4 DATORIA PUBLICĂ 1.1 Concept privind datoria publică şi formele de manifestare a acesteia Finanţarea cheltuielilor publice, trebuie explicat clar şi concis sensul tuturor conceptelor vizate de acest proces. Finanţarea cheltuielilor publice, ca expresie a nevoilor societăţii, se realizează prin intermediul: Resurselor financiare publice prelevate de la contribuabili şi evidenţiate în bugetul general consolidate, pe componentele sale; Fondurilor externe nerambursabile Împrumuturilor interne şi externe, garantate direct sau indirect de către autorităţile administraţiei publice, atât centrale cât şi locale. Totalitatea obligaţiilor financiare directe şi indirecte asumate de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale faţă de piaţa internă şi/sau externă de capital evidenţiază datoria publică. Obligaţiile financiare directe sunt rezultatul contractării directe de către autorităţile publice centrale şi locale a împrumuturilor de la diverşi creditori, persoane fizice şi juridice rezidente sau nerezidente în ţara debitoare. Spre deosebire de acestea, obligaţiile financiare indirecte sunt generate de acordarea de garanţii de către autorităţile publice centrale şi locale la împrumuturile contractate de pe piaţa internă/sau externă de capital de către autorităţi şi instituţii publice, persoane juridice a căror activitate este de interes naţional sau local. 1 Distincţia între obligaţiile financiare ale autorităţilor publice centrale şi locale este: 1 Gabriel Ştefura - “România şi problemele integrării europene”, Editura Universitară Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2005, Vol I, Finanţe. Monedă. Bănci pag. 169.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
4
DATORIA PUBLICĂ
1.1 Concept privind datoria publică şi formele de manifestare a
acesteia
Finanţarea cheltuielilor publice, trebuie explicat clar şi concis sensul
tuturor conceptelor vizate de acest proces.
Finanţarea cheltuielilor publice, ca expresie a nevoilor societăţii, se
realizează prin intermediul:
Resurselor financiare publice prelevate de la contribuabili şi evidenţiate în
bugetul general consolidate, pe componentele sale;
Fondurilor externe nerambursabile
Împrumuturilor interne şi externe, garantate direct sau indirect de către
autorităţile administraţiei publice, atât centrale cât şi locale.
Totalitatea obligaţiilor financiare directe şi indirecte asumate de către
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale faţă de piaţa internă şi/sau
externă de capital evidenţiază datoria publică.
Obligaţiile financiare directe sunt rezultatul contractării directe de către
autorităţile publice centrale şi locale a împrumuturilor de la diverşi creditori,
persoane fizice şi juridice rezidente sau nerezidente în ţara debitoare. Spre
deosebire de acestea, obligaţiile financiare indirecte sunt generate de acordarea
de garanţii de către autorităţile publice centrale şi locale la împrumuturile
contractate de pe piaţa internă/sau externă de capital de către autorităţi şi
instituţii publice, persoane juridice a căror activitate este de interes naţional sau
local.1 Distincţia între obligaţiile financiare ale autorităţilor publice centrale şi
locale este:
1 Gabriel Ştefura - “România şi problemele integrării europene”, Editura Universitară Alexandru Ioan Cuza,
Iaşi, 2005, Vol I, Finanţe. Monedă. Bănci pag. 169.
5
datorie publica guvernamentală, ce exprimă totalitatea obligaţiilor
financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din
împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul
Finanţelor Publice, în numele României, de pe pieţele financiare.
datorie publică locală, ce evidenţiază totalitatea obligaţiilor financiare
externe şi externe ale autorităţilor administraţiei publice locale, la un moment
dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe
pieţele financiare.
Obligaţiile financiare sunt rezultatul contractării de împrumuturi de pe:
piaţa internă, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale, ce formează datoria publică internă, pe componentele sale
guvernamentală şi locală;
piaţa externă, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale, ce exprimă datoria publică externă, pe componentele sale
guvernamentală şi locală.
Deci datoria publică guvernamentală este formată din doua componente,
respectiv datoria publică guvernamentală internă şi datoria publică
guvernamentală externă iar datoria publică locală este formată din datoria
publică locală internă şi din datoria publică locală externă.
De asemenea, mai putem clasifica datoria publica în funcţie de:
termen, caz în care distingem:
o datorie publică pe termen scurt, respectiv sub un an, numită şi
datorie flotantă;
o datorie publică pe termen mediu, respectiv între 1-5 ani, numită
şi datorie consolidată;
o datorie publica pe termen lung, respectiv peste cinci ani, ce face
parte din categoria datorie consolidate.
calitatea creditorilor, caz în care putem vorbi despre:
o datorie publică brută, fiind dată de valoarea totală a
împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea;
6
o datorie publică netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor
plasate la instituţiile statului.
Natura obligaţiilor asumate, caz în care avem:
o Datorie publică efectivă, ce evidenţiază totalitatea obligaţiilor
financiare asumate direct de către stat de pe pieţele interne şi
externe de capital;
Datorie publică garantată, respective totalitatea obligaţiilor financiare
garantate de către stat şi ai căror beneficiari sunt autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, instituţiile publice şi agenţii economici.
Datoria publică reprezintă valoarea totală a angajamentelor statului,
inclusiv cheltuielile generate de acestea.2
Schematic, datoria publică totală se prezintă ca în figura 1.
Figura 1 – Formele de manifestare ale datoriei publice
Datoria publica totală reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare ale
statului (guvern, instituţii publice, financiare, unităţi administrativ-teritoriale) la
un moment dat, rezultate din împrumuturi interne şi externe (în lei şi în valută)
contractate pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi obligaţiile statului către
2 Bistriceanu G Adochiţei M Negrea E Finanţele agenţilor economici, EDP, Bucureşti, 2000. pag. 97.
7
trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în scopul acoperirii
deficitului bugetar.
Împrumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finanţelor, în
nume propriu sau garantate de acesta.
Datoria publică se exprimă în monedă naţională sau în valută, în funcţie
de locul unde se contractează şi de condiţiile împrumutului.
În scopul evaluării datoriei publice a României, obligaţiile exprimate în
altă monedă decât cea naţională se calculează în monedă naţională, utilizându-se
cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României.
De asemenea, datoria publică totală a unei ţări se poate exprima în valori
absolute (pentru a cunoaşte sarcina la care este supusă economia ţării respective
faţă de creditori), în valori relative, ca procent din P.I.B. (pentru a permite
comparaţia în timp şi între ţări) şi ca mărime medie pe locuitor (pentru a permite
comparaţii şi analize în timp şi spaţiu).
Datoria publică totală se calculează şi se gestionează separat pe cele două
forme ale sale, respectiv datoria publică internă şi datoria publică externă.
Datoria publică internă constituie o parte integrantă a datoriei publice
totale şi evidenţiază împrumuturile de stat de pe piaţa financiară internă, de la
persoane fizice şi/sau juridice, în monedă naţională sau în valute străine, precum
şi împrumuturile angajate de terţi, cu garanţia statului, nerambursate la un
moment dat.
Datoria publică externă constituie, de asemenea, o parte integrantă a
datoriei publice totale şi se defineşte prin creditele externe contractate şi
angajate de către stat, în nume propriu, sau de către autorităţile administraţiei
publice locale, precum şi prin creditele externe contractate şi angajate de către
alţi subiecţi autonomi, cu garanţia expresă a statului.
Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei
flotante şi a datoriei consolidate.3
3 Văcărel, Iulian – “Bugetul pe programe multianual– concepţii, reglementări, rezultate, perspective”, Editura
Expert, Bucureşti, 2002; pag. 156.
8
Datoria publică flotantă reprezintă datoria publică pe termen scurt şi
cuprinde împrumuturile contractate, pe perioade de până la un an, în scopul
acoperirii golurilor de casa generate de neconcordanţă, în timp, a veniturilor cu
cheltuielile bugetare.
Datoria publică consolidată cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din
împrumuturile de stat contractate pe termen mediu şi lung, precum şi a celor
rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen
scurt, pe perioade de timp mediu şi lung.
În prezent, în afara celor două forme ale datoriei publice (flotantă şi
consolidată), se vorbeşte şi despre datoria publică la vedere, care include atât
depozitele constituite la Trezoreria publică, de către diverşi subiecţi autonomi,
cât şi alte sume băneşti colectate de aceasta prin circuitul sau propriu.
Distincţia dintre datoria publică flotantă şi cea consolidată este importantă
şi pentru aprecierea efortului financiar pe care statul este nevoit să-l facă, în mod
curent, pentru rambursarea datoriei scadente şi pentru plată dobânzilor aferente
în cursul unui an.
Astfel cu cât ponderea datoriei publice flotante în totalul datoriei publice
este mai mare, cu atât nevoia curentă de resurse financiare menite să acopere
serviciul datoriei publice* este mai presantă, şi invers.
De asemenea, în funcţie de termenele scadentelor sale, structura datoriei
publice variază de la o ţară la alta şi chiar de la o perioadă la altă, datorită
condiţiilor financiar-monetare în care se formează.
Astfel, ţările în care procesele inflaţioniste sunt de amploare şi de lungă
durată sunt nevoite să apeleze mai mult la împrumuturile pe termen scurt şi
uneori, mediu, deoarece plasamentele pe termen lung nu sunt destul de atractive
pentru deţinătorii de capitaluri băneşti disponibile pentru împrumut.4
Aceasta atractivitate scăzută, datorată eroziunii sistematice a puterii de
cumpărarea monedei, obligă statele, în cauză, să crească nivelul ratei dobânzii ţi
să acorde alte avantaje subscriitorilor la împrumut.
4 Niţă Dobrotă – “Dicţionar de economie”, Editura Economică, 1999. pag. 315.
9
Valoarea totală a împrumuturilor contractate, la un moment dat, de către
autorităţile publice formează datoria publică brută, iar dacă din aceasta se scade
valoarea împrumuturilor angajate de la instituţiile de stat (Trezoreria publică,
Banca Centrală, s.a.) se obţine datoria publică netă.
În contractarea împrumuturilor publice, interne şi externe, trebuie
neapărat respectat plafonul de îndatorare publică. Acesta cuprinde totalitatea
împrumuturilor pe care statul le poate contracta şi garanta în decursul unui an
calendaristic. De aceea, acest plafon se stabileşte anual prin lege.
Plafonul de îndatorare publică este format din:
o plafonul de îndatorare publică internă, care se stabileşte în funcţie de
deficitul bugetar anual aprobat şi de prevederile unor legi speciale;
o plafonul de îndatorare publică externă, care se stabileşte ca suma
maximă a împrumuturilor externe pe care statul le poate contracta şi garanta în
decursul unui an calendaristic.
1.2 Datoria publică internă
La nivel naţional, atât angajarea împrumuturilor publice de pe piaţa
financiară internă, cât şi garanţiile acordate de stat unor terţi pentru a contracta
împrumuturi se realizează de către Guvern, în limita sumei aprobate de
Parlament, prin intermediul Ministerului Finanţelor sau al altor instituţii
financiare specializate, care dobândesc calitatea de agent al statului.5
Datoria publică internă constituie o obligaţie irevocabilă şi necondiţionată
a statului de a rambursa împrumuturile contractate în lei, de a plăti dobânzile,
câştigurile şi alte costuri aferente.
Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acordă o
autorizare bugetară permanentă, respectiv o aprobare nelimitată de
rambursare a împrumuturilor şi de plată a dobânzilor şi câştigurilor aferente,
care nu necesită aprobări suplimentare prin legea anuală a bugetului de stat.
5 Văcărel, Iulian – “Finanţe publice”, ediţia a IV-a, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2003; pag. 215.
10
Datoria publică internă este determinată de:
o împrumuturile pe termen scurt, contractate de stat, la Banca Naţională a
României, pentru echilibrarea bugetului de stat şi care se rambursează în cursul
anului;
o emisiunea de bonuri de tezaur in scopul echilibrării bugetului de stat,
rambursabile din resurse bugetare până la finele anului;
o plasarea de înscrisuri, prin subscripţie publică, pe termen mediu şi lung,
în scopul procurării resurselor băneşti necesare pentru acoperirea deficitului
bugetar anual;
o garanţiile ce se acordă de stat pentru credite bancare interne primite de
anumite unităţi economice şi administrativ-teritoriale în scopul satisfacerii unor
nevoi de dezvoltare economică;
o folosirea pe termen scurt a disponibilităţilor din conturile Trezoreriei
publice.
În cazul României, în baza aprobărilor date de Guvern, Ministerul
Finanţelor este autorizat să garanteze, în numele şi în contul statului, credite
bancare interne, pe termen scurt, mediu şi lung, contractate de unităţi
economice la bănci comerciale pentru următoarele destinaţii:
o realizarea programelor de restructurare aprobate de organele şi
autorităţile legal constituite;
o constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare
economiei naţionale, stabilite de către Guvern;
o finanţarea efectuării unor lucrări agricole;
o finanţarea realizării producţiei cu ciclu lung de fabricaţie destinată
exportului;
o realizarea unor obiective de investiţii de interes naţional.
Emiterea de către Ministerul Finanţelor a garanţiilor necesare unităţilor
economice, pentru contractarea creditelor interne, este condiţionată de
acceptarea de către minister a clauzelor cuprinse în contractele de credit.
Constituirea resurselor financiare necesare rambursării ratelor scadente şi
11
plăţii dobânzilor aferente reprezintă sarcina unităţilor economice beneficiare a
creditelor garantate de stat.
Pentru determinarea gradului de risc se efectuează o analiză economico-
financiară a documentaţiei prezentate de persoana juridică ce solicită o garanţie
de stat şi se prezintă Ministerului Finanţelor, care determină, în procente, gradul
de risc.
Dacă acesta nu depăşeşte 10% din valoarea împrumutului gradul de risc
se acceptă. Apoi, în funcţie de gradul de risc determinat, Ministerul Finanţelor
calculează cuantumul comisionului de risc ce trebuie virat în contul fondului de
risc, de către beneficiarul împrumutului garantat.
Comisionul de risc se determină prin aplicarea cotei procentuale (a
gradului de risc) la valoarea împrumutului garantat şi se virează în cuantumul şi
la termenele stipulate în convenţia încheiată cu Ministerul Finanţelor.
În scopul acoperirii riscurilor care pot să apară, se constituie „Fondul de
risc pentru garanţii interne" şi se gestionează de către Ministerul Finanţelor,
în regim extrabugetar, prin Contul General al Trezoreriei Statului.
Alimentarea acestui fond se realizează cu:
o sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii creditelor
bancare angajate;
o dobânzile bonificate la disponibilităţile fondului şi păstrate la Trezoreria
publică sau la bănci, sub forma depozitelor bancare sau ca disponibilităţi la
vedere;
o penalizările aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate şi
stabilite cu beneficiarii creditelor bancare garantate;
o sumele prevăzute în bugetul de stat cu această destinaţie, care se stabilesc
şi se aprobă anual în funcţie de gradul minim de expunere la risc şi de
cuantumul celorlalte resurse care alimentează fondul.
Angajamentele de datorie publică, în lei sau în valută, se înregistrează în
Registrul datoriei publice interne, instituit legal la Ministerul Finanţelor.
12
Gestionarea datoriei publice interne se asigură de către Ministerul
Finanţelor şi constă în:
o contractarea împrumuturilor de stat;
o organizarea şi ţinerea evidenţei, prin conturi specifice, a datoriei
publice interne;
o rambursarea datoriei publice;
o calculul şi plata dobânzilor, comisioanelor şi spezelor datorate;
o efectuarea altor operaţiuni specifice.
În practica românească actuală, îndatorarea publică internă se
caracterizează printr-o dinamică relativ susţinută, în condiţiile utilizării unor
diverse modalităţi de îndatorare, cum ar fi:
o emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda
adresabile persoanelor juridice;
o emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu discont
adresabile persoanelor juridice rezidente în România;
o emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru
populaţie s.a.
La nivelul comunităţilor locale, datoria publică internă se formează:
o prin împrumuturi interne, contractate de autorităţile publice locale
de la bănci comerciale sau de la alte instituţii de credit;
o pe baza titlurilor de valoare emise de către autorităţile publice
locale şi subscrise de către diverse persoane fizice sau/şi juridice.
În cazul unităţilor administrativ-teritoriale, Consiliile locale şi judeţene
sau Consiliul General al municipiului Bucureşti pot aproba contractarea de
împrumuturi interne şi externe, pe termen mediu şi lung, pentru realizarea de
investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice
locale.
Împrumuturile interne locale pot fi contractate fără garanţia Guvernului,
cu condiţia informării prealabile a Ministerului Finanţelor, însă cele externe
locale necesită aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi formată
13
din reprezentanţi ai Guvernului, Băncii Naţionale a României şi ai autorităţilor
publice locale.
Datoria publică locală internă reprezintă o obligaţie generală ce
presupune rambursarea ei la scadenţele convenite şi plata dobânzilor şi a
comisioanelor stabilite prin acordurile încheiate. În acest context, ratele
scadente aferente împrumuturilor contractate, dobânzile şi comisioanele
datorate se înscriu în bugetul local.
Prin urmare, Guvernului nu-i revine nici o obligaţie de plată în legătură cu
datoria publică locală scadentă.6
De asemenea, împrumuturile contractate de unităţile administrativ-
teritoriale pot fi garantate de către autoritatea administraţiei publice locale prin
oricare din veniturile proprii, exceptându-se cele provenite din transferurile cu
destinaţie specială de la bugetul de stat.
În scopul cunoaşterii mărimii, structurii şi evoluţiei datoriei la nivelul
fiecărei autorităţi publice locale, se instituie Registrul de evidenţă a datoriei
publice locale, în care se consemnează:
o sumele aferente fiecărui împrumut contractat;
o modalităţile de rambursare şi scadenţele convenite;
o veniturile cu care se garantează rambursarea;
o dobânzile şi comisioanele datorate;
o alte informaţii semnificative pentru fiecare împrumut.
Potrivit legislaţiei româneşti în vigoare, capacitatea de îndatorare la
nivel local este plafonată la maximum 20% din totalul veniturilor curente ale
bugetelor locale. În scopul determinării acestei limite, pentru împrumuturile
contractate cu o rată a dobânzii variabilă se ia în considerare rata dobânzii în
vigoare la data efectuării calculului, iar dacă împrumuturile sunt contractate în
valută, se ia în considerare cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a
României, de asemenea, la data efectuării calculului.
6 Dragotă Victor Ciobanu Anamaria Obreja Laura Dragotă Mihaela Management financiar, Ed Economică,
Bucureşti, 2003. pag. 169.
14
Autorităţile publice locale pot contracta împrumuturi şi pe termen scurt,
dacă pe parcursul execuţiei bugetare apar goluri de casa temporare, datorate
decalajului dintre veniturile încasate şi cheltuielile exigibile mai mari ale
bugetului local.
În primă instanţă, aceste goluri de casă se acoperă din fondul de
rulment*, iar după epuizarea acestuia se apelează la împrumuturile fără
dobândă ce pot fi acordate din disponibilităţile Contului General al Trezoreriei
Statului.
Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la împrumuturile
contractate pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor bugetare înregistrate
începând cu anul 1992. Cealaltă partea a datoriei publice interne provine de la
împrumuturile contractate de stat cu destinaţie specială, cum ar fi:
o acoperirea pierderilor din activitate înregistrate de întreprinderile de
stat în perioada 1989-1990;
o acoperirea creditelor neperformante preluate de la băncile de stat,
inclusiv a creditelor aferente investiţiilor sistate de către Guvern;
o acoperirea pierderilor din calamităţi, reflectate în credite bancare
nerambursabile;
o regularizarea unor credite şi dobânzi, considerate ca nerecuperabile,
la Banca Agricolă şi Bancorex;
o continuarea participării României la constituirea Combinatului
minier de la Krivoi-Rog din Ucraina;
o alte destinaţii aprobate prin legi speciale.
Atât împrumuturile contractate pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor
bugetare, cât şi cele cu destinaţie specială au fost utilizate, preponderent, pentru
acoperirea unor cheltuieli de consum.
În scopul contractării împrumuturilor pe piaţa internă, pe termene scurte,
medii şi lungi, după caz, s-au folosit diferite titluri de stat, cum sunt: certificatele
de trezorerie, obligaţiuni de stat în lei, obligaţiuni de stat în valută ş.a.
Cunoaşterea mărimii datoriei publice interne şi a serviciului pe care acesta
15
îl generează este importantă atât pentru autorităţile statului, cât şi pentru
creditorii statului.7
De aceea, pentru realizarea acestui deziderat se utilizează o serie de
indicatori de apreciere, dintre care menţionăm:
o gradul de îndatorare a statului (se determină ca raport procentual
între cuantumul datoriei publice şi produsul intern brut, iar cu cât acest indicator
are o valoare mai mare, cu atât ţara este mai îndatorată);
o datoria publică internă angajată (ca totalitate a obligaţiilor
asumate de stat faţă de creditorii interni şi nerambursate în momentul realizării
analizei);
o datoria publică angajată pe locuitor (ca raport între mărimea
absolută a acesteia şi numărul locuitorilor unei ţări);
o serviciul datoriei publice interne, în mărime absolută;
o ponderea serviciului datoriei publice interne în produsul intern
brut sau în totalul cheltuielilor bugetare;
o mărimea ratelor scadente pentru datoria publică internă şi
ponderea acestora în produsul intern brut;
o mărimea dobânzilor şi comisioanelor datorate pentru datoria
publica internă şi ponderea acestora în produsul intern brut.
1.3 Datoria publică externă
Deoarece împrumuturile externe pot fi contractate nu numai de
persoane de drept public, ci şi de alte persoane fizice şi juridice, conceptul de
datorie externa este mai cuprinzător decât cel de datorie publica externă.
Prin urmare, datoria externă se defineşte prin totalitatea obligaţiilor
băneşti pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le au faţă de
străinătate la un moment dat.
7 Văcărel I Anghelache G Bercea F Bistriceanu G Bodnar M Moşteanu T Georgescu F Finanţe publice, EDP,
Bucureşti, 2002. pag. 159.
16
Formele de manifestare ale datoriei externe sunt:
1. datoria publică externă contractată direct de către stat;
2. datoria publică externă contractata de anumiţi subiecţi de drept
public sau privat, cu garanţia expresă a statului;
3. datoria externă privată, negarantată de către stat.
Din cele prezentate, mai sus, rezultă că noţiunea de datorie externă este
mult mai largă decât aceea de datorie publică externă şi are mai multe sensuri,
astfel:
1. datorie externă brută în sens larg;
2. datorie externă brută în sens restrâns;
3. datorie externă în interpretarea Băncii Mondiale;
4. datorie externă netă.
1. Datoria externă brută în sens larg cuprinde sumele de bani şi alte
valori pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorează
străinătăţii la un moment dat.
În aceasta interpretare exhaustivă, datoria externă include:
o sumele datorate străinătăţii de către stat, de unităţile administrativ-
teritoriale şi de alte entităţi publice;
o obligaţiile băneşti ale unităţilor economice, angajate din străinătate
cu sau fără garanţia statului;
o datoriile faţă de creditorii străini ale persoanelor fizice rezidente din
ţara analizată.
Aceste datorii sunt expresia unei diversităţi de împrumuturi contractate în
străinătate, a achiziţiilor de bunuri, executărilor de lucrări şi prestărilor de
servicii pe credit, a investiţiilor directe de capital, precum şi a îndeplinirii altor
obligaţii care derivă din contractele încheiate sau din diverse reglementări.8
Creditorii străini pot fi: organisme internaţionale, guverne, băncile
naţionale ale unor ţări şi alte instituţii publice, băncile private, firmele şi alţi
creditori instituţionali, precum şi unele persoane fizice.
8 Adrian Miroiu – “Reforma sectorului public în România”, Editura Trei, 2000; pag. 255.
17
Deoarece „inventarierea" tuturor obligaţiilor băneşti ale rezidenţilor unei
ţări faţă de străinătate este foarte dificilă, nu toate aceste obligaţii au scadenţe
precise, sunt exprimate valoric, datoria externă brută în sens larg nu are
aplicabilitate practică.9
2. Datoria externă brută în sens restrâns cuprinde obligaţiile băneşti
faţă de străinătate ale persoanelor fizice şi juridice, dintr-o ţară, cu următoarele
excepţii:
- împrumuturile pe termen scurt (sub un an), deoarece acestea reprezintă
operaţii financiare curente, indispensabile derulării activităţilor de comerţ
exterior;
- investiţiile străine directe, deoarece nu au stabilite termene de
rambursare sau de lichidare;
- ajutoarele financiare (nerambursabile), primite în cadrul unor programe
de asistenţă publica bi - şi multilaterală;
- împrumuturile externe cu o perioadă de gratie de 10-15 ani sau mai
mare;
- împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor
sau altor reprezentante ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele
practicate pe piaţa mondială;
- creditele contractate de persoane fizice sau juridice, fără a avea garanţia
autoritarilor competente.
3. Datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a instituţiilor
din sistemul sau cuprinde atât sumele datorate, de stat, unor creditori publici şi
privaţi (obligaţii exprimate în valută, bunuri sau servicii) cu o perioadă de
rambursare de peste un an, cât şi sumele datorate străinătăţii de persoane private
şi garantate de autorităţile publice din ţara analizată.
Potrivit acestei interpretări, datoria externă nu cuprinde: datoriile
persoanelor private către străinătate, care nu sunt garantate de autorităţile
9 Ţâţu L Şerbănescu C Ştefan D Marinescu C Nica A Fiscalitate şi control fiscal, Ed. ANER, Bucureşti, 2002.
pag. 169.
18
publice; datoriile statului rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar
Internaţional; datoriile care pot fi achitate faţă de străinătate, la opţiunea
debitorilor, în moneda ţării lor; sumele datorate, de persoanele fizice şi juridice
din ţara analizată, unor creditori străini, pentru care nu s-au stabilit termene
concrete de achitare.
Structura datoriei externe totale privită după termen, debitor şi creditor, în
interpretarea Băncii Mondiale, se prezintă ca în figura 2.
Figura 2 – Datoria externă şi componentele sale
(în interpretarea Băncii Mondiale)
19
4. Datoria externă netă este egală cu diferenţa dintre activele publice şi
private ale rezidenţilor unei ţări in străinătate şi activele deţinute de rezidenţii
străini în ţara analizată.
Această accepţiune a datoriei externe se utilizează în cazul ţărilor care
apar atât în calitate de debitoare, cât şi de creditoare faţă de străinătate, prin
angajamentele faţă de străinătate şi, respectiv, prin activele constituite în
străinătate.
Activele rezidenţilor ţării analizate în străinătate cuprind:
o împrumuturile subscrise şi/sau acordate în străinătate;
o titlurile aferente plasamentelor în străinătate;
o investiţiile directe de capital realizate în diverse ţări;
o disponibilităţile valutare din conturile deschise la bănci din
străinătate.
Activele aparţinând rezidenţilor străini în ţara analizată sunt constituite
din:
o împrumuturile acordate de organismele publice din alte ţări