Profesor coordonator: Student: Master F.A. gr. 1.4
Profesor coordonator: Student:
Master F.A. gr. 1.4
Cuprins
Page
2
Capitolul 1. Influenţa cursului de schimb asupra balanţei de plăţi..........................................3
1.1 Conexiuni internaţionale......................................................................................................................3
1.2 Interferenţele dintre cursul de schimb şi balanţa de plăţi....................................................................4
1.3 Influenţa cursului de schimb asupra relaţiilor economice internaţionale..........................................11
1.4 Impactul politicilor monetare şi bugetare asupra echilibrului balanţei de plăţi.................................15
Capitolul 2. Implicaţiile evoluţiei cursului de schimb asupra balanţei de plăţi externe – Cazul României anii 1990 - 2011................................................................................................18
Concluzii.......................................................................................................................................38
Bibliografie...................................................................................................................................40
Page
3
Capitolul 1. Influenţa cursului de schimb asupra balanţei de plăţi
1.1 Conexiuni internaţionale
Pe plan internaţional, economiile sunt interconectate prin intermediul comerţului cu
mărfuri şi prin intermediul pieţelor financiare. Cursul de schimb reprezintă preţul unei monede
străine exprimate în moneda ţării respective. Un curs de schimb ridicat - respectiv un leu slab –
conduce la reducerea importurilor şi la creşterea exporturilor stimulând cererea agregată.
În condiţiile unor cursuri de schimb fixe, băncile centrale cumpăra şi vând moneda
străină pentru a fixa cursul de schimb. În condiţiile unor cursuri de schimb flotante, piaţa este
aceea care stabileşte valoarea unei monede în raport cu altă monedă.
Într-o ţară care doreşte să menţină un curs de schimb fix în condiţiile unui deficit al
balanţei de plăţi, banca centrală trebuie să cumpere moneda internă, utilizând rezervele de
monedă străină şi de aur sau recurgând la împrumuturi de rezervă din străinătate. Dacă deficitul
balanţei de plăţi persista suficent de mult astfel încât respectivă ţară îşi epuizează rezervele,
aceasta este obligată să lase valoarea monedei naţionale să cadă.
Pe termen foarte lung, cursurile de schimb se ajustează astfel încât să reflecte costul
real al bunurilor în diferite ţări. Politica fiscală este un instrument puternic în condiţii de perfectă
mobilitate a capitalului şi cursuri de schimb fixe. Politica monetară este un instrument puternic în
condiţii deperfecta mobilitate a capitalurilor şi cursuri de schimb flotante.
În zorii secolului XXI, economiile naţionale devin tot mai strâns interconectate, iar
noţiunea de globalizare în sensul că ne îndreptăm spre o unică economie globală - este tot mai
mult acceptată.
Page
4
1.2 Interferenţele dintre cursul de schimb şi balanţa de plăţi
Informaţiile cuprinse în balanţă de plăţi prezintă un oarecare interes pentru explicarea
nivelului cursului de schimb, întrucât balanţa ilustrează situaţia relaţiilor economice ale unor ţări
cu restul lumii.
Deficitul sau excedentul unor solduri ale balanţei de plăţi pot explica nivelul cursului
de schimb, în baza efectului mecanic al unui astfel de dezechilibru asupra cererii şi ofertei de
devize. Astfel, un deficit măreşte cererea de devize, ceea ce determina reducerea valorii monedei
naţionale pe piaţă.
Între cursul de schimb şi raporturile economice şi financiare externe se stabilesc
multiple legături care se interferează cu problematicile rezultate din interpretarea balanţei de
plăţi. Interferenţele dintre cursul de schimb şi balanţa de plăţi se realizează în două situaţii
distincte:
Pe o piaţă liberă, deci fară intervenţia guvernamentală, şi
În condiţiile intervenţiei statale.
Pe o piaţă liberă a tranzacţiilor valutare, cursul de schimb este „flotant" în funcţie de
evoluţia cererii şi a ofertei valutare, ceea ce permite ca o balanţă de plăţi să se echilibreze în mod
automat.
Partea de credit din balanţa de plăţi constituie o cerere de monedă naţională pe piaţa
valutară pentru motivul că exporturile sunt cumpărate de străini în monedă naţională.
Partea de debit a balanţei de plăţi prezintă o situaţie inversă, ea constituindu-se în ofertă
de monedă naţională.
Pornind de la aceste două constatări, este lesne de înţeles că un curs de schimb flotant
va face că, în final, cererea de monedă naţională să fie egală cu ofertă din această monedă, ceea
ce va asigura echilibrul între creditul şi debitul balanţei de plăţi, deci o va echilibra în mod
automat.
Bineînţeles că, plecând de la toate precizările făcute anterior, trebuie reţinut că nu
fiecare parte componentă a balanţei de plăţi va fi, la rândul său, echilibrată, ci doar faptul că
orice deficit al contului curent poate fi compensat de un surplus al contului capital şi invers. Să
presupunem că are loc o expansiune a cererii agregate în condiţiile unui avânt al activităţii
economice. În această situaţie prelungită, contul curent începe să devină deficitar şi în consecinţă
Page
5
oferta de monedă naţională se va deplasa spre dreapta, iar cursul ei va scădea. Concomitent,
aceeaşi situaţie atrage după sine o deplasare spre stânga a curbei cererii de monedă naţională, ca
o consecinţă firească a scăderii cursului de schimb. Într-o astfel de situaţie, respectiv în condiţiile
unui curs de schimb mai redus, are loc atragerea investiţiilor străine pe termen lung în ţară. în
final, contul de capital va înregistra un excedent, care va suplini deficitul din contul curent.
Plecând de la cunoaşterea cererii şi a ofertei de monedă naţională pe o piaţă valutară şi
de aici a cursului flotant, prezintă un interes major determinarea cauzelor care pot determina
flotarea.
Flotarea cursului monedei naţionale este provocată de mai multe cauze:
Modificări ale preţurilor interne în comparaţie cu cele internaţionale. Dacă rata
inflaţiei interne este mai mare decât cea internaţională, atunci exporturile din ţară devin mai
scumpe şi deci mai puţin competitive. În consecinţă, în mod normal, cererea de monedă
naţională pe piaţa valutară se va reduce. Din acelaşi considerent produsele străine, deci
importurile, devin relativ mai ieftine. Reacţia la această situaţie este creşterea de ofertă de
monedă naţională, ceea ce se reflectă în scăderea cursului ei de schimb.
Modificări relative ale veniturilor interne în comparaţie cu cele mondiale. Dacă
raportul dintre aceste venituri este favorabil celor interne, cererea de importuri creşte şi o dată cu
ea şi oferta de monedă naţională. Dacă are loc o scădere a veniturilor în străinătate este evident
că cererea de produse la export va scădea şi o dată cu ea şi cererea de monedă naţională pe piaţa
valutară şi, în consecinţă, cursul de schimb se va reduce şi el.
Modificări între rata dobânzii interne şi cea practicată pe plan internaţional. Dacă rata
dobânzii interne este în curs de scădere şi deci este relativ mai mică decât cea internaţională,
firmele şi persoanele fizice sunt tentate să-şi depună banii în străinătate, ceea ce se manifestă prin
creşterea ofertei de monedă naţională cu consecinţa ei firească. Simultan, persoanele juridice şi
fizice din străinătate nu vor depune banii lor în ţară şi deci cererea de monedă naţională se va
reduce. Pe de o parte, creşterea ofertei, iar, pe de altă parte, reducerea cererii de monedă
naţională se concretizează în scăderea cursului ei de schimb.
Schimbări în starea climatului economic internaţional. Dacă climatul investiţiilor în
străinătate devine mai atractiv în comparaţie cu cel interior (profituri mai mari, mai sigure etc.),
atunci cererea de monedă naţională se reduce şi simultan creşte oferta de monedă naţională, ceea
ce se repercutează în scăderea cursului ei de schimb.
Page
6
Aprecieri privind modificări ale cursului de schimb. Nu este vorba numai de tendinţe
speculative care se practică permanent, ci de aşteptările justificate atât din partea importatorilor,
cât şi a exportatorilor de a acţiona, respectiv de a cumpăra sau a vinde, la momentul cel mai
avantajos pentru ei. Dacă se prevede o scădere a cursului de schimb, ei prefera să vândă moneda
naţională înainte de deprecierea ei. Drept urmare, creşte brusc oferta de monedă naţională. Cei ce
au nevoie de această monedă se vor abţine să o procure şi vor aştepta să se ajungă la cursul cel
mai scăzut. în consecinţă, cererea de monedă naţională va scădea, ceea ce, conjugat cu creşterea
ofertei, se va repercuta asupra reducerii cursului ei de schimb.
Modificări, pe termen lung, privind structura comerţului internaţional. Astfel de
schimbări pot apărea ca urmare a modificării tehnicităţii şi calităţii produselor cerute, a creşterii
costurilor de producţie sau a modificării gusturilor consumatorilor. Dacă, datorită acestor
schimbări, produsele ţării devin mai puţin competitive, apar dereglări corespunzătoare între
exporturi şi importuri, cu repercusiuni negative asupra cererii de monedă naţională şi pozitive
asupra ofertei, ceea ce duce la scăderea cursului de schimb, deoarece aceste modificări se produc
în timp şi tendinţa de scădere a cursului este una de perspectivă.
În fiecare dintre situaţiile prezentate, datorită creşterii ofertei şi reducerii de monedă
naţională, cursul ei de schimb era în scădere. În termeni consacraţi, scăderea cursului se numeşte
depreciere a monedei naţionale. În cazul creşterii cursului, termenul folosit este de apreciere.
Intervenţia statului pe piaţa valutară apare necesară atunci când pe piaţa liberă a
tranzacţiilor valutare se manifestă o instabilitate constantă, ceea ce poate avea repercusiuni
negative asupra balanţei de plăţi
De regulă, intervenţia statală urmăreşte două obiective: reducerea fluctuaţiilor zilnice şi
prevenirea modificărilor pe termen lung. Fiecare dintre cele două obiective se realizează prin
metode diferite.
Reducerea fluctuaţiilor zilnice se poate înfăptui prin:
a) Utilizarea rezervelor de valută şi aur. Aceste rezerve pot fi folosite la cererea
guvernului de către Banca centrală (la noi, Banca Naţională a României) pentru cumpărarea pe
piaţa valutară a monedei naţionale, ceea ce se repercutează asupra creşterii cererii şi, în
consecinţă, a menţinerii cursului de schimb la un anumit nivel.
b) Recurgerea la împrumuturi externe. Aceste împrumuturi se pot obţine de la alte
ţări sau de la organisme financiare internaţionale, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, Banca
Page
7
Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi altele. Sumele obţinute pe
această cale se folosesc în acelaşi scop, respectiv pentru susţinerea monedei naţionale pe piaţa
valutară.
c) Creşterea ratei dobânzilor. Prin această metodă se scontează pe un dublu efect. Pe de
o parte, se încurajează depunerile de bani în ţară de către străinătate, ceea ce are ca rezultat
creşterea cererii de monedă naţională, iar, pe de altă parte, se reduce oferta de monedă naţională,
ambele contribuind la menţinerea unui curs favorabil.
Mai poate fi observat şi faptul că prin rate înalte ale dobânzii scade masa monetară şi se
temperează inflaţia internă, ceea ce are, de asemenea, un efect pozitiv asupra stabilităţii cursului
de schimb.
Prevenirea modificărilor în perspectivă sau menţinerea pe termen lung a cursului de
schimb convenabil sunt posibile prin influenţarea evoluţiei în timp a cererii şi a ofertei de
monedă naţionala, astfel încât ele să se egalizeze, curbele lor interferându-se, la nivelul cursului
dorit. În a scop sunt folosite trei metode mai importante.
a) Reducerea deliberată a cererii agregate, care se poate înfăptui fie prin
intermediul politicii fiscale, fie prin politica monetară, fie prin ambele. Reducerea deliberată a
cererii agregate poartă denumirea de deflaţie. Politica fiscală deflaţionistă are în vedere, în
primul rând, creşterea impozitelor şi a taxelor, dar ea poate fi combinata şi cu
reducerea cheltuielilor publice, care, se ştie, constituie o componentă a cererii agregate. Politica
monetară deflaţionistă se referă la reducerea ofertei de bani atât prin controlul strict
al emisiilor monetare, cât şi prin creşterea ratei dobânzii, ceea ce temperează recurgerea la
credite.
Politicile deflaţioniste, cu efectul lor asupra reducerii cererii agregate, conduc la
micşorarea volumului cheltuielilor destinate consumului. Reducerea cheltuielilor destinate
consumului diminuează importurile şi deci oferta de monedă naţională pe piaţa valutară, cu
efectul scontat privind menţinerea cursului de schimb. Totodată, aceste politici au în vedere şi
reducerea ratei inflaţiei, ceea ce are ca rezultat creşterea gradului de competitivitate a produselor
indigene pe piaţa externă şi în consecinţă creşterea cererii de monedă naţională. Simultan cu
aceasta se realizează şi o reducere a cererii la produsele provenite din import, adică o reducere a
ofertei de monedă naţională, cu efectele ei asupra cursului.
Page
8
b) Politici de sporire a ofertei de produse naţionale pe piaţa internaţională. Prin
aceste politici, autorităţile încearcă să sporească, pe termen lung, gradul de competi-
tivitate a produselor indigene pe piaţa internaţională. Acest lucru este posibil prin obţinerea
reducerii costurilor de producţie şi creşterea gradului de tehnicitate şi de calitate a
produselor create în economia naţională.
În acest scop, autorităţile statale asigură reduceri şi chiar scutiri de impozite şi taxe
pentru activitatea de cercetare-dezvoltare (care are consecinţe asupra înnoirii şi modernizării
produselor şi serviciilor) şi, totodată, întreprind măsuri pentru perfecţionarea sistemului de
pregătire a personalului de toate categoriile - inclusiv a celui de decizie şi conducere - ceea ce
ştim că este o premisă cu efect de perspectivă, dar de foarte mare importanţă pentru realizarea
creşterii economice.
c) Politici de control al importurilor şi al schimburilor valutare. Aceste politici se pot
referi fie numai la importuri, fie numai la schimburile valutare, fie la ambele. Politicile de acest
fel se realizează prin restrângerea accesului la valute al operatorilor economici interni şi externi
şi prin folosirea unor tarife vamale ridicate şi cote protecţioniste. Tarifele sau taxele vamale
sporite au menirea să ducă la creşterea preţului la produsele importate şi deci să descurajeze
consumul de astfel de produse şi, în final, importul lor. Cotele protecţioniste au în vedere
limitarea cantitativă a produselor importate Ca o concluzie finală la toată această problematică
referitoare la starea balanţei de plăţi şi la cursul de schimb, în promovarea politicilor economice
ar trebui spus care sunt de preferat însa nu se poate da un răspuns tranşant, deoarece atât cursul
flotant, cât şi cel stabil creează probleme secundare, fiecare soluţie având avantaje şi
dezavantaje. În consecinţă, se poate aprecia că autorităţile nu dispun de remedii sau de soluţii
perfecte. Cele două direcţii ale politicilor în domeniu, cursuri flotante sau cursuri controlate sunt
două extreme.
Orice sold excedentar al balanţei comerciale provoacă, printr-un simplu efect mecanic,
o tendinţă de creştere a valorii cursului de schimb, iar soldul deficitar, o tendinţă de scădere.
Situaţia nu trebuie privită în mod bilateral, izolat, întrucât se referă la excedente sau deficite
globale în relaţiile ţării A cu tot restul lumii chiar dacă, în situaţii bilaterale, comerţul exterior
fata de unele ţări poate ţi deficitar sau excedentar.
Cursul de schimb este un factor de influenţare a economiei folosit de către unele state
pentru a corecta anumite dezechilibre produse ca urmare a crizei financiare care a „lovit” în
Page
9
multe din ţări considerate anterior ca fiind infailibile. Efectele negative ale crizei financiare se
regăsesc şi în scăderea volumelor de mărfuri implicate în schimburile comerciale
internaţionale ca o consecinţă a modificării preţurilor şi a scăderii cererii. Contracţia
economică din multe state este o consecinţă a scăderii componentei de exporturi nete din
produsul intern brut. Regimul valutar din România este cel de flotare administrată iar Banca
Centrală intervine de câte ori consideră că este necesar pentru a susţine cursul leului. În acest
sens, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu afirma în anul 2007 că banca
centrală poate să intervină pe piața valutară fără aviz sau explicații, deoarece modificările
semnificative în cursul de schimb al leului “nu fac bine unei economii mici și deschise cum este
cea a României1”.
Existența unei relații între componentele balanței de plăți și cursul de schimb a fost un
subiect dezbătut pe larg de mulți specialiști din domeniu. Alfred Marshall, Abba Lerber
și Joan Robinson au fost printre primii care au analizat corelația dintre cursul de schimb
și situația balanței comerciale. Ideile lor sunt cunoscute sub titulatura de Condițiile
Marshall- Lerner . Ei au analizat modul în care o devalorizare (în cazul regimului de cursuri fixe)
sau o depreciere reală (în cazul flotării cursului) pot să influențeze pozitiv situația balanței de
plăți. Ideile lor sunt considerate, totuși, neconcludente. O serie de cercetători precum
Cooper, Gylfason, Risager ș.a demonstrează că deprecierea monedei naționale duce la
îmbunătățirea situației balanței de plăți. Laffer este unul din economiștii care arată că
această relație este valabilă doar pentru anumite țări și pentru anumite perioade de timp,
demonstrând că nu există o legătură semnificativă între balanța comercială și cursul de schimb.
Paul Krugman a introdus în teoria de specialitate Curba în J. Cercetarea lor
folosește date specifice economiilor europene și americană și arată că un șoc monetar negativ
reduce PIB-ul pentru aproximativ jumătate de an, generând aprecierea monedei pentru
aceeaşi perioadă, se ajunge la un surplus al balanței comerciale de un an și jumătate, după care
urmează un deficit comercial. Teoria curbei în J2 presupune că efectele pozitive ale
devalorizării monedei asupra echilibrului balanţei de plăţi externe nu se manifestă imediat ci
după a anumită perioadă de timp. Conform “curbei în J”, dacă se devalorizează moneda
1 Isărescu spune că fluctuațiile mari de curs nu fac bine economiei, 2007, http://www.business-adviser.ro/analize_isarescu_fluctuatii.html2 Gheorghe Voinea, Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2004, p.79
Page
10
naţională, atunci importurile cresc datorită influenţei preţurilor de import, chiar dacă cantitatea
nu se modifică. Odată cu trecerea timpului, importurile scad şi exporturile cresc, cu efecte asupra
echilibrării balanţei comerciale.
Aceste efecte pozitive se pot manifesta în anumite condiţii3 cum ar fi: creşterea
competitivităţii mărfurilor, extinderea relaţiilor comerciale cu alţi parteneri, dezvoltarea
capacităţilor de producţie pentru transport, transferul ofertei de produse de pe o piaţă pe alta. Pe
de altă parte Moffet, în anul 1986, arată că pentru economia americană teoria curbei în J nu este
relevantă. Aceleași idei sunt preluate de către Rose și Yellin, care arată în anul 1989, că, în
ultimele două decenii până în momentul realizării studiului, în SUA, deprecierea monedei nu a
dus la un deficit comercial pe termen scurt și nu găsesc o legătură puternică între cursul de
schimb și balanța comercială. Cercetările pe acest subiect sunt numeroase iar analizele efectuate
cuprind date din numeroase state. O analiză realizată în cazul Japoniei, în perioada 1974-1996,
demonstrează aceeași inadvertență dintre realitate și teoria economică. Unii economişti
consideră că volatilitatea cursului de schimb produce doar efecte negative, indiferent de
sensul în care se manifestă aceasta. Efectele aprecierii sau deprecierii nu sunt suficient de robuste
pentru a putea să fie generalizate în toate ţările. În plus, firmele înregistrează costuri
suplimentare aferente protejării împotriva riscului valutar, reducându-se astfel veniturile
partenerilor implicaţi în relaţiile comerciale internaţionale. Existenţa instrumentelor de pe
piaţa financiară permite, într-o anumită măsură, să se realizeze o protejare împotriva
riscului valutar prin plata unei prime conforme cu valoarea constractului. Din păcate, aceste
instrumente nu sunt folosite pe scară largă, mulţi din operatori preferând să nu se protejeze
împotriva riscului valutar.
Aşa după cum s-a văzut mai sus cursul de schimb influenţează situaţia exporturilor şi a
importurilor unui stat. De remarcat ar fi faptul că, la rândul ei, situaţia balanţei
comerciale poae să influenţeze cursul de schimb. Astfel, o balanţă de plăţi externă excedentară
duce la aprecierea cursului iar situaţia de deficit influenţează moneda naţională în sensul
aprecierii acestuia. Legătura bilaterală dintre volatilitatea cursului de schimb şi balanţa
comercială a fost analizată în anul 2008 de către un grup de cercetători americani, pe
exemplul Statelor Unite ale Americii.
3 Voinea Gheorghe, Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii “Alexandru I.Cuza”, Iaşi, 2007, p. 99
Page
11
1.3 Influenţa cursului de schimb asupra relaţiilor economice internaţionale
Efectele fluctuaţiei cursului de shimb depind de structură schimburilor comerciale, de
prestările de servicii, de valută în care sunt exprimate relaţiile economice internaţionale, de
conjunctura e pe pieţele valutare, de situaţia economico-financiara a participantiilor la
schimburile internaţionale. În perioada practicării cursurilor de schimb fixe, devalorizarea era
expresia decizii autorităţii monetare de diminuare a puterii de cumpărare a monede în raport cu
aurul şi alte valute, iar revalorizarea reflectă creşterea puterii de cumpărare a monedei faţă de aur
şi alte valute.
În condiţiile cursurilor flotante, devalorizarea are caracter implicit datorită reducerii
puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă, fiind numită depreciere,
iar revalorizarea implicită reflectă creşterea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, ceea ce
înseamnă ca monedă se apreciază.
Deprecierea care reflectă scăderea puterii de cumpărare a monedei pe piaţa în funcţie
de cerere şi ofertă, se calculează după formula4:
Kdp=CV 1−CV 0
CV 0, CV 0 , CV 1 curs de schimb vechi, respectiv curs de schimb nou.
Aprecierea sau revalorizarea implicita a valutei exprima cresterea puterii de cumparare
fata de alte valute si se determina dupa formula:
Kap=CV 0−CV 1
CV 0, CV 0 , CV 1 curs de schimb vechi, respectiv curs de schimb nou
Deprecierea monedei stimulează exporturile şi frânează importurile deoarece se plătesc
în moneda depreciată. Importatorii din alte ţări având nevoie de sume mai mari pentru a-şi
procura mărfurile necesare din ţară a cărei moneda s-a depreciat îşi reduc cantităţile. Deprecierea
îi avantajează pe debitori care îşi achita datorii în moneda depreciată şi îi dezavantajează pe
creditori.
4 Gheorghe Voinea, Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 78
Page
12
Aprecierea monedei restrânge exporturile şi stimulează importurile unei ţări.
Importurile sporesc ca urmare a efortului valutar mai redus a firmelor pentru achitarea lor către
partenerii din străinătate. Aprecierea monedei dezavantajează debitorii care îşi achita datoriile în
monedă mai puternică, iar creditorii sunt avantajaţi în urma încasării creanţelor în moneda
respectivă.
Teoria elasticităţii a susţinut că devalorizarea sau deprecierea monedei influeanteaza
asupra balanţei de plăţi prin preţurile bunurilor şi serviciilor. Efectele devalorizării asupra
echilibrului balanţei de plăţi externe depinde de elasticitatea preţurilor bunurilor destinate
exporturilor şi elasticitatea preţurilor bunurilor importate.
Raportul dintre modificarea relativa a cantitatii de bunuri si modificarea relativa a
preturilor reflecta fie o cerere relativ elastica la pret (Ec ≥1)fie o cerere unitar elastica Ec=1, fie o
cerere relativ inelastica la pret Ec <1.
În condiţiile în care elasticitatea cererii pentru import şi export este mai mare decât unu,
devalorizarea contribuie la îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plăţi. În cazul în care suma
elasticităţii cererii este mai mică decât unu, devalorizarea influienteaza negativ asupra balanţei
comerciale.
După teoria absorbţiei, devalorizarea poate să determine modificarea şoldului balanţei
comerciale prin efectele asuprea venitului şi absorbţiei. Pe lângă influenta directă exercitată de
devalorizarea aspura venitului naţional, se manifestă şi o influenţă indirectă ca urmare a
inclinaţiei marginale spre consum şi investiţii.
Teoria absorbţiei considera că devalorizarea are efecte pozitive asupra balanţei
comerciale în cazul creşterii PIB şi a scăderii absorbţiei interne. Devalorizarea poate să
încurajeze utilizarea resurselor interne în vederea creşterii producţiei destinate exportului şi a
producţiei necesare acoperirii cererii interne în vederea diminuării importurilor.
În cazul în care impactul devalorizării asupra balanţei externe nu se manifestă imediat,
ci după o anumită perioadă de timp se exprima grafic prin “Curba în J”.
Page
13
Fig. 1 Efectele devalorizarii valutei. Curba in J.
După devalorizare, importurile cresc datorită influenţei preţurilor de import, deşi
cantitatea nu se modifică. Pe măsură ce trece o anumită perioadă de timp de la momentul
devalorizării, importurile scad, exporturile cresc şi se manifestă tendinţa de echilibru în balanţă
comercială.
Efectele devalorizării monedei asupra echilibrului balanţei comerciale se manifestă
după o anumită perioadă de timp datorită creşterii competitivităţii mărfurilor, a extinderii
relaţiilor comerciale cu alţi parteneri, a dezvoltării capacităţii de producţie pentru export şi a
transferării ofertei de produse de pe o piaţă pe alta.
Fig. 2 Influentele deprecierii valutei aspura deficitului balantei de plati.
În măsura în care deprecierea monedei nu stimulează creşterea exporturilor şi nu
restrânge şi descurajează importurile care se menţin sau cresc, ţara se încadrează într-un cerc
Page
14
vicios. Dezechilibrele structurale din economie şi consumurile mai mari decât resursele
contribuie la formarea cercului vicios dintre depreciere şi dezechilibrul balanţei de plăţi care se
propagă prin inflaţie. Devalorizarea ne apare astfel că o sabie cu două tăişuri.
Dacă deprecierea valutei determina o restrângere moderată a exporturilor şi menţinea
sau creşterea importurilor în limite controlabile, starea de echilibru a balanţei de plăţi se menţine
şi ţara se încadrează într-un cerc vicios. Spargerea cercului vicios dintre depreciere şi
dezechilibrul balanţei de plăţi prin stabilirea artificială a cursului la un nivel supraevaluat într-un
mediu inflaţionist nu se poate realiza deoarece nu se atenuează dezechilibrele din economie.
Deprecierea valutei exercita influenţa în direcţia restabilirii echilibrului extern dacă
este însoţită de programe care vizează creşterea producţiei şi a exportului, stimularea intrărilor de
capital străin, a investiţiilor, descurajarea importurilor şi întărirea rezervelor valutare.
Fig. 3 . Cercul vicios dintre aprecierea valutei si balanta de plati echilibrata.
1.4 Impactul politicilor monetare şi bugetare asupra echilibrului balanţei de plăţi
Page
15
Politicile monetare şi bugetare în calitate de componente ale politicii economice
generează efecte atât asupra echilibrului intern, cât şi asupra echilibrului balanţei de plăţi.
Măsurile de politică monetară şi fiscal-bugetară influenţează echilibrul balanţei de plăţi,
în funcţie de regimul de curs de schimb practicat de o ţară şi de mobilitatea capitalurilor.
a) Impactul politicilor monetare şi bugetare asupra echilibrului balanţei de plăţi
în condiţiile aplicării unor cursuri fixe
Ţările care aplică regimuri de cursuri fixe si promovează politici monetare
expansioniste, ce urmăresc relansarea economiei naţionale, reduc dobânda la creditele acordate
întreprinzătorilor privaţi.
Reducerea ratei dobânzii stimulează cererea internă de bunuri şi servicii, atât pentru
consum, cât şi pentru investiţii. Creşterea cererii interne de bunuri şi servicii antrenează creşterea
preţurilor, precum şi sporirea importurilor care se vor reflecta într-un deficit al balanţei contului
curent (BCC < 0).
Pe de altă parte, scăderea ratei dobânzii determină ieşiri de capital din ţara respectivă şi
formarea unui deficit la balanţa contului de capital.
Deficitul balanţei de plăţi rezultat din deficitul balanţei contului curent şi al balanţei
contului de capital se reflectă în deprecierea monedei. în această ipoteză, banca centrală intervine
pe piaţa valutară în vederea protejării cursului de schimb prin vânzarea de valută în schimbul
unor sume în monedă naţională.
Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară, care contribuie la reducerea masei
monetare, atenuează impactul iniţial de stimulare a relansării economiei naţionale.
Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice (expansionistă), în condiţiile
cursurilor fixe, atrage creşterea cererii interne de bunuri şi servicii, a produsului intern brut şi a
importurilor. Creşterea importurilor ca expresie a amplificării cererii interne de bunuri şi servicii
poate să contribuie ia formarea unui deficit al balanţei contului curent.
Creşterea produsului intern brut ca expresie a politicii bugetare expansioniste implică
creşterea cererii de monedă şi a ratei dobânzii. Aceasta din urmă stimulează intrările de capital
într-o ţară şi formarea unui surplus la balanţa contului de capital.
Politica bugetară expansionistă se reflectă în formarea unui deficit al balanţei contului
curent şi al unui excedent al balanţei contului de capital.
Page
16
În cazul în care o ţară înregistrează un excedent în balanţa contului de capital care
acoperă deficitul din balanţa contului curent, balanţa de plăţi globală poate fi echilibrată. În
condiţiile unor intrări de capital mai reduse, care nu pot asigura un surplus care să acopere
deficitul balanţei contului curent, se înregistrează deficit în balanţa de plăţi globală.
Intrările de capital pot determina aprecierea monedei, scăderea exporturilor şi creşterea
importurilor, ceea ce implică intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară.
Pentru a asigura echilibrul balanţei de plăţi, politica monetară ar trebui să fie neutră,
respectiv să nu împiedice variaţiile masei monetare generate de intrările şi ieşirile de capital.
b) Politicile monetare şl bugetare şt impactul lor asupra echilibrului balanţei de plăţi în
condiţiile cursurilor flotante
În cazul practicării unor cursuri flotante, politica monetară expansionistă presupune
reducerea ratei dobânzii, ieşiri de capital din ţara respectivă şi înregistrarea unui defcit în balanţa
contului de capital
Creşterea producţiei interne şi a exporturilor pe seama creditelor cu dobânzi mai
reduse, precum şi a importurilor, se va reflecta în echilibrul balanţei de plăţi.
În condiţiile practicării cursurilor flotante, politica monetară este mai eficientă deoarece
efectul iniţial de scădere a ratei dobânzii este suplinit de relansarea exporturilor, ca urmare a
deprecierii monedei. Politica monetară expansionistă contribuie la formarea unor deficite în alte
ţări şi la îndatorarea lor.
Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice (expansionistă) determină creşterea
produsului intern, sporirea importurilor şi formarea unui deficit al balanţei contului curent.
În acelaşi timp, creşterea ratei dobânzii atrage intrări de capital care asiguri un surplus
în balanţa contului de capital care poate să compenseze deficitul balanţei contului curent şi şi
asigure echilibrul pe total în balanţa de plăţi.
Tendinţa de echilibrare a balanţei de plaţi este corectata de aprecierea monedei care
poate să deterioreze competitivitatea produselor.
Mobilitatea ridicată a capitalurilor limitează efectele politicii bugetare asupra
echilibrului balanţei de plaţi datorită faptului că generează o apreciere a monedei, care frânează
exporturile şi stimulează importurile.
În situaţia unei mobilităţi mai reduse a capitalurilor, deficitul balanţei contului curent
nu mai poate fi compensat de intrările de capital. Tendinţa de deficit din balanţa de plăţi
Page
17
determină deprecierea monedei care îmbunătăţeşte competitivitatea produselor şi restrângerea
importurilor.
Aprecierea monedei atrage reducerea exporturilor, creşterea importurilor, respectiv,
reducere excedentului balanţei contului de capital.
Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice a fost compensată de reducerea
activităţii întreprinderilor exportatoare şl a întreprinderilor ale căror produse sunt în competiţie
cu cele importate. Datorită aprecierii monedei, producţia naţională este supusă concurenţei
internaţionale, pe de altă parte, aprecierea monedei stimulează cererea de bunuri din străinătate.
Robert Mundeil a susţinut că fiecare instrument de politică economică ar trebui orientat
spre obiectivul la care eficacitatea relativă este mai mare. După Robert Mundeil, politica
monetară este mai potrivită în vederea realizării echilibrului extern, iar politica bugetară pentru
realizarea echilibrului intern.
Page
18
Capitolul 2. Implicaţiile evoluţiei cursului de schimb asupra balanţei de plăţi externe – Cazul României anii 1990 - 2011
Participarea la comerţul internaţional are drept scop valorificarea superioară pe piaţa
mondială a rezultatelor muncii la scară naţională. O balanţă comercială cronic pasivă poate
determina micşorarea veniturilor în devize şi. ca atare, reducerea gravă a posibilităţilor achitării
datoriilor externe. Cu cât dependenţa unei ţări de comerţul exterior este mai mare, cu atât mai
imperios este dezideratul echilibrării balanţei sale comerciale, pentru a nu intra în cercul vicios al
deprecierii monedei naţionale.
Echilibrarea balanţei comerciale prin stimularea exporturilor se realizează, înainte de
toate, prin creşterea competitivităţii mărfurilor pe piaţa externă. Aceasta înseamnă, atât măsuri pe
termen lung (creşterea eficienţei muncii), cât şi măsuri pe termen scurt (subvenţionarea
exporturilor, scutiri sau reduceri de taxe fiscale, credite la export). Ceea ce ne propunem acum să
studiem se referă la efectele evoluţiei şi în special ale deprecierii cursului de schimb asupra
situaţiei balanţei comerciale. Prin depreciere se stimulează cererea externă şi se descurajează
cererea internă. Expansiunea monetară determină în ţara respectivă o depreciere a cursului de
schimb, o creştere a exporturilor nete şi, ca urmare, o mai bună folosire a resurselor, concretizată
într-o creştere a producţiei.
Deprecierea constituie însă o cale de a deplasa cererea dintr-o ţară către alta şi nu de a
schimba nivelul cererii internaţionale. Astfel, deprecierea pe plan intern va deplasa cererea
dinspre bunurile importate către bunuri din interior. În aceste condiţii, în străinătate va scădea
producţia şi gradul de alocare şi utilizare a resurselor, iar creşterea exporturilor noastre nete
determină înrăutăţirea balanţei de plăţi a statelor partenere în relaţiile comerciale externe.
Această politică de adaptare a cursului de schimb poate fi folosită cu succes în diferitele
etape ale ciclului economic. Dacă însă ciclurile de activitate ale ţărilor sunt perfect sincronizate,
modificările cursului de schimb nu vor folosi prea mult la o alocare mai bună a resurselor
mondiale.
În orice caz, o ţară care-şi depreciază cursul de schimb va reuşi să atragă cererea
internaţională şi să-şi crească producţia internă. Deci, atunci când unele ţări se confruntă cu o
Page
19
depreciere a cursului, aceasta nu generează o creştere a nivelului cheltuielilor internaţionale, ci o
deplasare a cererii mondiale de la bunurile unor ţări la bunurile ţărilor care se confruntă cu
această depreciere.
În plus, se poate aprecia că, pe termen scurt, impactul total al deprecierii monedei
naţionale asupra inflaţiei interne depinde de ponderea importurilor în cadrul ofertei agregate de
bunuri şi servicii, senzitivitatea preţurilor interne şi a salariilor la creşterea costului importurilor
şi existenţa/absenţa capacităţilor de producţie disponibile care să permită expansiunea exportului
stimulat de o monedă naţională mai slabă.
De aici nu trebuie să se tragă însă concluzia că, în orice condiţii, deprecierea acţionează
în sensul dorit de exportatori. Printre ţările în dezvoltare exportatoare de produse primare, oferta
este elastică, dar dacă cererea pe piaţa mondială este rigidă în raport cu preţul, deprecierea va
determina o reducere a preţurilor externe cu efecte mai puternice decât creşterea cantităţilor
vândute şi, ca urmare, o diminuare a veniturilor din exporturi.
Încă de la începutul perioadei de tranziţie, relaţiile de interdependenţă dintre cursul de
schimb, rata inflaţiei şi dezechilibrul balanţei de plăţi externe au constituit probleme
controversate ale economiei româneşti.
În stabilirea rolului pe care îi are cursul de schimb al leului în corectarea dezechilibrului
macroeconomic s-au consacrat două opţiuni: aceea de ancoră antiinflaţionistă şi aceea de
instrument de influenţare a balanţei de plăţi externe.
Măsura în care a prevalat una din cele două opţiuni s-a reflectat în evoluţia cursului de
schimb, începând încă din 1990.
În general, s-a încercat menţinerea unui echilibru între necesitatea de depreciere a leului
pentru stimularea exporturilor şi evitarea inflamării preţurilor (componenta „importată" a
inflaţiei).
În economia românească, marcată de grave dezechilibre structurale şi de o importantă
componentă corectivă a inflaţiei, cursul de schimb a fost unul din factorii determinanţi ai
mişcării preţurilor, dar nu cel mai important.
Structura importurilor, pe grupe de mărfuri, caracterizată de o pondere importantă a
componenţei nesubstituibile (materii prime, energie) a contribuit ca cererea la import să aibă o
elasticitate redusă faţă de preţ (chiar negativă în unii ani ai deceniului trecut). Cu excepţia anilor
Page
20
1997, 1998, importurile au fost inelastice funcţie de preţ, în timp ce exporturile au fost inelastice
pe toată durată, cu excepţia anului 1994.
În acest mod, mecanismul de transmisie al nivelului cursului nominal în preţuri este
mai uşor de sesizat, influenţa exercitată de cursul de schimb contribuind la creşterea ponderii
importurilor în totalul ofertei.
Fig. 4. Evolutia ponderii importurilor in cadrul PIB
Sursa: Magdalena Rãdulescu, Cursul de schimb şi echilibrul balanţei de plãţi externe, Editura
Agir, Bucureşti, 2005
Analiza evoluţiei exporturilor trebuie pusă în corelaţie cu disponibilul de capacitate de
producţie pentru export şi cu capacitatea de absorbţie a pieţei externe.
Datorită faptului că economia românească este expusă fluctuaţiilor preţurilor de pe
piaţa internaţională, impactul asupra balanţei de plăţi externe (prin componenta sa comercială) a
fost inconstant.
Au existat creşteri semnificative ale indicelui deficitului comercial şi de cont curent cu
mult peste nivelul IPC în 1992, 1995, 1997, în principal datorită componentei cantitative: creşteri
ale volumului importurilor şi reduceri ale volumului exporturilor.
Page
21
S-ar putea, de asemenea, remarca faptul că, în toţi aceşti ani, s-a produs o deteriorare în
termeni reali a soldului balanţei comerciale şi a contului curent.
La rândul său, raportul de schimb a înregistrat oscilaţii semnificative în jurul punctului
de echilibru. Creşterile înregistrate de indicele preţurilor unitare de export (datorită creşterii
preţurilor externe) pot fi asimilate cu o depreciere a cursului de schimb nominal al monedei
naţionale, nemaifiind necesară deprecierea efectivă a monedei. Aceeaşi influenţă benefică o
exercită asupra cursului de schimb şi scăderile înregistrate de preţurile externe ale importurilor.
Evoluţiile preţurilor de pe piaţa externă pentru importuri, respectiv exporturi, fiind greu
de anticipat şi incontrolabile de către autoritatea naţională, afectează puternic raportul de schimb
al unei economii relativ mici, cum este şi cea românească. Mai mult, ele au lipsit banca centrală
de elementele cuantificabile şi previzibile în formularea politicii valutare.
În cadrul fluxurilor comerciale de import şi export ale României, o pondere ridicată o
deţin acele produse ale căror preţuri formate pe piaţa bursieră sunt variabile exogene (produse
petroliere, cereale, îngrăşăminte chimice), iar economia românească rămâne un receptor al
acestor influenţe externe.
În condiţiile concrete ale economiei româneşti, liberalizarea preţurilor s-a impus ca o
cerinţă obiectivă. Derularea cu sincope, însă, a procesului de restructurare la nivel
macroeconomic şi inconsecvenţa manifestate au amplificat fenomenul inflaţionist, de altfel
inevitabil.
În perioada 1990-2000, dinamica efectivă a cursului de schimb a reflectat, cu puţine
excepţii, un nivel supraevaluat. Indicele deprecierii nominale relevă o evoluţie aflată sistematic
sub dinamica procesului inflaţionist. Dat fiind potenţialul inflaţionist al oricărei mişcări abrupte a
cursului de schimb, autoritatea monetară a urmărit o „ţintă nominală" (declarată sau nu),
utilizând mijloacele specifice flotării controlate a leului.
Situaţia de supraevaluare a leului s-a reflectat însă în accentuarea deficitului comercial
şi de cont curent şi în funcţionarea deficitară a pieţei valutare.
Perioadele în care cursul de schimb a atins un nivel de echilibru au fost trimestrul III
din 1992 şi trimestrul II din 1994. În aceste intervale de timp divergenţa dintre cursul de schimb
de pe piaţa valutară interbancară şi cel de pe piaţa caselor de schimb a fost minimă şi nu s-au
înregistrat intervenţii ale guvernului (prin măsuri administrative), respectiv ale BNR (prin
operaţiuni pe piaţă) pentru a susţine un anumit nivel al cursului de schimb. Alte argumente în
Page
22
favoarea echilibrului pieţei valutare, în perioadele menţionate, au fost lichiditatea suficientă care
a permis băncii centrale să acţioneze în calitate de cumpărător net de valută şi starea de echilibru
a contului curent al balanţei comerciale.
„Gradualismul accentuat al ajustărilor structurale ale economiei româneşti, reflectat
parţial şi în componenţa sa valutară, în speţă supraevaluarea ratei de schimb, s-a tradus în
termeni de cost, prin accentuarea dezechilibrului balanţei de plăţi. Acest cost trebuie privit nu
numai sub aspect cantitativ, ca dimensiune a deficitului de cont curent, ci şi calitativ, în sensul
accentuării riscurilor legate de finanţarea să. Chiar dacă leul ar fi fost mai puţin supraapreciat,
dezechilibrul balanţei de plăţi nu ar fi fost eliminat, datorită cauzelor ce ţin de structura şi
declinul economiei, iar corecţiile realizate exclusiv prin pârghii monetar-valutare (în speţă cursul
de schimb) s-au dovedit temporare şi antieconomice)5"..
Supraaprecierea cursului a introdus distorsiuni în economie, echivalând cu o subvenţie
acordată importatorilor, respectiv un impozit suportat de exportatori. Cu toate acestea,
deprecierea nu poate fi acceptată în mod automat ca o pârghie de restabilire a echilibrului
contului curent. Dată fiind esenţa structurală a acestui dezechilibru, soluţionarea să nu se poate
face decât prin utilizarea unui mix de politici macroeconomice coroborat cu restructurarea
sectorului real.
Pârghia cursului de schimb acţionează ca un stimul exogen, cu efecte limitate în timp,
deci eficienţa sa este temporară. Pe termen lung, factorul determinant este competitivitatea
economică, în care productivitatea joacă un rol esenţial.
Dincolo de efectul direct al supraaprecierii leului reflectat la nivelul balanţei de plăţi,
apar şi efecte indirecte, mai puţin sesizabile: este afectat sistemul de preţuri, costurile factorilor
de producţie neputând fi corect evaluate. Cazul tipic vine din domeniul energetic, unde costul
energiei a fost astfel menţinut artificial la un nivel scăzut, alimentând astfel cererea şi consumul
intern. Creşterea economică rezultată a fost nejustificată din punctul de vedere al economici reale
şi greu de susţinut. Efectele negative au apărut imediat şi s-au dovedit a fi de lungă durată: a fost
amânată restructurarea industriei (mai ales a componentelor energofage), s-a produs risipă de
carburanţi şi energie, în timp ce importatorii de energie au acumulat pierderi însemnate.
Pe segmentul pieţei valutare, supraevaluarea a generat disfuncţionalităţi grave, a căror
consecinţă finală a fost alocarea neraţională a resurselor şi alimentarea previziunilor inflaţioniste.
5 Paxino Dan Octav, Politica valutară şi managementul riscurilor în tranzacţiile internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 67-68.
Page
23
Politica monetară în ansamblul său a fost afectată negativ, în sensul că disfuncţionalităţile induse
de cursul de schimb au fost contracarate prin niveluri ridicate ale dobânzii.
Aşa cum subliniam mai sus, în deceniul trecut, în România importurile au deţinut
ponderi relativ importante în cadrul PIB, astfel că expunerea la fluctuaţiile preţurilor de pe piaţa
internaţională a fost semnificativă, iar fenomenul de propagare pe plan intern a evoluţiilor
adverse de pe pieţele externe a fost favorizat de evoluţia de ansamblu a economiei româneşti. În
primul rând, ca urmare a restructurării a scăzut ponderea importurilor incompresibile (materii
prime, energie, combustibili) în favoarea bunurilor de consum, iar deprecierea leului s-a reflectat
mai puternic în nivelul indicelui preţurilor de consum.
Concomitent, reducerea drastică a producţiei interne a deplasat o parte din cererea de
bunuri interne către importuri, în această privinţă, o componentă importantă revenind şi politicii
de venituri, în special prin componenta salariată, aceasta fiind de natură să menţină cererea
solvabilă la un nivel ridicat, în special în perioada 1990-1996.
De asemenea, deficienţele structurale ale economiei româneşti, caracterizată printr-o
pondere înaltă a importurilor de completare (cea. 70% din inputurile necesare producţiei de
export), au făcut ca transmiterea în aval a efectelor deprecierii leului să se realizeze rapid şi să
afecteze negativ competitivitatea externă.
Pe termen lung, însă, cauzalitatea legăturii dintre cursul de schimb şi nivelul preţurilor
se inversează, deprecierea tinzând a fi egală cu diferenţa dintre inflaţia internă şi cea externă.
Rata de deprecierea poate fi limitată, dacă şi inflaţia internă este redusă, stabilitatea preţurilor
inducând stabilitatea ratei de schimb, aşa cum o demonstrează analiza corelaţiei dintre preţuri şi
cursul de schimb în perioada analizată. Rezultatele obţinute sunt edificatoare pentru ilustrarea
modului în care inflaţia reprimată şi distorsiunile grave din sistemul de preţuri pot denatura
nivelul cursului de schimb, în calitatea sa de preţ al preţurilor.
În perioada postsocialistă, a fost afectat grav rolul monedei noastre în derularea
relaţiilor economice externe ale ţării. Involuţia accentuată a producţiei industriale şi liberalizarea
insuficient pregătită a comerţului exterior au determinat o tendinţă de deteriorare continuă a
relaţiilor economice externe ale României. Pe fondul involuţiei accentuate a relaţiilor economice
externe ale ţării noastre, cursul de schimb al leului s-a depreciat foarte rapid şi în mod continuu.
În toţi anii în care rata cursului de schimb a devansat rata preţurilor de consum, deprecierea
leului a contribuit substanţial la impulsionarea inflaţiei.
Page
24
"În economia românească, funcţiile banilor s-au realizat, în mare măsură şi o lungă
perioadă de timp, prin intermediul dolarului american. Analistul Gheorghe Stroe aprecia că „leul
este o monedă pulverizată continuu şi care nu-şi îndeplineşte funcţiile de bază". Este evident că,
în măsura în care a fost înlocuit prin dolar, leul nu-şi mai îndeplineşte rolul său multiplu şi vital
în funcţionarea economiei naţionale. Tocmai această substituire a generat scăderea continuă a
încrederii agenţilor economici şi cetăţenilor faţă de moneda naţională.
Comparativ cu anul 1989, puterea de cumpărare a leului în relaţiile noastre externe a
ajuns cu totul derizorie, deprecierea cursului de schimb fiind cu mult mai accentuată decât
reducerea puterii de cumpărare a monedei naţionale pe plan intern.
Dacă se compară rata de depreciere a cursului de schimb mediu al leului cu rata de
creştere a contului curent, pentru anii '90, rezultă numeroase neconcordanţe, ceea ce evidenţiază
că deprecierea foarte accentuată a cursului de schimb al leului a fost generată nu numai de
involuţia survenită în relaţiile economice externe ale României, ci şi de influenţa dominaţiei
dolarului american în tranzacţiile economice internaţionale, influenţă resimţită puternic şi în
derularea relaţiilor economice externe ale României postsocialiste, Cu ajutorul FMI şi Băncii
Mondiale, SUA au menţinut o poziţie dominantă a dolarului pe piaţa internaţională o bună
perioadă de timp şi chiar după introducerea euro, defavorizând majoritatea ţărilor solicitante de
resurse financiare externe. SUA manipulează valoarea dolarului în funcţie de interesele lor6".
Analiza politicii monetar-valutare prin prisma comerţului exterior şi a impactului
asupra exporturilor reliefează7 următoarele aspecte:
Comparând dinamica devalorizării monedei naţionale cu dinamica exporturilor se
observă că nu există o relaţie directă determinantă între acestea decât în anii 1999 şi 2002 când
moneda naţională devalorizându-se cu peste 70% anual, respectiv cu cea 13% în 2002 a putut
constitui un stimulent important pentru exportatori. În schimb, în anii 1991-1993 când
deprecierea leului a fost substanţială aşa cum se observă din tabelul nr. 29, exporturile au crescut
modest, contul curent înregistrând reduceri mult mai mici ale deficitului, sau chiar creşterea
deficitului în 1992, în timp ce în 1994-1995, exporturile au crescut mult mai accentuat, deşi
deprecierea a fost sub 40% anual.
6 N.G. Niculescu, I.D. Adumitrăcesei, România pe calea integrării economice europene -premise, procese, politici, Ecl. Economică. 2001, p. 240-241.7 Ion Niţă, Politica economică externă a României, Editura Independenţa Economică, Brăila, 2001, p. 142-143.
Page
25
Nici cu importurile nu există o relaţie de corespondenţă, ceea ce nu înseamnă însă că
deprecierea monedei naţionale nu influenţează cele două fluxuri.
Fig. 5 .Evoluţia cursului de schimb şi a deficitului contului curent (%)
Sursa: Magdalena Rãdulescu, Cursul de schimb şi echilibrul balanţei de plãţi externe, Editura
Agir, Bucureşti, 2005
menţinerea ratei dobânzilor la cote ridicate a inhibat investiţiile şi astfel nu s-au
tăcut retehnologizări, nu s-au construit fabrici noi, ceea ce s-a răsfrânt negativ asupra calităţii şi
structurii ofertei de export şi implicit asupra nivelului şi eficienţei exportatorilor. Nivelul ridicat
al dobânzilor şi politica necorespunzătoare de credite au avut drept efect stimularea inflaţiei,
creşterea costurilor de producţie, astfel că multe produsele româneşti au devenit necompetitive şi
au dispărut, atât de pe piaţa internă cât şi cea externă;
inflaţia ridicată a determinat şi ea reducerea competitivităţii ca preţ a unor produse
din cauza creşterii accelerate a costurilor de producţie;
relaţiile pe linie financiar-monetară cu instituţiile de resort (FMI, Banca
Mondială, BERD, UE) au fost de bun augur pentru comerţul exterior şi politica comercială,
întrucât fondurile atrase.de la acestea au putut asigura finanţarea deficitului balanţei de plăţi şi nu a
fost necesară introducerea unor restricţii la import, care s-ar fi repercutat negativ şi asupra
Page
26
exporturilor şi ar fi afectat credibilitatea angajamentelor luate pe plan internaţional şi în
domeniul comercial;
modernizarea sistemului bancar românesc s-a făcut lent şi cu multe sincope,
acesta neputând susţine economia şi comerţul românesc aşa cum ar fi fost de dorit; înfiinţarea
EXIMBANK a fost şi rămâne, din lipsă de resurse, o idee fără consistenţa necesară promovării
unui export dinamic şi eficient;
prăbuşirea monedei naţionale a contribuit la accentuarea dezechilibrului economic
extern al României. Aşa cum arătam mai sus, rolul deprecierii leului în promovarea exporturilor
româneşti a fost minor şi limitat la nivelul câtorva ani. În plus, importurile au depăşit în
permanenţă exporturile, iar ponderea lor mare în produsele exportate a determinat, prin
depreciere, scumpirea exporturilor şi reducerea competitivităţii acestora pe piaţa externă;
Consecinţele acestei politici monetar-valutare au fost dintre cele mai nefavorabile
economiei noastre. Astfel, a fost descurajată înclinaţia spre antreprenoriat, încurajându-se în
schimb specula; dobânzile înalte au contribuit la accentuarea unor dezechilibre sectoriale în
economie; din cauza aceloraşi rate înalte, multe firme au intrat în blocaj financiar, acesta
generalizându-se în economie, şi constituind o grea povară asupra bugetului de stat, iar alte firme
au dat faliment; ratele înalte au distorsionat competitivitatea unor produse şi întreprinderi, mai
ales mici şi mijlocii (a sectorului productiv în special), care nu a avut acces la credite cu dobânzi
rezonabile; în acest climat de nonperformanţă, întreprinderile nu au avut posibilitatea să-şi
modernizeze tehnologiile sau să-şi păstreze forţa de muncă valoroasă; băncile au manifestat
prudenţă excesivă faţă de risc, în detrimentul creditării economiei reale; acţiunile speculative
iresponsabile ale unor bănci comerciale, coroborate cu managementul defectuos al activităţii de
supraveghere din partea BNR au produs pierderi imense de capital într-o economie deja puternic
decapitalizată şi au creat probleme de lichiditate pentru unele bănci; căderea catastrofală a
cursului leului a dus la pierderea încrederii populaţiei şi agenţilor economici în moneda naţională
cu efecte negative asupra economiei şi nivelului de trai; BNR a copiat adesea soluţii din
străinătate, fără aplicabilitate în ţara noastră, astfel încât a amplificat lipsurile manageriale, ceea
ce face ca rolul şi răspunderea băncilor şi BNR faţă de situaţia actuală să fie una de prim-plan.
Determinarea cursului leului în raport cu dolarul american nu s-a justificat prin evoluţia
relaţiilor economice ale ţării noastre cu SUA. Raportul export-import s-a menţinut simţitor sub
media pe ansamblul comerţului nostru exterior şi mai ales sub media raportului realizat în
Page
27
relaţiile cu UE. Această situaţie nefavorabilă pentru noi s-a accentuat după 1996, deşi relaţiile
economice dintre România şi SUA au fost proclamate ca fiind „relaţii de parteneriat strategic".
În realitate, evoluţia leului numai în raport cu dolarul este rezultatul deciziilor politice,
de includere a României în zona de influenţă a dolarului şi, deci, de acceptare, ca pe o fatalitate,
a dolarizării economiei naţionale. Ca urmare, dependenţa leului faţă de dolar s-a manifestat tot
mai mult nu numai în cadrul relaţiilor economice externe ale ţării, ci şi în realizarea funcţiilor
interne ale monedei naţionale. Preţurile şi tarifele la produsele şi serviciile principale au fost
stabilite în dolari şi nivelul lor a crescut pe măsura deprecierii, ceea ce a contribuit substanţial la
accentuarea continuă a inflaţiei.
Ţara noastră s-a confruntat cu perioade de accelerată depreciere a leului faţă de dolarul
american, în majoritatea timpului, în perioada de tranziţie, fapt care a determinat impulsionarea
exporturilor, însă nu la nivelul pe care o astfel de depreciere le-ar fi permis. Acest lucru se
datorează, aşa cum am arătat în paragrafele anterioare, deficienţelor structurale ale producţiei
noastre, calităţii scăzute a mărfurilor, productivităţii reduse a muncii şi neadaptării structurii
exportului la cererea mondială, ca şi reorientării geografice a exportului românesc, care a fost de
natură să dezavantajeze exportatorii, ieşiţi pe o piaţă pentru care nu erau pregătiţi.
Aşa cum aminteam, România are un regim de flotare controlată deşi la începutul anilor
'90, slăbiciunile structurale nu au permis stabilirea valorii monedei naţionale. Această lipsă de
angajament faţă de o valoare stabilă este reflectată în niveluri de inflaţiei foarte mari comparativ
cu majoritatea ţărilor din regiune. Deşi România nu s-a confruntat după 1993 cu aprecieri-reale
semnificative, ea a cunoscut o criză severă în 1996, din cauza amânării reformei. În România se
observă schimbări bruşte ale ratei de schimb din 1990, cu o depreciere reală importantă, ruinată
de un program de stabilizare şi o uşoară apreciere reală.
Pentru a prezenta indicele deprecierii reale şi nominale a leului, este necesar să
considerăm deprecierea atât pe baza deflatorului PIB, cât şi IPC şi indicele câştigurilor salaríale
nete.
Aprecierea reală din 1993-1994 nu a continuat, ea depreciindu-se brusc în anii
următori, depăşind rata inflaţiei (vârful deprecierii a fost atins în 1997, o dată cu liberalizarea
cursului de schimb şi a pieţei valutare). Deprecierea nominală mare din 1996 a reinflamat
inflaţia, dar a determinat şi o depreciere reală care a avut efecte pozitive asupra contului curent.
Deficitul acestuia în 1996 a fost mai mic (3,4% din PIB), faţă de cel al ţărilor vecine cu rate peg.
Page
28
Cu excepţia anului 1995, indicele deprecierii reale s-a plasat sub nivelul deflatorului
PIB, ceea ce reflectă o supraevaluare a monedei naţionale. Adoptarea cursului de schimb ca
ancoră antiinflaţionistă a făcut ca deprecierea controlată a leului să devieze evoluţia cursului de
schimb de la traiectoria pe care ar fî imprimat-o situaţia reală a economiei. Exceptând anii 1994,
1995 şi 1998, şi IPC s-a situat sistematic peste nivelul indicelui cursului real. Menţinerea unui
curs de schimb nominal la un nivel nerealist atenuează presiunile inflaţioniste, dar introduce alte
distorsiuni în economie. De regulă, acestea s-au materializat în creşterea deficitului bugetar şi a
deficitului balanţei comerciale, fapt demonstrat şi din evoluţia deprecierii reale calculată în
funcţie de indicele câştigurilor salariale nete. Cursul de schimb s-a depreciat în termeni reali în
funcţie de indicele câştigurilor salariale numai în 1995 şi 1996, restul perioadei fiind marcată de
aprecierea reală puternică, cu dublu impact: stimularea importurilor şi expansiunea cererii
solvabile, ceea ce a majorat deficitul comercial şi a determinat majorarea preţurilor interne .
Cu toate aceste neajunsuri, deprecierea datorată liberalizării cursului de schimb şi a
întregului sistem de preţuri, ca şi explozia importurilor la începutul anilor '90 au fost de natură a
impulsiona exporturile într-o oarecare măsură. Cel mai important moment în care deprecierea a
avut un efect pozitiv ar putea fi considerat anul 1999, când după deprecierea abruptă a cursului
leului de la început de an, începând cu trimestrul al doilea exporturile au crescut simţitor, făcând
posibilă depăşirea fără prea mari emoţii şi eforturi a vârfului serviciului datoriei din mai 1999, pe
baza încasărilor din export.
Deşi o depreciere similară anului 1997 nu a mai fost înregistrată ulterior, rata
deprecierii scăzând în anii care au urmat (cu excepţia anului 1999, când ea a fost din nou ridicată
- 70%), situaţia contului curent şi rata sa de creştere au cunoscut fluctuaţii importante, de la ani
în care deficitul s-a redus, la ani în care el s-a majorat considerabil (vârful deficitului fiind atins
în 1998).
Lipsa performanţei economice s-a reflectat în deteriorarea continuă a cursului de
schimb al leului, chiar dacă rata deprecierii în termeni nominali s-a situat sistematic sub cea a
inflaţiei. Regimul de flotare controlată a monedei a reuşit să creeze o ecranare a economiei
naţionale faţă de variaţiile preţurilor externe ale căror consecinţe benefice pe termen scurt s-au
dovedit inadecvate pe un orizont îndelungat de timp.
Principala cauză a constituit-o lipsa de coerenţă a măsurilor de restructurare a
economiei reale. Protejarea economiei pe termen scurt de influenţele externe nefavorabile se
Page
29
dovedeşte eficientă dacă, în tot acest interval de timp, s-ar fi acţionat pentru construcţia unui
sector real competitiv, capabil să satisfacă cererea internă şi să câştige o poziţie avantajoasă pe
piaţa externă, astfel încât fluxul constant de valută să reechilibreze contul curent al balanţei de
plăţi şi să asigure stabilizarea cursului de schimb la un nivel pe care piaţa să îl consacre ca fiind
de echilibru.
Dedublarea cursului de schimb în curs real şi curs nominal constituie reflectarea
legăturii, deşi considerabil diminuată, dintre sectoarele de producţie materială, imobiliar şi
financiar ale economiei naţionale. Şi aceasta pentru că dezvoltarea pieţei financiare şi
liberalizarea fluxurilor de capital pot denatura semnificativ valoarea reală a monedei naţionale.
Aşa cum s-a întâmplat şi în România în anul 1997, influxurile mari de capital extern pot conduce
la atenuarea deprecierii în termeni nominali. Aceasta depinde însă şi de caracteristicile regimului
valutar care în România mai beneficiază deocamdată de un ecran de protecţie prin controlul
asupra tranzacţiilor de capital, control care dispare însă treptat.
Pe fondul calmării inflaţiei după anul 2000 şi a robusteţii politicilor macroeconomice
restrictive, deprecierea nominală a fost mai lentă, iar România se confruntă cu o apreciere reală a
leului faţă de dolar. Mai mult, din martie 2003, BNR a hotărât cotarea leului în raport de euro, ca
o oglindire a situaţiei schimburilor noastre comerciale care se desfăşoară în proporţie de 2/3 cu
zona euro şi ca o consecinţă a aspiraţiilor noastre de aderare la UE şi de participare, în final, la
zona euro. Determinarea cursului leului în raport cu dolarul american a generat mari pierderi
pentru România, mai ales datorită deprecierii accentuate a euro faţă de dolar din anii 1999-2002.
Page
30
Fig. 6. Evolutia cursului de schimb si deflatorului PIB, IPC si indicele castigurilor
Sursa: Magdalena Rãdulescu, Cursul de schimb şi echilibrul balanţei de plãţi externe, Editura
Agir, Bucureşti, 2005
În acelaşi timp, pentru contul curent este mai bună cotarea directă a leului faţă de euro,
mai ales în cazul aprecierii actuale a monedei europene faţă de dolar. Valentin Lazea,
economistul-şef al BNR aprecia chiar în 2001, că singura opţiune de politică monetară a BNR în
perspectiva integrării României în UE este aprecierea leului în termeni reali, lucru realizat de
altfel în practică în 2002 şi previzionat şi în 2003, deşi situaţia s-a înrăutăţit datorită războiului
din Golf. El aprecia că deprecierea nu este un panaceu, nu rezolvă, ci doar ascunde problemele
din economie şi fără stoparea deprecierii nu este posibilă relansarea viguroasă a economiei
româneşti şi integrarea să favorabilă în UE. Aprecierea reală ar servi atât apropierii indicatorului
PIB/locuitor de media UE, cât şi reducerii inflaţiei (din cauza deprecierii leului ne situăm cu
acest indicator printre ultimii, împreună cu Bulgaria).
Eventualele efecte negative ale aprecierii leului asupra exportatorilor trebuie
compensate prin alte politici cum sunt politica salaríala, la nivel macroeconomic, şi câştigurile de
productivitate la nivel microeconomic. Trebuie intensificate eforturile de eliminare a diferenţelor
de competitivitate în domeniul exporturilor, care au fost compensate până acum prin depreciere,
pentru că aceasta a acţionat până acum ca un drog şi cine se obişnuieşte cu aceasta nu va rezista
forţelor concurenţiale de pe piaţa UE.
Vin vremuri grele însă, dată fiind liberalizarea contului de capital din 2003-2004
(cerută de integrarea în UE), care va face dificil baleajul între obiectivul de inflaţia şi cel de
menţinere sub control a deficitului contului curent. Se pot aduce argumente în acest sens
amintind că începând din 2000, BNR a încercat păstrarea relativ constantă a cursului leului faţă
de cursul euro/dolar. Acest lucru a fost difícil, pentru că raportul dintre cele două valute era
determinat de piaţa internaţională. Astfel, a fost sacrificată ţinta inflaţiei în 2000, pentru a evita
aprecierea nominală substanţială a leului faţă de euro, care ar fi condus la înăbuşirea exporturilor
şi deteriorarea situaţiei contului curent. Atenţia acordată raportului dintre leu şi euro este
justificată de ponderea mare a comerţului în euro în totalul schimburilor comerciale ale
României.
Page
31
Fig. 7. Evolutie curs schimb Eur – Leu, (ian. 2005 – aug. 2010)
Sursa: www.bnr.ro
Din noiembrie 2004, politica de curs valutar a devenit strategie operațională,
caracterizată de o flexibilitate mai mare a cursului în condițiile unei regim de flotare controlată.
În aceste condiții, piața valutară are un rol sporit în determinarea cursului iar banca centrală
intervine mai rar pentru a influența raportul de schimb al leului.
Scopul intervențiilor este unul cantitativ, menținerea unui nivel optim al rezervelor, iar
obiectivul subsidiar este intervenția pentru menținerea în ambele sensuri a cursului într-un câmp
sustenabil pe termen lung, descurajarea influxurilor negative, distribuirea mai rațională a
câștigurilor și pierderilor pe piață.
În aceste condiții, cursul de schimb a înregistrat o stabilitate relativă, în pofida
accentuării unor factori cu acțiune adversă: accentuarea deficitului de cont curent, efectuarea de
plăți externe pentru achitarea datoriilor în raport cu străinătatea, sporirea transferurilor
curente private şi a plasamentelor nerezidenţilor în străinătate.
Pe de altă parte, s-au manifestat și o serie de factori cu influență pozitivă: sporirea
transferurilor curente private către România, majorarea volumului investițiilor străine directe,
creșterea volumului împrumuturilor, diminuarea ieșirilor de devize corespunzătoare investițiilor
de portofoliu ale rezidenților.10
În anul 2005 strategia de politică monetară a României s-a modificat, renunțându-se la
țintirea agregatelor monetare și trecându-se la țintirea directă a inflației. Acest fapt s-a motivat
Page
32
prin slăbirea relației dintre agregatele monetare și inflație, respectiv datorită cerinței de
implementare a unei politici monetare în funcție de evoluția ratei inflației.
Leul românesc a fost declarat convertibil la 1 septembrie 2006. Practic, leul a căpătat
din acest moment drept de circulaţie în toate ţările şi poate fi schimbat cu oricare monedă
convertibilă, de la euro şi dolar până la francul elveţian şi yenul japonez. Din acest moment
România a fost nevoită să-şi deschidă graniţele pentru capitalurile internaţionale prin
liberalizarea contului de capital.
Astfel, intrările şi ieşirile de capital din ţară au început să capete o nuanţă mai
pregnantă asupra modificării raportului de schimb al leului cu celelalte valute. Raportul de
schimb a două monede poate sintetiza informațiile necesare comparării situației economice
dintre două state. Liberalizarea contului de capital reprezintă o condiție necesară pentru a se
reflecta un raport de schimb cât mai apropiat de fundamentele economice ale unui stat.
Impactul unei flexibilități mai mari a cursului valutar implică o serie de avantaje și
dezavantaje. România are o serie de avantaje ca urmare a descurajării influxurilor speculative,
distribuirea mai echilibrată între operatori a câștigurilor și pierderilor din tranzacțiile valutare,
limitarea costurilor de intervenție pentru banca centrală, utilizarea unui mecanism valutar
compatibil cu țintirea directă a inflației. Dezavantajul major derivă din scăderea predictibilității
leului.
Balanţa comercială a înregistrat cele mai mari deficite în perioada 2007-2008 pe fondul
extinderii importurilor din Uniunea Europeană şi a scăderii exporturilor. În aceeaşi perioadă leul
a început să se deprecieze puternic în raport cu moneda euro. Evoluţia importurilor şi a
exporturilor României în ultimii 5 ani este prezentata in figura 8.
Informațiile cuprinse în balanța comercială a României ilustrează situația schimburilor
comerciale cu restul lumii. Procesul de tranziţie la economia de piaţă a fost caracterizat de o
creşterea a importurilor şi de o scădere a exporturilor. Această deteriorare a fost pusă, în mare
parte, pe faptul că partenerii din schimburile comerciale internaţionale ale României erau statele
din fostul bloc comunist. Politica comercială a României a fost caracterizată, în ultimii ani, de
restrângerea posibilităților de stimulare a exporturilor. Acțiunile deficitare ale autorităților, care
au urmărit să stimuleze importurile (considerate mai ieftine) pentru a se câștiga timp în vederea
revigorării economiei și a reducerii presiunilor inflaționiste, au dus la agravarea dezechilibrului
extern.
Page
33
Fig. 8. Evolutia importurilor si exporturilor in Romania (ian. 2005 – aug. 2010)
Sursa: www.bnr.ro
Figura 9 prezintă situația mondială a soldului contului curent. Cu roșu suntilustrate
țările cu deficit al balanței comerciale, iar cu albastru țările cu excedent. Se poateobserva cu
ușurință că țările bogate în zăcăminte de petrol sunt exportatoare nete.România se află în zona
roșie.
Figura9. Situatie modiala sold cont curent.
Page
34Tabelul 10 sintetizează un document CIA care ierarhizează 190 de state în funcție de
valoarea soldului contului curent. Se poate observa că cel mai mare excedent al balanței
comerciale este înregistrat de China, iar cel mai mare deficit este cel al Statelor Unite. România
ocupă în acest tabel o poziție îngrijorătoare, fiind al 13‐lea stat din lume ca mărime absolută a
deficitului de cont curent. Acest deficit s‐a accentuat până în anul 2008, în special datorită
creșterii economice (se știe că atunci când crește venitul național, cresc și importurile), pe fondul
creșterilor salariale și al expansiunii creditului neguvernamental. În 2009, însă, după cum reiese
Page
35
din Buletinul Statistic de Comerț Internațional nr. 7 / 2009, publicat de Institutul Național de
Statistică, exporturile FOB au scăzut în perioada ianuarie – iulie 2009 cu 6,6% la valori
exprimate în lei față de aceeși perioadă a anului trecut, iar importurile CIF exprimate în lei au
scăzut cu 26,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Evoluția soldului balanței comerciale a România consemnează excedent doar la textile,
confecții, încălțăminte şi înregistrează deficite la: maşini, aparate, echipamente şi mijloace de
transport, produse chimice şi plastice, produse minerale, produse agroalimentare, produse din
lemn. Analiza soldului balanței comerciale evidențiază un deficit la bunuri de capital și materii
prime. După cum reiese și din Figura 4.3, situația externă a României s‐a înrăutățit în perioada
2002 – 2007. Importurile au crescut mai mult decât exporturile. În 2008, importurile și‐au
temperat creșterea pe fondul scăderii cererii interne, încetinirii ritmului producției și creșterii
cursului de schimb.
Pentru anul 2009 se așteaptă o scădere a deficitului de cont curent, datorată în special
deprecierii monedei naționale. Se observă din figura de mai jos că cele mai grave probleme
legate de soldul contului curent sunt înregistrate de Bulgaria. Un dezavantaj pe care această țară
îl are este regimul de curs de schimb fix, ceea ce face imposibilă utilizarea politicii de curs de
schimb pentru ajustarea dezechilibrelor economice.
Page
36
În România, deficitul comercial s‐a înregistrat în special la bunuri pentru
aprovizionarea industriei şi la bunuri pentru investiții, care au susținut creşterea economică până
în anul 2008. După cum se observă pe baza Tabelului 13, cea mai mare pondere în totalul
importurilor o dețin produsele destinate industriei. În ceea ce privește exporturile,
principala sursă a exportului este industria prelucrătoare, care furnizează
peste 90% din exporturile României.
Page
37
Page
38
Concluzii
În condiţiile izbucnirii crizei financiare internaţionale tot mai multe state au adus
în discuţie posibilitatea deprecierii monedei naţionale în vederea stimulării
exporturilor.
Regimul valutar de flotare controlată şi intervenţiile Băncii Centrale pe piaţă au
dus la o volatilitate scăzută a cursului. Analiza efectuată pe exemplul României arată că
deprecierea leului are o influenţă redusă asupra exporturile iar în cazul importurilor, între acestea
şi cursul de schimb legătura este extrem de slabă. Totuşi nu se pot elimina complet efectele
pozitive ale deprecierii asupra creşterii volumului de exporturi fără a se pierde de sub
observaţie eventualele efecte negative ce ar putea să destabilizeze economia României.
Importurile nu au fost influenţate semnificativ, în condiţiile în care Banca Naţională a României
nu a permis ca leul să se deprecieze sau să se aprecieze semnificativ, într-o singură direcţie şi
într-un trend pentru a le influenţa semnificativ.
Cursul de schimb reflectă, sintetic, performanţele globale ale economiei, atât prin
prisma sectorului real, cât şi prin aceea a arhitecturii instituţionale şi a sistemului de reglementări
care guvernează componenţa sa financiară.
Deşi pe termen scurt poate fi cosmetizat prin intervenţii destul de costisitoare ale
autorităţii monetare, cursul de schimb nu poate ascunde disfuncţionalităţile economiei reale, care
îi conferă instabilitate şi îi imprimă o mişcare continuă de depreciere, fie şi numai în termeni
nominali.
Deci, rezolvarea problemelor acumulate la nivelul economiei reale este o condiţie sine-
qua-non pentru asigurarea unei evoluţii normale în perspectivă a balanţei comerciale. Aceasta
este o premisă a echilibrării balanţei de plăţi externe, dar şi o necesitate, în perspectiva înlăturării
restricţiilor impuse de actualul Regulament Valutar asupra tranzacţiilor de capital, într-un orizont
de timp nu prea îndepărtat.
Pentru aceasta se impun: crearea unor fundamente solide la nivelul sectorului real al
economiei şi construirea infrastructurii legislative şi instituţionale a sectorului financiar.
Page
39
Derularea acestui proces implică o permanentă adaptare şi îmbunătăţire a funcţionării
sistemului economiei naţionale prin fiecare verigă în parte, precum şi a conexiunilor de
interdependenţă şi condiţionare stabilite între acestea.
Page
40
Bibliografie
1. Gheorghe Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2004
2. Gheorghe Voinea, Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii
Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2007
3. Eugen Prahoveanu, Ani Matei, Economie şi politici economice, Editura economică,
Bucureşti, 2004
4. Rudiger Dornbusch, Stanley Fischer, Macroeconomie, Editura Economică, Bucureşti,
2007
5. Paul Bran, Ionela Costică, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura
Economică, Bucureşti, 1999
6. Diana Vancea, Relaţii financiar-valutare internaţionale, Ed Ovidius University Press,
Constantă, 2004,
7. Petre Brezeanu, Relaţii financiare internaţionale, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti,
2010
8. Angela Bouariu, Bogdan Zugravu, Relaţii valutar financiare internaţionale, Editura
Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi 2007
9. Ion Nită, Politica economică externă a României, Editura Independenţa Economică,
Brăila, 2001
10. Magdalena Rãdulescu, Cursul de schimb şi echilibrul balanţei de plãţi externe, Editura
Agir, Bucureşti, 2005