Page 1
1
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
DOMENIUL DE DOCTORAT: ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ
TEZĂ DE DOCTORAT
TEMA:
REGIMUL JURIDIC SI METODOLOGIA INVESTIGĂRII TRAFICULUI ILICIT
AL DROGURILOR DE RISC
- REZUMAT -
Conducător de Doctorat
Prof. univ. dr. ŞTEFAN PRUNĂ
Doctorand ŞTEFAN GABRIEL DASCĂLU
Bucureşti 2012
Page 2
2
CUPRINS
INTRODUCERE..........................................................................................................................................6
CAPITOLUL I
DELIMITĂRI SEMANTICE SI TERMINOLOGICE PRIVIND
DROGURILE................................................................................................................................................7
1.1. INCURSIUNE ISTORICĂ PRIVIND DROGURILE ÎN VIAŢĂ
OAMENILOR...............................................................................................................................................7
1.2. CONCEPTE, INTERPRETĂRI CONTEXTUALE, POTRIVIT LEGII NR. 143/2000,
MODIFICATĂ ŞI COMPLETATĂ, PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL
DROGURILOR............................................................................................................................................9
1.3. CLASIFICĂRI PRIVIND DROGURILE.........................................................................................10
1.3.1. După efect................................................................................................................................10
1.3.2. După origini............................................................................................................................10
1.3.3. După regimul juridic...............................................................................................................10
1.3.4. După dependenţa generată.....................................................................................................10
1.3.5. După plasarea pe tablourile Convenţiei unice privind stupefiantele
(1961).......................................................................................................................................10
1.3.6. După modul de administrare..................................................................................................10
1.4. DIAGNOZA CERCETĂRILOR PRIVIND ÎNTELEGEREA PROBLEMELOR PRIVIND
DROGURILE..............................................................................................................................................11
1.4.1. In plan extern.........................................................................................................................11
1.4.2. In plan intern.........................................................................................................................11
CAPITOLUL II
DROGURILE DE RISC............................................................................................................................11
2.1. CONSECINŢE ALE TRAFICULUI DE DROGURI.......................................................................11
2.1.1. Statistica vitală......................................................................................................................11
2.1.2. Abuzul de droguri..................................................................................................................11
2.1.3. Dependenţa fizică şi psihică..................................................................................................12
2.1.4. Supradoza...............................................................................................................................12
2.2. DROGURILE DE RISC, POTRIVIT LEGII NR.143/2000............................................................12
2.3. CANNABISUL ŞI DERIVATELE SALE, CELE MAI POPULARE
DROGURI...................................................................................................................................................12
2.3.1. Noţiunea de trafic....................................................................................................................12
2.3.2. Cannabisul..............................................................................................................................12
2.3.3. Haşişul.....................................................................................................................................12
2.3.4. Marijuana.................................................................................................................................13
2.3.5. Modalităţi de detecţie...............................................................................................................13
2.3.6. Cânepa (Cannabis Sativa) o importanta plantă tehnică........................................................13
2.4. RUTE DE TRAFICARE A CANNABISULUI,
HAŞIŞULUI ŞI MARIJUANEI................................................................................................................13
2.4.1. Rute de traficare interne..........................................................................................................13
2.4.2. Rute de traficare internaţionale..............................................................................................13
2.4.3. Poziţia şi rolul României în cadrul rutelor de traficare. Puncte de intrare/ieşire a
drogurilor................................................................................................................................14
CAPITOLUL III
TRATAMENTUL JURIDICO-PENAL AL DROGURILOR DE RISC. DIMENSIUNEA
EUROPEANĂ SI NAŢIONALĂ A CONSUMULUI SI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI DE
RISC.............................................................................................................................................................14
3.1. TRAFICUL DE DROGURI, INFRACTIUNI CIRCUMSCRISE CRIMEI ORGANIZATE ....14
Page 3
3
3.2. INCURSIUNE PRIVIND INCRIMINAREA JURIDICO-PENALA A INFRACTIUNILOR
PREVAZUTE DE LEGEA NUMARUL 143/2000 PRIVITOARE LA DROGURILE DE RISC ......14
3.3. DIMENSIUNEA EUROPEANA A CONSUMULUI SI A TRAFICULUI ILICIT DE
DROGURI DE RISC(„USOARE”) ...........................................................................................................18
3.4. DIMENSIUNEA NAŢIONALĂ A CONSUMULUI ŞI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI
DE RISC (UŞOARE) ..................................................................................................................................18
CAPITOLUL IV
INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND
DROGURILE DE RISC .............................................................................................................................18
4.1. CONSTATAREA IN FLAGRANT A INFRACTIUNILOR .........................................................18
4.2. CERCETAREA LA FATA LOCULUI ...........................................................................................19
4.3. PERCHEZITIA..................................................................................................................................19
4.4. CONSTATARILE TEHNICO-STIINTIFICE, MEDICO-LEGALE SI EXPERTIZELE ....20
4.5. ASCULTAREA PERSOANELOR ..................................................................................................20
4.5.1. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor .................................................................................20
4.5.2. Ascultarea martorilor ..............................................................................................................20
4.6. METODELE SI TEHNICILE SPECIALE DE INVESTIGATIE ................................................20
4.6.1. Livrarea supravegheată ..........................................................................................................21
4.6.2. Investigatorul şi colaboratorul sub acoperire ........................................................................21
4.6.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video ......................................................................22
CAPITOLUL V
SISTEMUL ORGANIZAŢIONAL ŞI FUNCŢIONAL PRIVIND INSTITUŢIILE IMPLICATE ÎN
LUPTA ANTIDROG COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ .............................................................23
5.1. LA NIVEL NAŢIONAL ....................................................................................................................23
5.1.1. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism ..............................................................................................................................................23
5.1.2. Inspectoratul General al Poliţiei Române..............................................................................23
5.1.3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.......................................................................23
5.1.4. Autoritatea Naţională a Vămilor..............................................................................................23
5.1.5. Agenţia Naţională Antidrog....................................................................................................23
5.2. STRATEGIA NATIONALA ANTIDROG 2005-2012 ...................................................................23
5.3. INSTITUTII SI INSTRUMENTE JURIDICE INTERNATIONALE...........................................24
5.4. STRATEGIA UNIUNII EUROPENE ANTIDROG 2005-2012 ....................................................24
5.5. LIMITELE IMPACTURILOR LA NIVEL NATIONAL ALE COOPERARII
INTERNATIONALE IN DOMENIUL COMBATERII INFRACTIUNILOR ....................................24
CAPITOLUL VI
OPINII, CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND LEGALIZAREA CONSUMULUI ŞI
DEŢINERII DE DROGURI DE RISC (UŞOARE) ÎN VEDEREA CONSUMULUI ..........................26
6.1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ..............................................................................................................26
6.2. CONCLUZII DESPRINSE DIN LEGISLAŢIA ŞI PRACTICA JUDICIARĂ EXISTENTĂ
ÎN UNELE STATE.....................................................................................................................................26
6.2.1. Olanda.......................................................................................................................................26
6.2.2. Grecia........................................................................................................................................26
6.2.3. Elveţia........................................................................................................................................27
6.2.4. Portugalia..................................................................................................................................27
6.2.5. Belgia.........................................................................................................................................27
6.2.6. Italia...........................................................................................................................................27
6.2.7. Cehia..........................................................................................................................................27
6.2.8. Germania...................................................................................................................................27
6.2.9. Austria.......................................................................................................................................28
Page 4
4
6.3. ORIENTAREA POLITICILOR SPRE DEPENALIZARE A
CANNABISULUI........................................................................................................................................28
6.4. DEZBATERI PARLAMENTARE ŞI ÎN MASS-MEDIA...............................................................29
6.5. SITUAŢIA ROMÂNIEI ....................................................................................................................29
6.6. PRIVIRE CRITICĂ PRIVIND CONSUMUL ŞI DEŢINEREA ILICITĂ DE DROGURI
SUPUSE CONTROLULUI NAŢIONAL PENTRU CONSUMUL PROPRIU ....................................30
CAPITOLUL VII
CONCLUZII ŞI PROPUNERI ..................................................................................................................30
7.1. CONCLUZII ......................................................................................................................................30
7.2. PROPUNERI DE LEGE – FERENDA PRIVIND CADRUL JURIDIC EUROPEAN SI
NATIONAL CU PRIVIRE LA PREVENIREA SI COMBATEREA CONSUMULUI SI
DETINERII DE DROGURI DE RISC PENTRU CONSUM PROPRIU ..............................................31
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................................34
Page 5
5
LISTA DE ABREVIERI
alin. Aliniatul
ANA Agenţia Naţională Antidrog
ANV Autoritatea Naţională a Vămilor
CCPI Centru de Cooperare Poliţienească Internaţională
C.pen. Cod penal
C.p.p. Cod procesual penal
CEPOL Structura de Poliţie a U.E. pentru Formarea de înalţi responsabili de poliţie
DCCO Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate
CEDO Curta Europeană a Drepturilor Omului
DGA Direcţia Generală Anticorupţie
DIICOT Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism
DLO Drug Law Organisation – Unitate Naţională Antidrog
DNRED Oficiul Naţional de Informare Vamal şi Investigaţii
EDU Europol Grugs Unit – Serviciul Europol pe Droguri
ELO Europol Law Officers – Ofiţerii de legătură ai Europol
EMCDDA Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri
EUROPOL Oficiul European de Poliţie
EUROJUST Unitatea cu personalitate juridică compusă dintr-un membru per ţară cu
funcţionari (procurori, judecători etc.) detaşaţi cu rol de coordonare a
investigaţiilor în crima organizată
GLD Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri
INPOL Sistemul informatic integrat
IGPF Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
IGPR Inspectoratul General al Poliţiei Române
INCB International Narcotics Cobntrol Board – Oficiul Internaţional de Control al
Stupefiantelor - ONU
MAI Ministerul Administraţiei şi Internelor
OEDT Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie
OICS Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor
OIPC Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală INTERPOL
O.U.G. Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
OSCE Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
Reitox Reţeaua europeană de informare privind drogurilor şi toxicomania
SECI Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere
SIMM Marijuana medicală
THC Tetrahidrocanabino
UE Uniunea Europeană
UNODC Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea
Page 6
6
INTRODUCERE
MOTTO:
„Drogurile sunt un pariu cu mintea ta”
JIM HARRISON (1943-1971)
Cercetarea privind drogurile este esenţială pentru înţelegerea problemelor legate de fenomenul cel
mai complex, profund şi tragic al lumii contemporane, în condiţiile în care, anual, miliarde de dolari şi
sute de mii de oameni sunt angrenaţi în acest mariaj al morţii numit „traficul şi consumul ilicit de
droguri”.
În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter
supranaţional, care acţionează în conformitate cu legile economiei de piaţă, având drept scop imediat
alimentarea centrelor de consum şi, ca finalitate, obţinerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune, în
mod justificat, interesul statului de a-şi orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog,
pentru apărarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi salvarea valorilor socio-morale.
Actualitatea prezentei teme de cercetare este în mare măsură determinată şi de o contradicţie a
dezvoltării obiective a României, care constă în faptul că deseori conducătorii şi membrii structurilor
criminale în domeniu sunt persoane cunoscute, despre ele informând şi mass-media, însă lipsa unui număr
suficient de probe, mai ales în cazul traficanţilor, dealerilor, nu permite tragerea lor la răspundere penală.
Autorul
Page 7
7
CAPITOLUL I
DELIMITARI SEMANTICE SI TERMINOLOGICE PRIVIND DROGURILE
1.1. INCURSIUNE ISTORICA PRIVIND DROGURILE IN VIAŢA OAMENILOR.
Drogurile, sub felurite înfăţişări, constituie un însoţitor permanent al spiritualităţii umane, un
fenomen transcedental a cărui origine se pierde în negura timpului, apariţia lor, fiind de altfel, învăluită,
până azi, într-un nimb de legende şi superstiţii.
Stadiul mărturiilor privind existenţa acestor substanţe şi produse în copilăria omenirii, în general,
în lume, este relativ scăzut, deoarece nu au reuşit să treacă totdeauna proba severă a timpului, drept
urmare, tentativa relevării întregii lor dimensiuni spaţio-temporale nu putea fi nicidecum, încununată, pe
deplin, cu succes.1
În mod cert, chiar de la apariţia pe pământ, omul a cunoscut şi a recurs la efectele exercitate
asupra simţurilor sale de unele plante, altele decât cele care îi serveau drept alimente.
A înscrie, aşadar, drogul ca un element esenţial al străvechii noastre culturi nu poate fi o greşeală.
În opinia reputatului etnobotanist Jean-Marie Pelt, „în afara comunităţii de viaţă şi de limbă,
popoarele se exprimă, şi prin tradiţii, ritualurile şi credinţele proprii. Utilizarea drogului constituie un
element esenţial al culturilor ancestrale, cu acelaşi titlu ca şi versul ori formula magică ce le conferă
sensul misterios şi sacru”.
Data primei întâlniri a omului cu drogul, în general, nu poate fi atestată cu precizie. Se poate
aprecia că acest fapt să fie pasat în jurul anului 7000 î.e.n. Mircea Eliade avansează chiar conceptul unui
„extaz de tip şamanic”, atestat încă în paleolitic, dar probabil acest lucru s-a petrecut în epoca de tranziţie
de la civilizaţia vânătorilor şi pescarilor la cea a cultivării plantelor alimentare, adică în neolotic.2
Jenică Drăgan, un profesionist care cunoaşte foarte bine, din interior, problematica specifică a
drogurilor arată în cartea sa „Drogurile în viaţa românilor”, „poate este incredibil pentru unii, dar
primele dovezi ale utilizării opiului pe plan european urcă cu adevărat până în neolotic. S-au găsit dovezi
grăitoare în acest sens în locuinţele lacustre de la Neuchâtel, din Elveţia”.
Deşi sunt puţine informaţii certe privind modul cum a fost întâlnit drogul de către om, totuşi
ipotezele oferite şi supoziţiile teoretice ne determină să acceptăm că această situaţie este valabilă şi pentru
spaţiul străvechi carpato-danubiano-pontic, leagănul istoric al civilizaţiei noastre.3
Drept urmare, strămoşii noştri au făcut cunoştinţă devreme cu drogurile, chiar dacă distanţele
spaţiale dintre culturi cu vetre diferite par insurmontabile, având în vedere nivelul tehnic de cunoastere al
strămoşilor geto-daci. Dar, este ştiut că Marea Neagră a reprezentat în cadrul afluxului oriental „placa
turnantă a marelui trafic şi a schimburilor internaţionale”. Din acest punct de vedere, Vasile Pârvan, în
lucrarea sa „Dacia” arată „geto-cimerienii constituie pe la 1000 î.e.n. chiar o lume unitară, cu denumiri de
circulaţie regulată, economică şi culturală, între Alpi şi Caucaz. Forme de civilizaţie născute în Asia
anterioară puteau să ajungă lesne până în inima teritoriului getic din Carpaţii de Nord sau din Valea
Dunării”.4
Un alt aspect interesant în scurta prezentare istorică a întâlnirii omului cu drogul este dat de
universul dendoflorical.
Acesta a hrănit, a îngăduit, fascinat şi a trezit sentimente contradictorii în seminţia umană. Din
timpuri imemoriale, acest univers a trezit interesul omului. Însuşirile acestuia, alintătoare ori malefice,
seducătoare şi concomitent înspăimântătoare, inexplicabile, care pot perturba psihicul uman, a dat naştere
unei mitologii aparte.
Studiile asupra ocupaţiilor agricole şi îndeosebi despre culesul ritual al anumitor plante, făcut de
strămoşii noştri care nu îşi puteau nici ei explica întotdeauna şi cu coerenţa necesară legile ce guvernează
universul vegetal, sunt deosebit de interesante.
1 Jenică Drăgan, Drogurile în viaţa românilor, pag. 11, Editura „Magicart Design”, Bucureşti, 1996.
2 Eliade Mircea – „De la Zalmoxis la Genghis – Han”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1980..
3 J.Drăgan, op.cit., pag. 14.
4 V.Pârvan, „Dacia”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
Page 8
8
În acest sens, există până astăzi, adevărate ceremoniale pentru recoltarea fiecărei plante în parte, o
dovadă a cunoaşterii profunde a proprietăţilor lor.Aceasta reflectă, implicit şi vasta cunoaştere a
proprietăţilor şi a utilizării plantelor – drog în terapeutică sau în magia populară, în spaţiul etnocultural
român din totdeauna.
În context, numeroşi istorici români şi străini au acordat spaţii întinse din operele lor studierii
străvechii şi originalei verigi a geto-dacilor (Grigore Tocilescu, A.D.Xenopol, Nicolae Densunşianu,
Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu, Mircea Eliade, Romulus Vulcănescu şi alţii), care
prin contribuţiile aduse la identificarea perceptelor, dogmelor, s-au apropiat, conştienţi sau nu, şi de
droguri.
În centrul acestei religii ori mitologii daco-getice se găseşte şi se detaşează, cu pregnanţă
impresionantă pentru toată lumea antică, marele Zalmoxis, zeul strămoşilor noştri, promotorul unui cult cu
caracter iniţiatic şi, totodată, mistic, ceea ce, în opinia noastră, indică, ca suport material, drogul.
După aprecierea lui Romulus Vulcănescu, „Zalmoxis a fost un reformator mitic, profet, mare
pontif, traumaturg, rege, daimon şi zeu şi a frecventat marile centre religioase ale lumii. Deci el ar fi urcat
întreaga scară a consacrării şi apoi a sacralizării”.5
Este deci mai mult ca sigur faptul că Zalmoxis, având în vedere cunoştinţele sale deosebite
dobândite pe lângă o susţinută credinţă în nemurirea sufletului a inclus în cadrul învăţăturii religioase
create şi unele ritualuri iniţiatice (nu este vorba de a pune sub semnul egalităţii între acestea şi drog, dar
totuşi prezenţa drogului nu poate fi negată, întrucât este o modalitate neîndoielnică de obţinere a extazului
în misterele antichităţii.6
Am putea arăta că în timpul „Marilor Mistere” ce aveau loc la Elensis erau folosite fumigaţiile de
cânepă indiană pentru obţinerea acelui extaz colectiv, considerat un liant cu divinitatea, purificator în
acelaşi timp.
Geto-dacii la rândul lor, prin achiziţie proprie erau depozitarii secretului drogurilor.
În această privinţă, Herodot relatează despre obiceiul sciţilor şi al tracilor de a pune seminţe
umezite de cânepă peste pietre încinse şi adunaţi în jurul acestora inhalau vaporii degajaţi, cu marcante
efecte halucinogene, ce-i determinau să scoată puternice strigăte de bucurie, dansând necontenit, frenetic.
Faptul că geto-dacii cunoşteau fumigaţia cu ajutorul cânepii este confirmat şi de către Lucius
Apuleius şi Dioscuride, pe care îi citează A.Nour în lucrarea sa „Cultul lui Zalmoxis”.
De-a lungul timpului a fascinat instituţia militară a „luptătorilor-lupi”, caracterizaţi printr-un înalt
grad de combativitate, o lipsă de teamă şi o cruzime extremă dovedită de geto-daci în lupte, lucru care îi
făcea să tremure pe toţi adversarii înfruntaţi.
Dintre toţi cei care s-au preocupat de acest subiect, dăm întâietate lui Mircea Eliade care în
capitolul „Dacii şi lupii” din lucrarea „De la Zalmoxis la Ghengis-Han”, evidenţiază în maniera sa multe
aspecte relevante legate de comportamentul şi impactul avut de „lupi” asupra contemporanilor.
Mircea Eliade emite trei ipoteze legate de capacitatea dacilor de a se transforma, ritual, în „lupi”.
Una din cele trei ipoteze ne interesează în mod deosebit.
Geto-dacii aveau la dispoziţie o băutură ameţitoare care-i ajuta să se transforme în „fiare”.
Această băutură era vinul denumit în limba lor „zeila” apreciat şi peste fruntariile ţării. Zeila s-a băut
chiar în tabăra aheilor care asediau Troia.
Beţia ceremonială constituia prima cale de acces pentru a obţine, acea „furor heroicus” care i-a
făcut atât de viteji pe daci, ca luptători de nebiruit în antichitate. Mircea Eliade subliniază că „epitetul
ritual războinic a triumfat în momentul expansiunii maxime, politice şi militare a regatului dac, adică în
timpul lui Burebista şi Decebal”. Era timpul tinerilor „lupi” Iulius Cezar înţelesese bine această nouă
putere militară ridicată la marginea imperiului şi se pregătea să atace „lupii” de la Dunăre, când a fost
asasinat.
Prezenţa drogurilor era vizibilă la aceşti „luptători-lupi”, remarcată şi de temut în epocă. Ei vârau
spaima în adversari, prin temeritatea şi cruzimea lor în luptele purtate, în primul rând de acei luptători din
5 R.Vulcănescu, op.cit.
6 J.Drăgan, op.cit., pag. 33.
Page 9
9
primul rând, deasupra cărora se legăna totdeauna „lupul de aramă”, care din mişcare şuera aerul ce-i
străbătea prin gura deschisă şi îşi zângănea solzii mobili de metal ce-i întruchipau trupul de şarpe,
amplificând astfel panica adversarilor.
Evul Mediu, caracterizat ca o epocă îndelung frământată, marcată de intense lupte interne şi
fratricide, de războaie, epidemii, alte blesteme care au căzut şi peste încercatul nostru popor.
Concluzia pentru această perioadă istorică se rezumă la următoarele: „chiar în perioada de
maximă influenţă orientală, consumul de droguri era limitat la cerinţele terapeutice, iar abuzurile erau
rare. Toxicomania nu avea caracter de fenomen, ceea ce spune multe despre sănătatea morală a
poporului nostru”.7
În această epocă, poate prin învăţare, îşi face apariţia profesiunea de terapeut, iar cei care erau apţi
cu adevărat să practice medicina, erau respectaţi pentru prestaţiile desfăşurate, fiind veritabili
profesionişti, care au depăşit amatorismul.
Samuel Iszac afirmă în lucrarea sa „acea sursă aproape unică şi neîntreruptă care asigura
acoperirea nevoilor atât în lumea satelor cât şi la târguri şi oraşe, unde leacurile se vindeau de către
ţărani, alături de alte produse vegetale şi animale”.8
Uriaşa expansiune a lumii romanice, cu legile sale precise, precum şi drumurile comerciale atât de
sigure, bine apărate, leagă politic, dar mai ales economic şi cultural entităţi statale diferite ca grad de
dezvoltare, dar şi ca acces la o profundă cunoaştere a drogurilor. Romanizarea va pune în contact nu doar
pe civilizanţi cu barbarii, ci şi pe exponenţii medicinei populare tradiţionale din întregul imperiu, de pe
toate meridianele, impunând şi preluând, pe lângă ritualuri, tradiţii şi drogurile specifice.
Din studiile consacrate istoriei farmaciei transilvănene aflăm că, în ultima parte a secolului al
XVIII-lea, familiile erau controlate, în mod frecvent, de către medici delegaţi în acest sens, potrivit unor
ordonanţe imperiale care prevedeau expres modalităţile de eliberare a otrăvurilor şi drogurilor,
sancţionând cu severitate, nerespectarea deciziilor.
Din documentele vremii aflăm că şi în Moldova, domnitorul Scarlat Calimachi printr-un document
(6 martie 1814), ca şi în Muntenia din porunca domnitorului Alexandru Şuţu (1818-1821) s-au elaborat
regulamente de funcţionare a spiţerilor, adică a celor mai „calde” locuri privind prepararea şi eliberarea
printre altele, a drogurilor şi substanţelor toxice.În timp, asistăm la o aprofundare a regulilor de păstrare,
prescriere şi eliberare a medicamentelor, în general a drogurilor şi substanţelor toxice.
În perioada 1872-1873 se redactează Legea sanitară, promulgată în anul 1874, care a pus bazele
juridice şi administrative ale organizării moderne a ocrotirii sănătăţii publice în România. Potrivit acestui
act normativ, organele Ministerului de Interne sunt cele care autorizează deschiderea şi funcţionarea
farmaciilor, iar medicamentele secrete sunt excluse cu desăvârşire. Jenică Drăgan arată în cartea sa
„Drogurile în viaţa românilor” printre altele: „Secolul XX este perioada cu cea mai frământată istorie
pentru poporul român. Un răstimp care cunoaşte răscoala însângerată a ţăranilor săraci, lipiţi
pământului. Cei neîmpuşcaţi şi fiii lor vor lupta în războiul balcanic, apoi în cele două războaie
mondiale, duse atât spre est cât şi spre vest. Ei, ca şi nepoţii lor, vor face cunoştinţă cu dictatura
comunistă, apoi cu o altă revoluţie, din nou sângeroasă, ca să putem fi iar liberi. Şi să refacem, pe alt
plan, cu alte conotaţii şi alte dimensiuni, cunoştinţă cu drogul”.
În concluzie, putem afirma că în epoca respectivă, dimensiunile activităţii de trafic şi consum ilicit
de droguri nu sunt cunoscute în complexitatea lor. Lipsesc unii parametri. Timpul înseamnă nu doar
trecere, ci şi uitare. Dar dimensiunile fenomenului raportat la societatea modernă românească, la ziua de
azi, este mai mult decât îngrijorătoare, neliniştitoare, chiar prevestitoare de multe rele.
1.2. CONCEPTE, INTERPRETARI CONTEXTUALE, POTRIVIT LEGII NR. 143/2000,
MODIFICATA SI COMPLETATA, PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL DROGURILOR.
Una dintre cele mai importante noţiuni în ceea ce priveşte drogul, este însăşi definirea conceptului.
Din punct de vedere etimologic, drog, este un cuvânt de origine olandeză – droog.9
7 J.Drăgan, op.cit., pag. 85.
8 S.Iszac, op.cit.
9 Natalia Drugescu, Medicină legală, Ed. Printech, 2001, pg. 81;
Page 10
10
O primă definiţie a drogului, ce se regăseşte şi în Dicţionarul Explicativ Român este: „drogul
reprezintă acea substanţă de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuinţează la
prepararea unor medicamente şi ca stupefiant”10
.
Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanţa utilizată de medicină şi a cărei
administrare abuzivă (consum) poate crea dependenţă fizică şi/sau psihică ori tulburări grave ale activităţii
mentale, percepţiei, comportamentului, cunoştinţei.
Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiţia dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii),
„acea substanţă care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcţii ale
acestuia”11
.
Potrivit documentelor internaţionale, prin drog se înţelege „stupefiantele supuse controlului
internaţional, prin Convenţia Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I şi II)” şi „substanţele
psihotrope al căror control internaţional este prevăzut de Convenţia privind Substanţele Psihotrope,
încheiată în anul 1971 (tablourile I, II, III şi IV)”12
.
1.3. CLASIFICARI PRIVIND DROGURILE
În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la bază
diferite criterii, cele mai cunoscute fiind: după efectul produs asupra SNC, după originea lor, după regimul
juridic al substanţelor sau după dependenţa genrată.
1.3.1. Dupa efect
Clasificarea drogurilor în funcţie de efectul asupra SNC, se consideră în general cea mai adecvată
fiind cea utilizată în practică de organismele ONU, preluată şi de Organizaţia Internaţională de Poliţie
Criminală – Interpol.
În conformitate cu acest criteriu, drogurile se clasifică astfel:
1. substanţe stimulente sau psihoanaleptice;
2. substanţe depresoare sau psiholeptice;
3. substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice.
1.3.2. Dupa origine
O altă clasificare a drogurilor este realizată în funcţie de originea produsului:
1. droguri naturale;
2. droguri de semisinteză;
3. droguri de sinteză (sintetice).
1.3.3. Dupa regim juridic
În funcţie de regimul juridic al substanţelor acestea se împart în două categorii:
1. substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele) si
sunt folosite în tratamente medicale;
2. substanţe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină).
1.3.4. Dupa dependenta generata
Un alt criteriu important de clasificare, îl constituie dependenţa generată (clasificare de ordin
medical). În funcţie de aceasta, drogurile se împart în trei categorii:
1. droguri ce creează dependenţă fizică;
2. droguri ce creează dependenţă psihică;
3. droguri ce creeată dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe
stupefiante.
1.3.5. Dupa plasarea pe tablourile Conventiei unice privind stupefiantele (1961)
Una dintre principalele clasificări este aceea statuată în dreptul internaţional conform căreia,
drogurile se împart în stupefiante şi substanţe psihotrope.
10
coord. Ion Suceavă, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcţia Generală a Vămilor, Ministerul
Finanţelor, 1995, pg. 10; 11
J. Drăgan, Aproape totul..., pg. 41; 12
J. Drăgan, Aproape totul..., pg. 41;
Page 11
11
1.4. DIAGNOZA CERCETARILOR PRIVIND INTELEGEREA PROBLEMELOR PRIVIND
DROGURILE
1.4.1. În plan extern
Per total, din 1996, cercetarea europeană privind drogurile a cunoscut îmbunătăţiri considerabile.
Majoritatea ţărilor raportează ajutoare şi structuri de finanţare relativ stabile la nivel naţional, deşi există
diferenţe semnificative între acestea şi se exprimă anumite preocupări legate de disponibilitatea şi
durabilitatea finanţării.
Punctele focale naţionale raportează, în prezent, date către OEDT, utilizând instrumente şi metode
care promovează comparabilitatea şi fiabilitatea datelor.
Deşi s-au făcut îmbunătăţiri, încă mai există restricţii şi lacune importante în materie de informaţii. Au
apărut noi provocări, bazate pe solicitări privind evaluarea intervenţiilor, conceperea şi punerea în aplicare
a politicilor. Deşi cercetarea multi-disciplinară este frecventă, se pot face mai multe lucruri în ceea ce
priveşte coordonarea eforturilor cercetătorilor care lucrează în diferite domenii.
Finanţarea disponibilă pentru proiectele de cercetare pe scară mare privind drogurile, cum ar fi
studiile în rândul populaţiei generale, dar şi cercetarea fundamentală importantă, continuă să fie
insuficientă.
În context, Strategia U.E. pe droguri (2005-2012) a fixat în planul cercetării două obiective13
:
- reducerea cererii şi reducerea ofertei;
- cooperarea internaţională şi cercetare, informare şi evaluare.
1.4.2. În plan intern
În vederea îndeplinirii obiectivelor asumate în Strategia Naţională Antidrog (SNA) 2005-201214
,
cercetările în materie s-au axat pe:
- analiza consumului de droguri în rândul persoanelor tinere;
- analiza consumului de droguri în rândul grupurilor specifice (persoane practicante ale sexului
comercial);
- elaborarea de noi acte normative în domeniu (Legea nr. 186/2007 privind
- elaborarea şi desfăşurarea unor programe de prevenţie în domeniu (în şcoli, familie, comunitate);
- integrarea socială a consumatorilor de droguri;
- dezvoltarea cooperării inter-instituţionale;
- armonizarea legislaţiei în domeniu cu acquiss-ul comunitar;
- înfiinţarea de publicaţii ştiinţifice şi structuri de cercetare etc.
CAPITOLUL II
DROGURILE DE RISC
2.1. CONSECINTE ALE CONSUMULUI DE DROGURI
2.1.1. Statistica vitală
În 2010, numărul ţărilor care raportează utilizarea drogurilor prin injectare a fost de 151, fata de
116 în 1999. Dintre acestea, 93 de ţări identifică HIV printre injectatorii de droguri. Cannabis este cel mai
utilizat drog în toate părţile lumii, circa 224 de milioane de consumatori la nivel global, potrivit World
Drug Raport 2012.
2.1.2. Abuzul de droguri
În general, abuzul de cannabis sporeşte în multe ţări, stabilizându-se în ţările, unde a atins nivel
înalt.
Naţiunile Unite au abordat fenomenul abuzului de droguri începând cu data creării acestei
organizaţii. Comisia pentru Drogurile Narcotice a fost creată în 1946 şi în momentul de faţă cuprinde 53
state-membre, care sunt implicate la nivel de conducere pe bază de rotaţie. Oficiul Naţiunilor Unite care se
13
Strategia U.E. pe droguri (2005-2012) 14
Strategia Nationala Antidrog 2005-20012
Page 12
12
ocupă cu controlul asupra drogurilor a fost unificat în 1990 sub denumirea „Programul Internaţional al
Naţiunilor Unite (UNDCP) pentru Controlul Drogurilor”.
În 1999 acest Program a fost legat cu Centrul pentru Prevenirea Crimei Internaţionale (CICP) cu
scopul formării Oficiului pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Crimelor.
Prin intermediul Naţiunilor Unite, lumea a început să-şi dezvolte un răspuns coordonat asupra
problemei abuzului de droguri.
2.1.3. Dependenţa fizică şi psihică
Dependenţa fizică este reacţia organismului uman la drog. Substanţele chimice din drog se
integrează în organism, chiar dacă sunt toxice, iar atunci când corpul nu la mai primeşte, intră în alertă
violentă, exprimată prin stare generală alterată, greţuri, vomă, diaree, transpiraţie, tahicardie (puls
accelerat), dureri, spasme, tremurături.
Dependenţa psihică se manifestă printr-o nevoie irezistibilă de a folosi acest mijloc, care este
drogul, pentru a influenţa, a schimba sau a controla dispoziţia sufletească, sentimentele sau chiar
conştiinţa de sine.
2.1.4. Supradoza
Supradoza survine atunci când drogul consumat în exces afectează în mod periculos starea de sănătate
fizică şi mentală, putând conduce la comă sau deces. Drogurile acţionează asupra creierului, care
controlează celelalte parţi ale corpului şi funcţiile lor.
2.2. DROGURILE DE RISC, POTRIVIT LEGII NR.143/2000
În conformitate cu prevederile Legii 143/2000, privind traficul şi consumul ilicit de droguri, acestea se
împart astfel:
- droguri de mare risc, prevăzute în tabelele I şi II (heroina, mescalina, morfina, amfetamina, cocaina,
codeina, opium, phencyclidina s.a.);
- droguri de risc, prevăzute în tabelul III (cannabis, rezina de cannabis, ulei de cannabis, diazepam,
meprobamate s.a.);
- precursori (substanţe ce stau la baza producerii drogurilor), prevăzuţi în tabelul IV;
- inhalaţi chimici toxici.
2.3. CANNABISUL SI DERIVATELE SALE, CELE MAI POPULARE DROGURI
2.3.1. Noţiunea de trafic
Din punct de vedere ştiinţific, în literatura de specialitate , traficul de droguri este clasificat în:
- trafic propriu-zis:producerea, deţinerea, transportul, cumpărarea, livrarea, vânzarea, alte
operaţiuni;
- înlesnirea traficului: cultivarea, experimentarea;
- favorizarea traficului: prescrierea sau eliberarea ilegală de reţete, organizarea, îngăduirea
consumului.
2.3.2. Cannabisul
Cannabisul mai este cunoscut si sub alte denumiri,cum sunt: cânepa indiana, iarbă, buruiană,
marijuana, haşiş (ciocolată), kif, ganja, shang.
Cannabis sativa este denumirea latină a acestei plante ale cărei frunze sunt uscate şi fumate. În
urma prelucrării prin presarea frunzelor şi inflorescenţelor urmată de tratarea chimică a răşinii astfel
obţinute, din cannabis se obţine uleiul de cannabis cu o concentraţie de drog activ THC (tetrahidro-
canabinol) mult mai mare decât în frunzele uscate ale plantei.
Cannabisul se prezintă sub diferite forme: marijuana (preparată din frunze şi flori uscate); haşiş
(preparat din răşină de cannabis) care se amestecă cu ceară, rezultând tablete de diverse culori, în funcţie
de zona de provenienţă: kaki (Maroc), maro (Liban) sau negre (Afganistan, cele mai puternice); ulei de
cannabis, un derivat al haşişului.
Planta Cannabis sativa este sursa pentru marijuana şi haşiş.
2.3.3. Haşişul c Haşişul face parte din clasa halucinogene fiind preparat din răşină de cannabis care se amestecă cu
ceară.
Page 13
13
Pe termen lung provoaca crize de depersonalizare (cannabism). Consumul îndelungat, fie şi în
doză moderată, duce la o stare de apatie şi de lenevie, la alterări ale bronhiilor, la o îmbătrânire prematură,
la o slăbire a sistemului imunologic şi la tulburări ale gândirii.
Pentru că haşişul conţine o concentraţie mai mare de THC decât marijuana, haşişul şi uleiul de
haşiş sunt mult mai puternice şi sunt vândute şi folosite în cantităţi mai mici.
2.3.4. Marijuana Marijuana face parte tot din clasa halucinogene si este preparată din frunze şi flori uscate de
cannabis.
Majoritatea utilizatorilor rulează marijuana într-o ţigară (numită "joint"). Drogul mai poate fi fumat
în pipe de apă. Unii amestecă marijuana în mâncare sau o folosesc pentru a fierbe un ceai.
Deşi este cunoscută de aproape 5000 de ani, marijuana este unul dintre cel mai puţin înţelese
droguri naturale. Afectează starea de spirit şi gândirea la fel ca şi alcoolul, şi poate cauza halucinaţii.
Cercetătorii sunt preocupaţi de efectele dăunătoare pe care marijuana le are asupra plămânilor. Fumatul
frecvent de marijuana este asociat cu un risc crescut de bronşită, emfizem şi cancer pulmonar.
2.3.5. Modalităţi de detecţie
În prezent, modalităţile de testare a consumului de droguri s-au diversificat, apărând noi metode,
adecvate unor cerinţe variate. Există cinci modalităţi principale de detecţie a consumului de droguri: din
urină, din sânge, din păr, din salivă şi din transpiraţie. Cea mai utilizată metodă este cea pentru care se
folosesc probe de urină, având avantajul de a nu fii costisitoare şi de a nu avea caracterul de intruziune pe
care îl are testarea folosind probe de sânge.
2.3.6. Cânepa (Cannabis Sativa) o importanta planta tehnica
In contextul acestei lucrarii este important pentru cei care sunt abilitati sa combata prin mijloace
juridice si politienesti consumul si traficul ilicit de droguri de risc sa cunoasca specificitatea culturii de
canepa in România asa cum o prezinta un agronom renumit, cum este prof. V.Tabara in articolul sau din
revista „Ferma”:
Important este faptul că pe teritoriul actual al României cânepa a fost cultivată întotdeauna
pentru obţinerea de fibre şi nu a fost utilizată nici măcar accidental pentru drog (nu există nici un
document care să ateste acest lucru). Se confundă cânepa pentru drog cu cea pentru obţinerea de fibre
textile de mare valoare şi aceasta numai pentru simplul fapt că au denumirea de gen CANNABIS,
denumire sub care sunt incluse toate relele şi „pericolele sociale” din România.
De aceea, trebuie modificată legislaţia în vigoare cu privire la droguri, în sensul de a fi scoasă
de sub interdicţie cultura cânepii pentru fibre (Cannabis sativa L.), rămânând incriminată cânepa
indiană (Cannabis indica), specifică pentru producerea de droguri.
2.4. RUTE DE TRAFICARE A CANNABISULUI, HAŞIŞULUI ŞI MARIJUANEI
2.4.1. Rute de traficare interne
Nu se pot stabili anumite rute precise de traficare. Totuşi se observă faptul că majoritatea
drogurilor ajung în capitala ţării, de unde pleacă pe diferite trasee spre ţările din vestul României, cât şi
spre ţările din estul României.
2.4.2. Rute de traficare internaţionale
România este folosită pentru tranzitare şi, respectiv, pentru stocarea stupefiantelor pe diverse
perioade de timp, ca parte a traseului nordic al "rutei Balcanice": Iran/Afganistan/Pakistan - Turcia -
Bulgaria - România - Ungaria - Slovacia - Cehia - Germania/Olanda. Frontiera cea mai des uzitată este cea
cu Bulgaria - pe sensul de intrare - şi cu Ungaria - pe sensul de ieşire.
De asemenea, a fost activată şi ruta America de Sud/Africa - Europa de Est - Europa Centrală şi de
Vest, printre ţările de tranzit fiind inclusă şi România, datorită deschiderii la Marea Neagră.
Este posibil ca în viitorul apropiat să crească interesul pentru rutele de trafic din aceste zone -
Africa (Nigeria, Uganda) şi America de Sud (Columbia, Venezuela) - spre ţările din Vestul Europei
(Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia, Spania).
Page 14
14
2.4.3. Poziţia şi rolul României în cadrul rutelor de traficare. Puncte de intrare/ieşire a drogurilor
România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua "Rute Balcanice" de transport al
drogurilor către Europa Occidentală, rută care porneşte din Turcia, traversează Bulgaria, intră în România
pe la vama Ruse-Giurgiu, trece prin Bucureşti, apoi se încadrează prin zona subcarpatică, spre vest, iar
prin Arad intră în Ungaria. În continuare, trece prin Budapesta, intră în Slovacia prin Rajka, iar după
traversarea zonei sud-vestice a teritoriului ajunge în Cehia, de unde, apoi, pătrunde în Germania prin
punctele de frontieră dintre cele două ţări.
O altă variantă a celei de-a doua "Rute Balcanice", care include şi un tronson maritim este: Istanbul
- Constanţa (pe Marea Neagră) - Bucureşti, după care intră pe traseul descris mai sus. Din cea de-a doua
"Rută Balcanică" se desprinde o altă variantă care pleacă din Bucureşti, traversează zona estică a
României, după care intră în Ucraina, unde se bifurca: un traseu continuă prin Polonia, către Germania, iar
celalalt, spre aceeaşi destinaţie, dar prin Slovacia şi Cehia.
Din analiza situaţiei operative, precum şi din studiile efectuate până în prezent, rezultă următoarea
tendinţă mai importantă a fenomenului drogurilor în România: ţara noastră va intra tot mai mult în vizorul
reţelelor de traficanţi, chiar daca s-au reluat vechile variante ale Rutei Balcanice care traversează fosta
Iugoslavie. De altfel este de anticipat că România va constitui şi în viitor o ţară importantă de tranzitare şi
de depozitare a drogurilor, îndeosebi pe varianta nordică, respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România,
Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania şi Olanda.
CAPITOLUL III
TRATAMENTUL JURIDICO-PENAL AL DROGURILOR DE RISC.
DIMENSIUNEA EUROPEANA SI NATIONALA A CONSUMULUI SI
TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI DE RISC
3.1. TRAFICUL DE DROGURI, INFRACTIUNI CIRCUMSCRISE CRIMEI ORGANIZATE
La ora actuală, asistăm la o recrudescenţă a fenomenului criminalităţii, amplificat, mai ales, prin
traficul de droguri, acte de terorism şi alte delicte şi crime, ce aduc atingere drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, toate circumscrise în ceea ce se numeşte „crimă organizată”.15
Semnificativ este faptul, că toate legislaţiile statelor membre ale UE cuprind infracţiunile privind
traficul ilicit de droguri în categoria „crimei organizate”, astfel încât măsurile de combatere în materie
sunt prevăzute în metodologii operative în acord cu strategia UE în domeniul de referinţă.
Reprezentativ pentru drogurile de risc, potrivit clasificării oferite de Legea nr. 143/2000, este
cannabisul, de departe substanţa ilegală cel mai des folosită în Europa şi implicit şi în România.
3.2. INCURSIUNE PRIVIND INCRIMINAREA JURIDICO-PENALA A INFRACTIUNILOR
PREVAZUTE DE LEGEA NR.143/2000 PRIVITOARE LA DROGURILE DE RISC
Traficul ilicit de droguri (art. 2)
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,
procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, relaţii a
căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la producţia,
fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia, etc. a substanţelor aflate sub control naţional16
.
Obiectul material îl reprezintă substanţele aflate sub control naţional şi privesc drogurile de risc.
Subiectul activ al infracţiunii diferă în funcţie de modalitatea de săvârşire a faptei.
15
I.Dascălu, Ş.Prună, C.E.Ştefan, M.C.Ţupulan, L.Giurea, Organizaţia criminală a drogurilor, Editura
Sitech, Craiova, pag. 18. 16
Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pag. 55.
Page 15
15
În ceea ce priveşte modalitatea experimentării, deşi legea nu prevede nici o calitate specială,
subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate privind substanţele folosite şi rezultatele pe
care le produc, în această categorie intrând medici, chimişti, farmacişti, etc.17
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice. În secundar,
subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost pusă în pericol ca urmare a nerespectării circuitului
legal al drogurilor.
Elementul material al laturii obiective se caracterizează prin acţiuni comisive, care pot consta în
producerea, deţinerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, punerea în vânzare, vânzarea,
oferirea, transformarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, cumpărarea de droguri.
Introducerea sau scoaterea din ţară şi importul sau exportul de droguri (art. 3)
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică,
care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la circulaţia acestora, precum şi la
respectarea activităţilor de comerţ ce au ca obiect drogurile.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege în
modalitatea introducerii sau scoaterii din ţară a drogurilor. În ceea ce priveşte modalitatea efectuării de
acte de import sau export cu astfel de produse, subiectul activ al infracţiunii este calificat, acesta trebuind
să aibă calitatea de comerciant18
. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, iar în secundar poate fi orice persoană care
consumă astfel de substanţe, sănătatea sa fiind pusă în pericol.
Elementul material desemnează activitatea fizică, manifestarea sub formă de acţiune interzisă şi
descrisă prin textul incriminator.
Deţinerea de droguri în vederea consumului propriu (art. 4)
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică,
relaţii a căror existenţă este condiţionată de respectarea normelor legale privitoare la cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, etc. şi consumul de droguri iar obiectul material este reprezentat
de substanţele şi plantele incluse în categoria drogurilor de risc.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi, în general, orice persoană, întrucât legea nu prevede o
calitate specială a acestuia. Se impune însă o discuţie în cazul modalităţii experimentării, unde subiectul
activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate (de exemplu medic, farmacist, chimist, etc.), activitatea
realizându-se de regulă în cadrul unui laborator.19
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale:
coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni a fost comentată anterior, în cadrinfracţiunii prevăzute la art.2
(traficul ilicit de droguri).
Punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri (art. 5) Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc
amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit, în
asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi20
.
17
Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – op. cit., pag. 56. 18
Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – op. cit., pag. 61. 19
Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – op. cit., pag. 64. 20
Art.5 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
modificată şi completată de Legea nr. 522/2004.
Page 16
16
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică,
relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la
consumul de droguri. Infracţiunea nu are obiect material.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale, întrucât nu
se prevede în lege o calitate specială a acestuia.
Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor al sănătăţii publice. În secundar,
subiect pasiv al infracţiunii poate fi persoana care consumă droguri în incinta localului, locuinţei sau altui
loc unde publicul are acces, puse la dispoziţie de subiectul activ, şi a cărei sănătate este periclitată prin
suportarea consecinţelor consumului unor astfel de substanţe21
.
Elementul material al acestei infracţiuni constă în două acţiuni, una comisivă “punerea la
dispoziţie”, iar cea din urmă omisivă “tolerarea consumului ilicit de droguri”22
.
Organizarea, conducerea sau finanţarea unor infracţiuni privitoare la droguri (art. 10)
Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în art.2-8 din Legea 143/2000 ca
infracţiuni se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune, limitele maxime ale
acestora sporindu-se cu 3 ani23
.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la
sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi normală dezvoltare presupune respectarea normelor legale ce
se referă la organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art.2-8 din Legea nr. 143/2000.
Obiectul material este reprezentat în această situaţie de drogurile de risc sau de mare risc care fac
obiectul faptelor incriminate în art.2-8 din Legea nr. 143/2000.
În general, subiectul activ al acestei infracţiuni, poate fi orice persoană. Sub aspectul participaţiei
penale, infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele sale.
Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor şi garant al sănătăţii publice, iar
în secundar subiect pasiv poate fi şi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării
circuitului substanţelor considerate droguri de mare risc.
Elementul material constă în acţiunea de a organiza, de a conduce sau cea de a finanţa faptele
prevăzute la art.2-8.
Îndemnul la consumul ilicit de droguri (art. 11)
Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este
de la 6 luni la 2 ani sau amendă24
.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică a căror
normală desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin respectarea normelor privitoare la consumul de
droguri25
.Infracţiunea nu are obiect material.
Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru
a răspunde penal. Participaţia este posibilă sub toate formele sale.
Subiectul pasiv este statul, ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de a îndemna la consumul
ilicit de droguri.
Pentru toate infractiunile prezentate forma de vinovăţie cu care se săvârşec este intenţia directă sau
indirectă.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Actele premergătoare şi tentativa sunt posibile, la toate infractiunile prezentate.
Infracţiunile prevăzute de art. 22 din O.U.G. nr. 121/2006.
21
Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – op. cit., pag. 66. 22
Loghin Octavian, Filipaş Avram – op.cit., pag. 556. 23
Art.10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
modificată şi completată de Legea nr. 522/2004. 24
Art.11 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
modificată şi completată de Legea nr. 522/2004. 25
Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – op. cit., pag. 78.
Page 17
17
Punerea pe piaţă a substanţelor clasificate, importul, exportul şi activităţile intermediare
acestora, precum şi deţinerea de substanţe clasificate fără autorizaţia prevăzută la art.5, alin.1 din OUG
nr. 121/2006, respectiv fără înregistrarea prevăzută la art.7, alin.1 şi 4 din OUG nr. 121/2006, constituie
infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează deţinerea de echipamente ori materiale în scopul utilizării
lor la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor.
Constituie infracţiune şi comercializarea de substanţe clasificate către operatori economici ori
persoane fizice neautorizate potrivit art.5, alin.1 din OUG nr. 121/2006 sau, după caz, neînregistrate
potrivit art.7, alin.1 şi 4 din OUG nr. 121/2006 pentru activitatea cu astfel de substanţe. Săvârşirea
faptelor prevăzute la alin.1 şi 3 în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a
drogurilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a
căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la regimul
substanţelor clasificate iar obiectul material este format din substanţele clasificate. Datorită proprietăţilor
pe care le au precursorii, aceste substanţe fiind strâns legate de producerea sau transformarea unor droguri
în alte droguri cu o altă formulă chimică, legiuitorul le-a pus sub control naţional26
.
În afara substanţelor clasificate, constituie obiect material al infracţiunilor şi echipamentele sau
materialele deţinute în scopul utilizării lor la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilo
Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile legale pentru a
răspunde penal. Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunile pot fi săvârşite în oricare din formele sale
iar subiect pasiv este statul, ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.
Elementul material al infracţiunii, în modalitatea prevăzută în alin.1 constă în punerea pe piaţă a
substanţelor clasificate, importul, exportul şi activităţile intermediare acestora, precum şi deţinerea de
substanţe clasificate, fără autorizaţia sau înregistrarea prevăzută de lege.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşesc infracţiunile este intenţia directă sau indirectă. Faptele
prevăzute la alin.2 şi 4 se comit cu intenţie directă calificată prin scop..
Actele premergătoare şi tentativa sunt posibile, însă, potrivit voinţei legiuitorului nu se pedepsesc.
Contrabanda calificată
Trecerea peste frontieră a substanţelor clasificate, fără documentele prevăzute de OUG nr.
121/2006, constituie infracţiunea de contrabandă calificată. Fapta este prevăzută şi sancţionată şi de
art.271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, care prevede că introducerea sau
scoaterea din ţară, fără drept, de precursori, constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o
pedeapsă mai mare.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a
căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale in materie iar obiectul
material este format din substanţele clasificate.
Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile legale pentru a
răspunde penal. Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunile pot fi săvârşite în oricare din formele sale
iar subiect pasiv este statul, ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.
Elementul material al infracţiunii constă în introducerea sau scoaterea din ţară, fără documentele
prevăzute de lege, a substanţelor clasificate (precursori).
Infracţiunea de contrabandă calificată se săvârşeşte numai cu intenţie, fiind necesar ca făptuitorul
să prevadă şi să urmărească trecerea precursorilor peste graniţă fără documentele prevăzute de lege.
Actele premergătoare şi tentativa sunt posibile, însă, potrivit voinţei legiuitorului nu se pedepsesc.
26
Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe – Drept penal. Partea specială, ediţia a III-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005, pag. 542.
Page 18
18
3.3. DIMENSIUNEA EUROPEANA A CONSUMULUI SI A TRAFICULUI ILICIT DE
DROGURI DE RISC(„USOARE”)
Raportul OEDT – 2011 arată că, în continuare, Europa rămâne cea mai mare piaţă globală
pentru răşina de cannabis (sondajele recente UNDOC afirmă că Afganistanul produce răşină de cannabis
la scară mare). Plantele de cannabis importate în Uniunea Europeană provin, în principal, din ţările
vecine din regiunea Balcanilor şi, într-o măsură mai mică, din Africa şi Asia.
Totuşi, în această perioadă de zece ani, pentru ţările în cauză, nu se poate observa nicio legătură între
modificările legislative şi prevalenţa consumului de cannabis.27
Concluzii
1. Cannabisul şi derivatele sale rămâne cel mai răspândit drog în Europa şi provine atât din
import cât şi din producţie internă.
2. Există o tendinţă de stabilizare a consumului de cannabis, dar nivelurile rămân ridicate în
comparaţie cu standardele istorice.
3. În Europa, cultivarea cannabisului este în creştere, fiind larg răspândită.
4. Conţinutul de THC al răşinii de cannabis este variabil (3-17%), iar al plantei de cannabis
variază între 1% - 15%.
5. Consumul de cannabis este concentrat în cea mai mare parte în rândul tinerilor (15-34 de ani),
fiind mai mare la bărbaţi decât la femei.
6. Între modificările legislative şi prevalenţa consumului de cannabis, la nivel european, într-o
perioadă de zece ani, încă, nu există nicio legătură.
7. În Europa mai ales în cluburi, cafee bar-uri, alte evenimente, se constată consumul amestecat
de cannabis, alcool şi tutun, ceea ce produce riscuri asociate (este vorba de policonsumul de droguri sau
consumul combinat), care a devenit tiparul dominant de consum de droguri în Europa.
3.4. DIMENSIUNEA NAŢIONALĂ A CONSUMULUI ŞI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI
DE RISC (UŞOARE)
Conform datelor statistice, Raportul Naţional privind situaţia drogurilor, realizat de Agenţia
Naţională Antidrog menţionează că la nivelul anului 2010, cel mai consumat drog a fost cannabisul, urmat
de ecstasy, heroina şi cocaina. Cannabisul se consumă în toate regiunile ţării, înregistrându-se următoarele
procente: 6% în Bucureşti/Ilfov; 2% în Centru; 1,5% în regiunea Vest.
Prevalenţa consumului de droguri de-a lungul vieţii continuă să fie concentrată pe droguri
recreaţionale, cum ar fi cannabisul şi ecstasy care sunt consumate cu predilecţie de tineri între 15-34 ani,
majoritatea de sex masculin.
CAPITOLUL IV
INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND
DROGURILE DE RISC
4.1. CONSTATAREA IN FLAGRANT A INFRACTIUNILOR
Prinderea în flagrant de către organele de urmărire penală a fost contestată uneori, cu motivarea că
ar reprezenta o instigare la comiterea infracţiunii sau o favorizare a continuării activităţii infracţionale.
Majoritatea instanţelor nu au luat însă în considerare aceste argumente, iar prinderea în flagrant este
acceptată şi utilizată în majoritatea statelor cu sisteme democratice necontestate28
.
Activitatea de constatare în flagrant a infracţiunilor care au ca obiect traficul de droguri este
deosebit de importantă. În majoritatea cazurilor, ancheta trebuie să debuteze cu activitatea de constatare
27
Raport OEDT -2011, pag. 48-49. 28
Medeanu Tiberiu-Constantin - Flagrantul în traficul cu droguri, în Revista "Criminalistica" nr. 5/2006,
pag. 34.
Page 19
19
în flagrant, activitate ce devine de importanţă crucială atât pentru evoluţia în timp cât şi pentru
rezultatele anchetei29
.
În cazul traficului şi consumului ilicit de droguri, acţiunea de constatare a infracţiunii flagrante
trebuie să fie efectuată de o echipă formată din procuror şi poliţişti specializaţi antidrog. Acţiunile de
prindere în flagrant sunt întotdeauna conduse de procuror, care stabileşte modul de acţiune, momentul
intervenţiei, momentul încetării acţiunii, luând toate deciziile ce se impun, în funcţie de specificul
operaţiunii. Poliţiştii participanţi la acţiune sunt obligaţi să aducă la îndeplinire, de îndată, toate
dispoziţiile procurorului.
4.2. CERCETAREA LA FATA LOCULUI
Cercetarea la faţa locului precede de cele mai multe ori celelalte activităţi procedurale întreprinse
de organele judiciare, fiind considerată partea cea mai importantă a instrumentării cauzelor penale.
Şeful echipei de cercetare la faţa locului este procurorul, întrucât infracţiunile de trafic de droguri
sunt în competenţa sa de cercetare.După luarea măsurilor pregătitoare, echipa de cercetare va proceda la
desfăşurarea următoarelor activităţi30
:
luarea cu operativitate a măsurilor de prevenire a intoxicaţiilor cu droguri sau toxice;
fotografierea sau videofilmarea produselor sau substanţelor descoperite în locurile unde
au fost ascunse sau depozitate şi a persoanelor implicate în traficul ilicit;
descoperirea obiectelor corp delict şi a urmelor vizibile (pipe folosite la fumatul
drogurilor, resturi de ţigări, fiole goale, seringi);
descoperirea pe membrele superioare şi inferioare ale consumatorilor de înţepături,
cruste, cicatrici;
efectuarea percheziţiei corporale asupra persoanelor implicate găsite la faţa locului, în
vederea descoperirii drogurilor, a unor obiecte şi înscrisuri ce pot dovedi activitatea infracţională şi pot
servi ca mijloc de probă. Se caută în cavităţi ale corpului persoanei - nas, gură, urechi. Pentru rect şi vagin
se va solicita sprijin medical.
Toate operaţiunile efectuate în vederea testării se vor consemna atât în procesul verbal, cât şi în
rezoluţia motivată care însoţeşte probele la laboratorul de analiză, indicându-se aspectul, testele efectuate
şi rezultatele obţinute, data, mărimea, cantitatea.
4.3. PERCHEZITIA
În anchetarea traficului şi consumului ilicit de droguri, printre primele acte de urmărire penală
efectuate se află percheziţia31
. Raportate la specificul infracţiunii de trafic de droguri, pregătirea şi
efectuarea propriu-zisă a acestei activităţi ridică probleme dintre cele mai diverse.
Percheziţia poate contribui la rezolvarea cauzelor penale prin obiectele şi înscrisurile care pot fi
găsite şi care pot avea relevanţă în elucidarea unor aspecte ale cauzei penale.
Atunci când există indicii privind existenţa drogurilor ascunse în anumite locuri, a traficanţilor
sau consumatorilor de droguri care se sustrag de la urmărire sau sunt căutaţi de organele judiciare, se
procedează la efectuarea de percheziţii domiciliare. Totodată percheziţia se efectuează atunci când există
indicii că într-o locuinţă s-a comis sau se pregăteşte comiterea unei infracţiuni legate de droguri32
.
Înainte de începerea cercetărilor în încăperi, dependinţe, anexe, este obligatorie efectuarea
percheziţiei corporale, deoarece asupra persoanelor depistate se pot descoperi atât o parte din drogurile ce
fac obiectul traficului ilicit, cât şi arme albe ori de foc, sau substanţe cu care, la prima ocazie favorabilă,
acestea nu vor ezita să-i atace pe cei care îi percheziţionează.
29
Olteanu Ion Gabriel - Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre
activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag. 263. 30
Aceste activităţi se execută în faza statică a cercetării la faţa locului. 31
Stancu Emilian - Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2004, pag. 647. 32
Art.24 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004.
Page 20
20
Consemnarea activităţilor desfăşurate cu ocazia percheziţiei sau ridicării de obiecte şi înscrisuri se
realizează prin întocmirea unui proces-verbal.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri poate fi efectuată şi ca activitate de sine stătătoare, în afara
percheziţiei.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri se face atunci când se cunosc obiectele şi înscrisurile care
prezintă valoare pentru cauză, când se deţin date şi informaţii despre persoanele care le deţin precum şi
despre locurile unde acestea se află.
4.4. CONSTATARILE TEHNICO-STIINTIFICE, MEDICO-LEGALE SI EXPERTIZELE
Pentru probarea infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri poate fi dispusă orice constatare
sau expertiză criminalistică, în raport cu natura urmelor descoperite cu prilejul desfăşurării diverselor
activităţi procedurale. Specifice acestor infracţiuni sunt următoarele genuri de constatări sau expertize:
a) Constatarea (expertiza) toxicologică
b) Constatarea (expertiza) fizico-chimică
c) Constatarea (expertiza) dactiloscopică
d) Constatarea (expertiza) grafică şi tehnică a documentelor
e) Constatarea (expertiza) medico-legală
4.5. ASCULTAREA PERSOANELOR
4.5.1. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor
Fără îndoială, învinuitul sau inculpatul este figura centrală a procesului penal. Este şi normal să fie
aşa, atâta timp cât întreaga activitate procesuală se desfăşoară în vederea dovedirii activităţii infracţionale
a acestuia şi tragerii lui la răspundere penală33
.
4.5.2. Ascultarea martorilor
Declaraţiile martorilor sunt considerate mijlocul de probă cel mai frecvent folosit în procesul
penal. Prin declaraţiile martorilor se înţeleg relatările făcute în faţa organelor judiciare de către persoanele
care cunosc date de natură să servească la aflarea adevărului într-un proces penal34
.
Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut
infractorii pentru desfăşurarea activităţilor ilicite desfăşurate cu droguri, persoane ce au fost căutate în
vederea încheierii unor tranzacţii cu astfel de mărfuri, persoane care au asigurat transportul sau
manipularea drogurilor, persoane care au rude, prieteni sau alte cunoştinţe implicate în traficul şi
consumul de droguri, cadre medicale sau persoane din industria farmaceutică35
.
4.6. METODELE SI TEHNICILE SPECIALE DE INVESTIGATIE
Capitolul I din Recomandarea Consiliului Europei (2005)10 cu privire la tehnicile speciale de
investigaţii din 25 aprilie 2005 defineşte tehnicile speciale de anchetă ca fiind "tehnicile aplicate în
contextul investigaţiilor penale în scopul depistării şi anchetării unor crime grave şi suspecţilor, menite să
colecteze informaţii astfel încât să nu alarmeze persoanele vizate."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că mijloacele speciale de investigaţii sunt
necesare în cazul investigării traficului ilicit de droguri de către organele judiciare. Totuşi, ea cere ca
amestecul în viaţa privată şi gradul acestui amestec să fie necesar şi proporţionat. Şi, probabil, ceea ce este
mai important, ea cere ca acest amestec să fie însoţit de garanţii procedurale suficiente în ceea ce ţine de
efectuarea şi autorizarea lor, pentru a asigura că ele nu sunt utilizate în mod arbitrar, imprevizibil şi
necontrolat.
Principalele tehnici speciale de investigare folosite în combaterea traficului de droguri au fost
enunţate în cuprinsul art.20 din Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate
33
Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare
penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag. 108. 34
Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare
penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag. 120. 35
Olteanu Ion Gabriel - Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre
activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag. 283.
Page 21
21
transnaţionale36
, recomandându-se statelor implementarea mecanismelor de acţiune a acestora şi legislaţia
aferentă. Aceste tehnici sunt următoarele: înregistrările audio-video, supravegherea şi controlul
comunicaţiilor şi transmisiilor electronice, folosirea martorilor sub protecţie şi acordarea de imunităţi
pentru aceştia, livrările supravegheate.
4.6.1. Livrarea supravegheată
Art.1, lit.k din Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la
Viena la 20 decembrie 1988 arată că prin livrare supravegheată se înţelege tehnica de a permite
expedierile ilicite sau suspecte de droguri, narcotice, substanţe psihotrope sau substanţe cu care au fost
înlocuite acestea pentru a le scoate din, a tranzita prin sau a introduce în teritoriul uneia sau mai multor
ţări cu ştiinţă şi sub supravegherea autorităţilor competente, în vederea identificării persoanelor implicate
în comiterea infracţiunilor.
Tehnica livrărilor supravegheate a drogurilor este considerată ca fiind o invenţie a sistemului
judiciar american, existând date conform cărora era folosită încă din anul 1931, ulterior fiind utilizată şi
reglementată şi de către alte state37
.
Legea nr. 143/200038
reglementează instituţia livrării supravegheate, stabilind că Parchetul de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal
abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor sau precursorilor.
Potrivit dispoziţiilor legale39
, livrarea supravegheată constituie metoda folosită de instituţiile sau
organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii
sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de
substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al
identificării persoanelor implicate în aceste activităţi.
Nu se poate autoriza efectuarea livrărilor supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în
pericol siguranţa naţională, ordinea sau sănătatea publică.
4.6.2. Investigatorul şi colaboratorul sub acoperire
Printre metodele de noutate care se practică cu succes în lupta împotriva traficului ilicit de droguri
de mai mulţi ani de către organele judiciare din ţările occidentale şi, mai recent, şi de către autorităţile
competente din ţara noastră, se află şi aceea a infiltrării investigatorilor sub acoperire în grupurile de
infractori.
Noţiunea de „investigator sub acoperire"40
este reprodusă din conceptul anglo-saxon (undercover
investigator ori agent), având în linii generale aceeaşi conotaţie, respectiv de a se infiltra şi a lucra cu sau
printre cei ce urmează a fi observaţi în legătură cu furnizarea de informaţii, date, indicii sau probe privind
activitatea de trafic de droguri, aşa cum a fost reglementată prin Legea nr. 143/2000.
Legea nr. 143/200041
defineşte investigatorii acoperiţi ca fiind „poliţişti special desemnaţi să
efectueze, cu autorizarea procurorului, activităţi specifice în vederea strângerii datelor privind existenţa
infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală,
atribuită pentru o perioadă determinată".
Investigatorul sub acoperire a fost definit în doctrina penală ca o persoană ce acţionează sub o
altă identitate decât cea reală, care cercetează minuţios şi sistematic, în scopul descoperirii datelor
36
Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaţionale şi protocoalele anexă au
fost semnate la 15 decembrie 2000 la Palermo, Italia şi apoi la sediul Naţiunilor Unite din New York la
data de 15 decembrie 2002. 37
Nadelmann E.A. - Cops Across Borders, University Park, The Pennsylvania State University Press, 1993,
pag. 236. 38
Art.20 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004. 39
Art.1, lit.j din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004. 40
The Oxford English Reference Dictionary (Dicţionarul de referinţă Oxford), ed. II, Oxford University
Press, New York, 1966, pag. 1568. 41
Art.1, lit.k din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004.
Page 22
22
privind existenţa unei infracţiuni sau pregătirea comiterii acesteia, cât şi a persoanelor care au săvârşit-o
sau urmează să o săvârşească42
.
Potrivit legii43
,,poliţiştii din formaţiunile de specialitate care lucrează ca investigatori acoperiţi,
precum şi colaboratorii acestuia pot procura droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, cu
autorizarea prealabilă a procurorului în vederea descoperirii activităţilor infracţionale şi a identificării
persoanelor implicate în astfel de activităţi".
Colaboratorul sub acoperire este persoana care, în baza şi în limitele autorizării date de procuror
în condiţiile legii, efectuează anumite acte şi activităţi pentru descoperirea faptelor antisociale,
identificarea participanţilor şi obţinerea datelor, în vederea stabilirii existenţei infracţiunii şi tragerii la
răspundere penală a infractorilor.
4.6.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video
Înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor, precum şi înregistrările de imagini sunt
apreciate în lucrările de specialitate ca fiind mijloace de investigaţie folosite de organele de urmărire
penală în vederea descoperirii infracţiunilor, a identificării infractorilor şi a stabilirii adevărului în
procesul penal44
.
Ca orice alt mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video au drept scop aflarea
adevărului în cauză, ele având menirea de a dovedi împrejurările care au precedat, însoţit sau succedat
săvârşirea infracţiunii, participanţii la comiterea acesteia, gradul de participaţie, bunurile care au făcut
obiectul activităţii infracţionale, mijloacele folosite pentru punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale,
etc.45
Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată reţinere faţă de
ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ uşor, reprezintă o modernizare a sistemului
probaţiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele măsuri care, pe de o parte, să
preîntâmpine trucarea lor, iar, pe de altă parte, să contribuie la verificarea ulterioară a autenticităţii
lor46
.
Interceptările şi înregistrările audio sau video reglementate de art.911
- 916 C.p.p. reprezintă o
categorie importantă de mijloace de probă în procesul penal. Ca orice mijloc de probă, interceptările şi
înregistrările audio sau video contribuie la înfăptuirea scopului procesului penal, asigurând obţinerea unor
probe indispensabile în cadrul cercetării şi urmăririi penale.
Instanţa, din oficiu sau la cererea procurorului poate ridica înainte de expirarea duratei de
autorizare, măsurile de interceptare şi înregistrare dacă au încetat motivele care au justificat măsurile
dispuse.Conform normelor care reglementează procedura efectuării de interceptări şi înregistrări audio şi
video, dar şi de certificare a acestora, procurorul trebuie să procedeze personal la realizarea lor sau poate
dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală.
42
Voica Daniel - Investigatorul sub acoperire, o nouă instituţie a dreptului procesual penal român, articol
publicat în Revista „Dreptul" nr. 5/2004, pag. 8. 43
Art.22, alin.1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004.
44
Mateuţ Gheorghiţă - în legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în
probaţiunea penală, articol publicat în Revista "Dreptul" nr. 8/1997, pag. 70. 45
Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). îndrumar complet de cercetare
penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag. 1 82. 46
Neagu Ion - Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004, pag. 350.
Page 23
23
CAPITOLUL V
SISTEMUL ORGANIZAŢIONAL ŞI FUNCŢIONAL PRIVIND INSTITUŢIILE
IMPLICATE ÎN LUPTA ANTIDROG.
COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ
5.1. LA NIVEL NAŢIONAL
5.1.1. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism
5.1.2. Inspectoratul General al Poliţiei Române
5.1.3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
5.1.4. Autoritatea Naţională a Vămilor
5.1.5. Agenţia Naţională Antidrog
5.2. STRATEGIA NATIONALA ANTIDROG 2005-2012
a) Principii
Potrivit Strategiei activitatea de reducere a cererii şi ofertei de droguri este guvernată de
următoarele principii:
Principiul priorităţii, principiul continuităţii, principiul abordării globale, unitare,
multidisciplinare şi echilibrate, principiul coordonării, principiul cooperării, principiul legalităţii si
principiul confidenţialităţii, principiul complementarităţii şi transparenţei.
b) Reducerea cererii
Pe baza experienţei acumulate în implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2003-
2004, beneficiind şi de recomandările Uniunii Europene, Strategia 2005-2012 privind reducerea cererii de
droguri a sustinut înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem integrat de instituţii şi servicii specializate în
domeniu. Aceasta a contribuit la reducerea prevalentei consumului de droguri în rândul populaţiei
generale, în special în rândul grupurilor cu risc ridicat de consum, reducerea problemelor asociate
consumului de droguri, asigurarea accesului consumatorilor de droguri la asistenţa medicală, psihologică
şi socială specializată şi reinserţia socială a acestora.
c) Prevenirea consumului de droguri
Obiectivul general propus de Strategie a fost si este conştientizarea şi implicarea întregii populaţii,
în special a copiilor şi tinerilor, în programe de prevenire a consumului de droguri, universale, selective şi
indicate, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii influenţelor factorilor de risc.
d) In privinta asistenţei medicale, psihologice şi sociale, reducerea riscurilor şi reinserţia
socială
In mod necesar, Strategia a fixat ca obiectiv general reducerea riscurilor prin actiuni organizatorice
care sa conduca la crearea şi perfecţionarea continuă a cadrului organizatoric pentru asigurarea tuturor
măsurilor de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri (schimb de echipamente medicale
sterile, inclusiv ace şi seringi, consiliere psihologică şi pre/posttestare, programe de tratament substitutiv
etc.), adresate consumatorilor şi consumatorilor dependenţi aflaţi în sistemul de asistenţă, în afara acestuia
sau în penitenciare;
e) Cooperarea internaţională
Obţinerea statutului de "membru" presupune raportarea permanentă la obiectivele şi acţiunile
Uniunii Europene.
Drept urmare,Strategia in domeniul luptei împotriva drogurilor arata ca România participa si va
participa activ la iniţiativele comune asigurand o cât mai bună coordonare a activităţilor proprii cu cele
desfăşurate de partenerii europeni, atât în faza de planificare, cât şi în fazele de implementare şi evaluare a
acestora.
f) Cooperarea interinstituţională
În acest sens, activitatea de coordonare presupune existenţa unei instituţii coordonatoare puternice,
echidistante, a unei viziuni strategice unitare şi a unor instrumente eficiente de implementare a acesteia.
Page 24
24
Obiectivul general al Strategiei este asigurarea unei concepţii strategice unitare, coordonarea
implementării acesteia, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de reducere a cererii şi a ofertei de droguri
şi a celor de cooperare internaţională, colectarea, procesarea şi transmiterea datelor către organismele
internaţionale, de către Agenţia Naţională Antidrog.
5.3. INSTITUTII SI INSTRUMENTE JURIDICE INTERNATIONALE
În plan legislativ, la data de 13 decembrie 1990, a fost adoptat Regulamentul CEE nr.3677/90 al
Consiliului UE referitor la măsurile ce trebuie luate pentru împiedicarea deturnării anumitor substanţe
pentru fabricarea ilicită a stupefiantelor sau substanţelor psihotrope.
La data de 29 noiembrie 1996 a fost adoptată Rezoluţia Consiliului UE referitoare la stabilirea de
acorduri între poliţie şi vamă în materia luptei contra drogurilor, prin care se solicită statelor membre să
stabilească între ele acorduri formale sau alte aranjamente la nivel naţional.
La data de 25 aprilie 2002, a fost adoptată Recomandarea Consiliului UE privind necesitatea
întăririi cooperării şi a schimbului de informaţii între diferite unităţi specializate în combaterea traficului
de precursori în statele membre ale UE.
5.4. STRATEGIA UNIUNII EUROPENE ANTIDROG 2005-2012
În domeniul politicii judiciare şi de aplicare a legii, Strategia Uniunii Europene s-a concentrat pe
următoarele priorităţi şi activităţi selecţionate, introduse în Planul de Acţiune, după cum urmează:
1. Întărirea cooperării în domeniul aplicării legii atât la nivelele strategice cât şi la cele de
prevenire a criminalităţii, cu scopul de a dezvolta activităţile operative în domeniul drogurilor şi al
deturnării precursorilor din circuitul legal de producţie, al traficului de droguri atât peste frontierele
interne cât şi la cele externe ale Uniunii Europene, al reţelelor criminale angajate în aceste activităţi şi
celelalte infracţiuni grave legate de acestea, respectând, în acelaşi timp, principiul subsidiarităţii.
2. Intensificarea cooperării efective în aplicarea legii între Statele membre prin utilizarea
actualelor instrumente şi cadre de lucru.
3. Lărgirea cooperării, între Statele Membre, în domeniul aplicării legii, al investigaţiilor în
cauze penale şi al criminalistice, în cadrul de lucru al Uniunii Europene, care au interese comune şi se
confruntă cu aceleaşi probleme legate de droguri.
4. Intensificarea aplicării legii direcţionată către ţările care nu sunt membre ale UE, în special
ţările producătoare şi regiunile aflate de-a lungul rutelor de trafic.
5.5. LIMITELE IMPACTURILOR LA NIVEL NATIONAL ALE COOPERARII
INTERNATIONALE IN DOMENIUL COMBATERII INFRACTIUNILOR
a) Efectele centralizării
Cooperarea internaţională a poliţiilor este ea însăşi o formă de centralizare pentru că ea conduce la
instituţii ca Europol care sunt relativ îndepărtate de viaţa cotidiană a cetăţenilor şi chiar a poliţiştilor "de
bază".
La nivel naţional ea a favorizat o centralizare care nu este identică cu o concentrare a puterii.
Actorii birocratici "top level" naţionali au câştigat în importanţă prin rolul lor de mediatori între
administraţiile descentralizate şi instituţiile cooperării internaţionale. Ei nu pot dezvolta cadrul general al
muncii lor decât într-o cooperare strânsă cu responsabilii politici de care ei au nevoie pentru a asigura
cadrul juridicei mai degrabă financiar al activităţi lor.
b) Poliţia şi justiţia: lărgirea domeniului autonom al poliţiei
După tratatul de la Amsterdam şi deciziile summitului de la Tampere în octombrie 1999,
cooperarea la nivelul justiţiei trebuia să aibă o prioritate comparabilă cu cea a poliţiei. De fapt, cooperarea
poliţiilor este mult mai avansată, ceea ce este datorat mai degrabă iniţiativelor elitelor poliţieneşti însele.
Dacă tratatul de la Amsterdam prevede lărgirea competentelor Europol către coordonarea anchetelor
comune, aceasta ridică întrebarea de a şti dacă asemenea funcţii nu necesitau elemente ale unui drept penal
european şi mai ales un parchet comun. În 1996 un prim pas a fost făcut în această direcţie prin realizarea
unui schimb de magistraţi de legătură, urmând exemplul ofiţerilor de legătură în domeniul poliţiei. Acest
program a fost integrat într-o structură numită - Reţeaua Judiciară Europeană. După summitul de la
Tampere, unitatea Eurojust, compusă dintr-un membru per ţară a fost pusă în practică, mai întâi la
Page 25
25
Bruxelles cu un statut provizoriu şi din octombrie 2002 la Haye. Ea reuneşte procurori, judecători de
instrucţie sau funcţionari echivalenţi, detaşaţi de către statele membre. Aceşti reprezentanţi au ca misiune
de a facilita şi de a coordona investigaţiile în cazurile care privesc mai multe ţări, îndeosebi în cele
rezumate sub termenul de crimă organizată şi bazate pe analizele Europol. Ca şi Europol, unitatea Eurojust
este dotată cu personalitate juridică şi dispune aşadar de o autonomie considerabilă. Dar ea este încă
departe de funcţiile clasice ale unui parchet. Controlul muncii în Europol şi direcţia anchetelor poliţieneşti
nu figurează încă pe lista misiunilor sale.
La nivel naţional, intensificarea cooperării politiilor are de făcut fata consolidării limitei
manevrelor autonome a poliţiei judiciare în raport cu justiţia. În cazul Germaniei ca şi în alte ţări,
procedura penală şi mai ales practicile administrative lasă poliţiei judiciare o autonomie considerabilă în
timpul instrumentării cazului. Procurorii nu conduc anchete ei înşişi, decât pentru crime grave şi în
cazurile dificile. În toate celelalte cazuri, poliţia judiciară pregăteşte dosarul de o manieră autonomă şi
nu-1 trimite parchetului decât după finalizarea instrumentării. Chiar pentru crimele grave care necesită o
cooperare solida între poliţia judiciară şi parchet, poliţia judiciară este cea care face cea mai mare parte
a muncii. Formele de cooperare internaţională care implică poliţiile judiciare şi nu justiţia măresc
autonomia instituţiilor poliţieneşti. Acestea sunt consolidate de către cooperarea internaţională prin noile
surse de informare şi de inovaţiile tehnice de care justiţia nu dispune. Chiar dacă justiţia ar vrea să
dirijeze anchetele poliţieneşti, aceea nu ar fi posibil decât de o manieră foarte limitată, motivul fiind
avansul poliţiştilor la nivel de resurse şi de informaţii.
c) Efectele sinergiei şi al modernizării la nivelul poliţiei tehnice
Cooperarea internaţională a poliţiilor a declanşat efecte de sinergie şi de modernizare la nivelul
tehnicii de anchetare. Sistemul informatic creat în cadrul acordurilor Schengen a conectat băncile de date
preexistente în ţările membre. Sistemele naţionale care adesea nu erau suficient de performante pentru a
funcţiona în cadrul acestei reţele au trebuit să fie adaptate sau chiar reînnoite. Nevoia de a dispune de un
sistem informatic compatibil cu SIS a accelerat modernizarea sistemelor informatice poliţieneşti în acord
cu evoluţia tehnologică.
d) Investigaţiile coordonate de Europol şi extinderea strategiilor de investigaţie "sub acoperire"
Pe calea acordurilor internaţionale, ţările care participă au fost forţate să adopte noi forme de
investigaţie "sub acoperire". Dincolo de obligaţiile formale, utilizarea acestui gen de strategii de
investigaţii a devenit o normă internaţională informală. Instituţiile de cooperare au contribuit la
consolidarea privind strategiile comune ale ascultărilor sau ale infiltrărilor. Impactul asupra strategiilor de
investigaţie la nivel naţional se rezumă aşadar, înainte de toate, printr-un câştig important al investigaţiilor
clandestine în detrimentul investigaţiilor clasice, cum ar fi căutarea de martori şi a altor strategii de a
căutare a probelor.
e) Efectele la nivelul dreptului poliţienesc: lărgirea bazelor legale
Cooperarea internaţională a contribuit la lărgirea bazelor legale ale muncii poliţieneşti la nivel
naţional. Exemplul livrărilor supravegheate de droguri şi a altor bunuri ilegale arată că adaptarea bazelor
sale legale este spre binele cazurilor, consecinţă directă a unui tratat internaţional. Mai general, este cazul
pentru ansamblul politicilor de luptă contra drogurilor ilicite pentru care tratatele internaţionale au condus
la o strategie de sancţiuni penale a traficului sau chiar a posesiei de produse. f)
Efectele asupra criminalităţii: definiţia noilor probleme şi dificultăţile de a măsura efectele asupra
elucidării crimelor constatate
Efectele pe care cooperarea internaţională le poate avea asupra criminalităţii sunt la fel de dificil de
măsurat ca impactele muncii poliţieneşti în general. Ameninţările pe care "crima internaţională" sau
"crima organizată internaţional" le constituie pentru securitate este elementul central al discursului,
justificând necesitatea unei consolidări a cooperării internaţionale. În discursul elitelor poliţieneşti şi al
responsabililor politici, aceste ameninţări rămân relativ abstracte.
g) Impactele cooperării internaţionale asupra profesiilor poliţieneşti
Chiar dacă cooperarea internaţională a poliţiilor nu implică în prezent direct decât o mică parte a
poliţiştilor, ea contribuie la schimbarea profesiilor poliţieneşti într-o perspectivă de lungă durată.
Page 26
26
Prototipul poliţistului internaţional este ofiţerul de informaţii care reprezintă poliţia "sa" alături de altă ţară
sau de o instituţie de cooperare internaţională. Bineînţeles el nu acţionează decât în cadrul unei elite mici.
De la această elită, stăpânirea limbilor străine este de acum indispensabilă pentru toate cadrele
superioare. Cunoaşterea limbilor a devenit un criteriu de recrutare. Formarea micilor şi marilor
funcţionari ai poliţiei include elemente de deschidere internaţională. Această tendinţă a fost consolidată
de către cooperarea oficială în cadrul formării iniţiale şi permanente a poliţiştilor.
h) Noi dificultăţi pentru un control democratic al muncii poliţieneşti la nivel naţional şi
internaţional
Cooperarea internaţională afectează posibilitatea de a controla activităţile poliţiei. Dacă o instituţie
devine prea complexă, controlul său devine mai dificil. Acesta este cazul pentru cooperarea internaţională
care măreşte complexitatea structurilor poliţiei. Controlul de către parlamente şi chiar cel exercitat de
justiţie se loveşte tradiţional de secretul profesional care caracterizează anumite aspecte ale muncii
poliţieneşti, îndeosebi investigaţia penală.
În concluzie, vom putea reţine că cooperarea internaţională a poliţiilor nu schimbă de o manieră
bruscă sau chiar revoluţionară munca poliţienească la nivel naţional, regional şi local. Dar ea are un
anumit număr de impacte care modifică puţin către puţin "policing" (ordinea publică).
CAPITOLUL VI
OPINII, CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND LEGALIZAREA CONSUMULUI
ŞI DEŢINERII DE DROGURI DE RISC (UŞOARE) ÎN VEDEREA CONSUMULUI
6.1. PRIVIRE DE ANSAMBLU
Problematica dezincriminării consumului de droguri este mult dezbătută, pe plan mondial, dar şi
naţional, cu precizarea că un fenomen ca cel la care facem referire este sensibil pentru publicul larg, are o
mare percepţie în rândul acestuia şi de aceea este necesară o dezbatere largă, pe înţelesul tuturor.
Răspunsurile la multitudinea de întrebări care frământă pe specialişti în materie, dar şi publicul larg
,determină să facem o incursiune privind practica judiciară din România, cu cea existentă în unele state
membre ale Uniunii Europene.
După o sută de ani în care nu a reuşit să oprească traficul şi consumul de droguri, mai multe state
înţeleg ca legalizarea ar fi cea mai dură lovitură pentru această industrie.
Paşi pentru legalizare au făcut deja mai multe state europene, nemaipedepsind deţinerea unor
cantităţi mai mici de droguri usoare. În continuare vom prezenta unele concluzii desprinse din legislaţia şi
practica judiciară existentă în unele state.
6.2. CONCLUZII DESPRINSE DIN LEGISLATIA SI PRACTICA JUDICIARA EXISTENTA
IN UNELE STATE
6.2.1. Olanda
De la 1 septembrie 2003, Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat consumul de
cannabis în scopuri medicale. În Olanda nu constituie infracţiune, deţinerea unor cantităţi mici de anumite droguri pentru consum
propriu. Orice persoană depistată în Olanda că deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,15 grame de droguri
(tranchilizante, barbiturice şi cannabis) nu face obiectul unei urmăriri penale, măsura luată de autorităţi
fiind cea de confiscare. Deţinerea în vedere consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 grame de
cannabis nu atrage investigaţii şi nici condamnări.
6.2.2. Grecia
În Grecia, consumul de droguri este sancţionat cu închisoare de la 10 zile la 5 ani şi/sau amendă în
cazul unor consumatori ocazionali. Pentru consumatorii dependenţi instanţa dispune în mod obligatoriu
tratamentul medical. Sentinţa de condamnare poate fi suspendată atunci când inculpatul se află la primul
delict de acest fel.47
47
T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag.519.
Page 27
27
În baza unui proiect de lege, ministrul Justiţiei din Grecia a afirmat că Grecia va dezincrimina
consumul şi posesia de „cantităţi mici” de droguri, indiferent de tipul acestora. Ministrul a arătat că
„Dreptul grecesc trebuie armonizat cu legislaţia europeană, iar persoanele care sunt arestate cu mici
cantităţi de droguri dedicate consumului propriu nu vor fi considerate drept infractori. Folosirea
stupefiantelor este o boală şi nu o infracţiune”.48
6.2.3. Elvetia
Elveţia este prima ţară din lume în care se legalizează consumul de heroină. Prescrierea heroinei
pentru dependenţi este inclusă în sistemul naţional de sănătate şi trebuie precizat că un asemenea program
care prevede injectarea drogului în clinici, sub supraveghere medicală strictă, a fost introdus în cantonul
Zürich în urmă cu 14 ani şi ulterior a fost experimentat în mai multe cantoane.
Paradoxal, în Elveţia, participanţii la referendumul care a decis legalizarea consumului de
heroină sub control medical, au respins însă legalizarea cannabisului, cel mai consumat drog în Elveţia.
În practica judiciară, poliţia închide de obicei ochii la consumul moderat de cannabis.
6.2.4. Portugalia
Deşi Portugalia este privită ca cea mai liberală ţară în ceea ce priveşte liberalizarea drogurilor, de
peste 10 ani Portugalia devenind prima naţiune europeană care a luat curajoasa decizie de a dezincrimina
posesia de droguri în interiorul frontierelor sale.
Legalizarea drogurilor (a consumului) a avut însă efecte pozitive, aşa cum arată studiul Institutului
Cato:
„Eliberând cetăţenii de frica închisorii pentru folosirea de droguri, Portugalia şi-a îmbunătăţit
mult abilitatea de a încuraja consumatorii de droguri în a se trata. Resursele care înainte erau alocate
condamnării şi încarcerării consumatorilor de droguri sunt folosite acum pentru programe de tratament
consumatorilor”.
6.2.5. Belgia
În Belgia se pune accent pe prevenirea, tratamentul şi reprimarea traficului ilicit. Consumul de
cannabis este sancţionat penal doar parţial, în sensul că se pedepseşte fumatul produs în prezenţa unui
minor, în apropierea şcolilor sau unităţilor militare. Dacă fumătorul de cannabis este un dependent de
acel drog el va fi introdus într-un circuit terapeutic.49
6.2.6. Italia
În concepţia legii italiene, consumul de droguri nu constituie infracţiune, deţinerea de droguri
pentru propriul consum fiind sancţionată contravenţional. În cazul depistării persoanelor care deţin ilicit
pentru consumul propriu de marijuana sau haşiş ori substanţe psihotrope ce provoacă dependenţa, faţă
de cei în cauză se ia măsura prezentării lor la poliţie, unde este avertizată verbal să nu mai consume
droguri, explicându-i-se pericolele la care se expune.
6.2.7. Cehia
De la 01.01.2010 în Cehia au fost legalizate drogurile uşoare şi chiar unele de mare risc (heroina,
cocaina).
Astfel, cetăţenii Cehiei pot avea asupra lor 15 gr. de marijuana, până la 4 tablete de ecstasy, două
grame de amfetamină, 1,5 grame de heroină, 1 gram de cocaină. De asemenea, se permite cultivarea în
condiţii casnice a unui număr de până la 5 plante de cânepă indiană şi până la 40 de ciuperci halucinogene.
Pedeapsa pentru deţinerea unei cantităţi de droguri ce depăşesc cantităţile prevăzute este una moderată,
dar va fi penală.
6.2.8. Germania
În Germania, legislaţia drogurilor are ca obiect fundamental protejarea sănătăţii umane. Consumul
de droguri nu constituie infracţiune, dar deţinerea ilicită de droguri pentru consumul propriu constituie
infracţiune. Ca şi în alte state, există mecanisme legale în baza cărora un astfel de deţinător poate să nu
răspundă penal. În cazul deţinerii de droguri pentru consum propriu, procurorul dacă constată că fapta nu
48
www.războiîntruncuvânt.ro 49
T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag.514
Page 28
28
este gravă, drogurile deţinute sunt în cantităţi mici, iar cel în cauză nu este cunoscut că s-ar ocupa cu
traficul unor astfel de substanţe, se poate abţine de la punerea sub acuzare.
6.2.9. Austria
Potrivit legislaţiei austriece consumul de droguri nu constituie infracţiune, dar deţinerea ilicită de
droguri constituie infracţiune. În legislaţia austriacă cel ce deţine ilicit droguri pentru consumul propriu
este sancţionat cu închisoare de cel mult 6 luni sau plata unei amenzi. Pentru a se departaja o deţinere
ilicită de droguri pentru propriul consum de o deţinere ilicită destinată traficului ilicit, legiuitorul austriac
a nominalizat concret cantităţile deţinute ilicit ce sunt considerate a fi destinate traficului ilicit şi nu
consumului propriu.
Astfel, de consideră că sunt destinate traficului ilicit cantităţile de 3 grame heroină, 15 grame
cocaină, 10 grame amfetamină, 30 grame ecstasy etc.50
6.3. ORIENTAREA POLITICILOR SPRE DEPENALIZARE A CANNABISULUI
Cannabisul este substanţa ilicită cel mai mult folosită pe glob. Considerată a fi mai puţin
periculoasă, la ea recurg, conform statisticilor ONU, nu mai puţin de 224 de milioane de oameni (Raport
O.N.U.-World Drug Raport 2012). Evoluţia moravurilor a făcut ca mai multe ţări europene (ieri Olanda şi
Spania, astăzi Portugalia şi Belgia) să aleagă scoaterea de sub acuzare a consumului individual de
cannabis.
Elveţia are în vedere chiar liberalizarea producţiei şi a comercializării, în nouă dintre statele
Uniunii Europene, cât şi în Canada, este autorizată, de ani buni, vânzarea acestei substanţe către bolnavi.
Câţiva oameni de ştiinţă se fac partizanii fabricării unor medicamente care să utilizeze principiile
active ale cannabisului, dar să elimine efectele secundare. In aşteptarea testelor clinice, disputele dintre
susţinătorii ţigării şi cei ai pilulei sunt din ce în ce mai aprige, după cum stau mărturie şi poziţiile
formulate de revistele New Scientist şi Nature.
Unele state îşi ajustează legislaţia în acord cu creşterea spectaculoasă a consumului de cannabis.
Portugalia şi Belgia acţionează deja în acest sens, Elveţia putând să le urmeze. În ceea ce priveşte Franţa,
ea rămâne pe poziţie, continuând să interzică total acest drog.
Cert este că peste tot consumul creşte, chiar şi în Franţa, o ţară considerată de fumătorii de haşiş
drept „jandarmul Europei”. În Franţa, legea în vigoare datează din 1970 şi de atunci nu a mai fost
actualizată. Ea prevede pentru consumul de cannabis un an de închisoare. Acest decalaj între legislaţie şi
realitate provoacă situaţii suprarealiste.
În Elveţia, se pregăteşte un proiect de lege a stupefiantelor. El ar putea însemna sfârşitul unei epoci
de aur, cea a aşa-zisului „cannabis recreativ”, consumat de ceva vreme în semiclandestinitate. Cultivarea
cânepei va fi mai atent supravegheată, iar producătorii nu vor mai avea drept de export. Noua lege a fost
propusă de guvernul federal de la Berna şi poate face din ţara cantoanelor un inovator european în materie
de depenalizare a consumului de cannabis.
Paradoxal, depenalizarea mult anunţată va însemna o presiune exercitată faţă de cultivatori: ei vor
fi obligaţi nu numai să declare cele mai mici suprafeţe cultivate, ci şi să verifice concentraţia de THC
(tetrahidrocanabinol) a produsului şi, nu în ultimul rând, să spună cine este cumpărătorul. În plus,
câştigurile obţinute nu trebuie să depăşească 500.000 de franci elveţieni (300.000 de dolari americani)
la un hectar.
După legalizarea utilizării marijuanei în scopuri medicale, Canada urmăreşte acum depenalizarea
consumului acestei substanţe. Atitudinea contrastează cu intransigenţa afişată de Statele Unite faţă de
această problemă.
Specialiştii atrag însă atenţia că nu este vorba de legalizare, ci doar de depenalizare. Diferenţa -
spun aceştia - este esenţială. Dacă, de exemplu, asupra unui canadian este descoperită o cantitate oarecare
de marijuana sau haşiş, el riscă să se pricopsească pe viaţă cu un cazier judiciar, care, în afara
consecinţelor imediate, i-ar bloca pe viitor accesul la profesii precum medicina sau dreptul.
50
T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag. 509.
Page 29
29
6.4. DEZBATERI PARLAMENTARE SI IN MASS-MEDIA
Preocupările societăţii cu privire la fenomenul drogurilor se reflectă atât în mass-media cât şi în
dezbaterile parlamentare. Pe parcursul perioadei de raportare, printre datele privind dezbaterile
parlamentare cuprinse în Rapoartele naţionale Reitox, subiectele cele mai frecvent menţionate au fost
„reducerea consecinţelor negative ale consumului de droguri” sau intervenţiile care sunt cuprinse în
această categorie, „consumul de cannabis” şi „infracţionalitatea legată de droguri şi modificările
aferente ale legislaţiei privind drogurile”.
Cannabisul a rămas un subiect important de dezbatere, mai ales în Germania, unde accentul a fost
pus mai ales pe consumul de cannabis de către tineri, precum şi în Luxemburg şi Portugalia, unde s-a
propus ca acesta să fie disponibil pe bază de reţetă. Consumul de cannabis şi în general consumul de
droguri în şcoli şi de către tineri au fost prezentate pe larg de mass-media în Belgia, Republica Cehă,
Germania, Cipru, Luxemburg şi Austria.
În Olanda, atenţia mass-media a fost atrasă de creşterea concentraţiei de tetrahidrocanabinol(THC)
din culturile de cannabis („nederwiet”) şi de posibilele consecinţe asupra sănătăţii ale cannabisului extrem
de puternic. În Polonia, cannabisul a fost substanţa cel mai frecvent prezentată de mass-media,
reprezentând 865 din totalul de aproximativ 2500 referiri la droguri.
În Belgia, Danemarca şi câteva consilii locale din Olanda s-au prezentat proiecte de lege care
susţineau legalizarea acestei substanţe (cu scopul de a rezolva „problema aprovizionării pe uşa din spate”),
provocând o opoziţie publică puternică din partea majorităţii membrilor parlamentului şi a miniştrilor din
guvern.
Perspectiva unor modificări ale legislaţiei privind drogurile a atras atenţia mass-media şi a generat
dezbateri politice în Franţa şi Italia. În Franţa s-a abandonat o propunere care viza înlocuirea
condamnărilor la închisoare pentru consum de droguri cu amenzi, întrucât au existat preocupări că o astfel
de schimbare ar putea „fi interpretată ca un semn al faptului că drogurile nu sunt foarte periculoase” şi că
ar putea duce la „o nouă creştere a nivelului de consum şi a consumului de la o vârstă fragedă”. În Italia,
mass-media a reflectat dezbaterea parlamentară aprinsă privind modificările legii din 1990, iar
diferenţierea pedepselor pentru posesie de droguri a atras atenţia mass-media şi a mediului politic în
Republica Cehă.
6.5. SITUAŢIA ROMÂNIEI
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
prevede în art. 27 alin.1 că „consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală
este interzis pe teritoriul României”. În continuare, alin.2 al aceluiaşi articol arată că „persoana care
consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă cu acordul său într-un program integrat
de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri”. O asemenea filozofie potrivit căreia dependentul de
droguri este totuşi un om bolnav, care încalcă legea pentru a-şi satisface necesitatea patologică de droguri
şi ca atare trebuie să i se dea şansa de a fi tratat medical şi nu pedepsit este întâlnită în legislaţia altor state
europene.
Prin Legea nr.143/2000 (art. 27 alin.1) consumul de droguri aflate sub control naţional, fără
prescripţie medicală este interzis pe teritoriul României. Potrivit alin.2 al art. 27 „persoana care consumă
ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă cu acordul său, într-un program integrat de
asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri (program terapeutic individualizat şi un program
psihologic şi social individualizat)”.
În principiu, consumul de droguri, inclusiv cele de risc, nu este incriminat penal, dar, paradoxal
consumatorii de droguri ajung în închisoare fiind condamnaţi pentru săvârşirea unor fapte ilicite conexe
consumului ilicit (prin ricoşeu), aşa cum glăsuieşte art.2 din Legea nr. 143/2000 „cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori
operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi”.
Page 30
30
Aşadar soluţia aleasă de legiuitor privind măsuri medicale pentru consumul de droguri şi nu
represiune penală, binevenită de altfel, este estompată de prevederile art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Pentru a depăşi această situaţie, legiuitorul român a introdus în Legea nr. 143/2000, două doi
articole, art. 191 şi art. 19
2 care instituie mecanismul juridic nerepresiv, adică un mecanism prin care o
persoană care deţine ilicit droguri pentru consumul propriu să nu mai fie sancţionată cu pedeapsa
închisorii, oferindu-i-se o alternativă la această pedeapsă şi anume includerea cu acordul său într-un
circuit integrat de asistenţă a persoanelor consumare de droguri supuse controlului naţional.51
Ca o concluzie la problematica în discuţie, rezultă fără dubii că legea penală română nu
sancţionează consumul ilicit de droguri, deşi este interzis prin lege.
Ceea ce se sancţionează penal este deţinerea de droguri în scopul traficului sau în scopul
consumului propriu.
6.6. PRIVIRE CRITICĂ PRIVIND CONSUMUL ŞI DEŢINEREA ILICITĂ DE DROGURI
SUPUSE CONTROLULUI NAŢIONAL PENTRU CONSUMUL PROPRIU
Pentru a preveni şi împiedica proliferarea consumului ilicit de droguri în România, legiuitorul a
reacţionat folosind pârghiile legii penale (interzicându-l), considerând că interdicţia deţinerii de droguri
pentru propriul consum va rezolva problema toxicomaniei şi astfel consumul sub ameninţarea justiţiei
penale va întrerupe consumul de droguri.52
Din prezentarea situaţiei operative rezultă contrariul, numărul de consumatori de droguri fiind în
creştere şi aşa va fi şi în următorii ani.
Din acest punct de vedere putem afirma că legea penală a intervenit acolo unde nu trebuia,
determinând statul să intervină în forţă prin intermediul legii penale şi să instituie un control public
asupra vieţii private a individului în numele binelui, pe temeiul că societatea asigură integritatea fizică şi
morală a membrilor săi, dar în realitate transformând un consumator de droguri, într-un delincvent.53
În consecinţă, consumatorii simpli care deţin ilicit droguri numai pentru consum propriu nu trebuie
penalizaţi, renunţându-se la sancţiunea penală în favoarea unei sancţiuni administrative, însoţite de măsuri
de natură medicală, în situaţia în care s-a instalat dependenţa şi menţinerea pedepsei prevăzută de art. 4
din Legea nr. 143/2000 pentru deţinerea de droguri pentru consumul propriu şi trafic cu asemenea
substanţe.
De altfel, din practica judiciară rezultă că în realitate instanţele se preocupă de această situaţie,
atunci când face individualizarea pedepsei, dar jocul circumstanţelor atenuante judiciare nu este de ajuns
(art.4 prevede un minim şi un maxim de pedeapsă valabil pentru toţi subiecţii, fără discriminare) şi pentru
o uniformizare a aplicării dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 este necesar să se introducă un alineat
nou care să depenalizeze activitatea celor care deţin droguri pentru consum propriu.
Multe alte considerente ne îndreptăţesc să credem că dreptul penal, prin intermediul art. 4 din
Legea nr. 143/2000 este aplicat, în mod excesiv în cauze care ar putea primi o altă rezolvare.
CAPITOLUL VII
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
7.1. CONCLUZII
Sintetizând problematica la nivelul drogurilor de risc, îndeosebi la cannabis şi derivatele sale,
trebuie arătat, din nou, că rămân cele mai răspândite droguri ilegale din Europa, fiind totodată, drogurile
faţă de care sunt exprimate atitudini publice dintre cele mai divergente.
Măsura în care schimbările de politică influenţează consumul de cannabis este o chestiune intens
dezbătută. Se poate face o observaţie generală la faptul că, în ultimul deceniu, politicile europene privind
51
Legea nr. 522/2004, cu aplicare odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal şi al noului Cod de
procedură penală. 52
T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag. 259-260. 53
T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag. 261.
Page 31
31
cannabisul au încercat să îndrepte eforturile autorităţilor de aplicare a legii către infracţiunile asociate
traficului şi furnizorii, şi mai puţin către consumul drogurilor respective.
Una din concluziile ce se cer a fi luate în seamă în vederea politicilor privind cannabisul în diferite
state este uniformizarea acestora, angajamente stabile şi consistente pe termen lung, pentru ca tineretul să
nu fie lăsat într-o confuzie totală privind consecinţele nefaste ale acestui drog.54
O problemă intens dezbătută la nivel european este statutul juridic al cannabisului destinat
consumului propriu, care, ca tendinţă, priveşte elaborarea unor măsuri alternative la pedepsele penale.
7.2. PROPUNERI DE LEGE – FERENDA PRIVIND CADRUL JURIDIC EUROPEAN SI
NATIONAL CU PRIVIRE LA PREVENIREA SI COMBATEREA CONSUMULUI SI
DETINERII DE DROGURI DE RISC PENTRU CONSUM PROPRIU
a) Cadrul juridic european
Îmbunătăţirea cadrului prin care mecanismul juridic care sprijină sistemul european de alertă
rapidă răspunde nevoii de a spori capacitatea Europei de a ţine pasul cu evoluţiile din acest domeniu.
În perspectiva următorilor zece ani, considerăm că va trebui să existe un consens în practica
judiciară a ţărilor membre ale U.E. de a sancţiona deţinerea de cannabis şi derivatele lui pentru
consum propriu, în mod uniform. b) cadrul juridic intern
În esenţă, modificarea actualei legislaţii(Codul de procedură penală, Legea nr. 143/2000 privind
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi
combaterea criminalităţii organizate, Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României), referitoare la
livrările supravegheate şi la misiunile de infiltrare efectuate de agenţii sub acoperire, trebuie să stipuleze
că cei autorizaţi să procedeze la o operaţiune de infiltrare, pot, fără a fi din punct de vedere penal
responsabili de aceste fapte pe ansamblul teritoriului naţional:
- să achizţioneze, să deţină, să transporte, să livreze, sau să elibereze, substanţe, bunuri,
produse, documente sau informaţii, rezultate din comiterea de infracţiuni;
- să utilizeze sau să pună la dispoziţie, persoanelor care se dedau la aceste infracţiuni, mijloace
cu caracter juridic, precum şi mijloace de transport, de depozitare, de găzduire, de păstrare şi
de telecomunicaţie;
- identitatea reală a agenţilor care au efectuat infiltrarea sub o identitate de împrumut nu
trebuie să apară, în nici un stadiu al procedurii;
- legiuitorul trebuie să recunoască faptul că a divulga şi de a face publică identitatea unui agent
infiltrat într-o reţea, este o faptă gravă şi blamabilă, susceptibilă de a duce atingere nu numai
integrităţii fizice a acelui agent, ci şi integrităţii fizice a membrilor familiei sale.
În acest sens, propunem:
- dezvăluirea identităţii agenţilor care au efectuat infiltrarea, constitue infracţiune şi este
pedepsită cu închisoarea de la 2 la 5 ani;
- in cazul în care această dezvăluire a cauzat violenţe, lovituri sau răniri ale acestor agenţi sau
a soţilor/soţiilor lor, copiilor sau ascendenţilor direcţi, pedepsele pot urca până la 7 ani
închisoare;
- in cazul în care această dezvăluire a cauzat moartea persoanelor sus menţionate, pedepsele pot
urca până la 10 ani închisoare.
Prin urmare, îndrăznim să credem că acest program de protecţie este valabil, căci viaţa unui
agent infiltrat - mai ales când identitatea sa, aspectul său fizic şi toate misiunile sale de infiltrare, au
fost dezvăluite şi făcute publice – trebuie să fie permanent protejată, chiar dacă acesta a părăsit viaţa
activă(în sens profesional).
În sensul celor prezentate, apreciem că in domeniul la care facem referire, un învăţământ specializat
trebuie să ia naştere în România. Experienţa pozitivă a agenţilor under cover, a rezultatelor deosebite
obţinute prin metodele, mijloacele şi tehnicile noi folosite în activitatea judiciciară de informaţii,
contribuie la necesitatea unei veritabile culturi a informaţiilor în lupta împotriva gravei delincvenţe.
54
T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag. 106.
Page 32
32
Art. 4 din legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri se propune a fi modificat astfel:
(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(2) Deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, supuse controlului naţional în cantităţi
mai mici de 3 doze, substanţe ilegale, se pedepseşte cu amendă contravenţională de la 1000 la 5000 lei.
(3) Deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu supuse controlului naţional, în cantităţi
mai mari de 3 doze, substanţe ilegale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu
prevăzută la alin.2, dacă fapta se repetă în decursul unei perioade de 1 an.
(4) Dacă faptele prevăzute la alin.1,2 şi 3 privesc droguri de mare risc, pedeapsa este
închisoarea de la 1 la 3 ani.
Faptele prevăzute la alin.2 se constată de ofiţerii şi agenţii de poliţie.
În consecinţă se modifică prevederile art. 191 din Legea nr.143/2000 introdus prin aplicarea
Legii nr.522/2004, ce urmează a intra în vigoare odată cu noul Cod penal şi Codul de procedură
penală.
Art.191 . (1) În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4 alin.1 şi 3, procurorul dispune în
termen de 24 ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de
prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă
a persoanelor consumatoare de droguri.
(2) După primirea raportului de evaluare, întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi
consiliere antidrog, în baza expertizei medico-legale în termen de 5 zile, procurorul dispune, cu acordul
învinuitului sau inculpatului includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor
consumatoare de droguri.
(3) Dacă împotriva învinuitului sau inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, aceasta
poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură preventivă.
(4) În toate cazurile urmărirea penală este continuată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură
penală.
Din cele prezentate rezultă că se depenalizează deţinerea de droguri de risc, pentru consum
propriu în cantităţi mici, urmând exemplul altor state (Olanda, Belgia, Italia).
Având în vedere necesitatea prevenirii şi combaterii consumului de droguri, în consens cu
percepţia opiniei publice, propunem introducerea în Legea nr. 143/2000 a unui nou articol, respectiv, art.
41 cu următorul cuprins:
Art.41 – Consumul prin fumat de droguri de risc, supuse controlului naţional, în prezenţa unui
minor, în şcoli sau locul de muncă se pedepseşte cu amendă contravenţională de la 1000 la 5000 lei.
Având în vedere condiţiile cu grad ridicat de risc în care lucrează investigatorii sub acoperire,
propunem să se prevadă condiţiile de selectare a agenţilor şi a ofiţerilor, dar şi sporuri salariale
corespunzătoare condiţiilor specifice de activitate.
În aceeaşi zonă, circumscriem o reglementare a condiţiilor pentru desfăşurarea de activităţi ale
investigatorilor sub acoperire români pe teritoriul altui stat şi invers.
În altă ordine de idei, legea specială să creeze condiţii şi obligaţii generale în domeniu, faţă de
instituţii de stat, cu acces la informaţii clasificate.
Susţinem completarea Legii nr. 39/2003 privind livrarea supravegheată prin a se preciza, după
modelul francez şi portughez distincţia între două forme ale livrării supravegheate şi anume:
livrarea supravegheată sau monitorizată în cadrul căreia lucrătorii agenţiilor de aplicare a
legii supraveghează operativ transportul de droguri fără să intervină în mod direct dacă nu sunt întrunite
condiţiile de urgenţă şi
livrarea supravegheată sau controlată în cadrul căreia lucrătorii agenţiilor de aplicare a legii
intervin, capturează drogurile sau precursorii, le expertizează şi le poate substitui total sau parţial, după
Page 33
33
care le permit să circule pe ruta de trafic pentru identificarea şi probarea activităţii infracţionale a
tuturor membrilor grupului infracţional.
În concluzie, demersul realizat prin realizarea unei cercetări privind drogurile de risc a fost
determinat de accentuarea traficului şi consumului ilicit de substanţe din categoria susmenţionată, dar
mai ales de orientările discutabile, la nivelul societăţii româneşti, a celei comunitare, în general a
opiniilor exprimate public de specialişti şi nu numai, privind regimul juridic al acestora.
Elaborată în cadrul domeniului de doctorat „Ordine publică şi siguranţă naţională” cercetarea s-a
îndreptat, îndeosebi spre latura ştiinţifică a activităţilor de investigare a domeniului în cauză,
precumpănind în abordarea teoretică dreptul poliţienesc cu sprijinul altor discipline cum ar fi: dreptul
penal, sociologia, psihologia, criminologia, criminalistica.
În elucidarea subiectului, investigaţia a utilizat metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor
analizei şi sintezei, argumentarea pe cale deductivă, metoda juridică, penal-comparativă care a evidenţiat
reglementările legale penale privind regimul drogurilor de risc; metoda statistică care a permis chiar şi
valorificarea propriei experienţe în materia combaterii prin mijloace poliţieneşti a traficului şi consumului
ilicit de substanţe interzise, dar şi metodele pedagogice şi cantitative care au permis să evidenţiez
caracteristici ale evoluţiei istorice a drogurilor în viaţa oamenilor şi o cercetare riguroasă a practicii
judiciare interne şi internaţionale.
Aşa cum spune un citat celebru „Drogurile sunt un paria în mintea ta” al cărui autor este Jim
Morisson (1943-1971), dependentul fiind logodit cu drogul, soluţia de a ieşi de sub imperiul drogurilor îşi
are originea doar în interiorul psihicului său, prin prisma voinţei personale. Dacă persoanele în cauză nu
posedă voinţă puternică nu vor putea scăpa din „ghearele” drogurilor, în ciuda oricărui sprijin acordat sau
constrângerilor din partea altor persoane sau autorităţi. Aşa se ajunge la înţelepciunea cuvintelor rostite de
Baudelaire „Cel care a recurs la otravă ca să gândească, nu mai poate gândi fără otravă”.
Page 34
34
BIBLIOGRAFIE
I. Legislaţie şi documente juridice internaţionale
1. Codul de Procedură Penală din Cehia nr. 41/1961.
2. Codul de Procedură Penală din Italia.
3. Codul de Procedură Penală din Portugalia.
4. Codul de procedură penală spaniol (Ley de Enjuiciamiento Criminal), amendat prin Legea Organică,
nr. 5/1999, din 13 ianuarie 1999.
5. Codul Penal Elen.
6. Codul Penal Francez.
7. Codul Penal Italian.
8. Codul Penal Olandez.
9. Codul Penal Spaniol.
10. Codul Vamal Francez.
11. Codul vamal (Hotărârea nr.91-1264, din data de 19 decembrie 1991), Portugalia.
12. Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971. 13. Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe - psihotrope, semnată la
Viena la 20 decembrie 1988. 14. Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduală
a controalelor la frontierele comune, semnată în localitatea Schengen, Luxemburg, la data de 19 iunie
1990. 15. Convenţia Naţiunilor Unite asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la
Viena la 20 decembrie 1988, la care ţara noastră a aderat prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992. 16. Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaţionale şi protocoalele
anexă au fost semnate la 15 decembrie 2000 la Palermo, Italia şi apoi la sediul Naţiunilor Unite din New
York la data de 15 decembrie 2002. 17. Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin Protocolul din 25 martie
1972. 18. Decizia 2005/387/JAI a Consiliului, din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea
riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive. 19. Programul de la Haga prezentat de către Comisia Europeană în mai 2005 şi aprobat de Consiliu în
iunie 2005. 20. Recomandarea Consiliului Europei (2005)10, din 25 aprilie 2005 cu privire la tehnicile speciale de
investigaţii. II. Legislaţie internă
1. Constituţia României. 2. Codul Penal. 3. Codul de Procedură Penală, publicat în Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările
şi completările ulterioare. 4. Decretul Consiliului de Stat nr.626/1973 pentru aderarea României la Convenţia unică asupra
stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia, publicat în Buletinul Oficial
nr.213 din 31 decembrie 1973. 5. Hotărârea Guvernului nr. 575 din 16 iunie 2010, pentru actualizarea anexei la Legea nr. 339/2005
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor si preparatelor stupefiante si psihotrope, precum si a
anexei la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
publicată în Monitorul Oficial, nr. 509, din 22 iulie 2010. 6. Hotărârea Guvernului nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog, publicată
în Monitorul Oficial nr.956 din 27 decembrie 2002. 7. Hotărârea Guvernului nr. 1915/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi
Page 35
35
psihotrope. 8. Hotărârea Guvernului nr.358/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri. 9. Hotărârea Guvernului nr.532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a
Vămilor, publicată în Monitorul Oficial nr.405 din 18 iunie 2007. 10. Hotărârea Guvernului nr.534/1999, privind Comitetul Interministerial de Luptă Antidrog. 11. Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii
nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările
şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005. 12. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi
completată prin Legea nr.224/2006. 13. Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române, modificată şi
republicată. 14. Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor. 15. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul
Oficial nr. 50 din 29 ianuarie 2003. 16. Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul
Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism,
publicată în Monitorul Oficial nr. 1089, din 23 noiembrie 2004. 17. Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României. 18. Legea nr.118/1992, publicată în Monitorul Oficial nr.341 din 30 decembrie 1992. 19. Legea nr.l43 din 26 iulie 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004. 20. Legea nr.214/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.475 din 16 iulie 2007, privind ratificarea
Convenţiei. 21. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi
completată prin Legea nr.224/2006. 22. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi
psihotrope. 23. Legea nr.565/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial
nr.813 din 8 noiembrie 2002. 24. Legea nr. 64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de
cooperare pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul
Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial nr.251 din 25 martie 2005. 25. Metodologia Cadru de reglementare a a modului de derulare a livrărilor supravegheate de
droguri şi precursori, nr. 721/C/2008-75599/14.11.2008 - 67195/28.11.2008 - 8367/14.11.2008,
semnată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspectoratul General al Poliţiei
Române, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. 26. Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.484/2005 pentru aprobarea normelor de
competenţă privind numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor de poliţie
judiciară. 27. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43, din 04.04.2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie,
publicată în Monitorul Oficial nr. 244, din 11 aprilie 2002 , cu modificările şi completările ulterioare. 28. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6 din 10 februarie 2010, pentru modificarea si completarea
Legii nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si pentru
completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor si preparatelor stupefiante
si psihotrope, publicată în Monitorul Oficial, nr. 100, din 15 februarie 2010. 29. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de
Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie 2001. 30. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri,
Page 36
36
aprobată prin Legea nr. 186/2007. III. Tratate, cursuri, monografii
1. Abraham Pavel, Rus Toma-Vasile, Crăciun Adriana, Drogurile: reglementări internaţionale şi
interne, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004; 2. Abraham Pavel (coord.), Cicu Gabriel, Crăciun Adriana, Roman Ioan, Iaşnic Ştefăniţă Bogdan,
Nicolăescu Victor, Toma Rus Vasile, Strategii, instituţii, Legislaţie în domeniul drogurilor, Editura
Ştiinţelor Medicale, Editura Juridică, Bucureşti, 2005; 3. Aioniţoaie Constantin, Ion Eugen-Sandu (coordonator) şi colectiv, Tratat de tactică criminalistică
(ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova, 1992; 4. Ardelean H. ş.a., Droguri şi toxicomani, Oradea, Editura Europrint, 2001; 5. Bărbulescu Marian, Prodan Emanoil, Grigorescu Ion, Prevenirea, descoperirea şi cercetarea
infracţiunilor la regimul stupefiantelor, editura Serviciul editorial şi cinematografic, Ministerul de Interne,
1979; 6. Beliş Vladimir - Tratat de medicină legală, Editura Medicală, Bucureşti, 1995; 7. Benoit L., e mandat d'arret europeen, Revue du marche commun de l'Union Europeenne
nr.465/2003; 8. Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică), îndrumar complet de
cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002; 9. Bercheşan Vasile, Pletea Constantin - Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti,
1998; 10. Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu, Infracţiuni prevăzute de Legea nr.
143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001; 11. Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ştefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie, Drept procesual
penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2001. 12. Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal. Partea specială, ediţia a III-a, Editura AII
Beck, Bucureşti, 2005; 13. Boroi Alexandru, Rusu Ion, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008; 14. Bulai Costică, Bulai N. Bogdan, Manual de drept penal. Partea Generală, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2007; 15. Charoux R., Cartea lumilor uitate, Editura Elit – Comentator, Bucureşti, 1993; 16. Charpenel Y., Maestracci N., Drogues et Toxicomanies, Paris, Editura O.F.D.T., 1999; 17. Coleman J. W., Cresey D. R., Social problems, Harper-Row, New York, 2008; 18. Corciu Eugen, Băloi Aurel, Instituţii de cooperare poliţienească, Editura Ministerului Administraţiei
şi Internelor, Bucureşti, 2006; 19. Dascălu Ioan (coordonator), Prună Ştefan, Ţupulan Marin-Claudiu, Ştefan Cristian-Eduard, Giurea
Laurenţiu, Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008; 20. Dascălu Ioan, Cristian Eduaard Ştefan, Percheziţia judiciară, Editura Sitech, Craiova, 2008; 21. Dascălu Ioan, Ţupulan Marin-Claudiu, Ştefan Cristian-Eduard, Giurea Laurenţiu, Metodologia
investigării infracţiunilor, Editura Sitech, Craiova, 2008; 22. Dascălu Ioan, Ştefan Cristian-Eduard, Politici penale euroepene, Editura Grafoanatis, Ploieşti, 2010; 23. Dascălu Ioan (coordonator), Ştefan Cristian-Eduard, Tone Cătălin, Surduleac Măria, Drogurile şi
crima organizată, Craiova, Editura Sitech, 2009; 24. Dascălu Ioan, Negoiţă Sorin Robert, Iacob Adrian, Ştefan Eduard Cristian, Pelcaru Costel, Ţone
Cătălin, Spiridon Virgil, Bârlă Dan, Criminalitatea organizată, Tratat, vol.I şi vol.II, Editura Sitech,
Craiova, 2009. 25. Dascălu Ioan, Tutilescu Marian, Ţupulan Claudiu, Poliţiile naţionale şi unificarea europeană,
Ploieşti, Editura Grafoanaytis, 2007; 26. Dima Traian, Traficul şi consumul ilicit de stupefiante, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001 ; 27. Dima Traian, Păun Alina-Gabriela, Droguri ilicite, Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
Page 37
37
28. Drăgan Jenică, Aproape totul despre droguri, Bucureşti, Editura Militară, 1994; 29. Drăgan Jenică, Drogurile în viaţa românilor, Editura Magicart Design, Bucureşti, 1996; 30. Drăgan Jenică, Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000; 31. Drăgan Jenică, Zei, eroi şi personaje din mitologia drogului – dicţionar, Editura Craiova, 2005; 32. Drăgan Jenică, Dicţionar enciclopedic de droguri, Bucureşti, Editura M.I., 1991; 33. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian Eduard, Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi
înscrisuri, editura Sitech, Craiova, 2006; 34. Drugescu Natalia, Medicina legală, Editura Printech, Bucureşti, 2001; 35. Eliade Mircea, De la Zalmoxis la Ginghis-Han, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980; 36. Estievenart Greorges, Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe: The Treaty on European
Union: Framework for a New European Strategy to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995; 37. Grigorescu E., Din ierburi s-au născut medicamentele, Bucureşti, Editura Albatros, 1987; 38. Hartelius J., Narcotic drugs-laws, facts, arguments, Londra, Editura Rikspolisstyrelsen, 1991; 39. Havy Valerie - La politique de 1'Union Europeene en matiere de stupefiants, Bmylant,
Bruxelles, 2008; 40. Hurdubaie Ioan, Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor
criminalistice de probaţiune, Editura ERA, Bucureşti, 2006; 41. Hurdubaie Ioan, Nicolăescu Victor, Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea
României, Bucureşti, Editura Civitas, 2008; 42. Ionel Tiberiu-Marius, Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului Schengen în domeniul
securizării frontierelor naţionale (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008; 43. Ion R.Constantin, Unele metode şi principii ale criminalităţii în şcoala românească de criminalistică,
Bucureşti, 1975; 44. Iszac S., Farmacia de-a lungul secolelor, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979; 45. Jerez Olivier, Le blanchiment de l'argent, Paris, Banque Editeur, 1998; 46. Julia Bauder - Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007; 47. Jean Pierre Caze – Au coeur du trafic, Memoires d’un douanier infiltre, Nouveau Monde edition,
2012, Paris; 48. Lascu Ioan, Lascu Laura-Codruţa, Corupţia şi crima organizată, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002; 49. Loghin Octavian, Filipaş Avram, Drept penal român (partea specială), Editura Şansa, Bucureşti,
1992 ; 50. Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan
Eusebiu, Căpăstraru Cristian, Elemente de toxicologia dogurilor. Aspecte medicale, toxicologice,
psihosociale, psihiatrice şi juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006; 51. Mateescu Călin (coordonator) şi colectiv, România-Punctul Focal. Raport naţional privind
problematica drogurilor-1997, Bucureşti, Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, 1998; 52. Mateuţ Gheorghiţă, Protecţia martorilor. Utilizarea martorilor anonimi în faţa organelor procesului
penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003; 53. Mircea Alexandru, Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de
stupefiante (teză de doctorat), Bucureşti, Academia de Poliţie A.I. Cuza, 1998; 54. dr.Mihai Luminiţa Sandală, 14 paşi în lumea drogurilor, Bucureşti, 2005. 55. Monet J.C., La criminalite organise, Editura „La documentation francaise”, Paris, 1996; 56. Nadelmann E.A., Cops Across Borders, University Park, The Pennsylvania State University
Press, 1993; 57. Neagu Ion, Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004; 58. Nistoreanu Gh., Dobrinoiu V., Boroi A., Pascu L, Molnar L, Lazăr V., Drept penal. Curs selectiv
pentru examenul de licenţă, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2001; 59. Olteanu Ion Gabriel, Cercetarea contrabandei şi a altor infracţiuni ce implică trecerea frontierei de
stat, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2004; 60. Olteanu Ion Gabriel, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora din
Page 38
38
activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007; 61. Paraschiv Carmen-Silvia, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002; 62. Pârvan Vasile, Dacia, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972; 63. Paraschiv Gavril, Drept penal al Uniunii Europene, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008; 64. Parquet P.J., Pour une politique de prevention en materie de comportaments de consumation des
substances psihoactives, Paris, Editura CFES, 1997; 65. Răşcanu Ruxandra, Zivari Mirela, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Bucureşti,
Editura Ars Docendi, 2002; 66. Richard Denis, Senon Jean-Louis, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe – traducere
Moţoc Adriana, Cherciu Bogdan, Munteanu Gabriel; 67. Roibu I., Mircea, Al. Flagelul drogurilor, Timişoara, Editura Mirton, 1997; 68. Sandu Florin, Stoica Mihai-Gheorghe, Anghel Mihai, Perca Ilie (coordonatori) şi colectiv, Manualul
poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002; 69. Snyder, H.Solomon, La marijuana, Paris, Editura du Senil, 1973; 70. Stancu Emilian, Criminalistica, vol.II, Editura Actami, Bucureşti, 1995; 71. Stancu Emilian, Tratat de Criminalistică, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2002; 72. Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2004; 73. Stoica Mihai-Gheorghe, Cătuţi Constantin-Cristian, Cooperarea poliţienească internaţională în
România, Editura Paper Prinţ Invest, Bucureşti, 2006; 74. Stroescu, V. Farmacologie, Bucureşti, Editura AII, 1999; 75. Suceavă Ion, Interpol la început de mileniu, Bucureşti, Editura Meronia, 2007; 76. Suceavă Ion, Coman Florian, Pintilie Ligia-Teodora, Puşcaş Dan, Giurea Laurentiu, Drept vamal,
Craiova, Editura Sitech, Craiova, 2007; 77. Suceavă Ion, îndrumar privind controlul vamal antidrog, Bucureşti, Direcţia Generală a Vămilor,
Ministerul Finanţelor, 1995; 78. Şerb Stancu, Iacob Adrian, Ştefan Cristian, ş.a., Traficul şi consumul de droguri. Prevenire şi
combatere, Editura Tritonic, 2006; 79. Ştefan Cristian Eduard, Flagelul drogurilor, Editura Cernaprint, Bucureşti, 2006; 80. Ştefan Cristian-Eduard, Pintilie Ligia-Teodora, Cooperarea internaţională judiciară şi
poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007; 81. Troneci Vasile, Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001; 82. Ţical George-Marius, De la plante la droguri. Trecut şi prezent, Editura Lucman, Bucureşti, 2005; 83. Ţone Cătălin, Drogurile-tentaţii şi pasiuni ucigaşe, Craiova, Editura Sitech, 2009; 84. Ţone Marian-Cătălin, teză de doctorat, Academia de Poliţie, 2011; 85. Ţurlea S., Bomba drogurilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991; 86. Văduva N., Văduva L., Expertizele, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, mijloace de
probă în procesul penal, Editura Terathopius, Craiova, 1997; 87. Voicu Costică, Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999; 88. Vulcănescu Romulus, Mitologia română, Editura Academiei, Bucureşti, 1987;
89. Kernbach Victor, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, Editura Albatros, 1983;
90. Kernbach Victor, Mituri esenţiale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978.
IV. Studii, articole, note
1. Bălan George, Combaterea traficului şi consumului de droguri prin noile măsuri prevăzute de Legea
nr. 143/2000, articol publicat în „Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie", nr. 7/2000; 2. Bărbulescu M., Prodan E., Grigorescu Ion, Prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor la
regimul stupefiantelor, Bucureşti, Editura Serviciul editorial şi cinematografic a Ministerului de Interne,
1979; 3. Bulai Tudorel, Investigatorul acoperit (posibilităţi şi limite), articol în Revista „Lumea detectivilor”
Page 39
39
nr. 15/2005; 4. Convenţia de aplicare a Acordului Schengen. Manual de prezentare, Direcţia Generală Schengen –
Serviciul Autoevaluare Schengen, Editura MAI, 2008; 5. Convenţia de la Viena privind substanţele psihotrope din 1971 prin Legea nr. 118/1992; 6. Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaţionale şi protocoalele
anexă au fost semnate la 15 decembrie 2000 la Palermo, Italia şi apoi la sediul Naţiunilor Unite din New
York la data de 15 decembrie 2002; 7. Convenţia unică a stupefiantelor din 1961 ratificată prin Decretul nr.626/1973; 8. Decizia 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene, din 10 mai 2005 privind schimbul de
informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive, 2005; 9. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/07.01.2003 (nepublicată); 10. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard, Aspecte teoretice şi practice referitoare la procedura
executării mandatului european de arestare, articol publicat în Revista „Dreptul" nr. 10/2007; 11. Drugs Policy in the Netherlands, Ministry of Health, Welfare and Sport, The Netherlands, April
1997; 12. Găman Cătălin, Mara Florin, Biroul Sirene România. Actualitate şi perspective, articol publicat în
Buletinul de Informare şi Documentare al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr.3/2007; 13. Georgescu Adrian, Despre droguri: libertate şi etatism, Revista Cultura nr.93/2009, editată de
Fundaţia culturală Română; 14. Giurea Laurenţiu, Ştefan Cristian-Eduard, Reglementarea juridică a operaţiunilor cu precursorii de
droguri, articol publicat în Colecţia de articole AIT-2008, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2008; 15. Gorgăneanu I.Gh., Noi reglementări privind perfecţionarea legislaţiei procesuale penale, aracul
publicat în Revista de drept penal nr.2/1996; 16. Grigoraş C,Expertiza înregistrărilor audio, articol publicat în Revista "Dreptul" nr. 1/2003; 17. Kovesi Laura Codruţa, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice,
articol publicat în Revista „Pro Lege" nr. 2/2003; 18. Lascu Laura Codruţa - Investigatorul acoperit, o nouă instituţie introdusă prin Legea nr. 143/2000,
articol publicat în Revista "Dreptul", nr. 9/2002; 19. Lazăr Augustin, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloace
de probă, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.7/2003; 20. Mateuţ Gheorghiţă, în legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în
probaţiunea penală, articol publicat în Revista "Dreptul" nr. 8/1997; 21. Medeanu Tiberiu Constantin, Flagrantul în traficul cu droguri, Revista „Criminalistica” nr.5/2006; 22. Nicolăescu Victor, Gordan Sebastian, Instrumente şi direcţii de acţiune la nivel european în
prevenirea şi combaterea fenomenului drogurilor, Info-Drog. Buletin de informare şi documentare
nr.1(5)/2007, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007; 23. Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Seria de rapoarte tehnice nr. 836/1993; 24. Raport anual 2010, Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC), Editura UNODC,
Viena, 2010; 25. Raport de evaluare privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de
acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia
Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007; 26. Raport de evaluare privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2008 în Planul de
acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională
Antidrog, Bucureşti, 2009; 27. Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog - Observatorul Român de
Droguri şi Toxicomanii, Bucureşti, Editura MAI, 2009, 2010, 2011; 28. Raportul anual 2009. Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi
Toxicomanie, Luxemburg, Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene, 2009; 29. Raportul anual 2010. Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi
Page 40
40
Toxicomanie, Luxemburg, Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene, 2010, 2011; 30. Raportul Anual pe anul 2010 al Centrului SECI; 31. Raportul naţional Reitox (Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi toxicomania)-2009;
Comisia pentru Stupefiante a ONU; 32. Raportul naţional Reitox (Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi toxicomania)-2010;
Comisia pentru Stupefiante a ONU; 33. Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2008, Organizaţia
Naţiunilor Unite, 2009; 34. Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2009, Organizaţia
Naţiunilor Unite, 2010; 35. Regulamentul CE nr. 1277/2005 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a
Regulamentului CE nr.273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii
drogurilor şi a Regulamentului CE nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de
monitorizare a comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe, 2005; 36. Stoica Mihai, Stanciu Vicenţiu, Cooperarea poliţie şi vamă în lupta împotriva crimei organizate,
Bucureşti, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.2(79)/2007; 37. Stoica Minai, Stanciu Vicenţiu-Virgilius, Măsuri luate de România în lupta antidrog şi pentru
reducerea impactului flagelului drogurilor asupra populaţiei, Bucureşti, Buletinul de Informare şi
Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.3(86)/2008; 38. Ştefan Cristian-Eduard, Echipele comune de anchetă, instrument eficient de luptă împotriva
criminalităţii organizate şi a terorismului, articol publicat în Revista „Dreptul" nr.2/2009; 39. Tabără V., Cânepa (Cannabis Sativa) o importantă plantă tehnică, Revista „Ferma”, 2010; 40. Tribunalul Bucureşti, Secţia penală, sentinţa nr. 125/26.06.1996 (nepublicată); 41. Ţone Cătălin, Livrarea supravegheată în traficul de droguri, articol, Revista Pentru Patrie, Bucureşti,
august 2007; 42. Ţone Cătălin, Munca sub acoperire în combaterea traficului ilicit de droguri, articol, Revista Pentru
Patrie, Bucureşti, iulie 2007; 43. Ţone Cătălin, Livrare supravegheată – metodă specială în activitatea de combatere a traficului de
droguri, teză de doctorat, Academia de Politie, 2011;
44. Voica Daniel, Investigatorul sub acoperire, o nouă instituţie a dreptului procesual penal român,
articol publicat în Revista „Dreptul" nr. 5/2004; 45. Voicu Costică, Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi cooperare poliţienească în
reglementarea Tratatului de la Lisabona, Revista de Investigare a Criminalităţii nr. 1/2008, Editura Sitech,
Craiova, 2008; 46. Ziarul „Ziua” – 20.02.2006; V. Resurse Internet
1. www.ana.gov.ro 2. www.customs.ro 3. www.dea. gov 4. www.emcdda.europa.eu 5. www.europol.europa.eu 6. www.igpr.ro 7. www.interpol.int 8. www.mie.ro 9. www.schengen.mira.gov.ro 10. www.un.org 11. www.uniuneaeuropeana.ro 12. www.razboiintruncuvant.ro