DEPRINDERILE MUZICALE RITMICE IN CONTEXTUL PROGRAMEI DE EDUCATIE
MUZICALA DIN GRADINITA
DEPRINDERILE MUZICALE RITMICE IN CONTEXTUL PROGRAMEI DE EDUCATIE
MUZICALA DIN GRADINITA1. OBIECTIVE SI VALENTE ALE EDUCATIEI
MUZICALEIN CICLUL PRESCOLARFrumosul artistic hrana traditionala a
muzelor[1], prin insasi forta transformatoare poate deveni capabil
sa patrunda si sa inunde cu vitalitate intreaga structura a
psihicului uman.Desavarsirea personalitatii umane se realizeaza
prin educatia estetica.Ca latura a educatiei, educatia estetica
indeplineste multiple functii educative, exercitand o actiune
polivalenta asupra dezvoltarii personalitatii umane. Pentru a le
intelege mai bine, ne vom referi la natura si specificul artei,
precum si la categoria de baza a esteticii frumosul. Educatia
estetica nu vine sa limiteze sau sa afecteze libertatea alegerii
sau aderarii la frumosul autentic. Dimpotriva, prin intermediul ei
se pregateste terenul intalnirii cu valoarea; ea nu limiteaza, ci
lumineaza, deschide un evantai de optiuni.Se uita adesea de
incapacitatea de a sesiza si vibra in fata frumosului
analfabetismul estetic, ascuns si subtil este mult mai periculos
decat analfabetismul scolar. Imunitatea afectivitatii fata de zone
intinse ale existentei are consecinte negative atat pentru
indivizi, cat si pentru societati, indiferent ca sunt dezvoltate
sau subdezvoltate economic. Exista o criza in arta ce nu tine de
creatia artistica ci de receptivitatea noastra fata de acest
fenomen, de aceea stimularea spiritului copiilor prin intermediul
artelor constituie o obligasie pentru educator.Valentele
emotional-artistice pot fi potentate nu numai prin intermediul
disciplinelor de profil, ci prin toate activitatile
instructiv-educative de aceea este necesara pregatirea tuturor
educatorilor atat in directia formarii propriei sensibilitati, cat
si pentru formarea sensibilitatii copiilor in vederea receptarii
semnificatiilor estetice.Pentru educatia estetica, frumosul poate
fi atat scop cat si mijloc. Frumoul ca scop sta la baza educatiei
pentru arta, permite realizareapremiselor pentru intelegerea ,
receptarea si integrarea frumosului artistic. Frumosul ca mijloc
intemeiaza educatia prin arta, care vizeaza realizarea unei
instruiri morale, intelectuale, fizice prin intermediul frumosului
artistic.Educatia estetica nu trebuie confundata cu educatia
artistica, care este o componenta a educatiei estetice ce opereaza
numai cu valorile artelor: literatura, muzica, pictura, sculptura,
arhitectura, teatru, cinematografie. Arta raspunde unor nevoi reale
pe care le simte orice persoana, de a-si lamuri unele idei, de a-si
motiva unele comportamente si de a-si fundamenta unele atitudini,
sugerand, explicand, valorificand sau problematizand. Prin
caracterul ei stimulativ, optimist, arta impinge la iubirea
adevarului, a binelui, a stiintei si a vietii.[2]Arta este
principala modalitateprin care se infaptuieste relatia estetica
dintre om si realitate. Ca forma a constiintei sociale, arta
indeplineste atat o functie de cunoastere, cat si una de
comunicare. Ea exprima intotdeauna ceva ce poarta un mesaj,
comunicand sentimentele si ideile creatorului, pe care beneficiarul
de arta le recepteaza si le asimileaza intrun mod propriu.Frumosul
si alte valori estetice din arta impresioneaza in modul cel mai
profund. El este produsul creatiei autorului care transfigureaza
realitatea , reflectand in forme concrete ceea ce este esential,
tipic, cu o puternica participare afectiva.Trairile artistului se
transmit intrun mod propriu si subiectului care le asimileaz,
angajandu-si imaginatia creatoare, gandirea concreta, emotiile si
sentimentele, vointa, intrun cuvant toate aspectele personalitatii.
Din acest specific al valorilor estetice ale artei, rezulta
importanta deosebita a educatiei artistice ca parte componenta a
educatiei estetice.Pentru copil, arta inseamna un mijloc de
exprimare, un mijloc de manifestare si exteriorizare a lumii sale
interioare, a tendintelor si aspiratiilor sale, care-si gasesc in
arta o traducere mai directa decit prin cuvant. In felul acesta,
activitatea artistica a copilului, nu numai ca reflecta orizontul
psihic propriu acestuia, dar se si desfasoara purtand amprenta
locului si momentului in care se insereaza personalitatea sa.Una
dintre manifestarile artistice , poate cea mai minunata si
miraculoasa este fenomenul pe care il numim
traditionalmuzica.Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost
considerata dintotdeauna un mijloc esential de cultivare spirituala
a omului, de edificare a personalitatii integre si armonioase. Ea
este menita sa-l apropie pe om de esenta existentei sale umane,
sa-l plaseze intro lume a emotiilor si sentimentelor inalte, o lume
a ideilor estetice.Muzica prin forta nemasurabila si calitatea
specifica de a patrunde cu vibratiile ei in sufletul omului ii
influenteaza constiinta, il sensibilizeaza, il innobileaza si il
imbogateste. Faptul ca muzica produce emotii estetice profundepoate
fi utilizata inprocesul educational general ca un minunat agent cu
ajutorul caruia se transmit, se transfera constiintei impulsuri,
energii, dar si sugestii privind modelarea, formarea si cizelarea
deci nuantarea si flexibilizarea intregului complex psihic
uman.[3]De-a lungul timpului, muzica si-a conturat mai multe
functii, care ofera educatorilor sugestii si solutii, pentru
realizarea corespunzatoare a educatiei muzicale. Ele trebuiesc
cunoscute, pentru a se acorda atentie cuvenita domeniului, care
reprezinta un important mijloc de cultivare spirituala si a oferi
educatilor cadrul cel mai favorabil dezvoltarii personalitatii
lor.[4]Functiile educative ale muzicii sunt multiple. Arta muzicala
nu este doar un tel chemat sa imbogateasca si sa armonizeze
continutul vietii psihice umane. Ea antreneaza in ritmul trairii
estetice intreaga fiinta psiho-fizica. De acee, ea poate fi privita
ca una dintre caile de acces spre sufletul copilului, ca unul din
mijloacele de influentare si orientare a personalitatii sale.Exista
numeroase motive care ne obliga sa nu neglijam muzica si sa-i facem
pe cpoii sa cante , cele mai importante aspecte fiind de natura
fiziologica, psihologica, sociala, pedagogica, culturala si
artistica.Aspectul fiziologicPracticarea frecventa a cantului da
copilului ocazia de a respira mai intens, de a-si stapani suflul,
atat in inspiratie cat si in expiratie toate acestea reprezentand
un excelent autocontrol. Muzica are efecte benefice asupra
circulatiei sangvine, tensiunii arteriale, respiratiei, digestiei,
metabolismului, fiind utilizata si ca mijloc terateuti.[5]Vocea
copilului poseda, desigur, calitatile naturale de prospetime si
emotie, dar acestea trebuie sa fie pastrate si dezvoltate.In ceea
ce privesteauzul, el este solicitat constant prinexercitii de
cant.Urechea se perfectioneaza prin recunoasterea si reproducerea
formulelor ritmice si melodice.
Edgar Willems, a acordat o deosebita atentie raporturilor dintre
muzica, psihologie si meloterapie spunea: viata fiziologica a
individului este cel mai puternic influentata de ritm, viata
afectiva de melodie si apoi de armonie si ritm, iar viata mentala
este influentata in primul rand de armonie si foarte putin de ritm
si de melodie.[6]Aspectul psihologicpotrivit caruia copiii, de la
cea mai frageda varsta manifesta vadite inclinatii, placeri si
preferinte muzicale muzica constituie pentru viata lor psihica o
imperioasa necesitate.
Cantatul produce tuturor placere si provoaca buna dispozitie.
Prin cantatul practicat in comun, copilul timid isi recapata
increderea in sine, gasind prin cant posibilitatea de a se afirma.
Se poate spune cu certitudine ca muzica prin continutul ei de arta
si stiinta are o mare influenta asupra pregatirii intelectuale si
dezvoltarii unor capacitati cognitiv-formative ale elevilor, precum
si un covarsitor impact educativ si afectiv-estetic. Muzica este si
un element de detensionare si de relaxare.
Aspectul socialce scoate in evidenta capacitatea muzicii de a
socializa copilul. Cantatul in colectiv este o adevarata ucenicie .
Copilul isi insuseste simtul solidaritatii, al intrajutorarii, al
efortului comun; copilul resimte profund satisfactia reusitei
colective si admite cu usurinta necesitatea unei discipline de
grup.
Capacitatea de integrare sociala se realizeaza prin asimilarea
valorilor artistice oferite de catre societate, dar si prin
participarea la viata muzicala a acesteia.
Aspectul cultural-educativ ce subliniaza , pe de o parte
necesitatea unei culturi armonioase ca bun spiritual de stricta
necesitate in formarea omului de azi, iar pe de alta parte,
caracterul cognitiv al artei.
Aspectul pedagogicPracticarea cantului in afara propriului sau
efect binefacator are o certa influenta ce poate fi rezumata
astfel:
- ofera ocazia unor raporturi mai stranse si mai directe intre
educatoare si copii;
- reprezinta momente de destindere care permite sa se reia cu
buna dispozitie activitatile care presupun efort mai mare;
- permite o cunoastere mai profunda a psihologiei unor
copii;
- reprezinta o activitate la care participarea reala a tuturor
copiilor se realizeaza cu usurinta.
Aspectul artisticPracticarea cantului dezvolta sensibilitatea
artistica, dar numai o anumita calitate a interpretarii si
executiei poate duce la acest rezultat. Aceasta presupune grija,
imaginatie, refuzul fata de moda si efectele muzicii cu caracter
comercial sau chiar vulgar. Primind o minima pregatire, copiii vor
deveni ei insisi un auditoriu si un public spectator de calitate,
mai exigent fasa de nivelul spectacolelor pe care le vor audia sau
viziona.
Rolul educatoarei in activitatile muzicale este acela de a fi
inainte de toate un animator, adevaratii actori fiind copiii.
Ambianta, obligatoriu, trebuie sa fie una de bucurie, destindere,
vioiciune si bunavointa, dar si de disciplina si o executie
corecta.
Grija principala a unui bun educator este aceea de a urmari in
permanenta daca ceea ce intreprinde este cu adevarat muzica.
Scopul educatiei muzicale poate fi considerat atins in momentul
in care copilul a dobandit interese temeinice si variate, legate de
intreaga complexitate a fenomenului muzical.
Prin aportul educatiei muzicale se dezvolta capacitatile
cognitive, afective si aptitudinale, cu caracter psiho-motor de
relationare interpersonala si de integrare sociala. Dezvoltarea
capacitatilor cognitive se realizeaza prin utilizarea in
interpretarea si improvizatia muzicala a unor tehnici ce vizeaza
observarea si analizarea creatiilor muzicale in vederea
identificarii elementelor de limbaj muzical si a operarii cu
criterii de apreciere valorica.
Exprimarea emotiilor si sentimentelor prin mijloacele proprii
artei muzicale, receptarea afectiva a continutului de idei si
sentimente exprimat prin muzica, stimularea increderii in
capacitatile proprii si valorificarea efortului si a muncii
personale contureaza formarea capacitatilor afective si
atitudinale.
Educatia muzicala, ca un proces complex si unitar ce se
desfasoara stadial are drept scop dezvoltarea sensibilitatii
estetice a copiilor, a capacitatilor de exprimare si receptare
muzicala, prin activitati practice de cant si prin auditii
muzicale. Educatoarea ii initiaza pe copii predand cunostinte,
formand priceperi si deprinderi ce vizeaza pregatirea si
dezvoltarea capacitatilor muzicale in vederea asimilarii.
Pornind de la premisa formulata de Ion Serfezi, dupa care
principalul mijloc prin care se realizeaza cunoasterea unei arte
este insasi opera de arta respectiva[7], se poate afirma ca
intreaga activitate de educatie muzicala din gradinita este
concentrata pe anumite piese muzicale, in care se gasesc ilustrate
problemele de limbaj muzical prevazute de programa. Cunostintele,
priceperile si deprinderile se materializeaza in contactul
nemijlocit cu valorile autentice ale creatiei muzicale universale
si nationale, prin studierea,audierea si asimilarea, pe cat
posibil, a acestor creatii.
Prin educatia muzicala nu este posibil si nici nu trebuie sa fie
pregatiti toti copiii pentru a deveni artisti. Se urmareste numai
dezvoltarea sensibilitatii fata de arta sunetelor, formarea
gustului estetic si punerea bazelor educarii capacitatilor muzicale
specifice.
Prin activitatile de educatie muzicala si prin diversele
manifestari muzicale ale copiilor creste voiosia, buna dispozitie,
se dezvolta spiritul colectiv, se intensifica emotiile pozitive
fata de educatoare, de locul unde invata si se joaca, fata de
natura patriei, de realizarile oamenilor.
Pornind de la receptivitatea aproape generala a copiilor fata de
lumea sunetelor, educatoarea va cauta sa le dezvolte vocea si auzul
muzical, simtul melodic, ritmic, al armoniei, sa le formeze
priceperi si deprinderi elementare de a canta.
Din toate ramurile muzicii, cea mai apropiata de specificul
copilariei este muzica vocala, deoarece in cant, melodia formeaza o
unitate cu textul, facand-o mai accesibila. Muzica este, de
asemenea, mai usor inteleasa cand se combina cu miscarea, sub forma
jocului cu text si cant sau a dansului. Eficienta acestui mijloc
creste si prin faptul ca, copiii nu doar asculta muzica, ci o si
executa. Activitatile de educatie muzicala permit educatoarei sa
depisteze interesele si aptitudinile muzicienilor precoce, precum
si disponibilitatea sau dificultatea celorlalti copii, pentru a
adopta o metodologie didactica potrivita particularitatilor de
varsta si individuale.
Educatia muzicala are doua niveluri de insusire: nivelul
informativ-teoretic si nivelul formativ-aplicativ.
Nivelul informativ-teoreticvizeaza instruirea, dobandirea de
cunostinte, formarea unor priceperi si deprinderi
reproductiv-interpretative. Pe baza contactului cu realitatea
muzicala (cantece, fragmente muzicale) si prin exercitii precedate
de exemplificari, demonstratii, explicatii, se formeaza
reprezentari, notiuni, categorii, judecati, capacitati de
reproducere si interpretare, se desprind criterii de apreciere
valorica. Se formeaza cultura teoretica, constiinta valorii,
capacitatea de a utiliza codul muzicii, limbajul muzical si
capacitatea de a recepta mesajul artistic.
Nivelul formativ-aplicativse refera la atitudinea adecvata fata
de valorile muzicale, estetice si se concretizeaza prin idealul
estetic, sensibilitate, capacitatea de a avea emotii, trairi,
satisfactii plenare in fata frumosului din opera de arta, chiar si
prin dorinta si capacitatea de a audia, canta, interpreta si crea
valori muzicale.
Continutul si sarcinile educatiei muzicale se diferentiaza
evolutiv, in stransa legatura cu dezvoltarea psiho-fizica a
copiilor, cu capacitatea lor de a percepe, insusi si reda
muzica.
In viziunea principalelor scoli muzicale europene, etapele
procesului educativ-muzical se contureaza diferentiat: pregatirea
senzorial-auditiva si notatia muzicala (M. Montessori); prenotatia
6-9 ani, si explicatia 12-18 ani (M. Chevais); initierea ritmica,
solfegierea, initierea instrumentala pian (E.J. Dalcroze);
preinitiere instrumentala-pianistica (E. Willems); initiere
muzicala prin citire, ascultare, auditie, improvizatie, initiere
instrumentala (M. Martenot); insusirea repertoriului, notatia
muzicala, formarea culturii muzicale (G. Breazul); prenotatia
(dalcroziana), notatia muzicala, initierea instrumentala ( Manya
Botez); prenotatia (tip Chevais), notatia, explicatia (A.
Motora-Ionescu); prenotatia, explicatia (I. Serfezi).[8]In
conceptia pedagogica romaneasca, etapele predarii-invatarii muzicii
suntprenotatiasinotatia muzicala.Educatia muzicala a copiilor
incepe cu etapa prenotatiei ce pregateste premisele insusirii
constiente a notatiei muzicale, plecand de la faptul ca muzica este
constituita din elemente sonore, ca aceste elemente sonore exista
in mod obiectiv si in afara simbolurilor grafice de notatie; ca
natura psihicului copilului vibreaza, mai intai de toate, la
faptele sonore ale muzicii si nu la simbolurile ei pe care inca nu
le intelege.
Notatia muzicala este, doar unul dar nu singurul din mijloacele
de exprimare a limbajului muzical. Copiii trebuie sa cunoasca
limbajul muzical inaintea scris-cititului; muzica nu poate izvori
din semne grafice ci, dimpotriva, semnele grafice trebuie sa apara
din necesitatea de scriere a unei relatii sonore, existente mai
dinainte in gandirea si simtirea copiilor. Intre cele doua etape
trebuie sa existe o legatura stransa, precum si continuitate, iar
trecerea de la o etapa la alta nu trebuie facuta brusc, ci trebuie
sa fie una logica, fireasca. In etapa notatiei se continua toate
activitatile, la un nivel superior, adaugandu-se solfegierea si
scrierea prin simboluri grafice a tuturor elementelor muzicale
invatate.[9]
Finalitatea procesului de educatie muzicala este aceea de a
forma atitudinea estetica muzicala a copiilor. Scopul educatiei
muzicale poate fi considerat atins in momentul in care copilul a
dobandit interese temeinice si variate legate de intreaga
complexitate a fenomenului muzical.
Parcurgerea etapei de debut in educatia muzicala organizata are
loc in gradinita, prilej cu care se fundamenteaza viitoarea
atitudine a copilului fata de valorile artistice, precum si
capacitatea de a select, de a practica, de a interpreta si chiar a
crea muzica.
Obiectivele cadru si de referinta ale educatiei muzicale
prescolare sunt mentionate inPrograma activitatilor
instructiv-educative din gradinita(2005)si se prezinta astfel:
Formarea capacitatii de receptare a lumii sonore si a
muzicii:
- Sa descopere lumea inconjuratoare cu ajutorul auzului;- Sa
diferentieze auditiv timbrul sunetelor din mediul inconjurator si
alsunetelor muzicale- Sa diferentieze auditiv intensitatea
sunetelor din mediul inconjurator si alsunetelor muzicale;- Sa
diferentieze auditiv durata nedeterminata a sunetelor din
mediulinconjurator si al sunetelor muzicale;- Sa diferentieze
auditiv inaltimea sunetelor muzicale.Formarea capacitatilor de
exprimare prin muzica:
-Sacante cu dezinvoltura cantece pentru copii;- Sa cante
acompaniati de educatoare;- Sa acompanieze ritmic cantecele;- Sa
cante cantecele in aranjamente armonico-polifonice elementare;- Sa
asocieze miscari cantecului;- Sa exprime prin miscare starea
sufleteasca creata de muzica audiata;- Sa exprime intr-un joc
impresia muzicala;- Sa improvizeze spontan combinatii ritmice pe
silabe sonore onomatopeice;- Sa improvizeze spontan, liber scurte
motive sincretice:textonomatopeic + melodie, text onomatopeic +
miscare, text onomatopeic +melodie + miscare- Cunoasterea marilor
valori ale creatiei muzicale nationale si universale:
-Sa asculte si sa recunoasca fragmente din creatii muzicale
nationale siuniversale, corespunzatoare specificului de varsta al
copilului prescolar sipreocuparilor acestuia.[10]Programa pledeaza
pentru: abordarea educatiei muzicale exclusiv prin joc, asigurarea
unui contact direct al copiilor cu muzica, asocierea continua a
practicii muzicale cu miscarea pe muzica si utilizarea in forme
variate a jucariilor muzicale, prilej cu care activitatile de
educatie muzicala pot deveni momente de implinire a personalitatii
copilului in care firescul, exuberanta, creativitatea si
spontaneitatea acesteia se imbina armonios.
Consideram ca in gradinita, trebuie sa se puna accent pe
formarea si adancirea experientei muzicale, a impresiilor, a
emotiilor, pe dezvoltarea interesului pentru acest domeniu al artei
si pe formarea deprinderilor necesare studierii muzicii in mod
practic. Inainte de a explica si intelege muzica, trebuie asimilata
o mare bogatie de impresii de trairi afective intense, care sa
constituie ulterior o baza solida si pentru abordarea teoretica a
muzicii. Treptat, prin analiza dirijata, copilul devine constient
de diferitele componente ale fenomenului muzical, invata sa le
distinga,sa le deosebeasca, sa le stapaneasca.
Menirea educatoarei este ca treptat, cu rabdare si intelegere sa
treaca la constientizarea elementelor muzicale, pentru ca ceea ce
inregistreaza copilul la aceasta varsta devine hotarator pentru
evolutia sa ulterioara.
Formarea deprinderilor muzicale constituie una dintre sarcinile
esentiale ale educatiei muzicale, contribuind la asimilarea,
intelegerea si interpretarea muzicii la un nivel artistic
superior.
Continuturile prevazute in programa de educatie muzicala sunt
structurate in conformitate cu aceste deprinderi muzicale si de
aceea se impune o cunoastere aprofundata atat a acestora cat si a
strategiilor didactice specifice formarii lor.
2. DEPRINDERI MUZICALE RITMICE IN PROCESUL
EDUCATIEI MUZICALE PRESCOLARE
Adevarata frumusete exclude dizarmonia, stridenta, absurdul.
Omul are predispozitie catre simetrie, echilibru, armonie, iar
munca, activitatea de baza, a generat si fixat o astfel de tendinta
catre forme organizate optim.
Orice om sanatos poate fi inzestrat cu posibilitati aptitudinale
intro anumita activitate, daca utilizeaza o metoda de lucru
eficace. Nu exista copii normali care sa nu fie inzestrati, sa nu
posede nici o aptitudine, sa nu poata obtine unele succese intrun
domeniu de activitate sau altul. Cunoastereaaptitudinilorfiecarui
copil, determinarea nivelului de dezvoltare la un moment dat este
necesara si posibila. Pe baza acestei cunoasteri poate fi
prevazuta, in linii generale, si perspectiva lor viitoare se poate
formula o prognoza a dezvoltarii aptitudinale.
Progresul in acest sens este influentat in mare parte de
capacitatile intelectuale ale subiectului, caci aptitudinile ca
atare nu sunt ereditare, ci se dezvolta, se constituie pe parcurs,
in procesul activitatii. Factorii nativi, ereditari constituie doar
conditiile interne initiale in realizarea aptitudinilor.
Multi dintre actualii amuzicali sunt dintre cei ramasi in afara
educatiei muzicale si nu dintre cei lipsiti de predispozitii caci,
munca depusa pentru formarea de priceperi si deprinderi muzicale
este invers proportionala cu nivelul aptitudinilor muzicale ale
copilului.
Relatiile dintre ereditate, mediu, si educatie sunt complexe,
fiecare dintre cei trei factori contribuind la formarea
personalitatii umane.
Predispozitiilesunt trasaturi de natura somatica si psihica
proprii unei persoane. Ele sunt particularitati anatomo-fiziologice
ale sistemului nervos central si ale organelor de simt, care
constituie o premisa favorabila pentru o dezvoltare ulterioara. Au
caracter polivalent si se specializeaza prin exercitii. Pentru
copiii normali difera numai doza pe domenii specifice. Concluzia
psihologilor si a pedagogilor este ca dezvoltarea predispozitiilor
depinde de mediu si mai ales de educatie, deci putem afirma ca nu
poate exista un copil cu un auz fiziologic normal care sa nu poata
sa fie invatat sa cante. Experienta didactica ne confirma faptul ca
existenta predispozitiilor pentru muzica se poate verifica prin
placerea si interesul cu care copiii canta si asculta muzica.
In timp ce predispozitiile sunt ereditare, aptitudinile se
creeaza si se dezvolta, mai ales prin exerciti, in cadrul
activitatilor de instructie si educatie. Pentru ca aptitudinile sa
apara, e necesar nu numai ca activitatea sa solicite dezvoltarea
acestora ci si sa-l determine pe copil sa-si mobilizeze toate
resursele fizice si intelectuale in indeplinirea ei, sa-l captiveze
si sa-l determine la eforturi permanente pentru a se perfectiona.
Numai in aceste conditii activitatea poate sa determine aparitia
aptitudinilor.
Aptitudinile pentru muzica ale copiilor exprima, in primul rand,
gradul de educatie muzicala si mediul in care au crescut si apoi
predispozitiile lor native. Iata de ce categorisirea, inca de la
preluarea unui grup, in copii apti si copii inapti pentru muzica
este relativa, este chiar o imprudenta didactica o asemenea
afirmatie, pentru ca, prin educatie, toti pot fi muzicalizati
Aptitudinile muzicale, oricat de specializate ar parea ,
presupun sensibilitate fata d sonoritatile muzicale. Prestatia de
talent ramane un vlastar al intregii culturi.
Problemaaptitudinilor muzicale nu se reduce doar la marii
muzicieni Mozart, Beethoven, Enescu.
In procesul devenirii aptitudinilor conteaza nu numai reusitele
copilului, ci si modul cum reactioneaza cei din jur la aceste
reusite. Necesitatea ca in educarea aptitudinilor sa se imbine
aprecierea externa pozitiva cu stimularea atitudinii exigente a
copilului fata de propria activitate e un lucru foarte important.
Indrumarea din partea persoanelor cu mai multa experienta si
imitarea lor constituie un ajutor important. Dar toate acestea sunt
insuficiente pentru stapanirea unei actiuni. Chiar si atunci cand
se cunoaste modalitatea de executie, este necesar exercitiul,
pentru ca efectuarea repetata si organizata a actiunii are ca
rezultat perfectionarea ei.
Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii,
constient elaborate , consolidate prin exercitiu, dar desfasurate
fara control constient permanent.
Automatizarea unei actiuni determina atat rapiditatea executarii
si simplificarea desfasurarii, cat si stabilirea incordarii
atentiei si vointei necesare realizarii ei.
Prin exercitiu sistematic si constient , ele se accelereaza, se
automatizeaza, capata mai multa siguranta si precizie, in timp ce
erorile se reduc, iar atentia executantului la detalii scade,
asigurand numai un control general al executiei.
Asa dupa cum spunea Aebli, niciodata o conduita noua nu rasare
ca abrupta si fara pregatireea este pregatita de un sir de conduite
anterioare mai primitive, fata de care ea nu constituie decat o
diferentiere noua si o coordonare noua.[11]In procesul elaborarii
lor sistematice, constiinta indeplineste un rol coordonator supra
actiunilor si operatiilor care urmeaza sa se automatizeze prin
exercitii. Deprinderile muzicale nu se desfasoara niciodata insa
total in afara controlului constient.
Dupa gradul complexitatii, deprinderile se clasifica in simple
si complexe.
Dupa natura proceselor psihice, in care are loc automatizarea
in: senzoriale-perceptive, verbale, de gandire, si motrice.
Dupa tipul de activitate in care se incadreaza in: de joc, de
invatare, de munca, de conduita morala.
In orice activitate, deprinderile se intrepatrund, iar
clasificarile lor au un caracter relativ, realizandu-se mai mult cu
scop didactic.
Conditiile elaborarii deprinderilor: Instruirea verbala
prealabila sau explicatia prezinta subiectului cunostintele
necesare, cu privire la modul de actiune ce trebuie sa fie insusit.
Explicatiei verbale i se asociaza de regula modelul actiunii
sau
Demonstrarea modelului actiunii asociata cu instruirea
verbalamenite sa intregeasca imaginea actului si reprezentarea
acestuia in deprinderile complexe face sa creasca cu 40%
rapiditatea de formare a lor.
Organizarea exercitiilor , mai intai pentru formarea si apoi
pentru automatizarea deprinderii fara asigurarea acestei conditii
nu poate aparea propriu-zis o deprindere.
Asigurarea controlului si a autocontrolului in vederea
depistarii si inlaturarii erorilor si a perfectarii executiei.
Formarea deprinderilor trebuie sa se sprijine pe interesele
copiilor pentru acea
activitate si pe aptitudinile lor. Pe parcursul formarii unei
deprinderi este necesara o constanta a principiilor si metodelor de
lucru, pentru ca sa se poata asigura automatizarea.
Cunoasterea rezultatelor fiecarui exercitiu si analiza temeinica
a greselilor savarsite, evaluarea, constituie o conditie esentiala
in elaborarea si perfectionarea oricarei deprinderi. Numarul de
exercitii necesare pentru fixarea modului corect de actiune se
reduce semnificativ la subiectii care sunt informati despre
rezultatele repetitiilor succesive.
Etapele formarii deprinderilor:Etapa familiarizarii cu actiunea
sau cu continutul deprinderii, in care se realizeaza cu precadere
instructia verbala si demonstrarea model de catre cadrul didactic a
acelei deprinderi;
Etapa invatarii analitice, cand deprinderile complexe se
fragmenteaza in unitati mai mici si se invata pe rand;
Etapa organizarii si sistematizarii, in care se constata o buna
executie a partilor si un efort de integrare intro structura
unitara, cu eliminarea greselilor, dar inca cu un consum mai mare
de timp si cu un efort centrat pe realizarea legaturilor;
Etapa sintetizarii si automatizarii, in care integrarea
elementelor este deplina, actiunea se desfasoara cu fluenta,
solicitarea atentiei scade treptat, controlul constient se face
numai in ansamblu;
Etapa perfectionarii deprinderii, in timpul careia se ating
parametrii ceruti: sinteza, corectitudine, precizie.
In toate fazele formarii deprinderilor se fac exercitii. Fara
exercitii nu este posibila formarea deprinderii.Ele trebuie sa
indeplineasca anumite cerinte: sa fie adecvate ca structura, sa nu
insemne doar o reluare monotona a ceea ce s-a mai facut si sa aiba
de fiecare data un scop precis si anume de a perfecta sau forma o
anumita componenta.
In procesul de dezvoltare a auzului si vocii copiilor se
urmaresc deprinderi diverse. Analizand deprinderile muzicale, le
putem clasifica in functie de calitatile muzicale ale sunetului:
inaltimea, durata, intensitatea si timbrul si in stransa legatura
cu forma lor de expresie artistica in lucrari muzicale: melodia,
agogica (ritmul, tempoul), dinamica (polifonia si
orchestratia).
Din acest punct de vedere deprinderile se clasifica astfel:
Deprinderea de a canta in colectiv;
Deprinderi melodice;
Deprinderi de interpretare;
Deprinderi ritmice;
Deprinderi psiho-motrice;
Deprinderi armonico-polifonice;
Deprinderi de audiere;
Deprinderi de diferentiere a timbrului muzical.
Deprinderile de a canta in colectivse refera la participarea
copilului la
interpretarea in colectiv, cand trebuie sa respecte unele
cerinte: pozitie corecta in cant, respiratie corecta, respectarea
tonului si a gesturilor dirijorale necesare sincronizarii
executiei, si o anumita atitudine.
Deprinderea de a canta in grup este inca in formare, de aceea
exista tendinta de a deschide gura odata cu educatoarea, fara sa
astepte semnalul de inceput, sa mormaie fara sa se auda sau sa se
inteleaga clar cuvintele sau chiar linia melodica a cantecului. Se
recomanda exersarea acestor probleme inca din primele activitati.
Intro astfel de activitate trebuie creata o atmosfera de calm si
liniste, care sa le trezeasca copiilor dorinta de a asculta si a
reproduce vocal ceea ce asculta. Educatoarea va explica, va
demonstra si executa odata cu copiii. Interpretarea colectiva e
precedata de comunicarea tonului si a semnalului de inceput. Se
urmareste in continuare, realizarea unei inspiratii sincronizate cu
cuprinderea intregii capacitati toracice si nu numai a celei
claviculare.
Educatoarea trebuie sa aiba in vedere deprinderea copiilor cu o
tinuta corecta in timpul cantarii deoarece respiratia lor este
superficiala,scurta si mai accelerata particularitate care se
manifesta prin tendinta lor de a respira la mijlocul cuvintelor, de
a nu pronunta sfarsitul acestora.[12]Pentru emiterea corecta a
sunetelor in timpul cantarii, copiii trebuie sa respire corect, dar
pentru aceasta trebuie sa se acorde o atentie deosebita tinutei
lor. Daca stau pe scaun ei trebuie sa pastreze spatele drept,
rezemat de speteaza, sa tina capul drept si mainile pe genunchi.
Cand stau in picioare cerinta adresata uneori copiilor din grupele
mijlocie si mare- trebuie sa aiba o pozitie fireasca, degajata.
Respiratia are doua etape: inspiratia si expiratia. Momentul
inspiratiei este marcat prin pauze sau virgule plasate deasupra
portativului. Daca aceste semne lipsesc, educatoarea ii va deprinde
pe copii sa inspire acolo unde fraza muzicala si textul literar
permit si necesita acest lucru. Nu se va permite inspiratia la
mijlocul frazei sau al cuvintelor si, in nici un caz rostirea lor
pe inspiratie.
Deprinderile melodicevizeaza capacitatea de a recunoaste si
intona sunetele care difera ca inaltime (sunete inalte, medii,
joase), de recunoastere a cantecelor dupa un fragment
ritmico-melodic dat, de intuire a mersului melodic (suitor,
coborator) in cantece si exercitii.
Educarea auzului melodic si formarea deprinderilor necesare
redarii si receptarii elementelor melodice au la baza perceperea
raporturilor de inaltime dintre sunete. Se constata ca primele
perceptii de natura melodica sunt cele referitoare la cunoasterea
si recunoasterea sunetelor de diferite inaltimi: sunete inalte,
joase si mijlocii, sunetele care urca treptat, coboara treptat,
stau pe loc (la aceeasi inaltime); merg prin salturi si in zig-zag,
asa cum se afla in mod firesc, in linia melodica a
cantecelor[13]Melodia constituie elementul expresiv si emotional al
artei muzicale. Simtul melodic al copilului se dezvolta prin
intermediul cantecelor, exercitiilor, auditiilor si jocurilor
muzicale, prin reproducerea dupa auz. Pentru a se realiza perceptia
constienta a elementelor melodice, ca elemente de limbaj muzical,
este necesar sa se organizeze o serie de activitati muzicale, prin
mijlocirea carora, copiii sa intuiasca structura melodiei, incepand
de la cele mai simple relatii de inaltime dintre sunete si pana la
complexa linie melodica pe care o descopera in cantece.
Se sustine ideea ca elementele ajutatoare pentru formarea
simtului melodic sunt instrumentele muzicale jucarii, sau cele cu
caracter didactic de tipul clopoteilor Montessori (opt clopotei
care redau fiecare din cele opt sunete ale gamei, scrise pe ei),
xilofoanele, metalofoanele, sau chiar pahare sau sticle cu
cantitati diferite de apa in ele si care pot fi supuse prin
potrivirea cantitatii diferite de apa unor adevarate acordaje
muzicale s.a m.d.[14]Deprinderile de interpretarese refera la
aceasta varsta la executarea tempoului si a nuantelor fiecarui
cantec, de a interpreta expresiv si cu sensibilitate ,demonstrand
intelegerea mesajului artistic transmis. Potrivit capacitatilor
copiilor aceste deprinderi se formeaza in timp, educatoarea facand
apel la sensibilitate si trairile lor afective.
Deprinderile psiho-motrice, constituieunul din principalele
mijloace de exprimare a elementelor muzicale si sunt in centrul
activitatilor muzicale, deoarece contribuie la insusirea constienta
a elementelor ritmice, melodice, armonice si dinamice, in
dramatizarea si mimarea muzicii, atat de natural vizibile in
jocurile spontane ale copiilor. Miscarea corporala, ca principal
mijloc de exprimare ale elementelor muzicale a dovedit numeroase
avantaje:
- este un mijloc placut si atragator, care izvoraste din insasi
esenta muzicii;
- creeaza mare varietate in lectiile de muzica;
- da posibilitatea tuturor copiilor sa exprime in mod concret
ceea ce inteleg si simt fiind un excelent mijloc de control si
autocontrol;
- dezvolta supletea corporala, asigura precizia si siguranta in
exprimarea elementelor muzicale;
- este cel mai eficace mijloc de constientizare a elementelor
ritmice, melodice, armonice si dinamice, deoarece asigura
concretizarealor si controlul asupra priceperilorsi deprinderilor
muzicale dobandite intrun anumit moment.[15]Copiii indragesc aceste
variante de interpretare ce transforma cantecele intro activitate
antrenanta si deosebit de placuta. Ei devin astfel participanti
activi si creativi ai actului artistic.
Activitatile de educatie muzicala bazate pe miscari corporale
contribuie, ca nici o alta disciplina, la dezvoltarea
nuantat-armonioasa a fizicului copilului, la reglarea sistemului
sau de respiratie in raport cu sarcinile fizicefacand din el un om
de societate, element educat in spiritul adevaratelor maniere
elegante, expresive si disciplinate.[16]Deprinderile
armonico-polifoniceconstau in capacitatea de interpretare a
cantecelor in variante diferite: sub forma de intrebare-raspuns, cu
ison ritmic sau armonic, distribuind melodia la mai multe grupe de
interpreti, in canon,cu acompaniamentul unui instrument manuit de
educatoare. Aceste activitati sunt indragite de copii, creeaza o
atmosfera antrenanta si deosebit de placuta si apreciata de
copii.
Deprinderile de audieresunt specifice activitatilor muzicale,
deoarece, insusirea prin imitatie a unui cantec se face pe baza
ascultarii de catre copii a demonstratiei educatoarei, precum si a
ascultarii constiente, de catre fiecare copil, a executiei
colectivului in care se incadreaza.
Conditia formarii corecte a acestei deprinderi este gradarea in
timp a pieselor audiate. De la cele mai mici varste, auditiile
muzicale cuceresc interesul copiilor, daca in prealabil exista
deprinderi de ascultare constienta si daca, ascultarea este
consecvent realizata prin material muzical adecvat care retine
atentia auditiva a copiilor si dezvolta placerea estetica de a
asculta
Deprinderile de diferentiere a timbrului muzicalconstau in
diferentierea timbrelor vocale si instrumentale prin perceptie
auditiva directa sau prin intermediul auditiei, de asemenea
interpretarea cantecelor cu acompaniament sustinut de diferite
instrumente muzicale, pseudo-instrumente si jucarii muzicale. Prin
audierea unor lucrari muzicale, copiii se obisnuiesc sa recunoasca
voci si instrumente, atat din muzica culta, cat si din muzica
populara sau usoara.
In acest tip de activitati, cadrul didactic intampina adesea
dificultati, deoarece posibilitatile de a oferi spre audiere
lucrari muzicale reprezentative pentru arta muzicala si care sa
puna cu adevarat in evidenta sonoritatea specifica unei voci sau a
unui instrument se gasesc cu mare dificultate in magazinele de
specialitate.
Demersurile didactice sunt eficiente atunci cand explicatiile
cadrului didactic sunt insotite de cele doua tipuri de
demonstratii.
Necesitatea desfasurarii unor activitati cat mai variate si care
sa-i atraga pe copii, trebuie sa-l implicesi sa-l impulsioneze pe
educator de a-si indrepta efortul in directia achizitionarii de
jucarii si instrumente muzicale, care sa poata permite exersarea
unor tehnici de manuire a acestora .
Deprinderile ritmicese formeaza in gradinita prin urmatoarele
activitati:
recitarea ritmica a textului cantecelor activitate apropiata de
folclorul copiilor;
sesizarea si reprezentarea prin gesturi a duratelor lungi si
scurte propuse de educator si repetate de copii;
asocierea unor formule ritmice cu diferite activitati specifice:
marsul, leganatul copilului, mersul locomotivei, bataile ciocanului
etc.;
distingerea duratelor de un timp, de jumatate de timp si de doi
timpi.
Activitatile destinate dezvoltarii simtului ritmic trebuie sa
creeze variatie, asigurand alternarea momentelor de concentrare cu
cele de relaxare. Acest lucruse realizeaza organizand activitatile
sub forma de joc, dat fiind locul important pe care acesta il ocupa
in viata copiilor.
3.DOMENIUL RITMIC FINALITATI SI CONTINUTURI
Pentru copil, ritmul reprezinta un mijloc de exprimare , un
mijloc de manifestare si exteriorizare a lumii sale interioare, a
tendintelor si aspiratiilor sale, care isi gasesc prin ritm o
traducere mai directa, uneori mai adecvata decat prin cuvant. Se
poate afirma ca, activitatea ritmica a copilului poate reflecta
orizontul psihic, propriu al acestuia.
Copiii manifesta un mare interes pentru activitatile ritmice,
activitati pe care le practica in mod spontan, in toate jocurile
lor independente. Valorificand inclinatiile ritmice ale acestora
printro atenta si sistematica educatie ritmica, se realizeaza una
din componentele de baza ale educatiei muzicale, ca disciplina de
invatamant.
A identifica implicatiile ritmului in educatia muzicala a
copiilor presupune, in primul rand, o identificare a finalitatilor
specifice ritmului, ca element de limbaj muzical.
Finalitatile educatiei muzicale ritmice se reflecta in programa
sub forma a doua categorii de obiective: obiective cadru si de
referinta.
Obiectivele cadru sintetizeaza directiile care trebuie urmarite
in educatia muzicala, in general, si in cea ritmica in special, pe
parcursul unei perioade lungi de studiu ciclul prescolar, vizand
formarea unor capacitati si aptitudini specifice disciplinei.
Aceste obiective surprind laturile fundamentale ale procesului
de predare- invatare a ritmului, ca element de limbaj muzical, si
anume: cel al exprimarii ritmice, al receptarii fenomenului ritmic,
al constientizarii acestuia sub raportul elementelor sale
componente si al valorificarii acestuia prin intermediul
activitatilor de creatie muzicala.
La aceste obiective cadru se adapteaza atat obiectivele de
referinta, ce vizeaza problematica ritmului muzical, cat si
continuturile specifice acestuia.
Proiectarea activitatii didactice a cadrului didactic, trebuie
sa porneasca de la cunoasterea obiectivelor de referinta specifice
domeniului, privite in evolutie, de la grupa mica, pana la grupa
pregatitoare, deoarece acestea specifica rezultatele asteptate ale
invatarii pe fiecare an de studiu si urmaresc progresia in
achizitia de componente si de cunostinte de la un an de studiu la
altul.
Dezvoltarea simtului ritmic nu se poate realiza prin explicatii
teoretice, ci pe baza unor activitati in care copiii sa fie
solicitati la intonarea diferitelor durate si formule ritmice, la
perceperea lor constienta, la recunoasterea lor pe calea auditiei
muzicale, in contextul unor lucrari muzicale vocale si
instrumentale de dimensiuni mai mari. Cunostintele muzicale au doar
rolul de a constientiza activitatea de formare a deprinderilor, ele
referindu-se in general la explicarea si asimilarea termenilor,
semnelor, problemelor de gramatica muzicala, contribuind la
imbogatirea culturii muzicale si generale a copiilor.
De aceea, in programa de educatie muzicala, continutul teoretic
al domeniului ritmic este redus la ceea ce este esential si strict
necesar pentru formarea deprinderilor ritmice necesare abordarii si
receptarii muzicii.
In vederea identificarii finalitatilor si continuturilor propus
prin intermediul programei cu privire la educatia muzicala a
copiilor prescolari in planul formarii si dezvoltarii capacitatilor
muzicale ritmiceam extras pentru fiecare grupa in parteobiectivele
de referinta si activitatile de invatare ce vizeaza problematica
ritmului muzical (tabelul nr.3)
Tabel nr. 3 OBIECTIVE DE REFERINTA SI EXEMPLE DE ACTIVITATI DE
INVATAREGRUPA MICAGRUPA MIJLOCIEGRUPA MARE SI PREGATITOARE
ObiectivedereferintaExemplede activitatide
invatareObiectivedereferintaExemplede activitatide
invatareObiectivedereferintaExemplede activitatide invatare
- Sa diferentiezeauditiv duratanedeterminataa sunetelordin
mediulinconjurator sial sunetelormuzicale;- Sa
acompaniezeritmiccantecele.- Jocuri pentrudiferentiereaduratelor
lungisi scurte;Acompanierea cu: percutienaturala si obiecte
sonore,jucariimuzicale (clopotel, toba, lemne).- Sa
diferentiezeauditiv duratanedeterminata asunetelor din mediul
inconjurator si al sunetelormuzicale;- Sa acompaniezeritmic
cantecele;- Sa improvizezespontan combinatiiritmice pe
silabesonore, onomatopee.- Jocuri pentrudiferentierea
sireproducereaonomatopeica a duratelor lungisi scurte;-
Acompanierea cu miscari corporale, obiecte sonore,jucarii muzicale
(clopotel, toba, lemne, maracas, tamburina);- jocul de creatie.- Sa
diferentiezeauditiv duratanedeterminata asunetelor dinmediul
inconjurator si al sunetelor muzicale;- Sa acompaniezeritmic
cantecele- Sa improvizeze spontan combinatii ritmice pe silabe
sonore,onomatopeice- Jocuri pentru diferentierea si reproducerea
onomatopeica a duratelor lungi si scurte, a unor formule ritmice
simple;- Jocuri pentru marcarea si respectarea pauzei de un timp;-
Jocuri pentru diferentierea si reproducerea onomatopeica a unor
formule ritmice simple (valori repetate, dactil, anapest) in
recitative;- Acompanierea cu: miscari corporale, obiecte sonore,
jucarii muzicale (clopotel, toba,lemne, maracas,trianglu,
tamburina, gong);- Jocul de creatie.
4. MIJLOACE SI MATERIALE DIDACTICE DE REALIZARE A
EDUCATIEI MUZICALELA VARSTAPRESCOLARA
Mijloacele de invatamant sunt instrumente sau complexe
instrumentale, menite a facilita transmiterea unor cunostinte,
formarea unor deprinderi, evaluarea unor achizitii, realizarea unor
aplicatii practice in cadrul procesului instructiv-educativ.
Stabilirea si integrarea mijloacelor de invatamant se realizeaza
prin racordarea permanenta a acestora la obiectivele instruirii, la
continuturile concrete ale lectiilor, la metodele si procedeele
didactice. Eficienta utilizarii mijloacelor de invatamant tine de
inspiratia si experienta didactica a cadrului didactic.
Cele mai utilizate mijloace in procesul de educatie muzicala
sunt: cantecul, auditia, exercitiul si jocul didactic muzical.
4.1.Mijloace didactice pentru realizarea educatiei muzicale
ritmiceCanteculCunostintele, priceperile si deprinderile insusite
in cadrul activitatilor isi gasesc adevaratul rost numai daca sunt
puse in legatura cu o lucrare muzicala si numai daca ajuta la
cunoasterea ei, la insusirea acesteia sau a altora similare.
Desemnarea cantecului ca mijloc principal de realizare a
educatiei muzicale ritmice rezulta din importanta pe care o are in
formarea deprinderilor muzicale, precum si din contributia sa la
realizarea educatiei estetice si intelectuale a copiilor.
Selectionarea cantecelor trebuie facuta respectand urmatoarele
criterii:
Concordanta cantecului cu subiectul lectiei
Problema muzicala ce se constituie ca subiect al lectiei trebuie
sa existe in cantecul ales, bine evidentiata si in contextul unor
elemente muzicale cunoscute. Cantecul trebuie sa contina o singura
problema necunoscuta si aceea sa se constituie ca subiect al
lectiei.
Valoarea artistica
Contribuie la dezvoltarea gustului estetic general si al celui
muzical, la placerea si interesul copiilor de a asculta muzica, de
a o intelege, si de a participa activ la interpretarea ei. Valoarea
estetica a unui cantec este data de elementele muzicale din care
este alcatuit, de valoarea fiecarui element in parte si de felul
cum sunt imbinate intre ele. Elementele ritmice si cele melodice au
cea mai mare influenta asupra educatiei muzicale a copiilor.
Calitatea lor separata cat si imbinarea lor determina valoarea
estetica a cantecelor in cel mai inalt grad. Melodia trebuie sa fie
frumoasa, cu intervale firesti si accesibile copiilor, cu o
stabilitate tono-modala clara, fara fluctuatii modale sau
cromatice, iar ritmul sa aiba o desfasurare fireasca alaturi de
elementul melodic, pe care sa nu-l subordoneze.
Valoarea educativa
Este data de text si de muzica si se manifesta prin ideile,
sentimentele si atitudinile pe care le trezesc si le dezvolta
cantecele in sufletele celor ce participa la audierea si
interpretarea lor. Latura educativa ce rezulta din textul
cantecelor poate avea aspecte multiple: dragoste de patrie, fata de
frumusetile naturii, indemn la munca si invatatura etc. In
imaginile artistice ale cantecelor, copilul trebuie sa se gaseasca
pe sine, pentru ca in felul acesta sa considere cantecul ca parte
integranta din viata lui.
Pentru a fi accesibil un cantec trebuie sa contina: combinatii
ritmice repetate; linii melodice cu mers firesc; scari melodice
amplificate treptat; o frazare clara, cu locul inspiratiei bine
stabilit; text inteligibil, cu cuvinte usor de rostit.
Metodica insusirii cantecului:
familiarizarea copiilor cu continutul cantecului (povestire,
conversatie, ghicitoare, planse, auditie, etc.);
anuntarea titlului si autorului;
interpretarea model;
analizarea cantecului (caracterul melodiei, continutul de idei,
numar de strofe, existenta refrenului, etc.);
interpretarea model reluare;
insusirea pe fragmente si integral;
consolidarea cantecului prin interpretare in diverse variante
(pe grupe, in lant, pe roluri, cu acompaniament, in dialog, prin
alternarea intonarii cu vocea si in gand, etc.)
Pe parcursul executarii cantecului sau fragmentelor lui de catre
copii, educatoarea sesizeaza si corecteaza, pe loc greselile
intalnite, pentru a nu se forma deprinderi gresite. In insusirea
cantecului se lucreaza frontal, apoi pe grupe si individual,
incheind cu interpretarea in colectiv.
AuditiaAuditia se foloseste sub doua aspecte:
- ca o modelare structurala si informationala prin mediul
ambiant sonor, activitate numita de obicei ascultare. Este vorba
despre auditia sonoritatilor inconjuratoare: sunete vorbite,
cantate vocal sau instrumental, zgomote cu timbruri diferite, etc.
Aceste activitati de ascultare dezvolta auzul acustic muzical si
stau la baza formarii insusirii elementelor limbajului muzical.
- ca o activitate complexa, cu rol de imbogatire a informatiei
culturale, activitate numita auditie muzicala propriu-zisa.
Ea are in vedere:
- formarea capacitatii de a audia lucrari muzicale;
- formarea deprinderii de a observa si analiza anumite elemente
de limbaj muzical;
- formarea deprinderii de relaxare prin muzica, prin crearea
unei ambiante cu efecte meloterapeutice;
- familiarizarea si memorarea repertoriului muzical.
Prin intermediul auditiei propriu-zise, copiii vin in contact
direct cu arta sunetelor. Auditia poate sa aiba un caracter pasiv,
de divertisment, atunci cand se asculta fara a se pune problema
explicarii si intelegerii constiente a limbajului muzical. O
audiere a muzicii in mod activ presupune din partea copilului ca el
sa stie de ce asculta, ce trebuie sa urmareasca, sa descopere in
urma auditiei si totodata sa-si exprime trairi, emotii trezite de
lucrarea audiata.
Auditia trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie
accesibila, sa aiba valoare estetica si educativa, si sa fie in
concordanta cu subiectul lectiei.
Auditia trebuie sa fie valoroasa din punct de vedere
artistic,deoarece scopul final este de a dezvolta dragostea
copiilor pentru adevaratele valori artistice muzicale, dezvoltarea
gustului estetic si, nu in ultimul rand sa coincida cu subiectul
lectiei, sa contina problema muzicala predata in activitatea
respectiva.
Repertoriul de lucrari destinat auditiilor muzicale poate
cuprinde piese ce depasesc posibilitatile de interpretare ale
copiilor, fara insa a depasi posibilitatile lor de intelegere.
In desfasurarea auditiei muzicale trebuie respectate urmatoarele
etape:
- pregatirea copiilor pentru auditie;
- audierea pieselor;
- comentarea auditiei;
- reaudierea pieselor;
Auditia poate avea o desfasurare libera in ceea ce priveste
comportamentul copiilor. Ei sunt tentati sa se apropie de sursa
sonora, sa vorbeasca, sa se miste, iar educatoarea trebuie sa
stimuleze aceasta forma specifica a copiilor de a intui muzica , de
a o transpune in miscare si cuvant.
Auditia nu trebuie inclusa numai in lectii special destinate
acesteia. Fiind un mijloc specific educatiei muzicale, ea se poate
utiliza eficient in fiecare activitate astfel:
inlocuieste sau precede interpretarea model a unui cantec ce
urmeaza a fi insusit dupa auz;
in fixarea insusirii unui cantec, pentru a compara interpretarea
copiilor cu cea inregistrata;
dupa insusirea unui cantec, se poate audia altul, cu acelasi
continut si caracter, sau de acelasi compozitor, pentru stabilirea
asemanarilor;
in verificare sau consolidare, pentru recunoasterea unor
probleme muzicale.
Pentru a asigura caracterul de spectacol al activitatilor de
educatie muzicala este bine ca auditia sa constituie o surpriza
pentru copii.
Nu trebuie uitat faptul ca,valoarea artistica si educativa a
pieselor audiate conditioneaza mentinerea atentiei si interesul
elevilor pentru acest tip de activitate.
Exercitiul
Este mijlocul muzical prin care se urmareste formarea
deprinderii de a intui, executa, recunoaste un anumit element
muzical si de a-l valorifica creativ.
Exercitiul nu are o forma prestabilita, avand grade de
dificultate si dimensiuni diferite. Din multimea exercitiilor
utilizate unele indeplinesc functia de familiarizare cu noile
actiuni si operatii de insusire, altele asigura executia repetata a
acestora, pana se constituie automatismele dorite sau pana se
ajunge la consolidarea deprinderilor odata formate.
Exersarea devine eficienta atunci cand se respecta anumite
conditii:
- copiii cunosc scopul efectuarii exercitiilor, suportul
teoretic ce sta la baza acestora, precum si performantele de
atins;
- educatoarea trebuie sa explice si sa demonstreze in prealabil
modelul actiunii, sa asigure o executare repetata a modelului
propus, sa urmareasca o abordare gradata a exercitiilor in functie
de complexitatea si gradul de dificultate.
Clasificarea exercitiilor:
In functie de elementele muzicale la care se refera:
melodice;
ritmice;
psiho-motrice;
de cultura vocala;
de formare a deprinderilor de interpretare expresiva;
de audiere;
de formare a deprinderilor armonico-polifonice;
de diferentiere a timbrului muzical.
In functie de sarcina pe care o au de indeplinit:
de executie;
de recunoastere;
de creatie.
Jocul didactic muzicalJocul reprezinta o activitate ce izvoraste
din nevoia de a actiona a copiilor, trasatura dominanta a conditiei
umane.
Practicarea jocurilor de catre copii reprezinta o activitate cu
bogate valente educative prin joc simplul cantat se transforma
intro activitate complexa: se antreneaza in activitate un numar
mare de copii, sporeste interesul si placerea de a participa ,
inclusiv a copiilor cu posibilitati muzicale mai reduse.
Jocul didactic muzical nu are o forma proprie fixa, ci se
organizeaza ca o activitate vie, avand ca obiect o anumita sarcina
didactica si apeland la un material muzical divers. Regulile de joc
si actiunea jocurilor muzicale se stabilesc de cadrul didactic sau
reies din continutul literar al cantecelor.
Clasificarea jocurilor didactice
In functie de sarcina muzicala urmarita:
jocuri melodice ce contribuie la formarea deprinderii de a
executa , de a recunoastesi de a valorifica in mici creatii
elementele melodice;
jocuri ritmice ce contribuie la dezvoltarea capacitatii de a
percepe si executa diferentele de durata, de a marca si recunoaste
structurile ritmice din cantece etc.;
jocurile cu miscari sugerate de text au un caracter complex;
miscarile potrivite sunt precizate in cadrul regulilor de
desfasurare a jocului, dar ele pot fi propuse de educatoare sau
alese de copii la oricare din cantecele cu un continut
potrivit;
jocul-dans formeaza copiilor deprinderea de a executa miscari de
dans pe muzica si de a sesiza si sublinia structura arhitectonica a
cantecului prin schimbarea miscarii;
jocuri pentru cultura vocala ce vizeaza formarea unei emisii
vocale corecte si ingrijite;
jocuri de insusire a elementelor de expresie;
jocuri de diferentiere a timbrului muzical.
In functie de mijlocul muzical cu care se combina:
- jocul didactic muzical cu suport pe cantec, presupune
dinamizarea activitatii de cant prin imbogatirea ei cu diverse
miscari si procedee de interpretare ; orice cantec poate deveni joc
prin formularea de catre educatoare a unor sarcini cum ar fi:
interpretarea cu solist, pe roluri, in dialog, pe grupe de copii,
ritmizarea sau marcarea timpilor cu obiecte sonore, instrumente de
percutie, batai din palme, interpretarea in canon; executarea unor
miscari ; alternarea executiei cu auditie interioara.
4.2.Materiale didactice auxiliare de realizare aeducatiei
muzicale
In afara mijloacelor didactice mai sus amintite, utilizarea
altor mijloace specifice vine sa sporeasca eficienta
predarii-invatarii acestui obiect de invatamant, prin implicarea
mai activa si nemijlocita a copiilor in practica muzicala.
4.2.1.Baza tehnica materiala
In educatia muzicala a copiilor, mijloacele auxiliare, intalnite
si cunoscute la toate obiectele de invatamant, sunt utilizate in
scopul optimizarii procesului de predare-invatare. Acestea
sunt:
Mijloacele audio-vizualecuprind totalitatea aparatelor de
redare, inregistrare si vizionare: casetofon, video, casete audio
si video, CD-uri, televizor, calculator, care la educatia muzicala
sunt utilizate mai ales in realizarea auditiei.
Materialul ilustrativ (planse, tablouri, portrete, machete,
mulaje, jucarii, obiecte diferite) sugereaza prin contur, culoare,
grafica, elemente ca: simboluri muzicale, structurile ritmice ale
cantecelor, portrete de compozitori, instrumente muzicale,
orchestre , etc.
Cu cat copiii sunt mai mici materialul ilustrativ folosit in
activitati trebuie sa fie mai bogat, mai variat, pentru a asigura o
cat mai buna intelegere a cunostintelor transmise.
4.2.2. Instrumente si jucarii muzicale
Instrumentele muzicaleaduc varietate in interpretare si sporesc
placerea copiilor de a canta. Pot fi manuite de educatoare in
scopul acompanierii cantecelor sau de catre copii.
In raport cu varsta copiilor, instrumentele muzicale abordabile
pot fi grupate in:
Instrumente jucarii, deosebit de atractive pentru copii din
grupa instrumentelor de percutie: clopotei, ciocane muzicale
acordate nuantat; tobite de marimi si forme specifice; maracasul;
trianglul; instrumente onomatopeice (baghete, moristi, cutii
rezonatoare etc.). Acestea din urma se utilizeaza pentru
acompaniamentul ritmic si au o valoare educativa deosebita pentru
ca pot fi confectionate de catre copii, acestia manuindu-le cu
placere, fiind rodul muncii lor. Copiii, indrumati de educatoare
isi pot confectiona:jucarii zanganitoaredin cutii goale de plastic
cu capac, cutii de aluminiu in care se pun seminte, nasturi,
pietricele etc.;instrumente care se ciupesc confectionate din
tuburi, sarme, cutii, fasii de cauciuc etc.; instrumente de
percutie confectionate din diverse obiecte care fac zgomot .
Utilizarea eficienta a jucariilor muzicale tine in mare masura
de calitatea lor: cele melodice trebuie sa fie acordate perfect,
iar cele de percutie trebuie sa aiba o sonoritate placuta.
Dintre instrumentele pseudo-melodice se recomanda: xilofonul,
titera, muzicuta, fluiere populare, instrumente cu claviatura,
trompetele de jucarie si altele. Cu ajutorul acestora pot fi
obtinute interesante efecte sonore. Incluse in cadrul activitatilor
de educatie muzicala ele isi vor aduce un aport important in
realizarea dezideratelor estetice.
[1]Iosif, Csire Educatia muzicala din perspectiva
creativitatii,Universitatea de Muzica , Bucuresti, 1998, p. 7.
[2]Dumitru, Salade; Rodica, Ciurea Educatia prin arta si
literatura, E.D.P., Bucuresti, 1973, p.17
[3]Iosif, Csire Op. citata, p. 40.
[4]Vasile, Vasile Curs de metodica educatiei muzicale,
Universitatea Nationala de muzica, Bucuresti, 2002, p.2.
[5]Georgeta, Aldea; Gabriela, Munteanu Didactica educatiei
muzicale in invatamantul primar,E.D.P., Bucuresti, 2001, p.4.
[6]Willems, Edgar Introduction a la musicotherapie,BIENNE
Suisse, Edition Pro Musica, 1970, p.9.
[7]Ion, Serfezi Metodica educatiei muzicale,E.D.P., Bucuresti,
1967, p.53.
[8]Georgeta, Aldea; Gabriela, Munteanu Didactica educatiei
muzicale,E.D.P., Bucuresti, 2001, p. 21-22.
[9]Anca, Ilea; M. Stoica; B. Petre Muzica, Metodica pentru clasa
a XI-a, Scoli Normale,E.D.P., Bucuresti, 1992, p.6.
[10]Programa activitatilor instructiv-educative din gradinita de
copii,editia a II-a revizuita si adaugita, M.E.C., Bucuresti, 2005,
p.98 103.
[11]Aebli, H. Didactica psihologica,E.D.P., Bucuresti, 1974, p.
85.
[12]Vasile, Vasile Metodica educatiei muzicale,Ed. Muzicala,
Bucuresti, 2004, p.23.
[13]Ana, Motora-Ionescu Indrumator pentru predarea muzicii la
clasele I-IV,E.D.P., Bucuresti, 1978, p. 84.
[14]Vasile, Vasile Metodica educatiei muzicale,E.D.P.,
Bucuresti, 1994, p.227
[15]Ana, Motora-Ionescu Opera citata, p.47.
[16]Iosif, Csire Educatia muzicala din perspectiva
creativitatii,Universitatea de Muzica, Bucuresti, 1998, p.23.