acest ultim document aduce şi numele primului egumen cunoscut. Două secole mai târziu, pe la 1620, Zaharia Kopistenski a constatat, la Moldoviţa, existenţa venerării stareţului Vasilie. Ipoteza că Sfântul Stareţ Vasilie de la Moldoviţa nu este altul decât egumenul Vasilie de la 1419/1421 – ipoteză formulată de istoricul austriac Eugen A. Kozak în 190322 – a părut absolut firească şi a fost acceptată fără nici o dificultate23.

De curând, s-a arătat că este foarte posibil ca Vasilie de la Moldoviţa să facă parte – asemenea altor vechi sfinţi români (Daniil Sihastrul de la Voroneţ, Rafail de la Agapia, Simeon de la Pângăraţi ş. a.) – dintr-o categorie anume: „fie începători ai vieţii monahale într-un anume loc, fie organizatori ai unor obşti monahale, fie schimnici, monahi cu vieţi exemplare, îndrumători duhovniceşti pentru generaţii de ucenici. Toţi au vieţuit în mănăstiri ctitorite deja sau care aveau să fie refăcute de domni ai Moldovei”24. Şi mai recent, numele stareţului Vasilie de la Moldoviţa a fost pus în legătură cu mişcarea isihastă şi cu aducerea marilor Mineie de lectură din Mănăstirea Stoudion din Constantinopol25,

20 Ibidem, p. 63, nr. 43. 21 Ibidem, p. 66, nr. 46. 22 Eugen A. Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina. Epigraphische Beiträge zur

Quellenkunde der Landes- und Kirchengeschichte, I. Teil, Steininschriften, Viena, 1903, p. 206, nota 4. 23 V. Maria Magdalena Székely, Cine a fost Sfântul Ghenadie de la Putna ?, în AP, I, 2005,

2, p. 50–51. 24 Ibidem, p. 51. Sublinierea autoarei. 25 Cf. Pr. Constantin Cojocaru, Spiritualitate ortodoxă moldovenească în prima jumătate a

secolului al XV-lea: Mănăstirea Moldoviţa, în „Anuar”, X, 2006–2007 [Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă], 2008, p. 155–219. Trebuie spus că despre stareţul, apoi egumenul Vasilie de la Moldoviţa nu există decât o singură menţiune documentară contemporană şi o singură menţiune târzie, a lui Zaharia Kopistenski, despre venerarea sa (ambele amintite mai sus, în text). O ştire nouă se aduce în prezentul articol. A scrie, doar pe baza lor, o biografie a acestui monah, cu detalii privind cultura, relaţiile cu domnul etc., mi se pare cu totul nepotrivit. Conexiunea între acest personaj şi manuscrisele aduse de la Constantinopol nu se întemeiază decât pe un raport de contemporaneitate, deşi nu ştim când au fost aduse cărţile şi dacă Vasilie – devenit egumen – mai trăia în acel moment. Subiectul acesta nu intră, însă, în cadrul micii cercetări de faţă, aşa încât nu-mi propun să discut aici „reconstituirile” biografice existente azi (autori: Diac. Ioan Ivan, Arhim. Ioanichie Bălan, Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Ierom. Macarie Drăgoi şi Pr. Constantin Cojocaru), mai ales că – aşa cum a remarcat, de altminteri, şi părintele Cojocaru (op. cit., p. 192, nota 200) – în ele se transmite şi înfloreşte „stilul aghiografic, ce amplifică şi îmbogăţeşte informaţia” (de fapt, e vorba de îmbogăţirea nu cu informaţii istorice, strict documentare, ci cu amănunte fanteziste). Absenţa informaţiilor documentare trebuie să îndemne la prudenţă în afirmaţii,


manuscrise păstrate, după desfiinţarea mănăstirilor bucovinene de autorităţile austriece (1783), la Dragomirna26.

Acesta este stadiul actual al cunoştinţelor – ferme sau ipotetice – despre începuturile Mănăstirii Moldoviţa.

Ce aduce nou pomelnicul din 1775 ? Trei sunt aceste lucruri noi şi cred că ele vor aşeza pe alte baze cunoştinţele

noastre despre începuturile Mănăstirii Moldoviţa. Mai întâi, se arată că pomelnicul cel vechi, prefăcut de Vartolomei

Mazereanu, fusese scris la 1417: „după toată cercetarea în numita m(ă)n(ă)stâré, am aflat un pomialnic vechiu, scris pe sirbiia, foarté vechiu, din dzililé fericitului ctitor Alexandr(u) voevoda, din anii #y’@ke <6925>, caré dintru acél an şi pănă întru acest an #zs@pg <7283> au trecut tn@i <358> ani”27. Răstimpul acesta de 358 de ani este consemnat şi pe alte pagini28.

Anul 1417 pentru începerea pomelnicului trebuie să fie considerat şi anul când Alexandru cel Bun a ctitorit mănăstirea sa de la Moldoviţa. Nu se poate imagina că mănăstirea ar fi fost fondată la 1402, iar scrierea pomelnicului ar fi început abia 15 ani mai târziu ! Din cazul similar al Voroneţului, cunoscut tot graţie muncii lui Vartolomei Mazereanu, ştim că pomelnicul s-a pornit deodată cu ridicarea bisericii celei noi, la 148829, act prin care vechea mănăstire a devenit ctitorie domnească30. Tot aşa s-a petrecut la Suceviţa: pomelnicul a fost pornit curând după ce s-a început ridicarea noii biserici31.

Dar nu acesta este singurul argument pentru a „muta” ctitorirea Moldoviţei de la 1402 spre o dată ceva mai târzie. Al doilea argument se află tot în pomelnicul

ipoteze şi reconstituiri biografice. Rolul stareţului/egumenului Vasilie de autor al vechiului pomelnic slavonesc al Moldoviţei, din 1417 (Pr. Constantin Cojocaru, op. cit., p. 194) este, din păcate, o simplă ipoteză, fără nici o întemeiere documentară: tălmăcirea lui Vartolomei Mazereanu, din 1775, nu aduce o probă în acest sens.

26 I. Iufu, Mănăstirea Moldoviţa – centru cultural important din perioada culturii române în limba slavonă (sec. XV–XVIII), în MMS, XXXIX, 1963, 7–8, p. 428–455. Discuţie despre aceste manuscrise (după I. Iufu, Zlatca Iufu şi Dan Zamfirescu), la Pr. Constantin Cojocaru, op. cit., p. 205–216.

27 Fila 4v (p. 1 în numerotarea originală). 28 Fila 4r (Fig. 1), fila 5r (p. 2 în numerotarea originală). 29 Valentina Pelin, Relatări despre Ştefan cel Mare în Pomelnicul de la Voroneţ, în RIM,

2004, 3 (59), p. 27; Andrei Eşanu, Valentina Eşanu, Pomelnicul Mănăstirii Voroneţ. Studiu şi text, în AP, IV, 2008, 2, p. 103: „pomialnicul cél vechiu caré iaste scris din anii 6996 <1488>”; v. şi p. 105, începutul pomelnicului. Această însemnare din fruntea pomelnicului a fost reprodusă de Vartolomei Mazereanu şi în condica documentelor Voroneţului – Vartolomei Mazerean, Condica Mănăstirii Voroneţul, ediţie de Sim. Fl. Marian, Suceava, 1900, p. 114.

30 Maria Magdalena Székely, Ctitorii Voroneţului, în AP, V, 2009, 1, p. 139–155 (v. p. 151: „Voroneţul vechi” şi „Voroneţul domnesc”).

31 Ştefan S. Gorovei, Familia lui Ieremia vodă Movilă în tablouri votive. Contribuţii la istoria Mănăstirii Suceviţa, în Movileştii. Istorie şi spiritualitate românească, II. Ieremia Movilă. Domnul. Familia. Epoca, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Suceviţa, 2006, p. 50–52.


despre care discutăm. La capitolul ctitorilor, este înscris Neamul lui Alexandr(u) voevoda, întăiul ctitor, după cum urmează:

(Coloana I) Alexandr(u) voevod, doamna Anna, Iliia voevoda, Stefan voevod, doamna Stana, doamna Marie, Alexandr(u) voevoda, Radul voevoda, doamna Stana32.

Trecând peste numele repetate sau aluvionare (Radul voievod !), atrage atenţia menţionarea lui Alexandru cel Bun cu doamna Ana. În coloana a doua (Ce-au făcut şi ce-au dat mănăstârii), s-a făcut precizarea (în dreptul celei de-a doua pomeniri a lui Alexandru voievod): „Anna doamna Mării Salé au dat satul Voculinţii” – referire, desigur, la actul din 1419/1421.

Ambele menţiuni – cea din coloana cu numele şi cea din coloana cu daniile – arată că ctitorirea Moldoviţei domneşti se plasează în răstimpul când Alexandru avea ca doamnă pe Ana, ceea ce nu corespunde cu anul 1402. Reamintesc că, în cronica ţării, Ilie – născut la 20 iulie 1409 – este arătat ca fiind „întâiul născut”33, ceea ce (cum am arătat demult34) nu are sens decât prin raportarea la căsătoria cu doamna Ana, căci, altminteri, documentele din 1408–1409 arată că înaintea lui Ilie (botezat aşa după sfântul zilei sale de naştere35) a mai existat un fiu, numit după bunic, Roman36. Ca urmare, căsătoria cu doamna Ana trebuie fixată cel mai târziu la 1408; în nici un caz ea nu era înfăptuită la 1402 !

O problemă identică – de genealogie şi cronologie dinastică – a pus şi sfârşitul acestei căsătorii. În Mănăstirea Bistriţa se află lespedea funerară pusă de Ştefan cel Mare pe mormântul doamnei Ana, menţionând – caz aproape unic ! – data decesului ei: 2 noiembrie 141837. Pe de altă parte, însă, exista documentul din 14 aprilie „1415”, din care rezultă că la acea dată doamna Ana murise de curând, dăruind Moldoviţei, chiar înaintea morţii, două sate. Redatarea acestui document în chipul arătat mai înainte şi plasarea lui în intervalul 1419–1421 a eliminat contradicţia dintre cele două date38.

32 Fila 11v (p. 15 în numerotarea originală). Fig. 2. 33 Cronicile slavo-române din sec. XV–XVI publicate de Ion Bogdan, ediţie revăzută şi

completată de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 14. 34 Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 39–40. 35 Cf. Petre Ş. Năsturel, Despre numele Iliaş al fiului lui Alexandru cel Bun, în ArhGen, III

(VIII), 1996, 1–2, p. 331–333. 36 DRH, cit., p. 33, nr. 23 (16 septembrie 1408) şi p. 37, nr. 25 (18 aprilie 1409). În

documente, „credinţa copiilor mei” apare la 8 martie 1407 (DRH, cit., p. 31, nr. 22). 37 Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, red. M.

Berza, Bucureşti, 1958, p. 271–272, nr. 78. 38 Această discuţie s-a făcut şi aceste argumente s-au adus şi în controversa privind data

transferării moaştelor Sfântului Ioan (1415 vs. 1402), din cauza faptului că evenimentul a avut loc – precum spune inscripţia tabloului care l-a imortalizat – în vremea când Alexandru voievod era însoţit cu doamna Ana. Şi în acel caz, anul 1402 (curent în istoriografie până foarte curând) a trebuit exclus cu aceleaşi temeiuri, în timp ce anul 1415 s-a lovit de aceleaşi menţionări contradictorii ale decesului


Dacă, prin urmare, convieţuirea cu doamna Ana trebuie plasată între c. 1408 şi 1418, atunci construirea bisericii de la Moldoviţa în anul 1417 şi înscrierea în pomelnic a numelui Anei, ca donatoare, se vădeşte perfect plauzibilă.

În sfârşit, cel de-al treilea element de noutate îl aduce menţionarea stareţului Vasilie. După înşirarea arhiepiscopilor (de la Theoctist I până la Amvrosie de Ecaterinoslav) şi a episcopilor, urmează39:

(Coloana I) Precinstiţii stareţi de la m(ă)n(ă)stâ<rea> veche Moldoviţa

Savva, Dosithei, Visarion, Vasilii.

(Coloana a II-a) Înştiinţaré pentru stareţul Vasilii În pomialnicul cél vechiu scrie că cu rugilé Sf(â)ntului

Vasilii s-au făcut m(ă)n(ă)stâre cea noao.

Aceste însemnări mi se par deosebit de preţioase. În primul rând, ele confirmă – la distanţă de aproape un secol şi jumătate – constatarea lui Zaharia Kopistenski cu privire la venerarea Sfântului Vasilie de la Moldoviţa. Implicit, ele confirmă strălucit şi ipoteza lui Eugen A. Kozak, cu privire la identitatea egumenului Vasilie de la „1415” (1419/1421) cu stareţul venerat ca sfânt pe la 1620.

Însă, în acelaşi timp, însemnările acestea ridică şi probleme deosebite de interpretare. În primul rând, se pune întrebarea: ce anume a înţeles Vartolomei Mazereanu, în acest context, prin „mănăstirea veche” şi „mănăstirea nouă” ? Pentru noi, aceste sintagme definesc, în chip obişnuit, ctitoria lui Alexandru cel Bun şi, respectiv, cea a lui Petru Rareş. Câtă vreme ctitoria lui Alexandru cel Bun era atribuită anului 1402, această perspectivă era justificată, prima menţiune documentară corespunzând cu presupusa dată a întemeierii; acum, însă, reportând ctitoria lui Alexandru cel Bun anului 1417, devine evident că documentele din 1402 şi 1409 privesc aşezământul anterior. În acest caz, trebuie să acceptăm că numele stareţilor Sava, Dosithei şi Visarion – care preced pe acela al stareţului Vasilie, atestat ca egumen la 1419/1421 – pot fi şi ele reportate vechiului aşezământ. Astfel, avem proba aproape materială a existenţei obştii monahale de la Moldoviţa încă de la sfârşitul veacului al XIV-lea, adunată în jurul unei bisericuţe de lemn (realitate la care s-au referit îndeobşte specialiştii40, însă doar prin deducţie

doamnei (1415 sau 1418 ?). Rezolvarea acestei contradicţii s-a sprijinit, atunci, mai mult pe dovezi circumstanţiale. Acum, iată, avem o dovadă directă – chiar dacă nu şi absolut contemporană, dar absolut credibilă în condiţiile date – că în cursul anului 1417 doamna Ana era încă în viaţă. Această constatare trebuie reportată şi dosarului privind controversa amintită, pentru a consolida argumentarea anului 1415. Deopotrivă, ea consolidează şi redatarea actului din „1415”.

39 Fila 14r (p. 20 în numerotarea originală). Fig. 3. 40 Cf. Ştefan Balş, Corina Nicolescu, Mănăstirea Moldoviţa, Bucureşti, 1958, p. 11: „o

construcţie de mici proporţii, cu pereţi din blăni groase de tisă […], înconjurată de o palisadă, adică de o întăritură tot din lemn şi pământ”.


logică, bizuindu-se în special pe documentul din 1402). Iar dovada aceasta este greu de respins, pentru că numele respective vin din pomelnicul cel vechi, de la 1417, fiind înscrise pe vremea lui Vasilie, ultimul stareţ devenit primul egumen, deci într-un moment apropiat de personajele în cauză.

În acest caz, ce trebuie să înţelegem prin „mănăstirea veche”, pentru care şirul de stareţi se termină cu Vasilie de la 1419/1421 şi, implicit, ce trebuie să înţelegem prin „mănăstirea nouă”, despre care Vartolomei Mazereanu spune că „cu rugile Sf(â)ntului Vasilii s-au făcut” ?!

E drept că, după aceste informaţii, se trece nemijlocit la egumenii mănăstirii care şi pentru noi este cea nouă, adică a lui Petru Rareş. Iată aceste însemnări41, din care se desprind alte informaţii interesante:

Precinstiţii igumeni de la Sf(â)nta M(ă)n(ă)stâre Moldoviţa

(Coloana I) Igum(en) Avramie şi cu tot niamul lui. (Coloana II) În dzililé acéstuia s-au încéput şi s-au şi

săvărşit sf(â)nta beserică cea maré, cum şi toată m(ă)n(ă)stârea cea noao, şi şi alté multé vasă besericeşti, veşminte de mult preţ, pahară şi năstrapi mari şi mici de argint şi poleité, blidé şi talgeré de cositoriu curat, şi toaté prin ostenelelé lui. Pomenirea ş-au aşădzat în dzioa Sămbetei Mironosiţilor, straşnic blăstăm au scris săborul de atunci asupra acélora ce nu i-ar facé pomenirea, caută în condică list 135.

(Coloana I) Ieromonah Stefan igumen Moldoviţii şi cu tot niamul lui.

(Coloana II) În dzililé acéstuia s-au sfinţit beserica cea noao, în anii z@m <7040>. Pomenirea lui ce deosăbită în Sămbăta Mironosiţilor.

Deşi Vartolomei îi aşează în această ordine, pisania Moldoviţei arată că, de fapt, sfinţirea s-a făcut la 8 septembrie 1532, sub egumenul Ştefan, iar în vremea egumenului Avram, în 1537, s-a realizat pictura42. Deşi trecerea de la stareţii din secolul al XV-lea la egumenii din secolul al XVI-lea este nemijlocită, pe aceeaşi pagină, sărindu-se peste aproximativ 110 ani, pe pagina următoare se află „Precinstiţii igumeni de la M(ă)n(ă)stâre Moldoviţa”, în al căror şir se regăsesc numele cunoscute ale unor egumeni din răstimpul 1462–1528, precum Anastasie (1462, 1473, 1484), Ştefan (1514), Ioanichie (1522) şi Tarasie (1528). Presupunând

41 Fila 14r (p. 20 în numerotarea originală). 42 Eugen A. Kozak, op. cit., p. 187–188; terminarea picturii în septembrie 1537 este

consemnată şi într-o inscripţie zugrăvită (ibidem, p. 188, nota 2); G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea 1527–1582, Bucureşti, 1928, p. 36 şi, respectiv, 37.


că acest pomelnic este corect şi exact, între Vasilie şi Anastasie s-au succedat următorii egumeni: Gavril, Lazăr, Athanasie, Gavril şi Theofan arhimandritul43.

Cu alte cuvinte, Vartolomei Mazereanu a expus numele conducătorilor obştii de la Moldoviţa în trei grupe: stareţii vechii mănăstiri, dintre care ultimul a fost primul egumen sub Alexandru cel Bun (Vasilie); egumenii pomeniţi în pisanie, dintre care pentru unul (Avramie) a găsit şi un document scris, pe care l-a copiat în condică44; şi, în fine, egumenii din intervalul cuprins între circa 1421 şi 1532 – adică ai ctitoriei lui Alexandru cel Bun – precum şi, ulterior, cei ai ctitoriei lui Petru Rareş.

În acest context şi cu aceste observaţii, cred că poate fi îndreptăţită ipoteza că, sub pana lui Vartolomei Mazereanu, prin mănăstirea cea nouă, făcută cu rugile Sfântului Vasilie, ar trebui înţeleasă prima ctitorie domnească de la Moldoviţa, cea a lui Alexandru cel Bun. Având, probabil, o bună faimă duhovnicească, stareţul Vasilie va fi stăruit pe lângă domn să ia mănăstirea sub oblăduirea sa, făcând-o domnească, ceea ce s-a petrecut la 1417. În anul următor, unul din importanţii boieri ai vremii, Sin Bârlici, a şi dăruit două sate, iar doamna Ana, in articulo mortis, a lăsat Moldoviţei satul Vaculinţi (Văculeştii de azi). Marea istorie a aşezământului monahal începea astfel45.

43 Fila 14v (p. 21 în numerotarea originală). Fig. 4. 44 Documentul la care se referă Vartolomei Mazereanu este, desigur, acela datat 18 aprilie

1553, publicat de Wickenhauser doar sub forma unui rezumat în limba germană şi editat recent şi în limba română: DRH, A. Moldova, VI (1546–1570), volum întocmit de I. Caproşu, Bucureşti, 2008, p. 199, nr. 115. Este o mărturie a întregului sobor de la Moldoviţa pentru faptele lui Avramie (Abraham, în textul german), care „mult s-a ostenit şi s-a silit în zilele egumeniei lui ca să înceapă şi să termine noua sfântă biserică, cum şi întreaga mănăstire” – evidentă exagerare, preluată de Vartolomei Mazereanu, eludând rolul egumenului precedent (Ştefan). Actul enumeră, apoi, şi daniile făcute de Avramie: „vase bisericeşti de argint, veşminte bisericeşti scumpe, potire şi candele, mari şi mici, de argint şi argintate, ca şi multe vase din cositor curat” – înşirare care coincide cu aceea din pomelnic. Sub „blestem mare şi înfricoşat”, soborul a hotărât ca, pentru cele înfăptuite, egumenului Avramie să i se facă pomenire „în fiecare an, cât va dura această sfântă biserică, în Duminica Îmbălsămării” (sublinierea îmi aparţine). Ziua fixată pentru pomenire nu poate fi aceea pe care o dă recenta ediţie a actului, pentru bunul motiv că nu este cunoscută, în calendarul ortodox, o asemenea sărbătoare. Prin „Duminica Îmbălsămării” s-a tradus eronat formula germană „am Sonntage der Einbalsamerinen”, care înseamnă Duminica Mironosiţelor (a femeilor purtătoare de mir, de „balsam” adică !) şi care este a doua duminică după Paşti. După obiceiul său, Vartolomei Mazereanu a modificat datele fixate în vechime pentru pomeniri şi le-a unificat; aşa a ajuns, în cazul de faţă, la… Sâmbăta Mironosiţelor !

45 Nu neg că ar fi posibilă şi o altă interpretare, şi anume că rugilor Sfântului Vasilie (către Dumnezeu) s-a datorat ridicarea bisericii celei noi, de la 1532, împrejmuită cu ziduri. Însă trebuie să se observe că menţiunea despre rugi se afla în pomelnicul cel vechi, de la 1417.


Sur les débuts du Monastère de Moldoviţa (Résumé)

On accepte, généralement, que le premier Monastère de Moldoviţa ait été

fondé par le prince Alexandre le Bon (1400–1432) en 1402, en remplaçant un autre, plus petit, construit en bois au XIVe siècle. En effet, la première mention documentaire concernant Moldoviţa date de 1402.

L’obituaire de ce monastère, composé en roumain par l’archimandrite Vartolomei Mazereanu en 1775, conserve plusieurs informations tirées de l’ancien obituaire, dont la rédaction en slavon commença en 1417. Au chapitre des fondateurs, est inscrit le nom de la princesse Anne, épouse du prince Alexandre entre c. 1408 et 1418, qui donna au monastère deux villages. Cette donation est attestée aussi par un document, daté entre 1419 et 1421, selon lequel la princesse l’avait faite „justement avant sa mort”; à l’époque, le monastère était dirigé par l’higoumène Vasilie (Basile). Vu que la princesse Anne mourut le 2 novembre 1418, il faut placer vers cette date tant la donation des deux villages, que la présence de Vasilie à la tête du monastère. Or, dans la section consacrée aux Pères Supérieurs du monastère, Vasilie est indiqué comme starets, et non comme higoumène; il est nommé déjà saint et on ajoute le détail que le nouveau monastère (le monastère princier) „a été fait” grâce „à ses prières”.

S’appuyant sur ces détails, l’auteur croit que la fondation du monastère princier doit être placée dans l’année même ou commença la rédaction de l’obituaire slavon, c’est-à-dire en 1417, et non en 1402. D’ailleurs, il serait inconcevable qu’un monastère fondé en 1402 soit doté d’un obituaire seulement 15 ans plus tard.

Mots-clefs: Monastère de Moldoviţa, Alexandre le Bon, princesse Anne,

higoumène Vasilie.

35DESPRE ÎNCEPUTURILE MĂNĂSTIRII MOLDOVIȚA

Fig. 1

36 ȘTEFAN S. GOROVEI

Fig. 2

37DESPRE ÎNCEPUTURILE MĂNĂSTIRII MOLDOVIȚA

Fig. 3

38 ȘTEFAN S. GOROVEI

Fig. 4

Despre începuturile Mănăstirii Moldoviţa

Documents