1 Introducere Cursul intitulat „Ingineria Valorii” prin problematica abordată îşi propune să prezinte sintetic, elemente teoretice şi aplicative, care să ofere posibilitatea studentului de a corela activitatea de proiectare constructivă a produselor industriale cu cea de dezvoltare a produselor şi cu activităţile specifice lansării pe piaţă şi comercializării acestora, astfel încât valoarea produselor să răspundă cerinţelor consumatorului, producătorului şi mediului. Obiectivele cursului Principalele obiective ale cursului intitulat Ingineria Valorii sunt: - prezentarea terminologiei specifice analizei/ingineriei valorii, astfel încât studenţii să fie familiarizaţi cu aceasta; - prezentarea instrumentelor şi metodologiei de realizare a studiilor de ingineria valorii la produse industriale, astfel încât studenţii să poată realiza individual un astfel de studiu; - prezentarea metodelor şi tehnicilor care ajută la operaţionalizarea metodei. Competenţe conferite După parcurgerea materialului, studentul va fi capabil să: - descrie ce este valoarea; - definească tipurile de valori cu care se lucrează în ingineria valorii; - identifice, clasifice, definească funcţiile obiectului studiat; - dimensioneze tehnic şi economic funcţiile obiectului studiat; - descrie modul în care se realizează un studiu de ingineria valorii, - descrie procesul de concepere sau reconcepere a unui produs industrial; - identifice metodele specifice de realizare a analizei sistemice. Resurse şi mijloace de lucru Pentru parcurgerea materialului, nu sunt necesare resurse şi mijloace de lucru speciale. Structura cursului Cursul este structurat în 9 unităţi de învăţare. Fiecare unitate de învăţare conţine la sfârşit un test de evaluare a cunoştinţelor. La sfârşitul unităţilor de învăţare 3 şi 6, pe lângă testele de evaluare a cunoştinţelor, se vor regăsi cele
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
Introducere
Cursul intitulat „Ingineria Valorii” prin problematica abordată îşi propune să
prezinte sintetic, elemente teoretice şi aplicative, care să ofere posibilitatea studentului de a
corela activitatea de proiectare constructivă a produselor industriale cu cea de dezvoltare a
produselor şi cu activităţile specifice lansării pe piaţă şi comercializării acestora, astfel încât
valoarea produselor să răspundă cerinţelor consumatorului, producătorului şi mediului.
Obiectivele cursului
Principalele obiective ale cursului intitulat Ingineria Valorii sunt:
- prezentarea terminologiei specifice analizei/ingineriei valorii, astfel încât
studenţii să fie familiarizaţi cu aceasta;
- prezentarea instrumentelor şi metodologiei de realizare a studiilor de
ingineria valorii la produse industriale, astfel încât studenţii să poată
realiza individual un astfel de studiu;
- prezentarea metodelor şi tehnicilor care ajută la operaţionalizarea
metodei.
Competenţe conferite
După parcurgerea materialului, studentul va fi capabil să:
- descrie ce este valoarea;
- definească tipurile de valori cu care se lucrează în ingineria valorii;
U2.8 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 33
U2.1. Introducere
În prima parte a capitolului se fac consideraţii despre valoare, se
evidenţiază elementele care o influenţează şi se definesc tipurile de valori cu care,
obişnuit, se lucrează în analiza (ingineria) valorii. Sunt prezentate apoi, expresia
cantitativă a valorii alături de principalele elemente de proiectare şi testare a
valorii precum şi factorii care determină costuri suplimentare în etapa de
cercetare proiectare a produselor. Finalul capitolului relevă câteva dintre
modalităţile ce pot fi folosite pentru eliminarea sau atenuarea cauzelor ce duc la
funcţii şi costuri inutile.
Unitatea de învăţare se încheie cu un test de evaluare a cunoştinţelor.
U2.2. Competenţele unităţii de învăţare
Parcurgând acest capitol studenţii vor fi capabili să:
- definească valoarea;
- identifice elementele care influenţează mărimea valorii;
- definească principalele tipuri de valori cu care se operează în ingineria valorii;
- scrie expresia cantitativă a valorii;
- identifice cauzele principale care duc la funcţii şi costuri inutile în cazul
proiectării unui produs;
23
- explice cum se pot elimina factorii care duc la funcţii şi costuri inutile.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2ore.
U2.3 VALOAREA - NOŢIUNI GENERALE
Valoarea unui produs, în accepţia ingineriei valorii, este determinată de relaţia utilitate-
cost, reflectând legătura dintre cerinţele utilizatorilor şi resursele financiare ale acestora la un
moment dat. Un produs are valoare pentru utilizatori atunci când el dispune de aptitudini şi
performanţe în concordanţă cu cerinţele lor şi poate fi achiziţionat, de aceştia, la un preţ
acceptabil.
În multe lucrări [15] [9], valoarea în sensul menţionat mai sus, este definită prin
rapoartele:
Costuri
cerinţeeSatisfacerValoare = , (U2.1)
sau într-un mod mai general:
Costuri
CalitateValoare = . (U2.2)
Valoarea reală a unui produs este definită prin raportul dintre performanţă şi cost.
Mărimea valorii – luând în considerare cele de mai sus – este influenţată esenţial de
următoarele elemente [3]:
• utilitatea produsului şi durata sperată de utilizare;
• doleanţele utilizatorilor;
• raritatea produsului şi dificultatea de a fi obţinut de pe piaţă;
• costul produsului;
• concurenţa de piaţă.
Posibilităţile de cumpărare determină frecvent aprecierea subiectivă a valorii.
Utilizatorii apreciază că un produs are valoare atunci când, simultan, acesta răspunde
cerinţelor lor şi posibilităţilor financiare de a-l achiziţiona.
Exemplu
Presupunem că utilizatorii au două oferte de cumpărare a unui motor
Diesel de 120 CP, unul de fabricaţie externă la un preţ de 17 mii $, iar altul din
producţia indigenă la preţul de 10 mii $, ambele având aceleaşi performanţe,
aprecierea valorii poate fi diferită. Pentru utilizatorii cu mai multe resurse
financiare are valoare motorul oferit de firma străină, iar pentru cei ce dispun de
24
mai puţini bani valoarea acceptată este cea a motorului din producţia indigenă
şi cu preţul mai mic.
La stabilirea caracteristicilor unui produs sunt interesaţi trei factori: consumatorul,
producătorul şi societatea în ansamblul ei. Consumatorul este interesat de utilitatea produsului
şi de comportarea acestuia în exploatare, iar producătorul este preocupat de utilitate şi
fiabilitate, de cantitatea de muncă înglobată în produs, de competitivitatea lui şi de şansa de a
fi consumat. La rândul ei, societatea urmăreşte protejarea consumatorului în raport cu
calitatea bunurilor şi existenţa unei concurenţe loiale pe piaţă. Luând în considerare cele de
mai sus, rezultă că, deşi există deosebiri între valoarea de întrebuinţare şi calitate, cele două
noţiuni nu pot fi disociate: nu poate exista calitate în afara valorii de întrebuinţare, tot aşa cum
valoarea de întrebuinţare nu răspunde cerinţelor sociale dacă nu se realizează la un anumit
nivel de calitate [15]. Ca urmare, exprimarea valorii prin raportul (U2.2) este justificată.
U2.4 TIPURI DE VALORI
În cadrul ingineriei valorii se fac referiri, frecvent, la trei tipuri de valori: de
întrebuinţare, de schimb şi estetică [30]. Lucrările elaborate de L. D. Miles atribuie noţiunii
de valoare înţelesul de valoare de întrebuinţare, de utilitate a produsului sau serviciului la care
se referă analiza.
U2.4.1. Valoarea de întrebuinţare
Valoarea de întrebuinţare reprezintă totalitatea însuşirilor şi serviciilor (funcţiilor)
oferite de un produs în vederea satisfacerii unor nevoi sociale, materiale sau spirituale, fie
direct, ca bun de consum individual sau colectiv, fie indirect în calitate de componente
necesare pentru producerea de noi bunuri economice. Valoarea de întrebuinţare este
considerată purtătoarea materială a valorii [11].
Exemple – valoarea de întrebuinţare
O maşină de frezat universală răspunde cererii de a realiza – cu scule şi
dispozitive adecvate – generarea, prin procesul de frezare, a unor suprafeţe. Un
autocamion satisface nevoia de a transporta marfă, iar un strung SN 400x1000
este utilizat pentru a realiza suprafeţe cilindrice, prin strunjire, ale unor corpuri
cu diametrul maxim de 400 mm şi lungime de până la 1000 mm. Un autoturism
de lux răspunde nevoii de a transporta persoane într-un anumit grad de confort,
cu diferite viteze ş.a., dar răspunde şi nevoii de a fi în pas cu moda sau de a
satisface un hobby.
Valoarea de întrebuinţare a unui produs poate fi mai mică decât suma valorilor
funcţiilor lui individuale. Ea nu trebuie să coboare sub limita nevoilor reale ale utilizatorilor,
dar nici să o depăşească.
25
Valoarea de utilizare exprimă ierarhizarea subiectivă a produselor după necesitate. Un
produs este cu atât mai valoros cu cât este solicitat mai mult decât altele similare lui.
În faza de proiectare, pe baza analizelor complexe efectuate anterior, se dimensionează
nivelul valorii de întrebuinţare în conformitate cu obiectivul fundamental exprimat prin relaţia
(U1.1). Pe măsură ce produsul, sau serviciul, se consumă în sfera satisfacerii nevoilor sociale,
nivelul valorii de întrebuinţare poate să se schimbe. De aceea trebuie ca el să fie pus în acord
cu cerinţele sociale. În fig. U2.1 se prezintă variante ale posibilităţilor de îmbunătăţire a
raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie al unui produs. Dacă la
momentul t = 0, adică la finalizarea proiectului de produs, valoarea de întrebuinţare a acestuia
este V10, iar costul de producţie este Cp0, în diversele etape ale existenţei lui până la scoaterea
din circuitul cerinţelor sociale evoluţia celor doi factori poate fi diferită. În toate cazurile însă
se urmăreşte obţinerea unei valori cât mai mari a raportului exprimat prin relaţia (U1.2).
Momentele în care se realizează conceperea, reproiectarea sau îmbunătăţirea unui
produs sunt marcate de schimbarea valorii raportului amintit comparativ cu produsele similare
existente sau nou create.
Evident, principalul moment de analiză îl constituie cel din faza de concepţie-proiectare,
când în funcţie de cunoştinţele de specialitate şi de informaţiile la care au acces specialiştii
grupului de analiză şi de execuţie a produsului, se dimensionează nivelul valorii de
întrebuinţare şi cel al costurilor.
Pe măsura trecerii timpului creşte atât nivelul cunoaşterii, cât şi posibilitatea accesului
la informaţie. De asemenea, nivelul tehnologic evoluează făcând posibile prelucrări şi servicii
care în momentul anterior conceperii şi proiectării produsului nu erau avantajos realizabile.
Toate acestea sunt valorificate în analizele efectuate la reconceperea sau îmbunătăţirea
produsului, în momentele t1, t2, …, tn, fig. U2.1, când se schimbă şi valoarea raportului
(U1.2).
Obiectivele urmărite de studiile efectuate în cadrul I.V. sunt legate cu precădere de
valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie. Acestea se concretizează, în esenţă, prin doi
indicatori: limita minimă a valorii de întrebuinţare şi limita maximă a cheltuielilor ocazionate
de efectuarea studiului.
Limita minimă a valorii de întrebuinţare are în vedere nivelurile minime ale
parametrilor tehnico-funcţionali ai produsului care satisfac cerinţele utilizatorilor. Pentru
stabilirea acestei limite se atribuie produsului acei parametri care să-i dea un anumit grad de
utilitate şi care răspund cererii beneficiarilor. În acest scop este necesar să se studieze
cerinţele reale şi tendinţele pe plan mondial în legătură cu aceşti parametri.
Care sunt modalităţile prin care, valoarea poate fi mărită? Comentaţi graficele
din figura U2.1.
26
U2.4.2 Valoarea de schimb
Totalitatea aptitudinilor unui produs material sau de tip serviciu, care îi conferă
posibilitatea de a fi schimbat cu un alt produs sau serviciu, constituie valoarea de schimb a
acestuia. Conform definiţiei de mai sus valoarea de schimb poate fi exprimată prin raportul:
k
e
q
q=Vsc , (U2.3)
în care qe este cantitatea din produsul etalon, iar qk este cantitatea din produsul k echivalent cu qe [8].
Exprimată în unităţi monetare,
valoarea de schimb devine preţ relativ.
Formată pe baza condiţiilor normale de
vânzare-cumpărare, a mărfurilor, a
raportului dintre cerere şi ofertă, care se
exprimă prin preţul mixt de piaţă.
Schimbarea între produse se face
pe baza calităţii de marfă a acestora.
Orice produs poate fi marfă dacă:
• este rezultat al muncii
omeneşti;
• are valoare de întrebuinţare;
• trece de la producător la
consumator prin intermediul
schimbului.
Valoarea de schimb este influenţată de: utilitatea produsului, de valoarea de estimaţie şi
de valoarea de piaţă a acestuia. Acestea se intercondiţionează continuu şi îşi schimbă locurile
între ele pe diverse durate de timp şi pe diverse pieţe.
Exemplu Funcţia principală a unui motor este să dezvolte putere. Fie aceasta P =
120 CP. Costul motorului este de 5 mii lei. Conform celor de mai înainte, valoarea va fi:
245
120
C
V=V
p
i == CP/mii. lei.
Având ca exemplu definiţiile date pentru valoarea de întrebuinţare şi de schimb,
definiţi valoarea estetică.
U2.5 EXPRESIA CANTITATIVĂ A VALORII
Fig. U2.1
27
Valoarea poate fi exprimată, cantitativ, prin raportul dintre valoarea de întrebuinţare Vi,
măsurată în unităţi de performanţă, şi cost Cp, exprimat în unităţi monetare, adică:
p
i
C
V=V . (U2.4)
Unităţile de performanţă pot fi: m/sec, km/h, rot/min, m3/min, kWh, CP, l/min, tone/kW etc.
Relaţia de interdependenţă dintre funcţie (exprimată prin dimensiunea ei tehnică), cost
şi valoare respectă legile transpoziţiei. Potrivit acestei afirmaţii rezultă:
V
VC;VCV i
ppi =⋅= (U2.5)
Unitatea de valoare este în mod necesar constituită din performanţă şi cost. Sunt şi
cazuri când valoarea are trei dimensiuni, de exemplu distanţă-timp-cost (km/h/lei).
Valoarea maximă a unui produs este greu de definit şi de realizat. Ea este variabilă în
timp, depinzând de aplicarea noilor cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice pe care le deţine
producătorul atunci când realizează produsul. Ideile şi soluţiile care la un moment dat sunt
optime devin depăşite după trecerea unui anumit timp, făcând necesară reanalizarea
produsului astfel încât raportul (U1.1) să aibă valoarea optimă “la zi”, în concordanţă cu
evoluţiile ştiinţei şi tehnicii.
Exemplu Transportul cu trenul rapid pe un traseu de 170 km se realizează în 2,2 ore
şi costă 80 lei. Conform celor prezentate mai înainte, rezultă:
25,218
170
Ci1V
=Vp1
1 == km/10 lei
0,275 8
2,2
Ci2V
=Vp2
2 == ore/10 lei
V1 = 21,25 km/16,5 min/10 lei
V2 = 72,27 km/1 oră/10 lei.
Funcţia unui autocamion este de a transporta marfă. Dacă sarcina utilă este de 8 tone, iar costul autocamionului este de 45 mil. lei, aflaţi care va fi valoarea, în acest caz, şi cum se măsoară aceasta.
Să ne reamintim...
• Valoarea unui produs, în accepţia ingineriei valorii, este determinată de relaţia
utilitate-cost.
• Mărimea valorii este influenţată de: utilitatea produsului şi durata sperată de
utilizare, doleanţele utilizatorilor, concurenţa de piaţă, raritatea produsului şi
dificultatea de a fi obţinut de pe piaţă, costul produsului.
• În cadrul ingineriei valorii se fac referiri, frecvent, la trei tipuri de valori: de
28
întrebuinţare, de schimb şi estetică.
• În practică, există mai multe posibilităţi pentru a creşte valoarea unui produs.
• Analiza valorii (ingineria valorii) este o metodă de analiză tehnico-economică a
produselor aflate în faza de maturitate (cercetare-proiectare), urmărind realizarea
unor produse cu valoare (valoare de întrebuinţare / cost) mare.
U.2.6 PROIECTAREA ŞI TESTAREA VALORII
U2.6.1 Condiţii de bază la proiectarea valorii
Activitatea de proiectare a valorii constă în totalitatea acţiunilor tehnico-ştiinţifice şi
organizatorice, efectuate cu scopul ca produsul ce urmează a fi realizat să corespundă pe de o
parte cerinţelor utilizatorului şi posibilităţilor lui de cumpărare, iar pe de altă parte să asigure
producătorului un profit maxim prin comercializare.
Produsul nou creat, analizat în fază de proiect, va dispune de o valoare compatibilă cu
cerinţele sociale şi cele ale producătorului dacă răspunde cel puţin următoarelor condiţii:
• produsul are numai acele funcţii utile solicitate de piaţă;
• nivelul performanţelor (dimensiunile tehnice ale funcţiilor) este în concordanţă cu cel
cerut de utilizator;
• seria de fabricaţie prognozată asigură amortizarea cheltuielilor de asimilare într-un
timp scurt;
• are caracter de noutate pe piaţă şi se poate menţine, în concurenţa cu produsele
similare, un timp suficient, astfel încât să se recupereze cheltuielile şi să se obţină beneficiile
prognozate;
• coeficientul de risc, la apariţia pe piaţă, este mic;
• asigură un raport optim între valoarea de întrebuinţare şi preţul de vânzare.
Este necesar să se sublinieze condiţia ca produsul nou creat să dispună numai de acel
nivel de performanţă care este solicitat de utilizator. Dacă nivelul de performanţă este
mai mare, produsul devine depozitar al unei valori de care utilizatorul nu are nevoie şi
pe care nu o foloseşte, în schimb trebuie să o plătească la cumpărare.
Satisfacerea condiţiilor de mai înainte şi a altora, conexe lor, certifică faptul că la
conceperea şi proiectarea noului produs acestuia i s-a conferit valoarea adecvată.
U2.6.2 Testarea valorii
Pentru verificarea gradului în care unui produs nou proiectat i-a fost conferită valoarea
necesară, în studiile de I.V. se utilizează teste. Analiştii din compartimentul de I.V. supun
proiectul final al unui produs unor teste, cum ar fi cel exemplificat mai jos.
Exemplu - test pentru verificarea gradului în care noul produs răspunde
cerinţelor
29
1. Are produsul proiectat numai funcţiile necesare solicitate de utilizator ?
2. Nivelul performanţelor este cel solicitat de consumator ?
3. Se recuperează cheltuielile ? În cât timp ?
4. Care este raportul dintre preţul de vânzare şi costul de producţie ?
5. Are caracter de noutate ?
6. Cu ce coeficient de risc apare pe piaţă ?
7. Dacă proiectantul are nevoie de acest produs, este dispus să-l cumpere ?
În final se compară şi se apreciază diferenţele dintre rezultatele estimate şi cele obţinute
de un produs similar.
Evident că răspunsurile la întrebările din test au un caracter calitativ, dar pot fi şi
cuantificate după ce pentru fiecare dintre ele s-a acordat un anumit punctaj. Un produs căruia i
s-au conferit aptitudinile pe baza cărora să răspundă satisfăcător unui test ca cel de mai sus,
este considerat că are valoarea corect proiectată şi dimensionată.
Verificarea practică a corectitudinii valorii se realizează pe piaţă, în concurenţă cu
produsele similare. Totuşi, anterior impactului produsului cu piaţa este necesar ca, în faza de
definitivare a proiectului, utilizând metodele analizei valorii, să i se testeze valoarea conform
programului propus mai sus.
U2.6.3 Factori care determină costurile suplimentare
a - Managementul activităţii de concepţie
Din relaţia (U1.2) rezultă că începând din faza de cercetare-proiectare şi până la
maturitate, în costul produselor sunt introduse costuri inutile. Prin eliminarea acestor costuri
este posibilă îmbunătăţirea valorii produselor.
Sunt identificate numeroase cauze care contribuie la apariţia în proiect a costurilor
inutile, dintre care mai importante pot fi considerate următoarele:
• Timp insuficient pentru cercetare-proiectare. În astfel de cazuri presiunea
comercială asupra producătorului determină grăbirea de către acesta a etapei de concepţie şi a
celei de execuţie pentru a lansa produsul mai repede pe piaţă. Deoarece capacitatea de
cercetare-proiectare nu este dimensionată pentru situaţii de urgenţă, se ajunge la soluţii de
proiect mai scumpe decât cele elaborate în condiţii normale când se alocă timp suficient atât
pentru informare şi documentare, cât şi pentru elaborarea proiectului.
• Lipsa de strategii privind orientarea muncii spre valoare. În cele mai multe
cazuri personalul din compartimentele de cercetare-proiectare şi de execuţie urmăreşte
realizarea unor indicatori de performanţă, aceştia putând fi mai uşor evaluaţi şi comparaţi.
Aspectele privind valoarea fie că se neglijează, fie sunt plasate într-un plan secundar.
• Factorul uman. Lipsa de comunicare între responsabilii de compartimente şi
persoanele din sectoarele de cercetare-dezvoltare se reflectă în costurile inutile. De asemenea,
neînţelegerile dintre conducător şi subordonat, în cadrul diverselor compartimente ce concură
30
la realizarea produsului, influenţează costul. Lipsa informării pe verticală şi orizontală este
determinată în special de factorul uman. Ponderea cea mai mare în realizarea produselor o are
personalul cu pregătire medie. De aceea în activitatea de I.V. una din condiţiile reuşitei o
constituie crearea mijloacelor şi canalelor prin care să se asigure o bună informare a
personalului cu pregătire medie. Aceasta constituie un potenţial adiţional important ce se
reflectă în eliminarea parţială sau totală a costurilor inutile.
• Programarea incorectă a timpului pentru proiectarea valorii. Chiar în condiţiile
absenţei presiunii comerciale, insuficienţa timpului necesar dimensionării şi implementării
valorii în proiect poate proveni din neprevederea acestuia sau prevederea incorectă în fondul
necesar pentru concepţie şi proiectare. Ca urmare produsul porneşte din start încărcat cu
costuri suplimentare.
Enumeraţi cauzele care pot genera costuri inutile în etapa de proiectare a produselor.
b - Factori care ţin de calificarea personalului de cercetare-proiectare
Activitatea desfăşurată în cadrul I.V. este specifică muncii de cercetare şi proiectare. Se
cunoaşte că 75-85% din cheltuielile de fabricaţie sunt prefigurate încă din faza de proiectare.
Analizele efectuate după ce produsul a intrat în circuitul comercial nu pot contribui la
reducerea costurilor decât în limite reduse, care nu depăşesc 20-25%. Ca urmare trebuie
acordată atenţie deosebită stabilirii valorii produsului în faza de cercetare-proiectare.
În faza de cercetare-proiectare pot fi introduse multe cheltuieli inutile pentru realizarea
produsului nou creat sau reconceput. Acestea provin din mai multe surse, cele mai importante
fiind:
• Cunoştinţe de specialitate insuficiente sau incorect asimilate. Acestea conduc la
soluţii tehnologice sau constructive scumpe şi de multe ori depăşite, astfel încât proiectul
produsului este din start afectat de sindromul necompetitivităţii.
• Necunoaşterea costurilor diferitelor soluţii tehnice. Prevederea în proiecte a unor
soluţii tehnice fără a se ţine seama de costul acestora nu conduce la realizarea optimală a
valorii. Proiectantul trebuie să compare mai multe soluţii ce conduc la acelaşi rezultat urmând
ca dintre acestea să o aleagă pe cea care costă cel mai puţin şi, în acelaşi timp, satisface în
bune condiţii cerinţele tehnico-funcţionale impuse produsului.
• Prejudecăţile în domeniul tehnic. Ţin mai ales de atitudinea inflexibilă a
proiectantului în legătură cu variantele posibile pentru rezolvarea unei probleme. Un exemplu
în acest domeniu îl constituie menţinerea în proiecte a unor materiale de execuţie scumpe sau
poluante şi neînlocuirea lor cu altele cu caracteristici apropiate sau chiar identice, dar mult
mai ieftine.
• Necunoaşterea realizărilor din alte ramuri ale ştiinţei şi tehnicii. Soluţii tehnice
de înaltă performanţă, deosebit de eficiente, aplicate în unele ramuri ale industriei nu sunt
31
cunoscute în altele. Un exemplu îl constituie extinderea tehnologiilor pe bază de laser, din
industria de armament, în practica medicală. În schimb în unele ramuri din industria civilă
utilizarea acestei tehnici este extrem de redusă sau nici nu se pune problema ei.
• Adoptarea unor coeficienţi de siguranţă supraestimaţi. Din dorinţa de a nu se ivi
probleme tehnice cu produsul nou conceput, proiectanţii au tendinţa să supradimensioneze
unele părţi ale acestuia. În afară de mărirea dimensiunilor fizice se recurge, adesea, la
utilizarea unor materiale cu caracteristici fizico-mecanice mult superioare celor necesare sau
se prevăd condiţii tehnice cu mult peste nivelul ce poate asigura performanţele şi funcţiile
stabilite.
• Lipsa de inventivitate. În numeroase proiecte se regăsesc soluţii utilizate frecvent,
unele dintre ele trecute de apogeu, dar preferate de proiectant deoarece pe acestea le-a mai
folosit anterior sau au fost folosite de alţii şi au corespuns. Deşi verificate anterior, ele pot
deveni ineficiente în raport cu variantele apărute între timp pe baza evoluţiilor din ştiinţă şi
tehnică. Ignorarea aspectelor novatoare de către proiectanţi şi complacerea în rutină introduc
costuri suplimentare.
• Posibilităţi limitate de informare şi documentare. Sunt datorate următorilor trei
factori importanţi:
− inaccesibilitatea la sursele de informare;
− lipsa surselor de informare;
− ritmul accelerat de apariţie a informaţiei astfel încât chiar dacă primii factori nu ar
constitui piedici reale, specialistul nu reuşeşte să se documenteze decât pe un domeniu relativ
îngust.
Lipsa materialului documentar şi implicit a informaţiei conduc la blocarea sau
estomparea actului de creaţie şi se materializează în soluţii de produse cu valoare scăzută şi
costuri ridicate.
• Dezinteres faţă de dimensiunea economică a produselor. Este o cauză generată de
instrucţia şi educaţia proiectanţilor. Abordarea temelor de proiectare numai prin prisma
realizării produselor doar sub aspect tehnic se abate de la unul din principiile de bază ale I.V.
şi este păgubitoare pentru firmă. O astfel de abordare trădează şi pregătirea incompletă a forţei
de muncă în domeniul cercetării şi proiectării.
• Comportamentul psihologic. În multe cazuri proiectanţii introduc în proiectele lor
costuri suplimentare ca urmare a comportamentului lor psihologic, manifestat prin:
− teama de insucces, care îi determină să fie rezistenţi la schimbări;
− comoditate sau mod de lucru dezordonat;
− orgoliul profesional, care îi determină să evite consultarea cu alţi specialişti şi să nu
recunoască şi existenţa altor soluţii tehnice poate mai bune decât cele propuse de ei.
Având în vedere cele două categorii de factori anterior prezentate , explicaţi cum şi de ce factorul uman este responsabil pentru realizarea unor produse cu costuri mari.
32
c - Alţi factori răspunzători de costurile mari
• Receptarea incorectă a studiilor de marketing. Dacă informaţiile privind
necesităţile pieţei sunt incorect transmise de către utilizatori sau receptate eronat în cadrul
studiilor, acestea sunt asimilate ca atare în sectorul cercetare-proiectare intrând, în datele
iniţiale, cu valori inexacte. Utilizarea în proiecte a unor astfel de date conduce, inevitabil, la
soluţii tehnice scumpe şi neconcordante cu cererea pieţei.
• Distribuirea şi asistenţa tehnică. Creşterea remarcabilă a valorii poate fi şi
rezultatul corectei distribuiri a produselor şi asigurării asistenţei tehnice. Asigurarea calităţii
în aceste direcţii şi practicarea unui marketing ofensiv, conduc cu siguranţă la evitarea
creşterii costurilor. În acest scop este necesar ca:
- să se dimensioneze corect centrele de desfacere şi cele de service;
- să se efectueze activităţile de service la nivel calitativ ridicat;
- să se practice evidenţa strictă şi amănunţită a tuturor problemelor apărute în aceste
direcţii pentru a le folosi, ca date de intrare, la reconceperea produselor.
U2.6.4 Eliminarea sau atenuarea cauzelor ce duc la funcţii şi costuri inutile
Metodele de operare ale I.V. permit eliminarea sau diminuarea efectelor datorate
cauzelor enumerate mai înainte, după cum urmează:
• lipsa informaţiilor tehnice complete, la zi, una din dificultăţile specialiştilor
contemporani, poate fi mult diminuată prin utilizarea cunoştinţelor unor grupuri
pluridisciplinare;
• absenţa ideilor novatoare este compensată prin metode creative de grup care
stimulează imaginaţia şi emiterea de idei noi;
• lipsa informaţiilor privind costurile şi calculul global, nedetaliat, al acestora, care
ascunde costurile inutile, este eliminată prin includerea în grupul de analiză a unor specialişti
în probleme de preţuri;
• lipsa de timp şi presiunea comercială pot fi compensate prin elaborarea unor strategii
adecvate privind reînnoirea produselor şi coordonarea activităţilor serviciilor de proiectare cu
cele de I.V.
Abordarea proiectării sau reproiectării în spiritul I.V. contracarează în bună măsură
deficienţele de ordin general şi pe cele specifice diverselor domenii de activitate prin analiza
critică şi sinteza creativă realizate atât sub aspect tehnic, cât şi economic. Ingineria valorii
integrează într-un model unic de analiză cele două laturi - tehnică şi economică - oferind o
metodologie de desfăşurare sistematică a relaţiei funcţii-costuri.
Proiectarea unei valori de întrebuinţare cât mai adecvate cerinţelor sociale, cu costuri
minime, reproiectarea produselor şi diminuarea sau eliminarea completă a cheltuielilor
33
suplimentare, se bazează - în cadrul I.V. - în principal pe următoarele elemente ce rezultă din
cele prezentate mai înainte:
• abordează produsul prin prisma funcţiilor lui şi direcţionează cu consecvenţă
activităţile de cercetare-proiectare spre realizarea acestor funcţii;
• nivelul funcţiilor se stabileşte în concordanţă cu cerinţele utilizatorului;
• costurile sunt orientate către realizarea fiecărei funcţii în parte, în strictă corelare
cu nivelul valorii de întrebuinţare necesar;
• fiind o activitate de colectiv interdisciplinar asigură stimularea reciprocă a gândirii
creative, iar motivaţia rezultă din cooperare.
U2.7 Rezumat � Valoarea unui produs, în accepţia ingineriei valorii, este determinată de relaţia
utilitate-cost, reflectând legătura dintre cerinţele utilizatorilor şi resursele financiare ale acestora la un moment dat.
� Valoarea poate fi exprimată, cantitativ, prin raportul dintre valoarea de întrebuinţare Vi, măsurată în unităţi de performanţă, şi cost Cp, exprimat în unităţi monetare, adică:
p
i
C
V=V .
� Este necesar ca produsul nou creat să dispună numai de acel nivel de performanţă care este solicitat de utilizator. Dacă nivelul de performanţă este mai mare, produsul devine depozitar al unei valori de care utilizatorul nu are nevoie şi pe care nu o foloseşte, în schimb trebuie să o plătească la cumpărare.
U2.8 Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Ce înţelegeţi prin valoarea unui produs?
2. Care este expresia cantitativă a valorii?
3. Câte tipuri de valori cunoaşteţi? Definiţi fiecare tip şi exemplificaţi.
4. Care sunt condiţiile de care trebuie să se ţină seama în etapa de
proiectare a valorii unui produs?
5. Explicaţi cum se face testarea valorii unui produs nou.
6. Enumeraţi şi comentaţi factorii care duc la costuri inutile, factori care ţin
de managementul activităţii de concepţie.
7. Cum se pot atenua sau elimina cauzele care conduc la funcţii (costuri)
inutile ? Exemplificaţi.
8. Definiţi valoarea estetică a unui produs.
9. Comentaţi factorii care duc la costuri mari ale produselor, factori care
ţin de calificarea personalului de cercetare – dezvoltare.
10. Explicaţi cum poate fi mărită valoarea unui produs.
U3.9. Test de evaluare a cunoştinţelor ....................................................................... 49
U3.10 Temă de control. ............................................................................................. 49
U3.1 Introducere
Unitatea de curs prezintă noţiuni de bază din ingineria valorii, cum ar fi:
funcţiile produselor (definirea şi clasificarea funcţiilor), identificarea,
caracterizarea şi dimensionarea funcţiilor.
Repartizarea costurilor pe funcţii este un subiect de o deosebită importanţă în
cadrul demersului de identificare a funcţiilor scumpe sau inutile. Prezenta unitate
de învăţare se încheie cu un test de evaluare a cunoştinţelor. De asemenea, în
cadrul elementelor de tip To Do..., sunt sugerate aplicaţii care pot ajuta la
rezolvarea primei teme de control, propusă la sfârşitul acestei unităţi de învăţare.
35
Tema de control 1 va avea o pondere de 20% în nota finală.
U3.2 Competenţele unităţii de învăţare
În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
• Definească funcţia unui produs;
• Identifice funcţiile unui produs;
• Definească nomenclatorul de funcţii al produsului;
• Explice cum se realizează nomenclatorul de funcţii al unui produs studiat;
• Stabilească nivelul de importanţă;
• Definească dimensiunile funcţiilor produsului;
• Descrie modul în care se face dimensionarea funcţiilor produsului;
• Descrie modul în care se face repartizarea costurilor pe funcţiile
produsului studiat.
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.
U3.3 DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA FUNCŢIILOR U3.3.1. Generalităţi
Funcţia este o însuşire esenţială a produsului în raport cu mediul şi utilizatorul [28]. Ea
este o componentă a valorii de întrebuinţare şi se poate realiza prin intermediul unui purtător
material. Ca urmare se defineşte nu numai prin însuşire, ci şi prin partea sa materială - bloc,
subansamblu, componentă - cu ajutorul căreia se manifestă însuşirea.
Să ne reamintim...
....principiile metodei analizei valorii
Principiul concepţiei funcţionale - în ingineria valorii, produsele sau serviciile sunt studiate pornind de la funcţiile pe care acestea trebuie să le realizeze. Concepţia constructivă a produsului, sau de structură a serviciilor, se constituie ca rezultat al soluţiilor adoptate pentru materializarea fiecărei funcţii.
Principiul dublei dimensionări a funcţiilor are la bază considerentul că
funcţiile produselor au o dimensiune tehnică ce le caracterizează nivelul de
performanţă, şi una economică, exprimată prin cost.
Principiul echilibrului între valoarea de întrebuinţare şi costul de
producţie - produsul să fie astfel conceput şi realizat încât să aibă o valoare de
întrebuinţare cât mai mare obţinută cu costuri minime.
Potrivit principiului concepţiei integrate obiectul I.V. îl constituie un produs
36
conceput ca un sistem de funcţii, reunite într-un ansamblu cu valoare de
întrebuinţare.
Conform principiului concepţiei funcţionale, produsele din diverse domenii sunt
rezultatul asamblării unor componente (subansambluri) ale căror soluţii sunt adoptate în aşa
fel încât fiecare dintre ele să realizeze una sau mai multe funcţii. În cadrul ingineriei valorii
prezintă importanţă pentru utilizatori şi pentru producători nu produsul în sine, ci utilitatea pe
care acesta o are prin funcţiile lui. Un produs este creditat ca “valoros” dacă posedă numai
funcţiile necesare, cerute de piaţă [30].
O funcţie cerută – deci necesară – dar nerealizată, nu poate fi compensată de alte funcţii
ale produsului, chiar dacă acestea sunt realizate la parametri tehnici şi economici optimi.
Funcţia, ca aptitudine ce determină efectul util al produsului, este caracterizată prin una
sau mai multe dimensiuni tehnice, prin care se relevă mărimea însuşirilor ce oferă valoare de
întrebuinţare elementară.
Baza metodei de lucru în ingineria valorii o constituie descompunerea produselor în
subansamblurile lor componente, fiecare din ele îndeplinind, în produs, o anumită funcţie şi
reprezentând o valoare de întrebuinţare parţială. Suma tuturor funcţiilor care satisfac cerinţele
utilizatorilor constituie valoarea de întrebuinţare totală.
Conform principiului concepţiei integrate, obiectul de studiu al analizei valorii îl
constituie produsul marfă, ca sumă de funcţii care corespund unor cerinţe sociale, şi nu părţi
izolate ale acestuia. Componentele şi subansamblurile produselor există numai ca soluţie de
suport material al funcţiilor fără a răspunde individual unor cereri de piaţă. Ca urmare
separarea pe subansambluri - şi deci pe funcţii - este posibilă până la stadiul în care
descompunerea nu se mai poate efectua. În această stare subansamblurile corespund unor
valori de întrebuinţare elementare distincte, care nu apar pe piaţă ca atare deoarece ele nu sunt
necesare decât integrate în ansamblul produsului căruia îi aparţin.
Fiecare funcţie are un cost de producţie, care trebuie calculat cât mai exact posibil şi
care trebuie justificat prin efectul util al acesteia. Costul funcţiei rezidă din cel al purtătorului
său material.
Exemplu
Se consideră stratul protector, de vopsea, de pe o construcţie metalică.
Stratul de vopsea are însuşirea de a proteja suprafaţa construcţiei contra
agenţilor corosivi şi, prin aceasta, de a îi conferi funcţia “rezistă la coroziune”.
Rezistenţa la coroziune măreşte valoarea de întrebuinţare a construcţiei. Trebuie
subliniat însă, că nu rezistenţa la coroziune costă bani, ci stratul de vopsea care
se aplică construcţiei şi care are aptitudinea de a proteja.
Pentru stabilirea raportului Vi/Cp este necesar să se cunoască mărimea valorii de
întrebuinţare, respectiv a funcţiilor, precum şi cea a costurilor asociate fiecărei funcţii. În
37
acest scop trebuie să se identifice toate funcţiile şi aportul lor la valoarea de întrebuinţare
totală, precum şi cu ce costuri se realizează. O astfel de departajare este dificilă, mai ales
pentru că tehnica de stabilire şi ierarhizare a funcţiilor are şi o componentă subiectivă. Pentru
depăşirea unor astfel de dificultăţi este necesară, mai întâi, clasificarea funcţiilor. U3.3.2. Clasificarea funcţiilor
După natura lor şi posibilităţilor de măsurare, funcţiile se împart conform tabelului
U3.1. în două grupe mari: obiective şi subiective.
Tabelul U3.1. Clasificarea şi particularităţile grupelor de funcţii
Pentru înlesnirea activităţii de stabilire a funcţiilor unui produs, acestea sunt grupate
după două criterii [15].
1. După contribuţia lor la realizarea valorii de întrebuinţare, conform STAS 11272/1-79,
acestea sunt:
* principale - corespund scopului principal căruia îi este destinat obiectul studiat şi care
contribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare, putând fi obiective sau subiective;
* secundare (sau auxiliare) - care servesc la îndeplinirea sau completarea funcţiilor
principale şi care contribuie indirect la realizarea valorii de întrebuinţare a obiectului
studiat, fiind obiective.
2. După necesitatea lor la realizarea valorii de întrebuinţare, funcţiile sunt:
* necesare - cele care contribuie la realizarea valorii de întrebuinţare a obiectului;
* inutile - cele care nu contribuie la realizarea valorii de întrebuinţare.
3. În raport cu momentul efectuării analizei, funcţiile sunt:
• existente - necesare sau inutile şi prezente la obiectul studiat sau la grupa din care
acesta face parte;
• noi - necesare, derivate din cerinţele utilizatorilor, atribuite produselor noi sau existente
după efectuarea analizei.
Funcţii Elemente distinctive
Obiective
• au dimensiuni tehnice măsurabile;
• sunt receptate obiectiv de către utilizator;
• dimensiunile tehnice sunt obiectiv percepute, dar nu şi
obiectiv determinate depinzând de preferinţele utilizatorilor.
Subiective
• dimensiunile tehnice sunt greu măsurabile sau nemăsurabile;
• nu sunt sesizate identic de către utilizatori;
• se ierarhizează pe bază de anchetă statistică în rândurile
utilizatorilor, având la bază efecte psihosenzoriale.
38
Exemplu
Funcţiile secundare sunt o consecinţă directă a adoptării unei anumite
concepţii constructive. Ele condiţionează funcţiile de bază. În cazul unui motor
cu ardere internă funcţia “dezvoltă putere” este principală deoarece ea
corespunde scopului pentru care este creat motorul, în timp ce funcţia “asigură
răcirea” este secundară deoarece nu aceasta constituie scopul construcţiei.
1. Definiţi valoarea de întrebuinţare a unui produs industrial, ales de
dumneavoastră.
2. Identificaţi 5 caracteristici ale produsului ales.
Funcţia secundară nu aduce cu sine o utilitate în plus, dimpotrivă, produce un consum
suplimentar, dar cu toate acestea fără ea nu se poate realiza la parametrii doriţi funcţia de
bază, adică cea care dă valoarea de întrebuinţare.
Schimbarea unor principii de funcţionare ale produsului are ca efect o nouă concepţie
a acestuia, ducând la eliminarea unora dintre funcţiile auxiliare. De asemenea trebuie subliniat
că una şi aceeaşi funcţie principală poate fi realizată în mai multe variante constructive,
fiecare având costuri de producţie diferite. Frecvent funcţiile auxiliare reprezintă o cotă parte
remarcabilă a costurilor de producţie şi de aceea ele trebuie evidenţiate separat faţă de
funcţiile principale.
În numeroase cazuri acelaşi subansamblu materializează mai multe funcţii principale
şi secundare. Numărul funcţiilor secundare, care sunt necesare realizării celor principale,
evidenţiază simplitatea sau complexitatea produsului fiind o consecinţă directă a
profesionalismului şi gândirii novatoare a proiectantului.
U3.4. IDENTIFICAREA, CARACTERIZAREA ŞI SIMBOLIZAREA
FUNCŢIILOR
U3.4.1. Identificarea funcţiilor
În cadrul studiilor de ingineria valorii un rol important îl are identificarea funcţiilor
produsului nou creat sau reanalizat. Este imperios necesar să se stabilească corect toate
funcţiile deoarece omiterea sau încadrarea incorectă a unora dintre ele, conduce la evaluări
inexacte. Pentru înlăturarea unor neajunsuri de acest tip este necesar să se aplice metodologii
verificate de practică.
Identificarea corectă a funcţiilor implică următoarele etape:
• descompunerea produsului în subansambluri şi componente până la gradul maxim de
simplitate, astfel încât imaginaţia analistului să fie dirijată într-o direcţie precis
determinată;
39
• cunoaşterea clară a faptului că o funcţie este diferită de o alta numai dacă adaugă prin ea
însăşi valoare de întrebuinţare şi dacă poate exista independent de cealaltă.
Pentru identificarea logică a funcţiilor, Charles W. Bytewai, director de seminar în
ingineria valorii la UNIVAC, Salt Lake City, a conceput diagrama FAST sintetizată în
exemplul de mai jos, tabelul U3.2. În diagramă funcţiile sunt împărţite în clase. Interacţiunile
dintre funcţii se evidenţiază prin următoarele întrebări: DE CE ?, CUM ?, CÂND ?. Prima
întrebare conduce la o funcţie de rang superior, iar ultima conduce la o funcţie de rang
inferior.
Exemplu –Identificarea logică a funcţiilor produsului
Diagrama FAST pentru o parte a funcţiilor unui motor cu ardere internă
Tabelul U3.2.
Nivelul I Nivelul II Nivelul III
Funcţii principale
CUM ?
→
Funcţii secundare
DE CE ? CUM ?
← →
Funcţii secundare
DE CE ? CUM?
← →
1. Dezvoltă putere 1.1. Aspiră şi
comprimă
amestecul
1.1.1. Filtrează aer şi carburant
1.1.2. Omogenizează amestecul
1.1.3. Permite accesul
amestecului în cilindri
1.2. Asigură
aprinderea
amestecului
1.2.1. Asigură tensiune electrică
ridicată
1.2.2. Furnizează scânteia
1.3. Asigură
evacuarea
gazelor
1.3.1. Evacuează gazele din
cilindri
Folosind exemplul de mai sus, identificaţi funcţiile produsului industrial anterior
ales.
U3.4.2. Caracterizarea funcţiilor
Modul de exprimare ce caracterizează funcţiile este extrem de important în privinţa
orientării studiului pe direcţia cea mai bună. Se recomandă formulări scurte şi clare pentru a
nu sugera modalitatea de realizare a funcţiei şi nici o orientare spre o direcţie prefigurată sau
preferată.
40
Exemple
Adesea se recomandă folosirea unui număr minim de cuvinte care să fie
de preferinţă: un verb şi un substantiv, ca de exemplu: “transmite putere”,
Proiectul noului produs în stadiul de realizare a prototipului constituie obiectul unui nou
studiu de ingineria valorii.
Studiul se poate face în următoarele condiţii:
1. dacă este posibil se analizează întregul produs;
2. dacă produsul este deosebit de complex se analizează numai părţi ale acestuia,
acordându-se prioritate celor care sunt prea scumpe în raport cu altele sau cu funcţiile pe care
le realizează.
În cadrul acestui al doilea caz, în faza de concepţie, prin tehnicile specifice, prevăzute în
STAS 11272/1/2-1971, grupul de analiză îşi concentrează atenţia asupra celor mai bune
soluţii cinematice, constructive, manageriale şi de utilizare a resurselor, care să conducă la
realizarea variantei optime. Pe întreaga durată a studiului investigaţiile grupului de analişti din
compartimentul de ingineria valorii sunt focalizate, în special, spre inovare. În acest scop se
aplică oricare dintre metodele de creativitate, dintre care brainstorming-ul se dovedeşte
deosebit de util. Prin aceasta se urmăreşte crearea unor funcţii noi şi extinderea
performanţelor celor existente astfel încât să-i confere produsului utilităţi cât mai largi şi cu
performanţe superioare celor pe care le oferă piaţa.
Contribuţia studiului de ingineria valorii la realizarea unui produs nou sau la
reproiectarea unuia existent, constă în următoarele:
• atribuie şi garantează produsului valoare de întrebuinţare optimă în
măsură să satisfacă cererea utilizatorilor;
• conduce la soluţii ce permit îmbunătăţirea valorii produselor existente
în faza de maturitate sau de declin, în scopul prelungirii duratei lor de viaţă.
58
Variantele de produse, ce au rezultat după cel de al doilea studiu de ingineria valorii,
sunt ierarhizate sub aspectul posibilităţilor de punere a lor în aplicare. Proiectele finalizate pot
fi:
• cu aplicare imediată;
• cu aplicare în următorii doi sau trei ani;
• cu aplicare în următorii patru sau cinci ani.
În prima grupă sunt încadrate proiectele pentru a căror aplicare nu sunt necesare
schimbări semnificative în dotarea tehnică a producătorului şi nici în calificarea personalului.
De asemenea, se contează că prin aplicarea proiectului nu se produc perturbări în procesul de
producţie. În aceeaşi grupă se includ şi cele care se referă la produse ce trebuie realizate
indiferent de schimbările necesare pentru a nu pierde, sau a se câştiga, o piaţă ce urmează să
apară în viitorul foarte apropiat.
În fig. U4.4 se prezintă încadrarea compartimentului de ingineria valorii în structura
celorlalţi factori ce participă la realizarea unui nou produs.
Explicaţi care este rolul studiului de ingineria valorii în procesul de proiectare
produs nou.
U4.4.3. Industrializarea şi lansarea comercială
După aprobarea proiectului de prototip îmbunătăţit pe baza propunerilor rezultate în
urma studiului de ingineria valorii şi confirmarea pe baza testării prototipului a realizării
efective a funcţiilor şi performanţelor acestora, noul produs este lansat în fabricaţie. Fabricaţia
seriei zero va prilejui confirmarea prevederilor documentaţiei tehnice a produsului şi este
urmată de lansarea comercială a acestuia.
În tabelul U4.3 se prezintă activităţile desfăşurate după etapa de omologare până la
lansarea produsului în fabricaţie.
Tabelul U4.3 Activităţile şi compartimentele ce iau parte la realizarea omologării până
la avizarea intrării în fabricaţie
Nr crt
Denumirea activităţii Compartiment responsabil
Compartiment implicat Timp [luni]
1 A doua analiză de PROIECT
PROTOTIP
Proiectare
experimentare
Asigurarea calităţii Comercial Producţie
Design
0
2 Lansarea preliminară a documentaţiei
Proiectare
Producţie 0
3 Iniţierea planului operativ-logistic
Logistică Producţie 0
4 Individualizarea Proiectare
59
furnizorilor cu perioadă lungă de
aprovizionare
Aprovizionare Aprovizionare Producţie
0
5 Controlul asigurării valorii
INGINERIA VALORII
Proiectare Aprovizionare
Producţie
0
6 Lansarea finală a documentaţiei
Proiectare Dezvoltare 6
7 Planul de execuţie a seriei zero
Dezvoltare Logistică Producţie
7
8 Planul de lansare Comercial Logistică Producţie-dezvoltare
Piese de schimb
6
9 Omologarea comercială
Experimentări Comercial Logistică
7
10 Test evaluare produs Asigurarea calităţii
Experimentare 3
11 Avizarea producerii Producţie Asigurarea calităţii - Total timp industrializare-lansare 29
U4.5. INIŢIEREA STUDIULUI DE INGINERIA VALORII
Prin rolul pe care îl au de a găsi cele mai bune soluţii tehnice şi economice de realizare a
unui nou produs sau de menţinere pe piaţă a unor produse deja existente, precum şi de a
garanta calitatea concepţiei, studiile de ingineria valorii devin eficiente dacă sunt iniţiate,
finalizate şi aplicate în etapele cele mai potrivite ale existenţei produsului.
U4.5.1. Studiul efectuat în etapa de concepţie
Concepţia unui nou produs este rezultatul cerinţei sociale. Iniţierea conceperii lui este
precedată de un studiu de piaţă ce poate fi elaborat de compartimentul de marketing sau de cel
de vânzări din cadrul unei firme. Conceperea noului produs constituie şi prima fază a
existenţei lui, fază în care există doar la nivel de idee.
Să ne reamintim...
Compartimentul de ingineria valorii intervine în faza de cercetare-proiectare
de două ori:
• după elaborarea studiilor de proiect, când dintr-un număr oarecare de
proiecte se propune selectarea unuia sau a două dintre ele;
• înaintea definitivării proiectului pe baza căruia urmează să se înceapă
fabricaţia, când contribuie la atribuirea valorii de întrebuinţare într-un nivel optim
şi certifică efectiv calitatea concepţiei astfel încât să fie satisfăcut raportul Vi/Cp ş
max.
60
U4.5.2. Studiul de reconcepere Din curba de viaţă a unui produs, fig. U4.5, rezultă că acesta parcurge mai multe faze ale existenţei sale. În cadrul acestora se disting diverse moduri de evoluţie a indicatorilor valorici, în funcţie de cererea pieţei.
Referitor la cererea unui produs se pot face trei ipoteze principale: a) produsul este puternic concurat de un altul, nou apărut pe piaţă, cu caracteristici de
utilizare superioare şi cu preţ mai avantajos, astfel că se înregistrează o scădere a curbei cererii;
b) produsul se află în apropierea limitei de saturaţie, astfel că pe curba cererii se remarcă o creştere cu pantă mai mică;
c) produsul se îmbunătăţeşte sub aspect tehnic şi al costului, marcându-se o nouă zonă de ascendenţă a curbei cererii pieţei.
Tendinţa logistică - curba S - se caracterizează prin mai multe moduri de creştere sau descreştere a cererii, care pot fi împărţite în trei etape: creştere în ritm accelerat; creştere în ritm constant; încetinirea ritmului. Ţinând seama de acestea, expresiile analitice prin care se exprimă diversele subetape sau etape, pot fi următoarele: ◊ pe intervalul de timp t1, în care
produsul este promovat şi învinge inerţia utilizatorilor, cererea nu poate fi exprimată analitic;
◊ pe intervalul de timp t2, în prima parte a acestuia, când deja produsul este recunoscut prin utilităţile sale şi solicitat de consumatori, legea pe care o urmează cererea poate fi exprimată printr-o relaţie exponenţială de forma:
ktey = , k > 1 (U4.1)
◊ pe ultima parte a intervalului t2 şi prima parte a intervalului t3, când cei mai mulţi utilizatori au ajuns în posesia produsului şi interesul pentru acesta nu mai are intensitatea anterioară, evoluţia cererii urmează o creştere constantă ce poate fi exprimată prin relaţia liniară:
tkay ⋅+= (U4.2)
◊ în ultima parte a intervalului de timp t3 şi în prima parte a intervalului t4, când cererea este mai puţin intensă, evoluţia acesteia se poate aproxima printr-o expresie exponenţială
tkey ⋅= , k < 1 (U4.3)
Fig. U4.5
61
◊ după o anumită durată de timp din prima parte a intervalului t4, când cererea este tot mai mică, se ajunge la stadiul în care creşterea se opreşte complet;
◊ după atingerea unui maxim, în partea a doua a intervalului t4, urmează scăderea drastică a cererii, care poate fi exprimată printr-o funcţie periodică:
t cosy = . (U4.4)
În diverse lucrări [5], [18], pentru intervalul de timp în care cererea produsului şi fabricarea acestuia au ajuns la saturaţie se propune utilizarea expresiei:
cteb1
ay
−⋅+= , (U4.5)
în care "a" este limita de saturaţie, iar "b" şi "c" sunt coeficienţi ce trebuie determinaţi prin analiza de regresie spre exemplu (v. cap. 6).
Reconceperea se iniţiază în intervalul de timp t4, fig. U4.5, când curba cererii este încă în ascensiune, sau, în cel mai rău caz, imediat după atingerea maximului de cerere.
Reconceperea se iniţiază cu scopul ca produsul să se menţină în continuare pe piaţă cu un profit satisfăcător pentru producător. O astfel de acţiune este precedată de un studiu de ingineria valorii. Acest studiu urmează să ofere soluţii care să facă produsul solicitat de piaţă în continuare.
Reconceperea implică îmbunătăţiri ale produsului fie prin atribuirea unor funcţii suplimentare, fie prin îmbunătăţirea dimensiunilor tehnice ale celor existente. Ea urmăreşte de asemenea, reducerea costurilor de producţie prin înlocuirea unor soluţii constructive şi cinematice existente, cu altele mai avantajoase, precum şi prin înlocuirea unor materiale de execuţie scumpe cu altele mai ieftine, de concepţie mai recentă şi cu caracteristici superioare celor utilizate anterior.
Deoarece produsul îşi păstrează în bună măsură caracteristicile sale iniţiale, nefiind posibile schimbări radicale decât în puţine cazuri, studiile se finalizează cu: propuneri privind utilizarea unor tehnologii mai eficiente, înlocuirea unor materiale ş.a. Toate acestea conduc, de regulă, la micşorarea costurilor şi determină îmbunătăţirea valorii în limitele a 10 ... 15 %.
Identificaţi etapele din viaţa unui produs în care este benefic să se intervină cu
studiile de ingineria valorii. Justificaţi oportunitatea acestor studii în etapele
respective. După efectuarea studiului de I. V. şi aprobarea proiectului de reconcepere urmează
reluarea fabricaţiei produsului, repetându-se ciclul. Continuarea producţiei după reconcepere, în funcţie de cerinţele pieţei şi de posibilităţile producătorilor, se realizează în următoarele moduri:
⇒ continuarea prin reciclare; ⇒ continuare ascendentă prin relansare; ⇒ continuare prin menţinerea constantă a vânzărilor (tip platou).
În fig. U4.6 a, b, c sunt prezentate graficele de reluare a ciclului de fabricaţie pentru cele trei cazuri.
62
În primul caz continuarea se face după adăugarea, la sfârşitul fiecărei durate de ascendenţă, a unor noi utilităţi şi realizarea unei mai bune valori de întrebuinţare. Are avantajul că, introducând noi utilităţi etapă cu etapă, nu necesită costuri mari în fiecare dintre ele, ci numai de un anumit nivel la fiecare reluare. Are dezavantajul că durata de rezistenţă pe piaţă este relativ mică şi face necesare mai multe analize.
Cel de al doilea caz - cunoscut şi sub numele de curba "cocoşatul" - se practică la produsele la a căror reconcepere se fac mai multe îmbunătăţiri care determină rămânerea pe piaţă un interval de timp mai lung, relansarea făcându-se la intervale de timp mai mari. Este posibil pentru producătorii care deţin mijloace materiale şi financiare suficiente pentru relansarea de durată. Cazul al treilea se practică atunci când se doreşte menţinerea vechiului produs pe piaţă numai până la lansarea altuia nou. În acest caz menţinerea pe piaţă se păstrează constantă ca urmare a presiunii asupra vânzărilor prin diferite căi cum sunt: reducerea preţurilor de vânzare
prin reducerea ratei profitului, creşterea cheltuielilor de asistenţă tehnică ş.a. Tendinţele ce se manifestă în prezent în domeniul unor produse industriale, cu privire la posibilitatea reconceperii, sunt de a avea în vedere această acţiune încă din faza de concepţie-proiectare a unui produs nou. O astfel de tendinţă determină proiectantul şi grupul de ingineria valorii să-i confere produsului aptitudini de modernizabilitate. Aceste aptitudini permit ca prin înlocuirea unor subansambluri sau componente cu altele, care asigură realizarea aceloraşi funcţii sau chiar a unor funcţii suplimentare, dar cu performanţe tehnice mai ridicate şi la costuri mai mici, să fie realizat produsul cu utilităţi la fel de bune ca şi cele de fabricaţie recentă ale altor firme.
U4.6 Rezumat
Contribuţia studiului de ingineria valorii la realizarea unui produs nou sau la
reproiectarea unuia existent, constă în următoarele:
• atribuie şi garantează produsului valoare de întrebuinţare optimă în măsură să
satisfacă cererea utilizatorilor;
• conduce la soluţii ce permit îmbunătăţirea valorii produselor existente în faza de
maturitate sau de declin, în scopul prelungirii duratei lor de viaţă.
Fig. U4.6
63
Variantele de produse, ce au rezultat după cel de-al doilea studiu de ingineria
valorii, sunt ierarhizate sub aspectul posibilităţilor de punere a lor în aplicare.
Proiectele finalizate pot fi:
• cu aplicare imediată;
• cu aplicare în următorii doi sau trei ani;
• cu aplicare în următorii patru sau cinci ani.
Unitatea de învăţare prezintă sintetic care sunt etapele necesare concepţiei şi
lansării pe piaţă a unui produs. De asemenea, prezintă aspecte referitoare la ceea
ce înseamnă reconceperea unui produs, cu accent pe etapele în care se realizează
studiile de ingineria valorii.
U4.7 Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Ce înţelegeţi prin conceperea unui produs?
2. Care sunt activităţile specifice procesului de proiectare produse noi?
3. Ce înţelegeţi prin studiu de fezabilitate?
4. Studiul de inginerie a valorii este oportun în cadrul procesului de
proiectare produse noi? Argumentaţi răspunsul.
5. Caracterizaţi curba de viaţă a produsului, indicând locul şi rolul studiilor
de inginerie a valorii.
6. Care sunt modalităţile prin care se poate face reluarea fabricaţiei
produsului, după efectuarea studiului de ingineria valorii şi aprobarea
proiectului de reconcepere?
7. Folosind reprezentările grafice, comentaţi cele trei posibilităţi de reluare
a fabricaţiei.
8. Ce presupune procesul de reconcepere a unui produs?
9. Care este rolul constructorului de produs, în etapa de proiectare produse
noi?
10. Având în vedere produsul pe care l-aţi studiat în cadrul temei de control
1 (unitatea de învăţare 3), precizaţi în care din etapele din cadrul ciclului
de viaţă se află. Comentaţi.
64
Unitatea de învăţare U5. MĂSURI PREGĂTITOARE ŞI ANALIZA
Date necesare calculului coordonatelor dreptei de regresie D1
Funcţia Xi (%) Yi (%) xi*xi xiyi yi-a1xi (yi-a1xi)*(yi-
a1xi)
A 19.4 24.582 376.36 476.8908 3.89016 15.13334623
B 22.28 30.756 496.3984 685.24368 6.992382 48.8934046
C 16.673 10.228 277.9889 170.531444 -7.55525 57.08179892
D 13.86 9.086 192.0996 125.93196 -5.69693 32.45504543
E 11.08 13.798 122.7664 152.88184 1.980186 3.9211379
F 8.32 4.252 69.2224 35.37664 -4.62203 21.36312573
H 2.77 3.275 7.6729 9.07175 0.320547 0.102750111
I 5.56 4.005 30.9136 22.2678 -1.92524 3.706543778
TOTAL 1573.422 1678.19591 (1646,568) 182.6571527
G 10.944 121.259
a1 1.06659
Calculul coeficienţilor de abatere de la proporţionalitate:
a1 =
∑
∑8
1
2
8
1
i
ii
x
yx
= 1,06659
a2 = 1646.568/1573.418 = 1,046
Pe baza valorilor coeficienţilor de abatere se calculează coordonatele
dreptelor D1 şi D2 (când este considerată şi funcţia auxiliară G):
Pentru dreapta D1:
88
yA = a1x1 = 1,066*19,40 = 20,680;
yB = a1x2 = 1,066*22,280 = 23,750;
yC = 17,773;
yD = 14,774;
yE = 11,811;
yF = 8,819;
yH = 2,952;
yI = 5,926;
Următoarea etapă este cea în care se trasează grafic dreptele de regresie.
Pentru a avea o proporţionalitate medie, dreptele trebuie să se abată cât mai puţin
de la punctele reale. Din analiza graficului (fig.U6.3 ) rezultă că funcţiile A şi B
prezintă disproporţii între aportul la realizarea valorii de întrebuinţare a
produsului şi ponderea în costul acestuia. În aceeaşi situaţie, dar la nivel mai
mic, se află funcţia H. Funcţiile C, D, F, I, E sunt subevaluate.
Fig. U6.3 Reprezentarea dreptei de regresie
Aplicaţia 2 Se consideră că după analiza costurilor funcţiilor unui produs ce
urmează să fie reproiectat au rezultat datele din tabelul.
Tabelul. U6.6 Evidenţierea unor date necesare trasării dreptei de regresie
Funcţia (Ai) A1 A
2 A
3 A
4
Nivelul funcţiei (ni) nA1
=
3
nA2 =
1
nA3
=2
nA4 =
4 ∑n
Ai=10
Reprezentare puncte initiale
si dreapta de regresie
19.4, 24.582
22.28, 30.756
16.673, 10.22813.86, 9.086
11.08, 13.798
8.32, 4.2522.77, 3.275
5.56, 4.005
19.4, 20.692
22.28, 23.764
16.673, 17.783
13.86, 14.783
11.08, 11.818
8.32, 8.874
2.77, 2.954
5.56, 5.930
0
5
10
15
20
25
30
35
0 5 10 15 20 25
xi
yi
89
Ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare; x P n nni Ai Ai= = ∑ (%)
30
10
20
40
Costul funcţiei CAi [sute mii lei] 14 5 11 10 ∑CAi
=40
Ponderea costului funcţiei CAi în costul total C Ct Ai
= ∑ al
funcţiilor
35
12,5
27,5
25
Pe baza acestor date se obţine parametrul "a" din relaţia după cum
urmează:
24
23
22
21
443322114
1i
2i
4
1iii
xxxx
yxyxyxyx
x
yx
a+++
+++==
∑
∑
=
=
908,03000
2725
1600400100900
10005501251050
40201030
25405,27205,12103530a
2222==
+++
+++=
+++
⋅+⋅+⋅+⋅= .
Aceasta permite calculul pantei dreptei de regresie, care va fi: 'o1542 = 0,908 arctg=α
Se admite, în continuare, că după aplicarea propunerilor din proiectul rezultat ca urmare a studiului de I.V., s-au schimbat nivelurile de importanţă ale unor funcţii, a fost introdusă o nouă funcţie (A5) şi s-au modificat preţurile.
h) Folosirea reperelor tipizate sau standardizate;
i) Reconsiderarea toleranţelor, a condiţiilor de calitate, de precizie şi netezime a
suprafeţelor nefuncţionale, în raport cu rolul funcţional.
Propunerile, sub formă de idei, schiţe ş.a., se înregistrează pentru a putea fi folosite în
următoarele faze de lucru.
U6.4.2 Faza 2. Selecţionarea propunerilor.
Lista de idei, emisă în faza anterioară, este adusă la cunoştinţa specialiştilor, care
verifică dacă propunerile sunt realizabile din punct de vedere tehnic şi în ce măsură acestea
contribuie la atingerea obiectivelor stabilite.
Se reţin doar propunerile care se pot realiza şi care corespund obiectivelor propuse.
Dacă nu se reţin cel puţin două sau trei propuneri, pentru fiecare obiectiv stabilit, se
repetă faza anterioară, conform fazei 1 a etapei a patra.
U6.4.3. Faza 3. Dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţii.
Ideile selecţionate se combină, se dezvoltă şi se transmit compartimentelor de proiectare
pentru concretizarea lor în soluţii tehnice.
Pentru verificarea propunerilor se pot realiza modele sau machete experimentale şi se
pot efectua încercări de laborator. În această etapă este necesar să se facă şi un calcul
preliminar asupra eficienţei economice.
U6.4.4 Faza 4. Evaluarea soluţiilor.
Variantele propuse, concretizate în soluţii constructive şi tehnologice, se evaluează din
punct de vedere:
• al compatibilităţii constructive şi tehnologice;
• al îndeplinirii funcţiilor produsului;
• al posibilităţilor tehnologice de realizare cu mijloacele producătorului;
97
• al costurilor.
Pentru fiecare soluţie se determină dimensiunile tehnice şi economice ale funcţiilor şi se
execută toate fazele etapei a treia.
În această fază se verifică dacă soluţiile se încadrează în restricţiile stabilite prin temă.
Soluţiile propuse se compară între ele sub aspectul valorii de întrebuinţare şi al costurilor,
după care se alege soluţia optimă pe baza maximizării raportului dintre valoarea de
întrebuinţare şi costul de producţie.
U6.5. Etapa V - Aprobarea soluţiei optime
Pentru aprobarea soluţiei optime se iau în considerare efectele economice şi alţi
indicatori economici reprezentativi.
Se avizează soluţia optimă de către serviciile de proiectare constructivă şi tehnologică şi
se supune aprobării conducerii societăţii comerciale beneficiare.
U6.6. Etapa VI - Realizarea şi controlul aplicării
U6.6.1 Faza 1. Stabilirea programului de realizare.
După avizarea de către compartimentele de proiectare tehnologică şi constructivă şi
aprobarea soluţiei optime de către conducerea societăţii, colectivul de lucru întocmeşte un
program de realizare şi omologare a soluţiei aprobate. Soluţia aprobată devine obiectiv de
plan tehnic pentru care se stabilesc responsabilii şi termenele de execuţie a fiecărei faze.
U6.6.2 Faza 2. Realizarea soluţiei aprobate.
În vederea realizării soluţiei aprobate, vor fi parcurse toate etapele şi fazele
caracteristice pentru realizarea şi omologarea unui obiectiv de plan tehnic.
Pe parcursul realizării soluţiei aprobate, colectivele de specialişti, care au participat la
dezvoltarea soluţiei, acordă asistenţă tehnică de specialitate şi propun, după caz, măsuri de
îmbunătăţire a unor soluţii şi de înlăturare a abaterilor de la programul stabilit.
U6.6.3 Faza 3. Evaluarea rezultatelor după aplicare.
Colectivul de lucru evaluează rezultatele, după asimilare şi aplicare în producţie,
comparându-le cu cele preliminare şi consemnează în studiu modificările survenite în
documentaţia constructivă şi tehnologică.
Se verifică dacă efectele economice şi costurile se încadrează în prevederile temei.
98
U6.7 Rezumat � Etapele principale care trebuie parcurse în realizarea studiilor de ingineria
valorii sunt: • Măsuri premergătoare • Analiza necesităţii sociale • Analiza şi evaluarea situaţiei existente • Reconceperea produsului • Aprobarea soluţiei optime • Realizarea şi controlul aplicării
� În cadrul fiecărei etape se regăsesc o serie de faze specifice, care pot fi parcurse apelând la diferite tehnici şi metode aparţinând altor domenii şi discipline, cum sunt: modelarea matematică, statistica matematică etc.
U6.8 Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Explicați cum variază valoarea de întrebuinţare în raport cu dimensiunea
tehnică.
2. Cum se stabilesc limitele dimensiunilor tehnice ale funcţiilor obiectului
studiat?
3. Care sunt posibilităţile pentru stabilirea structurii de cost a produsului?
Comentaţi.
4. Scrieţi relaţia generală de calcul a costului funcţiilor şi explicaţi
semnificaţia termenilor ce intervin în relaţie.
5. Care sunt metodele de determinare a costurilor funcţiilor în cazul realizării
unui studiu de ingineria valorii?
6. Ce reprezintă analiza sistemică a funcţiilor, în contextul ingineriei valorii?
7. Explicaţi modul de aplicare a metodei analizei de regresie.
8. Daţi exemplu de alte metode care pot fi utilizate pentru analiza sistemică a
funcţiilor.
9. Daţi exemple de soluţii tipice utilizate în ingineria valorii, în urma
realizării studiilor de reconcepere a produselor.
10. Explicaţi ce se urmăreşte (conform metodologiei prezentată) după faza de
selecţie a propunerilor pentru varianta de produs îmbunătăţit.
U6.9 Temă de control
Continuați tema de control anterioară (dată la sfârşitul unităţii de
învățare nr. 3), cu următoarele puncte:
- determinaţi nivelurile de importanţă ale funcţiilor produsului şi
valoarea de întrebuinţare a produsului studiat (vezi indicaţiile din
cadrul unităţilor de învăţare 4 şi 5);
- realizaţi dimensionarea economică a funcţiilor anterior definite;
- realizaţi repartizarea costurilor pe funcţii (vezi exemplele din U4,
99
U5);
- realizaţi analiza sistemică a funcţiilor, utilizând fie analiza de
când se referă la modelul ajustat. Pentru exemplul tratat, înlocuind valorile cunoscute se obţine:
7
6
5
2
1
55311
54442
11111
a
a
a
551
541
341
141
121
55311
54442
11111
2
1
0
⋅=⋅⋅ ,
138
=
=
−=
.1a
,666,0a
,23,1a
2
1
0
Rezultatele pot avea următoarele semnificaţii:
- referitor la estimatorul 1a - productivitatea a crescut cu 0.666 când numărul de utilaje
de mare randament a crescut cu o bucată, iar veniturile suplimentare au rămas constante;
- referitor la estimatorul 2a - productivitatea a crescut cu 1% când sporul de salarii a
crescut cu 1 milion lei, iar numărul de utilaje a rămas constant.
Exemple Aplicaţia 1. Din tabelul U9.2 se aleg două perechi de valori: y1 = 1; x1 =
2 de la începutul eşantionului şi y6 = 7; x6 = 10 de la sfârşitul acestuia. Considerând funcţia de regresie xaay 10 += şi aplicând modul de lucru precizat mai înainte se obţine:
=
−=⇒
=+
=+
75,0a
5,0a
7a10a
1a2a
1
0
10
10 .
Aplicaţia 2. Se consideră că după modernizarea unui produs acesta urmează să fie relansat pe piaţă. Se consideră că nu au intervenit modificări remarcabile în rândul factorilor ce influenţează vânzarea lui, cu excepţia cheltuielilor pentru reclamă, care au înregistrat creşteri semnificative.
Se pune, aşadar, problema dependenţei vânzărilor - variabila efect y - de costul reclamei - variabila cauză x. Din evidenţele statistice sunt cunoscute vânzările şi costurile reclamei numai pentru o perioadă de 6 luni, conform tabelului U9.2.
Cunoscând un număr restrâns de informaţii, cum este şi cazul celor din tabelul U9.2, se poate aplica una din metode. Utilizând m.c.m.m.p. şi aplicând relaţiile (U9.23) şi (U9.24) se obţine succesiv:
Tabelul U9.2. Evoluţia vânzărilor în funcţie de reclamă
Luna I II III IV V VI
y - vânzări [mii tone] 1 2 4 6 4 7
x - reclamă [zeci de mii lei]
2 5 4 7 8 10
- calculul mediilor x şi y :
66
1087452
6
x...xxx 621 =
+++++=
+++=
46
746421
6
y...yyy 621 =
+++++=
+++=
- calculul estimatorilor 1a şi 0a :
139
( )( )
( )( )( ) ( )( ) ( )( )
( ) ( ) ( )666,0
610...6562
61047...65426241
xx
xxyy
a222
i
2i
iii
1 =−++−+−
−−++−−+−−=
−
−−
=∑
∑
( ) 004,0996,346666,04xaya 10 =−=⋅−=−= .
Ecuaţia modelului, după determinarea coeficienţilor 1a şi 0a , devine:
y = 0,004 + 0,666x.
Rezultă că la creşterea cu 1 (reprezentând 100.000 lei) a cheltuielilor pentru reclamă s-a înregistrat o creştere (semnul estimatorului 1a este pozitiv) în medie cu 0.666 (reprezentând milioane tone) a vânzărilor.
Referitor la estimaţia 0a , a parametrului a0 , aceasta reprezintă nivelul variabilei y pentru x = 0, deşi interpretarea economică a acestui estimator este deseori evitată.
U9.6 Rezumat
În cadrul capitolului sau prezentat metodele de estimare utilizate în ingineria
valorii, în principal modelele de estimare cu o ecuaţie:
� Metoda celor mai mici pătrate
� Metoda verosimilităţii maxime
� Metoda punctelor empirice
� Metoda variabilei instrumentale
� Metoda grafică
De asemenea, se prezintă metode de determinare a estimatorilor în cazul
modelelor liniare unifactoriale şi multifactoriale.
U9.7 Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Clasificaţi modelele de estimare cu o ecuaţie
2. Care sunt etapele ce trebuie parcurse pentru formarea şi utilizarea
modelului unisectorial?
3. În ce scop se utilizează metoda celor mai mici pătrate?
4. Cum se face estimarea parametrilor în cazul dependenţei neliniare dintre
variabile?
5. Ce este metoda verosimilităţii maxime?
6. În ce scop se utilizează metoda grafică?
7. Ce este metoda variabilei instrumentale?
8. Explicaţi cum se determină estimatorii în cazul modelului liniar
unifactorial.
9. Explicaţi cum se determină estimatorii în cazul modelului liniar
140
multifactorial.
10. Ce este metoda punctelor empirice?
141
Bibliografie.
1. BELOUS, V. Inventica. Editura “Gheorghe Asachi”, Iaşi, 1992 2. BELOUS, V. Manualul inventatorului. Editura Tehnică, Bucureşti, 1990 3. BRAN, P. Economica valorii. Editura Economică, Bucureşti, 1995 4. CEAUŞU, I. Agenda managerului. Vol. I. Oficiul de Informare şi
Documentare, Bucureşti, 1992 5. CHEVALIER, J. Produits et analyse de valeur. Cepadeus - Editions, Toulouse, 1989 6. CIOCÂRDIA, C., UNGUREANU, I. Bazele cercetării experimentale în tehnologia construcţiilor de maşini. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980 7. CODREA, Maria Contribuţii privind extinderea analizei valorii la pregătirea
fabricaţiei în construcţia de maşini. Teză de doctorat. Institutul Politehnic Bucureşti, 1984
8. CONDURACHE, Gh., RUSU, C. Aspecte noi ale ingineriei valorii. Buletinul Conferinţei Naţionale de Management, Iaşi, 1995 9. CONDURACHE, Gh. Managementul valorii produsului. Editura Gh. Asachi, Iaşi, 1998 10. CRUM. L.W. Ingineria valorii. (Traducere din limba engleză). Editura Tehnică,
Bucureşti, 1976 11. DOBROTĂ, N. ş.a. Dicţionar de economie. Editura Economică, Bucureşti, 1999 12. GAGE, W.L. Practique de l’analyse de valeurs, Edit. Halmmes et
Techniques, Paris, 1971 13. HAMMER, M. ş.a. Reingineringul întreprinderii. (Traducere din limba engleză). Editura Tehnică, Bucureşti, 1996 14. IONIŢĂ, I. Analiza valorii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984 15. IONIŢĂ, I. Ingineria valorii. Editura Economică, Bucureşti, 2000 16. MAYNARD, B.H. Manual de inginerie industrială. Vol. II, III. (Traducere din limba engleză). Editura Tehnică, Bucureşti, 1977 17. MARTINESCU, I., POPESCU, I. Fiabilitate. Editura Gryphon, Braşov, 1995 18. MIHOC, Gh. ş.a. Teoria probabilităţii şi statistică matematică. Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1980 19. MILES, D.L. Techniques of Value Analysis and Engineering. McGraw-Hill Book Company, New York, 1972 20. ORĂNESCU, P. Analiza valorii. Academia “Ştefan Gheorghiu”, Bucureşti, 1979 21. PECICAN, E. Econometrie. Editura ALL, Bucureşti, 1994 22. PETRESCU, P., GHERASIM, T. Elemente de analiza valorii. Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1981 23. PLĂHTEANU, B. Ingineria valorii şi performanţa în creaţia tehnică. Editura
Performantica, Iaşi, 1999 24. PRABHU, V. Value Analysis. Pergamont Press, Heading Hill Hall, Oxford,
din limba rusă). Editura Tehnică, Bucureşti, 1974 26. TEODORESCU, D. Metode stocastice optimizate. Editura Academiei, Bucureşti, 1982 27. TIRON, M. Prelucrarea statistică şi informaţională a datelor de măsurare.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1977 28. TOVISSI, L. Metode statistice. Aplicaţii în producţie. Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982 29. TUREAC, I., BUTISEACĂ, N., ORZEA, V. Ingineria valorii. Editura LUX-LIBRIS,
Braşov, 1997 30. TUREAC, I., BUTISEACĂ, N., ORZEA, V. Ingineria valorii. Editura LUX-LIBRIS,
Braşov, 2002 31. TUREAC, I., POPESCU, M., CIOARĂ, R. Dezvoltarea durabilă şi reconceperea
produselor în construcţia de maşini. Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2001
32. TUREAC, I. Oportunităţi privind conceperea produselor în corelare cu conservarea condiţiilor de mediu. Buletinul ştiinţific al Conferinţei internaţionale CORPT '97, ed. XI, p. 67-71, Iaşi, 1997
33. TUREAC, I. Aspecte ale aplicării analizei valorii în industria de maşini-unelte. Buletinul ştiinţific al Conferinţei internaţionale MTeM '95, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, p. 413-416
34. TUREAC, I. Unele aspecte ale aplicării ingineriei valorii în construcţia de maşini. Acta Universitas Cibinensis, seria B, vol. XXIII, p. 1-5, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, 1996
35. VASILIU, F. Metode de analiză a calităţii produselor. Editura Tehnică, Bucureşti, 1977 36. VODĂ, V.G. Controlul durabilităţii produselor. Editura Tehnică, Bucureşti, 1981 37. * * * STAS 7122/1 - 86. Interpretarea statistică a rezultatelor. Reguli