COLINDE 2014 Irina Loghin și Alesis - Plugușorul Într-o zi de sărbătoare, Dă, Domnu, Doamne. Trece-un îngeraș călare, Dă, Domnu, Doamne. Și-așa iute ce trecea, Dă, Domnu, Doamne. Pământul cutremura. Dă, Domnu, Doamne. Dumnezeu îi întâlnii, Dă, Domnu, Doamne. Două vorbe îi vorbii, Dă, Domnu, Doamne. -Und-te duci tu, copilaș? Dă, Domnu, Doamne. -În Rai după îngerași, Dă, Domnu, Doamne. S-aleg zece mititei. Dă, Domnu, Doamne. Toți cu bicele de tei. Dă, Domnu, Doamne. Să trosnească, să plesnească, Dă, Domnu, Doamne. Plugușorul să pornească. Dă, Domnu, Doamne. Boișorii de la roată, Dă, Domnu, Doamne. Cu cornițele de piatră. Dă, Domnu, Doamne. Boișorii din mijloc. Dă, Domnu, Doamne. Cu cornițele de foc. Dă, Domnu, Doamne. Pe la case să urăm Dă, Domnu, Doamne. Să urăm, să colindăm Dă, Domnu, Doamne. Cei din casă să trăiască. Dă, Domnu, Doamne. Binele să izvorască Dă, Domnu, Doamne. GRUPUL COLINDĂMU, COLINDĂM - VIFLAIME, VIFLAIME Viflaime, Viflaime Cum de n-ai primit în tine Pe Fecioara Maria Să nască pe Mesia N-ai știut tu Viflaime Cu câtă dragoste vine Cea mai Sfântă-ntre fecioare A Domnului Născatoare N-ai primit tu Viflaime În casele tale pline Să-i dai un pic de sălaș Celui mai Sfânt copilaș Pat moale și scutece I-au dăruit vitele Lumină i-a oferit O stea de la răsărit Peștera cea-ntunecoasă A fost a Domnului casă La venirea Sa în lume Din vina ta, Viflaime 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
COLINDE 2014
Irina Loghin și Alesis - Plugușorul
Într-o zi de sărbătoare,Dă, Domnu, Doamne.Trece-un îngeraș călare,Dă, Domnu, Doamne.Și-așa iute ce trecea,Dă, Domnu, Doamne.Pământul cutremura.Dă, Domnu, Doamne.Dumnezeu îi întâlnii,Dă, Domnu, Doamne.Două vorbe îi vorbii,Dă, Domnu, Doamne.-Und-te duci tu, copilaș?Dă, Domnu, Doamne.-În Rai după îngerași,Dă, Domnu, Doamne.
S-aleg zece mititei.Dă, Domnu, Doamne.Toți cu bicele de tei.Dă, Domnu, Doamne.Să trosnească, să plesnească,Dă, Domnu, Doamne.Plugușorul să pornească.Dă, Domnu, Doamne.Boișorii de la roată,Dă, Domnu, Doamne.
Cu cornițele de piatră.Dă, Domnu, Doamne.Boișorii din mijloc.Dă, Domnu, Doamne.Cu cornițele de foc.Dă, Domnu, Doamne.Pe la case să urămDă, Domnu, Doamne.Să urăm, să colindămDă, Domnu, Doamne.Cei din casă să trăiască.Dă, Domnu, Doamne.Binele să izvorascăDă, Domnu, Doamne.
GRUPUL COLINDĂMU, COLINDĂM - VIFLAIME, VIFLAIME
Viflaime, ViflaimeCum de n-ai primit în tine Pe Fecioara Maria Să nască pe Mesia
N-ai știut tu Viflaime Cu câtă dragoste vine Cea mai Sfântă-ntre fecioare A Domnului Născatoare
N-ai primit tu Viflaime În casele tale pline Să-i dai un pic de sălaș Celui mai Sfânt copilaș
Pat moale și scutece I-au dăruit vitele Lumină i-a oferit O stea de la răsărit
Peștera cea-ntunecoasă A fost a Domnului casă La venirea Sa în lume Din vina ta, Viflaime
1
COLINDE 2014Grupul ardealul - Noi umblăm a colinda
Noi umblăm a colindaDe la o casă la altaDupă datina străbunăNoi v-aducem voie bunăRef: Noi umblăm, colindămPe toți să vă bucurăm – bis
Unde noi n-om colindaFata nu sa mărita'Nu ne țineți la oblocu'S-aveți anul cu norocu'Ref: Noi umblăm, colindămPe toți să vă bucurăm - bis
La Mărie nu ne-om duceCă nu ne-o da numai nuceLa Florica îi de intratu'C-are fecior de-nsuratu'
Ref:Noi umblăm, colindămPe toți să vă bucurăm – bis
Nu ne-om duce la BirăuCă mi-o da' mia ș-un leuCo' fost popa cu CruceaSi el o pățit așaRef: Noi umblăm, colindămPe toți să vă bucurăm – bis
Ne-om duce la crâșmărițăCă ne-o da o pălincuțăPălincuță și-o răchieStrecurată pânza dieRef: Noi umblăm, colindămPe toți să vă bucurăm – bis
De la mic până la mareS-aveți noroc fiecareȘi cine o golit paharulIo mere` bine tot anulRef: Noi umblăm, colindămPe toți să vă bucurăm – bis
Dă' șezut am mai ședeaDa' mai avem a umbla'Vă lăsăm cu sănătateCă merem și-n altă parteȘi la anu om' veniDacă sănătoși om' fiRef: Noi umblăm, colindămPe toți să vă bucurăm – bis
MAI E VREME DE COLINDE
Mai e vreme de colinde,Se mai poate, se mai poate,Dacă sufletul rămâneCel mai mare dintre toate.N-am murit ca neam al lumiiÎn vreo clipă viforoasă,Cât colindele colindăŞi copiii sunt acasă.Refren:Lerui ler, florile-s dalbe,Lerui ler, florile-s dalbe,Lerui ler, florile-s dalbe,Lerui ler, florile-s dalbe,Clinc, clincClinc, clinc
Poate nici n-a fost vreo vremeCa aceasta însetată,De colinde pentru sufletCa de-o unică răsplată.
Cum şi astăzi ne întoarcemŞi pe prunci îi vom deprinde,Să nu uite niciodatăOameni darnici şi colindeSteaua, Sorcova şi Capra,Pluguşorul şi Ajunul,Le vor învăţa copiii,Nu le va uita niciunul.
Irina Loghin și Alesis - Sus Boieri Nu Mai Dormiți
Sus, boieri, nu mai dormiți,O, Leru-i Doamne!Vremea e să vă gătiți.O, Leru-i Doamne!Casa să v-o măturați,O, Leru-i Doamne!Și masa s-o încărcați,O, Leru-i Doamne!Bis
Nu dormiți în astă seară,O, Leru-i Doamne!Ci ședeți la privegheală;O, Leru-i Doamne!S'așteptăm pre Domnul Sfânt,O, Leru-i Doamne!Ca să vie pe pământ.O, Leru-i Doamne!Bis
Tuturor ce sunt în casăO, Leru-i Doamne!Și se veselesc la masă,O, Leru-i Doamne!Să le dea Cristos de toate,O, Leru-i Doamne!Bucurie, sănătate.O, Leru-i Doamne!Bis
"Nemuritorii - Deschide ușa creștine"
Deschide ușa creștineFlorile dalbeAscultă colinda bineFlori de măru' merișoru'Noi venim în orice anFlorile dalbeSă trăiești gazdă mulți aniFlori de măru' merișoru'
Refren: Să ai casa luminată Florile dalbeCopii sănătoși la masăFlori de măru' merișoru'Masă plină în tot anulFlorile dalbeAșa să-ți ajute Domnul Flori de măru' merișoru'
Să ai vite în ogradăFlorile dalbeCâte frunze în livadăFlori de măru' merișoru'S-ai în pungă gălbioriFlorile dalbeCâte paie sunt în clăiFlori de măru' merișoru'
Refren: Să ai casa luminată Florile dalbeCopii sănătoși la masăFlori de măru' merișoru'Masă plină în tot anulFlorile dalbeAșa să-ți ajute Domnul Flori de măru' merișoru'
Gazdă bună de ai fatăFlorile dalbeNorocul să și-l găseascăFlori de măru' merișoru'Gazdă bună de-ai feciorFlorile dalbeSă ai nepoți în pridvorFlori de măru' merișoru'
Refren: Să ai casa luminată Florile dalbeCopii sănătoși la masăFlori de măru' merișoru'Masă plină în tot anulFlorile dalbeAșa să-ți ajute Domnul Flori de măru' merișoru'
Scoate gazdă colăceiiFlorile dalbeC-au venit colindătoriiFlori de măru' merișoru'Cozonaci cu miez de nucă Florile dalbeSă trăiască cine-ascultăFlori de măru' merișoru'
Refren: Să ai casa luminată Florile dalbeCopii sănătoși la masăFlori de măru' merișoru'Masă plină în tot anulFlorile dalbeAșa să-ți ajute Domnul Flori de măru' merișoru'Flori de măru' merișoru'