Școala gimnazială MihuDragomir Brăila Calea Galați, nr.61 VIAȚA CULTURALĂ BRĂILEANĂ (SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XIX-LEA - MIJLOCUL SECOLULUI AL XX-LEA) CURS OPȚIONAL Prof. Bazon Diana AN ȘCOLAR 2017-2018
Școala gimnazială MihuDragomir Brăila Calea Galați, nr.61
VIAȚA CULTURALĂ BRĂILEANĂ (SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XIX-LEA -
MIJLOCUL SECOLULUI AL XX-LEA)
CURS OPȚIONAL
Prof. Bazon Diana
AN ȘCOLAR
2017-2018
ARGUMENT:
Abordarea temei ”Viața culturală brăileană(sfârșitul secolului al XIX-lea - mijlocul
secolului al XX-lea)”are ca fond interesul tot mai mare al elevilor pentru istoria locală. Istoria a
constituit, de-a lungul timpurilor, un element important în educaţia tinerilor, indiferent de
vremurile în care au trăit aceştia. Marile fapte au reprezentat exemple elocvente în formarea
cetăţenilor unui stat, în dezvoltarea spiritului naţional, atunci când a fost cazul. Însă, dincolo de
istoria oficială, prezentă în programele destinate învățământului obligatoriu, există elemente de
istorie locală care ar trebui ”exploatate” în demersul cadrelor didactice de educare a tineretului în
spiritul civic. Dezvoltarea patriotismului local se poate face doar dacă elevii iau contact cu
trecutul comunității în care trăiesc. Atenția tot mai mică pe care elevii o acordă manifestărilor
culturale - spectacole de teatru, concerte simfonice, lansări de carte - a determinat o orientare spre
această temă ce familiarizează tinerii cu efervescența intelectuală a timpurilor trecute și, poate,
interesul pentru orașul în care locuiesc va crește, măcar din perspectiva vieții artistice.
Cum însă elementele de istorie locală își găsesc locul tot mai puțin în timpul prea scurt
acordat orelor de istorie, ni se oferă nouă, cadrelor didactice, posibilitatea de a atinge și aceste
aspecte prin intermediul curriculum-ului la decizia școlii. Prin metode didactice active,
alternative, prin modalități de evaluare inedite, pot fi formate atitudini și competențe de
specialitate în rândul tinerilor. Elevii au oportunitatea de a-și dezvolta spiritul critic şi de analiză
prin contactul direct cu ”poveștile”orașului. Curriculum-ul la decizia școlii permite abordarea
interdisciplinară, implicând astfel cunoștințe de istorie, artă și literatură. Rămâne la competența
profesorului să aleagă conținuturile atractive pentru elevul care optează pentru cursul respectiv,
venind în întâmpinarea așteptărilor acestuia, în condițiile în care cursurile opționale se propun la
cererea beneficiarilor educației - elevii și părinții. Prin oferta curriculară la decizia școlii se
asigură cadrul pentru susţinerea unor performanţe diferenţiate, a unor nevoi şi interese specifice
de învăţare ale elevilor. Conținuturile acestui curs opțional vin în completarea cunoștințelor de
istorie transmise în cadrul lecțiilor de predare - învățare. Atingerea obiectivelor devine mai facilă,
deoarece conținuturile nu sunt impuse de programe fixe, ci alese în funcție de punctele de interes.
Experiența personală a demonstrat că elevii rețin ușor cunoștințele transmise prin metode active,
inedite, prin aplicații practice. Metodele de evaluare alternative dau un anumit confort psihologic
subiecților educației (elevii), determinându-i să participe cu plăcere la activitățile propuse de
profesor în cadrul cursului opțional.
Curriculum-ul la decizia școlii aduce noutate prin conținuturi, competențe urmărite,
metode folosite în transmiterea informațiilor și evaluarea și autoevaluarea elevilor, devenind
atractiv atât pentru elev, cât și pentru profesor care ies din rutina oarecum impusă de programele
de istorie.
DURATA OPȚIONALULUI: an școlar 2017-2018
CLASA: a V-a
VALORI ȘI ATITUDINI:
Formarea competențelor de lectură și înțelegere a textelor propuse;
Formarea unor atitudini positive față de diversitate etnică, religioasă și
culturală;
respect față de demnitatea umană și deschidere față de diversitatea culturală;
solidaritate;
disponibilitate față de dialogul intercultural;
relaționarea pozitivă cu ceilalți.
COMPETENȚE GENERALE:
utilizarea conceptelor specific științelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaștere și explicare a unor fapte, evenimente, procese
din viața reală;
conștientizarea importanței valorilor culturale în cadrul larg al vieții culturale naționale și mondiale;
aplicarea cunoștințelor specific științelor sociale în rezolvarea unor situații problemă, precum și în analizarea posibilitățilo personale de dezvoltare;
cooperarea cu ceilalți în rezolvarea unor problem teoretice și practice, în cadrul diferitelor grupuri;
manifestarea unui comportament social active și responsabil, adecvat unei lumi în schimbare.
MODALITĂŢI DE EVALUARE
Aprecierea verbală a capacităţilor şi abilităţilor acumulate şi a cunoştinţelor
asimilate
Fişe de lucru
Portofoliul
Jocurididactice: joc de rol, puzzle-uri.
CONŢINUTURI
1. Instituții de cultură brăilene
a. Edificii vechi și noi. Localizare și caracteristici arhitectonice
Teatre
Asociații filarmonice
Cinematografe
Muzee
Galerii de artă
Tipografii
Edituri
Societăți culturale
2. Manifestări culturale brăilene
a. Spectacole de teatru
b. Concerte simfonice
c. Spectacole de varieteu
d. Reprezentații cinematografice
e. Expoziții plastice
3. Personalități culturale ale orașului
a. Actori
b. Cântăreți
c. Artiști plastici
d. Scriitori
e. Publiciști
4. Patroni culturali ai orașului
a. Patronajul oficial
b. Filantropi locali
BIBLIOGRAFIE Anastasiu, Florian; Berian, S.; ș.a., Brăila, București, Editura Sport-Turism, 1980
Anastasiu, Florian; Vicol Ana-Maria, Monumentele județului Brăila, Brăila, Muzeul Brăilei,
1987
Anghel, Dumitru, Cetățeni de onoare ai Brăilei, Brăila, Editura Ex Libris, 2004
***Brăila (album), Brăila, Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă a Județului
Brăila, 1972
***Brăila (album), Brăila, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, 2001
***Brăila - Patrimoniu cultural - Artă monumentală, Brăila, Direcția Județeană pentru Cultură,
Culte și Patrimoniu Cultural Național, 2003
Buculei, Toader; Procopie, Octavian, Biblioteca județeană ”Panait Istrati ” Brăila 1881-1981,
Brăila, Biblioteca județeană ”Panait Istrati”, 1982
Buculei, Toader, Prezențe brăilene în spiritualitatea românească, Brăila, Editura Ex Libris, 2004
***Comunicări și referate [prezentate cu ocazia manifestării cultural artistice ”Zilele culturii
brăilene” 3-10 octombrie 1971], Brăila, Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă al
Județului Brăila, 1973
Ciurunga, Andrei, Memorii optimiste, București, Editura Fundației Culturale Române, 1992
***Documente privind istoricul orașului Brăila, vol.2, Direcția Generală a Arhivelor Statului din
RSR, 1975
Dumitru Emilia, Peisaj în Bălțile Brăilei, Brăila, Editura Istros, 1998
Gorincu, Gh.; Gorincu, Florica, Brăila 625 în date cronologice 1368-1993, Brăila, Editura
Danubius, 1993
Ghiorghiță, Elena, Biblioteca din Brăila, București, 1991
Iavorschi, Gh., Monumente din istoria Brăilei, Editura Olimpiada, 2003
Mărășanu, Nicolae Grigore, Geamandura, Editura Sport-Turism, București, 1985
Marinescu, Gh. T., Brăila veche. Stampe, planuri, hărți, Brăila, 1929
Mocioiu, N., Filiala Arhivelor Statului, București, Direcția Generală a Arhivelor Statului RSR,
1983
***Municipiul Brăila, Brăila, Tipografia Românească, 1937
***Municipiul Brăila, Brăila, 1991
Munteanu, Ioan, Brăila, București, Editura Sport-Turism, 1984
Munteanu, Ioan, Stradele Brăilei, Brăila, Editura Ex Libris, 2005
Munteanu, Ioan, Teatrul ”Maria Filotti”: Perspectivă monografică 1949-2009, Brăila, Edmunt,
2009
Panaitescu - Perpessicius, Dimitrie S., Memorial de ziaristică, București, Editura Minerva, 1970
Petrovici, Nicolae, Probleme edilitare la municipiul Brăila, Brăila, Tipografia Românească, 1933
Popescu, Atanasie, Biblioteca și Muzeul municipiul Brăila, Brăila, Tiparul Institutului de Arte
Grafice, 1935
Semilian, S., Contribuția Brăilei în cultura românească și străină, Brăila, Tipografia
Românească, 1933
***Valori culturale la Dunărea de Jos, 2012
Vasilescu, Nicolae, Orașul și județul Brăila, odinioară și astăzi, Brăila, 1906
OBIECTIVE ȘI ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
1. Înţelegerea şi reprezentarea timpului şi spaţiului: Competențe:
1.1. Transpunerea în axe şi frize cronologice informaţii dobândite dintr-un document istoric;
1.2. Identificarea spaţiului istoric şi geografic;
1.3. Observarea relaţia dintre om şi timpul şi spaţiul istoric și geografic;
Activităţi de învăţare:
Pe parcursul desfăşurării acestui curs vor
predomina următoarele activităţi:
prezentarea cronologică a unor evenimente;
exerciţii de localizare pe hartă a evenimentelor;
observarea relaţiei om-mediu;
2. Cunoaşterea şi utilizarea surselor istorice:Competențe:
2.1. Descrierea documentelor istorice,
clasificarea ideilor şi informaţiilor cuprinse
în cadrul lor;
2.2. Utilizarea datelor dintr-un document
pentru a le situa în spaţiu şi timp;
2.3. Corelarea informațiilor din mai multe
surse istorice;
Activităţi de învăţare:
Pe parcursul desfăşurării acestui curs vor
predomina următoarele activităţi:
Citirea şi comentarea documentelor istorice;
Observarea şi comentarea unor materiale iconografice;
Construirea de întrebări în legătură
cu unele evenimente;
3. Însuşirea şi utilizarea limbajului de specialitateCompetențe:
3.1. Utilizarea termenilor istorici învăţaţi în
situații diverse;
3.2. Redarea prin cuvinte proprii conţinutul
unui document istoric studiat;
Activităţi de învăţare:
Pe parcursul desfăşurării acestui curs vor
predomina următoarele activităţi:
Exerciţii de selectare a sensului corect al termenilor istorici;
Realizarea unor compuneri care să conţină termeni istorici adecvaţi
4. Investigarea şi interpretarea surselor istorice
Competențe:
4.1. Identificarea cauzelor şi consecinţelor
unui eveniment, proces istoric;
4.2. Identificarea motivaţilor pentru
acţiunile oamenilor care au trăit în diverse
epoci istorice;
4.3. Analiza rolului oamenilor în realizarea
schimbărilor în societate;
Activităţi de învăţare:
Pe parcursul desfăşurării acestui curs vor
predomina următoarele activităţi:
Exerciţii de ierarhizare a cauzelor unui eveniment;
Compararea unor aspecte ale societăţilor în istorie;
Folosirea jocului de simulare;
5. Stimularea curiozităţii pentru studiul istoriei și culturii localeCompetențe:
5.1. Interpretarea informaţiilor din
documentele istorice;
5.2. Utilizarea corectă a instrumentelor de
lucru: culegeri de documente, atlase,
dicţionare de termeni istorici și culturali;`
5.3. Adoptarea unei atitudini pozitive faţă
de activitatea individuală sau de grup.
Activităţi de învăţare:
Pe parcursul desfăşurării acestui curs vor
predomina următoarele activităţi:
Consultarea unor lucrări de referinţă;
Alcătuirea unui plan de investigaţie; Realizarea unor proiecte individuale
sau de grup.