Tradus şi revizuit de IER (www.ier.ro) Secţia a treia DECIZIE Cererea nr. 48006/11 prezentată de Ana ALBERT şi alţii împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 8 ianuarie 2013 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie, având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 29 iulie 2011, având în vedere informaţiile furnizate de reclamanţi, la 9 august 2012, şi de Guvern, în urma cererii de informaţii factuale a Curţii din 5 iunie 2012, după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie: În fapt 1. Reclamanţii, Ana Albert şi alte 361 de persoane, ale căror nume şi date de naştere sunt menţionate în tabelul anexat, sunt resortisanţi români şi au domiciliul în judeţul Mureş. Aceştia au fost reprezentaţi în faţa Curţii de Emil Cioloboc, avocat în Târgu Mureş. A. Originea cauzei 2. Reclamanţii, precum şi alte 300 000 de persoane, şi-au depus banii la Fondul Naţional de Investiţii („FNI”), achiziţionând unităţi de fond şi devenind astfel investitori. 1. Crearea şi prăbuşirea FNI 3. Fondul era administrat de societatea SC SOV Invest SA şi a fost creat, similar societăţii respective, de doamna I.M.V.; Fondul a obţinut, la 15 septembrie 1995, autorizaţia de funcţionare din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare („CNVM”), autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică. Societatea SC Gelsor SRL a fost desemnată drept societate distribuitoare a Fondului, având atribuţii de plasare a activelor Fondului. În 1999, Casa de Economii şi Consemnaţiuni („CEC”), prin intermediul filialei sale „CEC Valori Mobiliare”, a garantat pentru FNI şi pentru societatea SOV Invest. 4. Potrivit prospectului de ofertă publică continuă lansat de FNI, capitalul iniţial investit de membrii Fondului era pe deplin garantat în toate circumstanţele. 5. FNI a atras, pe parcursul existenţei sale, din 1996 până la 24 mai 2000, 318 413 investitori din întreaga ţară, pentru o sumă echivalentă cu 7 446,6 miliarde de lei româneşti (ROL). 6. Deşi prezentat ca un fond deschis de investiţii, FNI s-au dovedit a fi doar o piramidă de tip Ponzi, lichidităţile fiind asigurate exclusiv de sumele depuse de investitori. Fondul s-a prăbuşit la 24 mai 2000, iar împotriva persoanelor din conducerea sa, ai societăţilor SOV Invest şi Gelsor, precum şi împotriva factorilor de control ai CNVM responsabili pentru activităţile Fondului, s-a început urmărirea penală de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru spălare de bani, fals şi uz de fals.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Tradus şi revizuit de IER (www.ier.ro)
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 48006/11 prezentată de Ana ALBERT şi alţiiîmpotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 8 ianuarie 2013într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, LuisLópez Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecători, şi MarialenaTsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 29 iulie 2011,având în vedere informaţiile furnizate de reclamanţi, la 9 august 2012, şi de Guvern,
în urma cererii de informaţii factuale a Curţii din 5 iunie 2012,după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamanţii, Ana Albert şi alte 361 de persoane, ale căror nume şi date de naşteresunt menţionate în tabelul anexat, sunt resortisanţi români şi au domiciliul în judeţul Mureş.Aceştia au fost reprezentaţi în faţa Curţii de Emil Cioloboc, avocat în Târgu Mureş.
A. Originea cauzei
2. Reclamanţii, precum şi alte 300 000 de persoane, şi-au depus banii la FondulNaţional de Investiţii („FNI”), achiziţionând unităţi de fond şi devenind astfel investitori.
1. Crearea şi prăbuşirea FNI
3. Fondul era administrat de societatea SC SOV Invest SA şi a fost creat, similarsocietăţii respective, de doamna I.M.V.; Fondul a obţinut, la 15 septembrie 1995, autorizaţiade funcţionare din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare („CNVM”), autoritateadministrativă autonomă cu personalitate juridică. Societatea SC Gelsor SRL a fostdesemnată drept societate distribuitoare a Fondului, având atribuţii de plasare a activelorFondului. În 1999, Casa de Economii şi Consemnaţiuni („CEC”), prin intermediul filialei sale„CEC Valori Mobiliare”, a garantat pentru FNI şi pentru societatea SOV Invest.
4. Potrivit prospectului de ofertă publică continuă lansat de FNI, capitalul iniţialinvestit de membrii Fondului era pe deplin garantat în toate circumstanţele.
5. FNI a atras, pe parcursul existenţei sale, din 1996 până la 24 mai 2000, 318 413investitori din întreaga ţară, pentru o sumă echivalentă cu 7 446,6 miliarde de lei româneşti(ROL).
6. Deşi prezentat ca un fond deschis de investiţii, FNI s-au dovedit a fi doar opiramidă de tip Ponzi, lichidităţile fiind asigurate exclusiv de sumele depuse de investitori.
Fondul s-a prăbuşit la 24 mai 2000, iar împotriva persoanelor din conducerea sa, aisocietăţilor SOV Invest şi Gelsor, precum şi împotriva factorilor de control ai CNVMresponsabili pentru activităţile Fondului, s-a început urmărirea penală de către Parchetul de pelângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru spălare de bani, fals şi uz de fals.
7. După prăbuşirea Fondului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului(„AVAS”), instituţie specializată a administraţiei publice centrale, a preluat datoria CEC şi s-asubstituit acesteia în calitate de debitoare în cadrul procesului civil, precum şi ca parteresponsabilă civilmente în procesul penal privind activităţile FNI şi împotriva persoanelor dinconducerea acestuia (potrivit art. 4 din OUG nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoareprivatizării băncilor, modificată şi completată prin Legea nr. 409/2001 şi Legea nr. 333/2001,ale căror dispoziţiile relevante sunt redate infra, pct. 41).
8. Societatea SOV Invest a intrat în lichidare judiciară. AVAS s-a înscris în tabloulcreditorilor cu o creanţă de 465 420 833,62 lei (RON), reprezentând sumele pe care a fostobligată să le plătească foştilor investitori.
2. Hotărârile judecătoreşti care au deschis dreptul la despăgubire al foştilorinvestitori ai FNI
9. Păgubiţii Fondului s-au grupat în asociaţii de investitori la FNI în fiecare judeţ alţării şi s-au constituit în majoritatea lor în părţi în procesele penale îndreptate împotrivapersoanelor responsabile de prăbuşirea Fondului. În ceea ce priveşte FNI, a intrat în lichidarejudiciară.
10. O parte din foştii investitori, fie individual, fie prin intermediul AsociaţieiNaţionale a Investitorilor FNI („ANI-FNI”), au continuat recuperarea creanţelor direct de lasocietăţile SOV Invest şi CEC (acesta din urmă înlocuită ulterior de AVAS), în temeiulobligaţiilor contractuale asumate de aceste societăţi şi FNI faţă de investitori.
11. S-a declanşat urmărirea penală împotriva persoanelor din conducerea Fondului. Oparte din foştii investitori s-au constituit în părţi civile în această procedură.
12. În două din căile alese de păgubiţii FNI, s-a angajat răspunderea civilă, înprincipal, faţă de două autorităţi publice pentru datoria Fondului: CNVM şi AVAS.
13. Prin hotărârea comercială nr. 13732 din 17 decembrie 2004, Tribunalul Bucureştia obligat SOV Invest şi AVAS să plătească în solidar reclamanţilor despăgubiri reprezentândvaloarea unităţilor de fond deţinute, actualizate cu rata inflaţiei, de la 24 mai 2000 până ladata plăţii. Această hotărâre a fost confirmată în apel şi a rămas definitivă la 21 martie 2007.
14. Între timp, Tribunalul Bucureşti a fost însărcinat să examineze dosarul penalîndreptat împotriva foştilor responsabili ai Fondului si ai societăţilor asociate. Bazându-se peun număr mare de dovezi prezentate în faţa acesteia, instanţa a stabilit cauzele prăbuşiriiFondului şi răspunderea fiecăruia dintre inculpaţii din cauză. Instanţa a constatat erori graveîn administrarea şi funcţionarea Fondului, care au permis persoanelor din conducerea acestuiasă stabilească în mod discreţionar şi arbitrar valoarea activelor Fondului şi, implicit, valoareaunităţii de fond. Din aceste motive, deşi la momentul prăbuşirii valoarea unităţii de fond erade 108 720 ROL, valoarea sa reală a fost stabilită de experţii contabili la 7 060 ROL.
15. Având în vedere amploarea prejudiciului cauzat, instanţa a calificat FNI drept unreal „fenomen social”, a cărui prăbuşire a avut un impact puternic asupra societăţii,consecinţele sale negative fiind puternic resimţite de populaţie.
16. Prin hotărârea nr. 423 din 20 martie 2007, Tribunalul Bucureşti a condamnatinculpaţii la pedepse privative de libertate. Instanţa a stabilit, de asemenea, prejudiciul cauzatfiecărui investitor şi, în temeiul art. 998 şi urm. C. civ., a obligat inculpaţii, în solidar cusocietăţile SOV Invest Gelsor, CEC Valori Mobiliare, precum şi CNVM şi AVAS, aceasta dinurmă în calitate de succesor al CEC, la plata de despăgubiri celor 130 798 părţi civileconstituite în faţa Parchetului şi a instanţei, prin rambursarea sumelor efectiv investite înFond, actualizate cu rata inflaţiei.
17. Prin hotărârea nr. 164A din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admisapelul formulat de o parte din foştii investitori. Instanţa a rectificat erorile sau omisiuniletribunalului în ceea ce priveşte calitatea sau identificarea părţilor civile sau numărul de unităţide fond deţinute şi a stabilit drept criteriu pentru despăgubire numărul real de unităţi de fond
deţinute de fiecare parte civilă potrivit informaţiilor din carnetele de investitori ale acestora.18. Prin hotărârea definitivă nr. 2098 din 4 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a trimis tribunalului în ceea ce priveşte cererile celor 724 de investitori care,constituiţi în parte civilă în faţa Parchetului, fuseseră omişi de instanţele inferioare. Restulcapetelor de cerere din hotărârea nr. 164A au rămas definitive.
19. Tribunalul Bucureşti a stabilit, prin hotărârea nr. 38 din 20 ianuarie 2011,amploarea despăgubirilor ce trebuie plătite celor 724 de părţi civile menţionate în hotărâreanr. 2098 pronunţată de Înalta Curte. Potrivit informaţiilor disponibile, această hotărâre nu esteîncă definitivă.
20. După pronunţarea hotărârii nr. 164A de către Curtea de Apel Bucureşti (supra, pct.17), în faţa Tribunalului Bucureşti au ajuns alte cereri de apel formulate de părţile civile.Sesizată cu acest nou apel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că părţile în cauză aveaudreptul de a formula apel, cu toate că termenul iniţial expirase, în măsura în care hotărâreanr. 423 a Tribunalului Bucureşti nu le fusese comunicată. Prin urmare, prin hotărârea nr.145A din 23 iunie 2009, curtea de apel a admis parţial o parte din aceste noi apeluri şi aretrimis cauza în faţa tribunalului în ceea ce priveşte părţile civile în cauză.
Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin hotărârea definitivă nr.3819 din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea nu are nicio informaţie despre rezultatul acestei proceduri în faţa TribunaluluiBucureşti.
21. În paralel, prin hotărârea definitivă nr. 2516 din 1 iulie 2009, Înalta Curte aexaminat o altă serie de recursuri formulate de alte părţi împotriva hotărârii nr. 164A a Curţiide Apel Bucureşti (supra, pct. 17). Înalta Curte a admis parţial aceste recursuri, retrimiţândcauza tribunalului în ceea ce priveşte o parte a foştilor investitori, şi a confirmat hotărâreanr. 164A definitivă în ceea ce priveşte restul grupului de părţi civile în acest nou recurs.
Curtea nu are nicio informaţie despre rezultatul acestei proceduri în faţa primeiinstanţe.
22. În total, aproximativ douăzeci de decizii definitive au fost pronunţate până acumîn litigiile care îi opun pe foştii investitori ai FNI şi CNVM sau AVAS.
3. Încercările de recuperare a creanţelor
a) AVAS
23. Din informaţiile prezentate de părţi Curţii reiese că 24 327 de foşti investitori aufost recunoscuţi drept creditori ai AVAS prin hotărâri judecătoreşti definitive. 22 410investitori au solicitat plata datoriilor direct de la AVAS, în temeiul OG nr. 22/2002 (infra,pct. 42). Instituţia a dat curs la 5 641 dintre aceste cereri, în valoare totală de142 005 000 RON. Totuşi, aceste plăţi au încetat la 3 octombrie 2008, dată la care conturileAVAS au fost blocate ca urmare a unei mari cereri de plată a creanţelor din partea foştilorinvestitori care au ales să antameze procedura executării silite. După această dată, AVAS acontinuat să plătească sumele doar în cadrul executărilor silite, în funcţie de disponibilităţilesale bugetare. Instituţia a rambursat, până la 29 august 2012, 283 861 000 RON în cadrulexecutărilor silite antamate de o parte a creditorilor.
24. Suma totală plătită de AVAS până în prezent este de 425 866 000 RON.Actualmente, conturile AVAS sunt poprite pentru suma de 37 863 000 RON.25. AVAS a formulat obiecţii cu privire la executarea silită, susţinând că termenele de
prescripţie pentru a cere executarea silită au expirat. Unele dintre aceste cereri au condus la odecizie favorabilă debitoarei. În prezent, 3 558 litigii sunt încă pendinte în faţa instanţelor.
În 290 de dosare în care AVAS a avut câştig de cauză, aceasta a iniţiat procedurapentru obligarea creditorilor la rambursarea sumelor solicitate.
26. În baza dispoziţiilor OUG nr. 4/2011 (infra, pct. 43), AVAS a solicitat instanţelorinterne suspendarea executării silite sau eşalonarea plăţilor, invocând, în principal, lipsaresurselor financiare. Din informaţiile de care dispune Curtea reiese că aceste cereri suntsistematic respinse de instanţe.
b) CNVM
27. Mai multe părţi civile au iniţiat proceduri de executare silită împotriva CNVM.Din cauza lipsei de bani pentru a acoperi toate cererile creditorilor, la 27 decembrie, 2010,instituţiei i-au fost blocate conturile. Legea nr. 116/2011 a fost adoptată pentru a răspunde laaceastă problemă şi pentru a permite CNVM să continue să funcţioneze corect (infra, pct. 44).
28. Până la 30 august 2012, 5 070 de părţi civile (aproximativ 4% din numărul total alfoştilor investitori ai FNI) au solicitat rambursarea creanţelor direct CNVM, pentru o sumătotală de 93 392 073,26 RON, din care suma de 23 561 364,30 RON a fost solicitată în moddirect de către creditori în baza OG nr. 22/2002, iar suma de 56 492 952 RON a fost solicitatăprin poprirea conturilor CNVM, prin intermediul executorilor judecătoreşti.
29. În 33 de dosare de executare silită, CNVM a fost obligată de instanţe larambursarea unei creanţe totale de 4 499 250,89 RON unui număr de 320 de persoaneaparţinând grupului de reclamanţi din prezenta cauză. În cadrul acestor executări silite, sumade 1 713 654,96 RON a fost transferată în conturile executorilor judecătoreşti pentru a fidistribuită creditorilor.
30. Din informaţiile de care dispune Curtea reiese că plăţile continuă în funcţie dedisponibilităţile financiare ale CNVM. 193 dosare de executare silită sunt încă deschise dupăsesizarea Curţii în prezenta cauză.
31. CNVM a formulat contestaţie împotriva executării silite în cazurile în care aconsiderat că executarea nu a respectat prevederile OG nr. 22/2002 sau ale Codului deprocedură civilă. Unele dintre aceste acţiuni sunt încă pendinte în faţa instanţelor interne.
De asemenea, CNVM a invocat imposibilitatea de a identifica pe toţi creditorii şi de acalcula valoarea totală a creanţelor, întrucât diferitele litigii comerciale şi penale împotrivaFNI au fost soluţionate în mod progresiv de instanţe, nefiind exclus ca unii creditori să seregăsească pe mai multe liste de despăgubiri.
c) Informaţiile prezentate de Guvern
32. Bazându-se pe informaţiile factuale reunite în urma cererii de clarificare formulatede Curte, Guvernul a concluzionat că este imposibil să se stabilească cu certitudine numărulde creditori ai FNI, având în vedere faptul că unora dintre aceste persoane le-au fostrecunoscute creanţele în urma unei serii de procese împotriva FNI De asemenea, Guvernul aîntâmpinat dificultăţi similare în a stabili amploarea datoriilor Fondului, subliniind, deasemenea, faptul că instanţele au adoptat metode diferite pentru calculul creanţelor.
33. În fine, Guvernul a susţinut că, având în vedere specificul problemei, autorităţilestudiază în prezent la posibilitatea de a adopta dispoziţii legislative unitare pentru a seconforma obligaţiei de plată în mod eficient şi optim.
B. Circumstanţele cauzei
34. Reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de a-şi recupera creanţele în cadrulprocesului penal împotriva responsabililor FNI. Prin intermediul Asociaţiei InvestitorilorFNI-2009-Târgu Mureş, ei au început executarea silită a laturii civile al deciziilor descrise.Cererile lor au fost admise cu câteva excepţii de Judecătoria Bucureşti prin încheieriindividuale ale căror date de pronunţare sunt prezentate în tabelul anexat.
Creanţa totală a reclamanţilor este de 4 698 966,32 RON, reprezentând 401 carnete deinvestitori ai FNI – adică 183 359 de unităţi de fond (detaliile sunt prezentate în tabelulanexat).
35. Cu toate acestea, la 15 februarie 2011, în urma adoptării Ordonanţei de Urgenţă aGuvernului nr. 4/2011 (infra, pct. 43), CNVM a obţinut din partea Tribunalului Bucureştisuspendarea temporară a executării silite, având în vedere faptul că iniţiase proceduri întemeiul respectivei ordonanţe. Din acest motiv, încercările reclamanţilor de a vedea puse înaplicare cererile lor de recuperare a creanţelor, după luna februarie 2011, au eşuat, în general.
36. În plus, considerând că executarea silită nu mai era posibilă în noul cadrulegislativ, executorul judecătoresc a decis, la 25 iulie 2011, să nu mai înregistreze noi cereride executare silită la judecătorie. Reclamanţii vizaţi de această decizie sunt prezentaţi întabelul anexat cu menţiunea „25 iulie 2011; decizie a executorului judecătoresc”.
37. Potrivit informaţiilor furnizate de reclamanţi, banii au fost puşi la dispoziţiaexecutorului judecătoresc de către autorităţi, dar plata nu se poate efectua din cauzasuspendării executării care a fost dispusă în favoarea CNVM.
38. La 5 martie 2011, Banca Comercială Română a respins cererea de poprire aconturilor CNVM, informând executorul judecătoresc că banii deţinuţi de această autoritatenu se supun executării silite, în temeiul Legii nr. 116/2011 (infra, pct. 44).
39. În fine, creditorilor recunoscuţi de hotărârea instanţei penale nr. 38 din 20 ianuarie2011 le-au fost respinse cererile de executare silită, întrucât această hotărâre nu era încădefinitivă. Reclamanţii care se află în această situaţie sunt prezentaţi în tabelul anexat cumenţiunea „hotărârea nr. 38”.
C. Dreptul intern relevant
40. Reglementarea internă relevantă privind executarea silită, şi anume extrasele dinCodul civil şi din Codul de procedură civilă, precum şi din Legea nr. 188/2000 privindexecutorii judecătoreşti, este descrisă în decizia Roman şi Hogea împotriva României(nr. 62959/00, 31 august 2004).
41. Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetăriirăscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii a fost adoptată la 4iulie 2001 şi publicată în Monitorul Oficial în aceeaşi zi. Acesta a fost modificată şicompletată prin Legea nr. 47/2005, publicată în Monitorul Oficial din 22 martie 2005.Normele de aplicare a acestei legi au fost adoptate la 22 octombrie 2001.
Această lege şi modificările sale ulterioare au stabilit condiţiile în care foştilorinvestitori ai FNI li se puteau acorda ajutoare financiare de către stat. În special, acest ajutor,plafonat la 10 000 000 ROL, era prevăzut pentru persoanele fizice care nu au obţinut profit caurmare a investiţiilor la Fond şi al căror venit lunar pe membru de familie nu depăşea un1 000 000 ROL (art. 1 din Legea nr. 333/2001). Părţile în cauză aveau un termen de 30 de zilede la data intrării în vigoare a normei de aplicare a legii pentru a depune cererile de acordarea ajutorului financiar [art. 4 alin. (2) din lege şi art. 2 alin. (3) din normele metodologice].Plata trebuia să fie asigurată de AVAS, care a fost numită administrator al unui fond specialcreat în acest scop. Sumele cu titlu de ajutor financiar încasate necuvenit se recupereazăpotrivit dreptului comun (art. 5 din lege).
Potrivit acestei legi, AVAS a preluat toate drepturile şi obligaţiile CEC faţă de FNI şifaţă de SOV Invest şi s-a subrogat CEC în toate litigiile pendinte.
Curtea Constituţională a fost chemată în mai multe rânduri să verificeconstituţionalitatea acestei legi. S-a invocat, în special, faptul că legea respectivă a stabilit unregim discriminatoriu între foştii investitori ai FNI bazat pe avere sau că, subrogând AVAS
CEC-ului, a încălcat dreptul organelor de conducere ale FNI să valorifice creanţele Fondului.Curtea Constituţională a respins sistematic toate aceste obiecţii, prin decizii amplu
motivate.42. Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată
ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, adoptată prin Legea nr. 288/2002, platadatoriilor instituţiilor publice se face din fonduri special constituite cu acest titlu în bugeteleautorităţilor sau instituţiilor publice vizate. Fondurile destinate acoperirii cheltuielilor deorganizare şi funcţionare ale autorităţii debitoare, inclusiv a celor de personal, nu pot fifolosite pentru plata unor astfel de datorii (art. 1 din ordonanţă). În forma sa actuală,ordonanţa impune ordonatorilor principali de credite bugetare obligaţia de a lua măsurilenecesare pentru a se asigura că bugetele lor şi cele ale entităţilor subordonate dispun defondurile necesare pentru plata sumelor datorate în temeiul unor titluri executorii.
Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă dincauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facădemersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data lacare debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, lacererea creditorului (art. 2 din ordonanţă). După scurgerea acestui termen, creditorul poatesolicita executorului judecătoresc efectuarea executării silite.
43. La 2 februarie 2011, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 4/2011 privindstabilirea unor măsuri pentru reorganizarea AVAS şi pentru executarea obligaţiilor de plată aleinstituţiilor publice stabilite prin titluri executorii. În expunerea de motive a acestei ordonanţese face referire la contextul economic dificil cauzat de criza financiară şi la dificultăţile cucare se confruntă autorităţile publice de a-şi achita datoriile, ceea ce, în ochii legiuitorului,reprezintă o situaţie extraordinară care necesită o soluţie rapidă.
Această ordonanţă, astfel cum a fost adoptată prin Legea nr. 92 din 6 iunie 2011, amodificat OG nr. 22/2002. În esenţă, la articolul IV, OUG nr. 4/2011 a deschis autorităţilorpublice şi autorităţilor administrative independente debitoare posibilitatea de a solicitainstanţelor o perioadă de graţie şi/sau eşalonarea plăţii, în cazul în care nu pot proceda laexecutarea obligaţiei în termenul de 6 luni stabilit de art. 2 din ordonanţă. Instanţa poatedispune suspendarea executării silite până la soluţionarea procedurii privind cererea deacordare a unei perioade de graţie sau eşalonarea plăţii. Nu a fost făcută nicio altă precizareprivind durata acestor termene.
Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 92/2011.44. Prin Legea nr. 116 din 20 iunie 2011, în vigoare începând cu 23 iunie 2011,
legiuitorul a adoptat măsuri „temporare”pentru buna funcţionare a AVAS şi CNVM. S-astabilit că datoriile celor două autorităţi nu puteau fi plătite decât dacă autorităţile respectiveobţin venituri, iar în cazul CNVM numai dacă în cazul în care aceste venituri depăşesc5 000 000 RON, iar sumele plătite celor două autorităţi din bugetul de stat pentru acoperireacheltuielilor de personal şi de funcţionare nu pot face obiectul executării silite. Dispoziţiileacestei legi se aplică până la 31 decembrie 2013 (potrivit art. 3 din lege).
45. OG nr. 22/2002 a fost supusă în mod repetat controlului de constituţionalitate. Înmai multe rânduri, Curtea Constituţională a confirmat constituţionalitatea dispoziţiilor privindnegarea posibilităţii de a proceda la executarea silită a părţii din bugetul instituţiilor publicedestinat acoperirii cheltuielilor de personal şi de funcţionare ale acestor instituţii (a se vedea,în special, Decizia nr. 48 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 151 din20 februarie 2004, şi Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficialnr. 1052 din 18 noiembrie 2005).
În esenţă, Curtea Constituţională a constatat că scopul acestor limitări în ce priveşteexecutarea silită este de a proteja patrimoniul instituţiilor publice pentru a le permite să îşidesfăşoare activitatea fără întrerupere, care este parte integrantă a mecanismului de stat.Curtea Constituţională a considerat că Constituţia nu garantează executarea fără întârziereîntr-un anumit termen şi a considerat că, deşi această limitare afectează celeritatea procedurii,
ea este justificată de necesitatea de a găsi resurse pentru plata datoriilor. CurteaConstituţională a reţinut că aceste limitări sunt asociate cu garanţiile oferite creditorilor, înmăsura în care aceeaşi ordonanţă obligă instituţiile să ia măsurile necesare pentru a seconforma hotărârilor definitive în termen de 6 luni. Instanţa constituţională a concluzionat căfaptul că legea impune limite rezonabile şi justificate privind exercitarea unui dreptfundamental, aşa cum este cazul în speţă, nu înseamnă anihilarea dreptului respectiv. În acestsens, a făcut o paralelă cu termenele pentru introducerea unei căi de atac.
Capăt de cerere
46. Invocând art. 6 § 1 şi art. 17 din convenţie şi, în esenţă, art. 1 din Protocolul nr. 1la convenţie, reclamanţii se plâng de imposibilitatea în care se află de a-şi recupera creanţelecontra administraţiei publice. În special, aceştia se plâng că, prin adoptarea OUG nr. 4/2011 şia Legii nr. 116/2011, statul a făcut imposibilă executarea hotărârilor judecătoreşti definitive,privându-i astfel de orice posibilitate de a fi despăgubiţi pentru prejudiciul suferit.
În drept
47. Reclamanţii se plâng de imposibilitatea punerii în aplicare a hotărârilorjudecătoreşti definitive pronunţate contra administraţiei publice, ca urmare a intervenţieilegiuitorului în procesul de executare silită. Aceştia invocă art. 6 şi art. 17 din convenţie şiart. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie, redactate după cum urmează în părţile lor relevante:
Art. 6 § 1„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanţă [...], care
va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”
Art. 17„Niciuna din dispoziţiile [...] convenţiei nu poate fi interpretată ca o implicare pentru un stat, grup sau
individ, a unui drept de realizare a unei activităţi sau act în scopul distrugerii drepturilor sau libertăţilorrecunoscute în [...] convenţie sau al limitărilor mai ample ale acestor drepturi şi libertăţi decât cele prevăzuteîn convenţie.”
Art. 1 din Protocolul nr. 1„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit
de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiilegenerale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerănecesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plataimpozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
48. Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa referitoare la neexecutarea sau executareatardivă a unor hotărâri interne definitive, în special la cauzele Hornsby împotriva Greciei (19martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II), Tacea împotriva României (nr. 746/02,29 septembrie 2005), Orha împotriva României (nr. 1486/02, 12 octombrie 2006), Prodanîmpotriva Moldovei (nr. 49806/99, CEDO 2004-III (extrase) şi Piştireanu împotriva României(nr. 34860/02, 30 septembrie 2008). Cu toate acestea, reaminteşte că dreptul de acces la oinstanţă nu obligă un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri de natură civilă indiferentcare ar fi circumstanţele (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003).
49. Astfel, deşi este adevărat că o întârziere în executarea unei hotărâri judecătoreştipoate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de aşa natură încât săafecteze însăşi substanţa dreptului protejat prin art. 6 § 1 din convenţie (Burdov
împotriva Rusiei, nr. 59498/00, pct. 35, CEDO 2002-III).50. Totodată, pentru a se pronunţa asupra respectării cerinţei executării într-un termen
rezonabil, Curtea ia în considerare complexitatea procedurii, comportamentul părţilor şi alautorităţilor naţionale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului, precum şi obiectul hotărâriide executat [(Dumitru şi alţii împotriva României (dec), nr. 57265/08, pct. 40, 4 septembrie2012, şi jurisprudenţa citată)].
51. Chemată să se pronunţe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie,Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale,în special cele sociale şi economice, de o amplă latitudine pentru a se pronunţa atât asupraexistenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegeriimodalităţilor sale de aplicare. Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele deinteres general, cu excepţia cazului în care hotărârea se dovedeşte lipsită în mod vădit detemei raţional (Dumitru şi alţii, decizie citată anterior, pct. 41–42). Curtea aminteşte că ahotărât deja că măsurile luate pentru menţinerea echilibrului bugetar între cheltuieli şi venituripublice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [Mihăieş şi Senteşîmpotriva României (dec.), nr. 44232/11 şi 44605/11, 6 decembrie 2011].
52. Curtea a insistat, de asemenea, asupra faptului că o măsură care presupune oingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un echilibru just între cerinţelede interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale aleindividului. Atunci când miza este o problemă de interes general, autorităţile publice suntobligate să reacţioneze în timp util, în mod corect şi cu cea mai mare coerenţă (MariaAtanasiu şi alţii împotriva României, nr. 30767/05 şi 33800/06, pct. 167-168, 12 octombrie2010).
53. Revenind la situaţia de fapt din prezenta cauză, Curtea observă, de la bun început,că este dificil de sesizat amploarea fenomenului generat de prăbuşirea FNI şi preluareaulterioară de către stat a datoriei acestuia: atât numărul real al creditorilor, cât şi valoareatotală a datoriilor FNI par să scape autorităţilor (a se vedea, în special, supra, pct. 32). Cutoate acestea, Curtea ia act de angajamentul Guvernului de a clarifica situaţia (supra, pct. 33).
54. Pe baza informaţiilor aflate la dispoziţia sa, Curtea constată că foştii investitorii aiFNI au la dispoziţie trei moduri de a obţine o reparaţie: Legea nr. 333/2001, acţiuneacomercială împotriva FNI şi constituirea ca parte civilă în procesul penal împotrivapersoanelor răspunzătoare de prăbuşirea Fondului. Alegerea mijloacelor fiind liberă, cucondiţia ca termenii impuşi de legislaţia în vigoare să fie îndepliniţi, nimic nu împiedică, înprincipiu, creditorii să utilizeze mai multe căi pentru a-şi recupera în totalitate creanţele.Faptul că o persoană a beneficiat de ajutorul financiar prevăzut de Legea nr. 333/2001 nu seopune, în principiu, ca aceasta să utilizeze celelalte căi pentru a-şi recupera creanţele. În plus,cele două acţiuni au obiecte diferite, obligaţiile contractuale, pe de o parte, şi răspundereapentru infracţiunile comise, pe de altă parte.
55. Astfel, faptul că acelaşi creditor se poate regăsi pe mai multe liste de rambursarereprezintă o problemă reală pentru executarea deciziilor pronunţate în speţă. În acestecondiţii, Curtea consideră că este justificat şi chiar de dorit ca instituţiile publice să facă toateeforturile, în cel mai scurt timp posibil, pentru a stabili cu precizie amploarea obligaţiilor salede plată. Notând în această privinţă că debitorii au la dispoziţie o cale de atac efectivă pentrua clarifica situaţia, inclusiv formularea de contestaţii la executare, Curtea nu poate reproşaadministraţiei că a utilizat această cale pentru a stabili valoarea datoriei sale (supra, pct. 31).
56. Totuşi, Curtea reaminteşte că nu se poate accepta ca o autoritate publică să invocelipsa de resurse pentru a se opune executării obligaţiei sale de plată rezultată dintr-o hotărârejudecătorească (Burdov, citată anterior, pct. 35). Curtea constată cu satisfacţie faptul căinstanţele interne nu par a fi gata să accepte un astfel de motiv invocat de către debitori încadrul contestaţiilor lor la executare (supra, pct. 26).
57. În continuare, Curtea notează că restricţiile la plată instituite prin măsurilelegislative relevante în speţă nu sunt decât temporare. De asemenea, din probele aflate la
dosar reiese că instanţele interne nu au acordat în mod automat termene suplimentare saueşalonări la plată. Mai mult decât atât, în ciuda dificultăţilor bugetare întâmpinate, plăţile nuau încetat complet.
58. În plus, Curtea notează că litigiile privind datoria FNI sunt încă pendinte în faţainstanţelor interne, reclamanţii din prezenta cauză fiind, de asemenea, implicaţi. Rezultă că,atât pentru debitori cât şi pentru creditorii din cauză, litigiul încă nu s-a încheiat. În acestecondiţii şi având în vedere existenţa unor contestaţii justificate la executare încă pendinte înfaţa instanţelor naţionale, întârzierile în punerea în executare, care nu sunt nerezonabile pânăîn prezent, sunt inevitabile.
59. Curtea concluzionează că, în împrejurările specifice ale speţei, având în vederenumărul mare de creditori, situaţia încă neclarificată a creanţelor şi existenţa unor litigii încăpendinte, inclusiv pe fond, întârzierile în punerea în executare sunt justificate şi nu aducprejudicii nici dreptului reclamanţilor de acces la o instanţă, nici dreptului lor de proprietate.
Prin urmare cererea este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 §3 (a) şi 4 din convenţie.