CURRICULUM VITAE Numele şi prenume CRISTEA ADRIANA ANCA Data naşterii 03 august 1961 Funcţia didactică actuală Conferenţiar doctor Instituţia la care este titular Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Studii Data absolvirii Instituţia Doctorale August 2004 Academia de Studii Economice Bucureşti. Postuniversitare 1992 Academia de Studii Economice Bucureşti Licenţă Octombrie 1986 Academia de Studii Economice din Bucureşti Cariera didactică – denumirea funcţiei didactice Perioada Calitatea Titular/asociat Instituţia de învăţământ Director Departament Comeră -Turism Octombrie 2009-prezent Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Conferenţiar universitar dr. Septembrie 2009-prezent Titular Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Lector univ. dr. 2004-1009 Titular Lector univ.dr cadru asociat 1999- 2003 Asociat Institutul Româno - Francez pentru Afaceri Lector univ. drd. Octombrie 1998 -. Octombrie 2004 titular Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Asist. univ. drd. Octombrie 1995- Octombrie 1998 Asociat Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial Asist. univ. drd. Octombrie 1995- Octombrie 1997 Asociat Universitatea Româno-Americană, Bucureşti Publicaţii, alte rezultate ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică Număr Cărţi, monografii, materiale de studiu 9 Articole în reviste cotate ISI 2 Alte articole 5 Participări la conferinţe internaţionale 15 Participări la conferinţe interne 16 Membru în comitete de organizare sau ştiinţifice ale unor conferinţe 2 Brevete de invenţie Alte rezultate (denumirea) 5
15
Embed
CURRICULUM VITAE - marketing.ucdc.ro · Gestiunea activităţilor de turism, Managemetul firmelor de comerţ şi turism, Managementul agenţiei de turism, Managementul activitatii
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
CURRICULUM VITAE
Numele şi prenume CRISTEA ADRIANA ANCA
Data naşterii 03 august 1961
Funcţia didactică
actuală
Conferenţiar doctor
Instituţia la care
este titular
Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”,
Bucureşti, Facultatea de Management Turistic şi Comercial
Studii Data absolvirii Instituţia
Doctorale August 2004 Academia de Studii Economice
Bucureşti.
Postuniversitare 1992 Academia de Studii Economice
Bucureşti
Licenţă Octombrie 1986 Academia de Studii Economice din
Bucureşti
Cariera didactică –
denumirea funcţiei
didactice
Perioada Calitatea
Titular/asociat
Instituţia de învăţământ
Director
Departament
Comeră -Turism
Octombrie
2009-prezent
Universitatea Creştină ”Dimitrie
Cantemir”,
Bucureşti, Facultatea de Management
Turistic şi Comercial
Conferenţiar
universitar dr.
Septembrie
2009-prezent
Titular Universitatea Creştină ”Dimitrie
Cantemir”,
Bucureşti, Facultatea de Management
Turistic şi Comercial
Lector univ. dr. 2004-1009 Titular
Lector univ.dr
cadru asociat
1999- 2003 Asociat Institutul Româno - Francez pentru
Afaceri
Lector univ. drd. Octombrie
1998 -.
Octombrie
2004
titular Universitatea Creştină ”Dimitrie
Cantemir”,
Bucureşti, Facultatea de Management
Turistic şi Comercial
Asist. univ. drd. Octombrie
1995-
Octombrie
1998
Asociat Universitatea Creştină ”Dimitrie
Cantemir”,
Bucureşti, Facultatea de Management
Turistic şi Comercial
Asist. univ. drd. Octombrie
1995-
Octombrie
1997
Asociat Universitatea Româno-Americană,
Bucureşti
Publicaţii, alte rezultate ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică Număr
Cărţi, monografii, materiale de studiu 9
Articole în reviste cotate ISI 2
Alte articole 5
Participări la conferinţe internaţionale 15
Participări la conferinţe interne 16
Membru în comitete de organizare sau ştiinţifice ale unor conferinţe 2
Brevete de invenţie
Alte rezultate (denumirea) 5
Data Semnătura
Curriculum vitae
Europass
Informaţii personale
Nume/Prenume CRISTEA ADRIANA ANCA
Adresa(e) nr. 51, Sos. Olteniţei, sector 4, Bucureşti, România
front-office”, Editura Gemma Print, Bucureşti, 2005, 190 pag, ISBN 973-85811-7-6.
3. CĂRŢI DE SPECIALITATE PUBLICATE ÎN EDITURI RECUNOSCUTE
E.1. Cristea A. A., [2012] „Tehnica operatiunilor de turism” - Manual de studiu individual, Ed. Pro
Universitaria, Bucuresti, ISBN 978-606-647-284-5, 149 p, (editură recunoscută CNCSIS, cod
102);
E.2. Cristea A. A., [2012] „Tehnologia hoteliera si de restaurant” - Manual de studiu individual, Ed.
Pro Universitaria, Bucuresti, ISBN 978-606-647-332-3, 157p, (editură recunoscută CNCSIS,
cod 102);
E.3. Cristea A. A. [2009] ”Managementul forţelor de vânzare”, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,
190 pag, ISBN 978-973-129-399-8, (editură recunoscută CNCSIS, cod 102);
E.4. Cristea A. A. [2007] ”Tehnologia activităţilor în turism”,, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,
Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 266 pag, ISBN 978-973-129-093-5, (editură recunoscută
CNCSIS, cod 102);
E.5. Cristea A. A. [2006] ”Tehnologia activităţilor în turism”, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
192 pag. ISBN (10) 973-7643-89-5,(editură recunoscută CNCSIS, cod 102;
F. ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE DE CIRCULAŢIE
INTERNAŢIONALĂ RECUNOSCUTE UNIC AUTOR
F. 3. Cristea A.A, [2009] ”Reconsiderarea sistemului de calitate a serviciilor din industria hotelieră
românescă - premisă a creşterii competitivităţii ofertei de turism”, articol aprobat, în curs de
publicare în Revista ”Amfiteatru Economic”, în numărul 26 din 2009, revistă clasificată de
către (CNCSIS) în categoria A, ISSN 1582-9146;
G. ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE DE CIRCULAŢIE
NAŢIONALĂ RECUNOSCUTE
Articole publicate în reviste recunoscute CNCSIS, categoria B, citate în baze de date internaţionale
(EBSCO) unic autor
G. 1. Cristea A.A, [2012] ”Increasing efficiency of commerce and tourism sales force”, Simpozion
internațional ”Evoluții statistice semnificative în dezvoltarea serviciilor” în curs de publicare în
cadrul Revistei de statistică, cotată CNCS (actual B/fost B+), p 127-132;
G. 2. Cristea A.A, [2012] ”Concierg in the modern hotel industry-developement factor of tourism
quality supply in Romania”, Simpozion internațional ”Evoluții statistice semnificative în
dezvoltarea serviciilor”, aprilie 2012 în curs de publicare în cadrul Revistei de statistică, cotată
CNCS (actual B/fost B+), p 176-181;
G. 3. Cristea A.A , [2011] ”Role of national brand in tourism developement in Romania”, în curs de
publicare în Volumul Vol. 1 (16) No. 1, 2012, ISSN 2067 - 9440 ,Valahian Journal of Economic
Studies Revue de Târgoviște, Universitatea Valahia Târgoviște, No. 765 - type B+
Articole publicate în reviste recunoscute CNCSIS, categoria B, citate în baze de date internaţionale
(EBSCO) coautor
G.4. Gogu E., Crisrtea A.A, Dosescu T., [2012] ”Statistical Analysis of the Social Care and
Sanitary System in Romania During 2000-2010”, Romanian Statistical Review-
Supliment, CNCSIS (B+) , ISSN 1018-046x, p 159-166;
G. 5. Cristea A.A, Apostol. S.M, [2011] ”Economic Crisis Effects Reflected In The Mass-media
Speech” publicat în Analele Universităţii Ovidius Constanţa, Seria: Ştiinţe Economice, Vol. XI,
Nr.2/2011 - revistă cotată CNCSIS, categoria B+ şi indexată în trei baze de date internaţionale.
Universitatea Ovidiu Constanța, ISSN 1582-9383, p 41;
G. 6 . Cristea A.A, Apostol.S.M, Ciobota G, [2011] ”Economic Perspectives Of Religious Tourism
In The World Crisis Context” publicat în Analele Universităţii Ovidius Constanţa, Seria:
Ştiinţe Economice, Vol. XI, Nr.2/2011 - revistă cotată CNCSIS, categoria B+ şi indexată în trei
baze de date internaţionale. Universitatea Ovidiu Constanța, ISSN 1582-9383, p 293;
H. ARTICOLE/ STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE
INTERNAŢIONALE RECUNOSCUTE DIN ŢARĂ ŞI DIN STRĂINĂTATE – UNIC
AUTOR H. 1. Cristea A.A, [2011] ”Somelierul, vocație și profesionalism în industria hotelieră „Dimensiuni ale crizei societăţii contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011, ISBN 978-606-647-029-2, pg. 298
H. 2. Cristea A.A [2011] “ Creşterea gradului de accesibilitate a ofertei de cazare pentru persoanele
dizabilităţi locomotorii” -Jean Monnet Interanțional scientific and practical conferinte”
”European neighbourhood policy and eastern partnership: achievements, obstacles and
perspectives” – 5-7 may 2011 Academy of Economic Studies of Moldova ISBN 978-9975-
4176-6-2. Pag. 229
H.3. Cristea A.A. [2006] ”Centrele de evaluare - o alternativă la invăţământul turistic din România”,
International Scientific Symposium “Quality Management in Higher Education”, Spiru Haret
University, Faculty of Marketing and International Business, Bucharest, 7-8 April 2006;
Comunicarea a fost publicată pe CD, ISBN 973-725-553-4;
H.4. Cristea A.A, [2005] ”Coordonate ale comportamentului de consum în turism”, Simpozion
Ştiinşific Internaţional – “Provocările Cunoaşterii în Contextual Integrării Europene”
Universitatea “Spiru Haret”, Bucureşti, 2005; ISBN: 973-725-286-1;
H. 5. Cristea A.A, [2005] ” Animaţia în hotel - factor de creştere a circulaţiei turistice în România”,
Simpozion Ştiinşific Internaţional - “Provocările Cunoaşterii în Contextual Integrării Europene”
Universitatea “Spiru Haret”, Bucureşti, 2005; ISBN: 973-725-286-1;
H. ARTICOLE/ STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE
INTERNAŢIONALE RECUNOSCUTE DIN ŢARĂ ŞI DIN STRĂINĂTATE – COAUTOR
H.6. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ” History, tradition and continuity in tourism developement
in the European area”, Conferință Internaţională „Globalizațion and competitiveness in
knowledge based economy” 6 mai 2011, în curs de publicare în Analele MTC, Ed. Pro
Universitaria, 2011,
H.7. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ” Hotel lighting systems in the context of global energy
crisis- an approach in perspective of sustainable development”, Conferință Internaţională
„Globalizațion and competitiveness in knowledge based economy” 6 mai 2011, în curs de
publicare în Analele MTC, Ed. Pro Universitaria, 2011
H.8. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ”Optimizarea ambientului hotelier prin elemente de
desing”, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Dimensiuni ale crizei societăţii
contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011,
ISBN 978-606-647-029-2, pg. 436
H.9. Cristea A.A, Apostol M. S.,[2011] ”Particularități în desingul și estetica spațiiilor de restaurant”, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Dimensiuni ale crizei societăţii contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011, ISBN 978-606-647-029-2, pg. 464 H.10. Cristea A.A, Apostol M. S.,[2011] ”Identificarea nevoilor specifice în călătorie și sejur pentru turiștii de vârsta a treia”, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Dimensiuni ale crizei societăţii contemporane” 15-16 aprilie 2011, publicat în Analele UCDC, Ed. Pro Universitaria, 2011, ISBN 978-606-647-029-2, pg. 345 H.11. Gogu E., Oriol I., Dosescu T., Cristea Anca, [2011] Rolul şi importanţa forţei de muncă în turism -Jean Monnet Interanțional scientific and practical conferinte” ”European neighbourhood policy and eastern partnership: achievements, obstacles and perspectives” – 5-7 may 2011 Academy of Economic Studies of Moldova ISBN 978-9975-4176-6-2.pag. 146-152 H.12. Apostol M. S., Cristea A.A, [2011] ”The Religious Tourism in Roumania – Old Religious
Destinations in the new post-communist context” Conferința internațională "Challenges of Post
Socialist Tourism in the Central Eastern European Countries" Universitatea din Bucuresti,
Facultatea de Geografie din 26-28 mai 2011( în curs de publicare)
H.13. Dosescu T, E. Gogu A. Cristea, [2009], Sănătatea populaţiei - componentă a siguranţei
naţionale. Sesiunea Anuală de Comunicări Ştiinţifice cu Participare Internaţională Strategii
XXI cu tema „Stabilitate şi securitate regională”– 9-10 Aprilie 2009, Bucureşti Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I” ISBN 978-973-663-717-9
H.14. Gogu E., Cristea A., Dosescu T., [2008], „Analiza învăţământului privat din România în
perioada 2000 – 2006”, Conferinţă cu participare internaţională ”Strategii XXI Securitate şi
apărare în UE”, Secţiunea 11 - Management şi educaţie, U.N.A.P., Bucureşti, 17–18 mai 2008,
ISSN 1844-3095;
H.15. Gogu E., Cristea A., Dosescu T., [2008], ” The Statistical Analysis on Countries and Geografic
Areas Regarding the Foreign Visitors in Romania during 2000-2006”, The 2008 Iternational
Conference on Commerce, ASE, Bucureşti, 5–6 mai, ISBN 978-606- 505- 046-4;
H.16. Cristea A., Gogu E, Dosescu T., [2008],”Tratatul de la Lisabona şi strategia în domeniul
educaţional şi al pregătirii profesionale în perioada 2008-2010” , The 2008 International
Conference on Commerce, ASE, Bucureşti, 5–6 mai, ISBN 978-606- 505- 046-4;
H.17. Gogu E., Cristea A., Dosescu.T, [2008],”Analiza statistică a resurselor mondiale şi a
exploatărilor de petrol în perioada 1996-2006”, Simpozion Internaţional ”ENEC 2008”,
Universitatea Hyperion, Bucureşti, 14-16 mai 2008, ISBN 978-973-8128-94-1;
H.18. Cristea A., Dosescu T., Gogu E., [2008],”Studiu privind atitudinea studenţilor asupra
angajării în timpul facultăţii”, The 3rd
International Symposium e-CEL3 “Effects of continuing
learning on labor market and organizations competitiveness”, June 20 – 21 2008, organizată de
Spiru Haret University, Faculty of Management Brasov, în cadrul proiectului eCEL – Programul
CEEX-2006; lucrarea a fost publicată în The 3rd
International Symposium e-CEL3 “Effects of
continuing learning on labor market and organizations competitiveness” Symposium
Proceedings, Editura Fundaţiei România de Mâine, România, Bucureşti, ISBN 978-973-163-
263-6;
H.19. Cristea A., Gogu E, Dosescu T., [2008],”Pregătirea adulţilor în perspectiva Tratatului de la
Lisabona”,The 3rd
International Symposium e-CEL3 “Effects of continuing learning on labor
market and organizations competitiveness”, June 20 – 21 2008, organizată de Spiru Haret
University, Faculty of Management Brasov, în cadrul proiectului eCEL – Programul CEEX-
2006; lucrarea a fost publicată în The 3rd
International Symposium e-CEL3 “Effects of
continuing learning on labor market and organizations competitiveness” Symposium
Proceedings, Editura Fundaţiei România de Mâine, România, Bucureşti, ISBN 978-973-163-
263-6;
H.20 Gogu E., Cristea A., Dosescu T., [2007], ”Analiza statistică a turismului românesc 2000-
2006”, Conferinţa Internaţională de la Constanţa, Ovidius University Press Constanţa, Analele
Universităţii Ovidius Constanţa, Seria Ştiinţe Economice, 2007, ISSN 1582-9383;
I. ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE
NAŢIONALE UNIC AUTOR
I.1. Cristea A.A., [2008], ”Implementarea principiilor de calitate HACCP în alimenaţia publică -
între necesitate şi realitate”, Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, a-XVI-a Sesiune
Ştiinţifică, Bucureşti 2007, publicată în volumul ”România - UE de la aderare la integrare”
Editura Pro Universitaria, București, 2008, ISBN (13) 978-973-129-251-9;
I.2. Cristea A.A. [2005],”Interfereţele turismului cu arta, cultura şi agrementul în contextul
globalizării”- UCDC, a-XIV-a Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice – Sesiune cu participare
interaţională, “Implicaţiile economico- sociale şi politico-juridice ale integrării României în
Educaţei, Cercetării şi Inovării OIPOSDRU, UEFISCSU, Fundaţia “Investeşte în oameni”, POS
DRU, POSDRU /2/1.2/S/4
K2. ”Portal educaţional pentru învăţarea limbilor străine din perspectiva integrării în medii
multiculturale” (eMulticult) Program de finanţare :PN CDI II / Parteneriate, cod 3257, nr.contract 91068/2007,
Durata: 36 luni, 1.10 2007-30.09.2010,
Contractantul proiectului: SIVECO Bucureşti,
Parteneri: Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Universitatea Naţională de Apărare,
Altfactor SRL,
Buget UCDC: 398. 000 RON,
Calitatea participării în proiect: Membru al echipei de cercetare;
K3. ”Coordonate economice şi dimensiuni ale coeziuni sociale în dezvoltarea durabilă Metropolitan”
–DEMOS Program de finanţare: PN CDI II / Parteneriate, CEEX 06-8-87/2005-2008,
Durata: 36 luni,
Contractantul proiectului: ASE,
Parteneri: Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, IFA, UB, CURS, UNAP, UAIUM,
Buget UCDC: 2 mild RON,
Calitatea participării în proiect: Membru al echipei de cercetare.
Contracte de cercetare dezvoltare a mediului educaţional / cultural / economic / social etc. K4. Proiect cofinanţat de Ministerul Turismului şi de S.C. Turism, Hotel and Rrestaurant Consulting
Group S.R.L. ( THR-CG) pentru realizarea manualului ”Animaţie în turism şi industria
ospitalităţii”, 2003, valoarea totală a proiectului a fost de 500.000 lei.
Acesta a fost primul manual realizat în România care a prezentat conţinutul şi specificul
activităţilor de animaţie turistică. Pornind de la importanţa activităţilor de animaţie şi analizând
nivelul de cunoaştere şi realizarea a acestor servicii în turismul românesc am iniţiat realizarea
acestui proiect. In cadrul proiectului am realizat partea de animaţie în hotel, prezentând
specificul, conţinutul şi tipologia programelor de animaţie.
Proiect este o continuare a unui alt proiect prin care am realizat standardul ocupaţional
referenţial pentru ”Animator în hotel”, proiect realizat în anul 2000 prin contract de cofinanţare
încheiat de Autoritea Naţională în Turism şi S.C. Turism, Hotel and Rrestaurant Consulting
Group S.R.L. ( THR-CG).
K5. Proiect cofinanţat de Ministerul Turismului şi de S.C. Turism, Hotel and Rrestaurant Consulting
Group S.R.L. ( THR-CG) pentru realizarea de standarde ocupaţionale referenţiale pentru noi
ocupaţii în turism, proiect în cadrul căruia am realizat 5 standarde: ”Animator în hotel”,