DEPOZITAREA DEŞEURILOR P ână în prezent în practica mondială ca şi în ţara noastră predomină încă evacuarea deşeurilor menajere în aşa zise „gropi de gunoi” care de fapt sunt nişte gropi provenite fie din depresiuni geografice naturale, fie rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de construcţii (pentru nisip şi cărămizi). Î n ultimul timp aceste gropi din jurul localităţilor urbane rămân tot mai puţine, iar distanţa până la cele ce au mai rămas este din ce în ce mai mare şi deci şi cheltuielile cu transportul deşeurilor colectate se măresc. D e aceea, cu avizul organelor locale agricole, sanitare şi de producţia apelor se mai folosesc şi alte terenuri care nu sunt în totalitate gropi sau maidane, ci terenuri mai puţin fertile pentru agricultură din care o parte sunt amenajate în aşa fel încât depozitarea deşeurilor menajere să se facă pe verticală, în adâncime şi în înălţime – raportat la nivelul suprafeţei terenului respectiv. D in această cauză locurile de depozitare a deşeurilor menajere mai poartă denumirea şi de rampe sau halde iar depozitarea deşeurilor, după modul în care asigură protecţia mediului înconjurător, poartă denumirea de depozitare simplă sau depozitare controlată . 1.1. Depozitarea simplă
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
DEPOZITAREA DEŞEURILOR
Până în prezent în practica mondială ca şi în ţara noastră predomină încă evacuarea
deşeurilor menajere în aşa zise „gropi de gunoi” care de fapt sunt nişte gropi provenite fie din
depresiuni geografice naturale, fie rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de
construcţii (pentru nisip şi cărămizi).
În ultimul timp aceste gropi din jurul localităţilor urbane rămân tot mai puţine, iar
distanţa până la cele ce au mai rămas este din ce în ce mai mare şi deci şi cheltuielile cu
transportul deşeurilor colectate se măresc. De aceea, cu avizul organelor locale agricole, sanitare
şi de producţia apelor se mai folosesc şi alte terenuri care nu sunt în totalitate gropi sau maidane,
ci terenuri mai puţin fertile pentru agricultură din care o parte sunt amenajate în aşa fel încât
depozitarea deşeurilor menajere să se facă pe verticală, în adâncime şi în înălţime – raportat la
nivelul suprafeţei terenului respectiv. Din această cauză locurile de depozitare a deşeurilor
menajere mai poartă denumirea şi de rampe sau halde iar depozitarea deşeurilor, după modul în
care asigură protecţia mediului înconjurător, poartă denumirea de depozitare simplă sau
depozitare controlată.
1.1. Depozitarea simplăDepozitarea simplă constă în descărcarea simplă, neorganizată a deşeurilor menajere pe
maidane, în diverse gropi, foste cariere, sau pe alte terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale
pentru protecţia mediului înconjurător. Acest sistem de depozitare a fost în trecut (şi încă mai
este) sistemul cel mai larg folosit, pentru că este cel mai ieftin, mai comod, dar nu şi cel mai
igienic. Substanţele organice existente în componenţa deşeurilor menajere, constituie locul
prielnic de adăpostire şi înmulţire a tot felul de inscte, muşte şi şobolani. În acelaşi timp resturile
alimentare din conţinutul lor atrag turme de porci şi alte animale care, consumându-le odată cu
microorganismele infectate, se pot îmbolnăvi şi de aici se pot răspândi diferite boli şi la
populaţie.
Fig. 1. Depozitarea simplă a deşeurilor
De aceea, acest sistem de depozitare simplă este unanim recunoscut ca periculos pentru
igiena publică, este inestetic şi răspândeşte mirosuri neplăcute. Când bate vântul din direcţia
acestor depozite ajung, odată cu mirosul urât, tot felul de hârtii, textile, plastic şi praf până în
oraşul apropiat.
Este cazul ca aceste depozite simple să dispară şi să devină depozite de deşeuri
controlate, acceptate pe plan mondial de toate organismele sanitare.
1.2.Depozitarea controlatăDepozitarea controlată este folosită din ce în ce mai mult în lume şi în ţara noastră şi
rămâne încă sistemul principal de depozitare şi neutralizare a deşeurilor menajere până când
sistemele de prelucrare a deşeurilor menajere, în scopul selectării şi valorificării materialelor
refolosibile şi a energiei potenţiale, se vor dezvolta şi vor câştiga prioritate în aplicarea lor pe
plan mondial şi în ţară. Dar şi atunci tot vor mai fi anumite depozite pentru aşa-zise „refuzuri”
care apar chiar şi în urma incinerării (cenuşa).
Trecerea de la depozitarea simplă la depozitarea controlată a fost făcută prima dată în
Anglia de către doi ingineri I. C. Dawes şi M. Call, cu scopul eliminării depozitării simple.
În celelalte ţări, metoda s-a răspândit destul de lent. În Franţa primele depozite controlate
de deşeuri menajere au apărut abia în anul 1935, iar în România, deşi au existat şi înainte de cel
de-al doilea război mondial unele preocupări în acest domeniu, numai în parte au fost aplicate
astfel de tehnologii de depozitare controlată a deşeurilor în Bucureşti şi în unele oraşe mari din
ţară.
Fig. 2. Depozitarea controlată a deşeurilor
1.3.Depozitarea deşeurilor menajere în unele ţăriDin sintezele documentare elaborate de Institutul naţional de Informare şi Documentare –
INID – Bucureşti şi din publicaţiile unor specialişti străini, privind depozitarea deşeurilor
menajere, rezultă o serie de aspecte mai deosebite. În cea mai mare parte, deşeurile menajere
sunt evacuate, transportate şi depozitate în rampe controlate sau „organizate”. Rare şi puţine sunt
cazurile, când depozitarea se face în depozite neorganizate, adică în depozitare simplă. Cele mai
multe ţări neutralizează deşeurile menajere prin depozitare controlată în proporţii cu mult mai
mari decât prin procedee de prelucrare şi distrugere.
Astfel, în Germania, unde, deşi s-a extins foarte mult neutralizarea şi valorificarea
energetică prin incinerare a deşeurilor menajere, existând în jur de 50 de „crematorii de gunoaie”
din care 30 sunt destinate producerii de căldură, tot mai rămân circa 70% din deşeurile menajere
care se depozitează controlat.
O situaţie asemănătoare este şi în Danemarca şi Olanda. În Anglia, unde funcţionează
numai 4 incineratoare de deşeuri menajere din care se obţine căldură, aproape 80% din deşeurile
menajere sunt colectate de consiliile districtuale locale şi de autorităţile locale şi depozitate, de
regulă, pe maidane, cu obligaţia de a se asigura protecţia mediului înconjurător. În acest sens o
mică parte din deşeuri sunt depozitate în grămezişi arse, iar maoritatea sunt depozitate în rampe
controlate, în ultimul timp, pentru că, pe de o parte, nu mai sunt locuri corespunzătoare
depozitării deşeurilor solide decât la distanţe foarte mari de localităţile urbane şi deci cu
cheltuieli mari de transport, iar, pe de altă partea intervenit criza de energie şi de materii prime,
s-a ajuns la o căutare activă de metode de evacuare, neutralizare şi valorificare a deşeurilor
menajere.
În Italia, peste 60% din deşeurile menajere sunt depozitate în rampe controlate, deşi au
fost construite de unele firme instalaţii care prelucrează şi valorifică deşeurile menajere în
întreaga lor componenţă.
În Austria, 70% din deşeurile menajere sunt depozitate în rampe controlate însă în
condiţii superioare, în sensul că sunt organizate rampe de depozitare controlată prevăzute cu
instalaţii de măcinare şi compactare a deşeurilor precum şi cu instalaţii de compostare pentru
fertilizarea terenurilor agricole. Deci, sunt tipuri de depozite cu depozitare controlată a deşeurilor
menajere: depozite compactate, unde deşeurile sunt supuse fermentaţiei (putrefacţiei) anaerobe şi
depozite compostate cu proces de fermentaţie (putrefacţie) aerobe.
Pentru capitală – la Viena – în jurul căreia nu mai sunt locuri apropiate de depozitare
corespunzătoare a deşeurilor menajere, s-au construit coline artificiale în ramblee circulare de
15-20 m înălţime realizate din pământ excavat. După depozitarea deşeurilor pe circa 10 metri
înălţime se prevede acoperirea acestora cu pământ sau compost de gunoi aşezat straturi.
În S.U.A. în jur de 70% din deşeurile menajere sunt evacuate şi depozitate, dintre care
numai jumătate în rampe controlate şi restul sunt duse pe maidane şi depozitate simplu, sau în
grămezi mai mici cărora li se dă foc, diferenţa de 30% sunt prelucrate şi valorificate prin
instalaţii complexe.
În Statul Virginia din S.U.A, deşeurile s-au depozitat în aşa fel încât s-a format o colină
artificială, transformată şi amenajată pentru practicarea diverselor sporturi caski, săniuş, etc.,
procedeu preluat şi de cei din regiunea Chicago. Prin aceasta, ca de altfel în întreaga lume, se
urmăreşte repunerea în valoare, fie productivă fie în alte scopuri, a terenurilor degradate, chiar şi
a terenurilor rămase în urma exploatărilor miniere aflate la suprafaţă.
Astfel de terenuri sunt suficiente şi în ţara noastră mai ales în urma decopertărilor ce se
fac în localităţile din judeţul Gorj şi în alte localităţi cu exploatări de suprafaţă.
DEZAVANTAJELE UNEI DEPOZITĂRI
SIMPLE A DEŞEURILOR MENAJERE
În ţara noastră, cu excepţia oraşelor Iaşi şi Constanţa, unde funcţionează câte o staţie şi
Bucureşti unde există două staţii de valorificare energetică prin incinerare, toate deşeurile
menajere se depozitează, teoretic, după metoda de depozitare controlată. Practic însă, în afara
faptului că în lipsa unor gropi naturale, sau acelor apărute datorită carierelor de construcţii,
deşeurile menajere, în multe localităţi urbane, sunt depuse pe maidane, în depozitare simplă,
fiind cea mai ieftină metodă de a scăpa de ele. În această situaţie valoarea economică a deşeurilor
menajere este negativă, iar efectele lor nocive sunt considerabile.
Câtă vreme aceste deşeuri se produceau în cantităţi reduse, influenţa lor negativă asupra
mediului înconjurător era şi ea redusă prin aceea că era posibilă o anihilare prin intermediul
factorilor naturali din mediul înconjurător. Datorită însă, puternicei dezvoltări industriale pe care
o cunoaşte omenirea de mai bine de o sută de ani, au apărut în marile aglomerări urbane a căror
consecinţă directă o constituie producerea unor uriaşe cantităţi de deşeuri, în speţă deşeuri
menajere. Dacă aceste deşeuri sunt depozitate necorespunzător, aruncate pur şi simplu în anumite
gropi sau pe maidane se iveşte pericolul poluării mediului ambiant, o poluare care este extrem de
periculoasă pentru că are caractere diverse şi se poate manifesta pe suprafeţe mari.
Fig. 3. Deşeuri depozitate necorespunzător
Din analiza acestor ameninţări potenţiale se constată că materiile organice aruncate
neorganizat pe câmp, fără o neutralizare prealabilă, creează aproape întotdeauna posibilitatea
răspândirii unor microorganisme patogene.
Dintre bolile infecţioase care sunt transmise din infectarea solului şi prin răspândirea
virusului de către rozătoare şi de viermi cât şi prin intermediul apelor fluviale sunt înregistrate
maladii de natură microbiană, virotică sau parazitară ca dizenteria, febra tifoidă, holera, hepatita,
poliomelita, etc..
Multe asemenea maladii pot fi răspândite şi prin intermediul solurilor îmbibate cu
germeni patogeni sau agenţi paraziţi. Acestor maladii de mulţi ani li se adaugă şi altele – de
origine „chimică” – provocate de infiltraţiile unor elemente provenite din deşeurile menajere
către pânzele de apă freatică; printre aceste substanţe nitraţii sunt cel mai des întâlniţi şi sunt şi
cei mai periculoşi.
Aceşti nitraţi ajunşi în exces în pânzele freatice, dăunează şi culturilor din agricultură
pentru că fac ca excesul de azot mineral, de obicei sub formă nitrică, să ajungă în pânzele
freatice.
În plus, rozătoarele sunt beneficiarele unor depozite de deşeuri organice, unde-şi au
adăpostul şi hrana, sunt păgubitoare pentru recolte şi în general pentru toate amenajările într-o
gospodărie agricolă.
Fig. 4. Rozătoarele rezultate în urma neprelucrării deşeurilor organice
O poluare intensă a solului împrăştie o nouă poluare în aer, a mirosurilor insuportabile
care creează populaţiei din aşezările apropiate depozitării necontrolate a deşeurilor menajere o
profundă stare de inconfort. Această poluare nu trebuie neglijată pentru că ea face inaccesibile
suprafeţe impregnate de astfel de mirosuri pentru îndelungate perioade de timp şi îngreunează
lucrările ce se cer executate. Pe de altă parte aceste mirosuri au efecte negative şi asupra faunei
folositoare (cum ar fi insectele polenizatoare sau păsările insectivore) cât, mai ales asupra
calităţii şi stării fiziologice a plantelor. Aceasta se explică prin faptul că mirosurile nu sunt
altceva decât substanţe volatile care se impregnează atunci când sunt în cantităţi apreciabile, pe
suprafaţa folieră, introducându-se apoi prin intermediul stomatelor în interiorul organismului
vegetal. Totodată, prin sistemul radicular, substanţele odorante pătrund în organism conferindu-i
acestuia o parte din însuşirile lor. Aşa se face că vegetaţia crescută pe asemenea terenuri
prezintă, în cele mai multe cazuri, o calitate redusă. Ele devin greu digestibile, inclusiv atunci
când sunt folosite ca furaj. Animalele acceptă cu dificultate în raţie plante care au mirosuri
deosebite faţă de normal.
Această poluare a mirosurilor neplăcute mai prezintă şi alte dezavantaje printre care
împiedicarea unei amenajări optime a mediului ambiant, limitându-i posibilitatea devenirii unui
cadru propice pentru turism şi pentru petrecerea vacanţelor.
Agricultura din apropierea acestor depozite de deşeuri urât mirositoare, pe lângă
inconvenientele de ordin economic arătate în legătură cu defertilizarea pământului şi poluarea
atmosferică cu mirosuri insuportabile, nu mai poate fi socotită o agricultură cu o productivitate
ridicată.
Aceste inconveniente ale depozitării simple a deşeurilor menajere rezultă din faptulş ca
acestea devin habitat pentru muşte, ţânţari, şobolani, pentru tot felul de microorganisme şi