Page 1
Cultura si Civilizatia Dacica
1
CULTURA, CULTE SI CIVILIZATII Unitatea de învatare nr. 2
Cultura si Civilizatia Dacica
CUPRINS 1.1 Plastica antropomorfa…………………………………………………………………….…pag. 2
1.2 Cultura neolitica “Turdaş” si cel mai vechi alfabet European…………..……………pag.4
1.3 Cultura traca………………………………………………………………………….....…….pag. 5
1.4 Teoria continuităţii daco-române………………………………………….……..…..…..pag. 11
1.5 Bazinul Dunării – pop. pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român………….…..……pag. 14
1.6 Scrisul ………………………………………………………………….……….……………..pag.16
2. Comorile dacice……………………………………………………..……………………….pag. 20
3. Anexe…………………………………………………………………………..…………...…pag. 21
3.1 Lucrare de verificare
3.2 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de autoevaluare
4. Recapitulare
5. Bibliografie
Page 2
Cultura si Civilizatia Dacica
2
1. Cultura si Civilizatia Dacica
1.1 Plastica antropomorfa
Plastica antropomorfa este cu siguranta caracteristica pentru civilizatiile neo-
eneolitice din sud-estul Europei. In afara de M. Egee si Orientul Apropiat, cu care sud-
estul Europei a fost intotdeauna in raporturi directe, in timpul epocilor preistorice, nici o
alta regiune a lumii nu a dat o plastica atat de numeroasa si de-o asemenea varietate
ca Sud-Estul Europei, cu precadere regiunea Dunarii de Jos.
Al doilea mare capitol al artei neolitice si eneolitice cuprinde sculpturile
antropomorfe si zoomorfe, precum si vasele modelate in forma de oameni sau animale.
Toate acestea sunt legate in primul rand de credintele si practicile magico-religioase ale
populatiilor acestei epoci, privind atat viata pamanteana cat si presupusa viata viitoare."
(Vladimir Dumitrescu)
Statuetele antropomorfe si zoomorfe sunt modelate, in general din lut si arse in
cuptor, dar in culturile Boian si Gumelnita intalnim si figurine confectionate din os si mai
rar din piatra, marmora si chiar aur. In zona Dunarii de Jos au fost descoperite mii de
figurine, dintre care numarul celor masculine este cu totul neinsemnat, marea majoritate
a plasticii fiind feminina. Reprezentarea femeii este cu siguranta legata de cultul
fecunditatii si fertilitatii, care vrea sa redea imaginea divinitatii-mama, zeita suprema,
asa cum ne apare ea inclusiv in plastica si izvoarele scrise ale Asiei Anterioare.
Apa a constituit pentru populatiile preistorice din zona Dunarii de Jos unul din
elementele sacre ale regenerarii, fecunditatii, simbolul total al vietii. Realizarea unei
statuete umane cu un vas pe cap pentru transportatul apei este considerata din aceste
motive o creatie originala si totodata independenta de spiritualitatea celorlalte populatii
preistorice din lume, fiind considerata caracteristica pentru creatorii culturii Gumelnita.
Dintre operatiile magice ce se evidentiaza (chiar si astazi) amintim ceremoniile
destinate sa provoace ploaia, sau sarbatorile religioase care marcheaza sfarsitul
muncilor agricole. Aceasta continuitate multimilenara a manifestarilor religioase legate
Page 3
Cultura si Civilizatia Dacica
3
de fecunditate si nastere isi gasesc o explicatie profunda in structura cosmica a mitului
sacralitatii femeii care este strans legata de sfintenia pamantului.
"Pentru omul religios, moartea nu intrerupe cursul vietii, ci este o alta modalitate
de existenta umana. Templele nu sunt decat replici ale Muntelui Cosmic si constituie
deci legatura, prin excelenta intre pamant si cer. Opozitia sacru-profan semnifica
adesea opozitia dinttre real si ireal sau pseudoreal. Omul lumii arhaice are tendinta sa
traiasca cat mai mult posibil in sacru sau in intimitatea obiectelor consacrate. Sacrul
inseamna in acelasi timp putere si real. " (M. Eliade, Sacrul si Profanul)
Vladimir Dumitrescu - " Cultivarea plantelor si cresterea animalelor ca si rolul
primordial al femeii in procesul biologic al reproducerii vietii si in stabilirea descendentei
au generat in chip firesc un cult al fecunditatii si fertilitatii si - ca un corolar necesar -
unele practici magico-religioase, expresie a acestui cult." " ... unele elemente ale
plasticii in lut ale culturii Boian stau la baza unora dintre manifestarile sculpturale ale
culturii Gumelnita (tipul statuetelor cu bratele intinse lateral, cu partea superioara a
corpului relativ plata si cu portiunea centrala modelata mai plastic, ca si decorul incizat
in benzi inguste mai ales spiralice)”.
Silvia Marinescu Bilcu - " Aspectul care izbeste din primul moment pe cercetatorii
sculpturii neolitice este utilizarea, ce merge uneori pana la cea mai exagerata
schematizare, a statuetelor. Avand in vedere rolul magico - religios al sculpturilor, nu
trebuie sa ne mire nici schematismul, nici uniformitatea de reprezentare. Canoanele
reprezentarilor legate de cult au ramas rigide si neschimbate" "
Vladimir Dumitrescu - " Covarsitoarea majoritate a statuetelor zoomorfe
reprezinta tocmai animalele cornute. Preponderenta statuetelor cornute sta in legatura
si cu simbolul taurului."
"Modelarea si pastrarea in locuinte a statuetelor constituia un act magic, de cult,
cu ajutorul caruia se invoca si se obtinea cresterea si inmultirea animalelor domestice."
Page 4
Cultura si Civilizatia Dacica
4
Fig. 1 Cultura neolitica “Turdaş”, din sudul Transilvaniei, 2.500 de ani înainte de
celebrele piramide egiptene (2630 – 2611 î.Hr.).
1.2 Cultura neolitica “Turdaş” si cel mai vechi alfabet european
În anul 1961, cercetătorul Nicolae Vlassa a descoperit într-un sit arheologic de la
Tărtăria (judeţul Alba), între Alba Iulia şi Orăştie, trei tăbliţe de lut foarte ciudate, de
formă discoidală, care cuprind, printre altele, patru grupuri de semne, despărţite prin
linii, ale unui alfabet.
Fig. 2 Cel mai vechi alfabet european
Situl se întinde pe 100 de hectare, are fortificaţii şi cartiere, iar printre ruine au
fost găsite multe vase şi statuete valoroase. O bună parte din semnele de la Tărtăria se
regăsesc în inscripţiile sumeriene, în cele arhaice greceşti (linear A), dar şi în scrierile
feniciană şi etruscă. Cercetătorii care au verificat aceste tăbliţe susţin că au 7.500 de
Page 5
Cultura si Civilizatia Dacica
5
ani, iar scrierea sumeriană, care până la 1961 era considerată cea mai veche din lume,
are doar 5.500 de ani. Se pare că scrierea de tip Tărtăria e un fel de strămoş al
celorlalte tipuri de alfabet, de la cel sumerian la cel fenician şi până la alfabetul grec şi
latin.
Conforme datelor arheologice, scrierea de tip Tărtăria a dispărut din spaţiul balcanic pe
la anul 3000 î.Hr., adică în momentul în care s-a făcut trecerea de la Epoca Pietrei la
Epoca Bronzului.
Menţionăm că elemente ale acestei scrieri, încă nedescifrată, au mai fost descoperite în
alte 100 de situri arheologice, aflate în România şi în jurul ei şi cercetate încă din anul
1874. Perioada în care a fost folosit acest alfabet se întinde între anii 5500 şi
aproximativ 3000 î.Hr.
1.3 Cultura traca
„Tracii sunt cel mai numeros popor din lume, după cel al inzilor. Dacă s-ar înţelege între
ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotinţa mea.
Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi.”
(Herodot)
Tracii erau un popor cu o cultură deosebită. Din timpurile străvechi ei erau slăviţi
drept oameni iubitori de poezie, cântec, dans, ştiinţe etc. Influenta tracă asupra
civilizaţiei greceşti este consemnată de mitologia antică, care îi consideră drept
întemeietori ai poeziei greceşti pe Musaios, Orfeu, Linos şi Tamiris, toţi de origine tracă.
Din studiul istoricilor antici se observă că aceştia intuiseră destul de devreme
originalitatea şi forţa religiozităţii tracilor. Strabon şi Plutarh susţineau originea tracă a lui
Orfeu, lucru reluat peste veacuri de istoricii moderni, care au studiat fenomenul
Page 6
Cultura si Civilizatia Dacica
6
orfismului (O. Kern - Orphicorum fragmenta (Berlin, 1922); W. K. C. Guthrie - Orpheus
and the Greek Religion (London, 1935) si G. Arrighetti - Fragmenti Orfici (Torino, 1959).
De asemenea, originea mişcării dyonisiace a fost localizată în Tracia sau Frigia
(Universitatea din Chicago în dec. 1972 - Marc McGinty).
„Marii anonimi” ai istoriei – tracii, stră-strămoşii noştri – merită un loc de frunte în
istoria cel puţin a civilizaţiilor europene.
Cine totuşi sunt aceşti „Mari anonimi ai istoriei” – tracii, numiţi astfel de către
Mircea Eliade în „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, vol. II, ed. Ştiinţifică, Buc. 1991,
p.158, „neamul cel mai numeros după inzi” (Herodot)? Care a fost spaţiul lor de
răspândire? Care din naţiunile contemporane îşi trag rădăcinile de la traci? De ce însă
acest „cel mai numeros popor din lume după cel al inzilor” a rămas anonim în istorie,
este atât de puţin consemnat în documentele istorice? Un răspuns univoc la aceste
întrebări este greu de obţinut din cauza informaţiei limitate, deosebit de fragmentate,
deseori denaturată. Este, în primul rând, greu de precizat momentul, în care tracii s-au
separat şi diferenţiat ca etnos din marea masă a populaţiilor europene. Părerile sunt
foarte diferite. Cei mai mulţi dintre istorici consideră că separarea tracilor a avut loc încă
din epoca bronzului, când ar fi apărut aşa-zişii traci timpurii. Conform istoriei oficiale
tracii au jucat din punct de vedere politic un rol destul de modest în istoria antică. Acest
lucru nu se datorează atât faptelor lor, cât mai ales neputinţei istoricilor de a le scrie
istoria corectă şi adevărată, din lipsa unor izvoare istorice mai consistente (în principal
scrise), izvoare de care alte popoare europene au beneficiat din belşug (grecii, romanii,
etc.) datorită descoperirii unei culturi scrise, profund ancorată în viaţa socială a
respectivelor popoare. Majoritatea mărturiilor privind viaţa, organizarea, religia, istoria
tracilor le-am primit prin filiera grecească şi/sau latină. Restul se datorează
descoperirilor arheologice de pe teritoriile locuite odinioară de traci. E de datoria
specialiştilor să pornească pe acest drum al descoperirii şi, mai ales, al descifrării
istoriei adevărate a strămoşilor noştri, acestor „mari anonimi ai istoriei”, să pună într-o
anumită ordine izvoarele istorice transmise prin filiera greacă şi romană, să lege ideile şi
informaţiile între ele şi să le pună în legătură cu descoperirile arheologice care privesc
Page 7
Cultura si Civilizatia Dacica
7
pe traci. Când Demostene şi Ificrate socoteau ca o cinste faptul că mamele lor fuseseră
trace, când grecii „ne împrumutau” zeii, schimbându-le doar numele, înfruptându-se din
plin din miturile şi credinţele tracilor, cum să nu ridicăm vocea azi noi, urmaşii acelor
anonimi Traci, şi să spunem lumii Adevărul. De ce să tăcem, umiliţi şi furaţi de al nostru
trecut glorios din dorinţa „inteligentă” de a nu ne supăra „vecinii”. “Asupra istoriei
primitive a regiunilor, care vor forma Grecia, grecii înşişi nu ştiu nimic. Până în prezent,
solul grec n-a scos la iveală nici o urmă materială a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori
din Grecia sunt tracii, pelasgii aparţinând timpului neoliticului”, ne vorbeşte renumitul
elenist A. Jarde, Paris, 1923. Pe lângă spaţiul danubiano-pontic, Grecia şi Anatolia
urme ale tracilor au fost stabilite în Italia, în Ţara Bascilor, în Elveţia (cantonul Grisson
cu limba Romanch) ş.a. Săpăturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos
la iveală multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului la Dunăre, la
Babadag (în Dobrogea), Cozia (în Muntenia), Saharna-Solonceni (Republica Moldova),
Cernolesc (la est de Nistru), pe teritoriile de astăzi ale Bulgariei, Greciei, Turciei,
Serbiei, Macedoniei etc.), care prezintă un ansamblu de culturi înrudite ale perioadei
tracice timpurii, toate aparţinând lumii tracice. Construcţiile ciclopice stranii - piramide şi
citadele ce par incredibile pentru zilele noastre, descoperite de profesorul american
Robert Ballard în zona actualei Insule a Şerpilor vorbesc de un trecut foarte glorios al
stră-strămoşilor noştri.
Tracii au apărut pe un veritabil fond genetic local, precursorul civilizaţiilor
Cucuteni, Gumelniţa, Sălcuţa, Petreşti, Cernavodă, Karanovo ş.a., care au înflorit în
spaţiul bazinului Mării Negre. Elementele comune (lingvistice, obiceiuri, construcţii etc.),
găsite la populaţiile de la inzii din podişul Iranului până la celţii din Marea Britanie, într-
un fel confirmă ipoteza răspândirii spre vest şi est a supravieţuitorilor din spaţiul
bazinului actualei Mări Negre după Marele Potop. „Originea acestui popor, tracic, căruia
geografia şi condiţiile climatice i-au hărăzit culoarea albă a pielii, menţinută cu toate
invaziile, încrucişările şi suprapunerile orientale, se confundă cu cea a Arienilor
Carpato-Danubieni, a vechilor Pelasgi, întemeietori ai Europei moderne de azi. În ultima
vreme, tot mai mulţi cercetători sunt de părere că leagănul vechii Europe este spaţiul
Page 8
Cultura si Civilizatia Dacica
8
Carpato-Dunărean”, susţine Marija Gimbutas, reputat specialist în domeniu. Sunt
diferite ipoteze, care merită toată atenţia specialiştilor în domeniu. După Mircea Eliade,
numărul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 („Dicţionar al
Religiilor”, pag. 265). Tracii au fost atestaţi pentru prima data în izvoare scrise în
poemele lui Homer „Iliada” şi „Odiseea”. Tot aici apare şi denumirea teritoriului locuit de
aceştia - Troada (secolul XIII î.Chr.). În Iliada Homer spunea despre traci: „Armatele lor
străluceau de scuturi de aur şi tezaurele lor erau aşa de preţioase că regele Priam (rege
al Troiei-Tracice) a putut să ia înapoi, de la greci, capul fiului său mort, numai după ce
le-a dat acea faimoasă Cupă Tracică de Aur”. Aheii deveniseră deja traci, în mileniul III,
când au emigrat spre sud, până în Elada. La cumpăna mileniilor II-I î.Chr. tracii
înregistrează o maximă extindere teritorială, cea menţionată mai sus. Spaţiul imens
ocupat de ei a favorizat apariţia diferenţierii lor lingvistice şi culturale. Conform „Istoriei”
lui Herodot, tracii reprezentau unul dintre cele mai numeroase popoare din antichitate.
Istoricul Herodot (484-425 î.Chr.) afirma ca „Neamul tracilor este cel mai numeros din
lume, după cel al inzilor…dacă ar avea un singur conducător sau dacă tracii s-ar
înţelege între ei, neamul lor ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate
neamurile”. Civilizaţia tracilor ocupa spaţiul carpato-balcano-pontic, având drept axă
centrală fluviul Dunărea. În jurul anului 1400 î.Chr. se construieşte în Tracia nord-
dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul,
unde preoţii predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului
Soare şi al celor 12 constelaţii). Ca urmare, pe parcursul primei jumătăţi a mileniului I
î.Chr. tracii timpurii s-au divizat în cei situaţi la sud de Munţii Balcani (Haemus) - tracii
de sud (meridionali) şi cei de la nord de aceşti munţi - tracii de nord (septentrionali). În
sec. al XII-lea î.Chr. izvoarele asiriene vorbesc pentru prima oară despre o populaţie
nouă aşezată în Anatolia şi numită de aceste izvoare musku. Se pare că este vorba de
un neam tracic, acela al frigienilor. Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon
şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau
că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului. Istoricul Herodot
îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor (Moldova de
Page 9
Cultura si Civilizatia Dacica
9
astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi
ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda, au fost cunoscuţi sub
denumirea de celţi. Legenda spune că după ce au fost înfrânţi de greci, troienii,
îndemnaţi de a ajunge printre semenii lor de aceeaşi sorginte, în frunte cu Raman
Eneas, „fiul lui Anhises şi al zeiţei Venus, care îl salvează pe fiul său Iulius Ascanius, pe
tatăl său şi pe zeii protectori ai cetăţii”, după o lungă peripeţie mediteraneană se
stabileşte în Latium (Peninsula Apenină), căsătorindu-se cu Lavinia, fiica regelui local,
contribuind la dezvoltarea neamului latinilor de aceeaşi seminţie. În acest context Dio
Casius a spus: „…şi iarăşi să nu uităm că Traian - Troian a fost trac veritabil. Luptele
dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. „…Am ajuns
să nu mai cred în latinitatea limbii române, ci în tracitatea limbii latine şi asta nu de azi,
de ieri, ci de mult timp”, spune către amurgul vieţii un reputat român canadian, Vincente.
De asemenea, interesant este faptul că termenul “Bisica” (biserică), referitor la “Hramul
Dumnezeiesc”, îl întâlnim înainte de apariţia creştinismului şi “înainte să se impună
latinizarea în Dacia”. Termenul “Bisica” nu are nici o legătură cu latinescul Bazilica. De
aici se poate conchide că termenul “Bisica” este un vechi termen autohton, care
desemna “Casa lui Dumnezeu în care slujeau Bessii (clanul preoţesc din tribul tracic
Satri)” şi etimologic este legat cu numele preoţilor “Bessi” (v.”Bessi” – “Be-serica” –
Bisearică”). Explicaţia detaliată se găseşte în Limba Traco-dacă, ca baza limbilor euro-
indiene, Tetovo, 2000, pag.69. Izvoarele prezentate conduc spre ipoteza că pe la 1400
î. Chr. existau deja traci, deci, este posibil ca ei să fi existat chiar mai devreme, dar să fi
fost ignoraţi. Sunt ipoteze controversate despre paternitatea traco-geto-daco-românilor
asupra acestor pământuri din cele mai vechi timpuri.
Cu traco-geto-dacii începe de fapt istoria românilor, unul dintre cele mai vechi
popoare din Europa. „… Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt
cam aceleaşi la toţi, afară de geţi care sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” -
spunea marele istoric grec Herodot, având în vedere rezistenţa pe care au opus-o geto-
dacii lui Darius, regele perşilor. Această apreciere a lui Herodot confirmă faptul că geţii
se aflau într-o fază avansată a civilizaţiei lor materiale şi militare. Geto-dacii, din care în
Page 10
Cultura si Civilizatia Dacica
10
mod direct se trage poporul român, sunt o ramură mai recentă a acestui cunoscut în
istorie popor trac, urme ale căruia au fost găsite pe întreg teritoriul dintre Orientul
Apropiat şi Peninsula Iberică. Cum se explică faptul că, spre deosebire de unele
popoare tracice (din Balcani, Câmpia Panonică ş.a.), geto-dacii au supravieţuit în timp,
dând naştere acestui popor de origine latină, rezistând în înconjurarea de popoare
migratoare nelatine? „Din timpuri uitate de amintirea muritorilor de rând trăiau dacii pe
pământul acesta. Ei erau statornici, orânduiţi, creativi, luminaţi, în străvechi legături cu
civilizaţia elenă, cu cea mai avansată credinţă idealistă în nemurire, pe care au gândit-o
oamenii, cu tradiţie bimilenară în cele ale vieţii ori de stat” (Vasile Pârvan). Observaţi: la
început au fost tracii, de la care mult mai târziu s-a desprins un popor sedentar - geto-
dacii (un argument în plus că noi suntem un popor legat de acest pământ, care n-am
râvnit niciodată ţinuturi străine). În puţinele surse documentare ajunse până în zilele
noastre (în pofida stăruinţelor vecinilor, în primul rând, ale ruşilor, de a distruge orice
urme în istorie lăsate de poporul nostru) pot fi găsite explicaţiile acestei dăinuiri în timp
a poporului român. Un moment foarte important, un criteriu al civilizaţiei unui popor este
scrisul. Ultimele descoperiri, cum sunt tăbliţele de la Tărtăria, demonstrează că scrisul
la geto-daci a apărut cu mult înaintea celui sumerian. „Geţii au avut propriul lor alfabet
cu mult înainte de a se fi născut cel latin (roman). (…) Geţii cântau, însoţindu-le din
fluier, faptele săvârşite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea
Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu”
(Bonaventura Vulcannius din Bruges, 1597). Drept argument sunt şi plăcuţele de la
Sinaia. În figură se prezintă una din ele, pe care este scrisă cu scriere dacică
rugăciunea lui Burebista. Alte argumente, cum ar fi cele de la Sarmisegetusa, vorbesc
despre apariţia scrisului latin înainte de cucerirea romană. Limba latină vulgară a
vechilor daci vorbeşte despre rădăcinile lor latine preromane. „…Am ajuns să nu mai
cred în latinitatea limbii române, ci in tracitatea limbii latine şi asta nu de azi, de ieri, ci
de mult timp”, spune reputatul român din Canada Vincente. „Oare nu cumva geto-dacii
reprezintă populaţia autohtonă dezvoltată din acea rasă ce ne-a lăsat civilizaţia neolitică
a „Omului de la Cucuteni”?”, se întreba istoricul francez E. Pietara (Les races et
Page 11
Cultura si Civilizatia Dacica
11
l’Histoire. Paris, 1924) după marea descoperire de la Cucuteni făcută de arheologul
german Hubert Schmidt. Geto-dacii au fost în mare parte contemporani cu marile
civilizaţii ale antichităţii: egipteană, greacă, persiană, romană. „Burebista stăpânea un
regat puternic, şi nu era vorba de un popor barbar cu moravuri aspre. De secole la daci
şi geţi, care erau înrudiţi îndeaproape, pătrunseră elemente ale culturii greceşti şi, în
parte, romane. În orice caz, este sigur că în timpul unirii naţionale cultura greco-romană
nu-i era străină” (Iulius Yung, 1877). În epoca amintită pe teritoriul locuit de geto-daci s-
au înregistrat remarcabile capodopere de creaţie. Drept confirmare au fost descoperite
o serie de monede de Histria, Tyras, Olbia, Costeşti (cca 280 de monede). În această
perioadă societatea geto-dacilor, aflată în ample transformări economice, social-politice
şi culturale, avea nevoie de emiterea unei monede proprii. Această perioadă coincide
cu epoca de aur a lui Alexandru Macedon, generalul căruia, Zapirion, şi-a găsit moartea
la nord de Dunăre împreună cu întreaga sa armată de cca 30000 de soldaţi, întrat în
conflict cu geţii dunăreni, conduşi de regele Dromichaites (a.300-291 p.Hr.).
1.4. Teoria continuităţii daco-române
După ce Traian a cucerit Dacia în a. 105-106, a început un „proces de
romanizare” a populaţiilor locale, dacii adoptând treptat limba şi obiceiurile latine.
Aceasta este teoria clasică a continuităţii daco-române, acceptată de majoritatea
istoricilor români. Tot mai multe probe pun la îndoială teoria clasică a continuităţii daco-
romane.
Argumentele Pro acestei teorii sunt: colonizarea intensivă a Daciei; coloniştii
proveneau din diferite provincii ale Imperiului Roman („ex toto urbe Romano”), limba
comună fiindu-le tuturor coloniştilor latina. În acest mediu multietnic latina, fiind singura
limbă de comunicare interetnică, ar fi obţinut poziţia dominantă. „Ulpius Traianus,
învingând pe Decebal, el a supus Dacia şi a transformat în provincie romană provincia,
care are o circumferinţă de un milion de paşi…După cucerirea Daciei adusese o
mulţime foarte mare de oameni din toate colţurile lumii romane pentru popularea
Page 12
Cultura si Civilizatia Dacica
12
oraşelor şi cultivarea ogoarelor: căci Dacia fusese secătuită de bărbaţi în urma lungului
război cu Decebal” (Eutropius). Aceeaşi poziţie o împărtăşeşte şi Roesler (istoric
german) „…În Dacia a fost creată o adevărată bază de colonizare dintr-un teritoriu slab
şi înconjurat de o populaţie duşmănoasă, în care însă romanitatea nu şi-a înfipt rădăcini
atât de adânci, nesprijinindu-se pe bazele sigure ale unei naţionalităţi cucerite şi din
punct de vedere spiritual. De aici şi uşurinţa cu care mai târziu a putut să fie îndepărtată
şi a dispărut fără a lăsa atât de multe urme ca în Britania sau Noricum, fiind ştearsă ca
o simplă poleială” (Roesler). Ca să vezi. Un popor născut din marile civilizaţii Cucuteni,
Gumelniţa, Petreşti, „…din cel mai numeros după inzi popor,…din cea mai vitează
ramură a tracilor” (Herodot), a dispărut fără urme.
Care sunt argumentele care pun la îndoială teoria romanizării Daciei? În primul
rând, timpul scurt de ocupaţie în Dacia nord-dunăreană - doar 165 de ani. Cele mai
vechi cronici maghiare păstrate (sec. XII-XIII) afirmă că atunci când maghiarii au sosit în
Pannonia, zonele învecinate erau locuite de „blacki” sau „blazi” (valahi = români); nicio
cronică medievală nu menţionează vreo migraţie masivă de populaţii romanice din
Balcani. Cele sub 200 de cuvinte comune cu echivalente albaneze (de ex. moş, copil,
mal, murg, barză, viezure, abur, rezema, zer, urdă, gălbează, zgardă, zgârma,
sâmbure, mazăre, măgar, bunget, cioc, căciulă) atestă cel mult o moştenire în comun a
unor resturi de lexic daco-moesic şi nu împrumutarea din albaneză în română. Apoi
exista populaţia numită „dacii liberi” şi cele numite carpi şi costoboci. „Pe baza indiciilor
istorice noi nu putem susţine romanizarea acestei ţări decât în partea apuseană a
Ardealului cu Banatul, Timişul şi Oltenia, pe care teritoriu se mărginise colonizarea
romană. În Moldova şi Valahia răsăriteană, precum şi în regiunea dintre Tisa superioară
şi Ardeal, lipsea această temelie…Şi după părăsirea provinciei dacii din ţară susţin
ostilităţi cu Imperiul Roman. Acest element ostil nu se poate privi ca romanizat” (Dm.
Onciul). „Neamul tracilor este cel mai numeros după cel al inzilor…” (Herodot).
Problema strămoşilor noştri consta în faptul că acelaşi popor era numit de străini cu
nume diferite, lăsând impresia că sunt popoare. La începutul mileniului I între Peninsula
Apenină şi Marea Neagră locuia un singur neam, destul de numeros (urmaş al marelui
Page 13
Cultura si Civilizatia Dacica
13
popor trac), dar divizat în mai multe ramificaţii, după denumiri geografice, îndeletniciri
etc.: iliri, traci, geto/daci, fărâmiţaţi la rândul lor în formaţiuni statale şi prestatale, uniuni
de triburi, sub aspectul ocupaţiilor, structurii sociale, credinţelor, locului de trai. Ceea ce
îi lega pe toţi şi îi făcea să înţeleagă că au aceleaşi rădăcini şi sunt de acelaşi neam era
limba vorbită, care, în pofida deosebirilor, era înţeleasă de toţi, indiferent de regiunea în
care locuiau. Chiar şi romanii înţelegeau această „limbă latină vulgară”, ceea ce
vorbeşte despre faptul că şi ei se trăgeau din aceleaşi rădăcini. Deci, după ocuparea
Daciei de către Traian nu putea fi vorba despre romanizarea ei, ea fiind latină până la
venirea romanilor.
După părăsirea Daciei vechi de către romani în partea de sud a Dunării se
formează tocmai trei Dacii: Dacia ripensis, Dacia mediteraneană, Moesia superior şi
inferior, Dardania etc. „Dacii locuiesc pe ambele maluri ale Istrului (Dunării – n.n.). Cei
care sunt dincoace de fluviu se numesc moesi. Cei de dincolo poartă numele de daci,
fie că sunt geţi, fie că sunt traci din neamul dacilor”(Casius Dio). Ce i-ar fi făcut pe
romani să numească cu numele „Dacia” practic întregul teritoriu mai jos de Dunăre
până la Balcanii eleni, între Marea Neagră şi Marea Adriatică? Doar faptul prezenţei
masive a elementului dacic în acest spaţiu natural al vechilor traci, din care s-au tras
geto-dacii. Adică elementul latin a fost prezent masiv în acest teritoriu până la venirea
romanilor. „Geţii (dacii) vorbesc o limbă barbară. Insă curios că este de neam latin”, ne
scrie martorul ocular al acelor timpuri Publius Ovidius Naso, exilat de romani în or.
Tomis (actuala Constanţa). „Colhii şi dacii mă cunosc. Ei vorbesc o limbă barbară de
idiom latină” (Horaţiu - 65-6 î.Hr.). Deşi nu putea să prinză toate cuvintele ce le cânta,
înţelegea în toate” (Lucian, 120-135 d.Hr., despre împăratul Nero, admirând cântecul
unui scit de lângă Pontul Euxin). Oare toate acestea, de asemenea, prezenţa în limba
română a multor cuvinte din sanscrită (Vlad Ciubucciu, „Vorbiţi limba adamică”, nr.34,
1998), comunitatea de cuvinte în limbile română, albaneză ş.a. vorbesc despre
existenţa unei limbi protolatine.
Page 14
Cultura si Civilizatia Dacica
14
1.5 Bazinul Dunării – leagănul poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-
român
„Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei,
atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al
Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă
faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire
multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român.”
(Teodor Filip).
Cultura Vedică, considerată până azi drept cea mai veche din lume, din care îşi
trag originea cele caldeiană, egipteană, iudaică şi creştină, care stă la baza întregii
civilizaţii a lumii, este considerată ca pornind din spaţiul carpato-dunărean. Spun acest
lucru nu specialiştii români, ci cunoscuţi savanţi de la Cambridge-Anglia, precum şi din
SUA. Este indiscutabil faptul că pe veritabilul fond genetic local la început al culturii
Vedică, mai apoi al culturilor Cucuteni, Gumelniţa, Sălcuţa, Petreşti, Cernavodă,
Karanovo ş.a., care au înflorit în spaţiul bazinului Mării Negre, a apărut poporul pelasg
(numit de greci hiperborei), precursorul multor popoare europene şi nu numai.
Elementele comune (lingvistice, obiceiuri, construcţii etc.), găsite la populaţiile de la inzii
din podişul Iranului până la celţii din Marea Britanie, într-un fel confirmă ipoteza
răspândirii spre vest şi est a supravieţuitorilor din spaţiul bazinului actualei Mări Negre
după Marele Potop. După N. Densusianu, pelasgii au construit cel mai mare şi mai
puternic imperiu în Europa preistorică. „Patria Hiperboreilor, şi anume în epoca aceea,
când religia lor începe să aibă o influenţă decisivă asupra vieţii greceşti, era, după cum
ne spun cei mai însemnaţi autori, în părţile de nord ale Dunării de jos şi ale Mării Negre”
(Nicolae Densuşianu). După Pindar, cel mai erudit poet al antichităţii greceşti,
„…Hiperboreii erau locuitorii de pe ţărmurile Istrului sau ale Dunării de jos”. De
asemenea afirma că „…Apollo, după ce a ridicat zidurile Troiei, s-a întors în patria sa de
pe Istru”. De altă parte Strabo scrie: „Cei de întâi, care au descris diferitele părţi ale
Page 15
Cultura si Civilizatia Dacica
15
lumii, ne spun că Hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei”.
Pentru poporul grec, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pământ. „Rasa lor li se
părea atât de arhaică, atât de superioara în concepţiuni, puternică în voinţă şi în fapte,
atât de nobilă în moravuri încât tradiţiunile şi poemele greceşti atribuiau tuturor
pelasgilor epitetul de „divini”, dioi, adecă oameni cu calităţi supranaturale, asemenea
zeilor, un nume, ce ei întru adevăr l-au meritat prin darurile lor fizice şi morale. Grecii
aveau o tradiţiune că înainte de dânşii, a domnit peste pământul ocupat de ei un alt
popor, care a desecat mlaştinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi râurilor, a tăiat munţii,
a împreunat mările, a arat şesurile, a întemeiat oraşe, sate şi cetăţi, a avut o religiune
înălţătoare, a ridicat altare şi temple zeilor şi că aceştia au fost pelasgii” (N.
Densuşianu).„Ei au fost cei dintâi cari au adunat în societate familiile şi triburile
răspândite prin caverne, prin munţi şi păduri, au întemeiat sate şi oraşe, au format cele
dintâi state, au dat supuşilor săi legi şi au introdus în modul lor de viaţă moravuri mai
blânde; peste tot au îndreptat întreaga activitate a lor spre o existenţă mai bună, fizică şi
intelectuală, şi astfel au deschis o nouă cale pentru destinele omenirii pe acest pământ”
(Dromihete).
După Mircea Eliade, numărul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se
ridica la cca. 200 („Dicţionar al religiilor”, pag. 265). Migrând pe întinsurile Europei,
răspândindu-şi cultura şi limba, arienii, pelasgii, tracii au generat “cultura latină”.
Întotdeauna în spatele unei culturi mari se găseşte o alta, neobservată, uitată, neglijată,
ignorată.. Cunoaştem din istorie că toate marile civilizaţii au înflorit pe văile unor mari
fluvii şi, în special, la gurile de vărsare ale acestora: cea egipteană - pe Nil; cea
mesopotamiană - între Tigru şi Eufrat; cea indiană - pe Ind şi Gange; cea chineză - pe
Fluviul Galben; iar cea europeană, cu voia sau fără voia „marilor profesori de istorie şi
arheologie” - pe valea (Istrului, Danubiului) Dunării şi, în special, în zona Deltei
acesteia. În susţinerea acestei opinii apare cartea profesoarei de arheologie europeană,
Marija Gimbutas: “The Goddesses and Gods of Old Europe”, în Statele Unite,
California, Los Angeles, în 1974, care parcă în cunoaşterea scrierilor celor sus-
Page 16
Cultura si Civilizatia Dacica
16
menţionaţi declara spaţiul carpato-dunărean drept vatră a vechii Europe, iar pe locuitorii
acestui spaţiu drept autohtoni creatori de civilizaţie europeană, cu mult înainte ca acea
civilizaţie a grecilor sau cea iudeo-creştină să înflorească. „Originea acestui popor,
tracic, căruia geografia şi condiţiile climatice i-au hărăzit culoarea albă a pielii,
menţinută cu toate invaziile, încrucişările şi suprapunerile orientale, se confundă cu cea
a Arienilor Carpato-Danubieni, a vechilor Pelasgi, întemeietori ai Europei moderne de
azi. În ultima vreme, tot mai mulţi cercetători sunt de părere că leagănul vechii Europe
este spaţiul Carpato-Dunărean”, susţine Marija Gimbutas. De aceeaşi părere este şi
cunoscutul savant german P. Bosch-Gimpera, care consideră că spaţiul, din care au
pornit popoarele europene, este situat pe teritoriul dintre Valea Dunării, Marea Egee
(Marea Tracilor) şi Marea Neagră (Marea Getică). „Acesta este leagănul adevărat al
civilizaţiei Proto-Europene, în străvechea vatră tracică a Carpaţilor, a Dunării Carpatice.
Aici veneau grecii în antichitate să-şi caute Lâna de Aur şi bogăţiile agricole dunărene.
Aici s-a dezvoltat faimoasa Epocă de Aur, cu Cimitirul Eroilor de la Gurile Dunării şi
Lăcaşul Zeilor din Cetatea Koga-Ion-ului.
1.5. Scrisul
Un element incontestabil, care determină gradul de civilizaţie al unui popor, este
scrisul. Se pune întrebarea: au cunoscut stră-strămoşii noştri scrisul? Prin mulţimea
vestigiilor descoperite putem spune cu certitudine că l-au cunoscut. Ce spun cercetările
ştiinţifice din ultimul timp despre apariţia scrisului în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic?
„…Scrisul a fost adoptat şi utilizat în spaţiul tracic, apoi în spaţiul greco-roman”
(I.C.Drăgan. Noi, tracii, şi istoria noastră multimilenară. Nagard, Milano, 1976). „…dacii,
strămoşii Românilor, şi-au formulat probabil o scriere cu sute de ani înaintea
Sumerienilor” (D. Bălaşă. Noi, Tracii. 1986) ş.a. Să încercăm să facem o scurtă analiză
prin confruntarea surselor existente a apariţiei primului sistem de scriere pe Pământ.
Cercetările ştiinţifice din toate domeniile au un caracter relativ.
Multe descoperiri trebuie luate ca repere, ca puncte relative de plecare în
cunoaşterea adevărului despre „facerea lumii” până nu sunt descoperite altele, mai
Page 17
Cultura si Civilizatia Dacica
17
adevărate. Aşa s-a întâmplat şi cu istoria scrisului. Deşi legendele pun inventarea
scrisului pe seama atlanţilor sau a altor civilizaţii ipotetice pierdute in negura istoriei,
până în urmă cu câteva decenii era un fapt general acceptat acela că sumerienii au fost
cei care au pus bazele scrierii prin sistemul de simboluri Sumer, descoperit la Djemer
Nasr, Kis şi Uruk din fosta Mesopotamie (actualul Irak) şi datate la 3300 î.Hr. Publicul
contemporan continuă să creadă că „leagănul” civilizaţiei s-a aflat în epoca bronzului în
„Sumer şi Egipt”. A fost o ipoteză corectă pentru timpul său, care a permis descoperirea
asemănărilor între diferite sisteme de scriere descoperite pe Pământ. Descoperirea însă
în anii ’60 a tăbliţelor de la Tărtăria avea să schimbe ordinea cronologică, a apariţiei
limbajului scris şi însăşi localizarea leagănului în care a luat naştere prima civilizaţie a
lumii. În localitatea Tărtăria, din judeţul Alba, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa a
descoperit, în anul 1961, un important complex de cult, cu materiale ce atestă o
continuitate de locuire, în acest loc, datată între anii 4500-4200 î.e.n. Printre altele, s-au
găsit şi trei senzaţionale tăbliţe de lut ars. Două dintre ele sunt acoperite cu semne cu
caracter pictografic, cu peste un mileniu anterioare celor asemănătoare, descoperite la
Djemer Nasr, Kis şi Uruk. Astfel, un simplu calcul matematic împinge inventarea
limbajului scris cu mai bine de un mileniu decât se credea iniţial şi schimbă total şi locul
de naştere al acestuia, din Mesopotamia în bazinul Dunării.
Este posibil ca o civilizaţie să se fi format în zona balcanică cu un mileniu
înaintea altora, mult mai celebre şi puternice, cum ar fi cele din Sumer şi Egipt? De mai
bine de jumătate de secol, tăbliţele de la Tărtăria şi simbolurile pe care le poartă sunt în
centrul dezbaterilor. Datările cu carbon radioactiv realizate de savantul american Marija
Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt mai vechi cu peste un mileniu
decât cele din Sumer) au fost confirmate în anul 1972 şi de academicianul bulgar
Vladimir I.Georgiev. Experţii din cadrul Academiei de Ştiinţe din Rusia au concluzionat
în urma analizării materialului că tăbliţele sunt un fragment dintr-un sistem de scriere
larg răspândit, de origine locală. În opinia acestora, textul unei tăbliţe enumera şase
totemuri antice care coincid cu manuscrisul din oraşul sumerian Djemdet-Nasra. Citite
în cerc, contrar mişcării acelor de ceasornic, reiese textul proto-sumerian
Page 18
Cultura si Civilizatia Dacica
18
“NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I.”, tradus prin: „În (cea de-a) patruzecea domnie
pentru buzele (gura) zeului Saue cel mai vârstnic după ritual (a fost) ars. Acesta-i al
zecelea”.. Opinia generală este că formele acestea de scriere nu puteau apărea izolat,
ci puteau fi dezvoltate numai în cadrul unei culturi puternice şi larg răspândite.
Dezlegarea tainei celor trei tăbliţe ar putea fi oferită doar de studierea întregului
complex Turdas-Vinca, de care este legată şi Tărtăria. Semnele prezente pe tăbliţe se
aseamănă izbitor cu cele sumeriene şi sunt aranjate în aceeaşi succesiune. O serie de
observaţii indică o origine comună a concepţiilor religioase din zona Tartaria şi Djemdet-
Nasra. Scrierea de pe tăbliţe este ideografică, la fel ca şi cea sumeriană, neexistând
încă semne silabice şi indici gramaticali, iar numele zeului Usmu este reprezentat la fel
ca la sumerieni. Cu toate acestea, cercetătorii se întreabă cum este posibil ca locuitorii
străvechi ai Tărtăriei să scrie în sumeriana când încă nu se pomenea despre Sumer.
Cercetătorul rus Boris Perlov este de părere că sumerienii, ca şi babilonienii, au fost
doar nişte elevi buni, preluând scrierea pictografică de la popoarele balcanice şi
transformând-o ulterior în scriere cuneiformă. Conform acestuia, inventatorii scrierii au
fost chiar locuitorii balcanici, nu sumerienii. De aceeaşi părere sunt şi cercetătorii străini
David Whipp şi Iovan Todorovici.
Până şi francmasonii din Anglia au ceva de spus despre zona noastră şi despre
descoperirea de la Tărtăria din 1961. Christopher Knight şi Robert Lomas, vorbind
despre pietrele megalitice (din Anglia), pomenesc despre descoperirea de la „Tărtăria,
lângă Turda, în Transilvania”. Încă din 1962 S. Hood observă asemănări cu tăbliţele din
Uruk (oraş din actualul Irak, în care se atestă în jurul a. 3300 î.Hr. scrierea cuneiformă
cu cca 400 de semne). Sunt şi alte dovezi că sumerienii şi oamenii Europei megalitice
au fost influenţaţi de o sursă de simboluri comună şi veche. „Gradeasca Plaque” găsită
la Vraţa (6.000-7.000 de ani), un sigiliu de 5.500 de ani găsit la Karanovo au aceleaşi
simboluri.” De asemenea, autorii vorbesc de studiile făcute de Sham Winn, în 1981, pe
descoperirile din zonă, care împreună cu cele de la Tărtăria fac parte din cultura Vinca
sau Vincea, şi care a clasificat sute de semne.
Page 19
Cultura si Civilizatia Dacica
19
Mai există un argument în acest sens. Este cunoscut faptul că marile migraţii s-
au produs încă din mileniul IV i.e.n. „Potrivit opiniei generale, sumerienii au venit în
Sumer aproximativ pe la jumătatea mileniului IV… În general, există o concordanţă de
opinii privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit religiei pe care
şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau în vârful munţilor, iar dacă în noua lor
ţară nu au găsit munţi, ei au ridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali - ziguratele”
– scria V. Zamarowsky în celebra sa carte „La început a fost Sumerul”. În continuarea
acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara în revista „Znanie Sila, 1971” că sumerienii au
migrat din zona Peninsulei Balcanice (Geto-Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu
calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la mărimea zilelor şi nopţilor de pe
latitudinea lor, l-au schimbat. Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez
Ludwig Zaidler în cartea „Istoria ceasurilor”, pentru a demonstra migraţia sumeriană din
zona carpatică, N. Jirov mai sublinia faptul că limba sumeriană era total diferită de cele
ale vecinilor semiţi, iar scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau
submontană.
Un element deosebit de important al oricărui neam sunt limba, tradiţiile, cultura.
Din punct de vedere lingvistic, mulţi cercetători susţin existenta unei Limbi Ariene,
Carpato - Danubiene (Pelasgice), care a stat la originea limbii tracice, cu diferite
variante locale. “Sunt intrigat de prezenţa, pe teritoriul României, a mai multor toponime
cu rezonanţă sanscrită”, ne spune cu mirare profesorul italian Fabio Scialpi. Având în
vedere legăturile între Limba Hittită şi Limbile Ariene, se poate afirma că mişcări de
popoare au avut loc de la apus spre răsărit, adică din Europa spre Asia şi nu invers.
Forma veche a cuvintelor hitite constituie o dovadă că aceştia s-au desprins din
trunchiul carpato-danubian, european, pătrunzând în Asia Mică. Sunt suficiente dovezi
de natură arheologică şi antropologică (spune I.C. Drăgan, p.90, ibidem) pentru a
îngădui afirmaţia că, încă din Epoca Neolitică, în spaţiul tracic şi într-o arie limitrofă
acestuia, exista o populaţie autohtonă, din care îşi trag rădăcinile Popoarele Istorice
Europene, iar această populaţie poate fi considerată din punct de vedere lingvistic ca
preariană. Limba acestui popor antic este una demult dispărută, iar cultura lor a fost
Page 20
Cultura si Civilizatia Dacica
20
puternic influenţată şi dizolvată de invaziile barbare repetate: prin Balcani au trecut
celţii, hunii, goţii şi sarmaţii, mai târziu slavii, aducând cu ei elenizarea, romanizarea şi
mai târziu slavizarea.
2. Comorile dacilor
“Se găsiră şi comorile lui Decebal, cu toate că erau ascunse sub apa râului Sargetia…
Căci Decebal, prin mijlocul captivilor lui, abătu râul, săpă albia lui şi punând într-
însa mult aur şi argint, precum şi alte lucruri de mare preţ şi care puteau suferi
umezeala, puse peste ele pietre şi grămădi pământ; după aceea aduse din nou râul în
albia lui, iar în peşteri, tot cu ajutorul acelor captivi, ascunse veşmintele şi alte lucruri de
felul acesta.
După ce făcu acestea, el ucise pe captivi, ca să nu spună nimănui nimic. Dar
Bicilis, un soţ de-al lui, care ştia ce se lucrase, fu prins şi dădu pe faţă toate acestea…”
notase istoricul Dio Cassius la 200 de ani după cel de-al doilea război daco-roman. Nu
se ştie dacă ele reprezintă adevărul istoric, dar o realitate arămas: după acel război,
imperiul şi-a refăcut finanţele, un an romanii au fost scutiţi de impozit, Traian a organizat
timp de 123 de zile sărbători la Roma şi a construit o serie de edificii măreţe.
Cercetătorii au evaluat la 165 de tone aur şi 330 tone argint prada luată de Traian din
Dacia, dar oare acesta era tot aurul strămoşilor noştri? Unii oameni de ştiinţă, evaluând
Page 21
Cultura si Civilizatia Dacica
21
producţia de aur din Munţii Apuseni la 15-20 tone/an (exploatarea era intensă şi
străveche, să nu uităm că aur din minele de lângă Brad s-au găsit şi în tezaurele antice
din piramidele egiptene, fapt demonstrat prin analize chimice), au estimat stocul de
metal galben acumulat de daci la circa 1.000 tone! Atunci unde este restul? Cu
siguranţă că Decebal nu a ascuns tot tezaurul în acelaşi loc. În plus, în mod sigur,
fiecare tarabostes avea averea lui. Să nu uităm nici stocurile de la exploatările miniere,
care erau nu numai în Apuseni, ci şi în Banat, în zona Ocna de Fier. Unde poate fi acel
aur?
Din când în când, aurul dacic a trimis câte un “semnal”, cele mai semnificative
fiind: – În secolul XVI, la vărsarea Streiului în Mureş, un pescar a scos de pe fundul apei
câteva monede de aur. Mai sus, într-o boltă zidită, a găsit 40.000 galbeni şi bucăţi de
aur nativ. Unul dintre beneficiarii comorii a încercat să vândă câte ceva la Alba Iulia, dar
a aflat cardinalul Martinuzzi, care, prin mijloace “specifice” a recuperat totul, în urma
unor cercetări intense în apa râului el rotunjindu-şi tezaurul. Cardinalul a început să
cheltuie fără socoteală, construind un castel la Vântu de Jos şi cumpărând cu nemiluita
cai, bijuterii şi alte obiecte de lux, atrăgând astfel atenţia asupra lui. Drept urmare,
împăratul Ferdinand de Habsburg l-a trimis în zonă pe generalul Castaldo, care l-a
lichidat pe Martinuzzi, dar nu a mai găsit decât 2.000 de monede de aur. Un cronicar
povestea că la Gherla, un alt domeniu al lui Martinuzzi, s-au găsit 1.600 kg. aur nativ si
250.000 florini. – Cronicile vorbesc de nişte butoaie cu monede vechi de aur aflate în
posesia domnitorului Petru Rareş al Moldovei. – La 1716, un clujean pe nume Pavel
Page 22
Cultura si Civilizatia Dacica
22
Varga, îmbogăţit brusc, lăsa un testament în care pomenea de o mare comoară din
care luase ceva, restul, care ar fi putut îmbogăţi toată populaţia Transilvaniei, rămânând
ascuns. – Pe la 1800, copilul unui ţăran a găsit 264 monede de aur pe Dealul
Anineşului. – În 1804, un preot din Vâlcele a descoperit la rădăcina unui fag bătrân 400
de monede dacice tip “koson”. Ulterior, în aceeaşi vară, s-au mai găsit 35, respectiv 987
monede de acelaşi tip. – În 1970, un lucrător a găsit o monedă tip “koson” (nume care
se presupune a proveni de la regele Cotiso, ceea ce ar confirma vechimea şi
acumulările din tezaurul dac) în zona sanctuarelor de la Sarmisegetuza.
Enigmele rămân. Dacă evaluarea la 1.000 tone a tezaurului dacilor este măcar
aproximativ reală, înseamnă că romanii au mai fost păcăliţi o dată de înţeleptul
Decebal, chiar si după moarte, Bicilis jucând, probabil, rolul de “pion otrăvit”. Chiar dacă
o parte din aur a fost îngropată în albia Streiului, restul poate fi oriunde în arealul
fostului regat dacic, zona cetăţilor de lângă Orăştie fiind cea mai “fierbinte”, dar să nu
uităm că toată zona montană dintre Olt şi Ţara Haţegului, probabil chiar şi Masivul
Godeanu, era un spaţiu strategic, cu drumuri de culme şi cu cetăţi la gura văilor. Dacă
mai adăugăm şi zona aşezărilor şi a exploatărilor aurifere din Munţii Apuseni şi Munceii
Dognecei, aria de căutare se măreşte, la fel şi şansele de a se mai găsi ceva şi doar
norocul sau eroziunea naturală pot aduce ceva nou
Page 23
Cultura si Civilizatia Dacica
23
Apusenii sau Munţii de Aur, este regiunea cea mai bogată în aur din ţară şi a
doua după Rusia, din Europa. Se pare că aici s-a făcut pentru prima dată exploatarea
preţiosului metal galben. Despre abundenţa aurului dacilor a scris chiar şi părintele
istoriei, Herodot. Cetăţile greceşti de la Pontul Euxin, îşi trimiteau negustorii să le aducă
aurul acestora, care apoi era transportat până la îngheţatele tărâmuri nordice, sau sub
soarele arzător al Egiptului.
Harta comorilor din Romania
Aurul dacilor în timpul lui Decebal era de aproximativ 80% de provenienţă
aluvionară (Banatul, Crişana, Munţii Apuseni, Munţii Sebeşului, Munţii Olteniei, şi ai
Făgăraşului, Dobrogea, Munţii Moldovei şi ai Bucovinei, Munţii Rodnei şi
Maramureşului) şi doar 20% de provenienţă subterană, minieră. în sprijinul estimării de
mai sus vine următorul calcul: pentru extragerea din subteran a 165.000 kg de aur dintr-
o rocă bogată în minereu, 10 g aur/tonă, presupunând o recuperare de 50% din aur,
Page 24
Cultura si Civilizatia Dacica
24
prin tehnologia de care se dispunea la vremea respectivă, vom avea nevoie de circa 33
ţnilioane de tone de rocă extrasă şi prelucrată. Această cantitate extrasă reprezintă
aproximativ 11 milioane metri de galerii de tipul roman (1m liniar de galerie romană=3
tone de rocă extrasă adică 11.000 km de galerii! Ceea ce demonstrează că aurul
dacilor era în cea mai mare parte de provenienţă aluvionară, mineritul subteran fiind cu
totul sporadic şi de dimensiuni reduse. Regiunile pe care le-am menţionat mai sus au
furnizat secole de-a rândul mari cantităţi de aur aluvionar, din acesta revenind anual cel
puţin 15- 20 tone tezaurului statului dac. Acest aur acumulat în decursul anilor a condus
la constituirea unui stoc până la dimensiunea de aproximativ 1000 de tone, tezaur
considerat ca intangibil.
Rhyton de aur- tezaurul de la Panaghiuriste
Page 25
Cultura si Civilizatia Dacica
25
Vas de aur
Colier dacic
Page 26
Cultura si Civilizatia Dacica
26
Monezi de aur
Tezaurul de la Sannicolau Mare
Page 27
Cultura si Civilizatia Dacica
27
Tezaurul de la Pietroasa
Vase de aur
Page 28
Cultura si Civilizatia Dacica
28
Coif de aur
Prada luata de imparatul Traian, dupa ce a cucerit Dacia, a uimit lumea romana.
Faptul a fost consemnat si comentat in mai multe lucrari ale istoricilor antichitatii.
Avutiile Daciei lui Decebalvor fi evocate insa nu numai in documentele secolelor ce au
urmat cuceririi Daciei, ci si in operele unor umanisti transilvani, 15 secole de la
purcederea spre Cetatea Eterna a convoiului greu incarcat cu armele si aurul dac,
convoi pe care-l vedem infatisat intr-una din metopele Columnei triumfale, inaltate in
Forum. A fost acel spolium fara seaman in veac. Spolium, prada de razboi, cuprindea
fara indoiala, pe lânga „sloiuri", pepitele mari de aur nativ, si numeroase monede batute
in oficinele romane. Cu trei secole mai inainte ca Traian sa fi cucerit teritoriile geto-
dacice aflate la nord de Istru, monedele Republicii si ale Cezarilor patrunsesera adânc
in Dacia, circulatia lor fiind relativ intensa in secolul marcat de opera civilizatoare a
regilor Burebista si Decebal. Desigur ca in spolium se mai aflau lingouri de aur in forma
Page 29
Cultura si Civilizatia Dacica
29
de vârf de sageata, cum sunt cele descoperite in secolul nostru de arheologi in aria
pamânturilor dacice. Prazile luate de la bastarnii si celtiicu care dacii si -au incrucisat
armele imbogatisera tezaurul. Se aflau poate si coifuri de aur, cum este cel descoperit
la Poiana-Cotofanesti, cupe rituale si tavi decorate cu mestesugite reliefuri evocând
universul mitic al Helladei lucrate de argintarii si orfaurarii din Thasos Histria, Olbia,
Apollonia... Se vor fi adunat laolalta in chiupuri de lut ars, argintul drahmelor oraselor
cetati de pe tarmurile Pomului Enxin, asa cum ne sugereaza numeroasei tezaure
descoperite in aria geto-dacca. Monedele polisurilor Marii Negre, dupa cum releva
documentele arheologice, au ajuns pâna in castelele intarite din muntii Orastiei, la
Costesti, bunaoara.
Ioannes Lydus, istoric din secolul al Vl-lea, relateaza ca Traian a luat ca prada
din tara getilor 5.000.000 livre de aur si indoitul acestei cantitati in argint, fara a mai
socoti vasele „de nepretuita valoare", turmele, armele si cei 500.000 de captivi. Lydus il
citeaza in aceasta ordine de idei pe Criton, care povesteste, in lucrarea „Getica",
desfasurarea razboaielor purtate de Roma pe pamântul dacic. Lui Criton, care a
participat la campaniile conduse de Traian, fiind martor direct al celor petrecute, ii
putem acorda credit in multe privinte; Cât priveste insa cifrele amintite, istoricii releva ca
ele sunt exagerate. Specialisti de prestigiu european, ca istoricul francez Jerome
Carcopino, apreciaza ca metalul nobil luat prada nu insuma mai mult de 165.000
kilograme de aur si 330.000 kilograme de argint. Desi reductia este mare, cantitatea de
metal pretios ramâne totusi considerabila, uriasa chiar in raport cu disponibilitatile de
aur si argint ale Imperiului in acel timp. Faptul ca prada luata de catre legiunile
biruitoare a fost imensa - si in acest sens toate izvoarele literare sunt de acord - o
demonstreaza maretele edificii publice care au fost inaltate la Roma si in alte zari ale
imperiului in anii imediat urmatori cuceririi Daciei. S-au construit temple si apeducte,
forul ce poarta numele invingatorului Traian, au fost ridicate statui de bronz poleit cu
aur... Inscriptii in piatra mentioneaza cu staruinta ca toate acestea „din avutia dacilor
invinsi au fost facute". In acest timp se va dura la Dunarea de Jos templul inchinat lui
Mars ultor - Marte razbunatorul - si monumentul Trophaeum Traiani. Anul 106 va
Page 30
Cultura si Civilizatia Dacica
30
ramâne adânc intiparit in amintirea romanilor acelui secol: Cezarul hotaraste
suprimarea tuturor darilor si - mai mult decât puteau visa cetatenii Romei - fiecare cap
de familie primeste 650 de dinari spre a se simti partas la marea victorie. saptesprezece
saptamâni in sir au durat jocurile in circuri, 10.000 de gladiatori infruntându-se cu arma
in mâna, Aceasta imensa cheltuiala se produce dupa ce, cu putina vreme inainte de a
se incheia campania in Dacia, se instituise o comisie de notabili in vederea stabilirii unor
masuri de severe economii, tezaurul imperiului fiind aproape sleit. Afluxul de metal nobil
survenit insa in 106 a fost atât de important, incât s-a produs o scadere vertiginoasa a
cursului aurului. Introdus masiv pe piata, aurul Dacieia micsorat cu o zecime pretul lui
in tot imperiul, unii autori sustinând ca scaderea cursului a fost chiar si mai sensibila.
Ar fi putut furniza minele Daciei o atât de importanta cantitate de metal nobil?
Acceptând valorile aproximate de Jerome Carcopino se pune problema ce masa de
roca ar fi trebuit excavata pentru a obtine o asemenea considerabila productie.
Calculele facute de Ovidiu Maicru releva ca pentru a fi extrase 165.000 kilograme de
aur este necesar sa fie excavate 33.000.000 tone de roca, in conditiile in care minereul
este bogat (zece grame de metal nobil la fiecare tona) si considerându-se ca ar putea fi
recuperat 50% din aurul continut - marja maxima tinând seama de tehnologia epocii
respective.
Dar pentru a extrage o asemenea masa de roca era necesar sa se sape in
munte numeroase galerii care ar fi insumat nu mai putin de 11.000 kilometri... Evident,
cifra uriasa nu corespunde cu potentialul minelor dacice. Atunci? Este exagerata
evaluarea facuta de Carcopino? Se pare ca nu. Calculele sale au câstigat aprobarea
majoritatii oamenilor de stiinta. Sunt istorici care apreciaza chiar ca savantul francez a
fost excesiv de prudent in socotelile sale, metalul nobil luat ca prada de Traian
insumând valori mult superioare. De buna seama insa, majoritatea aurului nu provenea
din extractia miniera, ci din prelucrarea nisipurilor aurifere. Râurile ce-si purtau la vale
apele din Muntii Apuseni, din Carpatii Olteniei si din muntii Sebesului constituiau bogate
surse de aur aluvionar. Cu mult inainte de pragul primului mileniu al erei noastre,
oamenii bastinasi culegeau graunciorii stralucitori din apele repezi ale râului intr-o
Page 31
Cultura si Civilizatia Dacica
31
tesatura flocoasa din lâna de oaie, practica folosita nu numai in Colchida miturilor
helladice si aici, in inima muntilor dacici, de unde, - potrivit ipotezei lui Nicolae
Densusianu - s-a pornit firul fermecatoarei legende a Lânii-de-Aur. Specialisti avizati
apreciaza ca râurile Daciei puteau asigura, anual, intre 15.000 si 20.000 de kilograme
de metal pretios... Autoritatea statala, probabil, colecta si tezauriza o buna parte din
aurul obtinut prin spalarea aluviunilor si prin exploatarea minelor. Acumularile realizate
numai in decursul câtorva decenii egaleaza asadar cifrele avansate de Jerome
Carcopino. Uriasa cantitate de metal nobil nu poate fi deci decât rezultanta unei
indelungate acumulari. O buna parte din acest aur si din acest argint venea din gloriosul
timp al regelui Burebista care, unind sub cârmuirea sa toate triburile geto-dacice pe la
sfârsitul primei jumatati a secolului I i.e.n., isi exercita autoritatea asupra unui spatiu
considerabil, ce se intindea de la Carpatii septentrionali pâna in tinuturile strabatute de
cursul mijlociu al Dunarii. Un asemenea puternic stat, ce-si avea inima in fortareata
Carpatilor, in arcul carora se afla unul din marile filoane de aur ale.antichitatii, putuse
acumula o mare cantitate de metal pretios.
Tezaure descoperite de arheologi pe teritoriul Daciei antice ne aduc informatii
pretioase: capeteniile geto-dace detineau obiecte de aur maiestrit lucrate inca din
secolele al Vl-Iea si al III-lea ien - coifuri si mânere de sabie, cratere si cupe, precum si
splendide ornamente destinate impodobirii harnasamentului. Cea mai pretioasa parte a
prazii luate din Carpatii dacilor a fost gasita de romani in tainitele palatului-fortâreata
durat pe inalta terasa a Sarmizegetusei. Este plauzibil sa fi fost apoi jefuite si cetatuile
din munti, resedinte ale puternicilor tarabostes locali; acele cetati „inzidite cu muntii" ale
caror temeiuri staruie si azi: Costesti, Câpâlna, Blidaru.
Iata ce spune, referindu-se la rolul politic si economic ce-l detineau in epoca
aceste asezari fortificate, prestigiosul ctitor al scolii arheologice românesti Vasile
Pârvan :
Centre puternice prin situatia lor strategica, ascunzatori bogate pentru prada
ingramadita de capeteniile razboinice in aceste acropole formidabile, cetatile dace sunt
deosebit de numeroase tocmai in regiunile minelor de fier ale Transilvaniei. Nicovale,
Page 32
Cultura si Civilizatia Dacica
32
zgura si obiecte de fier, dar si mici nicovale de mestesugari pentru podoabele scumpe,
tezaure celebre de monede de aur de la Lisimah de o parte, de la Koson, de alta,
caracterizeaza indeajuns activitatea industriala, fastul politic, intr-un cuvânt, marea
putere materiala a principilor care au domnit aici.
In câmpul figurativ al metopei amintite de pe Columnatraiana, sculptorul anonim
sugereaza plastic natura unora din prazile luate prin vase de felurite dimensiuni. Nu ne
este greu-extrapolând ce stim astazi despre arta faurarilor daci, despre canoanele
artistice si despre esenta motivelor decorative - sa ne imaginam pretioasele prazi: vase
de aur si de argint decorate cu simbolul vesnicei tinereti - creanga de brad - cu valuri
alergatoare si cu semnele perenitatii solare, asa cum era impodobita cu discreta
eleganta si ritmuri egale ceramica geto-daca ce ni s-a pastrat in tezaurul tainic al
ogorului românesc; vase cu armonioase intreteseri de motive geometrice, crestate sau
modelate in relief, cu subtile stilizari de lujeri si alte forme vegetale, unduiri
serpentiforme, simboluri-matrice ce se petrec neistovite in ampla curgere a Timpului;
splendide vase cum ni le-a redat pamântul in hotarul Mehadiei si in atâtea alte locuri din
tara. O parere despre admirabilele opere ale atelierelor dace ne putem forma privind
rhytonul de argint aurit descoperit nu de mult in ogorul comunei mehedintene Poroina.
Specialistii numesc astfel cupele in forma de corn sau de cap de animal, folosite
in antichitate cu prilejul ceremoniilor. Rhytonul de la Poroina este arcuit ca un corn a
carui parte inferioara infatiseaza un cap de cerb. in partea superioara, cupa este
impodobita cu doua splendide reprezentari antropomorfe. Gruparea celor patru
personaje, plasate cu un excelent simt al compozitiei in spatiul plastic definit, ne
sugereaza o scena ceremoniala. Doi barbati se afla asezati pe câte un scaun, tinând in
mâna o cupa, iar celelalte doua personaje stau in picioare cu dreapta inaltata. Un gest
de devotiune? E dificila o interpretare exacta. Cert e faptul ca atât tehnica faurarilor, cât
si motivele ornamentale apropie acest vas de argint aurit de alte stralucite opere traco-
getice, ce fac parte din tezaurele descoperite la Valea Nucarilor-Tulcea, Cucuteni-
Baiceni, Peretu-Teleorman, Craiova-Dolj. Probabil ca un rhyton asemanator a fost
daruit de catre Marcus Ulpius Traian templului din Siria despre care izvoarele literare
Page 33
Cultura si Civilizatia Dacica
33
amintesc ca o splendida ofranda „a stârnit o puternica vâlva in acel timp". Trebuie sa se
mai fi aflat in acest spolium, nepereche in veac, pocale si cratere de argint aurit, ori mari
recipiente tronconice, asemenea celui aflat in zilele noastre la Sarmizegetusa. O
comoara gasita la Sâncraieni-Hunedoara ne da posibilitatea de a pretui armonioasele
forme ale unor asemenea vase ceremoniale, dupa cum alte tezaure descoperite in
numeroase locuri, atât in arcul carpatic cât si in alte regiuni ale tarii - in comuna Somesu
Cald din judetul Cluj, la Seica Mica si Agârbitiu in judetul Sibiu, prin partile Lugojului, la
Remetea-Poganici, la Epureni-Vaslui si Cerbal-Hunedoara, la Stupini in judetul Bistrita-
Nasaud ori pe terasa dreapta a Dunarii - aduc in orizontul zilelor noastre farmecul
podoabelor realizate de argintarii si aurarii ce au trait sub cerul lui Burebista, Oroles,
Scorillo si Decebal. Ne putem inchipui ce reprezentau prazile luate, nu numai ca
valoare in aur sau argint, ci si ca har al artei cu care era investit metalul lucrat, privind
graitoarele martore ale acelui timp ce s-au pastrat in neodihna pamântului getic:
gratioasa cupa cu toarte elegant aurite, una din superbele piese ale tezaurului din
Sâncraieni, masivele bratari din argint multispiralate, aduse la lumina in vatra
transilvana, cingatorile de la Gusterita-Sibiu, elegantul lant de argint cu pandantiv
gladioloform din tezaurul descoperit la Merii Goala (Teleorman), ori pavezele de parada
decorate cu reliefuri, cum e bunaoara scutul adus la lumina la Piatra Rosie (in hotarul
comunei Bosorod, jud. Hunedoara). Timpul le-a rapit poate din stralucirea initiala, dar
le-a lasat intacta capacitatea de a evoca evurile pierdute, trasaturile elocvente ale unei
arte viguroase si originale.
Stancesti, sec V
Page 34
Cultura si Civilizatia Dacica
34
Comoara de aur
Page 35
Cultura si Civilizatia Dacica
35
Monezi dacice de aur
Monezi dacice de aur
Page 36
Cultura si Civilizatia Dacica
36
Ele ne permit sa ne inchipuim ce imensa pierdere a suferit patrimoniul artistic
universal prin topirea de-a valma, in cuptoarele Romei, a capodoperelor orfaurarilor din
Carpati si de la Dunare. Aplica având imaginea zeitei lunii si a padurilor, Bendis
(corespondenta dacica a Artemisei), aflata in tezaurul descoperit la Surcea (jud.
Covasna), ne lasa sa intrevedem posibilitatea ca spoliumul sa fi cuprins si alte
reprezentari ale mitologiei dacice. Au fost mistuite fara urma asemenea comori
nepretuite, asa cum cincisprezece veacuri dupa triumful lui Traian mii de monede
dacice de aur descoperite de tarani in muntii Orastiei aveau sa fie topite in cuptoarele
monetariei chesaro-craiesti din Alba Iul [a. Dar sa dam cuvenitele drepturi cronologiei.
Când, unde si cun au fosr descoperite miile de jjalbeni? Potrivit unor izvoare literare,
intâietatea in aceasta privinta ar reveni unor pescari transilvani. Comoara a iesit la
iveala in vara anului 1543. Câtiva naieri mureseni, cautând un loc mai bogat in peste -
'dupa cum se afirma in documente contemporane - si-au indreptat luntrea „pe firul
Sargetiei". Dupa o vreme, la o intorsatura a râului, au dat peste un arbore pravalit ce le
atinea calea; apele muscasera adânc din mal si stejarul fusese dezradacinat; din
vechile legaturi cu pamântul mai ramasese doar una. in preajma surpaturii, luntrasii au
zarit sticlind ceva in apa... Au cautat printre pietrele afundului si au aflat mai multi
galbeni. Au inceput sa cerceteze imprejurimile, intre radacinile copacului abatut de ape
au descoperit o ascunzatoare boltita cu piatra, inlauntrul lacasului-nemaivazute avutii.
Daca ne bizuim pe relatarea lui Lazius, pe lânga multe sloiuri de aur (vâna desprinsa
din filon ori metal nelucrat) se aflau acolo nu mai putin de 40.000 galbeni. S-au bucurat
pescarii de asemenea noroc si si-au impartit nesperata agoniseala. Au pornit mai apoi
spre cetate, spre Alba Iulia, chibzuind ca vor afla in oras vreun negutator in stare sa le
schimbe aurul ce-1 aveau in desagi. Cum de au aflat oamenii, stapânirii de incercarea
acelor nevoiasi de a dobândi bronzul craitarilor in schimbul galbenilor sunatori, nu-i greu
de imaginat inca din prima zi dupa sosirea lor la Alba lulia, pescarii au fost arestati, pusi
in fiare ca furii si cercetati cu cazne „din porunca eminentei sale cardinalul Manuzzi",
unul din puternicii feudali din Transilvaniaacelui veac; monezile, toate, le-au fost
Page 37
Cultura si Civilizatia Dacica
37
confiscate, comoara fiind insusita fara sfiala de catre inaltul prelat. stiri despre cele
intâmplate au ajuns pâna la curtea imperiala.
Decebal - istoriseste Dion Cassius - vazând ca sortii ii sunt potrivnici si ca e pe
cale sa piarda razboiul, pentru a nu lasa prada in mâinile romanilor atâta aur si argint
agonisi, hotari sa-1 ascunda in asa fel incât sa nu poata fi gasit de adversari. El alese
pe cei mai puternici dintre sclavi si-i indruma sa abata apele râului Sargetia; când matca
râului fu secata, sclavii sapara o groapa adânca, intr-un anume loc, cu chibzuiala ales,
unde au fost ingramadite avutiile purtate pâna acolo. Apoi groapa s-a astupat cu
pamânt, iar deasupra a fost asternuta o patura grea de piatra. Dupa care inturnându-se
apele acelui râu in matca lor dintotdeauna, nu a mai ramas nici un semn al celor
intâmplate. O alta parte a pretioaselor sarcini scoase in taina din cetate au fost bine
ascunse in pesteri, stiute doar de putini. Când toate câte au fost poruncite de Decebal
Page 38
Cultura si Civilizatia Dacica
38
s-au savârsit cu bine, spre a feri comorile de primejdiile viitorului, slujitorii folositi pentru
a duce pâna la capat aceste tainice lucrari au fost sortiti mortii. si nu s-ar fi stiut
niciodata nimic despre cele petrecute pe firul Sargetiei -va arata Dion Cassius - daca
Bicilis, un tovaras de arme al lui Decebal, luat in captivitate de romani, n-ar fi dezvaluit
taina pentru a i se cruta viata. Scenariul nu-i rau intocmit si conflictele schitate ritmeaza
dramatic evenimentul relatat;, are un singur pacat: nu~i original. Un alt istoric, Diodor
din Sicilia, va relata firul acestor intâmplari, in alt context, in alte coordonate temporale
si spatiale, in relatarea lui Diodor, eroul intâmplarii e Eudeleon, capetenia paeonilor,
semintie din antica Macedonie, iar râul ce tainuieste tezaurul se numeste Sargentia.
intrucât Dion Cassius si-a intocmit „istoria" in secolul al II-lea e.n., iar Diodor isi scrie
relatarile in secolului I i.e.n., este limpede ca primul s-a inspirat din opera sicilianului,
pentru a da mai mult relief si culoare relatarilor sale. Sargetia, cu rezonantele sale
apropiate de Getia, cum mai era cunoscuta tara dacilor, i-a inspirat si numele
inexistentului râu Sargentia. Lui Dion Cassius i-a placut stratagema folosita de
Eudeleon, pe care a socotit-o demna de istetimea regelui get, istoricul roman nutrea o
sincera admiratie fata de Decebal. O marturisesc culorile vii ale portretului ce-i face:
„priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind când sa navaleasca si când sa se
retraga, mester a intinde curse, viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie
si a scapa cu bine dintr-o infrângere..."
O ingenioasa rezolvare ca cea povestita de Diodor rimeaza cu virtutiile spirituale
ale regelui Decebal. si istoricul latin a colorat cu aceasta intâmplare, inchipuita pe de-
ntregul, amintita pagina din „istoria" sa. Nu 1-a infiorat nici o clipa gândul ca nevinovatul
sau imprumut va avea implicatii dupa saptesprezece secole si chiar mai târziu.
Descoperirea intr-o ascunzatoare de pe malul râului Strei a atâtor mii de galbeni i-a
determinat pe umanistii transilvani amintiti sa identifice acel modest afluent al Muresului
cu scornita apa Sargetia pomenita de Dion Cassius. Prin aceasta nejustificata
extrapolare, ei ajung la concluzia fantezista ca avutiile aflate de naierii mureseni in
valea Streiului nu sunt decât o parte a marelui tezaur al regelui Decebal. Au trecut de
atunci secole. Timp indelungat, in care generatii de istorici, geografi si lingvisti,
Page 39
Cultura si Civilizatia Dacica
39
cercetând documentele atâor arhive si orizoturile arheologice, n-au putut descoperi nici
nu element concret care sa pledeze in favoarea unei asemenea identificari. Orcum,
faptul ca intre radacinile arborelui pravalit s-a gasit o ispititoare comoara nu poare fi
inlaturat din discutie. Când, in ce imprejurari si cine anume a intocmit o asemenea
ascunzatoare, e greu de spus. Cert e faptul ca multimea de „guldeni", pe care o evoca
scrierile medievale, cuprinde si monede batute in aur dacic. Cum se infatisau
simbolurile si siglele acestor piese? Umanistul Mathesius Sarepta ofera referiri nu
numai asupra obârsiei, ci si a vechimii lor. Carturarul, mentionând ca a avut acei galbeni
„in fata ochilor", descrie sugestiv caracteristicile monedelor; pe avers - o pasare
Phoenix cu aripile desfacute, iar pe revers „trei figurine" si inscriptia Koson. Scrierea lui
Sarepta, intocmita in anul 1554, ne aduce o prima marturie despre acest enigmatic
personaj.
Dintr-un erudit studiu dedicat de numismata Judita Winkler acestor monede
antice aflam ca asemenea piese stârnisera interesul ilustrului Erasmus din Rotterdam;
ele se afla citate si in lucrarile unor carturari transilvani, ca de pilda intr-o lucrare a
umanistului Stefan Zamozius tiparita la Padova, pe la sfârsitul secolului al XVI-lea.
Bratara dacica
Page 40
Cultura si Civilizatia Dacica
40
3. Anexe
3.1 Lucrare de verificare
1. Caracteristica pentru civilizatiile neo-eneolitice din sud-estul Europei
2. Ce reprezinta templele in cultura dacica
3. De ce se leaga reprezentarea femeii in cultura dacica
4. Ce a constituit apa pentru populatiile preistorice din zona Dunarii de Jos
5. Ce este caracteristic pentru Cultura Gumelnita
6. Ce s-a descoperit in situl arheologic de la Tărtăria (judeţul Alba)
3.2 Raspunsuri si comentarii la întrebarile din testele de autoevaluare
1. Plastica antropomorfa
2. Muntele Cosmic
3. De cultul fertilitatii
4. Unul din elementele sacre ale regenerarii, fecunditatii, simbolul total al vietii
5. Statuetele umane cu un vas pe cap pentru transportatul apei
6. Trei tăbliţe de lut, de formă discoidală, care cuprind semnele unui alfabet
Page 41
Cultura si Civilizatia Dacica
41
4. Recapitulare
Plastica antropomorfa este cu siguranta caracteristica pentru civilizatiile neo-
eneolitice din sud-estul Europei
Statuetele antropomorfe si zoomorfe sunt modelate, in general din lut si arse in
cuptor, dar in culturile Boian si Gumelnita intalnim si figurine confectionate din os si
mai rar din piatra, marmora si chiar aur. In zona Dunarii de Jos au fost descoperite
mii de figurine, dintre care numarul celor masculine este cu totul neinsemnat,
marea majoritate a plasticii fiind feminina.
Continuitatea multimilenara a manifestarilor religioase legate de fecunditate si
nastere isi gasesc o explicatie profunda in structura cosmica a mitului sacralitatii
femeii care este strans legata de sfintenia pamantului.
În anul 1961, s-au descoperit într-un sit arheologic de la Tărtăria (judeţul Alba), trei
tăbliţe de lut, de formă discoidală, care cuprind, printre altele, patru grupuri de
semne, despărţite prin linii, ale unui alfabet. O bună parte din semnele de la
Tărtăria se regăsesc în inscripţiile sumeriene, în cele arhaice greceşti (linear A),
dar şi în scrierile feniciană şi etruscă. Perioada în care a fost folosit acest alfabet
se întinde între anii 5500 şi aproximativ 3000 î.Hr.
Tracii erau un popor cu o cultură deosebită. Din timpurile străvechi ei erau slăviţi
drept oameni iubitori de poezie, cântec, dans, ştiinţe etc. Influenta tracă asupra
civilizaţiei greceşti este consemnată de mitologia antică, care îi consideră drept
întemeietori ai poeziei greceşti pe Musaios, Orfeu, Linos şi Tamiris, toţi de origine
tracă.
Exista doua teorii ale continuităţii daco-române. Teoria clasică a continuităţii daco-
române, este acceptată de majoritatea istoricilor români care spune ca după ce
Traian a cucerit Dacia în a. 105-106, a început un „proces de romanizare” a
populaţiilor locale, dacii adoptând treptat limba şi obiceiurile latine. Si cea care
Page 42
Cultura si Civilizatia Dacica
42
pune la îndoială teoria romanizării Daciei si care are in vedere timpul scurt de
ocupaţie în Dacia nord-dunăreană - doar 165 de ani.
Savantii din Cambridge-Anglia sustin ca cea mai veche cultura din lume este
Cultura Vedică, din care îşi trag originea cele caldeiană, egipteană, iudaică şi
creştină,
După Mircea Eliade, numărul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se
ridica la cca. 200 care stă la baza întregii civilizaţii a lumii, este considerată ca
pornind din spaţiul carpato-dunărean.
Scrisul a fost adoptat şi utilizat în spaţiul tracic, apoi în spaţiul greco-roman. D.
Balasa sustine ca dacii, strămoşii Românilor, şi-au formulat probabil o scriere cu
sute de ani înaintea Sumerienilor.
5. Bibliografie
Mircea Eliade, Sacrul si Profanul, Ed Humanitas, 1995
Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, ed. Ştiinţifică, Buc.
1991
Mircea Eliade, Dicţionar al Religiilor, in colaborare cu Ioan Petru Culianu, Ed.
Polirom 2007
Vladimir Dumitrescu, Arta preistorică în România, Ed. Meridiane, 1974
Silvia Marinescu Bilcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Ed.
Academiei, 1974
Nicolae Vlassa, Probleme ale cronologiei neoliticului Transilvaniei în lumina
stratigrafiei aşezării de la Tărtăria, „Studia hist.”, 1962, fasc. 2, „Dacia”, 1963
Homer, Iliada si Odiseea, Editura de stat pentru literatura si arta, 1959
O. Kern, Orphicorum fragmenta. Collegit Otto Kern, Berlin: Weidmann, Revista,
1922