Capitolul I Conceptele teoretice şi importanţa practică a investiţiilor şi politicilor investiţionale 1.1 Conceptul de investiţie, de la teorie la consecinţe practice În economia unei ţări investiţiile ocupă un loc central atât în sfera producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului, fiind un factor ce influenţează simultan atât cererea cât şi oferta. Investiţiile reprezintă un adevărat stimul, generând noi activităţi şi având ca finalitate obţinerea de bunuri şi servicii indispensabile unei economii sănătoase. Nu se exagerează nici atunci când se afirmă că, pentru economie, investiţiile reprezintă ceea ce reprezintă motorul pentru un sistem activ.[24, p.9]. Şi deşi a devenit un termen destul de des utilizat în vorbirea curentă conceptul de investiţie are un conţinut mult mai complex decât pare dintr-o analiză succintă, iar problemele de ordin practic ale tranziţiei la economia de piaţă impun sarcini noi şi dificile teoriei economice. Termenul generic de investiţie este adesea folosit atât în limbajul cotidian-empiric, cât şi de specialiştii din mai toate domeniile. Ceea ce ne interesează în acest context este faptul că şi economiştii folosesc acest termen adesea cu înţelesuri destul de variate. Mai mult,
44
Embed
Conceptele teoretice şi importanţa practică a investiţiilor şi politicilor investiţionale
În economia unei ţări investiţiile ocupă un loc central atât în sfera producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului, fiind un factor ce influenţează simultan atât cererea cât şi oferta. Investiţiile reprezintă un adevărat stimul, generând noi activităţi şi având ca finalitate obţinerea de bunuri şi servicii indispensabile unei economii sănătoase. Nu se exagerează nici atunci când se afirmă că, pentru economie, investiţiile reprezintă ceea ce reprezintă motorul pentru un sistem activ.[24, p.9]. Şi deşi a devenit un termen destul de des utilizat în vorbirea curentă conceptul de investiţie are un conţinut mult mai complex decât pare dintr-o analiză succintă
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Capitolul I Conceptele teoretice şi importanţa practică a investiţiilor şi politicilor investiţionale
1.1 Conceptul de investiţie, de la teorie la consecinţe practice
În economia unei ţări investiţiile ocupă un loc central atât în sfera producţiei
de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului, fiind un factor ce influenţează simultan
atât cererea cât şi oferta.
Investiţiile reprezintă un adevărat stimul, generând noi activităţi şi având ca
finalitate obţinerea de bunuri şi servicii indispensabile unei economii sănătoase. Nu se
exagerează nici atunci când se afirmă că, pentru economie, investiţiile reprezintă ceea
ce reprezintă motorul pentru un sistem activ.[24, p.9]. Şi deşi a devenit un termen
destul de des utilizat în vorbirea curentă conceptul de investiţie are un conţinut mult
mai complex decât pare dintr-o analiză succintă, iar problemele de ordin practic ale
tranziţiei la economia de piaţă impun sarcini noi şi dificile teoriei economice.
Termenul generic de investiţie este adesea folosit atât în limbajul cotidian-empiric, cât
şi de specialiştii din mai toate domeniile. Ceea ce ne interesează în acest context este
faptul că şi economiştii folosesc acest termen adesea cu înţelesuri destul de variate.
Mai mult, chiar economiştii teoreticieni abordează şi tratează investiţiile în maniere
diferite. În ceea ce urmează vom folosi câteva lucrări de bază pentru a argumenta cele
afirmate mai sus cu privire la modul în care sunt definite şi caracterizate investiţiile.
Noţiunea de investiţie poate fi definita din punct de vedere lingvistic ca fiind
o alocare, plasare, dotare.[25, p.5] Pot fi reţinute şi alte definiţii. Astfel după cum
subliniază unii specialişti, prin investiţie se înţelege: „o acţiune prin care se
cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor incasa sume mai mari
de bani sau se vor obţine alte beneficii”[25, p.6] sau „orice utilizare a unui activ în
calitate de capital în scopul realizării de eficienţă economică şi deci de profit”.[26
p.134].
Conceptul de investiţie implică sensuri şi abordări variate. Datorită tocmai
complexităţii acestui concept noţiunea de investiţie este abordată din punct de vedere
a gradului de cuprindere sub două aspecte: un înţeles „larg” şi altul „restrâns”.
În sens larg, noţiunea de investiţie cuprinde totalitatea cheltuielilor sau
alocărilor de fonduri de la care se anticipează că se vor obţine venituri viitoare.
Investiţia într-o astfel de abordare reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o
acţiune, într-un proiect sau operaţie pentru a crea un spor de avuţie atât la nivelul
individului, al firmei cât şi al societăţii în general.[20, p.12; 25, p.8]
În sens restrâns, investiţiile reprezintă „totalitatea cheltuielilor prin care se
creează, se achiziţionează noi fonduri fixe, productive şi neproductive, se înlocuiesc
mijloacele fixe uzate, se dezvoltă, se modernizează şi se reutilează bunurile materiale
existente”.[21, p.16] O asemenea definiţie o găsim în dicţionarele explicative, în
diverse lucrări şi monografii de specialitate în care investiţiile de capital sunt tratate
ca un suport material al creşterii economice şi al dezvoltării social culturale a unei
naţiuni.[24, p.32]
Sigur, în funcţie de timp, noţiunea de investiţie a fost privită şi tratată în
mod diferit. În condiţiile conducerii economiei pe principii administrative de comandă
în mod planificat centralizat, investiţia reprezenta numai ceea ce se aloca pentru
crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru sectorul social-
cultural. Astfel investiţiile erau privite doar în înţelesul îngust (restrâns) al
conceptului. Investiţia era abordată numai ca o simplă cheltuială, luând în consideraţie
doar conţinutul concret material al efortului investiţional pe care-l face orice agent
economic atunci când implementează un proiect de investiţii. Materializarea în
practică însă are la baza o structura de resurse de o mare diversitate din punct de
vedere al naturii lor (materiale, financiare, tehnice, umane, valutare, etc.). Evaluarea
acestora în expresie bănească este o necessitate inclusiv pentru fundamentarea
deciziilor economice de investiţii.
Trecerea la o noua forma de conducere bazată pe principiile economiei de
piaţă implică o schimbare a opticii privind noţiunea de investiţie, determinată de
elementele specifice ale acesteia cum ar fi: mărimea cererii şi ofertei pe piaţă, viteza
circulaţiei capitalului, lupta de concurenţă, mărimea profitul aşteptat etc. În aceste
condiţii, problematica investiţiilor este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile
respective. Astfel investiţiile sunt înţelese ca reprezentând partea din venit destinată
pentru formarea capitalului.[24, p.6; 25, p.12] Putem spune că investiţiile „reprezintă
un adaos la capital sau la patrimoniul personal existent, prin utilizarea unei părţi a
economiilor obţinute din activitatea curentă”.
Spre deosebire de alte concepte noţiunea de investiţie pune accentul pe
domeniul de aplicaţie, pe conţinutul său. În acest context ea poate fi tratată din mai
multe puncte de vedere: În plan contabil, care este cel mai restrictiv, investiţia este
definită ca fiind o imobilizare de bunuri mobile sau imobile, corporale sau
necorporale, achiziţionate sau create de o entitate economică destinate a rămâne
durabile, în cadrul entităţii respective. Se are în vedere imobilizări legate de
exploatare şi cele în afara exploatării.
Dimensiunea economică lărgeşte sfera de cuprindere a investiţiei. Conform
acestei accepţiuni investiţia reprezentă „un sacrificiu de resurse curente în speranţa
obţinerii în viitor a unor efecte şi rezultate economice(venituri, încasări) eşalonate în
timp şi care, în sumă totală sunt superioare cheltuielilor iniţiale”. Din acest punct de
vedere o atenţie deosebită este acordată factorului timp şi a influenţei acestuia,
categoriei de eficienţă sau rentabilitate, precum şi factorului risc. Prin această
abordare economică se înţelege nu doar alocarea unor surse pentru procurarea unor
active fixe, dar şi cheltuielile efectuate în cadrul unor programe de dezvoltare-
cercetare, cheltuieli legate de formarea personalului, cheltuieli pentru publicitate.
Sub aspect financiar, care este cel mai cuprinzător, investiţiile reprezintă
cheltuieli de resurse care vor genera venituri şi/sau economii pe o perioadă
îndelungată şi care, în consecinţă, vor permite astfel recuperarea cheltuielilor iniţiale.
[14, p.14] Accepţiunea financiară înglobează în noţiunea de investiţii toate elementele
de imobilizări sau cheltuieli definite anterior, în plus are în vedere şi nevoia de fond
de rulment pentru exploatare, generată de creşterea volumului de activitate. În acest
context amintim şi utilizarea resurselor financiare pentru achiziţionarea hârtiilor de
valoare (acţiuni, obligaţiuni, etc.) pe piaţa de capital. Aceste titluri financiare fac
obiectul unor investiţii financiare, iar tranzacţionarea lor are loc la bursele organizate
în concordanţă cu jocul cererii şi ofertei.
Putem precăuta şi aspectul psihologic – investiţia reprezintă o renunţarea la
bunuri immediate în schimbul unor avantaje viitoare. Din acest punct de vedere,
individul, întreprinzătorul unei firme se bazează mai mult pe intuiţia proprie aflându-
se în dilemă şi fiind constrâns să renunţe la satisfacţii imediate în speranţa unor
câştiguri viitoare mai mari.
Legată cu o imobilizare de fonduri de natură diversă pe o perioadă mai
lungă, investiţiei îi este imanent timpul – element definitoriu al caracterului dinamic
al procesului investiţional. La fel ţinând seama de schimbările rapide ce au loc în
evoluţia proceselor economice e necesar sa amintim caracterul incert al rezultatelor
scontate sau aşteptate. În acest sens este relevantă sublinierea făcută de Pierre Masse
potrivit căreia investiţia este „o cheltuială certă pentru un viitor incert” ce echivalează
cu „a renunţa la satisfacerea imediată şi sigură, pe seama economiilor şi veniturilor de
care dispunem în prezent contra unei speranţe viitoare, al cărei suport îl reprezintă
tocmai bunul investit”.[26, p.7].Potrivit celor spuse mai sus investiţia este considerată,
„o cheltuială prezentă realizată în vederea obţinerii unor efecte viitoare în condiţii de
risc şi incertitudine” din care reiese că investiţiei îi este inerent riscul[21, p.15].
Dar indiferent cum abordăm conceptul de investiţie: în sens larg sau restrâns
precum şi al diversităţii de noţiuni şi opinii formulate se desprind totuşi câteva
trăsături comune ce prezintă interes:
• Orice investiţie presupune transpunerea în cheltuieli a unor disponibilităţi
băneşti indiferent dacă efortul înseamnă realizarea unor obiecte, bunuri concrete,
echipamente sau dimpotrivă plasamentele în acţiuni, obligaţiuni sau alte hârtii de
valoare.
• Orice investiţie înseamnă efort, sub mai multe aspecte (material, financiar,
uman), dar în urma cărora se scontează efecte diverse, multiplicatoare, cel mai des sub
forma unui spor de profit, a cărui realizare rămâne incertă.
• Orice investiţie implică renunţarea temporară, dar certă a unor resurse
curente al căror cost urmează a fi suplinit de efectele nete viitoare.
Consideraţiile făcute ne permit să apreciem că investiţia reprezintă : totalitatea
de resurse (materiale, tehnice, umane, financiare etc.) alocate într-un anume moment
de timp pentru dezvoltarea şi modernizarea forţei productive a societăţii, a întregii
vieţi sociale, astfel încât să se creeze condiţiile necesare obţinerii unor efecte utile în
viitor.
1.2 Criterii şi modalităţi de clasificare a investiţiilor
În fundamentarea oportunităţilor cât şi a gestiunii activităţii de investiţie se
impune structurarea cheltuielilor investiţionale după diferite criterii fiecare dintre
acestea răspunzând la anumite necesităţi de analiză, decizie sau alte cerinţe de ordin
practic. Clasificarea investiţiilor impune folosirea unor criterii raţionale şi accesibile
din punct de vedere metodologic şi practic. În teoria economică sunt folosite foarte
multe criterii de clasificare a investiţiilor, dar careva dintre ele sunt recunoscute ca
esenţiale şi sunt pe larg utilizate de către economişti. Sunt cunoscute următoarele
principii sau criterii de clasificare a investiţiilor:
1. Din punct de vedere al naturii investiţiilor se pot distinge:
a) investiţii în active materiale (numite şi reale sau fizice)
b) investiţii în active nemateriale
c) investiţii financiare
Investiţiile materiale sunt investiţiile ce participă nemijlocit în procesul de
producţie şi asigură creşterea capitalului real. Investiţiile reale constau din acele
cheltuieli de capital făcute pentru achiziţia de active sub formă de infrastructură
materială. În principiu acestea sunt cheltuielile aferente cumpărării de maşini şi
echipamente, utilaje şi instalaţii, cheltuieli pentru montarea lor şi pentru înlocuirea
celor scoase din funcţiune. În corespundere cu Sistemul Conturilor Naţionale
investiţiile reale includ cheltuielile ce se materializează în crearea, reproducerea şi
procurarea fondurilor fixe (construcţia nouă, extinderea, reconstrucţia şi reutilarea
tehnică a obiectelor), precum şi în cheltuielile legate de majorarea stocurilor de
materiale a mijloacelor circulante (cheltuieli ce se formează din intrări şi ieşiri de
mijloace circulante din stocuri şi se determină ca diferenţa dintre intrările de producţie
în stocuri şi ieşirile din ele). Cota cea mai mare în investiţiile ce formează capitalul o
constituie investiţiile pentru crearea şi reproducţia mijloacelor fixe numite şi investiţii
capitale.
Investiţiile în active nemateriale (intelectuale sau necorporale) cuprind
sumele alocate în active necorporale sub forma unor drepturi de autor, mărci de