1 Denevrarea muschiului scheletic Rezulta in urma distructiei motoneuronului Alfa medular provocata de virusul polio, zdrobirii terminatiei nervoase. Fibra nervoasa provenita din corionul alterat, genereaza impulsuri care determina contractia unor grupe musculare. Contractia se poate observa cu ochiul liber sub tegument si poarta denumirea de FASCICULATIE. Activitatea electrica a muschiului care se contracta se poate inregistra de la suprafata tegumentului. Dupa 3-5 zile fibrele musculare insasi prezinta o sensibilitate crescuta fata de mediatori. Ele produc spontan impulsuri, la inceput 1/secunda, apoi 3-5/secunda, determinand contractii fine ale fibrelor musculare = fibrilatie musculara. Activitatea electrica a fibrei musculare poate fi evidentiata prin introducerea unor electrozi sub forma de ac in muschi (nu se observa la suprafata). MIASTENIA: - oboseala permanenta, mai exprimata la extremitatea cefalica, membrelor superioare. - imposibilitatea efectuarii unor miscari sau chiar -paralizia Cauza este alterarea transmiterii impulsurilor in jonctiunea neuro-musculara. Membrana postsinaptica are faldurile reduse ca diametru in acest caz. Spatiul sinaptic creste la 20-30 - 50 µn . Cauza reducerii dimensiunilor faldurilor este autoimuna. Organismul unor persoane produce anticorpi fata de receptorii colinergici de pe membrana postsinaptica. O parte din R sunt distrusi si altii formeaza complexe cu anticorpii si sunt captati prin ENDOCITOZA. Proportia receptorilor colinergici din membrana se reduce la 20%. In conditiile eliberarii unor cantitati suficiente de ACO eu nu sunt capabili sa declanseze un potential postsinaptic care sa se propage. La 10-20% din bolnavi exista o tumora a timusului. Extirparea tumorii imbunatateste starea bolnavului. Si la persoanele care nu prezinta tumora de timus s-a observat o ameliorare a miasteniei prin extirparea timusului. Timusul are o antigenicitate similara cu cea a membranei postsinaptice. Frecventa MIASTENIEI = 1:20 000 persoane Tratament cu fizostigmina si neostigmina -> mareste concentratia ACO in fanta sinaptica, favorizand contractia.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Rezulta in urma distructiei motoneuronului Alfa medular provocata de virusul polio,
zdrobirii terminatiei nervoase. Fibra nervoasa provenita din corionul alterat, genereaza
impulsuri care determina contractia unor grupe musculare. Contractia se poate observa cu
ochiul liber sub tegument si poarta denumirea de FASCICULATIE.
Activitatea electrica a muschiului care se contracta se poate inregistra de la suprafata
tegumentului.
Dupa 3-5 zile fibrele musculare insasi prezinta o sensibilitate crescuta fata de
mediatori. Ele produc spontan impulsuri, la inceput 1/secunda, apoi 3-5/secunda,
determinand contractii fine ale fibrelor musculare = fibrilatie musculara. Activitatea electrica
a fibrei musculare poate fi evidentiata prin introducerea unor electrozi sub forma de ac in
muschi (nu se observa la suprafata).
MIASTENIA:
- oboseala permanenta, mai exprimata la extremitatea cefalica, membrelorsuperioare.
- imposibilitatea efectuarii unor miscari sau chiar
-paralizia
Cauza este alterarea transmiterii impulsurilor in jonctiunea neuro-musculara. Membrana
postsinaptica are faldurile reduse ca diametru in acest caz. Spatiul sinaptic creste la 20-30 -
50 µn . Cauza reducerii dimensiunilor faldurilor este autoimuna. Organismul unor persoane
produce anticorpi fata de receptorii colinergici de pe membrana postsinaptica.
O parte din R sunt distrusi si altii formeaza complexe cu anticorpii si sunt captati prin
ENDOCITOZA. Proportia receptorilor colinergici din membrana se reduce la 20%. In conditiileeliberarii unor cantitati suficiente de ACO eu nu sunt capabili sa declanseze un potential
postsinaptic care sa se propage.
La 10-20% din bolnavi exista o tumora a timusului. Extirparea tumorii imbunatateste
starea bolnavului. Si la persoanele care nu prezinta tumora de timus s-a observat o
ameliorare a miasteniei prin extirparea timusului. Timusul are o antigenicitate similara cu
cea a membranei postsinaptice.
Frecventa MIASTENIEI = 1:20 000 persoane
Tratament cu fizostigmina si neostigmina -> mareste concentratia ACO in fanta sinaptica,
Histamina reprezintă una dintre substanţele endogene cu o puternică acţiune excitantăasupra celulelor parietale (oxin-tice). Sinteza unor mari cantităţi de histamina are loc încelulele asemănătoare cu cele enterocromafine din mucoasa gastrică secretoare de acid, ce
sunt situate în imediata apropiere a celulelor parietale. Celulele producătoare conţin histidincar- boxilaza, enzimă care participă la for marea histaminei.
Pe suprafaţa celulelor producătoare de histamina se află receptori pentru gastrină şi pentruacetilcolină. Gastrina acţionează ca stimulator al secreţiei gastrice, predominant pe celulele
care sintetizează histamina. Histamina acţionează asupra a două tipuri de receptorimembranari notaţi cu Hi şi H2. Fixarea histaminei pe receptorii H2 determină intensificareasecreţiei gastrice acide. Antihistaminicele folosite în tratamentul stărilor alergice blocheazăreceptorii H], însă nu scot din funcţiune receptorii H2, încât acţiunea acidosecretantă ahistaminei continuă. Blocarea receptorilor H2 cu cimetidină, ranetidină, nizatidină şi
famotidină inhibă la om efectul stimulator al histaminei, gastrinei şi alimentelor. S-a ajunsastfel la concluzia că histamina constituie un mediator al stimu Iilor acido-secretanţi dinmucoasa gastrică.
Efectul excitosecretor gastric al histaminei exogene apare chiar şi după administrarea s.c. a
unor doze mici de substanţă (0,2-0,3 mg). Aceeaşi doză injectată i.v are influenţă redusăasupra secreţiei gastrice.
În mod fiziologic secreţia gastrică acidă poate să fie sporită de agenţi coli -nergici
(acetilcolină, carbacol), histamina şi gastrină. Pe membrana laterobazală a celulelor parietale(oxintice) s-au identificat receptori pentru cele trei tipuri de substanţe. Receptorii pentrugastrină sunt prezenţi pe celulele parietale ale câinilor, şobolanilor şi altor specii, însă lipsescde pe celulele acidosecretoare umane şi de iepure. Efectul puternic stimulator al gastrinei
asupra secreţiei gastrice acide la om este mediat de histamina. Intensificarea formării acidului clorhidric, după activarea receptorilor, are loc prin
intermediul unor mesageri de ordinul II. Interacţiunea acetilcolinei cu receptorii muscarinici(M3) şi a gastrinei, cu receptorii specifici (la animalele la care există), determină creştereaconcentraţiei ionilor de Ca++ în citoplasmă celulelor parietale. Ionii de Ca** sunt mobilizaţidin depozitele intracelulare de inozitol trifosfat (IP3) sau provin din lichidul extracelular, înurma deschiderii canalelor de calciu din membrana celulară. Mărirea concentraţiei Ca"
intracelu-lar, determină migrarea formaţiunilor tubuloveziculare şi fuzionarea lor încanalicule.
După fixarea histaminei pe receptori, prin intermediul unei proteine G stimulatoare, are loc
activarea adenilciclazei cu formarea AMPc intracelular. Procesele de fosforilare iniţiate deAMPc, cresc permeabilitatea canalelor ionice din mem brana celulelor parietale şi nivelul Ca++
liber intracelular. AMPc mai intervine în activarea cotransportului de KC1. Fără prezenţa K +
pe suprafaţa luminală, K +-H+ ATP-aza nu funcţionează (Fig. 24).
Alături de receptorii pentru histamina, pe membrana laterobazală a celulelor parietale seaflă receptori pentr u prostaglandina E2, care prin intermediul unei proteine G inhibitoare
Secreţia de pepsinogen din celulele principale (zimogene) este intensificată de substanţelecolinergice şi agoniştii beta adrenergici. Concentraţia HC1 din stomac de asemenea
influenţează producţia de pepsinogen. La persoanele cu aclorhidrie se constată un nivelextrem de scăzut al pepsinei în sucul gastric, deşi celulele parietale au un aspect normal.
Fig 24. Reglarea secreţiei acide gastrice din celulele parietale.
Fazele secreţiei gastrice
Controlul secreţiei gastrice a fost divizat în trei faze în funcţie de regiunea asupra căreia
stimulii secretori îşi exercită acţiunea: faza cefalică, gastrică şi intestinală.
Faza cefalică
Pe animale cu fistulă esofagiană şi pungă gastrică inervată, Pavlov a evidenţiat mecanismul
nervos reflex de producere a fazei cefalice. La asemenea animale, deşi alimentele nu ajung în
stomac (prânz fictiv), în perioada masticaţiei şi deglutiţiei se înregistrează o creştere a se-
creţiei gastrice, ce dispare însă dupa secţionarea nervilor vagi. Contactul ali mentelor cu
mucoasa bucală iniţiază reflexul, a cărui cale eferentă este formată din nervii vagi.
Stimularea secreţiei se poate produce, pe lângă reflexele necondiţionate şi prin reflexele
condiţionate. Secreţia din faza cefalică lipseşte când alimentele sunt in-gerate fără poftă.
în faza cefalică, sub influenţa impulsurilor vagale se eliberează atât acetilco-lină cât şi
gastrină, responsabile pentru secreţia a 30-50% a acidului clorhidric,ca răspuns la ingerarea
normală de alimente.
De aceea sucul gastric elaborat în faza cefalică, conţine mari cantităţi de acid clorhidric şi
pepsină. Acelaşi tip de suc se
obţine şi după excitarea nervului vag. Stimularea hipotalamusului şi a porţiunilor adiacente scoarţei frontale, intensifică
activitatea eferentă vagală şi totodată secreţia gastrică. Hipoglicemia insulinică, are un efectsimilar, mediat probabil prin acţiune directă asupra hipotalamusului. Starea de saţietateinfluenţează în mare măsură secreţia gastrică. Distrugerea nucleilor ventrolaterali din
hipotalamus (centrii foamei), pe lângă producerea unei afagii de durată, duce şi la pierderea
capacităţii insulinei de a stimula secreţia gastrică. Excitarea hipotalamusului posterior
determină de asemenea o creştere tardivă a secreţiei gastrice printr -un mecanism hormonal
hipofizo-suprarenal. Creşterea concentraţiei glicocorticoizilor circulanţi la câine, apărută înurma administrării de ACTH, măreşte secreţia gastrică de acid şi pepsină. Glicocorticoiziiscad cantitatea şi schimbă compoziţia mucusului gastric, de aceea administrarea lor prelungită
predispune la ulcere. Bolnavii cu atrofia glandelor suprarenale (boala lui Addison) prezintă deobicei aclorhidrie, ceea ce pledează pentru intervenţia hormonilor suprarenali în întreţinereasecreţiei gastrice. Agoniştii beta adrenergici, somatostatina, factorul de creştere epidermală
inhibă activitatea secretorie a stomacului. Reacţiile de furie măresc secreţia gastrică, iar celede teamă, de nelinişte şi depresia o inhibă.
Faza gastrică
Faza gastrică a secreţiei începe odată cu pătrunderea alimentelor în stomac şi se continuă 3-
4 ore, timp în care alimentele rămân în cavitatea gastrică. Introducerea unor alimente direct înstomac printr-o fistulă, declanşează faza gastrică de secreţie. Sucul elaborat în faza gastricăare de asemenea un puternic caracter acid şi un conţinut ridicat în pepsină. Secreţia din fazagastrică este mediată reflex, mediatorii fiind acetilcolina şi îndeosebi gastrina. Receptorii
reflexului se află situaţi în peretele gastric şi sunt stimulaţi de destinderea stomacului sau de
substanţe chimice, mai ales de aminoacizii rezultaţi din digestie. De la receptori fibrele pătrund în plexul submucos al lui Meiss-ner unde sunt localizaţi pericarionii. Im pulsurile
ajung apoi la neuronii postgan-glionari parasimpatici, care se termină pe celulele parietale şimăresc secreţia de HC1. Reflexul secretor local descris are toate elementele arcului reflex în
pereţii stomacali.
Lansarea gastrinei în circulaţie se face atât sub influenţa impulsurilor vagale (încă din fazacefalică), cât şi prin stimularea directă a mucoasei antrale. Stimulii locali pot fi reprezentaţi demodificarea pH-ului, de unele substanţe chimice numite secretagoge ca: etanolul, cafeina,
aminoacizii (glicina, serina, alanina, Uzina),extractele de carne, ionii de Ca" sau de distensia
mecanică a antrului. Simpla creştere a pH-ului regiunii antrale de la 3,5 la 7 sau 8 determină omărire semnificativă a concentraţiei gastrinei în sângele venos, iar scăderea pH-ului o reduce.
Până la 70% din secreţia stomacului se realizează în faza gastrică. Gastrina are efecte trofice asupra mucoasei gastrice şi duodenale, ceea ce ar putea explica
în parte apariţia atrofiei mucoasei gastrice la om, după rezecţie. Acţiunea trofică se datoreşteactivării de către hormon a mitozelor şi sintezei de ADN. Gastrina determină şi contracţiasfincterului gastroesofagian, măreşte secreţia de insulina, de glucagon şi calcitonină.
Faza intestinală
Existenţa fazei de secreţie intestinală a fost dovedită prin introducerea alimentelor direct înduoden printr-o fistulă, sau prin distensia intestinului subţire, manopere ce sunt urmate decreşterea secreţiei gastrice. Stimularea secreţiei gastrice se face mai ales prin elaborarea localăa gastrinei sau a presupusului hormon - enterooxintină.
Motilina (polipeptid format din 22 aminoacizi), eliberată de mucoasa intestinală ori de câteori pH-ul duodenal atinge valoarea de 8,2 stimulează secreţia şi motricitatea stomacului.Volumul secreţiei din faza intestinală este foarte redus şi sărac în acid, el reprezentând abia10% din secreţia gastrică postalimentară.
Coborîrea pH-ului sucului gastric sub 3 duce la inhibarea secreţiei gastrice, constituind un
important mecanism au-toreglator. Inhibiţia provocată de acid nu se produce pe cale nervoasă,întrucât anestezicele aplicate pe mucoasa antrală nu o pot înlătura. Ionii de H+ măresc secreţiade somatostatină şi acţionează inhibitor direct asupra celulelor eliberatoare de gastrină.
Grăsimile, acidul clorhidric, soluţiile hipertonice în contact cu mucoasa duodenală,
eliberează unul sau mai mulţi factori umorali cu efecte inhibitoare asupra secreţiei gastrice ce
au fost puse pe seama unui presupus hormon numit enteroga-stron (Osaka şi Lim, 1930).
Actualmente există mai multe polipeptide ce candidează la titlul de enterogastron. Printre elese încadrează peptidul YY. secretina, colecistokinina, peptidul gastric inhibitor, peptidul
vasoactiv intestinal, somatostatină si prostaglandinele. Polipeptidul gastric inhibitor (Gastric inhibitory polypeptide - GIP) a fost extras din
mucoasa jejunală de porc. El (este alcătuit din 43 aminoacizi) inhibă atât secreţia de HC1 câtşi motilitatea gastrică. La 45 minute după ingerarea de grăsimi sau glucide, GIP creşte însânge de cinci ori. Inhibarea secreţiei gastrice produsă de GIP are drept mediator
somatostatină. Din mucoasa intestinului subţire şi chiar a colonului s-a izolat polipeptidul vasoactiv
intestinal (Vasoactive intestinal polypeptide - VIP)(ce conţine 28 de aminoacizi). Hormonul pe lângă efectele inhibitoare asupra secreţiei acide a stomacului, produce dilataţia vaselor periferice şi stimulează puternic secreţia intestinală de electroliţi şi apă.
Atât GIP cât şi VIP au o structură ce se aseamănă cu secretina şi cu glucagonul. Hormonul somatostatină, adică inhibitorul STH, evidenţiat pentru prima dată în
hipotalamus, este un peptid în structura căruia intră 14 sau 28 de aminoacizi (ambele forme
fiind active), ce împiedică secreţia acidă gastrică, activitatea motorie a stomacului şielaborarea sucului pancreatic.
În mucoasa gastrică a diferitelor specii animale (şobolani, cobai, oi) şi la om s-au
identificat prostaglandine de tip E şi F (PGEi, PGE2, PGFi alfa, PGF2 alfa). Grupa E de
prostaglandine, are efecte inhibitoare asupra secreţiei gastrice stimulate de gastrină sauhistamină. Diminuarea secreţiei gastrice sub influenţa PGEi, se explică (aşa cum s-a
menţionat anterior), prin scăderea AMPc intracelular. Aspirina are efecte ulcerigene, în maremăsură prin împiedicarea sintezei de prostaglandine în mucoasa gastrică.
Metode de explorare a secreţiei gastrice la om
Recoltarea sucului gastric la om se face prin sondaj gastric. Pentru stabilirea dinamicii
Reflexul de vomă
Voma reprezintă procesul de evacuare rapidă a conţinutului gastric prin esofag şi cavitatea bocală. înainte de declanşarea vomei, la oameni apare o senzaţie intensă de greaţă, asociată cu
o reacţie simpatică, exteriorizată prin midriază (dilatarea pupilelor), paloare, transpiraţie,accelerarea ritmului cardiac şi respirator şi o reacţie parasimpatică cu hipersalivaţie,lăcrimare, contracţii antiperistaltice duodenale, gastrice şi esofagiene, precum şi relaxareasfincterelor esofagian inferior şi superior.
Reflexul de vomă începe cu câteva inspiraţii profunde după care respiraţia se opreşte,laringele se ridică determinând închiderea glotei şi deschiderea sfincteru-lui esofagian
superior . Nasofaringele este blocat prin ridicarea palatului moale. în acelaşi timp se produce orelaxare a cor pului, fundului stomacului, esofagului şi contracţia antrului piloric, alături decontracţia puternică a diafragmului şi musculaturii abdominale. Evacuarea conţinutului
stomacal în cursul vomei se datoreşte mai ales presiunii exercitate asupra lui de la exterior şimai puţin prin contracţiile proprii. După administrarea de curara, care paralizează musculaturastriată, voma nu se mai produce. De altfel, F.Magendie (1836) a demonstrat că voma are loc
şi după înlocuirea stomacului cu o vezică urinară de porc. Voma este un act reflex declanşat de stimularea receptorilor răspândiţi în diferite organe.
Reflexul poate fi iniţiat de impulsuri pornite din stomac, viscerele abdominale (apendice,
colecist, intestin, pancreas, căi renale, uter) şi din torace (inimă, în cazul infarctuluimiocardic). Cauza vomei de origine digestivă poate fi iritaţia mucoasei, excitabilitatea mărităa mucoasei, distensia anormală a tr actului gastro-intestinal ori a căilor biliare. Mirosurile
dezagreabile, vederea unor alimente neplăcute sau stimularea receptorilor vestibulari, întimpul deplasării cu anumite vehicule, determină apariţia vomei prin mecanisme corticale saureflexe.
Fibrele aferente ale arcului reflex cu punct de plecare gastric sau abdominal sunt ataşatenervilor vagi şi simpatici.
Centrii reflexului de vomă sunt situaţi în regiunea dorso-laterală a formaţiei reticulare din bulb (în vecinătatea centrului respirator). în apropierea centrului vomei, a fost descrisă o zonăchemoreceptoare "trigger" sau zona trăgaci (Borison şi Wang, 1953), excitarea căreia poatedeclanşa voma.
Zona chemoreceptoare "trigger" este tangentă sau chiar inclusă în area postrema, o bandăde ţesut cu formă de V, situată în pereţii laterali ai ventriculului IV, aproape de obex. Ea face
parte din or ganele circumventriculare şi are o permeabilitate vasculară mai mare faţă de restulcreierului fiind lipsită de barieră hematoencefalică. Substanţele care produc voma se numesc
emetizante şi acţionează fie prin iritarea mucoasei gastrice, fie prin influenţarea zonei"trigger". Apomorfîna, morfina, ipeca, picrotoxina, sulfatul de cupru îşi pierd efectelevomitive după distrugerea zonei "trigger". De aceea se consideră că apomorfîna şi celelaltesubstanţe amintite au numai acţiune centrală şi nu periferică. Substanţele toxice endogene
cum sunt cele care se acumulează în sânge în acidoza diabetică, insuficienţa renală,graviditate, sau anumite toxine exogene produc voma atât prin mecanism periferic, de excitarea receptorilor gastrici, cât şi prin mecanism central, de stimulare a zonei "trigger".
În intestinul subţire, serotonina eliberată din celulele enterocromafine, acţionând asuprareceptorilor 5-HT3 iniţiază voma. Area postrema şi nucleul tractului solitar conţin atât
receptori 5-HT3 cât şi receptori dopaminergici D2. Antagoniştii receptorilor 5-HT3 ca
ondansteronul şi ai celor D2 ca şi clorpromazina şi haloperi-dolul au efecte antiemetizante.
De la centrii, impulsurile sunt conduse eferent prin nervii frenici, vagi, simpatici, nervii
spinali ai musculaturii abdominale şi nervii cranieni ai faringelui şi palatului (Fig. 30).
Excitarea directă a centrilor vomei se produce prin creşterea presiunii in-tracraniene.
Tumorile localizate în ventriculul IV, sau iritaţiile meningeale determină vărsături "în proiectil", care nu sunt precedate de greaţă.
Explorarea motricitatii gastrice Motricitatea gastrică la om se explorează prin examenul
radiologie al stomacului după ingerarea unei substanţe de contrast.
Se utilizează şi metoda viscerografică de înregistrare a mişcărilor stomacului, prin
intermediul unui balonaş introdus în stomac şi destins, care transmite modificările de presiune
unei capsule Marey sau cu ajutorul traductorilor de presiune.
între metodele recente de explorare a evacuării gastrice se încadrează metodaradioizotopică, care constă în adăugarea unui izotop (99Tc) la un prânz mixt şi înregistrarea
radioactivităţii din zona epi-gastrică.
Metoda ecografică permite urmărirea conturului stomacal după ingerarea unui prânz mixt
şi în timpul evacuării.
Viteza de golire a stomacului la trecerea prin pilor poate fi urmărită prin ecografie Doppler.
Ulcerul gastro-duodenal - Cea mai frecventă afecţiune a stomacului este ulcerul. Boala
apare în urma compromiterii mecanismelor de protecţie a mucoasei stomacale, sucul gastric
putând astfel să ducă la un proces de au-todigestie. In ulcerele duodenale şi prepilorice,
secreţia clorhidropeptică mărită contribuie la formarea leziunii.
La distrugerea barierei protectoare gastrice contribuie infecţia cu Helicobacter pilori. în
plus, Helicobacter pilori poate elibera o toxină ce determină inflamaţia şi chiar ulcerarea
mucoasei.
Importanţa hipersecreţiei de HCl şi pepsină în geneza ulcerelor duodenale şi a celor
prepilorice reiese şi din ceea ce se întâmplă în sindromul Zollinger -Ellison, întâlnit la bolnavii
cu tumori secretoare de gastrină (gastrinoame). Tumorile sunt localizate mai frecvent în
pancreas, mai rar în stomac sau duoden. Excesul de gastrină provoacă o hipersecreţie
prelungită şi ulceraţii multiple, cu evoluţie severă.
Refluxul bilei din duoden în stomac ar fi implicat în producerea ulcerului gastric. La
bolnavii cu ulcer gastric regur gitarea bilei în stomac este mai frecventă şi mai voluminoasă
decât la persoanele sănătoase şi s-ar datora unui răspuns contracţii insuficient al pilorului la
acţiunea colecistokininei şi secretinei.
Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu ulcer duodenal vizează reducerea secreţiei
gastrice acide şi consolidarea mijloacelor de protecţie a mucoasei. Pen tru neutralizareaacidului clorhidric produs în exces, se utilizează medicamente antiacide, care conţin hidroxid
de Al, carbonat de Ca, hidroxid de Mg. O reducere însemnată a secreţiei de HC1 se obţine
prin blocarea receptorilor H2 cu cimetidi-nă, ranetidină, nizatidină, famotidină. Receptorii
muscarinici de tip M, pot fi blocaţi cu atropină sau cu pirenzepină. Omeprazolul poate inhiba
H+-K + ATP-aza pentru timp îndelungat. O sare bazică de Al a octasulfatului de sucroză
numită Sucralfat, măreşte rezistenţa mucoasei la acţiunea corosivă a acidului clorhidric,
formând o proteină aderentă la suprafaţa ulcerului. în ulcerele duodenale complicate se
recurge la intervenţiile chirurgicale, care constau în vagotomie, combinată cu rezecţia regiunii
antrului pilone, a cărei mucoasă sintetizează gastrina.
DIGESTIA ÎN INTESTINUL SUBŢIRE
Digestia alimentelor începută în cavitatea bucală, continuată în stomac, este finisată înintestinul subţire. Enzimele intestinale au pH-ul optim de acţiune neutru. Pe parcursul
intestinului aciditatea chimului se reduce în urma schimbului dintre ionii de H+ şi Na+ prin
peretele intestinal şi datorită acţiunii neutralizante a sucului pancreatic, bilei şi sucului intesti-nal propriu zis.
In prima porţiune a intestinului subţire se varsă sucul pancreatic şi bila.
SCREŢIA PANCREÁTICA
Pancreasul exocrin este constituit din acini glandulari similari cu cei din glandele salivare.
Celulele glandulare conţin granule de zimogen, pe care le descarcă prin exocitoză în duetele pancreatice. Intre celulele acinilor glandulari şi lu-menul duetului pancreatic se interpun înanumite porţiuni, nişte celule lăţite numite celule centroacinare, care aparţin duetului.
Sucul pancreatic, produsul de secreţie externă a pancreasului, se varsă în duoden princanalul Wirsung şi uneori prin canalul accesor al lui Santorini. Persoanele cărora le lipseşte
canalul accesor sunt mult mai predispuse la ulcer duodenal. Fenomenul se explică prin lipsasecreţiei alcaline pancreatice din partea superioară a duodenului (canalul Santorini se varsă înduoden cu 2 cm mai sus decât canalul Wirsung)(Fig. 31).
In funcţie de stimulul aplicat, pancreasul secretă două tipuri de sucuri: 1) un suc apos,abundent, foarte alcalin, sărac în enzime; 2) un suc bogat în enzime, însă cu volum redus.Secreţia pancreática nor mala reprezintă un amestec între cele două tipuri de sucuri.
Compoziţia sucului pancreatic. Pancreasul secretă un suc clar, transparent, uşor vâscos cuun volum de 1000-1500 ml/24 ore. Conţine 98,5% apă şi un reziduu de 1,5%.
a. Substanţele anorganice care intră în alcătuirea sucului pancreatic sunt: cationii de Na\
K +, Ca++, Mg++ în concentraţii egale cu cele din plasmă şi dintre anioni, ionul de bicarbonatîntr -o concentraţie mai mare decât în plasmă, apoi ionii de clor, fosfat, sulfat. Electroliţii suntsecretaţi atât de celulele duetelor pancreatice cât şi de celulele centroacinare. Cu cât debitul
secretor pancreatic este mai mare, cu atât creşte şi concentraţia ionului de bicarbonat şi scade
concentraţia ionului CI". De la 66 rnEq/1 (în plasmă 24-25 mEq/1) ionul de bicarbonat poatesă ajungă la 140-150 mEq/1. Suma ionilor de bicarbonat şi cei de clor rămâne constantă, adică
pe măsură ce sporeşte concentraţia ionilor de HC03-, diminuează concentraţia ionilor de CI-.
Ionul de bicar bonat care împreună cu Na+ dă naştere bicarbonatului de Na, face ca pH-ul
sucului pancreatic să fie alcalin (7,5-8,0) (Fig. 32).
b. în formarea bicarbonatului joacă rol anhidraza carbonică, localizată în celulele duetelor pancreatice de mic calibru, care catalizează transformarea C02 (sanguin sau produs local) şi aapei în acid carbonic, ce disociază spontan în ioni de bicar bonat şi ioni de hidrogen. Blocanţiian-hidrazei carbonice (acetazolamina) inhibă secreţia ionilor de bicarbonat. Celulele duetelor
pancreatice sunt ceva mai mici decât celulele acinilor glandulari şi nu conţin granule dezimogen. Ele posedă însă mecanisme de transport specifice în zona membranei apicale şilatero-bazale.
Fig. 31. Pancreasul şi locul de vărsare aduetelor ancreatice Wirsun i Santorini
Ionii bicarbonici pot difuza liber în lumenul duetelor mici. Membrana luminală a celulelor
care alcătuiesc duetele de mare calibru, reabsorb bicarbonatul în schimb cu ionul de CI-
. La undebit secretor redus, ionii de HC03" eliberaţi din duetele mici sunt parţial înlocuiţi cu ionii deCI" în duetele mari, scăzând concentraţia ionilor de HC03
- în suc. Debitul secretor mare,
reduce timpul de schimb dintre HC03- şi CI- şi concentraţia ionilor bicarbonici în suc rămâne
ridicată (Fig. 33).
Clorul din sucul pancreatic provine fie din lichidul secretat de celulele acinuluiglandular; fie din celulele ductului, dupa deschiderea canalului de Cl din membrana apicala.
Sucul pancreatic, unul dintre cele mai polivalente sucuri din organism, poate produce
singur descompunerea completă a tuturor tipurilor de alimente. Enzimeie sucului pancreatic
sunt: proteazele, li pazele şi amilaza.
Dintr e proteazele elaborate în pancreas menţionăm: tripsina. chimotripsina, elastina,
carboxipeptidaza. ribonucleaza şi dezoxiribonucleaza. Ele sunt sintetizate în celulele
glandulare sub formă inactivă.
Celulele glandulare ale pancreasului produc o tripsină inactivă numită tripsinogen. .Activarea
tripsinogenului are loc în intestin sub influenţa enterokinazei. Enterokinaza, enzima produsă
de marginea cu perie a celulelor mucoasei duodenale, trece in lumenul intestinal indeosebi
sub influenta sarurilor biliare sau colecistokinine. Avand un continut ridicat de polizaharide
(cca 41%), enterokinaza nu e descompusa in intestin, inainte de a-si exercita efectul activator.
Enterokinaza si ionii de Ca++, transforma tripsinogenul in tripsina, pierzand din molecula sa
un peptid format din 6 aminoaciz. Tripsina (cu o greutate de 21.000-22.000 dal-toni)
îndeplineşte rolul de endopeptidază, ce scindează legăturile peptidice din zona capătuluicarboxilic a unor aminoacizi bazici (ex. arginina, lizina) şi activează celelalte proteaze
pancreatice, inclusiv tripsinogenul, printr-un proces auto-catalitic. Lipsa congenitală a
enterokinazei duce la malnutriţie proteică.
În sângele circulant se găsesc inhibitori ai tripsinei cum sunt: alfa, antitripsina şi alfa:
macroglobulina.
Chimotripsinogenul în prezenţa unor mici cantităţi de tripsina, în lipsa Ca++,este convertit în
intestin în chimotripsina. (p ri n pierderea din moleculă a 15 aminoacizi). Chimotripsina (cu
greutate de 24.000 daltoni) acţionează tot ca o endopeptidază, ce scindează legăturile peptidiceîn care se găsesc angajate grupările carboxilice ale unor amino-acizi aromatici (fenilalanină,
tirozină, triptofan). Tripsina coagulează sângele, iar chimotripsina coagulează laptele. Elastaza secretată ca proelastază trece în formă activă sub influenţa tripsinei. Proelastază se
adsoarbe pe filamentele de elastinâ. care menţin unite fibrele musculare din carne. Enzima
activă (greutate 25.000 daltoni) se încadrează între en-dopeptidaze şi scindează legătura pep-
tidică din capătul carboxilic ce aparţine unor arninoacizi alifatici nearomatici, ca alanina,valina, glicina. Ea poate hidroliza şi hemoglobina, albumina, fibri-na şi cazeina.
Carboxipeptidaza este o exopeptidază care conţine în moleculă Zn. Are capacitatea de adesprinde din lanţul polipep-tidic câte un aminoacid cu gruparea car - boxilică terminală.Sintetizată în pancreas sub formă de procarboxipeptidază devine activată în intestin subinfluenţa uipsinei.
Ribonucleaza şi dezoxiribonucleaza descompun acizii nucleici în nucleotide.
Inhibitorii pancreatici ai tripsinei. Activarea tripsinei în interiorul pancreasului (nu înintestin), poate duce la distrugerea organului. Celulele secretoare de enzime proteolitice însă,
produc în acelaşi timp inhibitori ai tripsinei. Când pancreasul prezintă distrugeri extinse, sau când un duet este obstruat, în zona lezată seadună mari cantităţi de suc pancreatic. In asemenea împrejurări, acţiunea inhibitorilor tripsinei
poate să fie depăşită, ceea ce duce la activarea rapidă a enzimelor. cu distrugerea în câteva orea ţesutului pancreatic, dând naştere pancreatitei acute hernoragice. Boala se însoţeşte frecvent
cu o stare de şoc fatal, iar dacă bolnavul supravieţuieşte, rămâne toată viaţa cu o insuficienţă pancreatică. Lipaza pancreaticâ se secretă sub formă activă, capacitatea ei enzimatică fiind mărită dearninoacizi. ionii de Ca" şi sărurile biliare. Sărurile biliare emul-sionează grăsimile, proces
deosebit de important, deoarece lipaza are efecte numai la nivelul interfeţei grăsimi-a pă. Cucât emulsionarea grăsimilor se face mai fin, cu atât sporeşte eficacitatea enzimei.
Ca structură chimică lipaza este o gli-coproteină (greutate moleculară 42.000 daltoni şi pH-
ul optim de acţiune 6,8). Enzima se degradează foarte rapid la un pH acid, la căldură (chiar latemperatura camerei) şi în timpul tranzitului intestinal.
Lipaza nu poate acţiona pe picăturile de grăsime, acoperite de agenţii emulsio -nanţi fărăcolipază. Colipaza, o proteină cu moleculă mică (9500 daltoni), secretată de pancreas şiactivată de tripsină, se fixează pe suprafaţa picăturilor de grăsime, dislocând agenţiiemulsionanţi şi ancorează lipaza. Acizii biliari adsor - biţi pe interfaţa grăsimi-apă, conferăsarcini negative, care atrag lipaza şi coli paza.
Lipaza şi colipaza clivează molecula de trigliceride până la monogliceride şi acizi graşi.
Hidroliza totală a grăsimilor neutre produsă de lipaza şi colipaza pancreatică în intestin, seface în proporţie de 40-60%, cea 10% din grăsimi sunt neatacate iar restul degradate parţial. Fosfolipazele hidrolizează legăturile esterice ale fosfogliceridelor (şi au fost numite Au A2, B,
C şi D, după legătura scindată). In sucul pancreatic există fos-folipaza A2 cunoscută încă subnumele de fosfatidil acil hidrolază. Enzima se secretă sub formă inactivă de profosfoli-paza
A2, fiind activată de tripsină şi ionii de Ca++.
Fosfolipaza A2 descompune lecitina într -un lizofosfolipid (lizolecitină) şi un acidnesarurat. Lizolecitină lezează mem- branele celulare. In pancreatita acută fosfolipaza A; se
activează în duete şi atacă lecitina, unul dintre constituenţii normali ai bilei, dând naşterelizolecitinei. Lizolecitină contribuie la distrugerea ţesutului pancreatic şi la necroza ţesutuluigrâsos înconjurător. Fosfolipaza B scindează un acid gras al lizolecitinei pentru a forma
glicerilfosforilcolina.
Amilaza pancreatică este o alfa en-doamilază, secretată sub formă activă, similară amilazeisalivare, ce hidrolizează însă şi amidonul nefiert sau copt sau glicogenul. (Are greutateamolecular ă de 54.000 dai toni şi pH-ul optim de acţiune 6,9). Paralel cu formarea amilazei omică parte a enzimei trece în sânge, de aceea dozarea amilazei din sânge dă indicii asuprafuncţiei exocrine a pancreasului, în pancreatitele acute hemoragice concentraţia amilazei însânge creşte foarte mult, iar în pancreatitele cronice scade.
Amilaza şi tripsina supravieţuiesc în duoden şi ileon un timp mult mai îndelungat. Aşa seexplică de ce insuficienţele pancreatice cronice se manifestă la început printr -o malabsorbţie alipidelor.
Pancreasul secretă şi glicoproteine ca de exemplu litostarina, ce are rolul de a preveni precipitarea carbonarului de calciu (CaCO3).
Secreţia pancreatica este reglată printr -un mecanism nervos şi umoral. La fel ca la controlul
secretiei gastrice, în reglarea secretiei pancreatice se pot distinge trei faze: faza cefalica, fazagastrica si faza intestinală.
Faza cefalica
Reglarea nervoasă a secreţiei pancreatice se poate demonstra în faza cefalica.
Administrarea unui prânz fictiv la animale, produce o secreţie pancreatica bogata înenzime,însă redusă ca volum. Stimulul care iniţiază secreţia este deglutiţia. Secreţia disparedacă se secţionează nervii vagi. Excitarea experimentală a nervilor vagi determină o secreţie redusă ca volum, însă bogată înenzime. Neuronii parasimpatici postganglionari eliberează în glandă atât acetilcolina cât şi
polipep-tidul vasoactiv intestinal (VIP). Cei doi mediatori acţionează sinergie. Pe membrana latero- bazală a celulelor acinilor glandulari se găsesc receptori pentru
acetilcolina, colecistokinină (CCK) şi gastrină. Cuplarea substanţelor amintite cu receptorul
specific iniţiază activarea fosfolipazei C, ce hidrolizează fosfatidilinozitolul din membrană, cuformarea de inozitol trifosfat (IP3) şi diacil-glicerol (DAG). IP3 deschide canalele de calciu din
reticulul endoplasmic, favorizând trecerea acestuia în citoplasmă. Creşterea concentraţieiintracelulare de Ca++ iniţiază exocitoza enzimelor din granulaţii. Cei doi mesageri de ordinul
II, IP3 şi DAG exercită de multe ori efecte asemănătoare. Se presupune că există încă o cale prin care DAG-ul ar putea modula nivelul calciului
intracelular. Creşterea explosiva a concentraţiei calciului intracelular, după stimularear eceptorilor, depăşeşte necesităţile activării celulare. Dacă nivelul calciului citoplasmatic n-ar
fi controlat, celula ar putea fi distrusă. DAG-ul activând proteinkinaza C, stăvileşte sporirea
excesivă a calciului din celule. Proteinkinaza C acţionează pe două cai: pe de o pane inhibă hidroliza fosfolipide-lor din membrană, sursa IP3 şi
DAG, pe de altă parte înlătură calciul din celule prin intervenţia pompelor de calciu din membrana celulară sau prin
pomparea calciului înapoi în reticulul endoplasmic.
Stimulii vizuali sau olfactivi prin reflexe condiţionate pot iniţia secreţia pan-creatică.
Faza gastrică. Distensia stomacului determină prin mecanisme nervoase şi umoraie secreţia pancreatică.
Secţionarea vagilor sau atropină reduc parţial secreţia produsă prin distensia pereţilor gastrici, pledând pentru existenţa
unui reflex ga-stro-pancreatic, vago-vagal. Gastrina eliberată de mucoasa antrului piloric, constituie un excitant
umoral al secreţiei pancreatice care intervine in faza gastrica.
Faza intestinală. Primul hormor, intestinal descoperit, care intervine în reglarea secreţiei pancreatice a fostdescris în 1902 de Bayliss şi Starling. Ei au arătat că introducerea unui acid, a unor aminoacizi, acizi graşi sau peptone
într -o ansă intestinală denervatâ, declanşează o secreţie pancreatică abundentă şi foarte alcalină. Au denumit substanta
stimulatoare , ce se elibereaza mai ales din mucoasa duodenala : secretina. Secretina purificata contine 27 de
aminoacizi, dintre care 14 sunt identici si in aceeasi pozitie ca in glucagon. (Are o greutate de 3200-3500 daltoni).
Structura secretinei se mai aseamana cu a polipeptidului vasoactiv intestinal (VIP) si a polipeptidului inhibitor gastric
(GIP). Hormonul actioneaza asupra celulelor epiteliale din duetele intercalare, mărind concentraţia AMPc in-
tracelular, secreţia de bicarbonat şi trecerea apei în lumenul duetului. Secreţia pancreatică provocată de secrelină este
voluminoasă şi alcalină. Sucul pancreatic foarte alcalin, elaborat prin intervenţia se-cretinei, contribuie la neutralizarea
Eliberarea hormonului are loc din celulele S localizate în profunzimea glandelor mucoase ale intestinului superior
oridecâteori pH-ul intestinal coboară sub 4,5 sau la om sub 3. Secretina stimulează de-asemenea secreţia biliară, a
glandelor Brunner şi secreţia de insulina .
In 1945 Harpersi Raper descriu un alt hormon ce provine din celulele I ale mucoasei
primei porţiuni a intestinului subţire, ce este lansat în circulaţie sub influenţa unor produşi dedigestie: amino-acizi (mai ales fenilalanina, valina, metionina. triptofanul). peptide, acizi graşi
cu lanţuri lungi, ca acidul palmitic, stearic şi oleic. Hormonul a fost numit pancreozimină.
Administrarea i.v. a pan-creoziminei iniţiază o secreţie bogată în enzime. redusă ca volum.Pancreozimină are aceeaşi structură ca şi un alt hormon numit colecistokinină şi de aceea se
numeşte colecistokinmă- pancreozimină, notată prescurtat CCK -PZ sau numai colecistokinină
(CCK). Hormonul conţine în structura sa 58, 39, 33, 12 sau 8 amino-acizi. (Octapeptidul C
terminal păstrează încă o intensă activitate stimulatoare). Pentapeptidul C terminal este identic
cu cel din structura gastrinei. In duoden şi jejun se secretă mai ales CCK8 şi CCK 12, iar
CCK8 şi în creier. Timpul de înjumătăţire a CCK în circulaţie este de 5 min. Receptorii periferici pentru CCK sunt receptori CCK-A iar în creier se găsesc atât receptori CCK -A cât
şi receptori CCK -B. Stimularea îndeosebi a receptorilor CCK-B generează senzaţia de saţi-
etate.
Colecistokinină se consideră a fi cel mai puternic activator al proliferării celulelor pane re
ance. De aceia, CCK ar putea fi utilizaiă în tratamentul bolnavilor cu pancreatita cronică.
Acţiunea purgativă a sulfatului de magneziu şi a altor săruri, atribuită efectelor osmotice, se
explică cel puţin în parte, prin eliberarea de CCK. care exer cită efecte exdto-aotorii şi asupra
Un decapeptid extras din pielea broaştei Hyla caerulea numit caeruleină are o structurăasemănătoare CCK şi se foloseşte pentru stimularea secreţiei pan-creatice.
Celulele F ale pancreasului endocrin stintetizează polipeptidul pancreatic (format din 36
aminoacizi înrudit cu peptidul YY şi neuropeptidul Y), care se secretă după ingerarea de
proteine, în perioadele de înfometare, efort fizic şi hipoglicemie acută. Secreţia sa se află subcontrol coli-nergic. Se pare că se opune activităţii CCK, în sensul că reduce producţia de
tripsină şi încetineşte absorbţia intestinală. Concentraţia polipeptidului pancreatic creşte însângele circulant la bolnavii cu tumori ale pancreasului endocrin. Deoarece dozarea
polipeptidului se face uşor, ajută la diagnosticul precoce al bolii. Faza intestinală a secreţiei pancreatice este exclusiv umorală. In timpul secreţiei active, din
porţiunea exocrină a pancreasului se eliberează bradikinina, ce intensifică circulaţia sanguină. Sinteza enzimelor din sucul pancreatic se adaptează regimului alimentar. Alimentaţia
bogată în glucide creşte producţia de amilază după 3-5 zile, iar apor tul mărit de cazeină, ceade chi-motripsină.
Pancreatectomia sau ligatura canalelor excretoare la animale, determină pierderea din
greutate şi după 5-15 săptămâni, o infiltraţie grasă a ficatului. Tul burarea este consecinţaabsorbţiei defectuoase a metioninei şi colinei, din cauza absenţei proteazelor şi lipazelor
pancreatice. Structura normală a ficatului poate fi restabilită prin ingerarea de metionina,colină, suc pancreatic sau tripsină cristalină.
Explorarea secreţiei pancreatice
Explorarea secreţiei pancreatice în clinică se face prin: 1) Examinarea materiilor fecale. In
insuficienţa pancreática materiile fecale conţin fragmente de fibre musculare nedigerate,
granule de amidon şi picături de grăsime. Materiile fecale pot include substanţele amintite şiîn sindromul de malabsorbţie. Deoarece pancreasul re prezintă principala sursă de lipază înintestin, insuficienţa pancreática exocrină se traduce printr-o lipsă de digestie a lipidelor şisteatoree (pierderea grăsimilor prin materiile fecale). O per soană sănătoasă supusă unui regimali mentar obişnuit, cu cea 100 g grăsimi zilnic, evacuează prin fecale 6-7 g lipide în 24 ore.
Bolnavii cu insuficienţă exocrină a pancreasului ajung să elimine pe aceeaşi cale, până la 50 glipide în 24 ore. Tulburarea digestiei lipidelor devine manifestă la distrugerea a peste 85% din glanda
exocrină. 2) Dozarea enzimelor pancreatice în sânge. De obicei se determină amilaza şi lipazasanguină. 3) Examinarea sucului pancreatic. Sucul pancreatic se poate recolta cu ajutorul unei
sonde duble. Unul din tuburi este astfel potrivit că rămâne în stomac şi aspiră continuusecreţia gastrică, celalalt ajunge până în regiunea ampulei lui Vater. Stimularea secreţiei
pancieatice se face cu colecistokinina (CCK) 2 U/kg corp/oră, urmata de reeokarea timp de 20-40 min a sucului. Se injecteaza apoi secretina tot 2
U/kg/ora si se continua recoltarea 80 min.
Volumul se apreciază cantitativ şi din suc se dozeaza enzimele. 4) Explorarea *in vivo* a
activitatii lipazei pancreatice. Proba se efectueaza dand persoanei sa ingere trioleina marcata
cu iod radioactiv. In caz de insuficienta pancreatica absorbţia grăsimii marcate nu se produce,
aceasta eliminându-se în totalitate prin materiile fecale.
Niciunul dintre factorii excito-secretori ai pancreasului exocrin nu determină un răspundfuncţional maxim, motiv pentru care testele de explorare pancreatice nu oferă indicii asuprarezervelor funcţionale ale organului.
FICATUL
Ficatul, glandă anexă a tubului digestiv, este cel mai mare organ intern, care cântăreşte laadult 1500 g, adică aproximativ 2% din greutatea corporală. El îndeplineşte funcţii multiple,imposibil de separat de cele ale altor organe şi sisteme.
Structura
Unitatea morfofuncţională a ficatului, lobului hepatic, are formă cilindrică sau hexagonală,cu lungimea de câţiva mm şi cu diametrul de 0,8-2 mm. Ficatul de om conţine între 50000 şi100000 lobuli şi cea 300 miliarde de celule (Fig. 36).
Lobului este construit în jurul venei centrolobulare, care se varsă în venele hepatice, apoi în
cele suprahepatice şi se drenează în cava inferioară. Spre vena centrolobulară converg, caspiţele unei roţi, lamele sau plăci de celule hepatice (hepatocite), care pe secţiune apar subformă de cordoane. în grosimea lamelelor intră unul sau două rânduri de celule. Douăhepatocite adiacente delimitează un canalicul biliar, care se varsă în canalicu-
lul biliar perilobular.
Canaliculele biliare intraiobulare, cu un diametru de aproximativ l micrometru, n-
au membrană sau perete propriu, ci suprafaţa laterală a membranei hepatocitului, în zona samijlocie, serveşte şi ca membrană a canalicuiului. Joncţiunile strânse dintre
mv(potential de repaus) se produce o modificare de 40 mv , potentialul crescand la -50 mv si
declanseaza potential propagat.
Aceste modificari constituie potentialul de placa terminala (de jonctiune). Actiunea
ACO este de scurta durata; in jonctiune exista acetilcolinesteraza ce descompune ACO in 1
ms . Din zona placii terminale, potentialul se raspandeste in intreaga fibra prin sarcolema.
Blocarea jonctiunilor neuromusculare se face cu diferite substante: TOXINA
BOTULINICA inhiba eliberarea mediatorului si produce paralizie (2-3 µgr sunt fatale). Alte
substante sunt cele care blocheaza receptorii nicotinici: CURARA (se utilizeaza la anestezie)
sau NICOTINA
SUCCINILCOLINA este un fals mediator. Ea determina o contractie de scurta durata
insa nu poate fi descompusa de colinesteraza si astfel blocheaza jonctiunea.
Se utilizeaza numai atunci cand se asigura respiratie artificiala (in aceste cazuri se
administreaza o doza unica de anestezie si cu ajutorul curarei se obtine relaxarea)
Contractiile musculare apar dupa blocarea COLINESTERAZEI. Apar dupa administrarea
de EZERINA, NEOSTIGMINA, FIZOSTIGMINA. In practica medicala aceste substante seutilizeaza in tratarea paraliziei musculare a musculatoruii netede intestinale (ilens paralitic)
Blocarea colinesterazei se poate produce cu INSECTICIDE. Ele determina o degradare
ireversibila a colinesterazei pe cand celelalte determina o degradare reversibila. In
degradarea ireversibila se acumuleaza multa acetilcolina => contracturi ce pot fi fatale.
Daca inregistram potential in zona postsinaptica a unui muschi in repaus -> mici
potentiale numite POTENTIALE MINIATURALE care se datoreaza deschiderii spontane a unor
canale de ioni. Modificarea de potential este mica (0,5 – 1,2 mv). Jonctiunea neuromusculara
are anumite particularitati:
- datorita potentialului de placa terminala, raspunsul cantractiei apare si fara
necesitatea sumarii potentialului de actiune.
- o alta diferenta este ca actiunea ACO se restrange la 1 ms si nu exista sinapse
inhibitorii neuromusculare ( nu exista mediatori de tip inhibitor)
- degradare rapida a ACO previne reexcitarea muschiului
1871 BOWDICH a facut experiente pe inima si a observat ca: orice stimul peste
valoarea prag declanseaza concentratii maxime ale miocardului. Legea tot sau nimic afirma
astfel ca „orice variatie a stimulului peste valoarea prag poate creste forta de contractie”. S-a
observat ca fibra musculara izolata daca este stimulata peste valoarea prag se contracta in
totalitate. Miscarile gradate sunt totusi posibile prin antrenarea in activitate a unui numar
variabil de unitati motorii.
EFECTUL DE TREAPTA
O inima in repaus stimulata repetitiv se contracta din ce in ce mai puternic pana ajunge la un
nivel constant =efectul de treapta (+). Daca se raresc stimulii, amplitudinea constractiei
scade progresiv si efectul de treapta este (-).
Efectul de treapta + are o importanta deosebita in musculatura striata (scheletica).
Dupa 30-50 de secuse musculare performanta muschiului se imbunatateste aproape la dublu
(ex: sportivii fac miscari de incalzire inainte).
Efectul de treapta + se explica prin aceea ca indepartarea Ca din sarcoplasma se facelent, incet. La ionii ramasi se adauga ionii introdusi cu noul stimul. Nivelul Ca in sarcoplasma
este alfel mai mare. Efectul de treapta nu se confunda cu TETANOSUL unde stimulii frecventi
determina semnarea contractiilor.
RASPUNSUL MECANIC AL MUSCHIULUI SCHELETIC STIMULAT
Aplicarea unui singur stimul cu intensitate peste valoarea prag determina o contractie
SECUSA MUSCULARA. Secusa musculara apare dupa o latenta de 2ms de la inceputul
(potentialul de actiune dureaza 2,5-4 msec) dupa care se relaxeaza.
Stimularea cu frecventa mare a muschiului determina stimularea CONTRACTILOR din
motivul ca stimulul este aplicat in momentul relaxarii, relaxarea nu se produce si apare
SUMAREA. Raspunsul parta numele de TETANOS. In organism nu se intalnesc secuse
musculare, de obicei prin nervii motori se transmit intotdeauna salve de impulsuri si nu
impulsuri izolate.
Tetanosul -> incomplet atunci cand exista perioade de realxare
->complet cand nu exista perioade de relaxare a musculaturii intreaplicarea stimulilor (este contractia in platou).
In timpul tetanosului complet , forta de contractie creste de 4 ori fata de secusa.(
acumularea Ca in citoplasma). In organismul uman nu se produc secuse pentru ca
impulsurile nervoase sunt repetitive si apare tetanosul. In functie de lungimea muschiului
contractat se descriu:
1.Contractii IZOTONICE : scurtarea muschiului
2.Contractii IZOMETRICE: lungimea muschiului ramane constanta dar creste
tensiunea intramusculara.
Cresterea tensiunii se explica prin intinderea elementelor elastice din muschi (dintendoane, sarcomer). In musculatura care mentine postura lipsa de aparitie a oboselii se
In functie de localizarea musculaturii netede si de impulsurile repetative transmire,
rezultatul poate fi depolarizarea sau hiperpolarizarea. Astfel impulsurile simpatice transmire
caselor determina contractia iar cele transmire musculaturii intersinale determina relaxarea
musculaturii intestinale.
Efectul depinde si de receptorii de la suprafata membranei.
R. ptr mediatorii simpatici:
-alfa: asupra lor actioneaza noradrenalina si adrenalina in doze mari.
-Beta – Beta 1 in miocard, actionati de NA
- Beta 2 (vase, bronhii) actionati de adrenalina cu efecte de obicei inhibitorii
asupra musculaturii.
(parasimpatic =excitator, simpatic = inhibitor)
Daca se stimuleaza simpaticul raspandit in intestin ( are loc o stimulare a R alfa si beta
=> inhibitia activitatii motorii. In cazul stimularii receptorilor beta are loc trecerea Ca din
sarcoplasma in reticulul sarcoplasmic iar daca se activeaza receptorii beta se produce
expulzia Ca din celula in lichidul interstitial. (determina tensiunea musculara).Impusurile parasimpatice determina o accelerare a miscarilor intestinale prin
depolarizare. Asupra vaselor, parasimpatice are un efect relaxant indirect prin eliberarea de
NO (oxid nitric).
Hormonii sexuali feminini:
-estrogenii maresc excitabilitatea fibrelor musc.
-progesteronul hiperpolarizeaza fibra musc si reduce excitabilitatea la stimulii din
exterior.
DEOSEBIRI INTRE M. NETEDA SI CEA STRIATA
M. neteda poate fi stimulata atat de mediatori cat si de hormoni, pe cand cea
scheletica numai de mediatori (ACO). Mediatorii si hormonii pot nu numai excita fibrele, dar
o pot si inhiba.
Denevrarea m. neted nu este urmata de atrofierea lui, ca la musculatura scheletica.
Muschiul neted prezinta o hipersensibilitate la mediatori chimici (Na, A in excess) fiindca in
muschi scade concentratia de monoaminoxidaza(MAO) dupa denevrare.
Indepartarea catecolaminelor din lichidul interstitial se face prin recaptare. Muschiul
denevrat nu mai recapteaza.
OBOSEALA MUSCULARA
Oboseala = reducerea capacitatii functionale a unui sistem , reversibila prin repaus.
In contractia musculara voluntara ......mai multe elemente:
-comanda corticala
-calea de transmitere pana la muschi
-muschiul propriuzis in care se activeaza mecanismul contractil.
Oboseala musculara poate fi cauzata de afecatrea unuia dintre cele 3 nivele:
Secretia glandulara: glandele exocrine produc atat enzime cat si lichid incarcat cu electroliti.
Productia de enzime are la baza acelasi mecanism ca si productia de proteine. Enzimele sunt
de fapt Proteine. Ele iau nastere din aminoacizi. Asamblarea a.a in polipeptide are loc in
ribozom. Proteinele trec apoi in reticulul endoplasmatic si in 30’ in aparatul Golgi. Aici sunt
ambalate in membrana. Ele se depoziteaza sub forma de granule in citoplasama. Din granule
enzimele sunt puse in libertate sub influenta impulsurilor nervoase care ajunse la glande
maresc permeabilitatea membranei celulare ptr Ca.
Enzimele se elibereaza prin EXOCITOZA Ca dependenta.
Glandele exocrine produc si un lichid bogat in electroliti.
Sub influenta impulsurilor parasimpatice are loc o crestere a permeabilitatii
membranei celulei glandulare pentru Cl care patrunde in interior si potentialul coboara de la
-30 mv la -40 mv. Datorita incarcaturii (-) din interior, Na+ este atras si el in celula. Se
formeaza NaCl. Creste presiunea osmotica si atrage H2O . Apa si electrolitii trec in lumenulglandelor antrenand si substante organice, inclusiv enzime.
rol similar linie Z. In procesul de aliniere a filamentelor mai participa 3 molecule
proteice.
TITINA – este una dintre cele mai mari molecule proteice cunoscute; contine
250 000 de a.a. Este o proteina elastica ce se insera pe linia Z si linia M. Ea
confera elasticitate sarcomerului. Cand sarcomerul este intins, titina asigura
revenirea la pozitia initiala. Titina reprezinta 10% din proteinele musculare.
NEBULINA – insoteste filamentele de actina si le mentine in pozitie. Este tot o
proteina cu molecula mare.
DISTROFINA – se fixeaza pe glicoproteinele din membrana fibrei musculare si de
lamina retelei interstitiale, iar in interiorul fibrei musculare, de actina.Distrofina
este sintetizata de o gena situata pe cromozomul X. Ea formeaza un fel de
citoschelet in fibra musculara.
Daca este deficitara gena care codifica sinteza distrofinei, aceasta nu se mai
sintetizeaza si rezultatul este aparitia DISTROFIEI MUSCULARE DUCHENE, boala cu
transmitere ereditara genozomal recesiva ( o fac numai barbatii iar femeile otransmit)
Aceasta boala se caracterizeaza prin inlocuirea fibrelor musculare cu fibre
conjunctive si individul moare prin insuficienta respiratorie, de obicei in jurul
varstei de 30 de ani cand sunt fibrozate fibrele musculare din aparatul respirator.
In sarcoplasma se mai gasesc organite nespecifice:
- Mitocondrii: sunt raspandite in masa musculara, jucand un rol important in
metabolismul oxidativ celular
- Reticulul endoplasmatic- denumit in acest caz reticul sarcoplasmatic, este alcatuitdin tuburi longitudinale care se termina cu niste saci sau cisterne.
Tuburile longitudinale invelesc (ca o perdea) miofilamentele dintr-un sarcomer. In zona
cisternelor se afla Ca. Intre 2 cisterne se intercaleaza un alt canal care strabate muschiul:
tubul in T. Tubul In T se desprinde din membrana si trece intre 2 saci. El comunica liber cu
exteriorul si formeaza impreuna cu cisternele o TRIADA. Triada in musculatura scheletica
este striata in dreptul zonei de delimitare dintre discul intunecat si discul clar.