CULTURAL APPROPRIATION IN A GLOBAL WORLD 05 23.pdf · în restul lumii eliminând alte tipuri de restaurante tradiționale, care nu reușesc să reziste concurenței. Ritzer considera

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

210

CULTURAL APPROPRIATION IN A GLOBAL WORLD

Arthur Mihăilă Lecturer, PhD, ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca

Abstract:Cultural appropriation or misappropriation is the use of a culture᾽s symbols, rituals or other

aspects of visual or non-visual culture by the members of another culture. That practice is characterized by some activists and theorists as a form of disrespect, theft, cultural exploitation or

even a form of ethnic discrimination. In this paper the author analyzes the validity of this concept in

the context of cross-cultural communication, cultural diffusion and globalization. He argues that the

cultural borrowing is a positive thing and is inevitable in this interconnected world.

Keywords:Cultural appropriation, Cross-cultural communication, Globalization, Cultural

exploitation, Discrimination.

Criticii globalizării și a fenomenelor legate de ea au subliniat adeseori impactul pe

care acest fenomen îl are asupra culturii și în special asupra culturilor mici. Contactul direct

între diversele culturi, prin intermediul schimburilor comerciale sau al turismului, precum și

contactul indirect prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, duce la transformări

importante ale culturilor implicate. Mulți autori s-au declarat îngrijorați de faptul că în special

culturile țărilor sau comunităților mici vor dispărea fiind înghițite de culturile mari. Acest

fenomen a fost numit uneori de către teoreticieni ‖imperialism cultural‖. Impactul culturilor

mari era considerat deseori nociv pentru că produsele exportate erau de proastă calitate. De

aceea acest proces a fost numit de către unii sociologi ‖McDonaldizare‖1 a lumii sau

‖Disneyzare‖2 (disneyficare în unele studii).

Termenul de McDonaldizare a fost creat de către sociologul George Ritzer, care

susținea că datorită eficienței lor restaurantele de tip McDonald se impun atât în S.U.A. cât și

în restul lumii eliminând alte tipuri de restaurante tradiționale, care nu reușesc să reziste

concurenței. Ritzer considera că acest model va fi preluat și de către alte companii occidentale

care activează în alte domenii și care vor domina piața. Companiile de gen McDonald3 au

devenit un exemplu cu rol de paradigmă în societatea occidentală, iar regulile McDonaldizării

au fost preluate și în alte sectoare ale economiei. McDonald a avut succes ‖pentru că oferă

consumatorilor, lucrătorilor și managerilor eficiență, calculabilitate, predictibilitate și

control‖4. Eficiența se manifestă prin rapiditatea cu care sunt livrate produsele consumatorului

flămând. Calculabilitatea este o expresie cantitativă a produselor vândute care înlocuiește

calitatea. Produsele, a căror varietate este mică, se diferențiază prin cantitate, Cumpărătorul

nu se întreabă ce ar putea să mănânce ci dacă ar trebui să ia o porție medie sau una mare.

1 A se vedea Ritzer, George, The McDonaldization of Society, 8th ed., London: Sage, 2014 și Ritzer, George (ed), McDonadization: The Reader, Thousand Oaks: Pine Forge Press, 2002. 2 Deși termenul a de Dysneyzare a fost menționat în treacăt de mai mulți autori cel care a dezvoltat conceptul a

fost Alan Bryman în The Disneyzation of Society, London: Sage, 2004. 3 Printre altele pot fi amintite Starbucks, Burger King, Pizza Hut, Kentucky Fried Chicken și Taco Bell. 4 Ritzer, George, ‖An Introduction to McDonaldization‖ în Ritzer, George (ed), McDonadization: The Reader,

pp. 7-23.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

211

Predictibilitatea reprezintă faptul că produsele sunt standardizate și au același gust în orice

restaurant din lume. Chiar dacă gustul lor nu este foarte bun cumpărătorul știe că nu va avea o

surpriză neplăcută. Controlul se exercită atât asupra consumatorilor, prin meniurile cu un

număr mic de opțiuni și scaune neconfortabile care îi determină să plece repede din local, cât

și asupra angajaților care sunt controlați de manageri și inspectori pentru ca standardele

companiei să fie respectate. Spre deosebire de companiile tip McDonald, companiile din țările

mici, și în special cele din sfera serviciilor, nu oferă predictibilitate pentru că de multe ori

calitatea produselor lor diferă de la filială la filială și nici nu sunt la fel de eficiente din punct

de vedere economic.

O opinie asemănătoare este exprimată de către Alan Briman care susținea că tot mai

multe sectoare ale societății și economiei sunt acaparate de procesul ‖Disneyzării‖, care este

‖procesul prin care principiile parcurilor tematice Disney ajung să domine tot mai multe

sectoare ale societății americane cât și a restului lumii‖5. Disneyzarea este un proces care se

manifestă mai ales în zona produselor culturale fiind caracterizat de simplificare excesivă a

acestor creații, care devin astfel superficiale, de trivializarea unor probleme importante și de

sentimentalizarea și sanitizarea lor. Produsele Disney se adresau în primul rând copiilor și din

acest motiv temele și miturile preluate de la alte popoare au suferit o transformare de acest tip.

Modelul Disney a devenit un model cultural putând fi întâlnit și în diverse produse pentru

adulți din mass media, în muzee, mall-uri, restaurante, producție de filme sau teatru etc. Pe

plan global disneyzarea duce la hibridizarea produselor culturale, acestea fiind adaptate

gustului local. Astfel produsele occidentale primesc unele caracteristici locale iar cele

importate din diverse zone de pe glob sunt americanizate sau, după caz, europenizate.

Procesul de disneyzare are drept rezultat, după Bryman, erodarea culturii autentice și la

transformarea ei într-un produs comercial de proastă calitate.

Aceste concluzii pot fi întâlnite și la alți autori care susțin că globalizarea va avea

drept rezultat dispariția culturilor mici, americanizarea culturală și eliminarea valorilor

culturale autentice care nu vor rezista în fața culturii de consum. Majoritatea acestor

teoreticieni au formulat poziții fataliste nevăzând nici o soluție pentru salvarea diversității

culturale.

În realitate ofensiva companiilor occidentale nu a dus la dispariția culturilor mici, chiar

dacă acestea au fost afectate negativ de globalizare. Odată cu accesul turiștilor occidentali în

diverse zone izolate de pe glob, produsele culturale exotice au devenit o atracție iar unele

companii occidentale au început chiar să importe aceste produse. Chiar dacă fast-food-urile

occidentale au ajuns în cele mai îndepărtate zone de pe glob și reversul este valabil. În

Occident s-au deschis restaurante cu specific asiatic, african sau rusesc iar îmbrăcămintea

tradițională din diverse zone ale globului a ajuns să fie purtată de vedete de cinema sau de

staruri ale muzicii pop care doreau să iasă în evidență prin originalitate. Odată cu aceste

produse de bază au fost importate și produse ale vieții spirituale. Budismul Zen și Yoga, Tai

Chi Chuan sau mișcarea Rastafari au influențat atât viața spirituală a multor occidentali cât și

literatura și arta.

Aceste schimburi culturale, sau împrumuturi, au fost considerate benefice până nu

demult. În ultimii ani diverși autori au expus opinia că preluarea de produse culturale din alte

arealuri de către occidentali și în special de către cei de rasă caucaziană este o formă de furt

sau de exploatare culturală. Folosirea unor simboluri sau a unor obiecte de îmbrăcăminte care

aparțineau altor culturi a fost caracterizată uneori drept un exemplu de lipsă de respect

caracteristică colonialismului și imperialismului sau chiar o formă de discriminare sau rasism.

În plus, faptul că o companie occidentală comercializează un produs al unui grup etnic izolat

privează acest grup de potențialele câștiguri pe care le-ar fi avut dacă ar fi exportat el.

5 Bryman, Alan, op. cit., p. 1.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

212

Adaptarea produselor culturale străine pentru a corespunde gusturilor occidentale prin

procesul McDonaldizării sau Disneyzării a fost înclusă în aceeași categorie.

Termenul folosit pentru desemnarea acestor acțiuni este cel de ‖cultural appropriation‖

definit astfel de dicționarele Oxford ‖Adoptarea neaprobată sau nepotrivită a obiceiurilor,

practicilor, ideilor, etc a unei populații sau societăți de către membrii altei populații sau

societăți care este de obicei mai dominantă‖6. Într-o monografie dedicată însușirii culturale

erau enumerate printre altele ca obiect al acesteia arta culinară, stilul vestimentar, muzica,

dansul, folclorul, produsele de artizanat, imaginile, procedeele de vindecare, ritualurile,

spectacolele, resursele naturale și limbajul7.

Pozițiile tot mai intransigente în privința diverselor forme de însușire culturală au

generat conflicte în comunitatea academică și culturală din S.U.A. și alte state occidentale.

Recent doi profesori de la Universitatea Yale au fost nevoiți să demisioneze în urma unui val

de proteste generate de un răspuns la un mail cu privire la dreptul studenților de a se îmbrăca

în costume de Halloween care portretizează altă comunitate sau rasă. Erika Kristakis, care era

îndrumător al studenților, a răspuns că ea nu consideră ofensator acest fapt însă majoritatea

studenților aparținând minorității de culoare sau nativilor americani au caracterizat răspunsul

ca fiind rasist și au declarat că acest obicei le produce suferință psihică și îi face să se simtă

umiliți8. Un alt incident a implicat-o pe pictorița Dana Schutz care a expus o pictură cu corpul

unei victime de culoare din timpul Mișcării pentru drepturi civile. Această pictură a dus la

proteste din partea artiștilor de culoare care au cerut ca ea să fie retrasă din expoziție și să fie

distrusă pentru că o persoană de rasă albă nu are dreptul să ‖transforme suferința în profit‖ sau

să abordeze tema rasismului atâta timp cât face parte din rasa care a oprimat populația de

culoare timp de câteva secole9. Acest incident nu este unul izolat repetându-se și cu alte ocazii

în care artiști albi au expus opere care ilustrau suferinețele populației de culoare aflată în

sclavie.

Acuzațiile de însușire nejustificată sau de furt cultural nu se limitează numai la

domeniul artelor plastice, sau a simbolurilor. Unii autori consideră că membrii unei rase nu au

dreptul să folosească într-un roman un personaj principal care aparține altei rase10

sau că

muzicienii nu au dreptul să preia teme din folclorul sau muzica altor popoare11

. În cazul

muzicii cel mai adesea este amintit cazul lui Elvis Presley care a preluat ritmuri și teme din

zona blues-ului, folosite de către muzicieni de culoare care nu beneficiau de aceeași

publicitate datorită prejudecăților rasiale sau cel al lui Eminem care s-a afirmat în zona rap-

ului, stil muzical practicat până atunci mai ales de către persoane de culoare. Jazz-ul, gen

6 https://en.oxforddictionaries.com/definition/cultural_appropriation 7 Scafidi, Susan, Who Owns Culture?: Appropriation and Authenticity in American Law, New Brunswick:

Rutgers University Press, 2005, p. IX. 8 A se vedea Erika Christakis, ‖My Halloween email led to a campus firestorm – and a troubling lesson about

self-censorship‖ în The Washington Post, 28 October, 2016 consultat la

https://www.washingtonpost.com/opinions/my-halloween-email-led-to-a-campus-firestorm--and-a-troubling-

lesson-about-self-censorship/2016/10/28/70e55732-9b97-11e6-a0ed-

ab0774c1eaa5_story.html?utm_term=.2ac527ae3dc6 în data de 2. 12. 2017. 9 Vezi pentru detalii Speidel, Klaus, Dana Schutz᾽s ”Open Casket”: A Controversy Around a Painting as a

Symptom of an Art World Malady la https://www.spikeartmagazine.com/en/articles/dana-schutzs-open-casket-

controversy-around-painting-symptom-art-world-malady și Friesdorf, Conor, What Does ”Cultural

Appropriation” Actually Mean? În The Atlantic, 3 Apr., 2017 consultat la https://www.theatlantic.com/politics/archive/2017/04/cultural-appropriation/521634/ în 2.12.2017 10 Printre ‖victimele‖ acestei controverse se află și Hal Niedzviecki, editorul lui ‖Write‖, revista Uniunii

Scriitorilor Canadieni, care a fost nevoit să demisioneze pentru că a apărat într-un articol dreptul autorilor albi de

a crea personaje aparținând minorităților. 11 Vezi Young, James O.; Brunk, Conrad G., The Ethics of Cultural Appropriation, Oxford: Wiley-Blackwell,

2009.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

213

muzical creat și dezvoltat în mare parte de către muzicieni de culoare a fost considerat de unii

activiști o proprietate culturală a persoanelor de culoare.

De asemenea o opinie des întâlnită este cea că persoane dintr-o cultură, de obicei fiind

acuzați de acest fapt albii, nu pot prelua un stil de coafură sau tatuaje folosite de altă cultură.

Unele vedete ale muzicii pop au fost acuzate de faptul că au comis un furt cultural atunci când

au adoptat coafuri sau vestimentație aparținând altor grupuri etnice.

Preluarea unor teme sau motive culturale este considerată mult mai gravă atunci când

este folosită în scop comercial. Națiunea Navajo a fost implicată în mai multe procese cu

diverse companii (printre care și una producătoare de lenjerie intimă) care foloseau, fără să fi

primit o aprobare, modele grafice tradiționale ale acestui trib. Datorită unor controverse de

acest tip Organizația Națiunilor Unite a înființat Comitetul Interguvernamental asupra

Proprietății Intelectuale și Resurselor Genetice, Cunoașterii Tradiționale și Folclorului care

este un forum în cadrul căruia statele membre pot discuta probleme legate de protejarea

resurselor culturale.

Cruciada simbolică împotriva furturilor culturale s-a transformat în unele cazuri într-o

adevărată ‖vânătoare de vrăjitoare‖, în special datorită granițelor volatile și nedefinite ale

conceptului de cultură și a celui de furt cultural. Conceptul de cultură este unul dintre cele mai

controversate concepte din științele sociale. Într-o monografie dedicată conceptului de cultură

A. L. Kroeber și Clyde Kluckhorn analizau câteva zeci de definiții ale culturii grupate în

câteva categorii12

: definiții descriptive, care pun accentul pe enumerarea conținutului

conceptului, definiții istorice, care pun accentul pe moștenirea socială sau pe tradiție, definiții

normative, care pun accentul pe regulile care reglementează comportamentul indivizilor sau

ceea ce este permis într-o societate, definiții psihologice, care pun accentul pe procesul de

învățare, sau pe obiceiuri, definiții structurale, care pun accentul pe relațiile dintre elementele

culturii și organizarea ei și definiții genetice, care consideră cultura un artefact, un complex

de idei sau de simboluri și descriu modul în care sunt transmise valorile și bunurile culturale

de la o generație la alta. Între concepțiile cu privire la cultură există uneori mari diferențe unii

autori încluzând o sferă restrânsă de componente ale culturii pe când alții consideră că orice

artefact, comportament sau idee sunt produse culturale. Diferențele de opinii cele mai

pregnate pot fi observate între autorii care consideră că cultura conține numai produse ideatice

și valori nemateriale și cei care alături de acestea includ și cultura materială, care conține

practic toate produsele activității umane. Pentru unii autori cultura este alcătuită din produse

care au o anumită valoare, de obicei artistică pe când pentru alții ea conține toate produsele

indiferent de modul în care sunt evaluate ele.

Conceptul de însușire a culturii sau de furt cultural poate fi criticat din diferite motive.

În unele cazuri, ca și exemplul preluării de motive tradiționale ale indienilor Navajo,

identitatea produselor culturale poate fi stabilită fără dubii. În alte cazuri este mai greu de

stabilit cui îi aparține un anumit produs tradițional spiritual sau material. Un exemplu recent

este cel a conflictului dintre România și Ungaria cu privire la brand-ul palincă. Ambele țări

revendicau paternitatea acestui produs care a fost până la urmă brevetat de Ungaria. Originile

multor produse alimentare sau culturale sunt vagi ele ținând mai mult de o zonă decât decât de

o etnie. Sarmalele considerate mâncare tradițională românească sunt un produs culinar prezent

in mai multe bucătării influențate de bucătăria fostului Imperiu Otoman.

Unele obiceiuri, dansuri sau elemente vestimentare se întâlnesc sub forme

asemănătoare la mai multe populații învecinate, uneori datorită genezei comune iar alteori

datorită unui împrumut cultural anterior. Un exemplu revelator este cel al împrumuturilor din

domeniul religiei care pot fi constatate încă din antichitate. Grecii au împrumutat unii zei de la

12 Kroeber, A.L.; Kluckhorn, Clyde, Culture: A Critical review of Concepts and Definitions, Cambridge, MA.:

Peabody Museum, 1952, pp. 41-78.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

214

egipteni iar panteonul grecesc a fost însușit aproape în totalitate de romani, care au preluat și

modele din filosofie sau literatura greacă.

Problema identității se pune și atunci când un produs cultural a suferit o alterare, s-a

transformat, astfel încât nu mai există o similitudine cu produsul originar. Nimeni nu contestă

faptul că la origini creatorii rock and roll-ului s-au inspirat din blues-ul compus de muzicieni

de culoare însă rock-ul a suferit o metamorfoză radicală nemaiputând fi confundat cu blues-ul.

Povestea lui Ulise/Odiseu a fost creată sau relatată de Homer însă ea este folosită doar ca un

motiv în romanul omonim al lui James Joyce, care abordează probleme ale vieții moderne

într-o paralelă parodică cu opera homerică. Chiar dacă unele case de moda folosesc motive

folclorice creațiile lor nu sunt identice cu cele tradiționale asemănarea fiind de multe ori vagă.

Împrumutul creator este un fapt des întâlnit în lumea artistică iar uneori aportul artistului care

a ‖furat‖ o temă conferă o valoare mai mare operei respective.

În cazul revendicării unui act de însușire culturală ne putem întreba cui îi aparține

respectivul produs13

. O creație culturală este de cele mai multe ori un produs colectiv. Cel

care dorește să folosească sau să reproducă acest produs nu poate identifica un autor

individual sau un grup de persoane care ar putea să îi vândă dreptul de folosință. În unele

cazuri persoane care au învățat or rețetă culinară dintr-o țară și au deschis apoi un restaurant

în țara lor au fost acuzate de furt cultural însă rețeta le-a fost pusă la dispoziție benevol de

către membri ai minorității respective care cunoșteau intenția lor. Avem de-a face aici cu un

furt sau doar cu un schimb cultural? Yoga și budismul Zen au fost aduse în Occident de către

reprezentanți ai culturii indiene și japoneze care i-au instruit pe unii localnici. Aveau dreptul

acești maeștri să autorizeze persoane de altă naționalitate și să permită răspândirea produselor

culturale în alte zone msau ei au săvârșit un abuz?

Specific revendicărilor cu privire la furtul cultural este că ele sunt unilaterale.

Persoanele albe care poartă o coafură cu codițe împletite conform modei afro sau cele care

îmbracă un sari indian sunt acuzate de însușire nepermisă a acestor produse culturale însă

persoanele de culoare sau membrii unor minorități care preiau produse culturale ale

majorității nu sunt considerate vinovate. Justificarea acestei atitudini constă de multe ori în

invocarea unui trecut de oprimare colonială sau rasială, care a creat datorii și obligația de a

tolera transgresiunile.

Trecutul este invocat și atunci când însușirea culturală este considerată nu numai un

act de furt a unei valori, care poate avea și o componentă pecuniară, ci și atunci când ea este

considerată o jignire, o manifestare a lipsei de respect sau chiar o formă de rasism. Preluarea

unor simboluri cu o conotație sacră sau care trimit la suferința din trecut a unei populații este

desori catalogată în această categorie. Costumele de șef de trib amerindian sau alte însemne

ale triburilor native purtate cu ocazia Halloween-ului, sau transformate în vestimentație pentru

un spectacol au ocazionat proteste din partea unor activiști culturali. Simboluri de același tip

adoptate de echipe sportive au dat naștere unor proteste similare14

. Preluarea limbajului sau

argoului folosit, chiar dacă în perspectiva făptuitorului acestă faptă e cauzată de admirație și

de dorința de imitare a unui model, sunt considerate tot forme de lipsă de respect.

Este evident că în unele cazuri, atunci când intenția celui care este acuzat e parodică

avem de-a face cu un atac la valorile culturale respective însă este discutabil că fapta unui

turist care a cumpărat de la localnicii din Mexic un sombrero, de a purta acest obiect de

13 Vezi pentru detalii cu privire la aceată temă și Scafidi, Susan, op. cit.; Brown, Michael F., Who Owns Native

Culture, Cambridge, MA: Harvard University Press, 2003. 14 Controverse de acest tip au avut loc și acum câteva decenii în legătură cu numele unor echipe sportive dintre

care cea mai celebră este cea legată de echipa Washington Redskins. În acest caz o parte din membrii comunității

native au declarat că se simt jigniți de adoptarea acestui nume pe când alții au susținut că nu îi deranjează cu

nimic, iar unii s-au declarat chiar mândri, considerând că denumirea a fost adoptată datorită spiritului combativ

și curajului pe care îl aveau ‖pieile roșii‖.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

215

vestimentație constituie o jignire sau un act de discriminare. De cele mai multe ori adoptarea

unor simboluri, obiceiuri sau obiecte vestimentare este o expresie a aprecierii și admirației

pentru cultura respectivă. În cazul în care produsul respectiv este folosit pentru a critica sau

ironiza un produs cultural considerat nociv se pune nu problema furtului cultural ci cea a

libertății de exprimare.

Situația este mult mai complexă atunci când furtul cultural este înfăptuit de companii

comerciale care brevetează apoi un produs. În India, guvernul a inaugurat o bază de date

electronică în care sunt înregistrate toate plantele tradiționale medicinale și metodele de

vindecare specific indiene pentru ca ele să nu poată fi brevetate de companii străine15

. Și aici

însă granița dintre ‖furt‖ și inovație este destul de vagă. De exemplu un grup de fermieri din

Peru a dat în judecată două companii americane care au brevetat produse pentru îmbunătățirea

performanței sexuale realizate din extracte din planta maca (Lepidium meyenii). Maca era

folosită în mod tradițional pentru creșterea fertilității animalelor din ferme însă nu și pentru uz

uman. În acest caz este evident faptul că respectivele companii foloseau nu planta ci un

extract iar scopul era altul decât al fermierilor. În plus studiile independente au demonstrat că

produsul respectiv nu provoca creșterea nivelului de testosteron16

. Făcând abstracție de lipsa

de eficacitate a medicamentului pe bază de Maca, trebuie să remarcăm că interdicția de a

folosi unele plante locale și acuzațiile de ‖biopiraterie‖ au un efect negativ pe termen lung

pentru că de cele mai multe ori potențialul curativ al acestor produse nu este valorificat de

către populațiile locale.

Problema însușirii culturii altuia a apărut in special datorită fenomenului globalizării și

nu poate fi abordată decât luându-se în considerație complexitatea acestui fenomen.

Globalizarea a dus la dispariția granițelor sau cel puțin la permeabilizarea lor și prin aceasta la

un contact între culturi care până atunci erau relativ izolate. Oricât am dori ca populațiile să își

păstreze identitatea și să nu preia elemente culturale străine acest lucru nu e posibil. După

cum au remarcat și alți autori17

hibridizarea și melanjul cultural sunt inevitabile. Mai mult,

considerăm noi, împrumutul cultural contribuie nu numai la cunoașterea și aprecierea altor

culturi și a populațiilor respective ci și la progres cultural. Unele dintre cele mai valoroase

opere de artă au apărut în zonele de contact între culturi. Atitudinile izolaționiste sau atacurile

agresive și unilaterale împotriva celor care au preluat fără intenții rele un produs cultural nu

conduc decât la noi conflicte între culturi care nu se înțeleg. Atitudinea corectă este cea de

promovare a propriei culturi și de transmitere și traducere a valorilor culturale care pot să intre

în competiția internațională și nu de închidere a porților în fața celor care apreciază aceste

valori.

Preluarea superficială a unor produse culturale nu este nici ea o problemă.

Dintotdeauna consumatorii de cultură s-au împărțit în persoane care gustă cultura autentică și

cei care datorită educației precare preferă produsele comerciale de proastă calitate.

Cunoscătorii nu se vor lăsa păcăliți de copiile ieftine iar consumatorii de cultură de masă nu

vor putea gusta cultura autentică.

Promovarea conceptului de însușire culturală intră în conflict și cu unul dintre

principiile de bază al democrațiilor liberale, cel al libertății de exprimare. Poziția clasicilor

liberalismului, și cu precădere a lui John Stuart Mill, este valabilă și în acest caz. Atâta timp

cât o opinie sau un comportment nu provoacă o vătămare fizică directă el trebuie tolerat

15

Brown, Michael F., op. cit., p. 2. 16 Vezi pentru detalii cu privire la procesele legate de planta Maca Brinckmann, Josef, Peruvian Maca and

Allegations of Biopiracy, la http://www.encognitive.com/node/15553 consultat în 3.12.2017. 17 Vezi Cowen, Tyler, Creative Destruction: How Globalization is Changing the World᾽s Cultures, Princeton:

Princeton University Press, 2002, pp. 128-152; Pieterse, Jan Nederveen, Globalization and Culture: Global

Melange, 2nd. ed., New York: Rowman & Littlefield Publishers, 2009, pp.95-145.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

216

pentru că cenzurarea limitarea libertății de exprimare, iar în acest caz a libertății de exprimare

culturală, conduce la un rău mult mai mare.

BIBLIOGRAPHY

Bryman, Alan, The Disneyzation of Society, London: Sage, 2004.

Brown, Michael F., Who Owns Native Culture, Cambridge, MA.: Harvard University Press,

2003.

Coombe, R. J., ‖The Properties of Culture and the Politics of Possessing Identity: Native

Claims in the Cultural Appropriation Controversy‖ în Canadian Journal of Law and

Jurisprudence, nr.6/1993, pp. 249-285.

Cowen, Tyler, Creative Destruction: How Globalization is Changing the World᾽s Cultures,

Princeton: Princeton University Press, 2002.

James, Paul; Steger, Manfred B., Globalization and Culture, London: Sage Publications,

2010.

James, Paul, Globalism, Nationalism, Tribalism: Bringing Theory Back, London: Sage

Publications, 2006.

King, Anthony D. (ed.), Culture, Globalization and the World-System: Contemporary

Conditions for the Reprezentation of Identity, Minneapolis: University of Minnesota Press,

1997.

Kroeber, A.L.; Kluckhorn, Clyde, Culture: A Critical review of Concepts and Definitions,

Cambridge, MA.: Peabody Museum, 1952

Mill, John Stuart, On Liberty, Utilitarianism and Other Essays, Oxford: Oxford University

Press, 2015.

Parekh, Bhikhu, Rethinking Multiculturalism: Cultural Diversity and Political Theory,

London: Macmillan Press, 2000.

Pieterse, Jan Nederveen, Globalization and Culture: Global Mélange, Lanham: Rowman &

Littlefield Publishers, Inc., 2009.

Ritzer, George (ed), McDonadization: The Reader, Thousand Oaks: Pine Forge Press, 2002.

Ritzer, George, The McDonaldization of Society, 8th ed., London: Sage, 2014

Said, Edward W., Culture and Imperialism, New York: Knopf, 1993.

Scafidi, Susan, Who Owns Culture?: Appropriation and Authenticity in American Law,

New Brunswick: Rutgers University Press, 2005

The Paradoxes of Globalization, Eric Milliot and Nadine Tournois (eds), New York:

Palgrave Macmillan, 2010.

The Blackwell companion to globalization, George Ritzer (ed.), Oxford, UK: Blackwell

Publishing, 2007

Young, James O., Cultural Appropriation and the Arts, Malden MA: Blackwell Publishing,

2008.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

217

Young, James O.; Brunk, Conrad G. (eds.), The Ethics of Cultural Appropriation, Malden

MA: Wiley Blackwell, 2009.