1) Simbolismul
Perioada veche:Umanismul:
Umanismul este o miscare social-culturala care s-a dezvoltat in
perioada Renasterii (sec XIV-XVI).
Renasterea este perioada din istoria omenirii caracterizata
printr-o dezvoltare sincrona, fara precedent a stiintei, artelor si
a civilizatiei in general.
Termenul de Umanism are doua sensuri:-unul mai lung: dragoste
fata de oameni.-altul mai restrans: dragoste fata de valorile
antichitatii greco-romane.Miscarea umanista cumuleaza ambele
sensuri. Umanismul a aparut in Italia (Florenta) de unde s-a
raspandit in intreaga Europa.
Caracteristici:
-increderea in libertatea, demnitatea si perfectabilitatea
omului;-increderea in ratiune;-promovarea omului universal;-armonia
dintre om si natura;-admiratia fata de valorile antichitatii
greco-latine;-in centrulpreocuparilor umanistilor se afla omul;
Umanismul Romanesc
Pe teritoriul tarii noastre, umanismul se dezvolta destul de
tarziu (sec XVII) odata cu aparitia primilor carturari cunoscatori
ai culturii antichitatii, a limbilor latina, greaca si slavona.
Reprezentantii umanismului romanesc sunt cronicarii care sustin
in operele lor idei fundamentale ale culturii romanesti: - originea
latina a poporului si a limbii romane; - continuitatea existentei
acestui popor pe teritoriul romanesc;- unitatea tuturor romanilor
din provinciile romanesti;- rolul civilizator al tipariturilor;-
forta educativa a istoriei;- credinta in adevar si documente;-
dorinta de a salva oamenii de ignoranta? CRONICILE:Denumirea vine
de la latinescul "Chronica" care inseamna istorie pe ani. Cronicile
sunt lucrari istoriografice care prezinta evenimente istorice
intr-o ordine cronologica. Ele au fost scrise in limba slavona si
aici descoperim primele incercari de realizare a unei literaturi
originale romanesti.
-Reprezentanti:
Moldova:Grigore Ureche ("Letopisetul tarii Moldovei de la
origini pana la a doua domnie a lui Aron Voda 1359")Miron Costin
("Letopisetul tarii Moldovei de la Aron Voda incoace" pana la
domnia lui Dabija Voda)Ion Neculce (Letopisetul tarii Moldovei de
la domnia lui Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat 1743")
Muntenia:Cronica Balenilor (ANONIMa)Letopisetul Cantacuzinesc
(ANONIMa)Radu GreceanuRadu Popescu
1. Grigore Ureche:
Manuscrisul autograf al Letopisetului lui Grigore Ureche s-a
pierdut si de aceea multa vreme cronica a fost atribuita lui Nestor
Ureche, tatal lui Grigore. Astazi este in afara de orice indoiala
ca Letopisetul apartine lui Grigore Ureche asa cum stabilise in
1852 Mihail Kogalniceanu. "Letopisetul tarii Moldovei" scris de
Grigore Ureche in ultimii ani ai vietii este o opera determinata.
Ea incepe cu anul intemeierii Moldovei (1359) "cand s-au descalecat
tara" si se opreste in anul 1594 "cand au venit Loboda cu oaste
cazaceasca si au gonit pe Aron Voda de-n scaun si au ars Targul
Iasi." Este necesar sa precizam ca au existat trei copisti ai
Letopisetului (Simion Dascalul, Nisail Calugarul, Axinte Uricarul)
care au considerat necesar, in momentul in care au copiat, sa
completeze cronica cu ceea ce i-a scapat cronicarului sau n-a
stiut.
Interpretarile lui Simion Dascalul sunt lipsite de simt critic
si au fost semnalate in mare parte si de cronicarii urmatori care
le-au combatut.
Grigore Ureche nu este interesat numai de cantitatea stirilor,
ci si de calitatea lor. El nu scrie numai pentru a informa, ci si
pentru a educa, pentru a oferi un indreptar de viata: "sa ramaie
feciorilor si nepotilor, sa le fie invatatura". Istoria este
necesara "ca sa nu se inece a toate tarile anii trecuti", este o
datorie patriotica obligatorie pentru orice popor care vrea sa
paseasca pe o prima treapta a culturii. Grigore Ureche este primul
cronicar care simte nevoia de a respecta adevarul fortelor
consemnate "ca sa nu ma aflu scriitoriu de cuvinte desarte, ci de
dreptate".
Cronica oglindeste oranduirea feudala din prima jumatate a sec
XVII al marii boierimi.
- Cronicarul condamna sistemul de guvernare bazat pe autoritatea
domneasca considerand ca domnitorul nu poate avea drept de viata si
de moarte asupra supusilor sai; idealul statal al lui Ureche este
regatul albinelor intemeiat pe armonia dintre matca si lucratoare.-
Preconizeaza pentru Moldova o carmuire dupa pravila, adica dupa
legea scrisa "pe Moldova este acest obiceiu de pier far-de munca,
far-de judecata, far-de leac de vina.".- Cronicarul manifesta o ura
neimpacata impotriva cotropitorilor otomani "groaza tuturor
vecinilor de prin-prejur" .- invatatura limbii latine a inlesnit
lui Ureche cunoasterea originii romane a poporului nostru; aduce
argumente lexicale in sprijinul romanitatii, dar recunoaste ca in
limba noastra s-au "amestecat" si cuvinte ale vecinilor "macar ca
de la rami ne tragem"- Vorbeste in chip surprinzator pentru intaia
data despre unitatea neamului si originea sa comuna "rumanii cati
se afla locuitori in tara Ungureasca si la Ardeal si la Mara
Moresu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Rami se
trag".- Letopisetul debuteaza cu legenda intemeierii Moldovei,
urmeaza apoi mai mult de 46 de ani din istoria Moldovei care sunt
doar insirati ca intr-un pomelnic deoarece izvoarele au fost
insuficiente.- Domnia lui stefan cel Mare se bucura de cel mai mare
spatiu in cronica; lui Ureche ii revine meritul de a fi fost primul
biograf al marelui domnitor realizand si un portret moral al
acestuia.- Evenimentele consemnate, figurile domnitorilor au
reprezentat surse de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu;
descoperim in cronica portrete, tablouri, mici caracterizari,
schite de nuvele care reprezinta inceputurile unei literaturi
romane originale.
2. Miron Costin:
Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand
poezia nu era deloc o indeletnicire obisnuita. Poemul filosofic
"Viata Lumii" a fost scris cand Miron Costin avea 40 de ani. Poezia
are un moto extras din "Ecleziast" : "vanitas vanitatum et omnia
vanitas"(desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte) care
concentreaza tema poemului larg raspandita in literatura
universala, aceea a sortii alunecoase (Fortuna labilis) care nu
poate fi stapanita. Viata omului este comparata cu o ata subtire
care se poate rupe oricand, mari personalitati ale lumii sunt
supuse si ele mortii asadar concluzia este una filosofica:
"existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte
bune pentru ca binele este telul suprem al omului".
a) De Neamul Moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii
lor
A fost scrisa de Miron Costin in ultimii anin ai vietii sale
dupa multa ezitare si numai cand cronicarul a considerat ca detine
suficienta informatie pentru argumentarea sa. intreaga opera
exprima sentimente de inalt patriotism. Exista la inceputul operei
o predoslovie prin care autorul justifica scrierea acestei opere:
"inceputul tarilor acestora si neamului moldovenesc si muntenesc si
cati sunt si in tarile unguresti cu acest nume, romani si pana
astazi, de unde sunt si din ce semintie, de cand si cum au
descalecat aceste parti de pamant a scrie, multa vreme la cumpana
au statut sufletul nostru". De Neamul Moldovenilor este o opera
polemica care intentioneaza sa puna la punct unii impostori cum a
fost Simion Dascalul care a denigrat poporul roman. Miron Costin
spune ca: "nici este saga a scrie ocara viacinica unui neam. Cand
ocarasc intr-o zi pe cineva este greu a rabda; dara in veaci."
Aceasta opera chiar daca are in cuprinsul ei unele inexactitati,
este de remarcat pentru informatiile si argumentele aduse in
sprijinul ideii romanitatii poporului roman.
b) Letopisetul tarii Moldovei de la Aron Voda incoace
Este scris in jurul varstei de 40 de ani in scopuri informative
"sa nu se uite lucrurile si cursul tarii" si educative "sa hie de
invatatura ce este bine si ce este rau si de ce sa se fereasca si
ce va urma".
Ca si la Grigore Ureche, in cronica lui Miron Costin, apar
conceptele clasei boieresti si el e convins ca nu domnitorul
trebuie sa conduca, ci si boierimea, iar cei mai mici trebuie sa se
teama de cei mari. Cronicarul manifesteaza interes pentru toate
aspectele vietii sociale, ura latirea puterii turcesti si lacomia
Imperiului Otoman: "pantecele turcilor fara fund".
Valoarea literara a cronicii lui Costin o intrece pe cea a lui
Ureche; Costin este un memorialist atent asupra vietii si asupra
oamenilor, scriitor in adevaratul sens al cuvantului, prozator,
zugrav de moravuri si caractere. Ultima parte a cronicii are
desfasurarea epica a unui roman: exista descrieri, tablouri
pitoresti care infatiseaza armata (cea poloneza, infanteria
moldoveneasca) ca in romanele istorice.
Autorul pare a se implica in evenimente pentru ca unele dintre
ele s-au petrecut in timpul vietii sale. Datorita acestui fapt,
atentia fata de eroi si intamplari este sporita.
in explicarea victorii lor militare s-au infrangerilor, Miron
Costin nu introduce factori divini, totusi crede in semne
dumnezaiesti si interpreteaza calamitati naturale ca pe niste
"pedepse ceresti"(interesanta este prin viziunea apocaliptica
descrierea unei invazii de lacuste). Miron Costin are intuitie
psihologica si tendinta de a filozofa pe marginea faptelor,
reuseste astfel sa realizeze caracterizari, naratiuni umoristice
etc.
Fiind intr-o oarecare masura si filosof, cronicarul face un fel
de teorie a cunoasterii vorbind despre cele cinci simturi si
oprindu-se asupra importantei vazului. Influenta limbii vorbite
este mai mica in opera lui Miron Costin, el fiind un cronicar cult
intalnim totusi cateva expresii si proverbe populare:-"lupul parul
schimba, iar nu hirea".-"cum zice muldoveanul, nu sunt in toate
zilele pastile".-"ca acela ce invata, sa apuca de sabie cu mana
goala".
Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii romane
Istoriografia in limba romana s-a dezvoltat incepand cu
sfarsitul sec XVI odata cu ridicarea noii boierimi si aparitia
primilor carturari; un rol important l-a avut raspandirea
umanismului.
1) Contributia la dezvoltarea istoriei:- au pus bazele
istoriografiei romanesti (bazandu-se pe document si adevar);-
transmit informatii pretioase cu privire la istoria medievala
(domnii & evenimente);- informatii in legatura cu etnogeneza
romanilor (originea latina a limbii si a poporului roman, unitatea
romanilor si continuitatea existentei pe acest teritoriu.);Grigore
Ureche este cel dintai care vorbeste despre originea romanilor "si
toti de la rami se trag.".Miron Costin prin lucrarea sa "De Neamul
Moldovenilor" continua ideile lui Ureche in legatura cu etnogeneza
romanilor aducand argumente stintifice.- contribuie in mod esential
la formarea constiintei nationale;- scopul scrierilor nu este numai
unul informativ, ci si unul educativ.
2) Contributia in domeniul limbii:
- in cronici exista primele dovezi ale limbii romane in diferite
perioade ale evolutiei;- oglindesc eforturile de transformare a
limbii dintr-un mijloc de comunicare intr-un mijloc de transmitere
a culturii. Grigore Ureche se bazeaza pe limba vorbita, stilul
sobru.Miron Costin se afla sub influenta limbii latine.Ion Neculce:
limba folosita tn operele lui este imaginea scrisa a limbii vorbite
in prima jumatate a sec XVIII -lea (stilul oral).
3) Contributia in domeniul literaturii:
- cronicile reprezinta primele incercari ale unei literaturi
romanesti originale.
Grigore Ureche:Primul portret al lui stefan cel Mare.Portrete,
tablouri, schite de nuvele.
Miron Costin:Primul poet ("Viata Luminii" poem filosofic si
"Stihurile de descalecatul tarii" aflate la inceputul
letopisetului).Memorialist, zugrav de moravuri si
caracterePovestiri (descrierea unei invazii de lacuste)
Ion Neculce:Realizeaza o opera personala bazata pe evenimente
traite de el insusi sau auzite.Creeaza personaje de fictiune.Este
uneori impersonal ca un adevarat scriitor.Detine arta povestirii
& cea a portretului (cei 14 domnitori).Realizeaza tablouri de
epoca.Este prezent hazul & ironia.Relateaza intamplari
anecdotice.
CONCLUZII:
-Cronicarii realizeaza prin operele lor un act de cultura.-Ofera
surse de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu.-Au contribuit
la dezvoltarea istoriografiei limbii si literaturii.-Au format
constiinta nationala.
Iluminismul:
Iluminismul, intre literatura si politica
Iluminismul s-a manifestat cu intarziere in cultura romana din
cauza dominatiei straine si feudalismului autohton. Acest curent
literar a putut fi observat indeosebi in Transilvania, unde
burghezia era mai dezvoltata, fiind initial strict legat de
interesele nationale.
Aici, Scoala Ardeleana, miscarea intelectualitatii din
Transilvania, a luat nastere ca urmare a excluderii romanilor de la
viata social-politica conform actului "Unio trium nationum"
(1437).
In acest context, Iluminismul poate fi considerat mai degraba un
demers politic, sintetizat in memoriul din 1791, "Supplex libellus
valachorum Transsilvaniae", trimis imparatului Leopold II, prin
care se cerea recunoasterea romanilor din Transilvania ca natiune
egala in drepturi cu celelalte ce formau Imperiului Habsburgic.
Inspirandu-se din ideile Iluminismului european, reprezentantii
Scolii Ardelene au militat pentru egalitate si libertate, pentru
suveranitatea a poporului, in baza ideii de drept national si de
contract social.
Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este
reprezentata de operele istorice si filologice ale lui Samuil Micu,
Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. Toate aceste
patru personalitati, savanti de talie europeana si poligloti, au
facut studii teologice, filozofice si de drept canonic la Roma si
Viena.Scoala Ardeleana. Directii fundamentale:
-Directie socio-culturala. Este in stransa legatura cu motorul
miscarii iluministe europene, aceea de emancipare a oamenilor prin
cultura si educatie. Cu aceasta ocazie, are loc dezvoltarea si
organizarea invatamantului in limba romana. Gheorghe Sincai, ca
director al scolilor romane, infiinteaza 300 de scoli. Este
momentul primelor manuale scolare tiparite, a cartilor de
popularizare stiintifica, a calendarelor si cartilor populare.
-Directie erudita. Cuprinde numeroasele tratate de istorie si
filologie. Cele mai importante sunt: "Istoria si lucrurile si
intamplarile romanilor" de Samuil Micu, "Hronica romanilor si a mai
multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul
romanilor in Dachia" de Petru Maior, "Elementa linguae daco-romanae
sive valachicae" de Samuil Micu si Gheorghe Sincai, "Disertatie
pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si "Lexiconul de la
Buda", primul dictionar etimologic al limbii romane.
Aceste initiative au pornit de la ideea restabilirii adevarului
despre originea romanilor prin aducerea de argumente istorice,
filologice si demografice privind caracterul latin al limbii si
poporului roman, continuitatea si unitatea sa etnica. Astfel s-au
pus bazele lingvisticii romanesti prin fixarea normelor gramaticale
ale limbii, imbogatirea vocabularului cu neologisme luate din
limbile romanice.
Mostenirile lasate de reprezentantii Scolii Ardelene au
contribuit semnificativ la formarea limbii romane, la recunoasterea
originilor si a drepturilor, insa nu pot fi considerate opere
literare, cum nici autorii, ilustri filologi si istorici, nu pot fi
numiti scriitori. Ceea ce nu le putem nega insa este marele merit
de a fi creat un mediu propice literaturii.
Asadar, startul unei literaturi autohtone fascinante a avut loc
multumita Scolii Ardelene si a coincis cu momentul in care Ion
Budai-Deleanu, cel dintai mare poet roman de talie europeana, a
creat "Tiganiada", o epopee eroicomica, prima demonstratie de
valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane.
Pasoptismul si Dacia Literara:
Inceputurile literaturii romane moderne se situaz in cel deal
doilea patrar al sec. XIX-lea, limitele politice conventionale ale
perioadei fiind, pe de o parte, miscarea condusa de Tudor
Vladimirescu 1821 sau tratatul de pace de la Adrianopol 1829 si pe
de alta parte Unirea principatelor 1859.
Civilizaia i cultura din rile romne ncep s se orienteze spre
Occident. Cauze:
-criza Imp Otoman;
-trezirea contiinei naionale, ntr-un context mai larg,
European.
Etapa cuprins ntre 1830 1860, n mijlocul creia s-a declanat
Revoluia de la 1848 (ampl micare popular de emnancipare social i
naional) este cunoscut n literatura romn sub denumirea de perioada
paoptist.
Funcia lit nu mai rmne dect aceea de a rspndi cultura, incluznd
acum noi valene: transmiterea emoiilor estetice, trezirea
sentimentului naional, educatia moral, mesianismul social.
Punerea n acord cu evoluia lit europene se manifest prin faptul
c operele scriitorilor paoptiti vor fi create n spiritual esteticii
romantice, adic n spiritual curentului lit dominant n Europa acelei
vremi.
Scriitorii paoptiti provin, de obicei, din clasele de sus.
Educai n Apus, influenai de ideile Apusului, vorbind i scriind
franuzete, tineri i plini de lan, paoptitii ncearc, pt prima dat la
noi, o sincronizare cu Europa Occidental, chiar dac la nceput este
una mimetic. Ei sunt grbii s ard etapele, s rspund cerinelor
timpului, fiind deopotriv scriitori, istorici i oameni
politici.
Gustul este comun, toi sunt romantici, iar Parisul devine polul
intelectualitii romneti. Temele, motivele sau conceptele literare
cultivate n Frana ajung rapid la mod i n Principate.
Chiar dac romantismul este cur lit dominant, n paralel cu el se
manifest tendine clasice, preromantice i realiste.
Literatura paoptist se inspir din:
- trecutl istoric;
- frumuseile rii;
- folclor;
- descrierea realitilor sociale;
- satirizarea viciilor ornduirii feudale.
Printre scriitorii paoptiti, menionm: Costache Negruzzi, Vasile
Crlova, Ion Heliade Rdulescu, Andrei Mureanu, Grigore Alexandrescu,
Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri etc.
Un rol foarte important l are revista Dacia Literar 1840 (doar
trei numere), nfiinat la Iai de Mihail Koglniceanu, revist n care
s-au afirmat primii notri scriitori moderni.
n primul numr al revistei, M. Koglniceanu public articolul
Introducie n care prezint principalele idei care stau la baza
acestei reviste:
-conbaterea imitaiei i a traducerilor mediocre;
-interesul pentru o lieratur naional prin stimularea scrierilor
originale;
-operele s se inspire din istoria rii, din frumuseile ei, din
folclor;
-realizarea unei limbi unitare;
-afirmarea unei critici litarare obiective (vom critica cartea,
iar nu persoana);
-scriitorii sunt datori s contribuie prin operele lor la
mplinirea idealului tuturor romnilor : Unirea Principatelor.
Tot n primul numr al acestei reviste este publicat prima nuvel
istoric din literatura romn, Alexandru Lpuneanul de Costache
Negruzzi.
Vasile Alexandri: Malul Siretului (pastel):
"Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica
Si, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despica.
Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur
Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur.
Eu ma duc in faptul zilei, ma asez pe malu-i verde
Si privesc cum apa curge si la cotiri ea se perde,
Cum se schimba-n valurele pe prundisul lunecos,
Cum adoarme la bulboace, sapand malul nasipos.
Cand o salcie pletoasa lin pe balta se coboara, Cand o mreana
salta-n aer dupa-o viespe sprintioara, Cand salbaticele rate se
abat din zborul lor, Batand apa-ntunecata de un nour trecator.
Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale Cu cel rau
care-n veci curge, far-a se opri din cale. Lunca-n giuru-mi
clocoteste; o soparla de smarald Cata tinta, lung la mine, parasind
nasipul cald."
Elaborate in cea mai mare parte in anii 1868-1869 si publicate
in revista junimista "Convorbiri literare", "Pastelurile"
constituie punctul culminant al creatiei lui Vasile Alecsandri si
cel mai stralucit moment liric al literaturii romane inainte de
Eminescu. Pastelurile lui Alecsandri amintesc de Thomson prin
"poezia anotimpurilor", deosebindu-se de romantici prin aceea ca
succesiunea anotimpurilor nu simbolizeaza trecerea ireversibila a
timpului, ci dimpotriva, creatia lui exprima sentimentul stenic
(care fortifica, da putere; intaritor - n.n.) al eternei regenerari
a naturii. Cromatica este specifica acestor creatii lirice,
culorile fiind alese sugestiv in functie de anotimpul descris.
Poezia "Malul Siretului", publicata in "Convorbiri literare" la
1 mai 1869, este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui
Alecsandri, fiind o creatie reprezentativa pentru intreg ciclul,
atat prin tehnica artistica, cat si prin atmosfera emotionala.
Titlul ilustreaza locul mirific ce 1-a inspirat pe Alecsandri in
aceasta poezie, malul raului Siret, care curgea prin apropierea
meleagurilor atat de dragi poetului, mosia de la Mircesti.
Structura, semnificatii, limbaj artistic Poezia "Malul Siretului"
este structurata in patru catrene, cu versuri lungi de 15-16
silabe, trasatura tipica pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel,
apreciat in mod deosebit de mai multi exegeti literari, se
particularizeaza prin doua aspecte inedite: lirismul evidentiat de
prezenta persoanei intai, auctoriale - in strofele a doua si a
treia - si nota meditativa a poeziei din ultima strofa.
Strofa intai descrie acel moment incert al diminetii devreme,
cand ziua se ingana cu noaptea, intreaga natura pare adormita, iar
deasupra luncii Siretului plutesc "aburii usor ai noptii", ce par
"fantasme" plutind peste intreaga natura, comparatia provocand o
puternica stare emotionala. Imaginea motorie a cetii care "se
despica" printre ramurile copacilor, este insotita de imaginea
vizuala a raului personificat, care "se-ncovoaie" pe sub arborii
din lunca. Comparatia "ca un balaur" este de factura mitologica,
asemenea metaforei "misca solzii lui de aur", care sugereaza
curgerea lenta a valurilor unduitoare ale raului. Epitetul cromatic
"de aur" accentueaza lumina stralucitoare a diminetii, care se
reflecta in undele Siretului.
Strofa a doua introduce persoana intai singular, vocea
auctoriala, prin care poetul isi exprima incantarea pentru peisajul
de basm al diminetii. Asezat pe "malu-i verde", poetul priveste
fascinat curgerea continua a Siretului, care "la cotiri se perde"
si ale carui ape somnoroase sapa "malul nasipos". Atractia pe care
peisajul o exercita asupra poetului este exprimata prin ver.be la
persoana I singular, "ma duc", "ma asez", "privesc", iar tabloul
este dominat de imagini motorii, "apa curge", "se schimba-n
valurele". Epitetul cromatic "malu-i verde" sugereaza un anotimp
calduros, iar alte epitete descriptive, contribuie la crearea
emotiei pentru frumusetea peisajului: "prundisul lunecos", "malul
nasipos". Raul Siret este personificat si in aceasta strofa,
deoarece "adoarme la bulboace".
Strofa a treia incepe cu imaginea delicata a salciei pletoase
care se apleaca deasupra undelor Siretului, tabloul fiind brusc
dinamizat de un peste care "salta-n aer dupa-o viespe sprintioara"
si de ratele salbatice care "se abat din zborul lor" si se asaza pe
undele primitoare. De remarcat in aceasta strofa sunt epitetele
care evidentiaza detaliile peisajului: "salcie pletoasa", "viespe
sprintioara", "apa-ntunecata", "nour-trecator". Epitetul in
inversiune "salbaticele rate" accentueaza ideea peisajului unic
prin specificul pasarilor care poposesc "din zborul lor" in aceste
locuri feerice, iar metafora "un nour trecator", sugereaza stolul
de rate care intuneca temporar albia raului.
Ultima strofa confirma ideea ca acest pastel nu descrie numai un
peisaj natural, ci si un peisaj al sufletului. Atitudinea poetului
este meditativa, sugerand cu discretie ideea ca gandurile lui sunt
atrase hipnotic de valurile miscatoare, prin metafora curgerii
Siretului: "Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu
cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale". Poetul se
detaseaza, parca, de natura inconjuratoare, contempland incremenit
de admiratie lunca ce "clocoteste" si privind fascinat "o soparla
de smarald" care, personificata, se uita curioasa la el: "Cata
tinta, lung la mine, parasind nasipul cald".
Pastelul "Malul Siretului" se constituie intr-un adevarat
spectacol al naturii, care provoaca eului liric trairi profunde de
admiratie, de incantare, duse pana la extaz.
Cu "Pastelurile", Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei
maturizari a talentului sau. Clasicismul acestor creatii lirice se
manifesta nu numai in viziunea poetului asupra naturii, cu se
exprima si pe taramul expresiei.
Costrache Negruzzi: Alexandru Lapusneanul (nuvela istorica)
Nuvela istoric este opera epic n proz care are drept personaje
figuri atestate istoric sau prezint evenimente care se refer la un
moment din trecut. Prima nuvel istoric din literatura romn este
Alexandru Lpuneanul de Costache Negruzzi, aprut n 1840 n primul
numr al revistei Dacia literar, ca rspuns la ndemnul acesteia de a
folosi trecutul naional ca surs de inspiraie.
Trsturi ale nuvelei istorice :
-are o construcie de factur clasic, respectnd momentele
subiectului literar ;
-este inspirat din trecutul istoric ;
-urmrete o gradare a tensiunii generate de intrig, ceea ce o
apropie de structurarea textului dramatic (cele patru capitole ale
nuvelei seamn cu patru acte ale unei drame) ;
-conflictele sunt mai ales exterioare, opunnd personaje cu
interese diferite ;
-aciunile se desfoar cronologic, locul i timpul sunt precizate
;
-timpul i spaiul sunt limitate, dar mult mai ample dect n schi
;
-protagonistul (personajul inspirat din istorie) ocup locul
central al operei ;
-culoarea de epoc este creat prin descrieri de vestimentaie,
interioare ale locuinelor, utilizarea limbii specifice epocii
descrise (n cazul de fa utilizarea arhaismelor) ;
-naratorul este omiscient, naraiunea se face la persoana a
III-a, perspectiva narativ fiind obiectiv .
Nuvela istoric Alexandru Lpuneanul a aprut n anul 1840 n primul
numr din revistaDacia literar, iar apoi a fost inclus n anul 1857 n
singurul volum al autorului intitulatPcatele tinereelor. Volumul
este alctuit din patru pri, fiecare dintre ele ilustrnd o numit
dimensiune literar. Prima parte, Amintiri din junee conine cinci
proze cu subiecte de actualitate pentru perioada paoptist, a doua,
Fragmente istorice prezint evenimente din trecutul i prezentul
istoric al rii (include i nuvela Alexandru Lpuneanul). Urmtoarele
dou pri, intitulate Neghin i plmid i Negru pe alb. Scrisori de la
un prieten cuprind prelucrri dramatice, respectiv, lucrri de factur
jurnalistic, memorialistic i eseistic. Nuvela este scris sub
ideologia paoptist, respectnd ideile impuse de Mihail Koglniceanu n
articolul Introducie, care cerea autorilor s promoveze o literatur
original cu teme inspirate din istoria naional i folclorul
naional.
Subiectul nuvelei este preluat din cronica lui Grigore Ureche,
Letopiseul rii Moldovei, din care autorul preia anumite scene,
fapte i replici: venirea lui Lpuneanul la a doua domnie, ntlnirea
cu boierii trimii de Toma, uciderea celor 47 de boieri, arderea
cetilor Moldovei, clugrirea i uciderea prin otrvire a domnitorului.
O alt surs important de inspiraie este Letopiseul rii Moldovei de
Miron Costin de unde prelucreaz, pentru episodul omorrii lui Mooc
din nuvel, scena uciderii unui boier n timpul domniei lui Alexandru
Ilia. Nuvela reconstituie cea de-a doua domnie a lui Alexandru
Lpuneanul (1564-1569), prezentnd lupta pentru impunerea autoritii
domneti n Moldova secolului al XVI-lea. Autorul nu transcrie
evenimentele ca n cronicile istorice ci le modific n funcie de
propria sa viziune, influenat de romantismul paoptist. Autorul
modific realitatea istoric, dar aciunea nuvelei se pstreaz n
limitele verosimilului. Personajul lui Negruzzi nu se aseamn pn la
confundare cu personalitatea real, istoric a lui Alexandru
Lpuneanul. Personajul ilustreaz un tip uman, este un personaj de
factur romantic, prin intermediul cruia autorul i exprim propria sa
viziune artistic.
Nuvela are ca tem evocarea artistic a unei perioade zbuciumate
din istoria Moldovei, i anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru
Lpuneanul i consecinele deinerii puterii de un domnitor crud,
tiran.
Nuvela este structurat n patru capitole, fiecare avnd un moto
sugestiv pentru coninutul acestora: Dac voi nu m vrei, eu v
vreu..., Ai s dai sam, doamn!..., Capul lui Mooc vrem!..., De m voi
scula, pre muli am s popesc i eu.... Naratorul este omniscient,
naraiunea se realizeaz la persoana a III-a, perspectiva asupra
evenimentelor fiind obiectiv. Naraiunea se desfoar linear,
cronologic, prin nlnuirea secvenelor narative i a episoadelor. Dei
nuvela este o specie care aparine genului epic, se remarc n acest
caz caracterul dramatic oferit de rolul capitolelor n ansamblul
textului (seamn cu actele unei piese de teatru), de realizarea
scenic a secvenelor narative, de utilizarea predominant a
dialogului i de minima intrevenia a naratorului.
Motoul din primul capitolDac voi nu m vrei, eu v vreu...
subliniaz ntreaga ur i tenacitate a lui Alexandru Lpuneanul, care
mai fusese o dat pe tronul rii, dar fiind trdat de boieri, a fost
nevoit s prseasc ara. Scena dintre viitorul domnitor i boierii
trimii de Toma prefigureaz conflictul principal al nuvelei, acela
dintre Lpuneanul i boieri. Un rol important l va avea vornicul
Mooc, boier viclean care i vnduse pe toi domnitorii care au ocupat
tronul Moldovei n ultimii ani. Comportamentul este pus n eviden de
gesturile sale, dar i de atitudinea domnitorului: Eu te iert ns,
c-ai ndrznit a crede c iar m vei putea nela, i i fgduiesc c sabia
mea nu se va mnji de sngele tru; te voi crua, cci mi eti folositor,
ca s m uurezi de blstemurile norodului. Sunt ali trntori, de care
trebuie curit stupul. Mooc i srut mna asemenea cnelui care, n loc s
muce, linge mna care-l bate. El era mulmit de fgduina ce ctigase;
tia c Alexandru-vod a s aib nevoie de un intrigant precum era el.
Din punct de vedere al construciei textuale, aceste cuvinte trimit
deja la finalul capitolului al treilea, cnd Mooc va plti cu viaa
pentru a-l uura pe vod deblstemurile norodului. De asemenea, prin
propoziia Sunt ali trntori, de care trebuie curit stupul. anticip
violena din capitolul urmtor.
Al doilea capitol prezint planurile de distrugere a boierimii
puse la cale de domnitor. Motoul se refer la leacul de fric pe care
Lpuneanul l promite soiei sale, Ruxanda.
Abia n al treilea capitol personajul atinge plenitudinea
personalitii sale. Disimularea, diplomaia ating punctul culminant i
ele se vor combina cu plcerea estetic a contemplrii cruzimii.
Leacul de fric al doamnei Ruxanda este de fapt piramida de
patruzeci i apte de capete pe care acesta o relizeaz dup ce ucide
boierii. n acest capitol care are ca moto replica poporului: Capul
lui Mooc vrem!... se explic i promisiunea pe care Lpuneanul i-a
fcut-o la nceput vornicului: nu a murit de mna domnitorului
deoarece acesta a dorit nc de la nceput s-l sacrifice ca ap
ispitor. De asemenea, n finalul acestui capitol se mai face o
promisiune, care va fi ndeplinit la sfritul nuvelei. Boierii care
scap de la masacru, Spancioc i Stoici fac o promisiune pe malul
Nistrului: Spunei celui ce v-au trimis, strig ctre ei Spancioc, c
ne vom vedea pn-a nu muri!.
n ultimul capitol este prezentat sfritul lui Alexandru
Lpuneanul. Acesta se mut mpreun cu familia la Hotin pentru a-i
supraveghea mai de aproape pe Spancioc i Stroici care edeau la
Cameni, ateptnd i pndind vreme. Doamna d sam i, mpins de ceilali, i
otrvete soul care moare sub privirile neierttoare ale lui Spancioc
i Stroici, spre a mplini promisiunea de pe apa Nistrului.
PERSONAJUL PRINCIPAL: ALEXANDRU LPUNEANUL Alexandru Lpuneanul
este personajul principal al nuvelei, este un personaj romantic,
excepional, care acioneaz n situaii excepionale, cum ar fi scena
uciderii boierilor, a pedespsirii lui Mooc i a morii domnitorului.
ntruchipeaz tipul domnitorului tiran i crud, care conduce ara
ntr-un mod absolutist, fr a ine cont de prerile boierilor.
Personajul este construit din contraste i n antitez cu celelalte
personaje, are o psihologie complex, cu caliti i defecte
puternice.
Destinul personajului este urmrit cu ajutorul celor patru
replici plasate n fruntea capitolelor i avnd rol de moto. Alexandru
Lpuneanul dorete s impun autoritatea domneasc prin orice mijloace.
Afirmaia din ultimul capitol Eu nu sunt clugr, sunt domn! reflect
faptul c i nfrunt destinul chiar i atunci cnd este pus n faa
limitelor omeneti, cum ar fi boala sau moartea.
Personajul nu evolueaz pe parcursul nuvelei, trsturile sale
principale fiind prezentate nc de la nceput: este hotrt, crud,
inteligent, prefcut, bun cunosctor al psihologiei umane, abil
politic. Este caracterizat direct, de ctre narator, de ctre
celelalte personaje i chiar de el nsui, i indirect prin fapte,
limbaj, atitudini, comportament, relaii cu alte personaje.
Naratorul realizeaz n mod directportretul fizic al domnitorului
prin descrierea vestimentaiei specifice vremii: Purta coroana
Paleologilor, i peste dulama polonez de catifea stacoie, avea
cabania turceasc. De asemenea, nregistreaz gesturile i mimica
personajului prin notaii scurte: Spun c n minitul acela el era
foarte galben la fa i c racla sfntului ar fi tresrit, Rspunse
Lpuneanul cu snge rece. Caracterizarea realizat de alte
personajeeste succint: mitropolitul Teofan spune despre domnitor:
Crud i cumplit este omul acesta, n timp ce Spancioc l numete tiran:
sngele cel pngrit al unui tiran ca tine.
Caracterizarea indirect se realizeaz prin faptele care evideniaz
cruzimea (trstura esenial a personajului), dar i dorina lui de a
distruge influena boierilor
Hotrrea de a avea puterea domneasc reiese nc de la nceputul
nuvelei, din episodul n care primete solia boierilor. La ncercarea
acestora de a-l face s renune la tronul Moldovei, Alexandru
Lpuneanul rspunde astfel: Dac voi nu m vrei, eu v vreau, rspunse
Lpuneanul, a crui ochi scnteiar ca un fulger, i dac voi nu m iubii,
eu v iubesc pre voi i voi merge ori cu voia, ori fr voia voastr. S
m ntorc? Mai degrab-i va ntoarce Dunrea cursul ndrpt. Hotrrea este
pus n practic prin guvernarea cu ajutorul terorii, deoarece
domnitorul reuete s contracareze posibilele ncercri de revolt a
boierilor, activitate care culmineaz cu uciderea celor 47 de
boieri. Nu i va pierde aceast hotrre itrie decaracter nici n clipa
morii, cnd revine asupra deciziei de a se clugri i amenin pe cei
din jur: M-ai popit voi, dar de m voi ndrepta, pre muli am s popesc
i eu!
Voinei neabtute i se asociaz i alte trsturi. Abilitatea n ceea
ce privete relaiile umane, diplomaia, cunoaterea psihologiei umane,
sunt caliti ale conductorului, dar n acest caz sunt folosite pentru
consolidarea puterii absolute, nu pentru o crmuire corect a rii.
Cunoscnd oamenii, le face promisiuni care i linitesc, dar care
ascund de fapt un plan de rzbunare. Promisiunea pe care i-o face
lui Mooc: i fgduiesc c sabia mea nu se va mnji n sngele tu; te voi
crua, cci mi eti trebuitor, ca s m mai uurezi de blstemurile
norodului l linitete pe boierul intrigant, care se crede util
domnitorului i care crede c a reuit s reintre n graiile acestuia.
Planul de rzbunare al lui Lpuneanul este ns crud deoarece l pred pe
Mooc mulimii care l sfie: Du-te de mori pentru binele moiei
dumitale, cum ziceai nsui cnd mi spuneai c nu m vrea, nici m iubete
ara. Sunt bucuros c-i rspltete ara pentru slijba ce mi-ai fcut,
vnzndu-mi oastea lui Anton Sechele, i mai pe urm lsndu-m i trecnd
de partea Tomii. Sacrificndu-l pe boier, se rzbun pentru trdarea
acestuia i manipuleaz mulimea revoltat, de a crui putere este
contient:Proti, dar muli. n acest episod d dovad de stpnire de sine
i de snge rece O alt promisiune pe care o respect este oferirea
unui leac de fric doamnei Ruxanda, care l rugase s nu mai verse
snge nevinovat. Alctuirea piramidei din capetele boierilor i
oferirea acesteia drept lecie pentru soie, pune n eviden sadismul
domnitorului. El se stpnete n momentul n care Ruxanda ncearc s-l
conving s renune la crime i are impresia c dorete s se amestece n
conducerea rii, dar nu iart atitudinea ei i se rzbun prin acest
leac de fric: - Muiere nesocotit! strig Lpuneanul srind drept n
picioare, i mna lui, prin deprindere, se rzm pe junghiul din
cingtoarea sa; dar ndat stpnindu-se se plec, i rdicnd de Ruxanda de
jos [...]. i fgduiesc c de poimine nu vei mai vedea, rspunse
Alexandru-Vod; i mne i voi da un leac de fric.
Deine arta disimulrii i regizeaz cu inteligen invitaia la ospul
de mpcare cu boierii, care este de fapt o curs. Inteligent, alege
ca loc al discursului su biserica, pentru a le sugera boierilor c
s-a cit i c dorete o mai bun nelegere cu acetia: Boieri
dumneavostr! S trim de acum n pace, iubindu-ne ca nite frai, pentru
c aceasta este una din cele zece porunci: S iubeti pe aproapele tu
ca nsui pre tine, i s ne iertm unii pe alii, pentru c suntem
muritori, rugndu-ne Domnului nostru Isus Hristos i face cruce s ne
ierte nou grealele, precum iertm i noi greiilor notri. De asemenea,
are o inteligen diabolic, reuind s manipuleze boierii sau poporul i
s-i pun n aplicare planurile.
Cruzimea este o nsuire obinuit n aceast perioad istoric dominat
de lupta pentru putere (tot de cruzime dau dovad i Spancioc i
Stroici care asist la moartea domnitorului), dar n cazul lui
Lpuneanul este exagerat, are manifestri excepionale, de unde i
ncadrarea personajului n tipologia romantic. Domnitorul asist rznd
la mcelul boierilor: Ct pentru Lpuneanul, el luas pre Mooc de mn i
se trses lng o fereastr deschis, de unde privea mcelria ce ncepuse.
El rdea; iar Mooc, silindu-se a rde ca s plac stpnului, simea prul
zburlindu-i-se pe cap i dinii si clnnind. Dup uciderea celor 47 de
boieri i promite doamnei Ruxanda c nu va mai ucide, dar nscocete
schingiuri ca s nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri
omeneti. n final d dovad din nou de cruzime cnd amenin s-i ucid
propriul fiu pe care l crede un uzurpator al puterii sale. Uciderea
lui prin otrvire este singura cale de a-l opri s mai fac ru, dar n
acelai timp este o pedeaps pentru cruzimea sa.
Replicile personajului sunt memorabile, dou dintre ele fiind
transformate de autor n moto-uri ale capitolelor I i IV. Rspunsul
dat boierilor: Dac voi nu m vrei, eu v vreau [...] i dac voi nu m
iubii, eu v iubesc pre voi i voi merge ori cu voia, ori fr voia
voastr., a devenit o emblem a personajului care se autodefinete
prin voina de nenfrnt. Ameninarea din final: De m voi scula, pre
muli am s popesc i eu... red aluziv dorina de rzbunare a celui
czut.
Fora excepional a personajului domin relaiile cu celelalte
personaje. Pentru a se rzbuna, pune n aplicaie cte un plan, n
funcie de gravitatea vinii: pe boieri i mcelrete, e Mooc l d
mulimii, doamnei Ruxanda i d un leac de fric. Pentru aceast cruzime
este n final pedepsit de cei care asist la mortea sa. Spancioc i
Stroici nu vor s i curme suferina ci dimpotriv l las s se chinuie:
nva a muri, tu care tiai numai a omor.
Relaia cu doamna Ruxanda este construit pe principiul romantic
al antitezei angelic demonic. Diversitatea atitudinilor fa de soia
lui reflect falsitatea, disimularea. Se cstorise cu ea ca s atrag
inimile norodului n care via nc pomenirea lui Rare. Nu o respect
nici pentru originea ei nobil, nici pentru c i este soie i mam a
copiilor si, iar Ruxanda ar fi voit s-l iubeasc, dac ar fi aflat n
el ct de puin simire omeneasc. Gesturile, mimica i cuvintele
rostite de Lpuneanul n capitolul al II-lea, n scena discuiei cu
doamna Ruxanda, evideniazipocrizia lui n relaia so soie. Mai nti i
srut mna, apoi se posomorete, reacioneaz impulsiv la rugmintea ei,
dar se stpnete i i promite un leac de fric. n capitolul urmtor, dup
ce se rzbun pe boieri i pe Mooc, nu o iart pentru ndrzneala ei i i
ine promisiunea de a o vindeca de fric. Se bucur cu cruzime de
spaima doamnei care leinase la vederea piramidei de capete,
afirmnd: - Femeia tot femeie, zise Lpuneanul zmbind; n loc s se
bucure, ea se sparie. n ultimul capitol insistenele boierilor i
ameninarea lui Lpuneanul c i va ucide copilul, o determin s-i
otrveasc soul.
Alexandru Lpuneanul este un personaj romantic i prin urmare
excepional datorit cruzimii sale exagerate, aciunilor sale
spectaculoase, replicilor sale.
Junimea si Convorbiri literare:
Este o grupare cultural nfiinat la Iai, n 1863, iniiat de tineri
intelectuali: Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Jacob
Negruzzi, avnd mentor (ef) pe Titu Maiorescu.
Pentru a promova ideile Junimii, se nfiineaz la Iai revista
Convorbiri literare.
n prima etap, activitatea se desfoar la Iai. Mihai Eminescu i
public n paginile revistei operele sale de maturitate., dar i
Creang sau Slavici.
n a doua etap, revista este mutat la Bucureti. Va avea un
caracter polemic, cu preocupri universitare.
Obiective:-rspndirea spiritului critic;
-ncurajarea literaturii naionale;
-crearea i impunerea valorilor naionale;
-educarea oamenilor prin preleciuni populare;
-unificarea limbii romne literare.
Junimea si Convorbiri literareI.Constituirea Societatii
JunimeaSocietatea Junimea a fost infiintata la Iasii,in iarna
anului 1864,din initiativaa unor tineri carturari(Petre
P.Carp,Vasile Pogor,Teodor Rosetti,Iacob Negruzzi),colegi de
generatie,stransi in jurul lui Titu Maiorescu,la putin timp de la
intoarcerea lor de la studii din strainatate.Primele intalniri au
avut loc cu prilejul unorprelectiuni populare(conferinte pe teme
literare,arta,religie,drept,morala,educatie,invatamant),tinute la
Universitatea din Iasi,pentru educarea publicului roman,pe care
Titu Maiorescu le initiase la 9 februarie 1864.
II.Programul Societatii JunimeaJunimea a reprezentat cea mai
importanta miscare literara romaneasca,prin care se produce in
cultura autohtona o schimbare radicala de mentalitate.Activitatea
Societatii Junimea s-a desfasurat in mai multe etape.
1.Cea dintai,etapa ieseana,este cuprinsa anii 1863,anul
intemeierii,si 1874,anul in care T.Maiorescu se muta la
Bucuresti.
In anul 1864,Societatea Junimea adopta un program prin care isi
stabilea principiile ce ii vor calauzi activitatea culturala:
-orientarea literaturii spre specificul national:
-promovarea specificitatiii esteticului;sustinerea principiului
de autonomie a artei(arta pentru arta);promovarea valorii
estetice
-organizarea,la Iasi, a unei serii de prelegeri
publice(prelectiuni populare);
-orgganizarea,cu regularitate,in casa lui Vasile Pogor,a unor
lecturi din opere autohtone,productii originale ale
junimistilor,urmate de discutii;
-achizitionarea unei tipografii,cu ajutorul careia sa se
tipareasca manuale scolare,carti de stiinta si literatura si,mai
ales,editii stintifice,cu note explicative si index,ale tuturor
cronicilor si istoriografilor romani;
-abordarea problemelor limbii si ale ortograiei,combatand
tendinta latinizanta de promovare a ortografiei etimologice;
-alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii
autohtone,de la poetii Vacaresti pana la Vasile Alecsandri.
-Societatea Junimea discuta si o multitudine de probleme
filozofice,juridice si sociale,polemizand cu multi dintre
contemporani.Societatea isi creeaza puternice adversitati,deoarece
contemporanii dezaprobau tendinta membrilor societatii de a pune in
discutie toate aspectele culturale ale vremii si de a le critica
foarte sever.Din aceste polemici se naste un program general al
Junimii,constand in cmbaterea directiei de astazi din cultura
romanasi afirmarea necesitatii unei directii noi,adica a unor
schimbari profunde in toate planurile culturii;combaterea formelor
fara fond,respingerea elemtelor de impostura si artificialitate
rezultate din procesul de import grabit al tiparelor civilizatiilor
occidentale.
2.A doua etapa din existenta Junimii se situeaza intre anii
1874-1885.Dupa mutarea lui T.Maiorescu la Bucuresti,sedintele
Junimii se tin la Iasi,cat si la Bucuresti,in locuinta ui
T.Maiorescu.In 1885,societatea se muta in capitala,o data cu
plecarea din Iasi a celor mai multi dintre junimisti.
In aceasta etapa,principala activitate a Junimii a fost lectura
operelor originale.Atractia exercitata de cenaclul junimist era
atat de mare,incat veneau sa citeasca multi dintre scriitorii de
valoare ai vremii.Astfel,Alecsandri citeste Fantana
Blanduziei,Despot-Voda si Ovidiu,Caragiale O noapte
furtunoasa,Eminescu citeste cele mai mlte dintre poeziile sale
ntume,iar Al.Macedonski este prezent cu poemul Noapte de
decemvrie.
Alaturi de literati,la sedintele Societatii Junimea au
participat numerosi lingvisti,istorici,savanti din diferite
domenii,discutand problemele majore ale culturii si stiintei.
Prin intreaga ei activitate,Societatea Junimea a fost
considerata cel mai de seama cenaclu si cea mai importanta
societate culturala din istoria literaturii romane.
III. Trasaturile junimismului
-cultura,fenomenul primind,in ansamblu,numele de spirit
junimist.Sintetizate de Tudor Vianu,trasaturile caracteristice ale
acestui spirit au fost umatoarele:
1)Inclinatia spre filozofie.Intelectualii foarte cultivati,toti
junimistii au fost oamei cu o pregatire filozofica,la curent cu
evolutia stiintei sia literaturii.
2)Spiritul oratoric.Junimea a dezaprobat modul de a vorbi in
public al generatiei anterioare,care contribuie la crearea unei
frazeologii demagogice.Cuvantarle junimistilor se caracterizeaza
printr-un sever control al expresiei.Ei creeaza un nou stil
oratoric ,caracterizat prin rigurozitate si laconism.
3)Clasicismul.Junimistii au incurajat promovarea literaturii
clasice,intelegand prin aceasta atat literatura ce apartinea
curentulu clasic propriu-zis,cat si operele contemporane ce
intruneau prin valoarea lor artistica elementele clasice.
4)Ironia.Junimistii cultivau umorul si ironia.Ei aveau
convingerea ca nu se poate construi nimic pe o baza noua fara a
distruge mai intai,cu ajutorul ironiei,prejudecatile si ideile
gresite.Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a fostbetia de
cuvinte.
5)Spiritul critic.Junimistii au fost partizanii spiritului
critic in cultura,adica ai acelei atitudini care nu admite nimic
decat sub rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice.In studiul
intitulat In contra directiei de astazi in cultura romana ,Titu
Maiorescu a facut observatia ca,de la 1821 incoace,dezvoltarea
tarii s-a realizat prin preluarea de la alte civilizatii europene a
unor forme(adica a unor institutii sociale sau culturale) ce nu ar
corespunde fondului,adica spiritului traditional,felului de viata
de la noi.Observatia maioresciana a devenit celebra sub numeleforme
fara fond.
IV.Titu Maiorescu
Critic literar si estetician inzestrat.S-a nascut la
Craiova.Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu,dupa parerea lui
Tudor Vianu,un remarcabil politician.Maiorescu incepe studiile la
Craiova,le continua la Brasov si,datorita unei burse a Episcopiei
Blajului,la Viena(1851-1858).Absolvent pe locul intai,urmeaza
ursurile Facultatii de Filozofie din Berlin,continuate cu studii in
litere si in drept la Paris(1860-1861).Intors in tara,devine rector
al Universitatii din Iasi(1863),unde activeaza pana la
1874.Intemeiaza Societatea Junimea (1864)si revista Convorbiri
literare(1867).
Titu Maiorescu si-a lasat amprenta asupra uneia dintre cele mai
stralucite perioade din lieratura romana:epoca junimista.Odata
Constituita Societatea Junimea,criticul avea sa fie mentorul
acesteia,imprimandu-I un spirit de seriozitate in abordarea
problemelor literare,lingvistice,filozofice sau istorice si un
discernamant in judecata estetica a creatiilor literare.Spirit
multilateral,Titu Maiorescu a scris mai multe studii care se
clasifica astfel:
i.Studii de critica a culturii-din prima etapa a activitatii
Societatii Junimea
In contra directiei de azi in cultura romana(1868) in care se
formuleaza combaterea formelor fara fond.
ii.Studii de estetica-O cercetare critica asupra poezie iromane
de la 1867(din prima etapa)-un mic tratat de poetica(poetica=teoria
poeziei)in care criticul isi propune sa raspunda la intrebarea ce
este poezia.Acest studiu este impartit in doua parti:prima este
Conditiunea materiala a poeziei care se refera la forma poeziei,iar
a doua este Conditiunea ideala a poeziei care este dedicata
continutului(fondului de sentimente pe care trebuie sa-l transmita
poezia sau temele pe care trebuie sa le accepte lirica).
-Comediile d-lui Caragiale(1885-din a doua etapa)-un studiu in
care il apara pe Caragiale de acuzatia de imoralitate,criticul
dezbate doua probleme esentiale din punct de vedere estetic:
-raportul arta-realitate-faptul ca arta e datoare sa reflecte
realitatea asa cum e=mimesis
-problema moralitatii in arta si a efectului de chatarsis pe
care-l urmareste opera artistica prin contemplare.
iii. Studii de literatura aplicata=critica literara-Directia
noua in poezia si proza romana(1872)
-In laturi!(1886)
-Poeti si critici(1886)-studiu dedicat lui Alecsandri la
sfarsitul activitatii sale literare
-Eminescu si poeziile lui(1889)
La acestea se mai adauga recenzii si rapoarte academice dedicate
lui Octavian Goga,Mihail Sadoveanu,Ioan Bratescu-Voinesti.
iv.Studii de limba(probleme de vocabular si ortografie)in care
combate scrierea cu alfabet chirilic,scrierea etimologizanta si
abuzul de neologisme.
-Limba romana in jurnalele din Austria(1868)
-Betia de cuvinte(1873)
-Neologismele(1881)
n societate Titu Maiorescu era un mentor,lansnd i susinnd nume
care s-au nscris n istoria literaturii .
n ceea ce privete problemele limbii,Maiorescu a nchegat un
sistem ortografic raio-
nal prezentat n "Despre scrierea limbei romne",articol n care
criticul lupt mpotriva publicitilor ardeleni i
bucovineni,continuitori ai tradiiilor latinizate.O alt problem
lansat de Titu Maiorescu este "Teoria formelor fr fond".Zoe
Dumitrescu Buulenga consider c aceast teorie are un "dublu
ti".Teoria se referea la ideea c :instituiile mprumutate din alte
pri,din alte culturi,nu pot dinui ca forme,"nu pot tri dect dac
cresc din rdcini autohtone".
n privina folclorului criticul junist vede n folclor temelia pe
care se poate nla o cultur durabil,plin de specific naional.ncepnd
cu Titu Maiorescu critica literar capt rigoare,dei uneori ea era
prea aspr("Intr cine vrea,rmne cine poate"),
prea judectoreasc ,dar a fost necesar "ntr-un moment de cretere
al litraturii".
n calitate de critic,Titu Maiorescu a fixat terminologia de
specialitate n critic i estetic;analizele pe care le-a fcut
operelor lui Eminescu,Caragiale,Sadoveanu,Goga vor fi exacte i
pertinente(adevrate),dar n teoriile generale estetice el va rmne
ntr-un trm depit,acela al "artei pentru art". Tudor Vianuatrage
atenia asupra justeii judecilor lui Maiorescu i asupra nuanelor pe
care criticul tia s le pun n caracterizarea unor autori att de
diferii ca valuare.
Ct despre "O cercetare critic asupra poeziei de la 1867"
:"Poezia,ca toate artele este chemat s exprime frumosul spre
deosebire de tiin care se ocup de adevr."
Ideea:deosebirea ntre art i tiin,rolul poeziei i al tiinei.
n concepia lui Maiorescu,"ideea sau obiectul exprimat prin
poezie este ntotdeauna un simmnt sau o pasiune i niciodat o
cugetare exclusiv intelectual".
Ideea:ideea din poezie este reprezentat de sentimente.
"Limba este materia prim a literaturii,aa cum piatra sau bronzul
pentru sculptur,
culorile pentru pictur,sunetele pentru muzic".
Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu exist cuvinte
poetice i nepoetice.Unele trezesc imagini sensibile,altele nu.
Titu Maiorescu: O cercetare critica asupra poeziei romane de la
18671. Acest studiu pune bazele esteticii literare. 2. Aici, Titu
Maiorescu defineste poezia ca idee manifestata in forma sensibila.
3. Cele doua conditii ale existentei operei artistice sunt:
continutul si forma. 4. Continutul trebuie sa fie alert, tensionat
si uimitor. 5. Forma trebuie sa se intemeieze pe cuvinte
concretizatoare si pe figuri de stil sugestive. Tema Studiul
abordeaza principiile artei, pornind de la stadiul la care ajunsese
literatura autohtona in 1867. Subiectul O cercetare critica asupra
poeziei romane de la 1867 este un studiu de analiza asupra
literaturii prin care criticul aduce in prim-plan exemple
valoroase. El defineste arta literara ca idee manifestata in forma
sensibila si face distinctia intre stiinta (care exprima adevarul)
si arta (chemata sa exprime frumosul). Maiorescu stabileste doua
conditiuni ale artei: conditiunea ideala, prin care intelege
continutul, si conditiunea materiala, prin care denumeste forma
artistica. Dupa parerea sa, continutul trebuie sa fie dinamic,
tensionat si cu deznodamant bine construit, iar forma operei ar
trebui sa se intemeieze pe cuvinte simple, care exprima imagini
unanim stiute, dar si pe un stil elaborat (din care sa nu lipseasca
epitetul ornant, metafora, comparatia). Comentariul Considerat o
scriere de referinta pentru estetica romaneasca, studiul O
cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 are in intentie
formarea unui spirit critic intemeiat pe un sistem viabil de
valori. De aceea, investigatia estetica se bazeaza pe exemple
extrase din scrieri majore (cum ar fi cele shakespeariene), dar si
din productiile de duzina ale epocii. Maiorescu critica
mediocritatea prin aprecieri si judecati estetice fulgeratoare
pentru ca, dupa cum remarca un exeget al operei sale, are in
intentie sa compromita nulitatile literare1, opace la analiza
metodica. Adevarul este ca Maiorescu are inclinatie spre catalogari
definitive si structurari clare, ceea ce si da studiilor sale
prestanta dincolo de epoca sa. El impune pentru prima data un
sistem de valori, aducand exemple din productiuni adevarat poetice
apartinand unor nume de referinta din literatura universala (Homer,
Horatiu, Shakespeare), dar si unor scriitori romani deveniti modele
pentru scriitorii epocii junimiste: Alecsandri, Bolintineanu,
Alexandrescu. Dar acest studiu poate fi considerat si primul tratat
despre poezie din cultura noastra. Maiorescu expune mai intai
deosebirile dintre arta si stiinta, explicand, in mare, ca stiinta
se ocupa de adevar, in timp ce poezia, ca toate artele, este
chemata sa exprime frumosul, respectiv prima informeaza (cuprinde
idei), iar cea de-a doua sugereaza (cuprinde idei manifestate in
materie sensibila). Aceasta definitie a artei poetice, formulata
hegelian, lamureste esenta artei de a transmite intr-un mod subtil
idei; convertirea lor intr-o materie artistica constituie proba
capitala pe care trebuie s-o treaca un creator. Si dizertatia
asupra materialului brut din care ia nastere poezia este de
interes. Trimiterile eseistice la celelalte arte, ca si simplitatea
explicatiei readuc in memoria cititorului studiile clasice, pe care
este intemeiata cultura maioresciana. Dupa ce stabileste ca
materialul poeziei este cuvantul, Maiorescu se opreste asupra celor
doua laturi ale creatiei: forma si continutul, numind forma
conditiune materiala, iar continutul conditiune ideala. Rostul
poeziei este de a destepta prin cuvintele ei imagini sensibile in
fantazia auditorului. De aceea ideea artistica este in legatura cu
sentimente autentice, caci, spune el, tocmai simtamintele si
pasiunile sunt actele de sine statatoare in viata omeneasca; ele au
o nastere si o terminare pronuntata, au inceput simtit si o
catastrofa hotarata si sunt doar obiecte prezentabile sub forma
limitata a sensibilitatii. Cu alte cuvinte, sentimentul insusi se
deruleaza pe schema generala a oricarui fenomen de la incipitul
derutant, la apogeul catastrofic si apoi la starea eliberatoare, pe
care o aduce orice final. Dar emotia artistica pe care o traieste
fiinta sub imperiul artei isi are originea in forta cuvintelor.
Maiorescu nu se limiteaza insa la afirmatii seducatoare si
stabileste reguli concrete. Astfel, conditiunea materiala se
realizeaza prin alegerea cuvintelor capabile sa concretizeze
obiectul artistic. In opinia lui, cuvantul particularizeaza
imaginea si o face sa prinda contur in imaginatia cititorului in
masura in care cuvantul este uzual, simplu si perfect adaptat
limbii, ceea ce face ca neologismele sa nu fie preferate ca
material al poeziei. Pe langa aceasta, arta literaturii are nevoie
de exprimari figurate, de arhitecturi elaborate retoric. Intre
figurile de stil, Maiorescu trece in primul rand epitetul ornant,
respectiv capabil sa incoroneze cuvantul prin sugestii multiple.
Epitetul simplu defineste insusirea unui obiect poetic, pe cata
vreme epitetul ornant transfigureaza aceasta insusire, evocand mai
multe nuante de sens. Tot astfel, folosirea metaforei, a
personificarii imbogatesc si diversifica fantezia receptorului.
Este interesant rolul pe care Maiorescu il atribuie comparatiei: o
comparatie trebuie sa fie noua si justa. Asadar, o comparatie nu
reclama un sistem de referinta pentru a dirija intelegerea, ci
trebuie sa uimeasca si sa ramana totodata credibila. Prin aceste
procedee, poetul trebuie sa creeze imagini plastice, conform
principiului horatian (ut pictura poesis), iar sugestiile create de
aceste imagini au rolul de a aduce in mintea cititorului sentimente
si idei, adica un continut. In ceea ce priveste conditiunea ideala
(continutul), esteticianul face precizarea ca ideea poetica este
totdeauna un simtamant sau o pasiune. In viziunea lui exista trei
semne caracteristice ale afectelor, iar acestea sunt totdeodata
cele trei calitati ideale ale poeziei. Respectiv, atat in opera de
fictiune, cat si in declansarea si derularea unui sentiment, este
nevoie de exagerarea obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o
compozitie tensionata, cu deznodamant bine construit. Dintr-o
perspectiva psihologica, obiectul artistic poate fi comparat cu
incipitul obsesional, caci, spune el, lucrurile gandite iau
dimensiuni crescande, iar, sub impresia unei pasiuni, toate ideile
momentului apar in proportiuni gigantice si sub colori neobisnuite.
Dar desfasurarea sentimentului artistic are nevoie de tensiune si
dezvoltare alerta: O mai mare repejune a miscarii ideilor.
Observarea aceasta o poate face oricine. Exemplul cel mai lamurit
dintre toate ni-l prezinta spaima, cu prodigioasa suma de idei ce
ne pot strabate mintea in momentele ei. Alunecarea spre catastrofa,
spre deznodamant, intretine curiozitatea cititorului. Maiorescu are
vocatie didactica si stie sa explice cu claritate, fara sa coboare
nivelul informatiilor, si de aceea si este capabil sa intemeieze un
sistem. Estetica sa nu da doar retete de creatie in legatura cu
forma si fondul, ci impune o metoda, o atitudine riguroasa si
critica intr-un moment in care literatura noastra moderna isi
cladea temelia. Referinte critice Prin natura ei formala si
abstracta, preferinta lui a mers totusi spre logica, cu care s-a
putut orienta in celelalte domenii ale culturii. Abstractiunile
filozofice au luat, astfel, o forma elementara; cultura generala
lumineaza si clarifica, pe cand cea exclusiv speciala luneca repede
la pedanterie. Claritatea in expunere, sobrietatea, logica
argumentarii, echilibrul contin in ele insele virtuti tonice si
retin prin simpla lor desfasurare, indiferent de subiectul in care
se incorporeaza. (Eugen Lovinescu Titu Maiorescu, Bucuresti,
Fundatia pentru Literatura si Arta, 1940, vol. II, p. 424) Lumea
fictiunilor ideale il ridica pe cititor deasupra intereselor
cotidiene, egoiste si il determina sa se uite pe sine ca individ.
Pentru a ajunge acest scop, artistul trebuie sa fie de o
sinceritate desavarsita si sa ocoleasca imitatia. Aceasta din urma,
era de parere Maiorescu, este un principiu destructiv, cu atat mai
primejdios cu cat duce la neglijarea individualitatii nationale a
poporului din care face parte artistul. Specia literara cea mai
apta de a releva specificul national i se pare a fi romanul,
indrumat de el spre un realism popular prin care sa se fixeze
asupra unor personaje din lumea rurala. In ceea ce priveste poezia,
Maiorescu a considerat ca esenta ei se afla in stabilirea unui
raport intre lumea materiala si cea intelectuala. Un rol esential
ii revine imaginii, care constituie materialul poetic propriu-zis,
in timp ce cuvintele nu ar fi decat un vehicul, de o importanta
hotaratoare, intrucat fara ele poezia nu poate exista. (Dictionarul
literaturii romane de la origini pana la 1900, Ed. Academiei, 1979,
p. 543) Pentru Maiorescu, arta, poezia nu trebuie sa reproduca
fotografic realitatea. Arta pleaca de la realitate, dar o
reprezinta intr-un mod propriu, creator. Poezia, ca si alte arte
(muzica, sculptura, pictura, dansul), este prin natura ei o
imitatie (mimesis), spunea Aristotel in Poetica sa, dar nu in
sensul unei imitatii mecanice a realitatii posibile (dupa criteriul
verosimilului), in care universalul joaca un rol esential.
Intamplarile istoriei, de pilda, sunt cazuri particulare, poezia,
imitandu-le, merge la generalitate. (Mihai Dragan Lecturi posibile,
Iasi, Ed. Junimea, 1978, p. 54) Maiorescu mai adaugase ca ideea sau
obiectul, adica continutul, nu poate fi o cugetare exclusiv
intelectuala, ceea ce inseamna ca domeniul intelectului nu este
exclus din domeniul poeziei, ba el este chiar implicat, de vreme ce
este vorba despre adevar. Mai tarziu va gasi expresia cea mai
potrivita: continutul poeziei este o idee emoionala.Ova spune in
studiul Eminescu i poeziile lui: caci nu ideea rece, ci ideea
emoionala face pe poet. Si cu acesta se precizeaza problema
adevarului in poezie: adevarata poezie, adica poezia de valoare,
exprima in forma concreta idei adanc gandite si adanc simtite, in
stare sa emotioneze si, prin aceasta, sa inalte. In fond, aceasta
este ceea ce mai tarziu se va numi autenticitate. Eul poetului sa
vibreze cu intensitate si sinceritate, ideea sa fie traita in toate
adancimile sufletului, pentru a-i da caldura care sa invaluie pe
cititor sau ascultator. (Liviu Rusu Studiu introductiv la editia T.
Maiorescu Din Critice, Bucuresti, Ed. Tineretului, 1967, p. 18)Ion
Creanga: Povestea lui Harap-Alb (basmul cult)
FANTASTICUL Fantasticul este o categorie estetic, definit n
raport cu realul i imaginarul, plasndu-se ntre acestea i producnd o
ezitare de ncadrare a evenimentului n natural sau supranatural.
Tzvetan Todorov, n lucrarea sa Introducere n literatura
fantastic spunea c fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoate
dect legile naturale pus fa n fa cu un eveniment n aparen
supranatural.
Fantasticul propriu-zis presupune faptul c personajul i
cititorul, aflai n faa unui fenomen necunoscut, ezit a-i da o
explicaie natural sau supranatural, ceea ce determin un sentiment
de spaim sau nelinite. Orice opiune pentru o soluie sau alta,
pentru natural sau supranatural, nseamn ptrunderea ntr-un gen
nvecinat: fabulosul sau straniul.
Fabulosul sau miraculosul presupune acceptarea supranaturalului.
Cititorul tie c se afl ntr-o lume imaginar n care totul este
posibil. Ex.: basmele, literatura S.F.
Straniul apare n operele ale cror ntmplri aparent neverosimile,
ieite din comun i nspimnttoare au explicaii raionale. Ex.: romanele
poliiste.
BASMUL Basmul este o specie n proz a genului epic n cuprinsul
creia se povestesc ntmplri miraculoase, puse pe sema unor personaje
sau fore supranaturale. Finalul basmului aduce totdeauna victoria
binelui asupra rului. Dup originea lor, basmele pot fi populare sau
culte.
Basmul cult a copiat modelul popular, imitnd relaia de
comunicare dintre povestitor i asculttori, dar textul este scris i
definitiv stabilit, avnd un autor ce poate fi identificat.
Basmul popular i cel cult au o serie de elemente comune, dar i
unele care le difereniaz. Este comun evoluia narativ, care se poate
reduce la o schem, conform creia n situaia iniial se manifest o
lips. n Povestea lui Harap-Alb lipsa iniial se manifest n lumea
spre care se ndreapt eroul, pentru c mpratul Verde, fratele tatlui
su, este btrn i are numai fiice, neavnd pe cine s lase la domnie.
Lipsa iniial este nlturat prin aciunea lui Harap-Alb care pleac la
drum pentru a reface echilibrul.
Basmul popular combin aciuni caracteristice al cror numr este
limitat i printre care se numr: plecarea de acas, punerea la cale a
probelor, dezvluirea vicleugului, nunta etc. Asemena aciuni apar i
n basmele culte. n Povestea lui Harap-Alb, eroul este supus mai
multor probe pentru a-i duce la capt misiunea. Aciunea basmului
urmeaz o linie ascendent, astfel nct de cele mai multe ori,
nceputul se afl n opoziie cu sfritul, eroul fcnd un salt de la o
poziie social umil la una nalt. Chiar dac basmul are intrig i o
anume tensiune narativ, nu se poate considera c urmeaz momentele
clasice ale subiectului literar, aa cum se ntmpl n operele culte,
de fapt fiind marcate foarte clar doar situaia iniial i cea final.
n cltoria sa, protagonistul ntlnete adversari, dar iajutoare
(fiine, animale, obiecte), ca n orice basm popular. n afar de
aceste dou categorii, pot aprea i donatorii sau furnizorii,
personaje ntlnite ntmpltor i care i druiesc eroului un obiect
miraculos ce-l va ajuta la nevoie (de exemplu, criasa albinelor).
Eroul poate avea trsturi omeneti, cum este cazul lui Harap-Alb, dar
i puteri supranaturale.
ntre povestitor i asculttori, exist o convenie artistic,
mprumutat i de basul cult: totul este posibil, naraiunea are un
caracter fabulos. Personajele i aciunile sunt ieite din comun,
timpul i spaiul sunt imaginare. ntmplrile se petrec cndva, odat,
atunci i undeva, ntr-o mprie. Reperele temporale i spaiale sunt
vagi, imaginare, redate la modul general.
n lumea basmului se intr i se iese prin formule specifice, a
cror funcie este de a avertiza asupra caracterului fabulos al
povestirii. Exist trei tipuri de formule n basm:iniiale, mediane i
finale. Formulele iniiale pregtesc auditoriul pentru ideea c ceea
ce se va nara este rodul imaginaiei. Formulele mediane au rolul de
a menine legtura cu auditoriul, de a-i atrage atenia. Formulele
finale sugereaz c totul a fost o nscocire, producnd ieirea din
timpul i spaiul fabulos. Cele dou planuri, real i fabulos, se
ntreptrund n basmul cult deoarece fantasticul este tratat n mod
realist.
n basmul popular, fantasticul este antropomorfizat, personajele
fabuloase, supranaturale, se comport n general ca oamenii comuni,
ns umanizarea lor este convenional, fr particulariti psihice,
sociale, naionale etc. n literatura cult, fantasticul este adaptat
estetic. Aceast particularitate se numete localizarea
fantasticului. Prin detalii realiste, lumea fabuloas coboar ntr-un
plan de existen care poate fi localizat geografic i istoric.
Personajele, de la Harap-Alb, la mpratul Ro i la cei cinci
nezdrvani, se comport ca nite rani i vorbesc n graiul
moldovenesc.
POVESTEA LUI HARAP-ALB Povestea lui Harap-Alb a fost publicat n
revista Convorbiri literare n 1 august 1877. Conform clasificrii
fcute de Jean Boutiere, aparine grupului basmelor fantastice,
alturi deSoacra cu trei nurori, Fata babei i fata moneagului,
Ft-Frumos, fiul iepei i Povestea porcului. Meritul lui Ion Creang
este c a scos basmul din circuitul folcloric i l-a introdus n
literatura cult. Toate povetile autorului sunt de fapt creaii
culte, pot fi considerate chiar nuvele. Lumea descris de el n
Povestea lui Harap-Alb este una rneasc, personajul principal nu are
trsturi supranaturale. Totui se respect schema narativ a basmului
popular.
Basmul poate fi interpretat i ca un un bildungsroman, roman
iniiatic. Structura compoziional are ca element constitutiv cltoria
pe care o ntreprinde Harap-Alb, care devine un act iniiatic n
vederea formrii eroului pentru via.
Tema basmului, mprumutat din basmul popular, este triumful
binelui asuprarului. De asemenea, se reiau anumite motive narative
specifice speciei: superioritatea mezinului, cltoria, supunerea
prin vicleug, probele, demascarea rufctorului, pedeapsa acestuia i
cstoria.
Aciunea se desfoar linear, succesiunea secvenelor narative i a
episoadelor se relizeaz prin nlnuire. Incipitul stabilete timpul i
spaiul n care se desfoar aciunea, dar acestea nu au coordonate
reale ci vagi, imaginare: Amu cic era odat ntr-o ar un crai care
avea trei feciori. i craiul acela mai avea un frate mai mare, care
era mprat ntr-o alt ar mai deprtat. [...] ara n care mprea fratele
cel mai mare era tocmai la o margine a pmntului, i criia istuilalt,
la alt margine. [...] i cine apuca a se duce pe atunci ntr-o parte
a lumii, adeseori dus rmnea pn la moarte. Reperele spaiale sugereaz
dificultatea aventurii eroului, care trebuie s cltoreasc de la un
capt al lumii la cellalt, simboliznd trecerea de la imaturitate la
maturitate. Incipitul, reprezentat de fapt de o formul compoziional
specific basmului, se afl n strns legtur cu formula final: i a inut
veselia ani ntregi, i acum mai ine nc. Cine se duce acolo bea i
mnnc. Iar pe la noi, cine are bani bea i mnnc, iar cine nu, se uit
i rabd. Cele dou formule marcheaz intrarea i ieirea din fabulos.
Dei sunt specifice lumii fantastice a basmului, cele dou convenii
suport transformrile autorului: formula iniial este atribuit
altcuiva prin adverbul cic, iar cea final conine o reflecie asupra
realitii sociale, care nu apare n basmul popular. Formulele mediane
realizeaz trecerea de la o secven narativ la alta, meninnd
interesul cititorului: i merg ei o zi, i merg dou, i merg patruzeci
i nou, Dumnezeu s ne ie, ca cuvntul din poveste, nainte mult mai
este.
Momentele subiectului corespund aciunilor realizate de erou.
Situaia iniial n care este prezentat eroul i curtea craiului
reprezint expoziiunea, primirea scrisorii de la mpratul Verde,
hotrrea fiului mai mic de a-i ncerca i el norocul i ntlnirea cu
Spnul constituie intriga, probelele pe care le trece Harap-Alb
mpreun cu prietenii si alctuiescdesfurarea aciunii, punctul
culminant const n demascarea Spnului i recunoaterea meritelor
adevratului motenitor, iar prin deznodmnt se reface echilibrul
iniial i are loc rsplata eroului prin motenirea tronului i cstoria
cu fata mpratului Ro.
Dei Ion Creang pornete de la modelul popular i pstreaz teme i
motive specifice basmului tradiional, el complic situaia, eroul
trebuie s parcurg mai multe probe dect Ft-Frumos i nu are puteri
supranaturale. De asemenea, dumanii n legtur cu care este avertizat
de tat nu sunt din alt lume (spre deosebire de basmele populare n
care eroii se lupt cu zmeii) ci sunt oameni nsemnai, renumii pentru
viclenia i rutatea lor: s te fereti de omul ro, iar mai ales de
omul spn, ct i putea, s n-ai de-a face cu dnii c sunt foarte
ugubei.
Avnd un caracter de bildungsroman, Povestea lui Harap-Alb
urmrete n primul rnd evoluia eroului. n funcie de ipostazele n care
se afl eroul, este structurat schema narativ a operei. n prima
ipostaz eroul este doar mezinul, fiul craiului care se pregtete de
drumul care va echivala cu maturizarea i iniierea lui. n a doua
ipostaz, el i schimb statutul, decade, devenind sluga Spnului i
cptnd numele de Harap-Alb, nedemn pentru condiia lui real. Aceast
ipostaz reprezint de fapt procesul de maturizare n care fiul de
crai trebuie s-i dovedeasc trsturile chiar i sub forma unei condiii
umile. n a treia etap maturizarea se produce, fiul de crai i
dovedete calitile de conductor pe care le-a dobndit n procesul de
iniiere i devine mprat.
Scrisoarea primit de la mpratul Verde, care are nevoie de
motenitori deoarece are numai fete (motivul mpratului fr urmai)
este elementul care declaneaz situaia iniial i determin plecarea
celui mai demn dintre fiii craiului (motivul superioritiimezinului)
n cltorie. Aceast cltorie trebuie pregtit, nu se poate realiza la
ntmplare. Pentru c s-a artat milostiv cu btrna ceretoare care era
de fapt Sfnta Duminic, eroul primete de la ea sfaturi care l vor
ajuta s-i ndeplineasc misiunea. Pentru a izbndi el trebuie s ia
calul, hainele i armele tatlui su, realizndu-se astfel un transfer
de caliti de la tat la fiu. La fel ca i printele lui, fiul de crai
trebuie s treac prin diferite primejdii pentru a dovedi c este
capabil s conduc o mprie. Motivul animalului nzdrvan din basmele
populare se regsete i aici: calul nu este un animal oarecare, el
are puteri supranaturale, vorbete i poate zbura, iar ademenirea lui
nu se poate realiza dect cu o tav de jratic:Pe urm umple o tav cu
jratic, se duce cu dnsa la herghelie i o pune jos ntre cai. i
atunci numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o rpciug de cal
grebnos, dupuros i slab de-i numrai coastele; i venind de-a dreptul
la tav, apuc o gur de jratic. [...] i atunci calul odat zboar cu
dnsul pn la nouri i apoi se las n jos ca o sgeat. Dup aceea zboar
nc o dat pn la lun i iar se las n jos mai iute dect fulgerul.
Prima prob la care este supus eroul este nfrngerea ursului (a
tatlui deghizat n urs) care se afl sub podul ce desparte mpria de
lumea necunoscut. Este o prob menit s-i testeze vitejia, brbia i
curajul. Podul simbolizeaz ntotdeauna o trecere de la o lume la
alta, de la cunoscut la necunoscut, sau de la imaturitate la
maturitate. Mezinul trece aceast prob cu ajutorul calului nzdrvan
care d nval asupra ursului.
Trecerea podului este urmat de rtcirea n pdurea-labirint, un alt
element simbolic care este esenial n procesul de maturizare. Pentru
c este nc imatur, ncalc sfaturile date de tatl su i la a treia
apariie a Spnului se las pclit de acesta i l angajeaz ca slug
pentru a-l cluzi n acest trm neprimitor. Momentul ntlnirii cu Spnul
declaneaz conflictul principal i exterior al basmului, care i va
gsi rezolvarea doar n final. Dnd dovad de naivitate, se las pclit i
accept s coboare n fntn pentru a se rcori. Aceast coborre
echivaleaz cu o coborre simbolic n infern care reprezint nceputul
iniierii spirituale, unde va fi condus de Spn. Coborrea i ofer
eroului nu numai un alt nume, dar i o alt identitate. Schimbarea
identitii reale cu cea aparente se observ din semnificaia numelui
pe care l primete de la Spn: Harap-Alb (harap nseamn rob igan).
Personajul negativ capt i el o nou identitate, aceea de fiu de
crai. Jurmntul pe care l face eroul n fntn are dublu rol: subliniaz
faptul c Harap-Alb este un om de onoare care i va ine cuvntul dat,
deci ajut la caracterizarea personajului, dar anticip i finalul
basmului deoarece el include i condiia eliberrii de jurmnt: Dac mai
vrei s mai vezi soarele cu ochii i mai calci pe iarb verde, atunci
jur-mi-te pe ascuiul paloului tu c mi-i da ascultare i supunere
ntru toate, [...] i atta vreme s ai a m sluji, pn i muri i iar i
nvia.
Pentru a se putea continua procesul de iniiere, Harap-Alb este
supus de ctre Spn la trei probe: aducerea slilor din Grdina
Ursului, aducerea pielii cu pietre preioase a cerbului i aducerea
fetei mpratului Ro pentru cstoria Spnului. Mijloacele prin care
trece probele in de miraculos, iar adjuvanii au puteri
supranaturale.
Primele dou probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care l
sftuiete cum s procedeze i i d obiecte magice care s-l ajute n
misiunea sa. Pentru nfrngerea ursului i d o licoare cu somnoroas pe
care o toarn n fntna ursului provocndu-i un somn adnc. n plus,
pentru a-l pcli se servete i de pielea de urs druit la plecare de
tatl su. Pentru a-i duce la capt a doua sarcin, Sfnta Duminic i
druiete alte obiecte magice, i anume obrzarul i sabia lui
Statu-Palm-Barb-Cot. Prima prob i solicit curajul, dar a doua i
capacitatea de a mnui sabia , stpnirea de sine i respectarea
jurmntului n faa ispitei pe care o reprezint pietrele preioase.
A treia prob, cea mai complex dintre toate, presupune un alt set
de probe i necesit mai multe ajutoare. Drumul spre mpratul Ro i va
aduce lui Harap-Alb o serie de prieteni cu puteri supranaturale fr
ajutorul crora nu ar fi posibil ndeplinirea misiunii. n aceast etap
se contureaz adevratele caliti ale eroului care l vor conduce spre
tronul mpratului Verde. Primii adjuvani ai si vor criasa furnicilor
i ciasa albinelor. Trecnd peste un pod el vede o nunt de furnici pe
care decide s o lase s treac pentru a nu pune n pericol viaa
acestora. Dnd dovad de buntate, este rspltit de criasa acestora
care i ofer o arip cu puteri magice: cnd i avea vrodat nevoie de
mine, s dai foc aripii, i atunci eu mpreun cu tot neamul meu avem
s-i venim n ajutor. Aceeai rsplat o primete i de la criasa
albinelor pentru c fiindu-i mil de albinele pe care le ntlnete le
construiete un stup: pentru c eti aa de bun i te-ai ostenit s ne
faci adpost, vreu s-i fac i eu un bine n viaa mea: na-i aripa asta,
i cnd i avea vrodat nevoie de mine, aprinde-o, i eu ndat am s-i viu
ntru ajutor.
Tot prin buntate i toleran fa de alte fiine i ctig drept
prieteni devotai pe cei cinci nzdrvani: Geril, Flmnzil, Setil,
Ochil i Psri-Li-Lungil. Aceste cinci personaje se integreaz perfect
n lumea basmului. i ei au trsturi umane: Geril este odihanie de om,
Flmnzil o namil de om, Setil o nanie de om, Ochil o schimonositur
de om, iar Psri-Li-Lungil e o pocitanie de om, dar fantasticul n
cazul lor se produce prin exagerarea unei trsturi pn la limita
absurdului. Descrierile lor sunt pitoreti i subliniaz mai ales
talentul autorului de a realiza descrieri inedite care se mbin cu
umorul. Descrierea lui Geril este mai mult dect elocvent n acest
sens: omul acela era ceva de spriet: avea nite urechi clpuge i nite
buzoaie groase i deblzate. i cnd sufla cu dnsele, cea de deasupra
se resfrngea n sus peste scfrlia capului, iar cea de desupt atrna n
jos, de-i acoperea pntecele. i ori pe ce se oprea suflarea lui, se
punea promoroaca mai groas de o palm. Nu era chip s te aproprii de
dnsul, c aa tremura de tare, de parc-l zghihuia dracul.
La curtea mpratului Ro Harap-Alb este supus unor noi probe pe
care le trece datorit puterii supranaturale a ajutoarelor sale.
mpratul Ro, vestit pentru buntatea lui nepomenit i milostivirea lui
cea neauzit, le ofer gzduire ntr-o cas de aram, prob de care grupul
de prieteni trece datorit lui Geril. Proba focului const n
nnoptarea n aceast cas menit s le aduc pieirea, sub care se afl un
foc din 24 de stnjeni de lemne. Geril rcete casa i astfel scap cu
via. Proba mncrii i a buturii nu este mai prejos dect prima:
peitorii trebuie s consume 12 harabale cu pine, 12 ialovie fripte i
12 bui pline cu vin din cel hrnit. Proba va fi dus la ndeplinire de
ctre Flmnzil i Setil. Urmeaz alegerea macului de nisip care se
realizeaz cu ajutorul furnicilor. Pzirea fetei mpratului
transformat n pasre este a patra prob, care pune la ncercare att
ndemnarea lui Ochil care o vede cnd se ascund dup lun, ct i
ndemnarea lui Psri-Li-Lungil care se ntinde i o prinde. Urmtoarea
prob este specific basmului popular i const n ghicitul fetei dintre
trei femei identice, i va fi rezolvat cu ajutorul albinelor. Fata
de mprat impune o ultim prob: calul lui Harap-Alb i turturica ei
trebuie s aduc trei smicele de mr dulce i ap vie i ap moart, de
unde se bat munii n capete. Calul obine obiectele magice prin
vicleug, furndu-le de la turturic i astfel fata mpratului Ro este
obligat s-l nsoeasc pe Harap-Alb la curtea mpratului Verde. Aceast
cltorie reprezint o nou prob pentru erou, deoarece trebuie s-i
respecte jurmntul fa de Spn dei se ndrgostete de fat. El nu i
mrturisete reala sa identitate, dar fiind o farmazoan cumplit i
avnd puteri magice, ea tie care este adevrul.
Punctul culminant al basmului const n demascarea de ctre fata
mpratului Ro a Spnului i restabilirea adevrului. Dar, conform
jurmntului, Harap-Alb trebuie mai nti s moar i apoi s nvie pentru a
se elibera de cuvntul dat. Spnul l acuz c i-a nclcat jurmntul i i
taie capul. n felul acesta l dezleag de jurmnt, semn c iniierea
este ncheiat, iar rolul Spnului ia sfrit. Doar n momentul n care
iniierea se ncheie Spnul este pedepsit. Calul este cel care face
dreptate i distruge forele rului: i odat mi i-l nfc cu dinii de
cap, zboar cu dnsul n naltul ceriului i apoi dndu-i drumul de
acolo, se face spnul pn jos praf i pulbere. Decapitarea lui
Harap-Alb este una simbolic, avnd un rol purificator i simbolizeaz
iniierea lui total. Este nviat de fata mpratului Ro cu ajutorul
smicelelor de mr i a apei vii i a apei moarte, care sunt de
asemenea obiecte magice: l nconjur de trei ori cu cele trei smicele
de mr dulce, toarn ap moart s steie sngele i s se prind pielea,
apoi l stropete cu ap vie i atunci Harap-Alb ndat nvie. eroul i
recapt statul social i adevrata identitate, d dovad c s-a maturizat
i primete drept recompens mpria i pe fata mpratului Ro. Nunta i
obinerea statutului de mprat confirm maturizarea acestuia.
Deznodmntul const n rsplat pe care o primete eroul, dar i n faptul
c se restabilete echilibrul din lumea basmului prin gsirea unui
motenitor pentru mpratul Verde.
PERSONAJUL HARAP-ALB Harap-Alb este personajul principal al
basmului. Este caracterizat att cu ajutorulmijloacelor directe
(portretul fcut de narator i de alte personaje), ct i
indirecte(caracterizarea prin propriile aciuni, nume).
Harap-Alb este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi ai
lui Creang. El nu are trsturi supranaturale, puterea lui st n gndul
lui bun. La fel ca i alte personaje din povetile autorului,
Harap-Alb e omenos i milostiv.
nc de la nceputul basmului, fiul cel mic al Craiului i va dovedi
calitile de erou, fiind singurul dintre cei trei frai care este
afectat de dojana tatlui i mhnit de faptul c reprezint un motiv de
ruine pentru acesta. Apoi se observ trsturile lui fundamentale,mila
i buntatea, care l ajut s-i fac ajutoare ce l vor sprijini n
cltoria sa, cum ar fi Sfnta Duminic i calul nzdrvan. n acelai timp,
este i iute la mnie deoarece se cam repede la ceretoarea din grdin,
netiind c este Sfnta Duminic, i lovete calul care i se pare
rpciugos. Dup ce trece de capcana pe care i-o ntinde tatl i care
era menit s-i probeze vitejia, eroul pleac n cltoria sa iniiatic.
Dnd dovad de naivitate, dar i delips de experien de via, fiul
craiului nu ascult sfaturile date de tat la plecare i se las pclit
de Spn. Neasculttor cu tatl, se dovedete ns supus n relaia cu
Spnul, din al crui cuvnt nu iese.
Personajul este caracterizat i prin opoziia cu personajul
negativ, simbol al forei rului. Nici Spnul nu are trsturi
miraculoase, dar el reprezint omul ru, maleficul, inumanul. El
reuete s-l pcleasc pe erou datorit vicleniei i astfel are loc o
schimbare de statut: Spnul devine fiul de crai, iar acesta se
transform n sluga primului. Prima etap a formri personajului este
coborrea n fntn, care echivaleaz cu o coborre ad inferos, un botez
n urma cruia fiul craiului primete un nou nume, Harap-Alb, i o nou
identitate, de slug a Spnului. De asemenea, Spnul are rolul unui
iniiator, este un ru necesar, fr de care nu s-ar fi putut realiza
iniierea eroului pozitiv.
Probele la care este supus sunt menite a-l pregti ca viitor
conductor, motenitor al tronului unchiului su, dar i n vederea
cstoriei.
Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin nsuiri miraculoase aa
cum se ntmpl de obicei n basme, ci prin trsturile sale profund
umane. Buntatea i mila de care d dovad nc de la nceput l situeaz n
rndul personajelor care reprezint forele binelui. Pentru ca
iniierea eroului s fie total, el trebuie s primeasc din nou botezul
morii i al nvierii. n final, el dobndete un set de valori morale
care n viziunea autorului sunt necesare unui mprat: mila, buntatea,
generozitatea, prietenia, respectarea jurmntului, curajul.
ARTA NARAIUNII, UMORUL, LIMBA I STILUL
Ion Creang este un povestitor prin excelen cu un stil propriu i
inconfundabil. Prin urmare, povetile sale nu mai pot fi repovestite
fr pierderi i nici nu ar putea circula n variante, ca n folclor.
Ele trebuie citite ca orice oper cult.
n toate povetile sale, Creang respect ntocmai schema universal a
basmului i nu inventeaz motive sau teme inedite. Originalitatea
autorului st n conceperea scrierii sale ca un mic roman de
aventuri, cu multe detalii specifice care nuaneaz micrile,
gesturile i strile sufleteti ale personajelor. n felul acesta
personajele i aciunile capt individualitate, devin de neconfundat.
Regresiunea de la fantastic la real are aceeai funcie de umanizare,
dnd un contur realist subiectului de basm. Umorul face ca fabulosul
s coboare pe pmnt, s fie umanizat, dar asta nu echivaleaz cu o
degradare a acestuia.
Naraiunea, dei se face la persoana a III-a, nu are un caracter
obiectiv, deoarece naratorul omniscient intervine prin comentarii i
reflecii, astfel crendu-se acea legtur afectiv dintre el i cititor.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomin naraiunea, basmul
cult presupune mbinarea naraiunii cu dialogul i descrierea.
Modul de a povesti al lui Creang se caracterizeaz prin: ritmul
rapid al povestiriicare rezult din eliminarea explicaiilor
generale, a digresiunilor, a descrierilor etc.,individualizarea
aciunilor i a personajelor prin amnunte care particularizeaz i
prindramatizarea aciunii prin dialog. La Creang, dialogul are
funcie dubl, ca n teatru: prin el se dezvolt aciunea i se
caracterizeaz personajele, care triesc i se individualizeaz prin
limbaj.
O alt particularitate a povetilor lui Creang este plcerea cu
care sunt spuse. Se creeaz o legtur ntre narator i cititor care
capt accente afective. Exprimarea afectiveste marcat de prezena
interjeciilor, a exclamaiilor, a dativului etic. Aceast exprimare
afectiv ofer i caracterul oral al basmului deoarece frazele lui
Creang las impresia de spunere. Oralitatea rezult i din prezena
expresiilor onomatopeice, a verbelor imitative i a interjeciilor.
Impresia de zicere este dat i de expresiile narative tipice (i
odat, i atunci, n sfrit, i apoi, dup aceea), a ntrebrilor i
exclamrilor (Ei, apoi ag v pare?, ce-mi pas mie?, hai!hai!).
Umorul este realizat prin mijloace diferite, cum ar fi:
exprimarea mucalit(asocierea surprinztoare a unor cuvinte: s triasc
trei zile cu cea de-alaltieri), ironia(Doar unu-i mpratul Ro,
vestit prin meleagurile aceste pentru buntatea lui cea nepomenit i
milostivirea lui cea auzit.), poreclele i apelativele caricaturale
(apul cel ro, farfasii, Buzil), zeflemisirea (Tare-mi eti drag!...
Te-a vr n sn, dar nu ncapi de urechi...),diminutive cu valoare
augmentativ (buzioare, buturic), caracterizri pitoreti(descrierea
celor cinci nzdrvani), scene comice (cearta dintre Geril i ceilali
n casa de aram), citate cu expresii i vorbe de duh (D-i cu cinstea,
s pear ruinea.).
n ceea ce privete limbajul, Creang folosete limba popular:
termeni regionali, expresii, exprimarea locuional, erudiia
paremiologic (frecvena proverbelor, a zictorilor introduse n text
prin expresia vorba ceea). Totui el nu copiaz limba rneasc, ci o
recreeaz, devenind astfel o marc a stilului su.
Romantismul:
In literatura romana se pot identifica trei etape:
preromantismul romantismul si postromantismul. Romantismul a fost
precedat de o formula literara de tranzitie de la iluminism spre
romantism, numita preromantism, reprezentat de Vasile Carlova, Ion
Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Vasilt Alecsandri,
Dimitrie Bolintineanu, scriitori cunoscuti si sub numele de
pasoptisti. Romantismul romanesc a fost reprezentat in mod
stralucit dt Mihai Eminescu, care este considerat ultimul mare
romantic european incheind, asadar, romantismul universal.
Postromantismul s-a manifestat prin imbinarea elementelor romantice
cu trasaturi simboliste sau samanatoriste, perioada in care se
inscriu Al. Macedonski, Octavian Goga, st.O.Iosif, Barbu Stefanesci
Delavrancea. Caracteristicile romantismuluiIntroducerea unor noi
categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul,
pitorescul, feericul, precum si a unor specii literare inedite:
drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela
istorica;-Cultiva sensibilitatea, imaginatia si fantezia creatoare
minimalizand ratiunea si luciditatea;-Promoveaza inspiratia din
traditie, folclor si din trecutu istoric, pe care il considera opus
realitatii contemporane, de care era dezamagiti, fiind preocupati
de reflectarea in opere a specificului nations (culoarea
locala);-Evadarea din lumea reala se realizeaza prin vis sau somn
(miti oniric), intr-un cadru natural nocturn;-Contemplarea naturii
se concretizeaza prin descriere peisajelor sau a momentelor
anotimpurilor in pasteluri si prin reflect asupra gravelor probleme
ale universului in meditatii,-Acorda importanta deosebita
sentimentelor omenesti, ca predilectie iubirii, trairile interioare
intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau
participative;-In genul liric se manifesta inovatii prozodice si
suprematia subiectivismului, a pasiunii inflacarate, a fanteziei
debordante;-Construirea eroilor exceptionali, care actioneaza in
imprejurari iesite din comun, precum si portretizarea omului de
geniu si conditia nefericitii a acestuia in lume; personajele
romantice nu sunt dominate de ratiune, ci de imaginatie si de
sentimente;-Preocupar