COMUNICARE ªI GUVERNARE - cdn4.libris.ro si guvernare... · schimbarea orientãrii cu privire la filosofia situaþiei (Kulin, Toulmin, Feyerabend), accentele asupra discontinuitãþii

3

EDITURA UNIVERSITARÃBucureºti, 2013

ROSEMARIE HAINEª

COMUNICARE ªI

GUVERNARE

5

CUPRINS

Cuvânt înainte .................................................................. 7

Comunicarea ºi paradigma culturalã postmodernã ..... 10

Informaþie ºi comunicare ................................................ 27

Organizaþia – fenomen social dinamic ........................... 46

Organizaþia în spaþiul public contemporan .................. 76

Comunicarea integratã.................................................... 92

Gestionarea crizelor ºi comunicarea .............................. 108

Þãrile postcomuniste ºi democratizarea ........................ 122

Guvernarea, astãzi ........................................................... 143

Comunicare ºi guvernare ................................................ 159

Organizaþiile ºi brandingul on-line ................................ 182

Brandingul de þarã în contextul globalizãrii ................. 197

Bibliografie ....................................................................... 206

7

CUVÂNT ÎNAINTE

Aceastã lucrare s-a nãscut din dorinþa de a pune la îndemânastudenþilor mei de la Facultatea de Administraþie Publicãcunoºtinþe minime despre comunicare ºi despre rolul comunicãriiîn organizaþii.

Un bun funcþionar public, un manager, un jurist nu potprofesa cu succes dacã nu alocã importanþa cuvenitã comunicãrii.

Comunicarea ºi organizarea sunt douã dimensiuni funda-mentale ale fiinþei umane. Guvernanþa localã, dar ºi guvernanþaeuropeanã sunt din ce în ce mai mult fondate pe comunicare.

Cum pot coopera actorii societali altfel decât prin comu-nicare?

Cum poate funcþiona democraþia consensualã altfel decâtprin comunicare? Înainte de a fi o obligaþie instituþionalã, comu-nicarea este datul fundamental al individului care se aflã în dialogcu lumea.

Dincolo de ideologia tehnicilor de comunicare de astãzi,însã, dialogul cu celãlalt, în sens antropologic, conferã dimen-siunea umanã unei colectivitãþi.

8

Pornind de la etimologia cuvântului ciberneticã, “ºtiinþaconducerii ºi a guvernãrii”, putem vedea implicaþiile comunicãriiîn dezvoltarea organizaþionalã care depinde nu numai de resursemateriale, dar ºi de cooperare ºi comunicare interculturalã, deîmpãrtãºirea sistemului de referinþã al Celuilalt. Cooperareainterculturalã a devenit o condiþie esenþialã pentru supravieþuireaomenirii însãºi.

Culturile organizaþionale sunt puternic influenþate deculturile naþionale. Cultura naþionalã face parte din “softul mental”pe care l-am achiziþionat în primii zece ani de viaþã, acasã, laºcoalã, ºi este formatã din majoritatea valorilor noastre funda-mentale.

Instituþiile nu pot fi înþelese fãrã a þine seama de culturã.Orice activitate a unei instituþii sau organizaþii este o

înlãnþuire de procese de interacþiune ºi comunicare. Acestuiînceput de secol îi corespunde un nou model organizaþional ºiinstituþional ºi un nou tip de management: organizaþia flexibilã,uneori cu caracter tranzitoriu, adaptativã ºi fondatã pe munca înechipã ºi un management de cooperare.

Comunicarea tot mai intensã sporeºte ºi ritmul de schimbaresocialã, prezentã astãzi în lume prin procesele de globalizare,integrare ºi reforme administrative.

Guvernanþa a devenit un concept central al administraþieipublice. Managerialismul (introducerea managementului secto-rului privat în sectorul public) impune noi modele de interacþiunesocialã: reþelele ca modele de relaþii sociale între actori inter-dependenþi, care se formeazã în jurul politicilor ºi programelorpolitice. Pieþele ºi reþelele de informaþii (proprii ultraliberalis-mului) sunt soluþii alternative la organizarea ierarhicã tradiþionalã.Acest fapt necesitã informaþii, negociere, luarea deciziilor,coordonare, deci comunicare.

9

Deplasarea dinspre adminstraþia localã cãtre guvernanþacomunitarã face sã aparã noi reþele de actori, managementul reþeleifiind sinonim cu conceptul de guvernanþã. Negocierea ºi consensulprin dialog devin condiþiile organizante ale acþiunilor.

Procesele democratice pot fi menþinute ºi consolidate prinexistenþa forumurilor deliberative în care voinþa comunã va fideterminantã ºi în urma cãrora se va realiza echilibrul întreinteresele reþelelor ºi se vor lua deciziile.

Prin urmare, comunicarea publicã capãtã o nouã importanþãîn societate ºi în definirea interesului public.

Lucrarea de faþã este o trecere în revistã succintã a diverselorteme pe care studenþii trebuie sã le aibã în vedere atunci cândabordeazã paradigma dezvoltãrii sociale contemporane.

Autoarea

10

COMUNICAREA ªI PARADIGMACULTURALÃ POSTMODERNÃ

Globalizarea, caracterul informaþional al societãþii de astãzi,democratizarea cât mai accentuatã a lumii occidentale coexistãpe fundalul unei noi paradigme sociale ºi culturale, numitãpostmodernism.

„Liberalism-economie de piaþã – tehnologie informaþionalã:iatã cum ar putea arãta ecuaþia în stare sã defineascã starea actualãa lumii” (Cãrtãrescu, 1999).

Societatea postmodernã, având drept model lumeaamericanã actualã, se confruntã cu experienþe noi, remarcate deToffler încã din anii ’60 -’70; ca de exemplu: accelerareaexponenþialã a ritmului vieþii, al schimbãrii tot mai frecvente adecorurilor, cunoºtinþelor, mediului de viaþã, pe care le-a numitcu un termen generic – tranzienþã (Cãrtãrescu, 1999). „Tranzienþaeste noua instabilitate în viaþa de fiecare zi. Ea se exprimã printr-osenzaþie, un sentiment de nepermanenþã” (Toffler, 1973). Deºiistoria ºi semnificaþia conceptului de postmodernism sunt încã

11

controversate, el existã ca o nouã epistemã. Existã atâtea postmo-dernisme câþi teoreticieni ai postmodernismului sunt: ambiguitateaconstituie una din trãsãturile definitorii ale acestui concept.

Sentimentul comun al sistemelor de gândire care au teoretizatpostmodernismul este cã o mare epocã din istoria umanitãþii –modernitatea – s-a încheiat ºi cã intrãm într-o lume de alt tip, încare concepte fundamentale ca realitate, istorie, valoare, gândire,artã se modificã esenþial ºi, odatã cu ele, omul însuºi.

Indiferent cã el se manifestã în literaturã, arhitecturã, muzicã,politicã, religie, economie, ºtiinþã, fotografie, televiziune,filozofie, antropologie, lingvisticã, istoriografie, caracteristicilepostmodernismului ar fi: dislocare, diversitate, antireprezentaþio-nalism, alteritate, feminism, textualism (Botez, 2005). Temespecifice sunt: sfârºitul filosofiei, epistemologiei, umanismului,al istorismului progresist.

Paradigma postmodernã înlocuieºte conceptele moderniste:realism, formalism, semanticã, fundamentalism, reprezentare,narativ, tipic, origini-cauze, obiectivitate, determinare, sectarismcu noi concepte care se impun: eclectism, antiformalism, egalita-rism, anarhie, eros, proces, deconstrucþie, dispersie, diferenþã,ironie, indeterminare, imanenþã, holism, solidaritate.

Postmodernismul nu este o versiune a modernismului.Conturarea în contemporaneitate a unei noi paradigme culturalede tip modernist nu mai poate fi pusã la îndoialã – din moment ceexistã reorientãri în direcþia postmodernã, în filozofie, episte-mologie, ºtiinþã, metafizicã ºi chiar religie.

Paradigma modernitãþii s-a nãscut în Evul Mediu din crizacredinþelor morale ºi religioase exacerbate. La rândul sãu,paradigma modernitãþii intrã într-o crizã ce va afecta însã valorilecunoaºterii ºi raþiunii pe care ea le absolutizeazã prin scientism ºitehnocratism. Susþinerea raþionalitãþii unice ca aspect crucial almodernismului reprezintã una din principalele idei atacate de

12

postmodernism. Deoarece viziunea modernã asociazã ºtiinþa cunoþiunile de raþiune ºi adevãr unice, postmodernismul este directimplicat în detronarea ºtiinþei de pe poziþia care îi permitea sãmonopolizeze raþiunea absolutã (Botez, 2005).

Postmodernismul neagã existenþa unei naturi umaneconstante în timp ºi în diverse culturi, susþinând imposibilitateaomului de a ajunge la esenþa realului. Pretenþia ºtiinþei de a fideþinãtoare de adevãr despre natura esenþialã a lucrurilor ºifenomenelor ii apare suspectã. Se pierde încrederea în existenþasurselor unice de legitimare a modalitãþilor reducþioniste aleexplicaþiei (Hesse, 1994).

Postmodernismul privilegiazã eterogenitatea ºi diferenþa caforþã eliberatoare în redefinirea discursului cultural. Fragmentarea,indeterminarea ºi neîncrederea în discursurile universale ºitotalizatoare caracterizeazã criza paradigmei moderniste. Redesco-perirea pragmatismului ºi hermeneuticii în filozofie (Rorty),schimbarea orientãrii cu privire la filosofia situaþiei (Kulin,Toulmin, Feyerabend), accentele asupra discontinuitãþii ºidiferenþei în istorie ºi asupra convenþiei poliforme în loculaccentelor, pe cauzalitatea simplã sau chiar pe cea complexã(Foucault), noile dezvoltãri ale matematicii, relevând indetermi-nismul (teoria catastrofelor ºi teoria haosului, geometria fractalã),refuzul narativitãþii ºi al interpretãrilor metateoretice cu aplicareuniversalã, resurecþia în eticã ºi antropologie a validitãþii ºidemnitãþii „altuia” sunt toate indicii ale unei profunde schimbãrica rãspuns la criza conceptului modernitãþii. Dupã postmoderniºtidiferitele realitãþi pot coexista ºi, interpenetra, limita între ficþiuneºi realitate, între iluzie ºi ºtiinþã se estompeazã.

Criza secolului, desigur a secolului XX, adãugãm noi, estecriza gândirii scientiste care a construit un om fãrã divinitate, omce a descoperit singur prin propria cercetare lipsa de sens aexistenþei sale tehnicist-consumatoriste (Harvey, 1989).

13

Logica societãþii moderne presupune dominarea naturii ºieului uman, prin revoluþia tehnico-ºtiinþificã. Scopul modernizãriiuniversale înseamnã raþionalizarea economicã, organizareaprogramaticã, determinarea politicã, ideologie materialistã.

Conceptul politic al modernitãþii înseamnã un stat birocraticadesea atotputernic, despre care se crede cã va putea ajunge laforme perfect organizate tehnic ºi ºtiinþific. Autoritarismul politicnaºte uºor totalitarismul, alt semn evident al crizei modernitãþii.

Conceptul psihologic al modernitãþii opune consensuluimagic sau religios al comunitãþii tradiþionale existenþa individuluicu interese conºtientizate, manipulat însã de o exterioritate pecare o percepe ca raþionalã, dar care îl determinã unidimensionalpânã la fatala înstrãinare de esenþa sa umanã.

Conceptul istoric este caracterizat de o temporalitatemodernã liniarã care se considerã mãsurabilã, progresivã, deschisãspre viitor.

Conceptul estetic al modernitãþii opune creatorul, uman dotatcu capacitate ºi cu potenþã nelimitatã, creaturii subordonate totalputerilor divine ale Evului Mediu. Orice om poate sã-ºi manifestesubiectivitatea prin experiment ºi inovaþie artisticã, ca atare culturade masã se extinde în dauna celei performante (Botez, 2005).

În paradigma culturalã postmodernã apare un tip specificde cunoaºtere ºtiinþificã ºi un nou set de principii epistemologice.Mary Hesse prezintã astfel opt elemente caracteristice ale uneinoi epistemologii:

1. Nu existã un limbaj ideal ºi univoc pentru ºtiinþã princare aceasta sã poatã reprezenta direct ºi neechivoc lumea.

2. Limbajele naturale nu sunt univoce, iar semnificaþiile dincadrul lor sunt contextuale sau holistice. Pentru a înþelegeun termen, trebuie sã fiu sensibil faþã de contextul sãucare poate fi o propoziþie sau un paragraf sau poate implicao bucatã mare de discurs, fiind necesar sã fie percepute

14

fiecare dintre nuanþele a ceea ce e spus. Unii filosofi auafirmat cã un astfel de holism al semnificaþiei face dincomprehensiune un act circular – fiecare parte implicãîntregul, iar întregul nu poate fi priceput fãrã pãrþile sale.

3. Faptul cã limbajul uzual nu e logic ideal nu împiedicãproducerea de argumente logice în cadrul lui.Una din sarcinile noii epistemologii este sã restaurezereputaþia retoricii ºi sã creeze o disciplinã retoricã pentruºtiinþã.

4. Elementele acestei retorici ar putea începe cu practicaºtiinþelor umane. Se considerã cã ºtiinþele umane sunthermeneutice, adicã interpreteazã comportamentul umanºi social în termeni de motivaþie ºi intervenþii, care nusunt vizibile la suprafaþã. Aceste interioritãþi cercetãtoriile pot compara cu propria experienþã. Deci, ºtiinþeleumane sunt „participative”.

5. Toate acestea conduc la ideea cã nu poate exista un singurpunct de vedere adevãrat în ºtiinþele umane – nu existãcercetare total obiectivã ºi fãrã prejudecãþi – ºi cã eveni-mentele omeneºti, sunt guvernate de legi universale. Oriceºtiinþã umanã interesantã are nevoie de disciplinelecomprehensiunii, interpretãrii, comunicãrii, iar acesteasunt procese dialectice, care se schimbã ºi se dezvoltãîmpreunã cu istoria ºi culturile ºi sistemele de valori, atâtale actorilor sociali, cât ºi ale cercetãtorilor.

6. O retoricã a teoretizãrii bune trebuie sã includã criteriileargumentãrii cotidiene. Metafora,analogia,interpretarea,explicaþia trebuie sã fie fondate pe ceea ce au în comunindivizii din diversele societãþi.

7 – 8. Legile ºi teoriile adevãrate în mod universal suntrefuzate de postmodernism, iar ºtiinþele se înrudesc prinflexibilitatea teoriei ºi metodei (Hesse, 1994).

15

Postmodernismul poate fi interpretat ca o reacþie legitimãla viziunea monotonã a modernismului asupra lumii – Perceputca pozitivist, tehnocentrist ºi raþionalist, modernismul universala fost identificat cu credinþa în progresul liniar, adevãrul absolut,planificarea raþionalã, ordinea socialã idealã prin contrast,privilegiazã eterogenitatea ºi diferenþa ca forþe eliberatoare înredefinirea discursului cultural. Fragmentarea, indeterminarea ºidistrugerea oricãrui discurs totalizator reprezintã scopul gândiriipostmoderne (Raychman, 1985). Viaþa culturalã apare, în aceastãperspectivã, ca o serie de texte intersectându-se cu alte texte, carese pot transforma în altceva. A deconstrui (Derrida iniþiazãdeconstructivismul) înseamnã a descoperi un alt text în textulcunoscut, construcþia altuia din primul. ªi autorul ºi consumatorulparticipã la producerea semnificaþiilor. De aici, democratizareacreaþiei.

În plan artistic, se creeazã condiþiile pentru o estetizaregeneralã a existenþei (Cãrtãrescu, 1999). În postmodernitate artanu dispare, dar cea mai mare parte a ei îºi pierde izolarea de corpulsocial ºi se dizolvã în aceasta (dispare autonomia esteticului).Impactul tehnologiei este imens: ea reproduce la nesfârºit ºiubicuizeazã operele, distrugând astfel unul din criteriile esenþialeale valorizãrii elitiste a operei: unicitatea acesteia.

Ideea „morþii artei” apare într-o dublã perspectivã: în senstare ea se referã la sfârºitul artei mari ca paradigmã formativã aumanitãþii, ca lume ocultã, iniþiaticã, pãstrãtoare a unor revelaþiitranscendentale; în sens slab conceptul de moarte a artei priveºtemutaþia prin care arta se dizolvã prin mass-media ºi alte mijloace.Astãzi, mass-media acordã prea puþinã importanþã artei mari,serioase; în schimb ele distribuie informaþie culturalã ºi divertis-ment, urmând un unic criteriu estetic, care este plãcutul. Numaimass-media sunt capabile sã organizeze consensul social, iar acest