Top Banner
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (LEGEA nr. 135/2010 ) _________ *) Prezentul Cod de procedură penală intră în vigoare la data care va fi stabilită prin legea de punere în aplicare a acestuia. (N.n. - a se vedea art. 603 alin. (1) ) Parlamentul României adoptă prezenta lege. PARTEA GENERALĂ: TITLUL I: Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale Art. 1: Normele de procedură penală şi scopul acestora (1) Normele de procedură penală reglementează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală. (2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi a celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Art. 2: Legalitatea procesului penal Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. Art. 3: Separarea funcţiilor judiciare (1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată; d) funcţia de judecată. (2) Funcţiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. (3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. b), care este compatibilă cu funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată. (4) În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. (5) Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. (6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi a legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii. (7) Judecata se realizează de către instanţă, în complete legal constituite. Art. 4: Prezumţia de nevinovăţie (1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. (2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. Art. 5: Aflarea adevărului (1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau SintAct® Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010 Pag. 1 din 162
162

Cod Procedura Penala

May 05, 2017

Download

Documents

dana
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
  • CODUL DE PROCEDUR PENAL din 1 iulie 2010 (LEGEA nr. 135/2010) _________ *) Prezentul Cod de procedur penal intr n vigoare la data care va fi stabilit prin legea de punere n aplicare a acestuia. (N.n. - a se vedea art. 603 alin. (1) ) Parlamentul Romniei adopt prezenta lege.

    PARTEA GENERAL: TITLUL I: Principiile i limitele aplicrii legii procesuale penale Art. 1: Normele de procedur penal i scopul acestora (1) Normele de procedur penal reglementeaz desfurarea procesului penal i a altor proceduri judiciare n legtur cu o cauz penal. (2) Normele de procedur penal urmresc asigurarea exercitrii eficiente a atribuiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor prilor i a celorlali participani n procesul penal astfel nct s fie respectate prevederile Constituiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementri ale Uniunii Europene n materie procesual penal, precum i ale pactelor i tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romnia este parte.

    Art. 2: Legalitatea procesului penal Procesul penal se desfoar potrivit dispoziiilor prevzute de lege.

    Art. 3: Separarea funciilor judiciare (1) n procesul penal se exercit urmtoarele funcii judiciare: a) funcia de urmrire penal; b) funcia de dispoziie asupra drepturilor i libertilor fundamentale ale persoanei n faza de urmrire penal; c) funcia de verificare a legalitii trimiterii sau netrimiterii n judecat; d) funcia de judecat.

    (2) Funciile judiciare se exercit din oficiu, n afar de cazul cnd, prin lege, se dispune altfel. (3) n desfurarea aceluiai proces penal, exercitarea unei funcii judiciare este incompatibil cu exercitarea unei alte funcii judiciare, cu excepia celei prevzute la alin. (1) lit. b), care este compatibil cu funcia de verificare a legalitii trimiterii sau netrimiterii n judecat. (4) n exercitarea funciei de urmrire penal, procurorul i organele de cercetare penal strng probele necesare pentru a se constata dac exist sau nu temeiuri de trimitere n judecat. (5) Asupra actelor i msurilor din cadrul urmririi penale, care restrng drepturile i libertile fundamentale ale persoanei, dispune judectorul desemnat cu atribuii n acest sens, cu excepia cazurilor prevzute de lege. (6) Asupra legalitii actului de trimitere n judecat i probelor pe care se bazeaz acesta, precum i a legalitii soluiilor de netrimitere n judecat se pronun judectorul de camer preliminar, n condiiile legii. (7) Judecata se realizeaz de ctre instan, n complete legal constituite.

    Art. 4: Prezumia de nevinovie (1) Orice persoan este considerat nevinovat pn la stabilirea vinoviei sale printr-o hotrre penal definitiv. (2) Dup administrarea ntregului probatoriu, orice ndoial n formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaz n favoarea suspectului sau inculpatului.

    Art. 5: Aflarea adevrului (1) Organele judiciare au obligaia de a asigura, pe baz de probe, aflarea adevrului cu privire la faptele i mprejurrile cauzei, precum i cu privire la persoana suspectului sau

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 1 din 162

  • inculpatului. (2) Organele de urmrire penal au obligaia de a strnge i de a administra probe att n favoarea, ct i n defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credin a probelor propuse n favoarea suspectului sau inculpatului se sancioneaz conform dispoziiilor prezentului cod.

    Art. 6: Ne bis in idem Nicio persoan nu poate fi urmrit sau judecat pentru svrirea unei infraciuni atunci cnd fa de acea persoan s-a pronunat anterior o hotrre penal definitiv cu privire la aceeai fapt, chiar i sub alt ncadrare juridic.

    Art. 7: Obligativitatea punerii n micare i a exercitrii aciunii penale (1) Procurorul este obligat s pun n micare i s exercite aciunea penal din oficiu atunci cnd exist probe din care rezult svrirea unei infraciuni i nu exist vreo cauz legal de mpiedicare, alta dect cele prevzute la alin. (2) i (3). (2) n cazurile i n condiiile prevzute expres de lege, procurorul poate renuna la exercitarea aciunii penale dac, n raport cu elementele concrete ale cauzei, nu exist un interes public n realizarea obiectului acesteia. (3) n cazurile prevzute expres de lege, procurorul pune n micare i exercit aciunea penal dup introducerea plngerii prealabile a persoanei vtmate sau dup obinerea autorizrii ori sesizrii organului competent sau dup ndeplinirea unei alte condiii prevzut de lege.

    Art. 8: Caracterul echitabil i termenul rezonabil al procesului penal Organele judiciare au obligaia de a desfura urmrirea penal i judecata cu respectarea garaniilor procesuale i a drepturilor prilor i ale subiecilor procesuali, astfel nct s fie constatate la timp i n mod complet faptele care constituie infraciuni, nicio persoan nevinovat s nu fie tras la rspundere penal, iar orice persoan care a svrit o infraciune s fie pedepsit potrivit legii, ntr-un termen rezonabil.

    Art. 9: Dreptul la libertate i siguran (1) n cursul procesului penal este garantat dreptul oricrei persoane la libertate i siguran. (2) Orice msur privativ sau restrictiv de libertate se dispune n mod excepional i doar n cazurile i n condiiile prevzute de lege. (3) Orice persoan arestat are dreptul de a fi informat n cel mai scurt timp i ntr-o limb pe care o nelege asupra motivelor arestrii sale i are dreptul de a formula contestaie mpotriva dispunerii msurii. (4) Atunci cnd se constat c o msur privativ sau restrictiv de libertate a fost dispus n mod nelegal, organele judiciare competente au obligaia de a dispune revocarea msurii i, dup caz, punerea n libertate a celui reinut sau arestat. (5) Orice persoan fa de care s-a dispus n mod nelegal, n cursul procesului penal, o msur privativ de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, n condiiile prevzute de lege.

    Art. 10: Dreptul la aprare (1) Prile i subiecii procesuali principali au dreptul de a se apra ei nii sau de a fi asistai de avocat. (2) Prile, subiecii procesuali principali i avocatul au dreptul s beneficieze de timpul i nlesnirile necesare pregtirii aprrii. (3) Suspectul are dreptul de a fi informat, nainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat i ncadrarea juridic a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de ndat despre fapta pentru care s-a pus n micare aciunea penal mpotriva lui i ncadrarea juridic a acesteia. (4) nainte de a fi ascultai, suspectului i inculpatului trebuie s li se pun n vedere c au dreptul de a nu face nicio declaraie. (5) Organele judiciare au obligaia de a asigura exercitarea deplin i efectiv a dreptului la aprare de ctre pri i subiecii procesuali principali n tot cursul procesului penal.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 2 din 162

  • (6) Dreptul la aprare trebuie exercitat cu bun-credin, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege.

    Art. 11: Respectarea demnitii umane i a vieii private (1) Orice persoan care se afl n curs de urmrire penal sau de judecat trebuie tratat cu respectarea demnitii umane. (2) Respectarea vieii private, a inviolabilitii domiciliului i a secretului corespondenei sunt garantate. Restrngerea exercitrii acestor drepturi nu este admis dect n condiiile legii i dac aceasta este necesar ntr-o societate democratic.

    Art. 12: Limba oficial i dreptul la interpret (1) Limba oficial n procesul penal este limba romn. (2) Cetenii romni aparinnd minoritilor naionale au dreptul s se exprime n limba matern n faa instanelor de judecat, actele procedurale ntocmindu-se n limba romn. (3) Prilor i subiecilor procesuali care nu vorbesc sau nu neleg limba romn ori nu se pot exprima li se asigur, n mod gratuit, posibilitatea de a lua cunotin de piesele dosarului, de a vorbi, precum i de a pune concluzii n instan, prin interpret. (4) n cadrul procedurilor judiciare se folosesc interprei autorizai, potrivit legii. Sunt inclui n categoria interpreilor i traductorii autorizai, potrivit legii.

    Art. 13: Aplicarea legii procesuale penale n timp i spaiu (1) Legea procesual penal se aplic n procesul penal actelor efectuate i msurilor dispuse, de la intrarea ei n vigoare i pn n momentul ieirii din vigoare, cu excepia situaiilor prevzute n dispoziiile tranzitorii. (2) Legea procesual penal romn se aplic actelor efectuate i msurilor dispuse pe teritoriul Romniei, cu excepiile prevzute de lege.

    TITLUL II: Aciunea penal i aciunea civil n procesul penal CAPITOLUL I: Aciunea penal Art. 14: Obiectul i exercitarea aciunii penale (1) Aciunea penal are ca obiect tragerea la rspundere penal a persoanelor care au svrit infraciuni. (2) Aciunea penal se pune n micare prin actul de inculpare prevzut de lege. (3) Aciunea penal se poate exercita n tot cursul procesului penal, n condiiile legii.

    Art. 15: Condiiile de punere n micare sau de exercitare a aciunii penale Aciunea penal se pune n micare i se exercit cnd exist probe din care rezult presupunerea rezonabil c o persoan a svrit o infraciune i nu exist cazuri care mpiedic punerea n micare sau exercitarea acesteia.

    Art. 16: Cazurile care mpiedic punerea n micare i exercitarea aciunii penale (1) Aciunea penal nu poate fi pus n micare, iar cnd a fost pus n micare nu mai poate fi exercitat dac: a) fapta nu exist; b) fapta nu este prevzut de legea penal ori nu a fost svrit cu vinovia prevzut de lege; c) nu exist probe c o persoan a svrit infraciunea; d) exist o cauz justificativ sau de neimputabilitate; e) lipsete plngerea prealabil, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o alt condiie prevzut de lege, necesar pentru punerea n micare a aciunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripia, decesul suspectului ori al inculpatului persoan fizic sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoan juridic; g) a fost retras plngerea prealabil, n cazul infraciunilor pentru care retragerea acesteia nltur rspunderea penal, a intervenit mpcarea ori a fost ncheiat un acord de mediere n condiiile legii;

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 3 din 162

  • h) exist o cauz de nepedepsire prevzut de lege; i) exist autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

    (2) n cazurile prevzute la alin. (1) lit. e) i j), aciunea penal poate fi pus n micare ulterior, n condiiile prevzute de lege.

    Art. 17: Stingerea aciunii penale (1) n cursul urmririi penale aciunea penal se stinge prin clasare sau prin renunare la urmrirea penal, n condiiile prevzute de lege. (2) n cursul judecii aciunea penal se stinge prin rmnerea definitiv a unei hotrri judectoreti.

    Art. 18: Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului n caz de amnistie, de prescripie, de retragere a plngerii prealabile, de existen a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori n cazul renunrii la urmrirea penal, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

    CAPITOLUL II: Aciunea civil Art. 19: Obiectul i exercitarea aciunii civile (1) Aciunea civil exercitat n cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral produs prin svrirea infraciunii. (2) Aciunea civil se exercit de persoana vtmat sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civil mpotriva inculpatului i, dup caz, a prii responsabile civilmente. (3) Cnd persoana vtmat este lipsit de capacitate de exerciiu sau are capacitate de exerciiu restrns, aciunea civil se exercit n numele acesteia de procuror, n condiiile art. 20 alin. (1) i (2). Reprezentantul legal al persoanei vtmate lipsite de capacitate de exerciiu are dreptul de a exercita aciunea civil n numele acesteia. (4) Aciunea civil se soluioneaz n cadrul procesului penal, dac prin aceasta nu se depete durata rezonabil a procesului. (5) Repararea prejudiciului material i moral se face potrivit dispoziiilor legii civile.

    Art. 20: Constituirea ca parte civil (1) Constituirea ca parte civil se poate face pn la nceperea cercetrii judectoreti. Organele judiciare au obligaia de a aduce la cunotina persoanei vtmate acest drept. (2) Constituirea ca parte civil se face n scris sau oral, cu indicarea naturii i a ntinderii preteniilor, a motivelor i a probelor pe care acestea se ntemeiaz. (3) n cazul n care constituirea ca parte civil se face oral, organele judiciare au obligaia de a consemna aceasta ntr-un proces-verbal sau, dup caz, n ncheiere. (4) n cazul nerespectrii vreuneia dintre condiiile prevzute la alin. (1) i (2), persoana vtmat sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civil n cadrul procesului penal, putnd introduce aciunea la instana civil. (5) Pn la terminarea cercetrii judectoreti, partea civil poate: a) ndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civil; b) mri sau micora ntinderea preteniilor; c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despgubiri bneti, dac repararea n natur nu mai este posibil.

    (6) n cazul n care un numr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civil, acestea pot desemna o persoan care s le reprezinte interesele n cadrul procesului penal. n cazul n care prile civile nu i-au desemnat un reprezentant, pentru buna desfurare a procesului penal, desemnarea poate fi dispus din oficiu de ctre organul judiciar. (7) Dac dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenional unei alte persoane, aceasta nu poate exercita aciunea civil n cadrul procesului penal. Dac transmiterea acestui drept are loc dup constituirea ca parte civil, aciunea civil se disjunge.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 4 din 162

  • (8) Aciunea civil care are ca obiect tragerea la rspundere civil a inculpatului i prii responsabile civilmente, exercitat la instana penal sau la instana civil, este scutit de tax de timbru.

    Art. 21: Introducerea n procesul penal a prii responsabile civilmente (1) Introducerea n procesul penal a prii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea prii civile sau a inculpatului, n termenul prevzut la art. 20 alin. (1). (2) Atunci cnd exercit aciunea civil, procurorul este obligat s cear introducerea n procesul penal a prii responsabile civilmente, n condiiile alin. (1). (3) Partea responsabil civilmente poate interveni n procesul penal pn la nceperea dezbaterilor la prima instan de judecat, lund procedura din stadiul n care se afl n momentul interveniei. (4) Partea responsabil civilmente are, n ceea ce privete aciunea civil, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.

    Art. 22: Renunarea la preteniile civile (1) Partea civil poate renuna, n tot sau n parte, la preteniile civile formulate, pn la terminarea dezbaterilor n apel. (2) Renunarea se poate face fie prin cerere scris, fie oral n edina de judecat. (3) Partea civil nu poate reveni asupra renunrii i nu poate introduce aciune la instana civil pentru aceleai pretenii.

    Art. 23: Tranzacia, medierea i recunoaterea preteniilor civile (1) n cursul procesului penal, cu privire la preteniile civile, inculpatul, partea civil i partea responsabil civilmente pot ncheia o tranzacie sau un acord de mediere, potrivit legii. (2) Inculpatul, cu acordul prii responsabile civilmente, poate recunoate, n tot sau n parte, preteniile prii civile. (3) n cazul recunoaterii preteniilor civile, instana oblig la despgubiri n msura recunoaterii. Cu privire la preteniile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.

    Art. 24: Exercitarea aciunii civile de ctre sau fa de succesori (1) Aciunea civil rmne n competena instanei penale n caz de deces, reorganizare, desfiinare sau dizolvare a prii civile, dac motenitorii sau, dup caz, succesorii n drepturi ori lichidatorii acesteia i exprim opiunea de a continua exercitarea aciunii civile, n termen de cel mult dou luni de la data decesului sau a reorganizrii, desfiinrii ori dizolvrii. (2) n caz de deces, reorganizare, desfiinare sau dizolvare a prii responsabile civilmente, aciunea civil rmne n competena instanei penale dac partea civil indic motenitorii sau, dup caz, succesorii n drepturi ori lichidatorii acestora, n termen de cel mult dou luni de la data la care a luat cunotin de mprejurarea respectiv. (3) n cazurile prevzute la alin. (1) i (2), dac se depete durata rezonabil a procesului, instana poate dispune disjungerea aciunii civile i trimiterea aciunii la instana civil competent.

    Art. 25: Rezolvarea aciunii civile n procesul penal (1) n caz de condamnare, instana se pronun prin aceeai hotrre i asupra aciunii civile. (2) Cnd aciunea civil are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibil, instana dispune ca lucrul s fie restituit prii civile. (3) Instana, chiar dac nu exist constituire de parte civil, se pronun cu privire la desfiinarea total sau parial a unui nscris sau la restabilirea situaiei anterioare svririi infraciunii. (4) Cnd prin desfiinarea nscrisului sau prin restabilirea situaiei anterioare pot fi afectate drepturile terilor, instana disjunge aciunea i o trimite la instana civil. (5) n caz de achitare a inculpatului sau de ncetare a procesului penal n baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza nti, lit. e), f), i) i j), instana las nesoluionat aciunea civil.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 5 din 162

  • Art. 26: Disjungerea aciunii civile (1) Instana poate dispune disjungerea aciunii civile i trimiterea ei la instana competent potrivit legii civile, cnd soluionarea aciunii civile n procesul penal determin depirea termenului rezonabil al procesului penal. (2) Disjungerea se dispune de ctre instan din oficiu ori la cererea procurorului sau a prilor. (3) Probele administrate n faa instanei penale pn la disjungere pot fi folosite n faa instanei civile, n afar de cazul cnd instana civil apreciaz c este necesar refacerea lor. (4) Instana dispune disjungerea aciunii civile i trimiterea ei la instana competent potrivit legii civile i n cazul admiterii acordului de recunoatere a vinoviei n condiiile art. 486. (5) ncheierea prin care se disjunge aciunea civil este definitiv.

    Art. 27: Cazurile de soluionare a aciunii civile la instana civil (1) Dac nu s-au constituit parte civil n procesul penal, persoana vtmat sau succesorii acesteia pot introduce la instana civil aciune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infraciune. (2) Persoana vtmat sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civil n procesul penal, pot introduce aciune la instana civil dac, prin hotrre definitiv, instana penal a lsat nesoluionat aciunea civil. (3) Persoana vtmat sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civil n procesul penal pot s introduc aciune n faa instanei civile dac procesul penal a fost suspendat. n caz de reluare a procesului penal, aciunea introdus la instana civil se suspend n condiiile prevzute la alin. (7). (4) Persoana vtmat sau succesorii acesteia, care au pornit aciunea n faa instanei civile, pot s prseasc aceast instan i s se adreseze organului de urmrire penal, judectorului ori instanei, dac punerea n micare a aciunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat dup suspendare. Prsirea instanei civile nu poate avea loc dac aceasta a pronunat o hotrre, chiar nedefinitiv. (5) n cazul n care aciunea civil a fost exercitat de procuror, dac se constat din probe noi c prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotrrea definitiv a instanei penale, diferena poate fi cerut pe calea unei aciuni la instana civil. (6) Persoana vtmat sau succesorii acesteia pot introduce aciune la instana civil, pentru repararea prejudiciului nscut ori descoperit dup constituirea ca parte civil. (7) n cazul prevzut la alin. (1), precum i n cazul aciunii civile disjunse, judecata n faa instanei civile se suspend dup punerea n micare a aciunii penale i pn la rezolvarea n prim instan a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.

    Art. 28: Autoritatea hotrrii penale n procesul civil i efectele hotrrii civile n procesul penal (1) Hotrrea definitiv a instanei penale are autoritate de lucru judecat n faa instanei civile care judec aciunea civil, cu privire la existena faptei i a persoanei care a svrit-o. Instana civil nu este legat de hotrrea definitiv de achitare sau de ncetare a procesului penal n ceea ce privete existena prejudiciului ori a vinoviei autorului faptei ilicite. (2) Hotrrea definitiv a instanei civile prin care a fost soluionat aciunea civil nu are autoritate de lucru judecat n faa organelor judiciare penale cu privire la existena faptei penale, a persoanei care a svrit-o i a vinoviei acesteia.

    TITLUL III: Participanii n procesul penal CAPITOLUL I: Dispoziii generale Art. 29: Participanii n procesul penal Participanii n procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, prile, subiecii procesuali principali, precum i ali subieci procesuali.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 6 din 162

  • Art. 30: Organele judiciare Organele specializate ale statului care realizeaz activitatea judiciar sunt: a) organele de cercetare penal; b) procurorul; c) judectorul de drepturi i liberti; d) judectorul de camer preliminar; e) instanele judectoreti.

    Art. 31: Avocatul Avocatul asist sau reprezint prile ori subiecii procesuali principali, n condiiile legii. Cu ncuviinarea organului judiciar, avocatul poate asista i ali subieci procesuali.

    Art. 32: Prile (1) Prile sunt subiecii procesuali care exercit sau mpotriva crora se exercit o aciune judiciar. (2) Prile din procesul penal sunt inculpatul, partea civil i partea responsabil civilmente.

    Art. 33: Subiecii procesuali principali (1) Subiecii procesuali principali sunt suspectul i persoana vtmat. (2) Subiecii procesuali principali au aceleai drepturi i obligaii ca i prile, cu excepia celor pe care legea le acord numai acestora.

    Art. 34: Ali subieci procesuali n afara participanilor prevzui la art. 33, sunt subieci procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum i orice alte persoane sau organe prevzute de lege avnd anumite drepturi, obligaii sau atribuii n procedurile judiciare penale.

    CAPITOLUL II: Competena organelor judiciare SECIUNEA 1: Competena funcional, dup materie i dup calitatea persoanei a instanelor judectoreti Art. 35: Competena judectoriei (1) Judectoria judec n prim instan toate infraciunile, cu excepia celor date prin lege n competena altor instane. (2) Judectoria soluioneaz i alte cauze anume prevzute de lege.

    Art. 36: Competena tribunalului (1) Tribunalul judec n prim instan: a) infraciunile prevzute de Codul penal la art. 188, 189, 210, 211, 254, 263, 282, 289-294, 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 i 360-367; b) infraciunile svrite cu intenie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei; c) infraciunile cu privire la care urmrirea penal a fost efectuat de ctre Direcia de Investigare a Infraciunilor de Criminalitate Organizat i Terorism sau Direcia Naional Anticorupie, dac nu sunt date prin lege n competena altor instane ierarhic superioare; d) alte infraciuni date prin lege n competena sa.

    (2) Tribunalul soluioneaz conflictele de competen ivite ntre judectoriile din circumscripia sa, precum i contestaiile formulate mpotriva hotrrilor pronunate de judectorie n cazurile prevzute de lege. (3) Tribunalul soluioneaz i alte cauze anume prevzute de lege.

    Art. 37: Competena tribunalului militar (1) Tribunalul militar judec n prim instan toate infraciunile comise de militari pn la gradul de colonel inclusiv, cu excepia celor date prin lege n competena altor instane. (2) Tribunalul militar soluioneaz i alte cauze anume prevzute de lege.

    Art. 38: Competena curii de apel

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 7 din 162

  • (1) Curtea de apel judec n prim instan: a) infraciunile prevzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 i 438-445; b) infraciunile privind securitatea naional a Romniei, prevzute n legi speciale; c) infraciunile svrite de judectorii de la judectorii, tribunale i de procurorii de la parchetele care funcioneaz pe lng aceste instane; d) infraciunile svrite n legtur cu atribuiile de serviciu de avocai, notari publici, executori judectoreti, precum i auditori publici externi.

    (2) Curtea de apel judec apelurile mpotriva hotrrilor penale pronunate n prim instan de judectorii i de tribunale. (3) Curtea de apel soluioneaz conflictele de competen ivite ntre instanele din circumscripia sa, altele dect cele prevzute la art. 36 alin. (2), precum i contestaiile formulate mpotriva hotrrilor pronunate de tribunale n cazurile prevzute de lege. (4) Curtea de apel soluioneaz i alte cauze anume prevzute de lege.

    Art. 39: Competena curii militare de apel (1) Curtea militar de apel judec n prim instan: a) infraciunile prevzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 i 438-445, svrite de militari; b) infraciunile privind securitatea naional a Romniei, prevzute n legi speciale, svrite de militari; c) infraciunile svrite de judectorii tribunalelor militare i de procurorii militari de la parchetele militare care funcioneaz pe lng aceste instane.

    (2) Curtea militar de apel judec apelurile mpotriva hotrrilor penale pronunate de tribunalele militare. (3) Curtea militar de apel soluioneaz conflictele de competen ivite ntre tribunalele militare din circumscripia sa, precum i contestaiile formulate mpotriva hotrrilor pronunate de acestea n cazurile prevzute de lege. (4) Curtea militar de apel soluioneaz i alte cauze anume prevzute de lege.

    Art. 40: Competena naltei Curi de Casaie i Justiie (1) nalta Curte de Casaie i Justiie judec n prim instan infraciunile svrite de Preedintele Romniei, senatori i deputai, de membrii Guvernului ori de persoanele asimilate acestora, de judectorii care i desfoar activitatea n cadrul instanelor internaionale, de europarlamentari, de judectorii i magistraii-asisteni de la Curtea Constituional, de judectorii i magistraii-asisteni de la nalta Curte de Casaie i Justiie, de judectorii de la curile de apel i curtea militar de apel, de procurorii de la parchetele de pe lng aceste instane, de mareali, amirali, generali, precum i de persoanele care au gradul profesional asimilat generalilor i marealilor. (2) nalta Curte de Casaie i Justiie judec apelurile mpotriva hotrrilor penale pronunate n prim instan de curile de apel, de curile militare de apel i de Secia penal a naltei Curi de Casaie i Justiie. (3) nalta Curte de Casaie i Justiie judec recursurile n casaie mpotriva hotrrilor penale definitive, precum i recursurile n interesul legii. (4) nalta Curte de Casaie i Justiie soluioneaz conflictele de competen n cazurile n care este instana superioar comun instanelor aflate n conflict, cazurile n care cursul justiiei este ntrerupt, cererile de strmutare, precum i contestaiile formulate mpotriva hotrrilor pronunate de curile de apel n cazurile prevzute de lege. (5) nalta Curte de Casaie i Justiie soluioneaz i alte cauze anume prevzute de lege.

    SECIUNEA 2: Competena teritorial a instanelor judectoreti Art. 41: Competena pentru infraciunile svrite pe teritoriul Romniei (1) Competena dup teritoriu este determinat, n ordine, de: a) locul svririi infraciunii; b) locul n care a fost prins suspectul sau inculpatul;

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 8 din 162

  • c) locuina suspectului sau inculpatului persoan fizic ori, dup caz, sediul inculpatului persoan juridic, la momentul la care a svrit fapta; d) locuina sau, dup caz, sediul persoanei vtmate.

    (2) Prin locul svririi infraciunii se nelege locul unde s-a desfurat activitatea infracional, n totul sau n parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. (3) n cazul n care, potrivit alin. (2), o infraciune a fost svrit n circumscripia mai multor instane, oricare dintre acestea este competent s o judece. (4) Cnd niciunul dintre locurile prevzute la alin. (1) nu este cunoscut sau cnd sunt sesizate succesiv dou sau mai multe instane dintre cele prevzute la alin. (1), competena revine instanei mai nti sesizate. (5) Ordinea de prioritate prevzut la alin. (1) se aplic n cazul n care dou sau mai multe instane sunt sesizate simultan ori urmrirea penal s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini. (6) Infraciunea svrit pe o nav sub pavilion romnesc este de competena instanei n a crei circumscripie se afl primul port romn n care ancoreaz nava, n afar de cazul n care prin lege se dispune altfel. (7) Infraciunea svrit pe o aeronav nmatriculat n Romnia este de competena instanei n a crei circumscripie se afl primul loc de aterizare pe teritoriul romn. (8) Dac nava nu ancoreaz ntr-un port romn sau dac aeronava nu aterizeaz pe teritoriul romn, iar competena nu se poate determina potrivit alin. (1), competena este cea prevzut la alin. (4).

    Art. 42: Competena pentru infraciunile svrite n afara teritoriului Romniei (1) Infraciunile svrite n afara teritoriului Romniei se judec de ctre instanele n a cror circumscripie se afl locuina suspectului sau inculpatului persoan fizic ori, dup caz, sediul inculpatului persoan juridic. (2) Dac inculpatul nu locuiete sau, dup caz, nu are sediul n Romnia, iar infraciunea este de competena judectoriei, aceasta se judec de Judectoria Sectorului 2 Bucureti, iar n celelalte cazuri, de instana competent dup materie ori dup calitatea persoanei din municipiul Bucureti, n afar de cazul cnd prin lege se dispune altfel. (3) Infraciunea svrit pe o nav este de competena instanei n a crei circumscripie se afl primul port romn n care ancoreaz nava, n afar de cazul n care prin lege se dispune altfel. (4) Infraciunea svrit pe o aeronav este de competena instanei n a crei circumscripie se afl primul loc de aterizare pe teritoriul romn. (5) Dac nava nu ancoreaz ntr-un port romn sau dac aeronava nu aterizeaz pe teritoriul romn, competena este cea prevzut la alin. (1) i (2), n afar de cazul n care prin lege se dispune altfel.

    SECIUNEA 3: Dispoziii speciale privind competena instanelor judectoreti Art. 43: Reunirea cauzelor (1) Instana dispune reunirea cauzelor n cazul infraciunii continuate, al concursului formal de infraciuni sau n orice alte cazuri cnd dou sau mai multe acte materiale alctuiesc o singur infraciune. (2) Instana poate dispune reunirea cauzelor, dac prin aceasta nu se ntrzie judecata, n urmtoarele situaii: a) cnd dou sau mai multe infraciuni au fost svrite de aceeai persoan; b) cnd la svrirea unei infraciuni au participat dou sau mai multe persoane; c) cnd ntre dou sau mai multe infraciuni exist legtur i reunirea cauzelor se impune pentru buna nfptuire a justiiei.

    (3) Dispoziiile alin. (1) i (2) sunt aplicabile i n cazurile n care n faa aceluiai organ judiciar sunt mai multe cauze cu acelai obiect.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 9 din 162

  • Art. 44: Competena n caz de reunire a cauzelor (1) n caz de reunire, dac, n raport cu diferiii fptuitori ori diferitele fapte, competena aparine, potrivit legii, mai multor instane de grad egal, competena de a judeca toate faptele i pe toi fptuitorii revine instanei mai nti sesizate, iar dac, dup natura faptelor sau dup calitatea persoanelor, competena aparine unor instane de grad diferit, competena de a judeca toate cauzele reunite revine instanei superioare n grad. (2) Competena judecrii cauzelor reunite rmne dobndit chiar dac pentru fapta sau pentru fptuitorul care a determinat competena unei anumite instane s-a dispus disjungerea sau ncetarea procesului penal ori s-a pronunat achitarea. (3) Tinuirea, favorizarea infractorului i nedenunarea unor infraciuni sunt de competena instanei care judec infraciunea la care acestea se refer, iar n cazul n care competena dup calitatea persoanelor aparine unor instane de grad diferit, competena de a judeca toate cauzele reunite revine instanei superioare n grad. (4) Dac dintre instane una este civil, iar alta este militar, competena revine instanei civile. (5) Dac instana militar este superioar n grad, competena revine instanei civile echivalente n grad competente potrivit art. 41 i 42.

    Art. 45: Procedura de reunire a cauzelor (1) Reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului sau a prilor i din oficiu de ctre instana competent. (2) Cauzele se pot reuni dac ele se afl n faa primei instane, chiar dup desfiinarea sau casarea hotrrii, sau n faa instanei de apel. (3) Instana se pronun prin ncheiere care poate fi atacat numai odat cu fondul.

    Art. 46: Disjungerea cauzelor (1) Pentru motive temeinice privind mai buna desfurare a judecii, instana poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpai sau la unele dintre infraciuni. (2) Disjungerea cauzei se dispune de instan, prin ncheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a prilor.

    Art. 47: Excepiile de necompeten (1) Excepia de necompeten material sau dup calitatea persoanei a instanei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocat n tot cursul judecii, pn la pronunarea hotrrii definitive. (2) Excepia de necompeten material sau dup calitatea persoanei a instanei superioare celei competente potrivit legii poate fi invocat pn la nceperea cercetrii judectoreti. (3) Excepia de necompeten teritorial poate fi invocat n condiiile alin. (2). (4) Excepiile de necompeten pot fi invocate din oficiu, de ctre procuror, de ctre persoana vtmat sau de ctre pri.

    Art. 48: Competena n caz de schimbare a calitii inculpatului (1) Cnd competena instanei este determinat de calitatea inculpatului, instana rmne competent s judece chiar dac inculpatul, dup svrirea infraciunii, nu mai are acea calitate. (2) Dobndirea calitii dup svrirea infraciunii nu determin schimbarea competenei, cu excepia infraciunilor svrite de persoanele prevzute la art. 40 alin. (1).

    Art. 49: Competena n caz de schimbare a ncadrrii juridice sau a calificrii faptei (1) Instana sesizat cu judecarea unei infraciuni rmne competent a o judeca, chiar dac, dup schimbarea ncadrrii juridice, infraciunea este de competena instanei inferioare. (2) Schimbarea calificrii faptei printr-o lege nou, intervenit n cursul judecrii cauzei, nu atrage necompetena instanei, n afar de cazul cnd prin acea lege s-ar dispune altfel.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 10 din 162

  • Art. 50: Declinarea de competen (1) Instana care i declin competena trimite, de ndat, dosarul instanei de judecat desemnate ca fiind competent prin hotrrea de declinare. (2) Dac declinarea a fost determinat de competena material sau dup calitatea persoanei, instana creia i s-a trimis cauza poate menine, motivat, probele administrate, actele ndeplinite i msurile dispuse de instana care i-a declinat competena. (3) n cazul declinrii pentru necompeten teritorial, probele administrate, actele ndeplinite i msurile dispuse se menin. (4) Hotrrea de declinare a competenei nu este supus cilor de atac.

    Art. 51: Conflictul de competen (1) Cnd dou sau mai multe instane se recunosc competente a judeca aceeai cauz ori i declin competena reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competen se soluioneaz de instana ierarhic superioar comun. (2) Instana ierarhic superioar comun este sesizat, n caz de conflict pozitiv, de ctre instana care s-a declarat cea din urm competent, iar n caz de conflict negativ, de ctre instana care i-a declinat cea din urm competena. (3) Sesizarea instanei ierarhic superioare comune se poate face i de procuror sau de pri. (4) Pn la soluionarea conflictului pozitiv de competen, judecata se suspend. (5) Instana care i-a declinat competena ori care s-a declarat competent cea din urm ia msurile i efectueaz actele ce reclam urgen. (6) Instana ierarhic superioar comun se pronun asupra conflictului de competen, de urgen, prin ncheiere care nu este supus niciunei ci de atac. (7) Cnd instana sesizat cu soluionarea conflictului de competen constat c acea cauz este de competena altei instane dect cele ntre care a intervenit conflictul i fa de care nu este instan superioar comun, trimite dosarul instanei superioare comune. (8) Instana creia i s-a trimis cauza prin hotrrea de stabilire a competenei nu se mai poate declara necompetent, cu excepia situaiilor n care apar elemente noi care atrag competena altor instane. (9) Instana creia i s-a trimis cauza aplic n mod corespunztor dispoziiile art. 50 alin. (2) i (3).

    Art. 52: Chestiunile prealabile (1) Instana penal este competent s judece orice chestiune prealabil soluionrii cauzei, chiar dac prin natura ei acea chestiune este de competena altei instane, cu excepia situaiilor n care competena de soluionare nu aparine organelor judiciare. (2) Chestiunea prealabil se judec de ctre instana penal, potrivit regulilor i mijloacelor de prob privitoare la materia creia i aparine acea chestiune. (3) Hotrrile definitive ale altor instane dect cele penale asupra unei chestiuni prealabile n procesul penal au autoritate de lucru judecat n faa instanei penale, cu excepia mprejurrilor care privesc existena infraciunii.

    SECIUNEA 4: Competena judectorului de drepturi i liberti i a judectorului de camer preliminar Art. 53: Competena judectorului de drepturi i liberti Judectorul de drepturi i liberti este judectorul care, n cadrul instanei, potrivit competenei acesteia, soluioneaz, n cursul urmririi penale, cererile, propunerile, plngerile, contestaiile sau orice alte sesizri privind: a) msurile preventive; b) msurile asigurtorii; c) msurile de siguran cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, n cazurile expres prevzute de lege; e) ncuviinarea percheziiilor, a folosirii tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 11 din 162

  • ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) administrarea anticipat a probelor; g) alte situaii expres prevzute de lege.

    Art. 54: Competena judectorului de camer preliminar Judectorul de camer preliminar este judectorul care, n cadrul instanei, potrivit competenei acesteia: a) verific legalitatea trimiterii n judecat dispuse de procuror; b) verific legalitatea administrrii probelor i a efecturii actelor procesuale de ctre organele de urmrire penal; c) soluioneaz plngerile mpotriva soluiilor de neurmrire sau de netrimitere n judecat; d) soluioneaz alte situaii expres prevzute de lege.

    SECIUNEA 5: Organele de urmrire penal i competena acestora Art. 55: Organele de urmrire penal (1) Organele de urmrire penal sunt: a) procurorul; b) organele de cercetare penal ale poliiei judiciare; c) organele de cercetare penal speciale.

    (2) Procurorii sunt constituii n parchete care funcioneaz pe lng instanele judectoreti i i exercit atribuiile n cadrul Ministerului Public. (3) n cadrul procesului penal procurorul are urmtoarele atribuii: a) supravegheaz sau efectueaz urmrirea penal; b) sesizeaz judectorul de drepturi i liberti i instana de judecat; c) exercit aciunea penal; d) exercit aciunea civil, n cazurile prevzute de lege: e) ncheie acordul de recunoatere a vinoviei, n condiiile legii; f) formuleaz i exercit contestaiile i cile de atac prevzute de lege mpotriva hotrrilor judectoreti; g) ndeplinete orice alte atribuii prevzute de lege.

    (4) Atribuiile organelor de cercetare penal ale poliiei judiciare sunt ndeplinite de lucrtori specializai din Ministerul Administraiei i Internelor anume desemnai n condiiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie ori avizul procurorului desemnat n acest sens. (5) Atribuiile organelor de cercetare penal speciale sunt ndeplinite de ofieri anume desemnai n condiiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie. (6) Organele de cercetare penal ale poliiei judiciare i organele de cercetare penal speciale i desfoar activitatea de urmrire penal sub conducerea i supravegherea procurorului.

    Art. 56: Competena procurorului (1) Procurorul conduce i controleaz nemijlocit activitatea de urmrire penal a poliiei judiciare i a altor organe de cercetare speciale i supravegheaz ca actele de urmrire penal s fie efectuate cu respectarea dispoziiilor legale. (2) Procurorul poate s efectueze orice act de urmrire penal n cauzele pe care le conduce i le supravegheaz. (3) Urmrirea penal se efectueaz, n mod obligatoriu, de ctre procuror: a) n cazul infraciunilor pentru care competena de judecat n prim instan aparine naltei Curi de Casaie i Justiie sau curii de apel; b) n cazul infraciunilor prevzute la art. 188-191 din Codul penal; c) n cazul infraciunilor svrite cu intenie depit, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 12 din 162

  • d) n alte cazuri prevzute de lege. (4) Urmrirea penal n cazul infraciunilor svrite de militari se efectueaz de procurorul militar i de organele de cercetare penal speciale, sub supravegherea acestuia. (5) Procurorii militari din cadrul seciilor militare ale parchetelor efectueaz urmrirea penal potrivit competenei parchetului din care fac parte, fa de toi participanii la svrirea infraciunilor comise de militari, urmnd a fi sesizat instana competent potrivit art. 44.

    Art. 57: Competena organelor de cercetare penal (1) Organele de cercetare penal ale poliiei judiciare efectueaz urmrirea penal pentru orice infraciune care nu este dat, prin lege, n competena organelor de cercetare penal speciale sau procurorului, precum i n alte cazuri prevzute de lege. (2) Organele de cercetare penal speciale efectueaz acte de urmrire penal numai n condiiile art. 55 alin. (5) i (6), corespunztor specializrii structurii din care fac parte, n cazul svririi infraciunilor de ctre militari sau n cazul svririi infraciunilor de corupie i de serviciu prevzute de Codul penal svrite de ctre personalul navigant al marinei civile, dac fapta a pus sau a putut pune n pericol sigurana navei sau navigaiei ori a personalului.

    Art. 58: Verificarea competenei (1) Organul de urmrire penal este dator s i verifice competena imediat dup sesizare. (2) Dac procurorul constat c nu este competent s efectueze sau s supravegheze urmrirea penal, dispune de ndat, prin ordonan, declinarea de competen i trimite cauza procurorului competent. (3) Dac organul de cercetare penal constat c nu este competent s efectueze cercetarea penal, trimite de ndat cauza procurorului care exercit supravegherea, n vederea sesizrii organului competent.

    Art. 59: Extinderea competenei teritoriale (1) Cnd anumite acte de urmrire penal trebuie s fie efectuate n afara razei teritoriale n care se face urmrirea, procurorul sau, dup caz, organul de cercetare penal poate s le efectueze el nsui ori procurorul poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare. (2) n cuprinsul aceleiai localiti, procurorul sau organul de cercetare penal, dup caz, efectueaz toate actele de urmrire, chiar dac unele dintre acestea trebuie ndeplinite n afara razei sale teritoriale.

    Art. 60: Cazurile urgente Procurorul sau organul de cercetare penal, dup caz, este obligat s efectueze actele de urmrire penal care nu sufer amnare, chiar dac acestea privesc o cauz care nu este de competena acestuia. Lucrrile efectuate n astfel de cazuri se trimit, de ndat, procurorului competent.

    Art. 61: Actele ncheiate de unele organe de constatare (1) Ori de cte ori exist o suspiciune rezonabil cu privire la svrirea unei infraciuni, sunt obligate s ntocmeasc un proces-verbal despre mprejurrile constatate: a) organele inspeciilor de stat, ale altor organe de stat, precum i ale autoritilor publice, instituiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infraciunile care constituie nclcri ale dispoziiilor i obligaiilor a cror respectare o controleaz, potrivit legii; b) organele de control i cele de conducere ale autoritilor administraiei publice, ale altor autoriti publice, instituii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infraciunile svrite n legtur cu serviciul de ctre cei aflai n subordinea ori sub controlul lor; c) organele de ordine public i siguran naional, pentru infraciunile constatate n timpul exercitrii atribuiilor prevzute de lege.

    (2) Organele prevzute la alin. (1) au obligaia s ia msuri de conservare a locului

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 13 din 162

  • svririi infraciunii i de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de prob. n cazul infraciunilor flagrante, aceleai organe au dreptul de a face percheziii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe fptuitor i de a-l prezenta de ndat organelor de urmrire penal. (3) Cnd fptuitorul sau persoanele prezente la locul constatrii au de fcut obiecii ori precizri sau au de dat explicaii cu privire la cele consemnate n procesul-verbal, organul de constatare are obligaia de a le consemna n procesul-verbal. (4) Actele ncheiate mpreun cu mijloacele materiale de prob se nainteaz, de ndat, organelor de urmrire penal. (5) Procesul-verbal ncheiat n conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmrire penal i nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

    Art. 62: Actele ncheiate de comandanii de nave i aeronave (1) Comandanii de nave i aeronave sunt competeni s fac percheziii corporale sau ale vehiculelor i s verifice lucrurile pe care fptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul ct navele i aeronavele pe care le comand se afl n afara porturilor sau aeroporturilor i pentru infraciunile svrite pe aceste nave sau aeronave, avnd totodat i obligaiile i drepturile prevzute la art. 61. (2) Actele ncheiate mpreun cu mijloacele materiale de prob se nainteaz organelor de urmrire penal, de ndat ce nava sau aeronava ajunge n primul port sau aeroport romnesc. (3) n cazul infraciunilor flagrante, comandanii de nave i aeronave au dreptul de a face percheziii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe fptuitor i de a-l prezenta organelor de urmrire penal. (4) Procesul-verbal ncheiat n conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmrire penal i nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

    Art. 63: Dispoziii comune (1) Dispoziiile prevzute la art. 41-46 i 48 se aplic n mod corespunztor i n cursul urmririi penale. (2) Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplic n faza de urmrire penal. (3) Urmrirea penal a infraciunilor svrite n condiiile prevzute la art. 41 se efectueaz de ctre organul de cercetare penal din circumscripia instanei competente s judece cauza, dac legea nu dispune altfel. (4) Conflictul de competen dintre 2 sau mai muli procurori se rezolv de ctre procurorul superior comun acestora. Cnd conflictul se ivete ntre dou sau mai multe organe de cercetare penal, competena se stabilete de ctre procurorul care exercit supravegherea activitii de cercetare penal a acestor organe. n cazul n care procurorul nu exercit supravegherea activitii tuturor organelor de cercetare penal ntre care s-a ivit conflictul, competena se stabilete de ctre prim-procurorul parchetului n circumscripia cruia se afl organele de cercetare penal.

    Art. 64: Incompatibilitatea judectorului (1) Judectorul este incompatibil dac: a) a fost reprezentant sau avocat al unei pri ori al unui subiect procesual principal, chiar i n alt cauz; b) este rud sau afin, pn la gradul al IV-lea inclusiv, ori se afl ntr-o alt situaie dintre cele prevzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre pri, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; c) a fost expert sau martor, n cauz; d) este tutore sau curator al unei pri sau al unui subiect procesual principal; e) a efectuat, n cauz, acte de urmrire penal sau a participat, n calitate de procuror, la orice procedur desfurat n faa unui judector sau a unei instane de judecat;

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 14 din 162

  • f) exist o suspiciune rezonabil c imparialitatea judectorului este afectat. (2) Nu pot face parte din acelai complet de judecat judectorii care sunt soi, rude sau afini ntre ei, pn la gradul al IV-lea inclusiv, ori se afl ntr-o alt situaie dintre cele prevzute la art. 177 din Codul penal. (3) Judectorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiai cauze ntr-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei dup desfiinarea ori casarea hotrrii. (4) Judectorul de drepturi i liberti i judectorul de camer preliminar nu pot participa, n aceeai cauz, la judecata n fond sau n cile de atac.

    Art. 65: Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penal, a magistratului-asistent i a grefierului (1) Dispoziiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) i f) se aplic procurorului i organului de cercetare penal. (2) Dispoziiile art. 64 alin. (1) se aplic magistratului-asistent i grefierului. (3) Dispoziiile art. 64 alin. (2) se aplic procurorului i magistratului-asistent sau, dup caz, grefierului, cnd cauza de incompatibilitate exist ntre ei sau ntre vreunul dintre ei i judectorul de drepturi i liberti, judectorul de camer preliminar sau unul dintre membrii completului de judecat. (4) Procurorul care a participat ca judector de drepturi i liberti sau ca judector de camer preliminar nu poate, n aceeai cauz, s supravegheze urmrirea penal sau s efectueze acte de urmrire penal i nici s pun concluzii la judecarea acelei cauze n prim instan i n cile de atac. Procurorul care a participat ca judector la judecarea cauzei n prim instan nu poate pune concluzii la judecarea ei n cile de atac.

    Art. 66: Abinerea (1) Persoana incompatibil este obligat s declare, dup caz, preedintelui instanei, procurorului care supravegheaz urmrirea penal sau procurorului ierarhic superior c se abine de a participa la procesul penal, cu artarea cazului de incompatibilitate i a temeiurilor de fapt care constituie motivul abinerii. (2) Declaraia de abinere se face de ndat ce persoana obligat la aceasta a luat cunotin de existena cazului de incompatibilitate.

    Art. 67: Recuzarea (1) n cazul n care persoana incompatibil nu a fcut declaraie de abinere, prile, subiecii procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de ndat ce au aflat despre existena cazului de incompatibilitate. (2) Cererea de recuzare se formuleaz doar mpotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penal, a procurorului sau a judectorului care efectueaz activiti judiciare n cauz. Este inadmisibil recuzarea judectorului sau a procurorului chemat s decid asupra recuzrii. (3) Dispoziiile alin. (2) se aplic n mod corespunztor n cazul recuzrii magistratului-asistent i grefierului. (4) Cererea de recuzare se formuleaz oral sau n scris, cu artarea, pentru fiecare persoan n parte, a cazului de incompatibilitate invocat, a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulrii cererii. Cererea de recuzare formulat oral se consemneaz ntr-un proces-verbal sau, dup caz, n ncheierea de edin. (5) Nerespectarea condiiilor prevzute la alin. (2)-(4) sau formularea unei cereri de recuzare mpotriva aceleiai persoane pentru acelai caz de incompatibilitate cu aceleai temeiuri de fapt invocate ntr-o cerere anterioar de recuzare, care a fost respins, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constat de procurorul sau de completul n faa cruia s-a formulat cererea de recuzare. (6) Judectorul de drepturi i liberti, judectorul de camer preliminar sau completul n faa cruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judectorului recuzat, se pronun asupra msurilor preventive.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 15 din 162

  • Art. 68: Procedura de soluionare a abinerii sau recuzrii (1) Abinerea sau recuzarea judectorului de drepturi i liberti i a judectorului de camer preliminar se soluioneaz de un judector de la aceeai instan. (2) Abinerea sau recuzarea judectorului care face parte din completul de judecat se soluioneaz de un alt complet de judecat. (3) Abinerea sau recuzarea magistratului-asistent se soluioneaz de completul de judecat. (4) Abinerea sau recuzarea grefierului se soluioneaz de judectorul de drepturi i liberti, de judectorul de camer preliminar sau, dup caz, de completul de judecat. (5) Soluionarea abinerii sau recuzrii se face, n cel mult 24 de ore, n camera de consiliu. Dac apreciaz necesar pentru soluionarea cererii, judectorul sau completul de judecat, dup caz, poate efectua orice verificri i poate asculta procurorul, subiecii procesuali principali, prile i persoana care se abine sau a crei recuzare se solicit. (6) n caz de admitere a abinerii sau a recuzrii, se va stabili n ce msur actele ndeplinite ori msurile dispuse se menin. (7) ncheierea prin care se soluioneaz abinerea ori recuzarea nu este supus niciunei ci de atac. (8) Cnd pentru soluionarea abinerii sau a recuzrii nu poate fi desemnat un judector din cadrul aceleiai instane, cererea se soluioneaz de un judector de la instana ierarhic superioar. (9) n cazul n care se admite abinerea sau recuzarea i nu se poate desemna un judector de la instana competent pentru soluionarea cauzei, judectorul de la instana ierarhic superioar desemneaz o alt instan egal n grad cu instana n faa creia s-a formulat declaraia de abinere sau cererea de recuzare, din circumscripia aceleiai curi de apel sau din circumscripia unei curi de apel nvecinate. (10) Dispoziiile alin. (8) i (9) se aplic n mod corespunztor i n cazul soluionrii abinerii sau recuzrii judectorului care face parte din completul de judecat.

    Art. 69: Procedura de soluionare a abinerii sau recuzrii persoanei care efectueaz urmrirea penal (1) Asupra abinerii sau recuzrii persoanei care efectueaz urmrirea penal se pronun procurorul care supravegheaz urmrirea penal. (2) Cererea de recuzare se adreseaz fie persoanei recuzate, fie procurorului. n cazul n care cererea este adresat persoanei care efectueaz urmrirea penal, aceasta este obligat s o nainteze mpreun cu lmuririle necesare, n termen de 24 de ore, procurorului, fr a ntrerupe cursul cercetrii penale. (3) Procurorul soluioneaz abinerea sau recuzarea n cel mult 48 de ore, prin ordonan care nu este supus niciunei ci de atac. (4) n caz de admitere a abinerii sau a recuzrii, se va stabili n ce msur actele ndeplinite ori msurile dispuse se menin.

    Art. 70: Procedura de soluionare a abinerii sau recuzrii procurorului (1) n tot cursul procesului penal, asupra abinerii sau recuzrii procurorului se pronun procurorul ierarhic superior. (2) Declaraia de abinere sau cererea de recuzare se adreseaz, sub sanciunea inadmisibilitii, procurorului ierarhic superior. Inadmisibilitatea se constat de procurorul, judectorul sau de completul n faa cruia s-a formulat cererea de recuzare. (3) Procurorul ierarhic superior soluioneaz cererea n 48 de ore. (4) Procurorul ierarhic superior se pronun prin ordonan care nu este supus niciunei ci de atac. (5) Procurorul recuzat poate participa la soluionarea cererii privitoare la msura preventiv i poate efectua acte sau dispune orice msuri care justific urgena. (6) n caz de admitere a abinerii sau a recuzrii, se va stabili n ce msur actele ndeplinite ori msurile dispuse se menin.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 16 din 162

  • Art. 71: Temeiul strmutrii nalta Curte de Casaie i Justiie poate strmuta judecarea unei cauze de la instana competent la o alt instan egal n grad, atunci cnd exist o suspiciune rezonabil c imparialitatea judectorilor instanei este afectat datorit mprejurrilor cauzei, calitii prilor ori atunci cnd exist pericol de tulburare a ordinii publice.

    Art. 72: Cererea de strmutare i efectele acesteia (1) Strmutarea poate fi cerut de pri sau de procuror. (2) Cererea se depune la instana de unde se solicit strmutarea i trebuie s cuprind indicarea temeiului de strmutare, precum i motivarea n fapt i n drept. (3) La cerere se anexeaz nscrisurile pe care aceasta se ntemeiaz. (4) n cerere se face meniune dac inculpatul este supus unei msuri preventive. (5) Cererea se nainteaz de ndat naltei Curi de Casaie i Justiie mpreun cu nscrisurile anexate. (6) nalta Curte de Casaie i Justiie poate solicita informaii de la preedintele instanei de unde se solicit strmutarea sau de la preedintele instanei ierarhic superioare celei la care se afl cauza a crei strmutare se cere, comunicndu-i, totodat, termenul fixat pentru judecarea cererii de strmutare. Cnd nalta Curte de Casaie i Justiie este instana ierarhic superioar, informaiile se cer preedintelui curii de apel la care se afl cauza a crei strmutare se cere. (7) n cazul respingerii cererii de strmutare, n aceeai cauz nu mai poate fi formulat o nou cerere pentru aceleai motive. (8) Introducerea unei cereri de strmutare nu suspend judecarea cauzei.

    Art. 73: Procedura de soluionare a cererii de strmutare (1) Soluionarea cererii de strmutare se face n edin public, cu participarea procurorului, n cel mult 30 de zile de la data nregistrrii cererii. (2) Preedintele instanei ierarhic superioare celei la care se afl cauza ia msuri pentru ncunotinarea prilor despre introducerea cererii de strmutare, despre termenul fixat pentru soluionarea acesteia, cu meniunea c prile pot trimite memorii i se pot prezenta la termenul fixat pentru soluionarea cererii. (3) n informaiile trimise naltei Curi de Casaie i Justiie se face meniune expres despre efectuarea ncunotinrilor, atandu-se i dovezile de comunicare a acestora. (4) Neprezentarea prilor nu mpiedic soluionarea cererii. n cazul n care inculpatul se afl n stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, nalta Curte de Casaie i Justiie poate dispune aducerea acestuia la judecarea strmutrii, n cazul n care apreciaz c prezena sa este necesar pentru soluionarea cererii. (5) nalta Curte de Casaie i Justiie acord cuvntul prii care a formulat cererea de strmutare, celorlalte pri prezente, precum i procurorului. Dac procurorul a formulat cererea, acestuia i se acord primul cuvntul.

    Art. 74: Soluionarea cererii (1) nalta Curte de Casaie i Justiie soluioneaz cererea de strmutare prin sentin. (2) n cazul n care gsete cererea ntemeiat, nalta Curte de Casaie i Justiie dispune strmutarea judecrii cauzei la una dintre instanele din circumscripia aceleiai curi de apel sau din circumscripia unei curi de apel nvecinate acesteia. Strmutarea judecrii cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curile de apel dintr-o circumscripie nvecinat. (3) nalta Curte de Casaie i Justiie hotrte n ce msur se menin actele ndeplinite n faa instanei, precum i cele ndeplinite de judectorul de camer preliminar de la care s-a strmutat cauza. (4) Instana de la care a fost strmutat cauza, precum i instana la care s-a strmutat cauza vor fi ntiinate de ndat despre admiterea cererii de strmutare. (5) Dac instana de la care a fost strmutat cauza a procedat ntre timp la judecarea cauzei, hotrrea pronunat este desfiinat prin efectul admiterii cererii de strmutare.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 17 din 162

  • (6) Sentina prevzut la alin. (1) nu este supus niciunei ci de atac.

    Art. 75: Alte dispoziii (1) Dup strmutarea cauzei, contestaiile i celelalte ci de atac se judec de instanele corespunztoare din circumscripia instanei la care s-a strmutat cauza. (2) Dispoziiile art. 71-74 se aplic n mod corespunztor i n procedura de camer preliminar. (3) n cazul n care se dispune strmutarea n cursul procedurii de camer preliminar, judecarea cauzei se efectueaz de ctre instana la care s-a strmutat cauza. (4) n cazul n care se dispune strmutarea judecrii cii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, n caz de desfiinare cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de ctre instana inferioar n grad din circumscripia celei la care s-a strmutat cauza.

    Art. 76: Desemnarea altei instane pentru judecarea cauzei (1) Procurorul care efectueaz sau supravegheaz urmrirea penal poate cere naltei Curi de Casaie i Justiie s desemneze o instan egal n grad cu cea creia i-ar reveni competena s judece cauza n prim instan, care s fie sesizat n cazul n care se va emite rechizitoriul. (2) nalta Curte de Casaie i Justiie soluioneaz cererea n camera de consiliu, n termen de 15 zile. (3) nalta Curte de Casaie i Justiie dispune, prin ncheiere motivat, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii i desemnarea unei instane egale n grad cu cea creia i-ar reveni competena s judece cauza n prim instan, care s fie sesizat n cazul n care se va emite rechizitoriul. (4) ncheierea prin care nalta Curte de Casaie i Justiie soluioneaz cererea nu este supus niciunei ci de atac. (5) n cazul respingerii cererii de desemnare a altei instane pentru judecarea cauzei formulate, n aceeai cauz nu mai poate fi formulat o nou cerere pentru aceleai motive.

    CAPITOLUL III: Subiecii procesuali principali i drepturile acestora Art. 77: Suspectul Persoana cu privire la care, din datele i probele existente n cauz, rezult bnuiala rezonabil c a svrit o fapt prevzut de legea penal se numete suspect.

    Art. 78: Drepturile suspectului Suspectul are drepturile prevzute de lege pentru inculpat, dac legea nu prevede altfel.

    Art. 79: Persoana vtmat Persoana care a suferit o vtmare fizic, material sau moral prin fapta penal se numete persoan vtmat.

    Art. 80: Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vtmate (1) n cazul n care prin fapta penal s-au adus vtmri unui numr foarte mare de persoane, iar asigurarea individual a respectrii drepturilor acestora ar prelungi considerabil durata procesului penal, persoanele respective i desemneaz sau procurorul, judectorul de drepturi i liberti, judectorul de camer preliminar ori instana poate dispune ca persoanele vtmate s i desemneze un reprezentant, n scopul exercitrii drepturilor lor. Dac persoanele vtmate nu i-au desemnat un reprezentant n termenul care le-a fost acordat, procurorul, judectorul de drepturi i liberti, judectorul de camer preliminar sau instana poate desemna un avocat din oficiu care s le reprezinte. (2) Reprezentantul persoanelor vtmate exercit toate drepturile recunoscute de lege acestora.

    Art. 81: Drepturile persoanei vtmate n cadrul procesului penal, persoana vtmat are urmtoarele drepturi: a) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; b) dreptul de a propune administrarea de probe de ctre organele judiciare, de a ridica excepii i de a pune concluzii;

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 18 din 162

  • c) dreptul de a formula orice alte cereri ce in de soluionarea laturii penale a cauzei; d) dreptul de a fi informat, ntr-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmririi penale, la cererea sa expres, cu condiia de a indica o adres pe teritoriul Romniei, o adres de pot electronic sau mesagerie electronic, la care aceste informaii s i fie comunicate; e) dreptul de a consulta dosarul, n condiiile legii; f) dreptul de a fi ascultat; g) dreptul de a adresa ntrebri inculpatului, martorilor i experilor; h) dreptul de a fi asistat de avocat sau reprezentat; i) dreptul de a apela la un mediator, n cazurile permise de lege; j) alte drepturi prevzute de lege.

    CAPITOLUL IV: Inculpatul i drepturile acestuia Art. 82: Inculpatul Persoana mpotriva creia s-a pus n micare aciunea penal devine parte n procesul penal i se numete inculpat.

    Art. 83: Drepturile inculpatului n cursul procesului penal, inculpatul are urmtoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declaraie pe parcursul procesului penal, atrgndu-i-se atenia c dac refuz s dea declaraii nu va suferi nicio consecin defavorabil, iar dac va da declaraii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de prob mpotriva sa; b) dreptul de a consulta dosarul, n condiiile legii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dac nu i desemneaz unul, n cazurile de asisten obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; d) dreptul de a propune administrarea de probe n condiiile prevzute de lege, de a ridica excepii i de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce in de soluionarea laturii penale i civile a cauzei; f) dreptul de a beneficia n mod gratuit de un interpret atunci cnd nu nelege, nu se exprim bine sau nu poate comunica n limba romn; g) dreptul de a apela la un mediator, n cazurile permise de lege; h) alte drepturi prevzute de lege.

    CAPITOLUL V: Partea civil i drepturile acesteia Art. 84: Partea civil (1) Persoana vtmat care exercit aciunea civil n cadrul procesului penal este parte n procesul penal i se numete parte civil. (2) Au calitatea de parte civil i succesorii persoanei prejudiciate, dac exercit aciunea civil n cadrul procesului penal.

    Art. 85: Drepturile prii civile (1) n cursul procesului penal, partea civil are drepturile prevzute la art. 81. (2) Drepturile prii civile se exercit n scopul i n limitele necesare soluionrii aciunii civile. (3) Dispoziiile art. 80 se aplic n mod corespunztor n cazul n care exist un numr foarte mare de pri civile.

    CAPITOLUL VI: Partea responsabil civilmente i drepturile acesteia Art. 86: Partea responsabil civilmente Persoana care, potrivit legii civile, are obligaia legal sau convenional de a repara n ntregime sau n parte prejudiciul cauzat prin infraciune i care este chemat s rspund n proces este parte n procesul penal i se numete parte responsabil civilmente.

    Art. 87: Drepturile prii responsabile civilmente (1) n cursul procesului penal, partea responsabil civilmente are drepturile prevzute la art. 81.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 19 din 162

  • (2) Drepturile prii responsabile civilmente se exercit n limitele i n scopul soluionrii aciunii civile.

    CAPITOLUL VII: Avocatul. Asistena juridic i reprezentarea Art. 88: Avocatul (1) Avocatul asist sau reprezint, n procesul penal, prile ori subiecii procesuali principali, n condiiile legii. (2) Nu poate fi avocat al unei pri sau al unui subiect procesual principal: a) soul ori ruda pn la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judectorul; b) martorul citat n cauz; c) cel care a participat n aceeai cauz n calitate de judector sau de procuror; d) o alt parte sau un alt subiect procesual.

    (3) Avocatul ales sau desemnat din oficiu este obligat s asigure asistena juridic a prilor ori a subiecilor procesuali principali. Pentru nerespectarea acestei obligaii, organul de urmrire penal sau instana de judecat poate sesiza conducerea baroului de avocai spre a se lua msuri disciplinare. (4) Prile sau subiecii principali cu interese contrare nu pot fi asistai sau reprezentai de acelai avocat.

    Art. 89: Asistena juridic a suspectului sau a inculpatului (1) Suspectul sau inculpatul are dreptul s fie asistat de unul ori de mai muli avocai n tot cursul urmririi penale, al procedurii de camer preliminar i al judecii, iar organele judiciare sunt obligate s i aduc la cunotin acest drept. Asistena juridic este asigurat atunci cnd cel puin unul dintre avocai este prezent. (2) Persoana reinut sau arestat are dreptul s ia contact cu avocatul, asigurndu-i-se confidenialitatea comunicrilor, cu respectarea msurilor necesare de supraveghere vizual, de paz i securitate, fr s fie interceptat sau nregistrat convorbirea dintre ei. Probele obinute cu nclcarea prezentului alineat se exclud.

    Art. 90: Asistena juridic obligatorie a suspectului sau a inculpatului Asistena juridic este obligatorie: a) cnd suspectul sau inculpatul este minor, internat ntr-un centru de detenie ori ntr-un centru educativ, cnd este reinut sau arestat, chiar n alt cauz, cnd fa de acesta a fost dispus msura de siguran a internrii medicale, chiar n alt cauz, precum i n alte cazuri prevzute de lege; b) n cazul n care organul judiciar apreciaz c suspectul ori inculpatul nu i-ar putea face singur aprarea; c) n cursul judecii n cauzele n care legea prevede pentru infraciunea svrit pedeapsa deteniunii pe via sau pedeapsa nchisorii mai mare de 5 ani.

    Art. 91: Avocatul din oficiu (1) n cazurile prevzute n art. 90, dac suspectul sau inculpatul nu i-a ales un avocat, organul judiciar ia msuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. (2) n tot cursul procesului penal, cnd asistena juridic este obligatorie, dac avocatul ales lipsete nejustificat, nu asigur substituirea i refuz s efectueze aprarea, dei a fost asigurat exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia msuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care s l nlocuiasc, acordndu-i acestuia un termen rezonabil i nlesnirile necesare pentru pregtirea unei aprri efective, fcndu-se meniune despre aceasta ntr-un proces-verbal sau, dup caz, n ncheierea de edin. n cursul judecii, dup nceperea dezbaterilor, cnd asistena juridic este obligatorie, dac avocatul ales lipsete nejustificat la termenul de judecat, nu asigur substituirea i refuz s efectueze aprarea, dei a fost asigurat exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instana ia msuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care s l nlocuiasc, acordndu-i un termen de minimum 3 zile pentru pregtirea aprrii. (3) Avocatul din oficiu se consider desemnat pn la desemnarea, dac este cazul, de ctre organul judiciar a unui nou avocat din oficiu. Avocatul din oficiu desemnat este obligat s se

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 20 din 162

  • prezinte ori de cte ori este solicitat de organul judiciar, asigurnd o aprare concret i efectiv n cauz. (4) Delegaia aprtorului din oficiu nceteaz la prezentarea aprtorului ales. (5) Dac la judecarea cauzei avocatul lipsete i nu poate fi nlocuit n condiiile alin. (2), cauza se amn.

    Art. 92: Drepturile avocatului (1) n cursul urmririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul s asiste la efectuarea oricrui act de urmrire penal, cu excepia tehnicilor speciale de supraveghere ori cercetare, a percheziiei informatice i a percheziiei corporale sau a vehiculelor n cazul infraciunilor flagrante, precum i cu excepia situaiei n care prin prezena avocatului s-ar aduce atingere dreptului la aprare al celorlalte pri ori subieci procesuali principali, caz n care ntrebrile acestuia pot fi formulate de ctre organul de urmrire penal. (2) Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita s fie ncunotinat de data i ora efecturii actului de urmrire penal ori a audierii realizate de judectorul de drepturi i liberti. ncunotinarea se face prin notificare telefonic, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, ncheindu-se n acest sens un proces-verbal. (3) Lipsa avocatului nu mpiedic efectuarea actului de urmrire penal sau a audierii, dac exist dovada c acesta a fost ncunotinat n condiiile alin. (2). (4) Avocatul suspectului sau inculpatului are de asemenea dreptul s participe la audierea oricrei persoane de ctre judectorul de drepturi i liberti, s formuleze plngeri, cereri i memorii. (5) n cazul efecturii percheziiei domiciliare, ncunotinarea prevzut la alin. (2) se poate face i dup prezentarea organului de urmrire penal la domiciliul persoanei ce urmeaz s fie percheziionat. (6) n cazul n care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmrire penal, se face meniune despre aceasta, iar actul este semnat i de avocat. (7) n cursul procedurii de camer preliminar i n cursul judecii, avocatul are dreptul s consulte actele dosarului, s asiste pe inculpat, s exercite drepturile procesuale ale acestuia, s formuleze plngeri, cereri i memorii. (8) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul s beneficieze de timpul i nlesnirile necesare pentru pregtirea i realizarea unei aprri efective.

    Art. 93: Asistena juridic a persoanei vtmate, a prii civile i a prii responsabile civilmente (1) Avocatul persoanei vtmate, al prii civile sau al prii responsabile civilmente are dreptul s fie ncunotinat n condiiile art. 92 alin. (2), s asiste la efectuarea oricrui act de urmrire penal n condiiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului i de a formula cereri i a depune memorii. Dispoziiile art. 89 alin. (1) se aplic n mod corespunztor. (2) Avocatul persoanei vtmate, al prii civile sau al prii responsabile civilmente are dreptul prevzut la art. 92 alin. (8). (3) n cursul judecii, avocatul persoanei vtmate, al prii civile sau al prii responsabile civilmente exercit drepturile persoanei asistate, cu excepia celor pe care aceasta le exercit personal, i dreptul de a consulta actele dosarului. (4) Asistena juridic este obligatorie cnd persoana vtmat sau partea civil este o persoan lipsit de capacitate de exerciiu ori cu capacitate de exerciiu restrns. (5) Cnd organul judiciar apreciaz c din anumite motive persoana vtmat, partea civil sau partea responsabil civilmente nu i-ar putea face singur aprarea, dispune luarea msurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

    Art. 94: Consultarea dosarului (1) Avocatul are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrns n mod abuziv. (2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaii din dosar, precum i de a obine fotocopii pe cheltuiala clientului.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 21 din 162

  • (3) n cursul urmririi penale, procurorul stabilete data i durata consultrii ntr-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de urmrire penal. (4) n cursul urmririi penale, procurorul poate restriciona motivat consultarea dosarului de ctre suspect, inculpat sau avocat, pe o perioad de cel mult 15 zile, dac prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfurri a urmririi penale. (5) n cursul urmririi penale, avocatul are obligaia de a pstra confidenialitatea sau secretul datelor i actelor de care a luat cunotin cu ocazia consultrii dosarului. (6) n toate cazurile, avocatului nu i poate fi restricionat dreptul de a consulta declaraiile prii sau ale subiectului procesual principal pe care l asist ori l reprezint. (7) n vederea pregtirii aprrii, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunotin de ntreg materialul dosarului de urmrire penal n procedurile desfurate n faa judectorului de drepturi i liberti privind msurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul particip.

    Art. 95: Dreptul de a formula plngere (1) Avocatul are dreptul de a formula plngere, potrivit art. 336-339. (2) n situaiile prevzute la art. 89 alin. (2), art. 92 alin. (2) i art. 94, procurorul ierarhic superior este obligat s rezolve plngerea i s comunice soluia, precum i motivarea acesteia, n cel mult 48 de ore.

    Art. 96: Reprezentarea n cursul procesului penal, suspectul, inculpatul, celelalte pri, precum i persoana vtmat pot fi reprezentai, cu excepia cazurilor n care prezena acestora este obligatorie sau este apreciat ca fiind necesar de procuror, judector sau instana de judecat, dup caz.

    TITLUL IV: Probele, mijloacele de prob i procedeele probatorii CAPITOLUL I: Reguli generale Art. 97: Proba i mijloacele de prob (1) Constituie prob orice element de fapt care servete la constatarea existenei sau inexistenei unei infraciuni, la identificarea persoanei care a svrit-o i la cunoaterea mprejurrilor necesare pentru justa soluionare a cauzei i care contribuie la aflarea adevrului n procesul penal. (2) Proba se obine n procesul penal prin urmtoarele mijloace: a) declaraiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaraiile persoanei vtmate; c) declaraiile prii civile sau ale prii responsabile civilmente; d) declaraiile martorilor; e) nscrisuri, rapoarte de expertiz, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de prob; f) orice alt mijloc de prob care nu este interzis prin lege.

    Art. 98: Obiectul probaiunii Constituie obiect al probei: a) existena infraciunii i svrirea ei de ctre inculpat; b) faptele privitoare la rspunderea civil, atunci cnd exist parte civil; c) faptele i mprejurrile de fapt de care depinde aplicarea legii; d) orice mprejurare necesar pentru justa soluionare a cauzei.

    Art. 99: Sarcina probei (1) n aciunea penal sarcina probei aparine n principal procurorului, iar n aciunea civil, prii civile ori, dup caz, procurorului care exercit aciunea civil n cazul n care persoana vtmat este lipsit de capacitate de exerciiu sau are capacitate de exerciiu restrns. (2) Suspectul sau inculpatul beneficiaz de prezumia de nevinovie, nefiind obligat s i dovedeasc nevinovia, i are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 22 din 162

  • (3) n procesul penal, persoana vtmat, suspectul i prile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.

    Art. 100: Administrarea probelor (1) n cursul urmririi penale, organul de urmrire penal strnge i administreaz probe att n favoarea, ct i n defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. (2) n cursul judecii, instana administreaz probe la cererea procurorului, a persoanei vtmate sau a prilor i, n mod subsidiar, din oficiu, atunci cnd consider necesar pentru formarea convingerii sale. (3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulat n cursul urmririi penale sau n cursul judecii de ctre persoanele ndreptite se admite ori se respinge motivat de ctre organele judiciare. (4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci cnd: a) proba nu este relevant n raport cu obiectul probaiunii din cauz; b) se apreciaz c pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de prob; c) proba nu este necesar, ntruct faptul este notoriu; d) proba este imposibil de obinut; e) cererea a fost formulat de o persoan nendreptit; f) administrarea probei este contrar legii.

    Art. 101: Principiul loialitii administrrii probelor (1) Este oprit a se ntrebuina violene, ameninri ori alte mijloace de constrngere, precum i promisiuni sau ndemnuri n scopul de a se obine probe. (2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afecteaz capacitatea persoanei de a-i aminti i de a relata n mod contient i voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicia se aplic chiar dac persoana ascultat i d consimmntul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare. (3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acioneaz pentru acestea s provoace o persoan s svreasc ori s continue svrirea unei fapte penale, n scopul obinerii unei probe.

    Art. 102: Excluderea probelor obinute n mod nelegal (1) Probele obinute prin tortur, precum i probele derivate din acestea nu pot fi folosite n cadrul procesului penal. (2) Probele obinute n mod nelegal nu pot fi folosite n procesul penal. (3) n mod excepional, dispoziiile alin. (2) nu se aplic dac mijlocul de prob prezint imperfeciuni de form sau exist alte neregulariti procedurale care nu produc o vtmare pentru nlturarea creia este necesar excluderea acestuia. (4) Probele derivate se exclud dac au fost obinute n mod direct din probele obinute n mod nelegal i nu puteau fi obinute n alt mod. (5) Probele derivate din probele prevzute la alin. (2) nu se exclud dac probele obinute n mod nelegal sunt folosite n condiiile alin. (3).

    Art. 103: Aprecierea probelor (1) Probele nu au o valoare dinainte stabilit prin lege i sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare n urma evalurii tuturor probelor administrate n cauz. (2) n luarea deciziei asupra existenei infraciunii i a vinoviei inculpatului instana hotrte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci cnd instana are convingerea c acuzaia a fost dovedit dincolo de orice ndoial rezonabil. (3) Hotrrea instanei nu se poate ntemeia, n msur determinant, pe mrturia investigatorului sub acoperire sau pe declaraiile martorilor protejai.

    CAPITOLUL II: Audierea persoanelor

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 23 din 162

  • SECIUNEA 1: Reguli generale n materia audierii persoanelor Art. 104: Persoanele audiate n cursul procesului penal n cursul procesului penal, n condiiile prevzute de lege, pot fi audiate urmtoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vtmat, partea civil, partea responsabil civilmente, martorii i experii.

    Art. 105: Audierea prin interpret (1) Ori de cte ori persoana audiat nu nelege, nu vorbete sau nu se exprim bine n limba romn, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de pri ori persoana vtmat, dintre interpreii autorizai, potrivit legii. (2) n mod excepional, n situaia n care se impune luarea urgent a unei msuri procesuale sau dac nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc n prezena oricrei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar avnd ns obligaia de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibil. (3) Dac persoana audiat este surd, mut sau surdo-mut, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. n aceast situaie comunicarea se poate face i n scris. (4) n cazuri excepionale, dac nu este prezent o persoan autorizat care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza n scris, audierea persoanelor prevzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricrei persoane care are aptitudini de comunicare.

    Art. 106: Protecia sntii persoanelor ascultate Dac n timpul audierii unei persoane aceasta acuz oboseal excesiv sau simptomele unei boli care i afecteaz capacitatea fizic ori psihic de a participa la ascultare, organul judiciar dispune ntreruperea ascultrii i ia msuri pentru ca persoana s fie consultat de un medic.

    SECIUNEA 2: Audierea suspectului sau a inculpatului Art. 107: ntrebrile privind persoana suspectului sau a inculpatului (1) La nceputul primei audieri, organul judiciar adreseaz ntrebri suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, porecl, data i locul naterii, codul numeric personal, numele i prenumele prinilor, cetenia, starea civil, situaia militar, studiile, profesia ori ocupaia, locul de munc, domiciliul i adresa unde locuiete efectiv i adresa la care dorete s i fie comunicate actele de procedur, antecedentele penale sau dac mpotriva sa se desfoar un alt proces penal, precum i cu privire la orice alte date pentru stabilirea situaiei sale personale. (2) ntrebrile prevzute la alin. (1) se repet la audierile ulterioare doar atunci cnd organul judiciar consider necesar.

    Art. 108: Comunicarea drepturilor i a obligaiilor (1) Organul judiciar comunic suspectului sau inculpatului calitatea n care este audiat, fapta prevzut de legea penal pentru svrirea creia este suspectat sau pentru care a fost pus n micare aciunea penal i ncadrarea juridic a acesteia. (2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunotin drepturile prevzute la art. 83, precum i urmtoarele obligaii: a) obligaia de a se prezenta la chemrile organelor judiciare, atrgndu-i-se atenia c, n cazul nendeplinirii acestei obligaii, se poate emite mandat de aducere mpotriva sa, iar n cazul sustragerii, judectorul poate dispune arestarea sa preventiv; b) obligaia de a comunica n scris, n termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrgndu-i-se atenia c, n cazul nendeplinirii acestei obligaii, citaiile i orice alte acte comunicate la prima adres rmn valabile i se consider c le-a luat la cunotin.

    (3) n cursul urmririi penale, nainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunotin drepturile i obligaiile prevzute la alin. (2) i i se nmneaz, sub semntur, un formular scris care cuprinde aceste drepturi, iar n cazul n care nu poate ori refuz s semneze, se va ncheia un proces-verbal.

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 24 din 162

  • Art. 109: Modul de ascultare (1) Dup ndeplinirea dispoziiilor art. 107 i 108, suspectul sau inculpatul este lsat s declare tot ceea ce dorete referitor la fapta prevzut de legea penal care i-a fost comunicat, dup care i se pot pune ntrebri. (2) Suspectul sau inculpatul are dreptul s se consulte cu avocatul att nainte, ct i n cursul audierii, iar organul judiciar, cnd consider necesar, poate permite acestuia s utilizeze nsemnri i notie proprii. (3) Dac n cursul audierii suspectul sau inculpatul i exercit dreptul de a nu da nicio declaraie, ascultarea nu va mai continua, ncheindu-se un proces-verbal.

    Art. 110: Consemnarea declaraiilor (1) Declaraiile suspectului sau inculpatului se consemneaz n scris. n fiecare declaraie se consemneaz totodat ora nceperii i ora ncheierii ascultrii suspectului sau inculpatului. (2) Dac este de acord cu coninutul declaraiei scrise, suspectul sau inculpatul o semneaz. Dac suspectul sau inculpatul are de fcut completri, rectificri ori precizri, acestea sunt indicate n finalul declaraiei, fiind urmate de semntura suspectului sau a inculpatului. (3) Cnd suspectul sau inculpatul nu poate sau refuz s semneze, organul judiciar consemneaz acest lucru n declaraia scris. (4) Declaraia scris este semnat i de organul de urmrire penal care a procedat la audierea suspectului, inculpatului, de judectorul de drepturi i liberti ori de preedintele completului de judecat i de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vtmate, prii civile sau prii responsabile civilmente, dac acetia au fost prezeni, precum i de interpret cnd declaraia a fost luat printr-un interpret. (5) n cursul urmririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se nregistreaz cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci cnd nregistrarea nu este posibil, acest lucru se consemneaz n declaraia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concret a motivului pentru care nregistrarea nu a fost posibil.

    SECIUNEA 3: Audierea persoanei vtmate, a prii civile i a prii responsabile civilmente Art. 111: Modul de audiere a persoanei vtmate (1) La nceputul primei audieri, organul judiciar adreseaz persoanei vtmate ntrebrile prevzute la art. 107, care se aplic n mod corespunztor. (2) Persoanei vtmate i se aduc la cunotin urmtoarele drepturi i obligaii: a) dreptul de a fi asistat de avocat, iar n cazurile de asisten obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; b) dreptul de a apela la un mediator n cazurile permise de lege; c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepii i de a pune concluzii, n condiiile prevzute de lege; d) dreptul de a fi ncunotinat cu privire la desfurarea procedurii, dreptul de a formula plngere prealabil, precum i dreptul de a se constitui parte civil; e) obligaia de a se prezenta la chemrile organelor judiciare; f) obligaia de a comunica orice schimbare de adres; g) obligaia de a spune adevrul.

    (3) Dispoziiile art. 109 alin. (1) i (2) i ale art. 110 se aplic n mod corespunztor. (4) n cursul urmririi penale, audierea persoanei vtmate se nregistreaz prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci cnd organul de urmrire penal consider necesar sau atunci cnd persoana vtmat a solicitat aceasta n mod expres, iar nregistrarea este posibil. (5) Persoanei vtmate i se aduce la cunotin cu ocazia primei audieri faptul c, n cazul n care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeaps privativ de libertate, aceasta poate s fie informat cu privire la punerea acestuia n libertate n orice

    SintAct Wolters Kluwer - Codul de Procedura Penala din 2010, M.Of. 486 din 15-iul-2010

    Pag. 25 din 162

  • mod.

    Art. 112: Modul de audiere a prii civile i a prii responsabile civilmente (1) Audierea prii civile i a prii responsabile civilmente se face potrivit dispoziiilor art. 111 alin. (1), (3) i (4), care se aplic n mod corespunztor. (2) Prii civile, precum i prii responsabile civilmente li se aduc la cunotin urmtoarele drepturi: a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar n cazurile de asisten obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu; b) dreptul de a apela la un mediator n cazurile permise de lege; c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepii i de a pune concluzii n legtur cu soluionarea laturii civile a cauzei, n condiiile prevzute de lege.

    Art. 113: Protecia persoanei vtmate i a prii civile Atunci cnd sunt ndeplinite condiiile prevzute de lege referitoare la statutul de martor ameninat sau vulnerabil ori pentru protecia vieii private sau a demnitii, organul de urmrire penal poate dispune fa de persoana vtmat ori fa de partea civil msurile de protecie prevzute la art. 125-130, care se aplic n mod corespunztor.

    SECIUNEA 4: Audierea martorilor Art. 114: Persoanele audiate ca martor (1) Poate fi audiat n calitate de martor orice persoan care are cunotin despre fapte sau mprejurri de fapt care constituie prob n cauza penal. (2) Orice persoan citat n calitate de marto